Prin orașul vechi-Ciutat Vella din Barcelona, Spania

De la hotelul situat în cartierul Eixample din Barcelona am ieșit pe unul dintre bulevarde, am trecut pe lângă o biserică catolică, Parroquia de Nostra Senyora del Rosari și ne-am îndreptat spre una dintre fostele arene de tauri.

1 Parohia de la Mare de Deu del Roser

În 1914 a fost construită clădirea arenei în stil neo-renascentist și a fost numită Plaza de El Sport. Până în 1916 a fost extinsă la o capacitate de aproximativ 19.500 de locuri, fațada modificată în stil Mujedar și a devenit Placa de torros, El Monumental, o arenă în care au avut loc renumitele lupte cu tauri. În 2010 Parlamentul Cataloniei a dat o lege prin care a interzis luptele astfel, din 2012 arena a fost folosită pentru evenimente sportive, muzicale, de circ.

2b

Era deschis și un muzeu, Museo Taurino, în care erau expuse documente istorice, obiecte legate de luptele cu tauri, capetele unor tauri celebri și îmbrăcămintea toreadorilor.

2 Bullring-Monumental

Am părăsit acel bulevard și ne-am îndreptat spre Parcul Ciutadella. În drum am trecut pe lângă Gara de Nord (Estacio del Nord) care a fost prima gară din Barcelona. A fost construită pe etape, începând cu anul 1861, pe locul unei fortificații militare, Fort Pienc, cu o fațadă în stil neoclasic. Între anii 1910-1915 clădirea a fost extinsă și a fost construită o fațadă nouă sub forma unui arc de sticlă pe marginile căruia a fost decorată cu elemente de modernism catalan și secession. În 1972 gara a fost închisă apoi abandonată până în 1987 când o parte a fost modificată și a funcționat ca sală de sport în cadrul Jocurilor Olimpice de Vară (1992), sala Poliesportiu Estacio del Nord. După jocuri și până în prezent în ea au funcționat sala de sport, o stație de autobuze și o Secție de Poliție.

6 gara de nord

Am străbătut câteva străduțe cu magazine, firme și numeroase restaurante.

7

Am ajuns în dreptul Arcului de Triumf (Arc de Triomf) construit ca poartă de acces pentru Târgul Mondial de la Barcelona (1888). Construcția, în stil neo-Mudejar, prezenta pe partea superioară două sculpturi de piatră. Spre stradă apărea textul „Barcelona salută națiunile” și spre promenada ce se continua până la Parcul Ciutadella, pe unde treceau participanții la expoziție, „Recompensa”. Laturile arcului au fost decorate cu alegorii din diferitele domenii reprezentate la târg ca agricultura, industria, comerțul, arta.

8 Arc de triumf

Esplanada și împrejurimile erau ticsite de o mare de oameni. Semi-maratonul Mitja marato de Barcelona, pe o distanță de 21 kilometri, era în plină desfășurare, esplanada fiind locul de retragere al celor care terminau cursa.

10a

În partea stângă se afla clădirea Palatului de Justiție (Palacio de Justicia) în care funcționa Tribunal Superior de Justicia (TSJC). Construcția a început în anul 1887, a funcționat din 1908 dar finalizarea clădirii a fost în 1915.

11 Palat Justitie

Era format din două corpuri cu cupole și turnuri. Erau decorate cu 22 reliefuri cu teme juridice și istorice, 48 de cifre legate de lege iar pe frontispiciu „Moise cu Tabletele Legii”.

12

Până se elibera zona am mers să vedem Palatul de Muzică Catalană (Palau de la Musica Catalana).Clădirea în stil art nouveau- modernist catalan a fost construită între anii 1905-1908 pentru o societate corală fondată în 1891 (Orfeo Catala). Partea din față a clădirii se afla pe o străduță îngustă astfel cu greu am putut vedea detaliile unui mozaic situat în partea superioară care reprezenta membrii coralei.

227

Sub el erau mai multe coloane acoperite de gresie multicoloră cu motive florale pe care erau așezate busturile unor compozitori clasici renumiți, care se terminau într-un balcon.

226

Fațada părea a fi susținută de coloane arcate, decorate și ele, pe unde se intra pe niște uși moderne a căror formă se potrivea în decor. În sala de concerte, cu o capacitate de 2.200 de persoane, singura din Europa care este luminată natural întreaga zi, aveau loc spectacole de muzică simfonică, de cameră, jazz și muzică catalană Cançó. La etajul doi se afla Sala Lluis Millet, denumită după unul dintre membrii coralei, în care spectatorii se puteau retrage în pauze.

224

Colțul clădirii era decorat cu un grup statuar ce reprezenta cântecul catalan.

228229

Între anii 1982-1989 clădirea a fost restaurată și extinsă cu o clădire nouă cu șase etaje. S-au folosit materiale de construcție asemănătoare celor din clădirea veche.

222

Petit Palau a fost deschis în 2004. În el se afla o sală cu capacitatea de 538 de locuri unde se desfășurau concerte sau expuneri publice, dotată cu tehnologie audiovizuală modern.

219

Funcționau de asemenea o arhivă, diverse saloane și o bibliotecă.

218 Palau Musica Ctalana

Fiind mari consumatoare de ciocolată nu puteam rata să vedem Muzeul de Ciocolată (Museu de la Xocolata) la care am ajuns după aproximativ 10 minute străbătând străduțele întortocheate. Muzeul, privat, a fost deschis în anul 2000 la parterul unei foste cazarme militare. Am intrat într-o cofetărie cu vânzare de dulciuri. Am plătit intrarea la casă și am pătruns într-o lume nebănuită de afară, clădirea nefiind una semnificativă.

În vitrine erau expuse produsele din ciocolată unele reprezentând imagini din diferite povești, clădiri din lume, animale gigante și altele.

67

Un sector era destinat personajelor din filmele SF.

83

Erau expuse și diferitele tipuri de ustensile folosite în fabricarea ciocolatei.

88

După ce ne-am desfătat, și la propriu, cu produsele ciocolatierilor , ne-am întors spre esplanadă, care se golise între timp, maratonul fiind terminat, pentru a vizita Parcul Ciutadella (Parc de la Ciutadella). Parcul se întinde pe 280.000 metri pătrați pe locul unde anterior a existat o cetate fortificată (sec. XVIII) care a fost demolată împreună cu clădirile înconjurătoare (1869). În 1888, cu ocazia Expoziției Internaționale, parcul a fost înfrumusețat cu opere de artă și în 1892 a fost creată Grădina Zoologică.

16

În dreapta intrării în parc se afla o clădire din cărămidă roșie care era în renovare parțială. Castelul celor Trei Dragoni (Castell dels Tres Dragons) a fost construit în 1888 pentru a servi expoziției. Din 1920 a funcționat ca Muzeu de Zoologie.

15 in parc Castel 3 dragoni azi muzeu zoologie

De la castel ne-am îndreptat spre Cascada Monumental, situată aproape de zidul exterior, în colțul de nord al parcului.

17

A fost construită în etape, inițial fără sculpturi, situată în spatele unui lac (1881), apoi a fost adăugată fântâna, scările, quadriga, decorurile, statuile, etajată cu două nivele, lacul delimitat în două porțiuni, cea dinspre cascadă străjuită de dragoni și a fost terminată în 1888.

19 cover

În centru se afla statuia zeiței Venus. Stătea pe o scoică deschisă care mi-a creat senzația de trăsură, la baza ei fiind statuile unor cai. Era însoțită de statui feminine și masculine. Deasupra ei, în vârful monumentului, trona Quadriga de aur.

23a

Urcând scările laterale se ajungea într-un mic spațiu din spatele statuii Venus de unde complexul se prelungea posterior.

2726

De sus rațele și lebedele de pe lac păreau minuscule.

31

În apropierea fântânii se afla statuia gigantă a unui Mamut, rămasă singura dintre multele preconizate să umple parcul.

34 mamutul de piatra

În apropierea lui era un lac, înconjurat de vegetație exotică, pe care pluteau și se desfășurau stoluri, stoluri de păsări, majoritatea pescăruși.

35 lacul

În spatele lacului, era delimitat de pomi aliniați un mic parc dreptunghiular, Placa de Joan Fiveller. În partea stângă se afla Institutul Verdaguer, fostul palat al guvernatorului, lângă care era o biserică Iglesia de la Ciutadella. Pe cealaltă parte a pieței se aflau clădirile Parlamentului Cataloniei și a Bibliotecii Parlamentului.

43 institut Verdaguer

În depărtare am văzut turlele Bisericii parohială militară (Cavalerisses de la Guardia Urbana). Doar clădirile din acea zonă s-au păstrat din 1872, restul fiind eliminate o dată cu crearea parcului. În spațiul din spatele pieței se întindea Grădina Zoologică.

49 Cavalerisses de la Guardia urbana

După vacarmul maratonului, parcul cu liniștea întreruptă doar de glasurile păsărilor a fost minunat dar, mai aveam puțin timp și atât de multe de văzut. Ne-am îndreptat spre o ieșire laterală și am ajuns la Umbracle, o seră de plante tropicale. Construcția din cărămidă și lemn a fost ridicată între anii 1883-1887 și a fost folosită ca sală pentru conferințe și evenimente în cadrul Expoziției Internaționale (1888). Ulterior a fost restaurată și amenajată ca seră în care se găsesc plante tropicale și subtropicale din 20 de țări.

51 the Umbracle-plante tropicale

Ieșind din parc am intrat în cartierul Ribera și am ajuns în piața Mercat del Born, unde se găsea Centrul Cultural El Born (El Born Centre Cultural).

52 El Born centre cultural-sit arheologic

A fost piața centrală a orașului (1874-1971), o piață închisă, una dintre cele mai mari din Europa, în jurul căreia s-au construit cafenele, magazine, restaurante, iar zona a fost locuită de mulți imigranți.

56

Între anii 1977-1981 a fost restaurată dar a rămas nefolosită. În 2002, în timpul lucrărilor pentru amenajarea ei pentru a fi folosită ca bibliotecă, au fost făcute descoperiri arheologice. Ruinele din fostul cartier Ribera, demolat pentru construirea cetății fortificate (sec. XVIII), s-au păstrat, au fost amenajate vizitării (2013), iar spațiul înconjurător destinat vânzării cu amănuntul.

53

Am ocolit piața și ne-am îndreptat spre Muzeul Picasso (Museo Picasso de Barcelona). Acesta a fost amenajat în cinci palate alăturate, cu o colecție permanentă ce cuprinde 4.251 de lucrări ale pictorului  Pablo Picasso și deschis în 1963, fiind unicul muzeu creat în timpul vieții acestuia.

97 pe stg

În apropiere era sediul Fundației Gaspar (Fundacio Gaspar). Purta numele celui care a promovat mișcarea artistică de avangardă și a deschis expoziții pentru mulți artiști ca Pablo Picasso, Salvador Dali, etc.

