Arhive lunare: noiembrie 2024

Templul Swayambhu Mahachaitya, Templul Maimuțelor, Nepal

Publicat pe de
1

Templul Swayambhu Mahachaitya este situat la vest de orașul Kathmandu, Nepal, pe vârful dealului Swoyambhu din Valea Kathmandu, munte numit mitic Gopucchagiri, Muntele Coadă de Vacă.

În scriptura budistă Swayambhu Purana (sec. XV) se spune că pe vremuri în locul văii exista un lac enorm, în care Buddha a plantat un lotus. Înflorind, a emanat o lumină strălucitoare, pe care sfinți, înțelepți și divinități au venit să o vadă, pentru a fi iluminați, loc numit de atunci Swayambhu, „Existent în sine”. În timp ce medita pe un munte sacru, Bodhisatva Manjushri a avut o viziune a luminii orbitoare și, zburând pe leul său albastru, peste munții Chinei și Tibetului, s-a îndreptat spre lotus.

Uimit de puterile luminii și dorind să facă locul ușor accesibil pelerinilor, cu sabia lui cea mare a tăiat munții, formând un defileu. Apa scurgându-se din lac, s-a format valea Kathmandu. Lotusul s-a transformat în dealul Swoyambhu, ulterior pe locul luminii emanate construindu-se stupa. În tot acest timp părul crescându-i, s-a umplut de păduchi. Aceștia s-au transformat în maimuțe sfinte, care și azi trăiesc în complexul templului, mai ales în părțile de nord și vest, după care azi este numit și Templul Maimuțelor.  

Se spune că vizitând locul, Împăratul Ashoka al Imperiul Mauryan (268-232 î.e.n.) a construit pe deal un templu, distrus în timp.

În manuscrisul neplaz Gopal Raj Vamshavali, scris în secolul XIV, Stupa apare ca fiind fondată la începutul secolului V de Regele Vṛsadeva, străbunicul Regelui Manadeva (464-505) din Dinastia Licchavi, fapt confirmat de o inscripție pe piatră, găsită în sit.

Deteriorată, în secolul XV a fost refăcută de un călugăr budist, împreună cu starețul Sariputra din Both Gaya, India, primind ajutor de la regele din Dinastia Malla, conducătorii văii Nepal Mandala timp de mai multe secole.

În timp s-au construit mai multe stupe mici, temple, 2 scări de acces, 2 mânăstiri, Deva Dharma Maha Vihar (1780) și Karma Raja Maha Vihar (1959), ambele distruse în cutremur 2015, ulterior în proces de reconstrucție, o bibliotecă, din 1975 un Muzeu de Istorie Naturală, azi cu peste 50.000 de exemplare din flora și fauna Nepalului, formând complexul de azi, care a fost renovat în 1921, între anii 2008-2010, când altarul a fost aurit și după puternicul cutremur din 2015.

Este venerat atât de budiști, cât și de hinduși, pentru budiștii Newar fiind  cel mai sacru loc de pelerinaj, pentru budiștii tibetani al doilea după Stupa din Boudnathan, Kathmandu.

Poate fi accesat pe 2 șiruri de scări, pe cea din est, cu 365 de trepte, construită de Regele Pratap Malla (sec. XVII), ajungându-se direct pe platforma principală a templului.

Acolo se află Stupa Swayambhu Mahachaitya, înconjurată de temple protectoare ale lui Budda, case pentru ritualuri, ca Aagan Chhen, Yogamvar, chaityas, altare mici cu statui ale zeităților tantrice și șamanice. Nu lipsesc nici magazinele de la parterul unor clădiri, în care se pot achiziționa obiecte pentru ritualuri, sculpturi de zeități, măști, etc.

Stupa prezintă baza, o cupolă albă, reprezentând întreaga lume. La exteriorul ei se află 5 altare aurite, dedicate lui Buddha, Amitabha, Amoghashidhi, Akshyobha, Vairochana, Ratnasambhava, fiecare având în interior statuia lui și 5 altare dedicate zeiței Tara, a 2-a dintre cele 10 Mahavidyas, zeițe tantrice hinduse, Aarya, Saptalochani, Maamaki, Padhmani, Vajradhati, din care doar 4 sunt aurite și găzduiesc câte o statuie Tara,  Altarul lui Vajradhatishori Tara, sau Tara Albă, fiind gol.

Pe  cupolă se află un cub aurit, fiecare latură fiind pictată cu cei 2 ochi ai lui Buddha, reprezentând Înțelepciunea și Compasiunea, deasupra lor un al treilea ochi, despre care se spune că atunci când Buddha predică, emană razele cosmice, acestea fiind mesaje pentru ființele cerești, anunțându-le că pot coborî pentru a-l asculta și pentru ființele infernale, de sub tărâmul uman, care nu pot veni pe pământ, dar sunt alinate de predica lui. Între cei doi ochi, în loc de nas, este pictat simbolul nepalez al cifrei 1, semnificând unitatea tuturor lucrurilor existente în lume și că singura cale spre iluminare este prin învățăturile lui Buddha. Nu au fost pictate urechi, Buddha nefiind interesat de laudele care i se aduc. Pe cub sunt  postate 5 statui, reprezentări ale lui Buddha, în est Akshobhya, elementul cosmic al conștiinței, spre vest Amitabha, elementul cosmic al Sanjna, spre sud Ratna Sambhava, elementul cosmic al senzației, spre nord Amoghsiddhi, elementul cosmic al confirmării și central Vairochana, stăpânul templului. De pe cub se înaltă un turn cu 13 niveluri, simbolizând că ființele simțitoare trebuie să treacă prin cele 13 etape ale realizărilor spirituale pentru a atinge iluminarea, care se termină cu un vârf (gajur).

Stupa e înconjurată de roți de rugăciune din alamă. Fiind învârtite în sensul acelor de ceasornic, în timp ce se recită incantații, ele aduc noroc. În jurul ei sunt postate 5 altare mici dedicate celor 5 elemente: Vasupura (pământ), Vayupura (aer), Nagpura (apă), Agnipura (foc) și Shantipura (cer).

În fața intrării în Stupa, păzită de 2 lei sculptați în piatră, Regele Jaya Pratap Malla a așezat Vajra de aur, o unealtă legendară ritualică simbolizând diamantul, indestructibilitatea și trăsnetul, o forță irezistibilă, în budismul Vajrayana fiind considerată înțelepciunea și compasiunea care realizează fericirea vidului, în hinduism una dintre cele mai puternice arme din univers. Are forma unui sceptru de aur, format dintr-o bilă cu capete ascuțite, așezat pe o mandala din cupru aurit, situată pe o bază rotundă din piatră, pe care sunt sculptate 12 animale, reprezentând simboluri astronomice.

În partea de nord-vest a Stupei se află mai multe Chaityas– Asoka Chaitya (Licchavi Chaitya), Sikharakutta Chaitya, Vajradhatu Chaitya, Bodhisattva Chaturvyuha Chaitya, Jalaharyopari Jinalankrta Chaitya, Dharmadhatu Jinalankrta Chaitya, Jvalavaliyukta Chaitya, Astakonakrti Padmachaitya, Chaturvyuha Buddha chaitya, Sumeru chaitya, ridicate în decursul timpului de diverși devotați, în budism Chaya simbolizând umbra dharani, cu  influența sa continuă asupra proceselor mentale ale unui individ, învățături care-i ghidează subtil gândurile și acțiunile de-a lungul vieții.

Cea mai proeminentă dintre ele, Bahu Mangal Dwar Chaitya, situată în partea de sud-vest a stupei, este o construcție albă, cu 5 niveluri, prezentând 6 șiruri cu 30 de uși, cu simboluri pozitive, deasupra căreia se află o structură asemănătoare stupei principale.

La nord și la sud de Stupa Regele Pratap Malla a construit Templele Pratappur (regele însuși) și Anantapur, pentru cea de a 2-a soție a sa, Ananta Priya, clădiri în stil Gandhakuti, o variantă locală a stilului Shikhara. Templele au fost avariate în cutremurul din 2015 și refăcute până în 2018.

Pe partea de nord-vest a Stupei se află o pagodă cu 2 nivele, Templul Hariti Ajimaa, dedicat zeiței considerată protectoare a copiilor și a regiunii Swoyambhu. Există o legendă în care se spune că   pe vremea când Buddha locuia la Rajgir, peste 500 de copii erau furați și devorați zilnic de demonica Yakshani Hariti și familia ei. Pentru a o aduce pe calea cea bună, Buddha l-a răpit pe cel mai drag fiul al său, Dhanabhaju, și l-a ascuns în castronul său de pomană. Deznădăjduită, ani de zile l-a căutat și negăsindu-l, l-a întrebat pe Buddha, care i-a explicat valoarea compasiunii, a pus-o să jure că nu se va mai atinge de copii și i-a returnat fiul. De atunci Hariti a devenit protectoarea oamenilor, în special a copiilor, Aji însemnând bunică și Maa mamă. Lângă templu Stupa Shamarpa, sau Stupa Roșie, păstrează relicvele celei de a 10-a reîncarnări a Shamarpa.

Zeița Hariti Ajimaa primește ofrande de la mulți hinduși și budiști, pentru a le proteja copiii de boli. Unii dintre ei făcând donații substanțiale, templul a fost acoperit cu foiță de aur.

În spatele Templului Harati se remarcă Deva Avatar Boddhisattwa, o statuie creată dintr-o singură piatră gri închis, despre care se crede că a fost postată în secolul VII, în timpul domniei Regelui Thunku Kirat. Îl prezintă pe unul dintre cei 108 Boddhisattwa, o persoană care se află pe calea spre trezire (bodhi), cu înțelepciune și compasiune, având dorința de a atinge starea de Buddha în beneficiul tuturor ființelor vii, înalt de cca. 3 metri, stând în picioare, începând mișcarea unui pas, cu mâna stângă ținându-și roba, cu cea dreaptă întinsă în față, într-un gest de dăruire (mudra predicției).

În partea de est a platformei se află Altarul Pavan Bhairav, despre care se crede că a fost creat de Regele Pratap Malla, în stil Gandhakuti. O statuie din piatră îi prezintă pe Pavan Bhairav, cu 3 ochi, împodobit cu șerpi, purtând o ghirlandă de capete tăiate, într-o pereche de brațe ținând un tocător (vajrakartri) și un craniu, în cealaltă pereche un trident și un toiag cu craniu, călărind un cadavru. În poală o ține pe consoarta sa, care-l îmbrățișează cu mâna dreaptă, ambii fiind înconjurați de ornamente reprezentând flăcări. Legenda spune că dacă  îl reneagă cineva, Bhairav dezlănțuie o furtună cu fulgere și tunete și dacă e venerat poate genera ploaia, motiv pentru care, în perioadele secetoase, i se aduc multe ofrande.

Coborârea spre cealaltă cale de acces se face printre stupe mai mici.

