Stratford upon Avon, Anglia

Publicat pe 13 iulie 2018 de monica frimu

Stratford upon Avon este un oraș situat pe malul râului Avon, în comitatul Warwickshire din Anglia. Acolo, în 1564, s-a născut William Shakespeare, viitorul scriitor cu noscut și apreciat în toată lumea astfel, orașul este vizitat de foarte mulți turiști. Ca activități de bază sunt industria aluminiului și construcția de bărci.

Am parcat în apropiere de Grădinile Bancroft, situate pe malul de vest al râului Avon și ne-am deplasat spre renumitul teatru în care, de-a lungul timpului, au fost interpretate piesele scrise de William Shakespeare. În 1879 a fost deschis Teatrul Memorial Shakespeare. În 1926, acesta a ars într-un incendiu și a fost redeschis în 1932. Din 1961 a purtat denumirea de Teatrul Regal Shakespeare și a intrat în posesia Royal Shakespeare Company. Ultima renovare a fost făcută în 2010 și l-a unit cu Teatrul Swan printr-o colonadă. Cuprinde peste 1000 de locuri. Deasupra sunt deschise un restaurant și un bar, de unde se poate vedea panorama deasupra râului Avon.

Ne-am îndreptat spre biserica în care a fost botezat și în final îngropat William Shakespeare.

Biserica Sf. Treime sau Biserica lui Shakespeare este o biserică parohială. În 1210 a fost construită o capelă pe locul unei mânăstiri săsești. Între anii 1465-1491 aceasta a fost reconstruită ca biserică de către John de Stratford. În interior se găsesc mormintele scriitorului și soției sale.

Interiorul era sobru. De o parte și de alta erau două arcade de piatră. Mi s-a părut interesant să văd într-o biserică câteva mese cu scaune la care se puteau servi băuturi non- alcoolice. Prima în care am văzut așa ceva a fost Catedrala din Liverpool.

Ferestrele cu vitralii reprezentau sfinți biblici.

Cele trei orgi mari s-au păstrat încă din 1841.

Ne-am oprit în parcul de lângă biserică, pentru a urmări o parte dintr-o piesă, interpretată pe o „scenă”, în aer liber.

După vizionare am plecat spre centrul istoric al orașului. Am trecut pe lângă Hall’s Croft, clădirea în care a locuit fata scriitorului, Susana, din 1607, după căsătoria cu Dr. John Hall.

În apropiere se afla District Council (Consiliul Regional).

Vis a vis am văzut King’s Edward VI School (Școala Regelui Edward VI) și Guild Chapel (Capela Breslelor) datată din 1269. În capelă s-au descoperit picturi murale medieval. După Reforma Religioasă din sec. XVI, la ordinul tatălui lui Shakespeare, au fost acoperite cu var.

Locul final în care Shakespeare și-a avut reședința și a murit în 1616, a fost New Place. În timp, casa s-a ruinat și lângă locul ei s-a construit în 1600 Nash’s House. În 1876 aceasta a fost preluată de trustul Shakespeare Birthplace. S-a deschis un muzeu în care se poate vedea istoria orașului până și în timpul în care a trăit scriitorul.

Am fost foarte încântate de casele vechi, bine întreținute, păstrate în forma și stilul lor architectonic din sec. XVI. Multe dintre ele funcționau în scopuri turistice ca hoteluri, magazine, restaurante, etc.

Nu lipseau nici artiștii stradali.

Am ajuns la Casa Memorială William Shakespeare, casa în care s-a născut scriitorul, azi muzeu. Era o casă simplă care, în sec. XVI, probabil că făcea parte dintre cele mai înstărite, tatăl lui William fiind producător de mănuși și comerciant de lână. Clădirea a fost restaurată în sec. XVI. Se presupune că acolo și-a petrecut Shakespeare copilăria, motiv pentru care a fost denumită și „Mecca” iubitorilor de literatură. În interior funcționa un muzeu pe care nu am reușit să-l vizităm, fiind închis.

Pe aceeași stradă se afla Magic Alley and The Creaky Cauldron, o clădire mică care în interior se întinde pe 4500 metri pătrați. Cine intră se trezește „călătorind” pe o stradă lungă, plină cu obiecte curioase, parcă desprinsă din povești.

Nu departe era The Shakespeare Centre and Birthplace, trustul ce se ocupă cu colecționarea și popularizarea cărților scrise de și despre Shakespeare încă din 1891. Este un spațiu public de expoziție, arhivă, birouri, bibliotecă, sală de lectură, etc.

În acea zonă mi se părea că toate clădirile poartă numele scriitorului. Ne-am îndepărtat și am ajuns la American fountain (Turnul cu ceas, Clock Tower), un monument dedicat lui William Shakespeare, situat în piața orașului. Fântâna a fost darul editorului și filantropului american George Childs care era un iubitor al literaturii engleze. A fost construită în 1887, în stil gotic victorian și decorată ci citate și sculpturi. A fost folosită ca ceas, fântână cu apă, care nu mai funcționa și era acoperită cu flori.

Ne-am întors pe o stradă cu clădiri mai noi, în care funcționau o serie de magazine, restaurante și am ajuns în Bancroft Gardens.

Fiind duminică, grădinile erau supraaglomerate. În corturi, erau amenajate tarabe cu alimente, sucuri, suveniruri, etc.

În depărtare se vedeau Docurile orașului.

Spre parcare am trecut pe lângă Gower Memorial. Poartă numele artistului care l-a creat, Lordul Ronald Gower. Acesta a locuit o perioadă în Paris unde, timp de 12 ani, a construit o parte a monumentului, reprezentând personaje din opera lui Shakespeare. L-a expus în 1881 la Paris. A transferat monumentul în Stratford upon Aven, a postat în centru statuia scriitorului și a fost așezat, în fața Teatrului Memorial în1888. În 1926 o parte din teatru a ars într-un incendiu, care nu a afectat statuia. Pentru reconstrucție, în 1933 monumentul a fost mutat în locul în care se află și azi.

În centrul grupului este Shakespeare, așezat înalt pe un piedestal din piatră Imediat sub ele pe cele patru piedestale izbitoare sunt patru măști de bronz cu frunze și flori. Ele reprezintă Istoria prin prințul Hal cu trandafiri englezi și crini francezi, Comedia prin Falstaff cu hamei și trandafiri, Tragedia prin Lady MacBeth cu mac și bujori și Filozofia prin Hamlet cu iederă și chiparos.

La revedere, cred că pot spune, Shakespeare !

O zi în Londra, Anglia

Publicat pe 29 iunie 2018 de monica frimu

Răspunde

Londra este capitala Angliei și a Regatului Unit și unul dintre primele zece orașe mai moderne din lume, populat cu multe etnii, de diferite culturi și religii. La început a fost o așezare celtă. În anul 43, sub Imperiul Roman, a fost fondat orașul cetate Londinium. Acesta a rezistat până în anul 61,când a fost asaltat și prădat de răsculații celți. Când Imperiul Roman s-a destrămat orașul a fost abandonat. În sec. X, pe locul cetății s-a dezvoltat un nou oraș, Westminter. Ulterior acesta s-a unit cu Londra și, în sec. XII, orașul a devenit capitala regatului.

Între secolele XVI și mijlocul sec. XX Coroana Britanică a format cel mai mare imperiu din istorie, care a cuprins Irlanda de Nord, dominioane, colonii, teritorii din lume, în sec. XIX ocupând 20% din suprafața pământului Terrei. În 1666 un incendiu mare a distrus o parte a Londrei. Orașul a fost refăcut și în 1800 a devenit cel mai mare oraș al lumii. În cel de Al Doilea Război Mondial, în urma bombardamentelor, mare parte a clădirilor istorice au fost distruse. După război, în reconstrucția orașului s-au folosit mai multe stiluri arhitectonice moderne, oferindu-i o imagine foarte aglomerată și amestecată.

Orașul a fost fondat pe malul de nord al râului Tamisa, peste care, până în sec. XVIII, a fost construit un singur pod. Astăzi se găsesc peste 20 de poduri.

În această metropolă sunt peste 30 de teatre, majoritatea în West End, 240 de muzee și cea mai mare Universitate din Europa, formată din 20 de colegii și alte instituții mai mici.

De dimineață am pornit să cutreierăm orașul. Am străbătut Kensington street, în cartierul Kensington din vestul Londrei, supranumit și „cartier de lux”, în care locuiesc majoritar oameni bogați.

Din mersul mașinii, între Green Park și Hyde Park am văzut Monumentul Wellington Arch. A fost construit între anii 1826-1830, mutat în 1882-1883 pe locul actual. Inițial pe arcul triumfal era statuia primului duce din Wellington care, în 1912, a fost înlocuită cu o cvadrigă. Era locul de intrare, dinspre vest, în centrul Londrei. Până în 1992 a găzduit un sediu mic al Poliției și, din 1999, a intrat în proprietatea patrimoniului englez.

Am coborât lângă Hyde Park și ne-am îndreptat spre renumita Biserică Westminster Abbey. Prima clădire pe care am văzut-o a fost Methodist Central Hall. A fost construită între anii 1876-1903 ca Biserică Protestantă (metodistă).

Din 1905 Sala Centrală Westminster a funcționat pentru susținerea de conferințe, în scopuri religioase, educaționale, științifice, sociale. În 1914 acolo au avut loc primele întruniri ale mișcării sufragetelor. În 1946 a găzduit prima întâlnire a Adunării Generale a Națiunilor Unite.

Din 2000 funcționează ca centru de conferințe, galerie de artă, birouri, cea mai mare sală fiind Great Hall, cu 2.300 de locuri.

Lângă ea se afla Curtea Supremă a Regatului Unit (The Supreme Court) care a fost constituită în 2005 și funcționează din 2009 în clădirea Middlesex Guildhall. Aceasta a fost construită în stil art nouveau gotic, între anii 1912-1913, pe locul unde, anterior, s-a aflat Clopotnița Westminster Abbey.

Nu departe am ajuns la Westminster Abbey (Abația Westminster) sau The Collegiate Church of St. Peter, Westminster, situată aproape de Palatul Westminster. O legendă spune că un pescar a avut o viziune a Sfântului Petru și, în acea zonă, între anii 960-970, a fost construită o mică abație benedictină dedicată sfântului. Aceasta a fost reconstruită de Regele Edward Confesorul în anul 1042, a fost sfințită în 1065 și, în 1090, terminată construcția. Numărul călugărilor din abație a crescut o dată cu dominația normandă când William Cuceritorul a fost încoronat ca rege al Angliei în acea biserică. Sub Henric al III-lea a început construcția actualei biserici, în stil gotic, cultul fiind romano-catolic și a fost finalizată în 1517. În urma Reformei Protestante, în 1535, a fost desființată și veniturile confiscate. Între anii 1540-1550 a fost Catedrala Londrei, până Episcopia s-a mutat la Biserica St. Paul, aceasta devenind catedrală. În 1560 regina Elisabeta a supus-o direct suveranului, o biserică regală și a devenit biserică colegială prin înființarea unei universități. Până în sec. XIX, alături de Oxford și Cambridge, a fost una dintre cele mai mari centre de învățământ din țară. Majoritatea regilor și reginelor au fost încoronați în această biserică regală. În interior se găsesc numeroase plăci comemorative, statui ale unor martiri și mormintele regilor și reginelor britanici, excepție făcând Edward al V-lea și Edward al VIII-lea. În interior există și un muzeu, „Westminster Abbey Museum”, care datează din anul 1908, în care se găsesc obiecte personale ale regilor, sculpturi, efigii, cel mai vechi altar din Anglia, etc.

Din păcate timpul nu ne-a permis să vizităm interiorul, la intrare fiind o coadă interminabilă.

În Piața Parlamentului am văzut St. Margaret’s Church (Biserica „Sf. Margareta”), dedicată Margaretei din Antiohia, biserică parohială anglicană.

A fost înființată de către călugării benedictini în sec. XII. Între anii 1486-1523, sub Henric al VII-lea, a fost reconstruită, biserică care a supraviețuit până azi. În 1614 a devenit biserica parohială a palatului Westminster.

Cele două biserici, Westminster Abbey și Sf. Margareta au fost incluse în patrimoniul UNESCO în anul 1987.

