Muntenegru- canionul Tara, Cetinje, Kotor

Într-o după amiază, sătule de oraș, am plecat spre Muntenegru, unde doream să ne cufundăm în frumusețile naturii. Am parcurs 215 km  până  în Serbia, la Belgrad, unde urma să înnoptăm. Pentru a ne dezmorți, după câteva ore de drum, am mers să vedem o parte din Cetatea Kalemegdan și panorama orașului în nocturnă.

Mergând spre hotel ne-au atras atenția două clădiri frumos iluminate. Am aflat că era vorba despre Palatul Prințesei Ljubice, construit în anul 1831, azi muzeu și clădirea Patriarhatului Bisericii Ortodoxe Sârbe.

Având un drum lung de parcurs, a doua zi am rulat prin Serbia și am făcut un popas lângă  un lac artificial, pentru a lua masa de prânz. Vremea ținea cu noi și, de pe terasa restaurantului, am privit apele limpezi ale lacului.

34 fbmw

Am trecut granița dintre Serbia și Muntenegru, graniță marcată de o bisericuță.

40 granita Serbia-Muntenegru fbmw

Ne-am apropiat de canionul Tara, pe care urma să-l traversăm. Canionul a fost săpat în timp de râul Tara în stâncile dure ale muntelui. Are o lungime de 82 km și adâncimea, în punctul cel mai jos, de 1300 m. Este cel mai adânc din Europa. Este traversat de Podul Durdevica, construit între anii 1937-1940. La vremea respectivă era considerat cel mai lung pod de beton din Europa, având lungimea de 365 m. Este prevăzut cu două benzi de circulație și câte o bandă pentru pietoni, de o parte și de cealaltă. Este format din 5 arcade alungite în jos și este situat la înălțimea de 170 m față de râu. Am trecut și noi podul și ne-am oprit pentru a savura panorama.

Erau amenajate și cabluri pentru amatorii de tiroliană. Pe râu se practicau rafting, caiac, etc.

57 fbmw

La marginea parcării se aliniau magazine cu suveniruri, produse apicole, vestimentație populară, etc. Am continuat drumul prin canion minunându-ne de ce este în stare să facă natura. Fiind plin de curbe periculoase, am circulat cu viteză redusă. După fiecare cot apărea un alt versant de munte, unii golași, unii împăduriți în anumite zone, parcă apropiindu-se cele două părți deasupra apei ce curgea liniștită foarte, foarte jos. Pe parcursul canionului nu exista nici o parcare, astfel nu am putut fotografia prea mult, rămânându-ne doar amintirile înmagazinate în memorie.

Am părăsit cu regret canionul și, seara, după 465 km rulați, ne-am cazat în Cetinje.

Orașul a fost fondat în sec. XV. Principatul Zeta fiind în război cu imperiul otoman, regele Ivan I Crnojevic, în 1475, a mutat capitala într-un loc inaccesibil și i s-a construit curtea regală pe câmpia Cetinje. După 2 ani s-a înălțat și o mânăstire, iar orașul a devenit capitală și totodată un centru religios ortodox. Denumirea i-a fost dată după râul ce curge prin oraș. În 1493 călugărul Macarie a creat aici prima imprimerie slavă din Balcani în litere chirilice.

Spre sfârșitul secolului al XV-lea principatul Zeta a fost redus la un teritoriu muntos cuprins între râul Crnojevic și Kotor. În acea perioadă a început să fie denumit Muntenegru. Războiul cu otomanii a durat 25 de ani. În această perioadă orașul a fost atacat pe lângă turci și de venețieni, astfel că nu s-a mai dezvoltat. În 1669 Muntenegru și-a cucerit independența față de turci dar, în anii următori, aceștia au atacat Cetinje de 3 ori, într-o incursiune ajungând chiar până la porțile mânăstirii. Locuitorii orașului i-au dat foc, murind în incendiu atât ei cât și turcii atacatori, dar Cetinje nu a fost cucerit.

Începând cu sfârșitul secolului al XVII-lea orașul a început să prospere, în timp devenind un centru spiritual, de cultură, a Muntenegrului. În această perioadă (1701-1704) a fost reconstruită Mânăstirea cu hramul „Sf. Petru de Cetinje”.

În 1838 a fost construită noua clădire pentru parlament și ca reședință pentru conducătorul Muntenegrului, numită Billiarda sau casa Biliardului. Denumirea a fost dată datorită primei mese de biliard din Muntenegru care a fost amplasată acolo.

Ulterior, în aceeași perioadă, s-a înființat prima școală primară obligatorie pentru fete și băieți, s-a construit primul hotel, „Lokanda”, s-au construit clădiri în care au funcționat ambasade ale principalelor țări, inclusiv clădiri destinate închirierii. Între 1863-1867 s-a ridicat Palatul Regal pentru regele Nicolai, care a locuit până în 1918, când a fost exilat.

În 1878 Congresul de la Berlin a recunoscut Muntenegru ca stat independent, Cetinje a devenit capitală europeană și în următorii ani a prosperat. În noiembrie 1918 Muntenegru a fost anexat Regatului Serbiei. În decembrie acesta s-a unit cu croații, slovenii și au format Regatul Jugoslaviei. Acesta a fost recunoscut oficial în 1922.

Între cele 2 războaie mondiale Cetinje și-a extins teritoriul și a devenit centrul regiunii Zeta, un centru puternic economic și cultural. În 1946 a fost instaurat un guvern comunist care și-a mutat sediul la Titograd (Podgorica), aceasta devenind capitala Republicii Populare Federative Jugoslavia, care în timp și-a schimbat de  mai multe ori denumirea, ultima fiind Republica Federală Jugoslavia, în 1992. Era constituită din două republici: Muntenegru și Serbia. În toată această perioadă orașul Cetinje a început să decadă, deși potențialul economic și turistic era mare, ne mai având posibilitatea să se dezvolte. În anul 2006 Muntenegru și Serbia au devenit independete. Capitala Muntenegrului este la Podgorica iar în Cetinje, în Palatul Albastru, locuiește președintele țării.