Se ajunge la Iazul Păcii Mondiale, în apropierea căruia e postat Clopotul Mare, situate în apropiere de a doua poartă de acces.

Citește și Lalitpur, Nepal- Piața Patan Durbar

Lalitpur, Nepal- Piața Patan Durbar

Publicat pe de
1

Lalitpur, cunoscut și sub numele de Patan, este un oraș metropolitan din Nepal, situat în partea central-sudică a văii Kathmandu, la o altitudine de 1.400 de metri, suprafață formată în centrul fostului lac antic Nagdaha. Este împărțit în 29 de cartiere municipale și are o populație multietnică, din care cca 40% newari, hinduși.

Într-o cronică veche apare ca fiind fondat în 249 de conducătorii Kirata, care au mutat capitala la Patan. Inițial orașul a fost proiectat în forma Dharma-Chakra (Roata Dreptății). În 250 Împăratul budist Ashoka, al treilea conducător din Imperiul Mauryan, ce acoperea o mare parte a subcontinentului indian, întinzându-se de la Afganistan în vest, până la Bangladesh în est, a vizitat Nepalul. Ajungând la Patan,  a construit Ashoka Stupas, 4 „movile” situate la marginea perimetrului, în cele 4 puncte cardinale, care s-au păstrat până azi.

O legendă spune că fiind secetă mare, 3 oameni, reprezentând cele trei regate din valea Kathmandu, numită atunci Nepal Mandala, s-au deplasat în Assam, India și l-au adus de acolo pe zeul Rato Machhindranath, crezând că va aduce ploaia. Datorită devotamentului extrem al unuia dintre ei, fermierul Lalit, zeul s-a stabilit acolo, orașul primind numele Lalitpur.

Începând cu anul 450 valea a fost condusă de Dinastia Licchavi, urmată de Dinastia Thakuri (600-1200) și Dinastia Malla (1201-1768). Fiind atacați de musulmanii Khas și turci, raiduri intercalate de un mare cutremur (sec. XIII), au fost distruse multe dintre construcțiile epocii Licchavi, dar în decursul timpului orașul s-a dezvoltat, regii Malla construind numeroase piețe, temple, clădiri publice, fântâni pentru aprovizionarea cu apă potabilă și dezvoltând artele, în piețele orașului desfășurându-se spectacole de teatru.

În secolul XVIII Regatul Gorkha a cucerit treptat teritorii, între care statele Kantipur, Lalitpur, Bhadgaon, Magwanpur și micile regate independente din jur. În 1768 Regele Prithvi Narayan Shah le-a unificat, formând oficial Regatul Nepalului, cu capitala în Kathmandu.

Cu mici întreruperi,  Dinastia Shah a condus Nepalul până în 2008, când monarhia a fost abolită și s-a declarat Republica Democrată Nepal.

Azi Lalitpur este foarte vizitat mai ales pentru Piața Patan Durbar, situată în centrul orașului, sit înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO. 

Se presupune că pe locul pieței sub Dinastia Thakuri s-a construit un palat, dar nu poate fi atestat documentar, istoria Nepalului între secolele VIII-XII fiind în mare parte necunoscută, arheologii descoperind doar câteva inscripții pe piatră. Piața a fost creată sub regii Malla, cele mai multe clădiri, iazuri, grădini, curți, temple, etc.,  păstrate până azi, fiind realizate în timpul domniei lui Siddhi Narsingh (1619-1661), primul Rege Malla al Patanului.

Lângă poarta veche de intrare în piață se află Templul Ganesh Mandir, dedicat zeului hindus al norocului, patronul intelectualilor, bancherilor, scribilor și scriitorilor, care îndepărtează orice obstacol, o pagoda din cărămidă, cu 2 acoperișuri, cu bare de susținere decorate cu sculpturi ce prezintă personaje religioase. 

De acolo, trecând pe lângă clădiri din cărămidă, etajate, cu ferestrele și ușile sculptate în lemn, locuite de populație, m-am îndreptat spre piață.

Piața Patan Durbar are 55 de temple și 126 curți (bahals), construite sub Dinastia Malla, majoritatea în stil tradițional Newar.

Din păcate multe dintre clădiri au fost distruse în cutremurul din 2015, în momentul vizitei mele (2023) unele fiind în reconstrucție, altele deja finalizate.

Cel mai impozant mi s-a părut Templul Chyasim Deval Krishna, o clădire octogonală, în stil sikara. Despre construcția lui, părerilor istoricilor sunt împărțite, unii datându-l din 1723, sub domnia regelui Vishnu Malla, alții considerând că a fost ridicat de Yogamati, fiica regelui Yog Narendra (1685-1705), ca memorial pentru fiul ei Lok Prakash, care fiind bolnav de variolă, a decedat la vârsta 8 ani.

În dreapta templului, montat pe o clădire cu un etaj, se află Clopotul Mare, creat în 1737 de Visnu Malla. pentru a putea fi contactat de populație, sunându-l.

Templul Hari Shankar, dedicat unei zeități hibrid, cu jumătate din trăsăturile lui Vishnu și jumătate ale lui Shiva, a fost construit în 1706. Clădirea tip pagodă, cu 3 niveluri, accesată prin 3 șiruri de scări, e una dintre cele refăcute după cutremurul din 2015.

În aceeași zonă a pieței a existat Templul Char Narayan, construit în 1566, distrus total de cutremur, din 2020 începând reconstrucția lui.

Templul Krishna Mandir a fost ridicat în 1667 de Regele Siddhi Narsingh Malla. Clădirea, în stilul local Granthakuta, o varietate a stilului Shikhara, cu 3 etaje, a fost postată pe un soclu, format din 2 platforme suprapuse, accesat prin șiruri de scări, în fața intrării păzite de 4 lei sculptați în piatră. În primul etaj se află altarul principal al lui Krishna, cu altarele Radha (zeița iubirii, compasiunii, devotamentului, consoarta principală) și Rukmini (prima soție) pe laterale, al doilea etaj este dedicat lui Shiva și al treilea lui Avalokiteśvara („stăpânul care privește în jos”). La exterior grinzile prezintă sculpturi în piatră, cele de la primele primul etaj evocând evenimente  evenimentele din Mahabharata, o epopee sanscrită a Indiei antice, la al doilea din epopeea hindusă Ramayana.

În fața templului se află Garuda pillar (1637), un stâlp înalt de piatră pe care e postată statuia regelui păsărilor, zeitate descrisă ca „muntele”(vahana), vehiculul lui Vishnu. Garuda e îngenuncheat, cu brațele încrucișate, privind spre templu.

Se spune că templul a fost ridicat pe locul unde, visând, regele i-a văzut pe zeitățile Krishna și consoarta sa Srimati Radha, la construcție fiind folosite pietre și materiale neobișnuite- leguminoase, melasă de zahăr, bumbac, rumeguș de arbore Sal,  pudră roșie (vermilion), etc., în total durând cca. 7 ani.

Templul Vishwanath, dedicat zeului hindus Shiva, a fost construit în 1627, în timpul domniei lui Siddhi Narsingh Malla (1619-1661), primul rege din dinastia Malla, care a condus Patan timp de 42 de ani. Intrarea principală e păzită de 2 elefanți sculpați în piatră. Pe partea opusă e postată sculptura unui taur, vehiculul lui Shiva. Suporturile acoperișului sunt decorate cu sculpturi erotice, similare cu imaginile răspândite în templele Shiva din India. În interior e păstrat un linga din piatră, o reprezentare abstractă a zeului.

Templul Bhimsen, dedicat eroului divin din epopeea Mahabharata, al doilea fiu născut al lui Kunti și al Regelui Pandu și unul dintre cei 5 frați Pandava, cunoscut pentru curajul și puterea sa, a fost construit de Srinivasa Malla în 1680. Pagoda , cu 3 etaje, are intrarea străjuită de 2 lei sculptați în piatră. Terasa de la primul nivel, aurită și stâlpii din lemn care susțin acoperișurile sunt decorate cu sculpturi, prezentând numeroase zeități.

Azi newarii îl venerează pe Bhimsen ca zeu al afacerilor și comerțului.

Vis a vis de temple se întinde zona Palatului, cu curțile ei, pomenită ca centru al puterii regale pe 2 inscripții în piatră, descoperite într-una din curțile lui (datată 634) și la Manidara (datată 560). Se spune că pe timpuri prin fața fațadei principale a palatului curgea un râu. Din el a ieșit o flacără strălucitoare și în acel loc, pe mal s-a  construit o mânăstire budistă, ulterior mutată pentru extinderea palatului. Și azi locul e venerat de credincioși care, anual, în timpul lunii sfinte Gunla (august-septembrie), scufundă o imagine a lui Buddha într-un vas de cupru, cu apă consacrată, pe care îl postează în fața Ușii de Aur, loc considerat fosta locație a flăcării. 

Complexul Palatului a fost construit sub Dinastia Malla, început de Regele Siddhinarasimha Malla (1618-1661), prin modificarea unui fost castel, din care s-au păstrat până azi 2 pavilioane ale unui turn, situate în colțul fațadei principale a palatului, după care noul palat a primit numele de Chaukot (1630). Yoganarendra (1685-1705) a părăsit palatul și a plecat în munți, unde a trăit ca un pustnic. Chemat înapoi de supuși, le-a spus că va veni doar după ce se vor întâmpla 8 minuni.

Construcțiile au fost continuate de succesori, până în 1820 fiind adăugate aripile din sud și nord, clădirile înconjurând 3 curți interioare principale.

În 1997 palatul a fost  transformat în Muzeul Patan. Azi colecțiile lui cuprind peste 1.500 de artefacte, din care doar cca. 200 au fost etalate în expoziții permanente, amenajate în diferite aripi ale fostului palat, majoritatea fiind sculpturi ale zeilor hinduși sau budiști, adunate din valea Kathmandu, sau create în atelierele de lângă Patan, restul provenind din India, Tibet și vestul munților Himalaya.

Curtea centrală Mul Chowk (1666) e înconjurată de Templul Taleju, dedicat zeității principale a regilor Malla. A fost construit  de  Regele Siddhi Narsingh Malla (1640), distrus de un incendiu și reconstruit de Srinivasa Malla (1667), cu un turn de 5 etaje, situat într-unul din colțurile curții. Turnul și clădirile au acoperișurile susținute din bârne de lemn sculptate.

Intrarea principală, de pe latura sudică a curții, cu ușa aurită, bogat decorată, este mărginită de statuile aurite ale zeițelor râurilor Gange, stând pe o broască țestoasă și Jamuna, pe un mic crocodil (makara).

Din Mul Chowk se accesează Galeria Heinrich Seemann, numită după Secretarul Principal al Ambasadei R.F.G. În 1987, acompaniindu-l pe Cancelarul Kohl Nepal, când s-au creat relații culturale, Seemann a inițiat restaurarea clădirilor și obiectelor istorice nepaleze.

La sud de Mul Chowk se află curtea Sundari Chowk, creată în 1647, înconjurată de clădiri bogat ornamentate.

