Mi-am propus să petrec câteva zile în sud-vestul județului Caraș-Severin unde doream să văd cât mai multe din minunățiile create de natură în acea zonă. Am plecat din Arad într-o vineri la amiază și am parcurs aproximativ 210 kilometri până în localitatea Sasca Montană.
Cu opririle de pe drum, după cam patru ore am ajuns la destinație. Înainte de a mă îndrepta spre cazarea reținută on-line doream să văd Mânăstirea Nera situată la 2 kilometri spre vest de intrarea în localitate.
Deși a început să plouă am parcurs acel drum forestier, plin de gropi umplute cu apă, formând adevărate bălți, drum care străbătea pădurea munților Locvei paralel cu malul stâng al râului Nera.
Am ajuns la mânăstirea așezată în mijlocul unui platou în care un spațiu larg era destinat parcării autovehiculelor. Mânăstirea „Sf. Treime; Cuv. Parascheva”, mânăstire de maici, cunoscută ca Mânăstirea Nera, a fost ridicată la inițiativa Prof. Univ. Dr. Pavel Chiriță, director al Fundației „Sf. Irina”, dedicată îngrijirii bolnavilor de cancer, de proveniență din satul Slatina-Nera aparținător comunei Sasca Montană (1994-1997).
Lângă locul de parcare am văzut o mică biserică în stil bizantin, Biserica „Sf. M. Mc. Mina”.
Inițial central a fost ridicată o biserică de lemn și în apropiere o clădire cu zece chilii și o bibliotecă.
Între anii 2007-2014 au fost construite paraclisul de iarnă și paraclisele mici închinate Sf. Arhangheli, Sf. Români, Cuv. Mc. Ioan Rusu, Sf. Ierarh Nicolae și Cuv. Siluan Athonitul.
În timp numărul măicuțelor a crescut, actual în mânăstire trăind 90 de persoane, de asemenea s-au construit numeroase chilii și încăperi în care funcționează ateliere de pictură, litografiere, sculptură în lemn, croitorie, muzică.
De asemenea măicuțele se ocupă cu traducerea cărților bisericești, până în prezent reușind să termine 45 de exemplare din limbile greacă, rusă, engleză și franceză. În decursul timpului unele dintre ele au urmat școli de asistență medicală, farmacie și psihologie. Sub îndrumarea doctorului, fitoterapeut și homeopat, în Laboratoarele Nera Plant prepară diverse produse naturiste pe care le comercializează în magazinul mânăstiri și cele ale Episcopiei Caransebeșului.
Mânăstirea a inițiat două proiecte. Unul prevede construirea Așezământului social „Sf. Ioan Maximovici”, numit după ierarhul declarat sfânt care a deschis în Shanghai un orfelinat pentru copiii părăsiți (1935), așezământ care să aibă același rol de ocrotire a copiilor cu nevoi speciale, orfani, a celor supradotați dar lipsiți de resurse materiale, etc. Al doilea proiect este ridicare Clinicii Nera pentru diagnosticarea și îngrijirea bolnavilor de cancer incipient, în care să funcționeze și un centru de cercetare.
De la mânăstire m-a îndreptat spre Sasca Română unde m-am cazat în Pensiunea „Patru Anotimpuri”, situată la margine de sat, impropriu denumită pensiune deoarece îndeplinea condițiile unui hotel dotat modern.
De pe Dealul Calvarului din Pécs, Ungaria, am mers pe o străduță paralelă cu fostele ziduri de apărare.
Am trecut pe lângă o fântână reconstruită în locul unei fântâni turcești (Török kút), alimentată din izvoarele munților Mecsek, care în timpul restructurării zonei a fost demolată (1980).
În zonă, într-o clădire nouă, zugrăvită cu motive colorate, funcționează Camera de Comerț și Industrie (Baranyai Kereskedelmi es Iparkamara).
Tot pe lângă fostele ziduri de apărare, ocolind un bastion am intrat în Piața Sf. Augustin ( Ágoston tér).
În acea zonă a existat o biserică veche (1130) preluată de călugării augustinieni (secol XIII), înlocuită cu o biserică în stil gotic (secol XIV) lângă care a fost construită o mânăstire. Sub ocupația otomană a fost demolată (1620) și din materialul ei construită o moschee. După alungarea turcilor moscheea a fost preluată din nou de călugării augustinieni (1710). Aceștia au demolat-o și din materialul ei au construit o biserică care a ars într-un incendiu (1750).
Biserica a fost refăcută cu un turn înalt de 28 metri cu trei clopote și dotată cu o orgă (secol XIX). După ce a fost transformată în stil eclectic (1912) Biserica Sf. Augustin (Szent Ágoston templom) a primit forma actuală. Interiorul a fost pictat (1930) și a fost montat un ceas care din 2014 sună cu o melodie compusă după ritmul muncii unui miner.
În timpul săpăturilor efectuate pentru amenajarea spațiului înconjurător, în estul bisericii au fost descoperite urme ale vechii biserici medievale. Lângă biserică a fost postat Monumentul minerilor (Bányász emlékmű).
Timpul era înaintat așa că în grabă m-am întors la cazare.
Înainte de a părăsi orașul am urcat muntele pe un drum plin de serpentine. În locul unde s-au purtat lupte aprige în timpul Războiului de Independență în 1936 a fost ridicată Poarta Mecsek (Mecsek-kapu), o structură din piatră cu arcade, prevăzută cu un bastion, care delimitează simbolic limita dintre munți și oraș.
Am urmat alte serpentine până la un spațiu larg, prevăzut cu parcare, unde a fost postată Statuia Niké (Niké-szobor) la a 30-a aniversare de la eliberarea orașului (1975).
Pasărea din cupru, cu aripile deschise pentru a zbura, a fost numită după zeița mitologică a victoriei.
Locul oferă și vizionarea panoramei orașului.
De acolo, tot pe serpentine, am ajuns în dreptul unui hotel unde am parcat și am coborât până la Memorialul francez (Franciaemlékmű) inaugurat la centenarul morții soldaților din armata lui Napoleon (1908). În Bătălia de la Győr, deși armata franceză a învins trupele austriece, ambele tabere au suferit multe pierderi omenești. O parte dintre francezii răniți au fost transportați la spitalul din Pécs dar nu au putut fi toți salvați datorită izbucnirii unei epidemii de tifos.
