Orașul Galați, situat în partea de est a României, în apropiere de frontiera cu Republica Moldova și Ucraina, a fost prima dată atestat documentar din 1445, într-un act semnat de Domnitorul Ștefan II. Așezarea a fost mult mai veche și locuită continuu, pe teritoriul orașului arheologii descoperind urme de locuire din neolitic, Epoca Fierului, dacice (sec. VI-V î.e.n.), vase grecești (sec. V î.e.n.), monede bizantine (613-685), un mormânt cuman (1070-1075), etc.  

În jurul anului 1418 în târg s-au așezat familii de armeni care și-au construit o biserică, în timp distrusă și în 1858 înlocuită cu actuala Biserică Armenească, azi folosită de cele cca. 60 de familii armenești din oraș. După ce turcii au cucerit cetățile Chilia și Cetatea Albă (1484), o perioadă de timp a rămas singurul port al Moldovei, pe o hartă din 1526 numit Galatz.

Poliția de Frontieră

Din timpul Domnitorului Vasile Lupu (sec. XVII) s-a păstrat în oraș Biserica Ortodoxă fortificată „Sf. Precista”, azi monument istoric. A fost construită în perioada 1643-1647, din piatră și cărămidă, cu turnul-clopotniță inclus în corpul bisericii, prevăzut cu metereze. În războaiele ce au urmat, clădirea a fost grav avariată, fiind refăcută în 1829 și 1859. Sub comuniști a fost restaurată (1953-1957) și transformată în muzeu, după 1994 fiind redată cultului ortodox. Legenda spune că, plecând de la biserică până pe celălalt mal al Dunării, a existat un tunel secret, folosit pentru refugierea din fața dușmanilor și ascunderea bunurilor.

Sub Domnitorul Gheorghe Duca, în a treia sa domnie (1678-1683), s-a construit  Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”, terminată în 1702 de fiul său Constantin Duca, numită și Mavromol (Stânca Neagră), fiind  închinată Mănăstirii Mavromol din Constantinopol, capitala fostului Imperiu Bizantin. În 1765 lângă ea s-a înființat și o școală grecească. Biserica a fost arsă în invazia otomană, avariată în războaiele ruso-turce (sec. XVIII), de fiecare dată refăcută. Azi este înscrisă pe lista monumentelor istorice.

După ce armatele Domnitorului Moldovei Dimitrie Cantemir au fost înfrânte de otomani la Stănilești (1711), a urmat invazia tătarilor, apoi războaiele ruso-turce, în care orașul a fost jefuit și devastat. Totuși navigația și comerțul s-au dezvoltat continuu, în 1775 înființându-se primul consulat local, din 1805 vice-consulatele Franței și Angliei, apoi cel al S.U.A. (1850), ridicat la rangul de consulat în 1858. În 1837 orașul a primit statutul de port liber, din care vapoarele cu aburi făceau curse regulate, mai ales în Austria.

Căpitănia Portului Galați

În oraș exista și comunitatea evreiască, în 1780 fiind menționată documentar Sinagoga Mare. Până în a doua jumătate a sec. XIX numărul lor crescând, s-au construit mai multe școli și încă 16 sinagogi, dintre care până azi s-a păstrat până azi Sinagoga Fierarilor, numită și Templul Meseriașilor, deoarece a fost construită (1883-1884) pe un teren achiziționat de Societatea meseriașilor israeliți din Galați, clădire în stil eclectic, fațada principală prezentând 2 frontoane semicirculare, deasupra ferestrelor fiind ornată cu reliefări geometrice simetrice. În 1887 a fost grav avariată de un incendiu, ulterior reparată. În timp evreii emigrând în Israel, sinagoga a fost părăsită și treptat s-a degradat, fiind restaurată în anii 2010-2014. Lângă ea în 1921 s-a construit o clădire de locuit, o parte fiind folosită pentru activități pedagogice. 

Din acea perioadă în cartierul Filești, pe vremuri numit Calica, s-a păstrat Mânăstirea Ortodoxă de rit vechi „Sf. Treime”, azi cu obște de călugări.

