Orașul Birkirkara este situat în regiunea centrală a Maltei. Ca număr de populație este al doilea mare oraș al țării. Documentar a fost menționat în Raportul Ecleziastic din 1436, care-l menționa cu cea mai mare parohie, azi parohia Sf. Elena, din cele 12 parohii existente în Malta. Azi orașul este format din cinci parohii autonome: Sf. Elena, Sf. Iosif Muncitorul, Maica Domnului, Sf. Maria și Sf. Gorg Preca.

Îmi făcusem un itinerar în care doream să văd cât mai multe obiective din oraș. Am început plimbarea de la Biserica Sf. Iosif Muncitorul (Church of St. Joseph the Worker), construită în 1965.

În perioada 1969-1973 a fost filie a parohiei Birkirkara, apoi a primit statutul de parohie independentă.

De acolo m-am îndreptat spre o biserică mai veche. În drum am trecut prin Piața Sf. Liena, unde trona statuia lui Antoni Salba.

Într-una din casele care mărginesc piața funcționează Asociația Muzicală Santa Liena (Santa Liena Music Association), înființată în 1919.

Prima Biserică Nașterea Maicii Domnului (Church of the Nativity of the Mother of God), ridicată în zonă aridă, stâncoasă, cu ruine, a fost menționată încă din 1575, într-un raport făcut de Pietro Dusina. În timp, datorită locației, a fost numită și Biserica Maica Domnului a Ruinelor (MadonnaTal-Ħerba– Our Lady of Ruins Church). Un secol mai târziu a fost înlocuită cu altă clădire (1610). Dorindu-se una impozantă, în 1644 a început construcția actualei biserici.

Până în 1673 vechea biserică a rămas funcțională, apoi a devenit sacristia noii biserici.

În spatele altarului s-a postat un tablou care o prezintă pe Maica Domnului stând pe nori, ținând Pruncul Isus în mâna stângă și cu mâna dreaptă primind de la Ingerul Păzitor un suflet eliberat din Purgatoriu, reprezentat printr-un copil. Este acompaniată de Sf. Ioan Botezătorul (1668-1679). În 1910 pictura a fost refăcută, pe capul Fecioarei Maria fiind postată o coroană de aur, încrustată cu diamante.

Un alt tablou, înfățișându-l pe Sf. Iosif ca Înger Păzitor, se află în capela laterală.

În oratoriul bisericii pereții au fost acoperiți cu picturi reprezentând diverse incidente maritime. Într-o nișă au fost așezate statuia și moaștele Sf. Victoria, aduse de la Roma (1775).

Turnul-clopotniță a fost construit în 1797. Tot atunci fațada a fost refăcută. Clădirea a fost extinsă în secolul XX.

Biserica celei mai vechi parohii din Birkirkara, azi Bazilica Sf. Elena (St. Helen’s Basilica), a fost construită în 1575, numită atunci Ta’ Xennu. În 1630, printr-o bulă papală, Papa Urban VIII  a înființat Capitolul Colegial al bisericii. Biserica, devenită Colegială, era slujită de 12 canonici și un preot, supuși direct Sfântului Scaun, ceea ce a creat nemulțumiri Episcopului Maltei, implicit Marelui Maestru al Ordinului Sf. Ioan. Cinci ani mai târziu o parte a teritoriului din zona Vallettei a trecut și ea sub jurisdicția directă a Sfântului Scaun. 

În 1692 biserica a fost reconstruită în stil baroc și a primit hramul Adormirea Maicii Domnului. Ulterior, grav avariată de un cutremur, a fost demolată. Pe o parcelă donată de Vincenzo Maria Borg, cel care a devenit conducătorul batalionului Birkirkara împotriva armatei lui Napoleon,  din donații ale clerului și ale enoriașilor, începând cu anul 1727 s-a construit actuala Biserică Sf. Elena și s-a amenajat piața din fața ei. Tot din donația lui, pentru procesiuni,  au fost create statuia din lemn aurit a sfintei și platforma pe care urma să fie purtată. După deces, Vincenzo a fost înmormântat în biserică.