Lângă ușa de intrare sunt postate statuile din piatră ale zeităților Hanuman, Ganesh și Narasingh, avatare ale lui Vishnu.

În mijlocul curții se află Tusha Hiti, o baie regală, scufundată la adâncime de 150 metri, creată în secolul XVII de Regele Siddhi Narasimha Malla, cu forma de yoni, o reprezentare a sexualității feminine, înconjurată de  Ashta Matrikas, un grup hindus de zeițe-mamă; 8 Bhairavs, la hinduși un avatar al Shiva, la budiști Realitatea Supremă și numeroși alți idoli. La intrarea spre baie sunt postate statuile zeului Panchamuki, cu 5 fețe ce prezintă zeitățile Hanuman, Shiva, Brahma, Ganesha, and Gayatri și a zeului Narasingh, pe marginea opusă o copie a Templului Krishna Mandir, de cca. 1 metru înălțime. De acolo se coboară un șir de trepte pavate cu plăci de piatră.

Era aprovizionată cu apă din micul râu, ce curgea prin fața actualului palat, azi albia lui fiind transformată în sistem de canalizare, trecând în baie printr-o țeavă de cupru aurit, decorată cu sculpturile ce-i prezintă pe Vishnu, ființa supremă și Lakshmi, zeița bogăției, ferilității, puterii regale. În apropiere se află un pat de piatră. Legenda spune că, după baie, regele se întindea pe el gol, servitorii îl ștergeau și masau cu ulei, în acest timp fiind privit de la ferestrele înconjurătoare de regină și curteni. Deteriorată de cutremurul din 1934, baia a fost abandonată. Abia în 1960 a fost restaurată.

Din Sundari Chowk se intră în Grădina cu rezervorul de apă Bhandarkhal (1647), principala sursă a palatului, alimentat printr-o conductă de 820 metri lungime. Rezervorul, pătrat (16×16 metri), prezintă 3 terase în trepte, primele 2 din piatră, cea inferioară din cărămidă și central o gură de scurgere. Pe latura de est s-a creat o nișă, flancată de statuile din piatră a 2 gardieni, în care central se află Lohan Hiti, o gură de scurgere a apei, cu forma unui cap de dragon, surmontat de sculptura în piatră a zeiței râului Gange.

Pe marginea din nord a rezervorului s-a ridicat un pavilion. Fiind din lemn, în timp s-a deteriorat, din el rămânând intactă doar baza din piatră, care în partea din nord îi prezintă pe cei 8 Siddha, maeștrii care au atins perfecțiunea.

Pavilionul Bhandarkhal a fost refăcut în 2010, după forma inițială, surprinsă într-o pictură veche (1853). Prezintă o poartă ornamentală arcuită, folosită în scopuri ceremoniale (torana), flancată de basoreliefuri ale diferitelor zeități.

Deși în decursul timpului, fiind utilizată excesiv, rețeaua de apă s-a deteriorat, ultima dată fiind întreținută în anii 1950, o parte din ea încă funcționează, fiind chiar și azi sursa principală de apă pentru localnicii din zonă.

La nord de Mul Chowk se află a treia curte principală a palatului, Keshav Narayan Chowk (1734). Central prezintă Templul Sri Vidya, dedicat zeiței supreme, care transcede cosmosul.

În clădirile înconjurătoare funcționează alte secțiuni ale muzeului, în care sunt etalate sculpturi în piatră, metalice, unele prezentând zei hinduși, obiecte, manuscrise, fotografii, etc., din timpuri de mult apuse.

Cel mai important exponat este tronul fostului Rege Shree Niwas Malla (1661-1685).

Ieșind din palat, m-am îndreptat spre Manga Hiti, cea mai veche fântână din Nepal,  construită în 570 de nepotul Regelui Manadeva, din Dinastia Licchavi (465-505), fapt atestat de o inscripție gravată central, la baza fântânii.

Cele 3 scurgeri ale fântânii au fost realizate din piatră sculptată, prezentând ființa legendară Hiti Manga, ca o fuziune între corpul, capul unui crocodil și al unui păun, având urechi de oaie, ea fiind muntele divin (vehicul=vahana) al zeiței râului Gange.

Am părăsit zona istorică, urmând să străbat străduțele din Mangal Bazar, situat adiacent Pieței Patan Durbar, cu numeroasele sale magazine, ateliere ale meșteșugarilor, vânzători ambulanți, etc.  

Citește și Bhaktapur, Nepal- Piața Bhaktapur Durbar și Piața Taumadhi

Kathmandu, Nepal

Publicat pe de
1

Statul Nepal este situat în continentul Asia, între India și China, de-a lungul versanților sudici ai munților Himalaya, care acoperă aproximativ 75% din teritoriu. În centrul său se află capitala Kathmandu, oraș metropolitan așezat între dealuri, într-o vale mare, pe vremuri numită Nepal Mandala, care a fost descrisă în textul budist Svayambhū Purāṇa.

O legendă spune că valea a fost creată de un sfânt budist (Bodhisattva Manjusri) care, cu o sabie, a tăiat munții și lacul existent acolo s-a deversat. Devenind fertilă, treptat s-au așezat familii de newari, numiți și nepami, au construit case, au cultivat solul și s-a format orașul Manjupattan, azi Manjipā, situat în actuala zonă metropolitană Kathmandu, în apropierea aeroportului, condus de Dharmākara, discipolul lui Manjusri. Valea a fost ocupată treptat și s-a constituit Regatul Newar al Mandalei.

Apoi s-au stabilit triburi indo-ariene, care au adus limba sanscrită, hinduismul, s-au căsătorit cu newarii, au adoptat limba și obiceiurile lor, dar și-au păstrat cultura vedică (Epoca Bronzului Târziu în India), în timp creându-se diviziuni religioase (budism, hinduism). Azi, deși în număr mic (recensământ 2021 4,65% din populație), comunitatea newarilor e considerată ca fiind cea mai avansată economic și social din Nepal.

Săpăturile arheologice efectuate la Hadigaon și Lubhu, în partea de sud a văii Kathmandu, au descoperit ziduri de cărămidă și unelte din epoca de piatră (4000-2000 î.e.n.), cele de la Maligaon, din estul văii, o sculptură în gresie, în stil Kushan, prezentând un bărbat în mărime naturală, inscripționată cu anul 107, din calendarul hindus Vikram Samvat, ce corespunde anului 185 e.n.

În manuscrisul Gopalarajavamsavali sunt pomeniți regii Gopal, urmați de Mahispal, apoi dinastia Abhir, un clan de păstori. Textul budist Āryamañjuśrīmūlakalpa îl menționează pe Manadeva (464-506 d.Hr.) ca fiind regele Mandalei Nepalului,  urmat de Kirats, grupuri ce trăiau în regiunea dealurilor munților Himalaya din nord-estul Indiei (700 î.Hr.), despre care legendele spun că au oferit tronul Mandalei clanului Shakya, care au introdus budismul.

În acea perioadă a început construcția Templului Pashupatinath (400 e.n.), azi situat la periferia estică a orașului Kathmandu, sit încadrat în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Regatul Licchavis, pierzându-și importanța politică în India, a atacat și cucerit Nepal Mandala (450), înlăturându-l pe Gasti, ultimul rege Kirat. La acea vreme exista orașul Koligram, presupus ca fiind locuit de Kolyas, un clan indo-arian. Sub primul Rege Licchavis, Mana Deva I (404-505), orașul s-a dezvoltat. S-au construit case tip pagodă, temple și mânăstiri hinduse, sculpturi, s-au introdus  monedele din cupru, numite Mananka, etc., perioadă din care s-au descoperit numeroase inscripții în piatră. O legendă a newarilor spune că după patricidul involuntar, pentru a-și ispăși pedeapsa, Regele Licchavi Manadeva (464-505 e.n.) a construit o stupa, refăcută în secolele XIV-XV și renovată de multe ori sub Dinastia Malla, devenind actuala Stupa Boudbanath.

Dinastia Licchavi a deținut Nepalul până în secolul IX. La mijlocul secolului VII trecătorile prin munții Himalaya, plecând din nordul văii, au fost deschise și s-au creat contacte cu China, în timp întrerupte de războaiele dintre cele 2 nații și reluate abia la sfârșitul secolului XVIII. 

În secolul X Regele Licchavi Gunakamadeva (949-994) din Dinastia Thakuri a fondat orașul fortificat Kantipur (actual Kathmandu), creat pe malurile râului Bishnumati, după forma sabiei lui Manjushree, cu vârful la nord și baza la sud, înconjurat de templele celor 8 zeițe mamă Ajima, venerate atât de budiști cât și de hinduși, care există și astăzi. În centrul orașului a creat o piață circulară (chakrakar), Piața Durbar, cu Palatul Regal, temple, în jurul ei străzi înguste, mărginite de case etajate, etc., a creat fântâni publice (hitis), pentru alimentarea cu apă potabilă, exemplu fiind Fântâna Thanhiti, din partea sudică a pieței. Dorind să atragă negustorii, a ridicat un templu dedicat zeului lor, Bhimsen, totuși comerțul cu India și China a stagnat. Regele Shivadeva (1099-1126) a reconstruit Templul Pashupatinath, hindus.

Din 1200 la conducere a trecut Dinastia Malla, care a condus până 1768. Sub ea preoții brahmani Maithil și multe din familiile lor s-au mutat în Nepal. În secolul XIV Valea Kathmandu a fost atacată de mai mulți invadatori, între care Regele Khasa Ripumalla (1312) și Sultanul Shams ud-din Ilyas din Bengal (1345-1346). Multe așezări și clădiri fiind distruse, a început reconstrucția lor. Sub Jaya Sthiti (1382-1395) s-a introdus primul cod legal și social, influențat de principiile hinduse.

Succesorul său Yakshya Malla a împărțit Nepal Mandala între cei trei fii ai săi (1484), creând principatele independente Kantipur, Lalitpur și Bhadgaon (Bhaktapur), restul teritoriului țării fiind ocupat de numeroase  regate mici,  până în secolul XVI conduse de dinastii, unele refugiate din nordul Indiei, în timpul invaziilor musulmane, între care s-au iscat conflicte și s-au creat coaliții împotriva invaziilor externe.

În secolul XVII Pratap Malla, al 8-lea Rege al Kantipur (1641-1674), în încercarea de a uni statele Văii Khatmandu, a încercat să cucerească Lalitpur și Bhaktapur, dar a eșuat. Sub conducerea lui Piața Durbar din Kathmandu a fost extinsă. În ea s-a construit Templul Krishna (1648-1649), în fața căruia s-a postat Pratap Dhvaja, un stâlp pătrat din piatră pe care se află statuia regelui Pratap, cu mâinile încrucișate, înconjurat de cele 2 soții și cei 5 fii. Nu departe de piață s-a creat Rani Pokhani (iazul reginei), un iaz artificial în centrul căruia s-a ridicat un templu dedicat lui Shiva.

