Copenhaga, Danemarca- în zona Palatului Amalienborg

Din Piața „Sf. Ana” Copenhaga, Danemarca, am intrat în Cartierul Frederiksstaden, format din clădiri ridicate în stil rococo începând cu anul 1748, la dorința Regelui Frederik V, pe locul a două palate,  Palatul Amalienborg, construit de soția Regelui Frederik III în afara zidurilor orașului (1669-1673), care a ars într-un incendiu și un palat construit de Frederik IV ca reședință de vară, înconjurat de o grădină franceză și într-o parte terenuri militare de foraj.  Am remarcat una dintre clădirile rococo, Conacul Odd Fellow (Odd Fellow Palaet), azi sală de concerte.

Construit pentru un conte căruia i-a purtat numele, Conacul Berckentin, în 1762 a trecut în posesia familiei Schimmelmann care, fiind iubitoare de artă, l-a folosit pentru diverse activități culturale.

O dată cu formarea cartierului a început construcția Bisericii lui Frederik sau Biserica de marmură (Marmorkirken;Frederiks Kirke), o biserică evanghelică luterană.

A fost proiectată din marmură dar, din lipsa de fonduri, parțial a fost construită din calcar.

Din același motiv construcția a decurs lent (1749-1894).

Sprijinită pe 12 coloane, avea cea mai mare cupolă bisericească din Scandinavia acelor vremuri.

Lângă ea se afla Biserica Ortodoxă Rusă (Sankt Aleksander Nevskij Kirke) construită de Guvernul rus (1881-1883) cu ocazia căsătoriei  prințesei Dagmar a Danemarcei cu cel care urma să devină Țarul Alexandru III al Rusiei.

Se remarca prin cele trei cupole aurite, fațada din cărămidă roșie cu decorații de gresie pe care, într-o nișă, era postată icoana patronului bisericii, Alexandru Nevski.

M-am întors la Biserica de marmură de unde m-am îndreptat  spre o piață mărginită de patru palate cu exterioarele identice dar interioarele rococo diferite, Amalienborg Slotsplads.

Inițial clădirile au fost conacele unor familii de nobili situate în jurul unei curți octogonale. Aceștia le-au vândut familiei regale pentru a se adăposti în urma incendiului Palatului Christiansborg (1794). Complexul a devenit Palatul Amalienborg (Amalienborg Palatset) și în centru pieței a fost postată statuia Regelui Frederick V.

Palatele au preluat numele regilor care le dețineau. În Palatul Christian VIII, fostul Palat Levetzau, funcționa muzeul palatului- Amalienborgsmuseet– care etala viața familiilor regale din Danemarca.

fostul Palat  Moltke- Palatul Christian VII

fostul Palat Schack- Palatul Christian IX

Palatele Christian VII și Christian IX au fost legate cu o colonadă prin care am ieșit pentru a vedea prima clădire neoclasică ridicată în Copenhaga.

Palatul Galben (Det Gule Palæ) a fost construit pentru consulul prusac, un comerciant bogat (1759-1764) după decesul căruia a fost cumpărat de Regele Frederik VI și folosit inițial ca reședință pentru oaspeți apoi locuit pe rând de mai mulți prinți, din 1842 și locație pentru caii și gărzile regale. În 1923 a fost ridicată mansarda în care s-au amenajat locuințe iar ultimul prinț a locuit în clădire până la decesul său în 1939. Clădirea a fost renovată, reamenajată de firma Bertelsen & Schewing (2013) care folosește parterul, restul fiind locuințe.

Am revenit în piață prin colonadă și am ieșit spre malul apei pe lângă Palatul Frederik VIII, fostul Palat Brockdorff.

În 1983 lângă palate, la malul apei a fost înființată Grădina Amalie (Amaliehaven).

În grădina creată pe două niveluri au fost postate sculpturi de marmură și o fântână centrală.

În față, peste apă trona Opera din Copenhaga (Copenhagen Operaen).

Clădirea Operei era  situată pe un teren înconjurat de canale concepute pentru a crea impresia că se află pe o insulă. Clădirea, cu 1492 de locuri, a fost  donată statului danez de o fundație privată în 2000.

În vestul ei, cheiul unde a existat debarcaderul portului pentru feriboturi a fost transformat în Plaja Ofelia (Ofelia Plads) (2010).

Plaja a fost amenajată lângă clădirea Teatrului Dramatic (Skuespilhuset) nou construită.

Sub clădirea teatrului și plajă a fost creată o parcare subterană cu o capacitate de  500 de locuri (2016). Iarna fostul chei este transformat în patinoar.

Citește și Copenhaga, Danemarca- Palatul Christiansborg și Muzeul Național

 

 

Copenhaga, Danemarca- Kongens Nytorv și Nyhavn

Piața Regelui din Copenhaga, Danemarca, (Kongens Nytorv), este una dintre zonele cele mai populare din punct de vedere turistic. A fost înființată de Regele Christian V ca cea mai mare piață a orașului (1670) și central a fost postată statuia sa (1688). În perioada vizitei mele piața era în reconstrucție astfel nu m-am putut bucura de imaginea ei de ansamblu. Am intrat în piață pe lângă Hotel D Angleterre (1874) și am înconjurat-o pentru a vedea măcar clădirile înconjurătoare. Hotelul a fost deschis în 1755.  Clădirea a fost distrusă într-un incendiu (1795) apoi reconstruită, extinsă (1872-1875) și a rezistat până azi. După ultima restaurare și renovare hotelul a fost redeschis în anul  2013.

