Excursie în munții Apuseni-ziua 2- două peșteri și Stâna de Vale

Publicat pe 27 ianuarie 2021 de monica frimu

Răspunde

A doua zi din excursia în munții Apuseni doream să vizităm două peșteri. Am avut noroc de o zi senină.

La pensiune am mai tras de timp deoarece în acea zi urma să ne întoarcem acasă.

Liniștea înconjurătoare, peisajul montan, sigur ne vor lipsi în orașul tumultos.

Majoritatea celor cazați plecaseră deja.

Am savurat cafeaua și vrând, nevrând, trebuia să părăsim și noi pensiunea.

Cum bagajele urma să ni le aducă la parcare proprietarul pensiunii am pornit pe jos cei 2 kilometri.

De la cabanele aflate lângă parcare am urmat un drum pietruit prin pădure.

După 10 minute am ajuns la intrarea în Peștera Ghețarul de la Scărișoara, județul Alba

După ce am vizitat peștera ne-am întors la mașină. O ultimă privire asupra superbei zone și…la drum.

Am urmat drumul spre Gârda Seacă apoi la cătunul Casa de Piatră, ultima localitate la granița cu județul Bihor. 11 kilometri de drum neasfaltat, cu unele zone mai dificile, l-am parcurs în 45 minute.

Muzeu Etnografic „Casa de Piatră”

Am continuat pe jos drumul spre nord. În zonă se aflau mai multe peșteri așa că am fost atenți la indicatoare. Am părăsit drumul și prin pădure am început un urcuș destul de solicitant spre baza platoului Vârtop unde am vizitat Peștera Ghețarul de la Vârtop.

Urma să ne întoarcem acasă, la Arad, așa că din cătunul Piatra de Casă ne-am întors la Gârda Seacă, am parcurs drumul spre Arieșeni, peste munte în județul Bihor, același drum pe care îl urmasem cu o zi înainte. Deoarece mai aveam timp, în apropiere de Beiuș am urmat un drum spre est până la stațiunea Stâna de Vale, localitate la granița cu județul Cluj, în total aproximativ 110 kilometri pe care i-am parcurs în două ore și jumătate.

Zona din Masivul Vlădeasa în care se află azi stațiunea, prin frumusețea ei a fost remarcată în 1879 de un episcop care și-a dorit să construiască acolo un stabiliment pentru cură balneară.

În decursul anilor au fost ridicate Hotelul Siberia (1883), restaurantul Elisabeta (1884), vile, o capelă (1886) și în 1890 a fost inaugurată Stâna de Vale. Toate acele construcții în timp au dispărut.

Stațiune climaterică din 1928, vara nu este foarte populată cu turiști, vremea fiind foarte schimbătoare. De altfel stațiunea este considerată ca fiind polul precipitațiilor din România. În sezonul estival este vizitată frecvent pentru doritorii de apă naturală plată, necarbogazoasă, care își fac provizii pentru acasă din Izvorul Minunilor.

În timpul primei stațiuni create (1886) Izvorul Minunilor a fost utilizat pentru alimentarea „duşului mare” numit şi „scalda rece”. Ulterior, după multe cercetări ale calității apei (1980-1982) izvorul a fost omologat în 1984 ca sursă de apă potabilă.

Mânăstirea Stâna de Vale

Și gata excursia noastră. Relaxare în sânul naturii… precis vor urma și altele.

Lipova, județul Arad

Publicat pe 22 martie 2019 de monica frimu

Răspunde

Lipova este un oraș din județul Arad străbătut de râul Mureș, situat la poalele munților Zărandului. Cuprinde și localitățile Radna și Șoimoș. Prima așezare este datată în jurul anului 1000 și făcea parte din Ducatul de Athum. În 1315 purta numele de Lipva care în 1440 a fost declarat oraș liber. Istoria orașului este strâns legată de cetatea de la Șoimoș. Cucerită de turci, a devenit sangeak (1550-1599 și 1616-1669) orașul a devenit un puternic centru comercial și economic. Avea chiar propria monedă „Marca de argint de Lipova” și prima canalizare care funcționează și azi.

În perioada dintre cele două ocupații otomane cetatea a fost cucerită de trupele lui Mihai Viteazul. Dacă până în 1669 Lipova a fost cetate, preluată fiind de Imperiul Habsburgic dar rămânând sub ocupație otomană până în 1718, cetatea a fost dărâmată prin acordul semnat de austrieci și turci în Pacea de la Karlovitz (1700) și Lipova a devenit un oraș fără conotație de apărare. Spre sfârșitul secolului (1784) răsculații lui Horea au ocupat orașul pentru o scurtă perioadă de timp.

