Orașul Pápa, Ungaria

Publicat pe 14 decembrie 2022 de monica frimu

Orașul Pápa, încadrat în județul Veszprém, Ungaria, este situat pe valea pârâului Tapolca. Pe teritoriul său arheologii au descoperit urme de louire încă din neolitic. Orașul s-a format pe locul unde au existat 11 sate. Prima dată a fost menționat documentar într-un act de donație (1214).

Părerile istoricilor despre originea numelui orașului sunt împărțite. Unii spun că provine de la cavalerul bavarez Popo, care deținea un conac acolo încă dinaintea formării orașului, alții că provine de la cuvântul púp, fiind construit pe un deal.

Majoritatea afirmă că provine de la expresia folosită de Regele Ștefan I când a primit coroana adusă de la Roma, Papa Silvestru trimițându-i-o prin Episcopul Asztrik: „Ecce papa misit mihi coronam”, adică „Iată, Papa mi-a trimis o coroană”.

În secolul XIII orașul era sediul unui arhidiaconat și se presupune că exista o biserică, construită sub Regele Ștefan I al Ungariei.

La sfârșitul secolului XIV a primit statutul de oraș-târg (oppidum). Pe malurile pârâului Tapolca s-au construit mai multe mori, care au ajutat la dezvoltarea orașului.

Treptat numărul populației a crescut, s-au creat breslele și orașul a fost extins. Din acea perioadă s-au păstrat câteva clădiri, între care Casa Korvin (Korvin ház), pe care azi o tăbliță precizează anul construcției și al modificărilor suferite în timp (sec. XV-XVI, fațada sec XVIII).

Inițial în oraș s-au stabilit franciscanii. Aceștia au extins vechea biserică, în stil gotic și au folosit-o până la Reformă, când a fost preluată de protestanți. Ruinele ei, depistate de arheologi, azi se află sub Marea Biserică Papală din centrul orașului.

Pe lângă Biserică Reformată în 1531 s-a fondat Colegiul Reformat (Református Kollégium), care a educat viitorii reprezentanți ai clerului până la Contrareforma habsburgilor (sec. XVII), când proprietara orașului, familia Esterházy, susținând recatolicizarea, l-a închis (1752). Totuși colegiul s-a mutat în satul Adásztevel și studiile au continuat sub conducerea profesorului de teologie, filozofie și matematică István Márton Mándi. După emiterea Decretului de toleranță religioasă, emis de Regele Iosif II, colegiul din Pápa și-a redeschis porțile (1783), profesorul s-a întors și l-a condus până la moartea sa.

În 1797 s-a construit Internatul Colegiului Reformat (Református Kollégium internátusa), clădire în stil baroc, pe care azi este postată placa memorială Mandi Marton Istvan (1790-1831).

În 1804 a fost ridicat la rang egal cu școlile reformate din Debrecen și Sárospatak. Apoi s-a creat Academia Teologică Reformată (Pápai Református Teológiai Akadémia) cu facultățile de științe naturale, filozofie, științe umaniste și drept, cărora la sfârșitul secolului XIX li s-a alăturat și Institutul de Stat de Formare a Profesorilor. Acolo au studiat multe dintre personalitățile țării, între care Petőfi Sándor, viitor poet maghiar, revoluționar (1848-1849) și Jókai Mór, viitor romancier, membru al Camerei Lorzilor, membru al consiliului de administrație Academiei Maghiare de Științe. După Primul Război Mondial colegiul a fost transformat în Școala Gimnazială și Liceul Petőfi Sándor și din 1939 o Școală Comercială. Postbelic a fost naționalizat (1948-1952), Institutul de Stat de Formare a Profesorilor a fost desființat (1959) și a funcționat ca Liceu teoretic până în 1994, când a fost retrocedat Bisericii Reformate. Din 1998 studiile teologice au fost reluate și un an mai târziu i s-a alăturat Școala de Artă Tanc-Lánc, nou înființată.

După Contrareformă, congregația reformată fiind în creștere, biserica a devenit neîncăpătoare. La sfârșitul secolului XIX s-au adunat fonduri care, izbucnind Primul Război Mondial, s-au pierdut. Primind aprobarea să fie ridicată în zona Colegiului Reformat, în 1931 Teatrul Jókai, existent acolo din 1881, a fost demolat și în perioada 1932-1934 Biserica Reformată (Református templom) a fost terminată.

Clădirea, în stiluri arhitectonice combinate, neo-baroc, neo-renascentist și Art Nouveau, a fost prevăzută cu 2 turnuri, de 54 metri înălțime, legate printr-un fronton arcuit, dotate cu 4 clopote (1936). În piațeta din fața ei azi se înalță o coloană, pe care e așezat un vultur pregătit să zboare, Monumentul bătăliei de la Ihász (Az ihászi csata emlékműve), purtată în Războiului de Independență Rákóczi (1848-1849).

În prima parte a secolului XVII majoritatea locuitorilor orașului erau protestanți. În 1638, chemați de moșierul catolic László Csáki, în oraș s-au stabilit primii călugări ai Ordinului Paulin. Cu ajutorul lor moșierul a înființat o școală catolică, consemnată documentar din 1647. În perioada în care Liceul Reformat a fost desființat, a funcționat ca liceu principal. Acesta reînființându-se, școala a devenit particulară și din 1794 liceu regal.

case construite în 1790

În 1802 clădirea liceului a fost restaurată și, preluată de benedictini, din 1911 a funcționat ca Liceu Benedictin. Unul dintre elevii școlii a fost Ferenc Deák avocat, membru al parlamentului și ministrul justiției în Guvernul Batthyány (1848), unul dintre cei 3 care au semnat acordul compomprimului austro-ungar, în urma căruia s-a format dubla monarhie.

clădire construită în sec. XVIII

În timpul celor Două Războaie Mondiale clădirea a fost transformată în spital militar. Postbelic a fuzionat cu școala elementară catolică și a devenit liceu de stat, din 1951 numit după fostul elev, devenit important colonel de armată, Colegiul Türr István (Türr István Gimnázium és Collégium), în care din 1974 a funcționat și o școală profesională, schimbată în 1997 cu una pedagogică, desființată în 2005, de când a rămas doar liceu.

În același timp cu școala, călugării paulini au construit și o biserică. Pe locul ei, în perioada 1734-1742 a fost construită Biserica Benedictină a Maicii Domnului (Pápai Nagyboldogasszony bencés templom), comandată de Episcopul de Veszprém, Ádám Acsády, a cărui stemă, sculptată în marmură roșie, a fost postată deasupra ușii de intrare.

Călugării franciscani, stabiliți în oraș încă din secolul XV și retrași după Reformă, au revenit în 1660, chemați de contele Ferenc Esterházy.

La cererea contelui, pe o parcelă din terenul său, au construit Biserica Romano-Catolică „Maica Domnului” sau Biserica Franciscană (Pápai Kisboldogasszony templom vagy Ferences templom) și aripa de vest a mânăstirii (1678-1680). Complexul, avariat de incendii (1707, 1747), a fost refăcut de Episcopul de Eger Károly Eszterházy, când i s-a adăugat și aripa de est a mânăstirii (1764). Deasupra porții, într-o nișă, a fost postată statuia Fecioarei Maria cu Pruncul în brațe, pe fațadă, în două nișe superioare, laterale, statuile Sf. Francisc, ținând o cruce în mână și Sf. Ecaterina, sprijinită pe o sabie, cu o pană de scris în cealaltă mână. Deasupra lor, central, a fost pusă stema reunită, reprezentând familiile Esterházy-Thököly. Turnul bisericii a fost construit pe latura sanctuarului, între naos și mânăstire.