Pe locul fostei biserici s-a amenajat o mică capelă. Elementele clădirii au fost realizate treptat, cupola în 1760, clopotnița de vest și vechea sacristie în anii 1800, clopotnița de est până în 1809.

Până la mijlocul secolului XIX s-au finalizat fațada și partea din spate a bisericii, cu contraforturile pentru susținerea cupolei.

Interiorul a fost decorat cu pilaștri în stil ionic, numeroase picturi, sculpturi și orgi.

În 1932 în turn a fost instalat clopotul cel mare.

Din 1950 Papa Pius XII a ridicat-o la rangul de bazilică minoră.  

În Birkirkara mă simțeam ca la o „vânătoare” de biserici vechi.

În 1571 a fost construită Biserica Sf. Ecaterina din Alexandria. Din cauza raidurilor turcești nu a fost mult timp folosită. Deteriorându-se în 1659 Episcopul Balaguer a închis-o. În 1828 pe locul ei a fost construită actuala Biserică Sf. Anton de Padova și Sf. Ecaterina (St. Anthony of Padua and St. Catherine Church), în stil baroc, cu o cupolă ovală, prevăzută cu opt ferestre și un turn-clopotniță, cu patru clopote.

Într-o nișă din interior a fost postată statuia Sf. Anton de Padova. În spatele altarului se află un tablou care îi înfățișează pe Maica Domnului cu Pruncul Isus în brațe, pe Sf. Anton și Sf. Marcu.

În 1949, când Biserica Sf. Elena a fost temporar închisă, în biserică au avut loc botezurile. 

Spre o altă biserică am trecut pe lângă Poliția Birkirkara. Până și aceasta își avea sediul într-o clădire ornată cu statui religioase.

Biserica Sf. Pavel (al Văii) (St. Paul’s Church– San Pawl tal-Wied) a fost construită în perioada 1852-1854, pe locul unei biserici vechi (1538). Interiorul a fost decorat cu picturi (1945-1968) reprezentând convertirea lui Pavel și viața sa în Malta.

Biserica Sf. Alfons Maria de Liguori (St. Alphonse Maria de Liguori Church), numită după cea care a sponsorizat construcția (1890-1895), cu fațada ornamentată cu coloane dorice și ionice, a fost a doua biserică ocupată de călugării Ordinului Carmeliții Desculți, cunoscuți și cu numele de terezieni, prima fiind în Cospicua, după venirea lor  în Malta (1625). Fiind frecventată de tot mai multă populație, biserica a fost extinsă de două ori (1904, 1909). În 1959 o mare furtună a distrus tavanul. Turnul-clopotniță fiind lovit de un fulger, ulterior a fost îndepărtat. 

Și aceasta devenind neîncăpătoare, în perioada 1965-1982 călugării terezieni au construit, în apropierea ei,  Biserica Sf. Tereza din Lisieux (St. Therese of Lisieux Church), cunoscută și ca Biserica Sf. Tereza a Pruncului Iisus și a Sfintei Fețe, o rotondă din beton armat, în stil modernist.  Vechea biserică au închiriat-o pentru o sală de conferințe, împreună devenind Sanctuarul și Conventul Sf. Tereza (St. Theresa Convent and Sanctuary).

Biserica Sf. Aloysius, Sfânta Inimă a lui Isus (St. Aloysius, Sacred Heart of Jesus  Church) este folosită în special de colegiul catolic, lângă care se află.

Clădirea Colegiului Sf. Aloysius (St. Aloysius College) a fost construit pentru a găzdui tinerii în anii de formare, înainte de a depune jurământul de credință  (1896). În 1905 aceștia au fost transferați în Sicilia și clădirea a rămas neocupată timp de 2 ani. La cererea Papei Pius X în 1907 a fost înființat colegiul care a funcționat până în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, când clădirea a fost transformată în Spital Militar.