Biserica din cadrul ei a fost ridicată în anii 1848-1852 pe locul vechii Biserici de lemn „Sf. Nicolae”. Moșia intrând în posesia medicului Aristide Serfioti (1878), acesta a finanțat renovarea bisericii. Clădirea, în stil moldovenesc, a fost prevăzută cu 2 turle, cea din față fiind distrusă de cutremurul din 1940, supraviețuind doar turla în formă de bulb de ceapă, în decursul timpului fiind adăugate și 2 turle mici.

După ce a fost restaurată, în 1990 interiorul a fost pictat în ulei.

Biserica e ornată cu icoane, unele datând din 1850.

După Războiul Crimeii (1854-1856) orașul, condus de pârcălabul Al. Ioan Cuza, viitorul Domnitor al Moldovei și Țării Românești, a devenit sediul Comisiei Europene a Dunării, nou înființată pentru  reglementarea circulației libere pe canale, serviciile ei operative funcționând la Sulina. Comisia fiind formată din reprezentanți ai marilor puteri europene: Anglia, Franța, Austria, Prusia, Germania, Italia, Sardinia, Rusia și Turcia, aceștia și-au înființat în oraș consulate, unele funcționând și în perioada interbelică., cum ar fi fostul Consulat Italian, care a închiriat Casa Auschnitt, construită în 1900, în stil neoclasic, cu intrarea flancată de 2 coloane cu capiteluri corintice, superior având un fronton decorat cu motive tip ghirlandă, după naționalizare folosită ca sediu unor instituții, apoi al Muzeului de Istorie Modernă și Contemporană, Comitetului Județean UTC, după 1989 găzduind o fundație pentru tineret, un restaurant, din 2004 înscrisă pe lista monumentelor istorice.

La propunerea austriecilor, în 1854 în Moldova s-au construit primele linii telegrafice, unind mai multe orașe, începând de la Cernăuți până la Galați, unde telegraful a funcționat din 1856, în 1887 fiind înființată o linie telefonică care deservea clădirile administrative din oraș, apoi pe terenul achiziționat de la un comerciant s-a construit actualul Palatul Poștei (1906-1908), azi Oficiul Poștal nr. 1, declarat monument istoric, clădire în stil neoclasic, cu influențe baroce, cu subsol, parter și etaj, pe lângă serviciile de poștă în el funcționând și cele de Cecuri şi Economii, Serviciul Societăţii Române de Radiodifuziune, fiind și loc de întâlnire a personalităților.  

În oraș s-au construit case noi și s-au înființat școli, în 1864 Școala superioară de comerț „Alexandru Ioan I” și în 1867 Liceul Vasile Alecsandri. În anii 1866-1872 comunitatea greacă a ridicat Biserica greacă „Schimbarea la Față a Domnului”, ulterior modificată, fiind extinsă cu 2 aripi, ferestre prevăzute cu vitralii prezentând apostoli și sfinți, s-a ridicat turla, pe latura vestică 2 clopotnițe și interiorul a fost pictat. În curtea bisericii s-au înființat Școala de fete, Școala de băieți și s-au construit clădiri anexe.

În 1938 pictura interioară a fost restaurată, fiind finanțată de 2 comercianți greci.

Cutremurul din 1940 a produs daune majore, acoperișurile clopotnițelor fiind distruse, ulterior refăcute în forma actuală. 

Comunitatea greacă deținea și alte imobile, între care o școală, ulterior demolată, Oficiul Stării Civile, retrocedat în 2009, Restaurantul Olimpic și Cinematograful Central, ambele retrocedate în anul 2000, ultimul folosit interbelic ca sală de teatru, proiecțiile de film fiind făcute în perioadele dintre reprezentații. 

După ultimul război ruso-turc, numit și Războiul de Independență (1877-1878), Galațiul a fost încadrat în Regatul României. Orașul a început să se dezvolte, până în 1908 în el funcționând 41 de fabrici, în comerțul de cereale și cherestea implicându-se și cele 16 consulate străine din oraș. În anii 1888-1890 s-a creat actualul Parc Mihai Eminescu, în care se află statuia Mihai Eminescu, inaugurată în 1911, amintind de renumitul de poet care a poposit de numeroase ori în Galați.