În dreapta Hotelului D’ Angletere se afla o clădire care a fost construită ca sediu al  Companiei Great Teleghraph Northern (1893). Acesta a funcționat până în anul 2008 când în clădire s-a mutat Camera de Comerț Germano-Daneză (Deutsch-Dänische Handelskammer). În fața ei, în piață se afla o cafenea care funcționa într-un chioșc telefonic  vechi din 1913 (Gamle Telefonkiosk).

În stânga hotelului se afla Magasin du Nord (1893-1894), clădirea principală dintre cele șapte care alcătuiesc lanțul de magazine danez Magasin înființat în 1868. În 2013 în clădire a fost deschis un muzeu care etalează istoria formării acestuia.

Palatul Erichsen (Erichsens Palæ) a fost construit pentru comerciantul și armatorul căruia îi poartă numele (1799) care însă nu s-a bucurat de el decât un an. După decesul său fiul a extins clădirea (1801). Până în 1888 a trecut prin doi proprietari apoi a fost preluat de Handelsbank care l-a restaurat (1891). Actual în el funcționează Danske Bank.

Clădirea cea mai importantă din piață era Teatrul Regal Danez (Det Kongelige Teatret).

Acesta a fost fondat în 1748, între 1872-1874 a fost construită clădirea actuală și a funcționat ca Teatru Regal apoi ca Teatru Național. Actual se desfășoară mai mult spectacole de  balet.

Clădirea a fost extinsă pentru reprezentațiile de teatru dramatic (1931) între clădiri formându-se pasajul August Bournonvilles. Pe lângă teatru a funcționat și Corporația daneză de Radiodifuziune până după cel de Al Doilea Război Mondial când s-a mutat într-o clădire proprie. Pe cele două fețe ale turnului, în niște nișe au fost executate reliefuri din bronz care pe partea dinspre piață îi reprezintă pe zeul  muzicii, Apollo, zeii tragediei și comediei, pe cealaltă parte Mozart cu o vioară în mână (muzica), Eros pe lebădă (dansul), Shakespeare (drama) și arcada a fost decorată în interior cu un mozaic din 3 milioane de bucăți reprezentând diverși scriitori, fizicieni, etc. După construirea de alte locații clădirea nu a mai fost folosită de teatru și actual este închiriată pentru diferite evenimente.

Pe colțul pieței, întinzându-se pe o latură a Canalului Nyhavn, se afla Palatul Charlottenborg și pe colțul opus Palatul Thott (Thotts Palæ), a doua clădire construită în piață,  pentru ofițerul naval Niels Juel (1683-1686). După ce a trecut prin mai mulți proprietari, în 1750 a revenit  familiei Thott care  care l-a adaptat în stil neoclasic (1763). În 1930 a fost când cumpărat de statul francez și transformat în Ambasada Franței (Franske Ambasade). Ultima restaurare a avut loc în anul 2012.

Am ieșit din piață la unul din capetele Canalului Nyhavn unde se afla renumita, turistic,  Ancoră Memorială (Mindeankeret), care comemorează cei 1.700 de marinari care și-au pierdut viața în Al Doilea Război Mondial. Ancora, veche din 1872, a fost postată în 1951 în locul unei cruci de lemn existentă din 1945.

Sub domnia Regelui Christian V Canalul Nyhavn a fost săpat de prizonierii de război suedezi (1658-1660) pentru crearea unei legături maritime cu Piața Regelui (Kongens Nytorv) pentru navele de marfă și pescuit. Primul pod a fost construit în locul unui podeț din lemn (1875) și. a fost înlocuit cu cel actual în anul 1912.

Zona, foarte aglomerată, devenise cunoscută pentru bețiile marinarilor și prostituție.

În partea de sud a canalului au fost construite clădiri din lemn, cărămizi și ipsos viu colorate, cea mai veche păstrată până azi datează din 1681. Într-una dintre case a locuit timp de 18 ani scriitorul Hans Christian Andersen, casă în care funcționează un magazin de suveniruri cu tematică Andersen.

De-a lungul canalului Nytorv, în cadrul Muzeului Port înființat în 1977, au fost etalate navele din patrimoniul Muzeul Național Danez.

În dreapta ancorei, pe colțul Nyhavn cu Kongens Nytorv se afla Palatul Charlottenborg (Charlottenborg Slot) în care funcționa Muzeu de Artă (Kunsthal Charlottenborg). A fost prima clădire din Piața Regelui construită pentru fratele Regelui  Christian V (1672-1683). După moartea regelui palatul a fost achiziționat de regina mamă Charlotte Amalie (1699), după ea a fost numit Charlottenborg și în 1701 în el a funcționat vechea Academie de Arte.

