Arhive categorie: în lume

Paola și Tarxien, Malta

Publicat pe de
1

Vizitând Malta, în acea zi îmi propusesem să mă transfer în preistorie. În zona de sud-est existau câteva localități în care s-au descoperit și restaurat câteva situri arheologice. Din Hamrun, unde eram cazată, m-am îndreptat spre Paola, unde se aflau un templu și un hipogeu. După cca. 20 minute cu autobuzul, am coborât în apropierea Centrului Islamic (Islamic Centre), un complex format din Moscheea Mariam Al-Batool, o școală, Centrul Cultural, un cimitir islamic, Grădina Mediteraneană, construit începând din 1978 și  inaugurat în 1982. 

În apropierea lui, zonă numită Ghajn Dwieli, în 1953 călugării capucini au construit o capelă. În timp devenind neîncăpătoare, a fost înlocuită cu Biserica Sf. Anton de Padova (St. Antony of Padua Church), inaugurată în 1965.

În spatele ei se află ruinele unuia dintre cele trei temple megalitice păstrat până azi, Templul Kordin III, celelalte fiind distruse în Al Doilea Război Mondial. Deziluzie. Ruinele erau înconjurate cu gard de piatră și, chiar întrebând, nu am găsit cum aș fi putut intra.

De acolo m-am îndreptat spre centrul orașului, numit după fondatorul lui. Localitatea a fost înființată în 1626 de Marele Maestru Antoine de Paule, la acea vreme numită Casal Nuovo (Orașul Nou). Pentru a-l popula, cei care se mutau acolo au fost scutiți de plata datoriilor.

Fiind situat în apropierea mlaștinilor de la Marsa, multă populație s-a îmbolnăvit de malarie. Treptat Paola a fost părăsită, la începutul stăpânirii britanice ajungând aproape să fie depopulată.

Pentru a-l repopula, britanicii au acceptat inițiativa unui localnic, care a desecat mlaștinile, cu condiția ca terenurile respective să intre în proprietatea sa.

Imediat după formarea orașului, cu acordul Papei Urban VIII, Ordinul Sf. Ioan a construit prima biserică din Paola (1630), Biserica Sf. Ubaldesca. După ce Ordinul a părăsit Malta biserica a intrat în proprietatea statului. Sub britanici a devenit Biserică Parohială (1901-1929). Numărul populației crescând, în central orașului s-a construit o nouă biserică (1924-1967), care a preluat funcția de parohială, actuala Bazilică Cristos Rege (Basilica Christ the King Church).

La fațadă a fost creat un portic, mărginit de două șiruri a câte 6 coloane ionice, care susțin cornișa. A fost flancată de două turnuri-clopotniță înalte, terminate prin câte o cupolă, susținută de arcade, postate pe coloane ionice. 

Același tip de coloane au fost folosite și în interior, pentru a susține tavanul și cupolele.

În spatele altarului principal a fost postată statuia lui Cristos, în mărime naturală.

Pe laterale biserica a fost ornată cu tablouri și statui reprezentând personaje biblice și personalități religioase.

Au fost create altare secundare, în fiecare fiind postat un tablou reprezentând sfântul căruia îi este dedicat.

Deasupra ușii centrale s-a postat orga.

În anul 2020 biserica a fost ridicată la rangul de bazilică minoră.

Pe o străduță din apropiere se afla intrarea la Hypogeul Hal-Saflieni, azi în patrimoniul UNESCO, un fost templu creat în neolitic (3.800-2.500 î.e.n.), deasupra căruia, ulterior, s-au creat locuri de înmormântare. În sit au fost descoperite statuete, amulete, diverse obiecte, din acele perioade. Alt ghinion. Intrarea se făcea prin programare pe NET, cu multe luni în urmă. Degeaba am explicat că sunt doar o persoană, nu am putut intra.

M-am întors și am intrat în orașul Tarxien. Paola și Tarxien sunt situate unul în continuarea celuilalt, delimitate doar administrativ. Speram ca măcar templele neolitice, restaurate în Tarxien, să le pot vizita.

La o întretăiere de străzi am văzut Monumentul Eroilor din Al Doilea Război Mondial (Monument to Heroes of the Second World War), inaugurat în 1992.

De acolo, nici 5 minute de mers și am ajuns la Templele Tarxien (Tarxien temples). Altă dandana. Puteam să intru dacă plăteam biletul cu cardul, pe care nu-l aveam la mine. Totuși am avut noroc cu o persoană amabilă care m-a ajutat, de asemenea că nu erau mulți vizitatori și am putut să savurez imaginea de ansamblu.

Fostele temple au fost descoperite în 1913 când, arând terenul, fermierii au dat peste niște blocuri mari de piatră. Proprietarul terenului l-a contactat pe directorul Muzeului Național și în curând au început săpăturile arheologice. Până în 1920 au fost descoperite patru temple,  numeroasele artefacte și plăci decorate, azi etalate în Muzeul de Arheologie din Valletta. Săpăturile au fost oprite în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Postbelic reluate, în timp ruinele au fost restaurate și completate cu porțiuni noi, cum ar fi intrarea principală reconstruită în 1956. Lucrările au fost terminate în anul 2015. Pentru protecție, situl a fost îngrădit, acoperit cu un cort, apoi amenajat și deschis publicului spre vizitare.

Au fost datate din neoliticul târziu (3.600-2.500 î.e.n.). Deasupra lor s-au găsit urmele unui cimitir de incinerare din Epoca Bronzului. 2000 de ani mai târziu, în Epoca Romană, au fost acoperite și zona transformată în terenuri agricole, dotate cu canale de apă, cisterne și o parte ocupată cu clădiri de locuit.

Din Templul de Sud (aprox. 3.100 î.e.n.) s-au păstrat două încăperi semicirculare (abside), din fiecare pornind câte un pasaj central, înconjurate de pereții vechi, porțiuni situate puțin deasupra nivelului solului. În perioada construirii ultimului templu, Templul Central, pentru a se crea acces la el, una dintre abside a fost modificată. Pe lângă cele două abside, între pereții interiori ai templului se află și alte încăperi mici.

Templul de Est a fost construit în aceeași perioadă cu Templul de Sud, cu patru abside, în care s-au păstrat pereții și pavajul inițial. Se presupune că unul dintre pereți a fost spart în perioada construirii Templului Central. Arheologii l-au reconstruit în 1920.

În afara zidurilor se aflau câteva încăperi mici. Se presupune că erau legate de templu prin unele spații sau găuri din zid.

Templul Central (aprox. 3.000 î.e.n.) a fost construit cu 3 perechi de abside mari, cu un tâlp central care a păstrat nuanța roz, indicând că acolo se efectuau incinerări. Între ele s-a creat un pasaj central, flancat cu paravane, decorate cu 4 spirale. Pe ele, în interiorul încăperilor, se află câte un raft mic. Din construcțiile vechi, în absida centrală s-au păstrat o parte din ziduri și pavajul megalitice și în absida din est o parte dintr-un zid roman.

Între încăperi, o piatră trapeziodală indică locul fostei porți de intrare. Și în acest templu absidele au fost înconjurate cu încăperi mici.  

În partea de est, la distanță de cele trei temple, s-a descoperit și un templu mai mic, datat din 3.250 î.e.n.

Multe vestigii preistorice au fost găsite și în cimitirul de lângă sit.

În cimitir se află o biserică dedicată Învierii lui Cristos, din cauza locației, numită de localnici Biserica Sufletelor (Church of Our Souls).

În sfârșit am reușit să văd ceva din ce-mi propusesem. Urma să mă deplasez în regiunea de sud a Maltei, unde se aflau un sit arheologic și o peșteră. Până la autobuz am ales un drum care trecea pe lângă câteva biserici.

Biserica Sf. Bartolomeu (San Bert Apostol Church) a fost construită începând cu anul 1764. 

Existând niște neînțelegeri cu inchizitorul, construcția a stagnat și a fost terminată abia în 1776.

Capela Sf. Maria (St Mary Chapel), numită de maltezi Tar Rokna (de la colț), azi este lipită lateral de alte clădiri. A fost construită în perioada 1729-1737, cu două turnuri-clopotniță, între care a fost postată statuia Maicii Domnului (1909).

Am ajuns la Biserica Parohială Buna Vestire a Domnului Nostru (The Parish Church of the Annunciation of Our Lord), în apropierea căreia se afla stația de autobuz. Biserica a fost construită după înființarea parohiei (1592), pe locul a trei capele, în timp îndelungat.

Inițial s-a ridicat clădirea cu decorurile arhitecturale (1610-1627). Până în 1636 i s-au ridicat turnurile-clopotniță, apoi au fost create câte trei capele laterale, terminate în 1740. Până în 1782 fațada a fost modificată.

Altarul principal a fost schimbat cu unul din marmură (1779). În spatele lui s-a postat un tablou înfățișând Buna Vestire (1874).

Interiorul a fost modificat în urma Consiliului Vaticanului II (1959). Azi, pe lângă altarul principal, în biserică există 11 capele laterale, cu altarele lor și picturile reprezentând sfinții cărora au fost dedicate.

Citește și Birżebbuġa și Marsaxlokk, Malta

Cospicua și Senglea, Malta

Publicat pe de
1

În excursia mea prin Malta, din orașul Birgu, fără să-mi dau seama, am intrat în orașul Cospicua, orașele fiind situate unul în continuarea celuilalt, în Marele Port. Pe teritoriul lui arheologii au descoperit urme de locuire încă din neolitic. În Evul mediu localitatea se numea Bormla (fântâna Domnului). După ce Malta a fost ocupată de Ordinul Sf. Ioan, pentru apărare împotriva atacurilor otomane, a fost fortificat (1638-1710). În timp s-au construit zidurile de apărare, numite Liniile Santa Margherita și Liniile Cottoniera, ultimele păstrându-se până azi, bastioane și porți.

Biserica și Mânăstirea Sf. Tereza (St. Theresa Church and Monastery)-1625

În 1722 al 65-lea Mare Maestru Marc’Antonio Zondadari a ridicat Bormla la rangul de oraș. Fiind bine fortificat, l-a numit Cospicua. Încă din perioada fortificării, Ordinul a început și construcția unui șantier naval, ulterior folosit de britanici, mai ales pentru Războiul din Crimeea (1852-1856). După câștigarea independenței Maltei șantierul naval al orașului a devenit adesea un element al disputei între Uniunea generală a Muncitorilor și guvernele succesive. La începutul secolului al XXI-lea, sub conducerea partidului Naționalist, șantierul a fost micșorat. Actual se discută transformarea zonei într-un centru comercial și turistic.

Orașul Cospicua este cunoscut și sub numele Orașul Neprihănit, luat de la patroana sa religioasă, Fecioara Maria, a cărei sărbătoare are loc anual în decembrie.

Prima biserică  construită de Ordinul Sf. Ioan (1565) a fost dedicată Fecioarei Maria. Biserica Imaculatei Concepții (The Church of Our Lady  of the Immaculatte Conception) a devenit parohială în 1586. Numărul enoriașilor crescând, biserica a fost extinsă (1684), apoi înlocuită cu actuala clădire (1732).  În anul 1828 Papa Pius VII i-a acordat statutul de colegiată.  În biserică se pot vedea statuia Fecioarei Maria (1689), creată de o călugăriță carmelită, în spatele altarului principal un tablou reprezentând-o pe Fecioara Maria cu Pruncul în brațe (sec. XVII) și picturile domului, reprezentând personaje biblice, între care David, Ezechiel, Moise și Isaia (1884).

Vis a vis de ea, peste un canal cu apă, într-o clădire construită de britanici ca atelier al Marinei Regale (1841-1844),  refăcută după bombardamentele din Al Doilea Război Mondial și restaurată în perioada 2016-2019, funcționează o parte din Universitatea Americană din Malta (American University of Malta), instituție privată, inaugurată în anul 2017.

Azi, numită Clădirea Sadeen, găzduiește sălile de curs, laboratoarele, biblioteca și partea administrativă a universității. Universitatea deține și Clădirea Cavalerilor (1689), etajată de britanici, postbelic ruinată, ulterior restaurată pentru universitate.

Orașul Cospicua ocupă și o porțiune dintr-o peninsulă, unde se continuă cu orașul Senglea, direcție în care m-am îndreptat și eu. După un scurt urcuș, am ajuns la Biserica Sf. Pavel (St Paul’s Church), construită în perioada 1735-1740, pe locul unei biserici vechi (1590). A fost creată cu altarul principal, în spatele căruia s-a postat un tablou reprezentând martiriul Sf. Pavel și două altare laterale cu tablouri Sf. Barbara și Sf. Familie.