În acea perioadă Ungaria preferând relațiile cu francezii celor cu austriecii și germanii, au ridicat monumentul care în presa celor din urmă a fost aspru criticat.
La baza monumentului, în fundație au fost plasate listele cu soldații decedați și în vârful lui a fost postat un vultur care privește spre oraș, panoramă superbă pe care am văzut-o și eu.
Ultimele obiective spre care m-am îndreptat au fost Grădina Zoologică și Acvariul (Pécsi Állatkert és Akvárium-terrárium) care se află pe locul fostului Parc Cultural Mecsek, parc de distracții amenajat pe 3,5 hectare prin muncă obștească (959-1961), unde au existat un acvariu, un terariu mic și ZOO, primele mutate în oraș după închiderea parcului, animalele mari în alte grădini zoologice, rămânând doar leii și râșii. Între anii 2014-2016 Grădina Zoologică a fost reconstruită, populată cu animale din 25 de specii, acvariul și terariul au fost readuse în zonă și complexul redeschis în 2016.
Din Piața Kossuth, Pécs, Ungaria, în drumul spre catedrală am trecut pe lângă Biserica Evanghelică-Luterană (Pécsi Evangélikus Egyházközség temploma) construită în stil renascentist (1875) de congregația luterană formată în 1868.
După ce am vizitat Catedrala „Sf. Petru și Pavel” am urmat fosta stradă Káptalan pe care locuiau mai mulți membrii ai episcopiei, numită azi strada Muzeului datorită faptului că pe ea se află mai multe muzee. Lateral, spre sud, am văzut străduța istorică Schaár Erzsébet utca numită după o sculptoriță care a creat inițial modelul unei străzi din secolul XVIII, lung de 24 metri, efectuat din spumă poliuretanică care a fost expusă la Muzeul din Székesfehérvár (1974) cu numele „Strada”.
Ulterior „strada”, creată din materiale durabile, a fost mutată în actuala locație (1985-1986).
Timpul fiindu-mi limitat, în acea zi urmând să mă întorc acasă, am putut vizita doar câteva din mulțimea de muzee ale orașului. În 1979 a fost deschis Muzeul Martin Ferenc (Martyn Ferec Múzeum) sculptor, pictor, grafician, unul dintre primii reprezentanți maghiari ai tendinței non-figurative, care a predat orașului o parte din operele sale. După moartea sa (1986) au fost adunate toate picturile și sculpturile sale și în 2011 a fost deschisă o expoziție permanentă.
În apropiere se află alte două muzee. Muzeul Zsolnay (Zsolnay Múzeum) funcționează în cea mai veche clădire rezidențială din Pecs (1324), casa lui Janus Pannoius, de la care pe fațadă s-au păstrat fresce renascentiste. În ea a funcționat prima Bibliotecă publică din Ungaria (1477).
În decursul timpului clădirea a fost restaurată (1930, 1955) și a fost deschis muzeul cu o expoziție permanentă care etalează cronologic lucrări decorative ceramice efectuate în Fabrica de porțelan. În 1990 a fost deschisă Sala Memorială Zsolnay în care sunt etalate piese de mobilier, fotografii, picturi, etc. ale familiei.
În spatele lui se află Muzeul Arheologic „Grădina de Piatră” (Reneszán Kőtár) cu o expoziție în care sunt expuse desene și schițe făcute de arhitecți unui palat renascentist descoperit prin săpăturile efectuate în zonă.
Muzeul Victor Vasarely (Vasarely Múzeum) a fost deschis în casa artistului (1976) și etalează lucrările sale începând din 1947, o parte donate de el muzeului (1968) și lucrările altor artiști în geometrie și cinetică. Din curtea muzeul se poate intra Muzeul Minier Mecsek (Mecseki Bányászati Múzeum) situat într-un spațiu subteran care a fost inaugurat în 1981. În el sunt etalate minerale, roci din minele de cărbune din munții Mecsek și în ultimii ani mostre din extracția de uraniu.
După muzeu, pe colțul străzii se află clădirea Colegiului Tehnologic Episcopal (Püspöki Hittudományi Főiskolán).
Am cotit pe o stradă spre nord unde am trecut pe lângă Centrul Școlar Catolic „Sf. Mór” (Szent Mór Katolikus Általános Iskola).
În față, pe Dealul Calvarului, se afla Capela Calvarului (Kálvária-kápolna) la care doream să urc mai ales pentru a vedea panorama unei părți din oraș.
Inițial am urcat un șir de scări care s-a terminat într-un spațiu larg mărginit de o parte din fostele ziduri ale cetății și un bastion de la care pe o potecă amenajată am urcat la capelă.
În 1270 pe Dealul, numit atunci „Sf. Bartolomeu”, exista Capela Corpus Christi care sub stăpânirea otomană a fost distrusă. După ce iezuiții s-au stabilit în oraș (1701), prin schimb de terenuri au preluat dealul situat în afara zidurilor orașului. În vârful lui au construit o capelă mică și până la ea 7 stații.
În decurs de un secol au adăugat până la 14 stații decorate cu reliefuri din piatră care au fost sistematizate invers decât în mod obișnuit, adică din partea de vest spre capelă și prin partea de est coboară, înconjurate de pini și migdali.
Apoi au construit actuala capelă circulară, în stil neo-clasic (1814-1817) și în grădina alăturată „peștera Sfântul Mormânt”.
În anii 1930 spațiul a fost înconjurat cu ziduri, poarta de intrare în grădină a fost decorată și interiorul capelei pictat.
După terminarea celui de Al Doilea Război Mondial capela a fost naționalizată. În decursul timpului s-a deteriorat și a suferit doar reparații minore. În 1990 a fot înființată Fundația Calvarul din Pécs care în timp a adunat fonduri și în 2012 au renovat-o.
Lângă capelă, așa numita „terasă a celor opt fericiri” (Nyolc boldogság terasza”) este pardosită cu plăci decorate cu motive florale situate în jurul unei plăci centrale, inscripționată.
De pe terasă am văzut panorama zonei de est a orașului unde se înălțau turnurile catedralei.