În 1950 comuniștii au dizolvat ordinele religioase. Biblioteca mânăstirii, cu mii de volume, vechi de sute de ani, au fost distruse și încăperile au fost trasformate în birouri de stat. După schimbarea regimului politic clădirea a fost abandonată și a început să se ruineze treptat.

Pe la mijlocul secolului XVIII contele Esterházy a devenit proprietarul localității. Pe cheltuiala sa, în perioada 1774-1786 s-a construit Biserica Catolică Sf. Martir Ștefan (Szent István vértanú katolikus templom), azi situată în Piața centrală (Fö tér), numită și Marea Biserică Papală. Clădirii, în stil baroc târziu clasicizant, i s-au ridicat două turnuri, înalte de cca. 57 metri, dotate cu câte 2 clopote.

Pe turnuri au fost create coloane, pentru a susține partea superioară din cupru, pe care a fost postat câte un ceas. Între turnuri, partea superioară a fațadei principale a fost decorată cu sculpturi.

În biserica de 42 metri lungime, 22 metri lățime și 24 metri înălțime, azi se intră pe o poartă laterală, situată sub turnul din dreapta.

În interior, pe tavan s-au creat cupole, separate prin arcade. Pereții și cupolele au fost decorate cu fresce care, prin scene și personaje religioase, prezintă viața Sf. Ștefan.

În altarul principal s-a așezat o masă masivă, în spatele căreia a fost postată o pictură cu scene religioase, străjuită de câte 2 coloane, între care au fost postate statuile Sf. Ștefan și Sf. László, deasupra lor câte doi îngeri, toate din marmură de Carrara.

În biserică s-au amenajat patru altare laterale, numite Sf. Ioan de Nepomuk, Sf .Ana, Sf .Iosif, Sf. Carol de Borromeo și Capela Fecioarei Maria, în al cărei altar azi se află statuia Sf.Ștefan Martir. Deasupra intrării principale s-a creat un cor, în care a fost postată orga.

În decursul timpului în cripta de sub biserică au fost înmormântați mai mulți membri ai familiei Esterházy și personalități religioase.

În fața bisericii se află o fântână (szökőkút) cu un bazin rotund, din piatră. În mijlocul lui, pe un piedestal, se află statuia din bronz a unei femei, ținând într-o mână un ulcior și cu cealaltă sprijinind pe umăr alt ulcior, din care curge apa.

Pe laturile externe ale piedestalului se află patru statui, reprezentând un pește și capetele de taur, berbec și leu.

În aceeași perioadă contele s-a ocupat și de construirea unui castel personal. În spatele biserici a existat un vechi castel, construit în secolul XV de familia nobiliară Garai. Avariat de trupele otomane (sec. XVI), apoi de un incendiu, în 1707 a fost ocupat de trupele habsburgice. După retragerea lor, treptat s-a degradat. În perioada 1743-1784 pe locul lui s-a construit Castelul Esterházy (Esterházy kastély), în stil baroc, cu trei laturi, în formă de U, înconjurat de un imens parc privat, spre care s-a orientat aripa principală unde, deasupra intrării, a fost postată stema familiei, vizibilă și azi.

În aripile laterale s-au amenajat camerele oaspeților, în cea de vest și apartamentul contelui, iar în cea de est o capelă. Au fost construite și clădiri pentru grajduri, pentru trăsuri și două case pentru paznici. Proprietatea a fost înconjurată de un gard din piatră.

În anul 1806 castelul a fost renovat, în el s-au amenajat Sala Strămoșilor, Sala Nádor, o sală de ceremonii și s-a creat poarta castelului, „păzită” de doi lei din piatră, ținând stema familiei.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial castelul a fost avariat, gardul și poarta au fost distruse (1945). Apoi a fost ocupat de trupele armatei sovietice, care au închis capela și deteriorat interiorul. Localnicii, nemulțumiți că parcul le fusese inaccesibil, au tăiat mare parte din copaci.

După ce exteriorul a fost renovat (1960), până în 1990 castelul a fost folosit ca bibliotecă, școală de muzică, centru cultural și muzeu de istorie locală. În 1973, la comemorarea a 150 ani de la nașterea sa, în parcul din fața castelului a fost dezvelită statuia Petőfi Sándor (Petőfi Sándor szobor).

În perioada 1999-2015 castelul a fost restaurat și clădirile din Piața centrală renovate. Capela a redevenit funcțională, în ea azi desfășurându-se nunți, botezuri, etc. Apoi a fost creată poarta din fier forjat (2019). Deși se poate vizita, eu l-am găsit închis (octombrie 2021).

În secolul XVIII în oraș au s-au mutat coloniști germani și treptat s-a extins.

S-au înființat mai multe școli, din care unele funcționează și azi.

Școala Romano-Catolică (Római Katolikus Iskola)

Liceul Tarczy Lajos (Tarczy Lajos Gimnázium)

Un secol mai târziu s-au construit majoritatea clădirilor care s-au păstrat până azi, situate în centrul localității, unele dintre ele sedii administrative. Primăria Pápa (Pápai Városháza), o clădire în stil clasicist, pe al cărui fronton se vede stema din piatră a orașului, a fost construită în 1823.

Un an mai târziu a fost ridicată clădirea în care azi funcționează Judecătoria Pápa (Pápai Bíróság).

Placa, situată pe o altă casă, menționează că acolo a locuit Petőfi Sándor în anii 1841-1842.

Încă din 1748 în oraș s-a creat o comunitate evreiască, care în decursul timpului a crescut, ajungând în 1880 să reprezinte 25% din populație.

În 1846 au construit o Sinagogă ( Zsinagóga).

În timpul ocupației germane a orașului (1944), într-o fabrică locală s-a creat un ghetou, în care evreii au fost închiși, apoi transferați în lagărele de exterminare.

Din cei peste 2.500 de evrei deportați, postbelic s-au întors doar cam 10%. Azi fosta sinagogă este părăsită.

Războiul este amintit și prin una dintre plăcile postate pe case, cea care amintește de Kiss Zoltan (1914-1952), locotenent colonel, parașutist militar, unul dintre creatorii parapantelor militare.

Orașul a fost principalul centru comercial al vinurilor din regiune.

În perioada 1945-1983 a fost capitala administrativă a regiunii.

București- pe Bulevardul Lascăr Catargiu la Piața Romană

Publicat pe 31 mai 2021 de monica frimu

În mica mea plimbare prin București, de pe Calea Victoriei am cotit pe strada Gina Patrichi, mărginită de case de epocă cu diferite forme și stiluri arhitectonice.

În unele din ele funcționau diverse instituții.

Fundația Româno-Americană

Centrul Cultural al Ungariei „Balassi”

Unele clădiri erau adevărate palate.

La capătul străzii am cotit pe Bulevardul Lascăr Catargiu, numit după marele om politic, Prim-Ministru sub domnia Regelui Carol I. Sub regimul comunist numele i-a fost schimbat în Ana Ipătescu, luptătoare în Revoluția de la 1848, aceștia susținând că în acea zonă a izbucnit acea revoluție în România și după 1989 a revenit la fostul nume.

Am continuat plimbarea pe trotuarul larg, mărginit de copaci și de vilele burgheze construite în prima jumătate a secolului XX, intercalate de construcții noi, înalte, ridicate în anii 1970, care, din păcate, stricau imaginea de epocă. Multe dintre clădirile vechi sunt azi sedii de ambasade.

Am trecut pe lângă Casa Henri Coandă, una dintre multele case din București numite după inginerul aeronautic, fizicianul, academicianul cunoscut în toată lumea pentru invențiile sale (1886-1972).

Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” poartă numele amiralului care a construit clădirea (1908-1910) pentru un Observator Astronomic în care Societatea Astronomică Română „Camille Flammarion” și-a desfășurat cercetările până la decesul său (1926). Pentru o rentă viageră, văduva amiralului a donat clădirea Primăriei București care a mutat în ea Pinacoteca înființată de Regele Carol I. Colecția de picturi a fost preluată de Galeria Națională și din 1950 a redevenit Observator Astronomic în cadrul Muzeului Științelor Experimentale, nou înființat.

În multe din clădirile și palatele vechi azi funcționează diverse instituții.

Agenția Națională de Integritate

Am traversat bulevardul pentru a vedea o clădire interesantă care nu prea se integra între blocurile din jur. Casa Artelor „Dinu Lipatti” a fost reședința marelui pianist și compozitor căruia îi poartă numele. A fost construită la indicațiile lui (1902) cu forma unui foișor de care sunt legate două aripi, în stil rococo, înconjurat de o grădină. La intrarea principală s-a efectual un portal în formă de arc-potcoavă, specific Art Nouveau-ului francez. Parterul a fost amenajat pentru familie și podul pentru servitorii care aveau și o intrare secundară în imobil.

În 1943 muzicianul a părăsit țara, în clădire rămânând familia sa până după naționalizare (1950). Clădirea a trecut din proprietar în proprietar până în 2017 când Primăria București a închiriat-o și, la 100 de ani de la nașterea lui Dinu Lipatti, au deschis Centrul Cultural numit Casa Artelor „Dinu Lipatti”

În apropiere de Piața Romană se află Biserica Ortodoxă „Sf. Visarion”, construită între anii 1910-1913 pe locul unde, din secolul XVIII, au existat succesiv o biserică de lemn și două de zid, ultima parțial demolată în 1964, păstrându-se până azi pridvorul și naosul. Actuala biserică a fost construită de o enoriașă, Elena Eraclide, al cărui mormânt se află în incintă.

Biserica, în stil bizantin combinat cu cel moldovenesc, cu o turlă mare și două mai mici, prezintă un pridvor deschis, cu patru arce sprijinite de patru coloane decorate cu elemente florale. Pe portalul de intrare a fost postat un mozaic reprezentând-o pe „Maica Domnului cu Pruncul în brațe” și pe fațadă, sub cornișe, iconițe cu cei 12 Apostoli, avându-l central pe Sf. Visarion.

Interiorul a fost pictat în ulei, reprezentând personaje biblice și pe peretele vestic ctitorii bisericii și Regele Carol I.

Picturile au fost restaurate în anul 1968 și din nou între anii 2006-2007 când s-au efectuat lucrări ample de reparații.

Ceea ce s-a păstrat din vechea biserică a fost refăcut, consolidat și transformat în Bibliotecă Parohială (1965-1966).

Am ajuns la Piața Romană, cu traficul ei aglomerat, în ea intersectându-se 3 bulevarde: Lascăr Catargiu, Magheru și Dacia.

Printre blocurile noi, la parterul cărora funcționează numeroase magazine, restaurante, baruri, ici, colo, se păstraseră câteva case vechi: Casa Nicolae Petrașcu, Casa Nanu Muscel, Casa Sabba Ștefănescu.

Casa Gheorghe Petrașcu

Cea mai reprezentativă clădire este Palatul Academiei Comerciale (1916-1926) inițial construit pentru „Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale” înființată în urma unei legi promulgată de Regele Carol I (1913).

Din 1967 a primit numele actual, Academia de Studii Economice (A.S.E.).

Citește și București- un scurt tur în jurul Parcului „Grădina Icoanei”

La revedere Madrid

Publicat pe 10 mai 2019 de monica frimu

Răspunde

Din Piața Cibeles ne-am îndreptat spre Piața Lealtad (Plaza de la Lealtad) în mijlocul căreia se înălța Monumentul celor căzuți în Spania în timpul revoltei din 1808, foarte mulți uciși pe acel loc (Monumento a los Caidos por Espana). Construcția sa a început în 1821, a stagnat datorită instaurării absolutismului, a fost reluată în 1836 și monumentul, înalt de 5,6 metri, a fost inaugurat în 1840. În 1985 Regele Juan Carlos I l-a dedicat tuturor eroilor spanioli.

Pe una din lateralele pieței se afla o clădire construită între anii 1878-1893. în stil neo-clasic, pe a cărei fațadă erau postate 6 coloane corintice, Palatul Bursei de Valori (Palacio de la Bolsa de Madrid) în care, până în 1903 a funcționat Teatrul El Dorado.

În apropiere se afla Muzeul Prado pe care doream să-l vizităm. Acesta se găsea lângă Piața Canovas de Castillo (Plaza de Canovas del Castillo) sau Plaza de Neptuno. A fost amenajată în secolul XVIII pe locul în care se aflau o luncă și livezi, înconjurată de clădiri neoclasice care au fost restaurate, unele modificate în secolul XX, în care funcționau hoteluri de lux, magazine, etc. În mijlocul giratoriului se afla Fântâna lui Neptun (Fuente de Neptuno). A fost construită între anii 1782-1786, postată în altă locație și mutată în cea actuală în 1898. Neptun, zeul mării, era postat pe un stâlp circular, stand în picioare într-o cochilie trasă de doi cai de mare cu coadă de pește. În mâna dreaptă ținea un șarpe răsucit, în cea stângă un trident. Împrejur au fost postați delfini care aruncă apă la înălțime.

Clădirea Muzeului Prado (Muzeo Nacional del Prado) a fost proiectată în timpul lui Carol III pentru a adăposti Cabinetul de Istorie Naturală (1785). În timpul războiului peninsular (1807-1814) spațiile au fost folosite ca sediu pentru cavaleria trupelor lui Napoleon și ca depozit de praf de pușcă. Sub domnia lui Ferdinand VII a fost transformat în Muzeu Regal de Picturi și Sculpturi. Ulterior, devenind neîncăpător, a fost extins și deschis publicului în 1819. În 1868, după abdicarea Reginei Isabel II, muzeul a fost naționalizat și numit Muzeul Prado.

Poarta Goya la fața nordică

În timpul Războiului Civil Spaniol (1936-1939), pentru a fi salvate, o parte din tablouri și desene au fost trimise la Valencia, apoi la Girona și în final la Geneva. Au fost returnate la începutul Primului Război Mondial. De asemenea, în același scop, sub dictatura lui Francisco Franco (1936-1975) multe au fost trimise la ambasadele Spaniei. În perioada 1971-1997, în cadrul muzeului au fost preluate două clădiri situate în apropiere – Salon de Reinos, fostul Muzeu al Armatei și El Cason del Buen Retiro.

În 1946, în dreptul fațadei nordice a fost postată Statuia lui Goya (Estatua de Goya) construită în 1902. Pe un postament înalt, pe care erau inscripționate datele de naștere (1746), respectiv moarte (1828), era postată statuia pictorului, în haine de epocă.

Între anii 2002-2007, pe o suprafață de 22.000 de metri pătrați a fost construită o nouă clădire subterană, paralelă cu Biserica Jeronimos, care leagă clădirea veche de fostul Muzeu al Armatei. Pentru a se ascunde legătura cu clădirile vechi a fost amenajată o platformă împodobită cu plante, asemănătoare grădinilor din secolul XVIII.

Mânăstirea San Jeronimo el Real a fost construită în timpul domniei lui Enrique IV de Castilia (1425-1474) și mutată lângă Palatul Regal în timpul domniei Isabel I când a fost construită în stil gotic târziu Castilian. În 1808 călugării au fost izgoniți, trupele lui Napoleon au ocupat mânăstirea și au distrus-o. Între 1848-1859, sub domnia Reginei Isabel II, a fost reconstruită și i s-au adăugat turnurile apoi, între 1879-1883 a fost remodelată în stil neo-gotic.

