Hunedoara, județul Hunedoara

Pentru a vizita renumitul Castel al Huniazilor ne-am îndreptat spre orașul Hunedoara din județul cu același nume unde ne-am oprit pentru un scurt timp. Orașul este situat în apropierea munților Poiana Ruscă, străbătut de râul Cerna. Sub numele de Humbol, este atestat din 1265 ca un centru în care se prelucrau  pieile și lâna. În secolul XV a fost construit Castelul Huniazilor în jurul căruia, în regiunea montană s-a dezvoltat extracția și prelucrarea fierului care în secolul XIX a avut perioada de vârf. Orașul s-a industrializat astfel țăranii din împrejurimi s-au mutat în oraș și numărul populației a crescut. 50% erau români, restul maghiari și germani.

107 în centrul vechi

În cel de Al Doilea Război Mondial oțelăriile au funcționat la maxim pentru producerea de armament. Ulterior, sub regimul comunist fabricile s-au extins ocupând o suprafață egală cu a orașului și Hunedoara a avut cea mai mare fabrică de oțel din Balcani. După căderea comunismului (1989) piața de desfacere pentru oțel a căzut astfel multe dintre întreprinderi au fost închise sau abandonate. O mică parte din instalații au trecut în proprietate privată.

110

Am intrat în Hunedoara și am parcat lângă Parcul Tineretului unde se afla  Catedrala Eroilor cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților”, de rit ortodox.

83 cover

După Revoluția din 1989, cu aprobarea Episcopiei Aradului  s-a început construcția catedralei (1999).

84

Fundația a fost terminată în 2004 și în subsolul amenajat s-a ținut prima liturghie în 2005. Construcția completă a fost finalizată în 2010.

85

În parc, în fața catedralei a fost postat Monumentul Eroilor.

86

De acolo ne-am deplasat în apropierea ariei naturale protejate „Pădurea Chizid” unde, pe 29.000 metri pătrați, era amenajată Grădina Zoologică Hunedoara.

88 Hunedoara ZOO

La intrare ne-a întâmpinat primul exemplar, o cățelușă oarbă de 25 de ani care părea a fi șefă peste toată grădina și care ne-a însoțit o parte din drum făcând parcă pe ghida.

103 cățelușă de 25 ani a

Prețul modic pe care l-am plătit la intrare ne-a lămurit de întreținerea spațiului care lăsa de dorit. În plus personalul era prea puțin pentru a putea îngriji corespunzător animalele, ne-a relatat medicul veterinar pe care l-am întâlnit.

urs brun101 urs brun a

Cuștile și volierele în care erau adăpostite animalele ocupau 600 metri pătrați.

89

În total ZOO deținea 88 de exemplare dintre care ursul brun, lei, tigri, vulpi, căprioare, diferite soiuri de păsări, etc.

93a92 a

Chiar ne-a părut rău de bietele animale, multe dintre el, ținute separat, câte un singur exemplar din acea specie. Dacă erau ținute captive măcar să aibă un spațiu natural, curat și companie.

10099 a

Ne-am îndreptat spre centrul vechi unde am trecut pe lângă Primăria Municipiului Hunedoara, partea de clădire nouă. Clădirea vechiului Palat Administrativ a fost construită între anii 1930-1936, în stil brâncovenesc, în forma literei H, de la Hunedoara, cu un etaj în care se aflau 48 de camere. A fost inaugurată în 1937. La subsol a funcționat arestul  Comisariatului de Poliţie Hunedoara, la parter, în 24 de camere Comisariatul, Judecătoria Hunedoara şi Pretura Plăşii  și la etaj Primăria Hunedoara.

105 Primăria

În apropiere, în Piața Libertății se afla Catedrala Hunedoara, de rit ortodox, cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Cuvioasa Parascheva”. Înălțarea ei a început în anul 1939, a fost întreruptă de cel de Al Doilea Război Mondial și a fost terminată în 1947 an din care a fost înscrisă pe lista monumentelor de artă din România.  La clădirea în stil bizantin s-au folosit panouri interioare și exterioare din marmură. Turlele au fost prevăzute cu nouă clopote din care cinci acționate electric și crucile postate deasupra lor au fost aurite cu aur de 14 carate. Chivotul a fost confecționat din argint.

106 Bis Catedrală Sf. Împărați C-tin și Elena bmw

Cam atât am văzut în oraș. Ne grăbeam să vizităm castelul urmând să părăsim zona în acea zi.

Citește și Castelul Huniazilor

Orăștie, județul Hunedoara

Municipiul Orăștie din județul Hunedoara este străbătut de râul Orăștie, numit de localnici Râul Apa Orașului, cu afluentul său Sibiștel. Este atestat documentar din 1224 ca cea mai vestică zonă de colonizare a sașilor din Transilvania, când purta denumirea de Oroșteiu- „Orașul Sașilor”. Zona a fost înconjurată de ziduri de apărare, distrusă de tătari (1241) s-a refăcut rapid. În secolul XV a suferit atacurile năvălitorilor turci.

76

După înfrângerea de la Mohacs din1526 orașul a fost ocupat de trupele imperiale, din nou în 1602 de trupele generalului Basta care au jefuit și au ucis numeroase persoane. În secolul XVIII pe lângă obligațiile ce constau în încartiruiri, aprovizionare cu alimente și atelaje, etc., s-a declanșat ciuma (1717-1718 și 1738), toate acestea ducând la ruinarea orașului care s-a refăcut cu greu.

78

În timpul Revoluției de la 1848 a fost pe rând ocupată de cele două forțe ostile, austriecii și maghiarii, după încetarea ei, orașul a devenit sediul Prefecturii Militare Orăștie. La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, prin reprezentanții ei politici, orașul a jucat un rol important în mișcarea națională românească. S-a înființat Banca „Ardeleana”, numeroase ziare românești, asociații culturale și economice.  Din 1995 Orăștie a devenit municipiu.

5 Orăștie

De la Șebeș Alba, în drumul nostru spre cetățile dacice, la intrarea în municipiul Orăștie am văzut primul element ce evoca acele vremuri. Pe un suport situat în mijlocul unui scuar se afla un balaur cu cap de lup cu gura deschisă și trup de șarpe. El reprezenta Steagul dacic al cărui corp, în acele vremuri, era confecționat dintr-un material care se umfla în bătaia vântului și imita urletul lupilor îngrozind dușmanii.

6 monument Izvorul de aur al dacilor

Am făcut o scurtă oprire în centrul orașului lângă Catedrala Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, o biserică considerată unicat datorită combinației de stiluri arhitectonice romanic, gotic, bizantin și faptului că e prevăzută cu un singur turn, în stil gotic, cu 5 clopote din bronz.

73 Orăștie Catedrala ortodoxă

A fost construită între anii 1936-1943 pe terenul Pieței Maria cedat de autorități cultului ortodox. Interiorul a fost pictat în manieră neo-bizantină. Un rol important l-a avut preotul Ioan Moța, tatăl legionarului cu același nume care a fost „mâna dreaptă” a lui Zelea Codreanu. În perioada comunismului, când instituțiile bisericești erau oprimate, multe clădiri de cult dărâmate, această biserică a fost recondiționată cu ajutorul unor legionari anonimi.

73a cover

Vis a vis de Catedrală, în mijlocul unui spațiu verde se afla Monumentul Palia, un grup statuar dezvelit în 1974 ridicat pentru a aduce aminte de  prima traducere în limba română a Vechiului Testament (1582),  Palia de la Orăștie, care a fost tipărită cu finanțarea unor nobili reformați. În acea perioadă a început să funcționeze și o școală reformată iar de la începutul secolului XVIII școli primare românești ortodoxă și greco-catolică. Monumentul a fost creat pentru a ilustra etapele tipăririi cărții astfel pe o parte sunt traducătorii, pe a doua parte meșterii tipografi și pe a treia parte folosirea cărții de către români.

74

Pe lângă Biblioteca Municipală am intrat pe  o stradă pietonală încadrată de clădiri vechi, vara plină de terasele cafenelelor și restaurantelor și ne-am îndreptat spre fosta cetate în incinta căreia se aflau două biserici.

