Hunedoara, județul Hunedoara

Pentru a vizita renumitul Castel al Huniazilor ne-am îndreptat spre orașul Hunedoara din județul cu același nume unde ne-am oprit pentru un scurt timp. Orașul este situat în apropierea munților Poiana Ruscă, străbătut de râul Cerna. Sub numele de Humbol, este atestat din 1265 ca un centru în care se prelucrau  pieile și lâna. În secolul XV a fost construit Castelul Huniazilor în jurul căruia, în regiunea montană s-a dezvoltat extracția și prelucrarea fierului care în secolul XIX a avut perioada de vârf. Orașul s-a industrializat astfel țăranii din împrejurimi s-au mutat în oraș și numărul populației a crescut. 50% erau români, restul maghiari și germani.

107 în centrul vechi

În cel de Al Doilea Război Mondial oțelăriile au funcționat la maxim pentru producerea de armament. Ulterior, sub regimul comunist fabricile s-au extins ocupând o suprafață egală cu a orașului și Hunedoara a avut cea mai mare fabrică de oțel din Balcani. După căderea comunismului (1989) piața de desfacere pentru oțel a căzut astfel multe dintre întreprinderi au fost închise sau abandonate. O mică parte din instalații au trecut în proprietate privată.

110

Am intrat în Hunedoara și am parcat lângă Parcul Tineretului unde se afla  Catedrala Eroilor cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților”, de rit ortodox.

83 cover

După Revoluția din 1989, cu aprobarea Episcopiei Aradului  s-a început construcția catedralei (1999).

84

Fundația a fost terminată în 2004 și în subsolul amenajat s-a ținut prima liturghie în 2005. Construcția completă a fost finalizată în 2010.

85

În parc, în fața catedralei a fost postat Monumentul Eroilor.

86

De acolo ne-am deplasat în apropierea ariei naturale protejate „Pădurea Chizid” unde, pe 29.000 metri pătrați, era amenajată Grădina Zoologică Hunedoara.

88 Hunedoara ZOO

La intrare ne-a întâmpinat primul exemplar, o cățelușă oarbă de 25 de ani care părea a fi șefă peste toată grădina și care ne-a însoțit o parte din drum făcând parcă pe ghida.

103 cățelușă de 25 ani a

Prețul modic pe care l-am plătit la intrare ne-a lămurit de întreținerea spațiului care lăsa de dorit. În plus personalul era prea puțin pentru a putea îngriji corespunzător animalele, ne-a relatat medicul veterinar pe care l-am întâlnit.

urs brun101 urs brun a

Cuștile și volierele în care erau adăpostite animalele ocupau 600 metri pătrați.

89

În total ZOO deținea 88 de exemplare dintre care ursul brun, lei, tigri, vulpi, căprioare, diferite soiuri de păsări, etc.

93a92 a

Chiar ne-a părut rău de bietele animale, multe dintre el, ținute separat, câte un singur exemplar din acea specie. Dacă erau ținute captive măcar să aibă un spațiu natural, curat și companie.

10099 a

Ne-am îndreptat spre centrul vechi unde am trecut pe lângă Primăria Municipiului Hunedoara, partea de clădire nouă. Clădirea vechiului Palat Administrativ a fost construită între anii 1930-1936, în stil brâncovenesc, în forma literei H, de la Hunedoara, cu un etaj în care se aflau 48 de camere. A fost inaugurată în 1937. La subsol a funcționat arestul  Comisariatului de Poliţie Hunedoara, la parter, în 24 de camere Comisariatul, Judecătoria Hunedoara şi Pretura Plăşii  și la etaj Primăria Hunedoara.

105 Primăria

În apropiere, în Piața Libertății se afla Catedrala Hunedoara, de rit ortodox, cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Cuvioasa Parascheva”. Înălțarea ei a început în anul 1939, a fost întreruptă de cel de Al Doilea Război Mondial și a fost terminată în 1947 an din care a fost înscrisă pe lista monumentelor de artă din România.  La clădirea în stil bizantin s-au folosit panouri interioare și exterioare din marmură. Turlele au fost prevăzute cu nouă clopote din care cinci acționate electric și crucile postate deasupra lor au fost aurite cu aur de 14 carate. Chivotul a fost confecționat din argint.

106 Bis Catedrală Sf. Împărați C-tin și Elena bmw

Cam atât am văzut în oraș. Ne grăbeam să vizităm castelul urmând să părăsim zona în acea zi.

Citește și Castelul Huniazilor

Cetățile dacice din munții Orăștiei județul Hunedoara

La 20 de kilometri distanță de Orăștie se află satul Costești comuna Beriu spre care ne-am îndreptat și noi.  După încă 2 kilometri pe un drum pietruit, la Cetățuie drumul se termina. De abia așteptam să vedem Cetatea dacică Costești-Cetățuie și Cetatea dacică Cotestești-Blidaru două dintre cele 6 cetăți dacice din munții Orăștiei care fac parte din patrimoniul UNESCO. Am urcat pe un drum abrupt câteva sute de metri și am ajuns în dreptul unui indicator cu numele primei cetăți și un panou cu câteva relatări istorice depre ea.

31 cetate dacică Costești-Cetățuie

Ambele cetăți au fost construite în secolul I î.e.n. pe platoul unui deal (514 m înălțime) pentru apărare, ulterior împotriva atacurilor romanilor, mai ales a înaintării lor spre Sarmizegetusa Regia, capitala. Ambele au fost construite cu două incinte înconjurate de un val de pământ în care erau înfipți stâlpi groși din lemn legați printr-o împletitură de nuiele. Pe un stâlp, o plăcuță ne indica acel val pe care doar imaginația noastră îl putea identifica într-o ridicătură de teren înverzită pe care creșteau niște copăcei.

31a val de pamant

În spatele lui, în partea în care panta era lină a fost ridicat un zid gros de 3 metri cu două fețe. Între ele se afla umplutura din pietre și pământ acoperită cu bârne din lemn. Superior erau postate trunchiuri de copac despicate, înclinate spre exterior pentru a se scurge apa de ploaie și acoperite cu pământ bătătorit pentru a nu putea fi incendiate. Cele două cetăți nu au fost dezgropate decât parțial. Din întregul zid am văzut doar niște blocuri din piatră care parcă susțineau dealul ce se înălța deasupra lor.

32

Zidul era prevăzut cu bastioane în care la parter se aflau depozite de alimente și muniții, la etaj locuințe și poziție de luptă pentru apărători.

33

În cele două incinte, unite între ele, se aflau turnuri, unele folosite ca locuințe.

34

Erau singurele dezgropate, indicate cu plăcuțe, pe care le-am putut vedea, de fapt imagina cu au fost în realitate.

36

Spre a doua cetate, Costești-Blidaru, trebuia să urmăm o potecă prin pădure aproximativ de 30 minute. Dezamăgite de puținele ruine dezgropate pe care le-am văzut la Cetățuie nu ne-am mai deplasat.

37

Ne-am întors la mașină și pe un drum ce străbătea o parte din Parcul Natural Grădiștea Muncelului- Ciclovina am rulat 9 kilometri în aproape 20 de  minute  până la Grădiștea de Munte dorind să vizităm una dintre cele mai mari fortificații dacice situată pe dealul Grădiștei, Sarmizegetusa Regia, fosta capitală a dacilor.

23 +

La intrarea în situl arheologic era o cabană mică din lemn în care funcționa Postul de Jandarmi Ordine Publică Grădiște de Munte.  Ne-am adus aminte de o știre care relata că o parte din situl dacic a fost distrus în 2011, fără aprobarea arheologilor, pentru construirea unei parcări destinată turiștilor, astfel ne-am explicat prezența jandarmilor acolo.

9 Sarmizegetusa Regia

De la început am remarcat că obiectivele cetății erau bine punctate pentru vizitatori pe plăcuțe explicative. Am intrat prin poarta de vest.

Aveam de străbătut pe jos aproximativ 3 kilometri pe o cărare ce trecea prin pădure și urca la 1.2000 de metri înălțime unde a fost postată cetatea ca unul dintre cele șase puncte strategice din cadrul sistemului defensiv dac, mai ales împotriva armatelor Imperiului Roman, ea fiind nucleul central.

