Arhive categorie: Țările Nordice

Grădinile și Castelul Rosenborg, Copenhaga, Danemarca

Publicat pe de
Răspunde

Grădinile Castelului Rosenborg (Kongens Have) din Copenhaga, Danemarca, au fost amenajate în stil renascentist olandez după ce regele Christian IV a achiziționat terenul (1606).

Cuprindeau o parte în care se cultivau legume și fructe, o parte pentru relaxare cu rondouri de flori, statui, o fântână și un pavilion mic.

Hans Christian Andersen

În locul pavilionului până în 1624 a fost ridicat Castelul Rosenborg (Rosenborg Slot). În grădini, într-o porțiune  au fost amenajate alei direcționate ca niște raze de cerc în centrul cărora a fost construită  o casă de vară (1669).

Am intrat în parc, azi întins pe 12 hectare, pe lângă Teatrul de Marionete (Marionetteatret).

Am urmat aleile până la un loc amenajat ca loc de joacă (Legepladsen).

În apropierea locuinței regale în 1606 a fost ridicat Pavilionul Albastru, pavilion muzical legat sonor prin tuburi de camera regală de la etaj, transformat într-un loc de masă intim (1671) în care familia regală putea sta singură, fiind servită printr-o trapă care urca și ridica masa din bucătăria amenajată la parter și a fost numit Schitul. Castelul a fost folosit ca reședință regală până în jurul anului 1710 apoi a fost abandonat, familia regală mutându-se în palatul nou construit. În 1773 grădinile au fost renovate și deschise publicului.

Pe locul Schitului ruinat a fost construit Pavilionul Hercules (Hercules Pavillonen), în stil neoclasic. A fost numit după statuia lui Hercules postată într-o nișă centrală între 2 coloane toscane. De o parte și de alta în 2 nișe mai mici au fost așezate statuile lui Orfeu și Eurydice. Din 1810 în el a funcționat o cofetărie elvețiană, în secolul XX ca reședință a grădinarului principal apoi club de dansuri populare. După ce a fost renovat (1999) și până azi la parter funcționează  Café Herkules iar la etaj se desfășoară activități culturale.

De la pavilion, străbătând două alei, în partea de nord-vest a parcului am ajuns în Grădina trandafirilor (Rosenhaven).

La capătul ei era postată statuia Reginei Caroline Amelie (Dronning Caroline Amalie).

Grădina era amenajată lateral de castel.

În sfârșit mi-am atins țelul, Castelul Rosenborg (Rosenborg Slot) în care azi funcționează Muzeul Regal. Clădirea era înconjurată în trei părți de un șanț cu apă, șanț de apărare, azi inutil dar frumos.

După 1710 a fost folosit de familia regală doar în două situații de criză, când Palatul Christiansborg a ars într-un incendiu (1794) și în timpul atacului britanic (1801). Am ales una dintre cele patru căi de intrare din parc și am trecut un podeț peste șanțul cu apă.

Castelul a intrat în proprietatea statului, amenajat ca muzeu și deschis publicului în anul 1838. Accesul în castel se face și azi pe cele două intrări principale, Poarta Regelui și Poarta Reginei.

În muzeu se pot vedea cu colecțiile regale, tezaurul cu bijuteriile coroanei, Coroana Daneză, etc., care prezintă perioada monarhiei absolute din secolele XVII-XIX,  la etajul trei Sala lungă (1624) fostă sală de bal, apoi din 1710 pentru recepții regale, banchete, transformată în secol XIX în Sala Cavalerului în care sunt etalate mobilier de argint, steme, tronul, pe pereții laterali evenimente istorice din timpul domniei Frederik IV. Fotografiatul era interzis.

În 1709 în parc a fost construită Baraca Roseborg pentru a găzdui Garda Regală, actual ocupată de paznicii castelului și între anii  1760-1763 Casa Comandantului, azi spațiu expozițional.

Citește și Copenhaga, Danemarca- Zona Parkmuseerne

Copenhaga, Danemarca-prin zona Nyboder

Publicat pe de
Răspunde

În Copenhaga, Danemarca, după ce am vizitat zona Langelinie și Kastellet am traversat  Parcul Churchill.

M-am îndreptat spre zona Nyboder dorind să ajung la Castelul Rosenborg.

Zona a fost amenajată de Regele Christian IV în afara orașului fortificat cu locuințe pentru personalul tot mai numeros al Marinei Regale (1631-1641), clădiri asemănătoare barăcilor militare. Când  Poarta de Est a fost mutată zona a fost integrată în oraș.

Au fost amenajate școli și un spital private, o forță de poliție locală dar pentru aceste facilități bărbații din zonă au fost obligați să nu părăsească armata timp de 20 de ani.

Până în 1796 zona s-a tot extins prin construirea de case noi ulterior jumătate din ele au fost vândute sau demolate (1853-1878).

În mijlocul zonei Nyboder, în Piața Sfântul Paul (Sankt Pauls Plads) se afla Biserica „Sfântul Paul”, cunoscută ca Biserica Nyboder (Sankt Pauls kirke).

Biserica luterană a fost construită pe un teren donat de stat pentru a servi populația în creștere a orașului (1872-1877). A fost ridicată în stil lombard, din cărămidă roșie și la exterior decorată cu jaluzele, arcade, coloane și pinacule pe colțuri.

În 1888 a suferit reparații majore.

Depășind o clădire mai nouă (1903) am intrat pe străduțele mici, întortocheate.

Aveam impresia că mă aflam pe un tărâm de basm unde casele colorate parcă se intercalau cu natura.

La capătul uneia dintre străduțe se înălța turnul unei biserici pe care de abia așteptam să o văd.

Biserica Metodistă (Jerusalemskirken), a fost construită în stil renaștere romanică și renaștere bizantină, cu turnul  de aproximativ 50 metri înălțime. Primii metodiști au apărut în Copenhaga în anul 1859 și au folosit spații închiriate din magazinul Kongensgade.

Numărul lor crescând, au construit Biserica „Sfântul Paul” (1866)), nume schimbat în Biserica „Sfântul Marcu” (1894) o dată cu construirea altei biserici care a preluat hramul „Sf. Paul”.

Ultima denumire, cea actuală, a primit-o în  1912. Doi ani mai târziu clădirea a fost distrusă într-un incendiu apoi reconstruită în decursul unui an.

De la biserică am urmat o stradă mai circulată, pe lângă clădirile aliniate „ca la armată”. Am fost  impresionată în mod plăcut văzând florile și verdeața cu care erau ornate  diferite zone contracarând imaginea sobră a clădirilor.

Sølvgades Skole

Pe lângă niște clădiri, ale căror pereți erau pictați cu scene copilărești, m-am îndreptat spre intrarea în Grădinile Castelului Rosenborg.