75

În secolele XIII-XIV a fost ridicată o biserică în jurul căreia s-a dezvoltat fortificația. În secolul XIX a fost grav avariată în urma unui cutremur. Sașii rămași fără loc de rugăciune în urma alungării de către maghiari  au construit o nouă biserică, în stil neogotic (1830), actuala Biserică Reformată (calvină). Lângă ea, între anii 1820-1823 a fost ridicată, aproape identică, Biserica Evanghelică Luterană. Cele două biserici au conviețuit până la desființarea Bisericii Române Unite (1948).

77 Bis. evanghelica luterana

Am trecut pe lângă Muzeul de Etnografie și Artă Populară fondat în 1952 pe care l-am remarcat datorită unei plăci inscripționată situată la intrare și ne-am îndreptat spre Primăria Municipiului Orăștie situată în Piața Aurel Vlaicu. Deși în majoritatea orașelot României sediile Primăriilor sunt locate în clădiri impunătoare, vechi sau noi, în Orăștie Primăria se afla într-o clădire obișnuită, zugrăvită cu gust și bine întreținută.

80 Primăria

Ne-am întors la parcare și ne-am continuat drumul spre cetatea dacică de la Costești.

81

Citește și Cetățile dacice din munții Orăștiei județul Hunedoara

 

 

 

Lipova, județul Arad

Lipova este un oraș din județul Arad străbătut de râul Mureș, situat la poalele munților Zărandului. Cuprinde și localitățile Radna și Șoimoș. Prima așezare este datată în jurul anului 1000 și făcea parte din Ducatul de Athum. În 1315 purta numele de Lipva care în 1440 a fost declarat oraș liber. Istoria orașului este strâns legată de cetatea de la Șoimoș.  Cucerită de turci, a devenit sangeak (1550-1599 și 1616-1669) orașul a devenit un puternic centru comercial și economic. Avea chiar propria monedă „Marca de argint de Lipova” și prima canalizare care funcționează și azi.

11

În perioada dintre cele două ocupații otomane cetatea a fost cucerită de trupele lui Mihai Viteazul. Dacă până în 1669 Lipova a fost cetate, preluată fiind de Imperiul Habsburgic dar rămânând sub ocupație otomană până în 1718, cetatea a fost dărâmată prin acordul semnat de austrieci și turci în Pacea de la Karlovitz (1700) și Lipova a devenit un oraș fără conotație de apărare. Spre sfârșitul secolului (1784) răsculații lui Horea au ocupat orașul pentru o scurtă perioadă de timp.

21

Populația a participat la Revoluția Română din 1848 sub conducerea lui Eftimie Murgu apoi  Lipova a fost anexată Ungariei împreună cu tot Banatul (1860). În secolul XIX a început dezvoltarea Băilor Lipova (1818) și s-au construit două linii de cale ferată: Arad-Radna-Teiuș (1863-1873), Lipova-Timișoara (1875). În 1918 Banatul s-a unit cu România fapt ce a declanșat lupte între armatele ungare și româno-franceze (1919), ultimele câștigând.

39

Între anii 1928-1930 s-a introdus curentul electric și străzile au fost pavate. În perioada interbelică a făcut parte din județul Timiș, între 1950-1960 din regiunea Arad, până în 1968 din regiunea Banat apoi până azi din județul Arad.

7

Am plecat din Arad și după 33 de kilometri am ajuns în Lipova unde am parcat pentru a vizita orașul.

clădirea pompierilor voluntari (1867)13a

Îndreptându-ne spre centrul orașului am trecut pe lângă Biserica romano-catolică „Sfântul Ioan Nepomuk”.

14 Bis romano-catolica

A fost construită în anul 1727, în stil neogotic. Ultima renovare s-a efectuat între anii 2006-2007.

15 Sf. Ioan de Nepomuk

Am urmat strada Nicolae Bălcescu, strada principală, unde se afla Primăria orașului Lipova care funcționa într-o clădire construită între anii 1928-1930.

16 Primaria

În apropiere, pe cealaltă parte a străzii se afla Muzeul Orășenesc Lipova deschis în 1952 în fostul Castel Misici (secolul XIX) în care a locuit Sever Bocu, fostul ministru al Banatului.

17 fost Castel Misici

Deasupra intrării era postat un fragment din Columna lui Traian.

18 azi Muzeu orasenesc in casa lui Sever Bocu- fragment din Columna lui Traian

În 5 săli a fost amenajată secția de istorie cu exponate istorice arheologice din comuna primitivă și perioada sclavagistă a zonei, perioada evului mediu cu activitatea economică a orașului, perioadele răscoalelor din 1514 și 1784, a luptelor de eliberare conduse de Mihai Viteazul, evenimentele Revoluției de la 1848 și în 3 săli secția de etnografie și artă populară de pe Valea Mureșului la care s-a adăugat colecția privată de cărți românești vechi, de artă plastică, decorativă și pictură donată muzeului (1980-1986).

19 pompieri

În timpul ocupației otomane a fost ridicat Bazarul turcesc „Sub Dughene” (1638) care este unul dintre puținele vestigii care s-au păstrat din acea perioadă.

23

Fațada prezenta 8 pilaștrii legați prin arcade care delimitau un pasaj în care erau expuse mărfurile de către negustori din Imperiul otoman, Țările Românești, Europa Centrală și se efectua negoțul. În partea centrală era postat un frontispiciu triunghiular pe care se aflau discuri ceramice figurale.

24 Bazarul =cover

Sub clădire a fost amenajată o pivniță pentru depozitarea mărfurilor care este folosită și azi de spațiile comerciale private deschise în bazar.

38

Am traversat un mic parc  în mijlocul căruia era postat Monumentul ostașilor români și francezi căzuți în 1919.

25 in parcul central

Am ajuns la Biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”. Prima biserică ortodoxă pomenită în Lipova datează de pe vremea lui Ludovic cel Mare (1342-1348).

27 Bis ortodoxa

Biserica a fost construită în trei etape, îmbunătățită cu pronaosul și nava în stil bizantin (1338) prin contribuția cnejilor români din Valea Mureșului. Interiorul a fost decorat cu fresce (secolul XV) care au fost refăcute  (1732), perioadă în care iconostasul a fost înlocuit cu cel actual (1785).

28 Adormirea Maicii Domnului29

În 1797  biserica a fost extinsă, apoi în interior s-au deschis noi galerii și exteriorul refăcut în stil baroc și rococo (1928). Ultima reparație capitală a fost efectuată în 1996.

30

În 1960 a fost înființată o colecție parohială cu cărți, obiecte de cult și veșminte, majoritatea din secolele XVII-XVIII.

Am părăsit centrul orașului și ne-am îndreptat spre râul Mureș.

37

Pe malul râului, pe o porțiune a fost amenajat Parcul orașului Lipova pe care l-am străbătut.

4 Lipova A

În parc a fost postat în 1945 Monument eroilor sovietici ca omagiu adus celor căzuți în luptele din perimetrul Păuliș-Lipova-Cladova în timpul celui de Al Doilea Război Mondial (1944).

5 monument eroi sovietici

Ieșind din parc am văzut fosta Casă a Armatei care după o perioadă lungă de degradare  a fost recondiționată (2012-2013).  În ea se afla Centrul recreativ orășenesc cu cluburi ale pensionarilor, în care se desfășurau diferite evenimente culturale, etc.

6 centrul recreativ

Peste râul Mureș se întindea un pod metalic închis circulației.

9 1896

Podul vechi, lung de 144 metri, a fost construit de autoritățile austro-ungare pentru a face legătura între Lipova și Radna (1896) și a funcționat până la construirea noului pod peste Mureș.

8 podul vechi

Am lăsat în urmă râul Mureș. Îndreptându-ne spre mașină am trecut pe lângă Biserica română unită greco-catolică. Parohia Greco-Catolică nu a existat în Lipova până în 2007 când a fost înființată datorită numărului mare de enoriași de acest rit care, în lipsa unei biserici, o frecventau pe cea romano-catolică. Ulterior s-a cumpărat o casă în care s-a amenajat biserica.

