Orașul Chișinău, capitala Republicii Moldova, a fost prima dată menționat documentar în1436, situat în ținutul locuit de ostașii secui, stabiliți acolo de voievozii Moldovei, ca scut în calea tătarilor (1224-1359), ostași după care se presupune că a fost numit. În decursul timpului drumurile comerciale fiind ocupate de tătari, acestea s-au mutat, cel mai important trecând prin Chișinău, care a început să se dezvolte, la sfârșitul sec. XVII primind statutul de târg (oraș). 

Intrând sub stăpânirea rusească, din 1812 a devenit capitala Basarabiei, numită Kișiniov, din 1834  târgul molodovenesc de pe malul Bâcului fiind extins cu partea rusească. Pentru exportul produselor din zonă, mai ales cereale, s-a a realizat calea ferată spre portul Odessa, inaugurată în 1871. Comerțul înflorind, în acea perioadă în capitală și orașele provinciei s-au stabilit numeroși ruși, ucraineni, germani și evrei, ultimii fiind atacați de Orhana (poliția secretă țaristă) prin progromurile din anii 1903-1905, în Chișinău fiind omorâți cca 50 de evrei, 600 răniți grav, casele și magazinele lor fiind devastate, ducând la emigrarea lor în masă. 

După Unirea cu România (1918), Chișinău a devenit reședința județului Lăpușna, din 1930 declarat municipiu. Interbelic orașul s-a dezvoltat, în el fiind înființate numeroase instituții de cultură, școli, spitale, fabrici, etc., cca. 70% din clădirile orașului fiind distruse de bombardamentele din Al Doilea Război Mondial, ulterior orașul fiind refăcut. După anexarea Basarabiei la URSS, s-a constituit RSS Moldovenească. Începând din anii 1950 la Chișinău a început industrializarea forțată, s-au înființat noi școli, Universitatea cu numeroase facultăți de profil, teatre, cinematografe, spitale, bănci, etc.

În 1991, o dată cu destrămarea Uniunii Sovietice, a devenit capitala Republicii Moldova, independența ei fiind adoptată prin declarația Parlamentului.

În oraș s-au păstrat biserici și clădiri istorice, multe din ele situate pe artera principală a capitalei, bulevardul Ștefan cel Mare, întins pe cca. 4 kilometri și pe străzile adiacente, pe care doream să le văd și eu.

Rulând din Focșani, în drum oprindu-mă în 3 orașe și stând la vama dintre țări cam o oră și jumătate, am ajuns de abia seara la Chișinău, unde îmi rezervasem cazarea la Hotelului T.A. Collection, ascuns în spatele clădirilor ce mărginesc bulevardul, în apropiere de unul din capetele lui, hotel modest, liniștit, cu tot confortul, personal serviabil și preț rezonabil, pe care îl recomand tuturor.

A doua zi de dimineață am pornit să explorez orașul, prima dată îndreptându-mă spre un muzeu, aflat pe o stradă paralelă cu bulevardul, în apropierea hotelului.

Muzeul de Istorie Militară a fost inaugurat în 1995, etalând peste 20.000 de obiecte heraldice, fotografii, documente, hărți, arme, obiecte și vestimentație militare, dispuse cronologic, începând cu preistoria, până la etapa contemporană.

În apropierea muzeul se află una din multele școli din Chișinău, Liceul Teoretic „Minerva”.

De acolo m-am întors la bulevard, l-am traversat și am urmat strada Armenească, mărginită de un amestec de clădiri vechi și noi, pe care se află și intrarea în Piața Centrală a orașului.

Am cotit pe una din străduțele adiacente pentru a vedea Sinagoga Habad Lubavitch, Sinagoga geamgiilor, construită în perioada 1896-1898, una din multele sinagogi existente în acel secol când, după o regulă tacită, pentru 500 de evrei din oraș, trebuia construită câte o sinagogă. În 1964 sinagogile au fost închise, cea a geamgiilor rămânând singura funcțională în oraș.  

Îndreptându-mă spre Catedrala Mitropolitană, am trecut pe lângă instituții culturale și de învățământ:

Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”, fondată în 1940, cu Orchestra Simfonică, Capela Corală Academică „Doina”, Orchestra de Muzică Populară „Folclor” etc., numită după violonistul, dirijor și compozitor, născut la Chișinău

În fața ei, amintind de fostul primar al orașului, e postată statuia Karol Schmick (1877-1903).

Teatrul Național „Satiricus Ion Luca Caragiale”, fondat în anul 1990

Universitatea Liberă Internațională din Moldova, instituție privată de învățământ superior, fondată în 1992

Teatrul Dramatic Rus de Stat „A. P. Cekhov”, fondat în 1934 la Tiraspol, în 1940 mutat la Chișinău,  în Al Doilea Război Mondial mutat la Odessa (1941), apoi în alte localități și din 1945 revenit la Chișinău

La capătul străzii mi s-a arătat, maiestuoasă, Catedrala Mitropolitană Ortodoxă „Nașterea Domnului”, construită în anii 1830-1836.

