Biserica de lemn Pipirig, Mânăstirea Secu și Mânăstirea Sihăstria, jud. Neamț

Publicat pe 26 ianuarie 2022 de monica frimu

După ce am vizitat cele două mânăstiri din Petru Vodă, județul Neamț, am urmat drumul spre Târgu Neamț până în localitatea Dolhești, apoi un drum secundar, spre nord-vest, până în comuna Pipirig (21 kilometri). În secolul XVII teritoriul comunei aparținea Mânăstirii Neamț. Era populat doar de câțiva călugări care aveau grijă de turmele de oi. Pentru ei a fost ridicată o capelă de lemn (1680).

Un secol mai târziu, dorind să scape de condițiile grele de viață impuse de habsburgi, unele familii de ardeleni, de pe Valea Bârgăului, s-au refugiat în Moldova, s-au așezat pe Valea Ozanei și în zona capelei au format satul Pipirig (1764).

În timp numărul lor crescând, au înlocuit capela cu Biserica de lemn Ortodoxă „Sf. Nicolae; Nașterea Maicii Domnului” (1807), azi situată în mijlocul cimitirului și încă folosită.

La intrarea în cimitir se înalță turnul clopotniță, construit în anul 1864.

În Parcul Natural Vânători Neamț se află mai multe mânăstiri pe care, bineînțeles, doream să le vizitez. M-am întors la drumul principal, l-am urmat până în satul Leghin, comuna Pipirig, apoi pe un drum secundar m-am îndreptat spre sud. După 17 kilometri am ajuns la Mânăstirea Secu, situată la poalele Muntelui Vasan și numită după pârâul lângă care a fost creată. Acolo a trăit o perioadă de timp întemeietorul celor două Mânăstiri Petru Vodă, părintele Iustin Pârvu.

În 1530, pentru călugării care trăiau acolo, Domnitorul Petru Rareș a ridicat Biserica de lemn Zosima, situată pe locul actualei biserici din cimitirul mânăstirii, formându-se un schit.

Un secol mai târziu a fost ridicată o biserică din piatră, actuala Biserică Ortodoxă „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul” (1602).

În acea perioadă Moldova era condusă de Domnitorul Vasile Lupu (1632-1653) și Biserica Ortodoxă de Mitropolitul Varlaam, pe care Lupu îl prețuia mult. După o vizită în Cipru (1647), în semn de respect, domnitorul i-a adus o icoană a Maicii Domnului, păstrată până azi în interiorul bisericii mânăstirii.

După ridicarea bisericii vornicul Nestor Ureche a construit clădirile, existente și azi, Paraclisul „Sf. Nicolae” și le-a înconjurat cu ziduri groase, prevăzute cu turnuri de apărare, sub forma unei cetăți medievale, pentru a se putea apăra de năvălirile turcești.

Ultima luptă cu oștile otomane a avut loc în anul 1821. Câștigată de turci, aceștia au incendiat mânăstirea și multe clădiri au fost distruse. După retragerea turcilor complexul a fost refăcut.

Pe locul Schitului de lemn Zosima s-a construit o biserică din zid, pe temelie din piatră, Biserica Ortodoxă „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” (1832), terminată după efectuarea picturii interioare și a catapetesmei din lemn de tei, poleită cu aur (1850).

Azi mânăstirea este formată din cele două biserici, Paraclisul „Sf. Nicolae”, Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului”, chiliile și un Muzeu cu obiecte bisericești și icoane.

În biserică se află mormintele ctitorului Nestor Ureche, al soției sale și al Mitropolitul Varlaam.

Pe același drum, la 4 kilometri sud, am ajuns la Mânăstirea Sihăstria.

În 1655 acolo exista o Biserică de lemn care în timp s-a ruinat și a fost înlocuită cu o biserică din piatră, în stil clasic moldovenesc, Biserica Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” (1734).

În atacul turcilor din 1821 biserica a fost incendiată dar a fost refăcută după trei ani.

În timp au fost construite chiliile, un paraclis și s-a format mânăstirea, cu obște de călugări.

