Cârța și Cârțișoara, jud. Sibiu

Publicat pe 10 februarie 2023 de monica frimu

După ce vizitasem câteva obiective din județul Sibiu, ultimul fiind Castelul Brukenthal din Avrig, până să se însereze mai având timp, din drumul principal Sibiu- Brașov, am deviat spre sud, pentru a vedea „minunea de basm” construită în 2014 lângă satul Porumbacu de Sus și inaugurată doi ani mai târziu.

Castelul de Lut Valea Zânelor a fost construit manual dintr-un amestec de lut, nisip, paie și apă, cu două turnuri din piatră și acoperișul imitând castelele zânelor din povești. Se preconiza ca cele 10 camere să fie amenajate pentru cazare.

O legendă spune că acel loc a fost locuit de zâne, care-l protejează și azi.

Atrăgând mulți vizitatori, s-a ridicat o clădire din piatră, pentru un restaurant, unde se pot servi produse tradiționale zonei. Lateral de castel s-a creat un parc cu case tradiționale, asemănător unui muzeu etnografic. Ora la care ajunsesem acolo fiind înaintată, nu le-am putut vizita, fiind închise.

Până în comuna Cârțișoara am mai avut de parcurs doar 21 kilometri. Îmi rezervasem acolo cazarea, dorind să vizitez Muzeul „Badea Cârțan”

Casa Andra, Cârțișoara

Localitatea a fost prima dată atestată din 1252 într-un document emis de de Regele Andrei II al Ungariei, în care apărea cu numele Kyrch, făcând parte din teritoriul donat în 1205-1206 Mânăstirii Cisterciene Cârța, centrul administrativ și politico-religios al Țării Făgărașului. După mutarea administrației în Cetatea Făgăraș, în documentele maghiare (1322) satul apare cu numele de Cârța Română. În secolul XVII, format din două componente, Oprea și Streza, satul a fost donat familiei nobiliare maghiare Teleki.

Căminul Cultural „Badea Cârțan”

Locuite de români, ortodocși, la începutul secolului XIX în cele două sate s-a construit câte o biserică, în Oprea Biserica Ortodoxă „Sf. Nicolae” (1806) și în Streza Biserica Ortodoxă „Buna Vestire” (1818).

Biserica Ortodoxă „Sf. Nicolae”

Abia în 1964 Oprea și Streza au fost unite, formând Cârțișoara, localitate numită după țăranul român, născut acolo (1849), care a luptat pentru independența românilor din Transilvania, în memoria căruia s-a amenajat Muzeul „Badea Cârțan” din Cârțișoara. Trecând cu oile în Țara Românească, l-a cunoscut pe Ion Cotigă, intelectual brașovean devenit cioban, care l-a educat. Oierul a învățat să scrie, să citească și a primit informații despre istoria românilor. Trecând cu oile pe teritoriul celor două țări, a adus cărți românești, pe care le-a distribuit în satele din Transilvania.

Pasionându-l istoria neamului și dorind să-și extindă cunoștințele, Badea Cârțan a călătorit prin țările Europei, Egipt, Ierusalim, etc., din care se întorcea întotdeauna acasă, la oile sale. Pentru a vedea Columna lui Traian, mărturie a originii daco-romane, a parcurs drumul până la Roma pe jos. În 1877 s-a înrolat voluntar în Războiul de Independență al României. Decedând, a fost înmormântat în cimitirul din Sinaia (1911).

În micul parc de lângă muzeu se află statuia Badea Cârțan și statuia Andrei Budac (1873-1912), Andrei fiind considerat ultimul haiduc al Transilvaniei. Născut în Cârțișoara și lovindu-se de nedreptățile imperiale, la 18 ani a fugit în Țara Românească, undea intrat în ceata de haiduci a lui Tican, care acționa în zona Rucărului de Argeș. Tican fiind ucis, Andrei a preluat conducerea cetei și împreună cu cei 12 haiduci au furat bogățiile ciocoilor, ajutând oamenii săraci, trecând munții când în Țara Românească, când în Transilvania. În 1907 s-au alăturat Răscoalei Țărănești. Aceasta fiind înăbușită, Andrei, împreună cu un alt haiduc, au fost arestați și întemnițați la Câmpulung Muscel. Au reușit să evadeze și au trecut munții în Ardeal. Urmăriți, nu au putut fi capturați. Dându-se un premiu mare pentru prinderea lor, au fost trădați și în 1912, la 38 de ani, haiducul a fost ucis, loc pe care azi este amenajat parcul.

Localnicii au participat la cele Două Războaie Mondiale, în care mulți au murit. În memoria lor în 2004 a fost inaugurat Monumentul Eroilor, inscripționat cu eroii războaielor și cei doi decedați în Revoluția din 1989.

La 8 kilometri nord, pe malul stâng al râului Olt, se află comuna Cârța, în care s-au păstrat ruinele Mânăstirii Cisterciene, fondată în 1202.

La mânăstire au fost aduși coloniști germani (1252-1322), care și-au construit casele în jurul ei și au format localitatea Cârța Germană.

În actuala comună funcționează două biserici, Biserica Evanghelică, din cadrul fostei mânăstiri și Biserica Ortodoxă „Sf. Cuv. Paraschiva”.

Pe strada principală se află fosta casă a bunicilor renumitei cântărețe de muzică populară Maria Tănase (1913-1963), mama ei fiind născută în localitate, în care a locuit și Maria, în unele perioade din viață, când a cules cântece din zonă. Pe casa, azi privată, la 100 de ani de la nașterea cântăreței a fost postată o placă comemorativă (2013).

În fosta casă a învățătorului din sat, la intrarea în mânăstire, azi este amenajat un mic Muzeu Etnografic în care sunt expuse portul tradițional, piese de mobilier, unelte, podoabe, instrumente muzicale, folosite de comunitate de-a lungul timpului.

În colțul uneia dintre încăperi am văzut o jumătate de gargui, ornament din gresie al unui fost burlan, o jumătate prezentând un tânăr și cealaltă un bătrân.

De asemenea este amintit Viktor Kästner (1826-1857), fiul fostului pastor din Cârța. Născut acolo, și-a petrecut copilăria printre ruinele abației cisterciene. Apoi a studiat dreptul la Sibiu și a devenit funcționar civil, ulterior jurnalist și lingvist. Din 1841 a scris poezii în dialectul săsesc. Izbucnind Revoluția Maghiară 1848, s-a înrolat de partea sașilor care luptau contra revoluționarilor maghiari. După ce revoluția a fost înfrântă, a atacat în scrierile sale habsburgii, care doreau reîntregirea imperiului.

La aproximativ 2 kilometri est de comună se află una dintre hidrocentralele construite pe râul Olt, Hidrocentrala Arpașu, cu baraj și lac de acumulare.