Cu ocazia nunții Regelui Alfonso XIII, care s-a celebrat în Biserica San Jeronimo el Real, aceasta fiind situată pe un deal, a fost construită o scară de acces (1906). Din 2007 terenul fostei mânăstiri a intrat în posesia Muzeului Prado.

Am înconjurat biserica și ne-am îndreptat spre El Cason del Buen Retiro. Clădirea a fost construită ca sală de bal în cadrul Palatului Buen Retiro (1637). În secolul XIX, când palatul a fost distrus, clădirea a fost mărită cu două fațade în stil neoclasic și în ea a funcționat Cabinetul Regal de Mașini (1802), apoi Biroul Regal de Studii Topografice (1831), ulterior a fost folosită în multiple scopuri. Din 1971 a fost preluată de Muzeul Prado și a găzduit colecția de picturi din secolul XIX. După o reformă completă și extindere (1996-2007) a fost redeschisă în 2009 ca Centru de Muzeologie (Escuela del Prado) care găzduiește arhiva, biblioteca, sculpturi, artă decorativă, pictură, etc. din Evul mediu până în secolul XIX și secția de documentare. În fața ei, în mijlocul unui mic giratoriu, era postată Estatua Maria Cristina de Borbon.

Am coborât spre Poarta Goya a Muzeului Prado pe lângă sediul central al Academiei Regale Spaniolă (Real Academia Espanola). Academia a fost înființată în 1713 și preluată de Regele Filip V un an mai târziu. Regulile stabilite de Academie privind limba spaniolă vorbită și scrisă au devenit oficiale prin decret regal în 1844. Sediul central a fost deschis în 1894. Din 1993 a fost creată Fundația Academiei Regale Spaniole care are rolul de a asigura stabilitatea limbii spaniole atât în Spania cât și în cele 22 de națiuni ce folosesc aceeași limbă.

Am coborât pe lângă Muzeul Prado, am înconjurat Piața Canovas de Castillo și ne-am îndreptat spre Piața de las Cortes (Plaza de las Cortes), fost punct de intrare în capitală. Între anii 2005-2011 piața a fost remodelată și extinsă. Pe o latură a pieței se afla clădirea Plus Ultra. A fost construită pe o parte din fostul palat al ducelui de Medinacelli (1911-1913) cu fațada în stil francez. Din 1941 a fost folosită de Compania de asigurări Plus Ultra până în 2015 când a intrat în posesia Grupului Catalana Occidente.

Pe o altă latură a pieței, ocupată de fostul palat, în aceeași perioadă a fost construit Hotelul Palace.

O altă latură a pieței era ocupată de clădirea Congresului Deputaților (Congresos de los Diputados). A fost ridicată pe locul unei mânăstiri din secolul XVI care a ars în 1823. În 1834, în clădirile rămase neafectate au avut loc sesiunile parlamentare ale Procuraturii apoi, între 1843-1850 a fost construit Palacio de las Cortes, în stil neoclasic, în care funcționează Congresul Deputaților din Spania.

În centrul pieței, în 1834 a fost plasată statuia lui Cervantes (Estatua Miguel Cervantes).

De acolo, îndreptându-ne încet, încet spre cazare, ne-am îndreptat spre calle Alcala. În fața noastră a apărut clădirea roșie a Bisericii Calatravas (Iglesia de las Calatravas), singura parte rămasă din fosta Mânăstire a Ordinului Militar de Calatrava (1623), un ordin creat în secolul XII pentru a apăra posesiunile creștine din peninsula de sud de atacurile musulmane. În 1836, o dată cu confiscarea Mendizabal, clădirile mânăstirii au rămas neocupate și o mare parte au fost demolate (1868-1874). În perioada Regelui consort Francisco de Asis de Borbon exteriorul bisericii care a supraviețuit a fost decorat în stil romantic și fațada în stil neo-renascentist. Pe ea, într-o nișă era postată statuia Fecioarei, deasupra Crucea Calatrava. În secolul XXI biserica a fost complet renovată.

Lipit de ea se afla Petit Palace Alcala în care funcționa un hotel.

Pe cealaltă parte a străzii se afla Teatrul Alcazar-Cofidis (Teatro Alcazar-Cofidis). Începând cu anul 1925 Teatrul Alcazar a funcționat cu spectacole de operetă, apoi teatru de revistă și din anii 1930 ca cinematograf. În 1983 a suferit un incendiu, a fost închis pentru reparații și doar după 22 de ani a fost redeschis. Numelui Alcazar i s-a adăugat cel de Cofidis când teatrul a intrat sub conducerea Companiei Cofidis (2012).

Pe colț, lipită de teatru, se afla o clădire maiestuoasă în care funcționa un birou al administrație locale (Consejieria de Medio Ambiente Licencias de Caza y Pesca).

Ne-am îndreptat spre Gran Via unde am trecut pe lângă Clădirea Telefonica (Edificio Telefónica), un zgârie-nori înalt de 89 de metri, cu 14 etaje, care a fost cel mai înalt din Europa până în 1940. Clădirea a fost construită între 1926-1929 și din 1930 a funcționat ca Oficiul presei Externe. În timpul Războiului Civil Spaniol (1936-1939) a fost folosită ca observator de către trupele republicane. În ea funcționa serviciu de telecomunicații.

Am părăsit bulevardul și ne-am îndreptat spre ultimul obiectiv istoric pe care îl vizitam în Madrid, Biserica San Antonio a germanilor (Iglesia San Antonio de los Alemanes). Inițial a fost construită Biserica San Antonio a portughezilor (1624-1633) pe lângă un spital cu același nume (1606). Când Portugalia a ieșit din Imperiul Spaniol, biserica și spitalul au fost cedate germanilor (1668) care au păstrat sfântul portughez San Antonio de Padua. În principal s-au ocupat cu ajutorarea oamenilor săraci și cerșetorilor din Madrid.

Am străbătut străduțele înguste până la locul de cazare.

Cu bagajele pregătite deja ne-am îndreptat spre stația de metrou de pe Gran Via de unde urma să ajungem la aeroport pentru a decola spre casă.

Cartierul El Raval și Piața Spaniei Barcelona, Spania

Publicat pe 27 februarie 2019 de monica frimu

Răspunde

Ultima zi în Barcelona ne-am propus să vizităm cartierul El Raval astfel ne-am deplasat cu metroul până pe bulevardul La Rambla, care desparte cartierele Barri Gotic și El Raval. Am ieșit lângă Gran Teatre del Liceu. În fosta Mânăstire Montesion, în secolul XIX a fost deschis Liceul Filodramático de Montesión, un liceu de muzică a cărui elevi prezentau spectacole muzicale. Între 1845-1848 pentru teatru s-a construit o clădire nouă pe locul unde a fost demolată Mânăstirea Trinitarienilor care, după doar câțiva ani, a fost în mare parte distrusă într-un incendiu (1861). A fost reconstruită doar într-un an dar în 1893, în atacul anarhist (Bomba del Liceo), a fost din nou avariată. Reprezentațiile erau majoritar spectacole de operă. În 1994 a ars în marele incendiu care a devastat Barcelona. A fost refăcută și teatrul deschis în 1999. În aceeași clădire funcționa Conservatorul de Muzică și o societate civilă, Cercul Liceului.

În mijlocul părții pietonale pe La Rambla am remarcat un mozaic abstract, suprarealist, care a fost creat de pictorul și sculptorul Joan Miro (Joan Miro Mosaico) în 1976.

În dreptul lui era intrarea în Placa Boqueria, o piață cu produse alimentare proaspete.

