Arhive lunare: iulie 2019

Toledo, Spania-final de excursie

Publicat pe de
Răspunde

După ce am vizitat Catedrala Santa Maria de Toledo, pe străduțele întortocheate, am urcat la Alcázar, fortăreața situată pe stânci, simbol al orașului Toledo, la cărei nume provine  prescurtat din arabă Al-Quasaba, însemnând cetate sau reședință domnească. A fost construit în secolul III ca palat roman în care stătea pretorul sau magistratul. În 568 a devenit capitala regelui vizigot Leovigildo. În secolul IX a intrat în posesia musulmanilor care au continuat construcția. Între secolele XI-XIII a fost restaurat și extins combinând cele trei culturi- evrei, arabi și creștini- ca stiluri arhitectonice și a fost dotat cu cele patru turnuri situate la colțurile clădirii.

Din secolul XIV, sub dinastia Trastamara a devenit reședință regală și în secolul următor regii creștini au restaurat fațada. Din 1526, sub Carlos I a funcționat Cortes de Toledo, clădirea a fost modificată cu arcuri susținute de coloane corintice și închisă în jurul unei curți rectangulare. A fost deteriorată în timpul Războiului de Succesiune (1710), restaurată (1774) și instalată Casa Regală de Caritate.

În timpul Războiului de Independență a fost bombardată de trupele lui Napoleon  și a rămas intactă doar clădirea principală.  Sub regina Elisabeta (1833-1868) a început reconstrucția pentru a găzdui Colegiul de Infanterie. În acea perioadă a fost postat în unul din turnuri un telegraf optic, al 10-lea din linia Andaluziei pentru mesajele Madrid-Cadiz (1848-1857).

Regina fiind detronată lucrările au încetat aproape în totalitate. În 1887 în urma unui incendiu a fost distrus aproape în totalitate.

În timpul Războiului Civil Spaniol (1936) a fost ocupat și distrus aproape total de trupele Republicane, ulterior reconstruit. Din 1998 a devenit sediul Bibliotecii din Castilla-La Mancha.

În 2010 în Sala Regală din Alcatraz  s-a deschis Muzeul Armatei (Museo del Ejercito) creat prin fuziunea mai multor muzee militare create în secolele XIX și XX. Se evocă numeroase bătălii, sunt expuse piese de artilerie, inginerești, etc.

Din nefericire a început să plouă mărunt. Am ajuns în dreptul Arcului de sânge (Arco de la Sangre) care a purtat și denumirea arabă Bab-al-Yayl însemnând Poarta Cailor. În fața lui era postată statuia lui Miguel Cervantes.

Prin arc, singura poartă de intrare, am ajuns în Piața Zocodover (Plaza Zocodover), fosta piață centrală a orașului în care se desfășurau festivitățile, jocurile cucaña, treceau cursele cu tauri, iar în perioada Inchiziției aveau loc execuțiile publice. În 1589 piața a fost distrusă de un incendiu astfel în secolul XVII o serie de case au fost demolate și piața a fost reconstruită cu o singură poartă de acces. În 1854 a fost transformată într-un dreptunghi mărginit pe o parte de arcade.

Pe laturile pieței se aflau numeroase magazine, cofetării, restaurante, bănci și Centrul de Informare turistică. Toledo e supranumit și patria marțipanului. Pe lângă cel tradițional, se fabrică și diferite sortimente de ciocolată care sunt bine cotate de vizitatori. Ne-am refugiat de ploaie într-unul din magazine și după ce am studiat marfa ne-am dat seama că obiectele expuse erau din…CIOCOLATĂ!

După ce ploaia s-a oprit am început coborârea îndreptându-ne spre gară. Am ieșit din piață pe lângă Muzeul Santa Cruz (Museo de Santa Cruz) cu secții de arheologie, arte frumoase, arte decorative și o expoziție permanentă El Greco.

Muzeul funcționa în vechiul Spital Santa Cruz fondat în secolul XV pentru orfanii și copiii fără adăpost din oraș care a început să funcționeze într-o clădire din secolul XVI ridicată în stil maur și flamenco.

L-am ocolit pe lângă Mânăstirea Concepției Imaculate (Convento de las Concepcionistas), ordin romano-catolic.

Mânăstirea a fost fondată în 1484, a fost preluată de ordinul Concepționiștilor care au transformat-o combinându-se stilurile renascentist și gotic.

Pe locul de lângă ea a existat un templu Mozarabic (1332-1338) care a funcționat timp de trei secole. A fost preluat împreună cu mai multe clădiri de Ordinul Muntele Carmel care a construit o mânăstire. Aceasta a fost complet distrusă de trupele lui Napoleon (1809-1812), ulterior rămășițele demolate.