Orașul Avrig, jud. Sibiu

Publicat pe 8 februarie 2023 de monica frimu

Răspunde

Localitatea Avrig din județul Sibiu, oraș din 1989, este situată la poalele munților Făgăraș, pe valea Oltului. Prima atestare documentară datează din 1367, satul fiind pomenit în cadrul descrierii unei incursiuni în zonă a Domnitorului Țării Românești Vladislav Vlaicu, care urmărea recuperarea Făgărașului și Almașului. Așezarea a fost mult mai veche, săpăturile arheologice descoperind urme de locuire încă din Epoca Bronzului (1.700-800 î.e.n.).

În centrul orașului se află Biserica Evanghelică Fortificată, inițial construită ca o bazilică romanică, cu turnul în partea de vest (1270-1280), apoi fortificată (secolul XVI), formă în care s-a păstrat până azi.

Într-o clădire din apropierea ei azi funcționează Școala Evanghelică

Începând cu anul 1380 Sibiul a perceput dări satelor românești. Cele din zona Avrigului sunt menționate în registrele Sibiului începând cu 1468, ceea ce demonstrează că satul era populat cu români. Ortodocși, aveau o mică biserică. În secolul XVI s-au desfășurat mai multe războaie și s-au declanșat epidemii de ciumă, ceea ce a dus la moartea multor locuitori și satele săsești au fost repopulate cu români. Un secol mai târziu localitatea s-a dezvoltat mai ales datorită înființării manufacturii de sticlă suflată cu var, care funcționează și azi ca Fabrica de sticlă Avrig S.A.

Totuși ocupația de bază era creșterea animalelor, în special oieritul. Fiind zonă de tranziție între Transilvania și Țara Românească și oierii neținând cont în ce teritoriu se aflau, începând cu 1721, la ordinul Curții de la Viena, s-a delimitat granița și s-au creat locuri de vamă. Acolo oile erau numărate, se plăteau taxele și ulterior puteau traversa proprietățile fără să plătească alte dări. Una din cele două vămi mari era la Turnu Roșu.

Judecătoria Avrig

Pe locul bisericii vechi, în 1762 comunitatea românească a construit Biserica Ortodoxă „Duminica Floriilor”.

Clădirii i s-au creat ferestre în stil gotic, la exterior, pe una din fațade, patru nișe, deasupra un brâu de medalioane, toate pictate în frescă. Interiorul a fost pictat în aceeași tehnică.

În curtea bisericii se află o troiță, postată în cinstea ostașilor români din Avrig căzuți în numeroasele războaie care au avut loc în decursul istoriei.

În cimitirul înconjurător a fost înmormântat Gheorghe Lazăr (1779-1823), personalitate marcantă a orașului. Născut în Avrig, în decursul vieții a devenit pedagog, teolog, traducător și inginer. A înființat prima școală cu predare în română, Școala de la Sf. Sava din București, fiind azi considerat fondatorul învățământului în limba română din Țara Românească. Pentru a-l onora, în centrul orașului a fost postat bustul său. Există și o Casă Memorială care etalează viața acestuia.

Bustul Gheorghe Lazăr

În timp activitățile s-au diversificat, la sfârșitul secolului XVIII în Avrig existând o moară de hârtie, o țesătorie, pentru care erau formați mulți ucenici.

În 1892 s-a inaugurat calea ferată Sibiu-Avrig și în 1895 cea dintre Avrig și Făgăraș. Numărul populației a crescut, la începutul secolului XX localitatea devenind majoritar românească.

Școala Gimnazială Avrig

În Primul Război Mondial localnicii au aprovizionat trupele române cu alimente și produse din țesătorie (pânză, feșe, etc.). Datorită poziționării satului, i-au putut informa despre amplasamentul trupelor inamice. Din 1921 Avrigul a devenit una din cele 6 plăși create și după reorganizarea administrativă (1968) a fost inclus în județul Sibiu.

Primăria Avrig

Obiectivul principal, pentru care este vizitat orașul, este Castelul Brukenthal, fosta reședință de vară a guvernatorului Transilvaniei (1777-1787), un ansamblu format din castel, orangerie și un parc întins până în lunca Oltului.

Samuel von Brukenthal (1721-1803), un sas născut în Nocrich (azi jud. Sibiu), a studiat la Viena, ani în care a devenit membru al Lojei Masonice din Magdeburg. Dorind egalitatea sașilor cu maghiarii și secuii, care aveau secretariate administrative în Viena, i-a prezentat problema Împărătesei Maria Tereza. Aceasta i-a acordat șansa să înființeze pentru sași unul, apoi l-a desemnat conducătorul lui (1754). În acea perioadă a colaborat cu guvernatorul Transilvaniei, Adolf Nikolaus von Buccow, când au înființat granița militară a Transilvaniei și au schimbat sistemul de impozitare. Mulțumită de aportul său, în 1862 împărăteasa l-a ridicat la rangul de baron.

Înlocuindu-l pe Buccow în funcția de Guvernator al Transilvaniei (1777-1787), funcție din care s-a retras după moartea împărătesei, Împăratul Iosif II neagreându-l, a preluat și construcția începută de acesta la Avrig. În 1779 pe o terasă, aflată la punctul cel mai înalt al satului, a construit un castel, în stil baroc târziu, lângă el două clădiri cu un singur etaj și anexe, toate luând forma literei „U”.

Clădirea cu două niveluri, privind spre parc, cuprindea camerele de locuit, birouri administrative, o bibliotecă și o imensă sală de bal. În castel se organizau serate muzicale și literare.

Colecția de artă europeană a baronului a fost amenajată și în 1790 deschisă publicului. Azi este etalată în Muzeul Brukenthal din Sibiu, înființat în 1817, conform dispozițiilor testamentare ale baronului.

De la castel se putea coborî până în apropierea râului Olt, parcul fiind amenajat cu terase, străbătute de alei, care treceau printre copaci și numeroase specii de plante exotice, azi multe dispărute, pe lângă cascade și curgeri de apă amenajate.

Parcul cuprindea o grădină olandeză, una franceză, una englezească, cu fântâni arteziene și ruine artificiale, grădini în care se cultivau legume și plante aromatice și un spațiu cu fazani.

O fântână arteziană, care a supraviețuit, se află la capătul unei scări, cu numeroase trepte, care coboară direct de pe platforma cu castelul. A fost creată în stil baroc de un arhitect vienez.

După moartea baronului complexul a trecut din proprietar în proprietar. La începutul secolului XX ajungând în posesia Bisericii Evanghelice, a fost transformat în sanatoriu care, deși naționalizat (1948), a continuat să funcționeze până în anii 2000.

În 1999 a fost preluat de Fundația Samuel von Brukenthal. Sanatoriul desființat, complexul refăcut, azi este deschis vizitatorilor și poate fi închiriat pentru diferite evenimente. Orangeria, construită în perioada 1770-1779, o seră cu numeroase plante exotice, a fost renovată în 2012.

În ea funcționează un hotel și un restaurant.

După ce am vizitat castelul, spre ieșirea din oraș am trecut pe lângă Catedrala Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”, construită din 1993 și interiorul pictat în frescă (2008).

