Arhive lunare: februarie 2023

Cristian și Ghimbav, jud. Brașov

Publicat pe de
Răspunde

Comuna Cristian este situată în partea de sud-est a județului Brașov, la 10 kilometri de municipiul Brașov. În centrul ei se află  Biserica Evanghelică Fortificată, înscrisă pe lista monumentelor istorice. 

Se presupune că așezarea a fost colonizată în primul val la cererea Regelui Ungariei Géza II Árpád (1141-1161), fiind  prima dată atestată documentar  abia din 1223, cu numele Insula Christana, secol în care în localitate exista Biserica Ortodoxă „Sf. Nicolae” (1270) și Bazilica romanică „Sf. Servatius” (1250-1270).

Primăria Cristian

În secolul XIV a fost ocupată de coloniști germani. Într-o scrisoare a Regelui Ludovic de Anjou (1362) localitatea este pomenită cu numele Keresztényfalva.

În perioada 1472-1498 bazilica a fost modificată în stil gotic târziu și extinsă. S-au construit navele și  un cor, flancat de altare laterale. De la vechea clădire s-au păstrat baza clopotniței, în nava laterală din nord câteva travee cu bolți și în nava centrală urmele ferestrelor semicirculare, astupate ulterior.

Pe lângă elementele în stil gotic, au fost create și de tip cistercian, o fereastră circulară în formă de trandafir (rozasă) și trei chei de boltă decorate cu bustul lui Isus, un Agnus Dei și o floare de cireș supraviețuind până azi.  

Clădirea fiind terminată, a fost înconjurată cu două ziduri, la 3 metri unul față de celălalt, prevăzute cu 9 turnuri de apărare, din care unul a dispărut în timp, la exterior înconjurate de un șanț cu apă, azi acoperit și un bastion de poartă (1580).

Pe partea interioară a zidului incintei au fost create cămările cu provizii, folosite în acel scop până în 1899.

În timp biserica s-a ruinat și în perioada 1839-1841 a fost înlocuită cu actuala clădire, în stil neoclasic, în care a fost încorporat portalul vestic, în stil romanic.Bastionul de poartă a fost transformat în casă parohială. Lângă el s-a păstrat un amvon exterior, la care se oficiau predicile în timpul epidemiilor de ciumă.

În interior s-a creat altarul principal, în spatele căruia, într-o nișă flancată de coloane, a fost postată statuia lui Isus, vegheat de Apostolii Petru și Pavel, prezentați în vitraliile ferestrelor. Tot acolo s-a așezat și piatra funerară a preotesei Anna May (1631), mormânt salvat din biserica anterioară.

În biserică se află tablouri și un medalion, prezentându-i pe cei mai importanți reformatori.

Martin Luther (1483-1546)

Johannes Honterus (1498-1549)

Biserica a fost prevăzută cu o orgă (1842), înlocuită cu actuala în 1909.

Pe lângă orga, funcțională, azi biserica posedă și un pian.

Pe latura estică a fortificației s-a construit cimitirul evanghelic (1826), mormintele din el fiind conservate până azi.

În parcul de lângă biserică se află Monumentul Eroilor Români din Al Doilea Război Mondial, înalt de 3,5 metri, creat de Regimentul 89 Infanterie Brașov în anii 1945-1946.

La 5 kilometri nord-est de Cristian, în Depresiunea Brașovului, se află orașul Ghimbav. Localitatea a fost creată prin colonizarea cu germani (sași). Prima dată a fost atestată documentar din 1342.

În timpul atacurilor otomane a fost grav avariată, în cel din 1422 distrusă și depopulată. Pentru a încuraja refacerea ei, Regele Sigismund de Luxemburg a scutit populația de plata dărilor timp de 10 ani. Repopulată, a fost construită Biserica Evanghelică Fortificată „Sf. Petru”.

A fost  înconjurată cu un zid de apărare, la exterior cu un șanț cu apă  și i s-a ridicat un turn de poartă, accesat pe un pod mobil. Până azi fortificațiile s-au ruinat, păstrându-se  biserica, care este inclusă pe lista monumentelor istorice. Deși, după orarul de vizitare, biserica trebuia să fie deschisă, nu am putut-o vizita. Poarta și ghișeul de unde se cumpără biletele erau închise (2022).

În cursul istoriei satul a fost devastat de numeroase incendii, în secolul XVI de trupele lui Mihai Viteazul (1599), apoi de cele habsburgice (1602), conduse de Generalul Basta și de cele ale Domnitorului Transilvaniei Gabriel Báthory (1611).

În 1658 satele din Țara Bârsei, între care și Ghimbav, au fost distruse de armata otomană, căreia i s-au alăturat tătari, cazaci și moldoveni. Oastea sultanului fiind învinsă, satele au fost refăcute.

 În 1876, pe locul turnului de intrare în biserica fortificată, a fost ridicată o clădire, pentru Primăria Ghimbav. 

Azi există și a doua clădire a Primăriei Ghimbav, situată vis a vis de prima, fiind prima localitate, din numeroasele pe care le vizitasem prin țară, unde existau două clădiri separate.

Orașul este cunoscut mai ales datorită elicopterelor produse în Uzina I.A.R. Ghimbav.

Orașul Râșnov și Peștera Valea Cetății, jud. Brașov

Publicat pe de
Răspunde

Orașul Râșnov este situat în partea de est a județului Brașov, la poalele masivului Postăvaru, pe cursul râului Ghimbășel. Așezarea a existat încă de pe vremea cucerii romane, la 4 kilometri nord-vest de oraș arheologii descoperind ruinele Castrului Roman Cumidava (150 e.n.). În decursul timpului, fiind localizată pe drumul ce lega Țara Bârsei de Pasul Bran, a fost atacată de turci și tătari.

Pentru apărare, în secolul XIII Cavalerii Teutoni au construit în zonă câteva fortificații din lemn, distruse de atacurile mongole, pe locul cărora în secolul XIV s-au ridicat cetăți, între care și Cetatea Râșnov, datată din 1335, an în care năvălirea tătarilor a pustiit zona, rămânând intacte doar cetățile Râșnov și cea de pe dealul Tâmpa din Brașov.

Localitatea, locuită de români ortodocși, a fost prima dată atestată documentar din 1331, cu numele Rosnou. Încă din secolul XIII în sat exista Biserica Ortodoxă „Sf. Nicolae”, clădire din piatră, cu o singură navă, altarul și nava mică ale bisericii actuale. În 1384, cu ajutorul Domnitorului Țării Românești Radu Basarab I,biserica a fost extinsă. Distrusă în timp, a fost refăcută (1500) și interiorul a fost ornat cu picturi în frescă. Azi o parte restaurate, prezintă scene din viața lui Isus, Maica Domnului, cei patru evangheliști, sfinți, etc.