Citește și Grădinile și Castelul Rosenborg, Copenhaga, Danemarca

 

Copenhaga, Danemarca- zona Langelinie

Publicat pe de
Răspunde

Orașul Copenhaga (København),  capitala Danemarcei, numele său însemnând Portul Comercianților, este situat pe coasta estică a insulei Sjaelland și insula Amager, la Marea Baltică.

Primul obiectiv vizitat, simbol al orașului, a fost Mica Sirenă (Den lille Havfrue). O statuie din bronz de 175 kg, cu înălțimea de 1,25 metri, situată pe o stâncă la malul apei pe Promenada Langelinie (1913), reprezenta transformarea sirenei în om. Inspirată din basmul lui Hans Christian Andersen a devenit foarte cunoscută, copiată în aproximativ 13 exemplare și postate în diferite locații din lume.

În acea dimineață mi-am propus să vizitez zona Langelinie unde se aflau o promenadă, un dig, un parc și o cetate.  În secolul XVII în acea zonă exista o alee unde localnicii se relaxau plimbându-se pe malul apei. Ulterior, zona devenind militară prin construirea Kastellet, aleea a fost închisă timp de aproape două secole.

În secolul XIX în zonă au fost construite conace private ale burgheziei orașului când au fost amenajate o promenadă și un parc în care populația putea intra doar contra unei taxe. Acestea au fost deschise publicului în anul 1848. După câțiva ani a fost creat un port liber, promenada transformată în stradă și Langelinie a devenit un dig (1887-1894). A fost creată Langelinie Marina (1890) unde lucrătorii din șantierele navale puteau să-și ancoreze bărcile mici pentru pescuit care în timp a devenit port de agrement.

De la Langelinie Marina până la digul Langelinie, unde azi acostează majoritatea navelor de croazieră, se întinde Parcul Langelinie, cu multe monumente, statui, un loc de joacă, etc. Coloana Ivar Huitfeldt a fost ridicată pentru comemorarea amiralului Huitfeldt și a echipajului său uciși într-o luptă navală cu suedezii în Marele Război de Nord (1886). În vârful coloanei de marmură înaltă de 19 metri se afla statuia Victoriei, la bază reliefuri reprezentând portretul amiralului, nava și scutul.

statuia Regelui Frederick IX (1899-1972)

statuia Prințesei Marie

Am ajuns în Nordre Toldbod,  o zonă reamenajată în 1973 când clădirile istorice au fost demolate  și a rămas intact doar spațiul central de pe malul apei. S-au păstrat poarta Langelinie (Langelinie gate) dintre Esplanaden și clădirea Vilhelm Dahlerup (1868) în funcționează Autoritatea Portuară, fosta intrare principală în zonă. De o parte și de alta a porților de fier se aflau doi stâlpi pe care erau postate statuile lui  Mercur și Neptun și lateral de ei câte o casă de pază.

La cheiul din fața ei am văzut două pavilioane mici (1905), Pavilioanele Regale (Kongelige Avilanes), folosite azi de Familia Regală pentru transferul pe yahtul din portul Holmen.

În afara porții Langelinie în anul 1908 a fost inaugurată Fântâna Gefion (Gefionspringvandet) formată din bazine situate pe trei trepte. În cel superior era postată zeița nordică Gefjun conducând un grup de boi. Exprima o poveste mitică (secolul XIII) despre cum a fost creată insula Zeeland pe care s-a dezvoltat orașul Copenhaga.

Legenda spune că cei patru fii ai Regelui suedez Gylfi au fost transformați în boi. Pământul pe care au reușit să-l are într-o noapte a fost aruncat în mare, a ocupat porțiunea dintre Scania și insula Flyn și așa a apărut Zeeland. Fântâna a fost renovată în 1999 dar nu a funcționat decât începând cu anul 2014.

De la fântână am trecut Podul Gefion (Gefion bro), pod pietonal cu acces la Langelinie de-a lungul unei promenade înalte. A fost construit în anul 1894 pentru a conecta zona cu Portul Liber.

În apropierea podului de afla  Biserica anglicană „Sfântul Alban” (Helgen Alban Kirke), numită simplu Biserica Engleză,  sfântul fiind primul martir al Marii Britanii. Datorită traficului naval majoritar englez în  secolul XVI la Elsinore s-a stabilit o comunitate britanică care în timp a dezvoltat  și agenții de transport maritim englez. Legea dată de rege în 1665 stipula că doar luteranismul era permis în Danemarca dar  din secolul XVIII au început să se dea scutiri regale de la lege și anglicanii  și- au ținut serviciile religioase în spații închiriate.

Cu ajutorul primit din partea prințesei daneză Alexandra și cu permisiunea Ministerului de Război între anii 1885-1887  în apropiere de Kastellet a fost construită biserica în stil gotic timpuriu englez (Lancet Gothic), cu un turn prevăzut cu 8 clopote tubulare.  Cu ajutorul Prințului de Wales în anul 2013 au fost adăugate șapte clopote și azi toate cele 15 funcționează manevrate prin calculator.

După biserică începea Parcul Churchill (Churchillparken) care se întindea între  Kastellet și Esplanaden. În 1761 zona care înconjura Kastellet  în sud și vest era o  promenadă cu copaci (Esplanaden). După cel de Al Doilea Război Mondial locul a fost amenajat ca Muzeul Rezistenței Daneze (1957), au fost postate mai multe  monumente comemorând războiul. Primul (1955) a fost bustul lui Winston Churchill (Winstorn Churchill statue) amintind ajutorul acordat în război și din 1965 zona a devenit Parcul Churchill.

De la statuie am cotit pentru a intra în Kastellet, una dintre cele mai bine conservate cetăți din Europa de Nord. În 1626, sub domnia Regelui Christian IV al Danemarcei, pe coasta de nord a orașului a fost construită o redută pentru a păzi intrarea în port.

După asediul suedez (1658-1660) fortificația a fost extinsă, în colțuri au fost construite bastioane și a fost numită Portul Cetății Frederik (Citadellet Frederikshavn), uzual Cetatea (Kastellet).

Până la intrare aveam de trecut două poduri peste șanțurile cu apă înconjurătoare. Pe porțiunea dintre ele am văzut statuia Căderea Noastră (Vore Faldne), un memorial pentru soldații danezi care au făcut parte din Forțele Aliate.

În timpul invaziei germane (1940) cetatea a fost capturată fără a opune rezistență. După război și până azi a rămas o bază militară activă care aparține de Ministerul Apărării și care poate fi vizitată. Între anii 1989-1999  a fost renovată. Am intrat pe una dintre cele două porți ale cetății, Poarta Regelui (Kongens gate) situată spre sud, cealaltă din nord fiind Poarta Norvegiei.