Comuna și Mânăstirea Turnu Roșu, jud. Sibiu

Publicat pe 7 februarie 2023 de monica frimu

Răspunde

Comuna Turnu Roșu este situată în partea de sud a județului Sibiu, în stânga râului Olt, pe locul unde cândva a existat Marea Eocenica, viețuitoare din ea, pietrificate, fiind găsite de localnici în timpul săpăturilor efectuate pentru extragerea pietrei de var, în locul numit „Lunca lui Cercel”, azi rezervație geologică.

A fost prima dată atestată documentar din 1453, într-o diplomă a Regelui Ladislau I al Ungariei, prin care satul, numit atunci Porcești, împreună cu alte șase sate, au fost incluse în administrația celor Șapte Scaune (săsești).

În 1602 lângă Turnu Roșu s-a desfășurat bătălia dintre oștile Domnitorului Țării Românești Radu Șerban și armata Imperiului Austriac de o parte și cele ale Domnitorului Moldovei Ieremia Movilă unite cu trupele tătarilor și turcilor de cealaltă parte, bătălie câștigată de Ieremia Movilă.

Fiind aproape de graniță și drumul bine apărat, era calea cea mai frecvent folosită de solii ungari, transilvăneni spre Țăra Românească și invers. De asemenea iobagii din Ardeal, sătui de munca și birurile grele, părăseau moșiile, fugind pe acolo.

În secolul XVII Matei Basarab a devenit Domn al Țării Românești (1632-1654), perioadă în care a ctitorit și refăcut numeroase biserici, una dintre ele fiind Biserica Ortodoxă „Sf. Nicolae”, construită în Turnu Roșu (1653). Inițial o biserică sală, în stil muntean, ulterior a fost extinsă, când pe locul altarului s-a realizat un naos, în vest s-a construit tinda, pictată în frescă și deasupra ei s-a ridicat turnul-clopotniță, în stil gotic (1750). Interiorul a fost pictat în aceeași tehnică (1755). Deteriorat în timp, a fost văruit.

De la vechea biserică s-au păstrat naosul și pronaosul vechi, care formează actualul pronaos. Pe fațada de nord au fost reprezentați ctitorii ei, Matei Basarab și Doamnei Elina.

În apropierea bisericii se află Monumentul Eroilor din Al Doilea Război Mondial, dezvelit în 1959.

Numele localității, Porcești, a fost schimbat în cel actual, Turnu Roșu, începând cu anul 1966.

Căminul Cultural „Regele Mihai I”

La aproximativ 3 kilometri de comună, în munți, se află Mânăstirea Turnu Roșu „Adormirea Maicii Domnului”. La ea se ajunge străbătând un drum pietruit care, pe porțiuni, urmează cursul pârâului „Valea Caselor”.

În 1601 pe locul, numit atunci „Curechiuri”, s-a înființat prima mânăstire. De la ea s-a păstrat un pomelnic în care apar numele a șapte călugări. A rezistat până în 1761, când a fost distrusă de generalul austriac Adolf von Buccow, perioadă în care Împărăteasa Maria Tereza dorea catolicizarea teritoriilor deținute. În secolul XIX, pe locul vechii mânăstiri, localnicii au construit o mică biserică (1850). Deși era greu accesibilă, pe cărări de munte, în timp a devenit loc de pelerinaj.

Sub comuniști, pentru a se îngreuna accesul la ea și pentru a o ascunde, în jurul bisericii au fost plantați numeroși brazi. Lăsată în paragină, după 1989 a fost reparată și pictura refăcută în stil bizantin. Azi este inclusă pe lista monumentelor istorice.

Lângă ea, cu ajutorul enoriașilor, preotul din Turnu Roșu a construit o clădire pentru chilii, apoi o clopotniță și din 1994 s-a reînființat mânăstirea.

Obștea de călugări a avut o viață grea. Neavând apă, o cărau de la distanță mare (800 metri), iluminatul se făcea cu lumânări, probleme rezolvate în anul 2004, când s-a construit o conductă de apă și s-a introdus curentul electric.

În 2009, în cadru festiv, Mitropolitul Ardealului a pus piatra de temelie a viitoarei Biserici „Adormirea Maicii Domnului”.

La demisol a fost amenajat paraclisul „Sf. Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei” în care, și azi, se oficiază slujbele.

Pentru a-l vedea, am fost însoțită de o enoriașă. Dorind să fotografiez, a trebuit să duc muncă de lămurire, personajul fiind atât de rigid încât, fără permisiunea „superiorilor”, nu știa dacă să-mi permită sau nu.

Nu voi înțelege niciodată cum poate dăuna fotografierea unor clădiri, mai ales dacă nu sunt deteriorate…

M-am întors la Turnu Roșu și m-am îndreptat spre nord, urmând aproximativ cursul râului Olt. După 10 kilometri am ajuns la Centrala Hidroelectrică și lacul de acumulare Racoviță. Au fost amenajate pe râul Olt începând cu anul 1990. Lacul îndiguit, malul stâng 14,7 kilometri și malul drept 4,6 kilometri, se termină într-un masiv muntos din zona localității Bradu.

Barajul s-a realizat după anul 2006, cu o înălțime de 21,5 metri și căderea apei de 15,5 metri. În paralel s-a construit hidrocentrala, lucrările fiind terminate în 2013 și complexul inaugurat un an mai târziu.

Lucrările nu au fost gândite și realizate bine. În 2016, pentru remedierea unor defecțiuni, lacul a fost golit. Reumplut, hidrocentrala a rămas nefuncțională, în aval existând două poduri de cale ferată., care nu au fost îndepărtate.

Șelimbăr, Cisnădie și Cisnădioara, jud. Sibiu

Publicat pe 6 februarie 2023 de monica frimu

Răspunde

Comuna Șelimbăr, din județul Sibiu, situată la la 5 kilometri est de municipiul Sibiu, a fost prima dată atestată documentar din 1323, dar localitatea este mult mai veche, fapt atestat de Biserica Evanghelică Lutherană, clădire fără turn, construită în secolul XII, în 1423 transformată în stil gotic. În decursul timpului a fost avariată de luptele purtate acolo (1599, 1656) și ulterior refăcută. În 1804 i s-a adăugat turnul-clopotniță și în 1911 a fost dotată cu orgă.

În 1599 pe teritoriul comunei s-a desfășurat Bătălia de la Șelimbăr, în care trupele Voievodului Mihai Viteazul le-au învins pe cele ale lui Andrei Báthory. Pierderile au fost mari, 2.027 de soldați murind, alți 1.000 fiind luați ostateci , 45 de tunuri capturate, dar după victorie Transilvania a ieșit de sub tutela polonilor.

statuia Mihai Viteazul

Până în 1876 a aparținut de Scaunul Sibiului, unitate administrativă a sașilor transilvăneni înființată din sec XIII. În 1856 ortodocșii, minoritari, au construit în cimitirul de la marginea satului o Biserică de lemn, care în timp s-a deteriorat. Finanțată de 50 de familii de români, în perioada 1928-1937 s-a construit Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”, clădire și pictură interioară fiind în stil bizantin. Pictura deteriorându-se, interiorul a fost din nou pictat în perioada 1997-1999.