11

Fortăreața a fost construită pe o suprafață de 30.000 metri pătrați înconjurată de un zid din blocuri masive de piatră, murus dacicus, gros de 3 metri și înalt de 4-5 metri.

13 murus dacicus

În vest, în afara zidurilor cetății a fost o așezare civilă cu locuințe, magazii, ateliere, rezervoare de apă, etc. Prin cercetările arheologice s-a remarcat că standardul de viață în acea perioadă era ridicat, mai ales pentru nobili în casele cărora s-au descoperit țevi ceramice prin care era adusă apa. Din dreptul porții de est începea zona sacră a cetății. Un drum pavat urca până pe o terasă unde atunci  se aflau șapte sau opt sanctuare patrulatere care au fost distruse de invazia romană. Accesul era interzis.

15a

drumul pavat14a drum pavat

Au fost scoase la iveală două sanctuare circulare. Sanctuarul mare de calcar, cel mai vechi templu de la Sarmizegetusa Regia se afla în partea de sud a zonei sacre. Inițial a fost construit cu 60 de coloane de lemn susținute de discuri masive de  calcar (plinte). De pe terasa inferioară urca o scară monumentală din calcar la o platformă pe unde se intra în templu. S-au păstrat pilaștrii de andezit și 7 plinte.

19 sanctuarul mare de calcar

În zonă au fost descoperite ținte de fier ornamentate și medalioane din lut, ultimele depuse ca ofrandă pentru divinitatea căreia îi era dedicat templul. Lângă el s-a descoperit un alt templu care a fost format din 3 șiruri a câte 6 coloane.

20 primul e sanctuarul mic de calcar

Al doilea templu, Templul mare circular, a fost delimitat printr-o centură dublă de andezit, prima din blocuri masive a doua din grupuri de pilaștri. În interior erau patru intrări simetrice delimitate de piloni din lemn placați cu lut.

24b

Urma al doilea perete, cu aceeași structură ca cel exterior, care avea două intrări în încăperea centrală, orientată solstițial.

24c

Acoperișul templului avea formă conică. Era dedicat celui mai mare zeu al dacilor. A fost distrus sistematic de către romani,  la fel și un templu mai mic circular care se afla lângă el din care nu s-a putut recupera nimic.

24a

Vis a vis de Templul mare circular se afla Altarul, unic în lumea dacică, amenajat pentru sacrificii ca jertfe aduse zeilor.

26

Superior era format dintr-un disc central de andezit de la care porneau 10 raze formate din plăci masive. La exterior, în niște adâncituri erau postate piese de marmură mici. Altarul era completat de un șir de 16 blocuri orientate pe axa nord-sud astfel s-a speculat că ar fi avut și o semnificație astronomică. Aceasta era partea vizibilă.

27a discul solar

Inferior era format din blocuri de calcar între care era tasat lut. În timpul sacrificiilor lichidele se scurgeau printr-o gaură mică aflată pe una dintre raze într-un jgheab printr-un bloc de calcar în canalul deversor ce trecea prin zona sacră.

28b

În partea de nord a zonei sacre se aflau două temple patrulatere. L-a unul dintre ele păstrat 16 coloane de andezit dintre cele 18 pe care le avea inițial iar la cel de al doilea s-au păstrat doar 5 coloane. Intrarea în temple se făcea prin niște platforme susținute de blocuri din calcar situate pe latura de sud.

28a sanctuare de andezit

Bătăliile dintre daci și romani au durat 165 de ani (106-271) când întreaga Dacie a fost încorporată în Imperiul Roman. După înfrângerea dacilor la Sarmizegetusa Regia s-a stabilit o garnizoană militară romană care, în timp, au dărâmat treptat cetatea. Ei și-au stabilit capitala romană la 40 de kilometri depărtare, Ulpia Traiana Sarmizegetusa.  Ruinele cetății Sarmizegetusa Regia împreună cu a celorlalte cetăți dacice din zonă au fost incluse în lista patrimoniului cultural mondial UNESCO în anul 1999.

30 cover

Citește și Mânăstirea Cucuiș, județul Hunedoara

 

 

 

 

Mânăstirea Cucuiș, județul Hunedoara

De la Orăștie, după 3 kilometri am ajuns în comuna Beriu aflată în zona prin care în anul 105 e.n. au pătruns o parte din armatele romane pentru a cuceri cetățile dacice aflate în munți și a-l înfrânge pe Decebal. În pădurea de lângă Cucuiș, un sat aparținător comunei Beriu, se afla Mânăstirea Cucuiș „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Pe un drum, cândva construit din beton, am parcurs cei 8 kilometri prin pădurea deasă pentru a o vedea. Noroc cu poarta de lemn în stil maramureșean care a fost postată la intrare în anul 2001, altfel o depășeam.

42 schit-mânăstire Cucuiș

În acel loc existase o sihăstrie, ultimul călugăr a murit aproximativ în urmă cu 100 de ani. Se spune că a fost îngropat în munte și a făcut să coboare crucea pe apă până la poarta mânăstirii. Troița din lemn, încrustată cu simboluri vechi creștine, a fost protejată cu acoperiș și gard. Era postată pe aleea de intrare spre cele două biserici.

43a=cover

O familie foarte credincioasă din zonă, cu aprobarea Episcopiei, a ridicat o bisericuță cu rol de schit sub care au fost amenajate bucătăria și cămările de alimente, două clădiri mici pentru chilii și un atelier. Bisericuța fiind situată pe o porțiune mai ridicată, au fost construite scări din beton până la intrare.

59

Accesul în perimetrul mânăstirii era liber, fără frica apariției unor hoți.

60a

În afară de peștii dintr-un heleșteu și păsărele care ciripeau în pădurea înconjurătoare, eram singurele viețuitoare.

61

La începutul anilor 1990, datorită numeroșilor pelerini care veneau la schit, s-a început construirea unei biserici. Din 2001 la conducerea mânăstirii a fost numit  Starețul Andrei care, în timp, a construit 20 de chilii, un altar de vară și o anexă gospodărească.

6463

Biserica nouă a fost terminată în 2011 și sfințită în 2012.

45

Deși în mânăstire trăiesc doar 3 măicuțe, spre mirarea noastră locul era de o curățenie impecabilă. Am văzut chiar diferite unelte vechi probabil încă folosite.

4465

Culuarul din fața schitului, biserica nouă, de fapt oriunde te uitai erau înconjurate de flori.

62a

Unele în rondouri, altele în ghivece, florile erau păstrate  iarna în chilii și replantate primăvara, majoritatea chiar de Starețul Andrei.

57

Cu liniștea în minte și suflet ne-am întors în comuna Beriu urmând să ne îndreptăm spre Cetățile dacice din munții Orăștiei județul Hunedoara.

Orăștie, județul Hunedoara

Municipiul Orăștie din județul Hunedoara este străbătut de râul Orăștie, numit de localnici Râul Apa Orașului, cu afluentul său Sibiștel. Este atestat documentar din 1224 ca cea mai vestică zonă de colonizare a sașilor din Transilvania, când purta denumirea de Oroșteiu- „Orașul Sașilor”. Zona a fost înconjurată de ziduri de apărare, distrusă de tătari (1241) s-a refăcut rapid. În secolul XV a suferit atacurile năvălitorilor turci.

76

După înfrângerea de la Mohacs din1526 orașul a fost ocupat de trupele imperiale, din nou în 1602 de trupele generalului Basta care au jefuit și au ucis numeroase persoane. În secolul XVIII pe lângă obligațiile ce constau în încartiruiri, aprovizionare cu alimente și atelaje, etc., s-a declanșat ciuma (1717-1718 și 1738), toate acestea ducând la ruinarea orașului care s-a refăcut cu greu.

78

În timpul Revoluției de la 1848 a fost pe rând ocupată de cele două forțe ostile, austriecii și maghiarii, după încetarea ei, orașul a devenit sediul Prefecturii Militare Orăștie. La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, prin reprezentanții ei politici, orașul a jucat un rol important în mișcarea națională românească. S-a înființat Banca „Ardeleana”, numeroase ziare românești, asociații culturale și economice.  Din 1995 Orăștie a devenit municipiu.

5 Orăștie

De la Șebeș Alba, în drumul nostru spre cetățile dacice, la intrarea în municipiul Orăștie am văzut primul element ce evoca acele vremuri. Pe un suport situat în mijlocul unui scuar se afla un balaur cu cap de lup cu gura deschisă și trup de șarpe. El reprezenta Steagul dacic al cărui corp, în acele vremuri, era confecționat dintr-un material care se umfla în bătaia vântului și imita urletul lupilor îngrozind dușmanii.