În Palatul Westminster sau Casa Parlamentului se află Camera Lorzilor și Camera Comunelor. În sec. XI William II a construit prima clădire care a fost reședința regilor Angliei. Aceasta a fost distrusă în incendiul din 1834 și s-a construit, între anii 1837-1860, o nouă clădire, cea actuală, în stil neogotic. Amenajările au continuat timp de 30 de ani și cele interioare până în sec. XX. Este situat pe malul Tamisei. În interior prezintă două serii de curți în jurul cărora se află peste 1000 de camere. A fost inclus în patrimoniul UNESCO o dată cu cele două biserici, în anul 1987. O parte din clădire se poate vizita, doar de două ori pe săptămână, cu programare, astfel nu am intrat.

Clădirea prezintă două turnuri, Turnul Victoria (Victoria Tower) și Turnul cu ceas Big Ben, simbol al orașului.

Turnul Big Ben a fost construit în 1858 după ce un turn mai vechi a ars în incendiul din 1834. Are 93,3 m înălțime, în interior un clopot de 13 tone, clopotul Big, instalat în cinstea șefului constructor, care era corpolent. Ceasul, cu patru fețe, măsoară orele și sferturile de oră. Actual există o mică problemă. Turnul se înclină spre nord-vest câțiva mm/an.

Pe Parliament street am trecut pe lângă Foreign and Commonwelth Office, Ministerul Afacerilor Externe, o clădire construită între anii 1861-1868, în stil italienesc, în care, atunci, se aflau Ministerul de Externe, Oficiul pentru India, Oficiul Colonial și Biroul de Acasă. A fost restaurată în 1997.

Peste Tamisa am văzut Roata Londrei, London Eye, numită și Millenium Wheel, aflată în Grădinile Jubilee. A fost construită în șapte ani, de oameni din cinci țări, în 1999, pentru celebrarea noului mileniu. Atunci a fost cea mai înaltă din lume, 135 m. E formată din 32 capsule, fiecare pentru 25 pasageri, astfel, la capacitate maximă încap 800 de persoane. Roata se învârte neîncetat, cu o viteză de 0,9 km/h, urcarea și coborârea făcându-se din mers. Panorama Londrei poate fi observată într-o perioadă de 30 min. cât durează o cursă.

Înaintând, pe mijlocul străzii am văzut Monumentul femeilor din al doilea război mondial (The women of world war II). Proiectul a fost inițiat în 1997 și monumentul a fost dezvăluit de către Regina Elisabeta a II-a, în 2005, când s-au aniversat 60 de ani de la încetarea celui de Al Doilea Război Mondial. Construit din bronz, cu înălțimea de 6,7 m, lungimea de 4,9 m, simbolizează numeroasele locuri de muncă ocupate de femei în timpul războiului, îmbrăcămintea,uniformele, textul cărților de rații, etc.

Ne-am apropiat de un grup de protestatari adunați lângă statuia lui Viscount Alanbrooke, situată din 1993 în fața Ministerului Apărării.

Lângă clădirea ministerului se afla Old War Office Building (Administrația financiară), o clădire neo-barocă, situată pe locul fostului Birou de Război care a administrat armata între anii 1857-1964, când clădirea , folosită în continuare de armată, s-a numit Biroul de Vechituri. Are șapte etaje în care se găsesc aproximativ 1000 de camere și patru cupole. În 2016 clădirea a fost vândută unei firme care urma să o transforme în hotel de lux și apartamente rezidențiale.

Vis a vis era adunată o mare de oameni care făceau poze. Ne-am îndreptat să vedem garda cavaleriei, în fața Muzeului The Household Cavalry.

Cavaleria Household, cu o tradiție ce datează din 1660, este garda de corp personală a reginei.

Ne-am îndreptat cu greu spre Trafalgar Square, centrul geografic al Londrei. Avea loc un marș pe biciclete, participanții ocupând străzile și întreaga piață. De fapt cu acești bicicliști, în paralel, am urmat traseul nostru, cât am putut.

Numele pieței provine de la Bătălia de la Trafalgar din 1805, când flota britanică, condusă de Amiralul Nelson, a învins forțele franco-spaniole. Acesta a fost ucis în timpul acelei bătălii. În cinstea lui, între anii 1839-1842, în centrul pieței a fost ridicată Columna lui Nelson, de 57 m înălțime, străjuită de patru statui ce reprezintă patru lei. În 1845 a fost terminată construcția clădirilor ce mărginesc și azi piața, Galeria Națională (National Gallery), la est Casa Africa de Sud (South Africa House), clădirea Ambasadei Africii de Sud, la vest Casa Canada cu Ambasada Canadei. La sud piața se deschide în str. Whitehall.

În 1937, pe latura de nord, piața a fost decorată cu 8 statui și 2 fântâni arteziene. În anii ’90 piața era plină de porumbei sălbatici, un stol estimat la 35.000 de păsări, care au alterat monumentele. În 2007 s-a dat un decret prin care era interzisă hrănirea păsărilor și acestea au dispărut din zonă.

Restaurarea din 2003 a îmbunătățit piața cu două lifturi pentru persoanele cu dizabilități. În piață, pe tot parcursul istoriei, au avut loc demonstrații politice, întâlniri de masă, concerte, filmări.

În nord-estul pieței Trafalgar se afla St. Martin in the Fields Church, biserică anglicană dedicată Sfântului Martin. A fost construită între anii 1722-1726 pe locul uneia vechi. Prima referire datează din 1222 când a fost folosită de călugării din Westminster Abbey. Sub Henric al XVIII-lea (1542) biserica a fost reconstruită într-o zonă izolată, între Westminster și Londra, în scopul izolării victimelor ciumei. În 1606, sub regele Iacob I, a fost mărită și înfrumusețată. În decursul unul secol biserica s-a deteriorat și, între anii 1722-1724, a fost reconstruită, când i s-a adăugat și turnul înalt de 59 m. Încă din 1914 biserica și-a asumat rolul de a ajuta persoanele fără adăpost din zonă prin programul „Biserica ușii deschise vreodată”. Între anii 2006-2008 a fost reamenajată și cripta azi găzduiește o galerie de artă, o cafenea în care au loc concerte de jazz, chiar și un magazin de suveniruri.

Deoarece bicicliștii baricadau zona am fost nevoite să deviem de la traseul inițial. Am ajuns în Piccadily Circus, un sens giratoriu în care se intersectează cinci străzi principale, renumit pentru panourile sale luminoase. Acolo se găsește Fântâna Memorială Shaftesbury cu statuia lui Eros care reprezintă „Îngerul Milei Creștine”, ridicată în 1893, înlăturată în cel de Al Doilea Război Mondial și repusă în 1980. Circusul, creat în 1819 și-a pierdut forma circulară în 1886 prin construcția unui bulevard. Lângă el se află Teatrul Criterion. Este un loc de întâlnire aglomerat, fiind situat în apropierea zonei comerciale și fiind amenajate numeroasele restaurante, cluburi de noapte, baruri.

În apropiere am intrat în Burlington Arcade, o galerie comercială pietonală, cu acoperiș de sticlă, inaugurată în 1819. Era păzită de patrule îmbrăcate în uniforme tradiționale, în ea găsindu-se magazine cu articole de lux, îmbrăcăminte, anticariat, bijuterii.

Am trecut pe lângă Teatrul Garrick.

Am ocolit Piața Trafalgar, unde marșul era încă în desfășurare și, lângă Hotelul Amba, am văzut Monumentul Eleanor Cross, cunoscut ca Charing Cross, ridicat între anii 1291-1294.

Am înaintat pe Strand. Lângă Academia Regală de Artă (The Royal Society of Arts) am intrat pe sub o arcadă în curtea Casei Somerset.

Somerset House a fost construită în 1550, în stil renascentist, ca reședința din oraș a ducelui Somerset. Din 1552 a intrat în posesia Coroanei. După revoluția din 1688 încetul cu încetul a decăzut și din sec. XVIII a fost folosită ca loc de depozit, barăci de trupe militare. Din 1775 a început reconstrucția casei, în stil neoclasic, întârziată de războiul din Franța. I s-au adăugat două aripi, la est și la vest și a fost terminată până în 1856. A adăpostit birourile marinei și guvernamentale. Actual cuprinde trei galerii de artă dintre care, cea mai importantă este Galeria Courtlaud, în care sunt etalate picturi impresioniste. Restul clădirii e ocupat de organizații de artă și film, asociații sociale, iar aripa de est face parte din campusului Colegiului Regal.

Am trecut pe lângă Biserica St. Mary le Strand. Este biserica oficială a Serviciului Naval Regal al Femeilor și are o carte de comemorare a membrilor ce au murit. Prima biserică este datată din 1222 când purta denumirea de „Sf. Maria și Inocenții”. Aceasta a fost demolată în 1549 pentru a se crea un spațiu de trecere spre Casa Somerset. Actuala biserică a fost ridicată între anii 1714-1717 și a început să funcționeze în 1723. În această biserică, în 1809, s-au căsătorit părinții scriitorului Charles Dickens. A scăpat cu greu de ravagiile din cel de Al Doilea Război Mondial.

Ne-am continuat drumul pe Strand, pe lângă Casa Australia (Australian High Comission)

Am ajuns în dreptul unei clădiri, construită în stil gotic victorian, în 1870 și inaugurată de Regina Victoria în 1882. Royal Courts of Justice (Curtea Regală de Justiție) găzduiește Înalta Curte de Apel și Curtea de Apel din Anglia și Țara Galilor.

Am trecut pe lângă magazine, librării, hoteluri și am ajuns în dreptul St. Dunstan in the West Church, o biserică anglicană construită în 1825. În ea funcționează și Biserica Ortodoxă Română „Sf. Gheorghe”, The Romanian Ortodox Church.

Acolo zona era mai degajată față de ruta marșului ciclist. Pe lângă magazine, clădiri administrative, baruri, hoteluri, am intrat în City of London, cartierul istoric și financiar al orașului.

Se intersectau clădiri vechi cu unele noi, din sticlă.

În față ni s-a arătat St. Paul Cathedral (Catedrala Sf. Paul) în fața căreia trona statuia reginei Anna.

Prima catedrală a fost construită în anul 604, a fost distrusă într-un incendiu și reconstruită în 1087, în stil romanic. Destinul ei a fost tragic. În timp a trecut prin încă două incendii și, până în 1314, reconstruită în stil gotic. În 1535, datorită Reformei Protestante, s-a transformat din romano-catolică în anglicană. Construcția actualei catedrale s-a făcut între anii 1675-1710 și a fost ornată cu statui în 1720. A fost rău avariată în cel de Al Doilea Război Mondial, apoi restaurată în 1996. În catedrală își are sediul Episcopia Anglicană.

Interiorul era sobru și luminos deoarece, după război, vitraliile au fost schimbate cu geamuri din sticlă. În cripta catedralei erau îngropați mai mulți eroi britanici.

Am continuat drumul nostru pe Cannon street pe lângă supermarketuri, magazin universal, clădiri noi din sticlă, apoi pe lângă zidul Londrei și am ajuns la Turnul Londrei (London Tower), renumitul obiectiv turistic al orașului. După cucerirea normandă a Angliei, în 1078, sub William Cuceritorul au fost construite Turnul Alb și castelul, care a fost reședință regală. Complexul, format din mai multe clădiri, se află înconjurat de mai multe turnuri, ziduri și șanț de apărare. În secolele XII și XIII s-a extins, formă care se păstrează și azi. În acest complex se găsesc Capela Regală St. Peter ad Vincula, Muzeul Fusilierilor (regiment de armată), Arsenalul Regal, Casa Bijuteriilor regale, în care se găsesc bijuterii vechi din sec. XVII. În Turnul Alb se află Capela St. John.

În decursul timpului turnul a avut mai multe întrebuințări ca armurărie, trezorerie, monetărie. În secolele XV-XVII a devenit celebra închisoare în care au fost închiși mai mulți regi și regine înainte de execuție, care avea loc, cel mai frecvent, pe Dealul Turnului (Tower Hill). Între cele două Războaie Mondiale turnul a fost utilizat din nou ca închisoare pentru cei ce se ocupau cu spionajul. După terminarea Războiului Al Doilea Mondial a fost restaurat și, actual, este un obiectiv turistic principal al Londrei.