În anul 1913 parcul a fost amenajat în stil englezesc, în el fiind create un mic lac artificial și un loc unde fanfara militară susținea recitaluri.

Interbelic Galați a fost reședința județului Covurlui, apoi a Ținutului Dunării. În Al Doilea Război Mondial bombardamentele au distrus aproape tot centrul istoric, gara și o parte din Șantierul Naval. Postbelic a devenit reședința Regiunii, apoi a Județului Galați, sub comuniști cca. 90% din clădirile vechi care au supraviețuit fiind distruse, până azi cele mai multe rămânând pe strada Domnească, multe înscrise pe lista monumentelor istorice, pe care urma să le văd și eu.

În Casa Cavalioti (sec. XIX) a trăit Al. Ioan Cuza în perioada când era pârcălabul Galațiului. Azi în ea funcționează Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”, inaugurat în 1939, inițial cu colecția academicianului Vasile Alexandrescu Urechia, donată la sfârșitul sec. XIX  Colegiului „Vasile Alecsandri” și colecția expusă la Școala de Băieți nr. 6 (1913), formată din donațiile localnicilor. În Al Doilea Război Mondial muzeul a fost închis, reluându-și activitatea în anii 1950, când colecțiile au fost separate și în 1956 create Muzeul de Științe ale Naturii și Muzeul de Artă.

Azi Muzeul de Istorie deține un patrimoniu de peste 50.000 de obiecte- numismatică, etnografie, artă decorativă, documente, publicații, cărți vechi, etc.,  artefactele descoperite de arheologi în partea sudică a Moldovei, datate din paleolitic, neolitic până în epoca postromană, cum ar fi sarcofage, stele funerare, fragmente de coloane din construcții, altare votive, fiind expuse într-o clădire adiacentă- Lapidarium.

Fostul „Grand Hotel”, construit de Elie Climis, comerciant din Galați, în perioada 1911-1912, în stil compozit, cu elemente neoclasice și baroce, cu parter și 2 etaje, având deasupra intrării principale, la fiecare etaj, câte un balcon, în perioada interbelică folosit prostituatele de lux , atunci zona fiind numită  „strada felinarelor roşii”, postbelic fiind naționalizat, a devenit sediul Securităţii din Galaţi, în 1968 al Consiliului Popular al Municipiului Galaţi și din 1990 al Primăriei Galați. După mai multe procese, a fost retrocedat moștenitorilor familiei, care l-au închiriat Primăriei până în 2017, când aceasta s-a mutat în sediul nou construit (2015-2017).

Pe locul fostului „Hotel de Moldavia”, demolat în 1895, în anii 1912- 1923 s-a construit Palatul Justiției, lucrări încetinite de Primul Război Mondial, în el mutându-se Curtea de Apel, Tribunalul şi Curtea de Juraţi, care au funcționat în alte sedii. În 1950 palatul a fost preluat de Universitatea de stat din Galaţi, inițial cu Institutul de Îmbunătățiri Funciare, înfiinţat în urmă cu doi ani, din 1951 alăturându-se Institutul Mecanic Naval, apoi Institutul de Industrii Alimentare din București, transferat în 1955 și comasat cu Institutul Tehnic din Galați, până în 1959 fiind create Institutele Agronomic, Politehnic și Pedagogic, ultimele două unificate în 1974, din 1991 numită Universitatea Dunărea de Jos, azi în cadrul ei funcționând 16 facultăți.

Depășind-o, am trecut pe lângă statuia Spiridon Vrânceanu, inaugurată în 1958, amintind de protestele muncitorilor din 1916, în timpul cărora acesta a decedat.

Palatul Lambrinidi, construit în sec. XIX, până în 1890 a aparținut industriașului Epaminonda Lambrinidi. Falimentând, clădirea a intrat în proprietatea societăţii bancare „Creditul Funciar Urban” care a închiriat-o Curţii de Apel Galaţi, aceasta funcționând și după ce palatul a fost cumpărat de Primăria Galaţi (1907). Din 1930 a fost ocupat de Liceul de Fete Mihail Kogălniceanu, care l-a părăsit în 1940, când a fost grav avariat de cutremur. După ce a fost refăcut și consolidat, în perioada 1941-1968 a devenit sediul Primăriei şi Sfatului Popular Orăşenesc Galaţi. Instituțiile mutându-se în fostul Grand Hotel, naţionalizat, palatul a fost predat Direcţiei Regionale CFR Galaţi. După ce a fost retrocedat, proprietarul l-a închiriat administrației publice locale.

