Arhive lunare: septembrie 2022

județul Covasna- două Castele Dániel și Conacul Ferencz Boda

Publicat pe de
1

În acea zi, din concediul meu prin țară, urma să părăsesc județul Covasna, nu înainte de a vedea două castele care au aparținut familiei Dániel și un vechi conac. Din Baraolt, rulând spre nord, după 4 kilometri am oprit în satul Tălișoara, comuna Brăduț, la actualul Castel Hotel Dániel. În perioada 1620-1680 contele Mihály Dániel, cel care a fost împuternicit să remită birul către Înalta Poartă (1638), a construit un conac pentru unul din cei doi fii, János, al doilea fiu, Gábor, urmând să locuiască în conacul de la Vârghiș.

În decursul timpului clădirea a fost extinsă și modificată. După lovitura de stat (1944) proprietarii l-au vândut unor familii înstărite din sat dar, instaurându-se regimul comunist, a fost naționalizat și folosit ca sediu C.A.P., apoi magazie de lemne, grădiniță, etc. 

După evenimentele politice din 1989, deși degradată, fiul foștilor proprietari a cerut retrocedarea clădirii și a obținut-o abia după 11 ani de procese. A vândut-o unei familii, de proveniență locală, care în perioada 2009-2014 l-au restaurat și renovat. În interior au amenajat 8 camere, mobilate cu piese adunate din zonă, sau refăcute din vechea lemnărie, în care se descrie viața fostei familii. În timpul renovării, pe pereții interiori s-au descoperit vechi picturi. Recondiționate au scos la iveală imagini din viața familiei Dániel.

Pe unul din pereții clădirii se poate vedea și azi blazonul castelului cu emblema familiei, o lebădă străpunsă de o săgeată în gât, despre care legenda spune că a fost primită de la Principele Transilvaniei, Gábor Bethlen, în semn de recunoaștere pentru serviciile aduse de familie.

Pentru a vedea un conac vechi, păstrat până azi, din Tălișoara am deviat de la drumul principal spre nord-est și după 5 kilometri am ajuns în satul Filia, comuna Brăduț. Conacul Ferencz Boda (curia) a fost construit în anul 1713, an demonstrat de o inscripție gravată pe unul din ancadramentele de piatră păstrate. În jurul anului 1826 a fost modificat în stil baroc. S-a realizat o poartă de cărămidă, cu stâlpi masivi şi două deschideri arcuite, care facilitau accesul separat persoanelor și carelor. Pe fațada principală a clădirii s-a realizat un pridvor cu arcade, susținut de pilaștrii, cu capiteluri dorice în partea superioară.

În perioada interbelică au fost construite clădiri anexe, dintre care una s-a păstrat până azi (1927). Conacul a fost naționalizat de comuniști, apoi a fost retrocedat și a intrat în posesia a 9 moștenitori. Neînțelegându-se, nu l-au refăcut. În anul 2011 l-au vândut Consiliului Local Brăduț care l-a renovat. Se presupune că se dorește înființarea unui muzeu al civilizației rurale, cu sediul în fostul conac. 

M-am întors la drumul principal și m-am îndreptat spre vest. În total 8 kilometri și, în centrul comunei Vârghiș, am parcat lângă poarta de intrare la Castelul Dániel. Pentru a-l vizita, contactasem în prealabil telefonic. După ce am plătit o taxă modică, domnul m-a însoțit, „pe post de ghid”, relatându-mi istoria ansamblului.

Castelul a fost construit în mai multe etape. Inițial familia Dániel a ridicat un conac (1580), azi 2 încăperi ale clădirii principale și subsolul lor. Apoi a fost extins în partea vestică, realizându-se mai multe încăperi (1646), fapt demonstrat de un încadrament în care e reprezentată emblema familiei și e inscripționat anul. În decursul timpului castelul s-a degradat, mai ales în timpul invaziei tătarilor (1661) și a Războiului curuților (începutul sec. XVIII).

După înăbușirea războiului, proprietarul Dániel István l-a refăcut și a adăugat o loggie renascentistă, cu arcade acoperite de bolți în cruce, sprijinite pe stâlpi din andezit roșu, decorați cu motive vegetale, azi situată pe fațada sudică a clădirii principale.

Pe ea a fost postat blazonul familiei, cioplit în gresie și inscripționate numele său, al soției, Pekry Polixénia și  anul 1745.

Următorul proprietar, Dániel Elek, a construit o aripă cu 4 camere la subsol, 4 la etaj și  mansardă (1797). În 1853 Dániel Gábor a extins castelul cu o aripă nordică, în stil clasicist. În colțurile aripilor de sud-vest și nord-est a ridicat câte un bastion rotund și în nord o clopotniță.

