Nove Mesto Praga, Cehia

Publicat pe 10 decembrie 2018 de monica frimu

După Orașul Mic (Mala Strana) și Orașul Vechi (Stare Mesto) urma să vizităm Orașul Nou (Nove Mesto) Praga. Din apropiere de Podul Carol, unde am coborât din autobuz, am mers paralel cu râul Vltava. În stânga noastră, într-un mic spațiu verde, era Monumentul Francisc I sau Fântâna Kranner (Krannerova krasna). A fost construit între anii 145-1850, în stil neo-gotic. În jurul bazei octogonale, din care curgea apa, erau situate multe statui ce reprezentau toate regiunile Cehiei și Praga. La mijlocul unui „turn” se afla, sub un baldachin de bronz, statuia Împăratului Francisc I, în jurul lui statui ce prezentau diverse activități umane. În 2003 a fost recondiționată și a început iar să funcționeze.

Am depășit pe stânga Teatrul Național, de la nivelul căruia, pe Vltava, se forma o insuliță unde se afla Palatul Zofin cu Sala de concerte. La capătul ei am văzut un turn vechi, Turnul de apă din Sitkov (Sitkowska vodarenska vez), construit între anii 1588-1591, pe locul altuia din lemn care a ars, împreună cu morile înconjurătoare (Sitkovsky), într-un incendiu. În 1648, în timpul asediului suedez, a fost grav deteriorat, ulterior (1651), refăcut. Era înalt de 47 m, ușor înclinat datorită solului nisipos pe care a fost construit. A funcționat ca centru local de apă până în 1847.

În fața noastră, în stânga Podului Jiraskuv, era Casa care dansează (Tancici Dum) denumită și „Fred și Ginger”. În bombardamentul american din 1945 zona a fost grav avariată și, până în 1960, ruinele demolate. Ridicarea clădirii a fost sponsorizată de Compania olandeză de Asigurări (ING Bank) și construcția s-a efectuat între anii 1992-1996, în stil neo-baroc. Casa a fost construită cu două părți distincte, cu nouă etaje și două etaje subterane. Etajele erau amplasate asimetric, susținute de 99 de panouri de beton cu forme și dimensiuni diferite. Avea forma unui turn de sticlă îngustat la mijloc care îl reprezenta pe marele dansator Fred Astaire. Deasupra clădirii, pe o porțiune, se afla o terasă acoperită cu o structură din bare de metal răsucite, poreclită Mary.

Pe partea cu râul clădirea prezenta ondulații ce o reprezentau pe partenera sa, Ginger Rogers. La parter și etajul întâi funcționau spații comerciale, deasupra se aflau birouri, iar la etajul nouă funcționa un bar.

Din 2016 două etaje au fost amenajate ca hotel de lux, restaurantul a fost mutat la etajul șapte, barul la etajul opt și, în clădire, s-a deschis o galerie de artă.

Construcția clădirii a fost controversată, ea fiind plasată într-o zonă de case vechi din secolul XVIII.

Ne-am îndepărtat de râu și am trecut pe lângă o biserică situată pe o terasă de piatră deasupra străzii, Bis. Sf. Venceslas la Zderaz (Kostel zvatehoVaclava na Zderaz). Zderaz a fost un sat antic pe teritoriul căruia, pe locul vechii biserici, între 1180-1190, doi nobili cehi au donat banii pentru construirea unei mânăstiri cu Biserica Sfântul Venceslas, descoperită prin săpături arheologice.În 1324 lângă biserică s-a înființat un spital, apoi o școală și un cimitir. În timpul războaielor husite mânăstirea a fost distrusă și biserica a funcționat sub cult husit. Până în 1586 s-au făcut reparații minore, an în care Împăratul Rudolf al II-lea a recondiționat-o. Între 1626-1646 augustinienii au demolat partea de vest a bisericii, au construit o nouă mânăstire și o bibliotecă. De abia terminată a suferit grave avarii sub atacul suedezilor. În anul 1785 mânăstirea a fost desființată și, din 1809, pe locul ei s-a plasat o închisoare pe care biserica a servit-o până în 1884. Închisoarea s-a mutat și complexul a intrat în posesia orașului care, în 1904, pe acel teren a construit clădiri de locuit. Între anii 1926-1929 biserica a fost reconstruită. Următoarea clădire era Academia de Afaceri Dr. Edvard Benes (Cekoslovanska obchodni akademie Dr. Edvard Benes).

Vis a vis de Academie, tot ridicată deasupra străzii, la 3-4 m înălțime, se afla Catedrala ortodoxă cehă Sf. Chiril și Metodie (Chram svatych Cyrila a Metodeje). Între 1730-1736, în partea liberă a mânăstirii din Zderaz, a fost construită Biserica Sf. Karel Boromejsky, de cult romano-catolic, lângă o casă a preoților pensionari ridicată în 1705. A funcționat până în 1783 când a fost desființată prin reformele Împăratului Iosif al II-lea. Împreună cu clădirea preoților a fost transformată în cazarmă și depozite iar, din 1869, în ea a funcționat Centrul Tehnologic Ceh (UCT). În 192, când s-a format Biserica Ortodoxă Cehă, fosta biserică romano-catolică a fost închiriată acesteia. I s-au adus modificări, a fost renovată, dedicată Sfinților Chiril și Metodie și în 1935 sfințită.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial (1942) rezistența cehă și slovacă, în Operațiunea Antropoid, l-au asasinat pe Reinhard Heydrich, biserica a fost luată cu asalt de trupele naziste și, în luptele purtate, pentru a nu fi prinși, mulți dintre cei din rezistență s-au sinucis. Bisericile ortodoxe au fost închise și preoții lor duși la muncă forțată în Germania. După război, între 1945-1947, biserica a fost restaurată de credincioșii ortodocși rămași. Pe peretele exterior a fost pusă o placă din bronz ca memorial a celor căzuți și în cripta bisericii s-a deschis un muzeu dedicat lor.

Sub altar au fost îngropate rămășițele celor doi sfinți. Ultima restaurare a avut loc în 1989.

Tot înainte, prin Orașul Nou, am traversat un parc și am ajuns la Piața Carol unde era Biserica Sfântul Ignațiu de Loyola(Kostel svateho Ignace z Loyoly), monument cultural al Republicii Cehe. A fost construită între anii 1655-1677, în stil baroc timpuriu, în cadrul complexului iezuiților și a fost dedicată patronului și fondatorului ordinului. Avea trei nave, un turn pătrat cu cupolă construit în 1687 și fațada bogat ornamentată pe care, în partea superioară, era postată statuia sfântului.

În 1699 a fost creat porticul cu coloane deasupra căruia au fost postate opt statui ale sfinților iezuiți și Isus la mijloc.

Între anii 1773-1866, când Ordinul Iezuit a fost interzis, a funcționat ca biserică parohială. Aceștia au revenit, au recondiționat clădirea și au funcționat până în în perioada comunistă (1950).

Am avut noroc, era deschisă. Altarul principal era din marmură roșie deasupra căruia era o pictură ce reprezenta cum Sfântul Ignațiu de Loyola intră în slava cerului.

Interiorul abunda de decorații, statui, marmură, aurării.

Am mers de-a lungul parcului până la Primăria Orașului Nou (Novoměstská radnice), o clădire în stil gotic. A fost construită în mai multe etape începând cu 1377 până în 1418. Între anii 1452-1456 a fost adăugat turnul înalt de 70 metri, parterul căruia a servit ca închisoare. La etajul întâi s-a deschis Capela Adormirii Maicii Domnului și a Sfântului Venceslas.

Până în 1784 clădirea a fost folosită în scop administrativ cu birouri, instanță penală și temniță. Între anii 1806-1811 a fost reconstruită în stil empire. În anii care au urmat au avut loc reparații și renovări. În timpul unei furtuni turnul a fost fulgerat și clădirea a ars. A fost reconstruită între anii 1905-1906. În perioada comunistă parterul a fost folosit ca sală de nunți. În 1962 a fost declarată monument cultural național. Ultima reconstrucție a avut loc între anii 1978-1996.

Judecătoria

Am continuat drumul pe străzile flancate de clădiri vechi și ne-am îndreptat spre Statuia lui Kafka (Hlava Franze Kafky), o statuie cinetică realizată în 2014. Era situată într-o zonă dintre blocuri de apartamente și magazine. Reprezenta capul scriitorului, de 11 metri înălțime, format din 42 de panouri rotative independente. Acestea se roteau pe rând și formau figura lui Kafka.

Am ieșit din acea zonă și am trecut pe lângă Palatul Adria(Adria Palac), o clădire imensă, în stil rondo-cubist, construită între anii 1923-1924 pentru Compania de Asigurări Adriatica. Era situată pe colțul dintre două străzi pe care le lega printr-un pasaj intern. În ea se găseau apartamente de locuit, birouri, spații comerciale, restaurantul Kavarna Adria, etc. A fost recondiționată între anii 1996-1997.

Era o zonă comercială cu multe magazine și restaurante situate în clădirile de epocă sau în clădiri noi construite din sticlă.

Desigual – magazin de îmbrăcăminte

New Yorker- magazin universal

De acolo ne-am îndreptat spre Piața Venceslas (Vaclavske namesti), una dintre principalele piețe ale orașului, care a fost numită după patronul spiritual al Boemiei, Sfântul Venceslas. În ea s-au desfășurat multe evenimente, demonstrații, sărbători. În partea de nord-vest delimitează Orașul Nou de Orașul Vechi. Se afla pe locul unei vechi piețe, Piața de cai (Konsky trh), formată în 1348 o dată cu construirea Orașului Nou. În secolul XIX a primit denumirea actuală. A fost locul unor mari demonstrații de masă atât în perioada nazistă cât și în cea comunistă, apoi în 1989, în timpul Revoluției de Catifea.

În clădirile aflate de o parte și de alta se aflau mai multe casinouri, hoteluri, teatre, bănci, muzee, magazine. Am înțeles din nemulțumirile localnicilor că viața de noapte pulsează în multe cluburi de stirp situate acolo.

Hotel Ambasador

Assicurazioni Generali

Pe o porțiune, mijlocul străzii era pietonal, amenajat cu spațiu verde, bănci pentru relaxare, chiar și un tramvai vechi sub formă de bar.

Expobank

Grand Hotel Europa și Hotel Meran

La capătul pieței se afla statuia Sfântului Venceslas (Pomnik svateho Vaclava), construită în secolul XIX. La bază era înconjurată de statuile sfinților cehi Sf. Ludmila, Sf. Agnes de Boemia, Sf. Procop, Sf. Adalbert din Praga. În fața ei o formație de muzică se pregătea de spectacol. Piața se închidea cu o clădire maiestuoasă, din păcate în renovare. Muzeul Național din Praga a fost fondat în 1818, în Palatul Sternberg, cu exponate din științele naturii. Colecția mărindu-se, s-a mutat în Palatul Nostitz dar și acesta a devenit neîncăpător. Între anii 188501891 s-a construit clădirea actuală, în stil neo-renascentist și de atunci în ea funcționează muzeul cu 7 milioane de exponate din domenii diferite, istorice, naturale, de artă și muzică.Avariat de o bombă în 1945, după reparații a fost redeschis în 1947. În 1949 a fost preluat de stat și din 1964 a fost împărțit în cinci departamente distincte. În timpul pactului de la Varșovia (1968) fațada a fost afectată de armele sovieticilor. A fost renovată între 1970-1972 dar, până în 1978 a suferit daune în timpul construcției metroului. Era închis pentru renovare încă din 2011 și se preconiza deschiderea lui în 2018.

În apropiere se afla Noua clădire a Muzeului Național (Nova Budova Narodniho Musea). Inițial, în clădirea fostei Bănci de Schimb construită între anii 1936-1937, a funcționat sediul Adunării Naționale a Parlamentului, care în 1945 s-a mutat în altă locație. Clădirea a fost transformată (1968-1973) și a devenit sediul Adunării Federale Cehoslovace. După separarea celor două țări, Cehia și Slovacia, în ea a funcționat Radio Europa Liberă (1995-2009), ulterior a devenit clădirea a fost legată printr-un tunel subteran de Muzeul Național, din care a devenit parte.

