A treia zi în Dublin, Irlanda

Ziua a treia în Dublin era ultima zi pe care o petreceam în acel oraș minunat.  Ne planificasem să urmăm lungul râului Liffey și să vizităm o parte din zona Docklands. De la Memorialul O’Connell am trecut pe lângă Irish Life Assurance, una dintre clădirile companiei de asigurări de viață și pensii înființată în 1939 și ne-am îndreptat spre râu.

158

Depășind Podul Butt am ajuns în dreptul clădirii Custom House (Teach a Chustaim), o clădire neoclasică, construită între anii 1781-1791, care a funcționat ca și  Casă Vamală. Când  Portul Dublin s-a mutat în aval a fost folosită ca sediu al Consiliului Local pentru Irlanda. Clădirea a ars în timpului Războiului de Independență (1921), apoi a fost reconstruită. Ultima restaurare importantă a fost făcută în 1980.

47 the custom house

Pe cealaltă parte a râului, în George’s Quay Plaza, se aflau clădirile Complexului Ulster Bank Group, unele de aproximativ 60 metri înălțime. Banca Ulster s-a înființat în Belfast (1836), fiind achiziționată a devenit o filială a Băncii Naționale Westminster (1917). În anul 2000 a devenit parte din Royal Bank of Scotland Group, cu 146 de sucursale în Republica Irlanda și 90 în Irlanda de Nord.

125 georges's quay building

După următorul pod, Talbot Memorial Bridge, se intra în zona Docklands (Ceantar Dugaí Átha Cliath) , care se întindea până la zona portuară 3 Arena. Pe malul apei era ridicat un complex de clădiri moderne, International Financial Services Centre (IFSC), o zonă economică întinsă pe aproximativ 37 hectare, care funcționează ca centru financiar european și centru de afaceri din Dublin.

123 ifsc

Pe malul apei erau înșirate mai multe statui cu figuri umane suferinde, Dublin Famine Memorial, un Memorial pentru Marea Foamete din Irlanda (1845-1849), dezvăluit în 1997.

128 memorialul foametei - copy

În apropiere, pe malul apei era amarată nava Jeanie Johnston Tall Ship, o navă cu trei catarge, copie a celei construite în Quebec, Canada, în 1847.  Nava originală a funcționat ca navă de marfă traversând între Tralee, Irlanda și America de Nord. În Marea Foamete din Irlanda a transportat 193 de emigranți din Irlanda în America. În 1858 a fost avariată, echipajul salvat dar nava s-a pierdut. Copia a fost construită de o echipă internațională, lansată în anul 2000 și  a funcționat transportând călători. În 2005 a intrat în posesia Autorității de Dezvoltare Dublin Docklands și a efectuat aproximativ 980 de transporturi de călători între Irlanda, Marea Britanie și Spania, până în 2010 când a fost transformată în muzeu de istorie a navigației și a emigrației din secolul XIX.

129 nava jeanie johnston

În spatele ei, peste râu se întindea, suspendat prin cabluri, podul Samuel Beckett Bridge (Droichead Samuel Beckett). Construcția crea imaginea unei harpe, simbolul național al Irlandei încă din secolul XIII. Era prevăzut cu posibilitatea de a se deschide și ridica pentru traficul naval.  A funcționat oficial din anul 2009.

132 pod samuel beckett

Imediat după pod se afla Spencer Dock unde se afla o clădire interesantă, CCD sau Centrul de Convenții Dublin (The Convention Centre Dublin-Ionad Comhdhála, Baile Átha Cliath). Construcția ei a început în anul 1998 și a fost deschisă în 2010. Ea găzduiește 22 de săli de reuniuni cu o capacitate până la 8.000 de persoane, un spațiu pentru banchete și o expoziție întinsă pe 4.500 metri pătrați.

134

Traversând podul, înapoi am văzut CCD.

133

Lângă ea se afla clădirea în care își avea sediul o filială a  PricewaterhouseCoopers (PwC), o companie cu sediul în Londra care s-a format prin unirea unor două firme vechi din secolul XIX. În continuare se aflau clădiri în care își aveau sediul mai multe firme.

136 pwc

Pe cealaltă parte a râului, vis a vis de PwC se întindeau clădiri în care își aveau sediul mai multe firme. Pe cealaltă parte a râului, pe malul apei era postat, roșu,  un Clopot de scufundări (Diving Bell). Utilajul este unul dintre cele mai vechi echipamente de scufundări subacvatice pentru lucrări sau explorări. Pentru prima dată a fost descris în secolul IV î.Hr. de către Aristotel.

135 portul roșu e diving bell

Ne-am întors spre centrul orașului mergând pe malul apei. Vedeam vis a vis clădirile pe lângă care tocmai trecusem. Pe partea pe care ne aflam se înșirau mai multe clădiri noi în care funcționau alternând cu case de locuit.

140

Peste râul Liffey traversa un pod pietonal, Sean O’Casey Bridge (Droichead Sheain Uí Chathasaigh). Era de fapt o punte mobilă,  de 100 metri lungime, construită  în 2005 pentru a lega cheiurile sudice cu cele nordice. Cele două brațe se putea deschide pentru a facilita trecerea bărcilor. A fost denumit după numele dramaturgului irlandez, un socialist membru al Armatei Cetățenești irlandeze (1880-1964).

142 fbmw

Pe malul apei am văzut o statuie din bronz, un bărbat ce manevra o parâmă cu mare efort. The Linesman simboliza munca asiduă efectuată de muncitorii portuari. Statuia a fost dezvelită în anul 2000.

143 om pe chei

Am trecut pe lângă Biserica Inimii Neprihănite a Mariei (Church of the  Immaculate Heart of Mary – Eaglais Chroi Mhuire gan Sma). A fost construită între anii 1861-1863 pentru muncitorii din docuri, marinari și comercianți, aparținând Bisericii Sf. Andrei și a fost cunoscută ca Biserica Semanilor.  În 1908 a devenit biserică independentă și din 1989 funcționează sub ordinul romano-catolic Misionarii lui Steyler.

145 immaculate heart of mary - copy

Lângă ea se afla o clădire a cărei fațadă era pictată multicolor, St. Mary’s Pre School, în care funcționau o creșă și o grădiniță.

144 fbmw

La podul din apropiere, Talbot Memorial Bridge, se termina zona Docklands.

127

Am depășit clădirile Ulster Bank lângă care se afla stația de tren Tara.

126 e banca

Cu trenul ne-am deplasat în zona Tallaght, la Hotel Maldron, unde eram cazate.

162 hotel maldron - copy

Lângă hotel se afla Stadionul de fotbal Tallaght Stadium care era înconjurat de multiple forțe de ordine. Lumea se aduna pentru începerea unui meci internațional.