100 Fundacio Gaspar

În fundalul unui gang de intrare am văzut o scară cu o balustradă sculptată în stil baroc, care descria răpirea Europei și triumful lui Neptun. Era susținută de un arc și deasupra ei se înălțau 3 coloane sculptate care, la rândul lor, susțineau două arcuri. Aparținea Palatului Dalmases (Palau Dalmases), o clădire privată.

101a

Pe acel loc, în secolul XVI au existat trei case care aparțineau Catedralei. Ulterior au intrat în posesie privată și au fost extinse. În timpul asediului Barcelonei din 1697 complexul de case a fost bombardat și a rămas nerefăcut. Ruinat, în 1698 a fost vândut, recondiționat și a funcționat pentru Academia de Desconfiats. În secolul XIX și începutul secolului XX (1907) a suferit transformări majore și a fost extins. Între anii 1962-1982 în palat a funcționat Institutul de Studii Catalane după care a intrat în proprietate privată și s-a deteriorat în timp.

102

Am trecut printre multiplele magazine cu suveniruri deschise în acele case vechi.

105

Am ajuns într-o piață unde se afla Biserica Sfânta  Maria a Mării (Basilica Santa Maria del Mar), o clădire în stil gotic catalan. În acel loc a existat prima biserică cu acest hram atestată documentar din 998. Clădirea pe care am văzut-o noi a fost construită între anii 1329-1350. La câțiva ani (1379) a fost afectată de un incendiu apoi refăcută și terminată în 1383.

În timpul cutremurului din 1428 a fost avariată și refăcută în 1459. I s-au adăugat pe rând cele două turnuri, primul în 1496, al doilea a fost terminat doar în 1902.

114

În secolul XVIII s-a construit un altar în stil baroc târziu format din douăsprezece coloane care înconjurau statuia Fecioarei Maria și în secolul XIX a fost adăugată Capela Sfântului Sacrament.

115116

În 1923 a primit titlul de basilică minor.

În timpul Războiului civil spaniol (1936) luptătorii anti-clerici au incendiat-o timp de 11 zile dar biserica a supraviețuit.

113 Basilica Santa Maria de Mar

Ne-am îndreptat spre Piața San Juste unde se afla Basilica Fecioarei Milostivirii și Sfântului Mihail Arhanghelul (Basílica de la Mare de Déu de la Mercè), a doua din Barcelona care a primit titlul de basilică minor, în 1918, când s-au comemorat 700 de ani de la apariția Fecioarei în fața Sfântului Nolasco, fondatorul Ordinului Maicii Domnului de Mercy. Inițial a fost construită o biserică în cadrul Mânăstirii Ordinului Mercy (1249-1267) care a fost confiscată în 1835, folosită ca școală apoi, până azi, Sediul Căpităniei Generale a Regiunii Militare a patra. Lângă ea, între anii 1765-1775 s-a construit actuala biserică, în stil baroc, la care s-a adăugat o cupolă (1888) pe care a fost postată statuia din bronz a Maicii Domnului de Mercy, distrusă în războiul civil și reconstruită în 1956.

216 piata San Juste Basilica de la Merce

Următoarea piață în care am intrat, Placa del Duc de Medinaceli, se afla pe locul unde în 1276 a fost construită Mânăstirea din San Francisco pentru Ordinul Frișilor Minori. În secolul XVI, în fața mânăstirii, s-a amenajat Piața San Francisco. Mânăstirea a fost confiscată și demolată în 1837 iar terenul a revenit proprietarului său, Ducele de Medinaceli. Între anii 1844-1849 pe acel loc s-a amenajat piața care-i poartă numele.

219 placa del Duc de Medinaceli

Central se înălța Monumentul Galceran Marquet, ridicat în 1851 în cinstea vice-amiralului care a luptat cu genovezii în 1331. Din mijlocul unei fântâni, pe un soclu înconjurat de tritoni, se ridica o coloană de fier de 18 metri înălțime, decorată cu motive marine, pe care trona statuia pe jumătate a unui războinic, cu mâna sprijinită pe o sabie și jumătate consilier municipal care ține  în mână un pergament, funcții deținute de cel căruia îi era dedicată. Monumentul a fost restaurant în anii 1929 și 2007.

220

Am înaintat spre Portul Barcelona și am trecut pe lângă o clădire neoclasică care adăpostea Inspectoratul General al armatei (El Gobierno Militar de Barcelona). Pe locul Mânăstirii San Francisco, demolată în 1837, s-a ridicat o clădire proprietate privată (1855), la rândul ei demolată în 1927 pentru a se ridica actuala clădire, pentru Guvernul militar, care a fost terminată în 1932. În timpul războiului civil spaniol clădirea a fost bombardată și în 1939 restaurată. Deasupra clădirii,  pe margine au fost postate opt statui dintre care șapte erau nuduri, singurele din Barcelona. Ele reprezentau viața, Dedal (tatăl lui Icar), Marina, forța, La Paz, pacea, eroul și altarul patriei.

221 Gobierno militar

În față se afla Columna lui Columb (Mirador de Colom) situată în mijlocul unui giratoriu, la capătul bulevardului La Rambla. A fost construită în cadrul Expoziției Internaționale (1888) pentru a celebra prima călătorie a lui Columb în America.

222 Mirodor de Column

Pe un piedestal au fost postate perechi de grifoni, deasupra lor patru statui ale zeiței Victoria, pe contraforturi patru statui ce reprezintă domeniile Spaniei-Principatul Cataluniei, Regatele León, Aragon și Castilia, între ele alte statui.

223

La mijloc se înălța o coloană de 40 metri înălțime în interiorul căreia a fost instalat un lift pentru vizitatori, care urcă până la o platformă sub soclu. Pe soclu erau opt basoreliefuri care reprezentau diferite scene și locații din călătoria spre America. Pe coloană a fost postată o statuie de bronz înaltă de 7 metri. Tot monumentul se afla pe o bază rotundă pe care se urca pe scări postate din patru direcții, pe lateralele cărora se aflau câte o statuie reprezentând un leu.

225

Lateral de columnă se afla Administrația Financiară (Agencia Estatal d’Administracio Tributaria).

227 administratia fiscala fbmw

În Barcelona funcționează trei porturi: Portul Barcelona, Portul Olimpic și Portul Forum Sant Adria. Prima activitate portuară s-a desfășurat în partea de nord a orașului Montjuic, pe râul Llobregat, în secolul I, când romanii au fondat colonia Barcino. În Evul Mediu târziu Barcelona fiind situată la granița dintre regiunile creștine și islamice, a devenit un punct comercial și cea mai mare putere maritimă din Marea Mediterană.

233 deal Montjuic

În 1477 s-a construit un dig, în următoarele secole s-au amenajat docuri și în 1882 un dig plutitor unde, între 1929-1931, cu ocazia Expoziției Internaționale, a fost înălțat Turnul Jaume I ca pilon și stație de cablu suspendată pentru cabinele ce rulau de la Portul Vell la Montjuic. Portul s-a extins cu port interior pe malul râului Llobregat.

234b

Actual portul se întinde pe 7,86 kilometri pătrați și este împărțit în trei zone-Portul vechi sau Portul Vell, portul comercial și industrial și portul logistic.

235

Luând ca reper columna, în partea dinspre mare se afla Administrația Portului Barcelona (Port Authority).

229 fbmw

Clădirea a fost construită între anii 1903-1907 și a funcționat ca stație maritimă și birou vamal.

230 fosta vamă fbmw

Ca o continuare a bulevardului La Rambla a fost construită peste mare o pasarelă din lemn de 380 de metri lungime, Rambla de Mar, care pornea din dreptul clădirii Administrației până la Piața Odissea (Placa del l’Odissea) unde se aflau centrul comercial Maremagnum și Acvariul. Maremagnum, format din două clădiri în care au funcționat magazine, restaurante, baruri și cluburi de noapte, un cinematograf, o parcare, se întinde pe aproximativ 18.000 de metri pătrați. A fost construit în timpul Jocurilor Olimpice (1992) și a fost deschis în 1995 o dată cu Acvariul. În 2009 cluburile de noapte au fost închise și în locul lor, în 2012  a fost deschis restaurantul „La terraza”

231 Rambla del Mar cu Maremagnum-centru comencial

Zona Portului Vell cuprinde două porturi de agrement pentru iahturi, un port de pescuit, o stație maritimă pentru feriboturi și lângă el se află stații pentru vasele de croazieră.

237

Ne-am întors la Mirador de Colom și am intrat pe La Rambla unde am văzut Muzeul de Ceară (Museo de Cera), un muzeu privat cu o colecție de peste 200 de personaje din ceară. Clădirea a fost construită în 1867, în stil neoclasic. A găzduit Banca Barcelonei și averile burgheziei din Barcelona (bijuterii, efecte bancare). Din 1972 proprietarul clădirii a transformat-o în Muzeul de Ceară.

244 muzeu del Cera

Vizitarea Barcelonei pentru acea zi s-a încheiat. Restul timpului l-am petrecut pe La Rambla.

241 Rambla246

Citește și Cartierul El Raval și Piața Spaniei Barcelona, Spania

 

 

Cartierul Barri Gotic Barcelona, Spania

Din Placa de Catalunya am intrat în orașul vechi, Ciutat Vella, pe La Rambla,  strada cea mai circulată din oraș. De fapt un bulevard cu artere de circulație laterale, centrul pietonal, lung de 1,2 kilometri, care împarte Ciutat Vella în două cartiere-Barri Gotic la est și El Raval la vest și se întinde până în apropierea mării.

242

Am trecut pe lângă Academia Regală de Științe și Arte (Reial Academia de Ciencies i Arte Barcelona-RACAB) inaugurată în 1764. În 1893 au fost finalizate turnurile clădirii și ceasul care a arătat ora oficială a Barcelonei. Interiorul era împărțit în mai multe săli- Sala ceasurilor (Sala dels Rellotges) cu o colecție numeroasă de mecanisme, Sala instrumentelor cu expoziție de aparate din secolele XVIII-XX, Sala de ședințe, Arhiva și Biblioteca cu peste 100.000 de volume. La parter se afla Teatrul Poliorama care avea la bază o societate literară fondată în 1764. Academia a fost inaugurată în 1894. La parter funcționa o sală de spectacole și în 1899 a fost deschis primul cinematograf din Barcelona, cinematograful Marti. Au fost reunite în 1906 sub denumirea de cinema Poliorama dar funcționa alternativ ca teatru. În decursul timpului a fost închis, restructurat, redeschis, actual funcționând ca cinematograf și teatru, în special de comedie.

153 Acad regala de stiinte si arte

După hoteluri, restaurante, magazine, am trecut pe lângă Biserica de Belen (Iglesia de Belen), Parroquia de la Verge de Betlem. Prima biserică a fost construită de iezuiți în 1553. Aceasta a ars complet într-un incendiu (1681) și, în 1729, a fost construită o nouă biserică. Iezuiții fiind expulzați (1767) biserica a rămas nefuncțională până în 1835 când s-a înființat actual parohie.  Interiorul a fost terminat în 1855. În timpul războiului civil spaniol (1936-1939) biserica a fost grav avariată. Ulterior a fost reconstruită și simplificată.