Pe colț se afla o clădire cu fațadă în stil eclectic și elemente japoneze. Casa Bruno Quadras a fost construită în 1858 și renovată în 1883. A fost avariată în bombardamentele din timpul războiului civil și recondiționată în 1980. La etajul unu, pe colțul clădirii era postat un dragon japonez care ținea un lampadar de care atârna o umbrelă, emblema magazinului care a funcționat la parter.

După ce am vizitat piața am intrat în cartierul El Raval unde se afla Biserica Nouă Sfântul Augustin (Iglesia Santi Agusti Nou), de rit catolic.

Inițial a existat Mânăstirea San Agustin care, o dată cu construirea cetății, a fost distrusă (1718). În locul ei a fost ridicată o nouă mânăstire, în stil neoclasic (1728-1760), care a fost arsă în timpul revoltelor anti-clerice (1835) dar biserica a supraviețuit.

Ea servește Frăției Pontificală și Regală, „Isus al Marii Puteri” și „Sfânta Speranță a Maicii Domnului” Macarena.

Interiorul era sobru și luminos.

Altarul principal era sub forma unui baldachin construit în stil neo-Palladian și central se afla statuia Sfântului Augustin.

Capela San Antonio era una dintre capele laterale.

De la biserică ne-am îndreptat spre Vechiul Spital Santa Cruz (Antiguo Hospital de la Santa Cruz), un complex construit pe rând între secolele XV-XVIII. În fosta capelă a spitalului (sec. XIII) funcționa Muzeul La Capella cu o galerie de artă modernă.

Pe lângă muzeu am pătruns în curtea spitalului care era mărginită de Biblioteca Națională a Cataloniei, Institutul de Studii catalane, fostul Colegiu de chirurgi și o școală de artă, o Școala Massana .

Acestea au fost amenajate după ce în 1926 au intrat în posesia Consililui Local Barcelona.

Am traversat Grădinile Rubio și Llunch ( Jardins de Rubió i Lluch), amenajate pe vechea terasă a spitalului.

Am părăsit fostul spital trecând pe o străduță scurtă și îngustă unde se afla Academia Regală de Medicină din Catalonia (Real Academia de Medicina) care a fost constituită în 1770 și a primit titlul de regală în 1785. Activitatea i-a fost întreruptă în timpul domniei Regelui Ferdinand al VII-lea (1824-1828) după care a fost reluată. Actual în cadrul Academiei funcționează șase Facultăți de Științe Fundamentale, Medicină, Chirurgie, Igienă și Medicină Socială, Farmacologie și Terapie, Medicină Legală, Psihiatrie și Istoria Medicinii.

Străbătând străzile cu clădiri vechi în care funcționau numeroase restaurante, baruri, magazine, lateral am văzut Muzeul de Artă Contemporană (Museu d’Art Contemporani, MACBA). Clădirea a fost construită pe o suprafață de 14.300 de metri pătrați apoi a fost extinsă (1991-1995).

La capătul străzii, pe colț se afla clădirea în care funcționau două instituții. Centrul aragonez din Barcelona (Centro Aragones) a fost înființat în 1909 pentru persoanele aragoneze din Barcelona și poartă denumirea actual din 1923. Teatrul Goya (Teatre Goya) a fost fondat în 1914 și a fost deschis în 1916. A funcționat ca teatru și cinematograf iar din 1932 doar ca cinematograful Cine Goya. Clădirea a fost renovată (1939-1947), a funcționat ca cinematograf până în 1986 când și-a reluat și activitatea teatrală. În 2004 a fost închis. Închiriat de Grupul Focus, în 2008 a început să funcționeze iar, cu o capacitate de 520 de locuri. Din 2012 poartă numele de Teatrul Goya Codorniu.

Am trecut pe lângă Biserica Sfântul Petru Nolasc (Iglesia de Sant Pere Nolasc, Mercedaris). Pe acel loc, ocupat anterior de o Mânăstire a Ordinului Paul, în 1940 s-a construit o biserică. În timpul războiului francez clădirea a devenit spital (1808), cu două perioade scurte în care a funcționat o fabrică de tutun. În 1942 a fost transferată Consiliului Local care a restaurant-o (1945) și a predat-o Ordinului Mercy (1947).

În 1969 a fost ridicată o capelă și dedicată Sfântului Petru Nolasc, fondatorul Ordinului Mercedaris. Ultima restaurare a avut loc între anii 1998-1999.

Ne-am îndreptat spre Piața Universității (Placa de la Universitat) care s-a delimitat în 1874 prin construirea cartierului după demolarea zidurilor orașului. În partea de nord se afla Universitatea Barcelona (Universitat de Barcelona) a cărei clădire principală, în stil neo-gotic, a fost construită între anii 1863-1889.

După 30 de minute printre magazinele, restaurantele, cluburile, băncile, firmele de pe bulevardul Gran Via de les Corts Catalanes am ajuns la Piața Spaniei (Placa d’Espanya) situată la poalele muntelui Montjuic. A fost construită cu ocazia Expoziției Internaționale (1915-1929) și este un important nod de mijloace de transport fiind situată la întretăierea mai multor artere principale.

În centrul pieței și al unui imens giratoriu se afla o fântână monumentală împodobită cu numeroase statui și lampadare. Ele simbolizau râurile ce se varsă în trei mări, activitatea de bază-pescuitul și navigația, religia și artele din Spania.

Piața era mărginită de mai multe clădiri istorice construite la începutul secolului XX. Arena Barcelona (Placa de Toros de las Arenas) a fost construită în 1900, în stil neo-Mudejar, pentru luptele de tauri. În timpul războiului civil spaniol a fost transformată în baracă militară pentru armata republicană. Și-a reluat activitatea până în 1977 când a avut loc ultima coridă.

A rămas nefolosită până a intrat în posesie privată (1999) când a fost extinsă și transformată în centrul comercial „Arenas de Barcelona” (2005-2011), păstrându-se fațada originală.

Având capacitatea de aproape 15. 000 de locuri, în arenă se desfășoară numeroase evenimente sportive, concerte, chiar petreceri iar în centru comercial își desfășoară activitatea un Mall, un cinematograf, Muzeul Rock Music.

O altă clădire era Plaza Hotel, unul dintre hotelurile din zonă care au fost construite cu ocazia Expoziției Internaționale.

Tot atunci au fost ridicate la marginea pieței o pereche de turnuri din cărămidă roșie, înalte de 47 de metri, numite Turnuri venețiene (Torres Venecianes), deoarece au fost modelate după campanilele Bazilicii Sfântul Marcu din Veneția. Ele marcau intrarea în cartierul expozițional.

Au fost construite din material ieftine urmând a fi demolate după încheierea Expoziției. Fiind păstrate, au suferit repetate reparații și restaurări (1984-1985, 2009, 2013).

O altă clădire găzduia Fira de Barcelona, o instituție comercială construită în 1932, încorporată în organele guvernamentale în 2000, care reunește 30.000 de companii, organizează și găzduiește peste 120 de expoziții, congrese, alte evenimente.

Cu Turnurile Venețiene de o parte și de cealaltă se deschidea bulevardul Regina Maria (Avinguda Reina Maria) cu Muzeul Național de Artă în fundal.

Am străbătut bulevardul spre a vizita Muzeul de Artă catalonă.

Am trecut pe lângă Palatul Congreselor din Catalunia (Palau de Congressos de Catalunya), deschis în anul 2000. Clădirea cu cinci etaje ocupă peste 30.000 de metri pătrați și poate găzduit până la 8.000 de persoane având un hol central, o sală pentru expoziții sau banchete și o sală de spectacole care funcționează și ca cinematograf.