Mandala Nepalului se întindea în nord până la Tibet, în est la Kirata, în sud Regatul Makwanpur și în vest râul Trishuli, care-l separa de Regatul Gorkha, din 1606 condus de Ram Shah, care a început să-și extindă regatul. În 1743 Prithvi Narayan Shah, devenit regele Gorkha, a atacat valea Nepal Mandala. În prima bătălie a cucerit orașul Kirtipur din Lalitpur.  A urmat bătălia de la Kathmandu (1768), pe care a câștigat-o și cele 3 state Malla s-au predat. În același an regele a declarat oficial formarea Regatului Nepalului, Kathmandu devenind capitala lui. Apoi a a cucerit Patan, Bhadgaon, estul Nepalului și vestul Nepalului, a încorporat Baise Rajya, 22 de regate independente conduse de Khasa, care au rămas incluse în Nepalul modern până în 1810 și Chaubisi Rajya, 24 de regate suverane aliate, situate la intersecția dintre Himalaya și subcontinentul indian,  conduse de regii Magar și Thakuri, regatul ajungând să se întindă până la râul Sutlej în vest și Sikkim-Jalpaiguri în est.

După moartea lui (1775) tronul a fost ocupat de  fiul său cel mic, Bahadur Shan, care în 1792 a invadat Tibetul și jefuit Digarcha. Tibetanii, ajutați de forțele chineze, au rispostat și în 1794 Bahadur a fost exilat, la conducere fiind numit Mulkaji (prim-ministru) Damodar Pande, unul din comandații războiului chino-nepalez. În 1804 fostul rege s-a întors, l-a ucis pe Damodar și a preluat conducerea regatului, dar după 2 ani și el a fost ucis în masacrul de la Bhandarkhal, intigat de Bhimsen Thapa, care ulterior a devenit prim-ministru, funcție ce a deținut-o până în 1837.

Granițele regatului nefiind delimitate oficial, în zonele periferice s-au purtat războaie cu țările învecinate, China și Tibet (1788-1792) și Regatul shikh din Punjab, India (1809). În acea perioadă Compania Indiilor de Est (1757-1773) a început treptat să acapareze teritorii din India. Câmpiile Tarai, azi în sudul Nepalului și nordul Indiei, o fâșie de pământ fertil, la poalele munților, au fost foarte disputate și a izbucnit războiul anglo-nepalez (1814-1816), câștigat de britanici în Bătălia de la Makwanpur, prin Tratatul de la Sugauli Nepalul pierzând o parte din teritoriile de graniță și fiind forțat să accepte un diplomat britanic.

La conducerea Nepalului a trecut Dinastia Rana (1846-1951), care a impus autoritarismul, păstrând de fațadă regele și prim-ministrul și cu ajutorul armatei a izolat țara. În perioada 1858-1947 India a fost cucerită de britanici, devenind colonie. Fiindu-le frică să nu fie și ei ocupați, nepalezii s-au aliat cu britanicii, aceștia dându-le autonomie internă, dar luând controlul politicii externe. În 1946 s-a fondat Partidul Congresului Nepalez, care a stabilit relații diplomatice cu S.U.A. După retragerea britanicilor din India (1947), a fost promulgată Legea Guvernului Nepalului și Padma Shamsher Rana a fost obligat să demisioneze.

Au urmat revolte, finalizate cu repunerea la conducere a Regelui Tribhuvan, care a schimbat reprezentanții guvernamentali și conducătorii armatei. După moartea lui (1955), printr-o lovitură de stat, pe tron a urcat Regele Mahendra. Sub conducerea lui s-a semnat tratatul de frontieră cu China, în Kathmandu s-au deschis ambasadele U.R.S.S. și S.U.A., în 1962 s-a adoptat o nouă Constituție, prin care s-au interzis partidele politice, Parlamentul Nepalului a fost înlocuit cu Rastriya Panchayat, care avea puteri legislative, dar era controlat total de monarhie.

În 1990 a izbucnit Revolta Populară, care a pus capăt monarhiei absolute, a eliminat Panchayat și Regele Birendra a fost obligat să instaleze monarhia constituțională. În 2001, într-un atac din cadrul palatului, regele și alți membrii ai familiei regale au fost uciși. Următorul rege a mai domnit doar până în 2008, când Nepalul a devenit Republică Federală Democrată și monarhia a fost abolită. 

În toată istoria zbuciumată, poporul a rămas foarte credincios, considerând că viața, cu ciclurile ei, e lunga așteptare a reîncarnării, valoarea timpului e relativă și azi în Nepal folosindu-se vechiul calendar Nepali Patro, creat înaintea calendarului Gregorian cu aproximativ 56 de ani, 8 luni și jumătate, în care lungimea lunilor nu este fixă, se schimbă de la an la an, variind între 29 și 32 de zile.

În continuare s-au construit multe temple și mânăstiri, un exemplu fiind Mânăstirea Dudjom Gompa aka Urgyen Dongak Chöling din Boudnath, Kathmandu, fondată de Dudjon Rinpoche (1970).

În ea monahi și laici practică Dudjon Tersar, învățături budiste tibetane, aduse în Nepal de Rinpoche, pe care le-a răspândit în toată lumea.

Decedând în Dordogne, Franța (1987), a fost îmbălsămat și relicvariul adus în Nepal, la Kathmandu, unde a fost postat în templul principal al mânăstirii.

Orașul Kathmandu a fost grav afectat de cutremurul din 2015, care a distrus multe din clădirile siturilor UNESCO, ulterior refăcute, proces care continuă și azi.  

Citește și Templul Swayambhu Mahachaitya, Templul Maimuțelor, Nepal

Kathmandu, Nepal- Piața Durbar Dhoka

Publicat pe de
2

Piața Durbar Dhoka, situată în centrul orașului vechi din Kathmandu, capitala Nepalului, este este una dintre cele 3 Piețe Durbar din Valea Kathmandu. A fost realizată între secolele XII-XVIII, în jurul fostului Palat Regal. Este numită și Hanuman-Dhoka Durbar după statuia zeului Hanuman, postată de Regele Pratap Malla la intrarea Palatului Regal (1672).

Complexul e structurat în 2 arii, una externă, cu numeroase temple și una internă, cu Palatul Regal și 10 din cele 35 de curți cu temple, care au supraviețuit cutremurelor  din 1934 și 2015, unele reconstruite după modelul inițial.  Având cca. 50 de temple, este numit și „Muzeul Templelor”.  Din 1979 a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. 

Construcția pieței a început în secolul III, clădirile fiind adăugate în decursul timpului, multe din cele păstrate până azi sub Dinastiile Malla, Shah și Rana, în stilul arhitectural Newar, care constă în: pagodă, un turn etajat cu mai multe acoperișuri, cu funcție religioasă; stupa, o structură emisferică, ca o movilă, care conține relicve și e folosită ca loc de meditație; shikhara, turn al templelor budiste; chaitya, un sanctuar sau altar, cel mai frecvent întâlnit în budism.

Îndreptându-mă spre piață, am străbătut câteva străduțe, cu diverse magazine, ateliere și case tipice zonei.

Între ele Casa Singha Sattal, numită și Silyan Sattal, o clădire cu 3 etaje, a fost construită în secolul XIII ca adăpost. Ea găzduiește și micul Templu al lui Harikrishna.

În aproperea ei, Templul Dhansa Sata, în sanscrită numit Kavendrapur, dedicat zeului muzicii, a fost construit în 1673 de Regele Pratap din Dinastia Malla. În el s-au păstrat sculpturi din secolul XVIII.

Am nimerit în mijlocul unei mari aglomerații, în piață desfășurându-se Festivalul Teej, dedicat zeităților hinduse Shiva și soția sa Parvati, sărbătorit în special de femei.

Îmbrăcate cu haine de sărbătoare, împodobite, prin ritualuri, post, ofrande, împărțind mâncăruri, urmate de cântece și dansuri, întimpină sosirea sezonului musonic și îi cer lui Shiva să le binecuvânteze căsătoriile, copiii, sau să le ofere un soț serios și iubitor.

În miturile hinduse se spune că atunci când mica insectă Teej ieșea din pământ, în timpul sezonului musonic, Parvati l-a vizitat pe Shiva, creându-se legătura dintre bărbat și femeie.

Am continuat vizitarea pieței, pe lângă Templul Trailokya Mohan Narayan, dedicat lui Vishnu, construit în 1690 de Regina Mamă Riddhi Laxmi. Clădirea cu 3 acoperișuri și barele sculptate, e situată pe o terasă înaltă, accesată prin 5 trepte.

În partea de vest e prezentat Garuda, zeul hindus al puterii și vigilenței, care luptă împotriva nedreptății și distruge răul. În timpul Festivalului Indrajatra templul e vizitat mai ales pentru cele 10 încarnații ale lui Vishu, afișate pe piedestal.

Templul Maju Dega, dedicat lui Shiva, a fost construit de Regina Mamă Riddhi Lakshmi în 1692, pe o platformă, accesată prin 9 șiruri de trepte din cărămidă, cu ușile, ramele ferestrelor și coloanele sculptate, prezentând  zeități hinduse.

Templul a fost distrus în cutremurul din 2015, dar până în 2018 a fost reconstruit.

Templul Kumari Ghar a fost construit în 1757 de Regele Jaya Prakash, din Dinastia Malla. Este de fapt o casă patrulateră, cu 3 etaje, având ferestrele fațadei din lemn sculptat, ridicată pentru a găzdui Zeița Fecioară (Kumari Devi), considerată a fi o încarnare a zeiței Taleju. Kumari, provenind din budism și Taleju fiind zeița hindusă a statului, protectoarea principală a liniei regale și mama virgină a lumii, demonstrează că în Nepal religiile coexistau pașnic.

Pentru a deveni Kumari regală, o fecioară trebuie să aibă cele 32 de perfecțiuni ale zeiței. Fiind aleasă, își va petrece viața în izolare, fiind vizitată zilnic de un număr limitat de persoane, care-i aduc ofrande și ocazional de familia sa.  Iese din templu doar în cadrul unor festivaluri religioase, în total cam 15 zile pe an, când e purtată de un car mare, foarte decorat, cu acoperiș dublu, stil pagodă. Este urmărită de participanți, pe care în timpul procesiunii îi binecuvântează, primii fiind familia regală și oficialii.

Lângă templu, contrastând cu restul clădirilor, se află o clădire albă, în stil neo-clasic, european. Gaddi Baithak a fost construită de Chandra Shamsher, în timpul Regelui Prithvi Bikram Shah (1908), ca parte de est a palatului.

A fost folosită pentru încoronările regale, numirile în funcții de stat superioare și întâlnirile diplomatice, cu șefii altor state.