A doua zi în Pecs, Ungaria, de dimineață am pornit să vizitez obiectivele neatinse cu o zi înainte. În apropierea Joker Hostel, unde eram cazată, se afla Gara Feroviară Pecs (Vasútállomás) situată în Piața Indóház. Prima clădire a gării, fost construită la începutul anilor 1900 de către Compania feroviară Pécs-Barcs. O dată cu construcția liniei Budapesta-Pécs traficul a crescut și clădirea nu a mai făcut față. Până în 1989 a fost construită actuala clădire formată dintr-un corp central cu două aripi laterale și două pavilioane. Inițial gara era legată prin șine de cale ferată de uzinele din zonă- Fabrica de prelucrare a lemnului, Tăbăcăria, Fabrica de bere, etc. Azi acele șine, scoase din uz, acoperite de vegetație, sunt doar o amintire. Gara a fost renovată începând cu anul 2013.
Vis a vis de gară am văzut Monumentul Eroilor Feroviari (a hazáért hősi halált halt vasutasok emlékére -1914-1918).
M-am întors pe lângă clădirea Direcției MÁV și m-am îndreptat spre alte zone alte orașului pe care doream să le vizitez.
Aproape de următorul colț am văzut Biserica Reformată (Belvárosi Református Gyülekezet) construită în 1907.
Tot înainte, după câteva minute am ajuns în dreptul unui giratoriu în mijlocul căruia se găsea statuia lui Vilmos Zsolnay (Zsolnay szobor), îmbrăcat în ținută de muncă și ținând un ulcior în mână (1907). Fostul industriaș, director al producției în Fabrica de porțelan, a folosit materiale și invenții noi, fapt ce a făcut ca fabrica să fie renumită la nivel mondial. În jurul lui, cinci statui masculine simbolizează meșteșugurile de bază-sculptura, olăritul, arhitectura, pictura, chimia.
În zonă se aflau și două muzee- Muzeul de Istorie Naturală (Természettudományi Múzeum) și Muzeul Etnografic (Néprajzi Múzeum) pe care nu le-am putut vizita, la ora aceea fiind închise.
În jurul giratoriului se aflau clădiri construite în epoci diferite. În spatele statuii se întindea o clădire mai nouă, Feszek Irodahaz business center.
Dorind să ajung la o altă piață renumită din oraș, am cotit pe lângă o clădire mai veche.
Am trecut printr-o zonă cu clădiri noi în care funcționau diferite instituții publice.
De acolo m-am îndreptat spre Palatul Poștei (Postapalota). În 1885 la Pécs s-a deschis a 2-a centrală telefonică din țară . Pentru ea a fost construită actuala clădire (1902-1904) în care a funcționat și un telegraf, se făceau încasările, primirea și distribuția scrisorilor, etc.
Vis a vis de clădirea Poștei se afla un spațiu larg mărginit pe o parte de resturi din fostul zid de apărare.
Tot acolo am văzut o fântână, central cu o coloană care împroșca apă.
Am străbătut o stradă cu numeroase magazine, terase, cafenele și clădiri de locuințe.
La capătul ei am intrat în Piața Kossuth (Kossuth tér) creată pe locul unei străzi și a unei părți din grădina unei mânăstiri achiziționată de oraș (1864). Era înconjurată de case de locuințe, pe partea de nord mai multe magazine care formau „Bazarul Milostiv”, pe partea de sud o cafenea și Hotelul Vadászkür. Din 1947 piața a primit numele actual.
În anii 1970 multe dintre clădiri au fost demolate și până în 1976 s-au construit un complex de clădiri cu birouri și un magazin universal. În 2008 s-a construit un garaj subteran când, prin săpăturile efectuate, au fost găsite o pivniță turcească, urme de ziduri și morminte romane.
Partea de nord a pieței este formată dintr-o clădire în care funcționează servicii ale administrației locale (Pécsi Járási Hivatal Kormányablak Osztály). În fața ei se află statuia Kossuth Lajos (Kossuth Lajos- szobor), postată în piață în 1908 și mutată în locația actuală după terminarea parcării subterane (2010).
Pe latura de est am văzut Sinagoga Neologă Pécs (Pécsi zsinagóga) , o clădire în stil romantic a cărei fațadă a fost renovată între 1980-1983 și clădirea, pe cale de ruinare, restaurată începând cu anul 2005.
Comunitatea evreiască a existat la Pécs încă din perioada ocupației otomane. După alungarea turcilor evreii au fost obligați să locuiască în afara zidurilor cetății. Deși Regele Iosif a dat un decret de clemență, catolicii din oraș, sub îndrumarea episcopului, nu i-au primit. Totuși două familii s-au mutat în oraș (1788).
Numărul evreilor crescând , au cumpărat un teren pe care și-au amenajat un cimitir (1827) apoi au construit Sinagoga Neologă, cea mai mare din regiunea Transnubia, azi vestul Ungariei.
Construcția a fost începută în anul 1843 apoi a fost extinsă și terminată în perioada 1868-1869. Pe fațadă, sub o arcadă a fost montat un ceas care cu un arătător, o mână neagră, arată ora locală și cu celălalt, auriu, ora Ierusalimului. Deasupra lui a fost inscripționat un text al profetului evreu Isaia „casa mea va fi numită casa de rugăciune pentru credincioșii din toate națiile lumii”.
In interior cele trei nave sunt foarte simple, conform legii iudaice nedecorate cu picturi reprezentând personaje, doar cu elemente geometrice și florale.
Unele zone au fost zugrăvite în culorile albastru, maro și roșu care se armonizează cu elementele de decor, unele din lemn sculptat și băncile din lemn pentru credincioși.
La parter au fost amenajate 448 locuri pentru bărbați și la etajele susținute de coloane 476 locuri pentru femei. Ele pot fi accesate doar prin intrarea secundară a sinagogii.
Sanctuarul este despărțit de nave printr-o balustradă din bronz sculptat. Încăperea este mărginită de o arcadă cu decoruri aurite susținută de coloane din marmură. În ea se păstrează sulurile Torei și Chivotul Sfânt. În fața ei se află masa e pe care se citește Tora, un suport de lumânări cu nouă brațe, cel central purtând Lumina Eternă (Hanuka) și un suport cu șapte brațe (Menorah) simbolizând cele șapte zile ale creației.
Sinagoga, fiind neologă, în timpul slujbelor este permis să se cânte astfel în apropierea Sanctuarului a fost postată prima orgă din lume construită de Angster.