În 1773 i s-a adăugat pronaosul și turnul clopotniță. Forma actuală a primit-o în prima parte a secolului XIX . Spre sfârșitul secolului a fost abandonată și a început să se ruineze. În 1925 a fost transformată în capelă pentru garnizoana militară Râșnov. Postbelic, pe dealul din partea sudică, s-a creat un cimitir, în care a fost postat Monumentul Eroilor.  

În secolul XIII Țara Bârsei a fost colonizată cu sași. La începutul secolului XIV sașii din Râșnov au ridicat actuala Biserică Evanghelică Lutherană „Sf. Maria”, inițial biserică catolică, pictată în interior cu scene și personaje religioase (sec. XIV-XV). În secolul XVI majoritatea  sașilor au trecut la lutheranism și biserica a fost transformată Altarele laterale, tot ce prezenta sfinți , au fost înlăturate și pictura murală a fost acoperită.  În perioada 1773-1775  biserica a fost transformată în stil baroc, când i s-a creat și actualul altar. Fiind distrusă de incendii (1802, 1838), a fost reparată și restaurată. După reformă frescele, deteriorate, au fost scoase la iveală, azi o parte din ele restaurate.

Din 1427 Râșnov a primit dreptul de a ține târguri. Treptat s-au înființat breslele, cele mai importante fiind ale sticlarilor, lemnarilor și țesătorilor. În anii 1599-1600  târgul a fost ocupat de Mihai Viteazul, împreună cu familia și trupele armate, care se pregăteau de o nouă bătălie, cea de la Guraslău. Cetatea însă nu a putut fi cucerită. În timpul Revoluției condusă de Tudor Vladimirescu (1821) la Râșnov s-au refugiat cca. 300 de persoane din țara Românească.

Cetatea Râșnov  fiind în curs de renovare și restaurare (2022), deci neputând-o vizita, m-am hotărât să merg la Peștera Valea Cetății, situată pe povârnișul vestic al masivului Postăvaru, în apropierea orașului. După aproximativ 3 kilometri, pe șoseaua spre Poiana Brașov, am parcat, m-am îmbrăcat adecvat, în peșteră fiind 9-10 grade Celsius și am urcat pe un drum forestier, care străbătea pădurea.

După vreo 10 minute am ajuns la căsuța de la intrarea în peșteră, unde am plătit un preț modic și am așteptat formarea grupului.

Peștera a fost descoperită în 1949, mai precis intrarea în ea, în urma unei explozii, provocată de aerul în exces, acumulat prin sedimentare. Intrarea a fost desfundată și peștera, numită Fundata, a fost explorată.

Inițial galeriile peșterii erau umplute cu apă care, prin corodare, le-a lărgit. Apa curgând liber, a erodat și pereții verticali.

În anul 2011 a fost parțial amenajată și deschisă spre vizitare, care durează cca. 30 minute.

Inițial se parcurge galeria principală, de 958 metri lungime.

La capătul ei se intră în Sala Mare, întinsă pe aproximativ 2.500 metri pătrați, cu înălțime peste 20 metri.

În ea se găsesc numeroase stalactite și stalagmite, de mărimi diferite, una dintre ele de 2 metri înălțime.

Pereții peșterii, în mare parte, sunt acoperiți cu scurgeri de calcit.

Restul galeriilor, care pleacă din sală în diferite direcții, nu pot fi vizitate, fiind infiltrate cu apă.

Cantiatea de apă variază în funcție de sezon. I se adaugă și cea acumulată prin condensarea aerului, în contact cu pereții.

Acustica peșterii fiind foarte bună, Filarmonica din Brașov organizează ocazional concerte.

Comuna Bran, jud. Brașov

Publicat pe de
Răspunde

Comuna Bran este situată în partea de sud a județului Brașov, între munții Bucegi și munții Piatra Craiului, la capătul nordic al Pasului Rucăr-Bran, pe drumul care azi leagă Brașovul de Pitești.

Se presupune că pe teritoriul ei Cavalerii Teutoni au construit un fort din lemn (1211-1225), distrus în invazia tătarilor (mongoli) în 1242.

Pe locul lui în secolul XIV a fost construit Castelul Bran și în jurul lui s-a format localitatea Bran, atestată din 1377, printr-un document emis de Ludovic I, Regele Ungariei.

În 1498 Bran a intrat sub jurisdicția Brașovului, în secolul XVI făcea parte din Principatul Transilvaniei, din cadrul Ungariei de Est și un secol mai târziu a fost inclus în Imperiul Habsburgic.

Creându-se dualitatea Austro-Ungară, în secolul XIX a aparținut Ungariei și după Primul Război Mondial a revenit Regatului România Mare, sub domnia primului rege, Ferdinand I de  Hohenzollern-Sigmaringen, căsătorit în 1892 cu Maria, nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii, încoronat la Alba Iulia în 1922 .

Regina Maria a participat activ la Primul Război Mondial, ajutând soldații din spitalele de pe front, astfel populația a numit-o  „Mama răniților” sau „Regina soldat”. După moartea regelui, moștenitorul tronului, Carol al II-lea, a îndepărtat-o din viața politică. Cum după război, drept recunoștință, i s-a donat moșia cu Castelul Bran (1920), fiind al doilea loc preferat de ea, primul fiind reședința regală din Balcic, Bulgaria, s-a mutat acolo.

Îmbolnăvindu-se, prin testament a cerut ca trupul său să fie îngropat la Mânăstirea Curtea de Argeș și inima să-i fie depusă la reședința din Balcic, în Capela Stella Maris, ridicată pe malul mării. După decesul ei (1938), castelul a fost moștenit de fata ei, Principesa Ileana, sora Regelui Carol II.  După semnarea Tratatului de la Craiova, când partea sudică a Dobrogei (Cvadrilaterul) a fost redată Bulgariei, a adus inima Reginei Maria și a depus-o într-o nișă, la poalele muntelui Măgura. Apoi a construit Capela „Inima Reginei Maria”, după modelul celei din Balcic (1941-1942) și a mutat-o acolo.