Trecând pe o alee largă, aproape de hotel am văzut acest palat. Ni s-a părut ciudat că nu era păzit.

80 fbmw

În apropiere am trecut pe lângă fosta Ambasadă a Angliei, azi Academia de Muzică.

82 academia muzica

Se pare că orașul era foarte modest, clădirile nefiind spectaculoase. Vis a vis de Muzeul Național, fostul Palat Regal al regelui Nicolai, trona, într-un mic părculeț, statuia lui Crnojevic, fondatorul orașului.

Ne-am îndreptat spre mânăstire. Prima pe care am văzut-o a fost Biserica Vlahă sau Biserica curții. A fost refăcută ultima dată în 1864. În interior păstrează rămășițele primului voievod, Ivan Crnojevic, care a mutat capitala în Cetinje în 1490 și ale regelui Nikola I Petrovic Njegos, care a condus 50 de ani Muntenegru.

92 fbmw

Am trecut pe lângă Fostul Palat și clădire a Parlamentului, Billiarda. În ea se găsesc Muzeul de Etnografie și Muzeul Njegos, cu arme, mobilier și costume  de epocă.

În față ni s-a arătat Mânăstirea „Sf. Petru de Cetinje”.

102 sf Petru fbmw

În interior am văzut fosta chilie a sfântului Petru. Acesta a luptat pentru unificarea triburilor muntenegrene. În muzeul mânăstirii se află moaștele mâinii Sfântului Ioan Botezătorul și o părticică din crucea lui Iisus. În interior nu am putut poza deoarece era interzis.

Am străbătut străzile orașului cu casele vechi, bine întreținute, vopsite în diferite culori, care ne-au creat o senzație de veselie.

Din Centije am rulat pe un drum foarte îngust, cu curbe dese, până în secolul XIX fostul drum de catâri ce lega orașul de alte centre comerciale. Deși erau doar 52 de km am făcut aproape 2 ore până în Kotor, un oraș, fostă cetate, situat într-un golf al Mării Adriatice, în nordul Muntenegrului, în apropiere de Croația.

Inițial zona a făcut parte din provincia romană Dalmația. A fost mult râvnită. A fost cucerită de venețieni, apoi, în secolul XV, de otomani. În acea perioadă numărul populației slave a început să crească, în secolul al XVII-lea devenind majoritară. Din acest motiv azi golful este cunoscut sub două denumiri, una italiană Bocche di Cattaro și una slavă, mai des întâlnită, Boka Kotorska.

Provincia a trecut în timp sub mai multe stăpâniri astfel în 1809 ca parte a Republicii Venețiene a trecut în Imperiului Francez. În 1815 a fost cedată Imperiului Habsburgic astfel o parte din populație a devenit catolică. După cel de Al Doilea Război Mondial a devenit parte din Muntenegru, una dintre cele 6 state ale federației jugoslave.

Golful face parte din cel mai sudic fiord din Europa, fiind punctul lui terminus. Face parte din patrimoniul mondial UNESCO, fiind unul din cele 5 fiorduri din lume care au formă de fluture cu aripile desfăcute. Este înconjurat de munți abrupți, înalți până la 2000 de metri. Am avut ghinionul să ajungem pe ploaie. Zona este renumită că are vremea schimbătoare. Astfel nu am putut vizita fortăreața Sveti Ivan care se află pe un versant, la aproximativ 260 m deasupra mării și biserica existentă pe munte. Panorama trebuie să fi fost mirifică.

121 fbmw

A doua zi, parțial SOARE !!!

Ne-am plimbat pe străduțele și prin gangurile fostei cetăți medievale, cu magazine de suveniruri, terase, cafenele. Am ieșit pe malul apei și am ajuns în Portul Kotor unde ancorează zilnic multe vase comerciale, de pasageri și se pot împrumuta bărci pentru navigație în golf. Timpul nu ne-a permis o excursie pe apă.

Am aflat că la Kotor a fost fondată prima scoală de navigație a țărilor slave și a fost desenată cea mai veche hartă a Mării Adriatice.

Din nou la drum spre ținta finală, localitatea Dubrovnik din Croația, unde intenționam să rămânem câteva zile la mare. Am rulat pe marginea fiordului. Din mers am văzut o biserică așezată aproape pe malul apei, mai multe zone în care erau amenajate crescătorii de stridii.

Am trecut pe lângă două insule situate în mijlocul apei. Pe fiecare era câte o bisericuță. Prima insulă, naturală, este insula Sfântul Gheorghe. A fost folosită ca cimitir pentru nobilii din Perast până în anul 1866, când a fost mutat. Biserica, încadrată de copaci, a fost ridicată în secolul IX de niște călugări benedictini. În decursul timpului o parte din biserică a fost dărâmată în urma unui cutremur, reconstruită și păstrează până azi înfățișarea originală.  A doua, o insulă artificială, a fost construită de marinari, de-a lungul a 200 de ani. Ei duceau cu bărcile materialul de construcție. Este insula Maica Domnului de pe stâncă. Numele provine de la icoana Sfintei Fecioare Maria găsită de marinari pe o stâncă în sec. XV. În depărtare se vedea satul Perast.

Cu regret am părăsit fiordul urmând ca, în curând, să ne despărțim și de Muntenegru.