În continuare, urmând strada centrală, m-am îndreptat spre intrarea în Senglea.

Prima construcție de pe peninsula Isola a fost Fortul Sf. Mihai, ridicat de Ordinul Sf. Ioan, după Marele Atac otoman (1551). Apoi s-au construit fortificații, în centrul cărora s-a format orașul, numit Senglea, după Marele Maestru Claude de la Sengle.

În secolul XIX,  pentru construirea șantierului naval, o parte a fortificațiilor din Senglea și Bormla au fost demolate. Restul au fost avariate grav de bombardamentele aeriene din Al Doilea Război Mondial.

În secolul XXI o parte din ruine a fost restaurată, azi putându-se vedea Bastionul Sheer, un zid care-l leagă de Bastionul Sf. Mihai și un zid de apărare, cu fosta poartă principal a orașului, Poarta Sf. Ana.

Traversând fortificația, am ajuns la Bazilica Nașterea Sf. Fecioare Maria (The Basilica of the Nativity of Mary). A fost construită după înfrângerea Marelui Asediu otoman (1580), motiv pentru care a fost numită și Bazilica Maicii Domnului a Victoriilor (Basilica of Our Lady of Victories). În biserică a fost postată statuia din lemn a Fecioarei Maria, în 1631 pictată și aurită.

În 1786 Papa Pius VI a declarat-o Biserică Colegiată.

În 1921 statuia Fecioarei Maria a fost încoronată cu o diademă ornată cu diamante și pietre prețioase, moment în care Papa Benedict IV a ridicat biserica la rangul de  bazilică. Ulterior lângă statuie au fost postați patru îngeri de argint (1934).

Biserica a fost distrusă de bombardamente din 1941. A fost reconstruită și în 1956 sfințită.

Pe fațadă, lateral de ușa principală, au fost postate câte două coloane, care susțin un fronton triunghiular, deasupra căruia se află statuia Fecioarei Maria. Biserica a fost prevăzută cu două turnuri-clopotniță, cu șapte clopote, la rândul lor decorate cu coloane.

În interior, pe părțile laterale, au fost postate statuile sfinților cu care Maria a avut contact, busturile Papei Benedict al XV-lea, Arhiepiscopului Mauro Caruana, simbolul Sengleei, Marelui Maestru La Sengle și tablouri care prezintă scene și personaje biblice.

În spatele bazilicii se află Arhivele și Sala de Studiu, unde se păstrează manuscrise din secolele XVII- XVIII.

Lângă biserică se află Monumentul Eroilor din Al Doilea Război Mondial (Monument to Heroes of the Second World War).  

Am continuat plimbarea spre capătul peninsulei, studiind arhitectura specifică a caselor, sau privind câte o bucățică din mare, la capătul străduțelor laterale.

La capătul străzii, într-o piațetă, zonă cunoscută în secolul XVI ca „înălțimea morii”, în 1596 s-a construit Biserica Porto Salvo (vizita Sfintei Fecioare Maria la Sf. Elisabeta), pentru pescarii din Senglea. Cu acordul episcopului, în 1662 a fost predată Oratoriului Sfântul Filip Neri, care a demolat-o. Pe locul ei a construit o mânăstire și Biserica Sf. Filip (St. Philip’s church), lucrări încetinite de o epidemie de ciumă (1670-1690).

În partea superioară a fațadei bisericii s-a creat o nișă, în care a fost postată statuia Fecioarei Maria cu copilul Iisus. Din piatră albă, cu fundal albastru, era văzută de departe. De multe ori marinarii o salutau aprinzând petarde și li se răspundea prin tragerea clopotelor.

Altarul principal a fost decorat cu un tablou care o prezintă pe Fecioara din Porto Salvo binecuvântând Portul Mare, însoțită de Sf. Pavel și Sf. Agata, patronii Maltei, Sf. Ecaterina din Alexandria și Sf. Elmo, ocrotitorii marinarilor.

În laterale s-au creat 6 altare, 2 mai mari, închinate Sf. Pilip Neri și Sf. Andrei și patru mai mici, închinate Maicii Domnului din Muntele Carmel, Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Leonard și Sf. Mihail, fiecare cu câte un tablou prezentându-l pe sfântul respectiv. 

Cupola bisericii a fost construită în 1734. Inferior de ea, în colțurile arcelor s-au creat prelungiri triunghiulare pictate, prezentându-i pe Sf. Ana cu Maica Domnului, Sf. Ioachim, Sf. Elisabeta și Sf. Zacherie cu Sf. Ioan Botezătorul. Panourile cupolei au fost pictate abia la începutul secolului XX. Ele îi prezintă pe Avraam, Isaac, Iacov, David, Ieremia, Ezechiel și Daniel.

Deși aparțineau oratorienilor, biserica și mânăstirea erau administrate de protopopul de Senglea. În perioada 1795-1798 mânăstirea a devenit locul de detenție pentru 10 preoți, arestați de ultimul inchizitor al Maltei, Giulio Carpegna.

În timpul epidemiei de holeră (1837), Spitalul Central din Floriana fiind supraaglomerat, guvernatorul Maltei a transformat mânăstirea și biserica în carantină pentru cei infectați.

Oratorienii au funcționat în Malta până în 1928,  când preotul Angelo Raggio a decedat și biserica a devenit parohială. Bombardamentele celui de Al Doilea Război Mondial au distrus-o. Ulterior refăcută, din 1958  a fost ocupată de catolicii iezuiți. Rămânând foarte puțin cler, în 2008 a fost predată Ordinului Salezian.

Încă puțin și ajungeam în capătul peninsulei.

Acolo se află Grădinile Gardjola (Gardjola Gardens), amenajate prima dată în 1551, la ordinul Marelui Maestru De La Sengle.

La marginea lor se află și azi fostul Turn de Pază, pe care se pot vedea, sculptate în piatră, simbolurile pazei- ochiul, urechea și o pasăre Macara.

În grădini a fost creată o fântână și postate câteva sculpturi.

Grădinile sunt înconjurate de o parte din fostele fortificații. De acolo se deschise o panoramă largă asupra Vallettei, Florianei, Fortului St. Angelo, etc.

Am ieșit din grădini printr-o poartă amenajată în fostele ziduri. În față mi s-a arătat o parte din Birgu și lateral o străduță, pe care am urmat-o. 

În drumul de întoarcere am trecut pe lângă Memorialul Juan Batista Axopardo (Juan Batista Axopardo Memorial), dezvelit în anul 2001, dedicat localnicului (1772-1848), devenit corsar și militar, care a luptat sub steagurile Țărilor de Jos, Spaniei și Argentinei. 

Îndreptându-mă spre stația de autobuz din centrul orașului, am urcat pe lângă Biserica Sf. Iulian (St. Julian’s church). Prima biserică a fost construită sub aragonezi (1311), apoi a fost preluată de Ordinul Sf. Ioan (sec. XVI) și în final distrusă de marele cutremur din Sicilia (1693). Ruinele au fost demolate și pe locul lor s-a construit actuala clădire (1700-1712), cu stema Episcopului Davide Cocco Palmieri postată pe fațadă. În 1821, în spatele altarului a fost postat un tablou, reprentându-l pe Sf. Iulian, cu Forturile St. Angelo și St Mihail în spate. În decursul timpului biserica s-a deteriorat. Clopotnița a fost dărâmată, reconstruită după planurile originale (1998) și dotată cu patru clopote, dintre care unul datând din anul 1723.

Citește și Paola și Tarxien, Malta

Orașul Birgu, Malta

Publicat pe de
1

Orașul Birgu, numit și Vittoriosa, este situat în regiunea de sud-est a Maltei, pe un promontoriu din sudul Marelui Port. A urmat aceeași istorie cu a întregii insule,  începând cu fenicienii, până la ultimii ocupanți, britanicii. La capătul promontoriului a existat un castel, Castrum Maris. În Evul Mediu, când  comunele insulei au fost organizate în regiuni, aflate sub jurisdicția diferitelor orașe, mulți locuitori din zona Birgu au refuzat jurisdicția Mdinei, susținând că aparțin de castel. După ce insula a fost ocupată de Ordinul Sf. Ioan, opt cavaleri, aparținând diferitelor limbi, au evaluat localitatea (1526), apoi a fost refăcută, s-a construit o mânăstire și ordinul și-a creat sediul acolo, Birgu devenind „capitală” a insulei.

Cum atacurile otomane erau dese, au înconjurat orașul cu un șanț și în afara lui au construit un zid de apărare. Pe locul vechiului Castrum Maris au construit Castelul Sf. Angelo, un fort legat de oraș printr-un pod mobil. În timpul Marelui Atac otoman (1565) fortificațiile au rezistat. Orașul nefiind cucerit, a fost numit Vittoriosa (oraș victorios). Apoi Ordinul a construit noua capitală Valletta și sediul, mânăstirea, casele cavalerilor au fost mutate în ea. În timpul blocadei franceze, o parte din trupele lor au fost încartiruite în Birgu. Maltezii s-au răsculat, cu ajutorul primit de la Marea Britanie, Portugalia și Napoli, i-au înfrânt și francezii s-au retras.  Apoi insula a intraat sub Protectorat Britanic. În Birgu și-a stabilit baza Flota Mediteraneană a Marinei Regale, care a staționat acolo până în 1979 când, Malta câștigându-și independența,  britanicii s-au retras. Azi Fortul St. Angelo este utilizat exclusiv de cavalerii Ordinului Suveran Militar al Maltei, drept primit de la guvern.

Pentru a vizita orașul istoric, am pornit de la Bastionul Sf. Ioan (St. John Bastion). În fața lui, în secolul XVII a fost construit un meterez (Couvre Porte Counterguard), în timp modificat.

Pe rând au fost construite patru porți, prima fiind Poarta Principală (Cover Gate).

Poarta Avansată (Advanced Gate) a fost creată în dreapta Bastionului Sf. Ioan. A existat și a patra poartă, Poarta Marină, situată în extremitatea vestică, care a fost distrusă în timpul unei explozii din armurărie (1806).

Pentru a face legătura între părțile bastionului a fost creată Poarta de Provence (Gate of Provence).

În secolul XVIII britanicii au transformat meterezul Couvre Porte în cazarmă militară, în Al Doilea Război Mondial transformată în sediu de Poliție, ulterior centru de apărare civilă, când s-au construit adăposturi antiaeriene. Azi în el funcționează Muzeul Războiului din Malta (Malta War Museum), care etalează arme, uniforme, medalii, documente, filmări originale ale războiului, unele situate în fostele adăposturi.

Azi intrarea în orașul istoric se poate face și pe o stradă rutieră, printr-o poartă mai modernă, amenajate ulterior.

Înaintând pe acea stradă am ajuns în dreptul Bisericii Sf. Gheorghe (St. George Church) care, după stabilirea cavalerilor în Birgu, împreună cu alte două biserici, care nu au supraviețuit, a fost folosită de cei de etnie greacă, restul bisericilor aparținând dominicanilor. 

Biserica Dominicană BunaVestire (Good Annunciation Dominican Church) a fost preluată și modificată de Ordinul Sf. Ioan, de la vechea mânăstire, înființată de dominicanii stabiliți la Birgu (1528).  După stabilirea în Malta a primului inchizitor, un reprezentant al Papei cu sarcina de a proteja credința romano-catolică din Malta și de a judeca cazurile de erezie (1574), biserica a fost înapoiată dominicanilor. A funcționat până în Al Doilea Război Mondial când, împreună cu mânăstirea, au fost distruse de bombardamente. Postbelic au fost reconstruite (1960). 

După ce a preluat biserica, lângă ea Ordinul a construit un palat (1543), pentru Tribunalul nou înființat, Magna Curia Castellania Melitensis. Acesta a funcționat până în 1572, când a fost mutat în Castellania din Valletta. Apoi clădirea a fost renovată și folosită ca sediul al Inchiziției, tribunal, închisoare și o mică încăpere ca loc de rugăciune al evreilor. În timp Palatul Inchizitorului (Inquisitor’s Palace) a fost transformat în stil roman, cu influențe baroce. În 1630 inchizitorul Fabio Chigi, cel care ulterior a devenit Papa Alexandru VII, a achizionat câteva proprietăți alăturate și a extins palatul. În marele cutremur din Sicilia palatul a fost avariat, ulterior refăcut și în timp modificat, azi din fostul palat păstrându-se doar o curte mică înconjurată de galerie cu arcade. 