Între două clădiri mai noi, a Muzeului Național și una în care funcționa o parcare subterană , se afla Opera de Stat (Statni opera). În construcția rococo a fost deschis Teatrul Nou German (1888) în care, premergător Primului Război Mondial, se refugiau artiștii de alte naționalități fugiți din Germania. În 1938 a fost închis și în clădire a funcționat Deutches Opernhaus, cu reprezentații și adunări politice naziste. Din 1945, după căderea naziștilor de la putere, a devenit Opera Cehă, ce a funcționat doar trei ani ulterior aparținând de Teatrul Național cu denumirea de Teatrul Smetana. Din 1990, după revoluția de Catifea, a fost înființată Opera de Stat Praga care, în 2003, a fuzionat cu baletul.

Din dreptul Operei am intrat într-un parc cu copaci seculari. L-am traversat și ne-am îndreptat spre Sinagoga din Ierusalim, (Jeruzalemska synagoga), denumită și Sinagoga Jubiliară pentru sărbătorirea a 50 de ani pe tronul Austriei a Împăratului Franz Joseph. În 1896 s-a înființat Asociația Israelită din Praga care a cumpărat locația de pe strada Ierusalim, pentru a construit o nouă sinagogă, în locul celor distruse în timpul reamenajării ghetoului evreiesc. Clădirea în stil maur și art nouveau a fost construită între anii 1905-1906.

În 1941 a fost închisă și, sub ocupația nazistă, a funcționat ca depozit al obiectelor evreiești confiscate. După terminarea celui de Al Doilea Război Mondial sinagoga și-a reluat activitatea. A fost reconstruită, restaurată după forma originală și ornamentele vopsite colorat. Pe fațadă am văzut fereastra cu Steaua lui David, arcul islamic și o inscripție în ebraică care spunea ”Aceasta este poarta Domnului, prin care intră cei neprihăniți”. Inscripții se aflau și pe arcadele porticului de intrare.

Înaintând pe strada Ierusalim, pe partea stângă, într-un părculeț, se înălțau turnurile unei biserici. Trebuia neapărat să o vizităm. Am ocolit zona verde și am ajuns la intrarea în Biserica Sfântul Henry și Sfânta Kunhuta (Kostel svateho Jindricha a svate Kunhuta), biserică de rit catolic. A fost construită în stil gotic (1348-1351) de către Cavalerii Crucii cu Steaua Roșie, un ordin religios catolic ceh. Între anii 1472-1476 i s-a alăturat o nouă clopotniță și s-a deschis o școală parohială. În secolul XVII au fost adăugate mai multe capele-Capela Sfânta Barbara, Capela Sfintei Fecioare, Capela Sfântul Luca.

În 1879 biserica și turnul clopotniță au fost reconstruite în stil neo-gotic. Actual ea servește romano-catolicilor din parohiile cehă, slovacă și maghiară.

Lângă biserică era fosta clopotniță, pe care, în 1577, s-a ridicat Turnul Henry (Jidřišská vez), înalt de 45 metri, prevăzut cu un ceas și clopote. În timpul asediului suedez (1648) a funcționat ca turn de pază iar în asediul prusac (1757) a fost avariat. A fost reconstruit neogotic între anii 1876-1879 când a fost ridicat la înălțimea de 65 metri, apoi în 1970 și ultimele modificări au avut loc în 2001, când a fost dotat cu un lift și deasupra cu o terasă panoramică. În el funcționa un restaurant.

Încetul cu încetul ne apropiam de Orașul Vechi. Am ajuns la un giratoriu unde pe o latură se afla Banca Națională a Cehiei (Ceska narodni banka). Prima bancă, Zivnostenska, a fost înființată în 1869. Dezvoltându-și activitățile sediul a devenit neîncăpător astfel, hotelurile alăturate au fost cumpărate și, pe rând, între 1935-1942, s-a ridicat noua bancă, clădire pe care am văzut-o și noi.

Pe o altă latură se afla Teatrul Hybernia (Divadlo Hybernya). Pe acel loc, în secolul XVII s-a construit Mânăstirea franciscană irlandeză, în stil baroc, care a funcționat până în 1785 când a fost desființată de reformele Împăratului Joseph al II-lea. Din 1792 în clădire a funcționat Teatrul Bouda, un teatru imperial. În perioada comunistă a servit ca sală de expoziții și evenimente cultural. Între anii 2005-2006 a fost reconstruită păstrându-se aspectul original și a început să funcționeze Teatrul Hybernia. Denumirea a fost dată după Hibernia- Irlanda în limba latină.

Pe a treia latură se afla Casa Municipală (Obecni dum) fosta reședință a regelui Boemiei între anii 1383-1485, când acesta s-a mutat în palatul nou construit în Castelul Praga din Mala Strana. Deteriorându-se în timp, clădirea abandonată a fost demolată și, între anii 1905-1912, a fost construită actuala clădire, în stil art nouveau, cu o cupolă din sticlă. În 1918, când monarhia austro-ungară a fost abolită, Casa Municipală a fost locul declarației de independență. Actual găzduiește o sală de concerte, Sala Smetana.

În acea zonă se afla și Turnul pulberăriei (Prasna brana). Pe acel loc , în cadrul fortificațiilor Orașului Vechi, a existat Poarta Sfântul Ambrozie. A fost abandonată o dată cu construcția Orașului Nou, când fortificațiile au fost dărâmate. În locul ei, în 1475 a început construcția unei alte porți, Poarta Nouă, rămasă neterminată datorită mutării regelui în noul palat (1483). În secolul XVIII turnul a fost folosit ca magazie pentru praf de pușcă, după care a primit numele. În 1757, sub asediul prusac a fost avariat apoi, între anii 1878-1886, transformat în stil pseudo-gotic (purist). Fațada a fost împodobită cu sculpturile domnitorilor și regatele lor. Din anul 2013 turnul a fost preluat de Muzeul Praga și deschis vizitării. Înalt de 65 metri, la 44 metri a fost amenajată o terasă panoramică.

Trecând poarta am ajuns în Orașul Vechi. Ca și în Mala Strana, parcate pe marginea carosabilului, automobile de epocă așteptau clienții, în special turiști.

Am trecut pe lângă mai multe muzee- Muzeul Grevin, Muzeul torturii, Muzeul de ciocolată, Muzeul de ceară Madame Tussaud- până în Piața Veche (Stare Mesto).

Muzeul Grevin

Cam atât am reușit să vedem din Orașul Nou Praga.

Citește și Cartierul evreiesc Josefov Praga, Cehia

Stare Mesto Praga, Cehia

Publicat pe 5 decembrie 2018 de monica frimu

Răspunde

Urma să vizităm Orașul Vechi (Stare Mesto) din Praga, Cehia. Am traversat Podul Carol de unde, pe partea dreaptă, în orașul vechi, se vedea o clădire în stil renascentist, foarte frumos decorată.

Muzeul Bedrich Smetana (Muzeum Bedricha Smetany) a fost deschis în 1936 și prezintă material de arhivă despre viața și operele compozitorului ceh al cărui nume îl poartă.

Podul se termina la Turnul Podului din Orașul vechi (Staromestska mostecka vez), construit în secolul XIV ca fortificație. De la Castelul Praga pornea drumul regal, pentru procesiunile de încoronare, prin Mala Strana, peste Podul Carol și intra în orașul vechi, Staro Mesta, prin poarta acestui turn. La fel ca podul și turnul din orașul mic, a fost avariat grav în războaiele ce au avut loc în decursul istoriei. O reconstrucție majoră a avut loc între anii 1874-1878. Pe înălțimea de 47 de metri au fost construite 3 etaje , care au servit ca fortăreață și, în anumite perioade, ca închisoare, deasupra unei porți sub formă de arcadă.

Am pătruns în orașul vechi și, în stânga, am văzut Muzeul Podului Carol (Muzeum Karlova mostu) deschis în 2007 în cea mai veche parte a Mânăstirii Crucii. În el era deschisă o expoziție permanentă despre construcția podului vechi Judith și a Podului Carol, cu gravuri și imagini de epocă. O secțiune era dedicată istoriei ordinului religios care a fondat mânăstirea în 1252.

În 1848, în fața clădirii a fost ridicată, din bronz, statuia Regelui Carol al IV-lea, ca fondator, cu ocazia celebrării a 500 de ani de la înființarea Universității Carolina (1348) și dezvelită în 1851. Piedestalul a fost decorat cu statui alegorice ale celor patru facultăți- teologia, medicina, filosofia, jurisprudența- din Universitate.

Lipit de el se afla Biserica catolică Sf. Francisc de Assisi (Frantiska z Assisi). În 1233 Sf. Agnes din Boemia a fondat Spitalul Sf. Francisc. În secolul XIII Frăția Franciscană a fost transformată în primul Ordin Cavaleresc Boem al Sfintei Cruci care a construit o biserică în stil gotic dedicată Sfântului Francisc. În secolele XVI și XVII numărul enoriașilor crescând, pe locul vechii biserici s-a ridicat o clădire nouă (1679-1688), cu o cupolă imensă. Fațada a fost decorată cu cinci statui reprezentând sfinții protectori cehi, Sf. Agnes, Sf. Vitus, Sf. Francisc de Assisi, Sf. Wenceslas, Sf. Ludmila (1723-1824), care și-a păstrat forma până azi. Vis a vis se afla Muzeul Torturii.

Pe o altă latură a pieței, vis a vis de Turnul Podului din orașul vechi, era Biserica Sfântul Salvator (Kostel svatého Salvátora), parte din Colegiul iezuit Clementinum fondat în 1556. A fost construită între anii 1578-1601, în stil baroc, cu trei portaluri în stil manerist. Până în 1653 a fost completată cu vestibulul, domul, ornată cu sculpturi din piatră, în partea de sus fiind cea a lui Cristos ca Mântuitor al lumii. După dizolvarea Ordinului iezuiților clădirile Colegiului Clementinum au intrat în proprietatea Universității Carolina. În 1863 clădirea bisericii a fost vândută congregației Bisericii evanghelice, de care aparține și azi. La anumite evenimente au loc concerte de orgă.

În spatele Bisericii Sf. Salvator, cu o formă ovală, se afla Capela Vlach a Adormirii Maicii Domnului (Vlasska Capel Nanebevzeti Panny Marie), parte și ea din Colegiul Clementinum. A fost construită între anii 1590-1600, în stil baroc, pentru comunitatea de italieni catolici, slujbele ținându-se în limba italiană. Aceștia au denumit-o capela nuc.

Prin portic, capela avea intrarea comună cu Catedrala Sf. Clement (Katedrala sv. Klimenta), o biserică catolică de rit luteran (rutean) construită de iezuiți (1711-1715) pe locul unei biserici vechi.

Vis a vis de capelă se afla Palatul Colloredo Mansfeld sky, construit în secolul XVII. În secolul XVIII a intrat în posesia prințului von Mansfeld-Fondi, mare proprietar de castele și moșii în Colloredo di Monte Albano, Italia. Acesta l-a reconstruit în stil baroc și de atunci i-a purtat numele. Deși palatul a trecut din proprietar în proprietar nu și-a schimbat forma din secolul XVIII. Actual, în unele săli funcționau expoziții de artă, altele găzduiau nunți și diverse evenimente.

Următoarea clădire, alipită de palat, era Muzeul Granatului Ceh din Praga (Muzeum Ceskeho Granatu Praha), în care se puteau vedea bijuterii și obiecte vechi din granat, imagini cu tehnologiile de extragere, exploatare și prelucrare. De asemenea se puteau cumpăra bijuterii de epocă autentice.