12 Bis unită greco catolică

La 3 kilometri de Lipova, pe cursul pârâului Șiștarovăț era situată stațiunea balneo-climaterică Băile Lipova spre care ne-am îndreptat și noi. Dezvoltarea băilor a început în 1818 în apropierea izvoarelor de apă minerală cu proprietăți curative descoperite de ciobani în mijlocul unei păduri.

48

În 1892 s-a înființat stațiunea de tratament, din 1902 a început construcția pavilioanelor pentru cazare și în 1905 a celor 4 vane și băile calde.

fostul Sanatoriu pentru tratarea afecțiunilor cardio-vasculare46 fost sanatoriu boli cardio-vasc.

Izvoarele de apă minerală au intrat în proprietatea Băncii Gloria (1900) care au îmbuteliat-o și comercializat-o. În 1928 a fost medaliată cu aur la o expoziție din București. În perioada interbelică Casa regală a României a ales să consume această apă carbogazoasă, feruginoasă, bicarbonatată, bogată în sodiu, magneziu, cu proprietăți curative privind afecțiunile tubului digestiv, hepato-biliare, respiratorii, cardio-vasculare, renale, ginecologice, nevroze.

47 fost izvor de apă minerală

Tot în acea perioadă a fost construit și bazinul de înot înconjurat de spațiu verde, prevăzut cu garderobe. Stațiunea s-a extins și era foarte căutată, rezervările pentru tratamente fiind făcute din timp.

57

După Revoluția din 1989 Băile Lipova au ajuns în paragină iar foștii proprietari ai parcului de lângă ștrand au vândut clădirile. Pădurea a început să înainteze printre clădirile lăsate în paragină. Între anii 2000-2005 Parohia misionară Lipova Băi a ridicat Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” iar din 2015 s-au ridicat câteva clădiri noi.

44 Băile Lipova

Toată zona era închisă ca proprietate privată, fiind accesibile doar Ștrandul Băile Lipova, campingul de lângă el și câteva izvoare de apă termală. Pentru mine speranța nu moare în veci așa că mă gândeam la o revenire a vremurilor de glorie ale stațiunii, vremuri când purta denumirea de „Perla Văii Mureșului”.

56

Citește și Mânăstirea „Maria Radna”, județul Arad

Alba Iulia, județul Alba

De la Teiuș ne-am îndreptat spre Alba-Iulia, municipiul județului Alba, un oraș situat pe albia râului Mureș înconjurat de dealuri și munții Metaliferi în partea de vest. Am intrat în localitatea Bărăbanț, componentă a orașului Alba-Iulia, pentru a vedea Biserica catolică veche din 1302.

145142 Bărăbanț-Alba Iulia144

Alba Iulia este datată din timpul ocupației romane ca Apulum, capitala provinciei Dacia Apulensis și sediul Legiunii a III-a Gemina (106). În jurul anului 830 a făcut parte dintr-un ducat bulgar și a purtat numele de Bălgrad însemnând Castelul alb. În a doua jumătate a secolului X a fost capitala ducatului maghiar din Transilvania condus de  Gyula sau Ștefan I după ce s-a botezat catolic. După ce a fost distrusă de invazia tătară (1241-1242), sub Ioan Hunyadi, voievodul Translivaniei, cetatea a fost fortificată pentru apărare împotriva otomanilor (1442) iar după împărțirea Regatului Ungariei (154o) a fost sediul principilor Transilvaniei.

146 Alba Iulia- în centru

După victoria de la Șelimbăr, voievodul Țării Românești Mihai Viteazul a intrat în Alba Iulia și a devenit voievod al Transilvaniei, a unit cele trei principate, Țara Românească, Moldova, Ardealul și orașul a devenit capitală. În 1601 Mihai Viteazul a fost ucis, uniunea principatelor s-a destrămat, iar Alba Iulia a devenit parte a Imperiului Habsburgic (1690), s-a numit Gyula Fehérvár, ulterior Karlsburg (1715) și din secolul XVIII numele actual. În 1687 prin Tratatul de la Blaj a fost cedată pentru încartiruirea armatelor austriece care luptau împotriva otomanilor. În 1785 Horia, Cloșca și Crișan, conducătorii rebeliunii țărănești din Transilvania, au fost executați la Alba Iulia.

Primăria Alba Iulia147 Primăria

În 1918, după Primul Război Mondial, Adunarea Națională a Românilor din Transilvania și Ungaria a proclamat la Alba Iulia Uniunea Transilvaniei cu Regatul României, la care au aderat după un an și sașii din Transilvania apoi Ferdinand I al României a fost încoronat simbolic ca rege al României (1922). De la începutul secolului XIX orașul a devenit important și prin deschiderea gării de cale ferată.

149 cetatea

Cetatea Alba Carolina a fost construită în timpul împăratului Habsburg Carol al VI-lea (1716-1738) de doi arhitecți elvețieni care au dărâmat vechiul oraș medieval și l-au mutat în estul cetății (actualul oraș de jos), păstrând cele două bastioane din secolul XVII. Au transformat cetatea într-o  fortăreață în stil Vauban folosindu-se de munca a 20.000 de iobagi.

151 =cover

Cetatea, sub formă de stea, prezenta 3 linii de fortificații, raveline, 7 bastioane- Sfântul Carol VI (1715),  Sfântul Ștefan, Eugeniu de Savoia, Sfântul Mihail, Sfântul Capistrano, Sfânta Elisabeta, a Trinitarienilor (cel mai mare) contragărzi prevăzute cu baterii de artilerie în cazemate, tunele cu metereze pentru trageri, încăperi pentru trupe, depozit, grajduri, terase pentru artilerie.

Bastionul Trinitarienilor14 Bastionul trinitarienilor

Era prevăzută cu 6 porți, 3 spre est și 3 spre vest, ultimele făcând legătura cu terenurile de instrucție. Unele porțiuni au fost terminate treptat (1747, 1812, 1849).

171

Am intrat în cetate prin Piața Tricolorului, situată în partea de vest, spre Catedrala Episcopală Ortodoxă „Sfânta Treime”, Catedrala Încoronării.

152

Clădirea în stil bizantin cu elemente populare românești a fost construită între anii 1921-1922 cu sprijinul Casei Regale a României. Azi ea include colecția muzeală a Arhiepiscopiei Ortodoxe și o Biserică de lemn ridicată pe ruinele Catedralei din 1597.

154 Catedrala Încoronării g

În curtea ei au fost încoronați Regele Ferdinand I și Regina Maria (1922).

157

În 1948 s-a organizat o ceremonie în care preoții greco-catolici au depus jurământul de credință Patriarhului ortodox, Biserica Română Unită cu Roma fiind interzisă. Tot atunci biserica a primit denumirea de „Catedrala Reîntregirii Bisericii ortodoxe Române”.

155

Din 1975 este Catedrala Episcopiei Ortodoxe de Alba Iulia.

156

Perimetrul catedralei era bine delimitat prin ziduri în afara cărora am ieșit.

15a

Vis a vis de zidurile Catedralei ortodoxe se afla Catedrala romano-catolică „Sfântul Mihail” și Arhiepiscopia romano-catolică care a fost înființată după ce Ștefan I a trecut la catolicism.

17Catedrala romano-catolică Sf. Mihail

Construcția catedralei a început în secolul XI dar a fost distrusă de invazia tătară din 1242. Actuala catedrală a fost ridicată între anii 1247-1291 în stil romanic cu elemente baroce, gotice și renascentiste.

22

A servit Episcopiei Transilvaniei apoi Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Alba Iulia.

23

În 1442, în timpul domniei voievodului Transilvaniei Iancu de Hunedoara (Ioan Hunyadi), a fost extinsă.

1820

În interior se aflau sarcofagele lui Iancu de Hunedoara, fiul său Ladislau de Hunedoara, Ioan Sigismund (Zápolya) și soția sa Isabella Jagiellon.

