Stockholm, Suedia- insula Riddarholmen

Fiind pentru câteva zile în Stockholm, Suedia, în acea zi aveam planificat să vizitez Insula Cavalerilor (Riddarholmen), o mică insulă pe lacul Mälaren. În secol XIII când a fost fondat orașul pe acel loc se afla doar o stâncă (Kidskär) folosită pentru pășunat caprele, loc unde călugării franciscani au ridicat o mânăstire. Datorită îmbrăcăminții lor gri insula a fost denumită Gråmunkeholmen și podul din lemn care o lega de orașul vechi Podul fraților (Munkbron).

M-am deplasat în centru cu autobuzul. Am coborât aproape de Podul Vasa (Vasabron) pe care l-am traversat și am intrat în orașul vechi, Gamla Stan.

Casa Nobilimii și Palatul Bonde

Am ocolit Palatul Bonde (Bondeska palatset) pentru a ajunge la artera principală care ducea spre insulă. Palatul a fost construit de familia Bonde între anii 1662-1673 pentru locuințe de închiriat dar după câțiva ani l-au vândut unui fermier. Clădirea arsă într-un incendiu (1697) a intrat în posesia orașului (1730).

Distrusă de un incendiu devastator (1753), a fost reconstruită adăugându-se cele două aripi sudice și din 1915 în clădire au funcționat Primăria Stockholm și birourile Camerei de Comerț. În 1940 a fost restaurată pentru Curtea Supremă Stockholm, care a înlocuit Primăria și care funcționează și azi.

Vis a vis, într-o piațetă se afla monumentul Dr. Lars Johan Hierta (1801-1872), fost editor de ziar, critic social, om de afaceri și politic, un agitator pentru reforma politică și socială din Suedia secolului XIX care a fost numit și „tatăl presei libere”.

Lângă Palatul Bonde se afla Casa Nobilimii (Riddarhuset), mai corect Casa Cavalerilor, riddar fiind cel mai înalt rang al nobilimii suedeze. Clădirea în stil clasicism olandez a fost construită între anii 1641-1644, refăcută în scurt timp de mai multe ori  și Inițial în clădire a funcționat vechiul Parlament al moșilor și dieta formată din cele 4 state care alcătuiau Suedia. Din 1731 în clădire au avut loc frecvent și concerte publice.

În 1866 Parlamentul s-a mutat în locația actuală, dieta s-a dizolvat, clădirii i s-au construit cele două aripi independente (1870) și a devenit Casa Nobilimii suedeze, un organism care reprezenta nobilimea în guvern.

Din anul 2003 instituția a devenit privată, cel mai exclusiv club din Suedia pentru cele aproximativ 2.000 de familii nobile. Scopul său este de a menține tradițiile și cultura veche suedeze astfel în clădire au loc diverse evenimente culturale, concerte, festivaluri, etc.

În față se vedea podul pe care urma să trec pe insulă. În acel loc, primul pod a fost construit de un consilier care avea moșia pe insulă (1630). În urma incendiului Palatului Regal (1697) familia regală s-a mutat în Palatul Wrangel situat pe insulă și  cele două poduri au fost lărgite. Demolate între 1784-1789, au fost înlocuite cu un pod de piatră care a supraviețuit până în 1867 când a fost schimbat cu unul nou, din fontă, pentru a face joncțiunea cu noul drum feroviar. Creșterea traficului și introducerea sistemului de  metrou  (anii 1950) au dus la demolarea podului care a fost înlocuit cu șase poduri provizorii apoi cu  pod actual de beton (1958), Riddarholmbron, care traversează autostrada principală Centralbron.

În secol XVII Regina Cristina a donat mai multor nobili terenuri pe insulă pentru serviciile aduse coroanei. Aceștia au ridicat palate și insula a primit numele de Insula Cavalerilor (Riddarholmen).

La sfârșitul secolului proprietățile au fost cumpărate de oraș, în 1802 o parte din ele au fost distruse într-un incendiu, ruinele au fost demolate și în spațiul larg rămas s-a delimitat o piață în care central se afla Biserica Riddarholm (Riddarholmskyrkan).

Biserica a fost construită în cadrul Mânăstirii Franciscane (1280-1300), în stil gotic, cu un turn înalt.

După Reforma Protestantă a fost închisă (1527) și clădirea a devenit Biserică Protestantă.

În secolul XVII clădirile care aparțineau mânăstirii au fost demolate, din 1807 parohia s-a dizolvat și biserica a fost folosită doar pentru înmormântări regale, în special ale cavalerilor din Ordinul Regal Seraphine, când clopotele sunau continuu o oră.

Pe stâlpii din interior erau postate stemele cavalerilor.

În jurul mânăstirii au fost construite alte clădiri în care actual funcționează birouri administrative. Clădirea din stânga bisericii, fost spital, închisoare a orașului, a devenit reședință privată, când a fost extinsă cu două aripi spre apă (1600). În secolul XVIII a fost reconstruită și din 1834 a devenit sediul Rikens, unde se întâlneau clerul, burghezia și reprezentanții satelor. În 1866, când s-a format Parlamentul bicameral, clădirea a fost etajată și a funcționat ca birou guvernamental până în 1905 (Gamla Riksdagshuset). În 1911 pe fațada dinspre mare au fost înălțate două turnuri. Actual în clădire funcționează Curtea Administrativă din Stockholm.

Casa de lângă ea, Östra Gymnasiehuset, fostul Palat Baner (Banérska palatset) a fost realizat prin demolarea parțială și interpunerea unei străzi între biserică și mânăstire (1640) ca reședință privată.  Din 1821 în ea a început să funcționeze Gimnaziul Östra. Părți ale vechii mânăstiri se află și azi păstrate sub casă.