În apropiere de locul unde s-a desfășurat Bătălia de la Șelimbăr se află Mânăstirea „Acoperământul Maicii Domnului; Înălțarea Domnului”.

Mânăstirea ortodoxă, de rit vechi, care folosește calendarul iulian, construită începând cu anul 1999, pe banii credincioșilor, este locuită de 12-15 călugări. Acolo își are reședința Preasfinţitul Episcop Evloghie, cel care a renunțat la o carieră în fizică atomică și s-a călugărit.

Complexul este format din Biserică, Paraclis, Altar de vară, o clădire ocupată de chilii, una pentru pelerini, grajduri și unelte agricole, călugării ocupându-se cu creșterea animalelor și agricultură.

La mânăstire pelerinii vin să se roage mai ales la Moastele Sf. Glicherie, Sf. 14.000 de prunci , Sf. Cottus, Sf. Priscus, Sf. Panaghiotis.

Urmând un drum spre sud, după 10 kilometri se ajunge în orașul Cisnădie. Istoricii presupun că localitatea, numită Ruetel, a fost creată de coloniștii germani (sași), chemați de Regele Ungariei Géza al II-lea Árpád (1141-1161) pentru a apăra granițele regatului împotriva raidurilor cumanilor, pecenegilor, tătarilor, etc., distrusă de mongoli. Prima dată a fost atestată documentar în 1204, într-un document al regelui Emeric al Ungariei.

În centrul orașului se află Biserica Evanghelică Fortificată, pe care nu am reușit să o vizitez, fiind în curs de reparații și renovare (2022). Prima Bazilică Romano-Catolică, în stil romanic, cu trei nave și un turn deasupra corului, a fost construită de coloniștii sași la sfârșitul secolului XII-începutul secolului XIII, însă prima dată atestată documentar doar din 1349. A fost dedicată Sf. Walpurga (călugăriță benedictină) până la reforma protestantă (sec. XVI).

După atacul otoman (1493) biserica a fost fortificată, dotată cu metereze și înconjurată cu trei centuri de ziduri, între care se aflau șanțuri de apărare, azi astupate. Pe zidurile interioare au fost amenajate încăperi pentru păstrarea proviziilor.

Biserica a fost transformată în stil gotic. Pe locul fostei abside nordice s-a construit sacristia. Absida sudică a fost despărțită de biserică printr-un zid și transformată în trezorerie, „comorile” Tezaurului păstrate, fiind mutate în 1915 la Muzeul Brukenthal din Sibiu. Turnul-clopotniță, înălțat (59 metri), a fost primul din Transilvania care a fost dotat cu ceas.

În timp biserica a fost avariată, ulterior reparată, modificată, din biserica inițială păstrându-se până azi doar baza. Turnul fiind trăsnit de numeroase ori, a fost refăcut, forma din 1751 păstrându-se până azi, și în 1795 a fost dotat cu un paratrăsnet din cupru, primul din Transilvania.

Ca toate bisericile fortificate din acele timpuri și la cea din Cisnădie au existat mai multe turnuri. La biserică se intra prin Turnul Porții, apoi se străbătea un fel de tunel, în forma literei „S”, creat astfel pentru ca săgețile atacatorilor să nu poată nimeri direct ținta.

În Turnul Slăninei, unde familiile depozitau produsul, intra doar capul familiei și numai duminica. După ce-și tăia porția, pentru siguranță împotriva furtului, ștampila partea rămasă.

În Turnul Școlii, probabil denumit în secolul XVII, când în Ardeal școala era obligatorie, activitatea era continuă, chiar și în timpul atacurilor. Turnul Faurilor de Seceri a fost numit după breasla, cea mai mare producătoare de seceri din Ardeal.

Amintind de reușita Bătăliei de la Șelimbăr, în zona din fața Primăriei orașului, în 2018 a fost postată statuia lui Mihai Viteazul. Pe un soclu înalt, domnitorul călare, cu o mână ține frâul calului și cu cealaltă îndreaptă sabia ca pentru un atac.

În afară de evanghelici în oraș a existat și o comunitate mică de români ortodocși. Neavând biserică, slujbele erau oficiate într-o clădire donată de o familie de șvabi, migrați în Banat. Sub comuniști, datorită industrializării, numărul lor a crescut. În anii 1970 preotul parohiei a cerut aprobarea ridicării unei biserici. Fără autorizație, cu toate opreliștile, în perioada 1984-1899 a construit Biserica Ortodoxă „Sf. Nicolae”, situată în partea de sus a orașului.

În partea de jos a orașului, din donațiile enoriașilor, s-a construit Biserica Ortodoxă „Sf.Treime”, clădire în stil neobizantin, cu un pridvor deschis. Sub acoperiș, ca un brâu în jurul biserici, s-au creat nișe, pictate cu figuri de sfinți. În perioada 2010-2014 interiorul a fost pictat în frescă.

Nu departe de ea se află Biserica Greco-Catolică „Nașterea Maicii Domnului”, sfințită în anul 2014.

De Cisnădie aparține administrativ satul Cisnădioara, situat la 4 kilometri vest. Săpăturile arheologice efectuate pe teritoriul lui au descoperit urmele unei așezări din perioada La Tène (Epoca Fierului).

În secolul XII dealul din localitate, numit atunci „muntele Sf. Mihail”, împreună cu biserica de pe el, au fost donate de Regele Andrei al II-lea al Ungariei lui magister Gozelinus, un cleric de origine valonă. Devenind stareț al Abației cisterciene din Cârța, le-a donat acesteia (1223), act în care este prima dată atestată documentar Cârțișoara, ai cărei locuitori au devenit iobagii mânăstirii. Bazilica romanică, situată pe un platou de pe deal, s-a păstrat până azi.

Azi Biserica Evanghelică Fortificată „Sf. Mihail” poate fi vizitată, plătind un cost modic. Se află în mijlocul platoului de pe deal, înconjurată de un zid de incintă.

A fost construită în trei etape. Inițial s-a ridicat corpul pătrat, ulterior i s-au atașat cele trei nave și absida semicirculară. În a treia fază a fost etajat turnul de nord și, pentru o mai bună apărare, ușa de acces a fost mutată, la ea putându-se ajunge doar pe o scară mobilă.

Portalul, format din patru arce, sprijinite pe patru perechi de colonete, care se termină superior cu capiteluri cubice sculptate, este străjuit de câte două arcade. Porțiunea de deasupra lui a fost pictată, dar până azi pictura a dispărut.

Din fostul altar s-a păstrat doar un fragment sculptat, datat din 1425, care o înfățișează pe Fecioara Maria, azi păstrat în Muzeul Brukenthal din Sibiu.

Zidul din jurul bisericii, înalt de 4-6 metri la exterior și 2-3 metri în interior, a fost prevăzut cu creneluri.

La baza lui au fost create 8 uși din lemn de stejar, care se puteau bloca la interior, prin care se aruncau bolovani asupra atacatorilor.

Despre bolovani o legendă spune că trebuiau aduși de fiecare fecior, înainte de nuntă, pentru a-și arăta forța.

