Orașul Tulcea, reședința județului Tulcea, din sud-estul României, e situat pe 7 coline, pe malul brațului Sf. Gheorghe al fluviului Dunăre. A fost prima dată atestat documentar din 1506, dar arheologii au descoperit urme de locuire începând din perioada culturii Gumelnița (2900-2200 î.e.n.). În partea de nord-est a orașului a existat cetatea  Aegyssus, construită la sfârșitul sec. VI î.e.n. de getul Caspyus Aegyssos, ale cărei ruine se mai pot vedea și azi în Parcul Monumentului.

În sec. I e.n. cetatea a fost cucerită de romani, până în sec. III devenind un important centru militar și din sec. VI reședință episcopală. În sec. VII romanii s-au retras din fața invaziilor popoarelor migratoare,  dar în 971 cetatea a fost reintegrată în Imperiul Bizantin. După numeroase lupte cu turcii, în 1388-1389 voievodul Mircea cel Bătrân a reușit să ocupe Dobrogea, alipind-o Țării Românești, în acea perioară orașul fiind numit Tulcea, fiul său Mihail pierzând Dobrogea,  din 1420 fiind ocupată de Imperiul Otoman.

Vestigiile din epocile greco-romana, romano-bizantina și medievală, descoperite de arheologi, sunt etalate într-un pavilion al Muzeului de Istorie și Arheologie, înființat în 1975 pe teritoriul parcului, în al doilea pavilion, amenajat în 1995, preistoria până în Epoca Fierului.

Fiind situat în zonă de graniță, orașul a fost grav avariat în războaiele ruso-turce (sec. XVI, XVII), cel din 1829 distrugându-l. După Războiul Crimeii, otomanii au restructurat administrativ Dobrogea, pe malul drept al cursului inferior al Dunării înființând vilayetul Dunării, provincie cu subunități, sangeacul din nord-est având capitala la Tulcea. După Războiul de Independență (1877-1878), o dată cu Dobrogea, Tulcea a devenit parte a statului român. În memoria celor care și-au pierdut viața, în 1899, în prezența Regelui Carol I, s-a inaugurat Monumentul Independenței, un obelisc de 22 metri înălțime, din granit de Ravena,  postat pe soclu în 2 trepte, din granit de Dobrogea, mărginit de 2 statui, una prezentând un dorobanț cu arma pe umăr, ținând în mână o goarnă, cealaltă un vultur cu aripile deschise. Distrus în Primul Război Mondial, a fost refăcut fără cele 2 statui, repostate în 1977, cu prilejul aniversării centenarului cuceririi independenței.

Izbucnind Primul Război Mondial, în anii 1916-1918 orașul a fost ocupat de trupele bulgare și germane, care l-au distrus, ulterior fiind refăcut (1923-1925). În Al Doilea Război Mondial, Tulcea fiind un punct strategic important pentru controlul gurilor Dunării, în zona ei au activat numeroase unități militare.

Postbelic orașul s-a extins și dezvoltat, azi fiind un oraș industrial, port folosit de navele de transport a materiilor prime și produselor industriale și cele care transportă pasageri.

De la Hotel Egreta, unde eram cazată, am pornit să explorez o parte din oraș. Inițial am trecut pe lângă o clădire nouă, Prefectura Tulcea, vis a vis de care, într-un mic parc, am văzut statuia Mihai Eminescu, inaugurată în 2023, de Ziua Națională a Culturii, renumitul poet amintit în numeroase orașe din țară.  

Părăsind strada principală, m-am îndreptat spre Biserica Armenească „Sf. Grigorie Luminătorul”, construită în anii 1883-1886 în fostul „ cartier armenesc”, înlocuind un paraclis de zid (1830). În micul cimitir de lângă ea s-au păstrat până azi 5 morminte din sec. XIX, presupuse ale foștilor preoți armeni. Biserica a fost avariată în Al Doilea Război Mondial și în cutremurul din 1977, de fiecare dată renovată. Ulterior cutremurului a fost trecută sub autoritatea Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos Galați.

Am revenit la strada principală și m-am îndreptat spre fosta „mahala bulgărească”, creată de o parte din numeroșii bulgari care, migrând spre Basarabia, s-au așezat în partea de est a limanului Tulcea, unde și-au construit case și o Biserică de lemn. Fiind distrusă de  inundații,  în 1857 au ridicat actuala Biserică Ortodoxă „Sf. Gheorghe”, prevăzută cu o clopotnița în stil gotic, azi monument istoric. 

În curtea bisericii au fost construite două școli, între 1859-1862 Gimnaziul Bulgăresc, ulterior demolat și între 1881-1882 Școala Naționala Bulgară de fete, care a supraviețuit.