Populația a participat la Revoluția Română din 1848 sub conducerea lui Eftimie Murgu apoi Lipova a fost anexată Ungariei împreună cu tot Banatul (1860). În secolul XIX a început dezvoltarea Băilor Lipova (1818) și s-au construit două linii de cale ferată: Arad-Radna-Teiuș (1863-1873), Lipova-Timișoara (1875). În 1918 Banatul s-a unit cu România fapt ce a declanșat lupte între armatele ungare și româno-franceze (1919), ultimele câștigând.

Între anii 1928-1930 s-a introdus curentul electric și străzile au fost pavate. În perioada interbelică a făcut parte din județul Timiș, între 1950-1960 din regiunea Arad, până în 1968 din regiunea Banat apoi până azi din județul Arad.

Am plecat din Arad și după 33 de kilometri am ajuns în Lipova unde am parcat pentru a vizita orașul.

clădirea pompierilor voluntari (1867)

Îndreptându-ne spre centrul orașului am trecut pe lângă Biserica romano-catolică „Sfântul Ioan Nepomuk”.

A fost construită în anul 1727, în stil neogotic. Ultima renovare s-a efectuat între anii 2006-2007.

Am urmat strada Nicolae Bălcescu, strada principală, unde se afla Primăria orașului Lipova care funcționa într-o clădire construită între anii 1928-1930.

În apropiere, pe cealaltă parte a străzii se afla Muzeul Orășenesc Lipova deschis în 1952 în fostul Castel Misici (secolul XIX) în care a locuit Sever Bocu, fostul ministru al Banatului.

Deasupra intrării era postat un fragment din Columna lui Traian.

În 5 săli a fost amenajată secția de istorie cu exponate istorice arheologice din comuna primitivă și perioada sclavagistă a zonei, perioada evului mediu cu activitatea economică a orașului, perioadele răscoalelor din 1514 și 1784, a luptelor de eliberare conduse de Mihai Viteazul, evenimentele Revoluției de la 1848 și în 3 săli secția de etnografie și artă populară de pe Valea Mureșului la care s-a adăugat colecția privată de cărți românești vechi, de artă plastică, decorativă și pictură donată muzeului (1980-1986).

În timpul ocupației otomane a fost ridicat Bazarul turcesc „Sub Dughene” (1638) care este unul dintre puținele vestigii care s-au păstrat din acea perioadă.

Fațada prezenta 8 pilaștrii legați prin arcade care delimitau un pasaj în care erau expuse mărfurile de către negustori din Imperiul otoman, Țările Românești, Europa Centrală și se efectua negoțul. În partea centrală era postat un frontispiciu triunghiular pe care se aflau discuri ceramice figurale.

Sub clădire a fost amenajată o pivniță pentru depozitarea mărfurilor care este folosită și azi de spațiile comerciale private deschise în bazar.

Am traversat un mic parc în mijlocul căruia era postat Monumentul ostașilor români și francezi căzuți în 1919.

Am ajuns la Biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”. Prima biserică ortodoxă pomenită în Lipova datează de pe vremea lui Ludovic cel Mare (1342-1348).

Biserica a fost construită în trei etape, îmbunătățită cu pronaosul și nava în stil bizantin (1338) prin contribuția cnejilor români din Valea Mureșului. Interiorul a fost decorat cu fresce (secolul XV) care au fost refăcute (1732), perioadă în care iconostasul a fost înlocuit cu cel actual (1785).

În 1797 biserica a fost extinsă, apoi în interior s-au deschis noi galerii și exteriorul refăcut în stil baroc și rococo (1928). Ultima reparație capitală a fost efectuată în 1996.

În 1960 a fost înființată o colecție parohială cu cărți, obiecte de cult și veșminte, majoritatea din secolele XVII-XVIII.

Am părăsit centrul orașului și ne-am îndreptat spre râul Mureș.

Pe malul râului, pe o porțiune a fost amenajat Parcul orașului Lipova pe care l-am străbătut.

În parc a fost postat în 1945 Monument eroilor sovietici ca omagiu adus celor căzuți în luptele din perimetrul Păuliș-Lipova-Cladova în timpul celui de Al Doilea Război Mondial (1944).

Ieșind din parc am văzut fosta Casă a Armatei care după o perioadă lungă de degradare a fost recondiționată (2012-2013). În ea se afla Centrul recreativ orășenesc cu cluburi ale pensionarilor, în care se desfășurau diferite evenimente culturale, etc.