În anii 1904-1905 s-a construit Palatul Administrativ, format dintr-un corp principal și 2 aripi ce închid o curte interioară, cu parter, mezanin și etaj.

Fațada principală prezintă central 3 arcade în stil romanic, între ele fiind postate stemele din bronz ale județului, la etaj 3 ferestre mărginite de coloane și mici balcoane, între ele fiind postate statuile din marmură albă prezentând Industria și Agricultura, pe frontonul superior un ceas care marchează orele prin fragmente din valsul „Valurile Dunării”, compus de gălățeanul Iosif Ivanovici.

Pe cealaltă parte a străzii, încadrat într-un mic „părculeț”, în 1995 s-a inaugurat Monumentul Eroilor Revoluției 1989, o arcadă dreptunghiulară, de cca. 10 metri înălțime, din beton armat placat cu marmură albă, în interiorul ei fiind postată o cruce de inox.

În dreapta lui se află Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, numit după actrița de origine italiană care în 1864 a făcut numeroase demersuri, solicitând municipalității înființarea unui teatru. Clădirea, în stil clasic, grecesc, a fost construită abia în 1941, de Societatea Culturală ,„V.A. Urechia“, care a folosit-o până în 1955, când a devenit sediul Teatrului de Stat. Fațada principală prezintă un fronton triunghiular, decorat cu un basorelief pezentând eroi legendari, între care Făt Frumos și Ileana Cosânzeana, susținut de 6 coloane cu capiteluri dorice. Din 1973 a fost numit Teatrul Dramatic, în 2000 fiind adăugat numele actriței.

Casa Artelor, clădire în stil eclectic, cu elemente decorative neoclasiciste, a fost construită ca locuință, în perioada 1897-1906 închiriată Pârcălăbiei/Prefecturii judeţului Covurlui, în timp deținută de mai mulți proprietari, printre care și ministrul de finanțe al Bulgariei,  sub regimul comunist fiind naționalizată, a devenit sediul Palatului Pionierilor și după ce a fost restaurată, din 2022 Casa Artelor.

Casa Damian Drăgănescu, clădire în stil neoromânesc, cu 3 etaje, construită în anii 1916-1923, fiind moștenită de soția lui Damian, în 1947 a donat-o Camerei Agricole a Judeţului Covurlui, în schimbul unei pensii viagere. Postbelic în ea a funcționat Direcția Agricolă, din 1970 devenind sediul Întreprinderii de Transporturi Auto, după 1990 intrând în posesia Combinatului Siderurgic Sidex S.A.

Continuând strada Domnească, am început să văd dezastrul produs sub comuniști, clădirile istorice fiind intercalate de blocuri de locuințe.

În acea zonă am trecut pe lângă Biserica Romano-Catolică „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”,  construită în 1844, la inițiativa consulului Regatului Sardiniei la Galați și extinsă în 1873.

În fața ei, pe laterale, s-au postat statuile celor 2 sfinți catolici foarte cunoscuți.

Statuia Sf. Francisc de Assisi

Statuia Sf. Anton de Padova

Biserica a fost renovată în perioada 1985-1988.

Pe aceeași parte a străzii se află și Catedrala Arhiepiscopală Ortodoxă „Sf. Ap. Andrei; Sf. Nicolae”, piatra de temelie fiind postată în 1906, în prezența Prințului Ferdinand și a Reginei Maria, biserica fiind terminată în 1917, prezentând un pridvor deschis, mărginit de 3 arcade susținute de perechi de coloane, deasupra fațadei principale un fronton arcuit, mărginit de 2 turle, deasupra pronaosului fiind situate 2 turle mai mici și central, deasupra naosului, turla mare, care s-a prăbușit în cutremurul din 1940 și a fost refăcută în timpul lucrărilor din anii 1950-1957.

