De la hotelul situat în cartierul Eixample din Barcelona am ieșit pe unul dintre bulevarde, am trecut pe lângă o biserică catolică, Parroquia de Nostra Senyora del Rosari și ne-am îndreptat spre una dintre fostele arene de tauri.

În 1914 a fost construită clădirea arenei în stil neo-renascentist și a fost numită Plaza de El Sport. Până în 1916 a fost extinsă la o capacitate de aproximativ 19.500 de locuri, fațada modificată în stil Mujedar și a devenit Placa de torros, El Monumental, o arenă în care au avut loc renumitele lupte cu tauri. În 2010 Parlamentul Cataloniei a dat o lege prin care a interzis luptele astfel, din 2012 arena a fost folosită pentru evenimente sportive, muzicale, de circ.

Era deschis și un muzeu, Museo Taurino, în care erau expuse documente istorice, obiecte legate de luptele cu tauri, capetele unor tauri celebri și îmbrăcămintea toreadorilor.

Am părăsit acel bulevard și ne-am îndreptat spre Parcul Ciutadella. În drum am trecut pe lângă Gara de Nord (Estacio del Nord) care a fost prima gară din Barcelona. A fost construită pe etape, începând cu anul 1861, pe locul unei fortificații militare, Fort Pienc, cu o fațadă în stil neoclasic. Între anii 1910-1915 clădirea a fost extinsă și a fost construită o fațadă nouă sub forma unui arc de sticlă pe marginile căruia a fost decorată cu elemente de modernism catalan și secession. În 1972 gara a fost închisă apoi abandonată până în 1987 când o parte a fost modificată și a funcționat ca sală de sport în cadrul Jocurilor Olimpice de Vară (1992), sala Poliesportiu Estacio del Nord. După jocuri și până în prezent în ea au funcționat sala de sport, o stație de autobuze și o Secție de Poliție.

Am străbătut câteva străduțe cu magazine, firme și numeroase restaurante.

Am ajuns în dreptul Arcului de Triumf (Arc de Triomf) construit ca poartă de acces pentru Târgul Mondial de la Barcelona (1888). Construcția, în stil neo-Mudejar, prezenta pe partea superioară două sculpturi de piatră. Spre stradă apărea textul „Barcelona salută națiunile” și spre promenada ce se continua până la Parcul Ciutadella, pe unde treceau participanții la expoziție, „Recompensa”. Laturile arcului au fost decorate cu alegorii din diferitele domenii reprezentate la târg ca agricultura, industria, comerțul, arta.

Esplanada și împrejurimile erau ticsite de o mare de oameni. Semi-maratonul Mitja marato de Barcelona, pe o distanță de 21 kilometri, era în plină desfășurare, esplanada fiind locul de retragere al celor care terminau cursa.

În partea stângă se afla clădirea Palatului de Justiție (Palacio de Justicia) în care funcționa Tribunal Superior de Justicia (TSJC). Construcția a început în anul 1887, a funcționat din 1908 dar finalizarea clădirii a fost în 1915.

Era format din două corpuri cu cupole și turnuri. Erau decorate cu 22 reliefuri cu teme juridice și istorice, 48 de cifre legate de lege iar pe frontispiciu „Moise cu Tabletele Legii”.

Până se elibera zona am mers să vedem Palatul de Muzică Catalană (Palau de la Musica Catalana).Clădirea în stil art nouveau- modernist catalan a fost construită între anii 1905-1908 pentru o societate corală fondată în 1891 (Orfeo Catala). Partea din față a clădirii se afla pe o străduță îngustă astfel cu greu am putut vedea detaliile unui mozaic situat în partea superioară care reprezenta membrii coralei.

Sub el erau mai multe coloane acoperite de gresie multicoloră cu motive florale pe care erau așezate busturile unor compozitori clasici renumiți, care se terminau într-un balcon.

Fațada părea a fi susținută de coloane arcate, decorate și ele, pe unde se intra pe niște uși moderne a căror formă se potrivea în decor. În sala de concerte, cu o capacitate de 2.200 de persoane, singura din Europa care este luminată natural întreaga zi, aveau loc spectacole de muzică simfonică, de cameră, jazz și muzică catalană Cançó. La etajul doi se afla Sala Lluis Millet, denumită după unul dintre membrii coralei, în care spectatorii se puteau retrage în pauze.

Colțul clădirii era decorat cu un grup statuar ce reprezenta cântecul catalan.


Între anii 1982-1989 clădirea a fost restaurată și extinsă cu o clădire nouă cu șase etaje. S-au folosit materiale de construcție asemănătoare celor din clădirea veche.

Petit Palau a fost deschis în 2004. În el se afla o sală cu capacitatea de 538 de locuri unde se desfășurau concerte sau expuneri publice, dotată cu tehnologie audiovizuală modern.

