Excursie în Tunisia-ziua 6: Monastir

În ultima zi a excursiei în Tunisia, ziua a 7-a urmând să zburăm spre București, după ce m-am întors de la Parcul Friguia am servit prânzul și împreună cu colega de cameră, devenit prietenă în acea excursie, ne-am retras pe balconul situat spre curtea complexului, goală la acea oră din cauza căldurii mari. La taclale, o cafea, am așteptat ora la care ea pleca pentru o croazieră cu Nava Pirat. Eu îmi făcusem alte planuri.

Am hotărât să vizitez Monastir, o altă stațiune la Marea Mediterană, de care aparținea și Hotelul Nerolia în care eram cazată. Până la ora când venea autobuzul m-am întreținut cu un tânăr responsabil de sectorul cu narghilele al hotelului.

Cu autobuzul, după aproximativ 30 de minute am coborât lângă Parcul Baladia din Monastir.

Prima localitate, Ruspina, a fost creată de către fenicieni. Câtva ruine și mai multe morminte din acea perioadă au fost scoase la iveală de către arheologi.

După războaiele punice (264-146 î.e.n.) a intrat sub stăpânirea romanilor. A fost singurul oraș din Africa care s-a aliat cu Cezar în timpul războiului său civil împotriva armatei republicane. Tabăra lui Cezar fiind lângă Ruspina, orașul a trecut prin multe bătălii.

Gouvernorate- Municipalite Monastir

În Monastir exista un Ribat spre care m-am îndreptat și eu.

Pe lângă clădiri mai noi în care, la parter, funcționau magazine, bănci, am ajuns la Muzeu de Arte și Tradiții Populare (Musée des Arts et Traditions Populaires).

Era situat lângă Moscheea Hanafi de Bourguiba (Hanafi de Bourguiba mosquée), o moschee mai nouă (1963) dedicată primului președinte tunisian după eliberarea de sub Protectoratul francez.

Intrarea în moschee este delimitată de mai multe arcade susținute de coloane duble. În partea superioară prezintă un brâu decorat cu ceramică colorată. Moscheea, imensă, poate găzdui în sala de rugăciune până la 1.000 de persoane.

În interior bolta este susținută de 86 de stâlpi din marmură roz. Mihrabul, o nișă în perete care indică direcția spre Kaaba din Mecca, a fost situat într-o semi-cupolă și acoperit cu o jumătate de arc decorat cu un mozaic de aur.

Vis a vis de moschee se întindea Piața Artelor, cu alei străjuite de palmieri , în care era postat bustul lui Bourgbuiba.

În fundal am întrezărit Ribatul, în dreapta lui  Moscheea Mare, ambele situate pe malul mării.

Pe lângă Tribunalul Monastir (Premier Instance Monastir) m-am îndreptat spre un mausoleu în care, după deces (2000), a fost înmormântat fostul președinte.

Intrarea spre Mausoleul Habib Bourgbuiba era marcată de două cupole susținute de un sistem de arcade pe stâlpi, folosite și ca loc de relaxare la umbră.

La capătul unei alei pavată cu dale, lungă de aproximativ 200 metri, se înălța  mausoleul, construit în timpul vieții lui Bourgbuiba (1963). A fost extins în 1978 și în diverse aripi a fost îngropată toată familia lui.

Era situat în partea de vest a cimitirului Sidi El Mézeri.

Clădirea în stil arab-musulman modern este flancată de două minarete înalte de 25 metri, central prezintă o cupolă aurită situată între două cupole mai mici, verzi. Pe lângă morminte, în interior există și un mic muzeu în care sunt expuse obiecte personale, piese de mobilier din palatul Prezidențial Cartagina, fotografii, etc., ale fostului președinte.

Am străbătut înapoi aleea și m-am îndreptat spre cetate.

După moartea lui Mahomed (647-709), islamicii arabi au cucerit pe rând Maghrebul, teritoriile din Africa de Nord controlate până atunci de Imperiul Bizantin. Pentru  a apăra orașul de triburile nomade și de navele de război bizantine au construit un Ribat de formă patrulateră pe care l-au numit „Mănăstirea” , de unde și numele actualului oraș (796).

Sub domnia lui Abu al-Qasim ibn Tammam a fost extins cu trei clădiri noi care delimitau două curți interioare, formă păstrată până azi (966), în care s-au amenajat camere mici în care credincioșii jihadiști își făceau rugăciunile în timpul serviciului militar.

I s-a ridicat și un turn de veghe care putea fi accesat pe o scară de 100 de trepte. Din el, noaptea, erau schimbate mesaje vizuale cu turnurile cetăților vecine.

Au fost construite și două moschei. În una dintre ele, Moscheea Mare, azi se află o colecție unică de obiecte folosite la închinare și obiecte medievale tradiționale.

Pentru a găzdui artileria, în decursul timpului au fost ridicate mai multe turnuri de veghe (secolele XI, XIII, XVII, XIX).

În anii 1970 la Ribat au fost filmate unele scene din filmul Isus din Nazaret.

M-am așezat câteva minute pentru a savura imaginea mării pe care cine știe când urma să o revăd.

Într-un golf se afla portul de croazieră Marina Cap Monastir și pe strada paralelă cu țărmul clădiri noi, multe dintre ele construite în scop turistic.

În partea opusă faleza, plaja  continuată de un dig în mare….

Paralel cu ea se întindea un bulevard cu clădiri noi.

Se înserase și trebuia să mă întorc la hotel așa că am revenit la cupolele de la intrarea Mausoleului.

De acolo, pe sub o arcadă, am urmat o străduță la capătul căreia ajungeam la stația de autobuz. 

Cum în toate locurile pe care le vizitez în lume doresc să văd și modul de trai al populației, m-am bucurat că am intrat într-o zonă deloc turistică în care se desfășura viața de zi cu zi.

Clădiri mai noi se intercalau cu cele vechi, unele în stare deplorabilă.

În unele funcționaseră mai demult restaurante și un gen de pensiuni.

Poate eronat, dar m-am gândit că zona a regresat o dată cu construirea vilelor și hotelurilor noi de pe malul mării.

Unii se relaxau… alții munceau…alții se plimbau…

În micile încăperi amenajate sau chiar pe marginea străzii micii meseriași își desfășurau activitatea.

Existau mari discrepanțe. Am trecut pe lângă clădiri foarte bine întreținute și, hop, un maldăr de gunoi care nu deranja pe nimeni.

Strada se termina la altă arcadă care se deschidea într-un bulevard unde preț de o țigară am așteptat autobuzul. Era ultima cursă din acea zi și nu aveam voie să o ratez.

Excursia în Tunisia se terminase. A doua zi de dimineață ne-am îndreptat spre Aeroportul Enfidha-Hammamet de unde cu o cursă charter ne-am întors în România, la București.