Interiorul bisericii a fost ornat cu icoane pe lemn și sticlă, unele supraviețuind până azi și în 1927 a fost pictat.

Vis a vis de biserică mi-a atras atenția statuia C-tin Găvenea (1911-1994), amintind de pictorul care, fiind detașat de la Sarichioi, în 1942 s-a stabilit în Tulcea, casa în care a trăit fiind azi amenajată ca și casă memorială. 

Urmând o stradă mărginită de blocuri, pentru mine anostă, după 5 minute am ajuns la Teatrul Jean Bart, numit după pseudonimul literar al scriitorului Eugeniu P. Botez (1877-1933), membru corespondent al Academiei Române. Primul teatru din oraș s-a înființat în 1898, în cadrul Liceului de Băieți „Principele Carol”. În 1990 s-a înființat trupa de teatru neprofesionist Altar, care performa în diferite locații, sau pe scene improvizate, astfel în 2008 s-a construit actuala clădire modernă, în stil italian, cu sala de spectacole având 324 locuri și sala studio 60 locuri.

În dreapta lui se află Catedrala Episcopală „Sf. Nicolae”, înscrisă pe lista monumentelor istorice. La începutul sec. XIX în perimetru a existat o Biserică de lemn. Primind aprobarea guvernatorului turc, Ahmed Rezim Pașa, în perioada 1862-1868 s-a construit actuala clădire, prima biserică creștină din oraș care a primit aprobarea să aibă turle. 

Clădirea a fost tencuită și zugrăvită abia după Războiul de Independență (1900), apoi interiorul a fost pictat (1905-1906).

Pentru membrii parohiei în curtea bisericii s-a construit „Școala Primară Română”, distrusă în Primul Război Mondial.

În perioada 2003-2008 biserica a fost renovată, pictura interioară restaurată și în stânga ridicată Capela funerară.

Vis a vis de intrarea în catedrală se află Casa Avramide, construită începând din anul 1897, de meșteri italieni, pentru Alexe Avramide, mare proprietar de fabrici, terenuri, etc., care la începutul sec. XX s-a mutat în ea. Clădirea cu demisol, parter și mansardă, în stil eclectic, cu influențe neoclasice, are fațadele situate pe străzi, cea principală fiind flancată de 2 coloane corintice și accesată pe o scară din piatră, cu dublu acces, la bază fiind o fântână arteziană.

Din 1944 a fost ocupată de o instituție publică, apoi modificată și extinsă cu corpuri anexe, din 1950 în ea funcționând Muzeul de Științele Naturii. După 1989 a fost retrocedată moștenitorilor familiei, care au donat-o orașului.

În 2009 clădirile anexe au fost demolate, pe locul lor creat un mic parc, clădirea restaurată în forma inițială, în ea fiind amenajată Casa Colecțiilor, un muzeu care reconstituie interiorul unei case boierești din sec. XIX, expunând piese de mobilier, lustre, obiecte de lux, picturi, etc. 

În aceeași zonă a supraviețuit și Casa Motomancea, clădire construită în anii 1870-1875, achiziționată în 1929 de Constantin Motomancea, profesor de matematică și director al actualului Liceu „Spiru Haret”. Postbelic a fost naționalizată și o perioadă de timp ocupată de Poliția Tulcea, azi în ea funcționând un birou notarial. 

Pentru a vedea alte 2 biserici, m-am întors la teatru și am urmat o străduță, în drum trecând pe lângă statuia Mihail Kogălniceanu, postată în memoria istoricului, publicist și om politic, lider al mișcării naționale din secolul XIX.

Biserica Ortodoxă „Buna Vestire”, numită și „Biserica Grecească”,  a fost construită în anii 1848-1854 de comunitatea greacă din Tulcea, pe locul vechii Biserici de lemn „Sf. Nicolae”, ridicată de negustorii greci stabiliți la Tulcea după 1829. Clădirea, în stil neoclasic grecesc, a fost prevăzută cu un turn-clopotniță, ridicat deasupra unui portic mărginit de coloane ionice, interiorul a fost pictat și ornat cu sculpturi. Din 1974 a fost predată Bisericii Ortodoxe Române, în perioada 1984-1986 s-au efectuat reparații capitale și până în 1989 interiorul a fost repictat în tempera.

Biserica Romano-Catolică „Sf. Arh. Mihail” a fost construită în 1872 în fosta „mahala germană”, creată de coloniști germani veniți din Malcoci, primul sat german catolic creat de ei în Dobrogea, numit atunci Malkotsch  (1843).

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial majoritatea germanilor au fost mutați cu forța în Germania nazistă (1940), cei rămași emigrând după 1989.

Biserica a rămas funcțională, fiind folosită de toți catolicii din oraș. Este întreținută de Arhidieceza Romano-Catolică București și prin donațiile diasporei.