În 1945 a fost construit Spitalul Bran, în care a lucrat ca voluntar principesa, facilitând și aducerea de medicamente din Germania și Elveția. După abdicarea forțată a Regelui Mihai (1948), principesa a fost alungată din țară. Sub comuniști capela și spitalul au fost părăsite și în timp s-au ruinat. În 1968 directorul Muzeului Bran a preluat caseta cu inima, a ascuns-o în cadrul muzeului și în 1971 a fost dusă la Muzeul Național de Istorie al României din București, unde se află și azi.  În perioada 1995-2005 capela a fost restaurată. În apropierea ei se află Biserica Ortodoxă Bran-Predeal „Adormirea Maicii Domnului”.

Fostul spital a fost retrocedat (1991). În anul 2017 a fost cumpărat și renovat de Primăria Bran.

Clădirea se află în apropierea intrării la castel, pe o alee amenajată cu numeroase tonete, în care se vând variate produse și suveniruri.

În aceeași zonă, în parcul din vecinătatea castelului,  se poate vizita Muzeul Satului Brănean, muzeu în aer liber, deschis în 1962.

Din satele zonei au fost aduse 18 tipuri de gospodării, pentru a arăta modul în care locuitorii lor își petreceau viața, meșteșugurile, ocupațiile de bază și tradițiile zonei.

Castelul Bran fiind unul din principalele obiective turistice din țară, comuna s-a dezvoltat și extins prin construirea numeroaselor pensiuni și vile, pentru cazarea vizitatorilor.

Vă recomand Pensiunea Iulia, în care m-am cazat eu, dotată cu toate facilitățile și situată la câteva minute de castel.

Castelul Bran, jud. Brașov

Publicat pe de
Răspunde

Castelul Bran este situat în comuna Bran, la capătul nordic al Pasului Rucăr-Bran, din județul Brașov. A fost construit în perioada 1377-1388, de sașii din zonă, fapt atestat de un document emis de Ludovic I Regele Ungariei (1377),  prin care le acorda permisiunea, cu condiția să folosească meșterii din zonă și costurile să fie plătite de ei.   

Castelul a fost ridicat pe o stâncă abruptă, deasupra drumului ce străbătea munții, făcând legătura între Transilvania și Țara Românească, pe locul unde a existat un fort de lemn, construit de Cavalerii Teutoni (1211-1225), distrus de invazia tătarilor în 1242.

În 1395 a devenit baza militară a Împăratului Sigismund de Luxemburg. Pentru a-l ajuta pe vasalul său, Mircea cel Bătrân, oștile sale au trecut munții în Țara Românească și l-au îndepărtat pe Voievodul Vlad I, numit și Vlad „Uzurpatorul”, apoi i-a donat acestuia Castelului Bran și Cetatea Bologa (jud. Cluj), cele două intrând astfel sub autoritatea Țării Românești (1407).

Castelul a fost recuperat de Scaunul Brașovului (1419). Intrând în proprietatea regalității maghiare (1427), a fost extins, sub forma unui patrulater neregulat, fortificat și închiriat Scaunul Brașovului.

În timp castelul a suferit numeroase modificări. În 1622 i s-au adăugat turnurile din sud și est și în secolul XIX acoperișul a fost schimbat cu unul din țiglă.

În semn de recunoștință pentru serviciile aduse răniților din Primul Război Mondial și constribuției la înfăptuirea Marii Uniri, în 1920 castelul i-a fost donat Reginei Maria, care l-a restaurat (1920-1929) și s-a mutat acolo. După moartea ei (1938), a fost moștenit de fata ei, Principesa Ileana, care l-a deținut până la naționalizare (1948).

Intrând în proprietatea statului, acesta l-a amenjata și în 1956 s-a inaugurat Muzeul de Istorie și Artă Feudală. Clădirea a fost restaurată în perioada 1987-1993 și muzeul a fost redeschis. A funcționat până la retrocedarea castelului moștenitorilor familiei de Habsurg (2006), când colecțiile statutului au fost mutate la Vama Medievală Bran. Pentru a putea funcționa în continuare ca muzeu, proprietarii l-au amenajat cu obiecte din colecțiile personale și a fost redeschis în anul 2009.

Castelul Bran este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din țară, fiind cunoscut în lume mai ales datorită legendei contelui Dracula, personajul fictiv, descris de scriitorul irlandez Abraham Stocker (1897), în romanul „Dracula”, care era stăpânul unui castel din Transilvania, ridicat pe o stâncă înaltă, poziționare ca cea a Castelului Bran.

Folosind porecla dată Domnitorului Țării Românești, Vlad Țepeș (secolul XV), un despot care pedepsea fără milă, scriitorul l-a plasat în castelul bântuit de vampiri și stafii, personaje preluate din legendele și miturile transilvănene. Deși în realitate domnitorul și castelul nu au avut vreo legătură, în scop turistic, o secțiune din muzeu a fost amenajată cu „povestea” lui Dracula.

Castelul este înconjurat de un parc mare, în care se află două lacuri, Casa de ceai, Casa administratorului și Casa Principesa Ileana. Pentru a-l vizita,  există mai multe variante de prețuri, incluzând întreg ansamblul, sau doar porțiuni din el. După plata biletului se parcurge o alee, care urcă prin parcul înconjurător, până la intrarea în castel.

Sălile cu exponate sunt amenajate sub forma unui circuit, care urcă până la etajul patru, străbate terasa, apoi coboară spre ieșire. Cine dorește poate urca și în unul din turnuri.

În fostele odăi se pot vedea piese de mobilier vechi și sobele decorate, unele cu motive tradiționale.

Sala Armelor expune scuturi și steaguri decorate cu steme din Transilvania și Țara Românească, armuri,  coifuri, arme albe: halebarde, spade, securi, un buzdugan și o arbaletă, create după modelele originale.

Protejate în vitrine de sticlă, se află modele de îmbrăcăminte purtate pe vremuri de oșteni.

Sala Gotică, numită după forma tavanului, ocupă fosta capelă a cetății. Preluând castelul, Regina Maria a transformat-o în Salonul Galben, pe care-l folosea pentru a servi micul dejun și pentru lectură.

În aceeași perioadă, la etajul II, a fost amenajat apartamentul Regelui Ferdinand I. Ușile antreului au fost pictate cu motive florale săsești.

În fostul dormitor azi sunt expuse coroana și sceptrul regelui.

Soba, îmbrăcată în ceramică, a fost pictată cu motivul arborelui vieții.

În camera de zi se află o masă, susținută în colțuri de lei sculptați în lemn.

