Orașul Birgu, numit și Vittoriosa, este situat în regiunea de sud-est a Maltei, pe un promontoriu din sudul Marelui Port. A urmat aceeași istorie cu a întregii insule,  începând cu fenicienii, până la ultimii ocupanți, britanicii. La capătul promontoriului a existat un castel, Castrum Maris. În Evul Mediu, când  comunele insulei au fost organizate în regiuni, aflate sub jurisdicția diferitelor orașe, mulți locuitori din zona Birgu au refuzat jurisdicția Mdinei, susținând că aparțin de castel. După ce insula a fost ocupată de Ordinul Sf. Ioan, opt cavaleri, aparținând diferitelor limbi, au evaluat localitatea (1526), apoi a fost refăcută, s-a construit o mânăstire și ordinul și-a creat sediul acolo, Birgu devenind „capitală” a insulei.

Cum atacurile otomane erau dese, au înconjurat orașul cu un șanț și în afara lui au construit un zid de apărare. Pe locul vechiului Castrum Maris au construit Castelul Sf. Angelo, un fort legat de oraș printr-un pod mobil. În timpul Marelui Atac otoman (1565) fortificațiile au rezistat. Orașul nefiind cucerit, a fost numit Vittoriosa (oraș victorios). Apoi Ordinul a construit noua capitală Valletta și sediul, mânăstirea, casele cavalerilor au fost mutate în ea. În timpul blocadei franceze, o parte din trupele lor au fost încartiruite în Birgu. Maltezii s-au răsculat, cu ajutorul primit de la Marea Britanie, Portugalia și Napoli, i-au înfrânt și francezii s-au retras.  Apoi insula a intraat sub Protectorat Britanic. În Birgu și-a stabilit baza Flota Mediteraneană a Marinei Regale, care a staționat acolo până în 1979 când, Malta câștigându-și independența,  britanicii s-au retras. Azi Fortul St. Angelo este utilizat exclusiv de cavalerii Ordinului Suveran Militar al Maltei, drept primit de la guvern.

Pentru a vizita orașul istoric, am pornit de la Bastionul Sf. Ioan (St. John Bastion). În fața lui, în secolul XVII a fost construit un meterez (Couvre Porte Counterguard), în timp modificat.

Pe rând au fost construite patru porți, prima fiind Poarta Principală (Cover Gate).

Poarta Avansată (Advanced Gate) a fost creată în dreapta Bastionului Sf. Ioan. A existat și a patra poartă, Poarta Marină, situată în extremitatea vestică, care a fost distrusă în timpul unei explozii din armurărie (1806).

Pentru a face legătura între părțile bastionului a fost creată Poarta de Provence (Gate of Provence).

În secolul XVIII britanicii au transformat meterezul Couvre Porte în cazarmă militară, în Al Doilea Război Mondial transformată în sediu de Poliție, ulterior centru de apărare civilă, când s-au construit adăposturi antiaeriene. Azi în el funcționează Muzeul Războiului din Malta (Malta War Museum), care etalează arme, uniforme, medalii, documente, filmări originale ale războiului, unele situate în fostele adăposturi.

Azi intrarea în orașul istoric se poate face și pe o stradă rutieră, printr-o poartă mai modernă, amenajate ulterior.

Înaintând pe acea stradă am ajuns în dreptul Bisericii Sf. Gheorghe (St. George Church) care, după stabilirea cavalerilor în Birgu, împreună cu alte două biserici, care nu au supraviețuit, a fost folosită de cei de etnie greacă, restul bisericilor aparținând dominicanilor. 

Biserica Dominicană BunaVestire (Good Annunciation Dominican Church) a fost preluată și modificată de Ordinul Sf. Ioan, de la vechea mânăstire, înființată de dominicanii stabiliți la Birgu (1528).  După stabilirea în Malta a primului inchizitor, un reprezentant al Papei cu sarcina de a proteja credința romano-catolică din Malta și de a judeca cazurile de erezie (1574), biserica a fost înapoiată dominicanilor. A funcționat până în Al Doilea Război Mondial când, împreună cu mânăstirea, au fost distruse de bombardamente. Postbelic au fost reconstruite (1960). 

După ce a preluat biserica, lângă ea Ordinul a construit un palat (1543), pentru Tribunalul nou înființat, Magna Curia Castellania Melitensis. Acesta a funcționat până în 1572, când a fost mutat în Castellania din Valletta. Apoi clădirea a fost renovată și folosită ca sediul al Inchiziției, tribunal, închisoare și o mică încăpere ca loc de rugăciune al evreilor. În timp Palatul Inchizitorului (Inquisitor’s Palace) a fost transformat în stil roman, cu influențe baroce. În 1630 inchizitorul Fabio Chigi, cel care ulterior a devenit Papa Alexandru VII, a achizionat câteva proprietăți alăturate și a extins palatul. În marele cutremur din Sicilia palatul a fost avariat, ulterior refăcut și în timp modificat, azi din fostul palat păstrându-se doar o curte mică înconjurată de galerie cu arcade. 