Părăsind bulevardul, în dreapta am văzut Centrul Cultural Caixa Forum care funcționa în fosta fabrică de prelucrare a textilelor (pături și prosoape) Casaramona. Fabrica a fost închisă în 1918, redeschisă în 1929. Din 1940 a funcționat ca sediu de Poliție până în 1963 când a fost cumpărată de Fundația „La Caixa”. După o perioadă de restaurare și modificarea a spațiilor pentru activități culturale, în 2002 a fost deschisă ca Centru Cultural.

Acesta cuprinde camerele cu expoziții de artă temporare care ocupă fostele ateliere de tricotat și filare, pe o suprafață de aproape trei hectare, două aule și o sală de spectacole cu capacitatea de 350 de persoane. În fostele depozite funcționează o bibliotecă media.

Ne-am întors spre bulevardul Regina Maria pentru a urca la Muzeul Național de Artă. Toate elementele de pe dealul Montjuic care se aflau în fața Palatului Național au fost construite cu ocazia Expoziției Internațională.

Primul șir de scări urcau la Fântâna Magică Montjuic (Font Magica de Montjuic) situată în Placa de Josep Puig i Cadafalch. Fântâna a fost ridicată în 1929 pe locul coloanelor care au fost demolate în 1928. În timpul Războiului Civil din Spania a fost grav avariată (1936-1939). A fost reparată și repusă în funcție în 1955. În anii 1980 au fost realizate spectacole cu jocuri de lumini și muzică care de atunci au loc în fiecare sfârșit de săptămână la intervale de 30 de minute. A fost complet restaurată cu ocazia Jocurilor Olimpice de vară. Din păcate degeaba am așteptat mai mult de o oră. Fântâna nu funcționa.

În spatele fântânii se aflau patru coloane ionice pe lângă care, de o parte și de alta, urca un al doilea șir de scări. Cele patru coloane (Les Quatres Columnes) au fost ridicate în 1919 pentru a simboliza cele patru dungi din stema catalană. În perioada de restaurare a Spaniei, sub regimul dictatorial al prim-ministrului Miguel Primo de Rivera Y Orbaneja (1923-1930), au fost demolate (1928) pentru a se evita simbolismul lor în perioada Expoziției Internaționale. În 2010 copii ale coloanelor au fost postate în spatele fântânii, aproape de locul original.

Am urcat scările în Piața Cascadelor (Placa de les Cascades). Dezamăgire. Nici acestea nu funcționau.

Era ultima oprire înainte a ajunge la sediul central al Muzeului Național de Artă catalană (Museo Nacional d’Art de Catalunya, MNAC), deschis în 1929, în Palatul Național (1926-1929), cu o colecție peste 5.000 de piese despre istoria artei catalone, pe secțiuni de stiluri, începând cu secolul XI până în prezent când a adunat în jur de 250.000 de lucrări.

Palatul în stil clasicist ocupa 32.000 de metri pătrați. Era format din două corpuri laterale, o porțiune posterioară, una centrală deasupra căreia se înălța un dom în stil roman și câte o cupolă mai mică pe laterale. Muzeul a fost deschis în 1934. Între 1995-2004 palatul a fost extins și renovat.

Cu toate că se înserase nu doream să părăsim minunile Barcelonei astfel, deși exista funicular, am urcat dealul pe străzi și prin parcuri până la castelul ce se afla în vârful lui.

Teatre Lliure

Casteul Montjuic (Castell de Montjuïc) era o veche fortăreață a cărei construcție a început prin ridicarea meterezelor (1640) și care în 1641 a participat la luptele din timpul revoltei catalane. În 1694 a fost completată cu bastioane și amenajată ca și castel. În asediul Barcelonei din 1705 a fost capturat de trupele lui Napoleon, fără nici o luptă, fortul demolat (1751), castelul reamenajat (1779-1799) și dotat cu 120 de tunuri. Până în secolul XX pe anumite perioade a fost folosit ca închisoare.

În timpul Războiului Civil din Spania (1936-1939) prizonierii politici închiși acolo au fost torturați și împușcați astfel a devenit un simbol negativ în istoria Spaniei. Din 1963 în castel funcționează Muzeul Armamentului Militar.

Deși nu l-am putut vizita a meritat urcușul pentru a viziona panorama Barcelonei noaptea.

Nove Mesto Praga, Cehia

Publicat pe 10 decembrie 2018 de monica frimu

Răspunde

După Orașul Mic (Mala Strana) și Orașul Vechi (Stare Mesto) urma să vizităm Orașul Nou (Nove Mesto) Praga. Din apropiere de Podul Carol, unde am coborât din autobuz, am mers paralel cu râul Vltava. În stânga noastră, într-un mic spațiu verde, era Monumentul Francisc I sau Fântâna Kranner (Krannerova krasna). A fost construit între anii 145-1850, în stil neo-gotic. În jurul bazei octogonale, din care curgea apa, erau situate multe statui ce reprezentau toate regiunile Cehiei și Praga. La mijlocul unui „turn” se afla, sub un baldachin de bronz, statuia Împăratului Francisc I, în jurul lui statui ce prezentau diverse activități umane. În 2003 a fost recondiționată și a început iar să funcționeze.

Am depășit pe stânga Teatrul Național, de la nivelul căruia, pe Vltava, se forma o insuliță unde se afla Palatul Zofin cu Sala de concerte. La capătul ei am văzut un turn vechi, Turnul de apă din Sitkov (Sitkowska vodarenska vez), construit între anii 1588-1591, pe locul altuia din lemn care a ars, împreună cu morile înconjurătoare (Sitkovsky), într-un incendiu. În 1648, în timpul asediului suedez, a fost grav deteriorat, ulterior (1651), refăcut. Era înalt de 47 m, ușor înclinat datorită solului nisipos pe care a fost construit. A funcționat ca centru local de apă până în 1847.

În fața noastră, în stânga Podului Jiraskuv, era Casa care dansează (Tancici Dum) denumită și „Fred și Ginger”. În bombardamentul american din 1945 zona a fost grav avariată și, până în 1960, ruinele demolate. Ridicarea clădirii a fost sponsorizată de Compania olandeză de Asigurări (ING Bank) și construcția s-a efectuat între anii 1992-1996, în stil neo-baroc. Casa a fost construită cu două părți distincte, cu nouă etaje și două etaje subterane. Etajele erau amplasate asimetric, susținute de 99 de panouri de beton cu forme și dimensiuni diferite. Avea forma unui turn de sticlă îngustat la mijloc care îl reprezenta pe marele dansator Fred Astaire. Deasupra clădirii, pe o porțiune, se afla o terasă acoperită cu o structură din bare de metal răsucite, poreclită Mary.

Pe partea cu râul clădirea prezenta ondulații ce o reprezentau pe partenera sa, Ginger Rogers. La parter și etajul întâi funcționau spații comerciale, deasupra se aflau birouri, iar la etajul nouă funcționa un bar.

Din 2016 două etaje au fost amenajate ca hotel de lux, restaurantul a fost mutat la etajul șapte, barul la etajul opt și, în clădire, s-a deschis o galerie de artă.

Construcția clădirii a fost controversată, ea fiind plasată într-o zonă de case vechi din secolul XVIII.

Ne-am îndepărtat de râu și am trecut pe lângă o biserică situată pe o terasă de piatră deasupra străzii, Bis. Sf. Venceslas la Zderaz (Kostel zvatehoVaclava na Zderaz). Zderaz a fost un sat antic pe teritoriul căruia, pe locul vechii biserici, între 1180-1190, doi nobili cehi au donat banii pentru construirea unei mânăstiri cu Biserica Sfântul Venceslas, descoperită prin săpături arheologice.În 1324 lângă biserică s-a înființat un spital, apoi o școală și un cimitir. În timpul războaielor husite mânăstirea a fost distrusă și biserica a funcționat sub cult husit. Până în 1586 s-au făcut reparații minore, an în care Împăratul Rudolf al II-lea a recondiționat-o. Între 1626-1646 augustinienii au demolat partea de vest a bisericii, au construit o nouă mânăstire și o bibliotecă. De abia terminată a suferit grave avarii sub atacul suedezilor. În anul 1785 mânăstirea a fost desființată și, din 1809, pe locul ei s-a plasat o închisoare pe care biserica a servit-o până în 1884. Închisoarea s-a mutat și complexul a intrat în posesia orașului care, în 1904, pe acel teren a construit clădiri de locuit. Între anii 1926-1929 biserica a fost reconstruită. Următoarea clădire era Academia de Afaceri Dr. Edvard Benes (Cekoslovanska obchodni akademie Dr. Edvard Benes).