6 monument Izvorul de aur al dacilor

Am făcut o scurtă oprire în centrul orașului lângă Catedrala Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, o biserică considerată unicat datorită combinației de stiluri arhitectonice romanic, gotic, bizantin și faptului că e prevăzută cu un singur turn, în stil gotic, cu 5 clopote din bronz.

73 Orăștie Catedrala ortodoxă

A fost construită între anii 1936-1943 pe terenul Pieței Maria cedat de autorități cultului ortodox. Interiorul a fost pictat în manieră neo-bizantină. Un rol important l-a avut preotul Ioan Moța, tatăl legionarului cu același nume care a fost „mâna dreaptă” a lui Zelea Codreanu. În perioada comunismului, când instituțiile bisericești erau oprimate, multe clădiri de cult dărâmate, această biserică a fost recondiționată cu ajutorul unor legionari anonimi.

73a cover

Vis a vis de Catedrală, în mijlocul unui spațiu verde se afla Monumentul Palia, un grup statuar dezvelit în 1974 ridicat pentru a aduce aminte de  prima traducere în limba română a Vechiului Testament (1582),  Palia de la Orăștie, care a fost tipărită cu finanțarea unor nobili reformați. În acea perioadă a început să funcționeze și o școală reformată iar de la începutul secolului XVIII școli primare românești ortodoxă și greco-catolică. Monumentul a fost creat pentru a ilustra etapele tipăririi cărții astfel pe o parte sunt traducătorii, pe a doua parte meșterii tipografi și pe a treia parte folosirea cărții de către români.

74

Pe lângă Biblioteca Municipală am intrat pe  o stradă pietonală încadrată de clădiri vechi, vara plină de terasele cafenelelor și restaurantelor și ne-am îndreptat spre fosta cetate în incinta căreia se aflau două biserici.

75

În secolele XIII-XIV a fost ridicată o biserică în jurul căreia s-a dezvoltat fortificația. În secolul XIX a fost grav avariată în urma unui cutremur. Sașii rămași fără loc de rugăciune în urma alungării de către maghiari  au construit o nouă biserică, în stil neogotic (1830), actuala Biserică Reformată (calvină). Lângă ea, între anii 1820-1823 a fost ridicată, aproape identică, Biserica Evanghelică Luterană. Cele două biserici au conviețuit până la desființarea Bisericii Române Unite (1948).

77 Bis. evanghelica luterana

Am trecut pe lângă Muzeul de Etnografie și Artă Populară fondat în 1952 pe care l-am remarcat datorită unei plăci inscripționată situată la intrare și ne-am îndreptat spre Primăria Municipiului Orăștie situată în Piața Aurel Vlaicu. Deși în majoritatea orașelot României sediile Primăriilor sunt locate în clădiri impunătoare, vechi sau noi, în Orăștie Primăria se afla într-o clădire obișnuită, zugrăvită cu gust și bine întreținută.

80 Primăria

Ne-am întors la parcare și ne-am continuat drumul spre cetatea dacică de la Costești.

81

Citește și Cetățile dacice din munții Orăștiei județul Hunedoara

 

 

 

Mânăstirea „Maria Radna”, județul Arad

Mânăstirea „Maria Radna” a fost inițial o mânăstire catolică construită de regele Ungariei Carol Robert de Anjou, închinată Sfântului Ludovic de Tolouse, unchiul său (1325). Prima capelă a fost ridicată pe dealul din Radna de o văduvă pioasă (1520) și regele a încredințat-o călugărilor franciscani refugiați din Bosnia (1551). Între 1551-1552  teritoriul a intrat sub stăpânirea otomană care s-a întins asupra Banatului și peste o parte mare a Ungariei. Totuși aceștia au tolerat ritul catolic și capela a funcționat în continuare.

85 Mânăstirea Sf Maria -Radna

În 1642 cu aprobarea sultanului a fost renovată și în 1668 a primit în dar, de la un negustor din Radna, o icoană a Sfintei Maria tipărită pe hârtie, pe care acesta o cumpărase din Veneția. În timpul secolelor următoare s-a dovedit a fi „făcătoare de minuni”. Despre icoană circulă o legendă care spune că un călăreț turc apropiindu-se de capelă s-a oprit brusc, copita calului împotmolindu-se în piatră, scenă ce a fost imortalizată ulterior într-un basorelief păstrat  în actuala biserică. De fapt, în 1695 capela a fost incendiată de otomani însă icoana, deși era de hârtie, a supraviețuit.

86 Sf Anton

Capela a intrat în posesia Ungariei prin Pacea de la Karlowitz (1699). În timpul unei epidemii de ciumă (1709) se spune că cei ce s-au rugat icoanei s-au vindecat astfel după încetarea epidemiei, drept mulțumire, locuitorii Aradului au plecat în pelerinaj la mânăstire. Pelerinajele au devenit oficiale în 1750 și s-au desfășurat până în secolul XX. Capela nefiind încăpătoare în 1723 s-a construit o biserică căreia i s-a alăturat aripa de vest (1727), apoi aripa de sud (1743-1747).

87

Biserica a fost mărită, nava având 8 altare secundare în stil baroc (1756-1782), icoana a fost mutată în ea și înrămată în argint. Miracolele nu au încetat astfel numărul pelerinilor veniți din toate părțile Ungariei a crescut alăturându-se și persoane de rit ortodox. Din 1860 pelerinajele au fost ordonate pe zile pentru fiecare comună și dieceză pentru a putea încăpea numeroșii pelerini. Cei vindecați prin rugăciuni au donat tablouri și s-a creat o colecție.

87a

La 200 de ani de la primul miracol (1895) biserica a fost dotată cu un altar nou din marmură de Carrara și icoana a fost așezată pe el.

87b

S-a instalat o nouă orgă cu 1580 de tuburi (1905).

89

Turnurile au fost înălțate până la 67 de metri și a fost reamenajată colina cu Calea Sfintei Cruci aflată în pădurea din spatele bisericii (1911).

9696a97

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial mânăstirea a supraviețuit dar în perioada următoare, cea comunistă, sovieticii au interzis ritul catolic și pelerinajele. Călugării și măicuțele au fost condamnați la detenție, mânăstirea rechiziționată și clădirile transformate în azil de bătrâni (1949-1950).

92

În anii 1970, perioadă mai calmă sub regimul comunist, mânăstirea a fost reparată și restaurată pe banii credincioșilor care au reluat și pelerinajele.

93

Din 1990 ordinul catolic a devenit iar oficial. Mânăstirea a fost ridicată de Papa Ioan Paul al II-lea la rangul de Basilică Pontificată cu titlul de Basilică Minor (1992).

94

Până în 2003 numărul călugărilor franciscani a scăzut și cei puțini rămași au părăsit mânăstirea. Între 2013-2015 aceasta a fost renovată pentru a fi inclusă în circuitul turistic având avantajul de a fi așezată pe marginea șoselei naționale dintre Arad și Deva. În aceeași perioadă icoana a fost trimisă la Budapesta pentru restaurare.

101

Colecția formată din sute de  tablouri, peste 2.500 de icoane, fotografii donate de credincioși a fost expusă într-un muzeu, altă parte pe coridoarele bisericii și restul sunt păstrate în magazii.

90 veche

Citește și Cetatea Șoimoș, județul Arad

 

Cetatea Șoimoș, județul Arad

Cetatea Șoimoș, monument istoric, se află pe dealul Cioaca Tăului, pe malul drept al râului Mureș. Localitatea Șoimoș aparține orașului Lipova din județul Arad, județ în care se mai găsesc cetățile Șiria și Dezna.

62

Cetatea Șoimoș fost ridicată pentru apărare împotriva invaziilor tătare în timpul domniei regelui maghiar Béla al IV-lea (1235-1270). Prima atestare datează din anul 1278 când „Castrum Somos” a fost donat de banul Pál fiilor fratelui său dar, după legenda care circulă era vorba de trei surori care au construit cele trei cetăți. Fiecare a considerat că cetatea sa va fi prima terminată. Pentru trufia lor au fost pedepsite fiind transformate în șerpi albi, fiecare cu o coroană pe cap și o cheie de aur în gură care, la miez de noapte bântuiau curțile cetăților în așteptarea unui salvator care să le transforme iar în domnițe și cetățile să devină strălucite.