Pe lângă ea am intrat în Mul Chock, o curte a căror temple sunt dedicate zeității regale a Dinastiei Malla, Taleju Bhawani, venerată atât de hinduși cât și de budiști. În ea se află Templul Taleju, o pagodă cu poartă ornamentală aurie (torana)  și intrarea flancată de imagini ale zeițelor râului, construită de Regele Mahendra Malla în 1549.  Templu este deschis publicului anual, timp de o zi, în timpul Festivalului Dashain, când zeitatea Taleju este mutată în el.

Un alt templu dedicat zeității este Templul Degu Taleju, construit de Shiv Singh Malla în secolul XIV.

În nord-vestul Palatul Regal se află Templul Vamshal Gopal, dedicat lui Krishna, a 8-a încarnare a lui Vishnu, construit în 1648 de Pratap Malla. Clădirea, octogonală, a fost ridicată pe o platformă, accesată prin 5 șiruri de scări. În fața ușii de est au fost postați 2 stâlpi din piatră, pe unul din ei păstrându-se până azi imaginea zeului hindus Hanuman, una dintre încarnările lui Vishnu. Se presupune că după cutremurul din 1833 a fost reconstruit modificat și după cutremurul din 2015, refăcut, când cei 2 stâlpi au fost realizați fără detaliile ornamentale inițiale.   

În templu se află inscripții care le evocă pe Rupamati și Rajamati, două dintre Reginele lui Pratap Malla și campaniile lui militare.

Templul Jagannath, dedicat zeității hinduse, a 8-a încarnare a lui Vishnu, numită și Domnul Universului, a fost construit în stil Newar, începând cu 1563, în timpul domniei lui Mahendra Malla și, în decursul timpului,  reconstruit de mai multe ori. Clădirea, din cărămidă și lemn, prezintă 4 uși mari, ornamentate, ușa principală (torana) fiind folosită doar de preoți. Acoperișurile, pe 2 niveluri, sunt susținute de console din lemn,  sculptate, cele de la nivelul inferior reprezentând 24 de forme ale lui Vishnu (caturvimsatimurti), la nivelul superior zeități cu 4 capete și 8 brațe. Frizele mici înfățișează diferite activități erotice ale oamenilor și animalelor. Se presupune că ele reprezintă practicile tantrice, foarte răspândite în secolul XVI.

În aria internă a Complexului Durbar Dhoka  se află cea mai importantă clădire, fostul Palat Regal al Dinastiilor Malla și Shah, fondat sub Dinastia Licchavi (secolele IV-VIII.). Aripa estică a ariei, cu 10 curți, fiind datată din secolul XVI, este cea mai veche parte.

În secolul XVII Regele Pratap Malla a extins-o, când a construit temple și în partea de nord a amenajat 2 noi curți, Sundari Chok și Mohan Chok, ultima ca și curte rezidențială a regilor Malla care, pentru a putea să moștenească tronul, era obligatoriu să se nască acolo. Azi ambele curți sunt închise.

Pe o latură a palatului, curtea Nasal Chok (nasal însemnând dansator), poate fi accesată în colțul de nord-vest printr-un coridor îngust, apoi o poartă din lemn sculptat, mărginită de picturi.

Lângă poarta de intrare se află statuia lui Hanuman, zeul maimuță, una din încarnările lui Vishnu, datată din 1672. Așezat pe un soclu, înfășurat cu pânză roșie și acoperit de o umbrelă, fostul luptător păzește palatul.

O sculptură din piatră, datată din 1673, îl înfățișează pe Narashima, o  altă încarnare a lui Vishnu, un monstru jumătate om, jumătate tigru sau leu, cu mai multe brațe, dotate cu gheare ascuțite, care-l devorează pe demonul Hiranyakashipu, înainte ca acesta să poată acționa.

Pe laturile curții se află Templul Panch Mukhi Hanuman o clădire cu 5 acoperișuri circulare, în care poate intra doar preotul, Camera de audiență a Regilor Malla și clădiri mai noi, construite sub Dinastiile Shah și Rana, unele avariate în cutremurul din 2015, azi în reconstrucție. 

Sub Priyhvi Narayan Shah, primul Rege al Regatului Nepalului, în partea de sud-est a palatului s-au construit 4 turnuri de observație (1768), numite după cele 4 orașe vechi din Valea Kathmandu: Basantapur (Kathmandu), Kirtipur, Bhaktapur (Lakshimi Bilas) și Patan (Lalitpur).

Curtea a fost folosită pentru încoronări, ultima fiind în 1975, când Birendra (1972-2001), fiul cel mare al Regelui Mahendra, a urcat pe tron. Pe partea de nord-est a curții, în Shisha Baithak, o terasă deschisă, azi sunt expuse portretele Regilor Shah și lângă ea, protejat cu sticlă, tronul Regilor Malla.

Azi Complexul Palatului Regal găzduiește un muzeu, condus de guvernul nepalez.

Din curtea interioară Lohan Chowk se accesează secțiunea care descrie Dinastia Shah, etalând artefacte legate de viața diferiților regi. O altă secțiune prezintă schimbările istorice din Nepal.

Partea palatului, construită în secolul XIX, sub Dinastia Rana, a fost amenajată ca Muzeul Tribhuvan, numit după Regele Nepalului încoronat în 1913. În el s-au recreat dormitorul și biroul, cu mobilierul de epocă și efectele sale personale. De asemenea sunt etalate obiecte, fotografii, bijuterii, sculpturi, picturi, monede, arme, etc.

Muzeul îi comemorează și pe fiul lui Tribhuvan, Regele Mahendra (1955-1972) și Bihendra, ultimul Rege al Nepalului (1972-2001).

Deoarece începuse iar să plouă, pentru mine vizitarea pieței se cam termina. Continuând drumul spre ieșire, am trecut pe lângă Templul Maha Vishnu, o pagodă cu 3 niveluri, construită în secolul XVII, distrusă de cutremurul din 1934, rămânând doar soclul și fragmente din lemn sculptate și refăcută ulterior, folosindu-se fotografiile din anii 1920.

Situat la la sud-vest de el, Templul Kotilingeshwar Mahadev a fost construit în 1560, sub Regele Mahendra Malla (1560-1574). Avariat în cutremurul din 1746, turnurile înalte (shikhara) fiind distruse, au fost înlocuite ulterior cu mici cupole. Fiind ridicat din piatră, a supraviețuit marilor cutremure din 1934 și 2015.

Ultimul obiectiv pe care l-am văzut a fost Altarul Kaal Bhairav. Se spune că sculptura a fost găsită într-un câmp de orez din nordul orașului (sec. XVII) și Regele Pratap Malla a plasat-o în Piața Durbar. A fost realizat dintr-o singură piatră, înalt de câțiva metri, ulterior reparat. Pe piatra neagră, înconjurat de o zonă pictată în culori stridente, se află Bhairav, cea mai înfricoșătoare imagine a lui Shiva, cu 6 brațe, purtând un colier și o coroană cu cranii și călcând în picioare un cadavru, simbol al ignoranței umane. Se spune că mințind în fața lui, vei muri pe loc, astfel altarul a fost folosit în timp și ca formă de tortură. Cei care aprind lumânări la altar cred că vor fi protejați de manifestările malefice.

Cum ploaia s-a întețit, am plecat cu una dintre multele ricșe staționate în jurul pieței.

Citește și Kathmandu, Nepal

Kathmandu, Nepal- Stupa Boudbanath

Publicat pe de
2

Stupa Boudbanath, numită și Khāsa Chaitya, e situată la 8 kilometri de centrul orașului Kathmandu, Nepal. Construită în nord-estul văii Kathmandu, într-un sat locuit de tamangi, înconjurat de câmpuri de orez, pe ruta unui vechi drum comercial ce venea dinspre Tibet şi traversa Valea Katmandu peste Bagmati, înspre Patan, stupa devenită loc de rugăciune pentru negustori timp de multe secole, stă la originea budismului tibetan. Din 1979 a fost înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Nu se știe exact cine a construit prima stupa. O legenda spune că a fost ridicată pe rămășițele primului templu budist, în vremea lui Kashyap, menționat în Brihadaranyaka Upanishad, una dintre cele mai vechi scripturi Upanishadice ale hinduismului, ca fiind unul dintre cei mai vechi creatori de versuri ale imnurilor Vedelor (rish) și în Dīgha Nikāya, text canonic budist pali,  care descrie o discuție între Buddha și învățații vedici ai timpului său, între care e pomenit și Kashyap. E cunoscută ca Chintaamani, nestemata ce îndeplinește dorințe, ea reprezentând conștiința eternă a lui Buddha (chitta).

Altă legendă spune că mica Purna, o fiică a lui Indra, care trăia în tărâmul zeilor, furând o floare divină, deci încălcând legea, a fost aruncată în tărâmul uman, unde a renăscut într-o familie de crescători de păsări din Valea Kathmandu, numită Samvari. Ea a avut patru fii, cu tați diferiți. În timp devenind bogată și primind teren de la rege, a început să ridice o stupa, terminată de fii, după moartea ei. Dorind să se renască în Tibet, pentru a propaga și acolo învățăturile lui Buddha în ținuturile nordice, au sfințit-o cu moaștele lui Budda Kassapa. Toți s-au renăscut în secolele VIII- IX, primul fiu ca Trisong Detsen, cel de al 2-lea rege al Dharmei din Tibet, al doilea fiu ca Shatarakshita, filozof budist, al treilea ca Padmasambhava, maestru budist tantric, considerat reîncarnarea lui Budda, ale cărui învățături au fost înscrise de Yeshe Tsogyal, care a ascuns manuscrisul (terma) și ultimul fiu ca ministrul regal Lagdarma. În timp manuscrisul a fost tradus. Preluat și studiat de  Shakya Zangpo (sec. XIV-XV), acesta a venit în Nepal, în căutarea stupei, dar a găsit doar o movilă abandonată. Se spune că el a refăcut stupa la mărimea actuală.

Într-o legendă a newarilor stupa apare ca fiind construită de Regele Licchavi Manadeva (464-505 e.n.), după patricidul involuntar, pentru a-și ispăși pedeapsa. În manuscrisul nepalez Gopālarājavaṃśāvalī, din secolul XIV, Stupa Boudhanath apare ca fondată de Regele Licchavi Śivadeva (590–604 e.n.), probabil restaurată de el. Sub Dinastia Malla (sec. XVI-XVIII) stupa e fost renovată de mai multe ori. A devenit cu adevărat centrul budismului tibetan în anii 1950, când refugiații tibetani din  China au emigrat în Katmandu, s-au așezat în jurul Boudhanath, în zonă și-au construit case și peste 50 de gompas (mănăstiri tibetane).