În 1865 Consiliul Municipal a achiziționat terenul, a plantat copaci și alte soiuri de plante și locul în care a existat mânăstirea a fost transformat într-un pasaj de trecere, Paseo del Carmen.

Am coborât până la râul Tagus pe care urma să-l trecem. În fața noastră se ridica Poarta Alcantara (Puerta de Alcántara), loc de acces în orașul istoric încă din secolul X. „Poarta” erau de fapt două porți de o parte și de alta a râului unite printr-un pod. Poarta propriu-zisă a  suferit modificări în decursul timpului azi arătând ca un arc potcoavă între două turnuri crenelate, formă militară hispano-musulmană. Din secolul XVI până în 1911 poarta a fost închisă.

Am intrat pe „poarta” dinspre oraș pentru a traversa râul.

Podul Alcantara (puente de Alcántara) a fost construit în perioada romană (secolul II), fiind foarte avariat a fost reconstruit în secolul X. Sub domnia regilor catolici (secolele XV-XVIII) a fost decorat și turnul estic transformat în arc de triumf stil baroc.

De pe pod în partea dreaptă se vedea un alt pod folosit pentru circulația rutieră și lângă el clădirea unui punct de observație, Ronda de Juanelo.

Parcă nu doream să părăsim Toledo. După ce am trecut podul ne-am oprit pentru a admira pentru ultima dată, poate nu, orașul cu Alcatrazul proiectat parcă spre nori.

Și pentru a pleca și mai încântate, în spatele gării se profila un curcubeu care parcă ne îndemna să revenim.

Plimbare prin Toledo, Spania

Publicat pe de
Răspunde

După ce am vizitat Mânăstirea San Juan de los Reyes (Convento de San Juan de los Reyes)  am continuat itinerarul nostru prin Toledo. O dată cu restaurarea mânăstirii (în jurul anului 1881) când s-a conservat Conventul Sfânt Ana și s-a reconstruit partea de mânăstire distrusă de trupele franceze a fost ridicată și Școala de arte și meserii (Escuela de Artes y Oficios Artisticos de Toledo).

Pe fațadă, deasupra intrării era postată o inscripție care amintea că a fost ridicată în timpul domniei lui Alfonso XI. În timp școala a fost extinsă cu o nouă clădire.

În partea de sud era închisă în sticlă și fier o seră cu forme gotice.

Am intrat în fostul cartier evreiesc unde, la mică distanță una față de cealaltă, am văzut două sinagoge. Sinagoga de Santa Maria la Blanca a fost construită în 1260, pe teritoriul creștin, de conducătorii mauri, în stil Mudejar și a fost în principal finanțată de comunitatea evreiască din Toledo.

A purtat denumirea de Sinagoga Mare și a funcționat până la progromul din 1391 când a fost transformată în biserică a Ordinului Calatrava (1411) și a primit denumirea de Biserica Santa Maria la Blanca.

În 1550 a devenit sediu pentru femeile care se pocăiau, între anii 1600-1701 a fost nefolosită apoi a devenit sediul garnizoanei Toledo. În timpul invaziei trupelor lui Napoleon (secolul XIX) a fost transformată în depozit.

Interiorul a fost împărțit în cinci nave separate de 32 de stâlpi decorați Almohad cu influențe romanice.

După Războiul Civil Spaniol guvernul a cedat clădirea Bisericii Catolice.

Actual nu mai au loc activități religioase. Clădirea funcționează în scop turistic, ca muzeu și centru pentru activități culturale.

Sinagoga del Transito sau Sinagoga Samuel ha-Levi a fost construită de cel căruia îi poartă numele (1357-1363), un personaj important care, deși era interzisă construirea de sinagoge,  a primit permisiunea lui Petru I în semn de mulțumire pentru ajutorul acordat de evreii din Toledo pentru recuperarea orașului cucerit de Enrique II de Castilla. În 1492 evreii au fost expulzați, clădirea a suferit modificări și a fost folosită o parte ca Biserică a Ordinelor militare Calatrava și Alcantara și dependințele ca spital și azil pentru călugări.

Numele de „Tranzit” a început să fie folosit în secolul XVII după ce altarul a fost împodobit cu o cutie de tranzit a Maicii Domnului. Până în 1877 clădirea s-a deteriorat treptat. În anii 1960 a fost restaurată și din 1964 în ea funcționează Muzeul Sefardi (Museo Sefardi) cu exponate despre cultura spaniolă evreiască și Sefardică.

Lângă muzeu era postată statuia lui Samuel ha-Levi.

Am traversat micul parc Traseo del Transito la o terasă de unde se vedea panorama dealurilor înconjurătoare și fluviul Tajo care curgea domol printre ele.