Fortificației i s-au construit trei turnuri, turnul de poartă în sud, situat la 5 metri în afara zidului, legat de acesta printr-o punte mobilă, un turn în vest și unul în est .

După ce Abația Cârța a fost desființată (1747), biserica a fost părăsită, apoi a revenit Protopopiei Sibiu. Situația localnicilor nu s-a schimbat, până la mijlocul secolului XIX ei rămânând iobagi.

Sub comuniști biserica a fost folosită de săteni ca depozit, păzit de un localnic, care locuia acolo. Ultimul paznic a părăsit-o în 1963.

În decursul timpului în sat s-a construit o altă biserică, probabil folosită de iobagi. Pe locul ei, păstrându-se turnul gotic vechi, s-a ridicat actuala Biserică Evanghelică C.A. (1764), în stil baroc.

În interior s-au păstrat picturi din secolele XVII-XVIII și orga construită în 1723. În curtea bisericii se află Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial și câteva pietre funerare vechi.

În apropierea ei se află Biserica Ortodoxă „Sf. 40 de Mucenici”, construcție nouă, de cărămidă, accesată pe o scară din 21 trepte.

Orașul Agnita, județul Sibiu

Publicat pe 17 octombrie 2022 de monica frimu

Răspunde

Orașul Agnita este situat în nord-estul județul Sibiu, străbătut de râul Hârtibaciu și este considerat ca fiind centrul țării. Am ajuns acolo în jurul amiezii și am făcut doar un scurt popas, urmând ca în acea zi să ajung acasă la Arad, până unde aveam de rulat cam 330 kilometri.

Localitatea a fost prima dată atestată într-un document săsesc din 1280 dar săpăturile arheologice au descoperit urme de locuire încă din paleolitic, perioada dacică și romană.

Începând cu secolul X în oraș s-au stabilit familii de sași. Până în secolul XII Regele Ungariei a grupat localitățile din Transilvania în unități administrative, numite scaune, astfel Agnita a aparținut Scaunului Ciuc. Dezvoltându-se, în 1376 a primit dreptul de a ține târg anual.

Un secol mai târziu, pentru a preveni atacurile turcești, Iancu de Hunedoara a transformat Agnita într-un important punct strategic. După moartea sa (1456), fiul său, Matei Corvin, a hotărât să o transforme în cetate. Biserica Evanghelică fortificată a fost înconjurată cu un zid de apărare, prevăzut în partea de vest cu un turn (1466).

Până în secolul XVII s-au creat încă 2 centuri, care delimitau 3 incinte și s-au ridicat 4 turnuri de veghe, ale pantofarilor, dogarilor, croitorilor, fierarilor, din care, văzându-se pericolul, se anunțau și celelalte cetăți de pe valea Hârtibaciului.

După Bătălia de la Mohács (1526), în care Ungaria a pierdut, mare parte din Transilvania a revenit turcilor. Aceștia i-au conferit statutul de principat autonom, vasal lor. Dorind să unească țările românești, armatele lui Mihai Viteazul au înaintat și învins treptat trupele ocupanților. Principatul Transilvaniei s-a unit cu Țara Românească și Moldova și au fost conduse de Mihai Viteazul, ca o singură țară, doar pentru scurt timp (1600). Învins de trupele Generalului Basta, a pierdut Ardealul, care a trecut în posesia habsburgilor.

În 1769 la Agnita s-a declanșat un mare incendiu. Majoritatea caselor fiind din lemn, au fost devastate, ulterior refăcute. Apoi Împăratul Iosif II, prin edictele iosefine (1781), a acordat libertate religioasă celorlalte cute. Astfel în Agnita s-a construit un cartier românesc în care a fost ridicată Bis Ortodoxă „Sf. Nicolae” (1795-1797).

În a doua jumătate a secolului XIX Agnita era în plină dezvoltare. S-au înființat breslele tăbăcarilor, croitorilor, dogarilor, olarilor (1872), apoi s-au creat Fabrica de Piele și Încălțăminte, Fabrica de Cherestea și în 1905 s-a construit Biserica Rmano-Catolică.

Parcul „Căpitan Axente Lene”

După Primul Război Mondial a fost înființată Fabrica de ciorapi (1926), s-au construit un abator (1928), s-a înființat Școala de Stat (1936) și lângă ea Biserica Ortodoxă Nouă (1938-1948), azi Catedrala Ortodoxă „Sf. Împ. C-tin și Elena”, clădire în stil neobizantin.

După cel de Al Doilea Război Mondial sașii au fost deportați la muncă în U.R.S.S. și numărul populație a scăzut. Totuși din 1950 Agnita a devenit oraș și sediu administrativ de raion, în cadrul regiunii Brașov, iar după reorganizarea administrativă (1968), orașul a fost încadrat în județul Sibiu.

Primăria Agnita

Deoarece pe parcursul timpului s-au adunat multe materiale arheologice, în 1957 istoricul și economistul Erhard Andree s-a mutat de la Muzeul Țării Bârsei la Agnita unde, după ce a cules materiale din zonă și primind diverse donații, în 1961 a inaugurat Muzeul „Valea Hârtibaciului”. Din 1969 muzeul s-a mutat în actuala locație, o casă în stil baroc, construită după anul 1800. Azi muzeul deține aproximativ 6.000 de exponate arheologice, istorice, etnografice, de numismatică, artă decorativă, în plus colecția de cărți, documente și manuscrise.

După 1989 sașii au emigrat în Germania, populația rămânând majoritar românească. În acea perioadă, fenomen întâlnit în multe zone ale țării, cele 3 fabrici mari au fost închise.

Un drum Vârghiș- Homorod: Biserici fortificate și Cetatea Jimbor

Publicat pe 2 octombrie 2022 de monica frimu

În acea zi a excursiei prin țară urma să văd mai multe biserici fortificate. Părăsind județul Covasna, pentru scurt timp am străbătut județul Harghita. Am lăsat în urmă Satu Nou, unde urma să revin, și m-am îndreptat spre comuna Ocland.

Grădinița

În comună se află Biserica Unitariană, construită în a doua jumătate a secolului XIII, în stil roman. În 1465 i s-a ridicat turnul, în stil gotic. Biserica a fost înconjurată cu un zid de apărare, din piatră, înalt de 2,5 metri.

Forma actuală a primit-o în anii 1937-1938, prin extinderea bisericii. În interior s-au păstrat mai multe casete vechi (sec. XVI, sec. XVIII).

M-am întors în Satu Nou, sat care aparține administrativ de comuna Ocland, situat la 2 kilometri de aceasta. Pe dealul de la marginea lui a existat o Biserică de lemn (1480).

În perioada 1798-1801 a fost înlocuită cu actuala Biserică Unitariană, în stil predominant baroc, cu elemente renascentiste și gotice. Vechimea ei este atestată de o inscripție situată deasupra intrării principale. În turnul bisericii au fost montate două clopote, apoi a fost înconjurată cu un zid de piatră, înalt de 2 metri (1828) și în interior a fost montată o orgă (1846) care s-a păstrat până azi. În timpul Primului Război Mondial clopotele au fost rechiziționate, cele actuale fiind montate în 1923 și 1947.