În timpul Primului Război Mondial foarte mulți dintre evreii care au participat au murit. În amintirea lor, pe peretele nordic a fost postată o placă memorială. După cel de Al Doilea Război Mondial în oraș a mai rămas cam 10% din populația evreiască. Actual, pentru cei aproximativ 200 de evrei din oraș, slujbele se desfășoară într-un spațiu din clădirea Comunității Evreiești.
După ce am vizitat sinagoga am prins viteză îndreptându-mă spre catedrala pe care doream neapărat să o vizitez.
După ce am văzut Piața Széchenyi din Pécs, Ungaria, mai având timp până la întâlnirea cu amicii, am cutreierat zona centrală din apropiere.
Am urmat o străduță mărginită de clădiri mai vechi și mai noi.
Școala de dans Pitypang (Pitypang Tánciskola)
Casa Hoffman
Cinematograful Apolló (Apolló Mozi)
Am ajuns în dreptul unei clădiri interesante situată pe colțul dintre două străzi. Am cotit pe lângă ea dorind să văd ruinele existente vis a vis. Citisem că săpăturile arheologice au descoperit o moschee, Ferhád pasa dzsámija, o baie turcească, o mânăstire de derviși înconjurată de un cimitir musulman (sec. XVI) pe care, din păcate nu le-am putut vedea, zona fiind închisă publicului.
M-am îndreptat spre strada pietonală Király utca numită după episcopul din perioada amenajării ei (1820). În fața mea a apărut o clădire foarte decorată, Casa Vasváry (Vasváry-ház), numită după fostul ei proprietar, un negustor de fier care a cumpărat clădirea în 1840 și a ornamentat-o cu ceramică din Fabrica de porțelan Zsolnay (1883-1884).
Deasupra ferestrelor a fost decorată cu elemente vegetale, sub ele, capete de leu. În dreptul ferestrelor s-au păstrat până azi ornamentele ceramice care reprezintă „Arte și industrie” (în stânga) și „Comerț și trafic” (în dreapta). Deasupra porții de intrare, în partea superioară a fost inscripționat numele casei lângă care a fost postată stema familiei flancată de două statui.
În clădirile de pe Király utca azi funcționează numeroase restaurante, cafenele, galerii de artă. Într-o clădire din 1695 a funcționat cea mai veche cofetărie din Ungaria (1789). După ce a fost naționalizată a funcționat cu intermitență apoi a fost restaurată și din 2014 funcționează cu numele Cofetăria Caflisch (Caflisch cukrászda). Înaintând spre est pe colțul unei clădiri am văzut o fântână care a existat acolo din 1778. Azi apa curge prin gura unui leu postat pe o placă din ceramică decorată.
Spre capătul de est al străzii se află Biserica Liceului „Schimbarea la Față a Domnului Nostru” (Lyceum templom) construită în stil baroc de călugării Ordinului Paulinilor (1741-1756) cu hramul „Sf. Treime”, în cadrul unei mânăstiri.
După desființarea ordinului (1786) clădirile au rămas nefolosite până în 1832 când episcopul de la acea vreme le-a transformat într-o școală.
În momentul în care s-a înființat Universitatea Pécs a devenit biserică universitară (1923) apoi a fost reluată de Ordinul Paulinian (1997).
Lângă biserică, în clădirea vechii mânăstiri se află Școala Gimnazială și Profesională Széchenyi István (Széchenyi István Gimnázium). Școala a fost fondată în 1857 când a funcționat în altă locație până când localitatea a fost ocupată de sârbi (1918-1921) și școlile, bibliotecile, etc. au fost distruse.
După retragerea lor, clădirea a fost restaurată, a intrat în posesia Universității Pécs și a primit numele Széchenyi. În 1944 în clădire s-a mutat Spitalul Militar, școala a fuzionat cu un alt liceu și din 1954 a revenit în clădirea inițială.
De la biserică am făcut cale întoarsă urmând Király utca spre vest.
Depășind Casa Vasváry am intrat în Piața Teatrului (Színház tér), delimitată de casele vechi.
În piață sunt organizate regulat evenimente culturale ale orașului.
În secolul XIX actorii nomazi, neavând o locație, au jucat în case private și hanuri din oraș. Între 1815-1839 a fost construit un teatru care deteriorându-se a fost închis (1886).
Actualul Teatrul Național Pécs (Pécsi Nemzeti Színház) a fost ridicat în locul unui Spital Militar (1895).
Clădirea a fost modernizată și renovată de două ori (1987-1991; 2011).
În el funcționează teatrul principal, un teatru de cameră și o sală de studio.
Teatrul de Cameră (Kamaraszínház)
În fața teatrului au fost create două bazine cu apă, fiecare decorat cu câte o sculptură care se referă la actorie, un clovn ascuns în spatele unei măști și o femeie ce privește după o mască.
Ieșind din piață spre vest am trecut pe lângă GrandHotel Pallatinus, un complex în stil art-nouveau.
A fost ridicat pentru o familie (1915) în locul locul unei fabrici de mănuși.
Începând cu anul 1988, în decursul a 13 ani hotelul a fost renovat apoi deschis cu numele actual.
În ziua respectivă am terminat explorarea orașului. Obiectivele rămase, pe care mi le propusesem, urma să le văd a doua zi.
Încă câteva case spre vest și am intrat în Piața Széchenyi.
După ce am vizitat zona catedralei din Pécs, Ungaria, m-am îndreptat spre centrul orașului unde se află piața centrală Széchenyi tér în care se deschid mai multe străzi. În epoca romană piața era situată la marginea de nord a localității.
A devenit importantă o dată cu construirea Bisericii Sf. Bartolomeu (sec. XIII), azi situată în nordul pieței. Sub stăpânirea otomană (sec. XVI) piața, numită Bazar, a devenit comercială, au fost construite două fântâni și o baie turcească. Clădirile pieței au fost distruse în campania din 1664. Ulterior din pietrele ruinei bisericii a fost ridicată Moscheea lui Pașa Gázi Kászim.
În timpul luptelor de eliberare, soldate în final cu alungarea turcilor, moscheea a fost deteriorată și minaretul, căzut, a fost demolat (1753-1766). În acea perioadă fostul Bazar a fost transformat în piață publică unde până în secolul XIX au avut loc execuțiile.