Un alt muzeu, Museo del Greco, format din două clădiri, una din secolul XVI și una din secolul XX, despărțite de o curte, a fost deschis în 1911 pentru a afișa operele de artă ale artistului El Greco și ale altor artiști spanioli din secolul XVII.

După un mic urcuș am ajuns la Biserica Sfântul Toma (Iglesia Santo Tome) care a fost construită în secolul XII pe locul unei moschei din secolul XI.

A fost transformată în biserică creștină (secolul XIV) când minaretul a fost transformat în turn clopotniță încrustat cu faianță în stil Mudejar.

Lipită de ea se afla Biserica Sfântului Mântuitor (Iglesia del Salvador) și aceasta construită pe locul unei foste moschei din secolul XI, extindere a uneia mai vechi (secolul IX) care a fost ridicată pe locul unei clădiri vizigote. A fost terminată în 1159 și a funcționat ca biserică creștină până la sfârșitul secolului XV când a devenit biserica unui cimitir, secol când a ars într-un incendiu și a fost refăcută total. Din alt incendiu (1842) a fost salvată doar Capela Santa Catalina iar în 1842 a fost închisă.  Până azi s-a păstrat un singur pilastru din epoca vizigotă pe care sunt scene din viața lui Cristos.

Pe latura unei mici piațete se ridica Biserica San Marcos (Iglesia San Marcos). Inițial a făcut parte din Mânăstirea Sfintei Treimi a ordinului Trinitarios Calzados apoi a fost refăcută (1628) în stil Mudejar cu interiorul în stil baroc spaniol.

În secolul XX a fost extinsă cu un spațiu care și azi găzduiește Arhiva municipală Toledo și Centrul de Artă San Marcos.

Am înaintat pe străduțele înguste cu magazine de suveniruri, baruri, restaurante, hoteluri și am coborât pe lângă Adoracion Eucaristica Perpetua.

Am ajuns în Piața Primăriei (Plaza del Ayuntamiento) unde pe o latură se afla Palatul Arhiepiscopului (Palacio Arzobispal), o clădire extinsă treptat în care s-au adunat mai multe stiluri arhitecturale (secolele XIII-XVI). În secolul XV a fost construit un palat pentru a-l lega de catedrala vecină.

Azi o parte din palat funcționează ca Muzeu de Artă.

Primăria (Ayunamiento de Toledo) se afla vis a vis de Catedrala Santa Maria de Toledo. Construcția clădirii a avut loc în mai multe etape astfel lucrările au început în secolul XVI și cu mai multe întreruperi a fost terminată în 1703. Clădirea e formată în jurul unei curți centrale. În ea funcționează numeroasele birouri ale Consiliului Municipal.

Ne-am întrerupt plimbarea pentru a vizita Catedrala Santa Maria de Toledo.

 

Catedrala Santa Maria de Toledo

Publicat pe de
Răspunde

Catedrala din Toledo Spania (Santa Iglesia Catedral Primada de Toledo Santa Maria de Toledo) cunoscută popular ca Dives Toletana este o catedrală romano-catolică, una dintre cele mai mari din Europa construite în stil gotic. Se spune că pe acel loc a existat o biserică vizigotă încă dinainte de anii 500 atestată printr-o inscripție ce se află pe un stâlp în biserică. O dată cu invazia musulmană pe locul ei a fost construită Marea Moschee din Toledo. Aceasta a fost confiscată de soția regelui Alfonso VI care în lipsa lui, împreună cu Arhiepiscopul au transformat minaretul în clopotniță și au instalat un altar provizoriu (1085) provocând mari nemulțumiri.

Sub domnia lui Ferdinand III pe acel loc a început ridicarea catedralei (1226) în stil gotic. A fost terminată abia în 1493 împreună cu mânăstirea alăturată. Catedrala a fost construită cu cinci nave mari pe o suprafață de 120 metri lungime, 59 metri lățime, acoperișul susținut de 88 de coloane și prevăzută cu opt portaluri.

La nivelul fațadei principale (secolul XV) se află trei portaluri:  central Portalul Iertării (Puerta del Perdón) deasupra căruia se află sculptată o scenă în care Fecioara Maria îi înmânează veștmântul Sfântului Ildefonso, patronul orașului Toledo, spre dreapta Portalul Judecății (Puerta del Juicio) și spre stânga Portalul Turnului (Puerta de la Torre). Datorită deteriorării fațada a fost refăcută în 1778.

Au fost preconizate două turnuri dar cel sudic nu a fost terminat. În locul lui a fost construită Capela Mozarabică (1500), acoperită de un dom baroc (secolul XVII), ca loc de închinare pentru cultul Hispano-Mozarabic. Turnul clopotniță, înalt de 92 metri, a fost construit pe cinci nivele (1380-1440). Baza găzduiește trezoreria și deasupra celui de al cincilea nivel au fost postate trei coroane sub forma unei tiare papale. În el a fost postat un clopot de 17 tone, Campana Gorda.