Peste râul Mureș se întindea un pod metalic închis circulației.

Podul vechi, lung de 144 metri, a fost construit de autoritățile austro-ungare pentru a face legătura între Lipova și Radna (1896) și a funcționat până la construirea noului pod peste Mureș.

Am lăsat în urmă râul Mureș. Îndreptându-ne spre mașină am trecut pe lângă Biserica română unită greco-catolică. Parohia Greco-Catolică nu a existat în Lipova până în 2007 când a fost înființată datorită numărului mare de enoriași de acest rit care, în lipsa unei biserici, o frecventau pe cea romano-catolică. Ulterior s-a cumpărat o casă în care s-a amenajat biserica.

La 3 kilometri de Lipova, pe cursul pârâului Șiștarovăț era situată stațiunea balneo-climaterică Băile Lipova spre care ne-am îndreptat și noi. Dezvoltarea băilor a început în 1818 în apropierea izvoarelor de apă minerală cu proprietăți curative descoperite de ciobani în mijlocul unei păduri.

În 1892 s-a înființat stațiunea de tratament, din 1902 a început construcția pavilioanelor pentru cazare și în 1905 a celor 4 vane și băile calde.

fostul Sanatoriu pentru tratarea afecțiunilor cardio-vasculare

Izvoarele de apă minerală au intrat în proprietatea Băncii Gloria (1900) care au îmbuteliat-o și comercializat-o. În 1928 a fost medaliată cu aur la o expoziție din București. În perioada interbelică Casa regală a României a ales să consume această apă carbogazoasă, feruginoasă, bicarbonatată, bogată în sodiu, magneziu, cu proprietăți curative privind afecțiunile tubului digestiv, hepato-biliare, respiratorii, cardio-vasculare, renale, ginecologice, nevroze.

Tot în acea perioadă a fost construit și bazinul de înot înconjurat de spațiu verde, prevăzut cu garderobe. Stațiunea s-a extins și era foarte căutată, rezervările pentru tratamente fiind făcute din timp.

După Revoluția din 1989 Băile Lipova au ajuns în paragină iar foștii proprietari ai parcului de lângă ștrand au vândut clădirile. Pădurea a început să înainteze printre clădirile lăsate în paragină. Între anii 2000-2005 Parohia misionară Lipova Băi a ridicat Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” iar din 2015 s-au ridicat câteva clădiri noi.

Toată zona era închisă ca proprietate privată, fiind accesibile doar Ștrandul Băile Lipova, campingul de lângă el și câteva izvoare de apă termală. Pentru mine speranța nu moare în veci așa că mă gândeam la o revenire a vremurilor de glorie ale stațiunii, vremuri când purta denumirea de „Perla Văii Mureșului”.

Citește și Mânăstirea „Maria Radna”, județul Arad

Palic, Republica Serbia

Publicat pe 9 septembrie 2018 de monica frimu

Răspunde

Stațiunea balneoclimaterică Palic, o suburbie a orașului Subotica se află aproape de frontiera dintre Serbia și Ungaria, la nici 20 de minute de rulat. Dacă doriți să vizitați această stațiune la sfârșit de săptămână atrag atenția că nu am găsit nici o casă de schimb valutar. În Serbia funcționează moneda națională-dinarul așa că plecați la drum dotați.

Încă din sec. XVII localitatea Palic era renumită pentru izvoarele sale termale. S-a dezvoltat pe malul lacului Palic din 1897. Lacul a fost inițial cu apă sărată și se crede că era un rest din Marea Panonică. Se întinde pe 380 de hectare, țărmul are 17 km, este lat de 650 m și adâncimea medie este de 2 m. Fiind plin de alge și noroios, oamenii se ungeau cu nămolul său fiind considerat vindecător.

În 1845 s-a construit primele băi în care s-au folosit căzi din lemn cu apă caldă și unde se făceau și împachetări cu nămol în scop curativ. La început se tratau bolile de piele și hemoroizii iar în timp și boli ale aparatului osteo-articular, afecțiuni ginecologice și digestive. În sec. XIX pe coasta de nord a lacului a fost amenajat un parc (1842), în stil baroc, s-a construit o piscină, Terasa Mare, cabine pentru femei și bărbați, astfel stațiunea a devenit un loc foarte cunoscut și vizitat mai ales de protipendada Imperiului Austro-Ungar.