1921

Am urmat artera principală (strada Mihai Viteazul) care era organizată în scop turistic având în vedere că în cetate se desfășoară numeroase spectacole, evenimente, festivaluri, reuniuni, etc.

În spatele Catedralei romano-catolice se deschidea o piață în mijlocul căreia se afla statuia lui Mihai Viteazul călare pe un cal, cu sceptrul în mână, dezvelită în 1968.

160 statuie Mihai Viteazul

Clădirea galbenă din spatele ei era fostul Palat Voievodal sau Palatul Principilor Ardealului. Clădirea a fost construită în secolul XV, în stil gotic, renascentist și baroc, ca sediu pentru clericii catolici care se ocupau de actele bisericii. Din secolul XVI a devenit reședința principilor Transilvaniei și a domnitorului Mihai Viteazul între 1599-1600. A fost grav avariată în invaziile turcilor și tătarilor (1658, 1662), sub Imperiul Habsburgic transformată în cazarmă de artilerie și arsenal (secolul XVIII) și din 1918 sediul Comenduirii Regimentului 21 infanterie.

24 statuie Mihai Viteazul

La capătul străzii se afla Poarta III. Era împodobită cu statui și scene de bătălie din războaiele austro-turce, ca de altfel toate porțile cetății.

163

Pe partea de intrare, la mijloc se afla sculptat un vultur bicefal, stema Imperiului Habsburgic.

164 poarta III

Am ieșit, traversând un pod de lemn, pe o terasă în mijlocul căreia se afla Obeliscul Horia, Cloșca și Crișan care a fost dezvelit în 1937.

167 obelisc Horia, Cloșca, Crișan

De pe platou am admirat panorama orașului.

166

Spre stânga cobora un drum care trecea printre 4 stâlpi din piatră pe care se aflau statui de atlanți și lei,  Poarta II.

169 poarta II

La Poarta I se termina cetatea și începeau construcțiile orașului.

168 poarta I

Ne-am întors pe strada Mihai Viteazul unde pe dreapta se deschidea Piața Cetății.

162

În fundal se afla Universitatea „1 Decembrie 1918”, în fostul Palat Apor,  lângă care era Muzeum Pricipia inaugurat în 2015. Palatul, în stil renascentist, a fost ridicat împreună cu clădirea Bibliotecii Bathyaneum, acesta pe locul unei Mânăstiri a Trinitarienilor pentru contele Ștefan Apor (1670-1690) În secolul XVIII palatul a fost decorat în stil baroc și a fost reședința prințului Steinville, conducătorul armatei austriece  iar în 1780 a fost amenajată biblioteca. Sub regimul comunist clădirea a fost abandonată până în 1991 când a fost amenajată Universitatea ce poartă numele Marii Uniri și în 2007 clădirea renovată. De fapt în Alba Iulia existase o academie între anii 1613-1629 înființată de prințul Gábor Bethlen. În Universitate funcționează cinci facultăți cu departamentele lor- Istorie și filologie, Științe Economice, Științe și inginerie, Drept și Științe Sociale, Teologie ortodoxă.

161 Universitatea 1 decembrie 1918

În Piața Cetății se afla Monumentul Custozza ridicat în memoria celor căzuți în timpul războiului austro-italian (1866).

173 monumentul Custozza

Am ocolit clădirile și am ieșit din piață pe strada Muzeului unde se aflau două clădiri istorice importante din cadrul  Muzeului Național al Unirii inaugurat în 1929. Muzeul de istorie, arheologie și etnografie a fost inaugurat în 1888 cu sediul într-o locație. După Marea Unire (1918) a funcționat în cadrul Catedralei ortodoxe și din 1967 până azi în clădirea Babilon. Muzeul deține mari colecții de piese preistorice, medievale, romane, numismatică, peste 130.000 de lucrări de ară, obiecte de științe naturale și cărți.

176 Muzeul Unirii- clădirea Babilon

În fața lui era o mulțime de oameni care urmăreau spectacolul de teatru în aer liber care era în curs de desfășurare.

177

A doua clădire, Sala Unirii, se afla vis a vis. Ea a fost amenajată după Marea Unire (1918) între anii 1921-1922 într-o clădire în care a funcționat  un Cazinou Militar (1895). Intrarea, sub forma unui arc de triumf, avea central o inscripție cu datele importante ale unirii iar pe cele două laterale picturi ale Regelui Ferdinand I și Reginei Maria.

175 Sala Unirii

În Sala Unirii a avut loc mitingul celor 1228 de delegați români din Transilvania și s-a elaborat Declarația de Unire a Transilvaniei cu România. În muzeu se păstrează scrisorile lui Avram Iancu ce conțin documentele Unirii din 1918, eșarfele tricolore purtate de delegați, manuscrisul cuvântării lui Vasile Goldiș în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia și piese despre Revoluția din 1848. Clădirea a fost restaurată în 1994.

175a

Încărcate de istoria neamului ne-am întors spre zona amenajată cu vânzare de produse. O cafea era bine-venită înainte de a pleca la drum.

25

Am ieșit pe lângă Catedrala romano-catolică, prin Poarta IV.

29 poarta IV poarta episcopului

De pe podul de lemn am aruncat o ultimă privire spre semețele clădiri ale cetății.

13a

Au urmat poarta V, poarta VI și vizita cetății s-a încheiat.

11 Cetatea Alba Carolina

Îmbarcarea și la drum !

183 Casa de Cultură

Citește și Orașul Sebeș, județul Alba

Cartierul El Raval și Piața Spaniei Barcelona, Spania

Ultima zi în Barcelona ne-am propus să vizităm cartierul El Raval astfel ne-am deplasat cu metroul până pe bulevardul La Rambla, care desparte cartierele Barri Gotic și El Raval. Am ieșit lângă Gran Teatre del Liceu. În fosta Mânăstire Montesion, în secolul XIX a fost deschis Liceul Filodramático de Montesión, un liceu de muzică a cărui elevi prezentau spectacole muzicale. Între 1845-1848 pentru teatru s-a construit o clădire nouă pe locul unde a fost demolată Mânăstirea Trinitarienilor care, după doar câțiva ani, a fost în mare parte distrusă într-un incendiu (1861). A fost reconstruită doar într-un an dar în 1893, în atacul anarhist (Bomba del Liceo), a fost din nou avariată. Reprezentațiile erau majoritar spectacole de operă. În 1994 a ars în marele incendiu care a devastat Barcelona. A fost refăcută și teatrul deschis în 1999. În aceeași clădire funcționa Conservatorul de Muzică și o societate civilă, Cercul Liceului.

151 Teatre del Liceu

În mijlocul părții pietonale pe La Rambla am remarcat un mozaic abstract, suprarealist, care a fost creat de pictorul și sculptorul Joan Miro (Joan Miro Mosaico) în 1976.

159 piata Boqueria mozaic Joan Miro

În dreptul lui era intrarea în Placa Boqueria, o piață cu produse alimentare proaspete.

150 piata Boqueria

Pe colț se afla o clădire cu fațadă în stil eclectic și elemente japoneze. Casa Bruno Quadras a fost construită în 1858 și renovată în 1883. A fost avariată în bombardamentele din timpul războiului civil și recondiționată în 1980. La etajul unu, pe colțul clădirii era postat un dragon japonez care ținea un lampadar de care atârna o umbrelă, emblema magazinului care a funcționat la parter.

160 casa Bruno Quadras

După ce am vizitat piața am intrat în cartierul El Raval unde se afla Biserica Nouă Sfântul Augustin (Iglesia Santi Agusti Nou), de rit catolic.

161 Convent de Sant Agusti

Inițial a existat Mânăstirea San Agustin care, o dată cu construirea cetății, a fost distrusă (1718). În locul ei a fost ridicată o nouă mânăstire, în stil neoclasic (1728-1760), care a fost arsă în timpul revoltelor anti-clerice (1835) dar biserica a supraviețuit.

161a

Ea servește Frăției Pontificală și Regală, „Isus al Marii Puteri” și „Sfânta Speranță a Maicii Domnului” Macarena.