Moștenit de Regele Christian VI, a fost transformat în stil baroc olandez apoi extins la patru aripi (1783) și din 1878 palatul a trecut în proprietatea Academiei Regală Daneză de Artă.

Muzeu de Artă Contemporană

Pe colțul opus, pe cealaltă parte a canalului Nytorv se afla una dintre cele mai vechi case din Copenhaga, Casa Kanneworff  (Kanneworffs Hus). A fost construită înainte de formarea canalului Nytorv  (1606), ulterior etajată (1780) și a fost locuită pe rând de diferiți meseriași- bărbieri, tâmplari, etc. chiar și de un conte apoi din 1836 a funcționat ca și croitorie.  Azi în ea funcționează Amber Museum cu o colecție de artefacte și antichități de chihlimbar, în muzeu existând cel mare mare chihlimbar din lume de 47,5 kg.

De la Muzeu m-am îndreptat spre Piața Sfânta Anna, o piață ce desparte Nyhavn de districtul Frederiksstaden, unde se afla Biserica Garnizoanei (Garrisonkirken).

Inițial, pe un teren recuperat în partea de sud a unui canal a fost ridicat un Spital (1686). Ulterior clădirea a fost folosită ca loc de depozitare apoi transformată în stil baroc (1703-1706) și transformată în biserică care deservea personalul militar ce staționa în oraș. În 1885 clădirea a fost refăcută și între 1954-1961 renovată.

În 1750 pentru crearea districtului Frederiksstaden a fost umplut cu pământ un canal și astfel a apărut Piața Sfânta Anna (Sankt Annae Plads).

Christian X statuen (1954)

În 1852 piața a fost amenajată sub forma unei grădini în care pe parcursul timpului au fost postate statui și a fost mărginită de clădiri în care azi  funcționează diferite organizații și fundații.

Johan Peter Emilius Hartmann statuen (1904)

Citește și Copenhaga, Danemarca- în zona Palatului Amalienborg

 

 

Copenhaga, Danemarca- din Gammeltorv spre Kongens Nytorv

După ce am vizitat Catedrala Copenhaga am intrat în cea mai veche piață, Gammeltorv, construită în secolul XII o dată cu întemeierea orașului.

A funcționat ca piață centrală până în 1670, fiind utilizată în principal pentru vânzarea produselor din carne pentru care în 1901 a fost construită o hală și a continuat să funcționeze până în anul 1917.

În piață a funcționat Primăria Copenhaga încă din 1474. Clădirea a fost transformată în stil renascentist (1608-1610). Distrusă de Marele Incendiu din 1728 a fost construită o clădire nouă în stil baroc și după 1795 Primăria a fost mutată în altă locație. Majoritatea clădirilor existente azi au fost ridicate după marele incendiu din 1795, în stil neoclasic.

Central se afla fântâna Caritas (Caritasbrønden)  ridicată de rege Christian IV în momentul când a fost fondat Nytorv (1610).

În anii 1950, numărul de autovehicule crescând, piața a fost transformată în parcare. Aceasta a fost desființată  o dată cu amenajarea zonei pietonale Strøget (1962).

Printre clădirile care delimitau piața, în care funcționau numeroase magazine, bănci, administrație locală, servicii, etc. se afla o clădire a cărei fațadă era decorată cu șase coloane ionice.

Judecătoria districtului Nytorv (Byretten Nytorv) funcționa într-o clădire construită în locul Orfelinatului Regal (1728). În partea stângă, printr-o pasarelă, sala de judecată era legată cu închisoarea.

Ca în majoritatea piețelor vechi și în Gammeltorv s-a păstrat un chioșc vechi.

Din piață am străbătut strada pietonală Strøget, stradă cu multe magazine, firme, etc.

Ținta mea era Piața Kongens Nytorv.

În drum am trecut pe lângă una dintre cele mai vechi clădiri din Copenhaga, Biserica „Duhului Sfânt” (Helligåndshuset). Inițial a făcut parte din Spitalul „Sfântului Duh” fondat în 1296 care s-a extins până în secolul XV când deținea numeroase proprietăți și o biserică.

Biserica a fost distrusă într-un incendiu, ulterior reconstruită cu ajutorul Regelui Christian I, spațiul spitalului extins și transformate în stăreție augustiniană (1497). Înainte de anul 1530, când ritul catolic a fost interzis,  mânăstirea a fost desființată prin separarea spitalului care a devenit instituție a orașului.

După 1530 călugării augustinieni au fost expulzați și biserica a devenit parohială. Sub Regele Christian III spitalul a fost desființat, unele dintre clădiri demolate. Biserica a fost reconstruită, spațiul ei extins (1607), complex care s-a păstrat până azi.

În cadrul bisericii era amenajat un spațiu expozițional pe care l-am vizitat.

Și, din nou pe Strøget, stradă lungă unde puteai să-ți pierzi timpul în numeroasele magazine și cafenele.

Lateral am văzut turnul Bisericii „Sf Nicolae”.

În sfârși, la capătul străzii am intrat în Kongens Nytorv. Un fapt pozitiv dar, spre neplăcerea mea, piața era în reconstrucție și restaurare.