Azi, împreună cu clădirea alăturată, funcționează ca școală primară, una gimnazială de băieți și școala cu clasa a șasea mixtă.

În afara centrului istoric al orașului Birkirkara, pe un mic deal, în perioada medievală a existat Biserica Adormirea Maicii Domnului; Sf. Elena, cu două capele și un cimitir în apropiere. Pe locul ei în perioada 1616-1679 s-a construit actuala Biserică Sf. Maria (Church of St. Mary). După ce s-a construit Biserica parohială Sf. Elena, treptat biserica a fost părăsită, un secol mai târziu fiind folosită doar pentru înmormântări.

În timp clădirea s-a ruinat, cutremurul din 1856 a distrus acoperișul cu domul și în 1894 clopotnița era pe cale de a se prăbuși. Începând din 1969 biserica a fost reconstruită, în stil renascentist. Fațada a fost decorată cu pilaștri corintieni, ușa principală flancată de coloane. Deasupra ei au fost postate stemele  Regelui Filip II al Spaniei, Marelui Maestru Alof de Wignacourt, Episcopului Baldassare Cagliares și blazonul parohului Don Filippo Borg.

Din anul 2005 a devenit Biserică Parohială.

Pentru a ieși din acea zonă, m-am îndreptat spre un părculeț, pe care traversându-l, ajungeam la strada principală. Zona verde înconjura Vechea Gară  (The Old Railway Station), a singurei linii de cale ferată din Malta, între Valletta și Mtarfa, suburbie a Rabatului, care a funcționat în perioada 1883-1931, cu 33 de vagoane de călători, vagoane folosite de militari și pentru transportat marfă. Era numită și Gara Centrală, deoarece acolo s-au creat două linii, pe care trenurile din direcții opuse puteau să-și schimbe macazul.

Gara era folosită și pentru colectarea corespondenței, trimisă ulterior Oficiului General de Poștă, care o distribuia. După dezafectarea căii ferate clădirea a fost folosită de servicii guvernamentale, apoi s-a amenajat un muzeu, în care a fost adus singurul vagon, de clasa a treia, care a supraviețuit și a fost recondiționat.

Vis a vis de gară, o dată cu parcul înconjurător, a fost creată o fântână, pe care m-am așezat, să mă odihnesc puțin. Cu ochii la gară, mă gândeam la Despot Vodă al Moldovei. Probabil o să vă întrebați: de ce ? De fapt cel care a devenit Domnitor al Moldovei (1561-1563) a fost maltezul, de etnie greacă, soldatul Iacob Heraclid, născut în Birkirkara.  Pionier al credinței protestante în Europa de Est, a ajuns să lupte alături de habsburgi, a realizat legături între Monarhia Habsburgică și nobilimea poloneză, când le-a cerut tronul Moldovei. neprimindu-l, s-a implicat într-un complot de asasinare a principelui Al Lăpușneanu, care a eșuat. S-a întors cu o armată de mercenari, a cucerit Suceava și a preluat tronul Moldovei. În cei doi ani de domnie, pe lângă tulburările provocate de atacurile otomane, populația a fost supusă și noilor reguli impuse de el, printre care interzicerea divorțului, astfel a fost numit Despot Vodă. După un asediu de luni de zile, Suceava a fost cucerită, tronul a fost ocupat de Ștefan Tomșa (Ștefan VII) și Despot Vodă a fost ucis.

Cum mă hotărâsem să mă întorc pe jos până la Hamrun, unde eram cazată, m-am îndreptat spre ieșirea din Birkirkara. Lateral de șosea, izolată, înconjurată cu gard, se află Casa Clerului „Christus Sacerdos” (House Of Clergy Christus Sacerdos).

Clădirea a fost construită în secolul XVIII pentru o Biserică Romano-Catolică.

Azi în ea funcționează un azil pentru clerici. În interior se află o capelă utilizată de aceștia, pe care am fost lăsată să o văd, de foarte amabilul preot „portar”.

Citește și Fleur de Lys, Santa Venera și Hamrun, Malta