Vis a vis de Academie, tot ridicată deasupra străzii, la 3-4 m înălțime, se afla Catedrala ortodoxă cehă Sf. Chiril și Metodie (Chram svatych Cyrila a Metodeje). Între 1730-1736, în partea liberă a mânăstirii din Zderaz, a fost construită Biserica Sf. Karel Boromejsky, de cult romano-catolic, lângă o casă a preoților pensionari ridicată în 1705. A funcționat până în 1783 când a fost desființată prin reformele Împăratului Iosif al II-lea. Împreună cu clădirea preoților a fost transformată în cazarmă și depozite iar, din 1869, în ea a funcționat Centrul Tehnologic Ceh (UCT). În 192, când s-a format Biserica Ortodoxă Cehă, fosta biserică romano-catolică a fost închiriată acesteia. I s-au adus modificări, a fost renovată, dedicată Sfinților Chiril și Metodie și în 1935 sfințită.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial (1942) rezistența cehă și slovacă, în Operațiunea Antropoid, l-au asasinat pe Reinhard Heydrich, biserica a fost luată cu asalt de trupele naziste și, în luptele purtate, pentru a nu fi prinși, mulți dintre cei din rezistență s-au sinucis. Bisericile ortodoxe au fost închise și preoții lor duși la muncă forțată în Germania. După război, între 1945-1947, biserica a fost restaurată de credincioșii ortodocși rămași. Pe peretele exterior a fost pusă o placă din bronz ca memorial a celor căzuți și în cripta bisericii s-a deschis un muzeu dedicat lor.

Sub altar au fost îngropate rămășițele celor doi sfinți. Ultima restaurare a avut loc în 1989.

Tot înainte, prin Orașul Nou, am traversat un parc și am ajuns la Piața Carol unde era Biserica Sfântul Ignațiu de Loyola(Kostel svateho Ignace z Loyoly), monument cultural al Republicii Cehe. A fost construită între anii 1655-1677, în stil baroc timpuriu, în cadrul complexului iezuiților și a fost dedicată patronului și fondatorului ordinului. Avea trei nave, un turn pătrat cu cupolă construit în 1687 și fațada bogat ornamentată pe care, în partea superioară, era postată statuia sfântului.

În 1699 a fost creat porticul cu coloane deasupra căruia au fost postate opt statui ale sfinților iezuiți și Isus la mijloc.

Între anii 1773-1866, când Ordinul Iezuit a fost interzis, a funcționat ca biserică parohială. Aceștia au revenit, au recondiționat clădirea și au funcționat până în în perioada comunistă (1950).

Am avut noroc, era deschisă. Altarul principal era din marmură roșie deasupra căruia era o pictură ce reprezenta cum Sfântul Ignațiu de Loyola intră în slava cerului.

Interiorul abunda de decorații, statui, marmură, aurării.

Am mers de-a lungul parcului până la Primăria Orașului Nou (Novoměstská radnice), o clădire în stil gotic. A fost construită în mai multe etape începând cu 1377 până în 1418. Între anii 1452-1456 a fost adăugat turnul înalt de 70 metri, parterul căruia a servit ca închisoare. La etajul întâi s-a deschis Capela Adormirii Maicii Domnului și a Sfântului Venceslas.

Până în 1784 clădirea a fost folosită în scop administrativ cu birouri, instanță penală și temniță. Între anii 1806-1811 a fost reconstruită în stil empire. În anii care au urmat au avut loc reparații și renovări. În timpul unei furtuni turnul a fost fulgerat și clădirea a ars. A fost reconstruită între anii 1905-1906. În perioada comunistă parterul a fost folosit ca sală de nunți. În 1962 a fost declarată monument cultural național. Ultima reconstrucție a avut loc între anii 1978-1996.

Judecătoria

Am continuat drumul pe străzile flancate de clădiri vechi și ne-am îndreptat spre Statuia lui Kafka (Hlava Franze Kafky), o statuie cinetică realizată în 2014. Era situată într-o zonă dintre blocuri de apartamente și magazine. Reprezenta capul scriitorului, de 11 metri înălțime, format din 42 de panouri rotative independente. Acestea se roteau pe rând și formau figura lui Kafka.

Am ieșit din acea zonă și am trecut pe lângă Palatul Adria(Adria Palac), o clădire imensă, în stil rondo-cubist, construită între anii 1923-1924 pentru Compania de Asigurări Adriatica. Era situată pe colțul dintre două străzi pe care le lega printr-un pasaj intern. În ea se găseau apartamente de locuit, birouri, spații comerciale, restaurantul Kavarna Adria, etc. A fost recondiționată între anii 1996-1997.

Era o zonă comercială cu multe magazine și restaurante situate în clădirile de epocă sau în clădiri noi construite din sticlă.

Desigual – magazin de îmbrăcăminte

New Yorker- magazin universal

De acolo ne-am îndreptat spre Piața Venceslas (Vaclavske namesti), una dintre principalele piețe ale orașului, care a fost numită după patronul spiritual al Boemiei, Sfântul Venceslas. În ea s-au desfășurat multe evenimente, demonstrații, sărbători. În partea de nord-vest delimitează Orașul Nou de Orașul Vechi. Se afla pe locul unei vechi piețe, Piața de cai (Konsky trh), formată în 1348 o dată cu construirea Orașului Nou. În secolul XIX a primit denumirea actuală. A fost locul unor mari demonstrații de masă atât în perioada nazistă cât și în cea comunistă, apoi în 1989, în timpul Revoluției de Catifea.

În clădirile aflate de o parte și de alta se aflau mai multe casinouri, hoteluri, teatre, bănci, muzee, magazine. Am înțeles din nemulțumirile localnicilor că viața de noapte pulsează în multe cluburi de stirp situate acolo.

Hotel Ambasador

Assicurazioni Generali

Pe o porțiune, mijlocul străzii era pietonal, amenajat cu spațiu verde, bănci pentru relaxare, chiar și un tramvai vechi sub formă de bar.

Expobank

Grand Hotel Europa și Hotel Meran

La capătul pieței se afla statuia Sfântului Venceslas (Pomnik svateho Vaclava), construită în secolul XIX. La bază era înconjurată de statuile sfinților cehi Sf. Ludmila, Sf. Agnes de Boemia, Sf. Procop, Sf. Adalbert din Praga. În fața ei o formație de muzică se pregătea de spectacol. Piața se închidea cu o clădire maiestuoasă, din păcate în renovare. Muzeul Național din Praga a fost fondat în 1818, în Palatul Sternberg, cu exponate din științele naturii. Colecția mărindu-se, s-a mutat în Palatul Nostitz dar și acesta a devenit neîncăpător. Între anii 188501891 s-a construit clădirea actuală, în stil neo-renascentist și de atunci în ea funcționează muzeul cu 7 milioane de exponate din domenii diferite, istorice, naturale, de artă și muzică.Avariat de o bombă în 1945, după reparații a fost redeschis în 1947. În 1949 a fost preluat de stat și din 1964 a fost împărțit în cinci departamente distincte. În timpul pactului de la Varșovia (1968) fațada a fost afectată de armele sovieticilor. A fost renovată între 1970-1972 dar, până în 1978 a suferit daune în timpul construcției metroului. Era închis pentru renovare încă din 2011 și se preconiza deschiderea lui în 2018.

