În excursia mea prin Malta, după ce vizitasem orașul Birkirkara, am pornit pe jos spre Hamrun, unde eram cazată. Drumul, de aproximativ 2 kilometri, trecea prin două localități, pe care așa puteam să le văd parțial. Localitatea Fleur-de Lys s-a format după construirea Apeductului Wignacourt (Wignacourt Aqueduct), în scopul transportării apei de la izvoarele din Rabat și Dingli, pentru a alimenta capitala Valletta.

Recondiționate, azi părți din apeduct se întind de-a lungul localităților.

Aproape de apeduct și de intrarea în actuala Santa Venera, în mijlocul unui giratoriu, se află Poarta Fleur de Lys (Fleur de Lys Gate), reconstruită în perioada 2014-2016, pe locul primei porți, numită atunci și Arcul Wignacourt, după simbolurile lui postate pe ea, grav avariată în timpul celui de Al Doilea Război Mondial și ulterior demolată.

După terminarea construcției apeductului (1615) în zonă s-au stabilit familii de fermieri. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, după bombardarea Portului Mare, o parte din populația celor trei orașe fortificate, rămasă fără case, s-a refugiat acolo.

Britanicii au construit bateria antiaeriană Fleur de Lys, unde s-au mutat numeroase birouri guvernamentale și treptat s-a format localitatea, numită după baterie (1946), azi aparținând administrativ de Birkirkara.

Religios, populația aparținea de parohia Santa Venera, în biserica căreia se oficiau slujbele. Deoarece foarte puțini se deplasau până acolo, în perioada 1945-1946 carmeliții au construit Biserica Maicii Domnului de pe Muntele Carmel (Church of Our Lady of Mount Carmel), devenită biserică parohială, după Arhiepiscopul Gonzi a desemnat Fleur de Lys ca parohie independentă (1975).

Biserica a fost ornată cu tablouri, reprezentând scene religioase, statuia Fecioarei de pe Muntele Carmel, cumpărată în 1948 din Roma, statuile Maicii Domnului și Sf. Iosif.

În spatele altarului a fost postat un tablou care o înfățișează pe Fecioara Maria cu Pruncul Isus în brațe, oferindu-i Sf. Simion o mantie bisericească (scapular).

Un ansamblu de clădiri din localitate iese în evidență prin cupola situată central. În Conservatorio Vincenzo Bugeja, numit după cel care l-a construit (1820-1890), azi funcționează un azil pentru fetele sărace. Vincenzo și-a câștigat averea în cazinourile Europei, prin jocuri de noroc . În a doua jumătate a secolului XIX a devenit membru al Consiliului Guvernului, când a făcut modificări în legislația penală și comercială din Malta. În decursul vieții a fondat mai multe organizații de caritate pentru bolnavi, săraci și fetele orfane. Prin testament a finanțat un fond pentru imigranții maltezi. Pentru aceste acte caritabile în 1887 Papa Leon XIII i-a acordat titlul de marchiz.

Azi Institutul Tehnic din Santa Venera îi poartă numele, Instituto Tecnico Vincenzo Bugeja.

Lângă institut se află o clădire din 1730, atunci situată la periferie, în apropierea apeductului, la marginea dinspre Hamrun. Palazzo Manoel a fost construit, în stil baroc, ca reședință de vară pentru Marele Maestru António Manoel de Vilhena.

În fața casei a fost amenajată o grădină mică, delimitată de un zid, pe care au fost postate statuile din piatră a unor lei, care țin stema lui Vilhena, stemă situată și deasupra porții de intrare. După acele sculpturi palatul a fost numit și Casa cu Lei (House of the Lions). În spatele ei a fost amenajată o grădină mare.

În blocada franceză clădirea a fost folosită ca bază de comandă a insurgenților maltezi, ulterior ca reședință pentru guvernatorul Maltei, în anii 1820 a intrat în proprietatea familiei Whitemore, apoi a devenit depozit al Departamentului Muzeelor. Până în 1968 în ea funcționat o școală primară. După ce a fost restaurată (1977-1978) clădirea a fost transformată în casă de oaspeți pentru vizitatorii importanți ai Maltei, o parte din grădina mare, amenajată și deschisă publiculuicu numele de Grădinile Romeo Romano. Ulterior a găzduit diverse departamente și ministere. Azi grădinile sunt desființate și fostul palat este sediul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Proiectelor de Capitală.

