Mormântul lui Mihai Viteazul se află în județul Cluj, la cca. 3 kilometri sud de orașul Turda, pe locul unde la ordinul Generalului Giorgio Basta în 1601 a fost ucis Mihai Viteazul, trupul lui fiind îngropat într-o capelă în stil bizantin, ridicată de soția sa Doamna Stanca, după ce a primit aprobarea Principelui Transilvaniei Gabriel Báthory, capul fiind dus în Muntenia, la Mănăstirea Dealul din Târgoviște și postat la picioarele tatălui său, Pătrașcu Vodă. Capela fiind distrusă de un fulger (1830), pentru ca locul să nu fie profanat, terenul a fost cumpărat de preotul greco-catolic din actuala localitate Mihai Viteazul. În 1919 vizitând Turda, Regele Ferdinand I și Regina Maria și-au exprimat dorința de a-l comemora pe Mihai Viteazul, astfel în 1923, pe locul fostei capele, Comitetul Femeilor Române din Turda a ridicat o troiță din lemn. În 1977 a fost mutată în Muzeul de Istorie Turda și pe locul ei ridicat un Obelisc, de 16 metri înălțime, cu 3 laturi simbolizând cele 3 Principate unite de Mihai Viteazul, stemele lor, din marmură albă, fiind postate la bază. Lângă el se află mormântul cu placă din marmură, pe care e sculptat sigiliul lui Mihai Viteazul și inscripționate bătăliile purtate la Nicopole, Călugăreni, Șelimbăr, Mirăslău și Gurăslău.
La inițiativa Mitropolitului Bartolomeu Anania în anul 2002 lângă Obelisc s-a construit Mânăstirea Mihai Vodă „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”, imitând Mânăstirea Mihai Vodă din București, ctitorită de Mihai Viteazul în 1594.
În incinta dreptunghiulară se intră prin Turnul-clopotniță, prevăzut cu 2 clopote, situat în partea de vest, lângă Obelisc.
În partea de sud s-a creat Paraclisul „Sf. Siluan”, celelalte laturi fiind formate din clădiri cu 2 etaje, amenajate pentru chilii, accesate din galeriile mărginite de arcade susținute de coloane.
Central se află biserica, creată în formă de cruce greacă, cu o turlă octogonală deasupra naosului. Pe frontispiciu s-a postat un mozaic ce-i prezintă pe Maica Domnului și Sf. Arh. Mihail și Gavriil.
Pictura murală din interior, realizată în frescă, prezintă numeroase personaje și scene biblice.
În apropierea intrării unt pictați Mitropoliții Bartolomeu, Vasile, Andrei și Daniel.
Alte fresce îi prezintă pe Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia, etc.
Mormântul lui Humayun, Împăratul Mughal Mirza Nasir al-Din Muhammad, este situat în zona Nizamuddin East din sud-estul Delhi, India, în apropierea vechiului fort Purana Qila și a Mausoleului lui Nizamuddin Auliya, un celebru sfânt sufi din Delhi.
După moartea sa (1556), trupul lui Humayun a fost îngropat în palatul său din Purana Quila, Delhi. Apoi a fost dus la Sirhind, în Punjab și readus în Delhi după ce, la comanda soției principale, Împărăteasa Bega Begum, arhitecți persani au construit noul mormânt (1560-1572), situat pe malul râului Yamuna, în timp deviat.
A fost primul mormânt din India situat într-o grădină. De formă patrulateră, întinsă pe 13 hectare, amenajată în stil indo-persan (charbagh), era formată din 4 pătrate, separate prin 4 alei cu bazine de apă, împreună reprezentând grădinile și râurile Paradisului menționate în Coran. Aleile se intersectau la o piscină centrală, patrulateră. În decursul timpului monumentul și grădina s-au degradat. În secolul XVIII în incintă s-au stabilit familii, care au folosit grădina pentru cultivarea legumelor, sub britanici a fost amenajată în stil englezesc (1860), cu rondouri circulare de flori și copaci. Abia sub Viceregele Indiei, Lordul George Curzon, grădinile originale au fost restaurate, când canalele de apă au fost săpate și umplute.