Au fost construite în stil  baroc olandez (1663) și pe interior flancate cu case de pază. Poarta Regelui a fost decorată cu ghirlande, pilaștrii și un bust al Regelui Frederik III.

Între anii 1873-1874 pe partea interioară a Porții Regelui a fost construită Casa Gărzii Centrale (Vagt Kommandoren-Gl. Hovedvagt) cu o închisoare atașată.

În interior se aflau mai multe clădiri situate paralel. Rândurile (Stokkene) au funcționat inițial drept cazarmă pentru soldați apoi au primit denumiri după funcționalitatea lor iar în 1768 au fost modificate. Cele cinci bastioane au fost numite Bastionul Regelui (Kongens højborg), Bastionul Reginei (Dronningens højborg), Bastionul Contelui (Grevens højborg), Bastionul Prințesei (Prinsessens højborg) și Bastionul Prințului (Prinsens højborg).

Artilleristok

Hjmmevaernsfonden

Am urcat pe metereze în Bastionul Reginei (1712) unde se afla Casa de pulbere (Pulverhus), singura din cele două inițiale care a supraviețuit.

În cetate se mai aflau depozitul de Sud (Søndre Magasin) care a funcționat ca arsenal și depozitul de Nord (danez: Nordre Magasin) ca grânar, ambele cu capacitatea de a stoca cantitățile necesare în cazul unui asediu pe perioadă de patru ani și Biserica Cetate (1703-1704) conectată cu un complex de închisori (1721) pentru ca cei închiși să poată participa la slujbe.

În colțul de sud-vest s-a păstrat o Moară de vânt (1847), ultima funcțională din cele 16 de pe meterezele din Copenhaga.

Vizita încheiată, am ieșit din cetate pe lângă Muzeu Livjaeger (Livjaeger Museet).

Citește și Copenhaga, Danemarca- prin zona Nyboder

 

Helsingborg Suedia- Castelul Kronborg, Helsingør Danemarca

Publicat pe de
Răspunde

După puțina relaxare în  Göteborg m-am îndreptat spre Helsinborg, oraș situat pe coasta de vest a regiunii Skane, la granița cu Danemarca

De acolo urma să părăsesc Suedia traversând Marea Baltică cu feribotul.

Helsinborg a fost atestat documentar din anul 1085 când aparținea Danemarcei. În timp au avut loc mai multe lupte între sudezi și danezi. În secolul XVII, după încheiere unui război, prin tratatul de la Rocksilde (1657) Regele Gustav Carol X al Suediei a intrat în posesia întregii Peninsule Scandinavă astfel și a orașului.

Plaja Tropicală

Fiind port economic și strategic danezii au dorit să-l recucerească, au avut loc mici lupte dar fără nici un rezultat. De fiecare dată orașul a fost reconstruit.

La revedere Suedia !

Traversarea între cele două țări a durat 30 de minute pe care nici nu le-am simțit. Vasul era echipat cu baruri, magazine, nu aveai cum să te plictisești.

De pe feribot am întrezărit malul localității Helsingør din Danemarca unde se evidenția Castelul Kronborg (Kronborg Slot), pe care urma să-l vizitez.

După ce am debarcat m-am îndreptat spre Centrul Cultural (Kulturvaerft) care se găsea în imediata apropiere a intrării spre castel. În una din laturile centrului funcționa Muzeul Naval (Skibsværft Museum).

Lângă Centrul Cultural se deschidea un spațiu larg unde pe un canal erau ancorate nave vechi care aparțineau muzeului. În fundal se ridica maiestuos turnul Bisericii „Sfânta Maria”din Mânăstirea carmelitelor (Sct. Mariæ Kirke).

Lângă Centrul Cultural se afla și Muzeul Maritim (Museet for Søfart).

În sfârșit am pornit pe lângă zidurile de apărare ale fortăreței care formau un pătrat în jurul castelului și erau înconjurate de un șanț de apărare cu apă.

Am trecut un pod spre poarta de intrare în Castelul Kronborg.

În anii 1420 sub domnia Regelui Eric VII a fost construită o cetate (Krogen) la limita de nord-est a insulei Zeeland, pe un mic promontoriu de pe malul strâmtorii Øresund, care împreună cu cetatea Karnan de pe malul opus, aveau rol strategic și de control a navigației din și spre Marea Baltică. Navele erau obligate să plătească taxe substanțiale.

Sub domnia Regelui Christian III zidurile exterioare au fost completate cu bastioane (1558-1559). În curând între suedezi și danezi a început războiul care a durat șapte ani. Ulterior Regele Frederic II a refăcut daunele suferite și a extins bastioanele.

Cetatea medievală a fost transformată într-un castel renascentist (1570-1585) când clădirile separate au fost unite, înălțate cu un etaj și au format trei aripi ale castelului.

În aripa de nord au fost amenajate camerele regale și cancelaria, în aripa de sud o capelă, deasupra ei o sală mare de bal. Aripa de est a fost creată ca un pasaj, Galeria Reginei, prin care aceasta putea trece dintre dormitoare spre camerele de relaxare și sport. Castelul a fost denumit Castelul Regal, Kronborg.

Regele Frederic fiind un mare iubitor al teatrului, jucând chiar el în unele dintre ele, în anii 1600 castelul a devenit locul unde a fost creată de William Shakespeare piesa Hamlet (prințul Danemarcei) și în timp a devenit cunoscut ca și Elsinore.

În timpul Regelui Christian IV un incendiu provocat involuntar de doi muncitori a distrus o mare parte din castel (1629) dar în zece ani a fost refăcut.

A urmat un nou război în care suedezii au capturat castelul (1658-1660) și în el s-au mutat regina Suediei, Hedvig-Eleonora împreună cu cumnata sa. Comorile și operele de artă au fost luate ca pradă de război. Castelul a fost îmbunătățit cu o linie de apărare (Crownwork), noi metereze și a devenit pentru acea perioadă cea mai puternică fortăreață din Europa de Nord.

Din 1785 castelul a fost renovat , o parte transformat în cazărmi pentru armată și a funcționat ca închisoare. În capelă a fost amenajată o sală de gimnastică până în 1834 când aceasta și-a reluat activitatea religioasă. Sub administrația militară au avut loc mai multe renovări.

În 1816, la sărbătorirea a 200 de ani de la moartea lui Shakespeare, cu o distribuție formată din soldații garnizoanei, la castel a fost interpretată pentru prima dată piesa Hamlet.