Sub scurta ocupație franceză (1798-1800), Napoleon a desființat inchiziția, membrii ei fiind forțați să părăsească Malta în două zile. Apoi insula a fost preluată de britanici care au transformat clădirea în spital militar, apoi în loc de cazare a ofițerilor staționați la cazarma de lângă fortul din Senglea. La începutul secolului XIX clădirea a fost transferată autorităților civile, în schimbul unor proprietăți în Valletta. Din 1926 a fost adminstrată de Departamentul Muzeelor, care a restaurat-o. Timp de trei an, pân la refacerea ei, în fostul palat s-a mutat mânăstirea dominicană, distrusă în bombardamente (1942-1945), apoi, restaurat a fost amenajat ca muzeu (1966). La sfârșitul anilor 1980 muzeul era în declin și doar părți din el au rămas deschise pentru vizitatori. Palatul a fost redeschis ca Muzeu Național de Etnografie (1992), în care sunt expuse și exponate legate de inchiziție, machete ale unor clădiri azi dispărute, etc.

În 1542 Episcopul Domenico Cubelles a cumpărat casa familiei Abela și a amenajat-o pentru reședința sa. În Palatul Episcopului (Bishop’s Palace) funcționau adminstrația romano-catolică și un tribunal ecleziastic. Într-o clădire adiacentă se afla închisoarea în care deținuții așteptau judecata. După ce Valletta a devenit capitală, episcopul și-a mutat reședința acolo, în Birgu rămânând administrația (curia). În secolul XVIII palatul a găzduit o școală, dezafectată la începutul secolului XXI. 

O parte dintr-una dintre cele mai vechi clădiri, construite de Ordinul Sf. Ioan în Birgu, s-a păstrat până azi, cu numele de Sala Cavalerilor (The Knights Hall). Inițial clădirea a funcționat ca Armurărie (Armoury). Avea un singur nivel. Pe cele patru fațade a fost prevăzută cu uși, pentru a facilita o distribuție mai rapidă a armamentului și proviziilor în caz de urgență. În timpul Marelui Asediu otoman (1565) a servit și ca spital pentru răniți. Clădirea a fost etajată în 1636. Intrând sub ocupația britanică a fost transformată în spital și cazarmă pentru militari. În 1806 o explozie puternică a magaziei prafului de pușcă a avariat grav multe din clădirile din apropiere. Postbelic clădirea a fost transformată în școală primară pentru copiii din Birgu și orașele învecinate.   

Înaintând pe străduță, am ajuns la malul mării, unde se află fostul Bastion St. James, azi încadrat de clădiri de locuințe, o mică piațetă pentru relaxare și loc de parcare al proprietarilor din zonă.

Primul bastion, pentagonal, cu două niveluri (1565), a fost refăcut și modificat în secolul XVIII. În timpul lucrărilor de restaurare (sec. XXI) s-a descoperit o parte din bastionul original.  

M-am întors spre centrul orașului vechi, pe lângă o clădire din 1660, construită ca mânăstire de călugărițe, folosită ulterior ca depozit de arme și din 1800 transformată în Primul Spital Naval Britanic din Malta (First British Naval Hospital).

Când Ordinul s-a instalat în Birgu, pe lângă sediul Marelui Maestru, clădiri administrative, mânăstire, biserici, au fost construite și cinci Auberge, case ocupate de cavalerii de diferite limbi.

Prima Auberge de Castille, León et Portugal (1530) nu a supraviețuit și în 1574 a fost înlocuită cu o nouă clădire,  la rândul ei modificată în timp. Clădirea de azi, în proprietate privată, păstrează din vechea clădire doar o porțiune de zid și un decor.

Uitându-mă după plăcile explicative, postate pe clădirile vechi, m-a adus la realitate un atelier, demonstrându-mi că totul a fost cândva și că viața merge înainte, azi clădirile fiind funcționale sau locuite.

Trecutul cu prezentul se adunau și în următoarea clădire, fosta  Auberge de France, azi Consiliul Local Vittoriosa (Vittoriosa City Council), pe care cavalerii francezi au locuit-o până când s-au mutat în Valletta (1533-1571). Ca toate clădirile părăsite de cavaleri și aceasta a fost vândută (1586).  Până la începutul secolului XIX a trecut din proprietar în proprietar, apoi a intrat în posesia familiei Vella. Fiind foarte bogată, clădirea a început să fie numită de localnici Palatul milionarului. În perioada 1852-1918, fiind în administrația guvernului, a fost transformată în școală primară, ulterior a fost închiriată de Lorenzo Zammit Naro, care a transformat-o  pentru fabricarea de mobilier. Postbelic a fost părăsită, în perioada 1966-1978 folosită ca atelier de dulgherie, transformată în muzeu (1981-1987) și după restaurarea din 2010, închiriată de Consiliul Local (2012), care funcționează și azi.

Legată de Auberge de France se afla reședința administratorului spitalului Ordinului, Sfânta Infirmerie Proud’Home, funcția fiind ocupată de unul din cavalerii francezi.

Reședința se afla în apropierea spitalului. Pe locul lui în 1679 s-au construit Biserica Sf. Ana (St. Anna church) și Mânăstiriea Benedictină Sf. Scolastica (St. Scholastica Benedictine Monastery), azi încă funcționale, mânăstirea fiind folosită de o mică comunitate de călugărițe benedictine.

Pe locul unei biserici vechi (1400), în 1561 a fost construită Biserica Maicii Domnului a Îngerilor (Church of the Virgin of the Guardian Angels). Biserica fost refăcută un secol mai târziu (1624) și preluată de Ordinul Sf. Filip Nerri (1652). Lângă biserică preoții Ordinului au construit un oratoriu, pe care l-au folosit până în secolul XIX, când Ordinul a fost dizolvat, clădire distrusă în Al Doilea Război Mondial. În perioada 1737-1739 au extins biserica sub forma actuală, ulterior i-au adăugat o sacristie și o clopotniță. Postbelic biserica, avariată de război, a fost părăsită.

În 1462 nobilul spaniol De Guevara, familie ai cărei membri ulterior au fost guvernatori ai Castelului St. Angelo, a construit Biserica Maica Domnului din Monserrat. În timp degradându-se, în 1784 a fost refăcută și hramul schimbat, devenind Biserica Sfinta Treime (Holy Trinity Church). Clădirea a fost distrusă de bombardamente din Al Doilea Război Mondial. Postbelic a fost refăcută (1945).

Dorind să vizitez Fortul St. Angelo, am coborât spre malul apei. Fortul a fost construit de Ordinul Sf. Ioan, pe locul fostului castel Castrum Maris, în centrul Marelui Port (sec. XVI). Din păcate am renunțat să-l vizitez, la intrarea în fort fiind o coadă mare de persoane.

Am luat-o agale înapoi, urmând faleza orașului.

Peste apă se vedea o parte din Senglea, unul dintre cele trei orașe fortificate din zonă.

La mal erau ancorate nenumărate vase mici.

Zona a fost restaurată la începutul anilor 2000. Într-o clădire ridicată în 1553, Palatul Generalului Galerelor (The Palace of the General of the Galleys), titlu deținut de Leone Sforza și Juan de Valette, folosită și de visteria Ordinului Sf. Ioan, azi funcționează un cazinou.

Lângă ea se afla arsenalul marinei Ordinului. Sub britanici, pe locul lui a fost construită Brutăria Marinei Regale Britanice (1842-1845). Zilnic aproviziona cu cca. 14.000 de kilograme de pâine și biscuiți, produse folosindu-se mașini acționate cu abur. Postbelic clădirea a devenit sediul Poliției Amiralității și în câteva camere au funcționat birouri și magazine. După câștigarea independenței Maltei, când britanicii s-au retras (1979), o perioadă clădirea a rămas nefolosită. 

După ce a fost amenajat,  în 1992 a fost inaugurat Muzeul Maritim din Malta (Malta Maritime Museum), care etalează bărci, ancore, amfore, tunuri, arme, documente, picturi, uniforme, un motor cu abur din anii 1950, o navă de clasa a treia a marinei Ordinului Sf. Ioan și cea mai mare ancoră romană găsită până azi în lume, cântărind 4 tone. 

Trecând de muzeu, am ajuns în dreptul unui mic giratoriu, pe marginea căruia se înălța Biserica Colegiată Sf. Laurențiu (St. Lawrence Collegiate Church). A fost construită de cavalerii Ordinului Sf. Ioan pe locul fostei Capele Sf. Laurențiu (1436). Au folosit-o ca Biserică Conventuală până la construirea Vallettei, când Ordinul și-a mutat sediul acolo (1530-1571).

În perioada 1681-1696 clădirea a fost refăcută și i s-a ridicat un turn-clopotniță, al doilea fiind construit abia în 1913. În spatele altarului a fost postat un tablou reprezentând martiriul sfântului.  În 1820 Papa Pius VII a transformat-o în Biserică Colegiată. În Al Doilea Război Mondial biserica a fost avariată, când cupola, sacristia, sala capitulară și capela Sf. Sacrament au fost distruse. Postbelic biserica a fost refăcută, capela în 1951, cupola în 1952 și restaurată.

De acolo am continuat plimbarea, studiind clădirile situate pe celălalt mal al apei, aparținând celorlalte două orașe fortificate, Cospicua și Senglea, pe care urma să le vizitez.

Senglea

Bastionul Sheer

Cospicua

Citește și Cospicua și Senglea, Malta

Fleur de Lys, Santa Venera și Hamrun, Malta

Publicat pe de
1

În excursia mea prin Malta, după ce vizitasem orașul Birkirkara, am pornit pe jos spre Hamrun, unde eram cazată. Drumul, de aproximativ 2 kilometri, trecea prin două localități, pe care așa puteam să le văd parțial. Localitatea Fleur-de Lys s-a format după construirea Apeductului Wignacourt (Wignacourt Aqueduct), în scopul transportării apei de la izvoarele din Rabat și Dingli, pentru a alimenta capitala Valletta.

Recondiționate, azi părți din apeduct se întind de-a lungul localităților.

Aproape de apeduct și de intrarea în actuala Santa Venera, în mijlocul unui giratoriu, se află Poarta Fleur de Lys (Fleur de Lys Gate), reconstruită în perioada 2014-2016, pe locul primei porți, numită atunci și Arcul Wignacourt, după simbolurile lui postate pe ea, grav avariată în timpul celui de Al Doilea Război Mondial și ulterior demolată.  

După terminarea construcției apeductului (1615) în zonă s-au stabilit familii de fermieri. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, după bombardarea Portului Mare, o parte din populația celor trei orașe fortificate,  rămasă fără case, s-a refugiat acolo.

Britanicii au construit bateria antiaeriană Fleur de Lys, unde s-au mutat numeroase birouri guvernamentale și treptat s-a format localitatea, numită după baterie (1946), azi aparținând administrativ de Birkirkara.

Religios, populația aparținea de parohia Santa Venera, în biserica căreia se oficiau slujbele. Deoarece foarte puțini se deplasau până acolo, în perioada 1945-1946 carmeliții au construit Biserica Maicii Domnului de pe Muntele Carmel (Church of Our Lady of Mount Carmel), devenită biserică parohială, după Arhiepiscopul Gonzi a desemnat Fleur de Lys ca parohie independentă (1975).

Biserica a fost ornată cu tablouri, reprezentând  scene religioase, statuia Fecioarei de pe Muntele Carmel, cumpărată în 1948 din Roma, statuile Maicii Domnului și Sf. Iosif.

În spatele altarului a fost postat un tablou care o înfățișează pe Fecioara Maria cu Pruncul Isus în brațe, oferindu-i Sf. Simion o mantie bisericească (scapular).

Un ansamblu de clădiri din localitate iese în evidență prin cupola situată central. În Conservatorio Vincenzo Bugeja, numit după cel care l-a construit (1820-1890), azi  funcționează un azil pentru fetele sărace. Vincenzo și-a câștigat averea în cazinourile Europei, prin jocuri de noroc . În a doua jumătate a secolului XIX a devenit membru al Consiliului Guvernului, când a făcut modificări în legislația penală și comercială din Malta. În decursul vieții a fondat mai multe organizații de caritate pentru bolnavi, săraci și fetele orfane. Prin testament a finanțat un fond pentru imigranții maltezi. Pentru aceste acte caritabile în 1887 Papa Leon XIII  i-a acordat titlul de marchiz.

Azi Institutul Tehnic din Santa Venera îi poartă numele, Instituto Tecnico Vincenzo Bugeja.

Lângă institut se află o clădire din 1730, atunci situată la periferie, în apropierea apeductului, la marginea dinspre Hamrun. Palazzo Manoel a fost construit, în stil baroc, ca reședință de vară pentru Marele Maestru António Manoel de Vilhena.

În fața casei a fost amenajată o grădină mică, delimitată de un zid, pe care au fost postate statuile din piatră a unor lei, care țin stema lui Vilhena, stemă situată și deasupra porții de intrare. După acele sculpturi palatul a fost numit și Casa cu Lei (House of the Lions). În spatele ei a fost amenajată o grădină mare. 

