Arhive etichetă: acvarii

Orașul Jibou și Castelul Haller din Gârbou, jud. Sălaj

Publicat pe de
Răspunde

Vară. Timp liber. Am planificat o excursie până în nordul țării și împreună cu prietena mea Mirela am pornit la drum. Din Arad până la primul obiectiv, orașul Jibou, din regiunea istorică Transilvania, aveam de parcurs cca. 250 kilometri, inițial străbătând o parte din județul Bihor, unde am făcut un mic popas în centrul orașului Aleșd.

De acolo, spre nord, am intrat în județul Sălaj. În centrul comunei Crasna, la intersecția de drumuri, am văzut  Biserica Reformată, clădire în stil gotic, din 1908 inclusă pe lista monumentelor istorice, construită în 1805 pe locul fostei biserici catolice din secolul XIII.

În drum am trecut pe lângă Lacul de acumulare Vârșolț, realizat în anii 1977-1979 ca sursă de alimentare cu apă potabilă pentru numeroase localități din județ.

Încă 30 minute de rulat spre nord-est și am ajuns în orașul Jibou, situat pe malul stâng al râului Someș, renumit pentru Grădina Botanică, punct turistic foarte vizitat.

Judecătoria Jibou

Localitatea a fost prima dată atestată documentar din 1205, cu numele Chybur, dar se presupune că era mult mai veche, fiind situată lângă drumul roman ce lega castrul de la Tihău de castrul Porolissum.

Primăria Jibou

În decursul timpului a fost locuită permanent și a urmat istoria zonei, locuitorii ei participând la Răscoala de la Bobâlna (1437), Răscoala condusă de Gheorghe Doja (1514), în anii 1610 și 1665 fiind devastată de invaziile turcești, un secol mai târziu iobagii alăturându-se Răscoalei Horea, Cloșca și Crișan (1784), apoi Revoluției de la 1848.

După inaugurarea căii ferate Dej-Jibou-Zalau (1890), urmată de cea spre Baia Mare, Jibou a devenit un important centru feroviar și dezvoltarea localității a luat avânt. La Marea Adunare Națională de la Alba Iulia (1918), în care s-a hotărât Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul Român, au participat și delegați din Jibou, conduși de deputatul George Petruca. Postbelic Jibou a fost reședință de raion din cadrul regiunii Cluj (1950-1960) și din 1968 a fost declarat oraș, de care azi aparțin administrativ 4 sate.

Casa de Cultură Jibou

În 1560 domeniul Jibou a fost deținut de baronul István Wesselényi, care și-a construit acolo un conac, din care până azi au supraviețuit doar ruine din fundație. În localitate exista o fostă biserică catolică (sec. XIII). Preluată de reformați, cu ajutorul financiar al baronului, Biserica Reformată a fost modificată în forma actuală. Ulterior incendiată de tătari (1658), avariată de armatele habsburgice (1705), de fiecare dată a fost refăcută, păstrându-i-se forma. 

Moștenind domeniul, în 1778 Wesselényi Miklós a început construcția unui castel în stil baroc, înconjurat de un parc cu numeroase specii de copaci. Castelul Wesselényi prezintă un pavilion central și 2 aripi laterale, terminate prin câte un pavilion, pe fațada principală din nord o terasă mărginită de arcade, pe cea sudică un balcon cu balustradă din piatră. După moartea baronului, domeniul a fost moștenit de fiul său Wessélenyi Miklós al II-lea, care până în 1810 a finalizat lucrările, amenajându-se și 6 anexe- curie, grajd, manej, criptă, seră, şură, din care unele s-au păstrat până azi.

Miklós, lider al opozitiei nobiliare maghiare reformatoare împotriva conservatorismului monarhiei de Habsburg, luptând pentru eliberarea iobagilor, a ajutat mult dezvoltarea localității. A modernizat domeniul agricol, a adus vite, a organizat dresajul câinilor și a format herghelia de cai de rasă de la Jibou, la concursurile desfășurate acolo participând cai din toată lumea. Fiind membru al Academiei Ungare de Științe, în castel a creat un centru de cercetare, în care cei 10 învățăcei erau pregătiți pentru modernizarea domeniului agricol, urmând să o aplice în satele  din Transilvania. În memoria sa în curtea Bisericii Reformate s-a postat Statuia Wessélenyi Miklós.

Pentru credincioșii catolici în 1886 s-a construit Biserica „Sf. Maria”, din 1925 devenită biserică parohială, numită Biserica Romano-Catolică „Adormirea Maicii Domnului”.