9794 meci langa hotel

De la etajul cinci, la care ne aflam, am avut oportunitatea să urmărim acel meci direct din cameră.

100 tallaght stadium

Și, ca tot turistul, am găsit o cale de a mă abate de la regulă, fumatul fiind interzis în hotel. Mi-am băut ceaiul, cu țigara alăturată, pe o terasă care am găsit-o la capătul holului de la etajul nostru.

99

 

A doua zi în Dublin, Irlanda

A doua zi în Dublin am continuat itinerarul nostru urmând să alternăm vizitarea bisericilor cu a câtorva parcuri. Am pornit de la Piața Merrion ( Merrion’s Square- Cearnóg Mhuirfean), o piață georgiană aflată la sud de centrul orașului, lângă Muzeul Național al Irlandei. A fost construită începând cu 1762 și extinsă prin numeroase construcții până în secolul XIX, cu o grădină privată centrală, deschisă doar proprietarilor, zona fiind un cartier rezidențial. Din anul 1960 parcul a devenit public iar clădirile au fost ocupate treptat de diferite instituții.

38 merrion sq

The Fitzwilliam Casino and Card Club39 fitzwilliam casino si card club

Ne-am îndreptat spre un alt parc, mai mic, Fitzwilliam Square, construit între anii 1789-1792 de cel căruia îi purta numele.

4143 piata fitzwilliam

Ne-am învârtit printre casele georgiene, sperând să nu ne rătăcim, până am găsit intrarea în Parcul St. Stephen s Green (Faiche Stiabhna), un parc întins pe 22 hectare unde am zăbovit mai mult decât ne-am planificat.  În secolul XII acel loc se afla la marginea Dublinului. Era un loc mlăștinos și folosit pentru pășunat. În 1663 mlaștina a fost asanată, perimetrul înconjurat cu gard (1664) și a început construcția de case care, până în secolul XVIII, au fost înlocuite cu altele în stil georgian. În 1814 zidurile au fost înlocuite cu balustrade, zona închisă a devenit o zonă de agrement cu accesul limitat doar proprietarilor locali dar, în 1877, printr-o lege a Parlamentului, deschisă publicului.

97

Nu ne puteam imagina cu a arătat acel parc în timpul Revoltei de Paști (1916) când s-au săpat șanțuri defensive și s-a creat o blocadă din automobile și alte obiecte. Ce vedeam noi era foarte meticulos amenajat. În partea de nord am trecut pe lângă un lac mare înconjurat de diferite forme de vegetație și populat cu numeroase soiuri de păsări de apă.

91 a

În colțul de nord-vest era amenajată o grădină pentru persoanele nevăzătoare, cu plante aromate ce aveau notate denumirile în alfabetul Braille. Exista și un loc de joacă pentru copii.

90 st. stephen's green

Ne-am îndreptat spre Catedrala Sfântul Patrick (St. Patrick’s Cathedral –Ard-Eaglais Naomh Pádraig), Catedrala Națională a Bisericii Irlandei. În 1191 a fost fondată o biserică parohială și colegială dedicată Sf. Patrick. A fost construită între anii 1192-1270, în stil gotic englezesc timpuriu, cu un turn înalt de 43 metri. Era a doua catedrală din Dublin astfel, în 1300, s-a semnat un acord între cele două instituții religioase. După Reforma Engleză a devenit Biserică Anglicană. În următorii ani, sub domnia diferiților regi și regine, a schimbat cultul de la anglican, la catolicism. Sub Edward al VI-lea a fost retrogradată, devenind biserică parohială, o parte din clădire transformată pentru locuit, altă parte a funcționat ca Școala de Gramatică nou înființată. În 1555 a redevenit catedrală, a fost restaurată și dotată cu unul dintre primele ceasuri publice.

6 fbmw

Când Irlanda a fost cucerită de Oliver Cromwell, catedrala ,fiind anglicană, a fost pângărită. Doar după restaurarea monarhiei (1660) a fost reparată, i s-a anexat o capelă care a fost folosită de imigranții  hughenoți (protestanți francezi) și a primit denumirea de L’Eglise Française de St. Patrick.

3 st patrick chatedral

În secolul XVII a fost restaurată și în secolul XVIII a servit cavalerii din Ordinul Sfântului Patrick. În 1870 a fost desemnată ca și catedrală națională a întregii Irlande și a devenit independentă. Din acel moment în Dublin au funcționat în mod egal două catedrale, cu mici perioade în care acestei catedrale i s-a retras titulatura.

4

În continuare am vizitat Castelul Dublin (Dublin Castle – Caislean Bhaile Atha Cliath) actual complex guvernamental și centru de conferințe. După invazia normandă (1169), în 1204, sub Regele Ioan al Angliei a fost construit un castel pentru apărare cu o piață centrală înconjurată de ziduri înalte, patru turnuri circulare situate în cele patru colțuri și șanțuri înconjurătoare. Castelul a fost grav avariat într-un incendiu (1684). A urmat reconstrucția în care a suferit modifică fiind transformat în palat georgian.

The Gate of Justice 48 the gate of justice

Până în 1922, când Irlanda a devenit stat independent, castelul a fost sediul administrației guvernului britanic, ulterior au funcționat temporar (10 ani) cele patru tribunale. Clădirile ce înconjurau curtea erau majoritatea construite în secolul XVIII. Au funcționat ca apartamente de stat, o sală de bal, Sala Patriotului, care actual funcționa pentru inaugurările prezidențiale, Camera tronului care păstra mobilierul și aranjamentul din secolul XVIII, Sala patriarhului în care a funcționat din 1871 Ordinul Sf. Patrick. De asemenea în clădiri funcționau Garda Siochana, Muzeul Garda în clădirea Trezoreriei, Muzeul de Venituri, Biblioteca Chester Beatty, o cafenea.

53

Cea mai importantă clădire, în stil Palladian, Sala Bedford, funcționa ca Centrul de Conferințe Hibernia.

cover

În curtea castelului aveau loc concerte, festivaluri. Noi am găsit-o ocupată cu opere de artă din nisip.

51

Din cele patru turnuri inițiale au supraviețui două. Turnul Bermingham, situat în colțul de sud-vest al castelului, prezenta o arhitectură modernă. Turnul de înregistrare, situat în colțul de sud-est, era singurul supraviețuitor din structura cetății medievale (1228-1230). Am ieșit din curtea castelului pe lângă acel turn. Lipită de el era fosta Capela Regală actual centru de artă.

5554 turnul de înregistrare și capela regală

De la castel am mers să vedem a doua catedrală din Dublin, Catedrala Bisericii lui Cristos sau Catedrala Sfintei Treimi (Christ Church Cathedral), căreia i-am alocat câteva ore. Inițial a fost construită o biserică din lemn care, în 1180, a fost înlocuită cu una din piatră, în stil gotic, ca mânăstire benedictină. În secolul XIII a fost extinsă prin construirea unei noi capele. Regele Henric al VIII-lea a transformat-o în catedrală (1539) fiind a doua catedrală din Dublin.