În blocada franceză clădirea a fost folosită ca bază de comandă a insurgenților maltezi, ulterior ca reședință pentru guvernatorul Maltei, în anii 1820 a intrat în proprietatea familiei Whitemore, apoi a devenit depozit al Departamentului Muzeelor. Până în 1968 în ea funcționat o școală primară. După ce a fost restaurată (1977-1978) clădirea a fost transformată în casă de oaspeți pentru vizitatorii importanți ai Maltei, o parte din grădina mare, amenajată și deschisă publiculuicu numele de Grădinile Romeo Romano. Ulterior a găzduit diverse departamente și ministere. Azi grădinile sunt desființate și fostul palat este sediul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Proiectelor de Capitală.

Orașul Santa Venera a înflorit la sfârșitul secolului XIX- începutul secolului XX, când numărul populației a crescut și s-a extins.

În perioada 1912-1918, pe locul unde a existat o biserică veche (1473), reconstruită în perioada 1658-1688, carmeliții au construit Mânăstirea cu Biserica Sfânta Venera Veche (Santa Venera Old Church), azi numită veche, deoarece există o altă biserică nouă, cu același hram. În piațeta din fața ei, pe un piedestal, se află statuia Sfânta Venera (St. Venera statue). A funcționat ca Biserică parohială până în 1989, când s-a terminat construcția la biserică nouă s-a terminat.

Biserica Sf. Iosif  (St. Joseph Church), împreună cu Institutul Sf. Iosif, de care aparține, au fost construite pe un teren achiziționat de la guvern (1916). Fațada bisericii  a fost decorată cu pilaștri, în partea inferioară cu capiteluri ionice, în cea superioară cu capiteluri corintice. Deasupra ușii, într-o nișă centrală a fost postată statuia Sf. Iosif, pe lateralele lui câte un înger păzitor. Azi sunt administrate de Societatea Misionară Sf. Pavel.

Actuala Biserică parohială, Biserica Sfânta Venera (Santa Venera Church) a fost construită în perioada 1954-1967, când lucrările s-au oprit din lipsa fondurilor și cripta bisericii a fost folosită pentru slujbe. Deși neterminată, a devenit Biserică parohială în 1989. Un an mai târziu lucrările au fost reluate, după un proiect modificat, în stil renascentist și romanic. Clădirea, fără clopotniță, a fost terminată în 2005.

Încă puțin de mers și am intrat în Hamrun, localitate pe teritoriul căreia s-au găsit urme de așezare încă din perioada punică. În perioada guvernării insulei de Ordinul Sf. Ioan, cavalerii și nobilii veneau în zonă pentru vânătoare.

Prima localitate , numită atunci Casale San Giuseppe, a fost construită pe un platou din zona Tas-Samra. Localnicii au fost numiți tradițional Tas-Sikkina (cei ce poartă un cuțit) sau Ta’ Werwer (cei care sunt înfricoșători). Mulți dintre ei fiind stivuitori pe docuri, hamruniżi și purtând tot timpul un cuțit, localitatea a fost numită după ei Hamrun. Alți istorici afirmă că numele provine de la un dans tradițional al sicilieni, veniți acolo ilegal în secolul XVI,  care presupunea mânuirea unor stilete mici pe care le purtau în șosete, fluturându-i în aer și înapoi la tec.

În Hamrun au existat două capele, una dedicată Maicii Domnului din Atocia (sec. XVII), în apropierea căreia în timpul blocadei franceze (1798-1800) insurgenții maltezi au construit Bateria Tas-Samra, parte din redutele construite pentru a-i încercui pe francezi și Capela Maicii Domnului din Porto Salvo (1736), azi folosită pentru adorarea Sfintei Euharistii .

Numărul populației crescând, capelele au devenit neîncăpătoare. Pe un teren donat de judecătorul Giovanni Conti, cu fonduri primite de la guvern și donate de populație, în perioada 1869-1875 s-a construit actuala Biserică Romano-Catolică Sf. Cajetan (The Roman Catholic Church of St. Cajetan), combinându-se mai multe stiluri arhitecturale, predominând gotic francez și baroc venețian. Din 1881 a devenit Biserică parohială.

Fațada a fost decorată cu coloane dorice, nișe cu statui de sfinți și un fronton triunghiular, pe care a fost postată o cruce. Pe părțile laterale i s-au ridicat turnurile-clopotniță, cele mai înalte din Malta.

În 1895 i s-a adăugat oratoriul, iar domul, deși planificat în 1920, a fost construit abia în perioada 1953-1955.

În interior s-au creat două coridoare și  altare secundare.

Tavanul boltit, format din arcade întretăiate, a fost susținut în laterale de coloane în stil doric, la rândul lor separate prin arcade.

Biserica a fost ornată cu picturi executate de artiști maltezi și italieni.

În spatele altarului principal a fost postat un tablou care îl înfățișează pe Sf. Cajetan primindu-l pe Pruncul Iisus de la Maria.

După Al Doilea Sinod Ecumenic al Vaticanului altarul principal a fost modificat și unele altare laterale au fost înlocuite cu cele confesionale.

Anual, în prima duminică din august, se desfășoară Sărbătoarea Sf. Cajetan (Gaetano). De dimineața până seara fanfarele celor două trupe de muzicanți rivale, Trupa Sf. Gaetano, sau „tat-Tamal” și Trupa Sf. Iosif, sau „tal-Miskina”, execută marșuri de-a lungul orașului. Suporterii, purtând culorile cluburilor, îi însoțesc dansând, uneori ajungând să se încaiere.

Seara trupele continuă să interpreteze de pe o platformă amenajată lateral de biserică, în timp ce începe procesiunea, când statuia Sf. Cajetan este purtată de voluntari până la capătul orașului și înapoi la biserică. În momentul în care statuia este așezată la locul ei, afară au loc focuri de artificii.

Într-una din casele din apropierea biserici funcționează Clubul trupei Sf. Iosif, înființată din 1889.

De acolo m-am îndreptat spre o altă biserică, situată în zona mai comercială a orașului.

În 1923, într-o casă privată, s-a înființat un Oratoriu romano-catolic, dedicat Imaculatei Concepții. Cu ajutorul arhiepiscopului Mikiel Gonzi și a a pastoului parohiei St. Cajetan, s-a cumpărat un teren, pe care anterior trecea unica cale ferată din Malta și în perioada 1958-1963 s-a construit Biserica Neprihănita Concepție a Maicii Domnului (Church of the Immaculate Conception of the Mother of God), în stil clasic, cu o singură clopotniță, al cărei interior a fost finalizat abia în 1980.

A fost prima biserică  a trecut la Neocatehumenat (1973), de unde s-a extins la alte 26 de parohii din Insulele Malteze. În apropierea ei Ordinul Fraților Minori au amenajat o capelă (1947), pe care ulterior au transformat-o în Biserica Sf. Francisc de Assisi (1952-1954).

Dacă tot eram în zona cu numeroase magazine, m-am aprovizionat și eu.

Îndreptându-mă spre pensiunea în care mă cazasem, mi-a atras atenția o inscripție: Cappella Ta’ L-Adorazzioni. Deși eram cu bagaje, am intrat să văd despre ce era vorba.

După ce am lăsat cumpărăturile la Fauzia B&B Hamrun (balconul verde era al meu), fiind încă zi, am continuat plimbarea prin oraș.

Pe lângă sediul Poliției, am intrat în Piața Sf. Pavel (St. Paul’s Square), loc de relaxare, amenajat cu bănci. În piață, pe un piedestal înalt,  se află statuia Sf. Pavel, în mărime naturală și un Monument al Eroilor.  

Urmând strada principală, m-am îndreptat spre ieșirea din oraș, spre Valletta. La terminarea caselor, într-un spațiu verde, era postată statuia Anton Buttigieg (Anton Buttigieg statue), fostul artist, Doctor în Drept, reporter în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, editor în ziarele „Times of Malta” și „The Voice of Malta”, care ulterior a intrat în politică, devenind Parlamentar al partidului laburist (1955), viceprim-ministru și ministru al justiției și afacerilor parlamentare (1971) și în final al doilea Președinte al Republicii Malta (1976).

Pe cealaltă parte, strada orașului se termina cu o rotondă impunătoare, Biserica Maicii Domnului a Medaliei Miraculoase(The Church of Our Lady of the Miraculous Medal), a Societății de Doctrină Creștină (M.U.Z.E.U.M.), fondată de San Giorgio Preca (1907), un preot catolic carmelit maltez, care a fost înmormântat în cripta ei.

Societatea Doctrinei Creștine (Society of Christian Doctrine) funcționează într-o clădire lipită de biserică.  Este o societate de voluntari care predau catehismul, în general minorilor, urmând în final aceștia să poată primi sacramentele, conform tradiției romano-catolice. Înființată în Malta, treptat s-a răspândit în întreaga lume, inițial prin emigranții maltezi, Australia, Albania, Sudanul de Nord, etc. Azi în Malta societatea are 46 de centre de catehism pentru bărbați și 43 pentru femei., centre care s-au format și în insula Gozo în anii 1961-1962. 

În ziua de Marți a Patimilor, din apropierea bisericii pornește o procesiune, purtând statuia lui Cristos prin tot orașul, până la Biserica Sf. Cajetan, unde aceasta este depusă. 

Urma cina, apoi nani, pentru a fi aptă a doua zi, când urmau alte teritorii să fie explorate.

Citește și Orașul Birgu, Malta

Orașul Birkirkara, Malta

Publicat pe de
Răspunde

Orașul Birkirkara este situat în regiunea centrală a Maltei. Ca număr de populație este al doilea mare oraș al țării. Documentar a fost menționat în Raportul Ecleziastic din 1436, care-l menționa cu cea mai mare parohie, azi parohia Sf. Elena, din cele 12 parohii existente în Malta. Azi orașul este format din cinci parohii autonome: Sf. Elena, Sf. Iosif Muncitorul, Maica Domnului, Sf. Maria și Sf. Gorg Preca.

Îmi făcusem un itinerar în care doream să văd cât mai multe obiective din oraș. Am început plimbarea de la Biserica Sf. Iosif Muncitorul (Church of St. Joseph the Worker), construită în 1965.

În perioada 1969-1973 a fost filie a parohiei Birkirkara, apoi a primit statutul de parohie independentă.

De acolo m-am îndreptat spre o biserică mai veche. În drum am trecut prin Piața Sf. Liena, unde trona statuia lui Antoni Salba.

Într-una din casele care mărginesc piața funcționează Asociația Muzicală Santa Liena (Santa Liena Music Association), înființată în 1919.

Prima Biserică Nașterea Maicii Domnului (Church of the Nativity of the Mother of God), ridicată în zonă aridă, stâncoasă, cu ruine, a fost menționată încă din 1575, într-un raport făcut de Pietro Dusina. În timp, datorită locației, a fost numită și Biserica Maica Domnului a Ruinelor (MadonnaTal-Ħerba– Our Lady of Ruins Church). Un secol mai târziu a fost înlocuită cu altă clădire (1610). Dorindu-se una impozantă, în 1644 a început construcția actualei biserici.

Până în 1673 vechea biserică a rămas funcțională, apoi a devenit sacristia noii biserici.

În spatele altarului s-a postat un tablou care o prezintă pe Maica Domnului stând pe nori, ținând Pruncul Isus în mâna stângă și cu mâna dreaptă primind de la Ingerul Păzitor un suflet eliberat din Purgatoriu, reprezentat printr-un copil. Este acompaniată de Sf. Ioan Botezătorul (1668-1679). În 1910 pictura a fost refăcută, pe capul Fecioarei Maria fiind postată o coroană de aur, încrustată cu diamante.

Un alt tablou, înfățișându-l pe Sf. Iosif ca Înger Păzitor, se află în capela laterală.

În oratoriul bisericii pereții au fost acoperiți cu picturi reprezentând diverse incidente maritime. Într-o nișă au fost așezate statuia și moaștele Sf. Victoria, aduse de la Roma (1775).

Turnul-clopotniță a fost construit în 1797. Tot atunci fațada a fost refăcută. Clădirea a fost extinsă în secolul XX.

Biserica celei mai vechi parohii din Birkirkara, azi Bazilica Sf. Elena (St. Helen’s Basilica), a fost construită în 1575, numită atunci Ta’ Xennu. În 1630, printr-o bulă papală, Papa Urban VIII  a înființat Capitolul Colegial al bisericii. Biserica, devenită Colegială, era slujită de 12 canonici și un preot, supuși direct Sfântului Scaun, ceea ce a creat nemulțumiri Episcopului Maltei, implicit Marelui Maestru al Ordinului Sf. Ioan. Cinci ani mai târziu o parte a teritoriului din zona Vallettei a trecut și ea sub jurisdicția directă a Sfântului Scaun. 