Am urmat străduța îngustă, aglomerată de turiști, cu restaurante, magazine, club de noapte, suveniruri, până la Hotel Aurus (secolul XVI), unde se bifurca.

Am cotit la stânga, pe lângă Clementinum, până în Piața Fecioarei Maria.

Am văzut Primăria Nouă Praga (Novomestska Radnice), o clădire art nouveau construită între anii 1908-1911 pe locul unei biserici vechi (1798). A fost dotată cu lifturi paternoster din care unul a rămas funcțional și azi. În colțul Nordic era statuia Cavalerului de fier, în cel sudic statuia rabinului Low. În ea funcționează Primarul, Consiliul Capitalei Praga și unele sindicate.

Pe o latură a pieței se afla Biblioteca Municipală Praga (Mestska knihovna v Praze). Prima bibliotecă publică din Praga a fost deschisă în 1891 și a funcționat într-o clădire închiriată. S-a mutat în clădirea actuală în 1903. Din 1922 s-a creat o rețea care cuprindea Biblioteca centrală și alte 40 de biblioteci din oraș. În timpul ocupației naziste multe cărți au fost distruse, după război biblioteca și-a reluat activitatea. După 1968 au fost deschise noi biblioteci, complexul a fost denumit Universitatea Populară de Știință, Tehnologie și Artă și în anii 1970 a funcționat doar pe linia ideologiei de partid. După 1989 activitatea a intrat în normal. Între anii 1996-1997 clădirea a fost refăcută și în ea funcționează, pe lângă biblioteca publică, servicii de cercetare, se organizează evenimente, spectacole, concerte, etc. Pe fațadă, deasupra intrării, am văzut cele șase sculpturi ce reprezentau literatura, sculptura, muzica, filosofia, drama și arhitectura.

Am depășit Primăria și am intrat în Piața Mică (Male namesti), o piață triunghiulară înconjurată de clădiri vechi, care în partea estică prezentau un șir de arcade. Central se afla o fântână. Piața a fost creată în perioada romană, în afara orașului vechi. Ulterior clădirile au fost locuite de comercianții francezi. În secolele XVIII-XIX au fost reconstruite în forma actuală și unele funcționează cu expoziții. În clădirea Richtr, în 1902 a început să funcționeze prima linie de telefon, în casa Rott un magazin feroviar, în casa U Angel o farmacie, în casa U Lilie o librărie. Casele sunt monumente culturale protejate în Republica Cehia.

Am trecut pe lângă o clădire gotică cu pereții pictați, Casa Minute (Dum u Minuty), construită în secolul XV pe locul unei alei. În 1430 de ea a fost lipită o altă clădire. A fost decorată cu picturi ce reprezintă scene biblice și imagini ale vieții în Grecia antică. O perioadă a funcționat ca farmacie, Leul Alb, ulterior ca magazin de tutun. Între 1889-1896 în ea a locuit Franz Kafka și familia acestuia.

Am intrat în Piața Orașului Vechi unde, pe una dintre clădirile în care funcționau Servicii ale Administrației Locale, era postată Stema Orașului Vechi.

Am ajuns în dreptul renumitului Turn cu ceas astronomic (Prazsky orloj). Ceasul astronomic, cel mai vechi din lume, a fost montat în 1410, refăcut pe sistem de pendul în 1490 și înconjurat de coloane gotice târzii, motive florale și figurative. A fost reparat și perfecționat între anii 1552-1572 apoi, după cel de Al Doilea Război Mondial, când decorurile deteriorate au fost înlocuite.

Ceasul este format din cadranul astronomic, cifrele, care sunt puse în mișcare de un mecanism complex și calendar. La fiecare oră un mecanism învârte o placă ce aduce pe rând cei doisprezece apostoli, moment în care piața se umple la maxim de turiști.

Construcția la Primăria Veche (Staromestska radnice) a început cu turnul, care a fost terminat în 1364 și a rămas aproape neschimbat până azi. Până în 1731 a fost construită clădirea cu două aripi mici. În secolul XVIII a suferit modificări, s-a construit o aripă nouă în stil neogotic și s-a restaurant fațada în stil neo-renascentist. În secolul XIX s-au adăugat aripa de nord și aripile de est. Unele din aripi au fost distruse pentru construirea mai multor case mici- Casa Cock (1835) cu fațada în stil empire, Casa Minute, Casa Mikes în stil neo-renascentist și altele. În timpul Revoltei din Praga (1945) au supraviețuit doar turnul și clădirea de bază. Partea de est nu a mai fost refăcută.

În interior funcționează săli pentru ceremonii de nuntă, Camera Sesiunii, Camera de Consiliu, Capela, Sala Arhitecților, Sala de Expoziții.

Pe lângă Primărie am intrat în Piața veche (Staromestske namesti) unde, pe partea dreaptă, erau înșiruite case vechi, colorate, unele pictate, frumos întreținute.

În fața noastră, în spatele șirului de clădiri ce mărgineau piața, se înălțau două turnuri semețe (80 m înălțime), fiecare cu patru turle mai mici și la colțuri patru turle medii. Aparțineau de Biserica Maicii Domnului înainte de Tyn (Chram Matky Bozi pred Tynem), de cult husist (pre-protestant). Construcția a început în secolul XIV, în stil gotic târziu și s-a terminat în 1450. I s-a adăugat Turnul Nordic între anii 1453-1471. Lovită de fulgere (1679), a fost renovată între anii 1876-1895, apoi 1973-1995, iar interiorul încă nu e terminat.

În acele clădiri funcționau mai multe galerii de artă- Galeria de Artă Praga, Galeria U bileho jednorozce, Galeria „Casa la clopotul de piatră” (Dum u Kamenneho zvonu), Galeria Națională de Artă.

Galeria Națională de artă (Narodni galerie) funcționa în Palatul Kinsky, construit între anii 1755-1765 și cumpărat în 1768 de familia căreia îi poartă numele. Între 1922-1934 palatul a găzduit Legația Republicii Polone, iar din 1949 a fost folosit ca Muzeu de Artă administrat de Galeriile Naționale.

În apropiere, în piață era situat Memorialul Jan (Iohannes) Hus (Pomnik mistral Jana Husa), ridicat în 1915 în amintirea fostului decan, apoi rector al Universității Carolina, filosof și teolog, predecesor al protestantismului, aniversând 500 de ani de la moartea sa. În apropierea lui se afla Meridianul Praga, o bandă metalică marcată, montată în paviment în anii 1990. A fost folosit din 1652 pentru a determina când e amiaza (ora 12).

În a treia latură a pieței, lângă Mânăstirea Paulinelor, era o clădire neo-baroc (1899-1909), pe care fluturau două drapele, în care funcționa Ministerul Dezvoltării Regionale (Ministerstvo pro mistni rozvoj).

În partea pieței, lateral de Primărie, se afla Biserica Sf. Nicolae (Kostel svateho Mikulase). În 1273 a fost construită o biserică gotică care, în 1635 a intrat în posesia Ordinului Sfântului Benedict. Între anii 1730-1739, pe locul acelei biserici vechi, a fost construită actuala clădire, în stil baroc. A fost folosită de Biserica ortodoxă Cehă și Slovacă (1870-1914) până când aceasta s-a mutat în altă locație. Temporar clădirea a fost utilizată ca biserică de garnizoană, apoi depozit. Din 1920 și până azi a funcționat ca Biserică Husită.

După ce am atins obiectivele propuse ne-am plimbat pe străduțele din Orașul Vechi, pline de magazine, cafenele, suveniruri…

Citește și Nove Mesto Praga, Cehia

Loreta, Praga, Cehia

Publicat pe 4 decembrie 2018 de monica frimu

Loreta este un complex de clădiri baroce din zona Castelului Praga, Hradcany, loc de pelerinaj, format dintr-o mânăstire cu o biserică, o casă sfântă și un turn cu un ceas adăugat în 1960. Am intrat prin clădirea frontală, care era decorată cu numeroase statui. Nu am putut s-o admirăm în totă splendoarea ei fiind în renovare.

Prima a fost construită Casa Sfântă, începând cu anul 1626, când pereții exteriori au fost decorați cu picturi. Între 1660-1670 zidurile au fost acoperite cu un panou cu sculpturi în stil italian despre viața Fecioarei Maria. Pe peretele nordic erau reprezentate Nașterea Maicii Domnului și Nunta Fecioarei, pe peretele vestic Buna Vestire, vizita Fecioarei la Sfânta Elisabeta și Familia Sfântă la Betleem, pe peretele sudic Nașterea lui Cristos și Adorarea păstorilor și magilor. Se terminau cu Moartea Maicii Domnului.

Sculpturile erau așezate în nișe. În partea inferioară reprezentau profeți din Vechiul testament și în partea superioară păgânii (Sibyls) care au prezis nașterea lui Isus de către Fecioara Maria.

În interior se afla un altar mărginit de stucaturi cu scene din viețile profeților. La mijlocul era statuia Maicii Domnului din Loreto într-un cadru de argint. Statuia originală era lucrată din lemn de cedru, cea pe care am văzut-o noi era o copie efectuată din lemn de tei. Conform unei legende, în 1278 casa Fecioarei Maria din Nazaret a fost transportată de îngeri în Italia, în localitatea Loreto, pentru a fi salvată de necredincioși. A apărut cultul marian, care propaga Contrareforma și a ridicat în Boemia și Moravia peste 50 de altare, printre care și cel de la Loreta.

Lângă clădire, de o parte și de cealaltă, se afla câte o statuie reprezentând Învierea și Adormirea Maicii Domnului.

Biserica Nașterii Sfântului Isus a fost construită între anii 1734-1735, interiorul rococo fiind terminat în 1738. Avea intrarea la fațada cu două turnuri în care, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, au post puse 27 de clopote care, de atunci, sună între 9-18 la fiecare oră fixă.

Altarul principal prezenta o pictură renascentistă ce reprezenta Adorarea.

Interiorul era decorat la maxim cu aurării, sculpturi, picturi, coloane de marmură.

Crescând numărul pelerinilor s-au construit sihăstriile (secolul XVII și etajate în 1740) în care erau cazați pelerinii. Împreună cu biserica și noi capele dedicate Sf. Ana, Sf. Francisc, Sfintei Familii, au înconjurat Casa Sacră și au format o mânăstire. Am urcat la etaj unde am văzut o cameră mică, ciudat pictată, despre care nu am aflat ce scop avea.

Am traversat coridorul exterior, cu tavanul frumos pictat.

Erau etalate obiecte de epocă.

Interioarele au fost renovate la sfârșitul secolului XIX. În anii 1950-1960 a fost amenajată o nouă Trezorerie în care erau etalate veșminte, obiecte de cult, din secolele XVI-XVIII.

Cel mai faimos obiect de cult (ostensoriu) era „Soarele din Praga” realizat la Viena în 1699, încrustat cu 6222 de diamante. Exista o legendă, care putea fi chiar adevărată, în care se spunea că contesa Ludmila Eva Kolowratova, care a ctitorit complexul, la vârsta de 60 de ani s-a recăsătorit a treia oară. La nuntă a îmbrăcat o rochie împodobită cu acele diamante, rochie cu care apare într-un tablou. Ea le-a donat pentru a ajuta mânăstirea.

Vizita fiind terminată, am ieșit pe aceeași poartă și, urcând treptele de lângă ea, printre multiplele statui de care erau flancate, am părăsit zona.

Citește și Mala Strana Praga, Cehia

Mala Strana Praga, Cehia

Publicat pe 1 decembrie 2018 de monica frimu

Răspunde

Am alocat câteva zile pentru a vizita Praga, capitala Cehiei. În prima zi, cu mijloacele de transport în comun am ajuns în dreptul Serviciului geologic de Stat (Czech Geological Survey) care se ocupă cu studiul geologic al resurselor de energie, apă, a pericolelor naturale, etc.