155 Eglise Notre Dame de Betlem

Într-o clădire în stil baroc și rococo, fostul Palat Virreina (Palau de la Virreina), se afla Centrul de Artă Santa Monica. Clădirea a fost construită între anii 1772-1778 pentru fostul vicerege din Peru care s-a repatriat și a primit numele de Virreina- viceregina. În 1941 a fost declarat monument național.

156 palat Virreina-centru de arta santa Monica

Am părăsit La Rambla și am intrat pe străduțele întortocheate din cartierul Barri Gotic, centrul orașului vechi. Din loc în loc străduțele delimitau piețe mici. A fost o adevărată aventură să urmăm itinerarul pe care ni l-am propus. Am ajuns în Placa del Pi, o piațetă deschisă în fața Bisericii Sfânta Maria de Pi (Basilica de Santa Maria del Pi).

166a

Deși era luna februarie portocalii erau plini de roade.

167+

Biserica a fost construită între anii 1319-1391 dar a fost deschisă doar în 1453. În secolul XV s-au adăugat turnul clopotniță înalt de 54 metri, dotat cu 6 clopote (1460-1497) și Capela Sang (1486).

157 Basilica Santa Maria Pi

În timpul războiului de succesiune spaniol (1701-1714) a fost bombardată. Reparațiile au eliminat elementele baroce și s-au terminat în 1884.

159

În 1936, în timpul războiului civil spaniol, a fost incendiată de un grup de anarhiști. Ulterior războiului a fost restaurată. De-a lungul anilor zidurile vechi ale bisericii au fost ascunse prin construcția de clădiri noi învecinate.

161

În următoarea piațetă, Placa de Sant Felip Neri, se afla Biserica Sfântul Felip Neri (Esglesia de San Felip Neri). A fost construită între anii 1721-1752 ca o parte din mânăstirea înființată în 1673 de Congregația oratoriei San Felipe Neri. În timpul războiului civil spaniol, în 1938 a fost bombardată de aviație, ulterior refăcută.

168 Eglesia de San Felip Neri

Pe o străduță din apropiere am trecut pe lângă fațada unei biserici.  Iglesia de San Sever, o biserică catolică, în stil baroc, a fost construită între anii 1699-1703, deschisă, dar terminată în 1705. Din 2002 aparține de Catedrala Barcelona și, din 2007, lângă ea s-a extins Muzeul Catedralei cu o sală de expoziții.

171 Eglesia de San Sever

Am ajuns în Piața Nouă (Placa Nova) unde se afla zidul roman-Murrala romana cu porțile romane- Torres Romanes. În acea zonă, în secolul I î.e.n. se situa colonia Julia Augusta Paterna Faventia Barcino. Zidurile au fost ridicate pentru a fortifica colonia (secolul III-secolul IV). În colțurile zidurilor au fost ridicate 76 de turnuri, înalte de 18 metri, plasate la distanța de 6-8 metri între ele, ceea ce i-a conferit Barcelonei numele de „orașul încoronat”.  În spatele lor se vedeau turnurile catedralei.

234 cover

Lateral se afla Palatul Episcopal (Palau del Bisbe), o clădire construită în secolul XIII, restaurată de mai multe ori pe parcursul timpului (1681, 1769, 1909, 1928), reședința oficială a arhiepiscopului Barcelonei și sediul arhierei diecezane.

235 Torres romanes

Ne-am îndreptat spre Catedrala Barcelona cu hramul „ Sfânta Cruce și Sfânta Eulalia” (Catedral de Santa Creu I Santa Eulalia), sediul eparhiei, care se afla în Piața la Seu (Placa de la Seu).

172b

Între anii 1046-1058 s-a construit o catedrală romanică pe locul unei cripte vizigotă distrusă în atacul Al-Mansur asupra Barcelonei. În 1298, sub domnia regelui Iacob II de Aragon, pe locul ei a început construcția unei mânăstiri care a durat 150 de ani (1448). Fațada neo-gotică și turnul central au fost completate în perioada sfârșitului de secol XIX-1913.

172a in placa de la Seu

Am intrat în mânăstire prin Poarta Sant Eulalie.

181 poarta Sant Eulalie

Galeriile mânăstirii, străjuite de coloane masive, închideau un patrulater plin de vegetație.

174

În pereții coridoarelor se aflau numeroase mici capele dedicate unor sfinți.

176

Sfânta Eulalia, al cărei hram îl poartă biserica, a fost o fecioară care, în timpul romanilor, a fost expusă goală în piața publică, primăvara. A început să ningă masiv. Romanii, supărați, au închis-o într-un butoi în care au înfipt cuțite și l-au rostogolit pe stradă. Datorită acelui martiriu,  a fost sfințită de către catolici ca patron al Barcelonei.

177

În mânăstire se afla o porțiune cu fântâni și un mic lac amenajat pentru 13 gâște albe, numărul anilor Eulaliei când a fost martirizată.

178a179 a

În interiorul bisericii fotografiatul cu blitz era interzis astfel amintirile au rămas mai mult vizuale decât din pozele făcute, nereușite.

188a

La locul Corului se păstrau arme ale cavalerilor Ordinului lânii de aur. În Capela Sfântului Sacrament și a Sfântului Hristos din Lepanto (1407), situată lateral, se afla o cruce din timpul bătăliei de la Lepanto (1571).

182

Sub nivelul pardoselii se afla Cripta Sfintei Eulalia.

189190 cripta de Sante Eulalie

Între anii 1968-1972 catedrala a fost restaurată.

191

Lângă catedrală se afla Muzeul Frederic Mares (Museo Frederic Mares), un muzeu de artă cu o colecție de câteva mii de articole ale sculptorului căruia îi purta numele, cum ar fi artă creștină medievală, articole de artizanat, sculpturi din perioada preromană.

196 muzeu Frederic Mares

Clădire lângă clădire, toate aveau importanța lor. În Palacio de los Virreyes se afla Arhiva generală a Coroanei de Aragon (Arxiu general de la Corona d’Arago) care a fost înființată de regele Iacob II al Aragonului (1318), singura arhivă centrală a coroanei până în 1348 când s-a creat Arhiva Regatului Aragonului. Actuala arhivă a fost creată între anii 1814-1849 și a avut sediul în Palatul Locotenentului din cadrul Palatului Regal Barcelona. În 1993 a fost împărțită în două locații, una istorică cu expoziții, cursuri, evenimente și alta pentru cercetare.

193 Palacio de los Virreyes

Eram sigură cu nu voi uita cartierul Barri Gotic. Străduțe, piațete, dintre care ieșeau în fața ochilor clădiri maiestuoase, apoi alte străduțe, clădiri cu numeroase muzee, biserici…

194 casa Clariana-Padellas

Am intrat în Piața Regelui (Placa del Rei) înconjurată de Palatul Regal (Palau Reial Major), un complex de clădiri care din reședință regală a Aragonului, după secolul XVI a fost împărțit de Inchiziție și Administrația Regală.

127 Placa del Rei stg. palat Locotenent

Una dintre clădiri, Palatul Locotenentului (Palau de Lloctinent), a fost construită sub domnia lui Carol V al Spaniei (1555) cu un turn din cinci etaje în care, în secolul XIX, s-a aflat Arhiva Regatului Aragon. Capela regală a Sfintei Agata (Capella reial de Santa Àgata) a fost construită în timpul regelui Iacob al II-lea (1302).

128 Rei capela Sant Agathe

Salò del Tinell a fost construită în timpul domniei regelui Peter IV (1359-1362). Împreună cu capela sunt parte din Muzeul de Istorie al Barcelonei și pot fi vizitate.

195 piata del Rei

În partea de sud a pieței se afla Casa Padellàs, un palat gotic (1497-1515) care în 1931 a fost mutat în Placa del Rei și din 1943 a funcționat ca Muzeu de Istorie al Barcelonei (MUHBA).

126 casa Padellas-muzeu istorie

Pe o străduță am trecut pe sub un pod ce lega două clădiri, Palatul Generalitat și una din Casele canonicilor (Cases dels Canonges). Acestea au fost un grup de case independente în care au locuit canonicii după ce comunitatea canonică a catedralei a fost dizolvată (sec. XIV). La începutul secolului XX în unele clădiri s-au mutat civili și meseriași. În 1921 Comunitatea Cataloniei, o instituție administrativă,  a achiziționat o parte dintre ele și le-a modificat arhitectonic adăugând elemente neogotice. Podul pe care l-am văzut a fost construit între anii 1923-1928 și a fost decorat cu elemente de gotic francez.  Primul președinte al Generalității a transformat clădirea în reședință oficială, folosită de toți președinții până în 1978 când noul președinte a schimbat locația.

202 dr. casa Canonges

Am ieșit de pe carrer del Brisbe în Piața San Jaume (Placa de San Jaume), denumită în anumite perioade și Piața Constituției.  Față în față, se aflau două clădiri importante. Palatul Generalității (Palau de la Generalitat de Catalunya) este sediul Guvernului Cataloniei și Președinția Generalității. În 1359 s-a format Adunarea Generală din Catalonia care a funcționat într-o clădire din cartierul evreiesc Call. A fost înlocuită de Generalitat (Diputacio del General) care a construit cea mai veche parte a clădirii actuale (1403) apoi, în 1596, s-a construit fațada renascentistă orientată spre piață. În timpul războiului de succesiune clădirea a devenit Curtea Regelui (1714) iar în perioada formării regiunilor autonome (1931-1933) a redevenit sediul Generalității și guvernului. A fost restaurat în 1977.

199 Palat de la Generalitat

Primăria Barcelona (Casa de la Ciutat) se afla într-o clădire neoclasică în care a funcționat Consiliul celor o sută până la dizolvarea sa în 1714. Acesta se întâlnea în Sala Mare, Salo de Cent.

198 Palat Parlament piata San Jaume

Zona a început să se aglomereze. Începea să se desfășoare Festivalul Fiestas de Santa Eulalia sau „Laia” care avea loc anual în luna februarie.

129 Palat de la Generalitat

Amuzate de figurile ce se perindau prin Piața San Jaume, am părăsit zona și ne-am îndreptat spre Sinagoga veche din Barcelona (Sinagoga Major), una dintre cele mai vechi din Europa, construită probabil în secolul III sau IV.

157

A fost extinsă în secolul XIII. În 1391 evreii din Barcelona au masacrați în masă și clădirea a fost folosită în alte scopuri decât cel religios.

În 2002 în sinagogă a fost deschis un muzeu și au loc anumite festivități ale comunității evreiești.

156

Se înserase. Am ieșit din cartierul Gotic pe La Rambla unde activitatea era în toi. Tonetele, terasele așteptau clienții.

245

Din depărtare se auzeau sunetele unor tobe. Se desfășura un alt eveniment în care trupe de copii băteau ritmul tobelor.

248

Iubeam Barcelona, un oraș viu indiferent de anotimp.