66 cover

Invaziile tătare au distrus-o și la ordinul regelui Béla al IV-lea a fost refăcută (1245). O nouă invazie, a Hoardei de Aur (1285), a fost respinsă și cetatea a rezistat. În secolul XIV a fost stăpânită de voievodul Ladislau Kán al II-lea iar după 1315 a devenit reședința comiților de Arad. În secolul XV succesiv a avut mai mulți stăpâni, unul dintre ei fiind Iancu de Hunedoara (1456-1471).

68

Din 1509 cetatea și domeniul au intrat în stăpânirea dură a lui Gheorghe Hohenzollern de Brandenburg împotriva căruia s-au răsculat românii și maghiarii conduși de Gheorghe Doja cu ajutorul garnizoanei cetății care li s-a alăturat au cucerit-o și, pe un deal din apropiere au instalat tabăra. Răscoala a fost înăbușită (1514) de trupele voievodului Ioan Szapolay, un pretendent la tronul Ungariei, care a preluat cetatea în folos personal.

63

În 1541 Transilvania a devenit principat autonom și cetatea a devenit reședința principelui Ioan Sigismund și a mamei sale Isabela, perioadă în care au fost adăugate bastioanele externe și cetatea a fost remodelată în stilul Renașterii.

67

Pentru o perioadă scurtă de timp (1552-1559) cetatea a fost ocupată de turci apoi recucerită de armatele lui Mihai Viteazul. Reluată de turci în 1616, a devenit bază militară otomană până în 1688 apoi a fost părăsită. După Pacea de la Karlovitz (1699) aceștia au demolat-o rămânând doar ruinele. Nu a fost reconstruită deoarece și-a pierdut importanța militară.  Doar în secolul XX s-au făcut minore lucrări de consolidare a zidurilor care au supraviețuit.

82

Pentru a ajunge la cetate aveam două variante: o potecă mai lină ce înconjura o parte de deal sau o potecuță ce urca abrupt. Am ales-o pe a doua.

61

Degeaba am ajuns în dreptul fostei porți de intrare. Podul de lemn era impracticabil. A trebuit să să ocolim zidurile pentru a putea intra în perimetrul cetății.

80

Curtea interioară largă (35×22 metri) era înconjurată de porțiunile de ziduri rămase „în picioare”. Era un loc de recreere pentru mulți iubitori de natură cetatea fiind situată la doar câteva zeci de kilometri de orașul Arad.

79

Spre nord fusese cândva palatul reginei Isabela…un turn al porții de intrare…alt turn înalt…ferestre…toate năpădite de natură.

7576

La exterior era o potecuță bătătorită. A trebuit să o urmez.

74

Printr-o porțiune lipsită de ziduri priveliștea Mureșului curgând alene, dealurile înconjurătoare, parcele agricole lucrate intercalate de porțiuni de natură sălbatică, străbătute de șinele de cale ferată privite într-o zi luminoasă și într-o liniște deplină erau minunate.

81a65

Nu se mai putea înainta. De la zidurile cetății, în exterior, porțiunea de deal era aproape verticală.

69

Un ultim efort-coborârea dealului. Nu l-am simțit privind dealurile înverzite cu nuanțe de arămiu și casele comunei care deveneau din ce în ce mai mari.

83

Citește și Comuna Conop cu patru sate aparținătoare, județul Arad

Lipova, județul Arad

Lipova este un oraș din județul Arad străbătut de râul Mureș, situat la poalele munților Zărandului. Cuprinde și localitățile Radna și Șoimoș. Prima așezare este datată în jurul anului 1000 și făcea parte din Ducatul de Athum. În 1315 purta numele de Lipva care în 1440 a fost declarat oraș liber. Istoria orașului este strâns legată de cetatea de la Șoimoș.  Cucerită de turci, a devenit sangeak (1550-1599 și 1616-1669) orașul a devenit un puternic centru comercial și economic. Avea chiar propria monedă „Marca de argint de Lipova” și prima canalizare care funcționează și azi.

11

În perioada dintre cele două ocupații otomane cetatea a fost cucerită de trupele lui Mihai Viteazul. Dacă până în 1669 Lipova a fost cetate, preluată fiind de Imperiul Habsburgic dar rămânând sub ocupație otomană până în 1718, cetatea a fost dărâmată prin acordul semnat de austrieci și turci în Pacea de la Karlovitz (1700) și Lipova a devenit un oraș fără conotație de apărare. Spre sfârșitul secolului (1784) răsculații lui Horea au ocupat orașul pentru o scurtă perioadă de timp.

21

Populația a participat la Revoluția Română din 1848 sub conducerea lui Eftimie Murgu apoi  Lipova a fost anexată Ungariei împreună cu tot Banatul (1860). În secolul XIX a început dezvoltarea Băilor Lipova (1818) și s-au construit două linii de cale ferată: Arad-Radna-Teiuș (1863-1873), Lipova-Timișoara (1875). În 1918 Banatul s-a unit cu România fapt ce a declanșat lupte între armatele ungare și româno-franceze (1919), ultimele câștigând.

39

Între anii 1928-1930 s-a introdus curentul electric și străzile au fost pavate. În perioada interbelică a făcut parte din județul Timiș, între 1950-1960 din regiunea Arad, până în 1968 din regiunea Banat apoi până azi din județul Arad.

7

Am plecat din Arad și după 33 de kilometri am ajuns în Lipova unde am parcat pentru a vizita orașul.

clădirea pompierilor voluntari (1867)13a

Îndreptându-ne spre centrul orașului am trecut pe lângă Biserica romano-catolică „Sfântul Ioan Nepomuk”.

14 Bis romano-catolica

A fost construită în anul 1727, în stil neogotic. Ultima renovare s-a efectuat între anii 2006-2007.

15 Sf. Ioan de Nepomuk

Am urmat strada Nicolae Bălcescu, strada principală, unde se afla Primăria orașului Lipova care funcționa într-o clădire construită între anii 1928-1930.

16 Primaria

În apropiere, pe cealaltă parte a străzii se afla Muzeul Orășenesc Lipova deschis în 1952 în fostul Castel Misici (secolul XIX) în care a locuit Sever Bocu, fostul ministru al Banatului.

17 fost Castel Misici

Deasupra intrării era postat un fragment din Columna lui Traian.

18 azi Muzeu orasenesc in casa lui Sever Bocu- fragment din Columna lui Traian

În 5 săli a fost amenajată secția de istorie cu exponate istorice arheologice din comuna primitivă și perioada sclavagistă a zonei, perioada evului mediu cu activitatea economică a orașului, perioadele răscoalelor din 1514 și 1784, a luptelor de eliberare conduse de Mihai Viteazul, evenimentele Revoluției de la 1848 și în 3 săli secția de etnografie și artă populară de pe Valea Mureșului la care s-a adăugat colecția privată de cărți românești vechi, de artă plastică, decorativă și pictură donată muzeului (1980-1986).

19 pompieri

În timpul ocupației otomane a fost ridicat Bazarul turcesc „Sub Dughene” (1638) care este unul dintre puținele vestigii care s-au păstrat din acea perioadă.

23

Fațada prezenta 8 pilaștrii legați prin arcade care delimitau un pasaj în care erau expuse mărfurile de către negustori din Imperiul otoman, Țările Românești, Europa Centrală și se efectua negoțul. În partea centrală era postat un frontispiciu triunghiular pe care se aflau discuri ceramice figurale.

24 Bazarul =cover

Sub clădire a fost amenajată o pivniță pentru depozitarea mărfurilor care este folosită și azi de spațiile comerciale private deschise în bazar.

38

Am traversat un mic parc  în mijlocul căruia era postat Monumentul ostașilor români și francezi căzuți în 1919.

25 in parcul central

Am ajuns la Biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”. Prima biserică ortodoxă pomenită în Lipova datează de pe vremea lui Ludovic cel Mare (1342-1348).

27 Bis ortodoxa

Biserica a fost construită în trei etape, îmbunătățită cu pronaosul și nava în stil bizantin (1338) prin contribuția cnejilor români din Valea Mureșului. Interiorul a fost decorat cu fresce (secolul XV) care au fost refăcute  (1732), perioadă în care iconostasul a fost înlocuit cu cel actual (1785).