M-am întors la teatru și, pe lângă catedrală, m-am îndreptat spre Piața Civică, un spațiu larg în care în 1978 s-a inaugurat o fântână arteziană, la bază decorată cu mozaicuri prezentând flora și fauna Deltei Dunării.

Pe o latură a pieței se află Primăria Tulcea, în fața căreia în 1972 s-a inaugurat statuia Mircea cel Bătrân, prezentându-l pe domnul Țării Românești (sec. XIV-XV) călare, înlocuind prima statuie (1900-1902), distrusă în Primul Război Mondial, rămânând doar soclul pe care din 1940, pentru scurt timp, s-a postat statuia Regelui Ferdinand I.

În câteva minute am ajuns într-un giratoriu mărginit de 2 palate de epocă. Palatul Pașei a fost construit în anii 1863-1865 ca sediu administrativ al sangeacului Tulcea, Ahmed Rezim Pașa aducând meșteri italieni care au ridicat prima clădire în stil neo-clasic din Dobrogea., situată în centrul orașului, aproape de chei, putând fi văzută de pe corăbiile ce străbăteau Dunărea. După Războiul de Independență, când Dobrogea a fost integrată în statul român, din 1878 clădirea a devenit Palat Administrativ, la parter funcționând Tribunalul Judeţului, Parchetul, Corpul Portăreilor, Curtea de Juraţi și la etaj Prefectura județului Tulcea, sub comuniști Sfatul Popular Raional Tulcea (1950-1970) și din 1982 Muzeul de Artă, cu 7 colecții principale: pictură modernă și contemporană (932 lucrări), sculptură modernă și contemporană (420 lucrări), icoane din secolele XVIII, XIX și XX (797 lucrări), grafică modernă și contemporană (4016 lucrări), plăci de gravură, unice în țară (400 lucrări), artă orientală din secolele XVIII și XIX (311 piese), artă decorativă din secolele XVIII, XIX și XX (139 piese), care funcționează și azi.

În anii 1910-1914, la inițiativa lui Grigore Antipa, s-a construit Palatul Administrației Pescăriilor Statului, din 1948 devenit sediul Inspectoratului Regional Piscicol Tulcea și Societății de Stat „Compescaria”, care administrau industrializarea și comercializarea peștelui, apoi al centralei Deltei Dunării, în final clădirea fiind transformată în club de noapte, azi fiind dezafectată.  

Urmând strada din stânga lui, în 2 minute am ajuns la Muzeul de Etnografie și Artă Populară, înființat în 2005, etalând cca. 8,600 etnografice, port popular, covoare, obiecte de uz casnic, artă populară, fotografii, documente, etc. Ocupă clădire construită în anii 1924-1928, în stil neoromânesc, cu 2 aripi asimetrice, situate pe 2 străzi, la intersecție prezentând inferior un pridvor, cale de acces în interior, deasupra lui un turn cu foișor, folosită atunci ca sediu al sucursalei Băncii Naționale a României. Clădirea a fost restaurată în perioada 2019-2022.

Pe strada din stânga lui se află Centrul Muzeal Ecoturistic „Delta Dunării”, realizat în cadrul unui proiect derulat prin Programul de Vecinătate România-Ucraina 2004-2006 și inaugurat în 2009, la parter și etaj fiind amenajat un muzeu despre istoricul formării deltei, floră, faună, ocupațiile tradiționale ale locuitorilor, în demisol fiind create 2 acvarii cilindrice cu numeroase specii de pești, nevertebrate din recifele de corali și sturioni, consideraţi a fi printre cei mai primitivi peşti care mai trăiesc azi pe glob.

În fața clădirii, de Ziua Internațională a Muzeelor, în 2011 s-a dezvelit placa memorială Gavrilă Simion (1928-2010), arheolog român, fondator al Muzeului de Arheologie din Tulcea.

Pe cealaltă parte a străzii, într-un mic spațiu verde, am văzut statuia Spiru Haret, matematician, astrolog, pedagog român de origine armeană, de 3 ori ministru al educației, membru titular al Academiei Române (1851-1912), adusă în 1940 din Parcul „Mircea” de pe malul Dunării, unde a fost inaugurată în 1923.

Depășind o clădire cu aspect de hală, în care funcționa un restaurant, mi-am dat seama de ce s-a ales acea locație pentru statuie. În următoarea clădire, impunătoare, formată din mai multe corpuri, funcționează Colegiul Dobrogean „Spiru Haret”.

În 1863, când sangeacul Tulcea era condus de Ahmed Rezim Pașa, s-a înființat „Gimnaziul Real de Băieți”, pentru el în anii 1864-1867 construindu-se o clădire, azi situată în apropierea corpului C al colegiului, în anii 1903-1941 numit Liceul „Principele Carol”. Începând cu anul  1925 s-a construit actuala clădire, până în 1927 ridicându-se corpul central și aripa nordică, în anii 1970-1971 fiind adăugată și aripa sudică.