În 1692 biserica a fost reconstruită în stil baroc și a primit hramul Adormirea Maicii Domnului. Ulterior, grav avariată de un cutremur, a fost demolată. Pe o parcelă donată de Vincenzo Maria Borg, cel care a devenit conducătorul batalionului Birkirkara împotriva armatei lui Napoleon,  din donații ale clerului și ale enoriașilor, începând cu anul 1727 s-a construit actuala Biserică Sf. Elena și s-a amenajat piața din fața ei. Tot din donația lui, pentru procesiuni,  au fost create statuia din lemn aurit a sfintei și platforma pe care urma să fie purtată. După deces, Vincenzo a fost înmormântat în biserică.

Pe locul fostei biserici s-a amenajat o mică capelă. Elementele clădirii au fost realizate treptat, cupola în 1760, clopotnița de vest și vechea sacristie în anii 1800, clopotnița de est până în 1809.

Până la mijlocul secolului XIX s-au finalizat fațada și partea din spate a bisericii, cu contraforturile pentru susținerea cupolei.

Interiorul a fost decorat cu pilaștri în stil ionic, numeroase picturi, sculpturi și orgi.

În 1932 în turn a fost instalat clopotul cel mare.

Din 1950 Papa Pius XII a ridicat-o la rangul de bazilică minoră.  

În Birkirkara mă simțeam ca la o „vânătoare” de biserici vechi.

În 1571 a fost construită Biserica Sf. Ecaterina din Alexandria. Din cauza raidurilor turcești nu a fost mult timp folosită. Deteriorându-se în 1659 Episcopul Balaguer a închis-o. În 1828 pe locul ei a fost construită actuala Biserică Sf. Anton de Padova și Sf. Ecaterina (St. Anthony of Padua and St. Catherine Church), în stil baroc, cu o cupolă ovală, prevăzută cu opt ferestre și un turn-clopotniță, cu patru clopote.

Într-o nișă din interior a fost postată statuia Sf. Anton de Padova. În spatele altarului se află un tablou care îi înfățișează pe Maica Domnului cu Pruncul Isus în brațe, pe Sf. Anton și Sf. Marcu.

În 1949, când Biserica Sf. Elena a fost temporar închisă, în biserică au avut loc botezurile. 

Spre o altă biserică am trecut pe lângă Poliția Birkirkara. Până și aceasta își avea sediul într-o clădire ornată cu statui religioase.

Biserica Sf. Pavel (al Văii) (St. Paul’s Church– San Pawl tal-Wied) a fost construită în perioada 1852-1854, pe locul unei biserici vechi (1538). Interiorul a fost decorat cu picturi (1945-1968) reprezentând convertirea lui Pavel și viața sa în Malta.

Biserica Sf. Alfons Maria de Liguori (St. Alphonse Maria de Liguori Church), numită după cea care a sponsorizat construcția (1890-1895), cu fațada ornamentată cu coloane dorice și ionice, a fost a doua biserică ocupată de călugării Ordinului Carmeliții Desculți, cunoscuți și cu numele de terezieni, prima fiind în Cospicua, după venirea lor  în Malta (1625). Fiind frecventată de tot mai multă populație, biserica a fost extinsă de două ori (1904, 1909). În 1959 o mare furtună a distrus tavanul. Turnul-clopotniță fiind lovit de un fulger, ulterior a fost îndepărtat. 

Și aceasta devenind neîncăpătoare, în perioada 1965-1982 călugării terezieni au construit, în apropierea ei,  Biserica Sf. Tereza din Lisieux (St. Therese of Lisieux Church), cunoscută și ca Biserica Sf. Tereza a Pruncului Iisus și a Sfintei Fețe, o rotondă din beton armat, în stil modernist.  Vechea biserică au închiriat-o pentru o sală de conferințe, împreună devenind Sanctuarul și Conventul Sf. Tereza (St. Theresa Convent and Sanctuary).

Biserica Sf. Aloysius, Sfânta Inimă a lui Isus (St. Aloysius, Sacred Heart of Jesus  Church) este folosită în special de colegiul catolic, lângă care se află.

Clădirea Colegiului Sf. Aloysius (St. Aloysius College) a fost construit pentru a găzdui tinerii în anii de formare, înainte de a depune jurământul de credință  (1896). În 1905 aceștia au fost transferați în Sicilia și clădirea a rămas neocupată timp de 2 ani. La cererea Papei Pius X în 1907 a fost înființat colegiul care a funcționat până în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, când clădirea a fost transformată în Spital Militar.

Azi, împreună cu clădirea alăturată, funcționează ca școală primară, una gimnazială de băieți și școala cu clasa a șasea mixtă.

În afara centrului istoric al orașului Birkirkara, pe un mic deal, în perioada medievală a existat Biserica Adormirea Maicii Domnului; Sf. Elena, cu două capele și un cimitir în apropiere. Pe locul ei în perioada 1616-1679 s-a construit actuala Biserică Sf. Maria (Church of St. Mary). După ce s-a construit Biserica parohială Sf. Elena, treptat biserica a fost părăsită, un secol mai târziu fiind folosită doar pentru înmormântări.

În timp clădirea s-a ruinat, cutremurul din 1856 a distrus acoperișul cu domul și în 1894 clopotnița era pe cale de a se prăbuși. Începând din 1969 biserica a fost reconstruită, în stil renascentist. Fațada a fost decorată cu pilaștri corintieni, ușa principală flancată de coloane. Deasupra ei au fost postate stemele  Regelui Filip II al Spaniei, Marelui Maestru Alof de Wignacourt, Episcopului Baldassare Cagliares și blazonul parohului Don Filippo Borg.

Din anul 2005 a devenit Biserică Parohială.

Pentru a ieși din acea zonă, m-am îndreptat spre un părculeț, pe care traversându-l, ajungeam la strada principală. Zona verde înconjura Vechea Gară  (The Old Railway Station), a singurei linii de cale ferată din Malta, între Valletta și Mtarfa, suburbie a Rabatului, care a funcționat în perioada 1883-1931, cu 33 de vagoane de călători, vagoane folosite de militari și pentru transportat marfă. Era numită și Gara Centrală, deoarece acolo s-au creat două linii, pe care trenurile din direcții opuse puteau să-și schimbe macazul.

Gara era folosită și pentru colectarea corespondenței, trimisă ulterior Oficiului General de Poștă, care o distribuia. După dezafectarea căii ferate clădirea a fost folosită de servicii guvernamentale, apoi s-a amenajat un muzeu, în care a fost adus singurul vagon, de clasa a treia, care a supraviețuit și a fost recondiționat.

Vis a vis de gară, o dată cu parcul înconjurător, a fost creată o fântână, pe care m-am așezat, să mă odihnesc puțin. Cu ochii la gară, mă gândeam la Despot Vodă al Moldovei. Probabil o să vă întrebați: de ce ? De fapt cel care a devenit Domnitor al Moldovei (1561-1563) a fost maltezul, de etnie greacă, soldatul Iacob Heraclid, născut în Birkirkara.  Pionier al credinței protestante în Europa de Est, a ajuns să lupte alături de habsburgi, a realizat legături între Monarhia Habsburgică și nobilimea poloneză, când le-a cerut tronul Moldovei. neprimindu-l, s-a implicat într-un complot de asasinare a principelui Al Lăpușneanu, care a eșuat. S-a întors cu o armată de mercenari, a cucerit Suceava și a preluat tronul Moldovei. În cei doi ani de domnie, pe lângă tulburările provocate de atacurile otomane, populația a fost supusă și noilor reguli impuse de el, printre care interzicerea divorțului, astfel a fost numit Despot Vodă. După un asediu de luni de zile, Suceava a fost cucerită, tronul a fost ocupat de Ștefan Tomșa (Ștefan VII) și Despot Vodă a fost ucis.

Cum mă hotărâsem să mă întorc pe jos până la Hamrun, unde eram cazată, m-am îndreptat spre ieșirea din Birkirkara. Lateral de șosea, izolată, înconjurată cu gard, se află Casa Clerului „Christus Sacerdos” (House Of Clergy Christus Sacerdos).

Clădirea a fost construită în secolul XVIII pentru o Biserică Romano-Catolică.

Azi în ea funcționează un azil pentru clerici. În interior se află o capelă utilizată de aceștia, pe care am fost lăsată să o văd, de foarte amabilul preot „portar”.

Citește și Fleur de Lys, Santa Venera și Hamrun, Malta

Orașul Mosta, Malta

Publicat pe de
1

Orașul Mosta este situat în centrul Maltei, în Evul Mediu fiind unul dintre cele opt cătune care ocupau zona.  Totuși monumente funerare megalitice (dolmene) și urmele sculptate în stâncă, descoperite în vecinătatea orașului, au demonstrat că a fost locuit din preistorie.

În secolul XVI Mosta a devenit satul principal, în 1575 fiind locuit de 580 de persoane. După ce Ordinul Sf. Ioan a ocupat insula, pentru apărare s-au construit mai multe fortificații, între care Liniile Victoria, cunoscute inițial ca Frontul de Nord-Vest, întinse pe 12 kilometri, care treceau în apropierea Mostei.  În anii 1800 s-au descoperit Catacombele Ta ‘Bistra, al doilea mai mare sistem de catacombe din Malta, după cel de la Rabat, dar au fost cercetate abia în 1933. Ulterior, în timpul amenajării unui nou drum, au fost acoperite.  

În oraș se află singura capelă din Malta care a fost dedicată Sfântului Silvestru, italianul născut la Roma, care și-a dedicat viața luptând împotriva ereziei și construind biserici, până la moartea sa, în 334 e.n. Silvestru l-a botezat pe Împăratul Constantin. Tot el a declarat ziua de duminică ca zi sfântă. Deoarece a fost primul care a purtat o „coroană”, devenită ulterior mitra purtată de papi, cardinali și episcopi, a fost numit și Sf. Silvestru Papa.

Capela Sf. Silvestru (St. Silvestru Chapel), azi situată în mijlocul Bulevardului Independenței din Mosta, a fost construită în 1664 de cavalerul Silvestri Fiteni. Fiind la marginea localității, lângă ea a amenajat și un șopron pentru trăsuri și cai, demolat în timpul amenajării bulevardului (1964). Pe marginile fațadei principale au fost creați doi pilaștri cu capiteluri dorice, pentru a susține cornișa cu frontonul triunghiular.

Deasupra ușii, situată pe Crucea Ordinului Sf. Ioan, a fost postată stema cavalerului Fiteni, stemă care se regăsește și în interior, sub tabloul din spatele altarului, care-l prezintă pe Sf. Silvestru îngenuncheat pe nori, însoțit de doi îngeri.

În porțiunea superioară a fațadei, lateral de ușă, s-au creat două nișe, azi ocupate de statuile Sf. Silvestru și Sf. Petru. Capela a funcționat până în 2007. Actual este folosită doar pentru slujbele de duminică și cele din sărbătorile religioase. 

De acolo m-am îndreptat spre piața din centrul Mostei, unde se află o biserică impresionantă, pe care neapărat trebuia să o văd. În secolul XVI în oraș exista Biserica Adormirea Maicii Domnului. După ce s-a înființat parohia din Mosta (1608), s-a construit o nouă biserică, numită uzual Ta’ Ziri  (1614).

În timp numărul populației crescând, biserica a devenit neîncăpătoare și din 1833, în jurul ei, a început construirea unei noi biserici, lucrări la care, duminica și în timpul sărbătorilor legale, a participat și populația. În 1860, când biserica nouă a fost terminată, cea veche a fost demolată. În piața din fața ei se află un leu din fontă de culoarea bronzului, statuie adusă din Silema, după dezafectarea fântânii în care era situată. Leul stă pe un piedestal, pe care se pot vedea stemele orașului Mosta și a Maltei independente.  

Domul Mosta a fost creat în stil neoclasic, de formă rotundă, după care a fost numit și Rotonda Mosta , cu fațada principală orientată spre sud, flancată de două turnuri-clopotniță.

La fațadă a fost creat un portic, mărginit de două șiruri a câte 6 coloane ionice.

Pe peretele clădirii au fost create nișe decorate, în care s-au postat statuile Sfinților Bartholomeu, Iacob, Filip și Tadeu sau Iuda.

Clădirea are un diametru exterior de 55, 2 metri și interior de 39,6 metri. Intrându-se pe poarta principală, azi neaccesibilă, folosindu-se una laterală, peste multitudinea de scaune, în față, într-o absidă adâncă, se vede altarul principal.