Pe fațada de nord se află cel mai vechi dintre cele 8 portaluri, Portalul Ceasului (Puerta del Reloj) decorat cu scene din viața lui Cristos și pe fațada sudică Portalul Leilor (Puerta de los Liones), o mică intrare străjuită de coloane deasupra cărora veghează leii. În interior, deasupra acestei porți se află o frescă imensă reprezentându-l pe Sfântul Cristofor.

Intrând rămâi uimit de grandoarea spațiului, multitudinea de coloane și aurărie. Fotografiatul cu blitz este interzis astfel imaginile mele nu sunt atât de relevante, convingătoare.

Deși este prevăzută cu peste 750 de ferestre cu vitralii catedrala nu este foarte luminoasă.  Vitraliile au fost construite  succesiv în diferite secole (XIV-XVII), restaurate în secolul XVIII apoi în secolul XX.

În Capela principală, acoperită de un altar înalt, se află mormântul cardinalului Mendoza.

În centrul catedralei se află Corul, de o parte și de cealaltă două rânduri de strane și numeroase sculpturi.

Stranele de sus (1495-1543) înfățișează scene din bătălia pentru cucerirea Granadei și personaje biblice.

Stranele de jos prezintă sculpturi cu scene din viața lumii medievale.

Deasupra stranelor, de o parte și de alta se află câte o orgă.

Într-o „încăpere” delimitată cu ecrane decorative din fier a căror coloane și vârfuri au fost lucrate din aur (rejas) se află Marele Altar.

Lateralele sunt formate de arcuri susținute de coloane și ziduri cu numeroase sculpturi de sfinți.

Marele Altar prezintă cinci panouri lucrate cu filigran de aur, argint și decorate cu statui colorate. Panoul central, cel mai mare  prezintă Fecioara cu Copilul, Nașterea, Înălțarea și deasupra Răstignirea. Celelalte panouri prezintă alte scene din viața lui Isus.

Înconjurându-l te pierzi privind multitudinea de sculpturi.

În spatele Marelui Altar a fost ridicat un perete din marmură și alabastru în stil baroc care era foarte întunecat. În decursul timpului a fost tăiată în boltă o nișă prin care  lumina soarelui de dimineață îmbracă tot altarul.

Pe El Transparente se văd grupuri statuare de îngeri, piese din bronz, picturile ce reprezintă Cina cea de Taină, Ridicarea Fecioarei la Cer, un ansamblu ce acoperă întreg peretele și marginile nișei.

În acel loc, confundându-se cu El Transparente, se află capela Sfântului Ildefonso (secolul XVIII).

De-a lungul pereților catedralei se află peste 20 de capele de diferite dimensiuni, mai mult sau mai puțin decorate, cu mormintele unor personaje ilustre.

Dintre cele originale s-au păstrat Capela Sfintei Lucia, patroana orbilor (secolul XIII), Capela Monarhilor Vechi, Capela Sfintei Ana, Capela Sfântului Ioan Botezătorul, Capela Sfântului Egidiu.

În partea de sud, în continuarea Capelei Mozarabice se află Capela Epifaniei. Urmează Capela Concepției, Capela Sfântului Martin, Capela Sfântului Eugeniu, Capela Cristos al Coloanei, Capela Sfântului Iacob, Capela Sfintei Leocardia. În nordul ultimelor două enumerate se află Capela Monarhilor Noi (Casa de Trastamara) ca o mică biserică construită între anii 1531-1534.

În partea de nord, între Portalul Ceasului și Capela Sfânta Ecaterina, din care se trece în mânăstire, se află Capela Sfântului Petru. Urmează Capela Mercy, Capela fontului Baptismal, Capela Sfintei Fecioare din la Antigua, Capela Doña Teresa de Haro, Capela Santiago în colțul de nord-est, Capela Fecioarei Tabernacolului și Capela celor opt, ultimele două în stil Herrerian.

Spre sud, în centrul catedralei se află Capela Coborârii (Capilla de la Descension).

Ieșind din centrul catedralei se poate vizita Sacristia Mayori, muzeu  în care sunt expuse numeroase picturi, opere de artă, o secțiune cu colecție de articole de îmbrăcăminte (secolele XVI, XVII) din care 70 de costume și o colecție cu peste 70 de piese de tapiserie.

În altă direcție se poate vizita Capela Tezaurului care se află în vechea Capelă a Sfântului Ioan (1537) situată în baza turnului catedralei. Tezaurul a fost mutat în ea din 1870 și a devenit Trezoreria Catedralei. Sunt expuse numeroase obiecte liturgice, relicve, îmbrăcăminte, etc.