Funcționau de asemenea o arhivă, diverse saloane și o bibliotecă.

Fiind mari consumatoare de ciocolată nu puteam rata să vedem Muzeul de Ciocolată (Museu de la Xocolata) la care am ajuns după aproximativ 10 minute străbătând străduțele întortocheate. Muzeul, privat, a fost deschis în anul 2000 la parterul unei foste cazarme militare. Am intrat într-o cofetărie cu vânzare de dulciuri. Am plătit intrarea la casă și am pătruns într-o lume nebănuită de afară, clădirea nefiind una semnificativă.
În vitrine erau expuse produsele din ciocolată unele reprezentând imagini din diferite povești, clădiri din lume, animale gigante și altele.

Un sector era destinat personajelor din filmele SF.

Erau expuse și diferitele tipuri de ustensile folosite în fabricarea ciocolatei.

După ce ne-am desfătat, și la propriu, cu produsele ciocolatierilor , ne-am întors spre esplanadă, care se golise între timp, maratonul fiind terminat, pentru a vizita Parcul Ciutadella (Parc de la Ciutadella). Parcul se întinde pe 280.000 metri pătrați pe locul unde anterior a existat o cetate fortificată (sec. XVIII) care a fost demolată împreună cu clădirile înconjurătoare (1869). În 1888, cu ocazia Expoziției Internaționale, parcul a fost înfrumusețat cu opere de artă și în 1892 a fost creată Grădina Zoologică.

În dreapta intrării în parc se afla o clădire din cărămidă roșie care era în renovare parțială. Castelul celor Trei Dragoni (Castell dels Tres Dragons) a fost construit în 1888 pentru a servi expoziției. Din 1920 a funcționat ca Muzeu de Zoologie.

De la castel ne-am îndreptat spre Cascada Monumental, situată aproape de zidul exterior, în colțul de nord al parcului.

A fost construită în etape, inițial fără sculpturi, situată în spatele unui lac (1881), apoi a fost adăugată fântâna, scările, quadriga, decorurile, statuile, etajată cu două nivele, lacul delimitat în două porțiuni, cea dinspre cascadă străjuită de dragoni și a fost terminată în 1888.

În centru se afla statuia zeiței Venus. Stătea pe o scoică deschisă care mi-a creat senzația de trăsură, la baza ei fiind statuile unor cai. Era însoțită de statui feminine și masculine. Deasupra ei, în vârful monumentului, trona Quadriga de aur.

Urcând scările laterale se ajungea într-un mic spațiu din spatele statuii Venus de unde complexul se prelungea posterior.


De sus rațele și lebedele de pe lac păreau minuscule.

În apropierea fântânii se afla statuia gigantă a unui Mamut, rămasă singura dintre multele preconizate să umple parcul.

În apropierea lui era un lac, înconjurat de vegetație exotică, pe care pluteau și se desfășurau stoluri, stoluri de păsări, majoritatea pescăruși.

În spatele lacului, era delimitat de pomi aliniați un mic parc dreptunghiular, Placa de Joan Fiveller. În partea stângă se afla Institutul Verdaguer, fostul palat al guvernatorului, lângă care era o biserică Iglesia de la Ciutadella. Pe cealaltă parte a pieței se aflau clădirile Parlamentului Cataloniei și a Bibliotecii Parlamentului.

În depărtare am văzut turlele Bisericii parohială militară (Cavalerisses de la Guardia Urbana). Doar clădirile din acea zonă s-au păstrat din 1872, restul fiind eliminate o dată cu crearea parcului. În spațiul din spatele pieței se întindea Grădina Zoologică.

După vacarmul maratonului, parcul cu liniștea întreruptă doar de glasurile păsărilor a fost minunat dar, mai aveam puțin timp și atât de multe de văzut. Ne-am îndreptat spre o ieșire laterală și am ajuns la Umbracle, o seră de plante tropicale. Construcția din cărămidă și lemn a fost ridicată între anii 1883-1887 și a fost folosită ca sală pentru conferințe și evenimente în cadrul Expoziției Internaționale (1888). Ulterior a fost restaurată și amenajată ca seră în care se găsesc plante tropicale și subtropicale din 20 de țări.

Ieșind din parc am intrat în cartierul Ribera și am ajuns în piața Mercat del Born, unde se găsea Centrul Cultural El Born (El Born Centre Cultural).

A fost piața centrală a orașului (1874-1971), o piață închisă, una dintre cele mai mari din Europa, în jurul căreia s-au construit cafenele, magazine, restaurante, iar zona a fost locuită de mulți imigranți.