În cadrul muzeului se află și o expoziție cu obiecte de tortură. Pentru a o vedea, am plătit un preț suplimentar. Exponatul principal este „Fecioara din Nürnberg”, creată și prima dată folosită în Germania (1515), obiect de tortură dotat cu lame interioare ascuțite, în care condamnatul era închis. Lamele erau poziționate pentru a răni părți ale corpului în care nu se aflau organe vitale, astfel tortura era de lungă durată.

În Scaunul Inchizitorial, folosit în Germania până în 1846, prevăzut cu țepi, deținutul era așezat dezbrăcat, imobilizat cu încuietori și lăsat să stea ore întregi, perioadă în care i se aplicau și alte torturi, cum ar fi strivirea degetelor, biciuirea, etc.

Pe Banca de alungire , tortură folosită în majoritatea țărilor Europei, deținutul era culcat, imobilizat, apoi alungit, provocându-i rupturi musculare. În paralel, pe corp i se aplica fierul înroșit, i se fracturau, sau smulgeau cu cleștele, unele părți din corp.

Pentru celelalte obiecte de tortură, pe care le-am văzut acolo, o să las imaginația Dvs. să lucreze.

Leagănul lui Iuda, numit în Italia „Veglia”

Bock sau Capra Vrăjitoarelor

Încălțămintea de Fier

Gâdilătoarea spaniolă

Centura și Roata

Orașul Zărnești, jud. Brașov

Publicat pe de
1

În excursia prin județul Brașov, după ce am vizitat Mânăstirea Rupestră de la Șinca Veche, m-am îndreptat spre orașul Zărnești. După 11 kilometri spre sud m-am oprit în Șinca Nouă, pentru a vedea o Biserică de lemn, construită în secolul XVIII., numită de localnici Biserica din Deal. În acel secol, sub habsburgi, s-a încercat catolicizarea forțată a Transilvaniei. Refuzând, multe familii din satul Șinca (azi Șinca Veche) s-au refugiat spre munte, în locul unde au existat patru schituri de călugări, dintre care trei au fost distruse de armatele imperiale (1762). În jurul celui rămas, refugiații au construit case și au format actualul sat Șinca Nouă. Fiindu-le tulburată liniștea, călugării au plecat. Sătenii au preluat biserica, devenind parohială și în jurul ei au creat cimitirul.

Biserica a fost construită pe o fundație din piatră, din bârne de lemn, lucrate cu barda, cu acoperișul din lemn, având o streașină lată. Ferestrele mici, au fost create dintr-o singură bucată de lemn. Deasupra pronaosului s-a ridicat un turn-clopotniță, dotat cu un clopot și o toacă. În el se urca pe o scară cioplită într-un trunchi de copac. Clădirea s-a păstrat până azi, înconjurată de vechiul cimitir, doar bârnele de la bază au fost înlocuite în 1996.

Spre ieșirea din localitate, pe marginea șoselei, am văzut o biserică ortodoxă nouă, numită Biserica din cărămidă.

Tot spre sud, după 23 kilometri am ajuns în Orașul Zărnești, situat la poalele masivului Piatra Craiului și străbătut de râul Bârsa. Am cotit spre vest și m-am îndreptat spre centrul orașului.

Localitatea Zărnești fost prima dată atestată documentar din 1373, cu numele Zârna, dar așezarea a fost mult mai veche, pe teritoriul ei în 1857 arheologii descoperind urmele  fostei colonii romane “Zernensis” și morminte funerare ale unor comandanți ai Legiunii a XII-a Gemina. De-a lungul timpului satul a fost atacat de barbari, tătari, turci, dar a rezistat.

În centrul orașului se află  Biserica Ortodoxă „Sf. Nicolae”, ctitorită de Domnitorul Neagoe Basarab în 1515. Despre ea localnicii spun că a fost singura clădire care a rezistat în atacurile tătarilor, când întreg satul a fost incendiat. În timp numărul populației crescând, biserica a fost extinsă și în interior ornată cu picturi (1782), care s-au păstrat până azi. 

În 1810 biserica a fost reparată, în spatele pronaosului i s-a adăugat turnul-clopotniță, s-a creat catapeteasma și interiorul a fost pictat. În perioada 1992-1995, în cursul reparațiilor capitale, acoperișul a fost înlocuit, exteriorul tencuit și pictura refăcută.

Pe teritoriul actualului oraș, pe câmpul dintre fostele sate Zărnești și Tohan, în 1690 a avut loc Bătălia de la Zărnești, de o parte luptând Emeric Thököly, comandantul curuților și pretendent la tronul Transilvaniei, căruia i s-au alăturat cu oștile lor Domnitorul Transilvaniei Constantin Brâncoveanu, Domnitorul Moldovei Constantin Cantemir, trupe otomane și tătare și de cealaltă parte trupele Imperiului Habsburgic., care au fost înfrânte.

În secolul XVIII s-au înființat primele școli românești, prima fiind în Tohan (1731), urmată de cea din Zărnești (1764). Împărăteasa Maria Tereza poruncind să se militarizaeze granițele (1764), s-au format regimente de grăniceri, din români și secui, care patrulau pe munții Carpați. Satele aflate în zonă intrat în administrarea grănicerilor, între care și Tohanul, când școala a fost preluată de aceștia.

În secolul XIX a început industrializarea Zărneștiului. Prima s-a  înființat o filatură mecanică de tors bumbac (1840), ulterior transformată pentru produs stofe (1860)și în final în Fabrică de Chibrituri. Apoi s-au creat Fabrica de Spirt (1850), desființată în1880, Fabrica de Hârtie (1852) și Fabrica de Celuloză (1889).

În acea perioadă Pretura  Bran a fost trecută în Comitatul Făgăraș (1876) și din 1891 și-a mutat administrația la Zărnești, în clădirea Judecătoriei.

Judecătoria Zărnești (1886)

După Primul Război Mondial s-a creat Cooperativa Forestieră (1925), pentru exploatarea lemnului pădurilor și transportul pe râul Bârsa. Apoi, prin Decret Regal (1937), 345 hectare ale locuitorilor satului Tohan au fost expropriate și pe teren s-a construit Fabrica Malaxa Tohan,  producătoare de muniție. Tot atunci s-a înființat Școala Profesională „Malaxa”. După un an fosta Plasă Bran, din județul Brașov, a fost transformată în Plasa Zărnești, de care aparțineau 13 localități.