Cel mai de valoare obiect, La Gran Ostensoria de Toledo, cu peste 10 metri înălțime, a fost fabricat din 5.600 de piese decorate cu 260 de figurine, folosindu-se 18 kilograme de aur de 18 karate și 183 kilograme de argint pur. În 1595 a fost purtat în procesiunea Corpus Christi din Toledo.

În partea de nord a catedralei, pe locul fostului cartier comercial evreiesc (al-cana), a fost ridicată mânăstirea (1389-1425) în jurul a patru coridoare cu bolți patrulatere care delimitează o curte interioară.  Ulterior a fost folosită ca Primărie.

Zidurile au fost decorate în stil Mudejar și cu statuete în stil gotic.

De-a lungul lor se află fresce reprezentând scene biblice.

În colțul nord-estic, în 1399 a fost construită Capela Sfântului Blas (Capilla de San Blas). În ea se găsește Crezul Apostolic reprezentat de 14 scene așezate astfel încât formează un ceas. Capela nu este deschisă publicului.

 

 

Toledo Spania

Publicat pe de
Răspunde

Orașul Toledo din Spania se află în regiunea Castilla-La Mancha la 70 km sud de Madrid. Este  situat pe o colină și o parte înconjurat de fluviul Tajo (Tagus), cel mai lung din peninsula Iberică. Cu trenul de viteză am ajuns în 30 minute la stația terminală, Gara Toledo (Estacion Toledo). Prima linie de cale ferată ce lega Madridul de Toledo și gara aferentă, la est de oraș, au fost construite în 1858. Între 1916-1917 clădirea a fost înlocuită cu una nouă în stil Mudejar care a intrat în funcțiune în 1919. O dată cu crearea liniei de mare viteză între Madrid și Toledo (2005) clădirea a fost restaurată.

Clădirea formată dintr-un pavilion central și două aripi laterale era decorată cu arcade și turnulețe. Prezenta cinci uși de acces în sala mare bogat ornamentată cu mozaicuri și vitralii.

Peretele cu fostele case de bilete era format din lemn sculptat. În fața lui se aflau grilaje de fier forjat. Lateral de sala mare era amenajat un spațiu modern de unde se puteau obține informații și cumpăra biletele de călătorie.

În partea dinspre oraș se ridica turnul cu ceas. În fața gării se întindea un spațiu mare de parcare și o stație de autobuze. Am preferat să parcurgem drumul spre oraș pe jos.

Pe malul fluviului Tajo, pe o altă colină se ridica Castelul de San Servando (Castillo de San Servando). A fost construit ca mânăstire de călugări (1088) apoi ocupat de Cavalerii Templieri care au transformat-o  într-o cetate pentru apărarea împotriva musulmanilor (secolul XII). Când musulmanii au fost expulzați din Peninsula Iberică și Ordinul cavalerilor Templieri s-a dizolvat (1312) cetatea a rămas fără utilitate și în timp s-a degradat. În secolul XXI castelul a fost refăcut și funcționează ca hostel pentru tineret.

Am mers paralel cu orașul care se înălța în stânga noastră. Pe rând a fost municipiu roman, capitala regatului vizigot Hispania, cucerit de mauri sub Califatul de Cordoba când în oraș au coabitat evrei, creștini și musulmani, apoi condus de arabi când s-a numit Tulaytulah și recucerit pentru Spania de Alfonso VII (1085). În timpul Evului Mediu a devenit un important centru industrial cunoscut pentru producția de săbii și Oraș Imperial sub domnia lui Carol V (secolul XVI), unul dintre cele mai importante centre culturale. După ce Filip al II-lea a mutat curtea regală la Madrid orașul a început să decadă. În 1986 a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Am trecut fluviul și am început urcușul pe lângă zidurile fostei cetăți Toledo până la Poarta Nouă Bisagra (Puerta Nueva de Bisagra), una dintre porțile prin care se intra în cetate. A fost construită de mauri, reconstruită (1540-1576) din două corpuri separate între care s-a format o curte. În partea exterioară, între două turnuri circulare mari se afla un arc semicircular pe care era postată stema împăratului Carol V, un vultur cu două capete și deasupra, central, o statuie de înger. Spre interior pereții porții erau drepți și lateral se înălțau două turnuri pătrate.

Am pătruns în fostul cartier musulman. Între Poarta Bisagra Nouă și Poarta Bisagra Veche se afla o biserică catolică, Iglesia de Santiago del Arrabal, construită pe locul unde se aflase o moschee (secolul XIII), la marginea orașului vechi. În secolul XX a fost restaurată de mai multe ori.