Citește și Prin orașul vechi-Ciutat Vella din Barcelona, Spania

Prin cartierul Eixample din Barcelona, Spania

Fiind pentru trei zile în Barcelona am dedicat o parte din timp vizitării caselor celebre, majoritatea situate în cartierul Eixample. Am străbătut Avinguda Diagonal până la un giratoriu, Placa de Mossen, în mijlocul căruia se afla Monumentul Jacint Verdaguer, dedicat unui poet catalan din secolul XIX.

67 Diagonal-piata Europa- monument Jacint Verdaguer

Am trecut pe lângă Palatul Macaya (Palau Macaya), construit în 1901. Casa este deținută de fundația bancară La Caixa și folosită pentru expoziții de artă.

69 palat Macaya

Avinguda Diagonal străbate cartierul Eixample. De o parte și de alta se aflau numeroasele clădiri și palate moderniste construite la începutul secolului XX, multe dintre ele deținute de La Caixa.

70

Ca peste tot în lume, între frumusețile pe care le vedeam, ne-a întristat imaginea oamenilor fără adăpost.

68

Pe partea dreaptă, ocupând spațiul în care se intersectau două străzi, se afla o clădire ce se asemăna cu o cetate medievală, având mai multe turnuri cu vârfuri conice. Casa de les Punxes sau Casa Terradas după numele celui care a construit-o în 1905 pentru cele trei surori ale sale. De fapt a unit trei case și, pentru recunoaștere, la exterior au fost postate sculpturi, anagrame, picturi, simboluri specifice pentru fiecare dintre ele.

71 cover

Deasupra clădirii se afla o terasă de 600 metri pătrați mărginită de turnuri și turnulețe, cel mai mare cu trei nivele. Fațadele erau prevăzute cu balcoane, unele închise, altele deschise. Erau decorate cu diverse figuri masculine, legume, fructe și flori.

73

În 1975 a fost declarată monument istoric național. A rămas în proprietatea moștenitorilor familiei până în 1991 când a fost  preluată de La Caixa. Până în 2003 a fost restaurată integral. Actual  este proprietate privată și în ea funcționează birouri.

74

Pe următorul colț se afla o biserică, a carmelitelor desculțe din Catalonia și Insulele Baleare (Carmelites Descalcos de Catalunya i Balears), Parroquia Nuestra Seniora del Carmen.

75 carmelitesdescalcos de catalunya i balears76

Tot la intersecția a două străzi era Casa Comalat, construită între anii 1909-1911, în care funcționa o firmă de consultanță financiară (Rueda Assessors).

80 casa Comalat

Am ajuns în Placa „Cinc D’Oros”, între anii 1975-2014  Piața Juan Carlos I, dedicată regelui Spaniei. În mijlocul ei, în 1936 a fost ridicat Monumentul Republicii, pe care era așezată statuia Victoriei. În 2011 aceasta a fost înlăturată și a rămas doar obeliscul, fără o specificație anume.

83 piata Cinc D Oros

Am ajuns la o intersecție mare. La drepta se aflau clădiri cu magazine, hoteluri, bănci.

Deutsche Bank82

Hotel El Palauet84b

Ne-am deplasat spre stânga unde am urmat Passeig de Gracia pentru a vizita cele două case renumite construite de Antoni Gaudi, Casa Mila (La Pedrera) și Casa Batllo, situate pe acel bulevard. Lângă Casa Batllo am intrat într-un mic muzeu cu vânzare de ciocolată. Era situat la parterul uneia dintre casele din Illa de Discordia, zonă în care se găseau clădiri renumite construite de patru arhitecți, fiecare cu stilul său. Casa Amatller a fost construită între anii 1898-1900 ca reședință a lui Antoni Amatller, ciocolatier, fotograf și colecționar de artă. Descendenții acestuia au creat în 1960 Institutul de Artă hispanic Amatller, o fundație în care au inclus casa. În 1976 casa a fost declarată monument istoric artistic.

118 casa Amatler

Lipită de ea era Casa Bonet.

117

După ea, situată pe colț, se afla Casa Lleo i Morera sau Casa Mulleras. Clădirea, în stil art nouveau, a fost construită în 1902 prin remodelarea uneia mai vechi din 1864, casa Rocamora. În timpul războiului civil din Spania (1936-1939) a fost grav avariată. La mijlocul anilor 1980, apoi în 1992 și între 2006-2012 a fost restaurată.

141 pe av Gracia142

Am continuat plimbarea pe Passeig de Gracia pe lângă diverse magazine, instituții bancare, restaurante.

143

Pe colț, la un giratoriu, se afla cinematograful Cine Comedia, care funcționa în fostul Palat Marcet (Palacio Marcet), o clădire în stil eclectic cu elemente clasice și neoplastice (1887-1890). În 1935 palatul a fost ales ca locație pentru un teatru. Au început lucrările de amenajare care au fost oprite de declanșarea războiului civil, apoi reluate și terminate în 1941. A funcționat ca Teatru de Comedie până în 1960, apoi a fost amenajat ca cinematograf care a fost extins în 1983 la capacitatea de 1670 de locuri.

144 Palat Marcet

După ce am trecut giratoriul am ajuns în dreptul unei clădiri neo-gotice, Casa Rocamora (Cases Antoni Rocamora). Impropriu spus clădire, era un complex format din mai multe clădiri cu portaluri de intrare independente dar cu fațadă comună (1917-1920).

145 casa Rocamora

Următoarea clădire interesantă, Cases Pascual i Pons, formată și ea din două clădiri independente alipite, cu fațada în același stil architectural, a fost construită între anii 1890-1891. După o restaurare majoră (1984) a fost ocupată de compania „Catalana Occidente”.

146 casa Pascual i Pons

La capătul bulevardului am ajuns în Piața Cataluniei (Placa de Catalunya), limita dintre cartierul Eixample și Ciutat Vella-orașul vechi, considerată centrul orașului. Până în secolul XIX acel loc se situa în afara zidurilor orașului. În 1858 acestea au fost demolate și în 1888 guvernul a autorizat extinderea orașului prin construcții în acea zonă (1902). Prin clădirile noi s-a delimitat piața care a fost deschisă în 1927 de regele Alfonso al XIII-lea. În 2011 în piața a fost sediul protestelor antiguvernamentale.

147 piata Catalunya

În jurul pieței se aflau magazine, instituții financiare, cafenele, restaurante. Fiind centrul orașului era și un punct de transport cu multe stații de autobuze și metrou.

El Corte Ingles149

În piață existau două fântâni, șase grupuri sculpturale, un monument al președintelui guvernului catalan Francesc Macia și, ca în orice piață mare, o mulțime de porumbei.

148151

Citește și Cartierul Barri Gotic Barcelona, Spania

 

 

Aiud și Teiuș, județul Alba

De la Rimetea, după 26 km am ajuns la Aiud, o localitate din județul Alba ce datează din 1293 și poartă numele Sfântului  Egidiu (Saint Gilles), un sfânt din evul mediu. În acea perioadă populația era majoritar germană- sași. În timpul reformei protestante mulți dintre aceștia au trecut la calvinism, treptat au adoptat limba și cultura maghiară și orașul a devenit unul dintre principalele centre culturale și de învățământ calvine din Transilvania.

Am parcat în centrul localității lângă clădirile în care se aflau Colegiul Național Bethlen Gabor și Muzeul de Științele Naturii, în apropierea Primăriei orașului. Colegiul a fost fondat în Alba Iulia (1622) de către principele de Transilvania căruia îi poartă numele. În 1658, distrus de invazia turco-tătară, s-a mutat la Cluj și în 1662 la Aiud. Devastat de armata austriacă (1704), a fost reconstruit cu ajutor financiar din Anglia (1711). Clădirile au supraviețuit până în prezent deși interiorul a fost devastat de revoluționarii români (1849). Până în 1859 în colegiu au funcționat trei facultăți-filologie, drept, teologie și o școală normală. Facultățile mutându-se la Cluj colegiul a funcționat ca gimnaziu superior, din 1976 ca liceu industrial cu predare în română și maghiară, în 1990 din nou liceu teoretic și din 1993 Colegiu Național. Lângă el se afla Muzeul de Științe Naturale, înființat în 1796, care funcționa în fostul Palat voievodal Bethlen construit între anii 1612-1629.

72 Colegiul G. Bethlen cu muzeu de științe naturale

Vis a vis se înălța Cetatea Aiudului. Aceasta a fost ridicată în două faze pe locul unei așezări daco-romane din secolul III. În secolul XIV s-a construit o biserică fortificată apoi în secolele XVI-XVII restul cetății, ocupând  o suprafață totală de 3.500 metri pătrați.

55

Zidurile de apărare au fost extinse și s-au construit 9 turnuri care au fost numite după breslele meșteșugărești din zonă: turnul măcelarilor (sec. XIV), turnul croitorilor, turnul blănarilor, turnul olarilor (sec. XIV), turnul dogarilor, turnul cizmarilor din secolul XVIII, fost turn al lăcătușilor care a fost distrus în 1706 și refăcut de breasla cizmarilor în 1734, turnul fierarilor (sec. XVIII), turnul Kalendas pentru breasla frânghierilor, ulterior donat asociației „Kalendas” sau „Sfântul Spirit” și turnul Porții (sec. XIV) prin care se făcea accesul în cetate.

53 cetatea turnul lăcătușilor

Până la sfârșitul secolului XVIII șanțul cu apă care înconjura cetatea a fost utilizat. Pentru a intra, se trecea un pod de lemn mobil, ce se termina la poarta aflată în porțiunea inferioară a turnului Porții.

54

Am ocolit cetatea trecând pe lângă clădirea în care funcționa Detașamentul de pompieri Aiud.

74 detașamentul de pompieri

În cetate de găseau două biserici pe care doream să le vizităm.

56

Am intrat pe lângă Biserica Evanghelică (luterană), situată lateral, spre Biserica Reformată (calvină), ambele situate în interiorul zidurilor cetății.

57 Bis. luterana și Bis. reformata

Biserica reformată a fost construită în secolele XV-XVI, în stil gotic, cu un turn înalt care era vizibil de la depărtare.

58

Am avut norocul să putem intra. Se oficia slujba. Am rămas dezamăgite de interiorul sobru, în stil baroc, care era foarte deteriorat. Oare de ce nu s-a restaurat și el o dată cu exteriorul ?

6162

Am înconjurat  biserica pe lângă zidul de apărare în dreptul turnului măcelarilor.

60 turn măcelari

În spatele ei, în vestul turnului Porții, se afla clădirea în care funcționa Muzeul de Istorie Aiud. Spre interiorul cetății, în fața zidului clădirii era postat bustul unei doamne,  Miksa Zsuzsanna, care a donat o sumă considerabilă la fondarea Asociației de Cultură Maghiară din Transilvania (1885).

59 în spate Muzeu istorie

Tot în acea zonă se afla o placă datată cu cifre romane (1869), decorată cu niște ornamente despre care nu am putut afla ce reprezentau.