Am coborât pe malul Tamisei de unde panorama era splendidă. Pe malul celălalt, în dreapta podului, se vedea turnul The Shard of Glass (ciobul de sticlă), construit între anii 2009-2012. Înalt de 309 m, cu 72 de etaje, în el funcționează birouri, până la etajul 28, următoarele trei etaje sunt ocupate de restaurante de lux, deasupra 18 etaje ale Hotelului Shangri-La și peste, 10 apartamente de lux. În stânga lui se afla Primăria Londrei.

Podul Turnului, Tower Bridge, ridicat între anii 1886-1894, are o lungime de 244 m, înălțime de 64 m, este singurul pod basculant al Londrei care, prin ridicarea celor două părți mobile, permite traficul naval pentru vasele mari. Se deschide după solicitarea în scris a acestora, făcută din timp. Deasupra, între cele două turnuri care-l mărginesc, se află o trecere pietonală, o pasarelă ridicată la 43 m înălțime care a fost acoperită în 1982. A fost reparat și modernizat de mai multe ori. În partea din sud, în interiorul podului se află Expoziția Turnului care afișează momente din istoria podului.

A trebuit să pășim și noi pe acel pod, deasupra Tamisei. În stânga podului am văzut docurile Butler’s Wharf. Inițial, pe acel loc a funcționat o fabrică care producea ciocolată și biscuiți. Între anii 1865-1873 au fost construite clădirile în care se depozitau și se expediau mărfurile venite în Portul Londrei, în specialul ceaiul venit din colonii. Începutul secolului XX l-a scos din uz și din 1980 în el funcționează, la parter restaurante și magazine, iar deasupra apartamente de lux.

Pe partea cu Tower of London se arătau Turnul St. Mary Axe și în stânga lui Turnul Walkie Talkie. St. Mary Axe a fost ridicat pe fostul loc al Bursei Baltice în anul 2004, în inima centrului financiar al Londrei. Poartă și porecla de Gherkin, dată de londonezi pentru forma sa care se aseamănă cu un castravecior. Are 40 de etaje ocupate de birouri, la etajul 38 camere private pentru dineuri, la etajul 39 un restaurant și la etajul 40 un bar, în care se poate urca contra unei taxe și se poate vedea panorama Londrei.

Am revenit pe malul Tamisei, lângă London Tower și ne-am întors la St. Paul’s Cathedral de unde am schimbat traseul pentru a ajunge pe renumita stradă, Oxford street.

În dreapta noastră am văzut The Church of the Holy Sepulchre without Newgate (Biserica Sfântului Mormânt), nume primit în sec. XII, în timpul cruciadelor, ca referire la biserica din Ierusalim. Biserica a fost reconstruită în secolul XV, ruinată în marele incendiu din 1666 și restaurată în 1878. Este una dintre puținele care au scăpat bombardamentelor din cel de Al Doilea Război Mondial. În interior, în culuarul de nord se află Capela Muzicienilor, în care se păstrează Cartea de amintire a muzicienilor.

Am trecut pe lângă clădiri vechi intercalate cu cele noi, din sticlă, un amalgam de trecut și prezent care nu era pe placul meu.

Am ajuns pe strada Oxford cu renumitele ei magazine de lux. Fiind sâmbătă era o agomerație de persoane asemănătoare cu ambuteiajele din trafic. Știam că în capătul estic al străzii se află cartierul Soho, din păcate nu l-am văzut. Ne-am grăbit să ajungem la Marble Arch și să intrăm în Hyde Park, unde atmosfera era mai degajată. Am trecut pe lângă Speaker’s Corner, „Colțul Vorbitorilor”, o tribună de pe care orice persoană doritoare se poate exprima în public pe orice temă, loc unde au avut loc și demonstrații politice, mitinguri neoficiale.

Am ajuns la Animals in war, Memorial ce comemora animalele care au fost folosite și au murit în decursul anilor de război. A fost dezvelit în anul 2004. Cuprinde statui de animale de diferite specii în jurul unei plăci inscripționate în memoria lor. Cea care m-a emoționat cel mai mult a fost: „Ele nu aveau de ales.” („They had no choice.”)

La început, terenul pe care se întinde Hyde Park a fost o pădure ce înconjura o mânăstire, apoi terenul de vânătoare a Regelui Henry al VIII-lea, unde aveau loc și duelurile. În anul 1730, în centrul terenului s-a construit un lac artificial, Lacul Serpentine, în vestul căruia, actual, se află Galeria Serpentine care expune opere de artă contemporană. S-au creat alei pentru plimbările familiei regale. Până în 1850 a fost populat cu căprioare. În decursul timpului s-a transformat într-un parc în care s-au ridicat mai multe monumente, memoriale și fântâni, Achilles of the Wellington Monument, Boy and Dolphin Fountain, Calvary Memorial, Holocaust Memorial, Joy of Life Fountain, Norwegian War Memorial, Queen Caroline Memorial, 7/7 Memorial, Reformers’ Tree. La est de lac, în anul 2004 s-a construit Fântâna Memorială Prințesa Diana.

În Kensigton Gardens, ce constinuă Hyde Park, am văzut Memorialul Albert (Albert Memorial), dezvelit în 1872. Comemorează moartea Prințului Albert, soțul Reinei Victoria, în urma îmbolnăvirii de tifos. La bază, jur împrejur, sunt frize cu poeți, pictori, muzicieni, etc. sculptați (187 sculpturi), ce arată dragostea Prințului pentru arte. În cele patru colțuri, sunt postate statui ce reprezintă Europa, Asia, Africa și America. La nivelul superior sunt postate statui ce semnifică comerțul, agricultura, fabricile și ingineria. În mijloc este statuia aurită a Prințului și aproape de vârful marcat de o cruce sunt postate statui ale îngerilor.

Cu mijloacele de transport în comun, care nu erau chiar ieftine, am ajuns în sud-estul Londrei, la hotelul în care ne rezervasem cazarea, lângă Centrul ExCel, care între anii 1855-1940 a fost cel mai mare centru industrial și comercial din zonă. A fost închis în 1980. Actual funcționează ca Centru Expozițional ExCel.

În spatele hotelului, am ieșit pe malul apei. În stânga am văzut Podul Reginei Victoria. Vis a vis se aflau clădirile unuia dintre docurile ce formează London Royal Docks.

În depărtare, în Peninsula Greenwich, se înălța o cupolă albă, The Millenium Dome, (Domul Mileniului). A fost construit cu formă de cort, susținut de 12 piloni, fiecare cu înălțime 100 m, unul pentru fiecare oră a zilei și fiecare lună a anului. Inițial a fost folosit pentru Millenium Experience, deschisă în decembrie 2000 pentru a celebra începutul mileniului trei. Expoziția a fost demolată, a rămas doar cupola O2. La marginea ei de vest trece primul meridian. În spatele lui se profilau clădirile complexului Canary Wharf, situat pe locul Docurilor West India, închise în 1980, pe Isle of Dogs (insula câinilor).

În apropiere, între docurile de nord și cele de sud, se afla Aeroportul Central al Londrei (London City Airport). Din păcate noi a trebuit să traversăm orașul și să ieșim spre Aeroportul Heathrow. A trebuit să fim atente pentru a ajunge la Terminalul 4, de unde urma să zburăm acasă. Aeroportul se întinde pe o foarte mare suprafață iar cele cinci terminale se află așezate aleator, distanțele dintre ele fiind parcurse cu mijloace de transport.

La revedere Londra !

Karlovy Vary, Republica Cehă

Publicat pe 18 iunie 2018 de monica frimu

Răspunde

Karlovy Vary, stațiune balneo-climaterică din nord-vestul Cehiei, supranumită „Orașul Colonadelor”, este situată la baza munților Metaliferi, de-a lungul râului Tepla. A purtat denumirea de Karlsbad până în 1945 când germanii sudeti din țară au fost expatriați. Denumirea Karlsbad semnifica „Baile lui Carol”, împaratul Carol al IV-lea, care a domnit între 1355-1378, avându-și cetatea de scaun la Praga.

Conform unei legende vechi regele Carol al IV-lea, în timpul unei vânători de căprioare s-a rănit la un picior. L-a spălat cu apa unui izvor găsit în apropiere și, în timp, a observat că rana s-a vindecat miraculos. Trăgând concluzia că apa era vindecătoare, în 1370 a ridicat în acel loc o localitate. Din 1522 localitatea a fost dotată cu bază de tratament și izvoare amenajate pentru cure externe. În secolul XVIII a devenit o localitate balneară faimoasă, vizitată de nobilime, regalitate, oameni importanți de cultură, artă, muzică, ca Petru cel Mare, Franz Josef I, Wagner, Tolstoi, etc.

În timpul Primului Război Mondial a fost devastată și localitatea a decăzut. După Al Doilea Război Mondial localnicii, majoritatea germani, au părăsit orașul și a fost repopulat cu coloniști cehi, astfel, actual, cele două limbi, germana și ceha, încă sunt folosite. Pe lângă apele minerale orașul e cunoscut și datorită băuturii tradiționale Becherovka, un bitter din plante și scorțișoară, produs aici, existând și un muzeu unde se poate vedea procesul de producție și istoria lui. De asemenea există un muzeu al foarte căutate sticle Moser.

În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, un medic a descoperit că tratamentul cel mai bun era consumul apelor calde, direct de la izvor, deoarece bioxidul de carbon din ele se evapora foarte repede. Pentru aceasta, în jurul izvoarelor s-au amenajat chioșcuri, mici pavilioane, care treptat, datorită afluxului de vizitatori, s-au transformat în săli decorate artistic.

Sunt 13 izvoare principale, situate în cinci colonade și 66 folosite pentru zonele SPA.

Am parcat în partea locuită și de afaceri a orașului și am pornit în explorarea părții SPA a localității.

Am trecut pe lângă Parcul Dvorak și am văzut Institutul Militar de SPA, care a fost construit între anii 1852-1855, etajat în 1920 pentru mărirea capacității și găzduiește Casa de oaspeți Sadovy Pramen. Lângă clădire se afla Colonada Parcului (Sadova kolonada) cu trei izvoare termale: Izvorul Șarpelui (30 grade), Izvorul Parcului (47 grade) și Izvorul Libertății (60 grade). A fost construită în 1880 cu bolți și coloane din fontă și a fost esplanada pavilionului Balnensky, demolat în 1960, făcând parte dintr-un complex mult mai mare.

Am continuat vizitarea mergând paralel cu râul Tepla, pe malurile căruia erau construite clădiri etajate, colorate, cu destinații actuale de hotel, restaurant, centru SPA, magazin, muzeu, etc.

Peste râul îngust erau plasate, din loc în loc, poduri pentru pietoni, astfel am trecut când pe o parte, când pe cealaltă, pentru a vedea frumusețea acelor case în detaliu.

Am ajuns la primul pavilion construit în Karlsbad, între anii 1871-1881, Colonada Morii. Inițial a fost construit din lemn și la sfârșitul secolului XIX reclădit în stil neo-renascentist, cu 124 coloane corintice, deasupra o terasă ornată cu 12 statui alegorice din gresie, care reprezintă lunile anului.

Am traversat un pod pentru a ajunge pe partea colonadei. La nivelul primelor coloane se afla o sculptură din nisip, care îl reprezenta pe regele Carol al IV-lea.

În interiorul colonadei, în apropierea celor 5 izvoare cu ape terapeutice calde, între 53-65 grade, erau bănci pe care se puteau odihni cei care urmau cura de tratament. În fața ei se desfășura promenada stațiunii, pe care ne-am plimbat și noi.

În față ni se deschideau două drumuri, stânga, dreapta, pe lângă o clădire aflată central.

Am urmat partea dreaptă și am ajuns la Piața centrală unde am văzut Colonada Pieței. A fost ridicată în 1883, de arhitecții vienezi, pentru a acoperi izvorul descoperit de Carol al IV-lea. Construită din lemn, cu decorații lucrate în filigran, vopsită în alb, în interiorul ei se aflau două izvoare: Izvorul Pieței și Izvorul Carol al IV-lea, cu ape peste 60 grade.