162

Interiorul era sobru și luminos.

163

Altarul principal era sub forma unui baldachin construit în stil neo-Palladian și central se afla statuia Sfântului Augustin.

164

Capela San Antonio era una dintre capele laterale.

165

De la biserică ne-am îndreptat spre Vechiul Spital Santa Cruz (Antiguo Hospital de la Santa Cruz), un complex construit pe rând între secolele XV-XVIII. În fosta capelă a spitalului (sec. XIII) funcționa Muzeul La Capella cu o galerie de artă modernă.

166167a

Pe lângă muzeu am pătruns în curtea spitalului care era mărginită de Biblioteca Națională a Cataloniei, Institutul de Studii catalane, fostul Colegiu de chirurgi și o școală de artă, o Școala Massana .

168169azi biblioteca si scoala Massana

Acestea au fost amenajate după ce în 1926 au intrat în posesia Consililui Local Barcelona.

169 fost spital Santa Creu

Am traversat Grădinile Rubio și Llunch ( Jardins de Rubió i Lluch), amenajate pe vechea terasă a spitalului.

170

Am părăsit fostul spital trecând pe o străduță scurtă și îngustă unde se afla Academia Regală de Medicină din Catalonia (Real Academia de Medicina) care a fost constituită în 1770 și a primit titlul de regală în 1785. Activitatea i-a fost întreruptă în timpul domniei Regelui Ferdinand al VII-lea (1824-1828) după care a fost reluată. Actual în cadrul Academiei funcționează șase Facultăți de Științe Fundamentale, Medicină, Chirurgie, Igienă și Medicină Socială, Farmacologie și Terapie, Medicină Legală, Psihiatrie și Istoria Medicinii.

176 academia de medicina

Străbătând străzile cu clădiri vechi în care funcționau numeroase restaurante, baruri, magazine, lateral am văzut Muzeul de Artă Contemporană (Museu d’Art Contemporani, MACBA). Clădirea a fost construită pe o suprafață de 14.300 de metri pătrați apoi a fost extinsă (1991-1995).

180 muzeu arta contemporana

La capătul străzii, pe colț se afla clădirea în care funcționau două instituții. Centrul aragonez din Barcelona (Centro Aragones) a fost înființat în 1909 pentru persoanele aragoneze din Barcelona și poartă denumirea actual din 1923. Teatrul Goya (Teatre Goya) a fost fondat în 1914 și a fost deschis în 1916. A funcționat ca teatru și cinematograf iar din 1932 doar ca cinematograful Cine Goya. Clădirea a fost renovată (1939-1947),  a funcționat ca cinematograf până în 1986 când și-a reluat și activitatea teatrală. În 2004 a fost închis. Închiriat de Grupul Focus, în 2008 a început să funcționeze iar, cu o capacitate de 520 de locuri. Din 2012 poartă numele de Teatrul Goya Codorniu.

182 teatre Goya- Centro Aragones

Am trecut pe lângă Biserica Sfântul Petru Nolasc (Iglesia de Sant Pere Nolasc, Mercedaris). Pe acel loc, ocupat anterior de o Mânăstire a Ordinului Paul, în 1940 s-a construit o biserică. În timpul războiului francez clădirea a devenit spital (1808), cu două perioade scurte în care a funcționat o fabrică de tutun. În 1942 a fost transferată Consiliului Local care a restaurant-o (1945) și a predat-o Ordinului Mercy (1947).

183 paroquia de Sant Pere Nolasc

În 1969 a fost ridicată o capelă și dedicată Sfântului Petru Nolasc, fondatorul Ordinului Mercedaris.  Ultima restaurare a avut loc între anii 1998-1999.

184

Ne-am îndreptat spre Piața Universității (Placa de la Universitat) care s-a delimitat în 1874 prin construirea cartierului după demolarea zidurilor orașului. În partea de nord se afla Universitatea Barcelona (Universitat de Barcelona) a cărei clădire principală, în stil neo-gotic, a fost construită între anii 1863-1889.

185 Universitatea

După 30 de minute printre magazinele, restaurantele, cluburile, băncile, firmele de pe bulevardul Gran Via de les Corts Catalanes am ajuns la Piața Spaniei (Placa d’Espanya) situată la poalele muntelui Montjuic. A fost construită cu ocazia Expoziției Internaționale (1915-1929) și este un important nod de mijloace de transport fiind situată la întretăierea mai multor artere principale.

189 piata Spania

În centrul pieței și al unui imens giratoriu se afla o fântână monumentală împodobită cu numeroase statui  și lampadare. Ele simbolizau râurile ce se varsă în trei mări, activitatea de bază-pescuitul și navigația, religia și artele din Spania.

190

Piața era mărginită de mai multe clădiri istorice construite la începutul secolului XX. Arena Barcelona (Placa de Toros de las Arenas) a fost construită în 1900, în stil neo-Mudejar, pentru luptele de tauri. În timpul războiului civil spaniol a fost transformată în baracă militară pentru armata republicană. Și-a reluat activitatea până în 1977 când a avut loc ultima coridă.

191

A rămas nefolosită până a intrat în posesie privată (1999) când a fost extinsă și transformată în centrul comercial „Arenas de Barcelona” (2005-2011), păstrându-se fațada originală.

10

Având capacitatea de aproape 15. 000 de locuri, în arenă se desfășoară numeroase evenimente sportive, concerte, chiar petreceri iar în centru comercial își desfășoară activitatea un Mall, un cinematograf, Muzeul Rock Music.

186 Mall Arenas

O altă clădire era Plaza Hotel, unul dintre hotelurile din zonă care au fost construite cu ocazia Expoziției Internaționale.

9 piata Spania

Tot atunci au fost ridicate la marginea pieței o pereche de turnuri din cărămidă roșie, înalte de 47 de metri, numite Turnuri venețiene (Torres Venecianes), deoarece au fost modelate după campanilele Bazilicii Sfântul Marcu din Veneția. Ele marcau intrarea în cartierul expozițional.

12

Au fost construite din material ieftine urmând a fi demolate după încheierea Expoziției. Fiind păstrate, au suferit repetate reparații și restaurări (1984-1985, 2009, 2013).

193 turnuri venetiene

O altă clădire găzduia Fira de Barcelona, o instituție comercială construită în 1932, încorporată în organele guvernamentale în 2000, care reunește 30.000 de companii, organizează și găzduiește peste 120 de expoziții, congrese, alte evenimente.

192 Fira de Barcelona

Cu Turnurile Venețiene de o parte și de cealaltă se deschidea bulevardul Regina Maria (Avinguda Reina Maria) cu Muzeul Național de Artă în fundal.

cover

Am străbătut bulevardul spre a vizita Muzeul de Artă catalonă.

211

Am trecut pe lângă Palatul Congreselor din Catalunia (Palau de Congressos de Catalunya), deschis în anul 2000. Clădirea cu cinci etaje ocupă peste 30.000 de metri pătrați și poate găzduit până la 8.000 de persoane având un hol central, o sală pentru expoziții sau banchete și o sală de spectacole care funcționează și ca cinematograf.

209 palat de Congressos

Părăsind bulevardul, în dreapta am văzut Centrul Cultural Caixa Forum care funcționa în fosta fabrică de prelucrare a textilelor (pături și prosoape) Casaramona. Fabrica a fost închisă în 1918, redeschisă în 1929. Din 1940 a funcționat ca sediu de Poliție până în 1963 când a fost cumpărată de Fundația „La Caixa”.  După o perioadă de restaurare și modificarea a spațiilor pentru activități culturale, în 2002 a fost deschisă ca Centru Cultural.

207 centru cultural, muzeu Caixa Forum - Copy

Acesta cuprinde camerele cu expoziții de artă temporare care ocupă fostele ateliere de tricotat și filare, pe o suprafață de aproape trei hectare, două aule și o sală de spectacole cu capacitatea de 350 de persoane. În fostele depozite funcționează o bibliotecă media.

