Orașul Interzis din Beijing, China, situat în centrul orașului, a fost timp de aproape 500 de ani reședința împăraților, a familiilor lor, începând din timpul Dinastiei Ming, până la sfârșitul Dinastiei Qing (1420-1912) și centru politic al guvernului chinez. Din 1987 a fost înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO ca cea mai mare colecție de structuri din lemn vechi conservate din lume. Este administrat de Muzeul Palatului, care deține peste 1,86 milioane de piese, catalogate în 25 de categorii principale.

După ce Împăratul Yongle a urcat pe tron, în perioada 1406-1420 a construit complexul palatului, dreptunghiular, întins pe 72 hectare, la el lucrând peste 1 milion de muncitori, folosind bușteni de lemn prețios găsit în junglele din sud-vestul Chinei și blocuri mari de marmură din carierele de lângă Beijing, etajele sălilor importante fiind pavate cu cărămizi de pavaj speciale, arse la Suzhou, „cărămizi de aur”, acoperișurile clădirilor aurite.

A fost înconjurat cu un zid fortificat înalt, în cele 4 colțuri prevăzut cu turnuri și în afara lui cu un șanț de 6 m adâncime și 52 cm lățime. Pentru accesul în interior s-au creat 4 porți, în sud poarta principală, Poarta Meridian, în nord Poarta Măiestriei Divine, în est și vest Porțile Glorioase. Complexul fiind finalizat, împăratul a mutat capitala Chinei la Beijing (1421).

Din 1576 a fost numit „Orașul Purpuriu Interzis” (Zijin Cheng), după credința străveche că acolo locuiau doar zei. Considerat teritoriu sacru, pentru marea masă a populației intrarea era interzisă. Totuși, la invitația Împăratului Wanli, al 13-lea din Dinastia Ming, în 1601 a fost primit primul străin, Matteo Ricci, călugăr iezuit italian, unul dintre primii misionari în China.

În decursul timpului Orașul Interzis a fost atacat și ocupat de mai multe ori, în 1644 de forțele rebele conduse de Li Zicheng, care s-a proclamat Împărat al Dinastiei Shun, dar a fost alungat de armatele imperiale, în luptele purtate o parte din complex fiind incendiat.

Sub Dinastia Qing a urmat o perioadă de acalmie, în care multe dintre clădirile, distruse în timp de incendii, au fost refăcute și la palat s-au introdus elemente șamaniste. În timpul celui de Al Doilea Război al Opiumului (1860) forțele anglo-franceze au ocupat Orașul Interzis și l-au păstrat până la sfârșitul războiului, Împărăteasa Cixi primind permisiunea de a rămâne acolo, aceasta părăsindu-l în timpul Răscoalei Boxerilor (1900), care l-au ocupat timp de un an.

În 1912, când Pu Yi, ultimul Împărat al Chinei, a abdicat, Orașul Interzis a încetat să mai fie centrul politic. Împăratului i s-a permis să locuiască în Curtea Internă, în Curtea Externă fiind înființat Muzeul Național, deschis publicului în 1914. După lovitura de stat din 1924, când fostul împărat a fost evacuat, Curtea Internă a fost transformată în Muzeul Palatului. Invazia japoneză din 1933 a determinat evacuarea patrimoniului național din Orașul Interzis, o parte fiind readus după Al Doilea Război Mondial, restul evacuat în Taiwan (1948), depozitat și din 1965 etalată în Muzeul Național din Taipei.

Pentru a intra în complex, dinspre Piața Tiananmen vizitatorii traversează zidul înconjurător, în sud prevăzut cu 9 arcade, deasupra celei centrale fiind postat portretul lui Mao Zedong, fostul lider comunist sub conducerea căruia s-a proclamat Republica Populară Chineză.


Ajungând la poarta principală, situată în sudul complexului,urmează o lungă așteptare, pentru procesarea biletelor.

Poarta Meridian (Wumen) este formată dintr-un corp central și două laterale, perpendiculare, care conectează 2 pavilioane cu acoperiș piramidal, vechile turnuri tradiționale que.

Corpul central a fost prevăzut cu 5 arcade de acces, cea centrală folosită doar de Împărat, Împărăteasa intrând prin ea în ziua nunții, cea din dreapta ei de oficiali, din stânga ei de membrii familiei imperiale, restul arcadelor de persoanele autorizate, prin ele fiind aduși și prizonierii de război. De la această poartă erau emise proclamațiile imperiale. Tot aici se țineau audiențe și se executau pedepse corporale.

Orașul Interzis este împărțit în Curtea Exterioară, care include zonele sudice, în care se desfășurau ceremonii și ritualuri și Curtea Interioară, zonele nordice, cu reședințele Împăratului și familiei sale, folosită și pentru treburile de stat zilnice. Inițial clădirile conțineau 9.999 de camere, cu una mai puțin decât numărul care în tradiţia chineză simbolizează “Perfecţiunea Divină”, azi în complex existând 980 de clădiri, cu 8.886 de camere, majoritatea restaurate de guvernul chinez. Intrând prin Poarta Meridian, se ajunge într-o piață mare, străbătută de meandrele Râului Interior al Apei de Aur, peste care s-au creat cinci poduri.