Interiorul a fost pictat în frescă, restaurată o dată cu refacerea turlei și după cutremurul din 1977. În 1996 au fost aduse moaștele Sf. Ap. Andrei, protectorul municipiului Galați și în 2006, când s-a sărbătorit centenarul catedralei, moaștele Sf. Nectarie de la Eghina.

Vis a vis de catedrală se află mai multe facultăți și sunt postate busturi unor personalități legate de specificul lor, în fața Facultății de Drept și Științe Administrative fiind statuia Vintilă Dongoroz (1893-1976), jurist, avocat, profesor universitar de drept penal.

Statuia Lască Catargiu (1823-1899)- om politic român, fondator şi preşedinte al Partidului Conservator până la sfârşitul vieţii

După cca. 5 minute am ajuns în dreptul fostului Palat Arhiepiscopal, construit în anii1898-1901, pe care am putut să-l văd parțial, fiind înconjurat de un parc îngrădit. Avariat în numeroase cutremure, de fiecare dată a fost reparat, după cel din 1940 în doi ani fiind refăcut total. În 1963 a fost confiscat de comuniști și transformat în Muzeu de Artă, în 2004 fiind retrocedat bisericii, care l-a restaurat (2012-2014) și amenajat ca Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității de la Dunărea de Jos, în interior funcționând și Capela „Întâmpinarea Domnului; Sf. Martiri Brâncoveni”.

În mijlocul unui giratoriu am văzut Monumentul Al. Ioan Cuza, statuia din bronz, prezentându-l pe domnitor, fiind postată pe un soclu înalt, la baza căruia mai multe statui, simbolizând reforma agrară, arată viața din mediul rural. Primul monument, postat în 1924, a fost înlăturat de comuniști, în 1959 fiind înlocuit cu bustul lui Al. Ioan Cuza și în 1972 cu actuala statuie.

Am părăsit strada Domnească, intrând în Grădina Publică, pe lângă o superbă fântână arteziană.

Grădina a fost amenajată în 1864, pe vremea pârcălabului Iorgu Ghica. Sub administrația lui Alecu Moruzi a fost extinsă, s-au plantat brazi și s-a construit o seră cu flori, după Primul Război Mondial ajungând să ocupe 12 hectare, în ea existând 2 sere mari.

Din vremurile de demult am văzut un foișor, atunci folosit de fanfara militară și bustul Ion Luca Caragiale, postat în 1956. 

Ieșind din grădină, îndreptându-mă spre Dunăre, am urmat o stradă paralelă cu strada Domnească, inițial trecând pe lângă Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”. Încă din prima jumătate a secolului XIX în oraș au avut loc spectacole de teatru muzical, la jumătatea secolului fiind ținute în micul teatru înființat de profesorul de muzică Luigi Ademolo, ulterior în Teatrul Temistocle, construit în anii 1859-1865 de un antreprenor de hoteluri și vara în grădinile orașului, oprite timpul războaielor și reluate în 1921, când s-a înființat Societatea Filarmonică din Galați. În jurul anilor 1922-1923 trupa lui Nae Leonard, născut în Galați, supranumit „prințul operetei românești”, susținând numeroase spectacole, audiența a crescut, în 1930 înființându-se Societatea „Simfonia și Orchestra funcționarilor publici”, postbelic Orchestra simfonică a orașului (1955), un an mai târziu fiind inaugurat actualul teatru, din 2018 numit după renumitul cântăreț.

Lângă el se află Seminarul Teologic „Sf. Ap. Andrei”, înființat în 1864 la Ismail și transferat la Galați în 1879, unde a funcționat până în 1893, fiind reînființat în 1908. Sub regimul comunist și-a întrerupt activitatea, fiind reluată în 1990.

Lângă el, pentru oficierea slujbelor, în perioada 1995-1998 s-a construit Capela „Sf. Ap. Andrei; Sf. Ierarh Nectarie”.