Concomitent cu mormântul lui Humayun, soția sa a construit și Arab Serai, un han în care unii istorici spun că s-au adăpostit 300 de persoane din clerul arab (mullahi), care o însoțeau în pelerinajele sale la Mecca. Alți istorici susțin că a fost ridicat pentru meșterii, muncitorii și artiștii persani care au construit mormântul. Din păcate până azi a supraviețuit doar Poarta de est, prin care se accesa acea zonă.
Mormântul și grădina au fost înconjurate de ziduri înalte din moloz, pe o latură având râul Yamuna, care până azi și-a deviat cursul. Accesul în grădină se făcea prin 2 porți, situate în vest și sud, azi fiind folosită doar cea din vest. Pentru a ajunge la ea, azi se parcurge un traseu mai lung, trecând prin mai multe porți.
Poarta de vest, ușor concavă, cu 2 etaje, înaltă de 16 metri, a fost creată din cărămizi de moloz și gresie roșie. Pe lateralele pasajului, orientate puțin oblic, s-au realizat 2 corpuri cu nișe la parter și încăperi la etaj, per ansamblu poarta primind un aspect concav.
Clădirea mormântului, ocupând o suprafață de 12.000 metră pătrați, a fost situată pe o terasă, de 8 metri înălțime. În piedestalul, din moloz, mărginit de arcade din gresie roșie, decorate cu marmură albă, s-au amenajat 56 de încăperi, în care azi se află peste 100 de pietre funerare.
Urcând șiruri de trepte abrupte, se ajunge pe terasa din fața clădirii mormântului, de unde se poate vedea panorama întregii grădini.
Clădirea e formată dintr-o porțiune centrală, cu un portal imens, superior prevăzut cu 2 mici chhatri, acoperită de o mare cupolă din marmură albă și 2 corpuri laterale, superior prevăzute cu cornișe decorate, la îmbinarea lor găsindu-se stâlpi de marmură albă, terminați prin mici cupole, deasupra cărora sunt postate pavilioane semi-deschise cu cupole (chhatri).
Intrând prin portal se ajunge în camera centrală, cu 2 etaje, fiecare cu câte 4 camere octogonale, conectate prin holuri arcuite. Din fiecare cameră se intră în 8 camere mai mici, în total existând 124 de camere, cu mormintele (cenotafuri) membrilor familiei regale și a unor nobili din Imperiul Mughal.
La parter, sub cupola centrală, este postat mormântul lui Humayun, realizat din marmură albă. A fost orientat, conform tradiției islamice, cu capul spre nord și fața lateral, spre Mecca. Inițial mormântul a fost acoperit de un cort cu pânză albă (shamiana), în fața lui erau postate copii ale Coranului, sabia, turbanul și pantofii lui Humayun, în jurul lui se afla mobilier, pardoseala încăperii era acoperită de covoare, descriere făcută de un negustor englez, după vizitarea lui în 1611. De fapt mormântul este gol, adevărata cameră funerară fiind situată în subteran, putând fi accesată printr-un pasaj exterior, dar inaccesibilă vizitatorilor.
În încăperi alăturate se află mormintele soției sale Bega Begum și ale unor descendenți direcți.
Până la începutul secolului XX în complex s-a creat cimitirul localității, din care s-au descoperit cca. 100 de morminte, majoritatea mici și neinscripționate. Între ele se remarcă Mormântul și Moscheea lui Isa Khan Niazi, situat într-o zonă cu peluze verzi și înconjurat de ziduri din gresie roșie.
Au fost construite în 1547, încă din timpul vieții, de nobilul afgan din Dinastia Suri, care a luptat împotriva mogulilor. Mormântul, acoperit cu o cupolă înaltă centrală, înconjurată de cupole mai mici albastre, a fost înconjurat de arcade susținute de stâlpi, surmontate de cornișă, bogat decorată cu sculpturi în piatră și plăci colorate smălțuite.
Pe latura de vest s-a creat moscheea, cu 3 golfuri late, cel central din gresie roșie, prevăzute cu nișe mari, îndreptate spre Mecca (mihraburi).
În apropierea colțului de sud-est al grădinii se află Mormântul Bărbierului Nai-ka-Gumbad ( fostul bărbier regal). Clădirea patrulateră, din gresie roșie, ornamentată cu plăci de marmură albă, e situată pe o platformă înălțată, la care se ajunge urcând 7 trepte. Prezintă o cupolă centrală mare și în colțuri 4 pavilioane semi-deschise cu cupole (chhatri). În interior, cele 2 morminte sunt inscripționate cu versete din Coran. pe unul apare înscris anul 999 din calendarul lunar islamic, care ar putea reprezenta perioada 1590-1591.