Turnul rotund, de la aripa de sud-vest, a fost construit de Dániel Ferenc (1920-1922).

Apoi a fost ridicată o clădire, atașată aripii de vest (cea dinspre curte), cu prispă în stil neo-renascentist (1937).

În 1949 castelul a fost naționalizat și transformat în sediul I.A.S. Restaurat (1981-1984), a fost ocupat de Primăria și Poliția Vârghiș și, după 1989, retrocedat familiei lui Dániel Ferenc care a vândut-o Consiliului Local Esztergom, Ungaria, în proprietatea căruia este și azi.

Vizitând și interiorul, m-a frapat că acesta era gol, fără mobilier de epocă. Probabil că urma să fie dotat și folosit de cumpărători.

În apropierea castelului se află Biserica Reformată Calvină.  

Clădirea din piatră, cu acoperiș de lemn, pentru mine cu forme ciudate, a fost ridicată în anul 1997.

Citește și Un drum Vârghiș- Homorod: Biserici fortificate și Cetatea Jimbor

Orașul Baraolt și 2 dintre satele aparținătoare, jud. Covasna

Publicat pe de
Răspunde

Orașul Baraolt este situat în nord-vestul județului Covasna, la limita cu județul Brașov. De el aparțin administrativ satele Bodoș, Biborțeni, Căpeni, Micloșoara și Racoșu de Sus. A fost prima dată atestat documentar  din 1224, în hrisovul Regelui Andrei al II-lea, dar așezarea a fost mult mai veche, săpăturile arheologice demonstrând existența ei încă din eneolitic și epoca bronzului.

La începutul secolului XVII, în luptele dintre otomani și armata lui Gabriel Báthory, acesta a fost ucis și din 1615 Principele Bethlen Gábor a devenit rege al Transilvaniei. Sub domnia sa Baraolt a primit dreptul de a ține târguri.  

În oraș s-a păstrat până azi Biserica Romano-Catolică Fortificată „Sf. Adalbert”, restaurată în 1821. Biserica a fost construită în 1569. Zona fiind atacă prin invazia tătarilor (1658-1660), a fost înconjurată cu un zid de apărare (1691), apoi i s-a ridicat un turn de pază (1760).

În aceeași perioadă pe dealul din vestul localității s-a construit Capela Romano-Catolică „Sf. Maria Mică” (1755).

Sub Imperiul Habsburgic, la porunca Împărătesei Maria Theresia a Austriei (sec. XVIII), Baraolt a devenit localitate militarizată, în ea fiind încartiruite regimentului Husarilor Secui şi a regimentului al ll-lea al Secuilor Infanterişti și s-a trecut la catolicizarea forțată a populației, când fosta biserică ortodoxă a devenit greco-catolică (1755). Pe locul ei, în perioada 1926-1936, s-a construit actuala Biserică Ortodoxă „Sf. Arh. Mihail si Gavriil”.

Pentru greco-catolicii din oraș s-a construit altă biserică (1936), ulterior trecută la cultul ortodox, Biserica Ortodoxă „Sf. Trei Ierarhi”.

Începând cu secolul XIX dezvoltarea orașului a luat avânt. S-au înființat o fabrică de spirt, una de brânzeturi, o fabrică de chibrite şi una de cuie de lemn. Zona fiind bogată în cărbune, primele mine s-au deschis în Baraolt  (1832), urmate de cele din Căpeni (1872) și altele mai mici în Bodoș și Racoșu de Sus. Pe lângă activitatea minieră, populația se ocupa cu agricultura, creșterea animalelor și prelucrarea lemnului.

Monumentul „Eroismul Minerilor în Opera de Industrializare a Țării” (1984)

Interbelic localitatea a devenit reședința Plășii Baraolt, din județul Trei Scaune și după reorganizarea administrativă (1968) a fost declarat oraș.

Din punct de vedere religios azi în oraș există mai multe culte, fiecare cu propria biserică sau casă de rugăciuni.

Biserica Reformată (1993- 1994)

La 5 kilometri est de Baraolt, la poalele munților Harghita, este situată localitatea Biborțeni, sat care aparține administrativ orașului, prima dată atestat documentar din 1332, cu numele Villa Byborgh. Este cunoscut pentru izvoarele de ape minerale, folosite încă de pe vremea romanilor când apa carbogazoasă era captată și condusă prin  tuburi ceramice, spre a alimenta băile.