Undeva, deasupra acesteia, se afla Colonada Castelului, în care se aflau două izvoare: Izvorul Castelului de Jos și Izvorul Castelului de Sus, cu ape între 50-55 grade. Deasupra pieței se înălța, pe o stâncă, Turnul Castelului (Trziste), ultima rămășiță a castelului gotic, construit de regele Carol IV, în jurul anului 1358. În 1604 castelul s-a ruinat în urma unui incendiu mistuitor, iar în 1604 turnul a fost reconstruit în scop de turn de observație. Astăzi, în clădirea turnului castelului, se află sălile de expoziție și sălile istorice subterane, deschise publicului.

În apropierea colonadei se aflau două sculpturi, una veche, cu simboluri religioase și una din nisip, reprezentând turnul castelului.

Am continuat plimbarea pe malul apei. În locul în care aceasta cotea brusc am văzut Grand Hotel Pupp. A fost fondat de cofetarul Georg Pupp (Jan Jiri Pop) și construit în mai multe etape, în decursul a 11 ani, de către arhitecții vienezi. A fost inaugurat în 1907. A funcționat sub denumirea de Hotel Moscova 40 ani, apoi și-a reluat denumirea de Pupp. Fiind un hotel de lux, în decursul timpului a găzduit multe personalități ca Richard Wagner, Johann Wolfgang Goethe, etc. și spre actualitate, în interior s-au filmat scene din diferite filme, actual găzduind Festivalul de Film Karlovy Vary. La parter se afla Muzeul Grand Hotel Pupp în care erau expuse fotografii istorice ale stațiunii, hotelului, personalităților ce au fost găzduite, obiecte aparținând acestuia în decursul timpului. Anexat clădirii hotelului, se afla Cazinoul (Pup Casino Club).

În depărtare se vedea doar spațiu verde, așa că, am traversat primul pod, pentru a ne întoarce în partea stațiunii aglomerată de clădirile superbe.

Pe stâncile muntelui, în fața noastră, am văzut un crucifix enorm, Keglewicz Kriz.

Am părăsit traseul de pe malul apei și am mers în Piața Mirove pentru a vedea Teatrul Karlovy Vary. Clădirea neo-barocă a fost construită de arhitecții vienezi între anii 1884-1886. Nu am putut vizita interiorul, fiind închis.

Ne-am întors pe malul apei, cu băncile amenajate pentru vizitatori și micile fântâni arteziene care-ți încântau privirea.

Am văzut o clădire pe care scria Sparkasse, o Bancă. A fost construită, în stil art nouveau, între anii 1904-1906, când a fost oficiată ca și casă bancară Karlsbad Stadtsparkasse. Lângă ea a fost casa Franconia. Aceasta a fost demolată în 1924 și banca s-a extins prin construirea unei aripi laterale, aspect pe care îl păstrează și l-am văzut și noi. În 1993 s-a construit o altă bancă și clădirea a fost vândută, trecând în proprietate privată, astfel nu poate fi vizitată.

O ultimă colonadă pe care am văzut-o, a fost Colonada Primăvara sau Colonada Izvorului Fierbinte (Vridelni Kolonada). Era o clădire modernă, prevăzută cu o cupolă de sticlă, care simboliza inima orașului ce bate neîncetat.

În interior, un gheizer natural împingea apa fierbinte, de 72 grade, într-un jet subțire cu o înălțime de 12 m. Erau amenajate mai multe puncte din care se putea servi această apă.

În apropiere se afla Biserica „Sf. Maria Magdalena”, construită între anii 1733-1736, în stil baroc, pe locul unei foste biserici din sec. XIV, distrusă în timp de numeroase incendii.

Am vizitat interiorul decorat cu sculpturi baroce. Am aflat că uneori au loc concerte de orgă.

Știam că există o biserică ortodoxă, Biserica „Sfinții Petru și Pavel”, construită în 1898, asemănător Bisericii „Sfânta Treime” de lângă Moscova, în stil bizantin, din banii colectați de nobilimea rusă. Am întrebat cum puteam să o vizităm. Urcând pe străduțele de pe un deal, am văzut cele 5 cupole placate cu aur. Ne-a părut rău că era închisă și nu am putut vedea picturile și icoanele cu care era decorat interiorul.

Ne-am întors și trebuia să ne pregătim, încet, încet, de plecare.

Îndreptându-ne spre mașină, am trecut pe lângă Clădirea Oficiului Poștal, aflată la limita dintre cele două părți ale orașului, cea veche cu izvoarele termale și cea mai nouă, o clădire protejată de stat. A funcționat cu această destinație încă de sub dominația Imperiului Austro-Ungar. Pe fațadă, la al treilea etaj, am văzut patru statui alegorice ce reprezentau telegraful, transportul căilor ferate, transportul naval și transportul corespondenței.

Un oraș de neuitat ! La revedere, cu siguranță !

Baia de Criș, Țebea-Panteonul Moților și Mânăstirea Crișan, județul Hunedoara

Publicat pe 12 iunie 2018 de monica frimu

Răspunde

Baia de Criș este o localitate situată în județul Hunedoara, la poalele Munților Metaliferi și Munților Bihorului, pe cursul Crișului Alb. Am parcat în centru, unde am văzut Biserica ortodoxă și Monumentul Eroilor, ridicat în 2013 în memoria celor căzuți în cele două Războaie Mondiale. La baza lui se află plăci de marmură inscripționate cu numele acelora. Este prevăzut cu un clopot din bronz, care, printr-un dispozitiv electric, sună la fiecare oră.

În apropiere era o biserică lăsată în paragină, Biserica Mânăstirii Franciscane, o clădire masivă din piatră și cărămidă, construită în stil gotic. Construită în secolele XV-XVI, din cauza unui incendiu s-a ruinat, rămânând fără acoperiș. În 1772 a fost reînființată de către călugării care au restaurat-o treptat, în stil baroc. În timpul Revoluției de la 1848 a suferit distrugeri mari dar a continuat să funcționeze până după Al Doilea Război Mondial, când, sub comuniști, a fost închisă. Și-a reluat activitatea după 1990. Din biserica veche s-au păstrat zidurile cu pilaștrii, arcul triumfal, cele două altare laterale și amvonul.

Am traversat un mic părculeț în care se afla Monumentul Avram Iancu și ne-am îndreptat spre Casa-Muzeu Avram Iancu, casa în care acesta a murit.

Avram Iancu (1824-1872) supranumit și „Crăișorul Munților” este simbolul luptei pentru drepturi a românilor din Transilvania secolului al XIX-lea. Deși a provenit dintr-o familie bogată, a terminat Liceul catolic din Cluj, apoi Facultatea de drept, devenind avocat, era un naționalist care susținea drepturile românilor și era adeptul revoluției. În mai 1848, la adunarea din Câmpia Blajului a incitat la revoltă. A devenit conducătorul Țării Moților în Revoluția de la 1848. El a condus armata românilor din Transilvania, pe lângă armata austriacă, împotriva trupelor revoluționare ungare aflate sub conducerea lui Lajos Kossuth. Ca în orice revoltă și armata aflată sub conducerea lui a jefuit multe dintre comunele prin care a trecut. În ciuda acestor atrocități petrecute Avram Iancu rămâne unul dintre eroii naționali. În 1872 a decedat în Baia de Criș, pe prispa casei brutarului Ioan Stupină, zis Lieber, unde a locuit ani de zile. În anul 2003 casa a fost reconstruită și transformată în Casa-Muzeu Avram Iancu în care sunt expuse activitatea revoluționară, bătăliile, prin fotografii, documente, fotocopii, scrisori.

A fost înmormântat, cu funeralii naționale, lângă „Gorunul lui Horea”, în satul Țebea, ce aparține Băii de Criș.

Am vizitat și noi Cimitirul eroilor din Țebea denumit și „Panteonul Moților”, amenajat în amintirea eroilor căzuți în luptele pentru eliberare și unitate națională. Era situat chiar lângă șosea și am parcat într-un loc amenajat. După o plată derizorie am intrat în perimetru cimitirului. La intrare, în partea stângă, am văzut, aliniate, mormintele și crucile comemorative ale eroilor din Războiul de Independență, care au căzut în luptele din 1918, purtate pentru dezrobirea Transilvaniei și a celor căzuți în Primul și Al Doilea Război Mondial. Numărul celor din cimitir, 17 și 82, reprezintă anul morții lui Avram Iancu.

Erau așezate lângă Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, construită între anii 1893-1896, pe locul uneia mai vechi din 1783. A fost renovată în 1966, 1984, 1990. Interiorul, nepictat, expune brâuri tricolore și tablouri ale eroilor și martirilor neamului. Fiind unica biserică din România în care se găsesc aceste simboluri naționale, i s-a dat și denumirea de Biserica cu tricolor.

Cel mai vechi monument istoric este „Gorunul lui Horea”, de aproape 400 de ani. Sub el, în 1784, s-au adunat moții nemulțumiți și Horea i-a îndemnat la răscoală. În timpul construcției bisericii lângă gorun au fost depozitate materialele necesare care au deteriorat copacul. Pentru a nu se pierde acest simbol, în 1924 copacul a fost cimentat în interior, legat cu cercuri metalice la exterior și tăiat din înălțime. Astfel ajutat, a dat o nouă ramură laterală. În 1947 a fost îmbrăcat total în ciment și în 1977 ramura laterală a fost susținută cu un stâlp de beton. Din păcate, în 2005, în timpul unei furtuni mari, a fost ruptă, astfel, actual, se poate vedea doar trunchiul îmbrăcat în beton. Din ramură s-a sculptat o cruce, Crucea lui Horea, care, în 2007, a fost protejată cu o vitrină din sticlă.

În apropiere se aflau alți goruni plantați în 1924, la 100 de ani de la nașterea lui Avram Iancu, pentru Regele Ferdinand, Regina Maria și Generalul Henri Mathias Berthelor.

Am văzut mormântul lui Avram Iancu, din 1872, pe care era o lespede concepută de Nicolae Iorga, amplasată în 1924, când cimitirul a fost reorganizat. În apropiere se aflau mormintele a doi reprezentanți ai mișcării revoluționare de la 1848.

Am continuat drumul spre satul Crișan, comuna Ribița, unde s-a născut al treilea conducător al Răscoalei de la 1784 din Transilvania, Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, unde se afla Mânăstirea Crișan, denumită și Mânăstirea Vaca, o mânăstire ortodoxă în care trăiesc călugări. Prima mânăstire a fost construită în sec. XVI și a funcționat până după Răscoală, când a fost deteriorată în urma unor alunecări de teren, apoi de incendii și a fost părăsită. Ulterior, în documente este amintită ca teren imobiliar intrat în proprietate particulară. În 1989 a fost cumpărat terenul de către forurile bisericești și din 1992 a început construcția actualei mânăstiri. S-au ridicat Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, altarul de vară „Izvorul Tămăduirii”, chiliile și anexele gospodărești.

Am intrat în perimetrul mânăstirii pe o poartă de lemn. În partea dreaptă am văzut niște ziduri ruinate și, la capătul lor, o cruce.

Am trecut pe lângă o clădire în care erau cazați oameni veniți în pelerinaj, apoi pe lângă chiliile călugărilor.

Am ocolit biserica, care era construită cu intrarea spre deal.

Am intrat dar, deoarece se oficia o cununie, pentru a nu deranja, nu am putut fotografia decât ceva ca amintire.

În fața bisericii era amenajat un mic lac, într-o zonă plin cu nuferi. Ocolindu-l prin partea dreaptă se putea ajunge, urcând mai multe trepte betonate, la altarul de vară.

Spre ieșire am fost conduse de unul dintre călugări, care ne-a povestit istoria ei.

Ne-am întors în comună pentru a vedea Biserica „Sf. Ierarh Nicolae” din Ribița, ridicată în 1417. Datorită vechimii și picturilor bizantine, cele mai vechi din Ardeal ce se păstrează întregi, a fost înscrisă în Patrimoniul European al Monumentelor Istorice. A fost construită din piatră de râu. În decursul anilor a fost renovată de mai multe ori, ultimele reparații datând din anul 1990. În secolul XVII picturile au fost acoperite cu tencuială datorită Reformei din acel secol. În anii 1994 și 2009-2010 au fost restaurate o parte din ele. Din păcate nu am putut vizita interiorul, fiind închisă.