În timpul împărțirii Indiei (1947) Fortul Purana Qila și Complexul Mormântului lui Humayun au fost transformate în tabere pentru refugiații musulmani, care migrau în Pakistanul nou fondat, care au funcționat aproximativ 5 ani. Fiind atacate frecvent de corpurile sikh înarmate (jatha), complexul a suferit pagube mari, dar ulterior a fost restaurat și din 1993 încadrat în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Complexul Qutub Minar este situat în Mehrauli, unul din cele 7 orașe medievale care formează Teritoriului Capitalei Naționale (NCT) din Delhi, India. Anual, în perioada noiembrie-decembrie, în el se desfășoară Festivalul Qutub, când timp de 3 zile, diverși artiști, muzicieni, dansatori, susțin spectacole.
Istoria lui începe din secolului XI, când Regele Anangpal, din clanul Tomara Rajput, a adus Stâlpul de fier (1052), l-a reparat, postat central, în jurul lui a construit numeroase palate și temple, le-a înconjurat cu ziduri, formând Lal Kot.
Stâlpul de fier a fost construit în jurul anului 402, de Chandragupta II Vikramaditya, în fața unuia din templele dedicate lui Vishnu din Udayagiri. Înalt de 7,21 metri, cu diametrul de 41 cm și cca. 5.860 kilograme, a fost decorat cu un clopt din fier, cântărind cca. 650 kilograme. Pe stâlp există o inscripție în sanscrită, alfabetul brahmi (sec. IV), în care apare regele Chandra, presupus a fi Chandragupta II.
Un secol mai târziu, cucerit de Prithviraj Chauhan, conducătorul unui clan Rajput rival, orașul a fost extins și numit Qila Rai Pithora. În Bătălia de la Tarain (1192) armatele musulmane ale lui Muhammad Ghori au cucerit orașul. Inițial a fost guvernat de Generalul Qutbuddin Aibak care, după asasinarea lui Muhammad Ghori, a format Sultanatul Delhi și s-a proclamat Sultan de Delhi (1206). El a creat Dinastia Sclavilor, a distrus templele și pe locul fostului templu mare hindus a construit Moscheea Quwwat-ul-Islam (Măreția Islamului), lângă ea minaretul Qutub Minar, cel mai înalt turn din India, din care muezzinul să cheme la rugăciune, terminate de ginerele și succesorul său Iltutmish. Moscheea a fost creată lângă Stâlpul de fier, din materialele de la 27 de temple hinduse și jainiste distruse, pe o platformă înălțată și pavată.
Avea o curte interioară de 43×33 metri. Interiorul, cu colonade din piatră, ce susțineau 3 travee la est, creau 2 golfuri adânci în nord și sud, avea central un arc șerpuitor lat (ogee) și arcuri laterale mai mici. Nișa din perete, care indică direcția spre Mecca, spre care toți musulmanii se roagă (mihrab), decorată cu modele florale și texte religioase, sub Iltutmish a fost extinsă cu 3 arcade în stil islamic.
A fost înconjurată de o galerie deschisă patrulateră, cu numeroși stâlpi, sculptați cu motive și inscripții arabe, acoperită în 1196 și extinsă de Iltutmish, când s-au adăugat stâlpi (1210-1220).
Se spune că lângă poarta estică a moscheii se aflau statuile a 2 idoli foarte mari, din cupru, conectați între ei prin pietre, pe care călcau cei care părăseau moscheea.
Turnu Qutub Minar, un minaret independent din cărămidă, numit după figura religioasă Sfântul Sufi Khwaja Quṭb al-Dīn Bakhtiyār Kākī (1173- 1235), un mistic musulman sunnit, șef al Ordinului Chisht din Delhi, rămas intact, cu 5 etaje, având înălțimea de 72,5 metri, este cel mai înalt minaret din cărămidă din lume. A fost numit și „Turnul Victoriei”, pentru a sărbători victoria asupra regelui Rajput (1192).
Aibak a construit doar primul etaj, pe care a inscripționat elogii aduse lui Muhammad Ghori, următoarele fiind adăugate de Iltutmish.