Între anii 1977-1981 a fost restaurată dar a rămas nefolosită. În 2002, în timpul lucrărilor pentru amenajarea ei pentru a fi folosită ca bibliotecă, au fost făcute descoperiri arheologice. Ruinele din fostul cartier Ribera, demolat pentru construirea cetății fortificate (sec. XVIII), s-au păstrat, au fost amenajate vizitării (2013), iar spațiul înconjurător destinat vânzării cu amănuntul.

Am ocolit piața și ne-am îndreptat spre Muzeul Picasso (Museo Picasso de Barcelona). Acesta a fost amenajat în cinci palate alăturate, cu o colecție permanentă ce cuprinde 4.251 de lucrări ale pictorului Pablo Picasso și deschis în 1963, fiind unicul muzeu creat în timpul vieții acestuia.

În apropiere era sediul Fundației Gaspar (Fundacio Gaspar). Purta numele celui care a promovat mișcarea artistică de avangardă și a deschis expoziții pentru mulți artiști ca Pablo Picasso, Salvador Dali, etc.

În fundalul unui gang de intrare am văzut o scară cu o balustradă sculptată în stil baroc, care descria răpirea Europei și triumful lui Neptun. Era susținută de un arc și deasupra ei se înălțau 3 coloane sculptate care, la rândul lor, susțineau două arcuri. Aparținea Palatului Dalmases (Palau Dalmases), o clădire privată.

Pe acel loc, în secolul XVI au existat trei case care aparțineau Catedralei. Ulterior au intrat în posesie privată și au fost extinse. În timpul asediului Barcelonei din 1697 complexul de case a fost bombardat și a rămas nerefăcut. Ruinat, în 1698 a fost vândut, recondiționat și a funcționat pentru Academia de Desconfiats. În secolul XIX și începutul secolului XX (1907) a suferit transformări majore și a fost extins. Între anii 1962-1982 în palat a funcționat Institutul de Studii Catalane după care a intrat în proprietate privată și s-a deteriorat în timp.

Am trecut printre multiplele magazine cu suveniruri deschise în acele case vechi.

Am ajuns într-o piață unde se afla Biserica Sfânta Maria a Mării (Basilica Santa Maria del Mar), o clădire în stil gotic catalan. În acel loc a existat prima biserică cu acest hram atestată documentar din 998. Clădirea pe care am văzut-o noi a fost construită între anii 1329-1350. La câțiva ani (1379) a fost afectată de un incendiu apoi refăcută și terminată în 1383.
În timpul cutremurului din 1428 a fost avariată și refăcută în 1459. I s-au adăugat pe rând cele două turnuri, primul în 1496, al doilea a fost terminat doar în 1902.

În secolul XVIII s-a construit un altar în stil baroc târziu format din douăsprezece coloane care înconjurau statuia Fecioarei Maria și în secolul XIX a fost adăugată Capela Sfântului Sacrament.


În 1923 a primit titlul de basilică minor.
În timpul Războiului civil spaniol (1936) luptătorii anti-clerici au incendiat-o timp de 11 zile dar biserica a supraviețuit.

Ne-am îndreptat spre Piața San Juste unde se afla Basilica Fecioarei Milostivirii și Sfântului Mihail Arhanghelul (Basílica de la Mare de Déu de la Mercè), a doua din Barcelona care a primit titlul de basilică minor, în 1918, când s-au comemorat 700 de ani de la apariția Fecioarei în fața Sfântului Nolasco, fondatorul Ordinului Maicii Domnului de Mercy. Inițial a fost construită o biserică în cadrul Mânăstirii Ordinului Mercy (1249-1267) care a fost confiscată în 1835, folosită ca școală apoi, până azi, Sediul Căpităniei Generale a Regiunii Militare a patra. Lângă ea, între anii 1765-1775 s-a construit actuala biserică, în stil baroc, la care s-a adăugat o cupolă (1888) pe care a fost postată statuia din bronz a Maicii Domnului de Mercy, distrusă în războiul civil și reconstruită în 1956.

Următoarea piață în care am intrat, Placa del Duc de Medinaceli, se afla pe locul unde în 1276 a fost construită Mânăstirea din San Francisco pentru Ordinul Frișilor Minori. În secolul XVI, în fața mânăstirii, s-a amenajat Piața San Francisco. Mânăstirea a fost confiscată și demolată în 1837 iar terenul a revenit proprietarului său, Ducele de Medinaceli. Între anii 1844-1849 pe acel loc s-a amenajat piața care-i poartă numele.

Central se înălța Monumentul Galceran Marquet, ridicat în 1851 în cinstea vice-amiralului care a luptat cu genovezii în 1331. Din mijlocul unei fântâni, pe un soclu înconjurat de tritoni, se ridica o coloană de fier de 18 metri înălțime, decorată cu motive marine, pe care trona statuia pe jumătate a unui războinic, cu mâna sprijinită pe o sabie și jumătate consilier municipal care ține în mână un pergament, funcții deținute de cel căruia îi era dedicată. Monumentul a fost restaurant în anii 1929 și 2007.