Am coborât puțin până la poarta veche, Puerta Antigua de Bisagra sau Puerta Alfonso VI (Poarta balamalelor veche). A fost construită în secolul X, în stil Mudejar, ca poartă principală de intrare în oraș. A fost închisă o dată cu construirea porții noi și folosită doar pentru anumite ocazii până în 1905 când a fost restaurată și redeschisă publicului.

Ne-am întors și am urmat drumul pe lângă Schitul Maicii Domnului de la Steaua (Ermita de la Virgen de la Estrella) ridicat în 1611 de ordinul religios cu același nume cu ajutorul breslei grădinarilor. Ulterior capela a fost demolată și în secolul XVII ridicată actuala construcție în stil baroc. Într-o nișă se afla postată o statuie a Fecioarei cu Copilul în brațe.

A treia poartă și cea mai veche din oraș, Poarta Soarelui (Puerta del Sol), construită în secolul XII pe locul unui turn de apărare din secolul X, a fost deteriorată în timpul războaielor civile iar cea pe care am văzut-o a fost reconstruită în stil Mudejar (secolul XIV). În secolul XVI deasupra arcului porții a fost postat un medalion cu sfântul Idelfonso, patronul orașului Toledo și pe lateralele lui au fost pictate soarele și luna, de la care și numele porții.

În vestul ei era o altă poartă veche construită în secolul X, Puerta de Valmardón sau Poarta Bab al-Mardum, situată lângă o moschee. Mardum în limba arabă însemnând blocat, probabil că a fost înlocuită ca funcționalitate cu Puerta del Sol.

Fiecare clădire, poartă, biserică, moscheie, aflate unele lângă celelalte, își aveau povestea lor. Moscheea Cristo de la Luz (Mezquita del Cristo de la Luz), denumită anterior Bab-al- Mardum, era situată în zona orașului Medina unde locuiau musulmanii bogați. În 999 Ahmad ibn Hadidi, din bani proprii, a ridicat o clădire mică pătrată și a decorat fațada cu turnuri de ceramică. Legenda spune că aceasta a fost construită pe locul spre care l-a îndrumat un fascicul de lumină și  a găsit îngropată o figurină a lui Isus, pentru ca Allah să-i ofere un loc în Paradis.

Ulterior a fost adăugat un perete semicircular în stil Mudejar. După ce Alfonso VIII a cucerit Toledo (1186) a cedat clădirea Cavalerilor Ordinului Sfântului Ioan care au modificat interiorul, au adăugat absida și au transformat-o în Capela Sfintei Cruci (Ermita de la Santa Cruz) iar moscheea a primit actuala denumire.

Pe prima străduță la dreapta se afla Mânăstirea Carmelitelor Desculțe (Convento de los Carmelitas Descalzos), un complex construit între anii 1653-1655.

În secolul XVIII nava centrală și capelele au fost acoperite cu panouri azulejo (plăci ceramice decorate).

Normal că nu puteam să cuprindem în vizita noastră toate clădirile istorice ale orașului mai ales datorită faptului că ne-am încurcat pe numeroasele străduțe înguste, scurte, ca un labirint.

Am ajuns la o clădire circulară care aparținea de o biserică veche (Iglesia de San Vicente) ridicată în secolul XII de Alfonso VI după ce a cucerit Toledo. În decursul timpului a suferit reconstrucții și transformări.

În 1842 biserica a încetat să funcționeze. Azi găzduiește o fracțiune a Muzeului de Artă Toledo, Circulo de Arte și sub vechea capelă există cafenea, restaurant, club de noapte cu concerte de muzică life.

Clădirea din apropierea ei găzduia o parte din  Universitatea Castilla-La Mancha (Vicerrectorado de Relaciones Internacionales y Formación Permanente- Universidad Castilla-La Mancha).

Ne-am învârtit pe străduțele ca niște ganguri care se deschideau din loc în loc în câte o piațetă. În Plaza Amador de los Rios se afla Muzeul Tolmo amenajat în Oratorio de San Felipe Neri, o biserică în stil gotic construită în secolele XV-XVI pe locul unei biserici iezuite demolată. De asemenea se puteau vizita Băile romane a căror intrare noi nu am depistat-o.

.

După alte străduțe și o piață am ajuns la Biserica Iezuiților San Idelfonso (Iglesia de los Jesuitas-San Ildefonso) dedicată sfântului patron al orașului Toledo.

Pe locul de naștere al Sfântului Ildefonso în 1569 se aflau casele contelui de Orgaz care au fost cumpărate de iezuiții din Toledo (1629) și au început construcția unei biserici în stil baroc. Terminată în 1765, s-au bucurat de ea doar doi ani fiind expulzați de Regele Carlos III.