În timp clădirea a fost refăcută și transformată în Biserică Romano-Catolică, Pașa Qasim Belvárosi templom, renovată în 1939.
Lângă ea a supraviețuit până azi Clopotnița Bisericii Sf. Bartolomeu (Középkori Bertalan templom).
În fața bisericii se află Memorialul Primului Război Mondial (Világháborús emlékmű), mai precis al regimentului 19 infanterie, ridicat în 1932.
La începutul secolului XVIII orașul a trecut printr-o mare epidemie de ciumă în care mulți oameni au murit. În memoria lor în piață a fost ridicată statuia Sf. Treime (Szentháromság-szobor) și piața a fost numită după ea (1710-1713). În decursul timpului s-a distrus și a fost înlocuită cu actuala statuie (1908).
Tot central, la 500 de ani de la moartea lui (1956), a fost postată statuia lui Iancu de Hunedoara (János Hunyadi- szobor).
Piața este delimitată de mai multe clădiri importante. Din păcate nu am putut să o văd în ansamblu, fiind ridicate corturi pentru desfășurarea unui eveniment. Lângă biserică, pe latura de nord-est, a existat o baie turcească care în timpul luptelor pentru eliberare (1664-1686) a fost avariată și în timp s-a ruinat. Terenul a rămas neocupat mai mult de un secol.
Situată pe colț, în 1891 a fost construită o clădire în stil eclectic în care actual funcționează Judecătoria Pécs (Pécsi Jarasbirosag).
Lângă ea, spre sud, se află Hotelul Nádor (Nádor szálló) a cărui primă clădire a fost construită în 1846 apoi a fost demolată și reconstruită sub actuala formă (1902). Până în 1980 fațada s-a deteriorat grav. Hotelul a fost închis pentru recondiționarea care a durat 15 ani, perioadă în care a fost construit și un garaj subteran.
Tot pe latura de est se află Primăria Pécs (Polgármesteri Hivatal). Prima Primărie, construită în 1698, a fost distrusă sub ocupația otomană.
După alungarea turcilor a fost reconstruită (1710), în timp, deteriorată, a fost înlocuită cu altă clădire (1831-1832) și în 1907 cu actuala clădire în stil baroc.
Pe unul din colțurile clădirii a fost ridicat un turn cu ceas.
La sud de ea, în epoca turcească a existat o clădire care ulterior a fost demolată și înlocuită cu actuala clădire, în stil romantic (1882), numită după proprietarul ei Palatul Lóránt (Lóránt Palota). La parterul ei din 1961 funcționează o farmacie.
Pe latura de vest a pieței, între clădirile de epocă, cea mai importantă este cea în care funcționează Consiliul Județean (Megyeháza). Clădirea în stil eclectic (1897), prevăzută cu o cupolă, a fost decorată cu ceramică realizată în Fabrica Zsolnay. Acoperișul clădirii a ars în incendiul din 1954. Ulterior a fost refăcut fără cupolă.
În sudul pieței Ordinul Capucinilor a ridicat o biserică (1727-1731) preluată de Ordinul Milostivirii (1795).
În fața ei a existat o fântână turcească care a fost demolată în 1892. Ulterior lângă ea a fost ridicată fântâna Zsolnay (Szolnay-kút), decorată cu stemele orașului și Fabricii de porțelan Zsolnay.
A fost refăcută ca Biserica Sf. Sebastian (Szent Sebestyén templom) (1887-1891). Pe fațadă într-o nișă cu arcadă a fost așezată statuia Fecioarei Maria (Szent Mária szobor). Altarul a fost executat din lemn încrustat. Central a fost postată o pictură reprezentând martiriul Sfântului Sebastian.
Deasupra, la nivelul ușii de intrare, a fost montată o orgă.
După ce am văzut descoperiri arheologice din jurul Catedralei Pécs am intrat în Piața Domului (Dom tér), formată în momentul în care zidurile castelului medieval au fost demolate (1822-1891). Doi ani mai târziu în piață a fost postată statuia lui Ignác Szepesy (Szepesy Ignác-szobor), episcopul care a participat la dezvoltarea orașului înființând o tipografie, fondând Academia de Drept și îmbogățind biblioteca cu aproximativ 4.000 de exemplare.
Pe latura de vest a pieței se află Palatul Episcopal (Püspöki Palota). Inițial a fost format din trei aripi, nordică, estică, sudică, care limitau o curte interioară și o grădină. În secolul XVI palatul a fost reclădit în locația actuală apoi în decursul timpului a fost modificat. În secolul XVIII a fost extins cu aripa bibliotecii, etajat și fațada decorată în stil baroc.
La etaj a fost postată statuia Franz Liszt (secol XIX), amintind de vizita compozitorului (1846) în momentul consacrării Episcopului de Esztergom, când a compus o liturghie dedicată acestuia. A fost așezat cu fața spre catedrală pentru „a se inspira” din sunetele clopotelor.
Pe latura estică se află clădirea care găzduiește Arhivele Episcopale (Püspöki levéltár). Inițial acestea se aflau în partea de sud-est a palatului, în actualul Salon Mare (1751-1777). În timp s-au extins și au ocupat spațiile bibliotecii, vicariatului și biroului episcopal, mutate în alte locații.
Lângă Arhive, pe o străduță spre est, se află Trezoreria Episcopală (Püspöki Kincstár) într-o clădire construită ca și casă canonică (1843). Ulterior a fost numită Casa Martyn după pictorul care s-a mutat și a trăit în ea. În fața clădirii se află două sculpturi efectuate de el. Trezoreria funcționează și ca muzeu în care se pot vedea comorile adunate în timp de Episcopia Pécs- obiecte din aur, numismatice și o expoziție de artă ecleziastică.
În apropiere se află una dintre fântânile turcești (Török-kút) care au supraviețuit în oraș, azi loc de întâlnire al amorezilor .
Lacătele iubirii le-am întâlnit și pe o alee în parcul din zonă.
În apropierea fântânii se află Muzeul de Artă Modernă (Csontváry Múzeum) care a fost deschis în fostul sediu al TIT cu expoziția Tivadar Kosztka Csontváry (1973).