La sfârșitul secolului XIII-  începutul secolului XIV în sat a fost construită o biserică, un secol mai târziu reconstruită în stil gotic. În decursul timpului a suferit numeroase transformări, renovări și în 1897 Biserică Reformată a primit forma actuală.

La momentul vizitei mele (2021) pictura interioară era în curs de recondiționare. Una dintre frescele vechi descoperite prezintă legenda Sf. László.

Lângă biserică sunt postate două monumente, ridicate în cinstea eroilor localității.

Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial

Monumentul „Pro Anno 1989”

Pe strada principală a satului am văzut o clădire părăsită, ruinată. Un localnic m-a lămurit. Era vorba de fostul Conac Szabó István, construit în jurul anului 1870, care, retrocedat, a fost lăsat de izbeliște.

În decursul timpului apele minerale au fost folosite de localnici în scop curativ. Pentru a putea fi exploatate, din Izvorul Borhegy, azi dispărut, s-au trimis mostre la Budapesta (1871) unde analiza fizico-chimică a descoperit că apa carbogazoasă e de tip bicarbonatat, sodic, bogată în calciu și magneziu. În decursul timpului apa a fost captată și folosită în cure interne și externe.  Începând cu anul 1950 și până azi apa este îmbuteliată industrial, apoi comercializată.

La aproximativ 6 kilometri vest de Baraolt se află alt sat aparținător administrativ de Baraolt, Racoșu de Sus. A fost prima dată atestat documentar din 1417, cu numele Rakus. La hotarele lui s-a desfășurat una din bătăliile Revoluției de la 1848.   

În sat s-a păstrat până azi Biserica Unitariană fortificată, construită în anul 1795.

Biserica a fost recondiționată în perioada 1825-1831.

Conform unei legende locale, pe malul pârâului de la marginea satului, sub o stâncă înaltă, s-ar afla mormântul Reginei Réka, soția lui Attila. A fost așezată într-un sicriu triplu, la interior din aur, deasupra unul de argint, la exterior unul din minereu, care a fost pus într-o groapă, la baza stâncilor și astupat cu pământ, pentru a nu putea fi găsit.

Prin săpăturile făcute în cariera de lignit Racoșu de Sus a fost descoperit scheletul unui mastodont, cu aproximație vechi de 3 milioane de ani, azi expus în Muzeul Baraolt.

Citește și județul Covasna- două Castele Dániel și Conacul Ferencz Boda

Micloșoara, jud. Covasna- Castelul Kálnoky

Publicat pe de
1

Continuând drumul prin județul Covasna, din comuna Vâlcele, unde mă cazasem o noapte, m-am îndreptat spre orașul Baraolt și satele sale aparținătoare, urmând un drum spre nord, la limita cu județul Brașov.   

După 25 kilometri m-am oprit în comuna Belin, situată la poalele vestice ale munților Baraolt, unde doream să vizitez Biserica Unitariană fortificată „Sf. Ecaterina”.

Prima biserică a fost construită în secolul XV. La începutul secolului XVII a fost împrejmuită cu un zid în colțurile căruia au fost ridicate 4 turnuri de apărare.

În 1720 biserica a fost distrusă de un incendiu, ulterior demolată și în locul ei s-a construit actuala biserică (1893-1894), în stil neobizantin și neo-românesc, cu o cupolă de 25 m înălțime. Am putut vedea doar exteriorul, biserica fiind închisă.

Urmând același drum, după 10 kilometri am ajuns în Micloșoara, unul din satele care aparțin administrativ de orașul Baraolt, prima dată atestat documentar din 1211.

Am parcat în apropierea Stone Pub, amenajat în una dintre cele mai vechi case care au rezistat secolelor.

De fapt un ansamblu de clădiri a fost recondiționat și etalează modul de trai al localnicilor în vechime. Într-una funcționează un bar în care se pot servi și produse specifice zonei. De asemenea se pot achiziționa suveniruri.

De altfel în localitate s-au păstrat încă cinci case vechi, azi funcționale. Ruinate, au fost cumpărate de contele Tibor Kálnoky, după ce s-a mutat din Germania în Transilvania (1997), restaurate și transformate în case de odihnă.

Prin legea retrocedărilor, contele Tibor Kálnoky, ultimul moștenitor al familiei, a preluat fostul Castel Kálnoky. Cu ajutorul unei subvenții oferită de Islanda, Norvegia și Liechtenstein (2014-2016) l-a reabilitat, recondiționat și transformat în Muzeul Vieții Transilvănene care etalează obiecte, piese de mobilier, arme, vestimentație, specifice vieții nobilimii secolelor XVIII-XIX. Din păcate, fiind an de pandemie Covid (20221), l-am găsit închis.