Excursie în Tunisia: un drum Arad, România- Tunisia; ziua 1- Nabeul

Tot umblând prin Europa, m-am hotărât să schimb direcția, să cunosc cultura și civilizația unor țări de pe alte continente. Prima mea țintă a fost Africa de Nord. La o firmă de turism  m-am înscris într-o excursie de 7 zile în Tunisia care se efectua în luna septembrie, sezon încă nu ploios și nici cu caniculă mare. Plecarea era din București așa că din Arad, negăsind alte curse care să mă avantajeze, am parcurs drumul cu un tren de zi.

Timp de 12 ore am străbătut drumul care în cea mai mare parte trecea prin sudul țării. Porțiunea în care am mers paralel cu Dunărea m-a încântat.

În rest călătoria a fost destul de plictisitoare, mai ales când a venit noaptea și nu mai vedeam nimic decât compartimentul de tren.

În jur de ora 12 noaptea am ajuns în Gara de Nord din București. Trebuind să ajung la aeroport cu 2 ore înainte de plecare nu s-a meritat să mă cazez undeva așa că am luat  un taxi până la Aeroportul Otopeni, unde urma să îmi petrec toată noaptea.  Când la un ceai, când afară la o țigară, bineînțeles cu valiza după mine, mă gândeam că administrația C.F.R. măcar s-a gândit să ofere un loc, contra cost, în care pasagerii să-și poată lăsa bagajele dar aeroporturile nu.

Decolarea spre Tunisia avea loc abia a doua zi la 7 dimineața.

Zborul nu a fost prea lung, doar câteva ore. Dintr-o dată a apărut coasta Africii de Nord apoi am aterizat pe Aeroportul Enfidha-Hammamet unde s-a pierdut mult timp cu completarea de chestionare și verificarea pașapoartelor.

În sfârșit am pășit pe pământ african. Tunisia este o țară situată în nordul continentului Africa, care ocupă 1300 kilometri din coasta Mării Mediterană, totuși o țară mică, fiind mărginită de Deșertul Sahara.

Zona a fost populată încă din perioada neolitică. În decursul timpului zonele de munte au fost ocupate de berberi, o porțiune situată la malul mării de  fenicieni (1000 î.e.n.), apoi de romani, care au construit ca centru administrativ Cartagina (814 î.e.n.). Au urmat 3 Războaie Punice la finalul cărora romanii au ieșit învingători (264 î.e.n.- 146 î.e.n.). Sub stăpânirea lor au fost construite cca. 200 de orașe, agricultura s-a extins, în zonele unde era posibilă și creștinismul a început  să se extindă.

Devenind un imperiu mare, marginile lui nu au putut fi bine apărate. Coasta de nord a Africii a fost cucerită de vandali, un trib venit din Spania, sub care s-au instalat legile bizantine.

În secolul XII triburile berbere din partea de vest a deșertului arab, din sudul actualului Maroc, găsindu-și o nouă religie, islamismul, s-au unit și au format Califatul Almohad, apoi au cucerit treptat teritoriile bizantine ajungând să controleze o mare parte din peninsula Iberică și Africa de Nord (1120). Noua religie credea în Mohamed, profetul, mesagerul lui Dumnezeu și susținea că regulile dictate de ea trebuie să fie un ghid atât personal cât și social și politic (647). 

Califatul era la rândul lui împărțit în zone conduse de diferite dinastii astfel vestul Libiei, Tunisia și estul Algeriei au intrat sub stăpânirea Dinastiei Hafsid (1151-1534). Apoi otomanii au atacat și cucerit o parte din teritorii (1574-1705). Musulmanii au imprimat propriile legi și au împânzit zona cu moschei.

În 1881, folosindu-se de pacea instalată între triburile de la granița cu Algeria, Franța a invadat Tunisia care, doi ani mai târziu, prin Tratatul de la Bardo (Tratatul de la QSAR es-S’id), a intrat sub Protectorat francez. Țara a pierdut aproape toată economia, francezii având dreptul să se amestece în treburile interne și externe.

După cel de Al Doilea Război Mondial, în care Tunisia a dus greul bătăliilor din deșert, după multe negocieri, Tunisia a devenit stat independent (1956). Noi reguli au fost stabilite printre care egalitate între femei și bărbați și interzicerea poligamiei. Era un început dar majoritatea populației a rămas la religia de bază, islamismul, și la păstrarea vechilor tradiții.

De la Aeroportul Enfidha grupul a fost împărțit în autocare, fiecare cu destinația sa, majoritatea în resorturi, pentru sejur la plajă. Separat, grupul din care făceam parte, urma să străbată un circuit prin Tunisia. După cca. o oră am ajuns la complexul unde urma să petrecem noaptea.

Cum eram hotărâtă să văd tot ce se poate, m-am înscris în toate excursiile opționale. Deși trecuseră 24 de ore în care nu dormisem, după o pauză de amiază, am pornit la drum spre Nabeul. Localitatea este situată în nord-estul Tunisiei, pe coasta de sud a peninsulei Capul Bon, înconjurată de Marea Mediterană. Este numită și Orașul ceramicii, aceasta fiind modelată încă din primele veacuri ale neoliticului. 

Originile localității sunt feniciene. O dată cu cucerirea zonei de către romani, în al treilea război punic aceștia au distrus-o total, apoi Cezar a reconstruit-o cu numele de Colonia Julia Neapolis de unde derivă numele actual, Nabeul.

La 2 kilometri de oraș, în urma excavărilor pentru construirea primului hotel din oraș (1965), au fost descoperite urmele acelei așezări- mozaicuri, ceramică, obiecte din bronz- și ale unei „fabrici” care producea sos de pește, foarte apreciat de romani. Obiectele se pot vedea în Muzeul Arheologic Nabeul.

În anul 365 un tsunami mare a lovit orașul lăsând o parte sub apă. Când a intrat sub stăpânirea Imperiului Roman a fost creată o Episcopie care, în timp, a rezistat vandalilor și imperiilor ortodoxe bizantine. 

A fost desființată doar după moartea lui Mahomed (632) când musulmanii au atacat și, în trei etape, au cucerit teritoriile deținute de Imperiul bizantin și Imperiul persan (647-709 cucerirea musulmană Maghreb).

Populația a fost obligată să se convertească la islamism. Cei care s-au împotrivit au fost persecutați astfel mulți creștini au emigrat. Dieceza a fost reînființată de biserica romano-catolică abia în secolul XX.

Tunisia este cunoscută de turiști mai ales pentru piețele sale, souk sau medina. În Nabeul se află una dintre cele mai mari din zonă în care se vând papucii din piele, fără toc, „balgha”, producție locală.

De asemenea se comercializează sucuri și parfumuri produse prin distilarea portocalelor, lămâilor, trandafirilor Damasc, care sunt cultivate în zonă.