Biserica Romano-Catolică „Sf. Anton de Padova” (1905)

Abia după Al Doilea Război Mondial în Zărnești s-a înființat un Liceu Teoretic (1963-1964), care a funcționat doar 10 ani, fiind transformat de comuniști în Liceu Industrial. Desființat după 5 ani, clădirea a fost ocupată de o Școală Generală. În 1999 liceul a fost reînființat și din 2012 numit Liceul Teoretic „Mitropolit Ioan Mețianu”, după ctitorul Catedralei Mitropolitane a Ardealului (Sibiu), născut în localitate.

Din 1951 Zărnești a primit statutul de oraș, în care a fost inclus și satul Tohanu Vechi. După reorganizarea administrativă (1968) a fost arondat și satul Toahu Nou. Amintind de jertfele localnicilor, care au luptat în Războiul de Independență (1877-1878), Primului Război Mondial (1914-1918) și  Al Doilea Război Mondial (1938-1944), în zona pietonală din fața Primăriei și a Liceului a fost postat Monumentul Eroilor, dezvelit în anul 2011.

Teritoriul orașului cuprinde o mare parte din parcul Național Piatra Craiului, arie întinsă pe mii de hectare, cu revervații naturale, protejată prin lege. În pădurea din apropierea orașului se află ”Rezervația de Urși Libearty”, creată în perioada 2005-2007, pe o suprafață de cca. 60 hectare, în care sunt aduși urșii bolnavi, maltratați, etc., de la grădinile zoologice din țară

Primăria Zărnești

Din Zărnești până la Bran, unde-mi rezervasem cazarea, am mai avut de parcurs doar 8 kilometri spre sud-est.

Pensiunea Iulia din Bran

Mânăstirea Rupestră Șinca Veche, jud. Brașov

Publicat pe de
1

Comuna Șinca Veche este situată în zona centrală a județului Brașov. A fost prima dată atestată documentar din 1476 dar arheologii au descoperit pe teritoriul ei urmele unor așezări datate din neolitic (7.000-4.000 î.e.n.). Din perioada romană (14-37 e.n.) s-au găsit urmele locuințelor, situate izolat de „Drumul roman” care trecea prin zonă, legând Cumidava (azi Râșnov) de Dacia Superioară.

Biserica Greco-Catolică „Buna Vestire; Nașterea Maicii Domnului”  (2000)

În secolul XVII Transilvania a intrat sub stăpânirea Imperiului Habsburgic. Șinca, fiind poziționată la granița acestuia cu Țara Românească, în Țara Făgărașului, a suferit în urma numeroaselor atacuri, mai ales ale otomanilor. Din 1868, când s-a creat dualitatea austro-ungară, Transilvania a fost încorporată în Regatul Ungariei. În 1947 a revenit definitiv României.

Monumentul Eroilor

În apropierea satelor se aflau multe așezări de sihaștri, cu câte o bisericuță și chilii săpate în stâncă, multe înființate de călugări veniți din Țara Românească, documentele din 1748 și 1758 pomenind două mânăstiri ortodoxe în zona Șinca,  pe cea de pe Dealul Pleșu, situată în mijlocul pădurii, pastorul reformat din Făgăraș  descriind-o ca fiind tăiată în piatră de carieră, fără acoperis, cu ferestrele laterale foarte înguste (1789).

În secolul XVIII, sub habsburgi, a fost ordonată catolicizarea Transilvaniei. Pentru a scăpa, mulți călugări ortodocși din Ardeal s-au refugiat lângă Șinca. Mânăstirile care nu au acceptat să renunțe la ritul ortodox au fost dărâmate de armata Generalului Buccow (1761). Cea de la Șinca, fiind foarte izolată, a scăpat. În timp mânăstirea a fost abandonată și natura a acoperit „grotele”.

În anul 2004, ieșind la pensie, medicul Maria Bagiu-Marino  a înființat Fundația Ortodox-Culturală „Maica Sfântă-Bucuria Neașteptată”. Ajungând în zona Șinca, la nici 2 kilometri sud de comună, pe Dealul Pleșu, a descoperit urmele fostei mânăstiri și a atras atenția autorităților. După ce s-au terminat săpăturile arheologice, Fundația împreună cu Primăria Șinca Veche au amenajat spațiul de pe deal și mânăstirea a fost deschisă spre vizitare.

Arheologii au scos la iveală Mânăstirea Rupestră Șinca Veche, pe care au datat-o  din jurul anilor 5.000 î.e.n. Se presupune că ar fi aparținut aceleiasi civilizatii care a intemeiat „Templul Alb” din Insula Serpilor. Pentru a o apăra de intemperii, a fost acoperită cu o structură susținută de stâlpi din lemn. În interior stratul de la suprafață,  deteriorat de natură, a fost îndepărtat și refăcut dintr-un amestec de argilă și bentonită (material absorbant).

De la intrare se ajunge în pronaosul celor două biserici, întins pe toată lungimea grotei (13 metri).

În dreapta se află naosul primei biserici, cu iconostas și altar.

În stânga, anexa ei, se presupune că era bucătărie și sală de mese (trapeză). 

Înaintând prin pronaos, în dreapta se intră în a doua biserică, mai mică, la rândul ei cu  iconostas și altar.

În stânga, anexa ei, era loc de păstrare a veșmintelor liturgice.

În față, la capătul pronaosului se află turla. A fost săpată în gresia moale, din interior spre exterior, înaltă de 10 metri, cu o deschidere la suprafață, prin care străbat razele soarelui, despre care tradiția populară spune că pe acolo coboară energiile.

Se povestește că la baza turlei, în pământ, ar fi existat un tunel de legătură cu Cetatea Râșnov.

În ansamblu s-au descoperit un simbol asemănător unei clepsidre (Yin-Yang), Steaua lui David și altele necunoscute. Negăsindu-se nici un semn al crucii, părerile specialiștilor sunt împărțite, unii presupunând că mânăstirea din secolul XVII a fost creată deasupra celei rupestre.

Mânăstirea a fost numită și Templul Ursitelor, acolo desfășurându-se un ritual vechi, de trei ori pe an. Tinerii bărbați urcau pe Dealul Pleșu, fiecare învelea o roată cu paie, îi dădea foc și o arunca spre vale, spre a-și găsi ursita. În locul unde ajungea, se afla viitoarea mireasă, cu care urma să se căsătorească în decursul acelui an.

Localnicii credeau că, mergând la templu, energia lui le va  îndeplini dorințele. Pentru asta duceau acolo haine, mâncare, icoane, le lăsau o perioadă de timp, apoi  le duceau acasă, crezând că o dată cu ele duceu și energia pozitivă a locului. În timp zvonul s-a răpândit și au început pelerinajele. Ca un efect placebo, cei care se roagă acolo au viziuni, consideră că se încarcă cu energie pozitivă, din cauză că acolo au loc fenomene paranormale, bineînțeles nedescoperite de oamenii de știință.