Citește și „Dubrovnik, Croația”

Peștera Postojna, Slovenia

Slovenia are peste 10.000 de peșteri din care 25 sunt vizitabile, peștera Postojna fiind cea mai cunoscută turiștilor. Se întinde pe aproximativ 21 km având numeroase pasaje și galerii. 3,7 km se vizitează mergând cu un trenuleț și 5 km pe jos. Este singura peșteră din lume în care accesul se face cu trenulețul. În 1857, cu ocazia vizitei familiei regale, s-au montat primele șine, pe 2,2 km lungime. Pe șine s-au montat șarete împinse de ghizi, iluminarea făcându-se cu torțe, lumânări și lămpi cu ulei. În 1924 s-au introdus locomotivele cu aburi care „inundau” peștera cu fum. În 1964 s-a electrficat și s-au introdus locomotivele electrice. Aici se află și cel mai vechi oficiu poștal subteran din lume, amenajat în 1899.

Peștera s-a format în calcarul din apa mării în urmă cu 70 milioane de ani. Este impresionantă prin stalactitele și stalagmitele numeroase, de diverse culori și foarte bine conservate.

Am lăsat mașina în parcarea foarte întinsă, având norocul să nu fie atât de plină ca de obicei. Știind că temperatura în peșteră este constantă, de 10 grade Celsius, ne-am îmbrăcat mai gros. Am înaintat prin parcul de la poalele muntelui, am urcat niște scări, am trecut pe lângă clădirile amenajate în scop hotelier, restaurant, magazine de suveniruri și am ajuns aproape de intrarea în peșteră.

3 fbmw

10

După cumpărarea biletelor, am intrat în componența unui grup, cu care am intrat, împreună cu ghidul vorbitor de limba aleasă. Ne-am urcat în trenuleț, cu care am făcut 15 min., prin galeriile înguste, întunecoase, din Peștera Veche, descoperită în 1818. Pereții erau plini de „țurțuri”, uneori trebuind să avem grijă pentru a nu ne lovi.

Am coborât și împreună cu ghidul am străbătuto parte din peșteră pe jos. Fiind interzis fotografiatul cu blitz multe dintre pozele făcute au ieșit mișcate sau întunecoase.

Pentru început am urcat pe niște trepte alunecoase în Sala Muntelui Mare, munte ce s-a format prin prăbușirea unor blocuri de piatră.

21 fbmwTraversând Podul Rusesc, construit de prizonierii ruși în cel de Al Doilea Război Mondial, am ajuns în Peșterile Frumoase și anume Sala Spaghetelor, Sala Roșie și Sala Albă, care au denumirile date după forma și culoarea formațiunilor ce se găsesc pe acel teritoriu de peșteră.

36

Am văzut o stalagmită de un alb pur, lucioasă. Ghidul ne-a explicat că se numește Diamantul, are 5 m înălțime, culoarea și luciul se datorează faptului că apa se scurge încontinuu și formează un sediment de calcit pur. Diamantul este simbolul peșterii.

73 diamantul

Ne apropiam de sfârșitul vizitei.

74 fbmw

Am ajuns în cea mai mare sală a peșterii, Sala Congreselor și Sala Concertelor. Are 40 m înălțime și este atât de spațioasă încât au loc din când în când evenimente muzicale. Este atât de mare încât găzduiește și un mini magazin de suveniruri.

78

De aici, pe jos, printr-un culoar amenajat, am ieșit din peșteră, după o oră și jumătate fix.  La soare era mult mai bine dar înăuntru era mult, mult mai frumos. Spre parcare am trecut pe un pod din lemn, pe lângă o moară de apă amenajată pe răul Pivka, râu care a modelat în timp peștera.

7

Postojna este una dintre cele mai frumoase peșteri pe care le-am vizitat până acum.

 

Mânăstirea Jasna Gora, Polonia

În drumurile noastre prin Polonia am ajuns în Czestochowa pentru a vizita Mânăstirea Jasna Gora, cel mai mare loc de pelerinaj din Europa centrală și de est, începând cu secolul al XV-lea și până azi. La Jasna Gora sau „Muntele luminos” se află o icoană, Madona Neagră, căreia i se atribuie puteri miraculoase.

În 1382, la invitația lui Wladyslaw, duce de Opole, au venit din Ungaria călugări paulini și s-au strâns în jurul unei biserici din lemn construită pentru ei. Tot în acea perioadă a fost adusă aici Icoana Fecioarei Maria despre care se spune că ar fi fost pictată chiar de Sfântul Evanghelist Luca. Acesta ar fi luat o bucată de lemn de chiparos din casa unde a copilărit Iisus și, pe masa pe care Familia Sfântă lua prânzul, la rugămintea Fecioarei Maria, a pictat icoana. Văzând-o, aceasta ar fi spus: „harul meu să o însoțească oriunde va merge”. Se pare că a ajuns la Ierusalim, unde a stat 300 de ani, după răstignirea lui Iisus a fost dusă la Constantinopol, apoi a ajuns la Kiev, unde a rămas 600 de ani. În 1836 a fost adusă la Jasna Gora. Fiind vizitată de mii de pelerini, între anii 1425-1450 s-au construit Capela Sfintei Fecioare, biserica principală și capela Sfântului Paul. În 1640, mânăstirea fiind transformată în fortăreață, datorită conflictelor armate existente în zonă, a devenit Fortalitium Marianum. Tot în acea perioadă, 1645-1650, au fost construite altarul principal și altarele a două sfinte, Caterina și Barbara.  În 1655, asediată de soldații suedezi, biserica principală a ars, dar, mânăstirea nu a putut fi cucerită. Ea a rezistat în timp și asediului turcilor.În 1717 a fost numită „Ocrotitoarea Poloniei”.  În perioda interbelică s-a dezvoltat prin construcții noi. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial o parte din mânăstire a fost rechiziționată de nemți și au fost interzise pelerinajele. În 1956, în perioada comunismului, a avut loc un pelerinaj, care a adunat la un loc peste 1 milion de pelerini, astfel pelerinajele au fost interzise din nou. Totuși, populația a făcut o copie a icoanei, care a fost plimbată prin toate localitățile țării.

Am înaintat pe o alee între ziduri, flancată pe ambele de părți de drapele ale multor țări. În depărtare se vedea turnul înalt de 160 m, ornat cu statui și în vârf emblema paulinilor, un corb cu o bucată de pâine în cioc.