În partea de sud-vest a pieței se află Sala Valorii Marțiale (Wuying dian), în timpul Dinastiei Ming loc de retragere a împăraților și primire a miniștrilor înainte de marile ritualuri, în incintă existând și un studio pentru pictorii curții. La începutul sec. XVII a fost folosită de Regentul Dorgon din Dinastia Qing ca reședință și birou de lucru, pentru regentul Dorgon, iar din a doua jumătate a secolului fiind transformată în tipografia imperială principală, care edita și arhiva cărțile comandate de curte. Azi în ea funcționează Galeria de Ceramică a Muzeului Palatului, cu colecții de gresie, teracotă și porțelan chinezesc. În partea de sud-est, Sala Gloriei Literare (Wengsue diantang), inițial a fost folosită ca reședință și spațiu de studiu pentru prințul moștenitor, apoi de împărați pentru prelegeri imperiale confucianiste, întâlniri cu savanți și oficiali, pentru revizuirea lucrărilor de la examenele imperiale de palat. Azi adăpostește Galeria de Pictură și Caligrafie a Muzeului Palatului.

Paralel cu Poarta Meridian, pe marginea de nord a pieței, se află Poarta Armoniei Supreme (Taihe dian).

Depășind-o, se ajunge într-o altă piață mare la capătul căreia se înalță o terasă din marmură albă, cu 3 niveluri, având platformele ornate cu basoreliefuri.


Pe ea se află 3 clădiri, spre sud Sala Armoniei Supreme (Taihe dian), de cca. 30 m înălțime, cea mai mare structură din lemn păstrată din China, cu 14 spații interioare, 5 pe lățime și 9 pe lungime, a fost centrul ceremonial al puterii imperiale. În timpul Dinastiei Ming Împăratul o folosea pentru întrunirile de stat, în timpul Dinastiei Qing acestea desfășurându-se în altă locație, sala fiind folosită în scopuri ceremoniale- încoronări, nunți, investituri imperiale etc.

În spatele ei Sala Armoniei Centrale (Zhonghe dian), pătrată, era utilizată de împărat pentru a se odihni înaintea și în timpul ceremoniilor, urmată de Sala Păstrării Armoniei (Baohe dian), pentru repetițiile ceremoniilor și loc al etapei finale a examenului imperial.

Traversând o altă curte spațioasă spre nord, se ajunge la Palatul Purității Cerești (Qianqing gong), sub Dinastia Ming reședință a Împăratului, care reprezenta Yang și cerurile, distrus în timp de numeroase incendii, de fiecare dată refăcut, actuala clădire în 1798, sub Dinastia Qing. Împăratul Yongzheng mutându-se în Sala Cultivării Mentale, palatul a fost folosit pentru audiențe, în el fiind primiți emisarii, se desfășurau afacerile guvernamentale, întâlniri protocolare, banchete etc..

În spatele lui Palatul Liniștii Pământești (Kunning gong), în timpul Dinastiei Ming reședința Împărătesei, reprezentând Yin și pământul, sub Dinastia Qing o parte din el a fost folosit de conducătorii Manchu pentru cultul șamanist, sub Împăratul Yongzheng Împărăteasa mutându-se din palat.

Între ele, Sala Uniunii și Păcii (Jiaotai dian), unde Yin și Yang se adunau pentru a produce armonie, era locul în care Împărăteasa era omagiată de femeile din familia imperială și curteni cu ocazia marilor sărbători. În ea s-au păstrat cele 25 de sigilii imperiale ale dinastiei Qing, obiecte ceremoniale, instrumente de măsurare a timpului, etc..


În spatele acestor trei săli se află Grădina Imperială (Yuhuayuan), cu numeroase soiuri de plante, flori și copaci, străbătută de alei, în care s-au construit pavilioane, platforme și turnuri.


Pavilionul Wanchun (Wanchun Ting)

În partea de nord-est a grădinii s-a păstrat până azi Muntele Adunării Eleganței (Duixiu shan), un deal artificial din roci calcaroase, aduse din lacul Taihu, creat în 1583, sub Dinastia Ming, pe locul unui vechi pavilion.

În partea de vest a grădinii se află Sala Cultivării Mentale (Yangxinxian), un mic palat în care Împăratul Yongzheng și-a mutat reședința, folosită și de următorii împărați. În colțul nord-estic împăratul a construit Palatul Longevității Liniștite (Ningshou), un complex de clădiri, cu curți și grădini, pentru a-l folosi din momentul retragerii de la conducere, ceea ce nu s-a întâmplat.


Pe laturile Curții Interioare se aflau reședințele consoartelor imperiale, conform tradiției „fiul cerului” putând să aibă 3 neveste principale, 6 favorite și 72 de concubine, dar unii împărați ajungând să aibă chiar 2.000 de concubine, care purtau ecusoane aurite, notate cu data nașterii lor, fiind cunoscute ca „musafiri de onoare”.

În nordul grădinii se află Poarta Măiestriei Divine (Shenwu men), inițial numită „Poarta Xuanwu”, după unul din animalele sacre ale zeilor care reprezenta nordul, în timpul Dinastiei Qing primind numele actual. Era folosită de gărzi, eunuci, concubine, oficiali, împărătesele accesând-o pentru a se deplasa la Altarul Zeiței Viermilor de Mătase (Xiancan tan), unde făceau sacrificii. În turnul superior erau postate o tobă și un clopot, folosite pentru a anunța ora. Prin această poartă în 1924 a fost expulzat Pu Yi, ultimul Împărat al Chinei, Orașul Interzis fiind scos de sub dominația Dinastiei Qing.