Citește și Copenhaga, Danemarca- Kongens Nytorv și Nyhavn

Un drum Arad-Secusigiu

Tot umblând prin lume, într-un an m-am hotărât să-mi cunosc mai bine locurile înconjurătoare, în primul rând județul natal Arad și am pornit la drum. Urma să vizitez trei comune situate în nordul Câmpiei Vingăi, spre vestul țării, până la granița cu județul Timiș și să imortalizez clădirile mai importante. Știam că de fapt porneam la o „vânătoare de biserici”.

Prima, la 8 km de la Arad, este comuna Zădăreni.

Monumentul eroilor din cele Două Războaie Mondiale

Localitatea a fost atestată documentar din 1333 dar săpăturile arheologice au descoperit că este mult mai veche, găsindu-se urme ale unei așezări din epoca fierului și a unei necropole romane.

Monumentul „Sfintei Treimi”

Biserica Greco-Catolică „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” (1871) funcționa în fosta clădire neogotică a Bisericii Catolice pe care aceștia au vândut-o.

Statuie „Sf. Florian”

Biserica Ortodoxă „Sf. Constantin și Elena” (1975)

De comuna Zădăreni aparține satul Bodrogu Nou unde se află Biserica Ortodoxă „Sf Ierarh Nicolae” (1910). Inițial slujbele se țineau într-o capelă care în timp a fost modificată, adăugat a fost ridicat turnul și a fost transformată în biserică.

A doua, comuna Felnac, a fost atestată documentar din 1330. În secolul XIV în acel loc a existat o cetate care s-a ruinat în timp și a fost demolată în anul 1699. În comună au conviețuit românii și sârbii care au împărțit clădirea aceleași biserici până la sfârșitul secolului XIX când cele două biserici s-au divizat.

Biserica Ortodoxă „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil (1804-1807)

Biserica Ortodoxă Sârbă

Urma comuna Secusigiu cu satele Sânpetru German, Munar și Satu Mare.

Satul Sânpetru German s-a format în secolul XVIII, când zona era inclusă în Imperiul Habsburgic, prin imigrarea mai multor familii germane din zona Pădurea Neagră.

Pe lângă aceștia, până în secolul XIX localitatea a fost populată cu maghiari.

Biserica Romano-Catolică „Sf. Apostoli Petru și Pavel” (1774-1775)

Localitatea a crescut ca importanță, agricultura (ferme de animale, morărit, etc.) și micile meserii prosperând, între anii 1925-1928 ajungând să funcționeze în comună trei bănci populare, proprietate privată.

fosta Moară

Instaurându-se comunismul, localitatea a fost populată masiv cu români din întreaga țară. Pentru aceștia slujbele religioase se țineau într-o casă veche transformată în timp în casă parohială. Capela a fost modificată, i s-a adăugat turnul și a fost transformată în Biserica Ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Între anii 2011-2012 cu ajutorul enoriașilor a fost ridicată Biserica Reformată.

În prezent ca activitate de bază a rămas agricultura pe lângă care funcționează industria textilă și marochinăria.

Satul Munar este cunoscut mai ales prin Mânăstirea Bezdin situată în afara localității, în apropierea râului Mureș, pe locul unde pe vremuri existau mai multe mlaștini cu stufăriș de la care a preluat numele.

Comunitatea sârbă a început construirea unei mânăstiri (1539) care a fost distrusă de invazia turcilor pentru ocuparea Banatului. Călugării nu au părăsit locația și au ridicat o Biserică de lemn apoi o Biserica din cărămidă în stil neobizantin (1680).

Mânăstirea a început să se dezvolte o dată cu venirea din Serbia a unor călugări alungați de turci (1740). A fost construit conacul cu peste 52 de încăperi în care la vremea aceea trăiau 16 călugări.

Mânăstirea este una dintre cele cinci Mânăstiri Ortodoxe Sârbe din România care au rezistat timpului și este actual locuită de o singură măicuță.

De la mânăstire înapoi în satul Munar unde, pentru fiecare naționalitate, există o biserică.

Biserica Romano-Catolică (1840)

Biserica Ortodoxă Sârbă „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”

Biserica Ortodoxă „Pogorârea Sfântului Duh” (1926)

Comuna Secusigiu a fost atestată documentar din 1359. Pe lângă activitatea de bază, agricultura, în comună funcționează o secție de tricotaje în care sunt angajate majoritar femei.

Piața agroalimentară

În centru, în apropierea Primăriei, se înalță cele două biserici ale comunei.

Biserica Ortodoxă „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” (1832-1834)

Biserica Romano-Catolică (1848)

Ultimul sat apartinător comunei Secusigiu, Satu Mare, este pe această rută  ultima localitate din Județul Arad. Pe artera principală, una lângă cealaltă, se găsesc două biserici.

Biserica Romano-Catolică

Biserica Ortodoxă „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” (2003)

Parcurgând strada laterală dintre ele se ajunge la Biserica Ortodoxă Sârbă „Praznicul Strămutării Moaștelor Sf. Gheorghe”, construită în anul 1824, pe locul unei biserici din 1789.