208b

Ne-am întors spre bulevardul Regina Maria pentru a urca la Muzeul Național de Artă. Toate elementele de pe dealul Montjuic care se aflau în fața Palatului Național au fost construite cu ocazia Expoziției Internațională.

205

Primul șir de scări urcau la Fântâna Magică Montjuic (Font Magica de Montjuic) situată în Placa de Josep Puig i Cadafalch. Fântâna a fost ridicată în 1929 pe locul coloanelor care au fost demolate în 1928. În timpul Războiului Civil din Spania  a fost grav avariată (1936-1939). A fost reparată și repusă în funcție în 1955. În anii 1980 au fost realizate spectacole cu jocuri de lumini și muzică care de atunci au loc în fiecare sfârșit de săptămână la intervale de 30 de minute. A fost complet restaurată cu ocazia Jocurilor Olimpice de vară. Din păcate degeaba am așteptat mai mult de o oră. Fântâna nu funcționa.

195

În spatele fântânii se aflau patru coloane ionice pe lângă care, de o parte și de alta, urca un al doilea șir de scări. Cele patru coloane (Les Quatres Columnes) au fost ridicate în 1919 pentru a simboliza cele patru dungi din stema catalană. În perioada de restaurare a Spaniei, sub regimul dictatorial al prim-ministrului Miguel Primo de Rivera Y Orbaneja (1923-1930), au fost demolate (1928) pentru a se evita simbolismul lor în perioada Expoziției Internaționale. În 2010 copii ale coloanelor au fost postate în spatele fântânii, aproape de locul original.

197

Am urcat scările în Piața Cascadelor (Placa de les Cascades). Dezamăgire. Nici acestea nu funcționau.

204

Era ultima oprire înainte a ajunge la sediul central al Muzeului Național de Artă catalană (Museo Nacional d’Art de Catalunya, MNAC), deschis în 1929,  în Palatul Național (1926-1929), cu o colecție peste 5.000 de piese despre istoria artei catalone, pe secțiuni de stiluri, începând cu secolul XI până în prezent când a adunat în jur de 250.000 de lucrări.

198 Palat National

Palatul în stil clasicist ocupa 32.000 de metri pătrați. Era format din două corpuri laterale, o porțiune posterioară, una centrală deasupra căreia se înălța un dom în stil roman și câte o cupolă mai mică pe laterale. Muzeul a fost deschis în 1934. Între 1995-2004 palatul a fost extins și renovat.

201

Cu toate că se înserase nu doream să părăsim minunile Barcelonei astfel, deși exista funicular, am urcat dealul pe străzi și prin parcuri până la castelul ce se afla în vârful lui.

Teatre Lliure

Casteul Montjuic (Castell de Montjuïc) era o veche fortăreață a cărei construcție a început prin ridicarea meterezelor (1640) și care în 1641 a participat la luptele din timpul revoltei catalane. În 1694 a fost completată cu bastioane și amenajată ca și castel. În asediul Barcelonei din 1705 a fost capturat de trupele lui Napoleon, fără nici o luptă, fortul demolat (1751), castelul reamenajat (1779-1799) și dotat cu 120 de tunuri. Până în secolul XX pe anumite perioade a fost folosit ca închisoare.

83

În timpul Războiului Civil din Spania (1936-1939) prizonierii politici închiși acolo au fost torturați și împușcați astfel a devenit un simbol negativ în istoria Spaniei. Din 1963 în castel funcționează Muzeul Armamentului Militar.

82 castel Montjuic

Deși nu l-am putut vizita a meritat urcușul pentru a viziona panorama Barcelonei noaptea.

84 fbmw

 

 

 

 

Prin orașul vechi-Ciutat Vella din Barcelona, Spania

De la hotelul situat în cartierul Eixample din Barcelona am ieșit pe unul dintre bulevarde, am trecut pe lângă o biserică catolică, Parroquia de Nostra Senyora del Rosari și ne-am îndreptat spre una dintre fostele arene de tauri.

1 Parohia de la Mare de Deu del Roser

În 1914 a fost construită clădirea arenei în stil neo-renascentist și a fost numită Plaza de El Sport. Până în 1916 a fost extinsă la o capacitate de aproximativ 19.500 de locuri, fațada modificată în stil Mujedar și a devenit Placa de torros, El Monumental, o arenă în care au avut loc renumitele lupte cu tauri. În 2010 Parlamentul Cataloniei a dat o lege prin care a interzis luptele astfel, din 2012 arena a fost folosită pentru evenimente sportive, muzicale, de circ.

2b

Era deschis și un muzeu, Museo Taurino, în care erau expuse documente istorice, obiecte legate de luptele cu tauri, capetele unor tauri celebri și îmbrăcămintea toreadorilor.

2 Bullring-Monumental

Am părăsit acel bulevard și ne-am îndreptat spre Parcul Ciutadella. În drum am trecut pe lângă Gara de Nord (Estacio del Nord) care a fost prima gară din Barcelona. A fost construită pe etape, începând cu anul 1861, pe locul unei fortificații militare, Fort Pienc, cu o fațadă în stil neoclasic. Între anii 1910-1915 clădirea a fost extinsă și a fost construită o fațadă nouă sub forma unui arc de sticlă pe marginile căruia a fost decorată cu elemente de modernism catalan și secession. În 1972 gara a fost închisă apoi abandonată până în 1987 când o parte a fost modificată și a funcționat ca sală de sport în cadrul Jocurilor Olimpice de Vară (1992), sala Poliesportiu Estacio del Nord. După jocuri și până în prezent în ea au funcționat sala de sport, o stație de autobuze și o Secție de Poliție.

6 gara de nord

Am străbătut câteva străduțe cu magazine, firme și numeroase restaurante.

7

Am ajuns în dreptul Arcului de Triumf (Arc de Triomf) construit ca poartă de acces pentru Târgul Mondial de la Barcelona (1888). Construcția, în stil neo-Mudejar, prezenta pe partea superioară două sculpturi de piatră. Spre stradă apărea textul „Barcelona salută națiunile” și spre promenada ce se continua până la Parcul Ciutadella, pe unde treceau participanții la expoziție, „Recompensa”. Laturile arcului au fost decorate cu alegorii din diferitele domenii reprezentate la târg ca agricultura, industria, comerțul, arta.

8 Arc de triumf

Esplanada și împrejurimile erau ticsite de o mare de oameni. Semi-maratonul Mitja marato de Barcelona, pe o distanță de 21 kilometri, era în plină desfășurare, esplanada fiind locul de retragere al celor care terminau cursa.

10a

În partea stângă se afla clădirea Palatului de Justiție (Palacio de Justicia) în care funcționa Tribunal Superior de Justicia (TSJC). Construcția a început în anul 1887, a funcționat din 1908 dar finalizarea clădirii a fost în 1915.

11 Palat Justitie

Era format din două corpuri cu cupole și turnuri. Erau decorate cu 22 reliefuri cu teme juridice și istorice, 48 de cifre legate de lege iar pe frontispiciu „Moise cu Tabletele Legii”.

12

Până se elibera zona am mers să vedem Palatul de Muzică Catalană (Palau de la Musica Catalana).Clădirea în stil art nouveau- modernist catalan a fost construită între anii 1905-1908 pentru o societate corală fondată în 1891 (Orfeo Catala). Partea din față a clădirii se afla pe o străduță îngustă astfel cu greu am putut vedea detaliile unui mozaic situat în partea superioară care reprezenta membrii coralei.

227

Sub el erau mai multe coloane acoperite de gresie multicoloră cu motive florale pe care erau așezate busturile unor compozitori clasici renumiți, care se terminau într-un balcon.

226

Fațada părea a fi susținută de coloane arcate, decorate și ele, pe unde se intra pe niște uși moderne a căror formă se potrivea în decor. În sala de concerte, cu o capacitate de 2.200 de persoane, singura din Europa care este luminată natural întreaga zi, aveau loc spectacole de muzică simfonică, de cameră, jazz și muzică catalană Cançó. La etajul doi se afla Sala Lluis Millet, denumită după unul dintre membrii coralei, în care spectatorii se puteau retrage în pauze.