În apropiere se afla Noua clădire a Muzeului Național (Nova Budova Narodniho Musea). Inițial, în clădirea fostei Bănci de Schimb construită între anii 1936-1937, a funcționat sediul Adunării Naționale a Parlamentului, care în 1945 s-a mutat în altă locație. Clădirea a fost transformată (1968-1973) și a devenit sediul Adunării Federale Cehoslovace. După separarea celor două țări, Cehia și Slovacia, în ea a funcționat Radio Europa Liberă (1995-2009), ulterior a devenit clădirea a fost legată printr-un tunel subteran de Muzeul Național, din care a devenit parte.

Între două clădiri mai noi, a Muzeului Național și una în care funcționa o parcare subterană , se afla Opera de Stat (Statni opera). În construcția rococo a fost deschis Teatrul Nou German (1888) în care, premergător Primului Război Mondial, se refugiau artiștii de alte naționalități fugiți din Germania. În 1938 a fost închis și în clădire a funcționat Deutches Opernhaus, cu reprezentații și adunări politice naziste. Din 1945, după căderea naziștilor de la putere, a devenit Opera Cehă, ce a funcționat doar trei ani ulterior aparținând de Teatrul Național cu denumirea de Teatrul Smetana. Din 1990, după revoluția de Catifea, a fost înființată Opera de Stat Praga care, în 2003, a fuzionat cu baletul.

Din dreptul Operei am intrat într-un parc cu copaci seculari. L-am traversat și ne-am îndreptat spre Sinagoga din Ierusalim, (Jeruzalemska synagoga), denumită și Sinagoga Jubiliară pentru sărbătorirea a 50 de ani pe tronul Austriei a Împăratului Franz Joseph. În 1896 s-a înființat Asociația Israelită din Praga care a cumpărat locația de pe strada Ierusalim, pentru a construit o nouă sinagogă, în locul celor distruse în timpul reamenajării ghetoului evreiesc. Clădirea în stil maur și art nouveau a fost construită între anii 1905-1906.

În 1941 a fost închisă și, sub ocupația nazistă, a funcționat ca depozit al obiectelor evreiești confiscate. După terminarea celui de Al Doilea Război Mondial sinagoga și-a reluat activitatea. A fost reconstruită, restaurată după forma originală și ornamentele vopsite colorat. Pe fațadă am văzut fereastra cu Steaua lui David, arcul islamic și o inscripție în ebraică care spunea ”Aceasta este poarta Domnului, prin care intră cei neprihăniți”. Inscripții se aflau și pe arcadele porticului de intrare.

Înaintând pe strada Ierusalim, pe partea stângă, într-un părculeț, se înălțau turnurile unei biserici. Trebuia neapărat să o vizităm. Am ocolit zona verde și am ajuns la intrarea în Biserica Sfântul Henry și Sfânta Kunhuta (Kostel svateho Jindricha a svate Kunhuta), biserică de rit catolic. A fost construită în stil gotic (1348-1351) de către Cavalerii Crucii cu Steaua Roșie, un ordin religios catolic ceh. Între anii 1472-1476 i s-a alăturat o nouă clopotniță și s-a deschis o școală parohială. În secolul XVII au fost adăugate mai multe capele-Capela Sfânta Barbara, Capela Sfintei Fecioare, Capela Sfântul Luca.

În 1879 biserica și turnul clopotniță au fost reconstruite în stil neo-gotic. Actual ea servește romano-catolicilor din parohiile cehă, slovacă și maghiară.

Lângă biserică era fosta clopotniță, pe care, în 1577, s-a ridicat Turnul Henry (Jidřišská vez), înalt de 45 metri, prevăzut cu un ceas și clopote. În timpul asediului suedez (1648) a funcționat ca turn de pază iar în asediul prusac (1757) a fost avariat. A fost reconstruit neogotic între anii 1876-1879 când a fost ridicat la înălțimea de 65 metri, apoi în 1970 și ultimele modificări au avut loc în 2001, când a fost dotat cu un lift și deasupra cu o terasă panoramică. În el funcționa un restaurant.

Încetul cu încetul ne apropiam de Orașul Vechi. Am ajuns la un giratoriu unde pe o latură se afla Banca Națională a Cehiei (Ceska narodni banka). Prima bancă, Zivnostenska, a fost înființată în 1869. Dezvoltându-și activitățile sediul a devenit neîncăpător astfel, hotelurile alăturate au fost cumpărate și, pe rând, între 1935-1942, s-a ridicat noua bancă, clădire pe care am văzut-o și noi.

Pe o altă latură se afla Teatrul Hybernia (Divadlo Hybernya). Pe acel loc, în secolul XVII s-a construit Mânăstirea franciscană irlandeză, în stil baroc, care a funcționat până în 1785 când a fost desființată de reformele Împăratului Joseph al II-lea. Din 1792 în clădire a funcționat Teatrul Bouda, un teatru imperial. În perioada comunistă a servit ca sală de expoziții și evenimente cultural. Între anii 2005-2006 a fost reconstruită păstrându-se aspectul original și a început să funcționeze Teatrul Hybernia. Denumirea a fost dată după Hibernia- Irlanda în limba latină.

Pe a treia latură se afla Casa Municipală (Obecni dum) fosta reședință a regelui Boemiei între anii 1383-1485, când acesta s-a mutat în palatul nou construit în Castelul Praga din Mala Strana. Deteriorându-se în timp, clădirea abandonată a fost demolată și, între anii 1905-1912, a fost construită actuala clădire, în stil art nouveau, cu o cupolă din sticlă. În 1918, când monarhia austro-ungară a fost abolită, Casa Municipală a fost locul declarației de independență. Actual găzduiește o sală de concerte, Sala Smetana.

În acea zonă se afla și Turnul pulberăriei (Prasna brana). Pe acel loc , în cadrul fortificațiilor Orașului Vechi, a existat Poarta Sfântul Ambrozie. A fost abandonată o dată cu construcția Orașului Nou, când fortificațiile au fost dărâmate. În locul ei, în 1475 a început construcția unei alte porți, Poarta Nouă, rămasă neterminată datorită mutării regelui în noul palat (1483). În secolul XVIII turnul a fost folosit ca magazie pentru praf de pușcă, după care a primit numele. În 1757, sub asediul prusac a fost avariat apoi, între anii 1878-1886, transformat în stil pseudo-gotic (purist). Fațada a fost împodobită cu sculpturile domnitorilor și regatele lor. Din anul 2013 turnul a fost preluat de Muzeul Praga și deschis vizitării. Înalt de 65 metri, la 44 metri a fost amenajată o terasă panoramică.

Trecând poarta am ajuns în Orașul Vechi. Ca și în Mala Strana, parcate pe marginea carosabilului, automobile de epocă așteptau clienții, în special turiști.

Am trecut pe lângă mai multe muzee- Muzeul Grevin, Muzeul torturii, Muzeul de ciocolată, Muzeul de ceară Madame Tussaud- până în Piața Veche (Stare Mesto).

Muzeul Grevin

Cam atât am reușit să vedem din Orașul Nou Praga.

Citește și Cartierul evreiesc Josefov Praga, Cehia

Excursiile Monicăi

Hai la drum!

Arhive etichetă: academii

Orașul Pápa, Ungaria

București- pe Bulevardul Lascăr Catargiu la Piața Romană

La revedere Madrid

Cartierul El Raval și Piața Spaniei Barcelona, Spania

Nove Mesto Praga, Cehia