Prima „vânătoare de biserici” s-a încheiat dar, așa cum mi-am propus, vor urma numeroase alte localități.

Citește și Mânăstirile Hodoș-Bodrog și Bezdin din județul Arad

Copenhaga, Danemarca- din Kultorvet spre Gammeltorv

De la Grădina Botanică din Copenhaga, Danemarca, traversând un bulevard cu clădiri noi în care funcționau multe firme, m-am îndreptat spre Piața Cărbunelui (Kultorvet).

Am intrat în labirintul străduțelor cu case de epocă.

Între ele se înălța turnul Bisericii Reformate sau Biserica Franceză (Reformet kirke- French kirke). Construcția ei, în stil baroc olandez, a fost finanțată de Regina Charlotet Amalie, soția rege Christian V, care era de origine germană și și-a păstrat credința reformată calvină după căsătorie (1688-1689). Biserica a fost folosită atât de reformații germani cât și de cei francezi de unde și cele două nume sub care este cunoscută. În marele incendiu din 1728 a fost grav deteriorată și ulterior a fost refăcută.

După ce am străbătut câteva străduțe am intrat pe lângă  clădirea Messen în Piața Cărbunelui (Kultorvet).

Piața a apărut în interiorul Porții de Nord a orașului după marele incendiul, când o parte mare a orașului a fost distrusă, prin demolările masive și construirea de noi clădiri. În piață se desfășura comerțul cu cărbune, lemne și turbă. Un secol mai târziu piața a fost străbătută de liniile de tramvai noi create.

În piață a fost postat primul chioșc telefonic în Copenhaga (1896). În decursul timpului a fost schimbat cu altele mai noi care au fost funcționale până în 1929 și actual în ultimul rămas a fost amenajată o cafenea.

La începutul secolului XX au fost construite noi clădiri  și în anii 1960, o dată cu transformarea Strøget în stradă pietonală liniile de tramvai au fost scoase. A supraviețuit doar o singură clădire veche din 1730.

Actual în piață funcționează numeroase magazine, cafenele și în timpul verii se desfășoară concerte în aer liber.

Piața a fost recondiționată între anii 2011-2013.

Am ieșit din piață și m-am îndreptat spre piața Gammeltorv. Mi-am făcut traseul pe lângă Turnul Rotund și Biserica Sfânta Treime din Complexul Trinitatis apoi Catedrala din Copenhaga,  pe care le-am vizitat. De la Turnul Rotund am ocolit puțin pentru a vedea Marea Sinagogă (Københavns Synagoge) construită în stil clasic cu elemente orientale (1830-1833). Tristețe mare pentru mine ca turist, clădirea era în curs de reconstrucție.

Era păzită de gardă înarmată, probabil datorită faptului că în 1985 acolo a fost plasată o bombă de către teroriștii palestinieni care a deteriorat-o grav.

„Băieții”, însă, au fost amabili, poate din cauza figurii mele triste și mi-au deschis porțile duble, securizate, pentru a vedea măcar jur împrejur clădirea.

Am intrat în zona ocupată de Universitatea Copenhaga (Københavns Universitet). Aceasta a fost fondată în 1479, fiind a doua în Scandinavia după cea din Uppsala (1477).

Pentru a se stopa răspândirea protestantismului a fost închisă de către biserică pentru o scurtă perioadă de timp (1531). A fost redeschisă după Reforma Luterană (1537) și transformată în Seminar Evanghelic Luteran.

În timpul bombardamentului britanic (1807) majoritatea clădirilor au fost distruse apoi refăcute, facultățile restructurate (1842-1850) când au fost înființate Colegiul Tehnologic, Biblioteca Universitară și, adiacent instituțiilor de învățământ, Grădina Botanică, Muzeul Zoologic și Muzeul Geologic.

În anul 1877 prima femeie a fost admisă la cursuri. Între anii 1960-1980 datorită creșterii numărului de studenți au fost construite în alte zone clădiri noi.

Actual Universitatea funcționează cu șase facultăți- Științe, Științe Umaniste, Științe Medicale, Științe Sociale, de Drept și de Teologie, aproximativ 100 de departamente și centre de cercetare.

Am ieșit dintre clădirile universității și pe strada spre Piața Gammeltorv, înconjurată de copaci, se afla  Biserica „Sfântul Petru” (Sankt Petri Kirke), biserică catolică a comunității germane din Copenhaga.

Pe acel loc în Evul Mediu a existat una dintre cele patru biserici catolice din Copenhaga (1304) care a ars într-un incendiu (1380), apoi a fost reconstruită. Din 1585 a fost preluată de germani și a devenit un centru pentru elita orașului având în vedere că în acea perioadă și Curtea Regală folosea cotidian limba germană. A fost extinsă în mai multe etape în perioada 1631-1740.

Și-a pierdut importanța o dată cu disensiunile dintre Danemarca și Germania care au culminat cu Primul Război Schleswig (1848-1850).

În timp, congregația germană devenind minoritară și fondurile împuținându-se, biserica a fost preluată de Statul Danez (1994) care a recondiționat-o.

Spre capătul străzii care se deschidea în piața Gammeltorv se afla clădirea principală a Universității, prima terminată în perioada de reconstrucție (1836).