Mulți vizitatori sosesc și pentru a se aproviziona cu apă din Izvorul „Buna Vestire”, crezând că, fiind sfințită în timp de mulți preoți călugări, apa are efecte tămăduitoare.  

De la mânăstire, urcând o potecă amenajată prin pădure, se ajunge pe versantul de apus al dealului, unde se află Schitul „Nașterea Maicii Domnului; Sf. Nectarie”, care aparține de Mânăstirea Șinca Veche.

Este format din Paraclisul „Sf. Nectarie Taumaturgul de la Eghina” și un corp de chilii, construite în anul 2006 de Fundația Ortodox-Culturală „Maica Sfântă-Bucuria Neașteptată”.

La schit se află o parte din moaștele grecului Nectarie, recunoscut ca sfânt de Patriarhia Constantinopolului în 1961, la care pelerinii urcă să se roage.

Citește și Orașul Zărnești, jud. Brașov

Biserica Evanghelică Fortificată Cincșor, jud. Brașov

Publicat pe de
1

Satul Cincșor este situat în partea de vest a județului Brașov. Aparține administrativ de comuna Voila. În el s-a păstrat cea mai bine conservată biserică fortificată săsească din Țara Făgărașului, Biserica Evanghelică Fortificată „Sf. Ap. Petru și Pavel”.

Prima biserică, o bazilică romană, cu un turn în partea de vest, a fost construită în 1250, după invazia mongolă, care a distrus în mare parte satul.

În perioada 1421-1427 a fost transformată în stil gotic, parterul fiind prevăzut cu arcade care, intersectându-se, se deschid spre naos. Pe peretele naosului azi se poate vedea inscripționat anul construcției (1421).

Deasupra corului s-a creat o galerie sprijinită de contraforți din lemn, pe turnul clopotniță„ un drum de strajă”, ambele cu scop de apărare.

Biserica a fost înconjurată cu un zid de apărare, prevăzut cu patru turnuri, înconjurat la exterior de un șanț cu apă.

Incinta era folosită de săteni ca refugiu și unele dintre turnuri ca loc de depozitare a proviziilor, cum ar fi Turnul Slăninii, din care se puteau aproviziona doar o dată pe săptămână.

Satul, situat la granița cu Țara Românească, de care îl despărțea râul Olt, în secolul XVI a fost atacat de oștile lui Mihai Viteazul (1599). Mare parte din case au fost distruse și biserica avariată, ulterior satul refăcut și biserica reparată.  

În 1637, situat interior de primul zid,  s-a construit al doilea zid de apărare, doar parțial, în partea de est biserica fiind poziționată spre râul Olt. Turnul a fost prevăzut cu un clopot (1644) care s-a păstrat până azi.

În secolul XIX tavanul naosului a fost înlocuit cu unul din lemn. Biserica a fost dotată cu o orgă (1805) care, restaurată, funcționează și azi.

Vechiul altar, pictat în 1655, din 1951 păstrat în Muzeul Țării Făgărașului, a fost înlocuit cu un nou altar, pictat în 1868. În 1937 clopotnița a fost dotată cu un nou clopot.

Biserica, înscrisă pe lista monumentelor istorice, a fost restaurată în perioada 2011-2014 și este încă funcțională.

Pentru comunitatea foarte mică, sub 20 de persoane, în fiecare duminică se oficiază slujbe.

Pe râul Olt, la 3 kilometri est de Cincșor, se află Lacul de acumulare și Hidrocentrala Voila.

Barajul, lacul de acumulare și centrala electrică au fost create în 1989.

Din păcate în momentul vizitei mele (2022) lacul era acoperit cu deșeuri, gunoaie, aruncate de populație, aduse de râu și afluenții săi și staționate acolo. Majoritatea fiind din plastic, au omorât peștii și speciile de păsări, care-și făceau cuiburile acolo, au părăsit zona sau au murit ingerându-l.

Citește și Cetatea Făgărașului

Palatul Brâncoveanu și Mânăstirea Brâncoveanu- Sâmbăta de Sus, jud. Brașov

Publicat pe de
1

După ce am vizitat Herghelia Sâmbăta de Jos, jud. Brașov, am rulat 5 kilometri spre sud, până în comuna Sâmbăta de Sus, unde se află fostul Palat Brâncoveanu, construit de Constantin Brâncoveanu în 1708, pe moșia deținută de bunicul său, Preda Brâncoveanu din 1654.

În perioada 1772-1802 moșia a fost deținută de un negustor. Spre sfârșitul secolului, fiind situat în apropierea graniței cu Țara Românească,  Guvernatorul Transilvaniei  a dărâmat palatul, din el păstrându-se doar pivnițele.

În secolul XIX moșia a fost preluată de Grigore Brâncoveanu. A amenajat pivnițele, patru încăperi cu calote întărite de arcuri, pe care  și le-a folosit ca fundație, pentru un nou palat.  Familia a deținut moșia până la reforma agrară din 1922, când Ministerul Domeniilor a predat-o Mitropoliei din Sibiu, împreună cu teritoriul mânăstirii de la Sâmbăta de Sus.

Palatul a fost transformat în casă de odihnă pentru scriitori (1927-1944), apoi în el a funcționat o Școală Primară. Până azi din primul palat s-au păstrat doar pivnițele. Tot din acea perioadă datează și ruinele unei porți de intrare.

La 10 kilometri sud, pe valea râului Sâmbăta, la poalele Munţilor Făgăraş, se află Mânăstirea Brâncoveanu. Pe acel loc Preda Brâncoveanu a construit Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului și Izvorul Tămăduirii” (1657). Moșia fiind moștenită de Constantin Brâncoveanu, Domnitorul Țării Românești, acesta a înlocuit-o cu o biserică de zid  (1696 -1707). Lângă ea, pentru călugării așezați acolo, s-au construit chilii și în final a devenit mânăstire.

În secolul XVIII, în timpul catolicizării forțate a Ardealului, peste 250 de mănăstiri au fost distruse. Datorită relațiilor pe care domnitorul le avea cu Curtea de la Viena, biserica a supraviețuit. După ce turcii au cucerit Țara Românească și l-au decapitat pe Constantin Brâncoveanu, familia a rămas proprietara moșiei până când, din cauza unei datorii, a amanetat-o unui negustor (1772).