După o zi de neuitat, pe drumul spre casă, în județul Arad ne-am oprit pentru a imortaliza ceva inedit. Pe peretele dealului erau niște inscripții colorate bizare. Un personaj, parcă venit din alte galaxii, ne-a explicat că acolo se afla Clubul Milenium 3×1 care avea o ușă de intrare direct în stâncă. A fost amenajat în interiorul unui fost buncăr din cel de Al Doilea Război Mondial.

Biserici de lemn în județul Arad

Publicat pe 11 iunie 2018 de monica frimu

Răspunde

Într-o zi de septembrie, ca să profităm de timpul încă frumos, am plecat să vizităm câteva biserici de lemn din județul Arad.

După aproximativ 100 km am ajuns în Buteni, localitate situată pe malul Crișului Alb, la poalele Dealurilor Cuiedului, în Depresiunea Zărandului. Numele provine probabil de la ocupația de bază a locuitorilor, de a confecționa butoaie (bute). Localitatea e atestată din 1387. În Buteni au avut sediul Protopopiatul ortodox, Judecătoria și vama dintre Transilvania și Ungaria.

Am trecut pe lângă Biserica Baptistă Buteni, construită în 1936.

Am continuat drumul spre comuna Brazii de unde, până în satul Buceava-Șoimuș, am parcurs 6 km neasfaltați. A meritat efortul. Peisajele erau minunate și, în sat, parcă ne-am transferat în timpuri vechi.

După o scurtă așteptare a persoanei ce deținea cheile de la intrare, am urcat pe un deal, unde se afla Biserica de lemn „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”. Ceea ce se știe depre ea, după datele arhitecturii ecleziastice, este că a fost construită în sec. XIII, în localitatea Iacobini, unde în 1775 a fost sfințită cu hramul „Sf. Teodor Tiron”. A fost vândută și mutată în Buceava-Șoimuș, în anul 1867.

Pe pereții naosului erau descrise scene din teoria Sfinților Militari și în altar cea a Marilor Ierarhi.

Pe bolta naosului erau pictați Sf. Ioan Botezătorul și, spre altar, Emanoil.

Partea cea mai bine conservată reprezintă Răstignirea între tâlhari, Maria și Ioan de o parte și alta a tronului și Apostolii cu câte o carte în mână, stând pe o laviță cu decor floral.

Ne-am întristat văzând această minunăție în ruină. Ni s-a povestit că au existat și icoane pe sticlă care au dispărut. Se păstrează doar patru icoane pe lemn: Isus Hristos, Maria cu Pruncul, Sf. Nicolae și Sf. Dumitru. Explicația localnicului era că, fiind un sat izolat, probabil că s-a uitat de existența lui și, pe lângă asta, pentru forurile la putere nu mai contează istoria acestui neam. A trebuit să-i dăm dreptate.

Ne-am întors până la Gurahonț și am pornit, pe un alt drum neasfaltat, în total sub 30 km, spre a vedea Biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului” din Poiana, sat al comunei Vârfurile, construită în anul 1751. Fiind o biserică izolată, deservea casele izolate, ridicate ici, colo, pe munte și, care, în totalitate aparțin de satul Poiana. Localnicul care ne-a povestit despre istoria bisericii, cel care ne-a descuiat pentru a vedea interiorul, era nedumerit. De ce nu este și această biserică inclusă pe lista monumentelor istorice ? Aceeași explicație ca și la Buceava-Șoimuș ?

În interior, dezastru. Picturile vechi au dispărut sub un strat de vopsea și aranjamentul era, după părerea mea, complet nepotrivit.

Ne-am întors supărate spre Gurahonț. Chiar nu-i pasă nimănui de aceste amintiri ale vremurilor trecute ?

În drum am văzut o carieră de piatră încă funcțională.

Ne-am îndreptat spre un alt sat, ce ținea de comuna Vârfurile, pentru a vedea o altă biserică veche. Am ajuns în Avram Iancu, cu denumirea Aciuva până în anul 1926. În centrul satului, una lângă cealaltă, erau două biserici. Inițial, în sec. XVIII a fost construită Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli” și, pe locul ei, în 1925, Biserica „Cuvioasa Paraschiva”, o biserică din zid. Lângă ea s-a construit între anii 2006-2010 Biserica „Înălțarea Domnului”.

Pe drumul din ce în ce mai rău, pe care nu-l băgam în seamă, privind în jur merii, perii, prunii încărcați de roade, am ajuns să vedem, lângă un stejar secular, Biserica „Sfinții Cosma și Damian” Vidra, sat aparținând comunei Vârfurile. Istoricii o datează din 1724, a fost restaurată în 1800 și între anii 1962-1965, când au fost ridicați pereții pe un soclu din piatră și au refăcut clopotnița sub altă formă, paralelipipedică. Pictura, păstrată parțial, datează din 1851.

Am traversat comuna Vârfurile, trecând prin centru, unde se aflau Primăria și sediul Poliției.

După câțiva kilometri, am cotit la stânga, spre satul Cristești, comuna Hălmagiu. Am căutat pe cineva care să poată să ne arate biserica veche. Oamenii erau ocupați cu strânsul recoltei, din care am fost poftite să gustăm și noi.

Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Cristești, Hălmagiu a fost construită, potrivit tradiției orale, în anul 1860 și a fost pictată, direct pe lemn, în 1865. Până în 1916 a fost acoperită cu șindrilă, an în care a fost înlocuită cu țiglă. Ultima renovare a fost făcută în anul 1969.

În biserică se păstrează multe manuscrise și cărți din secolele XVIII și XIX.

În satul Tisa, aparținător comunei Hălmagiu , era o altă biserică veche. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea a fost ridicată o biserică de lemn, care s-a pierdut în negura vremii. În 1770 s-a construit Biserica de lemn „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Tisa, Hălmagiu. În timp, prin mai multe renovări, a fost schimbată forma ei inițială. Astfel, în 1846, prin lărgirea interiorului, s-au deteriorat picturile, în sec. XIX, s-a transformat în stil baroc turnul, în 1933 acoperișul de șindrilă a fost înlocuit cu unul din tablă. Din păcate era închisă și nu am găsit pe cineva să ne poată arăta interiorul.

Ne-am oprit în centrul comunei Hălmagiu, lângă Parcul central și Pensiunea Hanul Moților, pentru a ne răcori puțin. Era o zi de toamnă foarte caldă și după atâtea drumuri prin praf simțeam nevoia. Urma drumul de întors la Arad.

Castelul Warwick, Anglia

Publicat pe 5 iunie 2018 de monica frimu

Răspunde

Ne-am îndreptat spre orașul Warwick, situat în comitatul Warwickshire, regiunea West Midlands, Anglia, pe malul râului Avon, spre a vizita renumitul castel aflat acolo. Am trecut pe lângă Poarta de Est cu Capela „Sf. Petru” spre parcarea aflată lângă Castelul Warwick.

Inițial, în anul 914, a fost construită o fortificație din lemn, pentru protecția împotriva invaziilor vikingilor danezi. În 1068 William Cuceritorul a ridicat o fortăreață, mult mai mare, din piatră. În 1088 Henry de Beaumont a devenit primul conte de Warwick. Acesta a fondat în interiorul castelului Biserica Tuturor Sfinților (anul 1119). Castelul a fost deținut cu rândul de conții de Warwick și regii Henric I, Henric II, Henric III. Între anii 1330-1360 al unsprezecelea conte de Warwick, William de Beauchamp, a construit pe latura de nord-est o intrare fortificată și, de o aprte și de cealaltă câte un turn, Turnul lui Cezar și Turnul lui Guy, turnuri rezidențiale. Turnul lui Cezar avea la subsol o temniță în care au fost ținuți prizonierii din bătălia de la Poitiers (1356), astfel a fost cunoscut și ca Turnul Poitiers. S-a construit și o fațadă cu vedere spre râu în fața căreia se afla un parc.

Până în 1480, castelul a aparținut conților Warwick, ultimul conte, al șaptesprezecelea, fiind Edward Plantagenet, apoi a fost preluat de Henric al VII-lea. În 1480, sub regele Richard al III-lea, în afara castelului s-a început construcția la două turnuri, Turnul Bear și Turnul Clarence, cu scop de apărare în cazul unei revolte a garnizoanei. Regele decedând, construcția s-a oprit și turnurile au rămas neterminate. În sec. VII zidurile de apărare au fost consolidate. A funcționat ca cetate până când a intrat în posesia lui Sir Fulke Greville, care l-a transformat într-o casă de locuit impunătoare și teritoriile exterioare în grădini. Părți din castel au fost deschise pentru vizitare. În 1759 a fost numit Conte de Warwick și familia a deținut castelul până în 1978, când a fost cumpărat de Grupul Tussauds. În 2007 acesta a fuzionat cu Merlin Distracții și sunt actual proprietarii castelului.

În anul 2001 castelul a fost inclus pe lista celor mai importanta 10 clădiri istorice din Marea Britanie.

După ce am plătit biletul de intrare, am trecut printr-un mic pasaj de verdeață și ni s-a înfățișat castelul, situat pe un mic deal. Înaintând, pe marginile aleii erau montate corturi, se aflau personaje îmbrăcate de epocă și, fără să ne dăm seama, am depășit poarta de intrare, astfel am vizitat Grădina Trandafirilor.

Ne-am întors și am intrat pe poarta dintre Turnul Clarence și Turnul Bear.

În fața noastră se desfășura Curtea centrală, un platou mare cu iarbă înconjurat de zidurile cu turnuri și clădirile castelului, care se puteau vizita contra cost. În partea stângă am văzut aripa de locuit și capela.

Am intrat în Sala Mare unde am văzut armele și armurile folosite în nenumăratele războaie purtate.

Am trecut într-o decorată ca sală de mese regală.

La etaj, încăperile de locuit erau amenajate cu mobilier specific sec. al XIX-lea și figurine din ceară, parcă reale, care efectuau diferite activități. Descriau camerele de locuit ale unor regi sau regine, munca depusă de servitori, activitățile de relaxare, în total stilul de viață în perioada respectivă.

Am trecut printr-o mare bibliotecă cu cărți de epocă reale.

Am vizitat și mica capelă în care se intra printr-un zid de piatră sculptat.

Ieșind, ne-am îndreptat spre pavilionul de pe partea râului Avon (Riverside Pavillion). În dreptul turnului Time Tower am urcat pe zidurile de apărare.

Într-o parte ni s-a arătat Curtea centrală în toată splendoarea ei.

În cealaltă parte, peste râu, într-o pajiște amenajată pentru turniruri demonstrative, se afla o catapultă. A fost construită în Danemarca după modelul original, înaltă de 18 m și greutate de 22 tone și adusă la castel în 2005.

Am străbătut zidul până în partea opusă, de unde am coborât printr-un gard viu de verdeață.

Am întâlnit un „oștean”, personaj dintre cele câteva care, contra unei sume, se fotografiau cu turiștii.

Am urcat prin turnul The Mound, pe o scară metalică în spirală, în întuneric, ceea ce făcea incursiunea și mai interesant, pentru unii chiar înfricoșătoare, datorită legendelor care circulau. Astfel, se spune că acest castel este bântuit de Margaret Pomeroy. Aceasta avea o soră, Eleonor și ambele erau îndrăgostite de același bărbat. Din gelozie, Eleonor a întemnițat-o pe Margaret și a lăsat-o să moară de foame. O altă legendă este mai macabră. Doamna Albastră, fata unui lord nomad, a fost violată de acesta. A rămas însărcinată și la naștere și-a strangulat copilul.

Am ieșit la lumină, am coborât pe metereze, de unde ni s-a înfățișat în depărtare orașul și în apropiere marea masă de turiști.

Am coborât și am părăsit Curtea Centrală. În teritoriul înconjurător am văzut o porțiune amenajată cu corturi în care se etalau diverse activități și meșteșuguri din acea perioadă sau se puteau achiziționa suveniruri, cumpăra băuturi răcoritoare, chiar mâncare, mulți dintre vizitatori preferând să ia masa la iarbă verde.

