Bazilica Sf. Ștefan (Basilica Santuario Santo Stefano) din Bologna, Italia, situată în partea de sud a centrului istoric, e numită și Complexul celor „Șapte Biserici” (Complesso delle Sette Chiese), fiind compusă din mai multe clădiri, construite în epoci diferite, grav avariate la începutul secolului X în marea invazie a maghiarilor, un secol mai târziu reconstruite de călugării benedictini, restaurate în anii 1880,  ultimele modificări fiind făcute la începutul secolului XX, încercând să imite Sfântul Mormânt de la Ierusalim, reconstruit de cruciați. Fațadele principale ale Bisericilor Crucifixului (dreapta), Sfântului Mormânt (central), Sfinților Vitale și Agricola (stânga) privesc spre Piața Sf. Ștefan (Piazza Santo Stefano), cunoscută anterior sub numele de Trebbo dei Beccadelli, după proprietarul caselor ce o înconjurau (sec. XIV).

Pe latura din stânga complexului piața e mărginită de fostele Palate Lupani și Bolognini, preluate de familia Isolani, în timp unite și modificate.

Pe latura din dreapta cel mai reprezentativ este Palazzo Bolognini Amorini Salina, clădire cu 2 etaje, în stil renascentist, care a fost construit în decursul mai multor secole, inițial partea stângă (1493-1551), apoi extins cu latura dreaptă (1602) și terminat în 1809, când a primit forma actuală. Ca majoritatea palatelor din oraș și acesta prezintă un portic cu arcade, lateral  mărginit de coloane cu capiteluri corintice. Deasupra lor, în mici nișe ovale, sunt situate sculpturi ce prezintă capete de personaje și animale (protome), un alt șir de sculpturi existând și la al doilea nivel, între ferestre.

Complexul s-a format începând cu anul 100 e.n. când, pe locul unui izvor natural, soția unui roman bogat a construit un templu păgân, dedicat lui Isis, zeița de origine celestă, a vindecării, fertilității, asociată cu regalitatea. Într-o capelă din apropiere, azi dispărută, în anul 393 au fost descoperite mormintele lui Vitale și Agricola, primii martiri creștini bolognezi (304), azi venerați ca sfinți de Biserica Catolică. Pentru a adăposti moaștele lor, în anul 450 Episcopul Petronius de Bologna, din 1253 sfânt patron al orașului, a construit BazilicaSfinților Vitale și Agricola (Basilica dei San Vitale e Agricola), reconstruită în secolulele X-XI de călugării benedictini. Azi fațada principală prezintă un portal central, mărginit de pilaștri care susțin o arcadă ornată, în partea superioară o fereastră cu montanți, pe părțile laterale câte o fereastră și sub cornișă mici arcade oarbe.

Interiorul prezintă 3 nave, pe lateral separate de abside prin coloane cu capiteluri ionice, alternând cu grupuri de coloane unite, toate susținând arcade și altarul principal situat pe peretele dinspre est.

În abside se află sarcofagele medievale ale celor 2 sfinți, cu simboluri cristologice în relief, prezentând 2 păuni în mijlocul unei cruci și un înger flancat de un leu și o căprioară. O parte din moaștele lor au fost luate în 786 de Regele Carol cel Mare.

În același timp cu bazilica, Templul lui Isis a fost transformat într-un baptisteriu, clădire ce dorea să imite Sf. Mormânt din Ierusalim, apa fiind sfințită de episcop cu apă din râul Iordan. La dorința sa, după deces Petronius a fost îngropat în el, moaștele lui fiind mutate în anul 2000 în Bazilica Sf. Petronio. A fost modificat în secolul XI, devenind Bazilica Sf. Mormânt (Basilica del Santo Sepolcro).

Clădirea în stil romanic, octogonală,  prezintă un altar central, a cărui fațadă veche, decorată cu basoreliefuri, între care cei 4 evangheliști, s-a păstrat până azi, amvonul, balustrada și scările fiind adăugate ulterior. Inițial bolta și pereții interiori au fost decorați cu fresce ce prezentau scene biblice (sec. XII), din care s-a păstrat doar una, azi în muzeul bazilicii. În 1804 au fost înlocuite cu fresce noi, în stil baroc, care au fost eliminate la restaurările din secolul XIX.

La Sf. Mormânt se rugau femeile însărcinate din Bologna. Ritualul consta în 33 de rotiri (vârsta lui Isus) în jurul bazilicii, după fiecare intrând în interior pentru a se ruga, ultimele rugăciuni fiind efectuate în Biserica Martyrium, la fresca Madonnei însărcinate. De asemenea prostituatele din oraș se rugau în dimineața de Paște.  