În 1968, fulgerată, a sufertit daune mari, când stâlpul central din lemn din partea superioară a ars, dar a fost reparată rapid. În 2015 cupola stupei a fost grav avariată de un cutremur, dar în decursul unui an a fost refăcută și stupa redeschisă. În cursul reparațiilor s-a postat un stâlp central, „Pomul Vieții”, acoperit de mandala și pietre prețioase, desupra lui, relicvele consacrate ale Siddhartha Gautama, cel mai frecvent denumit Buddha (cel trezit), născut în Lumbini (azi în Nepal), un ascet și profesor religios care a trăit în Asia de Sud  în secolul VI sau V î.e.n., fondator al budismului tibetan, ale Dharmakaya, unul dintre cele trei corpuri ale unui Buddha din budismul Mahāyāna și bucățile de oase autentice (śarīra) ale Kassapa (al treilea Buddha al bhadrakalpa). În interior s-au postat pânze vechi cu reprezentări ale corpului, vorbirii, minții, calităților minții și activității.

Pe un soclu patrulater, înaltă de 43 metri, de formă ovală (chorten), cu 100 metri diametru, stupa îl reprezintă pe Buddha încoronat şi aşezat pe un tron în poziţie de meditaţie. Deasupra cupolei, o construcție sub formă de cub, reprezintă capul lui Buddha, cu ochii pictaţi pe cele patru feţe, continuat cu o piramidă din trepte, al cărei vârf reprezintă coroana.

Conform filozofiei budiste, părțile stupei simbolizează cele 5 elemente purificatoare, pământul, apa, focul, aerul și spațiul (cerul). Stupa e înconjurată de un zid prevăzut cu roți de rugăciune, învârtite de credincioși în sensul acelor de ceasornic, în timp ce rostesc rugăciuni.  

În timp a fost înconjurată de case, în care azi funcționează magazine, manufacturi, restaurante, chiar și un hotel.

Într-o clădire cu 3 etaje se află Boudha Stupa Thanka Center, o galerie de artă, în care se pot vedea artiștii lucrând. Picturile pot fi achiziționate din magazinul situat la primul nivel.  

În funcție de mărimea și meticulozitatea lucrării, până la finalizarea unora dintre operele de artă, se lucrează chiar și 5-6 ani.

Se realizează atât opere de artă clasice cât și în stil modern, unele la comandă.

În Butter Lamp House se pot achiziționa lămpi  care funcționează cu ulei, ghee sau unt de iac, folosite mai ales în timpul meditației. Lumina lor simbolizează o minte trează, înțeleaptă, ea risipind întunericul iluzoriu și întunecarea mentală.

De asemenea s-au ridicat numeroase temple și mânăstiri, multe din ele în secolul XX, din care am reușit să văd doar câteva, timpul fiindu-mi limitat.

Mânăstirea Jamchen Lhakhang, numită și templul Maitreya, situată în partea de vest a stupei, a fost construită de Chyopge Thichen Rinpoche,  în perioada 1985-1986.

În ea se pot vedea numeroase picturi, sculpturi și statuia uriașă a lui Jampa (Maitreya), viitorul Buddha.  

De la strada înconjurătoare stupei pornesc străduțe înguste, acoperind zona ca un labirint, cele din apropierea stupei, cu mărfuri variate expuse stradal, foarte aglomerate.

Pe una dintre ele, ascunsă între case, se află Mânăstirea Thrangu Tashi Choling, fondată în 1979 de Thrangu Rinpoche, un iluminat din școala Kagyu a budismului tibetan, stabilit în Nepal. În timp la mânăstire au venit tot mai mulți călugări tineri, mai ales din zonele rurale din Tibet, situate la granița cu Nepalul și clădirea, inițial mică, a fost extinsă. În mănăstire tinerii învață citirea și scrierea tibetană și engleză, studiază filozofia, ritualurile și practică budismul.

Am părăsit zona aglomerată și am urmat una dintre străduțele liniștite, îndreptându-mă spre o altă mânăstire.

Mânăstirea Shechen Tennyi Dargyeling a fost construită de Dilgo Khyentse Rinpoche,  în perioada 1980-1986, înlocuind mânăstirea din Kham, Tibet, una dintre cele 6 mănăstiri principale Nyingma, distruse în timpul Revoluției Culturale de la sfârșitul anilor 1950, pentru ca tradițiile filozofice, contemplative și artistice să nu se piardă. Actual e condusă de al șaptelea nepot al fondatorului. 

Pereții templului principal au fost ornați cu fresce care înfățișau istoria budismului tibetan și profesorii cei mai importanți ai celor 4 școli principale, distruse în cutremurul din 2015. În mânăstire s-au postat peste 150 de statui și s-a amenajat una dintre cele mai mari biblioteci tibetane din Orient.

S-a creat Școala primară Shechen Mahaboudha Vidyalaya, în care băieții, cu vârsta între 5 și 14 ani, învață materiile tradiționale și moderne, la terminarea studiilor primind o diplomă echivalentă cu cea de terminare a liceului. În continuare pot urma un curs de 2 ani, axat pe artele rituale, care include memorarea textelor liturgice, învățarea instrumentelor muzicale rituale și instruirea în cântece și dansuri sacre, precum și continuarea sesiunilor de meditație.

În 1989 în cadrul mânăstirii s-a înființat Institutul Sechen pentru Studii Budiste Superioare, un colegiu filozofic (shedra), cu 130 de studenți din Himalaya, care studiază în total 9 ani, mulți dintre absolvenți devenind profesori în întreaga lume.

În curtea mânăstirii se desfășoară ceremonii, între care drupchen, care durează 7 zile, de fapt cu ziua preliminară și ziua siddhis, 9 zile, în care participanții caută să perceapă această lume ca un tărâm sacru. În cadrul ei, pentru a crea mediul transcendent al tărâmului pur al zeității, participanții se detașează de lucrurile lumești (sadhana), practică meditația, în cadrul căreia se crează pictura în nisip mandala, folosesc gesturi rituale (mudre), dansul în care personajele sunt costumate și mascate (cham), considerat o formă de meditație și ofrandă pentru zei, acompaniat de muzică interpretată de călugări la intrumente tradiționale tibetane, incantații mistice (mantra) neîntrerupte și se dau ofrande. Se spune că mai multe zile de participare la un drupchen pot da aceleași rezultate ca și anii de retragere solitară.

Citește și Kathmandu, Nepal- Piața Durbar Dhoka

Kathmandu, Nepal- Templul Pashupatinath

Publicat pe de
1

Templul Pashupatinath, din 1979 înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO,  este situat la periferia estică a orașului Kathmandu, Nepal, lângă râul Bagmati. Este dedicat zeului hindus Shiva, în forma sa Pashupati, amintit încă din Epoca Bronzului (3.300-1.300 î.e.n.), aici perceput doar ca protectorul animalelor și considerat protectorul Nepalul. 

Azi întregul complex, întins pe 246 hectare,  cuprinde peste 500 mini-temple, altare și locuri de incinerare a morților, multe dintre ele situate pe malurile râului Bagmati.

Poate fi accesat urmând un drum ce trece printre casele oamenilor, unele amenajate ca magazine, cafenele, etc., apoi unul dintre malurile râului Bagmati, până la un pod, care separă zona restricționată de restul complexului, drum pe care l-am urmat și eu.

Legenda spune că ajungând în pădurea de pe malul estic al râului Bagmati și plăcându-le frumuseţea locurilor, Shiva și soția sa Parvati s-au transformat în antilope și au decis să rămână acolo pentru totdeauna.  Shiva fiind prins de zei,  forțându-l să-și reia forma divină, aceștia au rupt unul din coarnele antilopei. Venerat ulterior ca simbol al zeității Shiva (linga), în timp cornul a dispărut, dar peste secole a fost descoperit de un țăran, săpând pe locul unde una din vacile sale a stropit pământul cu laptele său. Căutat de oameni și zei, Shiva le-a spus acestora că va fi cunoscut drept Pashupatinath, stăpânul tuturor animalelor. 

Cert este că în secolul V exista o fundație religioasă, în anul 400 e.n. fiind atestat primul templu, depre care istoricii presupun că a fost construit de Prachanda Deva, un rege Licchavi. Clădirile fiind realizate din lemn, în timp au fost distruse de termite și  cutremure. Începând cu Regele Shivadeva (1099-1126), au fost refăcute de mai multe ori, Templul Guhyeshwari fiind menționat într-un manuscris din secolul XI.

Sub dinastia Malla (1201-1779) clădirile au fost reconstruite din piatră și metal și în jurul templului au fost construite alte temple dedicate lui Vishnu, exemplu fiind Templul lui Rama, a 7-a încarnare a lui Vishnu, realizat în secolul XIV.

În fața lui sunt postate statuile Ganesh și Hanuman.

Actualul Templu Pashupatinath, ridicat de Regele Bhupendra Malla (sec. XVII), în stilul arhitecturii Newar, este o pagodă situată pe o platformă pătrată înaltă. Cele două niveluri, cu acoperișurile din cupru aurit, se termină superior cu un vârf aurit. Prezintă 4 uși, acoperite cu foiță de argint și 2  sanctuare, unul exterior, deschis, asemănător unui coridor și unul interior (garbhagriha), în care e plasat idolul, o reprezentare abstractă a zeului Shiva (lingam). Principalii preoți ai templului sunt brahmani vedici.

Curtea din jurul lui are 4 intrări, orientate după axele nord-sud, est-vest, cea vestică fiind intrarea principală, restul fiind deschise doar în timpul festivalurilor, cel mai important fiind Festivalul Maha Shivaratri („marea noapte a lui Shiva”), care se desfășoară anual în februarie, sau începutul lunii martie, pentru a marca începutul primăverii, când zona devine foarte aglomerată.

Poate fi accesată doar de hindușii practicanți din diaspora sud-asiatică, budiștii din diaspora nepaleză și tibetană, celorlalți practicanți ai budismului fiindu-le interzis, excepție făcând  indienii sikh și jain.

Restul complexului e deschis vizitatorilor.

Pe celălalt mal al râului sunt situate mici temple (shivalayas), loc devenit punct de belvedere pentru vizitatori.

Pe vremuri în micile temple dedicate lui Shiva se adăposteau grupuri de sadhu, călugări asceți, pelerini, practicanți yoga, care trăiau din pomana primită de la credincioși, viața lor constând în meditație și contemplare (moksa), în încercarea de a se elibera din ciclicitate nesfârșită a existenței (samsara). 

Pot fi văzuți și azi, cu măști înspăimântătoare, unii mânjiți cu cenușa rămasă de la incinerări, pentru a simboliza rolul lui Shiva ca distrugător (cel ce reduce totul la cenușă pentru a face din nou posibil începutul), îmbrăcați în straie portocalii, purtând emblemele lui Shiva: tridentul (tris), toba cu două fețe (damaru), mărgele de rugăciune din semințe de rudraksha și o cochilie de melc, în care suflând, trimit chemări în oceanul cosmic. Din păcate cei actuali nu sunt asceți, doar niște personaje care așteaptă vizitatorii, dornici să se pozeze cu ei contra cost.

Părăsind complexul, am urmat iar cursul râului Bagmati, cu apele sale murdare, dar folosite de multe persoane pentru îmbăiere, considerând că vor fi binecuvântați pentru viața de apoi și că cuplurile vor rămâne împreună în următoarele reîncarnări. Râul este considerat sacru, mulți dintre hinduși dorind să fie incinerați acolo, ritualul fiind considerat capătul lungii căutări religioase și garanția întreruperii lungului ciclu al reîncarnărilor.