Clădirile sunt situate pe panta unui deal și pentru a ajunge la ele au fost amenajate scări de ciment.

Mult mai recent a fost construită și Biserica Ortodoxă Nouă „Sf. Teodora de la Sihla”.

Văzusem pe Google Maps că la nici 9 kilometri depărtare, la mijlocul distanței dintre Mânăstirea Sihăstria și Mânăstirea Agapia, se află Mânăstirea Sihla, cunoscută mai ales pentru peștera în care Sf. Teodora a trăit aproape 40 de ani. Din păcate, deși am întrebat, nu am găsit drumul spre ea. Cel pe care l-am văzut era unul forestier, greu accesibil și nu eram sigură că e cel corect, iar cu GPS-ul o mai pățisem în asemenea zone. Speram că poate voi ajunge la ea din cealaltă direcție.

Citește și Mânăstirea Neamț și Schitul Vovidenia, jud. Neamț

Mânăstirea Paltin Petru Vodă și Mânăstirea Petru Vodă, jud. Neamț

Publicat pe 25 ianuarie 2022 de monica frimu

Răspunde

Ziua a 4-a din concediul prin țară o dedicasem vizitării unor mânăstiri din județul Neamț. Din stațiunea Durău m-am întors la Bistricioara apoi am rulat spre nord-est, paralel cu Lacul Izvorul Muntelui, numit și Lacul Bicaz, lac de acumulare format pe cursul râului Bistrița, cu o lungime de 25 kilometri.

După 6 kilometri, la coada lacului, am oprit lângă una dintre cele două intrări pe viaductul Poiana Teiului, numit și Poiana Largului, cea dinspre Borsec, pe care am venit, cealaltă fiind din direcția Vatra Dornei.

Viaductul a fost construit în perioada 1958-1961, dat în funcțiune, dar construcția a continuat până în 1964. Lung de 542 metri și lat de 9 metri, din care 2 metri pentru trotuarele laterale, are 3 ieșiri, cele două spre vest, menționate anterior și una spre est, continuată de drumul spre Târgu Neamț.

Lângă viaduct, din apa lacului se ridică Piatra Teiului, o stâncă calcaroasă, înaltă de 23 metri, 5-7 metri deasupra apei, formată prin eroziunea unui recif cretacic, format prin suprapunerea scheletelor de corali.

Numele inițial de Piatra Dracului l-a primit după legenda care spune că într-o noapte, pentru a bloca apele râului Bistrița și a inunda zona, diavolul a rupt o stâncă din masivul Ceahlău și a zburat spre zona unde azi se află viaductul. Ivindu-se zorile și fiindu-i frică de lumina soarelui, a lăsat piatra și a fugit spre o zonă întunecată. Numele actual l-a primit după ce pe ea a crescut un tei.

Am trecut viaductul, am urmat drumul spre Târgu-Neamț până în satul Petru Vodă, apoi un drum secundar, spre nord-vest, unde se află două mânăstiri care aparțin satului. Mânăstirea Paltin Petru Vodă, inițial azil filantropic, a fost ctitorită de arhimandritul Justin Pârvu, personalitate a județului Neamț care, luptând împotriva opreliștilor comuniștilor, a fost arestat și închis 17 ani.

În perioada 1999-2001, la 3 kilometri de sat, a fost amenajat un azil pentru maicile bătrâne și bolnave, cărora au început să li se alăture alte maici, majoritatea cu studii superioare în domeniul sanitar, pedagogie, asistență socială, azi obștea fiind formată din 150 de maici. Pentru ele s-au construit treptat chilii.

Între anii 2003-2008 a fost ridicată Biserica de lemn „Acoperământul Maicii Domnului”. Clădirea, din bârne de brad, pe fundație de piatră, a fost realizată de meșteri maramureșeni care, în timp, au construit și restul clădirilor mânăstirii.

Interiorul a fost pictat în tehnica frescă, în stil bizantin, de pictori din Cernăuți. Într-o raclă din biserică se păstrează moaștele mai multor sfinți și a unora dintre cei decedați, sub regimul comunist, în închisoarea de la Aiud.