Vis a vis de intrarea în biserică de afla fostul Palat Sparre (Sparreska palatset) ridicat de sfetnicul regal căruia îi purta numele (1635-1645). A trecut din proprietar în proprietar, în 1775 a fost achiziționat pentru Colegiul Amiralității, apoi clădirea a fost extinsă cu două aripi și în parterul celei de sud a fost amenajată prima maternitate din Suedia (1763). Amiralitatea a funcționat până în 1916, perioadă în care palatul a fost extins și etajat (1802), ulterior a devenit sediul Curții Administrative Stockholm (1967-2009). După renovarea sa, din 2011 și actual   în clădire funcționează Curtea Supremă de Administrație (Kammarrätten).

Lângă ea, aparținând azi de aceeași instituție, se afla Camera Comunelor (Högsta förvaltningsdomstolen).

Pe aceeași latură a pieței se afla fostul Palat Wrangel în care, după reconstrucția în urma unui incendiu (1802) și până azi funcționează Curtea de Apel (Svea hovrätt). Pe acel loc se întindeau fortificațiile de apărare ale lui Gustav Vasa (1530) din care  făcea parte și turnul de sud al conacului existent acolo, conac transformat într-un palat apoi reconstruit și extins pentru mareșalul Wrangel (1652-1670). La sfârșitul secolului a ars într-un incendiu apoi a fost reconstruit și în el s-a mutat familia regală pe perioada renovării Palatului Regal ars și el într-un incendiu (1697-1754), când a purtat numele de Casa Regilor (Kungshuset).  După retragerea familiei regale a găzduit Oficiul de Stat (Statskontoret).

Vis a vis, aproape de pod, se afla Palatul Hessenstein, azi sediul Curții de Apel Svea. Palatul a fost construit de sfetnicul regal căruia îi purta numele (1630-1640), extins și modernizat de nepotul său (1680) și cumpărat de Regele Suediei Frederic I de Hessenstein pentru concubina sa (1731). În secolul XVIII a fost locuit de arhitectul și politicianul Tessin care l-a transformat în centru al elitei culturii suedeze. În 1833 palatul a ajuns în posesia orașului Stockholm și a devenit sediu al  Biroului Național al Datoriilor de Stat (Riksgäldskontoret).

Lângă el, Palatul Stenbock (Stenbockska palatset), construit în aceeași perioadă, a fost modernizat și extins apoi achiziționat de stat (1772) pentru Colegiul de Comerț. Din 1865 în palat au fost mutate Arhivele Naționale care s-au extins și în clădirea alăturată și au funcționat până în 1969 când au fost mutate.

Din 1852 în centrul pieței a fost postată statuia fondatorului orașului.

Imediat ce am ieșit din piață, pe o ridicătură a terenului am văzut primul palat nobiliar ridicat pe insulă, Palatul Rosenhane (Rosenhaneska palatset) (1652-1656) care a funcționat ca și Cancelarie Regală în perioada în care familia regală a locuit în Palatul Wrangel. Ulterior a devenit sediul Marii Loje a Francmasoneriei Suedeze, ordinul fiind condus de regii Suediei (1775-1874), perioadă când a fost extins cu aripile laterale construite pentru săli de ceremonial (1801-1855). Din 1874 a intrat în posesia statului când au funcționat Statul General al Armatei, Școala Militară și Arhivele de Război. Actual aparține Curții de Apel Svea.

Am coborât pe aleea de lângă palat pentru a vedea unde între 1886-1905 a fost postat punctul zero, Ordnance Datum (Normalhöjdpunkten), față de care au post poziționate diferite locații după longitudine, latitudine și altitudine față de nivelul mării. De fapt punctul zero a fost așezat la 11.800 metri deasupra nivelului mării, sub forma unei mici tije de argint situată în peretele unei stânci și închisă cu ușă metalică. Pe baza lui a fost creată o hartă militară secretă. La un moment dat harta a fost făcută publică și după ea au fost create  hărți pentru sudul și nordul Suediei, dar după folosirea de către Europa a celei de la Amsterdam, s-a renunțat la ele.

Am revenit la Palatul Rosenhane, am trecut pe lângă Curtea de Apel și am coborât pe terasa Ever Taub, întinsă pe malul mării.

La unul din capetele ei se afla Statuia Ever Taubs, artist, compozitor și interpret suedez, principalul trubadur al baladei suedeze din secolul XX.

Pe malul opus al apei se înălța Primăria Stockholm.

Am ieșit din terasă și am ocolit insula mergând pe strada paralelă cu malul apei.

În depărtare, mult după malul opus, se vedea o construcție modernă, Centrul de Congrese Waterfront (Waterfront Congress Centre).

Am continuat drumul de-a lungul clădirii Norstedts Akademiska Förlag, sediul celei mai vechi edituri de cărți din Suedia, fondată în 1823 și care funcționează și azi.

Înainte de a părăsi insula doream să mai trec din nou prin piața sa centrală astfel că am urcat pe lângă Arhivele Naționale. O ultimă privire…apoi pe lângă biserică m-am îndreptat spre Riddarholmbron. Vizitarea insulei se încheiase.

După ce am traversat apa am coborât pe podul Munksbron spre a intra pe străduțele vechiului oraș, Gamla Stan.

Kammarraten

Citește și Ultima zi în Stockholm, Suedia

 

 

 

Un gând despre „Stockholm, Suedia- insula Riddarholmen

  1. Pingback: Stockholm, Suedia- Gamla Stan (Orașul Vechi) | Excursiile Monicăi

Lasă un comentariu