Femeile nu au dreptul să participe la ritual, pot doar să-l observe din clădirile apropiate. Inițial corpul bărbatului, îmbrăcat în al alb, sau al femeii,  al cărei soț trăiește, în roșu, este adus în cadrul unei procesiuni și așezat pe treptele ce coboară la râu, din care i se toarnă apă, pentru a se asigura că e decedat. Înainte de a începe incinerarea, fiul cel mai mare al decedatului, jelitorul principal, este ras pe cap, părul fiind văzut ca simbol al vanității, lăsându-i-se doar o codiță (sikha), aspect pe care-l va păstra timp de un an, cât ține doliul.

Decedatul este scufundat în râu, conform ritualului, ulterior degetele mari îi sunt legate cu o sfoară și pe frunte se pune o tilaka (pată ornamentală). Între timp se pregătește un rug din lemne, pe care este așezat corpul, cu tălpile spre sud. Jelitorul înconjoară rugul, presărând în gura mortului semințe de susan, sau orez, stropind corpul și rugul cu ghee topit (unt clarificat), timp în care prezintă un elogiu în memoria celui mort.

Apoi un vas umplut cu apă este spart de capul celui mort, corpul este acoperit cu paie ude, pentru a nu se răspândi focul, care se aprinde deasupra gurii. Fiul cel mare aprinde un băț lung de bambus, cu care străpunge craniul, pentru a elibera spiritul (kapala kriya).

În final cenușa este adunată și aruncată în apele râului.

Citește și Kathmandu, Nepal- Stupa Boudbanath

Delhi, India- Moscheea Masjid-i-Jehān-Numā, Chandni Chowk, India Gate

Publicat pe de
1

Delhi, oraș străbătut de râul Yamuna, mare parte situat pe malul drept, este impropriu numit capitala Indiei. Cuprinde orașul istoric Old Delhi, orașul colonial New Delhi, construit de englezi și Gurgaon, sau Super-New-Delhi, oraș construit în secolul XX, cu zgârie-nori, zonă modernă cu numeroase firme, mall-uri, etc. Delhi este o parte a Teritoriului Capitalei Naționale (NCT) din Delhi, întins pe 1.484 kilometri pătrați, care împreună cu cele 6 orașe satelit, din zona numită Regiunea Capitalei Naționale (NCR), formează cea mai mare zonă metropolitană din India și a 2-a din lume, după Tokyo, Japonia.

Istoricii consideră că Vechiul Delhi (Old Delhi) are la origine Indraprastha, capitala Pandavas (400-300 î.e.n.), descrisă în epopeea sanscrită Mahabharata ca fiind un oraș fortificat, situat pe un deal pe malul râului Yamuna, locul unde azi se află ruinele Purana Qila. În mod tradițional 7 orașe au fost asociate cu regiunea Delhi. Săpăturile arheologice au descoperit fragmente de ceramică gri pictată, datate din sec IX î.e.n. și lângă Srinivaspuri o inscripție a lui Ashoka, împăratul Imperiului Maurya, datată din 300 î.e.n. În secolele VIII-VII î.e.n. zona aparținea  clanului Tomar. Legenda spune că în 50 î.e.n. pe această locație Regele Dhillu sau Dilu a construit un oraș, pe care l-a  numit după el, nume transformat în timp în Delhi.

Sub domnia lui Chandragupta II, la Udayagiri s-a ridicat Stâlpul de fier (402), azi situat în Complexul Qutub. În 1052, urcând pe tron, Regele Anangpal din clanul Tomara Rajput l-a adus  în Delhi, la Mathura, în jurul lui a construit numeroase palate și temple hinduse, le-a înconjurat cu ziduri, formând Lal Kot, primul oraș medieval Delhi, din care s-au descoperit mai multe inscripții și monede. Un secol mai târziu orașul a fost cucerit de Prithviraj Chauhan, conducătorul unui clan Rajput rival. El a extins orașul și l-a numit Qila Rai Pithora, ale cărui ruine se mai pot vedea în zonă. În Bătălia de la Tarain (1192), trădat de unul dintre comandanții săi, a fost predat lui Muhammad Ghori.  Prithviraj a fost ultimul conducător hindus, ulterior timp de sute de ani India fiind condusă de musulmani. Inițial orașul a fost guvernat de Qutbuddin Aibek care, după moartea lui Mohammed Ghori, a format Sultanatul Delhi și s-a proclamat Sultan de Delhi (1206). El a transformat populația în sclavi, distrus templele și pe locul fostului templu mare hindus a construit Moscheea Quwwat-ul-Islam, lângă ea minaretul Qutub Minar, cel mai înalt din India, terminate de ginerele său lltutmish.

Pentru o scurtă perioadă de timp fata lui lltutmish, Raziya, a preluat conducerea, devenind prima femeie Sultan de Delhi, fiind înlocuită de turcul afgan Jalaluddin, fondatorul Dinastiei Khilji. Fiind ucis de nepotul său Alauddin, ajungând pe tron acesta a construit Siri (1303), al doilea oraș medieval Delhi, situat la nord de Qila Rai Pithora, înconjurat cu ziduri, în care a creat un rezervor de apă mare, Hauzi Alai. Al treilea oraș Delhi, numit Tughlaqabad, a fost construit în 1321 de Ghiyasuddin Tughlaq. A fost înconjurat de ziduri, cu bastioane și porți, o fortăreață în care a ridicat un palat. Urmându-i la tron, fiul său Mohammed BinTughlaq a construit al patrulea oraș Delhi (1325), Jahanpanah. Sub conducerea lui Feroz Shah Tughlaq s-a creat Ferozabar, al cincilea oraș Delhi, situat pe malul râului Yamuna, fort cu numeroase palate, moschei, grădini și s-au refăcut monumente vechi, între care și Qutub Minar.

În 1398 mongolii au invadat orașul, distrugând clădirile și masacrând populația. Până în 1450 la conducere au rămas musulmanii, an în care Shikander Lodi s-a retras la Agra. Un secol mai târziu, în Prima Bătălie de la Panipat (1526), Sultanul Ibrahim Lodi a fost învins de Babur, descendent al lui Timur și Genghis Khan, care a fondat Imperiul Mughal, devenind primul Împărat al Dinastiei Mughal în India. Fiul său Humayun, dorind să mute capitala la Delhi, în jurul vechiului fort Purana Qila a construit un nou oraș, Dinapanah, în care a domnit doar un deceniu, fiind invins de generalul lui Ibrahim Lodi, Sher Shah Suri, care a extins orașul, devenind al șaselea oraș Delhi. În el a construit numeroase palate, clădiri administrative, grădini, marele bazar, etc.

După 15 ani de exil, Humayun și-a recâștigat tronul.  După un an decedând, soția sa Bega Begum a construit Mormântul lui Humayun, complex în care azi se află și mormântul ei. La conducere a urmat fiul său Akbar (1556), care după 8 ani a mutat capitala la Agra, Delhi devenind un oraș provincial.

Un secol mai târziu, vis a vis de Fortul Roșu, în cel mai înalt punct al orașului, orientată spre vest, direcția Mecca, Shah Jahan I a ridicat Moscheea Masjid-i-Jehān-Numā, „moscheea care reflectă întreaga lume” (1648-1656), o moschee congregațională, folosită de moguli până la dispariția imperiului (1857), apoi de islamici, fiind funcțională și azi. Lângă ea a creat un colegiu imperial, o școală islamică (madrasa), un dispensar, distruse în revolta din 1857.

La moschee au lucrat cca. 5.000 de muncitori indieni, arabi, perși, turci și europeni, construcțiile fiind realizate din gresie roșie. Perimetrul pătrat a fost înconjurat de galerii acoperite, cu marginile din arcade susținute de stâlpi. Deasupra lor, în cele 4 colțuri, s-au creat pavilioane semi-deschise cu cupole placate cu marmură albă (chhatri).

Curtea interioară (sahn), cu latura de aproximativ 100 metri,  pavată cu gresie roșie,  poate găzdui 25.000 de credincioși. În mijlocul ei se află un rezervor  de apă, din marmură, folosit de credincioși pentru curățarea și purificarea rituală (abluțiune).

Accesul se face prin 3 porți. Cele din nord și sud, cu 2 etaje, erau folosite de populație și cea din est, cu 3 etaje, doar de împărat și suita lui.

Pe fațada principală a moscheii central a fost creat un portal mare (pisthaq), cu o arcadă superioară, tapetat cu plăci de marmură albă, mărginit de 2 stâlpi din gresie roșie, cu dungi longitudinale din marmură albă, superior terminați cu câte un chhatri din marmură albă. 

Lateral de portal se află două galerii cu arcade, cele de la exterior susținute de stâlpi din marmură și decorate. Deasupra lor, pe marmură albă, încadrate cu gresie roșie, sunt postate înscrieri religioase, în alfabet arab.

Moscheea prezintă 3 cupole din marmură albă, cu dungi longitudinale din gresie roșie. Fațada principală e flancată de 2 minarete, de 40 metri înălțime, acoperite cu chhatri din marmură albă, în interior având 130 de trepte. În colțurile posterioare ale clădirii sunt postate câte un chhatri mic din marmură albă.

În sala de rugăciune, de 61 metri lungime și 27 metri lățime, împărțită de 7 travee, cu tavanul de marmură albă și neagră, pe peretele vestic, îndreptat spre Mecca (qibla), prezintă 7 nișe de rugăciune (mihrab),  cea centrală tapetată cu marmură decorată, având în dreapta un amvon de marmură (minbar).

Moscheea a fost inaugurată de Syed Abdul Ghafoor Shah Bukhari, din Bukhara, Uzbekistan, invitat de Shah Jahan ca imam. În 1803 administrația orașului a fost preluată de britanici, care au reparat-o și renovat-o,  dar moscheea a rămas sub patronajul spiritual împăratul mogul.

În jurul ei Shah Jahan I a creat Chandni Chowk (Piața Luminii Lunii), în formă de semilună, cu o piscină centrală, alimentată din râul Yamuna printr-un canal, ce trecea prin mijlocul actualului bazar, în care se reflecta luna, dând strălucire apei și de-a lungul drumului 3 bazare, cu 1.560 magazine.

Bazarul Urdu (piața taberei) se întindea între Poarta Lahori a Fortului Roșu până la Gurudwara Sis Ganj Sahib, o clădire construită de Baghel Singh în 1783,  pe locul fostei secții de poliție și închisoare mogule (Kotwali), ca un mic altar, pentru a comemora locul în care al nouălea guru sikh, Tegh Bahadur; a fost decapitat la ordinul împăratului mogul Aurangzeb 1675. După revolta indiană 1857 britanicii au demolat clădirea și au cedat terenul sikhilor, drept recompensă pentru ajutorul primit în timpul bătăliei cu mogulii, teren pe care s-a ridicat actuala clădire.