Jur împrejur, pe tot diametrul bisericii, au fost create opt nișe, capele secundare, în partea superioară iluminate prin geamuri. Între ele au fost postate coloane cu capiteluri ionice, aurite

Ca toată biserica, nișele au fost decorate cu picturi și sculpturi.

Deasupra altarului și ușii principale au fost postate orgi.

În stânga altarului, lateral de șirul de scaune, se află amvonul din lemn sculptat, susținut de coloane dorice.

Biserica a fost acoperită cu o cupolă, creată doar prin suprapunerea pietrelor, a treia ca mărime din lume în acest sistem, în total biserica ajungând la 61 metri înălțime.

În cupolă, deasupra nișelor, înconjurat de zidul cu ferestre, a fost creat un coridor circular, protejat de un gard metalic.

Coridorul poate poate fi accesat dintr-o terasă exterioară, aflată la nivelul turnurilor, pe care am urcat și eu.

De acolo, printre decorațiile frontonului, am văzut panorama orașului.

Abia accesând coridorul mi-am dat seama de dimensiunile enorme ale bisericii.

Coborând, m-am îndreptat spre sacristia bisericii, o zonă amenajată ca un mic muzeu.

În bombardamentele din 1942, în timpul unei slujbe, când în biserică erau 300 de oameni,  o bombă de 50 kilograme a căzut pe cupola bisericii. Neexplodând, localnicii au considerat că a fost un miracol.

Bomba, dezamorsată, a fost aruncată în mare. O replică a ei, inscripționată „Miracolul bombei, 9 aprilie 1942”, a fost expusă, ca memorial, în biserică.

În anul 2018 Papa Francisc a ridicat biserica la rangul de bazilică.

Ieșirea din biserică de face prin cealaltă poartă laterală.

Pentru a ieși în portic, am străbătut un coridor ornat cu statui.

Dacă vizitarea orașului am început-o cu o capelă, urma să o termin cu alta, situată în Piața San Anard.

Din păcate, ca și celalaltă, Capela Sf. Abate Leonard (St. Leonard Abbati Chapel) era închisă. Tot ce am putut afla este că în prezent capela este îngrijită de un localnic și că își sărbătorește hramul la începutul lunii noiembrie.

Citește și Orașul Birkirkara, Malta

Rabat, Malta- Muzeul Wignacourt, Grota și Catacombele Sf. Pavel

Publicat pe de
Răspunde

După ce am vizitat mare parte a orașului Rabat, Malta, urma să vizitez subsolul său, în care s-au păstrat de la începutul erei noastre numeroase catacombe. Cele situate sub Bazilica Sf. Pavel se puteau vizita într-un circuit, care pornea din Muzeul Wignacourt (Wignacourt Museum), situat lateral de Piața Sf. Pavel.

Muzeul, numit după al 54-lea Mare Maestru Alof de Wignacourt (1547-1622), care a condus Insulele Malteze în perioada 1601-1622, a fost amenajat într-o clădire din secolul XVIII și deschis în 1981.

Clădirea cu trei niveluri, înconjurând o mică grădină, cu o capelă,  inițial a fost locuită de Capelanii Ordinului Sf. Ioan, apoi folosită ca și Colegiu (Seminar).

Sub ocupația franceză a fost preluată de guvern dar a continuat să fie folosită de biserică. Postbelic a fost folosită ca școală, infirmerie, centru social și în 1961 retrocedată bisericii.

Artefactelor fostului colegiu li s-au alăturat cele ale Bisericii Sf. Pavel, a altor biserici afiliate parohiei, donate de persoane private și s-a creat o colecție, cu care s-a înființat muzeul. 

Pe lângă obiectele religioase, muzeul etalează sculpturi, ceramică, argintărie, cărți rare, monede, etc. Galeria de artă a muzeului are ca bază colecția notarului Francesco Catania. Din păcate eu nu am putut-o vizita, fiind închisă.

În nivelul subteran se află morminte punice, romane și ale unor personalități din  Evul Mediu.

Acolo a fost îngropat și Marele Maestru Wignacourt.

La acest nivel muzeul este legat de Grota Sf. Pavel și de adăposturile antiaeriene din Al Doilea Război Mondial.

Grota Sf. Pavel (St. Paul’s Grotto) este situată sub Bazilica Sf. Pavel. Se spune că a fost locul unde, după ce a naufragiat în Malta, a locuit timp de trei luni (60 e.n.), timp în care a propovăduit creștinismul. În secolul XVI grota devenise loc de pelerinaj. Pentru a o îngriji, în 1610 a fost preluată de pustincul spaniol Juan Benegas de Cordoba, apoi de Ordinul Sf. Ioan, când Marele Maestru Wignacourt a ridicat biserica la statutul de biserică colegială (1619).

Pentru a adminsitra biserica și grota, în 1749 a fost fondat un Colegiu, clădire în care azi funcționează Muzeul Wignacourt. Tot atunci Marele Maestru Pinto a postat în grotă statuia Sf. Pavel. În decursul timpului grota a fost vizitată  de diverși papi, între care  Papa Ioan Paul al II-lea (1990) și 2001 și Papa Benedict al XVI-lea în (2010).

Adăposturile Antiaeriene din Al Doilea Război Mondial (World War II Shelters) erau de fapt cca. 50 de camere, care puteau adăposti în jur de 350 de persoane.

Unele săli au fost ocupate de o întreagă familie, care s-au refugiat acolo pe toată durata războiului.

În zona Hal Bajjada, numită și Tad-Dlam, se află peste 30 de hipogee. Intrarea în Complexul central, întins pe 2.000 metri pătrați, se află în apropierea bazilicii.

Catacombele Sf. Pavel (St. Paul’s Catacombs) sunt de fapt locurile de înmormântare din timpurile punice, romane și bizantine, interconectate printr-un  un sistem de pasaje.

Se presupune că primele catacombe erau de fapt mici camere funerare punice, cărora în perioada romană li s-au alăturat și altele, formând un cimitir situat în afara zidurilor orașului Melite. 

Majoritatea au fost datate de arheologi din perioada romană (sec. IV-III î.e.n.). Ele au fost folosite până în secolele VII-VIII e.n.

În perioada creștinizării insulei (sec. XIII) o parte din catacombe au fost utilizate în secret ca altare, de populația care nu trecuse încă la creștinism, fapt demonstrat de două mese circulare, situate în mijlocul unor săli și scaune sculptate în piatră, despre care se știe că erau folosite la festivalul anual al morților.

În timpul săpăturilor a fost descoperit și un altar creștin, decorat cu picturi murale.  

Se crede că în aceste catacombe au fost înmormântate peste 1.000 de persoane.

În decursul timpului catacombele au fost abandonate și, prin amenajările exterioare, intrările la ele astupate. Primul care a început să le cerceteze a fost Dr. A.A. Caruana, pionierul arheologiei erei creștine din Malta, care a început săpăturile în 1894.

Azi catacombele, amenajate în scop turistic, sunt un loc mult căutat de vizitatori din întreaga lume. Din cele 10 zone ale Complexului Central, eu am reușit să văd doar două.

După atâta subteran, am preferat să mă întorc, evitând centrul orașului.

Spre stația de autobuz am trecut pe lângă Biserica Sf. Dominic (St. Dominic Priory), despre care se spune că este una dintre cele mai frumoase din Malta, în cadrul mânăstirii existând grădini luxuriante. Pe locul bisericii a existat o peșteră. Legenda spune că acolo unui vânător de păsări i s-a arătat Fecioara Maria și, drept mulțumire, acesta a amenajat un altar (1400). Ulterior locul a fost ales de trei călugări dominicani pentru ridicarea unei mânăstiri, a cărei biserică a fost construită peste peșteră și dedicată Madonei Grotei (1450). În Marele Asediu Otoman (1555) clădirile au fost avariate dar la sfârșitul secolului XVI au fost refăcute în forma actuală.

Citește și Orașul Mosta, Malta

Rabat, Malta- Muzeul Domvs Romana și câteva biserici

Publicat pe de
1

Orașul Rabat din Malta este situat în continuarea orașului Mdina, în afara zidurilor de fortificație ale acestuia. Numele Rabat provine fie de la „oraș fortificat” fie de la „suburbie”. În timpul romanilor cele două orașe formau localitatea Melite, înconjurată cu ziduri grose de apărare, între care se afla un șanț adânc. După ce am vizitat Mdina, din care am ieșit prin Poarta Grecilor, am străbătut un mic tunel rutier și am intrat în Rabat. 

Melite a fost distrusă în timpul invaziei arabe (870 e.n.), când mare parte a populației a fost masacrată, bisericile jefuite și distruse. O parte din marmura bisericilor a fost folosită ulterior la construcția Castelului Sousse (Tunisia).

Pe teritoriul actualului oraș s-au găsit puține urme antice, câteva artefacte din epoca bronzului, monede, ceramică, secțiuni ale unui drum roman, de cisterne și canale din perioada punico-romană. Cea mai mare descoperire s-a făcut  în zona dintre Mdina și Rabat în 1881. Executându-se niște săpături, muncitorii au dat peste niște obiecte vechi, au chemat specialiștii, care le-au extras, restaurat și expus în Muzeul Domvs Romana, înființat în acel scop (1882).

Ele aparțineau unei case romane din secolul I, despre care se presupune că a aparținut unei familii bogate, abandonată în secolul II, peste care în secolul XI s-a înființat un cimitir islamic, din care s-au recuperat fragmente de pietre funerare.

În muzeu sunt etalate câteva mozaicuri și statui prețioase.

Una dintre statui, după fizionomie și frizură, se presupune că o reprezenta pe Antonia, fata lui Claudiu, romanii având atunci obiceiul de a posta în public statuile membrilor familiei conducătorului.

De asemenea au fost recondiționate mai multe obiecte casnice, sticlărie, amfore, monede, etc., găsite în fosta casă.

De la muzeu am străbătut Piața Anton Agius, amenajată pe o zonă mărginașă, numită l-Ghalqa ta’ Kola (câmpul Kolei) și numită după un sculptor renumit, născut în Rabat, cu un loc larg pentru parcarea autovehiculelor. În acea zonă au fost postate câteva lucrării ale scuptorului și în 2011 inaugurată statuia sa, creată de doi foști elevi ai săi.

statuia Anton Agius (1933-2008)

Pentru a vedea Biserica Sf. Marcu (St. Mark church), am părăsit piața și am intrat pe străduțele înguste ale vechiului oraș. Sosiți în Malta (1383), călugării augustinieni au ridicat o mânăstire și o biserică în afara zidurilor Melitei. Distruse în atacul otoman (1555), au primit în îngrijire Capela Sf. Evanghelist Marcu, de pe dealul Saqqajja și găzduire lângă ea.  Apoi li s-a alocat un teren din oraș unde și-au reconstruit mânăstirea și biserica (1571-1588).

Fațada bisericii, realizată în stil renascentist, a rămas nemodificată până azi.

În timpul ocupației franceze a Maltei augustinienilor li s-a cerut să-și părăsească mănăstirea și să se mute la mănăstirea din Gozo. Spațiul de acolo fiind prea mic, mulți călugări s-au întors la familiile lor, dar la sfârșitul anului 1798 s-au întors la Rabat, mânăstirea fiindu-le retrocedată.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial în parterul mânăstirii a funcționat o școală de băieți. Subsolul a adăpostit peste 300 de persoane și mobilier din casele bombardate.   

Sub o mare parte a teritoriului orașului s-au păstrat numeroase catacombe. Pe unele din ele, în funcție de timpul disponibil, urma să le vizitez și eu.

Deși ador străduțele vechilor fortărețe, pe care te poți plimba ca într-un labirint, neavând suficient timp, m-am îndreptat spre strada Sf. Pavel, care ducea spre catacombe.

În drum urma să văd o altă biserică, ridicată de franciscani, împreună cu o mânăstire, imediat după ce au sosit în Malta (1492).

Biserica Nașterea Maicii Domnului (The Church of the Nativity of Our Lady), numită de localnici ta’ Ġieżu, a fost extinsă în 1757, cu ajutor financiar din Italia, Spania și Portugalia. Interiorul a fost decorat cu picturi, sculpturi și odoare de preț.

În 2017, după ce o parte a tavanului s-a surpat, distrugând altarul din marmură, biserica a fost închisă și i s-a creat un acoperiș temporar.

Pe strada Sf. Pavel am trecut pe lângă Casa Bernard (Bernard House), construită în secolul XVI, de familia după care a fost numită, pe locul unui fost turn de veghe, la rândul lui ridicat pe fundații romane, a căror ruine se pot vedea în pivnița ei.