Pe lângă el am pătruns în Piața Sf. Ștefan (Szent Istvantér) care inițial a fost o piață de grâu (1712) din care a făcut parte și zona Pieței Domului. Din secolul XVIII în piață a existat o fântână sub formă de cascadă. În 1975 în timpul reparațiilor sistemului de curgere au fost depistate niște ruine astfel cascada a fost eliminată rămânând doar o fântână arteziană (szökőkút), în centrul unui parc.
Săpăturile arheologice efectuate au scos la iveală un Mausoleu creștin (Ókeresztény Mauzóleum) din secolul IV, o capelă funerară, una dintre cele mai mari clădiri din fosta localitate Sopianae. Avea două etaje, cel superior folosit ca și cameră de înmormântare și inferior o criptă în care erau îngropate persoanele.
Inițial a existat un singur mormânt, cu un sarcofag sculptat, situat într-o cameră pictată cu fresce apoi spațiul a fost mărit spre vest pentru alte două sarcofage.
În 1946 pe partea de est a pieței a fost postată statuia Două surori (Két testvér szobor).
Pe strada care mărginește piața se află Biserica Mânăstirii Maicii Domnului (Miasszonyunk-zárdatemplom), romano-catolică, construită inițial în stil baroc (1727) și o dată cu ridicarea mânăstirii modificată în stil clasicism (1847-1851).
Lângă ea a fost construită o clădire care în decursul timpului a fost extinsă, conectată de clădirea principală a mânăstirii și din 1907 a funcționat ca școală a Ordinului Notre Dame.
Din 1941 a aparținut universității, postbelic a fost etatizată și transformată în Gimnaziul Leőwey Klára (Leőwey Klára Gimnázium), numit după participanta la Revoluția și Războiul de Independență din 1848.
După un an, lateral de clădire a fost postată statuia Sf. Francisc de Assisi (Szent Ferenc szobor).
Ocolind gimnaziul am ajuns în dreptul Bisericii „Sf. Francisc” (Szent Ferenc templom), aparținând franciscanilor. Aceștia au apărut pentru prima dată în oraș în 1256. La începutul secolului următor, cu ajutorul unei familii înstărite, au ridicat o biserică cu două turnuri și o parte din mânăstire (1301).
Au funcționat până în perioada ocupației otomane când biserica a fost demolată și o parte din ea transformată în Moscheea Memi Pasa (secol XVI). În fața intrării principale și în spatele fostului altar a fost creată baia cu hamamul Memi Pasa (Memi pasa fürdője) și mânăstirea a fost transformată în locuințe.
După ce turcii au fost alungați zona a intrat iar în posesia franciscanilor (1687) care inițial au ținut slujbele în moschee apoi au dărâmat-o și în mai multe etape au construit actuala biserică (1718-1780). Baia Memi Pasa a supraviețuit până în anii 1880 când a fost demolată o dată cu modificările efectuate la biserică. UN secol mai târziu biserica a fost iar modificată și a primit forma actuală (1926-1930).
Lângă biserică am văzut un tramvai vechi care avea postat pe geam un orar. Nu mi-am dat seama pentru ce, neînțelegând limba maghiară.
Am urmat o stradă mărginită de clădiri în care funcționau numeroase magazine și firme. În capătul ei, la intersecția unor străzi, se afla fosta Casă Sipőcz în care încă din 1764 a funcționat o farmacie. Actual în clădire, pe lângă funcția sa de bază, funcționează Muzeul Farmaciei„Saracen” (Saracen gyógyszertári múzeum). Pe lângă ea am intrat în piața centrală a orașului, locul meu de întâlnire cu amicii.
În drumul meu prin Ungaria după ce am vizitat Memorialul Bătăliei de la Mohács am rulat 53 kilometri până la ținta mea finală, orașul Pécs care în 1998 a primit premiul UNESCO „Orașe pentru pace” și în 2010 a fost selectat pe lista orașelor „Capitală Europeană a Culturii”. În jur de ora 17 m-am cazat la Joker Hostel la care făcusem în prealabil rezervare.
Procedurile cazării fiind încheiate, fiind vară și ziua lungă, am pornit imediat să explorez orașul. În drum spre centrul istoric am trecut pe lângă școala profesională Sz.Angster József iskola care a fost fondată în 1885 ca școală de ucenicie. Din 1929 a funcționat în actuala clădire, construită pentru ea. În 1949 clădirea a fost naționalizată, patru ani folosită de armată, apoi redată școlii. Din 1995 i s-a alocat și cădirea fostei școli primare.
În timpul pe care îl aveam la dispoziție, seara având întâlnire cu niște cunoștințe, îmi propusesem să vizitez fosta cetate medievală și dacă o găseam deschisă, Catedrala Pécs.
Prima clădire istorică pe care am văzut-o a fost Moscheea lui Jakováli Hassan (Jakováli Hasszán Pasa Dzsámija) numită după pașa din Kanizsa, comandant-șef militar, descendent al orașului prin bunicul din partea mamei, singura din Ungaria care a supraviețuit cu minaretul atașat. A fost construită în a doua jumătate a secolului construită XVI, orientată spre Mecca. După alungarea turcilor, lângă ea ridicându-se un spital, o parte a fost demolată (foaierul), restul transformată în capela spitalului, legată de acesta printr-o cale de acces directă și minaretul folosit ca clopotniță. În 1960 a fost restaurată în forma originală, în anii 2000 renovată și redeschisă în 2010 ca moschee.
În anul 2016 lângă moschee a fost postată statuia luiİbrahim Peçevi, istoric turc născut în Pecs.
Încă 5 minute de mers și mi-am atins obiectivul, rămășițele fostului Castel Pécs care azi înconjoară un complex de clădiri aparținând episcopiei, în centrul cărora se înalță Catedrala Pécs.
Pe locul actualului oraș în vechime se afla așezarea Sopianae în care Regele Sf. Ștefan a fondat o episcopie (1009) ale cărei clădiri au ars într-un incendiu mare care a cuprins orașul (1064). Au fost refăcute ulterior și înconjurate cu ziduri. În a doua jumătate a secolului XIII a fost ridicat un castel, înconjurat de ziduri duble și șanț de apărare, care în decursul timpului a fost asediat și atacat de mai multe ori însă a rezistat.