20 Manastire Jasna Gora

Mânăstirea este înconjurată de un zid de apărare gros, din cărămidă roșie, prevăzut cu patru bastioane și cinci porți de intrare. La exterior sunt 20 de Stații ale Misterelor Rozariului sau Golgota de la Jasna Gora și, din anii 2003-2004, 20 statui cu subiecte biblice ce privesc spre locurile unde se adună pelerinii.

Am intrat pe Poarta principală denumită și Poarta Ioan Paul al II-lea.

24

Am ajuns într-o curte mică delimitată de numeroase clădiri. Imediat lângă poartă era un post de radio și un punct de informare. În fața noastră se înălța Biserica „Nașterii Sfintei Maria și a Sfintei Cruci”. Am trecut pe sub o poartă, pe lângă statui vechi, dorind să vedem capelele ridicate în jurul bisericii, dedicate unor sfinți și am ajuns în spatele bisericii de unde am văzut panorama orașului.

Am vizitat biserica, construită în stil gotic, cu interiorul opulent.

Am trecut în capela Madona Neagră, aceasta fiind atașată navei centrale a bisericii. Capela conține 6 altare cu sculpturi și picturi ce reprezintă scene din viața Fecioarei Maria. Altarul principal este separat de celelalte printr-un grilaj de fier forjat aurit. Pereții sunt tapetați cu daruri votive.

Deasupra ușii de intrare se află orga.

57

În centrul altarului am văzut renumita icoană. Aceasta înfățișează pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus în brațe. Denumirea de Madona Neagră i s-a dat datorită fețelor celor doi, întunecate, maronii. Culoarea a rezultat în urma unui incendiu care a cuprins biserica. Există o legendă care povestește că cele două cicatrici de pe fața fecioarei s-au datorat desfigurării acesteia de către un soldat. Când a încercat să lovească a treia oară a amețit profund și a decedat.

56 capela Madona Neagra

În jurul bisericii se află clădiri administrative și un muzeu cu exponate religioase și istorice.

Am plecat într-o stare de liniște și pace.

Citește și Varșovia, Polonia

Budapesta

Am plecat într-un sfârșit de săptămână  la Budapesta. De la Arad sunt doar 270 km pe autostradă.

Budapesta este capitala Ungariei, situată pe cele două maluri ale de fluviul Dunărea. A fost creată prin unirea a 3 orașe, Obuda, Buda, Pest, în 1873. În 1310 Buda a devenit reședința oficială a regelui maghiar. După două secole, în 1526, Buda a fost cucerită de turci, care au stăpânit-o 145 ani. În acea perioadă au fost construite cele mai multe băi ale orașului. În 1703 împăratul Leopold I a declarat orașele Pesta și Buda orașe independente, iar Buda a devenit capitala țării. În sec. XIX s-au unit într-un singur oraș, Budapesta.

Ne-am cazat la un hotel aflat în partea Buda, aproape de obiectivele turistice importante.

Ziua 1.

Prima zi din excursia noastră s-ar putea denumi „sus, jos”.

După ce am trecut pe lângă câteva clădiri administrative, am urcat peste 100 de trepte, până la intrarea în Cetatea Buda.

Am admirat clădirile vechi recondiționate, intercalate în unele locuri de clădiri noi.

Primul obiectiv ni s-a înfățișat, Biserica Sf. Matyas, sau Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, „Biserica Încoronării”.

Prima biserică a fost construită în 1015. O dată cu invazia mongolilor din sec. XIII a fost distrusă, apoi refăcută în sec. XIII-XIV. În timpul ocupației turcești din sec. XVI, a devenit moschee, destinația de biserică i-a revenit după retragerea acestora. A fost restaurată în sec. XIX și a fost destinată familiilor regale. Actual, în interior se află și Muzeul de Artă Bisericească.

Pe partea dinspre Dunăre se află Bastionul Pescarilor. Denumirea provine de la breasla care a apărat această porțiune a cetății în timpul Evului Mediu.

Între cele 7 turnuri legate prin bastioane și Biserica „Sf. Matyas” se află statuia regelui Ștefan I al Ungariei.

28 bastionul pescarilor

Bastionul a fost construit în sec. XIX, ruinat în timpul celui de Al Doilea Război Mondial și refăcut în anii ’40.

Am ocolit biserica și, la parterul Hotelului Hilton, am vizitat Muzeul de Marțipan.

41

La intrare se află un raion de comercializare a marțipanului, sub forma unor figurine, batoane, bomboane, etc., frumos ambalate.

62

Intrând în muzeu am rămas uluite. În vitrine mari, erau etalate diverse torturi, ce reprezentau biserici, clădiri, scenete, obiecte, toate lucrate minuțios în marțipan, probabil pe parcursul a luni de zile.

De aici se putea continua drumul până la Palatul Regal. Noi am coborât pe malul Dunării, lăsând în spate Bastionul.

67 fbmw

Am urcat pe o altă intrare în cetate pentru a vedea Palatul Buda, azi Muzeu de Artă.

Am părăsit cetatea coborând pe malul Dunării.

O mică pauză de prânz și, ultimul urcuș, pe Dealul Gellert, înalt de 140 m desupra Dunării. Denumirea are o poveste. Se spune că episcopul Gerard (Gellert), venit din Italia  în sec. XI, pentru a-i creștina pe maghiari, a fost băgat într-un butoi și rostogolit în Dunăre.

Dealul e acoperit, pe o mare porțiune de un parc, prin care am trecut și noi. De la vila Hegedus drumul a fost scurt până la vârful dealului.

89

Aici se află Fortăreața sau Citadela. A fost construită în 1854, ca loc strategic, de apărare. Era denumită de populație „Bastilia Budapestei”. De la sfârșitul secolului al XIX-lea a avut mai multe destinații ca închisoare, baterie anti aeriană, etc. În 1947 a fost construită Statuia Libertății, de către Armata Roșie sovietică, în cinstea victoriei din cel de Al Doilea Război Mondial, pentru eliberarea Ungariei de sub naziști.