28 Adormirea Maicii Domnului29

În 1797  biserica a fost extinsă, apoi în interior s-au deschis noi galerii și exteriorul refăcut în stil baroc și rococo (1928). Ultima reparație capitală a fost efectuată în 1996.

30

În 1960 a fost înființată o colecție parohială cu cărți, obiecte de cult și veșminte, majoritatea din secolele XVII-XVIII.

Am părăsit centrul orașului și ne-am îndreptat spre râul Mureș.

37

Pe malul râului, pe o porțiune a fost amenajat Parcul orașului Lipova pe care l-am străbătut.

4 Lipova A

În parc a fost postat în 1945 Monument eroilor sovietici ca omagiu adus celor căzuți în luptele din perimetrul Păuliș-Lipova-Cladova în timpul celui de Al Doilea Război Mondial (1944).

5 monument eroi sovietici

Ieșind din parc am văzut fosta Casă a Armatei care după o perioadă lungă de degradare  a fost recondiționată (2012-2013).  În ea se afla Centrul recreativ orășenesc cu cluburi ale pensionarilor, în care se desfășurau diferite evenimente culturale, etc.

6 centrul recreativ

Peste râul Mureș se întindea un pod metalic închis circulației.

9 1896

Podul vechi, lung de 144 metri, a fost construit de autoritățile austro-ungare pentru a face legătura între Lipova și Radna (1896) și a funcționat până la construirea noului pod peste Mureș.

8 podul vechi

Am lăsat în urmă râul Mureș. Îndreptându-ne spre mașină am trecut pe lângă Biserica română unită greco-catolică. Parohia Greco-Catolică nu a existat în Lipova până în 2007 când a fost înființată datorită numărului mare de enoriași de acest rit care, în lipsa unei biserici, o frecventau pe cea romano-catolică. Ulterior s-a cumpărat o casă în care s-a amenajat biserica.

12 Bis unită greco catolică

La 3 kilometri de Lipova, pe cursul pârâului Șiștarovăț era situată stațiunea balneo-climaterică Băile Lipova spre care ne-am îndreptat și noi. Dezvoltarea băilor a început în 1818 în apropierea izvoarelor de apă minerală cu proprietăți curative descoperite de ciobani în mijlocul unei păduri.

48

În 1892 s-a înființat stațiunea de tratament, din 1902 a început construcția pavilioanelor pentru cazare și în 1905 a celor 4 vane și băile calde.

fostul Sanatoriu pentru tratarea afecțiunilor cardio-vasculare46 fost sanatoriu boli cardio-vasc.

Izvoarele de apă minerală au intrat în proprietatea Băncii Gloria (1900) care au îmbuteliat-o și comercializat-o. În 1928 a fost medaliată cu aur la o expoziție din București. În perioada interbelică Casa regală a României a ales să consume această apă carbogazoasă, feruginoasă, bicarbonatată, bogată în sodiu, magneziu, cu proprietăți curative privind afecțiunile tubului digestiv, hepato-biliare, respiratorii, cardio-vasculare, renale, ginecologice, nevroze.

47 fost izvor de apă minerală

Tot în acea perioadă a fost construit și bazinul de înot înconjurat de spațiu verde, prevăzut cu garderobe. Stațiunea s-a extins și era foarte căutată, rezervările pentru tratamente fiind făcute din timp.

57

După Revoluția din 1989 Băile Lipova au ajuns în paragină iar foștii proprietari ai parcului de lângă ștrand au vândut clădirile. Pădurea a început să înainteze printre clădirile lăsate în paragină. Între anii 2000-2005 Parohia misionară Lipova Băi a ridicat Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” iar din 2015 s-au ridicat câteva clădiri noi.

44 Băile Lipova

Toată zona era închisă ca proprietate privată, fiind accesibile doar Ștrandul Băile Lipova, campingul de lângă el și câteva izvoare de apă termală. Pentru mine speranța nu moare în veci așa că mă gândeam la o revenire a vremurilor de glorie ale stațiunii, vremuri când purta denumirea de „Perla Văii Mureșului”.

56

Citește și Mânăstirea „Maria Radna”, județul Arad

Alba Iulia, județul Alba

De la Teiuș ne-am îndreptat spre Alba-Iulia, municipiul județului Alba, un oraș situat pe albia râului Mureș înconjurat de dealuri și munții Metaliferi în partea de vest. Am intrat în localitatea Bărăbanț, componentă a orașului Alba-Iulia, pentru a vedea Biserica catolică veche din 1302.

145142 Bărăbanț-Alba Iulia144

Alba Iulia este datată din timpul ocupației romane ca Apulum, capitala provinciei Dacia Apulensis și sediul Legiunii a III-a Gemina (106). În jurul anului 830 a făcut parte dintr-un ducat bulgar și a purtat numele de Bălgrad însemnând Castelul alb. În a doua jumătate a secolului X a fost capitala ducatului maghiar din Transilvania condus de  Gyula sau Ștefan I după ce s-a botezat catolic. După ce a fost distrusă de invazia tătară (1241-1242), sub Ioan Hunyadi, voievodul Translivaniei, cetatea a fost fortificată pentru apărare împotriva otomanilor (1442) iar după împărțirea Regatului Ungariei (154o) a fost sediul principilor Transilvaniei.

146 Alba Iulia- în centru

După victoria de la Șelimbăr, voievodul Țării Românești Mihai Viteazul a intrat în Alba Iulia și a devenit voievod al Transilvaniei, a unit cele trei principate, Țara Românească, Moldova, Ardealul și orașul a devenit capitală. În 1601 Mihai Viteazul a fost ucis, uniunea principatelor s-a destrămat, iar Alba Iulia a devenit parte a Imperiului Habsburgic (1690), s-a numit Gyula Fehérvár, ulterior Karlsburg (1715) și din secolul XVIII numele actual. În 1687 prin Tratatul de la Blaj a fost cedată pentru încartiruirea armatelor austriece care luptau împotriva otomanilor. În 1785 Horia, Cloșca și Crișan, conducătorii rebeliunii țărănești din Transilvania, au fost executați la Alba Iulia.

Primăria Alba Iulia147 Primăria

În 1918, după Primul Război Mondial, Adunarea Națională a Românilor din Transilvania și Ungaria a proclamat la Alba Iulia Uniunea Transilvaniei cu Regatul României, la care au aderat după un an și sașii din Transilvania apoi Ferdinand I al României a fost încoronat simbolic ca rege al României (1922). De la începutul secolului XIX orașul a devenit important și prin deschiderea gării de cale ferată.

149 cetatea

Cetatea Alba Carolina a fost construită în timpul împăratului Habsburg Carol al VI-lea (1716-1738) de doi arhitecți elvețieni care au dărâmat vechiul oraș medieval și l-au mutat în estul cetății (actualul oraș de jos), păstrând cele două bastioane din secolul XVII. Au transformat cetatea într-o  fortăreață în stil Vauban folosindu-se de munca a 20.000 de iobagi.

151 =cover

Cetatea, sub formă de stea, prezenta 3 linii de fortificații, raveline, 7 bastioane- Sfântul Carol VI (1715),  Sfântul Ștefan, Eugeniu de Savoia, Sfântul Mihail, Sfântul Capistrano, Sfânta Elisabeta, a Trinitarienilor (cel mai mare) contragărzi prevăzute cu baterii de artilerie în cazemate, tunele cu metereze pentru trageri, încăperi pentru trupe, depozit, grajduri, terase pentru artilerie.

Bastionul Trinitarienilor14 Bastionul trinitarienilor

Era prevăzută cu 6 porți, 3 spre est și 3 spre vest, ultimele făcând legătura cu terenurile de instrucție. Unele porțiuni au fost terminate treptat (1747, 1812, 1849).

171

Am intrat în cetate prin Piața Tricolorului, situată în partea de vest, spre Catedrala Episcopală Ortodoxă „Sfânta Treime”, Catedrala Încoronării.

152

Clădirea în stil bizantin cu elemente populare românești a fost construită între anii 1921-1922 cu sprijinul Casei Regale a României. Azi ea include colecția muzeală a Arhiepiscopiei Ortodoxe și o Biserică de lemn ridicată pe ruinele Catedralei din 1597.