Orașul Santa Venera a înflorit la sfârșitul secolului XIX- începutul secolului XX, când numărul populației a crescut și s-a extins.

În perioada 1912-1918, pe locul unde a existat o biserică veche (1473), reconstruită în perioada 1658-1688, carmeliții au construit Mânăstirea cu Biserica Sfânta Venera Veche (Santa Venera Old Church), azi numită veche, deoarece există o altă biserică nouă, cu același hram. În piațeta din fața ei, pe un piedestal, se află statuia Sfânta Venera (St. Venera statue). A funcționat ca Biserică parohială până în 1989, când s-a terminat construcția la biserică nouă s-a terminat.

Biserica Sf. Iosif (St. Joseph Church), împreună cu Institutul Sf. Iosif, de care aparține, au fost construite pe un teren achiziționat de la guvern (1916). Fațada bisericii a fost decorată cu pilaștri, în partea inferioară cu capiteluri ionice, în cea superioară cu capiteluri corintice. Deasupra ușii, într-o nișă centrală a fost postată statuia Sf. Iosif, pe lateralele lui câte un înger păzitor. Azi sunt administrate de Societatea Misionară Sf. Pavel.

Actuala Biserică parohială, Biserica Sfânta Venera (Santa Venera Church) a fost construită în perioada 1954-1967, când lucrările s-au oprit din lipsa fondurilor și cripta bisericii a fost folosită pentru slujbe. Deși neterminată, a devenit Biserică parohială în 1989. Un an mai târziu lucrările au fost reluate, după un proiect modificat, în stil renascentist și romanic. Clădirea, fără clopotniță, a fost terminată în 2005.

Încă puțin de mers și am intrat în Hamrun, localitate pe teritoriul căreia s-au găsit urme de așezare încă din perioada punică. În perioada guvernării insulei de Ordinul Sf. Ioan, cavalerii și nobilii veneau în zonă pentru vânătoare.

Prima localitate , numită atunci Casale San Giuseppe, a fost construită pe un platou din zona Tas-Samra. Localnicii au fost numiți tradițional Tas-Sikkina (cei ce poartă un cuțit) sau Ta’ Werwer (cei care sunt înfricoșători). Mulți dintre ei fiind stivuitori pe docuri, hamruniżi și purtând tot timpul un cuțit, localitatea a fost numită după ei Hamrun. Alți istorici afirmă că numele provine de la un dans tradițional al sicilieni, veniți acolo ilegal în secolul XVI, care presupunea mânuirea unor stilete mici pe care le purtau în șosete, fluturându-i în aer și înapoi la tec.

În Hamrun au existat două capele, una dedicată Maicii Domnului din Atocia (sec. XVII), în apropierea căreia în timpul blocadei franceze (1798-1800) insurgenții maltezi au construit Bateria Tas-Samra, parte din redutele construite pentru a-i încercui pe francezi și Capela Maicii Domnului din Porto Salvo (1736), azi folosită pentru adorarea Sfintei Euharistii .

Numărul populației crescând, capelele au devenit neîncăpătoare. Pe un teren donat de judecătorul Giovanni Conti, cu fonduri primite de la guvern și donate de populație, în perioada 1869-1875 s-a construit actuala Biserică Romano-Catolică Sf. Cajetan (The Roman Catholic Church of St. Cajetan), combinându-se mai multe stiluri arhitecturale, predominând gotic francez și baroc venețian. Din 1881 a devenit Biserică parohială.

Fațada a fost decorată cu coloane dorice, nișe cu statui de sfinți și un fronton triunghiular, pe care a fost postată o cruce. Pe părțile laterale i s-au ridicat turnurile-clopotniță, cele mai înalte din Malta.

În 1895 i s-a adăugat oratoriul, iar domul, deși planificat în 1920, a fost construit abia în perioada 1953-1955.

În interior s-au creat două coridoare și altare secundare.

Tavanul boltit, format din arcade întretăiate, a fost susținut în laterale de coloane în stil doric, la rândul lor separate prin arcade.

Biserica a fost ornată cu picturi executate de artiști maltezi și italieni.

În spatele altarului principal a fost postat un tablou care îl înfățișează pe Sf. Cajetan primindu-l pe Pruncul Iisus de la Maria.

După Al Doilea Sinod Ecumenic al Vaticanului altarul principal a fost modificat și unele altare laterale au fost înlocuite cu cele confesionale.