O ultimă privire și ne-am îndreptat spre ieșire.

Ca în multe locuri turistice, ieșirea se făcea printr-un magazin cu suveniruri, dulciuri, vederi, chiar săbii și armuri.

Doream să vedem biserica a cărui turn îl văzusem de pe metereze astfel, ne-am orientat după el. Am trecut pe lângă casele centrale, unele cu terase amenajate, la care lumea se relaxa la un ceai, la o bere.

În capătul străzii se afla „Biserica Sf. Maria” (Collegiate Church of St. Mary), biserică universitară, construită în 1123 o dată cu un Institul teologic. În timp s-a ruinat, supraviețuind doar cripta. În sec. XIV a fost refăcută, în timpul lui Thomas de Beauchamp, conte de Warwick, în stil gotic perpendicular. Ulterior s-a construit Capela Maicii Domnului cunoscută și sub denumirea de Capela lui Beauchamp.

În 1546 Colegiul a fost desființat și biserica a fost cedată burgheziei din Warwick. În 1693 a fost avariată de un mare incendiu când nava centrală și turnul au fost distruse. În 1704 a fost reconstruită în stil gotic și turnul a fost ridicat pe o înălțime de 40 metri.

Interiorul era sobru, decorat cu coloane și vitralii.

Capela mi-a atras atenția, fiind foarte decorată în comparație cu restul bisericii.

Am văzut mai multe orgi, de diferite dimensiuni, amplasate în diferite direcții, probabil cuplate între ele pentru sunet.

La revedere Warwick !

Poznan, Polonia

Publicat pe 1 iunie 2018 de monica frimu

Răspunde

În drum spre Berlin ne-am oprit, pentru scurt timp, în orașul Poznan, capitala regiunii Polonia Mare (Wielkopolska) și din 1999 municipiu. Este străbătut de râul Warta, afluent al Odrei. Se pare că numele provine de la prenumele Poznan ce semnifică „cel cunoscut”. Pe lângă centrul istoric, turistic, orașul este un puternic centru universitar și cultural în care funcționează patru universități și șaptesprezece școli superioare. Primele menționări despre această localitate datează din 1005. În 1910 a intrat sub dominația Imperiului German și a purtat denumirea de Posen.

Între anii 1918-1919 a avut loc Insurecția sau Marea Revoltă din Polonia împotriva Germaniei și Prusiei, mișcare militară care și-a avut înaltul comandament la Poznan, subordonat guvernului de la Varșovia.

Având la dispoziție doar trei ore am vizitat o partea din centrul istoric al orașului. In apropiere de locul de parcare am văzut Biserica Inimii Sacre a lui Isus și Fecioara de Consolării (Church of the Most Sacred Heart of Jesus and Our Lady of Consolation). Între anii 1244-1253 prinții Przemysł I și Bolesław Pobożny au construit o mânăstire dominicană a căror pereți au supraviețuit până acum. În anul 1500 a fost adăugată în partea de nord a bisericii Capela Doamnei de la Rosary (Doamnei de Rozariu sau Altarul fecioarei de la Rosary), construită în stil gotic târziu. În 1698 a fost avariată de inundații și între anii 1700-1724 a fost reconstruită. Din nou avariată de un incendiu, în 1803, a fost renovată până în 1814. Din 1920 a devenit Biserică Iezuită. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial (1939-1945) biserica a funcționat ca depozit și a fost jefuită de către naziști. Ulterior s-au depus eforturi mari pentru a o aduce la starea inițială astfel în 1963 și în anii 1970-1971 a fost renovată.

Lângă ea, pe locul unde au fost biblioteca mânăstirii dominicane și Capela Sf. Jack , se află Galeria „U Jezuitow”, în care sunt expuse obiecte de cult religios și de artă.

Am trecut pe lângă Biserica Sfântului Sânge al lui Isus. Există o legendă, „miracolului celor trei gazde”, în care se povestește că în 1399 un grup de evrei a profanat anafura folosită la împărtășanie.

A fost construită la începutul sec. XVIII (1704) într-o casă ce aparținea unei familii (Swidow-Szamotulski) deși autorizația de construcție a fost eliberată în 1668 de Regele Jan Kazimierz. Se speculează că întârzierea s-a datorat carmelitelor care doreau terenul din interiorul orașului. Fațada a fost decorată în stil baroc și prezintă un portal de intrare și două uși. În sec. XVII Ordinul Carmelitelor a preluat-o și casa a fost transformată într-o biserică cu două etaje păstrând pereții originali în stil gotic. Între 1912-1920 a fost recondiționată.

În interior se găsesc trei altare- Altarul principal, Altarul Fecioarei Îndurerate care îl susține pe Isus mort și Altarul din Sf. Kajetana care exprimă înmulțirea pâinii de către Isus.

În subsol există o fântână cu apă „vindecătoare”. În fața ei se află un altar cu statuile Sf. Stanislawa, Sf. Wojciech, Sf. Stanislawa Kostka și Sf. Kazimierz în care se oficiază slujbe în timpul Sărbătorii de sâmbătă.

Ne-am îndreptat spre Stary Rynek (Piața Centrală), a treia Piață Veche din Polonia. A luat naștere în 1253 ca loc central al orașului, pe malul râului Warta, înconjurat de clădiri de lemn. În sec. XV jumătate din clădiri au fost reconstruite din piatră și în 1500 doar trei clădiri au rămas în starea inițială restul în stil renascentist. În sec. XVII în piață s-au ridicat patru fântâni cu statui reprezentând figuri mitologice. Până în sec. XIX majoritatea clădirilor au fost ocupate de comercianții evrei și în piață a funcționat sediul autorităților locale. După cel de Al Doilea Război Mondial, în care 60% din clădiri au fost distruse și restul grav deteriorate. S-a încercat restaurarea și reconstrucția lor însă, doar în 1954 a fost aprobat proiectul.

Deși citisem de acasă despre acele clădiri, când au fost construite, cui aparțineau, în ce scop erau utilizate, doar pe câteva le-am recunoscut între minunatele opere de artă care mă fascinau. Printre ele se aflau câteva palate ca Palatul Dzialynski, Palatul Mielzynski, Palatul Gorka care găzduiește Muzeul de Arheologie. Astfel o clădire pe care erau sculpturi impresionante și în vârful căreia trona o pasăre era Palatul Dzialynski.

Ne simțeam ca într-un muzeu unde erau etalate clădiri colorate în care erau amenajate muzee, cafenele, cluburi etc.

Fiecare prezenta o altă pictură, pe un alt fond de culoare.

Pentru a fi în ton, alte case erau decorate cu sculpturi și picturi mai actuale.

În partea sud-vestică a pieței am văzut Fântâna lui Neptun, plasată pe locul celei vechi în 2004.

În partea sud-estică, plasată pe locul celei vechi în 2002, era Fântâna lui Apollo.

Ne-am îndreptat spre obiectivul principal al pieței, Primăria Veche, Ratusz, ridicată în 1300, pe un singur nivel, în stil gotic. În sec. XV a fost extinsă și în sec. XVI a fost ridicat un turn. Distrusă în mare parte de incendiul din 1536 până în 1560 a fost renovată, extinsă, etajată. S-a ridicat o mansardă și o loggie cu trei etaje și în turn s-a instalat un ceas cu două capre mecanice. O legendă spune că locuitorii au fost preveniți de izbucnirea unui incendiu mare, de către capre, astfel s-a evitat dezastrul.

În 1725 a fost avariată de o furtună puternică și până în 1784 complet renovată. Între anii 1010-1013, sub dominație germanică, a fost îndepărtat caracterul renascentist dându-i-se un caracter mai grav. În timpul luptelor pentru eliberarea orașului din 1945 clădirea a fost bombardată. Între anii 1945-1954 a fost renovată și i s-a redat stilul renascentist. Fiind gestionată de Muzeul Național din Poznan între anii 1992-2002 a fost renovată, formă în care am văzut-o și noi. În subsolul clădirii funcționează Muzeul de Istorie. Timpul ne presa și nu am putut vizita interiorul care, după descrierea citită, era grandios, astfel clădirea a fost denumită și ”Perla Renașterii”.

În fața Primăriei se afla singura fântână care a rezistat timpului din 1766, fiind renovată în anii ’90, Fântâna Proserpina (Persefona la greci). Construită în stil rocococo, pe pereții bazinului sunt patru bazoreliefuri ce semnifică foc, aer, apă, pământ. Lângă ele se află stema orașului.

De la Primărie am trecut pe lângă un șir de case colorate sub arcadele cărora, ca în toate locurile vizitate de mulți turiști, erau magazine de suveniruri. Totuși, și așa, s-a păstrat într-un fel tradiția deoarece casele, construite în 1535, au fost ale negustorilor care vindeau aici pește, sare, lumânări etc.

În piață, vara, au loc evenimente culturale și spectacole de teatru. Din 2010 există și o machetă metalică tridimensională, plasată în colțul de sud-vest al pieței, care descrie individual clădirile, pentru a putea fi citite în alfabetul Braille.

Făcând un tur al pieței, în fața Muzeului Național al Armelor și Muzeul Militar Wielkopolska se afla Statuia Sf. Ioan Nepomucene, construită în 1724. Orașul fiind inundat de multe ori, s-a înălțat această statuie, sfântul fiind considerat protector împotriva inundațiilor. Acesta era un sfânt național al Cehiei care, la poruncă regală, a fost înecat în râul Vltava.

În spatele Primăriei am văzut clădirea în care se afla Cântarul Orașului (Waga Miejska). Prima clădire, din lemn, a fost construită o dată cu piața centrală, în sec. XIII, apoi, în 1563 a fost extinsă și construită din cărămidă, în stil renascentist. În timpul prusacilor a fost înlocuită cu o clădire a unei noi primării, care, timp de 200 de ani, până în 1778, nu a funcționat. În 1890, fiind o ruină, a fost demolată și s-a construit o altă clădire pentru sediul autorităților orașului. În cel de Al Doilea Război Mondial a fost grav avariată, apoi , între anii 1950-1960 reconstruită după modelul celei anterioare. Ce am văzut noi a fost rezultatul ultimei renovări din 2002. În clădire funcționează o porțiune pentru oficierea nunților și, din 2009, centru cultural cu expoziții, concerte, spectacole etc.

Lângă Cântarul Orașului am văzut Odwach, clădirea Gărzii Orașului. A fost construită între anii 1783-1787, în stil clasic. În ea a funcționat Garda Orașului, mai apoi Poliția și în perioada interbelică închisoarea garnizoanei. A fost avariată grav în luptele de eliberare din 1945 și reconstruită între anii 1949-1951. Din 1961 a devenit muzeul Mișcării Muncitorești, actual Muzeul revoltei Wielkopolska din 1918-1919.

Am părăsit piața și ne-am îndreptat spre Biserica Parohială„Sf. Stanislav” (Kosciol Farny), numită și Fara. A fost construită de către iezuiți între anii 1651-1701, în stil baroc, completată cu elemente de fațadă și turla până în 1732. După expulzarea iexuiților din 1773 a devenit Biserică Parohială. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, a devenit catedrală până la restaurarea catedralei orașului, grav avariată. Face parte dintr-un complex împreună cu Colegiul Iezuit.

Intrând, în fața noastră am văzut altarul mărginit de două sculpturi mari, în dreapta Sf.Stanislav Kostka și în stânga Sf. Stanislav Episcopul.

Pentru gustul meu, biserica mi s-a părut prea încărcată cu elemente de decor și întunecoasă.

În partea opusă altarului am văzut orga, imensă (din 1876), folosită la concerte, susținute foarte frecvent în scopul colectării de bani, folosiți pentru renovarea bisericii.

Am trecut pe lângă Colegiul Iezuit, prima instituție de învățământ superior din Poznan, construit în 1571. Se studiau atât materiile umaniste cât și cele realiste. Era dotat cu laboratoare, un observator astronomic, chiar și un teatru. În 1773, Ordinul iexuit fiind suprimat, s-a unit cu cu Academia Lubranskia și au format Școala voievodală.În 1793 orașul intrând sub ocupația Prusiei, școala a fost transformată în gimnaziu. Între anii 1815-1830 a devenit reședința guvernatorului Marelui Ducat al Posnaniei. După cel de Al Doilea Război Mondial clădirea a intrat în posesia Consiliului Municipal.