154 Catedrala Încoronării g

În curtea ei au fost încoronați Regele Ferdinand I și Regina Maria (1922).

157

În 1948 s-a organizat o ceremonie în care preoții greco-catolici au depus jurământul de credință Patriarhului ortodox, Biserica Română Unită cu Roma fiind interzisă. Tot atunci biserica a primit denumirea de „Catedrala Reîntregirii Bisericii ortodoxe Române”.

155

Din 1975 este Catedrala Episcopiei Ortodoxe de Alba Iulia.

156

Perimetrul catedralei era bine delimitat prin ziduri în afara cărora am ieșit.

15a

Vis a vis de zidurile Catedralei ortodoxe se afla Catedrala romano-catolică „Sfântul Mihail” și Arhiepiscopia romano-catolică care a fost înființată după ce Ștefan I a trecut la catolicism.

17Catedrala romano-catolică Sf. Mihail

Construcția catedralei a început în secolul XI dar a fost distrusă de invazia tătară din 1242. Actuala catedrală a fost ridicată între anii 1247-1291 în stil romanic cu elemente baroce, gotice și renascentiste.

22

A servit Episcopiei Transilvaniei apoi Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Alba Iulia.

23

În 1442, în timpul domniei voievodului Transilvaniei Iancu de Hunedoara (Ioan Hunyadi), a fost extinsă.

1820

În interior se aflau sarcofagele lui Iancu de Hunedoara, fiul său Ladislau de Hunedoara, Ioan Sigismund (Zápolya) și soția sa Isabella Jagiellon.

1921

Am urmat artera principală (strada Mihai Viteazul) care era organizată în scop turistic având în vedere că în cetate se desfășoară numeroase spectacole, evenimente, festivaluri, reuniuni, etc.

În spatele Catedralei romano-catolice se deschidea o piață în mijlocul căreia se afla statuia lui Mihai Viteazul călare pe un cal, cu sceptrul în mână, dezvelită în 1968.

160 statuie Mihai Viteazul

Clădirea galbenă din spatele ei era fostul Palat Voievodal sau Palatul Principilor Ardealului. Clădirea a fost construită în secolul XV, în stil gotic, renascentist și baroc, ca sediu pentru clericii catolici care se ocupau de actele bisericii. Din secolul XVI a devenit reședința principilor Transilvaniei și a domnitorului Mihai Viteazul între 1599-1600. A fost grav avariată în invaziile turcilor și tătarilor (1658, 1662), sub Imperiul Habsburgic transformată în cazarmă de artilerie și arsenal (secolul XVIII) și din 1918 sediul Comenduirii Regimentului 21 infanterie.

24 statuie Mihai Viteazul

La capătul străzii se afla Poarta III. Era împodobită cu statui și scene de bătălie din războaiele austro-turce, ca de altfel toate porțile cetății.

163

Pe partea de intrare, la mijloc se afla sculptat un vultur bicefal, stema Imperiului Habsburgic.

164 poarta III

Am ieșit, traversând un pod de lemn, pe o terasă în mijlocul căreia se afla Obeliscul Horia, Cloșca și Crișan care a fost dezvelit în 1937.

167 obelisc Horia, Cloșca, Crișan

De pe platou am admirat panorama orașului.

166

Spre stânga cobora un drum care trecea printre 4 stâlpi din piatră pe care se aflau statui de atlanți și lei,  Poarta II.

169 poarta II

La Poarta I se termina cetatea și începeau construcțiile orașului.

168 poarta I

Ne-am întors pe strada Mihai Viteazul unde pe dreapta se deschidea Piața Cetății.

162

În fundal se afla Universitatea „1 Decembrie 1918”, în fostul Palat Apor,  lângă care era Muzeum Pricipia inaugurat în 2015. Palatul, în stil renascentist, a fost ridicat împreună cu clădirea Bibliotecii Bathyaneum, acesta pe locul unei Mânăstiri a Trinitarienilor pentru contele Ștefan Apor (1670-1690) În secolul XIII palatul a fost decorat în stil baroc și a fost reședința prințului Steinville, conducătorul armatei austriece  iar în 1780 a fost amenajată biblioteca. Sub regimul comunist clădirea a fost abandonată până în 1991 când a fost amenajată Universitatea ce poartă numele Marii Uniri și în 2007 clădirea renovată. De fapt în Alba Iulia existase o academie între anii 1613-1629 înființată de prințul Gábor Bethlen. În Universitate funcționează cinci facultăți cu departamentele lor- Istorie și filologie, Științe Economice, Științe și inginerie, Drept și Științe Sociale, Teologie ortodoxă.

161 Universitatea 1 decembrie 1918

În Piața Cetății se afla Monumentul Custozza ridicat în memoria celor căzuți în timpul războiului austro-italian (1866).

173 monumentul Custozza

Am ocolit clădirile și am ieșit din piață pe strada Muzeului unde se aflau două clădiri istorice importante din cadrul  Muzeului Național al Unirii inaugurat în 1929. Muzeul de istorie, arheologie și etnografie a fost inaugurat în 1888 cu sediul într-o locație. După Marea Unire (1918) a funcționat în cadrul Catedralei ortodoxe și din 1967 până azi în clădirea Babilon. Muzeul deține mari colecții de piese preistorice, medievale, romane, numismatică, peste 130.000 de lucrări de ară, obiecte de științe naturale și cărți.

176 Muzeul Unirii- clădirea Babilon

În fața lui era o mulțime de oameni care urmăreau spectacolul de teatru în aer liber care era în curs de desfășurare.

177

A doua clădire, Sala Unirii, se afla vis a vis. Ea a fost amenajată după Marea Unire (1918) între anii 1921-1922 într-o clădire în care a funcționat  un Cazinou Militar (1895). Intrarea, sub forma unui arc de triumf, avea central o inscripție cu datele importante ale unirii iar pe cele două laterale picturi ale Regelui Ferdinand I și Reginei Maria.

175 Sala Unirii

În Sala Unirii a avut loc mitingul celor 1228 de delegați români din Transilvania și s-a elaborat Declarația de Unire a Transilvaniei cu România. În muzeu se păstrează scrisorile lui Avram Iancu ce conțin documentele Unirii din 1918, eșarfele tricolore purtate de delegați, manuscrisul cuvântării lui Vasile Goldiș în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia și piese despre Revoluția din 1848. Clădirea a fost restaurată în 1994.

175a

Încărcate de istoria neamului ne-am întors spre zona amenajată cu vânzare de produse. O cafea era bine-venită înainte de a pleca la drum.

25

Am ieșit pe lângă Catedrala romano-catolică, prin Poarta IV.

29 poarta IV poarta episcopului

De pe podul de lemn am aruncat o ultimă privire spre semețele clădiri ale cetății.

13a

Au urmat poarta V, poarta VI și vizita cetății s-a încheiat.

11 Cetatea Alba Carolina

Îmbarcarea și la drum !

183 Casa de Cultură

Citește și Orașul Sebeș, județul Alba

Cartierul El Raval și Piața Spaniei Barcelona, Spania

Ultima zi în Barcelona ne-am propus să vizităm cartierul El Raval astfel ne-am deplasat cu metroul până pe bulevardul La Rambla, care desparte cartierele Barri Gotic și El Raval. Am ieșit lângă Gran Teatre del Liceu. În fosta Mânăstire Montesion, în secolul XIX a fost deschis Liceul Filodramático de Montesión, un liceu de muzică a cărui elevi prezentau spectacole muzicale. Între 1845-1848 pentru teatru s-a construit o clădire nouă pe locul unde a fost demolată Mânăstirea Trinitarienilor care, după doar câțiva ani, a fost în mare parte distrusă într-un incendiu (1861). A fost reconstruită doar într-un an dar în 1893, în atacul anarhist (Bomba del Liceo), a fost din nou avariată. Reprezentațiile erau majoritar spectacole de operă. În 1994 a ars în marele incendiu care a devastat Barcelona. A fost refăcută și teatrul deschis în 1999. În aceeași clădire funcționa Conservatorul de Muzică și o societate civilă, Cercul Liceului.

151 Teatre del Liceu

În mijlocul părții pietonale pe La Rambla am remarcat un mozaic abstract, suprarealist, care a fost creat de pictorul și sculptorul Joan Miro (Joan Miro Mosaico) în 1976.