59a

În sud-estul cetății, în piața Cuza Vodă, am văzut Catedrala ortodoxă „Sfinții Trei Ierarhi”.

63 Catedrala sfinții 3 ierarhi

A fost construită după unirea Transilvaniei cu România (1918), în stil neo bizantin, începând cu 1927. Inițial a purtat hramul Arhanghelilor Mihail și Gavril (1938-1957), ulterior a celor trei Sfinți Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan.

6568

A fost restaurată în 1974 când interiorul a fost decorat cu picturi și sculpturi.

64a

Am ocolit catedrala și am parcurs o stradă scurtă până la râul Aiud care, în acea zonă, era traversat de un pod.

71

Pe cealaltă parte a râului se afla o clădire ce îmbina stiluri arhitectonice diferite, în care funcționa Colegiul Tehnic Aiud. Între 1885-1887 familia Rakoczy a construit un palat care ulterior a fost extins (1898-1901). Între 1901-1929 a funcționat ca sediu al prefecturii Alba de Jos. În timpul celor două războaie mondiale a devenit un punct strategic și clădirea a fost transformată în cazarmă militară (1929-1967). În Aiud, fiind bine dezvoltată industria metalurgică, în 1967 s-a înființat o școală de profil, actualul Colegiu Tehnic.

70a

Ne-am întors la parcare pentru a ne continua drumul.

71a

După 13 kilometri am ajuns la Teiuș, o localitate atestată din anul 1290. S-a dezvoltat ca un renumit târg de vite (1603), sub domnia regelui Matei Corvin (1458-1490) a devenit oraș pentru o scurtă perioadă, apoi a redevenit localitate rurală. „Societatea căilor ferate ungare de est” a construit în Teiuș o gară și în 1871 a fost dată în funcțiune linia de cale ferată Teiuș-Alba Iulia. Pe parcursul anilor localitatea a devenit un important nod de cale ferată. Între 1918-1950 orașul a fost reședința unității administrative Plasa Teiuș.  Din 1994 este clasificat ca oraș.

Am parcat lângă Biserica ortodoxă „Sfânta Treime” (1925-1927) situată în centrul localității. A fost construită  în stil bizantin (1926), la un an după prima biserică ortodoxă ridicată în 1925, Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”.

129 Teiuș

Am avut norocul să putem vizita interiorul. Era deschisă deoarece se oficia o slujbă de nuntă.

131

Biserica ortodoxă „Sfântul Nicolae”  a funcționat imediat după ce a fost construită. Decorațiile interioare, mobilierul, au fost adăugate în decursul timpului (1938, 1940, 1955-1956). Între anii 2005-2006 s-au efectuat reparații capitale.

133 Bis. Sf. Nicolae

Am trecut printr-un părculeț situat în spatele primei biserici unde, într-o porțiune,  se afla o fântână arteziană și era amenajat un loc de joacă. În altă porțiune era postată o troiță.

130 Bis.ortodoxă Sf. Treime132

Ne-am îndreptat spre cea mai veche biserică din Teiuș, Biserica reformată (calvină). Era situată, parcă ascunsă între case. Accesul în curtea bisericii se făcea printr-o poartă veche din lemn care era închisă.

134 Bis. evanghelică-reformată

A fost construită în stil romanic cu elemente de gotic timpuriu și a fost terminată în 1379. În decursul timpului a fost de mai multe ori avariată, în timpul campaniilor turcești (1442), a atacurilor armatelor austriece ale generalului Basta (1603), în multiplele raiduri turco-tătare (1658-1662) apoi reconstruită la începutul secolului XVIII când porțiunile grav avariate au fost demolate. În aceeași perioadă a fost decorat și interiorul, ulterior restaurat în 1969.

135

Citește și Mânăstirea Râmeț și Cheile Râmețului, județul Alba

 

 

 

O după-amiază în Barcelona, Spania

De mult doream să vizităm orașul Barcelona din Spania. Într-un sfârșit de săptămână, aproape după trei ore de zbor, am aterizat la Aeroportul El Prat Barcelona, un aeroport deschis în 1918.

Încă 30 de minute cu metroul și am ajuns în Placa de les Glories, în apropierea căreia se afla hotelul la care aveam rezervare.

10 ziua 4

În piață trona Turnul Abgar (Torre GloriesTorre Abgar) construit de grupul Abgar și deschis oficial în 2005 de către regele Juan Carlos I. În 2010 și-a schimbat proprietarii, apoi în 2017 a intrat în posesia Grupului Merlin Properties, când a primit denumirea Glories după piața de lângă el. Turnul reprezenta limita de la care începea cartierul tehnologic din Barcelona.

14 ziua 1

Turnul, înalt de aproximativ 144 metri, era format din 4 nivele subterane și 34 de etaje. Fațada, din sticlă, a fost prevăzută cu 4.500 de ferestre deschise în structura de beton. A fost dotat cu 4.500 de LED-uri care luminau turnul noaptea, în diferite culori, predominând roșul și albastrul.

15 ziua 1

Lângă turn se afla o piață deschisă, cu un acoperiș strălucitor, piața Encantes (Els Encants Vells), una dintre cele mai vechi piețe din Europa.

16 ziua 1

Piața ocupa 15.000 de metri pătrați. Vânzarea cu amănuntul se făcea pe tarabe, pe jos și în încăperi tip boutique. Se găseau obiecte de îmbrăcăminte, mobilier, ustensile sanitare și de bucătărie, alimente, băuturi, etc., noi și de epocă, în unele dintre ele chiar unicate.

7 ziua 4

Prezenta un etaj la care se putea urca pe o pantă lină, pe scări rulante sau cu ascensoare. Pentru mulțimea de vizitatori și cumpărători erau amplasate 8 restaurante în care, în serile de vineri, se putea asculta muzică live, așa numita muzică balcó. De asemena exista un spațiu pentru expoziții și prezentări de marfă.

5 ziua 4

În apropierea pieței era Teatrul National Catalonia (Teatre Nacional de Catalunya), construit între anii 1991-1996, pe care l-am înconjurat.

2 ziua 43 ziua 4

În interior se aflau Sala Gran, Sala Petita și Sala Tallers în care se țineau diverse reprezentații, majoritatea în limba catalană.

17 ziua 1

Hotelul se afla în cartierul Eixample, în apropiere de Sagrada Familia. Trecuse amiaza așa că, după ce ne-am cazat, am pornit să explorăm localitatea.

1 ziua 2

Am trecut pe lângă Școala Ramon Llull care făcea parte din Universitatea privată cu același nume, după al scriitorului și filozofului din secolul XIII. A fost fondată în 1990, cu patru instituții de învățământ și actual unsprezece.

4 ziua 2

Pentru a vizita Sagrada Familia aveam biletele rezervate online astfel, după coada de la intrare, am petrecut în jur de o oră în incinta ei, timpul de vizitare fiind limitat. Am continuat drumul pe o stradă plină de magazine.

50

În mod special mă atrăgeau cele cu dulciuri, ciocolata lor fiind renumită.

5153

Strada se termina cu o fântână în spatele căreia se afla o clădire impunătoare, Recinte Modernista de San Pau. De fapt era un complex construit între anii 1901-1930, din care făcea parte și Spitalul Santa Creu și San Pau (Hospital Santa Creu i San Pau).

54 cover

În 1401 s-au unit șase spitale medievale și au format un complex, Spitalul Santa Creu. Azi clădirea adăpostește Biblioteca Națională a Cataloniei, Institutul pentru Studii catalane, fostul colegiu de chirurgi și o școală de artă. Devenind neîncăpător, în secolul XIX s-a alocat spațiul actual și, la începutul secolului XX,  s-a construit complexul pe care l-am văzut și noi. Bancherul Paul Gil a finanțat clădirile astfel numele lui a fost adăugat titulaturii spitalului, acesta devenind Santa Creu i San Pau.

62

Până în 2003 majoritatea departamentelor de sănătate s-au mutat în complex. La nord de clădirile vechi a fost ridicată o clădire nouă care s-a deschis în 2009. Clădirile vechi au încetat să funcționeze ca spital.

56

Au fost restaurate și într-o parte din ele, Pavilionul Sant Salvador,  s-a deschis un muzeu despre istoria medicinei din Barcelona.

6160

Restul complexului a devenit sediul unor organizații internaționale, a Institutului European al Pădurilor, Casa Àsia, Rețeaua Universală de Inovare a Universității și Institutul Universitar al Națiunilor Unite pentru Globalizare, Cultură și Mobilitate.

58

Am urcat pe lângă spital, ieșind din cartierul Eixample.

57

Ne-am îndreptat spre renumitul Parc Guell, situat pe colina El Carmel, în districtul Gracia al Barcelonei. Am luat viteză pentru a avea cât mai mult timp pentru vizitarea parcului, acesta având o oră limită la care se închidea. Ne-am întors în Placa de les Glories. Se făcuse noapte și am putut vedea Turnul Abgar și Piața Encantes luminate.

93 turn Abgar94 piata Encantes

Citește și Casa Mila-La Pedrera, Barcelona, Spania

 

 

 

Casa Batllo, Barcelona, Spania

Casa Batllo din Barcelona, Spania, este situată în mijlocul Passeig de Gracia, care, la începutul secolului XX, era zona la modă a orașului. În 1877 Lluis Sala Sanchez a construit o casă cu subsol și patru etaje, înconjurată de o grădină. Casa a fost cumpărată în 1900 de Josep Batllo și l-a desemnat pe arhitectul Antoni Gaudi să o transforme în ceva inedit. Între 1904-1906 acesta a adăugat noi etaje, a transformat apartamentul central, reședința familiei Batllo și a extins partea centrală.

119 casa Batllo

Casa a rămas în posesia familiei Batllo până în 1954 când a fost cumpărată de o societate de asigurări care a înființat birouri. În 1970, apoi în 1983 casa a fost renovată. În 1993 a intrat în posesia actualilor proprietari care au închiriat-o și în ea au loc diverse evenimente. Din 2002 casa a putut fi vizitată. În 2004 a fost restaurată și din 2005 a intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO.

120

Clădirea, în stil art-noveau, avea fațada cu elemente diferite. Parterul și primul etaj au fost unite printr-o structură de gresie ondulată ce delimita ferestrele cu vitralii în fața cărora existau șase coloane fine ce păreau a fi oase. Marginile erau rotunjite dând impresia unei guri deschise care i-a adus casei denumirea de „casa căscată”.

120b

Restul fațadei, multicoloră, decorată cu mozaic și plăci ceramice sparte (trencadis), avea balcoane proeminente. Partea centrală se asemăna cu un lac cu nuferi, efect datorat mozaicului din ceramică și sticlă. Deasupra ei, unul dintre balcoane semăna cu un crin, datorită brațelor metalice atașate care, la vremea respectivă, serveau la ridicarea și coborârea mobilei. Fațada se termina cu o rotunjire spre stânga, asemănată cu spinarea unui balaur,  unde se termina cu un turn. Împreună au fost asociate cu imaginea Sfântului Gheorghe (patronul Cataloniei) și lancea cu care acesta a ucis balaurul. Turnul avea în vârf o cruce ce indica cele patru puncte cardinale.

cover

Biletele fiind cumpărate online, am pătruns în clădire. Existau două săli din care se intra spre apartamentul privat al familiei și spre cele închiriate.