Stațiunea a început să se dezvolte rapid prin construirea de hoteluri și case de vacanță ale celor înstăriți din Subotica, în stilul Art Nouveau și Secession maghiar.

Din nefericire, în lac au fost deversate ape reziduale din industria chimică și gradul de poluare a crescut îngrijorător, iar peștii au murit. În anii 1970 a fost drenat, curățat de nămolul poluat și reumplut cu apă și pești. În 1995 s-a deschis canalul Tisa- Palic care ajută la deversarea apelor astfel ca lacul să rămână nepoluat.

Am parcat în apropierea Terasei Ellite și am traversat porțiunea de parc pentru a ajunge pe malul lacului.

Am trecut pe lângă un fost restaurant, dezafectat, ce imita un vapor cu aburi, situat pe malul apei.

Lângă el, un mic dig înainta în apă. Marginile lui erau amenajate cu banchete, la mijloc se afla o sculptură și la capătul lui o bancă, pe care erau prinse lacăte, după moda actuală, fiind considerată locul îndrăgostiților.

În dreptul unei alte sculpturi de piatră, iscripționată (din păcate nu am știut să traduc), am cotit pe o alee a parcului.

Am trecut pe lângă o fântână (Fountain Palic), un turnuleț în miniatură în care se găsea un termometru-barometru (Old Weather Station) și una dintre multele sculpturi amplasate în parc.

Am ajuns în dreptul Terasei Mari, Velika Terasa (Grand Terrace), construită în stil Art Nouveau, în care funcționa un restaurant încă din 1912. Clădirea impunătoare era simbolul stațiunii împreună cu Turnul de Apă.

La mijloc era delimitată o poartă prin care treceai într-o direcție prin Parcul Eroilor, spre Turnul de Apă și în cealaltă spre malul lacului.

M-am îndreptat spre lac unde se afla clădirea ce adăpostea, separat, „Ștrandul femeilor” și „Ștrandul bărbaților” și în care, bineînțeles, se afla și un restaurant.

Lângă ea se afla un debarcader de unde se puteau închiria bărci și hidrobiciclete pentru plimbări pe lac.

Lângă, era alt centru de închirieri pentru biciclete duble cu care să parcurgi în mod plăcut stațiunea.

După o plimbare pe lac am urmat aleea paralelă cu țărmul întâlnind multe cărucioare montate pe roți ce purtau spre vânzare suveniruri, baloane colorate, etc.

Locul era liniștit. De o parte lacul, de cealaltă verdeața parcului întreruptă din loc în loc de câte o vilă, hotel, restaurant sau sculptură.

Am ajuns într-o zonă mai puțin vizitată, spre locul unde cotea lacul. Am trecut pe lângă un local cu specific pescăresc (Riblja Carda).

Am ajuns lângă Clubul de Yachting pe pontoanele căruia se aflau diverse ambarcațiuni. În depărtare, după cotul lacului, se auzea o premiere. Probabil că a avut loc un concurs, acolo găsindu-se Clubul de Paintball Subotica.

Pe oriunde te învârteai, pe lângă lac, pe lângă parc, în stațiune erau peste 450 case de oaspeți și alte case proprietate privată. Nu le simțeai existența pentru că erau încadrate de copaci seculari, multă verdeață și aranjamente florale.

Știam că exista și o Grădină Zoologică pe care nu am vizitat-o, nedorind să mă întristez văzând acele animale captive. Am poposit în Parcul Eroilor dorind să prelungesc șederea.

Spre mașină, o ultimă fotografie.

Am făcut un ocol pentru a vedea și poarta pe care trebuia de fapt să intru în partea stațiunii pe care am vizitat-o. Era alipită de Turnul de Apă și construite în stil Art Nouveau maghiar (1912). A meritat ocolul, turnul fiind al doilea simbol al stațiunii.

Borșa, Mânăstirea Pietroasa și Cascada Cailor, județul Maramureș

Publicat pe 26 aprilie 2018 de monica frimu

Răspunde

Orașul Borșa, situat în sudul Maramureșului, pe valea râului Vișeu, este una dintre cele mai lungi localități din țară (52 km). Se află între Munții Rodnei, cu vârfurile Pietrosul Rodnei (2303 m) și Vârful Toroiaga (1929 m) și Munții Țibău la est. E atestat documentar din 1365 când făcea parte din domeniul Cuhea, deținut de Bogdănești, apoi de Bogdan. În localitate se aflau două biserici de lemn. Una a fost distrusă de invazia tătarilor în 1717, cealaltă refăcută a supraviețuit până azi.