De altfel fiecare zonă își are produsele specifice astfel în Ezzit comercianții vând petrol, în Haddada produse din tablă.

Poșta Nabeul

Un produs specific zonei, ajuns cunoscut  și comercializat în toată lumea, este pasta de ardei iute condimentată după o rețetă proprie, numită Harissa. Aceasta a fost creată după venirea andaluzilor în Tunisia (secol XVI). În drumul lor de comerț aceștia au depozitat provizoriu piper care a început să fie folosit de localnici.

Și, în sfârșit, principalul obiectiv al vizitei în Nabeul- ceramica. Am fost îndrumați spre un magazin artizanal și manufactură unde, pe lângă exponatele de vânzare, două personaje ne-au explicat și arătat o parte din tehnica folosită la producerea ei.

Industria ceramicii s-a dezvoltat începând cu secolul XV și a luat amploare în prima jumătate a secolului XX. De altfel în Nabeul există un Muzeu Arheologic în care sunt etalate statui, ceramice punice (secol VII î.e.n.) și  mozaicuri romane, descoperite în apropiere.

Ceramica este fabricată din trei tipuri de lut: roșu-portocaliu, fără calități deosebite, alb-cremos, calitativ superior primului și caolin cenușiu, adus din regiunea muntoasă Krumiria,  cel mai prețuit calitativ. 

După ce este prelucrat în formele dorite, acestea sunt introduse în cuptoare încinse prin arderea trunchiurilor de palmier, până la temperaturi de peste 1.000 grade Celsius. Apoi sunt răcite în beciuri cu temperaturi joase și sunt din nou introduse în cuptoare.

Repetarea operațiilor- încălzire- răcire- „călesc” lutul pentru a rezista atât la temperaturi ridicate cât și la ploi, ger.

Magazinul etala o gamă variată de produse, servicii de masă, scrumiere, boluri, vase tajine, vaze, elemente decorative, etc.

Un sector era destinat plăcilor ceramice cu diferite motive care, etalate una lângă cealaltă, tapetau pereții.

Colegii din grup s-au înghesuit spre a achiziționa cât mai mult din marfa expusă. M-am retras într-un alt sector unde un angajat amabil mi-a demonstrat cum și cât de rapid produce o cănuță cu farfurie suport.

În fața lui se afla o roată care se învârtea. Cu mâinile ude a preluat o bucată de lut umed și i-a dat o oarecare formă. L-a așezat pe roată și, cu mâinile,  în mișcările de rotire, a dat obiectului forma dorită. Apoi o doamnă, pe o farfurie creată anterior,  mi-a arătat tehnica de pictare manuală care duce într-un final ca obiectele să fie atât de frumoase.

Cred că am fost mai câștigată văzând prelucrarea manuală decât stând la coadă pentru a achiziționa niște obiecte care, acasă, să nu-mi evoce decât o mare  înghesuială inutilă. Am părăsit manufactura urmând să ne îndreptăm spre Hammamet.

Citește și Excursie în Tunisia- ziua 1: Hammamet- Centrul Cultural Internațional „Dar Sebastian”

Valencia, Spania-El Mercat, Ciutat Vella

Valencia, al treilea oraș ca mărime din Spania, străbătut de râul Turia, a fost Regat al Valenciei după cucerirea teritoriului de către Iacob I al Aragonului (1238). În 2019 mi-am făcut cadou de 8 martie vizitarea lui. Prima zi a fost obositoare. Împreună cu copiii ne-am deplasat din Arad la Timișoara apoi am zburat aproximativ 3 ore.

munții Alpi

Am aterizat la Aeroportul Manises din Valencia de unde am folosit mijloacele de transport în comun până în Orașul Vechi (Ciutat Vella).

Aveam rezervare la o pensiune aflată în apropierea Pieței Centrale, Hostal El Rincon.

După ce ne-am cazat am început explorarea Orașului Vechi (Ciutat Vella), împărțit în șase cartiere- La Seu, La Xerea, El Carmen, El Pilar, El Mercat, Sant Francesc, unde, una lângă cealaltă, se aflau multe biserici și clădiri istorice.

Ne aflam în cartierul El Mercat unde ne-am îndreptat spre Piața Centrală lângă care se afla Biserica Sf. Ioan al Pieței (Església Sant Joan del Mercat), biserică romano-catolică. A fost construită în stil baroc pe locul unei foste moschei care se afla în afara zidurilor orașului (1700).În secolul XIV a fost aproape distrusă de incendii repetate apoi refăcută. Pe fațada principală s-a păstrat până azi un oculus de la vechea biserică.

În partea dinspre Mercado Central, într-o nișă centrală era postată statuia fecioarei Rozariului cu un copil, încastrați de raze, heruvimi și îngeri. Lângă alte portaluri se aflau statuile sfinților Ioan Evanghelistul, Ioan Botezătorul, Francesco Borgia și Louis Betrand, un sfânt dominican numit și Apostolui Americii.

Mercado Central, Piața Centrală din Valencia, urma să fie punctul de plecare spre zonele pe care doream să le vizitez și pe care le voi enumera.

Fosta Bancă de Economii Mediteraneeană (Caja de Ahorros del Mediterraneo) a falimentat o dată cu bula de proprietate sin Spania (2007-2008).

În Piața Companiei se afla  Biserica Sfintei Inimi a lui Isus (Església Sagrado Corazon de Jesus) construită în 1886 pe locul unei biserici mai vechi  (1595-1700) demolată, urmând planurile ei.

După ce am vizitat La Llotja de la Seda (Bursa de Mătase) m-am îndreptat spre  Biserica Romano-Catolică „Sf. Catalina” (Església Santa Catalina) care a fost construită la începutul secolului XIII pe locul unei moschei. Distrusă într-un incendiu (1548), a fost reconstruită în stil gotic, cu un portal în stil clasicist.

În locul minaretului a fost ridicată clopotnița cu cinci nivele care a fost dotată cu cinci clopote făcute în Londra (1729) și în 1914 cu un ceas care în 2012 a fost înlăturat.

Interiorul în stil gotic a fost modificat în stil baroc (1688-1705). În 1936 a fost distrus de republicani și abia în 1950 a fost restaurat.

Piața Rotundă (Plaza Redonda) numită și Plaza del Clot se află situată la mijlocul cartierului El Mercat (1840). După cum spune și numele, este o piață rotundă delimitată de clădiri cu etaj, locuințe care au la parter spații comerciale.

De la exterior se văd doar clădirile galbene care o împrejmuiesc.

Parohia Regală „Sf. Martin și Sf. Antonio”  (Real Parroquia San Martin Obispo y San Antonio Abad) a fost ridicată pe un spațiu, în care se afla o parte din zidul exterior al orașului, acordat parohiei de Consiliul General al orașului (1372).

Până în 1401 biserica a fost ridicată în stil gotic, apoi exteriorul modificat în secolul XVIII.