M-am îndreptat spre sud și după 5 kilometri, în județul Brașov, m-am oprit în satul Jimbor, comuna Homorod.

Așezarea a existat în timpul domniei Regelui Géza al II-lea Árpád (1141-1162) dar a fost prima dată atestată documentar abia în 1385, într-un act al Fraternității Capitulului de la Saschiz, în care era numită „Așezarea Summer”.

Pe teritoriul comunei Homorod se află un vulcan noroios, bogat în sulf, azi rezervație geologică și izvoare de apă minerală din care, la începutul secolului XX, 6 au fost captate în două bazine și s-a format stațiunea balneo-climaterică Băile Homorod. Apa minerală și noroiul au fost folosite în scopt terapeutic până în 1975 apoi stațiunea a fost părăsită și, în timp, bazinele s-au deteriorat. Totuși apa captată în fântâni este folosită și azi de localnici.

Căminul Cultural Jimbor

În centrul satului, lateral de șoseaua principală, se află două biserici. Biserica Evanghelică Lutherană Fortificată a fost construită în a doua jumătate a secolului XIII, în stil romanic, din piatră și cărămidă, de formă pentagonală. Un secol mai târziu interiorul a fost decorat cu fresce. În secolul XV biserica a fost înconjurată cu un zid de apărare și în partea de sud s-a ridicat turnul-clopotniță, în stil neogotic, cu 3 nivele, străbătut de un culoar de poartă. În decursul timpului biserica a suferit numeroase reparații, la cea din 1946, datorită unor alunecări de teren, fiind micșorată. Din vechea biserică s-a păstrat altarul pictat (1520), azi în Muzeul de Artă Cluj.

Despre a doua biserică, Biserica Romano-Catolică, nu am găsit informații și nici săteni care să mă lămurească măcar despre data construcției.

Pe dealul de la marginea localității s-au păstrat ruinele unei foste cetăți, spre care m-am îndreptat și eu.

Cetatea Jimbor a fost construită în secolul XIV, cu rol de apărare în fața invaziilor turcești.

În secolul XVII, în urma invaziei tătarilor, veniți în sprijinul Principelui Emeric Thököly, în lupta sa împotriva habsburgilor, cetatea a fost deteriorată.

Doi ani mai târziu a fost restaurată (1692), fapt atestat de o inscripție abia lizibilă.

În anul 1818 zidul exterior al cetății a fost dărâmat.

Până azi s-au păstrat zidul interior al cetății, un turn și o clădire cu două nivele, presupusă ca fiind fostă cămară de alimente.

M-am întors la mașină și m-am îndreptat spre sud-vest. După 7 kilometri am oprit în satul Mercheașa, comuna Homorod, unde se află o altă biserică veche.

Biserica Evanghelică Fortificată a fost construită în secolul XIII pe locul unei foste bazilici romanice. În secolul XVI a fost înconjurată cu un zid de apărare patrulater, înalt de 6 metri, prevăzut în colțuri cu turnuri de apărare. Turnul-clopotniță a fost adăugat în perioada 1848-1858.

Am continuat drumul spre sud-vest, apoi spre nord și după 10 kilometri, în comuna Cața, am oprit la Biserica Evanghelică Fortificată, construită la sfârșitul secolului XIII, cu un turn vestic. În secolul XV biserica a fost extinsă prin prelungirea corului și a fost înconjurată cu un zid de apărare poligonal prevăzut cu patru turnuri din care două au fost demolate în timp. În jurul anului 1550 s-a construit un zid exterior, înconjurând tot ansamblul.

Biserica a fost restaurată și modificată în secolul XIX când i s-a adăugat sacristia și s-a construit turnul-clopotniță.

Citește și Biserica Evanghelică Fortificată Homorod, jud. Brașov

județul Covasna- două Castele Dániel și Conacul Ferencz Boda

Publicat pe 28 septembrie 2022 de monica frimu

În acea zi, din concediul meu prin țară, urma să părăsesc județul Covasna, nu înainte de a vedea două castele care au aparținut familiei Dániel și un vechi conac. Din Baraolt, rulând spre nord, după 4 kilometri am oprit în satul Tălișoara, comuna Brăduț, la actualul Castel Hotel Dániel. În perioada 1620-1680 contele Mihály Dániel, cel care a fost împuternicit să remită birul către Înalta Poartă (1638), a construit un conac pentru unul din cei doi fii, János, al doilea fiu, Gábor, urmând să locuiască în conacul de la Vârghiș.

În decursul timpului clădirea a fost extinsă și modificată. După lovitura de stat (1944) proprietarii l-au vândut unor familii înstărite din sat dar, instaurându-se regimul comunist, a fost naționalizat și folosit ca sediu C.A.P., apoi magazie de lemne, grădiniță, etc.

După evenimentele politice din 1989, deși degradată, fiul foștilor proprietari a cerut retrocedarea clădirii și a obținut-o abia după 11 ani de procese. A vândut-o unei familii, de proveniență locală, care în perioada 2009-2014 l-au restaurat și renovat. În interior au amenajat 8 camere, mobilate cu piese adunate din zonă, sau refăcute din vechea lemnărie, în care se descrie viața fostei familii. În timpul renovării, pe pereții interiori s-au descoperit vechi picturi. Recondiționate au scos la iveală imagini din viața familiei Dániel.

Pe unul din pereții clădirii se poate vedea și azi blazonul castelului cu emblema familiei, o lebădă străpunsă de o săgeată în gât, despre care legenda spune că a fost primită de la Principele Transilvaniei, Gábor Bethlen, în semn de recunoaștere pentru serviciile aduse de familie.

Pentru a vedea un conac vechi, păstrat până azi, din Tălișoara am deviat de la drumul principal spre nord-est și după 5 kilometri am ajuns în satul Filia, comuna Brăduț. Conacul Ferencz Boda (curia) a fost construit în anul 1713, an demonstrat de o inscripție gravată pe unul din ancadramentele de piatră păstrate. În jurul anului 1826 a fost modificat în stil baroc. S-a realizat o poartă de cărămidă, cu stâlpi masivi şi două deschideri arcuite, care facilitau accesul separat persoanelor și carelor. Pe fațada principală a clădirii s-a realizat un pridvor cu arcade, susținut de pilaștrii, cu capiteluri dorice în partea superioară.

În perioada interbelică au fost construite clădiri anexe, dintre care una s-a păstrat până azi (1927). Conacul a fost naționalizat de comuniști, apoi a fost retrocedat și a intrat în posesia a 9 moștenitori. Neînțelegându-se, nu l-au refăcut. În anul 2011 l-au vândut Consiliului Local Brăduț care l-a renovat. Se presupune că se dorește înființarea unui muzeu al civilizației rurale, cu sediul în fostul conac.

M-am întors la drumul principal și m-am îndreptat spre vest. În total 8 kilometri și, în centrul comunei Vârghiș, am parcat lângă poarta de intrare la Castelul Dániel. Pentru a-l vizita, contactasem în prealabil telefonic. După ce am plătit o taxă modică, domnul m-a însoțit, „pe post de ghid”, relatându-mi istoria ansamblului.