87

În 1597 turnul clopotniță a fost distrus într-o explozie ce a avut loc pe un chei din apropiere. Din 1670 până în 1878 numărul clopotelor din turn a crescut de la șase la douăsprezece, fiind adăugate treptat și în perioada 1871-1878 s-au efectuat lucrări de renovare și reamenajare. Între anii 1980-1982 a fost din nou renovată și în 1999 s-au adăugat 19 clopote ajungându-se la un total de 19.  Catedrala era în renovare și pe parcursul vizitei noastre, când era înconjurată cu schele (2015).

58a fbmw

Interiorul era grandios.

60 fbmw6163 fbmw

În unele capele se oficiau slujbe, în centrul catedralei un cor intona cântece bisericești.

677173

Am vizitat cripta catedralei în care erau îngropate diferite somități ale epocilor trecute.

7679

Pe culuarele laterale erau postate statui ale oamenilor politici și bisericești care au avut rol important în istoria Irlandei și a catedralei.

8685

În cimitirul catedralei se păstra mormântul Sfântului Patrick. Într-o parte a catedralei, în sala de sinoade (Synod hall) era găzduită  Dublinia, un muzeu istoric despre perioada vikingă și medievală a orașului. A fost deschis în 1993 și reamenajat în 2010.

57 christ church cathedral fbmw

După orele de reculegere, restul zilei l-am petrecut printre cele „lumești”.

109110

Citește și A treia zi în Dublin, Irlanda

 

Trei zile în Dublin, Irlanda

Orașul Dublin (Duibhlinn), capitala Irlandei, este situat în provincia Leinster și este străbătut de râul Liffey. Inițial a fost o așezare vikingă, a devenit un oraș important după invazia normandă (sec. XII), al doilea ca mărime în Imperiul Britanic  și din 1922 capitala Statului liber irlandez.

1 dublin

În prima zi ne-am îndreptat, cu mijloacele de transport în comun, spre centrul istoric al orașului. Era ziua pe care am dedicat-o în cea mai mare parte câtorva muzee. Am trecut pe lângă Parcul Phoenix unde am văzut Monumentul Wellington (Leacht Wellington), un obelisc înalt de 62 metri construit în memoria primului duce de Wellington, Arthur Wellesley, cel care l-a învins pe Napoleon în bătălia de la Waterloo (1815). Construcția a început între anii 1817-1820, a stagnat și a fost finalizată în 1861.

10 wellington monument

Am coborât din autobuz în Parnell Square în apropiere de Galeria Municipală de Artă Modernă (City Gallery The Hugh Lane) de unde urma să urmăm itinerarul pe care îl aveam în minte. Galeria se afla în Casa Charlemont, construită în 1763. A fost fondată în 1908 ca prima galerie de artă modernă din lume. Între anii 2004-2006 a fost reamenajată. Etalează lucrări ale artiștilor contemporani irlandezi, o colecție de artă franceză (Renoir, Manet, Pissaro) și expoziții temporare.

16 city gallery

În apropiere se înălța o biserică protestantă, în stil gotic, Abbey Presbyterian Church, construită în 1864. Era cunoscută și ca „Biserica lui Findlater” după numele comerciantului care a finanțat-o.

13 bis protestanta fbmw

Am trecut strada pentru a vedea o grădină memorială, Garden of  Remembrance (Gairdin Cuimhneachain), dedicată eroilor ce s-au sacrificat pentru libertatea Irlandei. Ea a fost creată pe locul în care, în 1913, s-au înființat Voluntarii Irlandezi și a fost deschisă în 1966, când s-au celebrat 50 de ani de la Rebeliunea de Paști (1916).

Am ocolit grădina și am trecut pe lângă Teatrul Porții (The Gate Theatre) fondat în 1928. A fost recondiționat și extins cu un studio în anii 1990-2000.

17 teatru

Am străbătut strada comercială O’ Connell Street Upper cu numeroasele ei restaurante, cafenele, magazine, spre Spira din Dublin sau Monumentul Luminii (An Tur Solais), care se înălța în depărtare. Pe acel loc, în 1809 a fost ridicată o coloană de granit pe care a fost postată statuia lui Horatio Nelson, amiralul britanic care a învins flota franco-spaniolă la Trafalgar. A fost avariată grav în 1966 de republicanii irlandezi, apoi distrusă total. În locul ei, în 2002 a fost așezată o spiră din oțel inoxidabil, care a fost completată în 2003, până la înălțimea de 120 metri. Noaptea baza monumentului este iluminată și, deasupra ei, până la înălțimea de 10 metri, prin peste 11.000 de găuri, strălucesc diodele montate în interior.

120

În dreapta Spirei se afla ultima dintre clădirile georgiene ridicate în Dublin (1814-1817), Oficiul Poștal General (Ard-Oifig un Phoist). Poșta Generală din Irlanda a funcționat din secolul VII în mai multe sedii. În 1818 a fost ridicat sediul actual care, în timpul Revoltei de Paști (1916) a fost distrus. Clădirea a fost refăcută în 1929 păstrându-se doar fațada originală prevăzută cu 6 coloane ionice și cele trei statui situate deasupra și a continuat să funcționeze, chiar actual, ca Oficiu Poștal. În clădire  funcționa și un mic muzeu despre viața irlandezilor.

18 general post office

Ne-am îndreptat spre râul Laffey. Pe mijlocul străzii, din loc în loc, erau postate statui ale unor personalități-Jim Larkin, John Gray, William Smith O’Brien iar de o parte și de alta se înșiruiau magazine, restaurante, cafenele, firme.

160 firma

La capătul străzii era postat Monumentul O’Connell (James Connolly Memorial), un lider politic din secolul XIX care a militat pentru emanciparea catolică și eliberarea Irlandei din Uniune.

148 o'connell

Am trecut râul pe Podul O’Connell, construit între anii 1791-1794, când purta numele de Podul Carlisle. A fost extins între anii 1860-1882, când a primit numele actual, o dată cu dezvelirea Monumentului O’Connell.

147

Pe stânga ne-a atras atenția o clădire cu fațada din sticlă, parcă adăugată unei construcții mai vechi. Colegiul Tehnologiei Informației (College of Computind Technology Dublin – CCT) a fost înființat în 2005 și funcționează ca furnizor de programe în domeniul informaticii și afacerilor.

154155

Pe cealaltă parte, situată pe două străzi, arcuită, era Banca Irlandei (Bank of Ireland), cea mai veche bancă ce a funcționat continuu cu excepția atacurilor bancare, o bancă comercială, de depozit și de credit. Clădirea a fost construită în 1729 și a găzduit Parlamentul irlandez. A fost cumpărată de Banca Irlandei în 1803 și a fost sediul central bancar, în special al guvernului irlandez, până în anii 1970, când s-a mutat în altă locație.