224

Colțul clădirii era decorat cu un grup statuar ce reprezenta cântecul catalan.

228229

Între anii 1982-1989 clădirea a fost restaurată și extinsă cu o clădire nouă cu șase etaje. S-au folosit materiale de construcție asemănătoare celor din clădirea veche.

222

Petit Palau a fost deschis în 2004. În el se afla o sală cu capacitatea de 538 de locuri unde se desfășurau concerte sau expuneri publice, dotată cu tehnologie audiovizuală modern.

219

Funcționau de asemenea o arhivă, diverse saloane și o bibliotecă.

218 Palau Musica Ctalana

Fiind mari consumatoare de ciocolată nu puteam rata să vedem Muzeul de Ciocolată (Museu de la Xocolata) la care am ajuns după aproximativ 10 minute străbătând străduțele întortocheate. Muzeul, privat, a fost deschis în anul 2000 la parterul unei foste cazarme militare. Am intrat într-o cofetărie cu vânzare de dulciuri. Am plătit intrarea la casă și am pătruns într-o lume nebănuită de afară, clădirea nefiind una semnificativă.

În vitrine erau expuse produsele din ciocolată unele reprezentând imagini din diferite povești, clădiri din lume, animale gigante și altele.

67

Un sector era destinat personajelor din filmele SF.

83

Erau expuse și diferitele tipuri de ustensile folosite în fabricarea ciocolatei.

88

După ce ne-am desfătat, și la propriu, cu produsele ciocolatierilor , ne-am întors spre esplanadă, care se golise între timp, maratonul fiind terminat, pentru a vizita Parcul Ciutadella (Parc de la Ciutadella). Parcul se întinde pe 280.000 metri pătrați pe locul unde anterior a existat o cetate fortificată (sec. XVIII) care a fost demolată împreună cu clădirile înconjurătoare (1869). În 1888, cu ocazia Expoziției Internaționale, parcul a fost înfrumusețat cu opere de artă și în 1892 a fost creată Grădina Zoologică.

16

În dreapta intrării în parc se afla o clădire din cărămidă roșie care era în renovare parțială. Castelul celor Trei Dragoni (Castell dels Tres Dragons) a fost construit în 1888 pentru a servi expoziției. Din 1920 a funcționat ca Muzeu de Zoologie.

15 in parc Castel 3 dragoni azi muzeu zoologie

De la castel ne-am îndreptat spre Cascada Monumental, situată aproape de zidul exterior, în colțul de nord al parcului.

17

A fost construită în etape, inițial fără sculpturi, situată în spatele unui lac (1881), apoi a fost adăugată fântâna, scările, quadriga, decorurile, statuile, etajată cu două nivele, lacul delimitat în două porțiuni, cea dinspre cascadă străjuită de dragoni și a fost terminată în 1888.

19 cover

În centru se afla statuia zeiței Venus. Stătea pe o scoică deschisă care mi-a creat senzația de trăsură, la baza ei fiind statuile unor cai. Era însoțită de statui feminine și masculine. Deasupra ei, în vârful monumentului, trona Quadriga de aur.

23a

Urcând scările laterale se ajungea într-un mic spațiu din spatele statuii Venus de unde complexul se prelungea posterior.

2726

De sus rațele și lebedele de pe lac păreau minuscule.

31

În apropierea fântânii se afla statuia gigantă a unui Mamut, rămasă singura dintre multele preconizate să umple parcul.

34 mamutul de piatra

În apropierea lui era un lac, înconjurat de vegetație exotică, pe care pluteau și se desfășurau stoluri, stoluri de păsări, majoritatea pescăruși.

35 lacul

În spatele lacului, era delimitat de pomi aliniați un mic parc dreptunghiular, Placa de Joan Fiveller. În partea stângă se afla Institutul Verdaguer, fostul palat al guvernatorului, lângă care era o biserică Iglesia de la Ciutadella. Pe cealaltă parte a pieței se aflau clădirile Parlamentului Cataloniei și a Bibliotecii Parlamentului.

43 institut Verdaguer

În depărtare am văzut turlele Bisericii parohială militară (Cavalerisses de la Guardia Urbana). Doar clădirile din acea zonă s-au păstrat din 1872, restul fiind eliminate o dată cu crearea parcului. În spațiul din spatele pieței se întindea Grădina Zoologică.

49 Cavalerisses de la Guardia urbana

După vacarmul maratonului, parcul cu liniștea întreruptă doar de glasurile păsărilor a fost minunat dar, mai aveam puțin timp și atât de multe de văzut. Ne-am îndreptat spre o ieșire laterală și am ajuns la Umbracle, o seră de plante tropicale. Construcția din cărămidă și lemn a fost ridicată între anii 1883-1887 și a fost folosită ca sală pentru conferințe și evenimente în cadrul Expoziției Internaționale (1888). Ulterior a fost restaurată și amenajată ca seră în care se găsesc plante tropicale și subtropicale din 20 de țări.

51 the Umbracle-plante tropicale

Ieșind din parc am intrat în cartierul Ribera și am ajuns în piața Mercat del Born, unde se găsea Centrul Cultural El Born (El Born Centre Cultural).

52 El Born centre cultural-sit arheologic

A fost piața centrală a orașului (1874-1971), o piață închisă, una dintre cele mai mari din Europa, în jurul căreia s-au construit cafenele, magazine, restaurante, iar zona a fost locuită de mulți imigranți.

56

Între anii 1977-1981 a fost restaurată dar a rămas nefolosită. În 2002, în timpul lucrărilor pentru amenajarea ei pentru a fi folosită ca bibliotecă, au fost făcute descoperiri arheologice. Ruinele din fostul cartier Ribera, demolat pentru construirea cetății fortificate (sec. XVIII), s-au păstrat, au fost amenajate vizitării (2013), iar spațiul înconjurător destinat vânzării cu amănuntul.

53

Am ocolit piața și ne-am îndreptat spre Muzeul Picasso (Museo Picasso de Barcelona). Acesta a fost amenajat în cinci palate alăturate, cu o colecție permanentă ce cuprinde 4.251 de lucrări ale pictorului  Pablo Picasso și deschis în 1963, fiind unicul muzeu creat în timpul vieții acestuia.

97 pe stg

În apropiere era sediul Fundației Gaspar (Fundacio Gaspar). Purta numele celui care a promovat mișcarea artistică de avangardă și a deschis expoziții pentru mulți artiști ca Pablo Picasso, Salvador Dali, etc.

100 Fundacio Gaspar

În fundalul unui gang de intrare am văzut o scară cu o balustradă sculptată în stil baroc, care descria răpirea Europei și triumful lui Neptun. Era susținută de un arc și deasupra ei se înălțau 3 coloane sculptate care, la rândul lor, susțineau două arcuri. Aparținea Palatului Dalmases (Palau Dalmases), o clădire privată.

101a

Pe acel loc, în secolul XVI au existat trei case care aparțineau Catedralei. Ulterior au intrat în posesie privată și au fost extinse. În timpul asediului Barcelonei din 1697 complexul de case a fost bombardat și a rămas nerefăcut. Ruinat, în 1698 a fost vândut, recondiționat și a funcționat pentru Academia de Desconfiats. În secolul XIX și începutul secolului XX (1907) a suferit transformări majore și a fost extins. Între anii 1962-1982 în palat a funcționat Institutul de Studii Catalane după care a intrat în proprietate privată și s-a deteriorat în timp.

102

Am trecut printre multiplele magazine cu suveniruri deschise în acele case vechi.

105

Am ajuns într-o piață unde se afla Biserica Sfânta  Maria a Mării (Basilica Santa Maria del Mar), o clădire în stil gotic catalan. În acel loc a existat prima biserică cu acest hram atestată documentar din 998. Clădirea pe care am văzut-o noi a fost construită între anii 1329-1350. La câțiva ani (1379) a fost afectată de un incendiu apoi refăcută și terminată în 1383.

În timpul cutremurului din 1428 a fost avariată și refăcută în 1459. I s-au adăugat pe rând cele două turnuri, primul în 1496, al doilea a fost terminat doar în 1902.