Lângă ea se înălța, maiestuoasă, Catedrala Copenhaga.

Catedrala Copenhaga- For Frue Kirke

În apropierea pieței Gammeltorv din Copenhaga, Danemarca, se află Catedrala Copenhaga (For Frue Kirke).  Pe acel loc, cel mai înalt punct lângă noul oraș Havn, a fost construită prima biserică romano-catolică „Sfânta Maria” (1187-1209) care a fost total distrusă de un incendiu (1314). Până în anul 1388 a fost reconstruită în stil gotic. După Reforma Protestantă biserica a fost predată luteranilor, i s-a schimbat numele în „Biserica Fecioarei Noastre” (For Frue Kirke), nume păstrat până azi. Totuși romano-catolicii au primit permisiunea să funcționeze împărțind clădirea cu luteranii. Această decizie a supărat populația care a vandalizat clădirea.

În secolul XVI clădirii bisericii i-a fost adăugat turnul și a devenit doar luterană. Nu a durat mult timp, aproximativ 30-35 de ani, când biserica a fost incendiată de o furtună cu fulgere care au provocat incendii. A fost refăcută, turnul a fost demolat și reconstruit până în 1609, dar nu a rezistat prea mult. În 1728, o dată cu distrugerea  unei treimi din oraș și biserica a fost dărâmată.  În următorul deceniu a fost reconstruită din cărămidă roșie,  cu un turn mai înalt decât precedentul, dotat cu 42 de clopote. Nici aceasta nu a rezistat fiind distrusă în timpul atacului britanic din 1807.

Ultima biserică, cea actuală, a fost construită în stil neoclasic (1817-1829), inițial fără turn. Acesta a fost ridicat la cererea populației și dotat cu 4 clopote. Fațada a fost prevăzută cu coloane, frontonul a fost decorat cu sculpturi din bronz reprezentând pe Isus și cei 12 Apostoli. Din 1924 a devenit Catedrală Națională a Danemarcei.

În interior, pe laterale au fost postate statuile celor 12 Apostoli.

Tot lateral, în  partea superioară, mai multe coloane mărgineau  cele două galerii existente.

În spatele altarului,  într-o nișă delimitată de două coloane, a fost postată statuia lui Isus.

În fața altarului a fost așezat fontul de botez, o statuie reprezentând un înger care ține în mâini o jumătate de scoică. Statuile au fost sculptate din marmură de Carrara.

Catedrala a fost renovată între anii 1977-1979.

În anul 1995 a fost dotată cu o orgă centrală.

Cripta a fost transformată într-un muzeu în care sunt etalate diferitele etape din construcția catedralei.

Citește și Copenhaga, Danemarca- din Gammeltorv spre Kongens Nytorv

Complexul Trinitatis Copenhaga, Danemarca

Complexul Trinitatis este situat în centrul vechi din Copenhaga, Danemarca. În Europa secolului XVII s-a dezvoltat mult astronomia astfel regele  danez Christian IV a cumpărat un teren într-un cartier aglomerat cu case din lemn amplasate pe străzi înguste și alei (1622). Au fost demolate  aproximativ jumătate din ele (1637) și a început construcția unui complex care urma să includă o biserică, o bibliotecă universitară și un Observator Astronomic.

Primul a fost terminat Turnul Rotund (Rundetårn). În el urma să funcționeze Observatorul Astronomic (1642).

În următorii 15 ani lipită de spatele turnului a fost ridicată Biserica Trinitatis (Trinitatis kirke), biserică folosită doar de studenții și profesorii universității și în podul ei a fost amplasată Biblioteca Universitară (1657).

Deși făceau parte dintr-un complex, turnul nu a fost folosit de biserică niciodată. Totuși prin rampa spirală a turnului, construită în loc de scări pentru a ușura manevrarea instrumentelor grele și a cărților, se făcea accesul la clopotniță și bibliotecă.

În incendiul din 1728 biblioteca a fost distrusă, ulterior reconstruită și biserica recondiționată (1731-1763).

În bombardamentul britanic din 1807 biserica a fost lovită de patru bombe dar nu a fost dărâmată.

În mai multe etape a fost reparată și modificată (1817-1849, 1869-1871).

În 1956 biserica a fost dotată cu o orgă impresionantă.

În 1861 biblioteca a fost mutată într-o clădire proprie și Observatorul Astronomic, devenit inadecvat pentru noile instrumente astronomice, a încetat să funcționeze.

Din 1928 turnul a fost iar amenajat ca observator pentru astronomii amatori. Pe acoperișul turnului a fost ridicată o clădire cu cupole mici de 7 metri înălțime la care se urcă de pe terasa de observare. De asemenea în fiecare primăvară în turn are loc o cursă de biciclete în care, pe rampă, concurenții urcă și coboară în mare viteză. În 1988 a fost stabilit recordul mondial de 1 minut și 48,7 secunde. Fosta sală a bibliotecii a fost amenajată și deschisă în 1987 ca spațiu expozițional și sală de concerte.

După ce am vizitat complexul am poposit la o țigară în spațiul de lângă biserică, amenajat cu bănci și mese,  apoi…hai la drum.