Am urmat străduțele mărginite de clădiri în care funcționau diverse magazine și firme, până în zona La Xerea, pentru a vedea Palatul Marchizului de Dos Aguas (Palau del Marqués de Dosaigües) în care funcționa Muzeul de Ceramică și Arte Decorative Gonzales Marti (Museo Nacional de Ceramica).

Lângă muzeu se afla Biserica Sf. Ion al Crucii (Esglesia Sant Joan de la Creu) care a fost ridicată pe locul unei vechi moschei, cu un turn clopotniță cu clopote din gresie (1601-1615). Poarta principală a fost ornată vegetal și deasupra ei a fost postată statuia Sf. Andrei. Un secol mai târziu bisericii i s-a atașat capela de împărtășanie Pescarii (1737).

Biserica a fost abandonată când parohia și-a mutat sediul (1902) apoi, postbelic, a devenit mânăstire carmelită. În anul 2009 biserica a fost complet restaurată pentru a găzdui o expoziție de artă.

Și iar pe străduțe până în Piața Patriarhului (Plaza del Patriarca). O latură a pieței este formată dintr-un complex care cuprinde o biserică, Colegiul Regal și Seminarul Corpus Christi  (Real Colegio Seminario del Corpus Christi).

Colegiul administrează Muzeul Patriarhului (Museo del Patriarca) care a fost fondat pentru etalarea publică a colecției de picturi a acestuia. Azi în muzeu, pe lângă picturile celebre, sunt etalate și cărți, documente, piese de aur unice, etc.

Inițial a fost construită o mânăstire dominicană (1586-1615), complex dreptunghiular, cu o biserică în partea de vest, Iglesia del Patriarca, restul clădirilor înconjurând o curte interioară, ocupate de chilii, sălile de clasă și partea administrativă.

Pe altă latură se află Biblioteca Històrica a Universității Valencia din cadrul Centrului Cultural La Nau.

Clădirea Centrului Cultural (Centre Cultural la Nau) a fost ridicată în 1497 și  remodelată (1830).

Ocupă un spațiu situat pe două străzi și înconjură o curte care este folosită pentru expoziții.

Citește și Valencia, Spania- La Xerea, Ciutat Vella

O după-amiază în Barcelona, Spania

De mult doream să vizităm orașul Barcelona din Spania. Într-un sfârșit de săptămână, aproape după trei ore de zbor, am aterizat la Aeroportul El Prat Barcelona, un aeroport deschis în 1918.

Încă 30 de minute cu metroul și am ajuns în Placa de les Glories, în apropierea căreia se afla hotelul la care aveam rezervare.

10 ziua 4

În piață trona Turnul Abgar (Torre GloriesTorre Abgar) construit de grupul Abgar și deschis oficial în 2005 de către regele Juan Carlos I. În 2010 și-a schimbat proprietarii, apoi în 2017 a intrat în posesia Grupului Merlin Properties, când a primit denumirea Glories după piața de lângă el. Turnul reprezenta limita de la care începea cartierul tehnologic din Barcelona.

14 ziua 1

Turnul, înalt de aproximativ 144 metri, era format din 4 nivele subterane și 34 de etaje. Fațada, din sticlă, a fost prevăzută cu 4.500 de ferestre deschise în structura de beton. A fost dotat cu 4.500 de LED-uri care luminau turnul noaptea, în diferite culori, predominând roșul și albastrul.

15 ziua 1

Lângă turn se afla o piață deschisă, cu un acoperiș strălucitor, piața Encantes (Els Encants Vells), una dintre cele mai vechi piețe din Europa.

16 ziua 1

Piața ocupa 15.000 de metri pătrați. Vânzarea cu amănuntul se făcea pe tarabe, pe jos și în încăperi tip boutique. Se găseau obiecte de îmbrăcăminte, mobilier, ustensile sanitare și de bucătărie, alimente, băuturi, etc., noi și de epocă, în unele dintre ele chiar unicate.

7 ziua 4

Prezenta un etaj la care se putea urca pe o pantă lină, pe scări rulante sau cu ascensoare. Pentru mulțimea de vizitatori și cumpărători erau amplasate 8 restaurante în care, în serile de vineri, se putea asculta muzică live, așa numita muzică balcó. De asemena exista un spațiu pentru expoziții și prezentări de marfă.

5 ziua 4

În apropierea pieței era Teatrul National Catalonia (Teatre Nacional de Catalunya), construit între anii 1991-1996, pe care l-am înconjurat.

2 ziua 43 ziua 4

În interior se aflau Sala Gran, Sala Petita și Sala Tallers în care se țineau diverse reprezentații, majoritatea în limba catalană.

17 ziua 1

Hotelul se afla în cartierul Eixample, în apropiere de Sagrada Familia. Trecuse amiaza așa că, după ce ne-am cazat, am pornit să explorăm localitatea.

1 ziua 2

Am trecut pe lângă Școala Ramon Llull care făcea parte din Universitatea privată cu același nume, după al scriitorului și filozofului din secolul XIII. A fost fondată în 1990, cu patru instituții de învățământ și actual unsprezece.

4 ziua 2

Pentru a vizita Sagrada Familia aveam biletele rezervate online astfel, după coada de la intrare, am petrecut în jur de o oră în incinta ei, timpul de vizitare fiind limitat. Am continuat drumul pe o stradă plină de magazine.

50

În mod special mă atrăgeau cele cu dulciuri, ciocolata lor fiind renumită.

5153

Strada se termina cu o fântână în spatele căreia se afla o clădire impunătoare, Recinte Modernista de San Pau. De fapt era un complex construit între anii 1901-1930, din care făcea parte și Spitalul Santa Creu și San Pau (Hospital Santa Creu i San Pau).

54 cover

În 1401 s-au unit șase spitale medievale și au format un complex, Spitalul Santa Creu. Azi clădirea adăpostește Biblioteca Națională a Cataloniei, Institutul pentru Studii catalane, fostul colegiu de chirurgi și o școală de artă. Devenind neîncăpător, în secolul XIX s-a alocat spațiul actual și, la începutul secolului XX,  s-a construit complexul pe care l-am văzut și noi. Bancherul Paul Gil a finanțat clădirile astfel numele lui a fost adăugat titulaturii spitalului, acesta devenind Santa Creu i San Pau.

62

Până în 2003 majoritatea departamentelor de sănătate s-au mutat în complex. La nord de clădirile vechi a fost ridicată o clădire nouă care s-a deschis în 2009. Clădirile vechi au încetat să funcționeze ca spital.

56

Au fost restaurate și într-o parte din ele, Pavilionul Sant Salvador,  s-a deschis un muzeu despre istoria medicinei din Barcelona.