93 pe dealul Gellert

Din anii 1960 Citadela a devenit un important obiectiv turistic al Budapestei. De aici se poate vedea panorama minunată a orașului.

Și, iar jos, prin parcul de pe deal, până în Piața Gellert, unde am văzut Hotelul Danubius și băile medicinale Gellert.

96 hotel Gellert

Vis a vis de hotel, săpată în stâncă, se află Biserica-grotă Sf. Gerard (Szikla Templom), în fața intrării statuia regelui Sf. Ștefan.

97 rege Sf Stefan

Biserica a fost construită într-o grotă naturală în 1935. Aparține Mânăstirii Pauline, ordin bisericesc ce își trage numele de la Sfântul Paul. Sub regimul comunist a fost închisă și călugării arestați. Abia în 1989 a fost redeschisă.

101

Am trecut Podul Libertății sau Podul Franz Joseph în piața Fovam. Podul a fost construit între anii 1894-1896. La capetele lui, pe 4 piloni, se află statui ale turului, o pasăre asemănătoare șoimului.

Am ajuns în dreptul Halei Comerciale Mari (Nagy Vasarcs), construită în 1897 ca vamă pentru marfa transportată pe Dunăre.

106 piata Great Market Hall

Deja se înserase și mai aveam de mers. Dacă tot erau aproape, am văzut Biserica Luterană și Muzeul Național.

Ne-am îndreptat, pe lângă Universitatea Eotvos Lorand, spre renumita stradă Vaci. În drum am intrat în Biserica Universității și am avut norocul să ascultăm finalul interpretării unui cor.

Aproape se situează Biserica „Sfinții Mihail și Gavril”.

116

Am parcurs strada Vaci, unde magazinele erau încă deschise.

118 Vaci Utza

Ne-am îndreptat spre Dunăre și am parcurs promenada pe timp de noapte.  Am trecut pe lângă Podul Elisabeta. Acesta a fost construit între anii 1897-1903 și poartă numele reginei austro-ungare Elisabeta, denumită și Sissi.

119 pod Elisabeta

Am ajuns în dreptul Podului cu Lanțuri sau Podul Szechenyi, după numele unui ilustru om de stat. Acesta a fost construit în 1849. Este un pod foarte lung, de 202 m.

120 pod lanturi

Peste Dunăre se vedea, frumos iluminată, Cetatea Buda.

Am trecut în Buda și, pe malul Dunării, ne-am oprit la un ceai. Ne-am delectat cu priveliștea Parlamentului noaptea.

126 Parlament fbmw

Ziua 2.

Mai aveam multe de văzut din ce ne-am propus, astfel, am pornit de dimineață la drum, știind că era și ziua întoarcerii acasă. Am străbătut un parc aflat aproape de hotel și am continuat drumul până la stația de metrou.

Uitându-ne, când în stânga, când în dreapta, la  clădirile vechi, bine întreținute ne -am apropiat de ținta noastră.

156

Marea Sinagogă sau Marele Templu este cea mai mare sinagogă din Europa și a doua din lume. Are aproximativ 3000 de locuri pentru credincioși, împărțite pe sexe, pentru bărbați la parter și pentru femei în cele două galerii supra-etajate.

În 1845 a fost hotărâtă construirea unei sinagogi, care a fost realizată în 4 ani. În timp, pe lângă sinagogă s-au ridicat treptat Muzeul Evreiesc, Templul Eroilor evrei din Primul Război Mondial, s-a amenajat grădina fiind înconjurată cu o Colonadă dublă. A fost avariată în cel de Al Doilea Război Mondial, apoi reconstruită în 1993-1996. Grădina a fost transformată în Cimitir.

Am continuat drumul printre clădirile vechi și am ajuns la parcul în care se află Roata Mare.

În apropiere, al doilea mare obiectiv al nostru, o biserică romano-catolică, Basilica „Sf. Ștefan”.  Aceasta poartă denumirea după primul rege al Ungariei. Costrucția ei a început în 1851 și s-a încheiat în 1905. Pe fațadă prezintă numeroase statui ce reprezintă sfinți.

178 Sf Stefan

În interior se păstrează racla cu brațul drept al regelui, astfel au loc numeroase pelerinaje.

Am urcat o mulțime de trepte până în domul bisericii. La exterior este un coridor îngust pe care am putut să ne plimbăm și să savurăm panorama Budapestei.

Ne-am continuat drumul spre Palatul Parlamentului situat în Piața Kossuth.

189

Zona este înconjurată de palate și clădiri monumentale, unele dintre ele devenite muzee. Am imortalizat Muzeul de Etnografie și unul dintre militarii de gardă ai Palatului.

191

Clădirea Parlamentului este cea mai mare clădire din Ungaria și a 3-a din lume care găzduiește Adunarea Națională. A fost proiectată între anii 1885–1904 și finalizată în 1896. Construcția neogotică este înfrumusețată cu 242 sculpturi pe pereți, atât în exterior cât și în interior. La exterior, deasupra ferestrelor se află blazoanele regilor și ducilor. Cuprinde 691 camere, peste 200 de birouri și 13 lifturi. Are 10 curți interioare și 27 de intrări. În partea nordică, în Piața Szabadsag, se află un grup statuar, Monumentul eroilor sovietici.

196

Înconjurând clădirea, pe faleza Dunării am remarcat ceva neobișnuit, 60 de perechi de pantofi din fier prinși de dig. Este un memorial, ridicat în 2005, care evocă evreii uciși de fasciști în Al Doilea Război Mondial. În acea perioadă exista un partid fascist,  puternic antisemit, Partidul Crucilor cu Săgeți, care jefuiau și ucideau evreii. Bărbați, femei, copii, erau aduși pe malul Dunării, erau obligați să se descalțe, apoi împușcați, astfel trupurile cădeau în fluviu. Pantofii, găsindu-se puțini de cumpărat, erau adunați și comercializați de aceștia pe piața neagră. Astăzi, la acest loc, se aduc flori și se aprind lumânări.