Am intrat în Orașul Mic (Mala Strana) și ne-am îndreptat spre malul râului Vltava, pentru a vedea Muzeul Franz Kafka, deschis în anul 2005, în clădirea Herget Brickworks. În muzeu am văzut cărți ediție princeps, scrisori, jurnale scrise de marele romancier și nuvelist Franz Kafka, ale cărui lucrări unesc realismul cu fantasticul.

Ne-am întors și am urcat scările castelului (Na Opisi), scări vechi din secolul XVII, reamenajate între anii 1835-1837.

Am ajuns la Turnul negru (Cerna vez), situat în partea de est a Castelului Praga, la capătul scărilor. A fost construit în secolul XII, în stilul romanic antic și a servit pentru apărare. În 1538 , apoi în 1541 turnul a ars în incendii. Zidăria s-a păstrat dar era înnegrită de la fum, aspect care i-a dat denumirea. Interiorul nu se vizita, din păcate nici exteriorul nu l-am putut vedea prea bine, fiind în renovare.

De pe terasa turnului se vedea panorama orașului.

Printr-o poartă veche am intrat în Castelul Praga, cel mai mare castel vechi din lume, situat pe o suprafață de aproximativ 70.000 de metri pătrați.

Înaintând pe strada pietonală Jirska, pe partea stângă am văzut Palatul Lobkowicz (Lobkowiczky Palac). A fost construit în secolul XVI de o familie de nobili cehi. În 1618 în el s-au refugiat miniștrii catolici alungați din Palatul Regal de rebelii reformați. În 1620, în Bătălia de la Muntele Alb, protestanții au fost învinși. Familia Lobkowicz, care era catolică, a devenit importantă, palatul a devenit reședința lor din Praga în momentele în care veneau pentru probleme politice sau evenimente importante. În timpul războiului cu Napoleon palatul a funcționat ca spital. În 1939 naziștii l-au confiscat, apoi, din 1948 a fost deținut de comuniști când a funcționat ca muzeu al istoriei cehe și birouri de stat. După schimbările politice din 1989, printr-un proces de retrocedare ce a durat 12 ani, în 2002 a reintrat în posesia familiei Lobkowicz. L-au restaurat, renovat și în 2007 au deschis Muzeul Palatului Lobkowicz, muzeu privat, cu piese de colecție ale familiei, lucrări de artă, pictură, instrumente muzicale, etalate în 22 de galerii. De asemenea există o sală de muzică în care regulat se susțin concerte de muzică clasică.

Următoarea clădire era Palatul Rosemberg (Rozmbersky Palac) ridicat de nobilii familiei Rosemberg în 1574 pe locul caselor ruinate în marele incendiu de la Palatul Regal (1541), o clădire cu patru aripi, în stil renascentist. În 1600 a intrat în posesia Împăratului Rudolph al II-lea care l-a conectat, printr-un coridor, cu Palatul Regal. În 1756 a fost reconstruit ca reședință pentru nobilii săraci și orfani. A fost administrat de o stareță, arhiducesa Marie Anna, fata împărătesei Maria Tereza. A funcționat până în 1919 când palatul a fost preluat de Ministerul de Interne. Azi funcționează birouri ale Administrației Castelului Praga și Oficiul Președintelui Republicii Cehe. În spatele lui se vedea crucea unei biserici, Capela „Tuturor Sfinților”, construită în secolul XIV, ulterior incendiului din 1541, prin extinderi a devenit parte din Palatul Regal.

În lateral era o străduță, Ulița Aurarilor (Zlata ulicka), pe care se putea intra doar plătind bilet. A fost construită în secolul XVI și denumită impropriu Strada Alchimiștilor, apoi Ulița Aurarilor, după meseria celor care au trăit acolo în sec. XVII. În 1950 casele au fost zugrăvite în culori vii.

Am ieșit din feeria de culori și am trecut pe lângă Biserica „Sfântul Gheorghe” (Bazilica Sv. Jiri). Prima biserică a fost construită între anii 920-925 iar în 973 s-a înființat o mânăstire benedictină. Au ars în 1142, reconstruite treptat, lângă ele s-a ridicat un palat romanic și în secolul XVI biserica și palatul au fost transformate în stil gotic, când patronul spiritual al bisericii a devenit Sfântul Gheorghe (Sv. Jiri). Devastată în războaiele husite, reconstruită de benedictine, în 1541 a ars din nou. A fost reconstruită adăugându-se clădiri noi pentru mânăstire.

Între anii 1718-1722 alăturat s-a construit Capela Sf. Ioan de Nepomuk apoi, între anii 1897-1908, a fost restaurată purist, în stilul original și eliminându-se elementele de împodobire.

Am intrat în Castelul Praga (Prazsky Hrad), un complex de clădiri menționat din secolul IX. A fost avariat în războaiele husite, reconstruit din 1485, s-au adăugat noi turnuri de apărare în partea de nord. În marele incendiu din 1541 multe clădiri au fost arse. Pe locul lor, sub Habsburgi, au fost construite noi clădiri în stil renascentist. În timpul războiului de treizeci de ani a fost avariat, ulterior a avut loc ultima reconstrucție majoră, în secolului XVIII, sub Împărăteasa Maria Tereza.

În mijloc era postată Catedrala Sf. Vitus (Katedrala sv Vita), cu fațada estică spre noi, înconjurată de mai multe clădiri.

În stânga, într-o porțiune a fostului Palat Regal, se afla expoziția permanentă Povestea Castelului din Praga (Pribeh Prazskeho hradu), deschisă în 2004. Exponatele reprezintă viața de zi cu zi a tuturor claselor sociale din castel. În 1918, o dată cu crearea Republicii Cehoslovace, castelul a devenit sediul Președintelui țării. Sub ocupația nazistă a devenit sediul lui Reinhard Heydrich. După 1948 a găzduit birourile guvernului comunist și din 1954 a fost administrat direct de Președintele țării.

Vechiul Palat Regal (Stary Kralovsky Palac)a fost construit în secolul XII în stil gotic și renascentist. Între anii 1493-1502 a fost amenajată o sală imensă, Sala Vladislav, care a fost folosită pentru încoronări, banchete, evenimente ale curții, chiar turnee între cavaleri.

În continuarea palatului, în a treia curte a castelului, era clădirea în care funcționa Arhiva Castelului Praga (Archiv Prazskeho hradu) în fața căreia se înălța Obeliscul, ridicat în 1928 ca Memorial al Primului Război Mondial.

Între Obelisc și Catedrală se afla clădirea veche a Artileriei (Stare provoststvi) Am ocolit-o, înaintând spre intrarea în Catedrala Sf. Vitus.

Am străbătut un gang pe sub clădirile Administrației Castelului și am ajuns în a doua curte a castelului unde, în fața noastră, se afla o fântână barocă, Fântâna Kohl (Kohlova kasna). A fost construită în 1686, în timpul domniei Împăratului Leopold I, de la care a preluat numele de fântâna Leu sau Leopold, pe unele elemente de decor fiind încrustată litera „L”. În 1982 a fost restaurată.

În clădirile înconjurătoare funcționau galerii de artă, centru de informare turistică, etc. Din greșeală am ieșit prin Rotunda așa că am făcut cale întoarsă.

Între clădirile ce mărginea acea curte ieșea în evidență Capela Sfintei Cruci (Kaple sv Krize) (secolul XVIII) care a purtat și numele de „Trezoreria”, în ea fiind adunate cele mai valoroase obiecte începând cu secolul XI.

Am trecut prin Poarta Matthias (Matiasova brana) situată între prima și a doua curte ale castelului. Poartă numele Împăratului Sfânt Roman în timpul căruia a fost ridicată (1614).

Prima curte era separată de exterior prin porțiuni de gard din fier, decorat cu aurării, separate de stâlpi de beton pe care tronau statuile Titanii Luptători (Sousosi Souboj Titanu).

În 1993, când Cehia și Slovaci au devenit state independente, castelul a devenit sediul Președintelui Republicii Cehe care are în subordine și Oficiul Militar din care face parte Garda Castelului Praga (Hradni Straz).

Am avut norocul să vedem schimbul de gardă, cu dificultate, datorită numărului mare de turiști.

Ne-am continuat drumul coborând în Piața Hradcany (Hradčanské náměstí) unde, în partea de nord, se afla Palatul Arhiepiscopului (Arcibiskupstvi prazske). A fost construit de Regele Ferdinand I pe locul fostului palat ars în timpul luptelor husite (1420). Inițial în stil renascentist, apoi baroc, din 1562 a servit ca sediu al arhiepiscopilor din Praga. În secolul XVIII a fost reconstruit în stil rococo. Astăzi este sediul Bisericii Catolice din Praga, în interior etalându-se o galerie cu portretele arhiepiscopilor.

Vis a vis se afla Galeria Națională Praga (Narodni galerie Praha), galerie cu colecții de artă barocă, manieristă și renascentistă din Boemia. Ea funcționa în Palatul Schwarzenberg (Schwarzenbergsky Palac), familia fiind proprietara clădirii din 1719. Din 1908 a funcționat ca Muzeu Național Tehnic, apoi Muzeu Militar. Lângă el se afla Mânăstirea Carmelitelor Desculțe (1626) cu Biserica Sf. Benedict (din 1353), aspectul ei actual datând din secolul XVIII.

Tot în Piața Hradcany se afla Palatul Toscan sau Palatul Thun-Hohenstein (Toskansky Palac) În 1690 baronul căruia îi poartă numele a inițiat construcția unui palat. În 1718 a fost cumpărat de o Ducesă de Toscana și a terminat construcția, o clădire cu patru aripi, curte interioară cu două fântâni și fațada cu sculpturi alegorice a celor șapte arte. Astfel clădirea poartă numele celor doi foști proprietari. Clădirea a fost renovată în 1998 și e utilizată de Ministerul Afacerilor Externe.

Pe stradă am văzut niște automobile de epocă superbe, încă funcționale.

Am părăsit piața și am vizitat Complexul Loreta Praga. Vis a vis de biserică am văzut Palatul Cernin (Cerninsky palac), sediul Ministerului Afacerilor Externe, cea mai lungă clădire barocă din Praga, fațada având 150 metri lungime. A fost construit între anii 1669-1674 și a preluat numele proprietarilor. În 1742 a fost ocupat de armatele franceză și bavareză care l-au transformat într-o fortăreață. Restaurat, în 1757 a fost asediat și ocupat de armata prusacă. În secolul XVIII familia s-a mutat la Viena, palatul a devenit spital militar. Din 1920, după ce a fost restaurat, a funcționat ca sediu al Ministerului Afacerilor Externe. În perioada nazistă (1939-1944) a fost sediu Protectoratului Reichului. După cel de Al Doilea Război Mondial și până în prezent a redevenit sediul Ministerului Afacerilor Externe.

Am părăsit zona și am trecut pe lângă Questenberk Hotel, o clădire din 1620 situată în fața Mânăstirii Strahov.

A urmat coborârea dealului, inițial pe lângă un parc, apoi pe strada Nerudova unde, de o parte și de alta, se înșirau fostele palate în care funcționau hoteluri, magazine, muzee, etc.

Am rătăcit drumul dar a meritat. Pe deal, în depărtare, am văzut Mânăstirea Strahov, veche din 1143.

Ne-am întors și am continuat coborârea pe lângă Biserica Maicii Domnului Mamei Fecioarei Maria și Sf. Kajetána (Kostel Panny Marie Matky ustavicne pomoci a sv Kajetana), o biserică romano-catolică construită între anii 1691-1717 împreună cu o mânăstire în care funcționa o școală pentru fiii nobililor. În 1789 mânăstirea a fost desființată, biserica a continuat să funcționeze fiind administrată de o fundație romano-catolică. În 1869 a fost cumpărată de redemptoriști și a primit noii patroni spirituali.