Când armata a părăsit castelul (1923) acesta a fost recondiționat și deschis publicului în 1938. Din anul 2000 Castelul Kronborg face parte din lista UNESCO. Fiind timpul înaintat și înnorându-se nu am reușit să vizitez interiorul. Mă aștepta încă o oră de parcurs până la țelul final din acea zi,  Copenhaga.

Citește și Copenhaga Danemarca- zona Langelinie

 

 

 

 

Oprire scurtă în Göteborg Suedia

Publicat pe de
Răspunde

De la Sandika Norvegia, pentru a ajunge în Danemarca aveam să parcurg un drum lung, uneori  paralel cu Marea Nordului.

Normal că în atâtea sute de kilometri au fost necesare câteva opriri.

După aprox 300 km (3:30 ore) m-am oprit pentru o oră în orașul Göteborg, al doilea ca mărime și cel mai important port din Suedia, situat pe malul Mării Nordului, pe malul strâmtorii Kattegat. Imediat după intrarea în oraș, lateral, pe dealul Gullberg am văzut fosta Fortăreață Skansen Lejonet. A fost construită în afara zidurilor orașului (1687) pe locul unei vechi cetăți, Gullberg hus (1303) care a fost distrusă de mai multe ori în luptele suedeze cu danezii apoi reconstruită. Actual locația este folosită pentru desfășurarea de banchete, nunți, conferințe, etc.

Am trecut pe lângă Gara Centrală (Centralstation), cea mai veche stație de cale ferat din Suedia încă în funcțiune.  Prima clădire a fost ridicată pe locul unei foste închisori și gara a fost deschisă în 1858. Datorită creșterii traficului a fost modificată și extinsă (1928-1930 și 2002-2003).

În față mi s-a arătat clădirea Lilla Bommen (1989), denumită popular „Rujul” (Läppstiftet), un zgârie-nori cu partea superioară roșie, înalt de 86 metri, cu 22 de etaje  în care funcționează spații de birouri și comerciale. Clădirea era dotată cu un lift care urca până la o terasă (Götheborgs Utkiken) de unde se putea vedea panorama orașului.

Acea zonă asemănându-se cu un șantier, îmi era teamă că în timpul scurt alocat acestui oraș nu voi avea ocazia să vizitez măcar o porțiune. M-am înșelat. Rulând spre ținta mea, Universitatea Göteborg, am parcurs o parte din orașul ordonat, curat, cu clădirile sale specifice.

Am trecut pe lângă Teatrul Mare (Stora Teatern) ridicat în 1859 pentru a înlocui primul teatru de comedie, Comediehuset, considerat depășit. Inaugurat în 1816 ca sală de concerte și din 1864 ca teatru. Teatrul a fost grav avariat într-un incendiu (1892), ulterior reconstruit.

În zona Universității din Göteborg, cea mai mare instituție de învățământ superior din Scandinavia, am parcat lângă Casa Studenților (Studenternas Hus). Clădirea inițială, ridicată în 1932, ulterior a fost extinsă și în ea funcționează Uniunea Studenților (Göta Student Union), o librărie, asociații sindicale, de ziare, alte birouri, etc.

În așa scurtă oprire doream să văd măcar din exterior clădirile culturale ale orașului.

Hvitfeldska gymnasiet

Am urmat bulevardul principal al orașului până în capătul său sudic, în piața Götaplatsen, considerată centrul cultural al orașului. Piața, delimitată de clădirile înconjurătoare, a fost formată o dată cu Expoziția Industrială Internațională care celebra 300 de ani de înființarea orașului (1921-1923). În centru pieței a fost postată statuia lui Poseidon (1931).

În partea stângă se afla  Teatrul orașului Göteborg (Göteborgs stadsteater), deschis în 1934, cu o capacitate de 600 de locuri și un Studio. Clădirea a suferit o renovare majoră în anii 2000.

În dreapta ei se afla clădirea în stil neo-clasic, Sala de Concerte (Konserthuset), sediul Filarmonicii, cu o capacitate de 1.300 de locuri și o sală mică pentru concerte de cameră, deschisă în 1935.

O mare parte din sudul pieței a fost terasată cu scări de piatră care urcau spre intrarea Muzeului de Artă Göteborg (Konstmuseum), construit în 1923. În anii 1980 intrarea a fost mutată la nivelul străzii, unde actual se află și Centrul Hasselblad. Muzeul etalează cea mai bună colecție de artă a nordului din secolul XIX dar și artă mai veche, contemporană nordică și internațională.

Ieșind din piață am trecut pe lângă Biblioteca Publică (Stadtsbiblioteket). Prima bibliotecă publică, Biblioteca Populară a fost inaugurată 1861 într-un apartament din districtul muncitoresc Haga. Numărul de cărți crescând rapid, a fost mutată  într-o clădire nou construită (1897) și a funcționat ca Biblioteca Populară Dickinson până în 1967 când mutată în actuala locație.  Naționalizată în 196,  a fost numită Biblioteca Universității Goteborg. Între anii 2012-2014 a fost renovată și extinsă.

În următoarea clădire funcționa Lorensbergsteatern. Prima clădire de teatru din zonă  (1842) a ars într-un incendiu (1864). A fost construită o altă clădire (1866-1868) care inițial a găzduit vizitatorii Expoziției Industriale din 1891 apoi a fost transformată în Teatrul Poporului,  Folkteatern, deschis în 1897.

Teatrul a fost mutat într-o construcție nouă ridicată în zona de sud a parcului Lorensberg (1916). Cu o capacitate de 1.000 de locuri, dotat cu scenă rotativă,  a fost considerat atunci cel mai modern teatru din Europa. În 1934 a fost finalizată construcția clădirii teatrului actual care  a funcționat ca  Cinematograf până în 1987 când a revenit la activitatea dramatică.

Timpul era înaintat astfel m-am îndreptat spre locul de parcare. Totuși m-am oprit pentru a vizita Biserica Vasa (Vasakirkan), care era deschisă.

Funcționa din 1909 într-o clădire din granit, în stil neo-romantic, renovată între anii 1999-2000.

Interiorul era simplu, ca la toate bisericile văzute de mine în Suedia. Îl prefer bisericilor ortodoxe, prea încărcate de picturi, odoare, aurării…Dar asta e altă problemă de a mea… Pictura din spatele altarului îl înfățișa pe Cristos înălțându-se la cer (1920).

Situată în partea opusă, singurul obiect monumental al bisericii, se afla orga.

Am luat viteză. Până la Helsingborg, unde aveam să părăsesc Suedia traversând cu feribotul în Danemarca, mai aveam de parcurs cam 220 de kilometri.

Citește și Helsinborg Suedia- Castelul Kronborg și Helsigor Danemarca

Sandvika, Baerum, Norvegia

Publicat pe de
1

Ultima zi în Oslo, Norvegia fiind încheiată, am parcurs 15 km până în orașul Sandvika unde aveam rezervare la Thon Hotel Oslofjord.