159 piata Boqueria mozaic Joan Miro

În dreptul lui era intrarea în Placa Boqueria, o piață cu produse alimentare proaspete.

150 piata Boqueria

Pe colț se afla o clădire cu fațadă în stil eclectic și elemente japoneze. Casa Bruno Quadras a fost construită în 1858 și renovată în 1883. A fost avariată în bombardamentele din timpul războiului civil și recondiționată în 1980. La etajul unu, pe colțul clădirii era postat un dragon japonez care ținea un lampadar de care atârna o umbrelă, emblema magazinului care a funcționat la parter.

160 casa Bruno Quadras

După ce am vizitat piața am intrat în cartierul El Raval unde se afla Biserica Nouă Sfântul Augustin (Iglesia Santi Agusti Nou), de rit catolic.

161 Convent de Sant Agusti

Inițial a existat Mânăstirea San Agustin care, o dată cu construirea cetății, a fost distrusă (1718). În locul ei a fost ridicată o nouă mânăstire, în stil neoclasic (1728-1760), care a fost arsă în timpul revoltelor anti-clerice (1835) dar biserica a supraviețuit.

161a

Ea servește Frăției Pontificală și Regală, „Isus al Marii Puteri” și „Sfânta Speranță a Maicii Domnului” Macarena.

162

Interiorul era sobru și luminos.

163

Altarul principal era sub forma unui baldachin construit în stil neo-Palladian și central se afla statuia Sfântului Augustin.

164

Capela San Antonio era una dintre capele laterale.

165

De la biserică ne-am îndreptat spre Vechiul Spital Santa Cruz (Antiguo Hospital de la Santa Cruz), un complex construit pe rând între secolele XV-XVIII. În fosta capelă a spitalului (sec. XIII) funcționa Muzeul La Capella cu o galerie de artă modernă.

166167a

Pe lângă muzeu am pătruns în curtea spitalului care era mărginită de Biblioteca Națională a Cataloniei, Institutul de Studii catalane, fostul Colegiu de chirurgi și o școală de artă, o Școala Massana .

168169azi biblioteca si scoala Massana

Acestea au fost amenajate după ce în 1926 au intrat în posesia Consililui Local Barcelona.

169 fost spital Santa Creu

Am traversat Grădinile Rubio și Llunch ( Jardins de Rubió i Lluch), amenajate pe vechea terasă a spitalului.

170

Am părăsit fostul spital trecând pe o străduță scurtă și îngustă unde se afla Academia Regală de Medicină din Catalonia (Real Academia de Medicina) care a fost constituită în 1770 și a primit titlul de regală în 1785. Activitatea i-a fost întreruptă în timpul domniei Regelui Ferdinand al VII-lea (1824-1828) după care a fost reluată. Actual în cadrul Academiei funcționează șase Facultăți de Științe Fundamentale, Medicină, Chirurgie, Igienă și Medicină Socială, Farmacologie și Terapie, Medicină Legală, Psihiatrie și Istoria Medicinii.

176 academia de medicina

Străbătând străzile cu clădiri vechi în care funcționau numeroase restaurante, baruri, magazine, lateral am văzut Muzeul de Artă Contemporană (Museu d’Art Contemporani, MACBA). Clădirea a fost construită pe o suprafață de 14.300 de metri pătrați apoi a fost extinsă (1991-1995).

180 muzeu arta contemporana

La capătul străzii, pe colț se afla clădirea în care funcționau două instituții. Centrul aragonez din Barcelona (Centro Aragones) a fost înființat în 1909 pentru persoanele aragoneze din Barcelona și poartă denumirea actual din 1923. Teatrul Goya (Teatre Goya) a fost fondat în 1914 și a fost deschis în 1916. A funcționat ca teatru și cinematograf iar din 1932 doar ca cinematograful Cine Goya. Clădirea a fost renovată (1939-1947),  a funcționat ca cinematograf până în 1986 când și-a reluat și activitatea teatrală. În 2004 a fost închis. Închiriat de Grupul Focus, în 2008 a început să funcționeze iar, cu o capacitate de 520 de locuri. Din 2012 poartă numele de Teatrul Goya Codorniu.

182 teatre Goya- Centro Aragones

Am trecut pe lângă Biserica Sfântul Petru Nolasc (Iglesia de Sant Pere Nolasc, Mercedaris). Pe acel loc, ocupat anterior de o Mânăstire a Ordinului Paul, în 1940 s-a construit o biserică. În timpul războiului francez clădirea a devenit spital (1808), cu două perioade scurte în care a funcționat o fabrică de tutun. În 1942 a fost transferată Consiliului Local care a restaurant-o (1945) și a predat-o Ordinului Mercy (1947).

183 paroquia de Sant Pere Nolasc

În 1969 a fost ridicată o capelă și dedicată Sfântului Petru Nolasc, fondatorul Ordinului Mercedaris.  Ultima restaurare a avut loc între anii 1998-1999.

184

Ne-am îndreptat spre Piața Universității (Placa de la Universitat) care s-a delimitat în 1874 prin construirea cartierului după demolarea zidurilor orașului. În partea de nord se afla Universitatea Barcelona (Universitat de Barcelona) a cărei clădire principală, în stil neo-gotic, a fost construită între anii 1863-1889.

185 Universitatea

După 30 de minute printre magazinele, restaurantele, cluburile, băncile, firmele de pe bulevardul Gran Via de les Corts Catalanes am ajuns la Piața Spaniei (Placa d’Espanya) situată la poalele muntelui Montjuic. A fost construită cu ocazia Expoziției Internaționale (1915-1929) și este un important nod de mijloace de transport fiind situată la întretăierea mai multor artere principale.

189 piata Spania

În centrul pieței și al unui imens giratoriu se afla o fântână monumentală împodobită cu numeroase statui  și lampadare. Ele simbolizau râurile ce se varsă în trei mări, activitatea de bază-pescuitul și navigația, religia și artele din Spania.

190

Piața era mărginită de mai multe clădiri istorice construite la începutul secolului XX. Arena Barcelona (Placa de Toros de las Arenas) a fost construită în 1900, în stil neo-Mudejar, pentru luptele de tauri. În timpul războiului civil spaniol a fost transformată în baracă militară pentru armata republicană. Și-a reluat activitatea până în 1977 când a avut loc ultima coridă.

191

A rămas nefolosită până a intrat în posesie privată (1999) când a fost extinsă și transformată în centrul comercial „Arenas de Barcelona” (2005-2011), păstrându-se fațada originală.

10

Având capacitatea de aproape 15. 000 de locuri, în arenă se desfășoară numeroase evenimente sportive, concerte, chiar petreceri iar în centru comercial își desfășoară activitatea un Mall, un cinematograf, Muzeul Rock Music.

186 Mall Arenas

O altă clădire era Plaza Hotel, unul dintre hotelurile din zonă care au fost construite cu ocazia Expoziției Internaționale.

9 piata Spania

Tot atunci au fost ridicate la marginea pieței o pereche de turnuri din cărămidă roșie, înalte de 47 de metri, numite Turnuri venețiene (Torres Venecianes), deoarece au fost modelate după campanilele Bazilicii Sfântul Marcu din Veneția. Ele marcau intrarea în cartierul expozițional.

12

Au fost construite din material ieftine urmând a fi demolate după încheierea Expoziției. Fiind păstrate, au suferit repetate reparații și restaurări (1984-1985, 2009, 2013).

193 turnuri venetiene

O altă clădire găzduia Fira de Barcelona, o instituție comercială construită în 1932, încorporată în organele guvernamentale în 2000, care reunește 30.000 de companii, organizează și găzduiește peste 120 de expoziții, congrese, alte evenimente.

192 Fira de Barcelona

Cu Turnurile Venețiene de o parte și de cealaltă se deschidea bulevardul Regina Maria (Avinguda Reina Maria) cu Muzeul Național de Artă în fundal.

cover

Am străbătut bulevardul spre a vizita Muzeul de Artă catalonă.

211

Am trecut pe lângă Palatul Congreselor din Catalunia (Palau de Congressos de Catalunya), deschis în anul 2000. Clădirea cu cinci etaje ocupă peste 30.000 de metri pătrați și poate găzduit până la 8.000 de persoane având un hol central, o sală pentru expoziții sau banchete și o sală de spectacole care funcționează și ca cinematograf.

