Satul Sopronbánfalva, situat în nord-vestul Ungariei, din 1950 aparținând orașului Sopron, a fost menționat prima dată documentar din 1277, dar săpăturile arheologice au descoperit că zona a fost locuită de celți, apoi de romani, din secolul VI de triburile bavareze și france. Populația a rămas mult timp predominant germană. Tradiția orală spune că în anul 971 un călugăr bavarez, însoțit de misionari, s-a așezat în zonă.

În anul 1397 s-a construit Biserica Catolică Maria Magdalena (Mária Magdolna templom), azi situată în mijlocul satului.

În perioada 1552-1673 a fost folosită de lutherani, apoi trimișii Episcopului Catolic de Győr, însoțiți de o escortă militară, au preluat-o cu forța.

Biserica a fost înconjurată cu un zid de piatră și lângă ea s-a creat cimitirul, care a funcționat până în 1786.

În secolul XV pe dealul de la marginea satului s-a construit o capelă, în amintirea Episcopului Wolfgang, ulterior devenită loc de pelerinaj. Capela a fost îngrijită de un pustnic paulian. În ea s-a postat o copie a picturii Madona Neagră, adusă de călugării din Częstochowa (Polonia). În 1481, la cererea consiliului orașului, călugării paulini s-au stabilit în zonă, în perioada 1482-1495 au înființat Mânăstirea Paulină (Pálos kolostor) și, pe locul capelei, au construit o biserică gotică, în al cărei altar au mutat icoana. Până azi s-au păstrat fragmente din parterul mânăstirii, sanctuarul și 3 ferestre ale bisericii, reconstruite ulterior.

În timpul invaziei turcești (1532) populația a părăsit satul. Călugării paulini au fugit în Neustadt (Austria), luând și icoana cu ei. Turcii au jefuit, apoi distrus mânăstirea. În jurul anului 1610 satul a fost repopulat și călugării s-au întors. Cu sprijin regal și din donațiile familiilor de nobili, reveniți la catolicism, în perioada 1643-1648 a fost reconstruită mânăstirea, în stil baroc, formă care s-a păstrat până azi.

În aripa de sud-est a clădirii la etaj au amenajat o sală în care, până în 1786, au fost pregătiți viitorii preoți ai ordinului, între care și Széchényi Pál, viitorul Arhiepiscop de Kalocsa. La parter s-a amenajat sala de mese (trapeza), decorată în secolul XVIII cu fresce reprezentând istoria ordinului. Lângă mânăstire au construit Calea Calvarului, cu 5 stații în loc de 14 (1667).

Călugării dețineau mai multe loturi de pământ pe care practicau agricultura și viticultura.  Pentru depozitarea vinului, la subsolul mânăstirii au creat pivnițe.

În 1728 clădirea a fost grav avariată de un incendiu. Ulterior refăcută, interioarele au fost bogat ornamentate. Până în 1750 din sat spre mânăstire s-a construit o scară, în stil baroc, cu 88 trepte, separate prin mici terase, flancată cu 14 statui, reprezentând sfinți.

După Decretul de toleranță religioasă, emis de de Împăratul Iosif II (1781), în sat s-a construit Biserica Evanghelică Lutherană (Evangélikus Lutheránus Egyház). A fost ridicată pe un teren mlăștinos, deținut de fierarul satului, susținută de piloni, a căror fixare în nămol a durat o lună. Biserica a fost sfințită în 1785. Abia în 1869 i s-a ridicat un turn în stil gotic, prevăzut cu 3 clopote, unul dintre ele fiind rechiziționat în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, pe care a fost postat un ceas, adus de la Viena.

În 1809 trupele lui Napoleon au invadat Sopronul, implicit zonele înconjurătoare. Au jefuit biserica și transformat mânăstirea în spital militar. După retragerea lor, clădirea a fost folosită ca locuințe pentru ofițerii și muncitorii calificați ai primei mine maghiare, deschisă în apropiere. În perioada 1825-1860 a fost preluată de comunitatea catolică, ulterior folosită iar ca spital militar și în final ca depozit.

În 1887 mânăstirea și terenurile aferente au fost cumpărate de  Zalka János, Episcopul Catolic  de Győr și în 1892 ocupată de călugărițele carmelite, venite din Mayerling. Ordinul Carmelit fiind foarte strict, mânăstirea a fost reconstruită după necesitățile lor. Biserica a fost renovată și refăcută. Spațiile de locuit au fost reduse, partea de sanctuar a bisericii a fost zidită, la parter s-a creat un oratoriu, la primul etaj o cameră de cusut și apartamentul preotului, care avea o intrare separată în biserică.  

După Primul Război Mondial, prin Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye (1919), zona Sopronului a fost atribuită Austriei. Nedorindu-se alipirea, în 1921 a izbucnit Revolta din Ungaria de Vest, oprită după negocierile de la Veneția. În Sopron s-a ținut un referendum care a ales integrarea Sopronului, implicit a satului, în Ungaria.

Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial (Az első világháború hőseinek emlékműve)

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial în subsolul mânăstirii a fost creat un adăpost, care a salvat sute de oameni. În 1944 s-a înființat lagărul de muncă Sopronbánfalva, în care au fost aduși militari maghiari și prizonieri de război, apoi mare masă a localnicilor germani au fost evacuați (1946). În 1948 școlile bisericești au fost naționalizate și 2 ani mai târziu mânăstirea închisă, ulterior transformată în Azil Psihiatric și Social. De asemenea Biserica Evanghelică a rămas fără pastor.

Sub comuniști biserica a fost renovată și sanctuarul redecorat cu picturi. Într-una dintre ele, arătându-și ura față de regim, pictorul l-a înfățișat pe Arh. Mihail luptând cu diavolul, ultimul având fața lui Stalin.

În 1981 restaurarea scării cu statui, aproape distrusă, a fost terminată.

După schimbarea regimului politic mânăstirea a fost retrocedată Ordinului Carmelitelor (1991). Neavând bani să o întrețină, în 2004 au vândut-o omului de afaceri și colecționar de artă Kovács Gábor, care a renovat-o (2009-2011) și transformat-o în hotel. Din 2015 complexul a intrat în administrarea statului.  

De la mânăstire, urmând o alee pietruită, continuată de un drum de pământ, prin mijlocul pădurii, se ajunge la Cimitirul Eroilor (Hösi Temetö).

În timpul Primului Război Mondial la Bánfalvá a fost înființat un spital militar  pentru prizonierii de război, în care au murit aproape două mii de soldați austrieci, italieni, francezi, sârbi, turci și unguri. Aceștia au fost îngropați pe terenul aflat nu departe de mânăstire. Pe morminte au fost inscripționate numele lor și postate cruci sau semilune, în funcție de religia de care aparțineau. Azi lângă poarta inferioară se află un memorial al victimelor acelui război.

Ulterior în cimitir au fost înmormântate victimele bombardamentelor celui de Al Doilea Război Mondial și cei 36 de soldați, ai echipei din Szolnok, decedați prin bombardarea spitalului. Reprezentând primul pilot maghiar, nobilul László Molnár, decedat în 1944, piatra funerară a fost postată în partea superioară a Memorialul Primului Război Mondial.

Începând cu anii 1950 cimitirul a fost îngrijit de localnici și elevii din Sopron, familiile celor decedați neputând să vină acolo din cauza fâșiei de graniță, situată în apropiere.

Citește și Castelul Taródi- Sopron, Ungaria