118 fost parlament

Nu puteam să ratăm Muzeul Irlandez de Whisky (Irish Whiskey Museum) care se afla în zonă.  În 2013 existau 5 centre de vizitatori deschise pe lângă 4 distilerii care, pe parcursul timpului s-au înmulțit. În 2014 a fost deschis Muzeul Irlandez de Whisky, primul din lume, independent de distilerii, în care se află o colecție veche din 1800 și sortimente noi, care pot fi degustate. De fapt, prima dată, whisky-ul a fost produs de călugări în secolul XII. Intrarea se făcea printr-un gang în care, de o parte și de alta, se aliniau butoaie cu whisky. Se urca la etaj unde, după plata biletului, se vizitau 5 camere tematice despre istoria producerii băuturii, epoca sa de aur și sortimentele diferite.

Ne-am îndreptat spre Colegiul Sfintei Treimi (Trinitty CollegeColáiste na Tríonóide) situat peste drum de Banca Irlandei. A fost fondat în 1592, de Regina Elisabeta I, în afara zidurilor orașului, în clădirile Prioratului Tuturor Sfinților, pentru protestanți. În decursul secolelor, orașul extinzându-se, colegiul a ajuns să se situeze în zona centrală. Din 1793 au fost admiși catolicii doar pentru a studia, neputând ocupa funcții. Deși restricțiile au fost ridicate în 1873, până în 1970, pentru a se înscrie la Colegiu, catolicii aveau nevoie de permisiunea Bisericii Catolice. Din 1904 au fost admise și femei iar în 1934 a fost numit primul profesor de sex feminin. Colegiul se întinde pe 190.000 metri pătrați. Am intrat în Piața Parlamentului (Parliament Square) prin Regent House, clădirea în care funcționa Uniunea Studenților din Colegiul Trinity.

26

În 1798 a fost finalizată Capela Colegiului (College Chapel) de același arhitect care a construit în partea ei opusă Teatrul Public (Public Theatre), azi Examination Hall, două clădiri aproape identice. Capela este încă funcțională pentru membrii colegiului romano-catolic.

23 capela trinity college

Din Piața Parlamentului se intra în Piața Bibliotecii (Library Square). În mijloc se înălța un turn clopotniță înconjurat de coloane corintice, Campanila, construit în 1853. Legat de ea exista o superstiție a studenților care afirmau că cel ce trece sub campanilă va eșua la examene. Chiar o legendă relata cum clopotele vor suna când sub campanilă se va afla o fecioară.

29 campanila

În dreapta ei se afla o clădire lungă, Biblioteca Colegiului Trinity (Trinity College LibraryColáiste na Tríonóide Leabharlann, Baile Átha Cliath), înființată în 1592, în care, de-a lungul timpului s-au adunat peste 4 milioane de manuscrise istorice, tipărituri vechi și cărți.

28 biblioteca veche

Din 1969 mai multe departamente au fost grupate în facultăți și anume Științe Umane și Litere, Studii Economice și Sociale, Inginerie și Științe ale Sistemelor, Științe ale Sănătății. În 1977 a fost înființată Școala de Farmacie, în Colegiu a fost transferată Facultatea de Medicină Veterinară și în 2005 s-a creat Institutul de matematică Hamilton. Restul clădirilor colegiului se află răspândite în tot orașul.

25

În partea opusă bibliotecii se afla Clădirea Memorială a Absolvenților (The Graduates Memorial Building-GMB), o clădire victoriană neo-gotică și în apropierea ei statuia fostului președinte, George Salmon. Găzduia cele mai vechi societăți studențești ale colegiului- Societatea Filosofică Universitară (Phil), Societatea Istorică a Colegiului (Hist) și Societatea Teologică Colegială (Theo). Acestea anterior (1897) funcționau în una din cele trei case ale complexului Rotten Row care a fost demolat în 1899. Pe acel loc a fost construită actuala clădire, finanțată de studenți și deschisă în 1902. În spatele ei se afla terenul de tenis Botany Bay.

27 cover

Din Library Square, înaintând, se ajungea în Piața Nouă (New Square) în dreapta căreia se aflau un muzeu, mai multe biblioteci și alte clădiri studențești. Restul terenului era ocupat de un teren de rugby și un parc. Am ieșit spre Galeria Douglas Hyde (The Douglas Hyde Gallery), o galerie de artă contemporană deschisă în 1978.

30

Am depășit parcul colegiului și am cotit pe lângă centrul cultural Alliance Francaise.

36 centru cultural alliance francaise lângă college park

Am trecut pe lângă Colegiul Regal al Medicilor din Irlanda (The Royal College of Physicians-RCPI), înființat în 1654, pentru a reglementa practica medicală. A fost cunoscut cu numele de Colegiul Regelui și Reginei Medicilor din Irlanda până în 1890 când, prin Carta Reginei Victoria, a primit numele actual și a devenit independent de Colegiul Trinity. A funcționat succesiv în mai multe clădiri, în cea actuală din 1864.

108 royal college of physicians

Lângă el se afla Biblioteca Națională a IrlandeiLeabharlann Náisiúnta na hÉireann) înființată în 1877 în una din aripile Casei Leinster, în care s-au adunat colecțiile Societății Regale din Dublin. A fost inclusă în Departamentul de Știință și Artă și condusă de un Consiliu format din 12 administratori. Din 2005 a devenit instituție culturală autonomă în care se află cărți, manuscrise, ziare, fotografii, acte muzicale care pot fi consultate gratuit dar nu împrumutate. De asemenea existau expoziții de artă și o arhivă a ziarelor irlandeze.

33 biblioteca nationala

Casa Leinster (Teach Laighean), sediul Președintelui și celor două camere ale Parlamentului (Casa Oireachtas) din 1922, a fost ridicată între anii 1745-1748 ca și Casa Kildare, numele fiind preluat de la cel ce a construit-o. Când proprietarul a devenit duce de Leinster (1766) și casa și-a schimbat numele în Leinster House. A fost vândută Societății Regale din Dublin (1853) și a găzduit Expoziția Industrială Mare. În secolul XIX a fost extinsă cu două aripi în care se află Biblioteca Națională a Irlandei și Muzeul Național al Irlandei. Spațiul fiind insuficient pentru funcționarea Parlamentului, ultima extindere s-a făcut în anul 2000.