Castelul a fost construit în mai multe etape. Inițial familia Dániel a ridicat un conac (1580), azi 2 încăperi ale clădirii principale și subsolul lor. Apoi a fost extins în partea vestică, realizându-se mai multe încăperi (1646), fapt demonstrat de un încadrament în care e reprezentată emblema familiei și e inscripționat anul. În decursul timpului castelul s-a degradat, mai ales în timpul invaziei tătarilor (1661) și a Războiului curuților (începutul sec. XVIII).

După înăbușirea războiului, proprietarul Dániel István l-a refăcut și a adăugat o loggie renascentistă, cu arcade acoperite de bolți în cruce, sprijinite pe stâlpi din andezit roșu, decorați cu motive vegetale, azi situată pe fațada sudică a clădirii principale.

Pe ea a fost postat blazonul familiei, cioplit în gresie și inscripționate numele său, al soției, Pekry Polixénia și anul 1745.

Următorul proprietar, Dániel Elek, a construit o aripă cu 4 camere la subsol, 4 la etaj și mansardă (1797). În 1853 Dániel Gábor a extins castelul cu o aripă nordică, în stil clasicist. În colțurile aripilor de sud-vest și nord-est a ridicat câte un bastion rotund și în nord o clopotniță.

Turnul rotund, de la aripa de sud-vest, a fost construit de Dániel Ferenc (1920-1922).

Apoi a fost ridicată o clădire, atașată aripii de vest (cea dinspre curte), cu prispă în stil neo-renascentist (1937).

În 1949 castelul a fost naționalizat și transformat în sediul I.A.S. Restaurat (1981-1984), a fost ocupat de Primăria și Poliția Vârghiș și, după 1989, retrocedat familiei lui Dániel Ferenc care a vândut-o Consiliului Local Esztergom, Ungaria, în proprietatea căruia este și azi.

Vizitând și interiorul, m-a frapat că acesta era gol, fără mobilier de epocă. Probabil că urma să fie dotat și folosit de cumpărători.

În apropierea castelului se află Biserica Reformată Calvină.

Clădirea din piatră, cu acoperiș de lemn, pentru mine cu forme ciudate, a fost ridicată în anul 1997.

Citește și Un drum Vârghiș- Homorod: Biserici fortificate și Cetatea Jimbor

Orașul Baraolt și 2 dintre satele aparținătoare, jud. Covasna

Publicat pe 25 septembrie 2022 de monica frimu

Răspunde

Orașul Baraolt este situat în nord-vestul județului Covasna, la limita cu județul Brașov. De el aparțin administrativ satele Bodoș, Biborțeni, Căpeni, Micloșoara și Racoșu de Sus. A fost prima dată atestat documentar din 1224, în hrisovul Regelui Andrei al II-lea, dar așezarea a fost mult mai veche, săpăturile arheologice demonstrând existența ei încă din eneolitic și epoca bronzului.

La începutul secolului XVII, în luptele dintre otomani și armata lui Gabriel Báthory, acesta a fost ucis și din 1615 Principele Bethlen Gábor a devenit rege al Transilvaniei. Sub domnia sa Baraolt a primit dreptul de a ține târguri.

În oraș s-a păstrat până azi Biserica Romano-Catolică Fortificată „Sf. Adalbert”, restaurată în 1821. Biserica a fost construită în 1569. Zona fiind atacă prin invazia tătarilor (1658-1660), a fost înconjurată cu un zid de apărare (1691), apoi i s-a ridicat un turn de pază (1760).

În aceeași perioadă pe dealul din vestul localității s-a construit Capela Romano-Catolică „Sf. Maria Mică” (1755).

Sub Imperiul Habsburgic, la porunca Împărătesei Maria Theresia a Austriei (sec. XVIII), Baraolt a devenit localitate militarizată, în ea fiind încartiruite regimentului Husarilor Secui şi a regimentului al ll-lea al Secuilor Infanterişti și s-a trecut la catolicizarea forțată a populației, când fosta biserică ortodoxă a devenit greco-catolică (1755). Pe locul ei, în perioada 1926-1936, s-a construit actuala Biserică Ortodoxă „Sf. Arh. Mihail si Gavriil”.

Pentru greco-catolicii din oraș s-a construit altă biserică (1936), ulterior trecută la cultul ortodox, Biserica Ortodoxă „Sf. Trei Ierarhi”.

Începând cu secolul XIX dezvoltarea orașului a luat avânt. S-au înființat o fabrică de spirt, una de brânzeturi, o fabrică de chibrite şi una de cuie de lemn. Zona fiind bogată în cărbune, primele mine s-au deschis în Baraolt (1832), urmate de cele din Căpeni (1872) și altele mai mici în Bodoș și Racoșu de Sus. Pe lângă activitatea minieră, populația se ocupa cu agricultura, creșterea animalelor și prelucrarea lemnului.

Monumentul „Eroismul Minerilor în Opera de Industrializare a Țării” (1984)

Interbelic localitatea a devenit reședința Plășii Baraolt, din județul Trei Scaune și după reorganizarea administrativă (1968) a fost declarat oraș.

Din punct de vedere religios azi în oraș există mai multe culte, fiecare cu propria biserică sau casă de rugăciuni.

Biserica Reformată (1993- 1994)

La 5 kilometri est de Baraolt, la poalele munților Harghita, este situată localitatea Biborțeni, sat care aparține administrativ orașului, prima dată atestat documentar din 1332, cu numele Villa Byborgh. Este cunoscut pentru izvoarele de ape minerale, folosite încă de pe vremea romanilor când apa carbogazoasă era captată și condusă prin tuburi ceramice, spre a alimenta băile.

La sfârșitul secolului XIII- începutul secolului XIV în sat a fost construită o biserică, un secol mai târziu reconstruită în stil gotic. În decursul timpului a suferit numeroase transformări, renovări și în 1897 Biserică Reformată a primit forma actuală.

La momentul vizitei mele (2021) pictura interioară era în curs de recondiționare. Una dintre frescele vechi descoperite prezintă legenda Sf. László.

Lângă biserică sunt postate două monumente, ridicate în cinstea eroilor localității.

Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial

Monumentul „Pro Anno 1989”

Pe strada principală a satului am văzut o clădire părăsită, ruinată. Un localnic m-a lămurit. Era vorba de fostul Conac Szabó István, construit în jurul anului 1870, care, retrocedat, a fost lăsat de izbeliște.

În decursul timpului apele minerale au fost folosite de localnici în scop curativ. Pentru a putea fi exploatate, din Izvorul Borhegy, azi dispărut, s-au trimis mostre la Budapesta (1871) unde analiza fizico-chimică a descoperit că apa carbogazoasă e de tip bicarbonatat, sodic, bogată în calciu și magneziu. În decursul timpului apa a fost captată și folosită în cure interne și externe. Începând cu anul 1950 și până azi apa este îmbuteliată industrial, apoi comercializată.