Sandvika, centrul administrativ al municipalității Bærum, a devenit oraș în  anul 2003. Municipalitatea a fost  înființată în 1838. În decursul timpului s-a dezvoltat și azi este zona cu cel mai mare venit pe cap de locuitor și cu cea mai mare proporție de persoane cu studii universitare din Norvegia motiv pentru care locuitorii săi sunt catalogați drept snobi.

Pentru că sunt avidă de a vedea cât mai multe locuri, după ce m-am cazat, până când avea să se însereze am pornit să explorez împrejurimile. Mergând paralel cu autostrada am ajuns în dreptul unei clădiri noi (1980) în care din 2009 funcționa Poliția Bærum (Bærum politistasjon).

De fapt Poliția ocupa un teren de 18.000 metri pătrați care cuprindea clădirea și un mic parc în jurul unui lac în centrul căruia funcționa o fântână arteziană.

În zonă se aflau mai multe clădiri în care funcționa un Centru de afaceri cu diverse birouri.

Polița deținea și propriul port sportiv pe care neapărat l-am văzut și eu.

Am urmat aleea paralelă cu malul apei. În depărtare am văzut Insula Kalvøya bine cunoscută pentru numeroasele festivaluri de muzică și turnee de fotbal care se desfășoară acolo. Pe insulă arheologii au descoperit movile- locuri de înmormântare din epoca bronzului și a fierului.

În 1963 insula a fost legată de continent printr-un pod suspendat de 100 metri lungime și accesul fiind asigurat a devenit unul dintre cele mai populare locuri din Bærum pentru plajele sale, chiar una de nudiști în partea de est și pentru practicarea caiac-canoe, în partea de nord existând Clubul Bærum Kayak.

Urmând aleea am trecut pe sub autostradă îndreptându-mă spre centrul orașului.

Am cotit pe prima stradă la stânga unde se afla clădirea administrativă Kommunegården.

Lângă ea, Centrul Cultural (Baerum Kulturhus), cu o capacitate de 500 de locuri, în care se desfășurau spectacole de dans și concerte era secondat de cinematograful ODEON cu 8 săli de proiecție.

M-am întors și am traversat râul Sandvikselva.

De cealaltă parte  lucrările de amenajare a unei noi  străzi erau în toi.

Am ajuns la o altă clădire a Administrației locale (Baerum kommune).

Ca în orice centru de oraș, la baza clădirilor funcționau numeroase magazine și restaurante.

Am trecut pe un alt pod, pe lângă o terasă la care oamenii se relaxau, urmând drumul destul de întortocheat spre hotel.

Fiind ultima zi înainte de a pleca din Norvegia, cum îi stă bine oricărui turist, am făcut și eu ultimele cumpărături.

În sfârșit am ajuns la punctul meu de reper, o fântână situată la intrarea pe un culuar care se întindea paralel cu șoseaua și pe care ajungeam în câteva minute la hotel.

Citește și Parcul Frogner din Oslo, Norvegia

Aker Brygge și Tjuvholmen Oslo, Norvegia

Publicat pe de
1

De la Primăria Oslo, locul stabilit de mine ca punct de plecare spre diferitele obiective din Oslo, am ieșit pe malul golfului Pipervika în dreptul Centrului Nobel pentru Pace (Nobels Fredssenter) este o fundație norvegiană înființată în anul 2000 la decizia Parlamentului. Muzeul Premiului Nobel pentru Pace a fost deschis în 2005, la 100 de ani de la dizolvarea Uniunii Suedia-Norvegia, cu expoziții permanente și temporare vizând câștigătorii premiului, date bibliografice ale lui Alfred Nobel. În incintă se desfășoară și dezbateri despre război, pace, chiar soluționări ale unor conflicte.

De acolo am intrat în zona Aker Brygge care se întinde pe o suprafață de 260.000 metri pătrați. A fost amenajată pe locul unei mici suburbii, Holmen, unde funcționa șantierul naval (1854-1982). Unele din clădiri au fost demolate, halele au fost transformate în centre comerciale (1986-1988).

Am urmat  strada care se întindea de-a lungul apei pe lângă numeroasele magazine, restaurante cu terase și sedii de firme.

Pe apă, în ambarcațiuni ancorate la mal funcționau terase și restaurante. Aveam impresia că acolo era adunată toată populația orașului, așa de mare era înghesuiala.

Lângă debarcaderul Aker Brygge Marina se afla o altă terasă, de asemenea aglomerată. Era explicabil, temperatura de afară, 25 grade Celsius, se apropia de codul galben de caniculă astfel populația s-a retras la loc umbros, lângă adierea valurilor mării.

O altă zonă avea un punct de amarare pentru ambarcațiuni mici.

Privind înapoi am văzut în depărtare Cetatea Akershus.

Între anii 2010-2014 zona a fost reorganizată când a fost creată o stradă interioară între clădirile principale.

Lofotenfiskerestaurant

Am ajuns în dreptul unui pod pietonal pe care urma să intru în cartierul Tjuvholmen. În dreapta lui se afla ancora navei de război germane Blücher (Blucheranken), navă repartizată în grupul pentru invazia Norvegiei (1940). La atacul asupra orașului Oslo riposta norvegienilor a incendiat-o și scufundat-o, epava sa găsindu-se și azi pe fundul Oslofjord. În 2016 a fost declarată memorial de război pentru protecția împotriva jafurilor.

Tjuvholmen, un cartier din Oslo situat pe o peninsulă ce iese din Aker Brygge în Oslofjord, a devenit o zonă cu numeroase locuințe, birouri, firme, cinematograf și galerii de artă.

Clădirile au fost proiectate de 20 de arhitecți diferiți astfel aveau stiluri arhitecturale diferite.

După ce am trecut un alt pod pietonal am ajuns la Muzeul de Artă Modernă (Astrup Fearnley), o galerie privată deschisă în 1993 de două fundații filantropice ai descendenților familiei Fernley care au deținut o companie de transport maritim care a fost mutată pe peninsulă în 2012.

Muzeul prezintă o colecție permanentă de artă modernă norvegiană și internațională, în prezent fiind axat pe arta americană.

Vis a vis de muzeu, într-o clădire asemănătoare funcționa firma de avocatură BA-HR.

Am urmat culuarul dintre cele două clădiri până în capătul lui.

Am ajuns într-o zonă cu plajă și sculpturi postate din loc în loc. Skulpturpark a fost deschis în 2012 cu 7 piese de artă și extins în 2013 cu alte sculpturi.