După ce Liutprand, Regele longobarzilor și al Italiei, a cucerit Bologna (727), în dreapta Bazilicii Sf. Mormânt a construit Bazilica Sf. Ioan Botezătorul. Lângă ea, în subsol, exista Biserica Mărturisitorilor. În secolul XVII cele două biserici au fost unite, bazilica fiind transformată în prezbiteriu, cu altar înălțat, accesat printr-un șir de trepte și cealaltă biserică, al cărei tavan a fost demolat, creându-se o scară de acces din bazilică, devenind criptă, în care s-au postat moaștele Sf. Vitale și Agricola, formând o singură biserică, modificată în decursul timpului, azi numită Biserica Crucifixului (Chiesa del Crocifisso).

Pereții laterali ai navei prezintă arcade susținute de pilaștri. Pe partea stângă e postat complexul statuar Plângerea lui Cristos mort (Il Lamento del Cristo morto), realizat din hârtie machiată,  înfățișând-o pe Fecioara Maria, așezată la baza crucii, avându-l pe Cristos întins la picioarele ei. În capătul navei, accesat printr-un șir de trepte, se află prezbiteriul, în stil baroc, decorat cu fresce din secolul XV, în stânga prezentând Calvarul, în spate Răstignirea și în dreapta mulțimea Noli me tangere (Nu mă atinge), în care Isus Înviat îi interzice Mariei Magdalena să-l atingă. Central se află altarul, deasupra căruia atârnă un Crucifix mare din lemn aurit (cca. 1380).

În interiorul complexului, ieșind din Biserica Sf. Mormânt, se ajunge în Curtea lui Pilat (Corte di Pilato), numele simbolizând locul în care Pilat din Pont, prefectul Iudeii la acel timp, l-a condamnat pe Isus.

Inițial cu câte 4 arcade, susținute de coloane, la începutul secolului XX extinsă, azi e mărginită în sud și nord de 2 porticuri în stil romanic, cu coloane din cărămidă. Central se află un rezervor din calcar, susținut de un piedestal, pe care sunt inscripționate numele Regilo lombarzi Liutprand și Hildeprand și al Episcopului de Bologna, Barbatus. În centrul ferestrei de sub portic, pe o coloană e situat un cocoș din piatră (sec XIV), numit „Cocoșul Sf. Petru”, postat pentru a a aminti lepădarea lui Petru de dogma lui Isus.

Din curte se intră în 3 capele mici: Capela Consolării, Capela Sf. Girolamo, Capela Sf. Giuliana de’ Banzi, din care în momentul vizitei mele (2024) 2 erau închise.

Capela Sf. Girolamo (sec. XVI)

altarul Bisericii Loreto

Din curte se pătrunde și în Biserica Sf. Treimi (Chiesa della Santissima Trinità), cu o istorie foarte controversată, fiind modificată de foarte multe ori în timp.  Istoricii presupun că Petronius a început construcția unei bazilici, care în perioada longobardă a funcționat ca baptisteriu, ulterior transformat în biserică.

Actuala formă a primit-o după refacerea din secolul XIX, cu fațada spre curte, capela și absidele spre est, ambele în stil romanic , la interior prezentând  5 nave  cu 2 travee boltite, în cruce și câteva capele.

Pe pereți s-au păstrat fresce din secolele XIV și XV și într-o nișă un grup de statui din lemn de var și ulm, Adorația Magilor (Adorazione dei Magi), datat din jurul anului 1290, cea mai veche scenă a Nașterii Domnului sculptată în lume, prezentându-i pe Fecioara cu Pruncul Isus, Sfântul Iosif și cei trei magi. Statuile au fost pictate în secolul XIV și restaurate în perioada 2000-2004, când nișa a fost închisă cu sticlă, pentru conservarea lor. .

Una dintre capele este dedicată lui Bersaglieri, fost contingent al armatei italiene.

În secolele X-XIII călugării benedictini au construit Mânăstirea Benedictină (Monastero benedettino). În primul nivel, mărginit de arcade mari preromanice, sunt postate plăci comemorative, numind eroii Primului Război Mondial, alte plăci, amintinde eroii din Al Doilea Război Mondial, fiind situate în atriumul intrării vestice. Al doilea nivel prezintă un coridor mărginit de arcade, susținute de perechi de coloane romanice, deasupra lor o friză decorată și fațada simplă, cu ferestre. Clădirile înconjoară o curte în care, central, este postată o fântână.

Din această curte se poate vedea turnul-clopotniță (campanila), construit în aceeași perioadă cu mânăstirea, refăcut în secolul XIX, dotat cu 4 clopote, din care cel mai vechi din 1521. În partea de nord a mânăstirii se află Muzeul Sf. Ștefan, cu exponatele dispuse în 7 săli și Biserica Benda. 

Citește și Bologna- prin orașul istoric