De o parte și de alta a ușii de intrare, păstrată cea originală, se aflau câte două coloane înalte și deasupra ei o fereastră cu vitralii flancată și ea de patru coloane corintice între care erau postate statuile lui Pedro și Estefania Manrique și scutul familiei lor.

În interior, de-a lungul navei erau postate statuile celor 12 apostoli și în spatele altarului o frescă ce reprezenta coborârea Fecioarei asupra Sfântului Ildefonso. Biserica a intrat din nou în posesia iezuiților abia în secolul XX.

Urmând strada Alfonso XII am început să vizităm mânăstirile din acea zonă, aflate una lângă cealaltă. Mânăstirea Maicii Domnului (Antiguo Convento Madre de Dios) a fost fondată în secolul XV. În decursul timpului clădirile mânăstirii s-au deteriorat, unele chiar ruinat, fiind părăsite de călugărițe.  În secolul XX a fost restaurată de mai multe ori și reabilitată după ce a intrat în posesia Universității Castilla-La Mancha care a construit în interiorul mânăstirii și o clădire pentru Biblioteca San Pedro Martir.

Următoarea a fost o mânăstire dominicană, Convento San Pedro Martir. Fiind situată în afara zidurilor cetății în 1407 a fost mutată în interior pe locul unor case donate și extinsă în jurul a trei terase. Biserica actuală a fost construită în secolul XVII. Din 1991 a intrat în posesia Universității din Castilla-La Mancha.

În Plaza San Roman am văzut statuia lui Lope de Vega, unul dintre cei mai mari poeți și dramaturgi spanioli.

Pe o latură a pieței se afla Casa Santa Teresa de Jesus– Casa de Mesa. De-a lungul timpului casa a fost locuită de nobili din Toledo dintre care familia Malagon (secolul XVI), protectoare a Sfintei Teresa care a locuit acolo în timpul șederii în Toledo când a scris cartea sa biografică și familia Mesa (secolul XVIII) căreia îi poartă numele. A fost restaurată în 1972 și azi găzduiește Academia Regală de Arte Frumoase și Științe Istorice din Toledo.

În stânga clădirii se afla o altă biserică, Iglesia de San Roman, construită în secolul XIII pe locul unei bazilici vizigote ridicată la rândul ei pe locul unei vile romane. În biserică a fost încoronat Regele Alfonso VIII de Castilla. Turnul său în stil Mudejar era vizibil de la depărtare.

În clădire funcționează Centrul Vizigot și Muzeul Culturii (Museo de los Concilios y la Cultura Visigoda).

În continuare am trecut pe lângă două școli. Prima a fost Școala de limbi străine EOI Raimundo de Toledo– Escuela oficial de Idiomas care purta numele călugărului francez benedictin, Arhiepiscop de Toledo (1125-1152). În conjunctura coabitării mai multor nații el a creat Școala de Traducători care au recuperat textele vechi și a promovat studiile filosofice, școlile de medicină, matematică și astronomie.

Colegiul de fete nobile (Colegio de Doncellas Nobles) a fost fondat în 1551 pentru a educa tinerele mame atât din familii nobile cât și din cele sărace. A funcționat în clădirea prințului Melito care a fost restaurată (secolele XVII, XVIII) și extinsă pe locul a două case vechi (1900, 1903) când a fost transformată în stil neo-Mudejar păstrând portalurile în stil baroc. Aparține și ea Universității.

În altă piațetă, Plaza de Padilla, central trona statuia lui Juan de Padilla. În spatele lui se afla o altă școală, Colegio Mayor Gregorio Marañón și pe o laterală Centrul Cultural San Clemente.

Lângă Colegiu, despărțite de o străduță îngustă, se afla Mănăstirea Sfântului Dominic de Silos (Vechiul)  (Convento de Santo Domingo el Antiguo) cu Parroquia de Santa Leocardia. Construită în secolul VI în stil Mudejar, după cucerirea orașului de Regele Alfonso VI (1085)  a fost reconstruită și ocupată de călugărițe care în 1159 au adoptat reforma cisterciană. În secolul XVI a fost demolată și reconstruită cu o extindere pe locul unde s-a născut Sfânta Leocardia, pentru îngroparea Mariei Silva, o doamnă portugheză din alaiul reginei Isabel a Portugaliei, care și-a dedicat viața mânăstirii. De atunci mânăstirea poartă numele dublu a Sfântului Dominic și Sfintei Leocardia. În 1800 a fost transformată în stil neoclasic.