34 casa leinster

Muzeul Național al Irlandei (National Museum of Ireland) a fost deschis publicului în 1834 în altă aripă a Casei Leinster. A trecut de la o denumire la alta până la cea actuală primită după ce Irlanda a devenit stat independent. În el au fost adunate colecțiile mai multor instituții culturale și muzeale din secolele XVII și XIX începând cu cele geologice, mineralogice și colecția Muzeului Industriei Irlandeze din 1847. Spațiul devenind insuficient a fost construită clădirea în care se află Muzeul de Istorie Naturală.

31 muzeu arheologie32 și istorie

După atâtea muzee vizitate ne-am oprit din explorarea Dublinului pentru a continua a doua zi.

Citește și A doua zi în Dublin, Irlanda

 

Irish National Stud, Kildare, Irlanda

Ne-am îndreptat spre Kildare și, după 1 oră, la periferia orașului am ajuns în Tully, zona unde se afla  Studiul Național Irlandez (Irish National Stud), întins pe 958 de acri. Din păcate vremea nu ținea cu noi. A început să plouă mărunt. Am cumpărat bilete și am intrat pe lângă Lower Lake.

125 lower lake

Am depășit o casă înconjurată de o mulțime de flori.

126

Județul Kildare este cel mai important din Irlanda în creșterea cailor de rasă și a celor pentru consum. Am trecut pe lângă pajiștile pe care, pașnici, pășteau superbii cai Thoroughbred.

130 a

Am văzut și câteva exemplare, închise în țarcurile lor, ferite de ploaie, care au  câștigat multe curse și concursuri hipice. Centrul de cai a fost înființat la Tully în 1945, fiind în proprietatea guvernului irlandez. Puii de rasă erau crescuți prioritar pentru curse dar și pentru dresaj, polo, vânătoare, etc. De asemenea se încearcă îmbunătățirea rasei sau crearea unor rase noi. Exista și Muzeul cailor (Irish Horse Museum) în care erau etalate trofeele obținute, chiar și scheletul calului celebru Arkle.

149

Grădina Sf. Fiachra (St. Fiachra’s Garden) a fost construită în 1999 și denumită după sfântul  patron al grădinarilor.

139

Într-o porțiune împădurită se aflau alei care treceau pe lângă mici lacuri, cursuri de apă, podețe din lemn  și cascade.

142

În centrul grădinii am văzut Schitul călugărului, o construcție din piatră cu trei bolți.

135 fiachra

În spatele lui se afla un lac în care curgea o mică cascadă. Pe o prelungire din piatră era postată statuia călugărului.

140

141

Grădinile japoneze (Japanese Garden) au fost create între anii 1906-1910 de către un colonel scoțian bogat, cu ajutorul unui meșter japonez, Tassa Eida. În 1915 colonelul a plecat în Anglia, a donat grădinile Studiului Național Britanic, care le-a lăsat în paragină. Din 1943 au intrat în posesia guvernului irlandez, a fost formată Compania Națională de Studiu Irlandez și au fost reamenajate. Ele reflectă viața omului, trecerea sufletului de la naștere la moarte, apoi în eternitate. Îmbină cultura religioasă, filosofică și artistică estică cu cea vestică.

Traseul începe printre copaci, reprezentând sufletul călător. Ajunge la o mică cavernă- locul nașterii.

147

Urmează un traseu ușor și scurt-copilăria, la capătul căruia se află o movilă din piatră prin cu un tunel- trecerea de la ignoranță la cunoaștere. La jumătatea lui se iese spre un deal- învățarea, cu o porțiune de neatins-vigilența. Coborârea are variante. Spre stânga este ambiția, spre dreapta calea cea bună, a vieții austere, la centru, spre o insulă mică, o viață plină de bucurii. Toate căile duc însă spre ispită trecând un pod de piatră, apoi un pod de bambus, Podul vieții (Bridge of Life).

152 japoneza bridge of fife

Se ajunge la Casa gheișei– ispita.

160

Dincolo de poduri și casa gheișei se urcă un deal mai abrupt-dealul ambiției și se ajunge la fântâna înțelepciunii.

157 fbmw

Se trece apa pe niște pietre postate în loc de pod într-o grădină- a mulțumirii de unde se urcă pe dealul doliului urmând ca sufletul să plece în eternitate.

154

Am fi rămas acolo o veșnicie dar ploaia s-a întețit. Am părăsit frumusețea de loc și ne-am deplasat spre Dublin, unde urma să înnoptăm.

167

Citește și Trei zile în Dublin, Irlanda

Rock of Cashel, Irlanda

Am părăsit Limerick îndreptându-ne spre Rock of Cashel. Am trecut prin orașul Tipperary (Tiobraid Ara-„Fântâna Ara”), un oraș ce poartă numele după râul Ara, care îl străbate.

5457 tipperary

Am traversat localitatea printre casele colorate, aliniate de o parte și de alta a șoselei, în care funcționau magazine, restaurante, cafenele, etc.

Ne-am îndreptat spre Cashel (Caiseal), numele tradus din irlandeză însemând fortificație rotundă (piatră ringfort), pentru a vedea un alt castel vechi al Irlandei.

58 cashel

În centrul orașului era o piațetă în care trona o cruce (The Market Cross) veche din 1895.

100

De o parte și de alta se aflau magazine, librării, restaurante, ca în orice centru de localitate.

99

La intrarea într-un turn vechi, recondiționat, era postată o tăbliță cu denumirea de Hotel. Plini de idei irlandezii !

97

Nu am rezistat să imortalizez butoaiele cu bere ce se aflau în fața unei berării.

101

Am aflat că la câteva sute de metri, pe o stâncă din calcar de aproximativ 100 metri înălțime, se afla castelul. Am urcat pe o străduță îngustă pe lângă Muzeul Satului (Cashel Folk Village). Cuprindea mai multe secțiuni : Marea Foamete (1845-1851), Războiul de Independență (1922-1937), Capela Penală cu artefacte religioase, perioada Paștilor din 1916, în care exponatele erau originale.

95 muzeu

Printre numeroase pensiuni și hoteluri am ajuns în dreptul unei clădiri din piatră, Restaurantul Chez Hans. Clădirea a adăpostit Sala de Sinod a Episcopiei protestante din Cashel până în 1950. A fost vândută unui om de afaceri (1968) care a renovat-o și a deschis restaurantul. În 1983 acesta a fost distins cu o stea Michelin.

94

În câteva minute am ajuns la castelul Stânca din Cashel (Carraig PhadraigRock of Cashel). Era denumit și St. Patrick’s Rock, sfânt care a venit la Cashel în anul 432 și a fost cel care l-a botezat pe regele Aengus, acesta devenind primul rege irlandez creștin. Circula o legendă conform căreia diavolul a mușcat din munte, și-a rupt dinții și a scuipat stânca, care a zburat până în locul actual. S-a construit o cetate care a fost sediul regilor din Munster (sec. IV, V) până în 1101 când a fost cedată bisericii.