6160

Restul complexului a devenit sediul unor organizații internaționale, a Institutului European al Pădurilor, Casa Àsia, Rețeaua Universală de Inovare a Universității și Institutul Universitar al Națiunilor Unite pentru Globalizare, Cultură și Mobilitate.

58

Am urcat pe lângă spital, ieșind din cartierul Eixample.

57

Ne-am îndreptat spre renumitul Parc Guell, situat pe colina El Carmel, în districtul Gracia al Barcelonei. Am luat viteză pentru a avea cât mai mult timp pentru vizitarea parcului, acesta având o oră limită la care se închidea. Ne-am întors în Placa de les Glories. Se făcuse noapte și am putut vedea Turnul Abgar și Piața Encantes luminate.

93 turn Abgar94 piata Encantes

Citește și Casa Mila-La Pedrera, Barcelona, Spania

 

 

 

O zi în Londra, Anglia

Londra este capitala Angliei și a Regatului Unit și unul dintre primele zece orașe mai moderne din lume, populat cu multe etnii, de diferite culturi și religii. La început a fost o așezare celtă. În anul 43, sub Imperiul Roman, a fost fondat orașul cetate Londinium. Acesta a rezistat până în anul 61,când a fost asaltat și prădat de răsculații celți.  Când Imperiul Roman s-a destrămat orașul a fost abandonat. În sec. X, pe locul cetății s-a dezvoltat un nou oraș, Westminter. Ulterior acesta s-a unit cu Londra și, în sec. XII, orașul a devenit capitala regatului.

24fbmw

Între secolele XVI și mijlocul sec. XX Coroana Britanică a format cel mai mare imperiu din istorie, care a cuprins Irlanda de Nord, dominioane, colonii, teritorii din lume, în sec. XIX ocupând 20% din suprafața pământului Terrei. În 1666 un incendiu mare a distrus o parte a Londrei. Orașul a fost refăcut și în 1800 a devenit cel mai mare oraș al lumii. În cel de Al Doilea Război Mondial, în urma bombardamentelor, mare parte a clădirilor istorice au fost distruse. După război, în reconstrucția orașului s-au folosit mai multe stiluri arhitectonice moderne, oferindu-i o imagine foarte aglomerată și amestecată.

237

Orașul a fost fondat pe malul de nord al râului Tamisa, peste care, până în sec. XVIII, a  fost construit un singur pod. Astăzi se găsesc peste 20 de poduri.

72

În această metropolă sunt peste 30 de teatre, majoritatea în West End, 240 de muzee și cea mai mare Universitate din Europa, formată din 20 de colegii și alte instituții mai mici.

De dimineață am pornit să cutreierăm orașul. Am străbătut  Kensington street, în cartierul Kensington din vestul Londrei, supranumit și „cartier de lux”, în care locuiesc majoritar oameni bogați.

30 case de lux fbmw

Din mersul mașinii, între Green Park și Hyde Park am văzut Monumentul Wellington Arch. A fost construit între anii 1826-1830, mutat în 1882-1883 pe locul actual. Inițial pe arcul triumfal era statuia primului duce din Wellington care, în 1912, a fost înlocuită cu o cvadrigă. Era locul de intrare, dinspre vest, în centrul Londrei. Până în 1992 a găzduit un sediu mic al Poliției și, din 1999, a intrat în proprietatea patrimoniului englez.

34

Am coborât lângă Hyde Park și ne-am îndreptat spre renumita Biserică Westminster Abbey. Prima clădire pe care am văzut-o a fost  Methodist Central Hall. A fost construită între anii 1876-1903 ca Biserică Protestantă (metodistă).

Din 1905 Sala Centrală Westminster a funcționat pentru susținerea de conferințe, în scopuri religioase, educaționale, științifice, sociale. În 1914 acolo au avut loc primele întruniri ale mișcării sufragetelor. În  1946 a găzduit prima întâlnire a Adunării Generale a Națiunilor Unite.

Din 2000 funcționează ca centru de conferințe, galerie de artă, birouri, cea mai mare sală fiind Great Hall, cu 2.300 de locuri.

36 Methodist Central Hall

Lângă ea se afla Curtea Supremă a Regatului Unit (The Supreme Court) care a fost constituită în 2005 și funcționează din 2009 în clădirea Middlesex Guildhall. Aceasta a fost construită în stil art nouveau gotic, între anii 1912-1913, pe locul unde, anterior, s-a aflat Clopotnița Westminster Abbey.

172 the Supreme Court

Nu departe am ajuns la Westminster Abbey (Abația Westminster) sau The Collegiate Church of St. Peter, Westminster, situată aproape de Palatul Westminster. O legendă spune că un pescar a avut o viziune a Sfântului Petru și, în acea zonă, între anii 960-970, a fost construită o mică abație benedictină dedicată sfântului. Aceasta a fost reconstruită de Regele Edward Confesorul în anul 1042,  a fost sfințită în 1065 și, în 1090, terminată construcția. Numărul călugărilor din abație a crescut o dată cu dominația normandă când William Cuceritorul a fost încoronat ca rege al Angliei în acea biserică. Sub Henric al III-lea a început construcția actualei biserici, în stil gotic, cultul fiind romano-catolic și a fost finalizată în 1517. În urma Reformei Protestante, în 1535, a fost desființată și veniturile confiscate. Între anii 1540-1550 a fost Catedrala Londrei, până Episcopia s-a mutat la Biserica St. Paul, aceasta devenind catedrală. În 1560 regina Elisabeta a supus-o direct suveranului, o biserică regală și a devenit biserică colegială prin înființarea unei universități. Până în sec. XIX, alături de Oxford și Cambridge, a fost una dintre cele mai mari centre de învățământ din țară. Majoritatea regilor și reginelor au fost încoronați în această biserică regală. În interior se găsesc numeroase plăci comemorative, statui ale unor martiri și mormintele regilor și reginelor britanici, excepție făcând Edward  al V-lea și Edward al VIII-lea. În interior există și un muzeu, „Westminster Abbey Museum”, care datează din anul 1908, în care se găsesc obiecte personale ale regilor, sculpturi, efigii, cel mai vechi altar din Anglia, etc.

Din păcate timpul nu ne-a permis să vizităm interiorul, la intrare fiind o coadă interminabilă.

În Piața Parlamentului am văzut  St. Margaret’s Church (Biserica „Sf. Margareta”), dedicată Margaretei din Antiohia, biserică parohială anglicană.

A fost înființată de către călugării benedictini în sec. XII. Între anii 1486-1523, sub Henric al VII-lea, a fost reconstruită, biserică care a supraviețuit până azi. În 1614 a devenit biserica parohială a palatului Westminster.

Cele două biserici, Westminster Abbey și Sf. Margareta au fost incluse în patrimoniul UNESCO în anul 1987.