În Plaza Santa Teresa de Jesus am văzut Mânăstirea Carmelitelor Desculțe din San Jose (Convento de las Carmelitas Descalzas de San José). În Toledo comunitatea Carmelitelor Desculțe a fost fondată de Sfânta Teresa de Ávila. În 1607 călugărițele au cumpărat o casă neterminată (1572) și au construit  mânăstirea (1626-1643). În secolul XVIII interiorul a fost decorat cu panouri azulejos (plăci ceramice glazurate).

Am ajuns la poarta de vest a orașului, Puerta del Cambron, care inițial a purtat numele de „Poarta evreilor” pentru că de acolo începea cartierul evreiesc. În 1576 a fost refăcută în stil renascentist și deasupra arcului porții a fost postată statuia Sfintei Leocardia.

Pe lângă Palatul La Cava (Palacio de La Cava) construit în secolele XVI-XVIII, azi proprietate privată, am intrat în Plaza San Juan de los Reyes unde trona biserica din Mânăstirea San Juan de los Reyes (Convento de San Juan de los Reyes) pe care urma să o vizităm.

Și așa a trecut dimineața fără să remarcăm. După vizitarea mânăstirii urma să continuăm plimbarea noastră prin alte zone ale orașului Toledo.

 

Mânăstirea San Juan de los Reyes din Toledo, Spania

Publicat pe de
Răspunde

Mânăstirea San Juan de los Reyes (Convento de San Juan de los Reyes) a fost construită de Isabella I de Casilla și Ferdinand II de Aragon (1474-1504) în Toledo, fosta capitală a regatului Vizigot, ca simbol al întregirii Spaniei prin reunirea Castilliei cu Aragonul, ca mausoleu al monarhilor catolici, de comemorare a bătăliei de la Toro în care au fost învingători și a nașterii fiului lor Juan. Mânăstirea a fost încredințată franciscanilor.

A fost construită într-un amestec de stiluri arhitectonice astfel primul corp cu stâlpi decorați vârfuri ce aparțin stilului gotic, al doilea corp în stil Mudejar. Fațada a fost decorată cu elemente vegetale.

Biserica  a fost construită în mai multe etape și terminată în 1476 o dată cu mânăstirea. Până în 1517 s-a construit o a doua mânăstire pe care  în 1808 trupele lui Napoleon au distrus printr-o explozie care a deteriorat și biblioteca, aripa de vest a primei mânăstiri și o parte a bisericii. În 1810 a fost consolidată iar în 1836, în urma decretului de confiscare a proprietăților bisericești, ansamblul mânăstirii a fost vândut dar a fost lăsat în paragină.

Începând cu anul 1881 s-a început consolidarea și restaurarea elementelor arhitectonice de decor, lucrări oprite o dată cu izbucnirea războiului (1883- 1936) și terminate în 1954 de către Ordinul Franciscan.

Ultima restaurare a avut loc în 1967. Pe peretele holului de intrare, unde vizitatorii cumpără biletele, sunt expuse câteva porțiuni din picturile vechi restaurate.

Se intră în mânăstire în galeria de la parter ce înconjoară o grădină mică cu plante exotice.

Tavanul galeriei prezintă arcuri de bolți încrucișate.

Din loc în loc pe zid sunt postate decorații cu motive de plante și animale care înconjură statui reprezentând sfinți.

Zidul dinspre grădină e prevăzut cu arce gotice.

Din acest coridor se intră în biserică printr-o ușă cu multe decorații pe care în partea superioară este reprezentat regele între doi îngeri.

În partea dreaptă se află capela principală cu altarul unde sunt reprezentate scene biblice ca Isus pe drumul Calvarului, Coborârea, Sfânta Elena cu miracolele Crucii. Deasupra se află cupola turnului bisericii.

De o parte și de alta stâlpi cu numeroase decorațiuni și statui susțin arce care formează pe tavan bolți încrucișate.

Pe zidul din partea cu mânăstirea au fost sculptate emblemele monarhilor catolici deasupra cărora au fost postate statui de sfinți și dedesubt leii, simbolul monarhiei și al lui Dumnezeu.

În partea opusă capelei principale, la etaj este delimitat un balcon care era folosit de monarhi în timpul slujbei.

Pe lângă elemente gotice apar și elemente în stil Mudejar.

Ieșind din biserică se poate urca la etajul mânăstirii care a fost finalizat în 1526 și restaurat în secolul XIX.

Tavanul galeriei prezintă un plafon din lemn în stil Mudejar pe care, din loc în loc, sunt pictate blazoanele monarhilor catolici.

Etajul a fost rezervat strict familiei regale. Capela de la etaj a fost construită în 1492 și refăcută de franciscani în 1505. Din celelalte încăperi doar cea a bibliotecii a rămas cea originală, din nefericire fără numeroasele cărți,  manuscrise și opere de artă care nu au supraviețuit secolul XIX.

Citește și Plimbare prin Toledo