68 the rock of cashel

Între 1127-1134 a fost construită Capela regelui Cormac, în stil romanic și între 1235-1270 a fost înființată Catedrala lui Cormac, cu un turn central, în stil gotic. Ea se continua spre vest cu un castel rezidențial.

69 catedrala lui cormac

În timpul Masacrului de la Cashel (Sack of Cashel) din anul 1647, armata parlamentară protestantă englezească au masacrat trupele confederate și clerul catolic. Multe dintre artefactele religioase au fost distruse.

70

În 1749 acoperișul principal al catedralei a fost înlăturat.

71

Am ocolit catedrala spre a vedea partea în care se afla cimitirul cu crucile înalte.

72cover

Întregul platou, pe care se aflau castelul și cimitirul, era înconjurat de ziduri.

73

Pe câmpia înconjurătoare, în depărtare, se vedeau alte ruine despre care nu am aflat ce au fost în vechime.

76

Ne-am întors spre Turnul rotund, înalt de 28 metri., singurul care a supraviețuit din secolul XII. A fost construit din pietre fără mortar. Cel existent a fost folosit la restaurarea lui.

75 turnul rotund78

O parte a castelului era în renovare.

77

La punctul de ieșire se afla un muzeu. Acesta funcționa în Sala Vicarilor,  cântăreți bisericești laici, construită în secolul XV, care a funcționat până în 1836. A fost restaurată în 1975.

82

Exponatul principal era crucea celtică originală a Sfântului Patrick.

83 cea mai veche cruce celtica

O ultimă privire și urma să părăsim Cashel.

79

 

Spre Limerick, Irlanda

De la Blarney am plecat să vizităm Limerick, un oraș situat în provincia Munster din Irlanda, străbătut de râul Shannon,  care se varsă în Oceanul Atlantic. Am străbătut o porțiune din Inelul Kerry (Ring or Kerry), un traseu turistic de 179 km lungime, pe malul de sud-vest al Irlandei, la Oceanul Atlantic. Ne-am oprit la o parcare de unde oceanul se vedea minunat.

179180182

Situat pe un istm al peninsulei Iveragh era satul Watterville. Pe marginea șoselei era postată statuia lui Charlie Chaplin, ca omagiu adus actorului pentru vacanțele petrecute acolo cu familia, din 1959, în fiecare vară, timp de peste 10 ani. În depărtare, pe malul oceanului, se vedea casa în care actorul a locuit.

177176

Am părăsit oceanul și ne-am îndreptat spre Parcul Național Killarney (Killarney National Park).

188

Ne-am oprit la locul numit Ladies Wiev pentru a vedea panorama unei părți din parc.

190

Am ajuns la Lacul Lough Leane pe marginea căruia era situat un parc de rulote.

191 killarney

Pe malul  de nord-est al lacului era situată localitatea Killarney pe care am străbătut-o până în piața centrală.

194

Acolo se găsea Biserica Killarney (Irish Killarney Church), pe locul uneia vechi existentă din anul 1200.

211 st mary church

Am străbătut strada cu căsuțe colorate în care funcționau magazine, restaurante, berării.

În apropiere se afla Mânăstirea Franciscană (Irish Franciscan Friary). Franciscanii s-au stabilit în zonă în jurul anului 1448, au construit o mânăstire care a fost distrusă de armatele lui Oliver Cromwell în 1654. Totuși frații franciscani au continuat să funcționeze în ruinele mânăstirii până în 1849 când ultimul dintre ei a plecat. În 1860 călugării franciscani belgieni s-au mutat în Killarney, au construit o nouă mânăstire, deschisă în 1867, cea pe care am văzut-o și noi.

167 franciscan friary=manastire killarney

Ne-am întors spre locul de parcare făcând o oprire pentru renumita bere irlandeză.

197

Din nou la drum și, după aproximativ două ore și jumătate, am ajuns în Limerick unde am parcat lângă cea mai veche clădire a orașului, care îmbina stilurile arhitecturale roman și gotic. Catedrala  „Sfânta Fecioară Maria” (St. Mary Cathedral) a fost înființată în anul 1168 de către ultimul rege al regatului Munster, pe locul palatului său din insula King, plasat la rândul său pe locul unei fortărețe a Vikingilor.

7 st mary

Turnul, cu înălțimea de aproximativ 37 m (120 picioare) a fost ridicat în secolul XIV și a fost dotat cu 8 clopote.

10 st mary cathedral

În timpul Războiului de 11 ani Catedrala a fost preluată de romano-catolici, apoi a funcționat ca sediul armatei parlamentare a lui Oliver Cromwell (1651), după ce aceasta a cucerit Limerick.

8

În timpul Războiului Iacobit din Irlanda (1688-1691) a fost avariată și după Tratatul de la Limerck reparată. Ultima restaurare a avut loc între anii 1991-1996.

11121314

Spre castel am trecut pe lângă Casele văduvelor (The Widows Alms Houses ), 5 căsuțe construite în 1605, împreună cu orfelinate și școli, care au adăpostit văduvele soldaților de la castel. Se foloseau lămpile cu ulei în loc de electricitatea de azi iar apa se colecta de la o pompă exterioară. Din 1962 a fost redeschisă, în ea adăpostindu-se 22 de văduve.

6 the widows alms houses

Am ajuns la Castelul Regelui Ioan (Caislean LuimnighKing John’s Castle) care era situat lângă râul Shannon, pe Insula Regelui (King’s island). Pe acel loc, în 922 a fost construit primul bastion viking.  În 1194 orașul a fost capturat de anglo-normani și între 1197-1210, la ordinul Regelui Ioan, a fost construit castelul, pentru apărare împotriva invadatorilor galezi.

22

Orașul a început să prospere, a devenit port și centru comercial. A fost împărțit în două zone, una pe Insula Regelui- „Orașul englez” și una pe malul sudic al râului- „Orașul irlandez”. În timpul Războiului de 11 ani, în primul dintre cele cinci asedii (1642), castelul a fost grav avariat, apoi ocupat de protestanții retrași din fața catolicilor și irlandezilor galici. Războiului Confederației Irlandeze s-a terminat prin înfrângerea lor de către armata lui Oliver Cromwell (1650).

27

În curtea castelului, o tânără îmbrăcată în haine de epocă, pe post de ghid, ne-a explicat modul de trai în interiorul castelului sub domnia Regelui John.

23

Am urcat scările spiralate ale turnului până la un etaj intermediar în care se afla o expoziție cu obiecte de epocă. Între anii 2011-2013 castelul a fost reamenajat în scop turistic, s-au deschis mai multe expoziții despre armamentul și uneltele folosite, viața Regelui John, un centru de animație pe calculator, etc.

Am continuat urcușul până deasupra castelului.

39

De pe terasă ne-am plimbat pe meterezele amenajate în scop turistic.