Am părăsit orașul Poznan pentru a ne îndrepta spre ținta noastră, Berlin.

Liverpool, Marea Britanie

Publicat pe 21 mai 2018 de monica frimu

Răspunde

Liverpool este unul dintre principalele orașe ale Angliei, un port important la Oceanul Atlantic, în 2004 a fost înscris pe lista UNESCO și în 2008 a fost declarat Capitală Europeană a Culturii. Are peste 800.000 de locuitori și posedă peste 2500 de clădiri istorice. Aici se găsește cel mai vechi cartier chinezesc din Europa.

Prima pe care am vizitat-o a fost Catedrala Anglicană Liverpool. A fost construită în centrul orașului, pe muntele Sfântului James. Piatra de temelie a fost așezată de regele Edward VII în anul 1904. În 1910 a fost terminată Capela Fecioarei. Interesant este faptul că arhitectul principal care s-a ocupat de construcție era catolic. Până în 1924 a fost construit altarul și turnul clopotniță înalt de 100 de metri. A fost prevăzut cu 13 clopote, „clopotele Bartlett” după numele celui care a finanțat mult construcția. Lucrările au încetinit în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Construcția a fost finalizată în 1978. La slujba de sfințire a fost prezentă și regina Elisabeta a II-a.

Catedrala este sediul Episcopiei din Liverpool. Este a doua ca lungime din lume și ca suprafață a cincea, ocupând o suprafață de 9.600 metri pătrați. A fost construită din gresie.

Ajungând în dreptul porții de intrare, în fața căreia se aflau o mulțime de scări, nu mică ne-a fost mirarea să vedem amenajată o terasă unde oamenii luau masa sau consumau un suc, o cafea.

Interiorul este enorm, cu o capacitate maximă de 2300 de persoane.

Păstrează a doua orgă ca mărime din Regatul Unit (9765 de tuburi) și o trompetă militară.

Ce ni s-a părut ciudat, față de alte locuri din lume în care am vizitat mai multe catedrale, a fost că în interiorul acesteia se găsea structura arhitectonică cu destinațiile ei religioase întrepătrunsă de locuri de relaxare, magazine de suveniruri, fast-food, bar, indicate prin afișe, situate pe laterale.

Existau mai multe capele în care se țineau slujbe.

După ce am vizitat și cripta am părăsit catedrala.

Lângă ea se afla o clădire foarte frumoasă, colorată, Școala Primară LIPA.

Cu mașina ne-am îndreptat spre partea de pe malul apei a centrului orașului. Din mers am văzut „St. Luke” Church. Biserică anglicană parohială (Bombed Out), construită între anii 1811-1832, în stil gotic, foarte avariată în 1941, a rămas o ruină care astăzi este păstrată ca memorial al celor pierduți în război și în care se desfășoară evenimente, expoziții, etc.

Am văzut Catedrala Metropolitană „Christ the King”, romano catolică, sediu al Arhiepiscopiei. A fost construită în locul unei catedrale mai vechi, „Sf. Nicolae”, finalizându-se în 1856 Capela Sfintei Fecioare. Lucrările la o nouă catedrală au fost sistate și a rămas să funcționeze Biserica „Doamna Noastră Imaculată”, ca biserică parohială, până în 1980 când a fost demolată. În apropierea ei, din 1933 au început lucrările la o nouă catedrală catolică. Sa- construit cripta și din nou lucrările au fost sistate din lipsă de fonduri. Actuala catedrală a fost construită între anii 1962-1967 în apropierea acelei cripte. Are o bază de forma unui con cu 13 capete în jur și la mijloc un turn ca un trunchi de con, prevăzut cu 4 clopote. Deasupra intrării prezintă o structură în formă de pană. În interior se află o orgă cu 4565 tuburi.

Am trecut pe lângă Lime Stret Station, stația de cale ferată terminală și principala stație ce deservește centrul orașului. Clădirea construită între 1833-1836, extinsă în 1867. După naționalizarea căilor ferate în 1948 s-au construit înconjurător spații comerciale și de birouri. În 1970 celelalte terminale au fost închise și stația a deservit întregul oraș. În interior funcționează birouri, magazine, cafenele, puncte pentru bagaje, etc.

În apropiere era o clădire înconjurată de coloane și statui, parcă ne-am transmutat în Grecia antică. St Georges Hall a fost construită începând din anul 1800 din fonduri adunate pentru o sală de de concerte, festivaluri muzicale, etc. Clădirea s-a deteriorat în timp și din 2007 a început restaurarea ei. În partea de vest se află Grădinile St George.

De aici ne-am îndreptat spre docurile orașului. Între ele se disting Docurile Albert care cuprind cinci clădiri portuare și depozite, deschise în 1846. Au fost construite din fontă, cărămidă, piatră și nu s-a folosit lemnul, o idee progresistă pentru acea perioadă.

Inițial navele erau încărcate și descărcate direct din depozite, apoi au fost dotate cu macarale hidraulice. În cel de Al Doilea Război Mondial au funcționat ca bază pentru flota britanică, perioadă în care, în 1941, au fost puternic avariate prin numeroasele raiduri ale inamicilor. După război a urmat o perioadă de declin, s-au făcut numeroase planuri pentru a putea fi folosite dar au rămas nefinalizate și în 1972 au fost închise. Din 1981 s-a început reamenajarea lor și în 1988 au fost din nou deschise.

Spre interior clădirile sunt susținute de coloane dorice din fontă, înalte de aproape 5 metri. Din 2008 în incinta docurilor s-au amenajat spații comerciale, baruri, cofetării și au fost transformate într-o mare atracție turistică.

Am pornit la pas prin docuri unde am vizitat Galeriile Tate, deschise în 1988 și extinse în 1998. Sunt expuse operele ce fac parte din Colecția Tate, colecția națională de artă britanică și artă modernă internațională.

Muzeul Maritim Merseyside, deschis în 1980 și extins în 1986 este o clădire cu patru etaje. La etajul 1 sunt etalate bărci, modele de nave, epave, picturi, istoric al bătăliilor navale. De asemenea se făsește o expoziție „Hello sailor” care afișează viața de gay a marinarilor pe mare. La etajul 2 se află arhivele și biblioteca muzeului și „Art and the Sea” cu tablouri, sculpturi făcute pe mare. La etajul 3 este Muzeul Internațional al Sclaviei deschis în 2007 când s-au împlinit 200 de ani de la abolirea sclaviei în Marea Britanie Între 1500-1865 Liverpool a fost centru al sclaviei fiind transportați de vasele orașului aprox. 1,5 milioane de sclavi africani în fiecare an. La etajul 4 se află un amfiteatru.

În apropiere am vizitat Muzeul Beatles=Beatles Story deschis în 1990. Erau etalate obiecte personale ale artiștilor, fotografii, animație cu muzică și se putea asculta pe un ghid audio povestea sorei lui John Lennon despre istoricul formației.

Am părăsit docurile Albert și am trecut pe lângă Stația de pompare, The Pumphouse, construită în 1870. Ulterior a fost restaurată și transformată în Pub tradițional britanic cu denumirea Casa Pompelor.

Ne-am îndreptat spre Pier Head pentru a vedea faimoasele clădiri „The Three Graces” construite pe fostul George’s Dock. Royal Liver Building, Cunard Building și Port of Liverpool Building reprezintă simbolul orașului. Am fost puțin derutate deoarece, una lângă cealaltă, se situau patru clădiri memorabile.

Prima era George’s Dock Ventilation Station Building. A fost construită între 1931-1934 într-un stil arhitectonic art deco, arhitecții fiind influențați de noile descoperiri din Egipt. Pe clădire am văzut două figuri negre, din onix, care reprezentau ziua și noaptea, demonstrând astfel că tunelul Queensway funcționează după ceas.

Lângă ea, înaintând spre faleza de pe malul, am văzut prima „grație”, Port of Liverpool Building. A fost construită între anii 1904-1907 în stil baroc Edwardian. La intrarea principală am văzut niște sculpturi care imaginau marea și activitățile marinarilor: 3 statui, 2 corăbii pe ocean, figura lui Neptun peste valuri, delfini și globuri.

În partea stângă se afla Muzeul orașului Liverpool, deschis în 2011, în care era expusă istoria orașului.

Lângă clădirea portului, a doua clădire importantă, Cunard Building, a fost construită între anii 1914-1917, într-un amestec de stiluri grec antic cu italian renascentist. În partea de vest, în vârful unei coloane dorice, am văzut o statuie de bronz, „Cunard War Memorial”, ridicată în memoria angajaților uciși în cele două războaie mondiale.

Vis a vis de clădirea Cunnard era o esplanadă, la ora aceea plină de turiști și populație ieșită pentru a se relaxa. Lângă terminalul Mersey Ferries, o aglomerație și sunete unei muzici rock ne-au chemat să urmărim spectacolul live al unei trupe locale.

Gândindu-ne că majoritatea lumii era adunată acolo am plecat să explorăm în continuare orașul. A treia clădire importantă aflată în Pier Head, Royal Liver Building, a fost construită între anii 1908-1911 pentru a găzdui un grup de asigurări, Royal Liver. Este printre primele clădiri din lume la care s-a folosit beton armat. Clădirea este înaltă de 90 de metri și prezintă două turnuri cu ceas, mai mari ca Big Ben din Londra. Pe turnuri au fost așezate două păsări mitice, jumătate cormoran și jumătate vultur, care stau de veghe, una spre râu și una spre oraș. Legenda spune că atunci când acestea vor zbura orașul va pieri. Azi în clădire se află „Royal Liver Friendly Society” a căror membrii comemorează pe cei care au murit în cele 2 războaie mondiale.

Nu departe era Biserica „Sf. Nicolae și Fecioara Maria”, biserică parohială anglicană situată în cartierul de afaceri, înconjurată de clădiri noi, moderne. Inițial a fost construită, pe un fost loc de cult din 1257, Sf. Maria del Quay. Aceasta devenind neîncăpătoare în 1355, în locul ei, s-a construit capela Sf. Nicolae, patronul spiritual al navigatorilor. În capelă se păstrează o carte memorială cu numele marinarilor pierduți pe mare.

Printre o serie de clădiri istorice ne-am îndreptat spre strada Dale.

Acolo am văzut Primăria Liverpool. Construită între 1749-1754, a fost avariată într-un incendiu mare și reconstruită în 1795. Fațada prezintă 6 coloane corintice. Deasupra, cupola este susținută de 4 coloane și are la bază 4 ceasuri, fiecare sprijinit de un leu și un unicorn. Pe cupolă este postată statuia zeiței Minerva. Clădirea, construită pe două nivele, la parter găzduiește Camera Consiliului și o Sală comemorativă pentru militarii uciși în Primul Război Mondial. La etaj sunt mai multe camere destinate pentru evenimente, nunți, petreceri private, etc.

Am trecut pe lângă City Council apoi am ocolit un parc și am ajuns pe strada Victoria.

În fața unui hotel de lux, era un personaj, „portarul de altădată”, care a fost atât de amabil încât am făcut o poză împreună pentru aducere aminte.

În sfârșit am găsit ceea ce căutam, Hard Day’s Night Hotel. După multe rugăminți, portarul ne-a îngăduit să intrăm pentru a vedea recepția și barul de la parter unde erau expuse afișe, poze, tablouri care înfățișau renumita formație de muzică pop-rock, The Beatles. Nu poate nimeni să treacă prin Liverpool fără a vedea această mini expoziție.

Învârtindu-ne pe străduțele centrului istoric am nimerit într-o zonă în care am perceput, în sfârșit, ceea ce se povestea despre viața din Liverpool. Baruri lângă terase, discoteci cu deschidere afară, tineret cu consum ridicat de bere, toată lumea era într-o bună dispoziție de zile mari. Încetul cu încetul trebuia să ne orientăm spre locul de parcare așa că am părăsit acea zonă veselă și am străbătut o piață, la care o latură era formată de clădirea cu birouri One Derby Square.