Clădirea din piatră și cărămidă, de formă cubică, a fost prevăzută cu o cupolă centrală, susținută de 4 piloni. Pe fațade s-au creat câte un portic, mărginit de 6 coloane dorice, susținând cornișa decorată, terminată superior cu un fronton triunghiular, fiecare fiind accesat pe un șir de trepte.

În interior prezintă altarul principal „Nașterea Domnului” și 2 altare laterale.

Altarul din stânga inițial a fost închinat Sf. Alexandru Nevski, azi Sf. Ștefan cel Mare,

cel din dreapta Sf. Nicolai Mirlikysky (Sf. Nicolae de la Mira), azi Acoperământului Maicii Domnului.

În decursul timpului clădirea a fost avariată de cutremurul din 1940, de bombardamentele din Al Doilea Război Mondial, când cupola a fost distrusă, ulterior reconstruită (1956). Sub regimul sovietic catedrala a fost dezafectată, clădirea fiind folosită ca sală de expoziții, după 1996 reluându-și rolul de catedrală.

O dată cu catedrala, la 40 metri de ea, a fost construită și clopotnița, distrusă de bombardamentele din 1941, demolată în anii 1960 și refăcută în 1998 după modelul inițial. Turnul-Clopotniță prezintă 4 niveluri, cel superior sub forma unui foișor circular, acoperit de o cupolă. Pe fațadele primului nivel s-a creat câte un portic, mărginit de 2 coloane, susținând un fronton triunghiular, prin cel de pe latura sudică putând fi accesată capela interioară inițială. 

Descoperindu-se că clopotul mare, turnat din puștile turcești, cântărind cca 6,5 tone, nu încăpea în clopotniță, a fost postat în Arcul de Triumf, poartă de intrare în incinta catedralei, atunci numit „Porțile Sfinte”,  construit în anii 1840-1841 pentru comemorarea victoriei armatei ruse în Războiul ruso-turc (1828-1829), de 13 metri înălțime, cele 4 porțiuni ale bazei, cu pasaje pentru pietoni, prezentând câte 2 piloni în stil corintic, nivelul superior fiind decorat în stil clasic.  În 1945, sub regimul sovietic, pe exteriorul arcului s-au postat plăcuțe inscripționate cu numele eroilor armatei sovietice din Al Doilea Război Mondial, îndepărtate în 1991, după obținerea independenței.

În Parcul Catedralei interbelic s-a postat Monumentul celor Trei Martiri uciși în anul 1917, înlăturat de sovietici și refăcut în 2016, prezentând 3 basoreliefuri cu chipurile celor 3 martiri,  Alexei Mateevici, Simion Murafa și Andrei Hodorogea și un vultur din bronz cu aripile desfăcute, pregătit să zboare.

 Trecând pe lângă fântâna arteziană, am urcat scările spre Arcul de Triumf și, traversându-l, am ieșit în bulevard.

Vis a vis, în Piața Marii Adunări Naționale, am văzut clădirea Guvernului Republicii Moldova, construită în anii 1960-1965 pe locul sediului Mitropoliei și a Casei Eparhiale Basarabeană, distruse în Al Doilea Război Mondial, inițial folosită în scop administrativ.

Urmând bulevardul, am ajuns la Grădina Publică „Ștefan cel Mare”, cel mai vechi parc din capitală, cu numeroase specii de arbori și arbuști, despre care se presupune că ar fi fost plantat în 1818. În perioada 1825-1835 s-au amenajat aleile, parcul a fost înconjurat cu un gard din nuiele, ulterior înlocuit cu unul din lemn, apoi din zid, în final cu unul din fontă (1868-1869), în el fiind create 7 intrări, una dintre ele păzită de 2 lei, despre care se spune că au fost aduși de la un fost conac, distrus în Al Doilea Război Mondial. În parc s-au creat 4 bazine de apă, 2 cu fântâni arteziene, din care azi funcționează doar una, pavilioane pentru recreație, leagăne pentru copii, 2 orologii etc.

În 1885, în mijlocul unei rondele cu flori, pe un postament înalt, sub forma unei coloane dorice, s-a postat bustul lui Al. Puskin, poet, dramaturg clasic rus (1799-1837).

În 1928, aniversând 10 ani de la Marea Unire, s-a inaugurat statuia Ștefan cel Mare, Domnitorul Moldovei în anii 1457-1504.

În 1958 pe una din aleile parcului s-au postat busturile din bronz ale unor reprezentanți importanți ai literaturii române, aceasta primind numele de Aleea Clasicilor.