Istoria castelului începe cu o casă de piatră ridicată pe acel loc, în stil renascentist, de Kálnoky István III (1648), ca și conac de vânătoare, modificat ulterior de fiul său Kálnoky Sámuel I.

În secolele următoare conacul a fost deținut de urmașii familiei care, în perioada sfârșitului de secol XVIII-începutul secolului XIX, l-au transformat în stil clasicist.

Ultimul moștenitor al familiei a fost contele Kálnoky Dénes (1814-1888), în ultimii ani ai vieții jude regesc. Neavând urmași, castelul i-a revenit fiului surorii sale care l-a transformat în forma actuală.

Pe fațada principală se mai poate vedea blazonul familiei nobiliare.

În jurul lui a amenajat grădini de flori și un parc.

În 1939 castelul a fost cumpărat de Eugen Savu, ministru de finanțe din guvernul Goga, dar nu l-a deținut decât scurt timp, fiind naționalizat de comuniști și transformat în Cămin Cultural.

După evenimentele din 1989 castelul a fost părăsit și a început să se ruinele. Noroc cu ultimul urmaș al familiei,  contele Tibor Kálnoky, care i-a redat măreția de odinioară, motiv pentru care din 2006 a devenit sfătuitorul Prințului Charles privind modul de restaurare a satului Viscri, apoi administratorul domeniilor acestuia din România.

Pentru cinstirea sa, o alee a parcului a fost numită Aleea Memorială „Contele Kálnoky” (2015).

Citește și Orașul Baraolt și 2 dintre satele aparținătoare, jud. Covasna

Ozun și Ilieni, jud. Covasna

Publicat pe de
1

Comuna Ozun este situată în județul Covasna, la 11 kilometri sud-est de Orașul Sfântu Gheorghe, în Depresiunea Brașovului, pe malul drept al Râului Negru.

Prima dată a fost atestată documentar din anul 1332.

În ea s-au păstrat mai multe conace vechi dintre care Conacul Pünkösti (1810), Conacul Ujvárosy-Agoston (1810-1825), Castelul Béldy-Mikes (1755) și Fosta Cazarmă a Husarilor (secolul al XVIII-lea).

Conacul Temesvári János (sec. XIX), azi grădiniță

Din păcate, timpul fiind limitat, nu am văzut decât centrul comunei unde într-o clădire funcționează Primăria și Căminul Cultural, numit după Mór Jókai de Ásva, fost scriitor și jurnalist maghiar (1825-1904) care a scris în special romane inspirate din istoria poporului maghiar.

În fața Primăriei era amenajat un mic Parc central, cu bănci pentru relaxare și un foișor (probabil pentru desfășurarea diverselor evenimente).

În el a fost postat Monumentul Eroilor din Al Doilea Război Mondial.

În dreapta Primăriei, pe fațada unei clădiri am văzut o placă, postată în memoria evreilor din Ozun, victime ale  holocaustului (1941-1944).

Tot central se află și Școala Generală „Tatrangi Sándor”, fondată în 1648 de cel căruia îi poartă numele.

M-am relaxat în Parcul central din Ozun, timp cât să fumez o țigară și, din nou, la drum…

După 10 kilometri vest am oprit în comuna Ilieni pentru a vedea Biserica Reformată Fortificată, situată pe un deal de la marginea comunei, restaurată după 1989. Din păcate era închisă.

Pe acel deal în secolul XII a existat o biserică în stil românesc care, fiind prea mică, a fost înlocuită cu actuala, în stil gotic (1443).

După asediile saxone (1612) biserica a fost înconjurată cu un zid fortificat, de formă pentagonală, prevăzut cu turnuri de veghe și bastioane în colțuri.

A devenit un punct important în apărarea graniței sudice a Transilvaniei.

Din Ilieni m-am întors la Sfântu Gheorghe și am rulat spre vest până în comuna  Vâlcele, unde îmi rezervasem cazarea.

Recomand tuturor Pensiunea Silv Anka cu oameni primitori care oferă tot confortul pe un preț rezonabil.

Citește și Micloșoara, jud. Covasna- Castelul Kálnoky

O scurtă oprire în centrul orașului Sfântu Gheorghe, jud. Covasna

Publicat pe de
Răspunde

Orașul Sfântu Gheorghe, din 1968 reședința județului Covasna și din 1982 municipiu, este situat în partea de nord a Depresiunii Brașov. De el aparțin administrativ satele Chilieni și Coșeni. A fost prima dată atestat documentar din 1332 dar săpăturile arheologice au descoperit urme de locuire încă din neolitic și epoca bronzului.