M-am întors și am urcat treptele în piața Albert Nordengens plass. În centrul ei se înălța turnul Sneak Peak, un turn de sticlă dotat cu lift care urca până la 54 m înălțime,  de unde se putea vedea  panorama orașului și mării.

În spatele lui se afla o altă galerie de artă deschisă în 1961, Haaken Galleri.

Urma să mă întorc la punctul de plecare, Primăria Oslo. Am urmat o stradă prin mijlocul peninsulei.

Am trecut un pod de pe care, de o parte și de alta, se vedeau clădiri cu locuințe, firme și vase mici ancorate la țărm.

Am văzut chiar și o clădire cu graffiti în care nu am aflat ce funcționa.

Pe un ultim pod am ieșit din Tjuvholmen într-o piață largă mărginită de clădirile noi.

Printre restaurante am ajuns la alte clădiri cu graffiti apoi am ieșit din zona Aker Brygge spre Primărie.

Eram mulțumită de ce am reușit să vizitez în cele câteva zile. La revedere Oslo!

Citește și Sandvika, Baerum, Norvegia

 

 

 

Oslo, Norvegia, o parte din Karl Johan gate

Publicat pe de
1

Ieșind din Cetatea Akershus Oslo m-am îndreptat spre Opera din Oslo străbătând parcul Festningsallmenningen.

Pe mare,  în depărtare am văzut o imitație de navă. Era sculptura Ea minte (hun ligger) realizată în 2010 din panouri de sticlă și oțel inoxidabil, de aproximativ 17 metri înălțime, postată pe o platformă de beton care se mișca în funcție de acțiunea vântului și valurilor creând imagini strălucitoare.

La capătul Golfului Bjørvika se afla clădirea în care din 2008 funcționa Opera și Baletul Național Norvegian (Den Norske Opera Og ballett).

Opera a fost fondată în anul 1057 și a prezentat doar spectacole norvegiene. În 1965 pe lângă operă a fost înființată Școala de balet și în 2008 au fost reorganizate.

Depășind clădirea Operei am intrat în zona Bjørvika.

Pe locul fostei grădini Paléhaven (1745) din care o parte era situată în fața Palatului Regal, reședință permanentă regală începând cu Regele Christian Frederik până la finalizarea castelului Akershus (1848), se afla piața Christian Frederiks plass, denumită după rege la sărbătorirea a 100 de ani de la moartea sa (1904). Prin reamenajarea orașului grădina a fost trunchiată și unele părți desființate (1852, 1907). În centrul pieței a fost postată o fântână arteziană cu statuia „Soarele și Pământul” situată central  (1986).

Pe o latură a pieței se afla  o parte din Gara Centrală din Oslo (Oslo Sentralstajon). Clădirea a fost construită pe locul celei mai vechi stații (1854), Oslo Est (Oslo Østbanestasjon) și a fost legată de stația de vest (1872) prin Tunelul Oslo (1980).

Pe aceeași latură se afla o clădire de epocă în care funcționa Confort Hotel Grand Central.

Depășindu-l am intrat în piața Jernbanetorget, cel mai mare nod de mijloace de transport din Norvegia, cu gara, trenuri rapide, stații de metrou și autobuze. În piață trona un turn înalt (Ruters Kundesenter) în care funcționa Compania Ruter care planifică, coordonează și comercializează o parte din transportul public al orașului Oslo.

În centrul pieței, lângă turn și în fața accesului în gară  se afla statuia din bronz a unui tigru (The Tiger) de 4,5 metri lungime. A fost ridicată în anul 2000 cu ocazia aniversării mileniului, tigrul reprezentând porecla „Orașul Tigrului” (Tigerstaden).

Porecla a fost primită probabil după ce poetul norvegian Bjørnstjerne Bjørnson, într-unul din poemele sale (1870) a descris o luptă dintre un tigru care reprezenta cetatea, periculoasă și un cal reprezentând mediul rural, liniștit.

De la Gara Centrală mi-am continuat drumul pe Karl Johan gate, strada principală a orașului Oslo, de fapt un ansamblu format din numeroase străzi mai vechi care în decursul timpului a fost modificat. Am ajuns în Piața Stortorvet unde se afla Catedrala Oslo (Oslo Domkirke), a treia catedrală ridicată în decursul timpului în oraș.

Prima, Catedrala Hallvards, construită  în prima jumătate a secolului XII, a fost distrusă în marele incendiu din 1624 și ruinele părăsite. În altă locație a fost construită a doua catedrală, Hellig Trefoldighet (1639), care a supraviețuit  50 de ani  până când a ars într-un incendiu. Pe locul unde azi se află catedrala s-a construit Biserica Mântuitorului Nostru (1694-1697) care a fost reconstruită (1848-1850) și a devenit actuala catedrală.

În timpul restaurării ferestrele au fost schimbate cu vitralii (1910-1916) și portalul de vest a fost dotat cu uși de bronz (1938).

Tavanul a fost decorat cu picturi (1889-1970).

După îndepărtarea interiorului neogotic a fost readus mobilierul original și restaurarea a fost terminată (1950).

În anii 1990 în spatele vechii fațade baroce a fost montată orga principală. Ultima renovare a avut loc între anii 2006-2010.

Catedrala este folosită de familia regală și guvern pentru diferite evenimente publice.

De la catedrală m-am îndreptat spre o zonă cu clădiri noi în care funcționau diverse firme, magazine, hoteluri.

Am revenit la catedrală. În estul ei se afla Bazarul (Basarene Kirkeristen). Inițial bazarul avea standuri acoperite sub care măcelarii își etalau marfa.

Ulterior s-a construit o clădire din cărămidă roșie cu arcade în care au fost deschise 24 de magazine (1840-1859).

Devenind insuficiente, clădirea a fost extinsă în formă de semicerc ajungându-se în final să cuprindă 50 de magazine.

Clădirea a fost restaurată (1960) și actual în ea funcționează numeroase magazine și restaurante.

În aceeași perioadă (1840-1859) în continuarea bazarului a fost construită clădirea din cărămidă roșie, în stil neoromantic, prevăzută cu un turn acoperit cu cupru verde (Brannvakten) în care a funcționat Sediul principal al Pompierilor din Oslo până în 1939 când a fost mutat într-o locație nou construită.

Turnul, la înălțimea de 80 de metri avea o cameră de pază cu opt ferestre postate în toate direcțiile  prin care puteau fi sesizate eventualele incendii. Pe fereastra din direcția focului se ridica un steag roșu ziua și o lanternă noaptea. Actual în clădire funcționează birourile catedralei și a fost deschis un muzeu.

În continuare am urmat Karl Johan gate, lungă de aproximativ 1 km, porțiune pietonală cu numeroase magazine.