În apropiere, aproape una în fața celeilalte, se aflau două ambasade. În fostul Palat Thun-Hohenstein (construit între 1721-1726,) se afla Ambasada Italiei încă din 1924 când clădirea a fost cumpărată și reamenajată de guvernul Italiei.

Ambasada României funcționa în fostul Palat Morzine (Morzinsky Palac), construit în stil baroc, între anii1713-1737, de familia căreia îi poartă numele. După 1781, când s-a eliberat un brevet de toleranță ce permitea existența altor religii pe lângă cea romano-catolică, palatul a devenit prima casă de rugăciune protestantă din Boemia.

Pe peretele clădirii era pusă o placă cu Mihai Viteazul.

După ce am depășit câteva clădiri, pe partea cu ambasada se deschidea o piațetă în care se afla Biserica Sf. Nicolae din Mala Strana (Kostel sv Mikulase Mala Strana). A fost construită între anii 1704-1755, de către iezuiți, pe locul unei biserici vechi din secolul XIII. Inițial au fost ridicate fațada de vest, Capela Sf. Barbara și Capela Sf. Ana. După două decenii construcția a continuat cu cupola din cupru, în stil rococo și turnul bisericii. După desființarea Ordinului Iezuiților, din 1775 a devenit biserică parohială. În perioada comunistă turnul a fost folosit ca post de observație de către securitatea statului.

Am ocolit biserica și, în curând, ni s-a înfățișat Turnul Podului din Orașul Mic (Malostranska mostecka vez), impropriu denumit deoarece erau două turnuri, legate între ele la poarta de la bază, prin care se trecea spre Podul Carol. În secolul XII a fost construit turnul mai mic, Turnul lui Judith, denumit după podul lui Judith ce traversa Vltava. În secolul XIII i s-a alăturat, în partea de nord, un turn mai mic și s-a construit poarta. În secolul XVI meterezele au fost înlocuite cu fațade renascentiste prevăzute cu ferestre.

Turnul mic dinspre nord a dispărut fiind înlocuit de clădiri. În secolul XV a fost construit turnul mai mare, în stil gotic. A fost restaurat în secolul XIX (1879-1883) primind forma actuală. Poarta, formată din două arcade, era închisă cu uși de lemn și grile de fier, pentru apărare.

Am traversat poarta și am intrat pe Podul Carol (Karluv most). Primul pod, podul Judith, construit între anii 1158-1172 a funcționat până în 1342 când a fost distrus de un potop. Între 1357-1402 a fost construit un pod nou, Podul de Piatră (Kamenny most) sau Podul Praga. În războaiele cu suedezii, apoi în războiul de treizeci de ani, cele mai grele lupte au avut loc pe pod, care a fost grav avariat, ulterior refăcut. În anii 1700 a fost decorat cu o alee de statui, în stil baroc, cu semnificație religioasă.

Era singura legătură între castel și orașul vechi. După 1870 a fost denumit Podul Carol. Primul omnibus l-a traversat, apoi tramvaie cu cai, din 1905 tramvaie electrice și din 1908 autobuze. Grav avariat în inundațiile din 1890, a fost reparat timp de doi ani. Ultima reparație capitală s-a făcut între anii 1965-1978, când traficul a fost interzis și podul a devenit pietonal. Între anii 2008-2010 pilonii au fost consolidați.

În decursul timpului statuile au fost înlocuite cu imitații, cele originale fiind depozitate în Muzeul Național.

Pe podul aglomerat de turiști se aflau cântăreți, portretiști, vânzători de suveniruri.

Panorama era superbă- cetatea, clădirile vechi ale orașului, Vltava pe sub podurile care se înșirau unul după celălalt. Vizita în Mala Strana s-a încheiat.

Citește și Stare Mesto Praga, Cehia

Catedrala Sfântul Vitus, Praga, Cehia

Publicat pe 30 noiembrie 2018 de monica frimu

Răspunde

Am intrat în Castelul Praga, prin partea de est, unde am vizitat Catedrala Mitropolitană a Sfinților Vitus, Venceslas și Adalbert (Katedrala svateho Vita, Vaclava a Vojtecha), sediul arhiepiscopiei Praga, Republica Cehia.

În anul 930, pe acel loc a fost ridicată o rotundă romană în locul căreia,între anii 1060-1096, o biserică în stil romanic, Bazilica lui Vratislav și Spytihnev. Pe locul acesteia, în secolul XIV (1344) s-a început construirea Bazilicii Sf. Vitus, o biserică în stil gotic.

Până în 1364 s-au construit Capela Sf. Venceslau (Vaclav), în care s-au adus moaștele sfântului, Camera Coroanei, lângă capelă, în care s-au adunat în timp bijuteriile coroanei cehe, Poarta de Aur (Zlata brana) și a început construcția Turnului de Sud, înalt de aproximativ 100 de metri, care s-a încheiat în secolul XVIII.

În apropiere se afla statuia Sfântului Gheorghe călare și purtând drapelul în mâna dreaptă.

În timpul războaielor husite (1419) lucrările au fost întrerupte. Au fost reluate în 1870 când s-a construit fațada de vest, în stil gotic clasic și au fost ridicate două turnuri cu înălțimea de 82 metri.

Catedrala a fost terminată în 1929, după aproape șase secole de la începerea construirii ei. Până în 1997 a fost dedicată doar Sfântului Vitus, numită și azi simplu Katedrala Sv. Vita.

Aproximativ treizeci de prinți și regi ai Boemiei au fost încoronați și cincisprezece regi sunt îngropați în criptă.

În catedrală se găsea și o relicvă importantă, capul Sfântului Ioan Luca evanghelistul.

Citește și Mala Strana Praga, Cehia

Peștera Ghețarul de la Scărișoara, județul Alba

Publicat pe 17 noiembrie 2018 de monica frimu

Răspunde

Ne-am îndreptat spre localitatea Gârda din județul Alba pentru a vedea Peștera „Ghețarul de la Scărișoara”, cel mai mare ghețar subteran din sud-estul Europei, protejat încă din 1933. Aceasta se afla la aproximativ 16 km de localitate, în Parcul Natural Apuseni.

De la Gârda am rulat de-a lungul văii Gârda Seacă până în cătunul Ghețari, unde am lăsat mașina și am continuat drumul pe jos.

Prima mențiune despre existența acestui ghețar a fost găsită într-un document semnat de Împărăteasa Maria Tereza în care se permitea tăierea de copaci pentru repararea scărilor de lemn pe care se făcea accesul la ghețar. Ca locație turistică e menționată în diferite cărți, prima dată în 1847, apoi 1863 când peștera a fost topografiată de Adolf Schidl. Renumitul speolog Emil Racoviță a fost cel care a făcut primele cercetări științifice ale peșterii, publicate în 1927.

Ghețarul a fost explorat prima dată abia în 1947, ulterior între anii 1963-1968, 1982-1992. El face parte din sistemul carstic Ocoale-Ghețar-Dobrești. În freatic, porțiunea superioară s-a surpat și apele Văii Ocoale au coborât în subteran. Porțiunea rămasă uscată, în timpul glaciațiunilor s-a umplut cu gheață, prin avenul prăbușit. În perioadele în care temperatura crește gheața de la suprafață și de la baza ghețarului se topește iar în perioadele de îngheț se depune alt strat. S-a estimat că gheața de la bază are aproximativ 4.000 de ani.

După ce am plătit biletele de intrare și ne-am îmbrăcat gros, în peșteră fiind o temperatură de 0,5 grade Celsius vara, iarna -20 grade Celsius, când nu prea este vizitată, am așteptat, împreună cu ghidul, să se adune grupul. Intrarea s-a făcut prin gura avenului, o deschizătură în pădure, largă de 60 de metri.

Am coborât pe scări metalice ce acopereau o potecă îngustă săpată în stâncă. O parte din pereți era acoperită de floră variată. Vizita urma să dureze 45 de minute.

Urmând traseul pereților avenului, a urmat o porțiune cu scări din lemn. Toată coborârea s-a făcut la 48 metri, adâncimea avenului. De fapt adâncimea totală e peșterii este de 105 metri.

Peștera, o încăpere unică de 700 m, a fost teoretic împărțită în mai multe săli. Scările duceau în Sala Mare, un portal de peșteră înalt de 24 metri și lat de 17 metri. În interior era interzisă fotografierea cu blitz.

Podeaua sălii era din gheață, de fapt fața superioară a blocului ce formează mijlocul peșterii. Blocul se întinde pe 3.000 metri pătrați. Ne-am deplasat deasupra gheții pe o „potecă” din lemne care, după o buclă, se întorcea paralel cu prima.

În această peșteră gheața nu s-a format ca în majoritatea altor peșteri, prin tasarea zăpezii pe fundul avenului, ci datorită ventilației speciale, prin doi curenți de sens opus. Iarna, aerul rece și cu densitate mai mare, de la exterior, pătrunde la interior și aerul cald iese la exterior. Vara, aerul din interior, mai greu, nu se poate ridica și menține zăpada și gheața.

Fauna este foarte săracă. În gheață a fost descoperit un schelet de capră neagră conservat aproape complet.

Ne-am îndreptat spre partea numită Biserica, ultima care făcea parte din traseul turistic, restul peșterii fiind rezervație științifică. Cuprindea numeroase stalactite și stalagmite din gheață, unele permanente, altele care își schimbau forma în funcție de anotimp, topindu-se vara și refăcându-se iarna. Zona era limitată de un gard din sârmă înalt pentru a opri accesul vizitatorilor. În trecut, când peștera nu era amenajată în scop turistic, ghețarul a fost alterat de persoane care s-au aciuat în peșteră, au înnoptat, aprins focuri și lăsat în urma lor gunoaie.

Timpul alocat a trecut foarte repede așa că ne-am întors la scările de lemn.

O ultimă privire spre înaltul cerului ce se vedea la capătul de sus al avenului și am urcat cu atenție, pentru a nu aluneca, tălpile noastre fiind umede.

Am părăsit zona ghețarului și, după ce am trecut porțiunea de pădure, am reintrat în cătun.

O ultimă întâlnire și la drum, spre alte locuri minunate.

Citește și Dealul cu melci și Cascada Pișoaia, Vidra, județul Alba

Berlin, Germania- ziua 3

Publicat pe 14 noiembrie 2018 de monica frimu

Răspunde

Ne-am început ziua pornind de la Brandeburger Tor. Lateral de poartă se afla clădirea în care funcționează Parlamentul german, Deutcher Bundestag-Reichstag. Când Confederația germană a fost dizolvată (1815-1866) și s-a înființat Imperiul german (1871), s-a format Parlamentul (Reichstag) care a funcționat în capitala Regatului Prusiei, Berlin. În timpul lui Wilhelm I a început construcția unei clădiri care să găzduiască Parlamentul. Acesta a funcționat și în timpul Republicii Weimar, din 1919 până în 1933 când clădirea a fost incendiată, an când Adolf Hitler a fost numit cancelar al guvernului federal. Sub guvernarea nazistă clădirea nu a fost reparată nici folosită, iar în 1945 a fost una dintre țintele importante în bombardamentele Armatei Roșii, datorită semnificației sale.

Până în 1999, când s-a mutat la Berlin, Parlamentul vest-german, creat prin Constituția din 1949, a funcționat la Bonn. Fosta clădire, ruinată, a fost reconstruită între anii 1961-1964, când regimul comunist era la putere și a fost folosită ocazional pentru întruniri, evenimente și ca expoziție permanent despre istoria germană. În 1990, în clădire a avut loc ceremonia oficială a reunificării Germaniei și până în 1999 clădirea a fost reconstruită adăugându-i-se și domul central din sticlă care se poate vizita contra cost. Totodată au fost renovate și clădirile auxiliare Reichstagului.

Lateral de Parlament se afla una dintre clădirile auxiliare, Paul Lobe Haus, care poartă numele președintelui primului Parlamentul german înființat. A fost construită începând cu 1997 și deschisă în 2001. Cuprinde 1700 de camere dintre care 1000 sunt birouri, restul camere pentru consiliu, comisii, personal, vizitatori externi, etc.