La aproximativ 6 kilometri vest de Baraolt se află alt sat aparținător administrativ de Baraolt, Racoșu de Sus. A fost prima dată atestat documentar din 1417, cu numele Rakus. La hotarele lui s-a desfășurat una din bătăliile Revoluției de la 1848.

În sat s-a păstrat până azi Biserica Unitariană fortificată, construită în anul 1795.

Biserica a fost recondiționată în perioada 1825-1831.

Conform unei legende locale, pe malul pârâului de la marginea satului, sub o stâncă înaltă, s-ar afla mormântul Reginei Réka, soția lui Attila. A fost așezată într-un sicriu triplu, la interior din aur, deasupra unul de argint, la exterior unul din minereu, care a fost pus într-o groapă, la baza stâncilor și astupat cu pământ, pentru a nu putea fi găsit.

Prin săpăturile făcute în cariera de lignit Racoșu de Sus a fost descoperit scheletul unui mastodont, cu aproximație vechi de 3 milioane de ani, azi expus în Muzeul Baraolt.

Citește și județul Covasna- două Castele Dániel și Conacul Ferencz Boda

Micloșoara, jud. Covasna- Castelul Kálnoky

Publicat pe 23 septembrie 2022 de monica frimu

Continuând drumul prin județul Covasna, din comuna Vâlcele, unde mă cazasem o noapte, m-am îndreptat spre orașul Baraolt și satele sale aparținătoare, urmând un drum spre nord, la limita cu județul Brașov.

După 25 kilometri m-am oprit în comuna Belin, situată la poalele vestice ale munților Baraolt, unde doream să vizitez Biserica Unitariană fortificată „Sf. Ecaterina”.

Prima biserică a fost construită în secolul XV. La începutul secolului XVII a fost împrejmuită cu un zid în colțurile căruia au fost ridicate 4 turnuri de apărare.

În 1720 biserica a fost distrusă de un incendiu, ulterior demolată și în locul ei s-a construit actuala biserică (1893-1894), în stil neobizantin și neo-românesc, cu o cupolă de 25 m înălțime. Am putut vedea doar exteriorul, biserica fiind închisă.

Urmând același drum, după 10 kilometri am ajuns în Micloșoara, unul din satele care aparțin administrativ de orașul Baraolt, prima dată atestat documentar din 1211.

Am parcat în apropierea Stone Pub, amenajat în una dintre cele mai vechi case care au rezistat secolelor.

De fapt un ansamblu de clădiri a fost recondiționat și etalează modul de trai al localnicilor în vechime. Într-una funcționează un bar în care se pot servi și produse specifice zonei. De asemenea se pot achiziționa suveniruri.

De altfel în localitate s-au păstrat încă cinci case vechi, azi funcționale. Ruinate, au fost cumpărate de contele Tibor Kálnoky, după ce s-a mutat din Germania în Transilvania (1997), restaurate și transformate în case de odihnă.

Prin legea retrocedărilor, contele Tibor Kálnoky, ultimul moștenitor al familiei, a preluat fostul Castel Kálnoky. Cu ajutorul unei subvenții oferită de Islanda, Norvegia și Liechtenstein (2014-2016) l-a reabilitat, recondiționat și transformat în Muzeul Vieții Transilvănene care etalează obiecte, piese de mobilier, arme, vestimentație, specifice vieții nobilimii secolelor XVIII-XIX. Din păcate, fiind an de pandemie Covid (20221), l-am găsit închis.

Istoria castelului începe cu o casă de piatră ridicată pe acel loc, în stil renascentist, de Kálnoky István III (1648), ca și conac de vânătoare, modificat ulterior de fiul său Kálnoky Sámuel I.

În secolele următoare conacul a fost deținut de urmașii familiei care, în perioada sfârșitului de secol XVIII-începutul secolului XIX, l-au transformat în stil clasicist.

Ultimul moștenitor al familiei a fost contele Kálnoky Dénes (1814-1888), în ultimii ani ai vieții jude regesc. Neavând urmași, castelul i-a revenit fiului surorii sale care l-a transformat în forma actuală.

Pe fațada principală se mai poate vedea blazonul familiei nobiliare.

În jurul lui a amenajat grădini de flori și un parc.

În 1939 castelul a fost cumpărat de Eugen Savu, ministru de finanțe din guvernul Goga, dar nu l-a deținut decât scurt timp, fiind naționalizat de comuniști și transformat în Cămin Cultural.

După evenimentele din 1989 castelul a fost părăsit și a început să se ruinele. Noroc cu ultimul urmaș al familiei, contele Tibor Kálnoky, care i-a redat măreția de odinioară, motiv pentru care din 2006 a devenit sfătuitorul Prințului Charles privind modul de restaurare a satului Viscri, apoi administratorul domeniilor acestuia din România.

Pentru cinstirea sa, o alee a parcului a fost numită Aleea Memorială „Contele Kálnoky” (2015).

Citește și Orașul Baraolt și 2 dintre satele aparținătoare, jud. Covasna

Ozun și Ilieni, jud. Covasna

Publicat pe 22 septembrie 2022 de monica frimu

Comuna Ozun este situată în județul Covasna, la 11 kilometri sud-est de Orașul Sfântu Gheorghe, în Depresiunea Brașovului, pe malul drept al Râului Negru.

Prima dată a fost atestată documentar din anul 1332.

În ea s-au păstrat mai multe conace vechi dintre care Conacul Pünkösti (1810), Conacul Ujvárosy-Agoston (1810-1825), Castelul Béldy-Mikes (1755) și Fosta Cazarmă a Husarilor (secolul al XVIII-lea).

Conacul Temesvári János (sec. XIX), azi grădiniță

Din păcate, timpul fiind limitat, nu am văzut decât centrul comunei unde într-o clădire funcționează Primăria și Căminul Cultural, numit după Mór Jókai de Ásva, fost scriitor și jurnalist maghiar (1825-1904) care a scris în special romane inspirate din istoria poporului maghiar.

În fața Primăriei era amenajat un mic Parc central, cu bănci pentru relaxare și un foișor (probabil pentru desfășurarea diverselor evenimente).

În el a fost postat Monumentul Eroilor din Al Doilea Război Mondial.

În dreapta Primăriei, pe fațada unei clădiri am văzut o placă, postată în memoria evreilor din Ozun, victime ale holocaustului (1941-1944).

Tot central se află și Școala Generală „Tatrangi Sándor”, fondată în 1648 de cel căruia îi poartă numele.

M-am relaxat în Parcul central din Ozun, timp cât să fumez o țigară și, din nou, la drum…

După 10 kilometri vest am oprit în comuna Ilieni pentru a vedea Biserica Reformată Fortificată, situată pe un deal de la marginea comunei, restaurată după 1989. Din păcate era închisă.

Pe acel deal în secolul XII a existat o biserică în stil românesc care, fiind prea mică, a fost înlocuită cu actuala, în stil gotic (1443).

După asediile saxone (1612) biserica a fost înconjurată cu un zid fortificat, de formă pentagonală, prevăzut cu turnuri de veghe și bastioane în colțuri.