Pe aceeași parte a străzii se află și fosta Casă Robescu, monument istoric, în care azi funcționează Palatul Copiilor, construită în anii 1896-1897, cu parter înalt și etaj prevăzut cu 2 cerdace susținute de stâlpi din lemn, sub cornișă fiind creat un brâu cu motive florale din ceramică smălțuită, parterul fiind ornat cu ocnițe rotunde, decorate cu ceramică.  

Ajungând la o intersecție, am continuat plimbarea pe strada de jos, pentru a vedea Scările Moruzi, 2 șiruri de trepte create în 1874 de primarul orașului Al. D. Moruzi pentru a scurta drumul dintre partea de pe platou, partea de jos și gara nou înființată, azi pe lista monumentelor istorice.

Între casele de epocă mi-a atras atenția una mai „răsărită”, cu parter și 2 etaje, Casa Corpului Didactic, instituție înființată în 1903 printr-o lege emisă de ministrul educației Spiru Haret, atunci numită Casa Învățătorilor Covurluieni, pentru care în anii 1937-1939 s-a construit actuala clădire. De fapt încă din 1866 a existat la Galați „Societatea pentru învățătura poporului român” care pregătea învățătorii din mediul rural, în 1883 fiind înființată  „Societatea Corpului Didactic din Județul Covurlui”, care a funcționat până în 1898.

O altă clădire monument istoric este fosta casă părintească a lui Al. Ioan Cuza, preluată în 1937 de Asociaţia „Casa Cuza Vodă” și transformată în Muzeul „Casa Cuza Vodă”, care funcționează și azi, în el fiind prezentate viața fostului domnitor și a orașului din a doua jumătate a secolului XIX și începutul secolului XX, în fața lui fiind postată statuia Al. Ioan Cuza.  

După 5 minte am ajuns la clădirea în care azi funcționează Decanatul Facultății de Medicină și Farmacie, cu care obligatoriu trebuia să mă pozez, eu fiind cadru universitar în domeniu.

Din nou o zonă cu case și blocuri intercalate… Am luat viteză și în cca. 15 minute am ajuns la malul Dunării. Urmând faleza, mă gândeam ce oraș dezvoltat a fost Galațiul, mai ales după ce s-au înființat cca. 40 de întreprinderi, între care Combinatul Siderurgic (1965), Șantierul Naval, porturile, aeroportul și cum după 1989 treptat s-au desființat, rămânând doar 5 întreprinderi funcționale…

Am ajuns la statuia I.C. Brătianu, inaugurată în 1926, înlăturată de comuniști, ulterior restaurată și așezată în actuala locație, în momentul vizitei mele la baza soclului fiind făcute noi lucrări de amenajare a spațiului. În prezintă pe marele om politic, statuie din bronz, de 3,5 metri înălțime, postată pe un soclu înalt, privind în zare, cu mâna dreaptă arătând peste Dunăre, parcă spre Basarabia și Gurile Dunării.

Cum se însera, am coborât în zona de pe malul apei, amenajată cu numeroase terase, unele chiar pe ambarcațiuni, pentru a servi cina.

Era timpul să mă întorc la cazare, a doua zi urmând să părăsesc orașul, nu înainte de a vizita Complexul Muzeal Științele Naturii „Răzvan Angheluță”, care ocupă cca. 18 hectare de pe malul stâng al Dunării. Muzeul a fost înființat în 1956 cu o colecție de minerale privată, într-o clădire din centrul orașului, din 1976 primind alt sediu, doi ani mai târziu expunând mediul ecologic și viața păsărilor  din zona de sud-est a României. Din 1992 a început amenajarea actualului complex, inaugurat în 2003, în care s-a creat Grădina Botanică, cu sere ocupând 2.500 metri pătrați.

S-a construit o clădire, în momentul vizitei mele (2024) acoperită cu schele (?), având o cupolă de de 7 metri diametru, demisolul fiind ocupat de acvariu, laboratoare și depozite, primul etaj de Auditoriu cu 50 locuri și spații pentru expoziții temporare, la al doilea etaj funcționând Planetariul, Observatorul astronomic fiind inaugurat în 2010. Azi de complex aparține și Grădină Zoologică din Pădurea Gârboavele, întinsă pe 7 hectare, situată la cca. 7 kilometri nord-vest de oraș.

Citește și O incursiune în orașul Brăila