Lângă ea se afla Cancelaria Federală, Bundeskanzleramt, clădire ce găzduiește birourile personale ale Cancelarului Germaniei și ale personalului său, cea mai mare clădire din lume cu acest scop (de 10 ori mai mare decât Casa Albă). Se poate vizita doar în anumite zile ale anului.

Am traversat parcul Platz der Republik și am trecut pe lângă Casa Culturilor Lumii, Haus der Kulturen der Welt. Clădirea a fost proiectată în 1957, de un arhitect american, ca parte dintr-o Expoziție Internațională de construcții și a purtat numele de Kongresshalle (sala de conferințe). În 1980 acoperișul s-a prăbușit, a fost reconstruit în stilul original și clădirea a fost redeschisă în 1987. Numele actual relevă activitățile ce se desfășoară în clădire și anume expoziții de artă contemporană, conferințe academice cu tematică culturală, spectacole, filme, cu accentul pe culturi non-europene.

Am străbătut aleile parcului Grosser Tiergarten, aproape paralel cu râul Spree.

Pe latura nordică a parcului se afla Palatul Bellevue, Schloss Bellevue, prima clădire neoclasică construită în Germania (1786), ca reședință de vară pentru fratele Regelui Friedrich II al Prusiei, înconjurată de un parc de aproximativ 20 de hectare. A fost locuit de familia de Hohenzollern până la Revoluția germană (1918-1919) când a intrat în posesia statului liber Prusia. A fost folosit ca Muzeu de Etnografie (anii 1930), apoi ca și casă de oaspeți pentru naziști (1938). În timpul celui de Al Doilea Război Mondial a fost grav avariat , refăcut în anii 1950 și reamenajat între anii 1986-1987. Din 1994 a fost reședința Președintelui Germaniei și a fost extinsă după reunificare, în 1998, construindu-se o anexă pentru Bundesprasidialamt (Oficiul președintelui federal). Renovat între anii 2004-2005 a devenit doar locul oficial al președintelui, fără ca acesta să mai locuiască în palat.

Am ajuns la Colona Victoriei, Siegessaule. A fost construită în anul 1873, în centrul Pieței Republicii (Platz der Republik), pentru a comemora victoria prusacă în războaiele împotriva danezilor (1848), austriecilor (1866) și francezilor (1870-1871). Pe o bază din patru blocuri masive de gresie a fost ridicată o platformă cu coloane, din mijlocul căreia se ridică coloana, pe care tronează zeița Victoria, o sculptură de aproximativ 8 metri înălțime, poleită cu aur. A fost mutată în 1939 în locul actual, a fost adăugat un inel cu ghirlande (1938-1939), fundația a fost decorată cu patru reliefuri din bronz reprezentând războaiele purtate, decoruri care au fost înlăturate în 1945 și coloana avariată. A fost restaurată în 1987.

Am străbătut parcul pe Hofjagerallee și l-am ocolit pe Tiergartenstrase, „strada ambasadelor”. Prima pe care am văzut-o a fost Ambasada Arabiei Saudite (Botschaft des Konigreichs Saudi Arabien). Încă din 1929 a fost semnat un tratat de pace între cele două țări. Din 1954 au fost stabilite relații diplomatice între Regatul Arabiei Saudită și Republica Federală Germania și ambasada a avut sediul la Bonn. După reunificarea Germaniei, guvernul acesteia mutându-se la Berlin, ambasada trebuia să se mute și ea. Între anii 2006-2008 a fost construită o nouă clădire pentru ambasadă în Berlin, clădire pe lângă care am trecut și noi.

Următoarea clădire a fost Ambasada Japoniei (Botschaft von Japan), construită între anii 1938-1942, foarte avariată în cel de Al Doilea Război Mondial, refăcută între anii 1998-2000 și perimetrul ei extins cu o grădină japoneză.

Lângă ea se afla Ambasada Italiei (Italienische Botschaft). Normal că erau alăturate, așa cum au fost și în timpul celui de Al Doilea Război Mondial aliate Reichului nazist. Prima clădire, construită în stil neoclasic, între anii 1939-1941, a fost grav avariată în război. După reunificarea Germaniei, când ambasada s-a mutat înapoi la Berlin, a fost construită actuala clădire (1999-2003) care este reședința ambasadorului Italiei.

De o parte era parcul Tiergarten, de cealaltă Ambasadele Turciei, Republicii Sud-Africane, Indiei, Austriei și altele. Am ieșit din zona ambasadelor și am ajuns în dreptul Muzeului de Instrumente Muzicale, Musikinstrumente Museum. Nu l-am putut vizita fiind închis.

A fost înființat în 1888 în cadrul Academiei Regale de Muzică și etala 34 de instrumente muzicale. În doi ani muzeul a cumpărat și a ajuns la sute de exponate. În 1936 a fost construită o nouă clădire și muzeul a deținut circa 4.000 de instrumente. Atât clădirea cât și exponatele au fost distruse în cel de Al Doilea Război Mondial, după război supraviețuind doar 700 de instrumente. Între 1979-1984 s-a construit actuala clădire în care funcționează Muzeul de Instrumente Muzicale și Institutul pentru cercetare în Muzică. Actual în muzeu există 3.200 de instrumente muzicale, unele folosite în diverse reprezentații în sala de concerte a muzeului și circa 800 de exponate.

Ne-am îndreptat spre Piața Potsdam, Potsdamer Platz. Inițial, aceasta nu era o piață ci, împreună cu Leipziger Platz, zona unde se întretăiau drumurile comerciale, care treceau prin Poarta Potsdam. Potsdamer Platz era situată în afara zidurilor de apărare, iar Leipziger Platz în interiorul lor. Între anii 1823-1824 a fost reconstruită poarta cu două clădiri, una ca punct vamal, cealaltă locație pentru garda militară, iar în 1866 demolată împreună cu majoritatea porților orașului. În sec. XIX, în zona exterioară s-au construit vile și case pentru funcționarii publici și bancheri. S-a dezvoltat o dată cu introducerea căii ferate (1838) când s-a înființat și stația Potsdamer Banhof.

După ce Berlinul a devenit capitala Imperiului German (1871) s-au ridicat hoteluri, magazine, cafenele, restaurante, teatre, cluburi, etc. și zona a devenit cunoscută pe plan internațional. S-au ridicat clădiri pentru autorități și Parlamentul german, Reichstag, a funcționat în una dintre clădiri până în 1894. Din 1880 a fost traversată de linii de tramvai, inițial trase da cai, apoi electrice. Apogeul pieței a fost intre anii 1920-1930 când a devenit cel mai aglomerat loc de trafic din Europa și se spune că primul semafor din Europa a fost plasat în piață.

În perioada nazistă Cancelaria lui Hitler a funcționat în apropiere astfel piața a fost distrusă în atacurile armatei sovietice. După război piața s-a aflat la limita dintre sectoarele american, britanic și sovietic astfel, acolo s-a desfășurat „piața neagră” . În anii 1950 ruinele Porții Potsdam au devenit din nou o barieră ce împărțea Berlinul de Est de Berlinul de Vest. În 1961, prin ridicarea Zidului Berlinului, Potsdamer Platz a fost divizată în două părți, una în est și una în vest și până în 1976 multe clădiri au fost demolate. În 1989, când zidul „a căzut”, a fost primul loc pe unde cetățenii au „sărit” ilegal între cele două părți ale Germaniei și, în 1990, în Potsdamer Platz a avut loc renumitul concert „The Wall”. După reunificare piața a fost refăcută și azi este ocupată de clădiri impresionante, din sticlă.

Am trecut pe lângă clădirile Companiei Sony în care funcționează mai multe firme de cinematografie ca CineStar Original und IMAX, Berlinul X-treme Cinema cu 3500 de locuri, 19 ecrane și un salon privat pentru recepții. Am intrat într-o piațetă închisă de blocuri turn din sticlă, acoperită cu o cupolă foarte interesantă.

În mijlocul ei de afla o fântână arteziană, pe margini diferite cafenele, restaurante, etc.

Jur împrejur funcționau, pe mai multe etaje, cinematografe, Cinemateca germană cu Muzeul de Film și Televiziune și o bibliotecă științifică în care sunt păstrate filme, documentare, cărți pe tema filmului și televiziunii, Arsenal-Institutul pentru Film și Video Artă, un teatru cu 1.750 de locuri, etc.

Compania Sony a ridicat și Turnul Bahn, înalt de 103 metri, cu 26 de etaje, în care funcționează din anul 2000 Deutsche Bahn AG. (în dreapta fotografiei) Bulevardul a fost denumit Boulevard der Stars, fiind încadrat între clădirile de sticlă.

În piață s-au ridicat 19 clădiri în care funcționează birourile Daimler-Benz și berliner Volksbank, Turnul Kollhoff, cu firme de avocatură, în care se poate urca până la o platformă cu restaurant, cafenea, „Panoramapunkt”, situată la 100 de metri înălțime. (în dreapta fotografiei) De asemenea s-au construit clădiri pentru Centrul Beisheim și Parcul Kolonnaden.

La est de Potsdamer Platz se afla piața Leipziger Platz, care și-a primit denumirea în 1814 când prusacii l-au învins pe Napoleon Bonaparte în bătălia de la Leipzig. Avea forma unui octogon pe marginile căruia se aflau numeroase clădiri dintre care mai importante au fost Palatul Mosse, Hotelul Palast și Ministerul agriculturii prusace. În timpul celui de Al doilea Război Mondial clădirile au fost bombardate și după terminarea lui, demolate. Sub comuniști piața a fost divizată între Berlinul de Est și Berlinul de Vest și jumătatea de nord-vest a primit denumirea de „fâșia morții”, datorită deceselor ce aveau loc o dată cu încercările de trecere frauduloasă în partea de vest.

După reunificarea Germaniei a fost refăcut Palatul Mosse (1998), în 2005 a fost inaugurată clădirea Ambasadei Canadei și Comitetul Evreiesc american și în 2015 a fost deschis Muzeul german de spionaj din Berlin.

Am părăsit piața și am trecut pe lângă centrul comercial Mall, un colos cu 270 de magazine, deschis în 2014. Pe partea cealaltă a străzii era clădirea Bundesrat, din 2000 locul sesiunilor parlamentare ale Consiliului Federal din Germania. Între anii 1850-1918 a fost Casa Lorzilor (Herrenhaus) în care a funcționat Parlamentul prusac. Aceasta a fost dizolvată o dată cu Revoluția germană din 1918-1919, când monarhia a căzut și a fost înlocuită cu Consiliul de Stat (Staatsrat). Între 1989-1904 a fost construită clădirea actuală, în stil neo-renascentist, ca sediu al Parlamentului Imperiului german (Reichstag). A fost legată printr-o aripă comună de o clădire în care funcționau deputații. Din 1933 a funcționat ca și fundația „Casa Prusacă” a lui Hermann Goering. Bombardamentele din 1945 au avariat-o grav. A fost refăcută după război și din 1946 a funcționat ca Academia de Științe a Germaniei de Est.

Învârtindu-ne pe străduțe am ajuns în dreptul unor rămășițe din Zidul Berlinului (The remains of Berlin Wall), un zid construit în 1961 pentru a separa Berlinul de Est de Berlinul de Vest.

Am ajuns în dreptul unor automobile mici, pictate colorat. Erau automobile Trabant, supranumite și „bujie cu acoperiș”, simbol al vieții din fosta Germania de Est. Erau situate în fața Muzeului Trabantului (Trabi Museum).

Nu departe era Checkpoint Charlie, renumitul punct de trecere a Zidului Berlinului, între estul și vestul orașului, pentru străini și forțele aliate, pe unde foarte mulți germani din est au emigrat ilegal în vest.