Am ajuns în dreptul Parlamentului de unde până la Palatul Regal se întindea bulevardul construit în 1840, numit poarta Karl Johan (1852) după moartea regelui. Când clădirea Parlamentului a fost finalizată (1886) cele două porțiuni, strada care pornea de la gară și bulevardul, au fost unite sub denumirea e Poarta Karl Johan.

Citește și Aker Brygge și Tjuvholmen Oslo, Norvegia

 

 

Cetatea Akershus din Oslo, Norvegia

Publicat pe de
Răspunde

Din Piața Primăriei Oslo, locul stabilit de mine ca punct de plecare spre diferitele obiective din Oslo, am urmat malul golfului Pipervika.

În partea stângă era postată statuia lui Peter Tordenskjold, vice-amiral danez-norvegian care s-a evidențiat în luptele cu Suedia când a distrus flota de aprovizionare a acesteia.

M-am îndreptat spre debarcader pentru a putea vedea din exterior zidurile fortăreței pe care urma să o vizitez.

Cetatea Akershus (Akershus Festning) din Oslo, Norvegia, a fost construită sub domnia regelui Haakon V pentru a se îmbunătăți sistemul de apărare al orașului. A fost construit un castel care a devenit reședință regală astfel capitala a fost mutată din Bergen la Oslo. În decursul timpului cetatea a supraviețui numeroaselor atacuri și asedii ale suedezilor (1308, 1449-1450, 1502, 1523, 1531-1532, războiul de 7 ani).

În 1572 a fost remodelată sub forma unei cetăți medievale care fiind situată lângă mare a devenit o mare forță militară și economică, majoritatea comerțului făcându-se pe mare.

Spre a intra în cetate, m-am întors și am urcat scările pe lângă statuia  lui Franklin D. Rosevelt.

După incendiul devastator din 1624, sub domnia regelui Christian IV orașul a fost reconstruit aproape de cetate și denumit Christiania.

Deși încă funcționează ca zonă militară Cetatea Akershus este deschisă publicului. Am pătruns într-o zonă largă în care pe una din laterale se afla  Colegiul Național de Apărare (Forsvarets høgskole), instituție universitară car școlarizează cadre militare superioare și ale forțelor de ordine.

Am ieșit pe o alee spre castelul care se afla în latura opusă a cetății. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial cetatea s-a predat germanilor fără luptă (1940). În 1945 a fost eliberată și predată conducătorului mișcării de rezistență din Norvegia.

Muzeul de Rezistență al Norvegiei (Norges Hjemmefrontmuseum) a fost înființat ca fundație în 1966. Deschis după patru ani, el etalează echipamente, documente, fotografii din perioada premergătoare și în timpul ocupației naziste (1930-1945).

Fiind situat la înălțime, la marginea dealului, am văzut o frumoasă panoramă a orașului, marea și zidurile fortăreței din exterior.

Printr-o altă poartă am traversat zidurile la biserica din cetate. În ea se găsea Mausoleul Regal cu numeroase sarcofage ale regilor, reginelor și familiilor regale.

Am fost bucuroasă să văd unul dintre posturile de pază efectuată de Garda Regală.

Ocolind clădirea am ieșit pe o alee  care se întindea de-a lungul castelului.

Între anii 1637-1648 castelul a fost modificat în stil renascentist, până la sfârșitul secolului al IXI-lea a fost extins, i s-au adăugat turnuri și au fost construite bastioane.

A fost folosit ca reședință regală, bază militară, chiar închisoare numită Sclavia (Slaveriet) din cauză că prizonierii puteau fi închiriați în oraș pentru a efectua diverse activități.

Actual castelul este frecvent utilizat pentru evenimente oficiale. Am ieșit din perimetrul castelului și din exterior am remarcat că în continuare se efectuau diverse restaurări.

Pe lângă o clădire construită într-un stil arhitectural diferit de cele din zonă, sediul FFT, în cinci minute am ajuns în zona de est a cetății unde, în două clădiri opuse funcționau mai multe muzee.

Muzeul Forțelor Armate (Forsvarsmuseet)

Muzeul Artileriei (Fanehallen Artilleriloftet)

La ieșire, în clădirile din imediata apropiere funcționa Ministerul Apărării (Forsvarsdepartementet) și își avea sediul premierul norvegian.

Citește și Oslo, Norvegia- o parte din Karl Johan gate

Oslo, Norvegia- centrul orașului

Publicat pe de
1

Orașul Oslo, capitala Norvegiei, a fost construit sub domnia regelui Christian IV la nord de Cetatea Akershus după ce vechea locație a ars complet în incendiul din 1624.

În centrul orașului au fost construite Palatul Regal și clădirea Parlamentului. Azi, între ele, în clădirile de epocă funcționează mai multe muzee, teatre,  instituții de stat pe care doream să le vizitez. De la Primăria Oslo m-am îndreptat spre  Teatrul Național (Nationaltheatret).

Primul teatru dramatic a fost fondat în Christiania (1829) ca instituție privată și deschis în 1899. Trecând prin mai multe crize financiare, din 1929 a devenit Teatru Național sprijinit financiar de guvern.

Deasupra intrării fațada era delimitată de coloane în trei sectoare unde erau gravate numele scriitorilor norvegieni Henrik Ibsen și Bjørnstjerne Bjørnson.  Statuile lor erau postate de o parte și de alta, în fața teatrului.

În dreapta teatrului se afla un Pavilion muzical.

M-am îndreptat în direcția Palatului Regal. Am trecut pe lângă un chioșc vechi care comercializa în principal suveniruri. Doar se afla în zona cea mai vizitată de turiști.

Vis a vis de teatru se afla clădirea veche a Universității Oslo (Universitetet i Oslo), construită în stil neoclasic. Prima universitate regală a fost fondată în Christiania (1813) și a purtat numele Regelui Frederik VI al Danemarcei și Norvegiei. După proclamarea independenței Norvegiei (1905) în principal a educat o clasă nouă de funcționari publici, parlamentari, miniștrii. Din 1939 a fost denumită Universitatea Oslo și a fost singura din Norvegia până în 1946. Azi funcționează cu opt facultăți axate mai mult pe cercetare- Științe ale Educației, umanității, ale Naturii, Sociale, Matematică, Medicină, Stomatologie, Drept (Universitat i Oslo- Juridisk Fakultet), ultima funcționând în clădirea veche pe lângă care am trecut eu.

Am traversat Parcul Studenterlunder situat în spatele teatrului.

După câteva minute am ajuns la Stenersenmuseet, un Muzeu de Arte plastice deschis în 1994 cu trei colecții de artă private care au fost donate orașului și mutat în locația actuală în anul 2008 împreună cu Muzeul Munch.