Aproape de centru am vizitat-o pe cea care a supraviețuit, Biserica de lemn ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” (construită în 1700). Am intrat printr-o poartă de lemn sculptată în stil maramureșean. Am trecut pe lângă o biserică nouă și ni s-a arătat biserica din lemn, înconjurată de un mic cimitir. În sec. XVIII, a existat și o școală, care ținea de biserică, în locul numit Valea Caselor.

Interiorul a fost pictat de un anonim în 1775. Am aflat că este singura biserică de lemn din România cu picturile efectuate direct pe lemn, astfel face parte din Patrimonial Național.

tavanul

Am străbătut orașul și la ieșirea spre Iacobeni, pe dreapta am văzut un indicator ce preciza casa și atelierul unui sculptor în lemn. Am intrat să vedem operele de artă ale acestui localnic. Am ajuns într-un spațiu de basm. Un mic lac, traversat de un pod de lemn, se afla în centrul unui spațiu înconjurat de diferite clădiri.

Casa sculptorului era din lemn. Pe pridvor, între multe ghivece cu flori, am văzut primele sculpturi. În interior era un amalgam de obiecte plasate pe și în jurul unor coloane din piatră și lemn.

Am ajuns într-un loc amenajat pe post de muzeu. Lateral se afla, după mine, opera de vârf a autorului, o sculptură mare în lemn ce lăsa loc imaginației.

Ne-am îndreptat spre Schitul Pietroasa Gârle- Mânăstirea Pietroasa. După indicatoare erau 3 km de parcurs. Am oprit mașina în ultimul loc ușor accesibil și am parcurs restul distanței pe jos, aproximativ 30 min., pe un drum mai mult pentru căruțe. În zare se vedeau Munții Rodnei.

145 coborâm Manastirea Pietroasa Borsa fbmw a

Am urcat până la 1000 m altitudine unde, pe un platou, la poalele Pietrosului Rodnei, se afla mânăstirea. Schitul a fost ridicat în 2007 pe terenul donat de o familie foarte credincioasă. Dintre cei 9 copii ai familiei, cele 5 fete s-au călugărit, două dintre ele au rămas la Pietroasa, unde slujesc 13 măicuțe și trei sunt maici în alte mânăstiri din țară. Schitul cu hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” trona în acel platou imens. În apropiere se afla o păstrăvărie.

Vis a vis se situa clădirea cu chiliile în care am aflat că se aflau un atelier de pictură și unul de croitorie.

Ne-am întors la mașină foarte entuziasmate și pline de energia pe care ți-o dă de fiecare dată un lăcaș de cult dar, mai ales, muntele.

Ne-am îndreptat spre Complexul Borșa situat la 5 km de centru. A fost construit în anii ’40, în scopul organizării Olimpiadei de iarnă din 1948. Astfel a fost dotat cu pârtia de schi Olimpia, trambulina pentru sărituri Tighina, cabane, un hotel și centrală electrică. În Al Doilea Război Mondial, pentru că frontul s-a apropiat de această zonă, amenajările au fost întrerupte și reluate abia în 1945. Olimpiada nu s-a mai ținut, dar au avut loc diferite concursuri naționale și internaționale. În 1986 s-a pus în funcție telescaunul, care face legătura între Complex și Runcul Știol.

Înaintea cabanelor și hotelurilor existente acolo am văzut o biserică ortodoxă nouă, din lemn, construită în 1992, Biserica „Înălțarea Domnului”. Turla bisericii are o înălțime de 40 m.

Doream să vedem Cascada Cailor. Aveam două opțiuni: să urcăm prin pădure, pe un traseu montan, aproximativ 1 ½ ore, sau să urcăm cu telescaunul. Am ales a doua variantă și am urcat peste pârtia de schi, aproximativ 40 min., până în punctul ei terminus, în Runcul Știol (1364 m), unde era și un punct Salvamont.

De acolo am intrat în Parcul Național Munții Rodnei și am coborât pe un drum destul de abrupt ce străbătea pădurea.

Cascada Cailor este cea mai mare cădere de apă din România, situată în Munții Rodnei. Are o înălțime de 90-97 m și o pantă între 45 și 100 de grade. Pădurea rărindu-se, am văzut-o în depărtare.

În apropierea ei erau amenajate scări din lemn pentru turiștii care doreau să se apropie cât mai mult.

Apa curgea învolburată peste un perete calcaros numit „Podul Cailor”, inițial vertical, parcă spălând muntele, apoi în trepte, bolborosind furioasă și formând în unele locuri mici ochiuri de apă ce stagnau între rocile golașe.