168 st Margaret Church

În Palatul Westminster sau Casa Parlamentului se află Camera Lorzilor și Camera Comunelor. În sec. XI William II a construit prima clădire  care a fost reședința regilor Angliei. Aceasta a fost distrusă în incendiul din 1834 și s-a construit, între anii 1837-1860, o nouă clădire, cea actuală, în stil neogotic. Amenajările au continuat timp de 30 de ani și cele interioare până în sec. XX. Este situat pe malul Tamisei. În interior prezintă două serii de curți în jurul cărora se află peste 1000 de camere. A fost inclus în patrimoniul UNESCO o dată cu cele două biserici, în anul 1987. O parte din clădire se poate vizita, doar de două ori pe săptămână, cu programare, astfel nu am intrat.

Clădirea prezintă două turnuri, Turnul Victoria (Victoria Tower) și Turnul cu ceas Big Ben, simbol al orașului.

169

Turnul Big Ben a fost construit în 1858 după ce un turn mai vechi a ars în incendiul  din 1834. Are 93,3 m înălțime,  în interior un clopot de 13 tone, clopotul Big, instalat în cinstea șefului constructor, care era corpolent.  Ceasul, cu patru fețe, măsoară orele și sferturile de oră. Actual există o mică problemă. Turnul se înclină spre nord-vest câțiva mm/an.

170

Pe Parliament street  am trecut pe lângă Foreign and Commonwelth Office, Ministerul Afacerilor Externe, o clădire construită între anii 1861-1868, în stil italienesc, în care, atunci, se aflau Ministerul de Externe, Oficiul pentru India, Oficiul Colonial și Biroul de Acasă. A fost restaurată în 1997.

179

Peste Tamisa am văzut Roata Londrei,  London Eye, numită și Millenium Wheel, aflată în Grădinile Jubilee.  A fost construită în șapte ani, de oameni din cinci țări, în 1999, pentru celebrarea noului mileniu.  Atunci a fost cea mai înaltă din lume, 135 m. E formată din 32 capsule, fiecare pentru 25 pasageri, astfel, la capacitate maximă încap 800 de persoane. Roata se învârte neîncetat, cu o viteză de 0,9 km/h, urcarea și coborârea făcându-se din mers. Panorama Londrei poate fi observată într-o perioadă de 30 min. cât durează  o cursă.

98 London Eye

Înaintând, pe mijlocul străzii am văzut Monumentul femeilor din al doilea război mondial  (The women of world war II). Proiectul a fost inițiat în 1997 și monumentul a fost dezvăluit de către Regina Elisabeta a II-a, în 2005, când s-au aniversat 60 de ani de la încetarea celui de Al Doilea Război Mondial. Construit din bronz, cu înălțimea de 6,7 m, lungimea de 4,9 m, simbolizează numeroasele locuri de muncă ocupate de femei în timpul războiului, îmbrăcămintea,uniformele, textul cărților de rații, etc.

178 monument femei razboi 2

Ne-am apropiat de un grup de protestatari adunați lângă statuia lui Viscount Alanbrooke, situată din 1993 în fața Ministerului Apărării.

181

Lângă clădirea ministerului se afla Old War Office Building (Administrația financiară), o clădire neo-barocă, situată pe locul fostului Birou de Război care a administrat armata între anii 1857-1964, când clădirea , folosită în continuare de armată, s-a numit Biroul de Vechituri. Are șapte etaje în care se găsesc aproximativ 1000 de camere și patru cupole. În 2016 clădirea a fost vândută unei firme care urma să o transforme în hotel de lux și apartamente rezidențiale.

173 old war office building

Vis a vis era adunată o mare de oameni care făceau poze. Ne-am îndreptat să vedem garda cavaleriei, în fața Muzeului The Household  Cavalry.

Cavaleria Household, cu o tradiție ce datează din 1660,  este garda de corp personală a reginei.

Ne-am îndreptat cu greu spre Trafalgar Square, centrul geografic al Londrei. Avea loc  un marș pe biciclete, participanții ocupând străzile și întreaga piață. De fapt cu acești bicicliști, în paralel, am urmat traseul nostru, cât am putut.

Numele pieței provine de la Bătălia de la Trafalgar din 1805, când flota britanică, condusă de Amiralul Nelson, a învins forțele franco-spaniole. Acesta a fost ucis în timpul acelei bătălii. În cinstea lui, între anii 1839-1842, în centrul pieței a fost ridicată Columna lui Nelson, de 57 m înălțime, străjuită de patru statui ce reprezintă patru lei. În 1845 a fost terminată construcția  clădirilor ce mărginesc și azi piața, Galeria Națională (National Gallery), la est Casa Africa de Sud (South Africa House), clădirea Ambasadei Africii de Sud, la vest Casa Canada cu Ambasada Canadei. La sud piața se deschide în str. Whitehall.

190

În 1937, pe latura de nord,  piața a fost decorată  cu 8 statui și 2 fântâni arteziene. În anii ’90 piața era plină de porumbei sălbatici, un stol estimat la 35.000 de păsări, care au alterat monumentele. În 2007 s-a dat un decret prin care era interzisă hrănirea păsărilor și acestea au dispărut din zonă.

Restaurarea din 2003 a îmbunătățit piața cu două lifturi pentru persoanele cu dizabilități.  În piață, pe tot parcursul istoriei, au avut loc demonstrații politice, întâlniri de masă, concerte, filmări.

191 Trafalgar square

În nord-estul pieței Trafalgar se afla St. Martin in the Fields Church, biserică anglicană dedicată Sfântului Martin. A fost construită între anii 1722-1726 pe locul uneia vechi. Prima referire datează din 1222 când a fost folosită de călugării din Westminster Abbey. Sub Henric al XVIII-lea (1542) biserica a fost reconstruită într-o zonă izolată, între Westminster și Londra, în scopul izolării victimelor ciumei. În 1606, sub regele Iacob I, a fost mărită și înfrumusețată. În decursul unul secol biserica s-a deteriorat și, între anii 1722-1724, a fost reconstruită, când i s-a adăugat și turnul înalt de 59 m. Încă din 1914 biserica și-a asumat rolul de a ajuta persoanele fără adăpost din zonă prin programul „Biserica ușii deschise vreodată”. Între anii 2006-2008 a fost reamenajată și cripta azi găzduiește o galerie de artă, o cafenea în care au loc concerte de jazz, chiar și un magazin de suveniruri.

194 St. Martin

Deoarece bicicliștii baricadau zona am fost nevoite să deviem de la traseul inițial. Am ajuns în  Piccadily Circus, un sens giratoriu în care se intersectează cinci străzi principale, renumit pentru panourile sale luminoase. Acolo se găsește Fântâna Memorială Shaftesbury cu statuia lui Eros care reprezintă „Îngerul Milei Creștine”, ridicată în 1893, înlăturată în cel de Al Doilea Război Mondial și repusă în 1980. Circusul, creat în 1819 și-a pierdut forma circulară în 1886 prin construcția unui bulevard. Lângă el se află Teatrul Criterion. Este un loc de întâlnire aglomerat, fiind situat în apropierea zonei comerciale și fiind amenajate numeroasele restaurante, cluburi de noapte, baruri.