După Al Doilea Război Mondial în castel s-a mutat Școala Gimnazială Jibou (1949), s-au creat un internat, bibliotecă, cantină, etc. Din 1957 în castel a funcționat și Școala Medie, apoi Liceul, când spațiile pentru internat au fost extinse și cantina mutată în clădirea fostului grajd, unde a funcționat până în anul 2000. Apoi o parte a castelului a revenit Palatului Pionierilor, după 1990 Clubul Copiilor, care a funcționat până în 2010. Din fostul parc înconjurător școlii i-au revenit 5 hectare, unde se aflau clădirile, curtea liceului și terenuri de joacă pentru copii.

În 1959 la catedra de biologie a liceului a sosit profesorul Vasile Fati. Văzând potențialul zonei, a făcut demersuri, în 1968 a primit 7 hectare din patrimoniul silvic și a fondat Grădina Botanică „Vasile Fati”, din 1970 devenită unitate independentă. În vestul castelului s-a amenajat o grădină romană, în care s-au amplasat vestigii arheologice aduse de la castrul roman Porolissum, ulterior mutate în Muzeul de Istorie Zalău.  

În 1975 Primăria Jibou a alocat grădinii încă 6 hectare de teren și în 1978 a început amenajarea unui lac de acumulare, apa fiind necesară udării plantelor din grădină. Azi în Grădina Botanică este amenajat un rosarium și în zona din fața fostului castel se află numeroase ronduri cu diverse categorii de flori.

În Grădina Japoneză Mare și Grădina Japoneză Mică, se află câte câte un mic lac, în mijlocul lui o insulă, poduri și podețe de lemn, plante luxuriante, arbori și arbuști aduse din Orientul Îndepărtat. 

Clădirile serelor adăpostesc numeroase plante tropicale, subtropicale, mediteraneene, soiuri de palmieri, plante ornamentale, medicinale, etc.  

Într-o altă clădire se află acvariul, cu specii de pești oceanici și de apă dulce, între care piranha, rechini de apă dulce, floră acvatică, corali, etc.

După multe procese, castelul și o parte din anexe au fost retrocedate și azi sunt deținute de moștenitori, cripta, grajdul și manejul rămânând în posesia Centrului de Cercetări Biologice Jibou.  

Actual populația orașului Jibou este majoritar română, doar cca. 11-12% fiind maghiari.

Biserica Ortodoxă „Sf. M. Mc. Gheorghe” (1998-2001)

Catedrala Ortodoxă „Sf. Prooroc Daniel” (2001)

Biserica Greco-Catolică „Neprihănita Zămislire” (2007)

La 20 kilometri sud-est de Jibou, pe dealul de la marginea comunei Gârbou, despre care bătrânii povestesc că ar fi fost format de sclavi, cărând pământul cu roabele și spinarea, se află ruinele fostului Castel Haller, din 2010 înscris pe lista monumentelor istorice. A fost construit în 1776, în stil baroc, de Guvernatorul Transilvaniei János Haller, an atestat de o inscripție de pe ruinele fostei porți de intrare în perimetrul înconjurat de ziduri de apărare, în care se aflau castelul și o Capelă Romano-Catolică, prevăzută cu un turn înalt din piatră (1783).

Între Haller János, conservator și vecinul său, baronul Wesselényi Miklós, reformator, au existat tot timpul neînțelegeri, culminând cu atacul lui Wesselényi, din 1781, când adunând o oaste de cca. 500 de iobagi, funcționari, vânători, a asediat și ocupat Castelul Haller, fapt ce a dus la arestarea lui, la porunca Iosif II de Habsburg. În secolul XIX, moșia trecând în  proprietatea baronului Jósik, acesta a construit un castel, situat în altă locație și fostul castel a fost transformat în locuințe pentru angajații săi. În Monografia Comitatului Solnoc-Dăbâca în jurul anului 1900 în Castelul Haller sunt menționate ca funcționând Primăria, un Casino, o bancă și o școală.

În 1944 mare parte din clădiri au fost distruse, materialele ruinelor furate de localnici și folosite la construirea caselor, clădirile rămase fiind transformate în C.A.P. și depozit de materiale. Ulterior părăsite, treptat s-au ruinat, până azi supraviețuind doar poarta de intrare, turnul fostei capele și fântâna franceză din curtea incintei, pe care cu greu le-am depistat. 

Valencia, Spania- Orașul Artelor și Științelor

Publicat pe de
Răspunde

După ce am străbătut Grădinile Turia din Valencia, Spania, am ajuns la capătul sud-estic al fostei albii a râului Turia unde am intrat în districtul Quatre Carreres pentru a vedea Orașul Artelor și Științelor (Ciutat de les Arts i les Ciències).

În 1994, după ce s-a ales din mai multe proiecte, au început lucrările pentru construirea unui complex modern pentru care au fost numiți arhitectul și inginer Santiago Calatrava care a căutat să îmbine structura cu mișcarea și  Félix Candela care se ocupa cu proiecte din beton armat.