Citește și Copenhaga, Danemarca- din Kultorvet spre Gammeltorv

Copenhaga- zona Parkmuseerne

De la Castel Rosenborg din Copenhaga, Danemarca m-am îndreptat spre Parkmuseerne, zona cu 6 muzee situate în Parcul  Østre Anlæg și Grădina Botanică. La intrarea în Parcul  Østre Anlæg, ocupând mai multe clădiri, se afla clădirea principală a Galeriei Naționale a Danemarcei (SMK- Statens Museum for Kunst) construită în stil renascentist (1889-1896) căreia în 1998 i s-a adăugat o clădire modernă,din sticlă, pentru arta modernă. Erau etalate opere de artă europeană (1300-1800), artă daneză și nordică (1750-1900), artă franceză (1900-1930), artă daneză și internațională (după 1900). În celelalte clădiri din parc se puteau vedea Colecția Regală de Artă Grafică, Colecția Royal Cast, Colecția Hirschsprung.

După ce am vizitat o parte din colecții m-am îndreptat spre intrarea în Grădina Botanică. În drum am trecut pe lângă clădirile Fundației de Cercetare Star Plan și a Muzeului Geologic (Geologisk Museum) din cadrul Muzeul de Istorie Naturală care erau în curs de restaurare. Muzeul a fost deschis în 1772, mutat în locația actuală în 1893 și prezintă colecții mari de fosile, minerale, meteoriți, etc.

Grădina Botanică a Universității din Copenhaga (Botanisk Have) face parte din  Muzeul de Istorie Naturală și pe lângă agrement este folosită în scop cercetare.

În trecut în cadrul mânăstirilor se cultivau plante medicinale care erau furnizate mai ales regalității.

După ce mânăstirile au fost desființate în urma Reformei, în anul 1600, pe un loc dat de Regele Christian IV a fost înființată o grădină, Hortus Medicus.

Pe acel loc azi se află reședința unui profesor universitar care cultivă în continuare plante medicinale, unele foarte rare.

Sub domnia Regelui Frederik V pe o arie necultivată a fost amenajată o nouă grădină numită după fondatorul ei Georg Christian Oeder, Grădina Oeder (1752), unde a fost amenajată o seră care a fost deschisă publicului în 1763.

O parte din grădină a fost donată Universității (1770).

Grădina a fost extinsă pe actuala locație, pe o suprafață de aproximativ 10 hectare, a fost numită Grădina Botanică și deschisă publicului (1874).

În total în grădină se află 27 de sere dintre care cea mai notabilă este Casa Palmierului (Palmhuset).

De asemenea a fost amenajată și o seră cu aer condiționat pentru a se putea crea mediul adecvat plantelor arctice.

Grădina a fost amenajată pe diferite secțiuni ca dealul cu conifere, o secțiune stâncoasă cu plante montane din Europa Centrală, o grădină de rododendroni, un lac cu nuferi, etc.

În grădină se află peste 13.000 de specii de plante daneze și din multe alte zone ale lumii, plante perene și anuale.

Din păcate și aici am văzut cum unii dintre vizitatori se iubeau pe sine mai mult decât frumusețile înconjurătoare.

Acuma, când scriu acest articol, am aflat că din anul 2018 a fost deschisă Casa de fluturi în care se poate explora viața diferitelor specii și care poate fi vizitată doar în sezonul de vară.

Citește și Complexul Trinitatis Copenhaga, Danemarca

 

Grădinile și Castelul Rosenborg, Copenhaga, Danemarca

Grădinile Castelului Rosenborg (Kongens Have) din Copenhaga, Danemarca, au fost amenajate în stil renascentist olandez după ce regele Christian IV a achiziționat terenul (1606).

Cuprindeau o parte în care se cultivau legume și fructe, o parte pentru relaxare cu rondouri de flori, statui, o fântână și un pavilion mic.

Hans Christian Andersen

În locul pavilionului până în 1624 a fost ridicat Castelul Rosenborg (Rosenborg Slot). În grădini, într-o porțiune  au fost amenajate alei direcționate ca niște raze de cerc în centrul cărora a fost construită  o casă de vară (1669).

Am intrat în parc, azi întins pe 12 hectare, pe lângă Teatrul de Marionete (Marionetteatret).

Am urmat aleile până la un loc amenajat ca loc de joacă (Legepladsen).

În apropierea locuinței regale în 1606 a fost ridicat Pavilionul Albastru, pavilion muzical legat sonor prin tuburi de camera regală de la etaj, transformat într-un loc de masă intim (1671) în care familia regală putea sta singură, fiind servită printr-o trapă care urca și ridica masa din bucătăria amenajată la parter și a fost numit Schitul. Castelul a fost folosit ca reședință regală până în jurul anului 1710 apoi a fost abandonat, familia regală mutându-se în palatul nou construit. În 1773 grădinile au fost renovate și deschise publicului.