Sub scurta ocupație franceză (1798-1800), Napoleon a desființat inchiziția, membrii ei fiind forțați să părăsească Malta în două zile. Apoi insula a fost preluată de britanici care au transformat clădirea în spital militar, apoi în loc de cazare a ofițerilor staționați la cazarma de lângă fortul din Senglea. La începutul secolului XIX clădirea a fost transferată autorităților civile, în schimbul unor proprietăți în Valletta. Din 1926 a fost adminstrată de Departamentul Muzeelor, care a restaurat-o. Timp de trei an, pân la refacerea ei, în fostul palat s-a mutat mânăstirea dominicană, distrusă în bombardamente (1942-1945), apoi, restaurat a fost amenajat ca muzeu (1966). La sfârșitul anilor 1980 muzeul era în declin și doar părți din el au rămas deschise pentru vizitatori. Palatul a fost redeschis ca Muzeu Național de Etnografie (1992), în care sunt expuse și exponate legate de inchiziție, machete ale unor clădiri azi dispărute, etc.

În 1542 Episcopul Domenico Cubelles a cumpărat casa familiei Abela și a amenajat-o pentru reședința sa. În Palatul Episcopului (Bishop’s Palace) funcționau adminstrația romano-catolică și un tribunal ecleziastic. Într-o clădire adiacentă se afla închisoarea în care deținuții așteptau judecata. După ce Valletta a devenit capitală, episcopul și-a mutat reședința acolo, în Birgu rămânând administrația (curia). În secolul XVIII palatul a găzduit o școală, dezafectată la începutul secolului XXI. 

O parte dintr-una dintre cele mai vechi clădiri, construite de Ordinul Sf. Ioan în Birgu, s-a păstrat până azi, cu numele de Sala Cavalerilor (The Knights Hall). Inițial clădirea a funcționat ca Armurărie (Armoury). Avea un singur nivel. Pe cele patru fațade a fost prevăzută cu uși, pentru a facilita o distribuție mai rapidă a armamentului și proviziilor în caz de urgență. În timpul Marelui Asediu otoman (1565) a servit și ca spital pentru răniți. Clădirea a fost etajată în 1636. Intrând sub ocupația britanică a fost transformată în spital și cazarmă pentru militari. În 1806 o explozie puternică a magaziei prafului de pușcă a avariat grav multe din clădirile din apropiere. Postbelic clădirea a fost transformată în școală primară pentru copiii din Birgu și orașele învecinate.   

Înaintând pe străduță, am ajuns la malul mării, unde se află fostul Bastion St. James, azi încadrat de clădiri de locuințe, o mică piațetă pentru relaxare și loc de parcare al proprietarilor din zonă.

Primul bastion, pentagonal, cu două niveluri (1565), a fost refăcut și modificat în secolul XVIII. În timpul lucrărilor de restaurare (sec. XXI) s-a descoperit o parte din bastionul original.  

M-am întors spre centrul orașului vechi, pe lângă o clădire din 1660, construită ca mânăstire de călugărițe, folosită ulterior ca depozit de arme și din 1800 transformată în Primul Spital Naval Britanic din Malta (First British Naval Hospital).

Când Ordinul s-a instalat în Birgu, pe lângă sediul Marelui Maestru, clădiri administrative, mânăstire, biserici, au fost construite și cinci Auberge, case ocupate de cavalerii de diferite limbi.

Prima Auberge de Castille, León et Portugal (1530) nu a supraviețuit și în 1574 a fost înlocuită cu o nouă clădire,  la rândul ei modificată în timp. Clădirea de azi, în proprietate privată, păstrează din vechea clădire doar o porțiune de zid și un decor.

Uitându-mă după plăcile explicative, postate pe clădirile vechi, m-a adus la realitate un atelier, demonstrându-mi că totul a fost cândva și că viața merge înainte, azi clădirile fiind funcționale sau locuite.

Trecutul cu prezentul se adunau și în următoarea clădire, fosta  Auberge de France, azi Consiliul Local Vittoriosa (Vittoriosa City Council), pe care cavalerii francezi au locuit-o până când s-au mutat în Valletta (1533-1571). Ca toate clădirile părăsite de cavaleri și aceasta a fost vândută (1586).  Până la începutul secolului XIX a trecut din proprietar în proprietar, apoi a intrat în posesia familiei Vella. Fiind foarte bogată, clădirea a început să fie numită de localnici Palatul milionarului. În perioada 1852-1918, fiind în administrația guvernului, a fost transformată în școală primară, ulterior a fost închiriată de Lorenzo Zammit Naro, care a transformat-o  pentru fabricarea de mobilier. Postbelic a fost părăsită, în perioada 1966-1978 folosită ca atelier de dulgherie, transformată în muzeu (1981-1987) și după restaurarea din 2010, închiriată de Consiliul Local (2012), care funcționează și azi.