După război locul a devenit obiectiv turistic astfel în vecinătatea Zidului, lângă Casa de Pază, în 1963 s-a deschis Muzeul „Haus am Checkpoint Charlie”, Mauermuseum, muzeu privat e administrat de asociația „Grupul de lucru 13 august 2017”. În el sunt expuse fotografii, documente, se vizionează documentare despre tentativele de emigrare cu mașini, baloane cu aer, telescaune, etc.

În imediata apropiere, pe trotuar erau expuse ținute militare din acea perioadă, măști de gaze, etc., se vindeau suveniruri.

Într-un alt muzeu, deschis în 2012, Asisi Panorama Berlin, se putea viziona panoramic perioada Războiului Rece (1947-1989), în special divizia germană, viața zilnică din Berlinul comunist și Berlinul capitalist, activitatea polițiștilor de frontieră.

Trecând pe lângă clădiri ale Administrației Locale, Bauakademie, clădiri noi intercalate cu clădiri vechi, am ajuns în Gendarmenmarkt, azi cea mai populară Piață de Crăciun din Berlin. Piața a fost construită începând cu 1688 și reconstruită în 1773, când a primit numele de la cavaleria blindată care își avea grajdurile acolo. În timp s-au ridicat cele trei clădiri impresionante, Sala de concerte, Domul german și Domul francez.

Prima, construită între anii 1701-1705, a fost Franzosischer Dom (Domul francez), de cult protestant francez (reformat). În 1785 i s-a adăugat turnul. Actual, pe lângă biserică funcționează un muzeu și un restaurant.

În mijloc trona Konzerthaus Berlin(Sala de Concerte), construită în 1821, când a funcționat ca teatru. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial a fost grav avariată, reconstruită până în 1984 și transformată în sală de concerte.

În fața ei se afla statuia lui Friedrich von Schiller (Schillerbrunnen), poet și dramaturg german considerat unul dintre „părinții poeziei germane”.

În sudul pieței, în 1708 s-a construit Deucher Dom (Biserica germană) de cult luteran. A fost reconstruită în 1708 când i s-a adăugat turnul. Distrusă complet în bombardamentele din 1945, a fost reconstruită după reunificarea Germaniei, terminată în 1993 și deschisă ca Muzeu de Istorie germană în 1996.

Ne-am îndreptat spre Memorialul Holocaustului (Denkmal fur die ermordeten juden) construit între anii 2003-2004 și inaugurat în 2005, pe fosta locație a Zidului Berlinului, care a împărțit orașul în două după terminarea celui de Al Doilea Război Mondial. Este compus din 2.711 plăci de beton inscripționate („stelae”) așezate pe rânduri perpendiculare, ușor oblic pe o suprafață de 19.000 metri pătrați. Au fost multe păreri vizând semnificația monumentului. Pentru mine cea mai plauzibilă a fost aceea prin care se considera că memorialul arată imposibilitatea de vizualizare a numărului de evrei decimați de către naziști în timpul războiului, prin orientarea în spațiu a acelor plăci în „derivă”.

Am depășit zona pline de tristețe și am intrat în Tiergarten, cel mai mare parc al Berlinului întins pe 2,1 km pătrați. A fost creat în 1742 pe locul zonei de vânătoare existente din 1527, cu alei, labirinturi, bazine, sculpturi, în stil baroc. Între anii 1833-1840 a fost modificat în stil englezesc cu zone de relaxare, căi de echitație, peluze largi, lacuri cu mici insule. Traversând Parcul Steppengarten, am ajuns la lacul Goldfischteich, acoperit de nuferi.

Am ocolit lacul și ni s-a înfățișat Memorialul Bethoven-Haydn-Mozart, construit în timpul Kaiserului Wilhelm II (1904). Grav avariat în timpul Războiului de Eliberare a Berlinului (1945), a fost restaurat în 2007.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial Tiergarten a fost bombardat repetat de raidurile aeriene. După încetarea războiului a fost folosit temporar ca pistă de zbor. Ulterior copacii au fost tăiați și folosiți ca și combustibil iar terenul a fost arat și semănat. Parcul a fost refăcut între anii 1949-1959. După ridicarea Zidului Berlinului a devenit principala zonă de agrement a Berlinului de Vest. În parc erau postate mai multe statui, cu diferite semnificații, mai multe lacuri și o zonă dedicată Reginei Luise, Luiseninsel.

În mijlocul unui rondou cu flori era postată o statuie din bronz, Amazoana călare (Amazone zu Pferde), încă din 1893.

Se însera. Am ieșit din parc și ne-am îndreptat spre Brandenburgen Tor dorind ca pentru ultima seară, deși eram obosite, să vedem Unter den Linden pentru ultima oară. Un ultim obiectiv pe traseul nostru a fost Memorialul sovietic, Sowjetisches Ehrenmal, un memorial situat în Tiergarten, în Parcul Treptower, ridicat în 1949. Acesta comemorează cei 7.000 de soldați sovietici căzuți în bătălia pentru eliberarea Berlinului din 1945. E compus din grupul statuar central și un „cimitir” în care au fost înmormântați 5.000 de soldați din Armata Roșie. Între anii 2003-2004 statuia centrală a fost renovată.

La revedere Berlin !

Citește și Berlin, Germania- ziua 1

Charlottenburg Berlin, Germania

Publicat pe 31 octombrie 2018 de monica frimu

Răspunde

Am ajuns la Palatul Charlottenburg exact la ora în care aveam rezervate biletele de intrare. Din păcate nu am putut vedea impozanta clădire pentru că era în renovare.

A fost construit pentru Frederik I, Electorul Brandenburgului, în 1699, în stil baroc, care a locuit acolo împreună cu soția sa Charlotte și a purtat numele de Lutzenburg, după satul din apropiere. În 1702 i s-au adăugat două aripi laterale ce închideau o curte și în spatele său o grădină barocă. A fost denumit după prenumele soției lui Frederik, decedată în 1705, Charlottenburg.

La vest de palat a fost construită Orangeria, cu sute de portocali, citrice, în care se desfășurau festivitățile curții. Palatul a fost prevăzut cu o cupolă, pe care a fost postată zeița Fortuna și s-a ridicat o capelă (1709-1712). În spatele lui a fost defrișată o porțiune de pădure și transformată într-o grădină mare în care au fost construite Mausoleul Reginei Louise, un teatru, Belvedere- casa ceaiului, actual un Muzeu de porțelan cu obiecte chinezești și japoneze și Pavilionul Schinkel- casă de vară a regelui.

Palatul a fost amenajat stil muzeu, în scop turistic. Am intrat print-o sală în care erau postate multe sculpturi.

Sub domnia lui Frederick cel Mare (al II-lea) interiorul a fost bogat decorat cu picturi, sculpturi, tapiserii, oglinzi, multă aurărie și chihlimbar decorativ, în stil baroc și rococo. Exteriorul actual datează din acea perioadă.

Am trecut din sală în sală minunându-ne de opulența interiorului.

Parterul era destinat soției regelui. La etaj ca încăperi principale erau Camera Tronului, Sala de banchete, Sala Albă și Galeria de Aur.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial (1943) palatul a fost grav avariat apoi reconstruit începând cu anii 1950.

Teatrul palatului a fost transformat în Muzeu de Istorie.

Între anii 2004-2006, când Palatul Bellevue era în curs de renovare, Charlottenburg a fost sediul Președintelui Germaniei.

La sfârșit am vizitat muzeul palatului în care erau expuse diverse obiecte de uz casnic din aur și argint, colane, bijuterii, etc.

Berlin, Germania- ziua 2

Publicat pe 29 octombrie 2018 de monica frimu

Răspunde

Am ajuns în apropiere de Alexanderplatz, cu mijloacele de transport în comun, lângă Casa Profesorilor (Haus des Lehrers), primul zgârie nori din piață, construit între anii 1961-1964, pe locul fostei Biblioteci a Asociației Profesorilor care a fost distrusă în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. La exterior, între etajele trei și patru, a fost încercuit cu o friză ce reprezintă diferitele profesii. A funcționat ca Club Educațional și Bibliotecă Centrală a Educației. După reunirea Germaniei, din 1991 clădirea a devenit proprietatea statului care, în decursul anilor, a închiriat-o pentru diferite scopuri și în 2001 a vândut-o unei asociații de locuințe.

Pentru această zi ne-am procurat bilete de intrare în Domul din Berlin și Palatul Charlottenburg, care aveau ore fixe, astfel ne-am împărțit timpul pentru vizitarea orașului. Am intrat în Alexanderplatz, centrul orașului încă din Evul Mediu, care era numit Piața de tauri (Ochsenmarkt). Numele actual l-a primit în 1805 după Țarul Rusiei Alexandru I, care a vizitat atunci Berlinul. Clădirile din jurul pieței au fost grav avariate în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, ulterior demolate și în 1945 reconstruită o piață largă, înconjurată de un amalgam de clădiri cu magazine, hoteluri, terase, locuri de joacă, etc.

În anii 1980 a avut loc mișcarea pentru pace (Blueserszene) la care au participat mulți tineri ce credeau în libertate, nonconformism, modele de hippy occidentale și aveau o atitudine antimilitaristă, împotriva vieții cotidiene din RDG. Multe manifestații au avut loc în Alexanderplatz.

În piață trona Turnul TV (Fernsehturm), construit în perioada 1965-1969 ca simbol al Berlinului de Est. Un turn de beton, înalt de 365 metri, avea în partea superioară (la 207 metri) o sferă din metal în care funcționa un restaurant, sub care era o platformă de observație (la 203 metri) și care se termina cu antena Tv. Restaurantul, rotativ, cu o rotație completă în 30 minute, permitea vizionarea panoramei orașului. Existau două modalități de a ajunge la acel nivel, fie un lift situat în interiorul turnului, fie o scară cu 986 de trepte. Tot atunci în piață au fost construite Ceasul lumii (Weltzeituhr) și Fântâna Prieteniei dintre Popoare.

Lăsând în spate Turnul TV, ne-am îndreptat spre Biserica „Sfintei Fecioare Maria” (Marienkirche), menționată ca biserică parohială din 1292. În secolul VII a avut loc un incendiu care a distrus o parte a bisericii. Aceasta a fost reconstruită între anii 1663-1666, în stil baroc, apoi 1893-1895, când portalul din vest a fost transformat în stil neo-gotic și turnul a fost dotat cu cinci clopote. După cel de Al Doilea Război Mondial a fost una dintre puținele biserici rămase funcționale. Construindu-se Alexanderplatz biserica a rămas solitară într-o parte a turnului. Ultima renovare a fost făcută în perioada 2014-2017.

Inițial biserica a funcționat sub cult romano-catolic, după Reforma protestantă ca biserică luterană și din 1817, când a avut loc Uniunea Prusacă a bisericilor, ca biserică protestantă.

În ea au avut și au loc concerte de orgă, în mod special concertul de Crăciun anual.

În apropiere am văzut Fântâna lui Neptun(Neptunbrunnen) construită și oferită în dar Kaiserului Wilhelm II în 1891. În centru fântânii a fost plasată o rocă pe care trona zeul roman Neptun, zeul mării, purtat într-o scoică mare de un heruvim și tritoni, înconjurat de apă și animale marine precum pești, homari, broaște țestoase, etc. Zeul purta tridentul, semnul puterii sale. Pe marginea fântânii au fost postate patru figuri feminine care reprezentau cele patru fluvii germane și anume Rinul-o plasă de prins pește și struguri, Vistula-blocuri de lemn ce simbolizau pădurile, Oderul- capra și piei de animale și Elba- urechi de porumb și fructe, reprezentând zonele prin care treceau aceste râuri. Unele din acele râuri nu mai aparțin actual Germaniei.