Anual, în prima duminică din august, se desfășoară Sărbătoarea Sf. Cajetan (Gaetano). De dimineața până seara fanfarele celor două trupe de muzicanți rivale, Trupa Sf. Gaetano, sau „tat-Tamal” și Trupa Sf. Iosif, sau „tal-Miskina”, execută marșuri de-a lungul orașului. Suporterii, purtând culorile cluburilor, îi însoțesc dansând, uneori ajungând să se încaiere.

Seara trupele continuă să interpreteze de pe o platformă amenajată lateral de biserică, în timp ce începe procesiunea, când statuia Sf. Cajetan este purtată de voluntari până la capătul orașului și înapoi la biserică. În momentul în care statuia este așezată la locul ei, afară au loc focuri de artificii.

Într-una din casele din apropierea biserici funcționează Clubul trupei Sf. Iosif, înființată din 1889.


De acolo m-am îndreptat spre o altă biserică, situată în zona mai comercială a orașului.

În 1923, într-o casă privată, s-a înființat un Oratoriu romano-catolic, dedicat Imaculatei Concepții. Cu ajutorul arhiepiscopului Mikiel Gonzi și a a pastoului parohiei St. Cajetan, s-a cumpărat un teren, pe care anterior trecea unica cale ferată din Malta și în perioada 1958-1963 s-a construit Biserica Neprihănita Concepție a Maicii Domnului (Church of the Immaculate Conception of the Mother of God), în stil clasic, cu o singură clopotniță, al cărei interior a fost finalizat abia în 1980.

A fost prima biserică a trecut la Neocatehumenat (1973), de unde s-a extins la alte 26 de parohii din Insulele Malteze. În apropierea ei Ordinul Fraților Minori au amenajat o capelă (1947), pe care ulterior au transformat-o în Biserica Sf. Francisc de Assisi (1952-1954).

Dacă tot eram în zona cu numeroase magazine, m-am aprovizionat și eu.


Îndreptându-mă spre pensiunea în care mă cazasem, mi-a atras atenția o inscripție: Cappella Ta’ L-Adorazzioni. Deși eram cu bagaje, am intrat să văd despre ce era vorba.

După ce am lăsat cumpărăturile la Fauzia B&B Hamrun (balconul verde era al meu), fiind încă zi, am continuat plimbarea prin oraș.

Pe lângă sediul Poliției, am intrat în Piața Sf. Pavel (St. Paul’s Square), loc de relaxare, amenajat cu bănci. În piață, pe un piedestal înalt, se află statuia Sf. Pavel, în mărime naturală și un Monument al Eroilor.

Urmând strada principală, m-am îndreptat spre ieșirea din oraș, spre Valletta. La terminarea caselor, într-un spațiu verde, era postată statuia Anton Buttigieg (Anton Buttigieg statue), fostul artist, Doctor în Drept, reporter în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, editor în ziarele „Times of Malta” și „The Voice of Malta”, care ulterior a intrat în politică, devenind Parlamentar al partidului laburist (1955), viceprim-ministru și ministru al justiției și afacerilor parlamentare (1971) și în final al doilea Președinte al Republicii Malta (1976).

Pe cealaltă parte, strada orașului se termina cu o rotondă impunătoare, Biserica Maicii Domnului a Medaliei Miraculoase(The Church of Our Lady of the Miraculous Medal), a Societății de Doctrină Creștină (M.U.Z.E.U.M.), fondată de San Giorgio Preca (1907), un preot catolic carmelit maltez, care a fost înmormântat în cripta ei.

Societatea Doctrinei Creștine (Society of Christian Doctrine) funcționează într-o clădire lipită de biserică. Este o societate de voluntari care predau catehismul, în general minorilor, urmând în final aceștia să poată primi sacramentele, conform tradiției romano-catolice. Înființată în Malta, treptat s-a răspândit în întreaga lume, inițial prin emigranții maltezi, Australia, Albania, Sudanul de Nord, etc. Azi în Malta societatea are 46 de centre de catehism pentru bărbați și 43 pentru femei., centre care s-au format și în insula Gozo în anii 1961-1962.

În ziua de Marți a Patimilor, din apropierea bisericii pornește o procesiune, purtând statuia lui Cristos prin tot orașul, până la Biserica Sf. Cajetan, unde aceasta este depusă.


Urma cina, apoi nani, pentru a fi aptă a doua zi, când urmau alte teritorii să fie explorate.

Citește și Orașul Birgu, Malta
Pingback: Orașul Birkirkara, Malta | Excursiile Monicăi