Plimbându-ne pe malul Dunării am ajuns la Podul Margareta (Margit). Acesta a fost construit în 1950 și renovat în anii 1980. El leagă Buda și Pesta de insula Margareta, spre care ne-am îndreptat și noi.

Insula Margareta se întinde pe  0, 965 km pătrați, între podul Margareta, la sud și podul Arpad, la nord și are aproximativ 2,5 km lungime. Poartă numele Margaretei, fiica regelui Bela IV, care s-a călugărit și a trăit pe insulă la o Mânăstire dominicană. Aici se găsea și o Mânăstire franciscană, ambele mânăstiri fiind distruse de invazia turcilor în sec. XVI. Se păstrează doar ruine din cele două mânăstiri.

Insula este considerată „paradisul spa“ al capitalei Ungariei, având peste 30 de piscine cu apă termală. De asemenea se găsesc cinema și teatru în aer liber, cafenele, restaurante, hoteluri, parcuri cu flori, fântâni arteziene. Am trecut pe lângă o mică grădină zoologică și am ajuns la Turnul de apă. A fost construit în 1911 cu scopul de a alimenta un hotel. Azi, aici au loc diferite expoziții și evenimente culturale. În jurul lui sunt amenajate cafenele. Se poate urca în turn pentru a admira panorama.

217

Turul insulei se poate face cu diverse vehicule închiriate sau pe pistele amenajate pentru biciclete și jogging. Este o destinație superbă pentru relaxare.

Am zăbovit puțin ascultând fântâna muzicală.

233

Ne-am îndreptat agale către hotel, oprindu-ne la un ceai, înainte de a părăsi acest frumos oraș.

234

1 mai la Cracovia

Având liber de 1 mai și zilele următoare ne-am înscris într-o excursie organizată cu obiectivul Cracovia. Ne-am documentat ca de obicei și am aflat că  orașul este al doilea ca mărime din Polonia și este unul dintre principalele centre economice. Este situat pe malul râului Vistula. Datează din sec. VII. A fost capitala Poloniei o perioadă lungă de timp, până în 1999 când a devenit reședința voievodatului Polonia Mică. Este singurul oraș al Poloniei care a scăpat de distrugerile celui de al doilea război mondial.

Ziua 1.

Distanța fiind lungă, de 660 km, am plecat din Arad foarte devreme dimineața. Am străbătut ușor Ungaria, până la Budapesta fiind autostradă. Am trecut în Slovacia, unde drumul plictisitor prin șesul Ungariei a devenit un drum pitoresc, prin peisaje frumoase de munte și orășele ca Banska Bystrica și Dolny Kubin. Trecând munții și totodată în Polonia, am coborât treptat până la Cracovia. Am ajuns în timp util, astfel, ca bonus din partea agenției de turism, am vizitat Mina de sare de la Wieliczka, situată la 15 km de Cracovia.

Mina, denumită și „Catedrala de sare subterană din Polonia” a fost inclusă printre primele obiective din lista UNESCO. A fost construită în sec. al XVIII-lea și a produs masiv sare până în 2007. De atunci, mare parte din mină a fost transformată în scop turistic, de relaxare sau pentru evenimente. Din 1964, s-a înființat, la dâncimea de 211 m și un sanatoriu pentru boli respiratorii. Din cei 300 km pe care se întinde, doar 3,5 km sunt deschiși pentru vizitare.

Am coborât 378 de trepte până la primul nivel. Am traversat galerii cu pereți de sare, apoi, pe rând, unele din sălile amenajate cu statuete din sare reprezentând munca minerilor, evenimente de epocă sau personaje istorice. De asemenea se găsesc lacuri saline, 3 capele și o Catedrală sculptate în sare de mineri.

Există și o legendă despre mină. O prințesă unguroaică, Kinga, logodidă cu contele Boreslaw, în drumul spre Polonia și-a aruncat inelul de logodnă într-o mină de sare. Ajunși la destinație a poruncit să se caute acel inel. Săpând, minerii l-au găsit în primul bulgăre de sare și l-au înapoiat prințesei.

23a fbmw

Fiind seară, ne-am cazat la un hotel din Cracovia, de abia așteptând ziua următoare, în care ne vom desfăta cu frumusețile orașului.

Ziua 2.

Stația de autobuz era chiar lângă hotel, bilete la recepție, așa că, hai la drum !

Ne-am îndreptat către centrul istoric al orașului, Stare Miasto, înconjurat de Parcul Planty, care are lungimea de aproximativ 4 km. Acesta a fost amenajat, dub domnia lui Francisc I al Austriei, în locul fortificației ce înconjura orașul, formată dintr-un zid de apărare cu 46 turnuri și 7 porți de intrare, pe care a dărâmat-o, păstrând doar Poarta cu turnul Florian și încă 3 turnuri de pază.

Știind că a doua zi va fi paradă în piața centrală, Runek Glowny, am ocolit-o și am urmat un traseu făcut de acasă pentru a putea vedea cât mai multe.

Dacă aș relata istoricul și importanța fiecărei locații aș ajunge să scriu o carte despre acest oraș. Specific că am văzut o mulțime de biserici, muzee, cartierul evreiesc și, nu în ultimul rând, castelul Wawel. O să le vedeți conform itinerarului urmat.

37 Kryza f

Biserica „Sfânta Cruce” ( Kryza ) sec. XIV

32 teatru fbmw

Teatrul Național „Iuliusz Slowacki” sec. XIX, construcție baroc

219 palat de iarna Czatoryski

Muzeul Czartoryski, fostul Palat de iarnă al familiei Czartoryski

Biserica „Schimbarea la față a lui Isus” (Cristo Transfigurato) (1728)

55 Marcus Evanghelist

Biserica „Sfântul Marc Evanghelistul” 1263

Am trecut pe lângă Biserica reformată și am ajuns în Piața Szczepanski unde se află Palatul Sztuki.