Se continua cu Johri Bazar, până la actuala Primărie Delhi, construită de britanici, urmat de Fatehpuri Bazar, până la actuala Moschee Fatehpuri, construită în 1650 de una dintre soțiile lui Shan Jahan. În strada principală se deschideau străzi secundare (kuchas), cu case tradiționale (haveli), în care își aveau sediile mai multe bresle (katra), cea mai renumită fiind a argintarilor, de la care piața a primit numele Chadni, derivat de la cuvântul hindus chandi (argint).

Azi de-a lungul Chandi Chow, cea mai aglomerată piață din Delhi, funcționează  magazine cu diverse mărfuri, restaurante, vânzători ambulanți, unii cu mâncare stradală, mirodenii, etc.

Până la începutul secolului XIX Delhi a făcut parte din Imperiul Mughal. Treptat britanicii au preluat controlul asupra administrației statului. După revolta din 1857 împeriul s-a destrămat și din 1858 India a intrat sub stăpânirea Imperiului Britanic Indian. Percepând revolta ca fiind instigată de musulmani, au distrus multe moschei și au interzis congregația musulmanilor în cele rămase. Moscheea Jama Masjid a fost confiscată și transformată în cazarmă pentru soldații sikh și europeni. În 1862 a fost returnată populației musulmane, cu condiția să fie folosită doar pentru ritualurile religioase, când era păzită de poliție.

Apoi britanicii au creat New Delhi și au mutat capitala în el (1911). O dată cu Independența Indiei (1947) Imperiul Britanic Indian s-a dizolvat, s-au creat 2 dominioane independente, India, cu capitala la Delhi și Pakistan și în 1950 s-a format Republica India, a cărei capitală a rămas Delhi.

Președintele și guvernul își au sediul în New Delhi, într-un complex de clădiri și grădini de pe dealul Raisina, întins pe 1.600 de hectare, în care se află și locuințe ale gărzilor de corp, personalului, clădiri administrative, grajduri, utilități. Construcția a început sub coloniștii britanici (1799-1803), la cererea Lordului  Wellesley, care a mutat sediul guvernului din Calcutta în ea. Din 1912 a fost ocupată de guvernatorul Bengalului. După ce au creat New Delhi palatul a fost extins. Pe rând a fost folosit de mai mulți viceregi, astfel până în 1947 a fost numită Casa Viceregelui, nume schimbat după Independența Indiei în Casa Guvernului (1947–1950), apoi în Palatul Prezidențial (Rashtrapati Bhavan). Clădirea principală, întinsă pe 130 hectare,  e compusă din 340 de camere, ocupate de reședința oficială a președintelui, săli de recepție, camere de oaspeți, birouri, etc.

Din fața complexului, străbătând o parte din oraș, a fost creat un bulevard larg, cu ocazia vizitei Împăratului Indiei George V (1911) numit King’s Way. În timp bulevardul a fost lungit. Azi, numit Kartavya Path, trece prin Vijay Chowk și Poarta Indiei, până la Stadionul Național. Anual, de Ziua Republicii, pe el se desfășoară o paradă militară.  

Poarta Indiei (India Gate), situată în mijlocul unei intersecții, a fost construită ca memorial pentru cei  74.187 de soldați indieni care și-au pierdut viața luptând pentru armata britanică în timpul Primului Război Mondial. Piatra de temelie a fost pusă în 1921 de Alteța Sa Regală, Ducele de Connaught. A fost creată sub forma unui  „Arc de Triumf”, înalt de 42 metri, pe o bază din piatră roșie, cu o arcadă, acoperită de o cornișă care, pe ambele părți inscripționată cu INDIA, MCMXIV (1914 stânga) și MCMXIX (1919 dreapta). Superior a fost postat un bol în care la aniversări se turna ulei și se aprindea, azi folosit foarte rar.

În 1972, după războiul indo-pakistanez (1971), în care 13.300 de militari, majoritatea indieni, restul britanici, au decedat, lângă poartă a fost inaugurat memorialul național de război Amar Jawan Jyoti, unde au fost înscrise numele eroilor.

În zona porții bulevardul e mărginit de peluze uriașe, mărginite de rânduri de copaci, piscine, fântâni, folosite frecvent de populație ca loc de relaxare.

Delhi, India- Mormântul lui Humayun

Publicat pe de
2

Mormântul lui Humayun, Împăratul Mughal Mirza Nasir al-Din Muhammad, este situat în zona Nizamuddin East din sud-estul Delhi, India, în apropierea vechiului fort Purana Qila și a Mausoleului lui Nizamuddin Auliya, un celebru sfânt sufi din Delhi.

După moartea sa (1556), trupul lui Humayun a fost îngropat în palatul său din Purana Quila, Delhi. Apoi a fost dus la Sirhind, în Punjab și readus în Delhi după ce, la comanda soției principale, Împărăteasa Bega Begum, arhitecți persani au construit noul mormânt (1560-1572), situat pe malul râului Yamuna, în timp deviat.

A fost primul mormânt din India situat într-o grădină. De formă patrulateră, întinsă pe 13 hectare, amenajată în stil indo-persan (charbagh), era formată din 4 pătrate, separate prin 4 alei cu bazine de apă, împreună reprezentând grădinile și râurile Paradisului menționate în Coran. Aleile se intersectau la o piscină centrală, patrulateră. În decursul timpului monumentul și grădina s-au degradat. În secolul XVIII în incintă s-au stabilit familii, care au folosit grădina pentru cultivarea legumelor, sub britanici a fost amenajată în stil englezesc (1860), cu rondouri circulare de flori și copaci. Abia sub Viceregele Indiei, Lordul George Curzon, grădinile originale au fost restaurate, când canalele de apă au fost săpate și umplute.

Concomitent cu mormântul lui Humayun, soția sa a construit și Arab Serai, un han în care unii istorici spun că s-au adăpostit 300 de persoane din clerul arab (mullahi), care o însoțeau în pelerinajele sale la Mecca. Alți istorici susțin că a fost ridicat pentru meșterii, muncitorii și artiștii persani care au construit mormântul. Din păcate până azi a supraviețuit doar Poarta de est, prin care se accesa acea zonă.

Mormântul și grădina au fost înconjurate de ziduri înalte din moloz, pe o latură având râul Yamuna, care până azi și-a deviat cursul. Accesul în grădină se făcea prin 2 porți, situate în vest și sud, azi fiind folosită doar cea din vest. Pentru a ajunge la ea, azi se parcurge un traseu mai lung, trecând prin mai multe porți.

Poarta de vest, ușor concavă, cu 2 etaje, înaltă de 16 metri, a fost creată din cărămizi de moloz și gresie roșie. Pe lateralele pasajului, orientate puțin oblic, s-au realizat 2 corpuri cu nișe la parter și încăperi la etaj, per ansamblu poarta primind un aspect concav.

Clădirea mormântului, ocupând o suprafață de 12.000 metră pătrați, a fost situată pe o terasă, de 8 metri înălțime. În piedestalul, din moloz, mărginit de arcade din gresie roșie, decorate cu marmură albă, s-au amenajat 56 de încăperi, în care azi se află peste 100 de pietre funerare.

Urcând șiruri de trepte abrupte, se ajunge pe terasa din fața clădirii mormântului, de unde se poate vedea panorama întregii grădini. 

Clădirea e formată dintr-o porțiune centrală, cu un portal imens, superior prevăzut cu 2 mici chhatri, acoperită de o mare cupolă  din marmură albă și 2 corpuri laterale, superior prevăzute cu cornișe decorate, la îmbinarea lor găsindu-se stâlpi de marmură albă, terminați prin mici cupole, deasupra cărora sunt postate pavilioane semi-deschise cu cupole (chhatri).

Intrând prin portal se ajunge în camera centrală, cu 2 etaje, fiecare cu câte 4 camere octogonale, conectate prin holuri arcuite. Din fiecare cameră se intră în 8 camere mai mici, în total existând 124 de camere, cu mormintele (cenotafuri) membrilor familiei regale și a unor nobili din Imperiul Mughal.

La parter, sub cupola centrală, este postat mormântul lui Humayun, realizat din marmură albă. A fost orientat, conform tradiției islamice, cu capul spre nord și fața lateral, spre Mecca. Inițial mormântul a fost acoperit de un cort cu pânză albă (shamiana), în fața lui erau postate copii ale Coranului, sabia, turbanul și pantofii lui Humayun, în jurul lui se afla mobilier, pardoseala încăperii era acoperită de covoare, descriere făcută de un negustor englez, după vizitarea lui în 1611. De fapt mormântul este gol, adevărata cameră funerară fiind situată în subteran, putând fi accesată printr-un pasaj exterior, dar inaccesibilă vizitatorilor.

În încăperi alăturate se află mormintele soției sale Bega Begum și ale unor descendenți direcți.

Până la începutul secolului XX în complex s-a creat cimitirul localității, din care s-au descoperit cca. 100 de morminte, majoritatea mici și neinscripționate. Între ele se remarcă Mormântul și Moscheea lui Isa Khan Niazi, situat într-o zonă cu peluze verzi și înconjurat de ziduri din gresie roșie.

Au fost construite în 1547, încă din timpul vieții, de nobilul afgan din Dinastia Suri, care a luptat împotriva mogulilor. Mormântul, acoperit cu o cupolă înaltă centrală, înconjurată de cupole mai mici albastre, a fost înconjurat de arcade susținute de stâlpi, surmontate de cornișă, bogat decorată cu sculpturi în piatră și plăci colorate smălțuite.   

Pe latura de vest s-a creat moscheea, cu 3 golfuri late, cel central din gresie roșie, prevăzute cu nișe mari, îndreptate spre Mecca (mihraburi).

În apropierea colțului de sud-est al grădinii se află Mormântul Bărbierului Nai-ka-Gumbad ( fostul bărbier regal). Clădirea patrulateră, din gresie roșie, ornamentată cu plăci de marmură albă, e situată pe o platformă înălțată, la care se ajunge urcând 7 trepte. Prezintă o cupolă centrală mare și în colțuri 4 pavilioane semi-deschise cu cupole (chhatri). În interior, cele 2 morminte sunt inscripționate cu versete din Coran. pe unul apare înscris anul 999 din calendarul lunar islamic, care ar putea reprezenta perioada 1590-1591.

În timpul împărțirii Indiei (1947) Fortul Purana Qila și Complexul Mormântului lui Humayun au fost transformate în tabere pentru refugiații musulmani, care migrau în Pakistanul nou fondat, care au funcționat aproximativ 5 ani. Fiind atacate frecvent de corpurile sikh înarmate (jatha), complexul a suferit pagube mari, dar ulterior a fost restaurat și din 1993 încadrat în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Citește și Delhi, India- Moscheea Masjid-i-Jehān-Numā, Chandni Chowk, India Gate