În secolul XV orașul, fiind cel mai mare din Ungaria, era o țintă majoră a otomanilor astfel comandantul de oști Paul Chinezul (Pál Kinizsi), pentru a proteja castelul, a construit în colțul de nord-vest al zidului castelului un bastion circular, Barbakán, înconjurat de șanț de apărare.
Bastionul putea fi accesat doar pe un pod mobil
Turcii, câștigând Bătălia de la Mohács (1526, au înaintat spre a cuceri alte teritorii. Au atacat și Castelul Pécs care, neputându-se apăra, fortificațiile fiind învechite, s-a predat trupelor otomane.
În timp aceștia au transformat orașul construind clădiri publice, mai multe moschei, băi, etc.
În secolul XVIII orașul a fost restructurat și remodelat. Castelul a fost demolat,. Pentru crearea unor străzi șanțul de apărare a fost umplut cu pământ rămânând intact doar în partea vestică.
În secolul XIX zona, suburbie a orașului Pécs, era deținută de familia Zsolnay care a construit un teren de tenis, înlocuit cu unul de baschet, folosit iarna ca patinoar.
În 1967 a început excavarea zidurilor castelului apoi în 1968 bastionul și zidurile vechi au fost restaurate și au intrat în circuitul turistic al orașului.
Lângă Catedrala Pécs am văzut un șir din 12 statui reprezentând Apostolii Rătăcitori (Vandorlo Apostolok). Înalte de 2,5 metri, au fost efectuate pe parcursul a nouă ani (1854-1863). În timpul reconstrucției catedralei au fost mutate în altă locație (1882-1891).
Pentru a le aduce în zona inițială în anii 1930 a fost construită o arcadă cu scopul de a le proteja și un piedestal comun. Statuile, ajunse într-o stare avansată de degradare (1937), nu au putut fi restaurate din cauza celui de Al Doilea Război Mondial, abia între anii 1961-1963 aceasta fiind efectuată. Au fost mutate lângă catedrală abia în anul 2017.
Catedrala fiind închisă, am continuat explorarea zonei din jurul ei.
În partea de nord se află ruinele Universității medievală (Középkori Egyetem) creată de episcopul din Pécs cu ajutorul Regelui Ludovic I (1367), pe locul unde se presupune că a existat primul Palat Episcopal, având două facultăți- arte și drept.
Fundațiile clădirilor au fost scoase la iveală prin săpăturile efectuate între anii 1978-1987.
De asemenea s-au descoperit bazele Capelei Sf. Fecioare Maria (Szűz Mária kápolna), ridicată de Episcopul Nicolae (1346-1360).
Capela a fost distrusă în timpul invaziei și ocupației otomane (1543).
În partea de sud a presupusei universități azi se află un Muzeu Arheologic.
.
Înconjurând catedrala am trecut pe lângă o statuie care reprezenta uniunea regalitate-religie, un rege și un episcop ținând împreună cheile orașului.
Fiind în Pécs pentru două zile și neputând-o vizita în ziua precedentă, fiind închisă, primul drum l-am făcut spre Piața Domului unde se află Catedrala „Sf. Petru și Pavel” (Bazilika Szent Péter és Szent Pál-székesegyház), de rit romano-catolic.
Istoria ei este foarte veche, în documente existând deja o catedrală în anul 1009.
A doua catedrală a fost construită în partea de nord-vest a pieței de azi dar, împreună cu Palatul Episcopal, au fost distruse într-un incendiu (1064).
O nouă catedrală a fost ridicată în partea de nord-est, situată pe locul unui vechi cimitir din perioada Imperiului Roman (secolul IV), descoperit mult mai târziu.
În invazia tătarilor (1241-1242) a fost incendiată apoi reconstruită cu cinci nave. I s-au adăugat două capele noi, Capela Fecioarei Maria, legată de turnul de nord-vest și Capela Trupul lui Cristos, legată de turnul de sud-vest.
În secolul XV a fost modificată în stil gotic și în interior au fost amenajate 24 de altare cu nume de sfinți și evenimente religioase (1505-1512).
După câștigarea Bătăliei de la Mohács turcii au înaintat și au atacat orașul care s-a predat fără luptă (1543). Aceștia au transformat Capela Trupul lui Cristos în moschee și cripta au folosit-o ca depozit de muniții și alimente.
Deși sub ocupație turcească, turnul de sud-vest fiind avariat de un fulger (1631), sub aga Ahmed din Belgrad acesta a fost reparat și pe el postate inscripții cu litere arabe care s-au păstrat până azi.
În secolul XVII au avut loc mai multe lupte care s-au terminat în 1684 cu învingerea otomanilor. Înainte de plecare aceștia au deteriorat frescele și ornamentele catedralei iar eliberatorii au jefuit-o.
Până în 1703 a fost reparată dar un an mai târziu a fost bombardată în atacurile curuților și Biserica Tuturor Sfinților a preluat rangul de catedrală.
Până în 1732 clădirea a fost din nou reparată și la dorința episcopului de atunci modificată în stil baroc.
A fost creat altarul principal (1741).
Interiorul a fost mobilat în stil rococo (1756).
După decesul episcopului catedrala a fost refăcută în stil clasicist (1807).
Spre sfârșitul secolului catedrala a fost simplificată, înlăturându-se elementele baroce, rococo și a primit înfățișarea actuală.
A fost dotată cu o orgă (1887) care a fost restaurată în anul 2008.
Catedrala dispune de cea mai mare criptă din Ungaria în care se intră pe o scară mărginită de plăci cu sculpturi.
Ea se află pe locul unde au fost descoperite de arheologi morminte din epoca romană.
În criptă, în decursul timpului, au fost înmormântați mai mulți episcopi și nobili.
Un exemplu este mormântul celui de al 25-lea Episcop din Pécs, Janus Pannonius, al cărui mormânt este situat în stânga casei scărilor.
În două dintre cele patru turnuri ale catedralei au fost postate patru clopote, în turnul din sud-est trei clopote așezate unul lângă celălalt și în cel de sud-vest un clopot.
Din anul 2015 turnul din sud-est se poate vizita, bineînțeles contra cost. Pentru a ajunge la nivelul clopotelor se urcă o scară de lemn la baza căreia sunt postate afișe cu istoricul catedralei.
Se ajunge la ultimul nivel, sub vârful turnului.
Înconjurând clopotele, prin „ferestrele” turnului se poate admira panorama orașului.