Încă câteva case și în față se contura Piața Sf. Pavel, numită după bazilica care tronează pe o latură a ei. Bazilica Sf. Pavel (The Basilica of St. Paul) se află pe locul unei foste biserici, menționată de Episcopul Hilarius ca „ecclesia Sancti Pauli de crypta”, împreună cu un cimitir și un șanț roman din zonă (1336)., care a fost înlocuită cu altă biserică în 1578.

Actuala biserică a fost ridicată cu ajutorul financiar al nobilei Cosmana Navarra (1653-1683). Sub ea se află o grotă în care se spune că a trăit și predicat creștinismul Sf. Pavel (60 e.n.), în secolul XVII devenit loc de pelerinaj. Grota poate fi vizitată într-un circuit care pornește din Muzeul Winacourt. În anul 2020 biserica a fost ridicată la rangul de bazilică minoră.  

Se spune că Sf. Pavel l-a vindecat pe tatăl lui Publius, prefectul de atunci, devenit primul Episcop al Maltei. În cinstea lui, anexat de bazilică, în 1617 a fost construit Sanctuarul Sf. Publius (St. Publius Sanctuary), care a fost îngrijit de cavalerii Ordinului Sf. Ioan. A fost refăcut în1692 și 1726.

Interiorul a fost decorat cu picturi reprezentându-i pe Sf. Publius predicând,  martiriul său, consacrarea ca episcop, pe Marele Maestru Alof de Wignacourt, susținător al cultului Sf. Pavel și pe Papa Paul V, susținător financiar al sanctuarului și grotei.

În spatele altarului a fost postat un tablou, reprezentând-o pe Fecioara Maria cu Pruncul Isus în brațe, acesta ținând în mână crucea cu opt colțuri, folosită de Ordin. La picioarele ei au fost pictați Sf. Ioan Botezătorul și Sf. Publius.

În 1753, în dreapta altarului, s-a creat Capela Sf. Sacrament, decorată în stil baroc, în care a fost postată o pictură reprezentând Cina cea de Taină a lui Cristos.

Pe o altă latură a pieței se află Biserica Sf. Cataldus (St. Cataldus Church), una dintre puținele biserici dedicată sfântului irlandez, Episcopul de Taranto din Apulia, despre care se spune că a fost venerat de normanzii sosiți în Malta.

Sub biserică se află Catacombele Sf. Cataldus, foste morminte din secolele II-III în care, anual, la aniversarea înmormântării, familia se aduna și ținea o masă comemorativă.

În Rabat își are sediul Nunțiatura Apostolică a Sfântului Scaun în Republica Malta (misiune diplomatică religioasă).

Citește și Rabat, Malta- Muzeul Wignacourt, Grota și Catacombele Sf. Pavel

Orașul Mdina, Malta

Publicat pe de
Răspunde

Orașul Mdina, vechea capitală a Maltei, este situat pe un deal, în regiunea central-nordică a insulei. Din Hamrun, unde eram cazată, am luat singurul mijloc de transport în comun, autobuzul și  după cca. 30 minute am coborât la mică distanță de intrarea în orașul fortificat Mdina. Pe drum mă gândeam la istoria localității.  Pe teritoriul ei săpăturile arheologice au scos la iveală urme de locuire încă din anii 5.200 î.e.n.. Insula a fost colonizată pe rând de fenicieni (1.000 î.e.n.), greci (736 î.e.n.), cartaginezi (400 î.e.n.) și romani (218 î.e.n.).

Până la poarta de intrare în oraș am trecut pe lângă fostul Casino Notabile, o casă construită în jurul anilor 1887-1888, din calcar, cu o bază din lut. Casa, în stil eclectic, era situată în afara zidurilor orașului, pe dealul Saqqajja. Pentru că de acolo se vedea întreaga panoramă a zonei, a fost numit și Point de Vue.

Orașului Mdina  a fost  fondat de fenicieni în jurul anului 700 î.e.n., cu numele Maleth. Când Malta a fost ocupată de romani, aceștia au format o așezare, numită Melita, care cuprindea actualele orașe Mdina și Rabat, pe care au încojurat-o cu ziduri de apărare. Guvernatorul și-a construit reședința la Mdina. Se spune că după ce a naufragiat în zonă (62 e.n.), Sf. Ap. Pavel din Tars, primul evreu sosit în Malta, a fost găzduit în Mdina, de unde a început să propovăduiască creștinismul.   

A urmat dominația bizantină (sec. IV-IX), apoi Malta a fost cucerită de arabi (870 e.n.), urmați de normanzii din Regatul Siciliei (1091), care au înconjurat Mdina cu un sistem de fortificații, cu două ziduri de apărare, între care se afla un șanț adânc, separând-o de Rabat. Intrarea principală era situată aproape de colțul de sud-est al orașului și era formată din trei porți, separate de trei curți. În apropierea ei se afla un turn, numit Turri Mastra. În 1429 sarazinii au încercat să cucerească cetatea, dar au fost respinși. Imediat după atac (1448), la nivelul porții a fost construit un  avanpost fortificat (barbacană).

În 1530 Malta a fost ocupată de cavalerii Ordinului Sf. Ioan, Cavalerii Ospitaliei, numiți și Cavalerii de Malta, deoarece au condus-o până în 1798, când Malta a fost ocupată de francezi și Ordinul a fost expulzat. Ordinul a lăsat capitala Mdina neocupată, stabilindu-se în Birgu. Preluând puterea, treptat capitala a pierdut controlul asupra populației țării. În timpul domniei lui Juan de Homedes y Coscon fortificațiile Mdinei au fost modernizate, astfel a putut să se apere împotriva marelui atac otoman (1551). Mare parte a orașului a fost distrusă de cutremurul din 1693. În 1772 Marele Maestru António Manoel de Vilhena  a ordonat refacerea și restaurarea lor.

Poarta Principală (Mdina gate) a fost refăcută în stil baroc (1724). Pentru a fi accesată, podul cel vechi din lemn distrus, s-a construit un pod de piatră, decorat cu statui, două reprezentând lei care țin stema orașului și a lui Vilhena.

La exterior poarta a fost decorată cu pilaștri dubli. În partea superioară a fost postată stema Mdinei.

În interior a fost decorată cu statuile sfinților patroni ai Maltei, Sf. Publius, Sf. Agata și Sf. Pavel. Poarta a fost restaurată în 2008. A fost locul unor filmări din Games of Thrones. 

Traversând poarta se intră în Piața Sf. Publius. Acolo s-a aflat vechiul turn Turri Mastra, distrus în marele cutremur (1683), care a fost demolat și înlocuit cu Torre dello Standardo (1725-1726), turn de semnalizare din care în fiecare seară se trăgea cu arma pentru a se închide porțile și, prin aprinderea de torțe, se semnalizau eventualele incendii sau atacuri. În timpul Revoltei Malteze (1798) împotriva francezilor rebelii au ridicat pe turn steagurile malteze, napolitane și portugheze. Văzându-le, Marina Portugheză a sosit în ajutor. În timp turnul a fost folosit pentru cazarea personalului unui sanatoriu, până în 1888 ca birou pentru telegraf, apoi a găzduit Secția de Poliție, până când aceasta s-a mutat într-o clădire de vis a vis (2002) și azi servește ca Centru de Informare Turistică și pentru evenimente culturale ocazionale.

Secția de Poliție Mdina

Curțile vechilor porți au fost demolate pentru construirea Palatului Vilhena (Vilhena Palace). În timpul săpăturilor s-au descoperit  vestigii post-punice, mici părți din ruinele fostului fort, Castellu di la Chitati (sec. VIII) și ruinele Palatului Giuratale, construit pe locul fortului pentru consiliul administrativ civil, numit Università, distrus de cutremurul din 1693. Clădirea, în stil baroc francez, în formă de U, a fost înconjurată de loggi. Pe fațada principală, ușa de intrare a fost flancată cu coloane corintice. Deasupra ei s-a postat stema și un relief de bronz al lui Vilhena. În perioada 1860-1907 palatul a fost transformat în sanatoriu pentru armata britanică. Din 1909 Regele Edward VII l-a transformat în Spital TBC, numit Spitalul Connaught, după prințul care l-a dotat cu echipamente, care a funcționat până în 1956. Din 1973 până azi în el funcționează Muzeul de Istorie Naturală (Natural History Museum) cu  mostre de floră și faună, fosile, roci, minerale și diorame ale habitatelor malteze. Clădirea a fost restaurată în anul 2002.

Începând de sub Poarta Principală până sub aripa dreaptă a Palatului Vilhena, subteran se întind pasaje secrete, camere, celule, amenajate pentru a arăta temnițele malteze începând cu epoca romană până la perioada cuceririi Maltei de către trupele lui Napoleon, în cadrul Muzeului Temnițelor (Dungeon Museum).

Lângă palat s-a construit Corte Capitanale, Tribunalul Mdina (Mdina Court), care de fapt nu avea putere de decizie, instanțele aflându-se sub jurisdicția Ordinului Sf. Ioan. Fațada clădirii, în stil baroc francez (1726-1728), a fost decorată cu pilaștri toscani și corintieni, pentru a susține cornișa. Deasupra ușii principale s-a creat un balcon, flancat de statuile alegorice ale Justiției și Milei. Tribunalul a fost legat de Palatul Vilhena și de Palatul Episcopal, ultimul cu rol de decizie în instanță, prin pasaje secrete, azi desființate. În 1813 Corte Capitanale a fost mutată la Valletta, în palatul Castellania. Azi în el funcționează Consiliul Local Mdina (Mdina Local Council).

Lipită de clădire, Logia Heraldului, structură cu trei arcade, cu o terasă deasupra, presupusă a fi fost construită în secolul XVII, a fost folosită de strigătorii orașului, ofițeri ai curții regale, pentru a anunța oamenilor noile decrete.

Înaintând spre centrul orașului am trecut pe lângă Capela Sf. Agata (St. Agatha Chapel), capelă romano-catolică, ridicată  în 1694 pe locul unei capele vechi, până în 1661 deținută de familia Gatto Murina, ulterior dată bisericii din Malta, care a fost distrusă în marele cutremur  (1693). Deasupra ușii de intrare se poate vedea și azi inscripționat numele primilor fondatori. În capelă se află un tablou care o prezintă pe Sf. Agatha, patroana Maltei, împreună cu Sf. Adrian.

Pe o străduță adiacentă călugărițele benedictine, sosite în Malta în secolul XV, în jurul anului 1418 au construit o mânăstire cu  o capelă, menționată în documente din 1555. În jurul anului 1625, prin inițiativa Episcopului Baltassare Cagliares, capela a fost transformată în actuala Biserică Sf Petru (St. Peter’s Church). În spatele altarului a fost postat un tablou care înfățișează Madona și copilul Isus în brațe, împreună cu Sf. Petru, Sf. Benedict și  Sf. Scolastica (1682).

Printre casele, majoritatea construite după marele cutremur, am ajuns în Piața Sf. Pavel.

Casa del Magistrato

Piața a fost realizată la sfârșitul anilor 1720, în fața Catedralei, prin demolarea unor case. A fost lărgită la începutul secolului XIX, demolându-se alte case. Pe o latură a pieței se afla Palatul Gourgion (Gourgion Palace), o clădire în stil baroc, ocupată de cavalerii  Ordinului (1728). O dată cu extinderea pieței i s-a modificat fațada în stil neo-gotic, peste ferestre și ușa de intrare creându-se arcade și la primul nivel balcoane decorate.  

După ce am vizitat Catedrala Metropolitană Sf. Pavel și Muzeul Catedralei am continuat plimbarea spre Piața Bastionului. Printre clădirile vechi, biserici și palate parcă făcusem o călătorie în timp și trăiam evenimentele de atunci. Capela Sf. Fecioară a Cetății, sau Capela Sf. Roque (St. Roque Chapel), a fost construită în secolul XVIII pe locul Capelei Sf. Cruce (1393), demolată în 1681. În noua capelă a fost postat un tablou care o înfățișează pe Fecioara Luminii. După el, în timp, capela a fost numită și Maica Domnului a Luminii.

Biserica Buna Vestire (Church of Annunciation of Our Lady), cunoscută și ca Biserica Carmelitană (Carmelite Priory), se află pe locul vechii Capele Nașterea Mariei, care în 1650 a intrat în posesia carmeliților. Aceștia au înlocuit-o cu actuala biserică (1660-1675), în stil baroc maltez, lângă care au construit o mânăstire (1678). După marele cutremur (1693), când Catedrala a suferit avarii grave, a preluat rolul ei, până a fost refăcută (1702).