La cererea administrației catolice, a fost trimisă armata, care a bombardat și distrus chiliile (1785), rămânând doar biserica ruinată. Mitropolitul Nicolae Bălan a refăcut-o în stil brâncovenesc (1926-1928). În apropierea bisericii a reconstruit clopotnița și a dotat-o cu cinci clopote.

În perioada 1976 -1977 terenul mânăstirii a fost împrejmuit și s-a creat poarta masivă de intrare, sculptată în lemn de stejar.

Apoi a fost restaurat Paraclisul, clădire din lemn de stejar, decorat cu motive brâncovenești, cu interiorul pictat în stil neo-bizantin

Actuala mânăstire a fost creată în perioada 1984-1999 de Antonie Plămădeală, Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Transilvaniei, Crişanei şi Maramureşului (1982 -2005), începând cu Biserica „Sf. Martiri Brâncoveni”.

Sub  acoperișul de șindrilă,  s-a creat un brâu de nișe cu arcade. Ferestrele și ușile au fost încadrate cu piatră decorată. În turla, octogonală la exterior şi cilindrică în interior, au fost mutate clopotele vechi.

Pridvorul, încadrat de arcade, susținute de coloane din piatră, în partea inferioară a fost înconjurat cu un zid de piatră perforată de sculpturi cu motive vegetale.

Pereții din interiorul lui au fost pictați cu scene și personaje biblice. Ușa de intrare în biserică, din lemn de stejar, a fost încadrată cu piatră sculptată. Deasupra ei se poate vedea o placă de piatră, inscripționată cu date despre istoria bisericii

Picturile vechi din interior au fost restaurate. În naos prezintă Sfinţii Mucenici, scene din Noul Testament, proorocii, Schimbarea la Faţă şi Învierea Domnului,  pe peretele vestic al pronaosului ctitorii bisericii, familia Brâncoveanu, în altar Maica Domnului pe tron, Sfinţii Ierarhi și Împărtăşirea Apostolilor.

În biserică se află și portretul Regelui Mihai I care, în perioada comunismului, a fost acoperit cu un strat de var și după 1989 restaurat. 

Apoi s-au construit două clădiri cu câte două niveluri, una situată spre nord, cealaltă spre sud, în care s-au amenajat chiliile. Clădirea de nord include și stăreția.

În clădirea din sud, pe lângă chilii, se află camera de servit masa (trapeza).

Poarta de intrare în incintă, deasupra căreia se înalță un turn, în interior a fost decorată cu picturi reprezentând personaje religioase.

În incintă, în apropierea ei s-a construit o capelă.

Clădirile au fost legate prin coridoare acoperite, cu arcade susținute de coloane, ansamblul luând formă de patrulater.

În memoria ctitorilor mânăstirii, într-unul din coridoare s-a postat mormântul cu bustul lui Constantin Brâncoveanu și un mozaic prezentându-l pe Antonie Plămădeală, cu ansamblul noii mânăstiri create.

Vechea Fântână „Izvorul Tămăduirii”(secolul XVI), situată în curtea mânăstirii, a fost restaurată și înconjurată cu plăci din lemn de stejar, sculptate cu motive din natură.

Altarul exterior, din pădure, a fost refăcut sub forma unui foișor din lemn, situat pe o platformă din piatră, accesată prin șiruri de scări.

Pe una din laterale s-a ridicat clădirea „Academia de la Sâmbăta”,  în care s-au amenajat o Bibliotecă, cu peste 75.000 de exemplare, din care 40.000 de volume au fost donate de Mitropolitul Plămădeală, o sală în care se desfășoară conferinţe, congrese şi simpozioane, camere de dormit și la mansardă două săli de Muzeu, una cu obiecte de artă religioasă, manuscrise, veșminte și obiecte religioase și una cu icoane pe sticlă și pe lemn, realizate în secolele XVIII-XIX, toate colecționate de mitropolit.

Citește și Biserica Evanghelică Fortificată Cincșor, jud. Brașov

Herghelia Sâmbăta de Jos, jud. Brașov

Publicat pe de
1

Herghelia Sâmbăta de Jos, din județul Brașov, a fost înființată în 1874 de contele Franz Josef von Brukenthal (1803-1867), unul din moștenitorii lui Samuel von Brukenthal, Guvernatorul Transilvaniei (sec. XVIII).

Pe un teren primit în arendă de la Împărăteasa Maria Terezia a Austriei, în perioada 1750-1760 fratele lui Samuel a construit Castelul Brukenthal, în stil baroc. În clădirea, cu zidurile de peste un metru grosime, au fost  amenajate 35 de încăperi, cu podeaua din lemn de stejar, dotate cu sobe de ceramică, aduse de la Viena și decorate cu picturi.

Neavând copii, Samuel von Brukenthal a lăsat un testament complicat, prin care averile erau împărțite diferitelor rude, între care au avut loc altercații. Castelul a intrat în posesia unui nepot, Franz Joseph, care a preluat și arenda.

La sfârșitul secolului XIX, decedând și ultimul moștenitor al familiei Brukenthal, castelul a fost părăsit, a început să se degradeze și la începutul secolului XX acoperișul a fost distrus de un incendiu. Lucrările de renovare au avut loc abia în 1932, când picturile interioare au fost acoperite cu var. Sub comuniști castelul a fost naționalizat și folosit ca sediul administrativ al hergheliei de cai. Azi, monument de arhitectură din patrimoniul național, castelul ruinat așteaptă fonduri pentru restaurare.

Herghelia a fost înființată cu cai din rasa Lipițan, aduși de la Herghelia Lipica din Slovenia,  rasă creată acolo în 1580. În timp, prin împerechere, numărul cailor s-a mărit, la începutul secolului XX ajungând la 322 de exemplare.

Izbucnind Primul Război Mondial, în 1913 herghelia a fost mutată la Bábolna, în Ungaria.

După război statul a reînființat-o la Sâmbăta de Jos, cu 3 armăsari și 22 de iepe (1920).

În perioada 1990-2002 herghelia a făcut parte din “Cai de Rasă R.A.” și “S.N. Cai de Rasă S.A.”. Ulterior, împreună cu castelul, au intrat sub administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor–Romsilva. Din 2015 herghelia a fost încadrată ca unitate a Directiei de Crestere, Exploatare si Ameliorare a Cabalinelor.

Dacă la reînființare avea 25 de exemplare, azi e formată din cca. 300, fiind una dintre cele mai mari herghelii de lipițani din lume.

Cuprinde 7 linii de sânge, fiecare purtând numele armăsarului de la care s-au creat: Conversano, Favory, Maestoso, Neapolitano, Pluto, Siglavy-Capriola şi Tulipan.