Pe aceeași stradă se află și Geamia Azizyie, construită în 1863, sub al 12-lea sultan al Turciei, Abdul-Aziz, lângă ea fiind ridicată și o școală turcească. Clădirea, din piatră cioplită, cărămidă și lemn, a fost prevăzută cu 32 de ferestre, care asigurau iluminatul natural și un minaret, reconstruit în 1897, având diametrul de 3,55 metri și 25 metri înălțime. Geamia a fost restaurată în 1970.

De acolo m-am îndreptat spre Dunăre, urmând să fac o plimbare de-a lungul Falezei Ivan Patzaichin, o promenadă lungă, numită după canoistul român, lipovean (1949-2021), cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară (1968, 1972, 1980, 1984) și triplu laureat cu argint, în amintirea căruia a fost creat și Ansamblul Memorial „Ivan Patzaichin”, inaugurat în 2023. E format din Columna lui Ivan, inscripționată cu regatele importante la care a participat acesta,  Metopa- o bandă de 12 metri lungime, care prezintă scene din viața lui , „Inima așezată” din metal și „Valul oprit”, sugerând mărinimia și relația sa cu apa.

În zona centrală a falezei m-am oprit pentru câteva minute la grandioasa fântână arteziană cinetică, pentru a urmări apa cum „dansa” pe ritmul muzicii, într-un joc de forme și culori.

Urmând faleza am ajuns în dreptul unei clădiri ce semăna cu un vapor, sediul Căpităniei Portului, care supraveghează navigația în zona Dunării de Jos, a Deltei Dunării și a punctelor de acces maritim. Încă din 1841portul a funcționat sub administrația unei căpitănii, pentru care în perioada 1870-1918 s-au construit clădiri administrative și s-au amenajat cheiuri.

Tot pe faleză, în apropierea gării și a numeroaselor pontoane, se află și Administrația Portului Tulcea.

Am părăsit faleza și, trecând printre numeroasele blocuri, m-am îndreptat spre fosta Casă de Cultură a Sindicatelor, azi în ea funcționând magazine, baruri, firme, etc.  

În apropierea ei se află Biblioteca Județeană „Panait Cernea”, numită după poetul, filosof și critic literar (1881-1913), de origine bulgară,  născut localitatea Cerna din jud. Tulcea, unde se află și o casă memorială. Prima bibliotecă publică din Tulcea a fost creată de directorul liceului, achiziționând colecția personală a fostului director,dar a fost devastată în primul Război Mondial. În anii 1922-1923 câteva cadre didactice au înființat o nouă bibliotecă, „Biblioteca Casei Învățătorului” care, preluată de un general pensionat, a fost transformată în Biblioteca publică „Panait Cernea” (1928-1929). În Al Doilea Război Mondial colecția ei a fost evacuată din oraș cu vagoane de marfă, doar puține fiind returnate Bibliotecii Centrale Raionale, înființată în 1952. Spațiul devenind necorespunzător, în anii 1980-1984 s-a construit actuala clădire, spre sud cu 3 etaje, spre nord cu 4 etaje, reabilitată în 2008, care deține cca. 270.000 de unități bibliografice.  

Lângă Bibliotecă în 1995 s-a creat un parc, cu bănci pentru relaxare, în care s-au postat 14 busturi ale unor personalități de vază ale Dobrogei, după care a fost numit Parcul Personalităților.

Jean Bart (1874-1933)

Orest Tafrali (1876-1937)

Traversându-l, apoi ocolind Sala Polivalentă, m-am îndreptat spre Lacul Ciuperca, reamenajat în anii 2007-2010, pe el fiind create 2 fântâni arteziene, pe malul lui o plajă, promenadă, terenuri de sport, locuri de joacă, etc.

Am ieșit din zona lacului lângă Gara Tulcea unde, într-un mic giratoriu, în 1977 s-a postat statuia Mircea cel Bătrân, înlocuind-o pe cea veche (1900-1902), distrusă în Primul Război Mondial, în timpul ocupației Dobrogei de armatele Puterilor Centrale, onorându-l pe domnitorul care, luptând împotriva turcilor, a reușit să unească Dobrogea cu Țara Românească.

Clădirea gării a fost construită în 1972, având aspectul unei ambarcațiuni, fațadele ei fiind orientate spre giratoriu, faleză și Dunăre.

Lângă ea, amintind de trecut, e postată o veche locomotivă cu aburi.

Cum se înnoptase, din păcate vizitarea orașului luase sfârșit.

Citește și Orașul Sulina, jud. Tulcea