57 piata Szczepanski, palat Sztuki

La un colț al pieții am văzut Teatrul Național „Helena Modrzejewska”.

58 teatrul national Helena Modrzejewska fbmw

Pe o altă străduță am remarcat o altă biserică.

Biserica romano-catolică „Sf. Ana”  construită în sec. XVII

După atâtea biserici, așezate aproape una de cealaltă, am ajuns la Universitatea Jagellonski. Costrucția ei a început în 1934 și era faimoasă pentru studierea matematicii, dreptului, astronomiei. Am vizitat Colegiul Maius în care azi se află diferite muzee.

Am trecut pe lângă Colegiul Nou și am intrat în parc.

85 fbmw

Am continuat drumul pe lângă Biserica Franciscană, apoi pe lângă Muzeu de Arheologie. Am căutat un loc unde am luat prânzul, apoi o mică siesta se impunea.

96

Și, din nou la drum. Am ocolit castelul Wawel, pe malul Vistulei și, în sfârșit, iată cartierul evreiesc Kazimierz. Suburbia a fost înființată de Cazimir cel Mare în 1335. După un secol în Cracovia a izbucnit un incediu de proporții mari care a fost atribuit evreilor, astfel, regele Ioan Albert al Poloniei a mutat populația evreiască în Kazimierz, pe care l-au ocupat cam o cincime. La sfârșitul sec. al XVIII-lea, fiind sub ocupație austriacă, și-a pierdut independența și a devenit cartier al Cracoviei. Înainte de ocupația nazistă trăiau 68.000 de evrei. În timpul celui de al doilea război mondial au fost deportați în lagărele de concentrare  naziste și, după încetarea războiului, au rămas doar câteva sute de supraviețuitori. Cartierul și-a păstrat însă structura deoarece naziștii doreau să înființeze aici „muzeul rasei dispărute”. Pe parcursul anilor s-a deteriorat, începând să se restaureze doar începând cu anul 1990. Astăzi se vizitează bisericile catolice, sinagogile, muzeele, se pot vedea case vechi, magazinele mici ce funcționau cândva aici, sau se pot savura mâncăruri tradiționale la una din multiplele terase.

Prima pe care am văzut-o a fost  Biserica barocă „Sfinții Mihail și Stanislav” sau Biserica Piaristă, locul martiriului Sf. Stanislav, înconjurată de Mânăstirea Paulina , poartă și denumirea de „Skalka” (Mica Stâncă) A fost construită în sec. XVIII.  În cripta sa sunt îngropați oameni iluștri de cultură ai Poloniei.

Biserica „ Sf. Katharina Margareta” a avut un destin tragic. De la fondarea ei în 1343 și până la forma actuală a trecut printr-un cutremur, o inundație, un incendiu, din nou un cutremur, totuși la jumătatea secolului al XIX-lea a început restaurarea ei, care încă nu s-a finalizat nici până acum.

Am continuat plimbarea pe malul Vistulei până la podul Pilsudski. (Joseffa Pilsudskiego)

133 pod Pilsudski

Am vizitat Biserica „Ordinul Fraților Milostivi” , Ordin al Preasfintei Treimi, construită în sec. XVIII.

Am ajuns în  Piața Wolnica, unde se află clădirea fostei Primării, azi Muzeul de etnografie și folclor.

125 piata Wolnica

În apropiere am vizitat Basilica „Corpus Cristi”. Costrucția ei a început în anul 1335.

De aici am păstruns în porțiunea care a fost ocupată de evrei.

146

Sinagoga Înaltă (sec. XIV-XV)

147 sinagoga veche

Sinagoga Veche (1500-1600); acum este Muzeu al istoriei evreiești.

149

casele vechi recondiționate și restaurantul Ariel

353

străduță cu fostele magazine recondiționate în scop turistic

360 sinagoga templu

Sinagoga Templu (sec. XIX)

Obosite, dar foarte încântate de toate câte le-am văzut, ne-am întors spre centrul vechi, căutând un mijloc de transport spre hotel.

345 Sf. Paul

Biserica Misionarilor, romano-catolică, sec XVII

Ziua 3.

Cum autobuzul ne-a lăsat în apropiere am trecut prin Piața Jan Matejko unde se află un memorial al eroilor de la Grunwald și Biserica „Sf. Florian”.

194 piata Jan Matejko

Ne-am întors și am ajuns la Bastionul Barbacan. Acesta a fost ridicat în 1540 în scop de apărare.  Însă, în acest scop, a fost folosit doar o singură dată, în 1656, în timpul invaziei Suedeze a Poloniei. În timpul celui de al doilea război mondial a fost distrus în mare parte. În anii 1950 a fost reconstruit, nu în totalitate, în scop turistic.

192 fbmw

Am intrat în orașul vechi (Stare Miasto) prin Poarta Florian cu turnul de pază. Sf. Florian este socotit ocrotitorul Poloniei.

188 poarta Florianska

Am trecut pe lângă Biserica „Ion Baptistul și Ion Evanghelicul”, Biserica reformată și am ajuns în Piața centrală a Cracoviei, Rynek Glowny.

Aici se află renumita Sukiennice, Hala Postăvarilor, care, în sec. al XV-lea, era un important centru al comerțului internațional.  Actual, în interior se găsesc numeroase magazine, iar la etaj Muzeul de artă.

226

De o parte a halei se află Turnul vechi al Primăriei (Wieza Ratuszowa).

179 Main Square

De cealaltă parte, monumentul lui Adam Mickiewicz, un renumit poet și dramaturg polonez  și Biserica „Sf. Adalbert” (St. Wojciech) sec. X.