93 Picadilly Circus fbmw

În apropiere am intrat în Burlington Arcade, o galerie comercială pietonală, cu acoperiș de sticlă, inaugurată în 1819. Era păzită de patrule îmbrăcate în uniforme tradiționale, în ea găsindu-se magazine cu articole de lux, îmbrăcăminte, anticariat, bijuterii.

96

Am trecut pe lângă Teatrul Garrick.

50 Garrick Theatre fbmw

Am ocolit Piața Trafalgar, unde marșul era încă în desfășurare și, lângă Hotelul Amba, am văzut Monumentul Eleanor Cross, cunoscut ca Charing Cross, ridicat între anii 1291-1294.

Am înaintat pe Strand. Lângă Academia Regală de Artă (The Royal Society of Arts) am intrat pe sub o arcadă în curtea Casei Somerset.

196 Royal Society of Arts

Somerset House a fost construită în 1550, în stil renascentist, ca reședința din oraș a ducelui Somerset. Din 1552 a intrat în posesia Coroanei. După revoluția din 1688 încetul cu încetul a decăzut și din sec. XVIII a fost folosită ca loc de depozit, barăci de trupe militare. Din 1775 a început reconstrucția casei, în stil neoclasic, întârziată de războiul din Franța. I s-au adăugat două aripi, la est și la vest și a fost terminată până în 1856.  A adăpostit birourile marinei și guvernamentale. Actual cuprinde trei galerii de artă dintre care, cea mai importantă este Galeria Courtlaud, în care sunt etalate picturi impresioniste. Restul clădirii e ocupat de organizații de artă și film, asociații sociale, iar aripa de est face parte din campusului Colegiului Regal.

Am trecut pe lângă Biserica St. Mary le Strand. Este biserica oficială a Serviciului Naval Regal al Femeilor și are o carte de comemorare a membrilor ce au murit. Prima biserică este datată din 1222 când purta denumirea de „Sf. Maria și Inocenții”. Aceasta a fost demolată în 1549 pentru a se crea un spațiu de trecere spre Casa Somerset. Actuala biserică a fost ridicată între anii 1714-1717 și a început să funcționeze în 1723. În această biserică, în 1809, s-au căsătorit părinții scriitorului Charles Dickens. A scăpat cu greu de ravagiile din cel de Al Doilea Război Mondial.

202

Ne-am continuat drumul pe Strand, pe lângă Casa Australia (Australian High Comission)

203a

Am ajuns în dreptul unei clădiri, construită în stil gotic victorian, în 1870 și inaugurată  de Regina Victoria în 1882. Royal Courts of Justice (Curtea Regală de Justiție) găzduiește Înalta Curte de Apel și Curtea de Apel din Anglia și Țara Galilor.

Am trecut pe lângă magazine, librării, hoteluri și am ajuns în dreptul St. Dunstan in the West Church, o biserică anglicană construită în 1825. În ea funcționează și Biserica Ortodoxă Română „Sf. Gheorghe”, The Romanian Ortodox Church.

Acolo zona era mai degajată față de ruta marșului ciclist. Pe lângă magazine, clădiri administrative, baruri, hoteluri, am intrat în City of London, cartierul istoric și financiar al orașului.

Se intersectau clădiri vechi cu unele noi, din sticlă.

În față ni s-a arătat St. Paul Cathedral (Catedrala Sf. Paul) în fața căreia trona statuia reginei Anna.

225 Queen Anne statue

Prima catedrală a fost construită în anul 604, a fost distrusă într-un incendiu și reconstruită în 1087, în stil romanic. Destinul ei a fost tragic. În timp a trecut prin  încă două incendii și, până în 1314, reconstruită în stil gotic. În 1535, datorită Reformei Protestante, s-a transformat din romano-catolică în anglicană. Construcția actualei catedrale s-a făcut între anii 1675-1710 și a fost ornată cu statui în 1720. A fost rău avariată în cel de Al Doilea Război Mondial, apoi restaurată în 1996. În catedrală își are sediul Episcopia Anglicană.

223 St. paul Cathedral

Interiorul era sobru și luminos deoarece, după război, vitraliile au fost schimbate cu geamuri din sticlă. În cripta catedralei erau îngropați mai mulți eroi britanici.

Am continuat drumul nostru pe Cannon street pe lângă supermarketuri, magazin universal, clădiri noi din sticlă, apoi pe lângă zidul Londrei și am ajuns la Turnul Londrei (London Tower), renumitul obiectiv turistic al orașului. După cucerirea normandă a Angliei, în 1078, sub William Cuceritorul au fost construite Turnul Alb și castelul,  care a fost reședință regală. Complexul, format din mai multe clădiri, se află înconjurat de mai multe turnuri, ziduri și șanț de apărare. În secolele XII și XIII s-a extins, formă care se păstrează și azi. În acest complex se găsesc Capela Regală St. Peter ad Vincula, Muzeul Fusilierilor (regiment de armată), Arsenalul Regal, Casa Bijuteriilor regale, în care se găsesc bijuterii vechi din sec. XVII. În Turnul Alb se află Capela St. John.

77 London Tower fbmw

În decursul timpului turnul a avut mai multe întrebuințări ca armurărie, trezorerie, monetărie. În secolele XV-XVII a devenit celebra închisoare în care au fost închiși mai mulți regi și regine înainte de execuție, care avea loc, cel mai frecvent, pe Dealul Turnului (Tower Hill).  Între cele două Războaie Mondiale turnul a fost utilizat din nou ca închisoare pentru cei ce se ocupau cu spionajul. După terminarea Războiului Al Doilea Mondial a fost restaurat și, actual, este un obiectiv turistic principal al Londrei.

88 London Tower fbmw

Am coborât pe malul Tamisei de unde panorama era splendidă. Pe malul celălalt, în dreapta podului, se vedea turnul The Shard of Glass (ciobul de sticlă), construit între anii 2009-2012. Înalt de 309 m, cu 72 de etaje, în el funcționează birouri, până la etajul 28, următoarele trei etaje sunt ocupate de restaurante de lux, deasupra 18 etaje ale Hotelului Shangri-La și peste, 10 apartamente de lux. În stânga lui se afla  Primăria Londrei.

79 turn Shard fbmw

Podul Turnului, Tower Bridge, ridicat între anii 1886-1894, are o lungime de 244 m, înălțime de 64 m, este singurul pod basculant al Londrei care, prin ridicarea celor două părți mobile, permite traficul naval pentru vasele mari. Se deschide după solicitarea în scris a acestora, făcută din timp. Deasupra, între cele două turnuri care-l mărginesc, se află o trecere pietonală, o pasarelă ridicată la 43 m înălțime care a fost acoperită în 1982. A fost reparat și modernizat de mai multe ori. În partea din sud, în interiorul podului se află Expoziția Turnului care afișează momente din istoria podului.