Apa rezultată din topirea zăpezilor și în urma ploilor abundente se adună într-un circ glaciar. De acolo alunecă pe versantul abrupt al muntelui, „Piatra Rea”, pe care în timp l-a dezgolit de vegetație și după mai multe coturi, în trepte, se adună într-un pârâu.

Despre cascadă circulă mai multe legende. Se spune că un grup de cai sălbatici, fiind urmăriți de un grup de urși flămânzi, au căzut în acest loc. Sau că o herghelie de cai a ajuns aici de pe celălalt tărâm. Cea mai simpatică mi s-a părut aceea în care se spune că o herghelie de cai s-a aruncat în acest hău pentru a scăpa de năvălirea tătarilor din 1700, iar stăpânii lor, care-i iubeau enorm, au vărsat atât de multe lacrimi încât s-a format cascada.

La întoarcere, din telescaun, am privit panorama munților și, jos, Complexul Borșa.

Citește și Dragomirești județul Maramureș, Castelul Banffy și Muzeul Memorial „Octavian Goga” județul Cluj

Istarske Toplice și Opatija, Croația

Publicat pe 21 martie 2018 de monica frimu

Răspunde

Am plecat de la Plitvice Jezera, am depășit Rijeka și, după 250 km parcurși, ne-am cazat în Istarske Toplice (Terme Istriani). Este o stațiune balneară înconjurată de munți înalți, cu stânci abrupte și păduri de stejari. Face parte din comuna Livade situată în partea centrală a Istriei. Ne-am cazat la un hotel care avea și o bază de recuperare locomotorie. De altfel aici există izvoare de apă minerală izotermică și depozite de nămol mineral.

Deși este o stațiune mică oferă o bază largă de agrement cum ar fi piscine, sală de gimnastică, loc de joacă pentru copii, trasee de ciclism și posibilitatea de a face drumeții.

A doua zi, însorită, am plecat să vizităm stațiunea Opatija. Aveam de parcurs 50 km. Trecând munții prin tunelul Ucka, lung de 3 km, am trecut de la o zi însorită la ploaie.

Opatija, liderul destinațiilor turistice din Croația, a apărut ca localitate pe locul Bisericii „Sf. Iacob” și a proprietăților sale. Acest sfânt este patronul spiritual al localității și este sărbătorit anual în luna iulie. Opatija este situată la poalele muntelui Ucka, în golful Kvarner, la Marea Adriatică. În 1844, sub Imperiul Austro-Ungar, a fost construită prima vilă luxoasă de vacanță, Vila Angiolina, azi Muzeul croat al turismului, urmată de hoteluri ca Hotel Kvarner și Hotel Imperial, restaurantul Kamelija, numeroase parcuri și o promenadă lungă de 12 km, Lungomare. A funcționat ca stațiune de lux pentru nobilimea austriacă și regalitate, chiar Împăratul Franz Joseph I își petrecea verile aici. În 1920 a trecut sub dominația Italiei, în 1947 a Jugoslaviei și din 1991 face parte din Croația, devenită independentă.

Anual se organizează congrese, festivaluri, expoziții, concerte, evenimente cultural și sportive astfel, pe lângă turiștii veniți în sejur la mare, este un aflux mare pentru acestea.

Vizita noastră a fost scurtă neputându-ne bucura din plin datorită ploii ce nu se oprea decât sporadic.

Am coborât spre promenadă. În fiecare mic golfuleț erau ancorate bărci mai mici sau mai mari.

Am străbătut Parcul Central care era ca o Grădină Botanică cu vegetație exotică.

Ne-am întors în Istarske Toplice unde, fiind o zi însorită, am explorat împrejurimile. Punctul de pornire a fost hotelul. Am urcat un versant până la capătul drumului forestier. Eram înconjurate de munții înalți care creau senzația că se apropie.

În altă direcție am văzut case izolate, situate la marginea drumului ce ducea spre Livada.

Am urcat pe altă cărare, deasupra unui hotel, unde am găsit o mică grotă săpată în stâncă la baza versantului. Pe peretele muntelui era postată o pancartă care reamintea de o bătălie din 1944, dată la Sv. Stjepan, contra fasciștilor, în care au pierit ostașii brigăzii „V. Cortan”. Nu departe era o statuie cu semnificație biblică.

De la statuie pornea o cărare ce urca muntele. Am urmat-o și, urcând, am întâlnit la cotituri câte o troiță, în total 7. De sus se vedea panorama stațiunii.