139

Am urcat la etajul principal care cuprindea încăperea Podeaua Nobilă, ce se întindea pe mai mult de 700 metri pătrați. Tavanul era o boltă cu forme arcuite ce se continuau cu niște stâlpi de susținere. Ferestrele cu și fără vitralii erau împărțite de structuri din lemn decorate.

128129

La acel etaj se mai aflau fostul birou, o sală de mese și o încăpere privată.

127

Am urcat spre terasa de pe acoperiș în jurul unei curți centrale, Partio de Luces, înaltă de 26 metri, cu rol de luminator și ventilație.

130

La fiecare etaj se aflau ușile de intrare în apartamente.

132

Pereții erau placați cu faianță albastră și albă. Privind în jos, tot acel albastru mi- a creat impresia de subacvatic.

131

La mansardă au existat camere de serviciu, spălătorie și uscătorie. Ieșind pe terasă am văzut cele 27 de coșurile de fum, placate cu cioburi de faianță și sticlă colorată, situate în patru grupuri care mi-au dat impresia de ciuperci.

134

În partea fațadei se afla o mică încăpere ce determina la exterior curba menționată anterior, simulând o parte din coloana vertebrală a balaurului.

135

Pe toată lungimea marginii acoperișului plăcile ceramice lucioase erau diferit colorate. În dreapta erau verzi-capul balaurului, în centru treceau prin nuanțe de albastru, violet- corpul și în stânga clădirii roșu, roz- coada. În dreapta o fereastră mică simula ochiul balaurului.

136

Despre turn se spunea că a fost construit pentru a se putea vedea în depărtare Sagrada Familia. Cum orașul s-a extins în timp prin construirea multor clădiri noi, aceasta nu se putea vizualiza, dar panorama Barcelonei era frumoasă.

138

De sus am văzut o mică curte interioară. Am coborât spre a o vizita.

137

Spre interiorul curții, la fiecare etaj al clădirii exista un balcon comun.

121

Deasupra se afla un brâu ondulat decorat cu motive florale din cioburi de faianță colorată.

121a

În fiecare parte în care ne uitam, în curticică existau decorații colorate, cum de altfel era și pavajul.

123124

Cu aceasta vizita noastră s-a terminat.

122

Citește și Prin cartierul Eixample din Barcelona, Spania

 

Casa Mila-La Pedrera, Barcelona, Spania

Casa Mila sau La Pedrera din Barcelona, Spania, a fost ultima reședință privată proiectată de arhitectul Antoni Gaudi, o casă cu forme și structură ciudate, ca de alt fel toată opera acestuia, se spune, inspirându-se după un munte. La cererea lui Pere Mila și a soției sale Roser Segimon, pe locul unde aceștia au cumpărat o grădină cu o casă, pe care au demolat-o (1905), a fost construită Casa Mila, între anii 1906-1910. În perioada construcției a provocat probleme administrative prin nerespectarea aliniamentului de care și a înălțimii, probleme rezolvate de Comisia Primăriei care, în 1909, a inclus-o în casele monument ce nu respectau regulamentele.

87

Casa era alcătuită din două clădiri, în jurul a două curți cu forme și dimensiuni diferite. Avea forma unei curbe atât la exterior cât și la interior, ce determinau modelul cifrei 8 asimetrică. A fost ridicată cu nouă etaje: subsolul ca și garaj, mezanin, parter, patru etaje superioare și mansarda în pod, pe post de uscătorie, deasupra căreia se afla terasa. La exterior au fost postate balcoane mărginite cu fier forjat. Din 1911, la etajul principal a locuit familia proprietară, restul etajelor cuprindeau 20 de apartamente închiriate.

cover

Gaudi era un catolic fervent astfel a decorat casa și cu elemente religioase deși, în 1909, a avut loc Săptămâna Tragică când s-au confruntat armata spaniolă cu clasele muncitoare, socialiștii și anarhiștii, fiind și o luptă de schimbări religioase anti-catolică.  În timpul Războiului Civil spaniol (1936-1939) familia a părăsit orașul și clădirea a fost utilizată de Partidul Socialist Unificat din Catalonia. În 1940, după decesul lui Mila, soția a vândut casa dar a continuat să locuiască în ea până la moarte. Noii proprietari au modificat casa. Au împărțit primul etaj în 5 apartamente, mansarda în 13 apartamente cu un hol comun. În clădire au funcționat birouri de firmă,  o sală de bingo, o academie și, din 1966, Compania de Asigurări Nord a funcționat la primul etaj. Până în 1971 clădirea s-a deteriorat apoi, treptat, picturile și ornamentele din interior, ajungând în anii 1980 aproape o epavă.

91

În 1984 Casa Mila împreună cu alte lucrări ale lui Gaudi au intrat în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. În 1896 a fost achiziționată de firma Caixa Catalunya care a recondiționat-o, renovat-o, în etajul principal au deschis o expoziție care a fost deschisă în 1990.

Pentru a vizita Casa Mila am cumpărat biletele de intrare online, deoarece cozile erau mari și nu doream să pierdem din timpul prețios. În interior era un spațiu larg înconjurat, pe toată înălțimea, de zidurile cu geamurile apartamentelor. Aveam senzația că acel „cilindru” (Atrium) se înălța până la cer.

92

Curtea interioară era pictată multicolor cu modele de flori și mitologice.

93

Scările au fost destinate intrărilor de serviciu. Pentru a intra în apartamente se folosea un lift din care se ieșea pe palierul respectiv, doar de la parter urca o scară impozantă.

92a

Casa a fost construită în așa fel încât fiecare nivel era independent astfel se puteau modifica pereții interiori după placul fiecărui locatar.

108

Am vizitat etajul principal în care mobilierul, special pentru acea perioadă, a fost creat de Gaudi. După moartea acestuia (1926) proprietara Segimon a înlocuit o mare parte din mobilier și picturi cu decorațiuni în stil Ludovic al XVI-lea. Multe din piesele de mobilier au ajuns în colecții private.

115112111110

Mansarda, folosită pentru uscarea rufelor, era în formă de arc boltit. Se afla sub acoperișul care, în unele zone avea dimensiuni și forme diferite, ceea ce creea aspectul neuniform al terasei, cu suișuri și coborâșuri.

94 acoperis

Am urcat pe terasă printr-unul din cele șase luminatoare din care patru erau acoperite cu ceramică ruptă și două se terminau într-o cruce dublă. Am avut senzația că intram pe un tărâm de basm.

101

Toate acele sculpturi bizare aveau o funcționalitate importantă. Erau 28 de coșuri de fum, dispuse în mai multe grupuri, semănând cu santinelele ce purtau căști. Existau două guri de aerisire a clădirii și patru cupole. Printre acele sculpturi se defineau niște „alei” întrerupte de porțiuni cu scări.

107

Altele, sub formă de melc, erau cisternele de apă.

102

Toate elementele erau construite din cărămidă acoperită cu var, unele cu marmură spartă. Despre unul, acoperit cu sticlă spartă, circula o poveste în care se spunea că,  a doua zi după inaugurarea casei, Gaudi a strâns sticlele goale și le-a folosit la decorarea lui.

96

Din 2013 clădirea a devenit sediul Fundacio Catalunya La Pedrera, o fundație cu activități culturale.

95

Ne-am învârtit pe toate marginile terasei pentru a vedea panorama superbă a Barcelonei.

99105106

Citește și Casa Batllo, Barcelona, Spania

 

 

Mânăstirea Lupșa și Rimetea, județul Alba

La 13 km de la Câmpeni, în județul Alba, pe marginea șoselei ce urma râul Arieș, se afla Mânăstirea Lupșa „Înălțarea Sfintei Cruci”.

7 Înălțarea Sfintei Cruci

În 1421, pe teritoriul moșiei cnejilor Cândea, a fost ridicată în satul Lupșa o Biserică din piatră „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și în 1429, în cadrul mânăstirii, o Biserică din lemn „Sfântul Ierarh Nicolae”, ultima refăcută în 1694. În secolul XVIII mânăstirea s-a închis și din 1832 biserica de lemn a intrat în posesia preoților greco-catolici. A revenit la ortodoxie în 1948.

11 Bis de lemn

Biserica de lemn este cea mai veche dintre cele păstrate în Transilvania.

1213

În 1975, în zonă s-au deschis unități miniere, astfel localitatea s-a extins pentru muncitorii mutați acolo. Mânăstirea a primit hramul „Înălțarea Sfintei Cruci”, s-au efectuat lucrări de restaurare (1975-1978) și în ea s-au mutat monarhi de la Mânăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus (1994).

14

Din 1995 s-au construit chilii, gardul de piatră, turnul clopotniță, clădirea Stăreției, lângă ea un Paraclis cu hramul „Adormirea Maicii Domnului și Cuviosul Siluan Athonitul” și altarul de vară cu hramul „Înălțarea Sfintei cruci” (2015).

1715

După o mică porțiune de drum ce trecea prin județul Cluj, am reintrat în județul Alba și ne-am îndreptat spre localitatea Rimetea. În drum am vizitat 2 mânăstiri ce aparțineau de localitate, situate aproape una lângă cealaltă, construite în aceeași perioadă, 1998-2000.  În Valea Albă am văzut prima dintre ele, construită în stil neo-bizantin. Mânăstirea Rimetea „Soborul Sfinților arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” era situată în stânga șoselei, ascunsă de vegetație. Am înaintat spre biserică pe o alee pietruită situată între două șiruri de brazi pitici.

20 Rimetea

Mânăstirea era unică datorită maicilor care aveau terminate studii superioare, unele dintre ele chiar două facultăți. Chiliile acestora se aflau lateral de biserică.

22 Soborul Sfinților arhangheli

Am avut norocul să găsim ușa biserici deschisă. În general, fără înțeles pentru mine, bisericile ortodoxe sunt deschise doar în timpul slujbei. Explicația era simplă. Biserica fiind nouă, deși funcțională, în interior existau schele și se efectuau lucrări de amenajare.

23 Mihail, Gavriil și Rafail

Ne-am deplasat pe jos spre a doua mânăstire care se găsea la distanță de nici un kilometru. Mânăstirea „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” era situată pe o pajiște și am remarcat-o imediat, fiind zugrăvită portocaliu. Lângă ea se găsea clădirea cu chiliile și peste drum o clădire destinată cazării pelerinilor.

26

Biserica avea formă de treflă și, așa cum credeam, era închisă.

28 Sf. Ioan Botezătorul

În cei cinci kilometri pe care îi mai aveam de făcut, pe marginea șoselei erau mai multe pensiuni, fapt ce m-a bucurat, văzând că turismul rural înflorea în zonă.