209 palat de Congressos

Părăsind bulevardul, în dreapta am văzut Centrul Cultural Caixa Forum care funcționa în fosta fabrică de prelucrare a textilelor (pături și prosoape) Casaramona. Fabrica a fost închisă în 1918, redeschisă în 1929. Din 1940 a funcționat ca sediu de Poliție până în 1963 când a fost cumpărată de Fundația „La Caixa”.  După o perioadă de restaurare și modificarea a spațiilor pentru activități culturale, în 2002 a fost deschisă ca Centru Cultural.

207 centru cultural, muzeu Caixa Forum - Copy

Acesta cuprinde camerele cu expoziții de artă temporare care ocupă fostele ateliere de tricotat și filare, pe o suprafață de aproape trei hectare, două aule și o sală de spectacole cu capacitatea de 350 de persoane. În fostele depozite funcționează o bibliotecă media.

208b

Ne-am întors spre bulevardul Regina Maria pentru a urca la Muzeul Național de Artă. Toate elementele de pe dealul Montjuic care se aflau în fața Palatului Național au fost construite cu ocazia Expoziției Internațională.

205

Primul șir de scări urcau la Fântâna Magică Montjuic (Font Magica de Montjuic) situată în Placa de Josep Puig i Cadafalch. Fântâna a fost ridicată în 1929 pe locul coloanelor care au fost demolate în 1928. În timpul Războiului Civil din Spania  a fost grav avariată (1936-1939). A fost reparată și repusă în funcție în 1955. În anii 1980 au fost realizate spectacole cu jocuri de lumini și muzică care de atunci au loc în fiecare sfârșit de săptămână la intervale de 30 de minute. A fost complet restaurată cu ocazia Jocurilor Olimpice de vară. Din păcate degeaba am așteptat mai mult de o oră. Fântâna nu funcționa.

195

În spatele fântânii se aflau patru coloane ionice pe lângă care, de o parte și de alta, urca un al doilea șir de scări. Cele patru coloane (Les Quatres Columnes) au fost ridicate în 1919 pentru a simboliza cele patru dungi din stema catalană. În perioada de restaurare a Spaniei, sub regimul dictatorial al prim-ministrului Miguel Primo de Rivera Y Orbaneja (1923-1930), au fost demolate (1928) pentru a se evita simbolismul lor în perioada Expoziției Internaționale. În 2010 copii ale coloanelor au fost postate în spatele fântânii, aproape de locul original.

197

Am urcat scările în Piața Cascadelor (Placa de les Cascades). Dezamăgire. Nici acestea nu funcționau.

204

Era ultima oprire înainte a ajunge la sediul central al Muzeului Național de Artă catalană (Museo Nacional d’Art de Catalunya, MNAC), deschis în 1929,  în Palatul Național (1926-1929), cu o colecție peste 5.000 de piese despre istoria artei catalone, pe secțiuni de stiluri, începând cu secolul XI până în prezent când a adunat în jur de 250.000 de lucrări.

198 Palat National

Palatul în stil clasicist ocupa 32.000 de metri pătrați. Era format din două corpuri laterale, o porțiune posterioară, una centrală deasupra căreia se înălța un dom în stil roman și câte o cupolă mai mică pe laterale. Muzeul a fost deschis în 1934. Între 1995-2004 palatul a fost extins și renovat.

201

Cu toate că se înserase nu doream să părăsim minunile Barcelonei astfel, deși exista funicular, am urcat dealul pe străzi și prin parcuri până la castelul ce se afla în vârful lui.

Teatre Lliure

Casteul Montjuic (Castell de Montjuïc) era o veche fortăreață a cărei construcție a început prin ridicarea meterezelor (1640) și care în 1641 a participat la luptele din timpul revoltei catalane. În 1694 a fost completată cu bastioane și amenajată ca și castel. În asediul Barcelonei din 1705 a fost capturat de trupele lui Napoleon, fără nici o luptă, fortul demolat (1751), castelul reamenajat (1779-1799) și dotat cu 120 de tunuri. Până în secolul XX pe anumite perioade a fost folosit ca închisoare.

83

În timpul Războiului Civil din Spania (1936-1939) prizonierii politici închiși acolo au fost torturați și împușcați astfel a devenit un simbol negativ în istoria Spaniei. Din 1963 în castel funcționează Muzeul Armamentului Militar.

82 castel Montjuic

Deși nu l-am putut vizita a meritat urcușul pentru a viziona panorama Barcelonei noaptea.

84 fbmw

 

 

 

 

Mânăstirea Râmeț și Cheile Râmețului, județul Alba

Te la Teiuș până la Mânăstirea Râmeț am rulat 18 km. Mânăstirea ortodoxă era situată în munții Trascău, pe valea râului Geoagiu, așa numita „Valea Mânăstirii”.

76 Nașterea Precistei

Ansamblul era format din două biserici, chiliile măicuțelor și anexele gospodărești. Am pătruns în curtea mânăstirii și prima pe care am vizitat-o a fost Biserica „Adormirea Maicii Domnului” și ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel”,  în folclor numită și Catedrala Munților Apuseni.

78

A fost construită în 1982, decorată interior (1990-1992) și sfințită în 1992.

80

Am ocolit biserica pe lângă chillile măicuțelor.

828386

Am urcat printre multiplele ronduri cu flori. Liniștea care ne înconjura era minunată. Eram printre foarte puținii vizitatori în acel moment.

8588

Ne-am îndreptat spre biserica veche, ridicată în 1214, una dintre puținele care au supraviețuit din acel secol, demonstrată de  multiplele straturi de picturi din interior, cele mai vechi datând din 1300.

90

Biserica „Nașterii Precistei” și „Izvorul Tămăduirii” a funcționat și a fost protejată de Matei Corvin, Radu Vodă cel Mare, Mihai Viteazu care a și refăcut-o.

91a

În anii 1761 și 1762 toate mânăstirile din Transilvania au fost dărâmate la ordinul Generalului armatei austriece Adolf Bukow. Refăcută, în timpul Răscoalei lui Horia, Cloșca și Crișan (1785) a fost din nou distrusă.

92

Din nou refăcută (1792), în decursul timpului s-a deschis o școală bisericească pentru preoți și cantori, apoi s-au ridicat alte clădiri și din 1932 a devenit mânăstire în care din 1955 au trăit măicuțe.

87

În 1959 comuniștii au desființat mânăstirea, au transformat-o în centru turistic (1960) dar măicuțele au funcționat din 1962, pretextând activitatea într-o secție ce producea covoare, până în 1982 când a revenit la statutul de mânăstire. A fost restaurată între anii 1987-1989 și a fost deschis un muzeu cu icoane, obiecte de cult, cărți, piese de etnografie vechi.

93

De la mânăstire am străbătut drumul lung de 3 kilometri până în satul Cheia.

9799

De o parte clădirile vechi, tradiționale, de cealaltă parte a râului erau construite case de vacanță.

96 spre cheile Râmețului127

De la Cheia începeau Cheile Râmețului, o rezervație naturală de tip mixt, pe cursul râului Geoagiu care era mărginit de două masive calcaroase din mezozoic, jurasic și înconjurat de păduri, pajiști și fânețe, pe o suprafață de 150 de hectare. De la Cabana Râmeț am străbătut o potecă prin pădure și am ajuns la cursul apei, pe care trebuia să îl urmăm.

108111

Traseul era împărțit în două sectoare. Primul urma firul apei apoi se continua drumul prin apa care ajungea în unele locuri până la brâu.

113115

Pe cursul apei era o aglomerare de grohotișuri și blocuri foarte alunecoase pe care trebuia să le trecem.

102a116

În versanții laterali se găseau portaluri, peșteri, doline. Am văzut și noi o cavitate  în munte și a trebuit obligatoriu să ne cățărăm până la ea.

104a107

Din păcate nu eram echipate corespunzător așa că am mers cu grijă, sărind bolovanii alunecoși, în unele locuri ajutându-ne de scări metalice și lanțuri.

Ne-am oprit la locul de unde începea a doua porțiune a traseului. Părere de rău…Ce să-i faci dacă nu te-ai echipat pentru așa traseu?

119

Deci cale întoarsă pentru a părăsi așa minunăție de loc, dar cu promisiunea revenirii.

121124

Citește și Alba Iulia, județul Alba