Legată de Auberge de France se afla reședința administratorului spitalului Ordinului, Sfânta Infirmerie Proud’Home, funcția fiind ocupată de unul din cavalerii francezi.

Reședința se afla în apropierea spitalului. Pe locul lui în 1679 s-au construit Biserica Sf. Ana (St. Anna church) și Mânăstiriea Benedictină Sf. Scolastica (St. Scholastica Benedictine Monastery), azi încă funcționale, mânăstirea fiind folosită de o mică comunitate de călugărițe benedictine.

Pe locul unei biserici vechi (1400), în 1561 a fost construită Biserica Maicii Domnului a Îngerilor (Church of the Virgin of the Guardian Angels). Biserica fost refăcută un secol mai târziu (1624) și preluată de Ordinul Sf. Filip Nerri (1652). Lângă biserică preoții Ordinului au construit un oratoriu, pe care l-au folosit până în secolul XIX, când Ordinul a fost dizolvat, clădire distrusă în Al Doilea Război Mondial. În perioada 1737-1739 au extins biserica sub forma actuală, ulterior i-au adăugat o sacristie și o clopotniță. Postbelic biserica, avariată de război, a fost părăsită.

În 1462 nobilul spaniol De Guevara, familie ai cărei membri ulterior au fost guvernatori ai Castelului St. Angelo, a construit Biserica Maica Domnului din Monserrat. În timp degradându-se, în 1784 a fost refăcută și hramul schimbat, devenind Biserica Sfinta Treime (Holy Trinity Church). Clădirea a fost distrusă de bombardamente din Al Doilea Război Mondial. Postbelic a fost refăcută (1945).

Dorind să vizitez Fortul St. Angelo, am coborât spre malul apei. Fortul a fost construit de Ordinul Sf. Ioan, pe locul fostului castel Castrum Maris, în centrul Marelui Port (sec. XVI). Din păcate am renunțat să-l vizitez, la intrarea în fort fiind o coadă mare de persoane.

Am luat-o agale înapoi, urmând faleza orașului.

Peste apă se vedea o parte din Senglea, unul dintre cele trei orașe fortificate din zonă.

La mal erau ancorate nenumărate vase mici.

Zona a fost restaurată la începutul anilor 2000. Într-o clădire ridicată în 1553, Palatul Generalului Galerelor (The Palace of the General of the Galleys), titlu deținut de Leone Sforza și Juan de Valette, folosită și de visteria Ordinului Sf. Ioan, azi funcționează un cazinou.

Lângă ea se afla arsenalul marinei Ordinului. Sub britanici, pe locul lui a fost construită Brutăria Marinei Regale Britanice (1842-1845). Zilnic aproviziona cu cca. 14.000 de kilograme de pâine și biscuiți, produse folosindu-se mașini acționate cu abur. Postbelic clădirea a devenit sediul Poliției Amiralității și în câteva camere au funcționat birouri și magazine. După câștigarea independenței Maltei, când britanicii s-au retras (1979), o perioadă clădirea a rămas nefolosită. 

După ce a fost amenajat,  în 1992 a fost inaugurat Muzeul Maritim din Malta (Malta Maritime Museum), care etalează bărci, ancore, amfore, tunuri, arme, documente, picturi, uniforme, un motor cu abur din anii 1950, o navă de clasa a treia a marinei Ordinului Sf. Ioan și cea mai mare ancoră romană găsită până azi în lume, cântărind 4 tone. 

Trecând de muzeu, am ajuns în dreptul unui mic giratoriu, pe marginea căruia se înălța Biserica Colegiată Sf. Laurențiu (St. Lawrence Collegiate Church). A fost construită de cavalerii Ordinului Sf. Ioan pe locul fostei Capele Sf. Laurențiu (1436). Au folosit-o ca Biserică Conventuală până la construirea Vallettei, când Ordinul și-a mutat sediul acolo (1530-1571).

În perioada 1681-1696 clădirea a fost refăcută și i s-a ridicat un turn-clopotniță, al doilea fiind construit abia în 1913. În spatele altarului a fost postat un tablou reprezentând martiriul sfântului.  În 1820 Papa Pius VII a transformat-o în Biserică Colegiată. În Al Doilea Război Mondial biserica a fost avariată, când cupola, sacristia, sala capitulară și capela Sf. Sacrament au fost distruse. Postbelic biserica a fost refăcută, capela în 1951, cupola în 1952 și restaurată.

De acolo am continuat plimbarea, studiind clădirile situate pe celălalt mal al apei, aparținând celorlalte două orașe fortificate, Cospicua și Senglea, pe care urma să le vizitez.

Senglea

Bastionul Sheer

Cospicua

Citește și Cospicua și Senglea, Malta