La revedere Sovata ! În ziua a 5-a a excursiei mele prin țară urma să explorez unele zone din județul Harghita.
După 12 kilometri am ajuns în comuna Praid, renumită pentru salina ei și pentru Muntele și Canionul de Sare, situat la nici 3 kilometri de centrul localității. Am ales să văd prima dată rezervația naturală mai ales că, fiind dimineață, nu credeam că vor fi mulți vizitatori.
Am plătit biletul de intrare, o sumă modică, și am pornit pe traseul, lung de aproximativ 1,5 kilometri, amenajat pentru turiști. Imediat după intrare se află fosta Mină Iosif (József), prima mină de adâncime deschisă în 1762, din care blocurile de sare erau puse în piei de bivoliță și aduse la suprafață cu ajutorul unui crivac tras de 4 perechi de cai. După ce a intrat în proprietatea austriecilor (1787) mina a fost mărită cu 2 camere laterale, mina Carol (Károly) și mina Ferdinand, din care se extrăgea sarea până la o adâncime de 66 metri. Mina veche a funcționat până în 1953. În ea au lucrat mineri veniți din Ocna de Jos și Ocna de Sus. Pentru ei au fost ridicate 25 de clădiri, situate peste galeriile fostelor mine. Datorită infiltrațiilor mari de apă mina s-a surpat și nu a mai fost utilizată.
Rezervația naturală ocupă o suprafață de 66 hectare și acoperă cel mai mare zăcământ de sare din țară, aflat până la adâncimi între 2,7-3 metri. Încă din Cuaternarul târziu pârâul Corund a săpat în stâncile versanților, s-a adâncit treptat și s-a format canionul.
Descoperind sarea, romanii au început să o exploateze la suprafață. Golurile rămase în urma săpăturilor s-au umplut cu apă de ploaie, aceasta le-a lărgit și s-au transformat în lacuri, precum cele din Sovata.
Prin formarea canionului s-au separat Muntele de Sare, sub forma unui dom (576 m) și un deal mai mic (Corbul Mic-Kisholló). Urmând itinerarul am trecut pe lângă diferite formațiuni de sare care, prin eroziunea apei, își schimbă treptat formele. Despre fiecare m-am documentat citind panourile montate în acel scop și o să le descriu în ordinea în care le-am văzut.
Conopidele și draperiile de sare se formează prin erodarea solului, lăsând sarea la suprafață. Picăturile de ploaie o dizolvă și se transformă în mici muchii.
Pe stânca concavă, neexpusă apei, se formează o peliculă sub forma unei conopide.
Pe suprafețele verticale, la limita de unde începe să cadă liber apa, se formează draperiile.
Izvoarele și crustele de sare
La poalele versanților de sare, intermitent, ies la suprafață izvoare cu apă sărată, formează canale și bălți mici care, sub acțiunea soarelui, se evaporă. Sarea rămasă pe sol, pietre, crengi, cristalizează și formează cruste, inițial mici cât bobul de mazăre. Cu cât fenomenul se perpetuează, sarea acoperă suprafețe tot mai mari.
Formațiunile se aflau la o oarecare distanță unele de celelalte. Între ele am urmat cărarea, pe alocuri amenajată cu bare de susținere și podețe.
Dolina de sare și apele înghițite
Dolina de sare este un versant muntos cu o concavitate sub formă de pâlnie prin care apele ploilor se scurg în niște cavități de la baza ei.
În perioadele cu ploi abundente se scurge în subteran unde formează canale și cavități de sare.
O parte din apa ajunsă în subteran revine la suprafață sub formă de izvoare.
Restul apei se infiltrează în subteran, o parte ajungând până în mină, de unde este pompată în bazinele ștrandului din Praid.
În continuare cărarea m-a purtat pe malul pârâului Corund.
După câteva sute de metri am ajuns la lapiezuri, mici culmi formate prin erodarea sării, foarte solubilă, de apa ploilor.
Cu cât ploile sunt mai dese, culmile se ascuțesc și formează o suprafață „țepoasă”.
În momentul cristalizării, pe unele suprafețe de sare se prind impurități, minerale, astfel în final va fi colorată în nuanțe diferite. Putem spune că lapiezurile pot înlocui meteorologii deoarece sarea absoarbe umezeala și se închide la culoare cu 30 de minute înaintea ploii.
În continuare paralel cu pârâul, de data urcând, după câteva minute l-am părăsit și m-am îndreptat spre un alt versant.
Creasta de sare și exploatarea ilegală
Prin erodarea ambelor fețe ale unei stânci se formează o creastă de sare care își schimbă forma în timp, procesul continuând. Măsurătorile afirmă că, începând din anul 1907 până acum, erodarea a continuat cu mai mult de 1 metru.
Din păcate continuă extragerea ilegală, blocurile de sare fiind vândute pe „piața neagră”.
Citind despre canion, la fața locului am căutat urmele galeriei Elisabeta, mici peșteri de sare și canale noroioase, despre care se scria că se mai pot vedea, dar nu am remarcat nimic asemănător.
M-am întors pe cealaltă parte a pârâului unde vegetația era mult mai diversificată.
Un covor roșu, cu flori nemaivăzute de mine, mi-a atras atenția. Era format de Salicornia herbacea (brânca), plantă care s-a adaptat și trăiește în mediu sărat (halofilă).
Pe cealaltă parte a pârâului se vedeau versanții de sare, acoperiți de verdeața pădurilor.
Am ajuns într-o zonă lipsită de vegetație unde se aflau câteva foișoare de lemn. Au fost amenajate pentru cei care folosesc băile cu nămol sărat în scop terapeutic.
Nămolurile se formează mai frecvent prin degradare organică dar există, în cantitate mai mică, și cele formate prin mineralizare, proces care se desfășoară lent. Izvoarele de pe versanți aduc apa în pârâu, împreună cu sedimentele din ea formează argila, astfel poate să curgă la vale fără să se amestece cu sarea care se depune pe fundul lui.
În timpul ploilor torențiale, debitul mare al izvoarelor tulbură apa pârâului, apa devine sărată și peștii, pe cale de a pieri, sunt pescuiți ușor. Când furtunile dispar, apa redevine dulce și ciclul se reia.
Băile de nămol au fost ultimul punct marcat în circuit. De acolo, după ce am traversat pârâul pe un podeț, cărarea m-a condus la ieșirea din rezervație.
Citește și Salina Praid, jud. Harghita
Excursiile Monicăi 