Pe locul Schitului ruinat a fost construit Pavilionul Hercules (Hercules Pavillonen), în stil neoclasic. A fost numit după statuia lui Hercules postată într-o nișă centrală între 2 coloane toscane. De o parte și de alta în 2 nișe mai mici au fost așezate statuile lui Orfeu și Eurydice. Din 1810 în el a funcționat o cofetărie elvețiană, în secolul XX ca reședință a grădinarului principal apoi club de dansuri populare. După ce a fost renovat (1999) și până azi la parter funcționează  Café Herkules iar la etaj se desfășoară activități culturale.

De la pavilion, străbătând două alei, în partea de nord-vest a parcului am ajuns în Grădina trandafirilor (Rosenhaven).

La capătul ei era postată statuia Reginei Caroline Amelie (Dronning Caroline Amalie).

Grădina era amenajată lateral de castel.

În sfârșit mi-am atins țelul, Castelul Rosenborg (Rosenborg Slot) în care azi funcționează Muzeul Regal. Clădirea era înconjurată în trei părți de un șanț cu apă, șanț de apărare, azi inutil dar frumos.

După 1710 a fost folosit de familia regală doar în două situații de criză, când Palatul Christiansborg a ars într-un incendiu (1794) și în timpul atacului britanic (1801). Am ales una dintre cele patru căi de intrare din parc și am trecut un podeț peste șanțul cu apă.

Castelul a intrat în proprietatea statului, amenajat ca muzeu și deschis publicului în anul 1838. Accesul în castel se face și azi pe cele două intrări principale, Poarta Regelui și Poarta Reginei.

În muzeu se pot vedea cu colecțiile regale, tezaurul cu bijuteriile coroanei, Coroana Daneză, etc., care prezintă perioada monarhiei absolute din secolele XVII-XIX,  la etajul trei Sala lungă (1624) fostă sală de bal, apoi din 1710 pentru recepții regale, banchete, transformată în secol XIX în Sala Cavalerului în care sunt etalate mobilier de argint, steme, tronul, pe pereții laterali evenimente istorice din timpul domniei Frederik IV. Fotografiatul era interzis.

În 1709 în parc a fost construită Baraca Roseborg pentru a găzdui Garda Regală, actual ocupată de paznicii castelului și între anii  1760-1763 Casa Comandantului, azi spațiu expozițional.

Citește și Copenhaga, Danemarca- Zona Parkmuseerne

Copenhaga, Danemarca-prin zona Nyboder

În Copenhaga, Danemarca, după ce am vizitat zona Langelinie și Kastellet am traversat  Parcul Churchill.

M-am îndreptat spre zona Nyboder dorind să ajung la Castelul Rosenborg.

Zona a fost amenajată de Regele Christian IV în afara orașului fortificat cu locuințe pentru personalul tot mai numeros al Marinei Regale (1631-1641), clădiri asemănătoare barăcilor militare. Când  Poarta de Est a fost mutată zona a fost integrată în oraș.

Au fost amenajate școli și un spital private, o forță de poliție locală dar pentru aceste facilități bărbații din zonă au fost obligați să nu părăsească armata timp de 20 de ani.

Până în 1796 zona s-a tot extins prin construirea de case noi ulterior jumătate din ele au fost vândute sau demolate (1853-1878).

În mijlocul zonei Nyboder, în Piața Sfântul Paul (Sankt Pauls Plads) se afla Biserica „Sfântul Paul”, cunoscută ca Biserica Nyboder (Sankt Pauls kirke).

Biserica luterană a fost construită pe un teren donat de stat pentru a servi populația în creștere a orașului (1872-1877). A fost ridicată în stil lombard, din cărămidă roșie și la exterior decorată cu jaluzele, arcade, coloane și pinacule pe colțuri.

În 1888 a suferit reparații majore.

Depășind o clădire mai nouă (1903) am intrat pe străduțele mici, întortocheate.

Aveam impresia că mă aflam pe un tărâm de basm unde casele colorate parcă se intercalau cu natura.

La capătul uneia dintre străduțe se înălța turnul unei biserici pe care de abia așteptam să o văd.

Biserica Metodistă (Jerusalemskirken), a fost construită în stil renaștere romanică și renaștere bizantină, cu turnul  de aproximativ 50 metri înălțime. Primii metodiști au apărut în Copenhaga în anul 1859 și au folosit spații închiriate din magazinul Kongensgade.

Numărul lor crescând, au construit Biserica „Sfântul Paul” (1866)), nume schimbat în Biserica „Sfântul Marcu” (1894) o dată cu construirea altei biserici care a preluat hramul „Sf. Paul”.

Ultima denumire, cea actuală, a primit-o în  1912. Doi ani mai târziu clădirea a fost distrusă într-un incendiu apoi reconstruită în decursul unui an.

De la biserică am urmat o stradă mai circulată, pe lângă clădirile aliniate „ca la armată”. Am fost  impresionată în mod plăcut văzând florile și verdeața cu care erau ornate  diferite zone contracarând imaginea sobră a clădirilor.

Sølvgades Skole

Pe lângă niște clădiri, ale căror pereți erau pictați cu scene copilărești, m-am îndreptat spre intrarea în Grădinile Castelului Rosenborg.

Citește și Grădinile și Castelul Rosenborg, Copenhaga, Danemarca