24 pe drum

Localitatea Rimetea (TorockóEisenmarkt) a existat din evul mediu și până în 1876 a făcut parte din Scaunul Secuiesc al Arieșului (Aranyosszék). În 1289  regele Austro-Ungariei, Laszlo IV, a donat teritoriul secuilor din zonă drept răsplată pentru reușitele în lupta tătarilor și cumanilor. Astfel s-a creat Scaunul Secuiesc, o unitate administrativ-teritorială cu centrul administrativ la Vințu de Sus. Localitatea era situată în depresiunea munților Trascău și străbătutră de râul Rimetea.

33

Zona fiind bogată în zăcăminte de minereu de fier, în secolul XIII localitatea a fost colonizată cu muncitori austrieci care, în timp, au fost asimilați de populația maghiară. Extracția și producerea de obiecte agricole din fier s-a dezvoltat astfel, în 1666, Rimetea a devenit oraș. În 1716 existau 16 cuptoare de topit minereu și 16 ciocane hidraulice, localitatea fiind principalul producător de obiecte agricole din Regatul Ungariei.

37

O dată cu epuizarea zăcămintelor, în secolul XIX localitatea a revenit la statutul de comună. Din 1996 a început derularea unui proiect de conservare a clădirilor, de către Fundația Transylvania Trust, cu ajutor financiar din Budapesta.

32a

În 1999 a fost singura din țară care a fost premiată pentru conservarea patrimoniului cultural de către Comisia Europeană.

36

În centru se afla clădirea Primăriei Rimetea în care își avea sediul Consiliul Local Rimetea și într-o porțiune funcționa, din 1952, Muzeul Etnografic. Colecția muzeului a fost adunată de localnici pentru a expune vechile ocupații ca mineritul, metalurgia, prelucrarea lemnului precum și portul tradițional specific, piese de mobilier, obiecte artizanale. A ajuns la 11.000 de piese care erau etalate în 5 încăperi.

31 Rimetea Muzeu etnografic

Despărțind două artere de circulație, era postată Biserica ortodoxă „Sfântul Ierarh Nicolae”, construită între anii 1936-1939, în stil neo-bizantin.

48

Tot în centrul localității se afla Biserica unitariană construită în jurul anului 1800, în stil baroc târziu și deschisă în 1802. Era împrejmuită de un zid de apărare și o porțiune cu case de locuit, în spatele cărora se ridica turnul cu ceas al bisericii.

40 Bis. unitariană

Printr-o portiță de lemn am intrat în spațiul îngust ce înconjura biserica.

45

În interiorul solemn doar bolțile erau decorate cu stucaturi rococo. Din loc în loc era decorată cu broderii cu motive populare specifice zonei.

44

Întreaga încăpere era ocupată de băncile pentru enoriași pe care se aflau cărți de rugăciune.

43

Pe unul dintre pereți era agățat steagul Ungariei, pe altul trona orga datată din 1821.

42

Am ieșit și ne-am așezat la una din mesele terasei situată în centrul comunei. În timp ce ne consumam ceaiul savuram priveliștea minunată din fața noastră-casele frumos restaurate deasupra cărora, în depărtare, se înălța semeț Piatra Secuiului.

46

Citește și Aiud și Teiuș, județul Alba

Belfast, Irlanda de Nord

Deși timpul era limitat, în acea zi aveam să părăsim Irlanda, din Dublin am plecat să vedem orașul Belfast (Béal Feirste), capitala Irlandei de Nord. Am parcurs cei 170 km în două ore până pe coasta de est a Irlandei unde, la gura râului Lagan, se afla orașul. Până în anii 1800 era un mare port unde, din 1861 a funcționat șantierul naval Harland and Wolff. În 1888, când a primit statutul de oraș, devenise cel mai mare producător de lenjerie din lume, fapt ce i-a adus porecla de „Linenopolis”,  de asemenea producător de tutun și funii. După Partiția Irlandei (1922) Belfast a devenit capitala Irlandei de Nord.

Am traversat orașul spre nord și după 8 km am ajuns la Castelul Belfast ( Belfast Castle), un castel scoțian din secolul XIX, situat pe dealul Cave Hill, la 120 metri deasupra nivelului mării.

5

În secolul XII a fost construit, de către normanzi, un castel situat în actuala zonă centrală a Belfastului, care a devenit proprietatea primului baron Chichester. Castelul a ars într-un incendiu (1708) și baronul a construit o nouă reședință, la marginea orașului. Clădirea pe care am vizitat-o noi a fost ridicată între anii 1811-1870 de al treilea descendent al baronului. După moartea sa a intrat în posesia celui de al VIII-lea conte de Shaftesbury care a definitivat construcția. În 1934 fiul contelui a cedat castelul orașului Belfast. Castelul, impropriu denumit, a fost un conac în stil baronial scoțian și nu o redută.

9

Între anii 1978-1988 a fost renovat și reamenajat, de asemenea și grădinile înconjurătoare.

1914

Panorama era încântătoare. Se vedea o parte din Belfast Lough, o întindere de apă care la țărm forma mici golfuri și, în depărtare, o parte a orașului Belfast.

227

În interior se aflau un centru pentru vizitatori, un magazin de antichități, un restaurant și era amenajat un loc în care se organizau conferințe și mese de nuntă.

4B12

Ne-am întors în capitală și ne-am îndreptat spre un cartier, un „memorial” al luptelor purtate în decursul anilor.  Între anii 1970-1980 Belfast era unul dintre cele mai periculoase orașe din lume prin conflictele majore între populația catolică și protestantă, grupurile republicane și loialiste. Cel mai mare conflict civil, Troubles (Na Triobloidí), a izbucnit în 1969, când pe străzile orașului grupurile paramilitare de ambele părți au bombardat, asasinat și violența era fenomenul ce marca viața de zi cu zi.

35 - Copy

A excelat cu „Vinerea sângeroasă” (1972) când IRA (Armata republicană irlandeză provizorie) a detonat 22 de bombe la limitele centrului orașului și au fost uciși majoritar catolici. Tot în acea perioadă  s-a înființat un grup monarhist, Shankill Butcher (Măcelarii din Shankill), mulți dintre ei fiind membri ai UVF (Forța Voluntară Ulster). Ei răpeau și ucideau persoane catolice prin tăierea gâtului cu un cuțit de măcelărie. Au funcționat până în 1979 când au fost anihilați și trimiși în detenție cu pedepse grele.

34 UFF

Între anii 1969-2001 au fost ucise peste 1600 de persoane. Deși conflictele s-au estompat și actual există zone de divergență politică, etnică și religioasă care sunt marcate prin afișarea de steaguri, graffiti și picturi murale.

33 remember

În apropiere se afla Biserica Metropolitană Carlisle Memorial (Belfast Carlisle Memorial Church). A fost construită în 1875 pentru congregația metodistă. În 1966 a fost renovată și a mai funcționat până în 1982 când și-a întrerupt activitatea, metodiștii împuținându-se și localizarea ei fiind între zonele de influență catolică și protestantă.

37

Am trecut pe lângă  Red Hall, o clădire ridicată între anii 1883-1885. În ea a funcționat Ordinul Orange, o frăție protestantă înființată în 1795. Aceasta funcționa actual ca organizație sindicală britanică conservatoare care a luptat împotriva independenței Scoției (2014) și urmărește apărarea drepturilor civile și religioase protestante. Deasupra fațadei era postată statuia Regelui William al III-lea.

38 Orange Hall

Am traversat râul, pe podul Lagan Bridge, în cartierul Titanic (Titanic Quarter), denumit anterior Insula Reginei, situat pe o porțiune din Belfast Lough, asanată la mijlocul secolului XIX și folosită de Harland and Wolff care au amenajat numeroase șantiere navale și docuri.

59

Scăzând construcția de nave, terenul a intrat în declin și multe clădiri nefuncționale au fost demolate. În 2001 terenul a fost redenumit Titanic și a urmat o perioadă de regenerare în care s-au construit apartamente, instituții de învățământ, studiouri de film, etc. Din vechile structuri am văzut două macarale uriașe (The Samson and Goliath cranes), lungi de 140 metri, care ridică încărcături până la 840 tone. Au fost construite pe rând de firma germană Krupp,  Samson în 1974 și Goliat în 1969.

55 The Samson and Goliath cranes

Ne-am îndreptat spre Titanic Belfast, o construcție interesantă (2008-2012), de forma unui aisberg, cu aceeași înălțime ca a navei scufundată,Titanic (38 m). În interior funcționa un muzeu cu  o serie de galerii ce aveau tematica- scufundarea navei Titanic, un spațiu de conferințe și recepții, o sală de banchete cu capacitatea de 750 de persoane, un centru de resurse comunitare și un bar.

cover

În spatele clădirii se aflau Studiourile Titanic (Titanic Studios).

54 Titanic Studios

Într-un mic canal al râului Lagan, în apropierea Complexului Titanic, era ancorat un vas atracție turistică, SSNomadic.

56 SS Nomadic

Pe malul apei, în 1992 a început construirea unui complex format dintr-o arenă multifuncțională, un centru comercial cu restaurante, cinematograf și un centru științific, care au fost deschise pe rând în 1998, 2000, 2001. Complexul Odyssey, cunoscut ca SSE Arena Belfast are o capacitate de 10.000 de locuri și găzduiește evenimente sportive și concerte.

57 rosu Complex Odissey bar cinema

Am trecut râul înapoi spre centrul orașului. Pe partea dreaptă se vedea  Obel Tower, cea mai înaltă clădire din Belfast (85 m), construită între anii 2006-2011, cu 233 de apartamente, birourile firmei de avocatură din Londra, Allen and Overy și, la parter, o cafenea a firmei locale de catering, Mount Charles. Clădirea a fost renovată în 2016.

48

Am depășit Ceasul Albert (Albert Memorial Clock), situat în Piața Queen. Între anii 1865-1869 a fost construit un turn cu ceas, înalt de 35 metri, în stil gotic francez și italian,  în cinstea Prințului Albert, prințul consort al Reginei Victoria. A fost distrus într-o explozie produsă de armata republicană iraniană (1992) și restaurat în 2002.

46 Albert Memorial Clock

Ne-am deplasat spre Catedrala Sfânta Anna (Saint Anne’s Cathedral), o catedrală ce deservește două dioceze separate, deci doi episcopi. Pe acel loc, în 1776 a fost construită o biserică parohială a Sfintei Anna care a funcționat până în 1903. În 1899, în jurul acelei biserici a început construirea catedralei, care a fost sfințită în 1904. În timp, treptat, i s-au adăugat corul (1922-1924), în partea de vest un memorial pentru Ulstermen și femeile ce au murit în Primul Război Mondial (1925-1927), baptisteriul (1928), Capela Sfântului Duh (1932).

71 Catedrala Belfast fbmw

În 1941 a fost grav avariată. S-a început renovarea ei în 1955 dar, din cauza inflației și a lipsei de finanțare,  a fost amânată. Capela unității a fost terminată în 1974 și Capela puilor regali irlandezi (Royal Irish Ryfles) în 1981.