Între 1996-1998 în centrul zonei alocate pe o suprafață de 13.000 metri pătrați  a fost construită prima clădire, L’Hemisfèric, în care funcționează Teatrul IMAX. Datorită formei sale a fost numită și „ochiul cunoașterii”  deoarece seamănă cu pleoapă care se deschide pentru a privi bazinul cu apă înconjurător care, având fundul de sticlă, împreună formează imaginea unui ochi.

Pe o jumătate de sferă din beton a fost construită „Pleoapa” din copertine din aluminiu lungi, pliate superior. Sub ea a fost așezată clădirea , „irisul”.

A doua clădire, terminată în anul 2000, Muzeul de Științe „Principe Felipe” (Museu de les Ciències Principe Felipe), ocupă o suprafață de aproximativ 40.000 metri pătrați.

A fost construită din beton, oțel, sticlă, imitând scheletul unei balene.

În clădirea înălțată cu trei etaje, o parte mare a parterului este ocupată de un teren de baschet.

Primul etaj privește către Grădina Turia.

În al doilea etaj se află expoziția „Moștenirea științei”.

Al treilea etaj a fost numit „Pădurea cromozomilor” datorită formei sale care imită secvențele de ADN. Este ocupat de mai multe expoziții- „Zero Gravity”, „Space Academy” și „Marvel Superheroes”.

În anul 2001 în partea de sud a fost terminat L’ Umbracle, conceput ca intrare în complex.

Sera deschisă, lungă de 320 metri și lată de 60 metri, a fost amenajată cu palmieri, portocali, diverși arbuști, specii de plante indigene alese dintre cele care își schimbă culoarea în funcție de anotimp și peste 100 de specii de plante aromatice.

A fost deschisă și o galerie de artă, în aer liber, cu sculpturi ale artiștilor contemporani.

Construcția la a treia clădire, pe o suprafață de 40.000 metri pătrați, a durat mai mult. Început în 1995, Palatul Artelor „Regina Sofia” (Palau de les Arts Reina Sofia) a fost inaugurat în anul 2005 de Ziua Comunității Valenciene de către Regina Sofia a Spaniei. În el funcționează Opera din Valencia.

Într-o porțiune a fost înconjurat cu apă peste care au fost create alei de acces.

Restul zonei a fost amenajată cu zone verzi, alei și mici lacuri.

Clădirea, susținută de o structură de beton, a fost ridicată cu 14 etaje și la subsol au fost create încă trei nivele. A fost acoperită cu două cochilii din oțel laminat care cântăresc 3.000 de tone. La exterior a fost dotată cu scări și ascensoare care conectează platformele existente la diferite nivele. În interior au fost create sala principală cu 1470 de locuri în care scena creează posibilitatea susținerii spectacolelor, în principal de operă, consecutiv.

Deasupra sălii principale, Auditoriul, cu 140 de locuri, este folosit în diverse scopuri- concerte, mitinguri, ședințe, etc. O altă sală, Aula Magistral, cu 400 de locuri, este utilizată pentru spectacole de muzică de cameră și conferințe.

În clădire a fost amenajat și Teatrul Martí i Soler, cu o capacitate de 400 de persoane, folosit pentru producții teatrale și ca centru de instruire. A fost cel mai avariat în timpul inundațiilor din 2007 care au afectat tot complexul.

Între Palatul Artelor și restul clădirilor complexului a existat un pod vechi care traversa partea nordică a Grădinii Turia.

În 2007, lipit de el, a fost construit un pod nou format din mai multe curbe pentru a crea aspectul unui animal.

Podul vechi a fost prelungit și împreună au format Podul Montolivet (Pont de Montolivet).

În spatele Muzeului de Științe complexul este traversat de Podul de Aur (Pont Assut de l‘Or), pod rutier și pietonal, datorită formei sale cunoscut ca Podul Harpă și poreclit de localnici „lumânarea”.

Construcția sa a început o dată cu cea a complexului, între 2004-2005 lucrările au fost oprite apoi reluate și podul terminat în anul 2008. S-a realizat un pod lung de 180 metri, la un capăt susținut de 29 de cabluri ancorate cu contragreutăți de un stâlp curbat și în cealaltă parte de patru cabluri.

În zona situată de cealaltă parte a podului în 2003 a fost construit L’ Oceanografic, cel mai mare acvariu din Europa. Ocupând o suprafață de 110.000 metri pătrați și folosind 42 milioane de litri de apă, găzduiește peste 500 de specii de ființe marine și unele specii de păsări care trăiesc în zonele umede.  

Tot pe acea parte a podului, în apropierea lui, în 2009 a fost construită  L’Àgora.

Clădirea dispune de un perimetru liber, ambele fiind folosite pentru spectacole, concerte, expoziții, evenimente sportive, etc.

Pe lângă frumusețea și ineditul clădirilor, complexul a fost benefic pentru populația orașului, raportul economic din 2019 arătând că el a generat 3509 locuri de muncă.