Lateral de el se întindea o parte din parcul care înconjura Palatul Regal (Det Kongelige Slott), reședința regelui Norvegiei. A fost ridicat pe dealul Bellevue pentru Regele Karl III Johan (1825-1849) cu o perioadă în care lucrările au stagnat, Parlamentul refuzând să dea fondurile și subvențiile ca demonstrație împotriva regelui. Pe locul unde a fost pusă piatra de temelie ulterior s-a ridicat Capela Castelului. După moartea regelui (1844) a fost extins cu două aripi laterale, fațada principală a fost decorată cu coloane și palatul a fost finalizat.

În piața palatului a fost postată  statuia lui Karl Johan IV (1875). A fost folosit pe perioade scurte de timp și din 1095 a devenit reședință permanentă a Regelui Haakon VII și a familiei sale. Acesta a instaurat tradiția întâlnirilor săptămânale, în sala tronului, cu Consiliul de Miniștri norvegian, care se păstrează și azi. Sub Regele Harald V palatul a fost renovat total (anii ’90).

Grajdurile renovate au fost deschise publicului în 2017 (Queen Sonja KunstStall) și într-o perioadă din an Colecțiile de Artă Regale se pot vizita în cadrul Art Stall.

În 1751 a fost amenajat Parcul Reginei, o grădină privată în stil rococo, situată azi în afara Parcului Castelului (Slottsparken) care a fost amenajat ulterior pe 24 de hectare în care au fost plantați 2.000 de copaci (1848) și împărțit în zone cu nume diferite, un exemplu fiind Parcul Prințesei Ingrid Alexandra în care se află statui lucrate de ea și de copii norvegieni.

Am ieșit din parc în spatele Palatului Regal și am străbătut o zonă ocupată de mai multe ambasade.

Pe lângă Parcul Uranienborg m-am îndreptat spre Biserica Uranienborg (Uranienborg kirke).

Biserica și Școala aparținând de ea au fost ridicate în 1886.

Clădirea din  cărămidă, în stil gotic, cu un turn înalt, a fost  cea mai scumpă biserică ridicată în Christiania (acum Oslo).

Interiorul a fost decorat cu fresce murale care în timp au dispărut și biserica a fost dotată cu orgă.

În 1930 interiorul a fost refăcut în forma actuală, simplă și dotat cu  aprox 1.000 scaune pentru enoriași.

M-am întors pe același traseu și în după Universitate am cotit spre Teatrul Norvegian (Norske Teatret), fondat în 1912 și deschis un an mai târziu într-o clădire modernă. Pe lângă reprezentațiile dramatice sau muzicale în teatru funcționează diverse ateliere cu activități pentru copii, lecturi de poezie, etc. și se desfășoară  expoziții de artă temporare.

Norway Christian Student federation

Galeria Natională (Nasjonalgalleriet) care expune pictură norvegiană și europeană, din 2003 în cadrul Muzeului Național de Artă, Arhitectură și Proiectare, a fost înființată în 1842, a funcționat în Palatul Regal și în 1882 s-a mutat în clădirea proprie în care funcționează și actual.

La capătul străzii am ajuns în Piața Sfântul Olav (Sankt Olav plass) unde credeam că se află catedrala cu același nume.

Până la Catedrala Sfântul Olav (Sankt Olav domkirke) am mai avut de mers cam cinci minute.  Mi se părea că acea zonă era catolică, lângă catedrala catolică găsindu-se și Biserica Sfântul Joseph, tot catolică.

Prima biserică catolică a fost construită la marginea actualului oraș Oslo, azi situată în apropierea centrului,  din fonduri private, cu ajutorul financiar al Reginei Josephine care era catolică și prima slujbă a avut loc în 1856. A primit numele Sfântului Olav a cărui relicvă, un os din brațul său, a fost păstrată într-o vitrină din incintă încă din 1860.

După înființarea Eparhiei Romano-Catolică din Oslo (1953) biserica a fost ridicată la rang de catedrală.

În apropiere, în cartierul Hammersborg se afla cea mai mare biserică din Oslo, Biserica Trinității (Trefoldighetskirke).

Clădirea în stil neo-gotic a fost construită din cărămidă roșie, prevăzută cu o cupolă și două turnuri.

A fost consacrată în anul 1858.

În stânga ei, o alee urca la poarta de intrare în Christparken.

În cartierul Hammersborg se aflau numeroase clădiri guvernamentale pe lângă care am trecut și eu îndreptându-mă spre centrul orașului.

Finansdepartementet

Norges Hoyesterett-Curtea Supremă

Am trecut pe lângă Teatrul Central (Centralteatret), teatru înființat în 1897, axat pe comedie, revisă, operetă dar și dramă. Din 1959 o parte a clădirii a fost ocupată de un studiou de televiziune.

Am deviat pe o stradă pietonală cu numeroase magazine care la capăt forma o piațetă unde a fost postată statuia lui Christian Krogh (1960), fost pictor realist, autor, jurnalist norvegian, profesor la Academia de Arte din Norvegia (1909-1925).

Am ajuns la Clădirea Parlamentului (Stortinget), construită din cărămidă galbenă într-o combinație de stiluri arhitectonice (1860-1866).

Parlamentul norvegian a fost înființat în 1814. Inițial a funcționat într-o casă privată, din 1854 în sala mare a Universității apoi s-a construit clădirea actuală și s-a mutat împreună cu  alte agenții guvernamentale.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial clădirea a fost preluată de forțele germane, folosită ca și cazarmă, iar Parlamentul a funcționat în străinătate. După război a fost construită o nouă clădire pentru birouri postată astfel încât curtea din spatele celei inițiale a fost închisă.

În clădirile vechi de pe bulevardul central funcționau numeroase hoteluri de lux.

Grand Hotel Oslo

Karl Johan Hotel

Între Parlament și Teatrul Național se întindea un parc (Eidsvolls plass) care a fost amenajat în locul unei mlaștini în perioada când s- a construit Parlamentul (1864) și denumit  după localitatea Eidsvoll unde a fost redactată Constituția Norvegiei și semnată de Adunarea Constituantă din Norvegia.

În mijlocul său a fost amenajat un bazin de apă cu o fântână situată central (Fontanna Sentrum) (1956) care a fost mărit (1976) și din 1994 e folosit iarna ca patinoar.

În capătul parcului dinspre teatru se afla statuia  lui Henrik Wergeland (Statue av Henrik Wergeland), poet, dramaturg, istoric, lingvist norvegian (1808-1845) care a fost dezvelită de Ziua Constituției norvegiene în anul 1881.

De la la Teatru m-am întors la Primărie încheind cercul vizitei mele din acea zi în Oslo.

Citește și Cetatea Akershus din Oslo, Norvegia