3033

Am ajuns în cel mai înalt punct de unde priveliștea era minunată.  Lângă castel, peste râul Shannon, se întindea Podul Thomond sau Podul multor arcade (Thomond bridge). A fost singurul pod ridicat în 1185, în decursul timpului reconstruit de mai multe ori. În secolul XIX era prevăzut cu mai multe arcade de la care provine și numele. Podul actual a fost construit între anii 1836-1840.

cover

Pe cealaltă margine a râului se afla Biserica Sfântul Munchin (St. Munchin Church), o biserică romano-catolică, una dintre cele câteva biserici din Limerick dedicate acelui sfânt, patronul spiritual al orașului. Prima biserică, în stil gotic, a fost construită în 1827 pe locul unei capele din 1799, prima capelă catolică din oraș după Reformă, ridicată la rândul ei în locul unei capele mai vechi, din 1744.  A fost renovată în 1980 și folosită de atunci ca magazin pentru Trustul Civic Limerick.

26 st munchin's church

Într-o parte am revăzut Catedrala  „Sfânta Fecioară Maria”.

31 st mary cathedral

În cealaltă parte se înălța o biserică pe care trebuia neapărat să o vizităm.

32 jones mausoleum st munchin's church

Am ieșit din castel și am străbătut o alee pietonală.

41

Ni s-a înfățișat Biserica Sfântul Munchin, construită în 1827 pe locul unei biserici din anul 561 unde, se spunea, a fost îngropat Sfântul Munchin în secolul V. A funcționat ca și catedrală până la construirea Catedralei „Sfânta Fecioară Maria”. Turistic era renumită pentru Mausoleul Jones (Jones Mausoleum Saint Munchin’s Church of Ireland) situat lateral de biserică, păstrat integru din 1850, când a fost construit. Biserica era înconjurată de cimitirul vechi în care se păstrau multe pietre funerare din secolele XVIII și XIX și mausolee ale unor familii de vază.

44 si 32

În 1968 biserica și-a întrerupt activitatea religioasă, a fost desacralizată.

454649

A fost recondiționată între anii 1988-1989.

4748

Ne-am îndepărtat de castel și am traversat râul Shannon.

50

Ne-am îndreptat spre Muzeul Hunt (The Hunt Museum), unul dintre cele mai renumite muzee din Irlanda care purta numele fondatorilor. John și Gertrude Hunt au achiziționat în timpul vieții numeroase piese antice și opere de artă pe care, inițial, le-au expus temporar (1978) într-o sală a Institutului Național al Învățământului Superior, actuala Universitate Limerick. În 1974 s-a înființat Trustul Muzeelor Hunt, într-o casă particulară din secolul XVIII (1765), în stil Palladian. Clădirea a fost renovată și în 1997 s-a deschid Muzeul Hunt în care au fost expuse aproximativ 2.500 de artefacte din Irlanda, Egiptul antic, peste 2.000 de opere de artă, dintre care desene de Picasso, obiecte religioase, de îmbrăcăminte, etc.  În 2011, în fața clădirii a fost postată statuia unui cal vopsit, din fibră de sticlă, căreia i s-a alăturat încă una peste un an, împreună alcătuind Horse Outside.

51 the hunt museum limerick

Și, din nou la drum.

Dealul cu melci și Cascada Pișoaia, Vidra, județul Alba

Auzisem de Dealul cu melci din județul Alba. Fiind în Câmpeni, la 15 km de comuna Vidra, am mers să vedem acel deal, supraviețuitor din cretacicul superior, de aproape 70 milioane de ani vechime. Rezervația naturală paleontologică se întinde pe 0,6 hectare în zona satului Nemeși aparținător comunei Vidra. Din acestea 4,3 hectare sunt protejate științific.

132

Pe șoseaua principală erau parcate, neregulamentar, mai multe autovehicule și persoanele erau foarte interesate de versantul ce o străjuia. Era clar. Ajunsesem la renumitul deal  cu 35 specii de moluște încrustate în multiplele straturi de gresii fosilifere, majoritatea gasteropode marine.

133

Straturile s-au format începând de pe fundul stâncos al unei mări, între ele au fost prinse bancuri de scoici și alte moluște care, în atâtea milioane de ani, s-au pietrificat.

135

Apa a dispărut treptat și privind nu ne puteam imagina zona acoperită de mare. S-au descoperit straturi cu grosimea până la 8-10 metri.

137

Gasteropodul predominant era „Acteonella giganteea”, o scoică cu formă de melc.

136138

Erau de diverse mărimi, unele cu cochilia întreagă, altele secționate.

140139

Am depășit porțiunea de deal cu urmele vizibile de cochilii și am intrat pe o stradă la stânga, am traversat o porțiune din sat și am parcat la o pensiune mărginașă. De acolo am urmat o cărare spre a vedea al doilea fenomen natural din zonă, Cascada Pișoaia, denumită și Cascada Miresei. Am ieșit din localitate pe lângă casele tot mai rare și cabane de vacanță.

Am mers pe o potecă paralel cu pârâul Slatina și, dintr-o dată, ni s-a arătat căderea de apă încadrată de o pădure de fagi și rășinoase.

142 Cascada Pișoaia

Am urcat o denivelare și am văzut cascada în întregime. Circulau mai multe legende, având în vedere că a fost datată din paleozoic. O legendă spunea că într-o anumită noapte din an fetele mergeau la cascada care le spunea numele ursitului. După altă legendă a primit numele de Cascada Miresei. O fată bogată s-a îndrăgostit de un băiat sărac. Părinții nu au fost de acord și fata s-a urcat pe munte, și-a plâns amarul, apoi s-a aruncat de la înălțime și a murit. Lacrimile ei s-au transformat în apa cascadei.

143

Apa cădea pe un perete de calcar abrupt, de la o înălțime de aproximativ 18-20 metri, se răsfira pe toată lățimea lui (25 m) și cădea ca o perdea, stropind totul în jur, chiar la distanță mare.

145148

La baza peretelui apa se aduna în mici lacuri terasate.

147

De acolo, scurgându-se peste roci, se formau căderi de apă asemănătoare unor cascade mai mici, care într-un final se adunau și formau pârâul Slatina.

152151a

Peste căderile de apă se afla un pod de lemn, care se continua cu o cărare. De la o bifurcație urca spre Cabana Cascada sau pe munte, deasupra cascadei.

150151

Citește și Mânăstirea Lupșa și Rimetea, județul Alba

Castelul Blarney, Irlanda

Castelul Blarney (Caislean na Blarnan) din Irlanda se afla în apropiere de Cork. Nu am putut să ratăm vizitarea lui, mai ales să ne alegem cu darul „elocvenței” atingând renumita Piatră Blarney. De fapt cuvântul blarney a apărut în limba engleză fiind folosit de Regina Elisabeth I pentru a defini o poveste ce face omul fericit, dar nereală.