Sub domnia Sultanului Firuz Shah Tughlaq utimul etaj, distrus de un fulger (1368), a fost înlocuit cu 2 noi etaje, cu cupolă, acoperite cu gresie și marmură albă, lucrări finalizate în 1388. În 1503 un alt fulger a produs daune, reparate de Sultanul Sikander Lodi (1503). Trei secole mai târziu (1802) un cutremur a deteriorat turnul și a dărâmat cupola. Au fost restaurate de Corpul Inginerilor Regali (1823), când cupola a fost înlocuită cu pavilioane semi-deschise, cu cupole (chhatri), la rândul lor îndepărtate în 1848 de Guvernatorul Henry Hardinge, acesta considerând că nu se potriveau restului structurii.
Pornind de la bază (14,3 m diametru), etajele se îngustează, ajungând ca diametrul din partea superioară să fie de doar 2,7 metri, dându-i forma unui trunchi de con. Exteriorul a fost tapetat cu un strat de cărămidă aparentă, din gresie roșie și galbenă, suprafața având forme longitudinale arcuite și triunghiulare. La distanțe regulate a fost decorat cu motive florale și înscrieri din Coran, de tip kufic sau thuluth.
Între etaje s-au creat 3 centuri de balcoane, cu cornișe tridimensionale, formate din mai multe rânduri de elemente suprapuse, asemănătoare stalactitelor (muqarnas).
Sub Alauddin Khalji curtea moscheii a fost extinsă spre est și, în sudul turnului Qutub Minar, s-a construit una dintre cele 4 porți ale complexului, poarta principală Ala-l Darwaza, din gresie roșie și marmură albă, încrustate cu inscripții în caligrafie islamică (Naskh), prevăzută cu cupolă, paravane de piatră cu zăbrele și arcuri sub formă de săgeți franjurate, semănând cu mugurii de lotus (1300-1311).
Celelalte intrări în curte erau prevăzute cu pavilioane cu stâlpi, acoperite cu cupole mandaq), sanctuare pentru ritualuri, din care până azi au supraviețuit doar câteva arcade, din sanctuarul vestic, care pe vremuri susțineau tavanele culoarelor prin care treceau credincioșii.
Terminând extinderea curții, sultanul a început construcția unui nou minaret, Alai Minar, pe care îl dorea mult mai înalt decât Qutub Minar, din care a reușit să realizeze doar primul etaj, de 25 metri înălțime, păstrat până azi. Decedând, construcția a fost abandonată.
În complex se află și câteva morminte, cel din vestul moscheii, Mormântul lui Shams al-Din Iltutmish, construit în 1235, fiind descoperit în timpul săpăturilor arheologice din 1914. Fațada principală și pereții interiori au fost bogat ornamentați. În vestul camerei centrale, de 9 metri pătrați, se află nișa orientată spre Mecca, direcție în care se fac rugăciunile (mihrab), decorată cu marmură albă, motive hinduse și islamice. Pornind din nordul mormântului și urcând un șir de 20 de trepte, se ajunge la cavoul funerar propriu-zis, despre care se presupune că era acoperit cu o cupolă, până azi păstrându-se doar structurile ei de susținere (squinches).
La sud-vest de moschee se află Madrasa și Mormântul lui Alauddin Khalji, al 2-lea Sultan de Delhi, într-o clădire de forma literei „L”, datată din 1316. Mormântul a fost situat în camera centrală, acoperită de o cupolă, azi dispărută, restul clădirii fiind ocupat de o școală islamică (madrasa), cu o mică moschee, conectat cu camera centrală prin pasaje. După forma ruinelor se presupune că intrarea la mormânt se făcea printr-o cameră din nord.
Lângă Complexul Qutub Minar se întinde Parcul Arheologic Mehrauli, în care s-au restaurat aproximativ 40 de monumente, între care Mormântul Imamului Zami, clericul islamic Mohammad Ali, descendent direct a lui Mohammed, care a migrat din Turkestan în India în timpul domniei lui Sikandar Lodi. În timpul domniei lui Humayun Zamin, la est de Poarta Ala-l Darwaza și-a construit singur mausoleul (1537-1538). După 1 an de la terminare, decedând, a fost înmormântat în el.
Excursiile Monicăi 