Piața este înconjurată de clădiri rezidențiale și reședințe nobiliare.

În vecinătate, în Piața Maria, am vizitat Biserica catolică „Sfânta Maria”. A fost construită în sec. XIII-XIV. Prezintă 2 turnuri asimetrice, cel mai înalt, Turnul Goarnei, de 81 m. Interiorul a fost foarte întunecat astfel, nu am putut imortaliza altarul sculptat în lemn, ce reprezintă o carte deschisă în care sunt descrise scene biblice.

180

Ieșind, în partea dreaptă am văzut Biserica „Sf. Barbara” construită în sec. XIV.

Polonia sărbătorește în ziua de 2 mai, începând din 2004, Ziua Drapelului național, iar în 3 mai Ziua Constituției, care a fost adoptată în 1791. Astfel, pentru că era 3 mai, s-a desfășurat o paradă istorică care a înconjurat piața.

Ca peste tot în lume există oameni mulțumiți și nemulțumiți. După terminarea paradei a avut loc și un mic protest politic.

290

După paradă am plecat să vizităm castelul Wawel. În drum am văzut Biserica Dominicană „Sf. Treime”,  construită în sec. XIII-XV. Nu am putut imortaliza interiorul deoarece se ținea slujbă.

312 sf. treime

Am trecut prin spatele Bisericii Franciscane și am văzut o clădire interesantă. Întrebând, am aflat că era Pavilionul Wyspianski, în care se desfășoară diferite expoziții și conferințe.

320 vitro pavilion vitralii Wyspianski

Înaintând spre castel, pe stânga, ni s-a înfățișat o biserică grandioasă, ce avea în fața ei înșiruite statuile celor 12 apostoli. Este Biserica „Sfinții Apostoli  Petru și Pavel”  A fost construită la sfârșitul sec. al XVI-lea, inițial pentru a deservi Ordinul iezuit.

La câțiva metri de ea am văzut o biserică simplă, din piatră, Biserica „Sf. Andrei”, construită între anii 1079-1098. Este una dintre puținele biserici fortărețe din Europa care au supraviețuit în timp.

Lângă dealul Wawel, pe care se află castelul, am vizitat Biserica „Bernardino de Siena” În 1453 a fost construită o biserică din lemn, pentru o ramură reformată a franciscanilor, Bernadinos. Actuala biserică a fost ridicată în sec. XVII și forma de azi între anii 1758-1766.

Am urcat dealul spre Castelul Wawel.

333 Wawel

Acesta a fost construit în sec. XVI din ordinul lui Cazimir al III-lea cel Mare. Ulterior, el a mutat capitala Poloniei la Varșovia, astfel castelul a fost lăsat în uitare. S-a deteriorat și mai mult sub invaziile suedeze. Ocupat ulterior de austrieci, în sec. al XIX-lea aceștia l-au transformat într-o fortăreață, construind ziduri și turnuri de apărare. La ordinul împăratului austriac Franz Joseph, fortăreața a fost părăsită de trupele militare. După primul război mondial castelul a fost folosit de guvernator, mai târziu de președintele țării., iar după al doilea război mondial a devenit muzeu național.

Prezintă o curte centrală pătrată în jurul căreia se află grupate, în 4 aripi, numeroase clădiri, astăzi muzee.

367a

În jurul ei au fost contruite în timp mai multe clădiri, cu diverse stiluri arhitectonice, unele cu destinația de muzeu, altele fostele apartamente regale sau cu destinație de stat.

378

Catedrala Wawel „Sf. Stanislau”, prima construită în sec. XI și distrusă, reconstruită în sec. XII și distrusă de un incendiu, cea actuală construită în sec. XIV, este o biserică romano-catolică care a servit ca loc de încoronare a monarhilor polonezi și principalul loc de înmormântare al acestora. În timp i s-au adăugat mai multe capele. Capela cu cupolă de aur adăpostește mormintele fondatorului, Regel Sigismund II August, ale copiilor săi și Annei Jagiellonka.

La intrarea în Catedrală am remarcat statuia Papei Ioan Paul al II-lea, care a oficiat slujbe aici. În interior se păstrează sicriul de argint al protectorul național, sfântul Stanislau (Stanisław).

Părăsind  cu regret castelul, ne-am oprit pe o terasă, de unde am văzut panorama unei părți din oraș situată pe malul Vistulei.

388

Am coborât prin Poarta Bernardinska, am trecut pe lângă pe lângă turnul Sandomierz și am nimerit printre numeroasele tarabe cu suveniruri și terase situate aici.

Am traversat iar Stare Miasto pentru a ajunge la stația de autobuz. S-a făcut din ce în ce mai frig. Nu ne-am așteptat în luna mai, dar am uitat că România este situată mai la sud și Aradul, în mod special, un oraș ferit de vremea rea. Am intrat în diversele magazine de suveniruri, atât pentru a ne încălzi puțin, cât și pentru a cumpăra câte ceva cu destinația acasă.

400

Apoi ne-am întors la hotel pentru o ultimă noapte în Cracovia.

Ziua 4.

Cu părere de rău am părăsit Cracovia cu făgăduința revenirii. Traseul de întoarcere trecea prin Zakopane, „Capitala de iarnă a Poloniei”, unde am făcut o scurtă pauză. Orașul e situat la poalele munților Tatra, aproape de granița cu Slovacia. E construit din clădiri tradiționale, majoritatea din lemn. Este un centru turistic renumit pentru sporturile de iarnă.

Trecând munții am intrat în Slovacia.

437a

În mersul autocarului am văzut Castelul Orava.

443a

Am ajuns la Dolny Kubin, de unde traseul a fost identic cu cel de la plecarea spre Cracovia, dar ceva mai scurt, cu aproximativ 60 km.

La revedere, ne vom întâlni în alte excursii.

455

Citește și Mânăstirea Jasna Gora, Polonia