72 ST Ann fbmw

În anul 2007, pe acoperișul catedralei a fost construit un turn de oțel, înalt de 40 metri (Spire of Hope), iluminat noaptea. A fost așezat deasupra naosului, unde, printr-o porțiune din sticlă, putea văzut din interior.

8275

Orga, a doua ca mărime din Irlanda de Nord, a fost construită în 1907 și refăcută între anii 1969-1975. În catedrală se desfășoară concerte clasice și anual un festival.

77 fbmw

Am traversat Writer’s Square și ne-am plimbat pe strada comercială Donegall unde, în clădiri noi sau mai vechi, funcționau numeroase magazine, supermarketuri, baruri, restaurante.

67

În unele alei laterale pereții erau plini cu graffiti. După părerea mea era cel mai decorat oraș pe care îl văzusem până atunci.

În capătul străzii, în Piața Donegall, se afla Primăria Belfast (Belfast City Hall- Halla na Cathrach Bhéal Feirste). Belfastul devenise o localitate cu industrie foarte dezvoltată în domeniul lenjeriei, fabricării funiilor, construcției navale, tutunului astfel, în 1898, Regina Victoria i-a acordat titlul de oraș.

89

Construcția, în stil neo-baroc, a fost ridicată între anii 1898-1906, pe locul unde existase Sala de lenjerie albă. Clădirea împreună cu curtea interioară închisă ocupa  o suprafață de un hectar și jumătate. La cele patru colțuri au fost ridicate turnuri,  central o cupolă din cupru și a fost înconjurată de grădini amenajate pentru relaxare.  În ea funcționa Consiliul Municipal din Belfast.

63 Primaria dr. Sir Daniel Dixon

Am înconjurat clădirea Primăriei și ne-am îndreptat spre Opera din Belfast  (Grand Opera House). Clădirea a fost ridicată și, în 1895, s-a deschis un teatru. O scurtă perioadă de timp a purtat denumirea de Palatul soiurilor (1904-1909). Perioada sa maximă a fost între anii 1920-1930 când se interpretau programe diverse.  În 1937 s-a înființat Organizația Rank, o companie de film din Marea Britanie. Aceasta a achiziționat Grand Opera House și a utilizat-o ca cinematograf (1961-1972). Ulterior a fost cumpărată de Consiliul Artelor din Irlanda de Nord, renovată și deschisă ca teatru în 1980, cu o capacitate de aproximativ 1000 de locuri. În exploziile cu bombă din anii 1991, 1993 a fost grav avariată. Renovată în 2006, funcționează și azi cu spectacole dramatice, de comedie, muzicale și evenimente educaționale.

40 Grand Opera House

Timpul ne presa astfel am mai văzut doar clădirea principală a Universității Queen (Queen’s University), clădirea Lanyon,  care era plasată în Cartierul Reginei, în drumul nostru de ieșire din Belfast. În 1810, în Belfast a fost fondată o instituție academică (Royal Belfast Academical Institution) care cuprindea o școală și universitatea. În 1845 a devenit „Colegiul Reginei Belfast” și a funcționat ca învățământ superior pentru catolici și presbiterieni, apoi anglicană. În 1849 a fost deschis Colegiul Queen, cu clădirea principală Lanyon, pe care am văzut-o și noi. În 1879 a devenit Universitatea Regală din Irlanda care, în 1908 a fost desființată și au fost create două universități: Universitatea Națională a Irlandei și Universitatea Queen din Belfast, ultima formată din trei facultăți-de Arte, Științe Umaniste, Științe Sociale și 15 școli, cu locații în diverse zone ale orașului.

41 Universitatea Queens

În acea zi urma să părăsim Irlanda. Ne-am întors la Dublin, am împachetat și ne-am îmbarcat pe un feribot în Portul Dublin (Calafort Átha Cliath). Era mare aglomerație având în vedere că prin acel port se efectua cam două treimi din traficul portuar al Irlandei și anume transport de marfă, de persoane, andocarea de vase de croazieră, etc.

4

Adio, Irlanda !

10

 

A treia zi în Dublin, Irlanda

Ziua a treia în Dublin era ultima zi pe care o petreceam în acel oraș minunat.  Ne planificasem să urmăm lungul râului Liffey și să vizităm o parte din zona Docklands. De la Memorialul O’Connell am trecut pe lângă Irish Life Assurance, una dintre clădirile companiei de asigurări de viață și pensii înființată în 1939 și ne-am îndreptat spre râu.

158

Depășind Podul Butt am ajuns în dreptul clădirii Custom House (Teach a Chustaim), o clădire neoclasică, construită între anii 1781-1791, care a funcționat ca și  Casă Vamală. Când  Portul Dublin s-a mutat în aval a fost folosită ca sediu al Consiliului Local pentru Irlanda. Clădirea a ars în timpului Războiului de Independență (1921), apoi a fost reconstruită. Ultima restaurare importantă a fost făcută în 1980.

47 the custom house

Pe cealaltă parte a râului, în George’s Quay Plaza, se aflau clădirile Complexului Ulster Bank Group, unele de aproximativ 60 metri înălțime. Banca Ulster s-a înființat în Belfast (1836), fiind achiziționată a devenit o filială a Băncii Naționale Westminster (1917). În anul 2000 a devenit parte din Royal Bank of Scotland Group, cu 146 de sucursale în Republica Irlanda și 90 în Irlanda de Nord.

125 georges's quay building

După următorul pod, Talbot Memorial Bridge, se intra în zona Docklands (Ceantar Dugaí Átha Cliath) , care se întindea până la zona portuară 3 Arena. Pe malul apei era ridicat un complex de clădiri moderne, International Financial Services Centre (IFSC), o zonă economică întinsă pe aproximativ 37 hectare, care funcționează ca centru financiar european și centru de afaceri din Dublin.

123 ifsc

Pe malul apei erau înșirate mai multe statui cu figuri umane suferinde, Dublin Famine Memorial, un Memorial pentru Marea Foamete din Irlanda (1845-1849), dezvăluit în 1997.

128 memorialul foametei - copy

În apropiere, pe malul apei era amarată nava Jeanie Johnston Tall Ship, o navă cu trei catarge, copie a celei construite în Quebec, Canada, în 1847.  Nava originală a funcționat ca navă de marfă traversând între Tralee, Irlanda și America de Nord. În Marea Foamete din Irlanda a transportat 193 de emigranți din Irlanda în America. În 1858 a fost avariată, echipajul salvat dar nava s-a pierdut. Copia a fost construită de o echipă internațională, lansată în anul 2000 și  a funcționat transportând călători. În 2005 a intrat în posesia Autorității de Dezvoltare Dublin Docklands și a efectuat aproximativ 980 de transporturi de călători între Irlanda, Marea Britanie și Spania, până în 2010 când a fost transformată în muzeu de istorie a navigației și a emigrației din secolul XIX.

129 nava jeanie johnston

În spatele ei, peste râu se întindea, suspendat prin cabluri, podul Samuel Beckett Bridge (Droichead Samuel Beckett). Construcția crea imaginea unei harpe, simbolul național al Irlandei încă din secolul XIII. Era prevăzut cu posibilitatea de a se deschide și ridica pentru traficul naval.  A funcționat oficial din anul 2009.

132 pod samuel beckett

Imediat după pod se afla Spencer Dock unde se afla o clădire interesantă, CCD sau Centrul de Convenții Dublin (The Convention Centre Dublin-Ionad Comhdhála, Baile Átha Cliath). Construcția ei a început în anul 1998 și a fost deschisă în 2010. Ea găzduiește 22 de săli de reuniuni cu o capacitate până la 8.000 de persoane, un spațiu pentru banchete și o expoziție întinsă pe 4.500 metri pătrați.

134

Traversând podul, înapoi am văzut CCD.

133

Lângă ea se afla clădirea în care își avea sediul o filială a  PricewaterhouseCoopers (PwC), o companie cu sediul în Londra care s-a format prin unirea unor două firme vechi din secolul XIX. În continuare se aflau clădiri în care își aveau sediul mai multe firme.

136 pwc

Pe cealaltă parte a râului, vis a vis de PwC se întindeau clădiri în care își aveau sediul mai multe firme. Pe cealaltă parte a râului, pe malul apei era postat, roșu,  un Clopot de scufundări (Diving Bell). Utilajul este unul dintre cele mai vechi echipamente de scufundări subacvatice pentru lucrări sau explorări. Pentru prima dată a fost descris în secolul IV î.Hr. de către Aristotel.

135 portul roșu e diving bell

Ne-am întors spre centrul orașului mergând pe malul apei. Vedeam vis a vis clădirile pe lângă care tocmai trecusem. Pe partea pe care ne aflam se înșirau mai multe clădiri noi în care funcționau alternând cu case de locuit.

140

Peste râul Liffey traversa un pod pietonal, Sean O’Casey Bridge (Droichead Sheain Uí Chathasaigh). Era de fapt o punte mobilă,  de 100 metri lungime, construită  în 2005 pentru a lega cheiurile sudice cu cele nordice. Cele două brațe se putea deschide pentru a facilita trecerea bărcilor. A fost denumit după numele dramaturgului irlandez, un socialist membru al Armatei Cetățenești irlandeze (1880-1964).

142 fbmw

Pe malul apei am văzut o statuie din bronz, un bărbat ce manevra o parâmă cu mare efort. The Linesman simboliza munca asiduă efectuată de muncitorii portuari. Statuia a fost dezvelită în anul 2000.

143 om pe chei

Am trecut pe lângă Biserica Inimii Neprihănite a Mariei (Church of the  Immaculate Heart of Mary – Eaglais Chroi Mhuire gan Sma). A fost construită între anii 1861-1863 pentru muncitorii din docuri, marinari și comercianți, aparținând Bisericii Sf. Andrei și a fost cunoscută ca Biserica Semanilor.  În 1908 a devenit biserică independentă și din 1989 funcționează sub ordinul romano-catolic Misionarii lui Steyler.

145 immaculate heart of mary - copy

Lângă ea se afla o clădire a cărei fațadă era pictată multicolor, St. Mary’s Pre School, în care funcționau o creșă și o grădiniță.

144 fbmw

La podul din apropiere, Talbot Memorial Bridge, se termina zona Docklands.

127

Am depășit clădirile Ulster Bank lângă care se afla stația de tren Tara.

126 e banca

Cu trenul ne-am deplasat în zona Tallaght, la Hotel Maldron, unde eram cazate.

162 hotel maldron - copy

Lângă hotel se afla Stadionul de fotbal Tallaght Stadium care era înconjurat de multiple forțe de ordine. Lumea se aduna pentru începerea unui meci internațional.

9794 meci langa hotel

De la etajul cinci, la care ne aflam, am avut oportunitatea să urmărim acel meci direct din cameră.

100 tallaght stadium

Și, ca tot turistul, am găsit o cale de a mă abate de la regulă, fumatul fiind interzis în hotel. Mi-am băut ceaiul, cu țigara alăturată, pe o terasă care am găsit-o la capătul holului de la etajul nostru.

99