Caii sunt crescuți în secții separate, armăsari de montă, armăsari pepinieri, iepe-mamă, armăsari de dresaj, armăsari de sport și agrement, tineret în creștere, etc.

Fiind cai blânzi și vioi, este principala rasă folosită în școlile de dresaj.

În cadrul hergheliei au loc concursuri sportive și spectacole.

Există un mic muzeu în care sunt etalate trofeele câștigate de-a lungul timpului, poze vechi, piese de harnașament, etc.

Vizitatorii pot face plimbări călare, cu trăsura sau sania, bineînțeles contra cost.

Citește și Palatul Brâncoveanu și Mânăstirea Brâncoveanu- Sâmbăta de Sus, jud. Brașov

Mânăstirea Cisterciană Cârța, jud. Sibiu

Publicat pe de
Răspunde

Mânăstirea Cisterciană Cârța, din comuna situată în partea de sud-est a județul Sibiu, a fost fondată în 1202,  an confirmat în actele administrației ordinului, în care apare un abate cistercian de Cârța, venit de la Abația Notre-Dame de Cîteaux din Burgundia, abația-mamă a Ordinului Cistercian.

Mânăstirea, singura cisterciană de pe teritoriul actualei România, a fost creată de călugării veniți de la Abația Igriș din Banat, a doua abație cisterciană înființată în Ungaria (1179), în timpul domniei lui Geza II, a cărei filie a devenit (1206), pe un teritoriu donat de Regele Andrei II al Ungariei (1205-1235).  Este menționată și într-un document emis în 1225 de Papa Honorius III.

Se presupune că pentru a se adăposti, călugării au construit clădiri de lemn. Până în 1215  au ridicat o capelă mică din piatră (oratoriul), fundațiile ei fiind descoperite de arheologi în 1927 și cercetate în perioada 1983-1985. Apoi au înlocuit clădirile din lemn cu unele din piatră, în stil romanic târziu (1230) și au delimitat spațiile prin ziduri, cele ale curții interioare având  înălțimea de 3-4 metri.

Ordinului avea reguli stricte, dictonul călugărilor fiind trăiești prin ce muncești. O legendă spune că dormeau pe fân, neacoperiți, mâncau frunze de fag fierte, foarte rar brânză, motive pentru care mulți au murit tineri și au fost îngropați în curtea mânăstirii, de unde sufletele lor chinuite au bântuit-o.

Mânăstirea a fost parțial distrusă și părăsită în timpul atacurilor tătare (1241), ulterior refăcută  în stil gotic, cu elemente eclectice. Vechiul oratoriul a fost demolat. Pe locul lui s-au construit aripa de nord  a bisericii, cu capelele și o parte din corul cu absidă poligonală.

În final bazilica a primit formă de cruce, cu o navă principală, un transept acoperit cu bolți și luminat prin ferestre circulare, un cor în partea de est și sanctuarul poligonal, specific cistercian.

S-au ridicat aripile de est și sud ale mânăstirii, pe fațada de vest s-a creat ușa de intrare, un portal în stil gotic, deasupra căruia s-a creat o rozetă specifică cistercienilor, toate lucrările fiind terminate la începutul secolului XIV.

Mânăstirea a fondat două așezări, populate de coloniști sași, pe valea Oltului Cârța Săsească și pe valea Hârtibaciului Apoș (Abtesdorf-Satul Abatelui). Ulterior  i s-au arondat 10 așezări din zonă, actualele Cârța, Cârța Românească, Criț, Meșendorf, Cloașterf, Apoș, Cisnădioara, Feldioara, Colun și Glâmboaca, fapt atestat de un document emis în 1322 de Regele Ungariei Carol Robert de Anjou.

Fiind situată în partea cea mai estică a Regatului Ungariei,  Domnul Țării Românești Vlad Țepeș (1436-1442) a încercat să o populeze cu călugări ortodocși, însă fără succes.

În 1450 la fațada de vest s-a atașat turn octogonal, cu scară interioară, care a fost folosit și ca turn de veghe. Nefiind fortificată, mânăstirea a fost avariată și incendiată în timpul atacurilor otomane (1421, 1432, 1438), de fiecare dată refăcută rapid.

În 1474 mânăstirea a fost desființată de Regele Ungariei și Croației Matia Corvin  (1458-1490). Bunurile ei au intrat în posesia Administrației Evanghelice din Sibiu, care în 1495 a refăcut-o, pilaștrii, cheile de boltă, stâlpii, cadrele ferestrelor și ușilor bisericii fiind realizare din gresie calcaroasă, adusă din cariera de la Colun. O parte din aripa sudică a fost transformată în casă parohială.

În timp clădirile s-au ruinat. Pe locul vechii biserici sașii din Cârța au construit o Biserică Evanghelică (1519), cu nava având lungimea de 54 metri și lățimea 20 metri, în 1550  devenită Biserică Parohială.

În 1721 corul, decorat cu ferestre în arc frânt și rozete în partea superioară, a fost transformat în actualul sanctuar.

În 1751 s-a creat altarul din piatră, în stil baroc, azi decorat cu icoana care-l prezintă pe Isus crucificat și lângă el Sf. Petru și Pavel.

Un secol mai târziu  în interiorul bisericii a fost construită o galerie, acoperită cu bolți lemn (1846), în care a fost postată orga manuală, construită în 1777. Reparată și restaurată, orga funcționează și azi.

Complexul a fost restaurat în perioada 1913-1914 de Academia din Budapesta. Sub comuniști s-a ruinat. În anul 2013 a fost restaurat, biserica renovată și deschis spre vizitare, pentru care se plătește un preț modic.

Pe tavanul bisericii, în unul din locurile unde arcurile se întâlnesc (cheie de boltă), se află chipul Fecioarei Maria, ocrotitoarea cistercienilor, restul fiind decorate cu motive vegetale. O mare parte a mobilierului datează din secolul XVIII.

Din clădirile mânăstirii s-a păstrat doar zidul de est, cu două niveluri, la parter cu ferestrele delimitate de arcuri boltite și la etaj ferestre dreptunghiulare.

Între el și biserică se poate vedea o fostă fereastră dublă (geminată).

Spațiul din fața bisericii a fost amenajat ca cimitirul eroilor, în care au fost înmormântați soldații germani căzuți în Bătălia de la Sibiu (1916).

Din 1924 în cimitir se află și o sculptură a cărei inscripție cioplită aduce aminte de devotamentul lor.