Vechiul azil a fost desființat și în 2006 s-a construit Azilul de bătrâni „Sf. Pantelimon”, dotat cu cu 40 de paturi, cabinele medicale, farmacie și Paraclisul „Sf. Spiridon”.

În timp s-au construit noi chilii, clopotnița, Orfelinatul „Acoperământul Maicii Domnului”, dependințe, un dispensar și un laborator în care maicile prelucrează plante medicinale și produc remedii naturiste, comercializate, însă, fără aviz sanitar.

Încă 3 kilometri pe acel drum și am ajuns la a doua mânăstire care aparține satului.

Mânăstirea Petru Vodă „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” a fost prima ctitorită de arhimandritul Justin Pârvu, în anul 1991.

Este situată în Poiana Hașca din Munții Stânișoarei.

Până în 1992 a fost terminată Biserica de lemn, ridicată pe o fundație de beton, cu o turlă octogonală, înaltă, situată deasupra naosului.

Intrarea în biserică a fost dotată cu o ușă sculptată în lemn de stejar.

Exteriorul și interiorul au fost pictate în tempera, în stil bizantin (1994-2000).

În jurul bisericii, înconjurând o curte largă, au fost ridicate clădirile chiliilor și s-a format complexul monahal, locuit de călugări.

Citește și Biserica de lemn Pipirig, Mânăstirea Secu și Mânăstirea Sihăstria, jud. Neamț

Mânăstirea Durău și cascada Duruitoarea, jud. Neamț

Publicat pe 24 ianuarie 2022 de monica frimu

Răspunde

Stațiunea Durău este situată în județul Neamț, la poalele de nord-vest ale masivului Ceahlău, la o altitudine de 700-800 metri față de nivelul mării.

Din stațiune pornesc mai multe trasee turistice montane pentru care este frecvent vizitată, mai ales în sezonul estival.

De asemenea există Mânăstirea Durău, mânăstire ortodoxă de călugărițe, construită în secolele XIX-XX și în 2015 inclusă pe lista monumentelor istorice ale județului.

Încă din 1600 în Durău a existat un schit de maici, atestat documentar abia din 1779. Stareța, primind același post la Schitul Văratic, s-a mutat împreună cu maicile acolo. Schitul din Durău a rămas nefolosit până în 1802 când a fost ocupat de călugări din schiturile vecine. În jurul anului 1909 în cele 2 schituri care aparțineau de Durău, Tarcău și Bisericani, trăiau 44 de călugări și așezarea a primit statutul de mânăstire.

Biserica de lemn, deteriorată, a fost înlocuită cu o biserică din zid, Biserica Ortodoxă „Buna Vestire” (1832-1835), care din anul 2003 a primit și hramul „Sf. Pantelimon”.

În apropierea ei a fost ridicat un turn-clopotniță, cu 2 etaje, azi calea de acces în mânăstire.

În jurul bisericii s-au construit stăreția și case pentru călugări, una dintre ele (1832) devenind reședința Mitropolitului Veniamin Costachi, stabilit acolo.

Catapeteasma bisericii, sculptată din lemn de tei, a fost poleită cu aur.

Interiorul a fost pictat abia în perioada 1936-1937. Picturile prezintă scene și personaje biblice, îmbinate cu motive din viața de zi cu zi a locuitorilor zonei. În 1969 pictura a fost restaurată.

Cea mai veche dintre icoanele păstrate, icoana de argint a Maicii Domnului (sec. XVIII), este considerată „făcătoare de minuni”.

În mânăstire se află și o parte din moaștele „Sf. Mc. Pantelimon”, aduse dintr-o biserică ruinată din Rusia, unde au fost găsite de călugării care au luptat pe frontul sovietic în cel de Al Doilea Război Mondial.

