După ce am vizitat Catedrala Santa Maria de Toledo, pe străduțele întortocheate, am urcat la Alcázar, fortăreața situată pe stânci, simbol al orașului Toledo, la cărei nume provine  prescurtat din arabă Al-Quasaba, însemnând cetate sau reședință domnească. A fost construit în secolul III ca palat roman în care stătea pretorul sau magistratul. În 568 a devenit capitala regelui vizigot Leovigildo. În secolul IX a intrat în posesia musulmanilor care au continuat construcția. Între secolele XI-XIII a fost restaurat și extins combinând cele trei culturi- evrei, arabi și creștini- ca stiluri arhitectonice și a fost dotat cu cele patru turnuri situate la colțurile clădirii.

Din secolul XIV, sub dinastia Trastamara a devenit reședință regală și în secolul următor regii creștini au restaurat fațada. Din 1526, sub Carlos I a funcționat Cortes de Toledo, clădirea a fost modificată cu arcuri susținute de coloane corintice și închisă în jurul unei curți rectangulare. A fost deteriorată în timpul Războiului de Succesiune (1710), restaurată (1774) și instalată Casa Regală de Caritate.

În timpul Războiului de Independență a fost bombardată de trupele lui Napoleon  și a rămas intactă doar clădirea principală.  Sub regina Elisabeta (1833-1868) a început reconstrucția pentru a găzdui Colegiul de Infanterie. În acea perioadă a fost postat în unul din turnuri un telegraf optic, al 10-lea din linia Andaluziei pentru mesajele Madrid-Cadiz (1848-1857).

Regina fiind detronată lucrările au încetat aproape în totalitate. În 1887 în urma unui incendiu a fost distrus aproape în totalitate.

În timpul Războiului Civil Spaniol (1936) a fost ocupat și distrus aproape total de trupele Republicane, ulterior reconstruit. Din 1998 a devenit sediul Bibliotecii din Castilla-La Mancha.

În 2010 în Sala Regală din Alcatraz  s-a deschis Muzeul Armatei (Museo del Ejercito) creat prin fuziunea mai multor muzee militare create în secolele XIX și XX. Se evocă numeroase bătălii, sunt expuse piese de artilerie, inginerești, etc.

Din nefericire a început să plouă mărunt. Am ajuns în dreptul Arcului de sânge (Arco de la Sangre) care a purtat și denumirea arabă Bab-al-Yayl însemnând Poarta Cailor. În fața lui era postată statuia lui Miguel Cervantes.

Prin arc, singura poartă de intrare, am ajuns în Piața Zocodover (Plaza Zocodover), fosta piață centrală a orașului în care se desfășurau festivitățile, jocurile cucaña, treceau cursele cu tauri, iar în perioada Inchiziției aveau loc execuțiile publice. În 1589 piața a fost distrusă de un incendiu astfel în secolul XVII o serie de case au fost demolate și piața a fost reconstruită cu o singură poartă de acces. În 1854 a fost transformată într-un dreptunghi mărginit pe o parte de arcade.

Pe laturile pieței se aflau numeroase magazine, cofetării, restaurante, bănci și Centrul de Informare turistică. Toledo e supranumit și patria marțipanului. Pe lângă cel tradițional, se fabrică și diferite sortimente de ciocolată care sunt bine cotate de vizitatori. Ne-am refugiat de ploaie într-unul din magazine și după ce am studiat marfa ne-am dat seama că obiectele expuse erau din…CIOCOLATĂ!

După ce ploaia s-a oprit am început coborârea îndreptându-ne spre gară. Am ieșit din piață pe lângă Muzeul Santa Cruz (Museo de Santa Cruz) cu secții de arheologie, arte frumoase, arte decorative și o expoziție permanentă El Greco.

Muzeul funcționa în vechiul Spital Santa Cruz fondat în secolul XV pentru orfanii și copiii fără adăpost din oraș care a început să funcționeze într-o clădire din secolul XVI ridicată în stil maur și flamenco.

L-am ocolit pe lângă Mânăstirea Concepției Imaculate (Convento de las Concepcionistas), ordin romano-catolic.

Mânăstirea a fost fondată în 1484, a fost preluată de ordinul Concepționiștilor care au transformat-o combinându-se stilurile renascentist și gotic.

Pe locul de lângă ea a existat un templu Mozarabic (1332-1338) care a funcționat timp de trei secole. A fost preluat împreună cu mai multe clădiri de Ordinul Muntele Carmel care a construit o mânăstire. Aceasta a fost complet distrusă de trupele lui Napoleon (1809-1812), ulterior rămășițele demolate.

În 1865 Consiliul Municipal a achiziționat terenul, a plantat copaci și alte soiuri de plante și locul în care a existat mânăstirea a fost transformat într-un pasaj de trecere, Paseo del Carmen.

Am coborât până la râul Tagus pe care urma să-l trecem. În fața noastră se ridica Poarta Alcantara (Puerta de Alcántara), loc de acces în orașul istoric încă din secolul X. „Poarta” erau de fapt două porți de o parte și de alta a râului unite printr-un pod. Poarta propriu-zisă a  suferit modificări în decursul timpului azi arătând ca un arc potcoavă între două turnuri crenelate, formă militară hispano-musulmană. Din secolul XVI până în 1911 poarta a fost închisă.

Am intrat pe „poarta” dinspre oraș pentru a traversa râul.

Podul Alcantara (puente de Alcántara) a fost construit în perioada romană (secolul II), fiind foarte avariat a fost reconstruit în secolul X. Sub domnia regilor catolici (secolele XV-XVIII) a fost decorat și turnul estic transformat în arc de triumf stil baroc.

De pe pod în partea dreaptă se vedea un alt pod folosit pentru circulația rutieră și lângă el clădirea unui punct de observație, Ronda de Juanelo.

Parcă nu doream să părăsim Toledo. După ce am trecut podul ne-am oprit pentru a admira pentru ultima dată, poate nu, orașul cu Alcatrazul proiectat parcă spre nori.

Și pentru a pleca și mai încântate, în spatele gării se profila un curcubeu care parcă ne îndemna să revenim.