Interiorul, cu șase capele,  a fost decorat cu picturi, odoare valoroase și sculpturi, între care statuia Maicii Domnului de pe Muntele Carmel.

În spatele altarului a fost postat tabloul Vestirea Domnului, înrămat cu lemn sculptat și aurit (1677). Sub biserică a fost amenajată o criptă.

În timpul atacului francez, pentru ocuparea insulei, în calea lor au jefuit tot ce era valoros, pentru finanțarea războiului lui Napoleon. Biserica a fost și ea jefuită. Despre acele vremuri circulă o legendă care spune că unii dintre rebelii maltezi au încuiat biserica, au tras clopotul, dând alarma, fiind inițiatorii Marii Revolte Malteze.

În secolul XVII în Mdina s-a mutat familia nobiliară Constanzo, italieni din Napoli, ai cărei membrii în decursul timpului au ocupat funcții importante, Piero fiind senator în Messina, Giovanni judecător în Palermo, Matteo comandant al cavalerilor de Malta (1482), etc. În 1666 au construit Palatul Constanzo (Constanzo Palace), clădire cu două etaje, cu un balcon deasupra ușii de intrare și cu pivnițe subterane, despre care se spune că, pentru a se ascunde, au fost folosite de carbonari. Palatul a găzduit și suporteri ai lui Garibaldi. Sub dominația britanică, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, a fost folosit ca sediu al ofițerilor și din 1950 ca școală conventuală de fete. Ulterior a fost transformat în restaurant și azi găzduiește Medieval Times Show, care arată viața locală din secolele XIV- XV.

În apropiere se află o clădire, a doua ca vechime din Mdina. Pe locul ei în secolul XIII exista casa La Rocca, mult mai extinsă decât actualul palat. Ulterior o parte din ea a fost folosită ca sinagogă. În secolul XV,  deținută de familia Cumbo, fațada a fost modificată în forma actuală. Un secol mai târziu  a intrat în posesia lui Ambrosio de Falsone, șeful Consiliului Local, iar în 1524 a fost moștenită de vărul său, Vice-Amiralul Michele Falsone, familie după care este numit azi Palatul Falsone (Falsone Palace). Acesta l-a extins și  la etaj a adăugat ferestre decorative. Următorul proprietar, Matteo Falsone, adoptând ideile lutherane, Inchiția l-a persecutat, i-a confiscat palatul, averile și a fost nevoit să părăsească insula, refugiindu-se în Sicilia (1574). Palatul a trecut în proprietatea familiei Cumbo-Navara (1657) și în decursul timpului a suferit mai multe modificări. Apoi a fost împărțit în mai multe case.

În 1927 una dintre ele a fost cumpărată de Olof Frederick Gollcher, suedez care deținea o afacere de transport maritim, ce funcționează și astăzi în Malta sub numele de The Gollcher Group, care a luptat pentru Malta în cele Două Războaie Mondiale. Fiind colecționar de artă, până în 1938 a achiziționat tot palatul, l-a modificat și și-a mutat colecțiile în el. Pentru a completa portalul principal al fațadei, a adăugat o ușă arcuită. În curtea interioară a construit o scară de acces, siculo-renascentista și o fântână pseudo-siculo-normandă și la numit Casa Normandă. În anul 2001 palatul a fost restaurat și din 2007 transformat în muzeu, întreținut de o fundație înființată de Gollcher. Cele 17 săli ale muzeului arată viața de zi cu zi a familiei Gollcher. Cu mobilier și obiecte de epocă sunt create o bucătărie, studioul lui Gollcher, dormitoare, o armurărie și biblioteca cu o colecție de 4.500 de cărți și manuscrise.

Amintind de islaeliții, presupuși că au venit prima dată în Malta împreună cu comercianții fenicieni (sec. IX î.e.n.), primul evreu cunoscut fiind Sf. Pavel (62e.n.), care a naufragiat, pe zidul unei case am văzut postată o placă cu inscripția Vechea Piață Evreiască de Mătase (The Old Jewish Silk Market).

Sub succesiunea de cuceritori ai insulei, pentru a le finanța campaniile militare, evreii au fost supuși unor taxe grele. În Mdina, capitala de atunci a Maltei, o treime din populație erau evrei. Deși în 1492 au fost expulzați, o parte din ei a rămas în Malta. După ce Ordinul Sf. Ioan a preluat puterea (1530), au fost folosiți ca sclavi pentru construcția orașelor, fortificațiilor, răpiți de cavaleri, împreună cu musulmanii, și vânduți speculanților.

În 1798, Malta fiind cucerită de francezi, Napoleon a exilat Ordinul și a eliberat evreii. După doi ani insula a intrat sub dominația britanică și a început imigrarea evreilor, veniți din Gibraltar, Anglia, Italia, Portugalia, Tripoli și Tunisia. În timpul celui de al Doilea Război Mondial Malta a fost singura țară care nu cerea vize evreilor care fugeau din Europa nazistă. 

În apropierea zidurilor Mdinei,  pe una din laturile actualei Piețe a Bastionului (Bastion Square), evreii au construit o sinagogă, care a fost distrusă de cutremurul din 1693.

Pe locul ei azi se află Casa Beaulieu (Beaulieu House).

Zona bastionului este amenajată cu bănci pentru relaxare. Este vizitată mai ales pentru panorama care se înfățișează de la înălțimea zidurilor.

De acolo, îndreptându-mă spre ieșirea din oraș, am străbătut străduțele din partea de vest a orașului.

Într-una din casele vechi, Casa Magazzini, construită de cavaleri pentru a depozita muniția, azi funcționează  Muzeul „Cavalerii din Malta” (The Knights of Malta Museum) în care prin 34 de tablouri și un spectacol audio-vizual 3D se evocă viața cavalerilor, bătăliile purtate, începând cu anul sosirii lor în Malta (1530) până la expulzarea făcută de francezi (1798).

Încă două biserici și vizitarea Mdinei lua sfârșit.

Biserica Sf. Petru în Lanțuri (St. Peter in Chain Church) a fost construită la sfârșitul secolului XVI, pe locul uneia menționată în 1575 de Episcopul Martino Royas ca fiind antică. Biserica simplă, formată doar dintr-o navă, cu un fronton care susține o cornișă înclinată și o clopotniță abia vizibilă, în timp s-a deteriorat și a fost restaurată în anii 1956. 

Prima Biserică Sf. Nicolae (St. Nichola’s Church) a fost construită în 1434. La cererea lui Bartolomeo Vella, în 1685 a fost înlocuită cu actuala clădire, în formă de cruce grecească, cu o cupolă. Azi, nefolosită în scopuri religioase, păstrează artefacte din Catedrala Mitropolitană, în special din Capella Ardente a Catedralei, care a fost folosită cândva în serviciile funerare ale unor oameni de seamă

Am ajuns la a doua poartă din Mdina, Poarta Grecilor (Greeks Gate), considerată a fi singura din Malta care a supraviețuit din perioada secolelor XII-XIII, când a fost construită, o dată cu zidul interior al orașului. Poarta ca atare a fost creată în 1550, ca intrare printr-un bastion. În secolul XVIII, când fortificațiile au fost extinse, fațada exterioară a fost modificată.

Citește și Rabat, Malta- Muzeul Domvs Romana și câteva biserici

Mdina, Malta- Catedrala Metropolitană Sf. Pavel și Muzeul Catedralei

Publicat pe de
Răspunde

Catedrala Metropolitană Sf. Pavel (St. Paul’ s Metropolitan Cathedral) din Mdina, Malta, este situată într-o piață largă din centrul orașului. Este numită „Metropolitană” deoarece de aici Arhiepiscopul Mitropolit,  șef al Provinciei Ecleziastice Malta și Gozo, guvernează și coordonează Eparhia. 

Conform tradiției, pe locul ei a existat un palat, reședință a guvernatorului Melitei (Malta), Sf. Publius, primul Episcop al Maltei . Acesta l-a găzduit pe Sf. Ap. Pavel din Tars, primul evreu sosit în Malta, după ce a naufragiat în zonă (62 e.n.). Drept mulțumire, Pavel a vindecat mulți bolnavi, inclusiv pe tatăl lui Publius. Se spune că prima Biserică Sf. Fecioară Maria a existat din acele timpuri.

După invazia aglabidă (870), arabii au folosit-o ca moschee. O dată cu invazia normandă (1091), creștinismul redevenind religia dominantă a insulei, pe locul ei a fost construită Catedrala Sf. Pavel (sec. XII-XIII) care, în decursul timpului, a suferit extinderi și modificări. În timpul marelui cutremur din 1693 clădirea a fost grav avariată, rămânând doar corul și sacristia, care au fost încorporate în catedrala construită ulterior (1969-1705), în stil baroc, cu influențe din arhitectura malteză.

La fațada principală s-a creat un spațiu deschis (parvis), accesat prin câteva trepte. A fost împărțită în trei secțiuni, de pilaștri micști, corintici și dorici, în care s-au creat trei uși. Deasupra porții principale, sub stema Maltei, s-a așezat cea a Episcopului de la acea vreme, schimbată o dată cu ocuparea postului de următorul episcop. De o parte și de cealaltă s-au postat stemele Marelui Maestru Ramon Rabasa de Perellós y Rocafull și a Episcopului Maltei Davide Cocco Palmieri. Superior fațada se termină cu un fronton triunghiular. Pe părțile laterale au fost construite turnurile-clopotniță, la vremea aceea dotate cu 6 clopote. Deasupra bisericii, pe un suport înalt (tambur), s-a construit o cupolă octogonală, terminată cu un felinar.

În interior, ușa principală, păstrată de la vechea biserică (1530), este flancată de statuia Sf. Publius, primul Episcop de Malta, realizată în 1885 și o cristelniță din 1495, care a supraviețuit cutremurului.

Biserica prezintă o navă centrală, două coridoare și două capele laterale. A fost decorată cu fresce, picturi, sculpturi și dotată cu orgi.

O parte din marmura folosită a fost luată din ruinele romane locale, sau adusă de la ruinele din Cartagina.

Tavanul și cupola fost pictate de pictori sicilieni cu fresce care înfățișează viața Sfântului Pavel (1774). Cele de pe cupolă au fost distruse în 1856 de un  cutremur. Ulterior refăcute, li s-au adăugat alte picturi și trei vitralii care descriu Botezul Sf. Pavel, Concepția Imaculată și Sf. Iosif (sec. XIX). Tavanul a fost restaurat în 1954.

În Capela Sf. Răstigniri (Chapel of the Holy Crucifix) se află statuia din lemn a lui Isus răstignit pe cruce, donată de Episcopul Miguel Balaguer Camarasa în 1648. Podeaua din marmură colorată, frumos decorată, a fost realizată în 1765. Pe peretele din stânga al capelei se află o copie a picturii Sf. Pavel întronat, ținând o sabie și o carte (1767), cea originală fiind azi păstrată în Muzeul Catedralei.

Capela Sf. Publius (St. Publius Chapel), numită după primul Episcop de Malta,  are un altar din marmură pe care este postată stema Episcopului Gori Mancini. Pictura din spatele lui îl prezintă Martiriul Sf. Publius. Sub podeaua capelei în timp au fost înmormântați câțiva Episcopi de Malta.

De fapt în catedrală sunt îngropate rămășițele mai multor episcopi și canonici, precum și laici din familii nobiliare, ale căror pietre funerare, sau plăci de marmură comemorative, ocupă cea mai mare parte a podelei.

Azi catedrala este înscrisă pe lista Patrimoniului Istoric al Maltei ca monument de gradul 1.

În 1897 în câteva săli anexe s-a amenajat Muzeul Catedralei (Cathedral Museum). Spațiul devenind necorespunzător, muzeul a fost mutat în clădirea Seminarului Arhiepiscopiei, aflată lateral de catedrală.

Clădirea a fost construită în perioada 1733-1742, în stil baroc. Poarta principală a fost flancată de doi pilaștri, ornați cu statui, care împreună cu capiteluri corintice și dorice, susțin un balcon.

În formă de U, cu trei niveluri, înconjură o curte interioară.

Atât parterul cât și etajele cuprind numeroase colecții de artă, argintărie, mobilier, veșminte religioase, vechi inscripții, etc.

În muzeu sunt expuse lucrări de artă religioasă și laică, din perioada secolelor XVI-XX și 76 de gravuri în lemn, executate de Albrecht Dürer (1471-1528).

Există o galerie doar pentru monezile păstrate încă din antichitate, alta cu argintărie religioasă, obiecte casnice și bijuterii.

Muzeul păstrează acte și documente din secolul XIV, scrise de notarii evrei în limba malteză, cu grafie ebraică, cele mai vechi înscrieri în limba malteză descoperite până azi.