Sub comuniști mânăstirea a fost desființată (1959) și biserica a devenit parohială. Totuși în 1972 s-a înființat un schit de călugări. În 1977 majoritatea chiliilor și biserica din cimitirul satului au fost demolate. Pe terenul obținut au fost construite vile și s-a înființat Stațiunea Durău. Apoi schitul de călugări a fost transformat în mânăstire de maici care a început să funcționeze în 1991.

În același an lângă mânăstire a fost construită o clădire, pentru un centru de conferințe, care aparține Bisericii Ortodoxe Române. Centrul Cultural Pastoral „Daniil Sihastrul” a fost sfințit în anul 1995.

Azi în stațiune există 4 hoteluri, numeroase vile și terase.

Pentru a vedea cascada Duruitoarea, după ce am vizitat mânăstirea m-am îndreptat spre intrarea pe unul dintre cele 3 trasee turistice amenajate în Parcul Național Ceahlău. Ca tot omul iubitor de natură, deși nu era obligatorie, am plătit taxa modică pentru intrarea în parc și am pornit la drum.

Cascada, declarată monument al naturii, este situată la o altitudine de 1.270 metri, într-o arie protejată, întinsă pe 1 hectar. Traseul până la ea are un grad mediu de dificultate. Urcușul durează aproximativ 2 ore, în funcție de condiția fizică a celui ce-l străbate.

S-a format pe valea pârâului Rupturii, între versanții abrupți care coboară de la Piatra Ciobanului, în est și Piciorul Șchiop, în vest.

Pârâul este alimentat din izvorul Fântâna Rece, situat pe platoul alpin și de câteva izvoare mai mici care au perioade când seacă.

Fenomenele de îngheț-dezgheț și avalanșele au detașat coloane din pereții verticali ai muntelui, au format jgheaburi și au apărut săritori și cascade.

Cascada are o cădere de apă, de aproximativ 100 metri înălțime, care produce un vuiet asurzitor, mai puternic în perioadele cu ploaie, când debitul apei este mai mare. Datorită zgomotului a fost numită „Duruitoarea”.

Este formată din 2 trepte. Prima, o cădere de 25-30 metri, se termină pe o platformă la care se putea ajunge urcând o scară de lemn, azi dispărută.

De la platformă apa se răsfiră ca un evantai, cade de pe stâncă și continuă să curgă sub forma unui pârâu care, în final, ajunge în lacul Bicaz.

Cele două obiective atinse, mânăstirea și cascada, restul celei de a 3-a zi din concediu urma să-l petrec prin stațiune.

Citește și Mânăstirea Paltin Petru Vodă și Mânăstirea Petru Vodă, jud. Neamț

Ceahlău, județul Neamț- obiective istorice

Publicat pe 23 ianuarie 2022 de monica frimu

Răspunde

Din stațiunea Borsec, județul Harghita, m-am îndreptat spre comuna Ceahlău, județul Neamț, unde, în stațiunea Durău, îmi rezervasem cazarea. După 40 kilometri nord-est m-am oprit în satul Bistricioara pentru a vedea Biserica de lemn „Sfinții Voievozi”, declarată monument istoric. Biserica, fără turn, fost construită înainte de 1775 din bârne de brad cioplite, așezate pe o temelie de stejar și piatră de râu, acoperită cu draniță, formând trei spații interioare cu forme diferite. Biserica a fost refăcută în anul 1831. Clopotnița de lângă ea, a fost dărâmată în anii 1937-1940. Azi se mai țin slujbe de două ori pe lună și când se fac pomeniri pentru cei decedați.

De acolo până la comuna Ceahlău mai erau doar 5 kilometri. O parte din drum am mers paralel cu Lacul Izvorul Muntelui, numit și Lacul Bicaz, întins pe o suprafață de 32,6 kilometri pătrați, lac de acumulare format pe cursul râului Bistrița, după construirea unui baraj și a unei hidrocentrale (1950-1960), când au fost strămutate 22 de sate din zonă.

În comuna Ceahlău se află mai multe monumente istorice. Prima la care am oprit, Biserica de lemn „Sf. Ana; Nașterea Maicii Domnului”, a fost construită în anul 1730. Clopotnița, formând o poartă, a fost postată la intrarea spre biserică.