Ca toate castelele avea o istorie lungă. Inițial, în 1210, a fost ridicată o fortificație din piatră pe locul unei case de lemn mai veche. Distrusă în 1446, a fost reconstruită pentru un lord din dinastia MacCarthy Mor. Sub proprietatea acestuia, într-unul dintre turnuri a fost așezată Piatra Blarney (cloch na Blarnan).

111

În timpul războaielor de 11 ani între Anglia, Irlanda, Scoția (1641-1653), cu obiective etnic și religios, conduse de Carol I, a fost asediat și în 1646 confiscat de parlamentarii care luptau contra monarhiei absolute în dorința unui parlament care să controleze administrarea regatului. În timpul războiului dintre protestanți și iacobiți a fost ocupat de armatele lui William al III-lea care lupta împotriva absolutismului catolic. Ulterior a trecut din proprietar în proprietar. În 1874 familia Jefferyes a construit un conac, în apropierea unui lac, Casa Blarney. Actual este în proprietatea lui Sir Charles John Colthurst, descendent al primului care s-a așezat în acel loc, în casa de lemn.

Am cumpărat biletele de intrare și am pătruns în teritoriul castelului, înconjurat de grădini și străbătut de râul Martin.

103 Blarney Castle intrarea

Am înaintat pe o alee pe marginea căreia erau plantați copaci tineri ale căror trunchiuri erau îmbrăcate în benzi colorate. Întrebând ce obicei era acela nu am primit vreun răspuns.

107

Am ajuns în apropierea castelului. În fața zidului de est se aflau ruinele unui conac gotic, în care a trăit proprietarul, Curtea (The Court), construit în 1739, distrus de un incendiu în 1820 și lăsat în paragină.

109117 The Court=conac gotic

Am trecut râul Martin și am ajuns la poalele unui mic deal pe care se ridica castelul.

110112

Circulau mai multe legende despre castel. Una povestea că în temnița castelului se afla închisoarea și cei aflați acolo se aflau sub puterea pietrei vrăjitoarei. Din păcate nu se puteau vizita decât câteva tuneluri rămase intacte. Am început urcușul pe cele aproximativ 100 de scări.

135

Zidul era străpuns din loc în loc de barbacane prin care priveliștea era minunată. Se vedeau chiar și casele din localitatea Blarney.

120

La un etaj intermediar am intrat în Camera familiei (Family Room) pe care cu greu mi-o puteam imagina în splendoarea sa de altădată. Erau doar zidurile și cerul deasupra mea.

136 family room

Doar câteva scări și am ajuns deasupra castelului unde se afla Piatra Blarney.

129

Privind în jos, în interior am văzut locurile explorate anterior.

134

La exterior, într-o parte se vedeau fortificații, Grădina Otrăvită și Casa Blarney.

125124

În altă parte râul curgea prin grădinile ordonate, parcă pictate. Până în depărtare puteam vedea o parte din parcurile și grădinile cu aleile lor, întinse peste 60 de hectare.

130

Am așteptat cuminți să ne vină rândul pentru a săruta Piatra Blarney (cloch na Blarnan). A fost așezată la marginea parapetului în 1446 și despre ea existau mai multe legende. Cea mai veche implica zeița Cliodhna, zeiță din mitologia irlandeză. Ea l-a sfătuit pe constructorul castelului, aflat într-un proces, să sărute prima piatră pe care o întâlnește în drum spre curte, care îl va ajuta să-și susțină pledoaria cu elocvență, ceea ce s-a și întâmplat. Astfel constructorul a încorporat-o în parapetul castelului. Altă legendă spune că a fost Lia Fail (Fatal Stone), piatra folosită ca tron de încoronare a regilor Irlandei. Se mai spunea că a fost Perina lui Iacob, adusă în Irlanda de profetul Ieremia. Deși multe dintre legende au fost demonstrate științific ca nereale, ele au rămas „credibile”.

127

Părerea experților este că ritualul sărutării pietrei nu este mai vechi de 100 de ani.  La început era foarte riscant deoarece cel care dorea să sărute piatra trebuia să fie atârnat cu capul în jos fiind ținut de glezne. Când a devenit punct turistic, parapetul a fost dotat cu șine din fier forjat, o traversă de protecție și a fost postat un asistent. M-a susținut și pe mine în doar gestul sărutului făcut.

131

O ultimă poză și urma coborârea pentru a explora grădinile.

133

Zidul castelului din nord era ridicat pe o stâncă de 8 metri înălțime. Se presupunea că a fost vopsit în alb.

147

Ne-am îndepărtat de castel pe lângă zidurile de apărare de o parte și Grădina Otrăvită (Poison garden) de cealaltă parte. Intrarea în grădină se făcea pe propriul risc. În ea se aflau mai multe sortimente de plante toxice ca Veninul lupului (Aconitum lycoctonum), Ricinul, Opiul, Canabisul, cele mai periculoase îngrădite.

149150

Am urmat o alee ce străbătea o porțiune cu copaci seculari. Pe lângă cei păstrați cu grijă, pe teritoriul castelului se plantau non stop alții tineri, de toate soiurile, în unele zone castani, în altele pini, pentru a păstra frumusețea locului.

141145 +

Printre ei am zărit ascuns un mic turn de veghe (Lookout Tower).

137 Lookout Tower

În apropierea lui am ajuns la Casa Blarney (Blarney House), situată într-o porțiune defrișată, amenajată cu alei și gazon cu flori.

142140 Blarney House

Întoarcerea la castel a fost printr-o feerie de culori.

143

L-am ocolit spre a explora alte teritorii și am trecut pe lângă Turnul de veghe (The watchtower) de lângă castel, restaurat în secolul XIX.

115

Lângă el, neașteptat, nu ? Erau doi dintre cântăreții stradali care au umplut obiectivele turistice din toată lumea.

116

În stânga noastră curgea domol râul Martin. Pe marginile lui creșteau variate soiuri de plante și copaci seculari cu plăcuțe inscripționate despre soiul și vechimea lor.

157164165

Am ajuns la o arcadă din roci calcaroase acoperită cu vegetație, The Rock Close, prin care dacă se trecea cu ochii închiși, mergând cu spatele și gândindu-te la o dorință, legenda spunea că aceasta se va împlini.

158

Mai jos de Rock Close, în zona Bog Garden, erau două mici cascade, prin fața cărora am trecut pe un podeț din lemn.

161

Acesta continua printre tufe de Rubarbă gigant (Gunnera manicata), o plantă erbacee braziliană, creând senzația de junglă.

160 +

Ne-am îndepărtat cu părere de rău. Era timpul de plecare. Pentru cei care ajung în zonă, nu ratați acel castel!

Citește și Spre Limerick, Irlanda