Până în 1963 parcul putea fi accesat plătind bilet de intrare, apoi intrarea a devenit liberă. În decursul timpului a avut mai multe denumiri- Grădina Alexandru, în cinstea împăratului Alexandru al II-lea), Parcul Aleksandr Pușkin, Grădina Publică Orășenească, cea actuală primind-o în anii 1990, după obținerea independenței.

În prima clădire după parc, numită Teatrul Gastronomic, după mine ciudat, funcționează un restaurant cu mâncăruri specifice.

Pe cealaltă parte a bulevardului se află Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, fondat în 1957, numit după soprana, simbol al muzicii și culturii populare din Moldova (1935-2012), având la bază Teatrul Muzical-Dramatic, înființat în 1920.

Dorind să văd o catedrală, am făcut un mic ocol, în drum trecând pe lângă Liceul „Spiru Haret”, fosta Școala medie nr. 56, una dintre școlile înființate în 1964 în oraș.

A fost numit după matematicianul, astronom și pedagog român, de origine armenească, de 3 ori ministru al educației, fost membru titular al Academiei Române, renumit pentru organizarea învățământului modern românesc, statuia Spiru Haret (1851-1912) fiind postată în 2016 în  curtea școlii.

În 1840 comunitatea catolică din Chișinău, compusă majoritar din polonezi, constituită la sfârșitul anului 1830, primind aprobarea de la Sankt Petersburg, a construit Catedrala Romano-Catolică „Providența Divină”, clădire în stil neoclasic târziu, cu influențe din Renașterea italiană. 

În 1964 biserica a fost cedată Școlii nr. 56, care a folosit-o pentru diverse adunări ședințe etc., ulterior a găzduit un studiou de înregistrări și un depozit al studioului cinematografic „Moldova Film”, din 1988 un teatru poetic. După numeroase apeluri făcute autorităților, în 1989 clădirea a fost returnată parohiei, reluându-și funcția religioasă.

Revenind la bulevard, am continuat plimbarea printre clădirile noi, unele „zgârie-nori”, construite ca sedii administrative și politice, în cea din apropierea teatrului, ridicată în anii 1984-1987, ca sediu al Sovietului Suprem al RSS Moldovenești, azi funcționând Președinția Republicii, vis a vis de ea Parlamentul Republicii Moldova, o altă clădire găzduiește Judecătoria Chișinău, ministere, firme administrative etc.

Mi-a atras atenția o clădire veche. Fosta Casă Herța, în stil eclectic,  a fost construită la începutul sec. XX de nobilul Vladimir Herţa, pe locul unei vechi clădiri (1830), în care o perioadă a funcționat un orfelinat, achiziționată și demolată de acesta în 1903. Ulterior preluată de un grup de artiști plastici, aceștia au înființat Pinacoteca Municipiului Chișinău, sub regimul sovietic transformată în Muzeul Republican de Arte Plastice.

Biserica Ortodoxă „Schimbarea la Față a Mântuitorului”, monument de arhitectură, a fost construită în perioada 1898-1902, în stil ruso-bizantin, ca și Capela „Sf. Împărați Constantin și Elena” din cadrul Gimnaziului nr. 2 pentru băieți.

Fiind finanțată de consilierul de stat Constantin Namestnik, conform dorinței testamentare, acesta a fost îngropat în ea (1905).

În perioada sovietică a fost desființată, clădirea fiind transformată în Planetariu (1962).

În timpul manifestațiilor pentru independența Republicii Moldova, s-a produs un incendiu care a distrus cupola (1989), refăcută în 1991, când biserica a fost restaurată și predată Mitropoliei, reluându-și funcția religioasă și primind noul hram.

Încă câteva minute și aveam să ajung la obiectivul meu final, situat în apropiere de capătul bulevardului.

Universitatea Tehnică, fondată 1964 ca „Institutul Politehnic din Chişinău”

Monumentul Mitropolitului Petru Movilă, postat în 1996

Biserica Ortodoxă „Sf. Ierarh Nicolae”, din cadrul Spitalului de Traumatologie și Ortopedie, a fost construită în 1901, în stil ruso-bizantin, ca Paraclis al Spitalului Orășenesc.

În perioada sovietică a fost dezafectată  și folosită în alte scopuri, din 1992 fiind reamenajată în scop religios.

Fiind cadru universitar la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” Arad, în toate excursiile mele doresc să văd clădirile în care funcționează în alte localități. Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău a fost înființată în 1945 ca Institut de Medicină, cu Facultatea de Medicină Generală, ulterior fiind adăugate Facultatea de Pediatrie (1954), Facultatea de Stomatologie (1959), Facultatea de Medicină Preventivă (1963) și Facultatea de Farmacie (1964), din 1991 devenind Universitate.