Este una dintre puținele biserici de lemn din Moldova care au fost pictate în interior. În pronaos pictura a fost făcută direct pe scândură și în altar pe pânza cu care au fost acoperiți pereții. Din păcate pictura s-a șters în decursul timpului.

În apropierea ei am văzut și o biserică mai nouă, Biserica Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului”.

Zonă de munte, cu multe secole în urmă s-au așezat pustnici care, inițial, au trăit în grote, apoi au construit schituri, multe dintre ele distruse de incendii sau avalanșe.

Pe locul unui schit vechi, Schitul Silvestru, apoi numit Schitul Hangu, după moșierul care deținea teritoriul, în 1639 s-a ridicat o biserică de piatră, Biserica Ortodoxă „Pogorârea Sf. Duh”, lipit de ea, turnul clopotniță, pătrat, pe 3 nivele nivele și înconjurător chilii care, după o perioadă de timp, au ars într-un incendiu. Biserica a fost refăcută în anul 1820 și restaurată 1958.

Moșia lui Hangu a trecut în posesia marelui vistiernic Toderașcu Cantacuzino, familie care a deținut-o cam 2 secole. A preluat-o mai ales datorită poziționării ei, de acolo putându-se trece ușor în Transilvania. Pe ruinele chiliilor a fost ridicat un zid de incintă din piatră de râu, legată cu mortar, cu metereze (1672-1676).

În colțurile zidului au fost ridicate 4 turnuri, primele fiind turnul circular din colțul nord-est, cu rol de locuință și un turn mai mic, pe colțul sud-estic.

Situate pe latura de est, protejau poarta de intrare în incintă, deasupra căreia se afla un alt turn, cu rol de clopotniță.

Apoi familia a intrat în posesia altor moșii, ajungând să posede aproape toată valea Bistriței, doar teritoriul Schitului Hangu nu l-au putut lua. Matei Cantacuzino, împreună cu familia, a plecat în Rusia (1791). Moșiile au rămas în administrarea unor arendași care frecvent și-au manifestat autoritatea și asupra unor părți din teritoriul schitului. Din această cauză s-au derulat mai multe procese și în 1817 domnitorul vremii a trecut o parte din teritoriile schitului în proprietatea familiei Cantacuzino.

Reveniți în țară, în incinta fostului Schit Hangu au construit mai multe case de locuit, formând o mică cetate în care, trupele ruse, ocupând zona, au staționat perioade lungi de timp. Cu ajutorul lor, Cantacuzino a reușit să-i alunge pe călugări. Apoi au construit un palat, numit azi Palatul Cnejilor.

În colțul nord-vestic s-a ridicat un turn pătrat, în apropiere două clădiri, toate cu rol de locuință.

Au fost săpate beciurile și au acoperit poarta de intrare cu o boltă (1830-1838).

Legenda spune că alungându-i pe călugări, aceștia i-au blestemat. Cert este că au ajuns să aibă datorii mari și Domnitorul Al. Ghica a scos moșiile lor la licitație. Cea de la Hangu a fost cumpărată de Smaranda Sturdza (1850). Dorind să o ocupe, s-a lovit de rezistența acerbă a familiei Cantacuzino, care s-a baricadat în incintă. Au avut loc lupte în care zidurile exterioare au fost incendiate. Unul dintre frații Cantacuzino s-a sinucis, ceilalți doi au fost arestați, duși la Iași, apoi deportați în Rusia.

Familia Sturdza a rămas proprietară dar nu a folosit palatul. Părăsit, s-a ruinat în timp.

Doar biserica a fost folosită de localnici și s-a păstrat până azi. Împreună cu fostul castel în 1955 au fost declarate monumente istorice.

Nerevendicat de urmași, azi ruinele sunt în proprietatea Primăriei Ceahlău.

O parte din fostul teren al schitului a fost ocupat de una dintre gospodăriile vecine, pentru cotețele de păsări, împrejmuite cu un gard din lemn, o altă parte a devenit loc de depozitare a unor materiale de construcții.