Fiind situată la încrucișarea drumurilor dintre Transilvania și Moldova, localitatea s-a dezvoltat și în secolul XV a primit statutul de târg, care avea o eparhie independentă. Două secole mai târziu a fost devastat în invaziile tătarilor (1658) și otomanilor (1661). Târgul a rezistat și în decursul timpului s-a dezvoltat treptat.

Ca întreaga zonă, a fost inclus în Imperiul Austro-Ungar și sub Împărăteasa Maria Tereza (1837-1859), pentru apărarea granițelor, a fost încartiruit, bărbații fiind obligați să intre în serviciul militar. Datorită condițiilor dure, pentru a se elibera, locuitorii au aderat la Revoluția de la 1848. Fiind înăbușită, orașul a trebuit să plătească despăgubiri. S-au efectuat multe confiscări și arestări.

În secolul XIX a început industrializarea orașului și acesta s-a mărit prin alipirea satului Szemerja, devenit cartier. Astfel în 1879 s-a înființat prima Fabrică de textile, au fost fondate Muzeul Naţional Secuiesc, orfelinatul, spitalul și primul Institut Pedagogic pentru educatoare din Transilvania (1892). Apoi a fost deschisă Fabrica de țigarete (1899), orașul a fost electrificat (1907) și, prin construirea căii ferate Brașov- Miercurea-Ciuc, racordat la rețeaua feroviară.

Orașul a fost vizitat de compozitorul și pianistul maghiar Béla Bartók (1881-1945) care, pentru a culege folclor din zonă, s-a cazat în Sfântu Gheorghe, unde a susținut și un concert (1927).  

În perioada 1857-1859 a fost fondată una dintre cele 7 școli reformate din Transilvania. Cu ajutorul donațiilor secuilor s-a construit clădirea în care au funcționat clasele primare, cu predare în limba maghiară, apoi s-a construit aripa de sud pentru clasele liceale și cămine (1863-1864). În timpul celui de Al Doilea Război Mondial clădirea a fost afectată și s-a întrerupt activitatea, reluată în 1944, cu numele Liceul Maghiar de Învățătură, azi Colegiul Național Székely Mikó.

În anii 1880 o parte a pieței de animale și mărfuri a fost amenajată ca parc, numit după fostul comite al Comitatului Trei Scaune, Parcul Potsa József. Ulterior a fost dedicat Împărătesei Austriei și regină a Ungariei, Elisabeta (Sissi), nume care-l poartă și azi: Parcul Elisabeta. S-a construit un pavilion pentru concertele de fanfară (1925) care s-a păstrat până azi, apoi piața a fost desființată și parcul s-a extins până la dimensiunile de azi (1930).

În perioada 2006-2010 parcul a fost reamenajat și modernizat. S-a creat un lac artificial, traversat de un pod, locuri de relaxare cu bănci, mese de șah, un loc de joacă pentru copii, etc.

Au fost postate mai multe busturi și statui ale unor personalități istorice ca bustul lui Rákóczi Ferenc, fost principe regent al Ungariei și principe al Transilvaniei, bustul Regelui Ștefan, statuia Episcopului romano-catolic Márton Áron, etc.

statuia contelui Mikó Imre, fost Guvernator General al Transilvaniei (1848, 1860-1861) şi ministrul Transporturilor şi Lucrărilor Publice al Ungariei între 1867-1870, dezvelită în 1998

Monumentul Eroilor Sovietici

În anul 1948 în oraș s-a înființat Teatrul Popular Maghiar de Stat (Állami Magyar Népszínház), azi TeatrulTamási Áron, care în perioada 1970-1980 a organizat  parteneriate culturale cu teatre din țară şi din Europa de Est.

În perioada 1952-1960 orașul a făcut parte din Regiunea Autonomă Maghiară apoi  a fost repartizat la Regiunea Stalin. Sub comuniști industrializarea a luat avânt. S-au construit fabrici de utilaje, Fabrica de mobilă, Fabrica de motoare electrice, etc.

Primăria Sfântu Gheorghe

După ce m-am răcorit cu o înghețată și, neapărat, am cumpărat câteva dulciuri specifice zonei, am pornit din nou la drum. Era destul de târziu și mai aveam câteva obiective de văzut, până la cazarea rezervată pentru acea noapte.

Citește și Ozun și Ilieni, jud. Covasna