Îndreptându-ne spre docuri am trecut pe lângă Curtea de Justiție, Queen Elisabeth II Law Courts.

Am depășit Canning Dock, Docul Albert și, în dreptul Docului Dukes, se afla parcarea.

La revedere Liverpool !

Mânăstirea Voivozi și Castelul Degenfeld, județul Bihor

Publicat pe 16 mai 2018 de monica frimu

Răspunde

Într-o zi însorită de vară am pornit să explorăm o parte din județul Bihor. După aproximativ 2 ore am ajuns în Aleșd. Am avut ghinion cu o rafală de ploaie care părea că nu se mai termină așa că ne-am oprit în centru pentru două, trei poze.

Lângă parcare era Biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”. Construcția ei a început în 1939, în timpul regelui Carol al II-lea, a fost terminată în doar câteva luni și sfințită în 1945.

Vis a vis am văzut o clădire colorată, galbenă, în care se afla un bar și sediul unei firme. Am aflat că a fost Hotelul Erzebet (Elisabeta), construit pe locul unui han vechi.

Plecând din Aleșd, ploaia s-a oprit. Imediat după ieșire, la 3 km, am văzut pe marginea drumului, pe o ridicătură de teren, Biserica de lemn „Buna Vestire” din Pestiș. Nu am putut vizita interiorul, fiind închisă. Pe o placă, la intrare, am citit că era construită în 1797. În 1862 i s-a adăugat prispa ce înconjoară biserica și în 1922 a fost recondiționată. Interesant la această biserică este că toată structura de rezistență a fost efectuată din lemn.

După două curbe am văzut o biserică din lemn, nouă. Ne-am oprit, am fotografiat-o, dar nu am putut afla date despre ea.

După 30 minute am ajuns în Pădurea Neagră, localitate situată pe cursul râului Bistra, în zona munților Plopiș, sau munții Șes. La ieșirea din localitate am văzut cascada Pădurea Neagră.

În apropiere, la doar 11 km, era Mânăstirea Sfinții Voivozi, sau denumirea veche „Colțul cu Meri”, o mânăstire de maici. A fost înființată în sec. XII pe ruinele unei vechi biserici atestată arheologic din sec. VII. În dezvoltarea mânăstirii au avut un rol principal fiii lui Dragoș Vodă din Maramureș, ea fiind trecută în apartenența Mânăstirii Peri, din nordul țării, astăzi situată în Ucraina. La această mânăstire a fost numit ecumen o rudă cu Dragoș Vodă, care a devenit ierarh patriarhal peste toată zona de Ardeal, din Maramureș până în Bihor. Astfel, în acea perioadă s-a întărit ortodoxismul într-o zonă dominată de catolicism.

Am urcat pentru a intra în incinta mânăstirii. În partea dreaptă am văzut o biserică mai nouă, ridicată între anii 1946-1948. Pe lângă ea se aflau chiliile și anexele.

Am trecut pe lângă un paraclis, ridicat în 1955, în care se țin slujbele vara.

Biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului” „Sf. Nicolae”a fost construită în anul 1700, în localitatea Sacalasău, județul Bihor și adusă în Voivozi, comuna Popești, în 1994. Este înscrisă pe lista monumentelor istorice.

În 2010 hramul mânăstirii s-a schimbat în „Sf. Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei și Sf. Ierarh Ioan de la Râșca și Secu”, personaje importante în cursul istoriei religioase a țării.

Am parcurs 20 km până în localitatea Balc unde doream să vizităm mult controversatul Castel Degenfeld. A fost ridicat în 1896 de contesa Emma Degenfeld Schombuy, în stil eclectic, lângă ruinele unui castel construit în 1484 de către Episcopul orașului Oradea. L-a situat în mijlocul unui parc de aproximativ 16 hectare, prin care curge râul Barcău. În 1914, castelul a fost modificat în stil romantic.

Până în 1918 a aparținut familiei Karolyi, apoi a fost cumpărat de un bancher, cumnat al prințului Ghica, care a construit un ștrand cu apă de la sondă și o bază sportivă. Domeniul cuprindea mii de hectare de teren agricol și forestier, de asemena o herghelie de peste 250 de cai pursânge care, ulterior, a fost preluată de Romsilva. Parcul dendrologic, cu rășinoase și foioase, a devenit monument ocrotit de lege.

Între anii 1940-1944 a revenit familiei Karolyi. În 1947 a fost naționalizat și a fost administrat de Ministerul Industriei Forestiere când a funcționat ca magazie de cereale.

Din 1958 a fost transformat în sanatoriu condus de Ministerul Sănătății. În 1982 a intrat în administrarea Schelei de Foraj Extracție Suplacu de Barcău și domeniul a fost transformat în stațiune, folosind apa de sondă care avea efecte terapeutice. În 1996 a fost preluat de către OMV-Petrom care l-a vândut în 2011 firmei ADL Invest din Moinești, județul Bacău, neținând cont de posibilitatea donării lui Consiliului Județean Bihor.

După multe tratative cu băiatul paznic al castelului, convorbire telefonică cu un personaj ce se părea că ar fi fost patron, am primit permisiunea de a intra în domeniul castelului.

Totul era o ruină. Rămăseseră doar zidurile exterioare și acelea pe cale de a se dărâma.

In interior, deziluzie totală. Până și prizele electrice erau smulse, scările deteriorate, geamurile inexistente. O carcasă în care șuiera vântul.

A trebuit să ghicim unde era cândva curtea interioară, acum un loc cu buruieni înalte de peste 1 m.

Inițiativa acestei mici firme de a transforma castelul în hotel, a construi un complex cu căsuțe, bazine, etc. care să deservească aproximativ 1.000 de persoane era pentru mine un mare semn de întrebare.

Singurele ființe fericite pe care le-am întâlnit, în acel parc năpădit de buruieni, au fost o „mamă” vacă cu doi viței. Pășteau în liniște și cel mai mic, fără frică, sugea de la ugerul mamei.

Citește și Șimleu Silvaniei și Mânăstirea Bic, județul Sălaj

Sagrada Familia, Barcelona, Spania

Publicat pe 7 mai 2018 de monica frimu

Sagrada Familia (Temple Expiatori de la Sagrada Familia) sau Sfânta Familie este o biserică romano-catolică din Barcelona, oraș situat în nord-estul Spaniei. În 1877, pe o suprafață de teren cumpărată de o congregație care încerca o nouă creștinizare a populației, s-a început construcția unei biserici, în stil neo-gotic. Proiectul a fost condus din 1882 până în 1883 de arhitectul Francisco de Paula del Villar, care renunțând, a fost preluat de arhitectul Antoni Gaudi. Acesta a lucrat la ridicarea bisericii peste 40 ani, până la moartea sa, nereușind să o finalizeze (1852-1926). Erau ridicate Fațada Nașterii, un turn, absida și cripta. În 1936, izbucnind Războiul Civil Spaniol, lucrările au încetat și schițele lui Gaudi au dispărut. Lucrările au reînceput în 1950 și s-au bazat pe versiuni ale planurilor inițiale și adaptări moderne.

Biserica trebuia să aibă 95 m lungime, 60 m lățime, în care să încapă 13.000 de persoane, 18 turnuri, câte 4 pe fiecare fațadă simbolizând cel 12 Apostoli, 4, reprezentând evangheliștii, în jurul turnului central, cel mai înalt, reprezentându-l pe Isus Hristos și un turn deaupra absidei, închinat Fecioarei Maria. Deasupra turnului central va fi montată o cruce uriașă și deasupra celor 4 turnuri reprezentând evangheliștii câte un simbol- un taur înatipat pentru Sf. Luca, un om înaripat pentru Sf. Matei, un vultur pentru Sf. Ioan și un leu înaripat pentru Sf. Marcu.

Am aflat că se preconiza încheierea lucrărilor în 2026, ca un omagiu adus arhitectului Gaudi la celebrarea centenarului decesului acestuia.

Deși ne-am luat din timp biletele de intrare, on-line, a trebuit să stăm la o coadă interminabilă, în fața intrării principale, până la ora programată. Astfel am studiat Fațada Nașterii sau a Vieții, situată spre est, construită între anii 1894-1930, pe care se aflau sculpturi ornamentale și imagini din natură simbolizând subiecte inspirate din copilăria lui Isus. Deasupra ușii lui Isus am văzut sculptat un chiparos ce semnifica „Pomul vieții”. Fațada a fost completată în 2010 cu 4 turnuri dedicate Apostolului Matei, Sf. Barnaba, Apostolului Iuda și Zelotului Simeon. În noiembrie 2010 biserica a fost consacrată ca o bazilică de Papa Benedict al XVI-lea.

Intrând în biserică am rămas blocate de uimire. Știam că are interiorul sub forma unei cruci cu cinci coridoare. Un amalgam de piatră și lumină inedită care ne-a dezorientat. Aveam senzația că ne aflam într-o pădure sălbatică cu natura din piatră. Nu vedeam decât stâlpi, culori, ornamente toate asimetrice, ferestre luminate colorat, neuniform, vitralii.

Unde ne uitam vedeam balcoane, scări în spirală.

Tavanul era cu decorațiuni colorate, parcă susținut de brațele unor copaci de piatră.

Stâlpii încărcați de ornamente, se apropiau superior pentru a forma cupola, ornamentată la rândul ei.

În nava centrală am văzut turnul principal pe care era o sculptură a lui Isus răstignit pe cruce și, în spatele ei, orga construită în 2010.

Într-o parte a bisericii, am văzut cripta unde a fost înmormântat Gaudi.

Am ieșit din biserică în partea de vest pe o poartă mare, pe care erau inscripționate, în mai multe limbi, cuvinte din Biblie.

Am văzut Fațada Pasiunii sau Fațada Patimii, o fațadă simplă, construită din 1954 și turnurile terminate în 1976. Este susținută de șase coloane în formă de os care susțin o coroană de spini formată din 18 coloane. Sculpturile, așezate pe o linie în formă de S, simulând calea urmată spre cruce, reprezintă suferințele lui Isus în timpul răstignirii.

Este structurată pe trei nivele, cel de jos descrie ultima seară cu Cina cea de Taină, cel mijlociu Golgota, iar cel de sus moartea, înmormântarea și învierea lui Isus.

Cele 4 turnuri sunt dedicate Apostolilor Iacob, Toma, Filip și Bartolomeu. Între 2 turnuri este un pod care face legătura dintre cele două lumi, reprezentând Înălțarea lui Isus.

Am traversat mica curte și am intrat spre a vizita Muzeul Sagrada Familia.

Acesta se află la baza bisericii și cuprinde mai multe secțiuni în care se păstrează fotografii de epocă ce evocă construcția bisericii, machete, detalii folosite pentru decorare, modele de schele, chiar și un atelier cu schițe și aparatură.

Am ieșit din biserică pe poarta principală și am înconjurat-o pentru a vedea ultima fațadă, situată spre sud, aflată în curs de construire începând cu 2002.

Fațada Gloriei (Glory) va avea 7 coloane care în partea superioară vor reprezenta virtuțile și în partea inferioară păcatele. Va fi decorată cu cuvinte din Crezul Apostolilor și scene din drumul omului spre Dumnezeu sau Iad.

În fața Fațadei Pasiunii am văzut o clădire pe care Gaudi a ridicat-o în 1909 ca școală pentru copiii muncitorilor ce lucrau la ridicarea bisericii. În 2002 a fost recondiționată și transformată în loc pentru expoziții.

O jumătate de zi petrecută în acest loc inedit și am plecat să colindăm Barcelona.

Excursiile Monicăi

Hai la drum!

Arhive etichetă: biserici

Stratford upon Avon, Anglia

O zi în Londra, Anglia

Karlovy Vary, Republica Cehă

Baia de Criș, Țebea-Panteonul Moților și Mânăstirea Crișan, județul Hunedoara

Biserici de lemn în județul Arad

Castelul Warwick, Anglia

Poznan, Polonia

Liverpool, Marea Britanie

Mânăstirea Voivozi și Castelul Degenfeld, județul Bihor

Sagrada Familia, Barcelona, Spania