Lateral de fântână se afla Primăria Roșie (Rotes Rathaus) în care funcționează Primarul general și Senatul Berlinului. Clădirea a fost construită între anii 1861-1869 pe locul multor clădiri ce datau din Evul Mediu. A funcționat ca Primărie până în 1933 și și-a reluat activitatea în 1945, după reconstrucția ei cu prilejul Jocurilor Olimpice din 1936. Mai mult de jumătate a fost distrusă în bombardamentele celui de Al Doilea Război Mondial (1945), reconstruită în 1951 și deschisă oficial în 1955, a servit ca Primăria Berlinului de Est.

În 1991 administrația Berlinului reunificat s-a mutat în clădire. Ultima renovare a fost făcută în perioada 2005-2006. Zona din fața ei era înconjurată de garduri pentru efectuarea lucrărilor la o nouă stație de metrou.

Am depășit Primăria și ne-am îndreptat spre Biserica „Sfântul Nicolae” (Nikolaikirche), cea mai veche biserică din centrul Berlinului rămasă intactă după război. A fost construită între anii 1230-1250, în stil romanic, cu o poartă gotic timpuriu și făcea parte din Piața de zer (Molkenmarkt). În jurul anului 1460 clădirea a fost extinsă. După Reforma din Berlin (1539) a devenit locul de înmormântare a oamenilor de stat, interiorul a fost dotat cu opere de artă, picturi, sculpturi baroce și gotice târzii. Inițial o biserică romano-catolică, după Reforma protestantă din 1549 a devenit luterană iar în 1817, când a fost creată Uniunea Prusacă a bisericilor, protestantă. Între anii 1976-1878 fațada cu turnuri a fost transformată în stil neo-gotic.

În 1938 și-a întrerupt activitatea, a intrat în proprietatea naziștilor și a servit ca sală de concerte și muzeu ecleziastic. A fost ruinată în cel de Al Doilea Război Mondial și refacerea ei a început abia în 1981. Terminată în 1987, turnul dotat cu 41 de clopote, a fost folosită pentru expoziții, prelegeri și concerte.

Din 1995 în ea a funcționat o parte din Muzeul Național de Cultură și Istorie Berlin. Orga actuală a fost construită în 1997.

Între anii 2008-2010 a fost renovată complet.

Îndreptându-ne spre râul Spree am trecut pe lângă fostul Restaurant Schwalbennest.

Se apropia ora la care trebuia să ajungem la Dom pentru a-l vizita. Am mers paralel cu râul până la Radisson Blu Hotel, o construcție modernă în care se afla, pe lângă partea hotelieră, Complexul Dom Aquaree, deschis în 2004, cu birouri, restaurant, muzeu și un acvariu gigant, Aqua Dom-Sea Life Berlin.

Este cel mai mare acvariu cilindric din lume înalt de 16 m, diametru 11 m, umplut cu 1.000.000 l apă marină și populat cu peste 1.500 de pești din 50 de specii.

Lipit de hotel era Muzeul DDR, muzeu privat, deschis în 2006, în care funcționau trei expoziții despre „Viața publică”, „Stat și ideologie”, „Viața într-un bloc cu turnuri”, prezentate critic, vizând aspectele pozitive și negative ale vieții în DDR.

Pentru a ajunge la Dom, care se afla vis a vis de Muzeul DDR, am trecut râul Spree pe Podul Liebknechtbrucke. Denumit Podul de castel, în secolul XVII a fost construit un pod de lemn pietonal ce lega Castelul din Colln cu Parcul Lustgarten. În 1709 s-a prăbușit și, între anii 1830-1832, a fost construit un nou pod, din fontă și lemn, Kavalierbrucke. Refăcut din granit cu elemente decorative, între anii 1886-1889, a fost denumit Podul Kaiser Wilhelm. În perioada nazistă a fost demolat (1945). Sub administrația sovietică în 1949 a început reconstrucția sa și a primit numele actual de la cel al avocatului care l-a traversat în 1918, spre Palatul Regal, unde a proclamat Republica Socialistă Liberă Germania. Ulterior a fost renovat în anii 1995 și 2000.

După ce am vizitat Domul din Berlin am trecut Podul Schlossbrucke spre Unter den Linden. În secolul XV exista un pod din lemn ce făcea legătura între Palatul Regal și terenurile de vânătoare din zona Tiergarten. A fost reconstruit în 1738 și a fost folosit de Napoleon pentru trecerea cu trupele militare spre centrul orașului. Reconstruit din gresie între anii 1821-1824, în 1912 a fost extins și în anii 1920 îmbunătățit cu structură din beton armat. În 1951, sub regimul comunist, a primit numele de Marx-Engels-Brucke. Și-a preluat numele inițial după reunificarea Germaniei, în 1991.

De pe Unter den Linden am cotit pe Friedrichstrasse și am ajuns în dreptul Gării, Bahnhof Friedrichstrase. Gara a fost construită începând cu 1787 și linia de metrou din 1882. Traficul crescând, clădirea a fost demolată în 1914 și construită o alta, mult mai mare (1919-1925) iar în 1923 a fost deschisă partea subterană, ca stație de metrou și a devenit centrul rețelei S-Bahn Berlin. În timpul Bătăliei pentru Berlin (1945) o porțiune de aproape 20 km a fost inundată și traficul oprit. A fost reluat în 1945, iar partea inundată deschisă în 1946.

Din 1953 trecerile ilegale în partea de vest au devenit numeroase astfel, după ridicarea zidului Berlinului, în 1961, la metrou s-au construit pereți despărțitori și au fost instalate posturi de control a frontierei. Datorită afluenței mari de călători s-a ridicat o clădire separată pentru controlul pașapoartelor și controlul vamal. A fost numită „Palatul lacrimilor”, deoarece acolo se despărțeau cu regret germanii din est de vizitatorii din vest. După „căderea zidului” liniile S-Bahn au fost reconstruite (1990) și s-a amenajat spațiul cu magazine la baza stației.

Înaintând pe Friedrichstrasse am ajuns în dreptul clădirii Admiralspalast. În 1867 în acea zonă a fost descoperită o sursă naturală de apă sărată. S-a construit o clădire în care s-au amenajat băi. Devenind prea mică pentru cerințele crescânde, în 1910 a fost demolată și construită o altă clădire cu patru etaje în care s-au amenajat peste 900 de camere, băi de lux, restaurant, un patinoar, un cinematograf și a fost denumită Admiralpalast. După nici 10 ani patinoarul a fost transformat într-un Teatru de varietăți și în 1930 tot complexul a fost transformat în stil expresionist, a devenit Teatrul Admiralpalast care avea 2.200 de locuri. În 1939 ministrul Goebbels a refăcut clădirea în stil clasic, în ea a funcționat un centru de recreere. Scăpând neatinsă în cel de Al Doilea Război Mondial, din 1945 în clădire au funcționat pe rând Opera de Stat, apoi Teatrul Metropol, care a funcționat până în 1997 când s-a închis, Orchestra Simfonică din Berlin până în 1984 când s-a mutat în clădire proprie. În partea din față a clădirii, între anii 1949-1970 a funcționat Casa Presei. Între 2005-2006 a fost renovat complet, s-au refăcut băile de lux, cafeneaua, etc. după structura sa inițială. În clădire funcționează un teatru și un studio de radiodifuziune.

Strada Friedrichstrasse, fiind strada principală de cumpărături din Berlin, timpul a trecut fără să ne dăm seama. Apropiindu-se ora la care aveam plătită intrarea în Charlottenburg, în viteză spre Oranienburgen Tor, de unde urma să ne deplasăm cu metroul sau autobuzul, am trecut pe lângă Friedrichstadtpalast. Clădirea a fost construită între anii 1865-1867 și a servit ca piață până în 1868, apoi ca depozit de produse alimentare și ca arsenal în timpul războiului german-prusac. A fost închisă până 1873 apoi a fost folosită ca arenă de circ. Refăcută, a funcționat pe rând ca piață (1888-1897), Teatrul Olympia, arenă de circ (din 1899), teatru (din 1919) care în perioada nazistă a fost denumit Teatrul Poporului. A funcționat până în anii 1980 când clădirea veche a fost demolată și construită una nouă, deschisă în 1984 ca cel mai mare și mai modern palat de spectacole din Europa, cu 1895 de locuri.

Citește și Domul din Berlin, Germania

Domul din Berlin, Germania

Publicat pe 26 octombrie 2018 de monica frimu

Răspunde

Berliner Dom este biserica parohială și a colegiilor evanghelice din Berlin, supranumit și catedrală, funcție pe care nu a avut-o, nefiind vreodată sediul unui episcop. Are o poveste lungă până să ajungă în stadiul actual.

În 1465 s-a ridicat Capela „Sf. Erasmus” pe post de biserică colegială (Domstift). În 1535 a fost închisă Mânăstirea Dominicană și a fost inclusă pe lângă biserica colegială, având ca hram „Maica Domnului, Sfânta Cruce, Sfinții Petru, Pavel, Erasmus și Nicolae”, căreia i s-au ridicat două turnuri. În 1538, o dată cu convertirea prințului, biserica a trecut la luteranism. În aceeași perioadă cripta bisericii a fost folosită de către familia Hohenzollern pentru înmormântări. În anul 1608 colegiul a fost desființat, bisericii i s-a schimbat numele în Biserica Parohială Supremă a Sfintei Treimi din Colln și în 1695 a devenit prima biserică calvinistă din Berlin, când Sfânta Treime a fost exclusă din denumire. În 1747 a fost dărâmată pentru extinderea palatului regal și a fost construită o altă biserică, în stil baroc (1747-1750).

Sub William Friedrich al III-lea al Prusiei a fost redenumită Colegiul Catedralei (Domkirchenkollegium) și exteriorul a fost transformat în stil neoclasic. În 1893 a fost demolată și, pe locul său, construită Biserica Parohială și Catedrala Supremă, în stil neo-renascentist, terminată în 1905, căreia i s-a păstrat forma până azi.

În 1944, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, cupola a fost distrusă, apoi, între anii 1949-1953 înlocuită cu un acoperiș temporar. Sub regimul comunist, a rămas în paragină până în 1975, când au început lucrări de reconstrucție, în timpul cărora au fost eliminate multe simboluri religioase. A fost redeschis în 1980 dar restaurarea interiorului a fost terminată abia în 1993 (naosul).

Spațiul central e încadrat de coloane deasupra cărora, în dreptul altarului principal, se află statuile celor 4 reformatori- Luther, Melanchthon, Zwingli și Calvin.

Altarul principal, construit din marmură și onix, a rămas același din 1850. Deasupra lui, vitraliile prezintă Nașterea, Crucificarea și Învierea lui Cristos.

În stânga altarului se află orga, construită în 1905. Un instrument impresionant cu peste 7.000 de tuburi care a fost restaurată în timpul reconstrucției.

În dreapta altarului, deasupra uneia dintre ieșiri, se află o porțiune prevăzută cu balcoane care delimitează spații pentru credincioși sau coriști.

În criptă sunt înmormântați mai mulți membri ai familiei Hohenzollern.

Cupola Domului, prevăzută cu un șir de geamuri, este decorată cu picturi biblice, sculpturi și aurării.

La exterior, în jurul ei există un balcon la care se poate ajunge urcând o scară cu 270 de trepte.

Mergând jur împrejur se pot vedea diferitele elemente de construcție de la acel nivel.

De asemenea, panorama Berlinului, văzută în mai multe direcții, îți taie răsuflarea.

La coborâre, la un etaj intermediar, se poate vizita un muzeu în care sunt exponate ce relevă istoria Domului, chiar unele părți păstrate din vechea clădire.

Citește și Charlottenburg Berlin, Germania

Excursiile Monicăi

Hai la drum!

Nove Mesto Praga, Cehia

Stare Mesto Praga, Cehia

Loreta, Praga, Cehia

Mala Strana Praga, Cehia

Catedrala Sfântul Vitus, Praga, Cehia

Peștera Ghețarul de la Scărișoara, județul Alba

Berlin, Germania- ziua 3

Charlottenburg Berlin, Germania

Berlin, Germania- ziua 2

Domul din Berlin, Germania