Comuna Șagu este situată în partea de sud-vest a județului Arad, în Câmpia Vigăi, la 16 km distanță de municipiul Arad. De ea aparțin satele Cruceni, Firiteaz, Fiscut și Hunedoara Timișană. Pe acel loc prima localitate, Mezeusag sau Mezesag, a fost menționată în registrele papale în anul 1332. Comuna a fost înființată patru secole mai târziu când au fost construite primele 77 de case pentru coloniștii germani sosiți acolo din diverse zone ale Austriei și Germaniei (1730-1770).

A purtat numele Segenthau despre proveniența căruia se fac speculații astfel se presupune că provenea de la faptul că primii locuitori purtau pălării în trei colțuri sau că pământul era parcelat în trei colțuri ori că prima casă construită, un birt, avea acoperișul în trei colțuri. La un an după moartea Mariei Theresia (1780) comuna a fost vândută baronilor Stefan Atzel și Ignat Vörös.
Bis Romano-Catolică „ Înălțarea la Cer a Sf. Fecioare Maria” (stil baroc-1771)

Al doilea val de colonizare ordonat de Regina Maria Thereza a ocupat localitatea Cruceni cu 62 de familii de șvabi (1771).
Capelă germană

În zona localității au fost găsite obiecte din Epoca Fierului și Epoca Bronzului, perioadă când s-a numit „Movila Teșită” iar în Epoca Medievală Timpurie „Fântâna de Lemn”, acolo găsindu-se apă potabilă.

O legendă spune că numele Cruceni provine de la crucea de lemn găsită ascunsă în pământ de către coloniști o alta că la șanțul de fundație a satului a fost proiectată o cruce strălucitoare.

Real este faptul că o dată cu extinderea localității (1782) cele 6 ulițe formau o cruce dublă și chiar și azi satul se află la intersecția dintre 4 localități. În aceeași perioadă (1780-1783) a fost ridicată Biserica Romano-Catolică „Înălțarea Sfintei Cruci” în care au predicat preoți franciscani.

Azi funcționează sub rit greco-catolic.

După exodul germanilor (anii 1920) și popularea satului cu români a fost amenajată o capelă ortodoxă (1951) care în timp a fost extinsă și transformată în Biserica Ortodoxă „Sf. Dumitru Izvorâtorul de Minuni”.

O altă dovadă că zona a fost locuită sunt puținele ruine rămase dintr-o fortificație medievală în sud-vestul satului Firiteaz, în locul numit „Cetate”.
Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” (stil baroc-1817)

După ce comuna a fost conectată la linia ferată Timișoara-Arad (1871) locuitorii au avut o șansă să-și găsească de lucru în împrejurimi, Aradul Nou și Arad.
Sat Fiscut– Biserica Ortodoxă „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” (1850-1865)

Totuși ocupația de bază din zonă era agricultura axată pe producția de cereale pe lângă care s-au practicat creșterea tutunului și a viței-de-vie. Încă din 1900 existau treierători cu aburi, în afara localității Șagu a fost construită o moară (1912) în care se măcina un vagon de cereale pe zi și care a fost mărită in 1932. Pe lângă agricultură localnicii se ocupau și cu creșterea animalelor.

În 1908 întreprinzătorii mici s-au asociat și în timp au înființat o bancă, două magazine, o hală de lapte și o bibliotecă și totul a mers bine până la Primul Război Mondial. După război comuna s-a mărit prin înființarea satului Hunedoara Timișană pe fosta moșie a lui Al. Tagányi, expropriată (1925). Acesta a fost colonizat cu români veniți din mai multe sate ale actualului județ Hunedoara. Pentru ei a fost ridicată Biserica Ortodoxă „Sf. Gheorghe” (1929-1935).

În cel de Al Doilea Război Mondial bărbații au fost înrolați și munca câmpului a fost efectuată de vârstnici, femei și copii. După 1945 femeile cu vârsta între 18-30 ani și bărbații între 17-45 ani au fost duși la muncă silnică în minele și colhozurile din Uniunea Sovietică. Prin legea de reformă agrară populația germană a fost expropriată, li s-au confiscat și casele care au fost ocupate de noi coloniști, români din alte zone rurale. În consecință o parte din germani au emigrat în America, Austria și Germania.

Instaurându-se sistemul comunist, o dată cu colectivizarea (1949-1962) în comună au fost înființate „Scânteia Șagu” și IAS-uri în cadrul cărora s-au continuat activitățile agricole. După căderea comunismului majoritatea germanilor au emigrat (1990), casele lor au fost preluate de statul român, închiriate locuitorilor care le-au refăcut, majoritatea în alt stil arhitectonic. Între 1977-1982 a fost construită în stil neobizantin Biserica Ortodoxă „Intrarea Mântuitorului în Ierusalim”.

Până în 1988 clădirea a fost decorată cu pictură în frescă.




























