80 fbmw London Bridge

A trebuit să pășim și noi pe acel pod, deasupra Tamisei. În stânga podului am văzut docurile Butlers  Wharf. Inițial, pe acel loc a funcționat o fabrică care producea ciocolată și biscuiți. Între anii 1865-1873 au fost construite clădirile în care se depozitau și se expediau mărfurile venite în Portul Londrei, în specialul ceaiul venit din colonii. Începutul secolului XX l-a scos din uz și din 1980 în el funcționează, la parter restaurante și magazine, iar deasupra apartamente de lux.

85 fbmw

Pe partea cu Tower of London se arătau Turnul St. Mary Axe și în stânga lui Turnul Walkie Talkie. St. Mary Axe a fost ridicat pe fostul loc al Bursei Baltice în anul 2004, în inima centrului financiar al Londrei. Poartă și porecla de Gherkin, dată de londonezi pentru forma sa care se aseamănă cu un castravecior. Are 40 de etaje ocupate de birouri, la etajul 38 camere private pentru dineuri, la etajul 39 un restaurant și la etajul 40 un bar, în care se poate urca contra unei taxe și se poate vedea panorama Londrei.

87 ananasul e 30 St Mary Axe fbmw

Am revenit pe malul Tamisei, lângă London Tower și ne-am întors la St. Paul’s Cathedral de unde am schimbat traseul pentru a ajunge pe renumita stradă,  Oxford street.

În dreapta noastră am văzut The Church of the Holy Sepulchre without Newgate (Biserica Sfântului Mormânt), nume primit în sec. XII, în timpul cruciadelor, ca referire la biserica din Ierusalim. Biserica a fost reconstruită în secolul XV, ruinată în marele incendiu din 1666 și restaurată în 1878. Este una dintre puținele care au scăpat bombardamentelor din cel de Al Doilea Război Mondial. În interior, în culuarul de nord  se află Capela Muzicienilor, în care se păstrează Cartea de amintire a muzicienilor.

230

Am trecut pe lângă clădiri vechi intercalate cu cele noi, din sticlă, un amalgam de trecut și prezent care nu era pe placul meu.

Am ajuns pe strada Oxford cu renumitele ei magazine de lux. Fiind sâmbătă era o agomerație de persoane asemănătoare cu ambuteiajele din trafic. Știam că în capătul estic al străzii se află cartierul Soho, din păcate nu l-am văzut. Ne-am grăbit să ajungem la Marble Arch și să intrăm în Hyde Park, unde atmosfera era mai degajată. Am trecut pe lângă Speaker’s Corner, „Colțul Vorbitorilor”, o tribună de pe care orice persoană doritoare se poate exprima în public pe orice temă, loc unde au avut loc și demonstrații politice, mitinguri neoficiale.

Am ajuns la  Animals in war, Memorial ce comemora animalele care au fost folosite și au murit în decursul anilor de război. A fost dezvelit în anul 2004. Cuprinde statui de animale de diferite specii în jurul unei plăci inscripționate în memoria lor. Cea care m-a emoționat cel mai mult a fost: „Ele nu aveau de ales.” („They had no choice.”)

 

106

La început, terenul pe care se întinde Hyde Park a fost o pădure ce înconjura o mânăstire, apoi terenul de vânătoare a Regelui Henry al VIII-lea, unde aveau loc și duelurile. În anul 1730, în centrul terenului s-a construit un lac artificial, Lacul Serpentine, în vestul căruia, actual, se află Galeria Serpentine care expune opere de artă contemporană. S-au creat alei pentru plimbările familiei regale. Până în 1850 a fost populat cu căprioare.  În decursul timpului s-a transformat într-un parc în care s-au ridicat mai multe monumente, memoriale și fântâni, Achilles of the Wellington Monument, Boy and Dolphin Fountain, Calvary Memorial, Holocaust Memorial, Joy of Life Fountain, Norwegian War Memorial, Queen Caroline Memorial, 7/7 Memorial, Reformers’ Tree. La est de lac, în anul 2004 s-a construit Fântâna Memorială Prințesa Diana.

103 Hyde Park

În Kensigton Gardens, ce constinuă Hyde Park, am văzut Memorialul Albert (Albert Memorial), dezvelit în 1872. Comemorează moartea Prințului Albert, soțul Reinei Victoria, în urma îmbolnăvirii de tifos. La bază, jur împrejur, sunt frize cu poeți, pictori, muzicieni, etc. sculptați (187 sculpturi), ce arată dragostea Prințului pentru arte. În cele patru colțuri, sunt postate statui ce reprezintă Europa, Asia, Africa și America. La nivelul superior sunt postate statui ce semnifică comerțul, agricultura, fabricile și ingineria. În mijloc este statuia aurită a Prințului și aproape de vârful marcat de o cruce sunt postate statui ale îngerilor.

110a

Cu mijloacele de transport în comun, care nu erau chiar ieftine, am ajuns în sud-estul Londrei, la hotelul în care ne rezervasem cazarea, lângă Centrul ExCel, care între anii 1855-1940 a fost cel mai mare centru industrial și comercial din zonă. A fost închis în 1980. Actual funcționează ca Centru Expozițional ExCel.

În spatele hotelului, am ieșit pe malul apei. În stânga am văzut Podul Reginei Victoria. Vis a vis se aflau clădirile unuia dintre docurile ce formează London Royal Docks.

În depărtare, în Peninsula Greenwich, se înălța o cupolă albă, The Millenium Dome, (Domul Mileniului). A fost construit cu formă de cort, susținut de 12 piloni, fiecare cu înălțime 100 m, unul pentru fiecare oră a zilei și fiecare lună a anului. Inițial a fost folosit pentru Millenium Experience, deschisă în decembrie 2000 pentru a celebra începutul mileniului trei. Expoziția a fost demolată, a rămas doar cupola O2. La marginea ei de vest trece primul meridian. În spatele lui se profilau clădirile complexului Canary Wharf, situat pe locul Docurilor West India, închise în 1980, pe Isle of Dogs (insula câinilor).

5 Domul Mileniului fbmw

În apropiere, între docurile de nord și cele de sud, se afla Aeroportul Central al Londrei (London City Airport). Din păcate noi a trebuit să traversăm orașul și să ieșim spre Aeroportul Heathrow. A trebuit să fim atente pentru a ajunge la  Terminalul 4, de unde urma să zburăm acasă. Aeroportul se întinde pe o foarte mare suprafață iar cele cinci terminale se află așezate aleator, distanțele dintre ele fiind parcurse cu mijloace de transport.

La revedere Londra !