Am înaintat spre Portul Barcelona și am trecut pe lângă o clădire neoclasică care adăpostea Inspectoratul General al armatei (El Gobierno Militar de Barcelona). Pe locul Mânăstirii San Francisco, demolată în 1837, s-a ridicat o clădire proprietate privată (1855), la rândul ei demolată în 1927 pentru a se ridica actuala clădire, pentru Guvernul militar, care a fost terminată în 1932. În timpul războiului civil spaniol clădirea a fost bombardată și în 1939 restaurată. Deasupra clădirii, pe margine au fost postate opt statui dintre care șapte erau nuduri, singurele din Barcelona. Ele reprezentau viața, Dedal (tatăl lui Icar), Marina, forța, La Paz, pacea, eroul și altarul patriei.

În față se afla Columna lui Columb (Mirador de Colom) situată în mijlocul unui giratoriu, la capătul bulevardului La Rambla. A fost construită în cadrul Expoziției Internaționale (1888) pentru a celebra prima călătorie a lui Columb în America.

Pe un piedestal au fost postate perechi de grifoni, deasupra lor patru statui ale zeiței Victoria, pe contraforturi patru statui ce reprezintă domeniile Spaniei-Principatul Cataluniei, Regatele León, Aragon și Castilia, între ele alte statui.

La mijloc se înălța o coloană de 40 metri înălțime în interiorul căreia a fost instalat un lift pentru vizitatori, care urcă până la o platformă sub soclu. Pe soclu erau opt basoreliefuri care reprezentau diferite scene și locații din călătoria spre America. Pe coloană a fost postată o statuie de bronz înaltă de 7 metri. Tot monumentul se afla pe o bază rotundă pe care se urca pe scări postate din patru direcții, pe lateralele cărora se aflau câte o statuie reprezentând un leu.

Lateral de columnă se afla Administrația Financiară (Agencia Estatal d’Administracio Tributaria).

În Barcelona funcționează trei porturi: Portul Barcelona, Portul Olimpic și Portul Forum Sant Adria. Prima activitate portuară s-a desfășurat în partea de nord a orașului Montjuic, pe râul Llobregat, în secolul I, când romanii au fondat colonia Barcino. În Evul Mediu târziu Barcelona fiind situată la granița dintre regiunile creștine și islamice, a devenit un punct comercial și cea mai mare putere maritimă din Marea Mediterană.

În 1477 s-a construit un dig, în următoarele secole s-au amenajat docuri și în 1882 un dig plutitor unde, între 1929-1931, cu ocazia Expoziției Internaționale, a fost înălțat Turnul Jaume I ca pilon și stație de cablu suspendată pentru cabinele ce rulau de la Portul Vell la Montjuic. Portul s-a extins cu port interior pe malul râului Llobregat.

Actual portul se întinde pe 7,86 kilometri pătrați și este împărțit în trei zone-Portul vechi sau Portul Vell, portul comercial și industrial și portul logistic.

Luând ca reper columna, în partea dinspre mare se afla Administrația Portului Barcelona (Port Authority).

Clădirea a fost construită între anii 1903-1907 și a funcționat ca stație maritimă și birou vamal.

Ca o continuare a bulevardului La Rambla a fost construită peste mare o pasarelă din lemn de 380 de metri lungime, Rambla de Mar, care pornea din dreptul clădirii Administrației până la Piața Odissea (Placa del l’Odissea) unde se aflau centrul comercial Maremagnum și Acvariul. Maremagnum, format din două clădiri în care au funcționat magazine, restaurante, baruri și cluburi de noapte, un cinematograf, o parcare, se întinde pe aproximativ 18.000 de metri pătrați. A fost construit în timpul Jocurilor Olimpice (1992) și a fost deschis în 1995 o dată cu Acvariul. În 2009 cluburile de noapte au fost închise și în locul lor, în 2012 a fost deschis restaurantul „La terraza”

Zona Portului Vell cuprinde două porturi de agrement pentru iahturi, un port de pescuit, o stație maritimă pentru feriboturi și lângă el se află stații pentru vasele de croazieră.

Ne-am întors la Mirador de Colom și am intrat pe La Rambla unde am văzut Muzeul de Ceară (Museo de Cera), un muzeu privat cu o colecție de peste 200 de personaje din ceară. Clădirea a fost construită în 1867, în stil neoclasic. A găzduit Banca Barcelonei și averile burgheziei din Barcelona (bijuterii, efecte bancare). Din 1972 proprietarul clădirii a transformat-o în Muzeul de Ceară.

Vizitarea Barcelonei pentru acea zi s-a încheiat. Restul timpului l-am petrecut pe La Rambla.


Citește și Cartierul El Raval și Piața Spaniei Barcelona, Spania