Clopotul Adormirea Maicii Domnului (Nagyboldogasszony harang), cel mai vechi din catedrală (1804), are o greutate de 800 kg . El sună dimineața, la prânz și seara.
Clopotul Sf. Pavel (Szent Pál harang) cântărește 500 kg. A fost recondiționat în anul 1949 și sună împreună cu clopotul Adormirea Maicii Domnului pentru chemarea enoriașilor la liturghie.
Clopotul Sf. Francisc de Assisi (Szent Ferenc Assisi harang), cu greutatea de 100 kg , a fost construit în 1949 pentru a-l înlocui pe cel confiscat în cel de Al Doilea Război Mondial. El sună doar timp de1 minut, la ora 11:50, în sâmbăta „Înălțării Domnului”.
Clopotul Sf. Petru (Szent Péter harang), situat în turnul de sud-vest, este un clopot construit în locul celui aruncat în 1819. Fiind susținut de o structură de lemn care s-a deteriorat, aceasta a fost schimbată în 2008. Pentru a rezista, clopotul sună maxim 32 secunde.
Între anii 1962-1963 catedrala a fost renovată apoi în 1991 Papa a ridicat-o la rangul de Bazilică Minor.
Ultima decorație a catedralei, o poartă din metal înfățișând viță-de-vie, situată la intrarea sudică, a fost executată în anul 2000.
Comuna Belinț este situată în partea centrală spre est a județului Timiș. În secolul X a aparținut Voievodatului lui Glad. A fost prima dată atestată documentar în 1285 cu numele Becl, nume schimbat de mai multe ori în decursul timpului-Pelenche, Belintz, Belencze, Belinț.
Sub stăpânirea otomană, în actele vremii apar două localități românești distincte, Belințu de Jos și Belințu de Sus, care aparțineau familiei Horasty și care în decursul timpului s-au unit.
Biserica Ortodoxă „Învierea Domnului” (1797)
De comună aparțin administrativ satele Chizătău, Babșa și Gruni. La 3 kilometri spre vest, pe șoseaua Timișoara-Lugoj, se află satul Chizătău, atestat documentar din 1359 ca sat românesc purtând numele Kyzigtew. Era situat pe locul numit „În Deal”, pe malul drept al râului Bega Mică. În timp, apele retrăgându-se, vatra satului a fost mutată în locația actuală. În secolul XIX satul a devenit foarte cunoscut datorită corului bărbătesc înființat de preotul satului, cor care a concertat în tot Banatul și Ardeal.
Biserica Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” (1821)
La 7 kilometri spre nord se află satul Babșa, atestat documentar din 1488, când era format din 3 sate mici-Babșa Superioară, Babșa Inferioară, Babșa Mijlocie- care s-au unit în anul 1800. Satul era situat pe malurile râului Bega dar datorită frecventelor inundații și-a mutat vatra în locația actuală ducând și Biserica de lemn, ulterior înlocuită cu una de zid, actuala Biserică Ortodoxă „Sf. Gheorghe” (1893-1896).
La începutul secolului XX satul a fost colonizat cu maghiari. Pentru ei a fost defrișată o porțiune de pădure din estul satului (1903-1906). În decursul timpului aceștia s-au mutat, casele lor s-au ruinat și unele au fost dărâmate. În anii 1970 cea mai reprezentativă casă a fost mutată la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara unde poate fi văzută și azi.
Monumentul Eroilor
La 5 kilometri nord-est de Belinț se află satul Gruni, atestat din 1453 într-un document prin care zona îi era donată lui Iancu de Hunedoara de către Regele Ladislau V.
Biserica Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” (1891)
Monumentul Eroilor
Tot pe șoseaua Timișoara-Lugoj,la 8 kilometri spre est de Belinț se află comuna Coșteiu, atestată documentar din 1479 ca existând lângă un castel medieval Kastely, în acea vreme sub forma a trei sate- Coșteiu Mare, Coșteiu Mic și Sâlha. Este situată la confluența râului Timiș cu Canalul Timiș-Bega, canal construit în secolul XVIII când la Coșteiu a fost ridicat un stăvilar (1759-1760).
Biserica Greco-Catolică
În 1924 cele trei localități s-au unit și au format actuala comună de care aparțin administrativ satele Țipari, Păru, Hezeriș și Valea Lungă Română.
Biserica Ortodoxă „Sf. M. Mc. Gheorghe” (1895)
Satul Țipari, situat la 2 kilometri nord de comună, a fost înființat în anul 1881 prin colonizarea cu maghiari din districtul Cenad, cu numele Szapáryfalva, tradus însemnând satul cu ţipari.
Un teren de 4.400 de iugăre, proprietate a fiscului, situat lângă satul Sâlha, a fost defrișat. Pământul, devenit arabil, a fost împărțit coloniștilor cu condiția să-l muncească timp de 40 de ani pentru a intra în posesia lui.
Maghiarii, de religie reformată, calvină, au ridicat Biserica Reformată.
Spre nord de Țipari, la 2 kilometri se află satul Păru, atestat documentar din 1723 cu numele Pöel, schimbat în Begakörtes sub administrația maghiară, apoi în Poerul.
Biserica Greco-Catolică
În sat exista o Biserică de lemn care a fost mutată o dată cu vatra satului (secol XVIII). Un secol mai târziu a fost demolată și în locul ei ridicată o biserică din zid, actuala Biserică Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” (1927).
La 12 kilometru sud-est de Coșteriu se află satul Hezeriș, atestat documentar din 1401 cu numele Hegeres. În decursul timpului a trecut din proprietar în proprietar, și-a mutat vatra în actuala locație și i s-a alipit satul vecin, Biniș. În vechea vatră a fost construită Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” (1743) care a fost reparată la sfârșitul secolului XIX.
În 1960 a suferit reparații capitale, a fost tencuită și a rămas funcțională până azi.
La 4 kilometri nord-est de Hezeriș se află satul Valea Lungă Română care în 1510 aparținea districtului Caransebeș.
Sat de români ortodocși, în 1794 aveau o Biserică de lemn care a fost părăsită de mulți enoriași în perioada catolicizării (1869-1888). În anii 1930 aceștia s-u întors la ritul ortodox și a fost construită actuala Biserică Ortodoxă.
Excursiile Monicăi 