114

În secolul XVIII s-a construit un altar în stil baroc târziu format din douăsprezece coloane care înconjurau statuia Fecioarei Maria și în secolul XIX a fost adăugată Capela Sfântului Sacrament.

115116

În 1923 a primit titlul de basilică minor.

În timpul Războiului civil spaniol (1936) luptătorii anti-clerici au incendiat-o timp de 11 zile dar biserica a supraviețuit.

113 Basilica Santa Maria de Mar

Ne-am îndreptat spre Piața San Juste unde se afla Basilica Fecioarei Milostivirii și Sfântului Mihail Arhanghelul (Basílica de la Mare de Déu de la Mercè), a doua din Barcelona care a primit titlul de basilică minor, în 1918, când s-au comemorat 700 de ani de la apariția Fecioarei în fața Sfântului Nolasco, fondatorul Ordinului Maicii Domnului de Mercy. Inițial a fost construită o biserică în cadrul Mânăstirii Ordinului Mercy (1249-1267) care a fost confiscată în 1835, folosită ca școală apoi, până azi, Sediul Căpităniei Generale a Regiunii Militare a patra. Lângă ea, între anii 1765-1775 s-a construit actuala biserică, în stil baroc, la care s-a adăugat o cupolă (1888) pe care a fost postată statuia din bronz a Maicii Domnului de Mercy, distrusă în războiul civil și reconstruită în 1956.

216 piata San Juste Basilica de la Merce

Următoarea piață în care am intrat, Placa del Duc de Medinaceli, se afla pe locul unde în 1276 a fost construită Mânăstirea din San Francisco pentru Ordinul Frișilor Minori. În secolul XVI, în fața mânăstirii, s-a amenajat Piața San Francisco. Mânăstirea a fost confiscată și demolată în 1837 iar terenul a revenit proprietarului său, Ducele de Medinaceli. Între anii 1844-1849 pe acel loc s-a amenajat piața care-i poartă numele.

219 placa del Duc de Medinaceli

Central se înălța Monumentul Galceran Marquet, ridicat în 1851 în cinstea vice-amiralului care a luptat cu genovezii în 1331. Din mijlocul unei fântâni, pe un soclu înconjurat de tritoni, se ridica o coloană de fier de 18 metri înălțime, decorată cu motive marine, pe care trona statuia pe jumătate a unui războinic, cu mâna sprijinită pe o sabie și jumătate consilier municipal care ține  în mână un pergament, funcții deținute de cel căruia îi era dedicată. Monumentul a fost restaurant în anii 1929 și 2007.

220

Am înaintat spre Portul Barcelona și am trecut pe lângă o clădire neoclasică care adăpostea Inspectoratul General al armatei (El Gobierno Militar de Barcelona). Pe locul Mânăstirii San Francisco, demolată în 1837, s-a ridicat o clădire proprietate privată (1855), la rândul ei demolată în 1927 pentru a se ridica actuala clădire, pentru Guvernul militar, care a fost terminată în 1932. În timpul războiului civil spaniol clădirea a fost bombardată și în 1939 restaurată. Deasupra clădirii,  pe margine au fost postate opt statui dintre care șapte erau nuduri, singurele din Barcelona. Ele reprezentau viața, Dedal (tatăl lui Icar), Marina, forța, La Paz, pacea, eroul și altarul patriei.

221 Gobierno militar

În față se afla Columna lui Columb (Mirador de Colom) situată în mijlocul unui giratoriu, la capătul bulevardului La Rambla. A fost construită în cadrul Expoziției Internaționale (1888) pentru a celebra prima călătorie a lui Columb în America.

222 Mirodor de Column

Pe un piedestal au fost postate perechi de grifoni, deasupra lor patru statui ale zeiței Victoria, pe contraforturi patru statui ce reprezintă domeniile Spaniei-Principatul Cataluniei, Regatele León, Aragon și Castilia, între ele alte statui.

223

La mijloc se înălța o coloană de 40 metri înălțime în interiorul căreia a fost instalat un lift pentru vizitatori, care urcă până la o platformă sub soclu. Pe soclu erau opt basoreliefuri care reprezentau diferite scene și locații din călătoria spre America. Pe coloană a fost postată o statuie de bronz înaltă de 7 metri. Tot monumentul se afla pe o bază rotundă pe care se urca pe scări postate din patru direcții, pe lateralele cărora se aflau câte o statuie reprezentând un leu.

225

Lateral de columnă se afla Administrația Financiară (Agencia Estatal d’Administracio Tributaria).

227 administratia fiscala fbmw

În Barcelona funcționează trei porturi: Portul Barcelona, Portul Olimpic și Portul Forum Sant Adria. Prima activitate portuară s-a desfășurat în partea de nord a orașului Montjuic, pe râul Llobregat, în secolul I, când romanii au fondat colonia Barcino. În Evul Mediu târziu Barcelona fiind situată la granița dintre regiunile creștine și islamice, a devenit un punct comercial și cea mai mare putere maritimă din Marea Mediterană.

233 deal Montjuic

În 1477 s-a construit un dig, în următoarele secole s-au amenajat docuri și în 1882 un dig plutitor unde, între 1929-1931, cu ocazia Expoziției Internaționale, a fost înălțat Turnul Jaume I ca pilon și stație de cablu suspendată pentru cabinele ce rulau de la Portul Vell la Montjuic. Portul s-a extins cu port interior pe malul râului Llobregat.

234b

Actual portul se întinde pe 7,86 kilometri pătrați și este împărțit în trei zone-Portul vechi sau Portul Vell, portul comercial și industrial și portul logistic.

235

Luând ca reper columna, în partea dinspre mare se afla Administrația Portului Barcelona (Port Authority).

229 fbmw

Clădirea a fost construită între anii 1903-1907 și a funcționat ca stație maritimă și birou vamal.

230 fosta vamă fbmw

Ca o continuare a bulevardului La Rambla a fost construită peste mare o pasarelă din lemn de 380 de metri lungime, Rambla de Mar, care pornea din dreptul clădirii Administrației până la Piața Odissea (Placa del l’Odissea) unde se aflau centrul comercial Maremagnum și Acvariul. Maremagnum, format din două clădiri în care au funcționat magazine, restaurante, baruri și cluburi de noapte, un cinematograf, o parcare, se întinde pe aproximativ 18.000 de metri pătrați. A fost construit în timpul Jocurilor Olimpice (1992) și a fost deschis în 1995 o dată cu Acvariul. În 2009 cluburile de noapte au fost închise și în locul lor, în 2012  a fost deschis restaurantul „La terraza”

231 Rambla del Mar cu Maremagnum-centru comencial

Zona Portului Vell cuprinde două porturi de agrement pentru iahturi, un port de pescuit, o stație maritimă pentru feriboturi și lângă el se află stații pentru vasele de croazieră.

237

Ne-am întors la Mirador de Colom și am intrat pe La Rambla unde am văzut Muzeul de Ceară (Museo de Cera), un muzeu privat cu o colecție de peste 200 de personaje din ceară. Clădirea a fost construită în 1867, în stil neoclasic. A găzduit Banca Barcelonei și averile burgheziei din Barcelona (bijuterii, efecte bancare). Din 1972 proprietarul clădirii a transformat-o în Muzeul de Ceară.

244 muzeu del Cera

Vizitarea Barcelonei pentru acea zi s-a încheiat. Restul timpului l-am petrecut pe La Rambla.

241 Rambla246

Citește și Cartierul El Raval și Piața Spaniei Barcelona, Spania

 

 

Prin cartierul Eixample din Barcelona, Spania

Fiind pentru trei zile în Barcelona am dedicat o parte din timp vizitării caselor celebre, majoritatea situate în cartierul Eixample. Am străbătut Avinguda Diagonal până la un giratoriu, Placa de Mossen, în mijlocul căruia se afla Monumentul Jacint Verdaguer, dedicat unui poet catalan din secolul XIX.

67 Diagonal-piata Europa- monument Jacint Verdaguer

Am trecut pe lângă Palatul Macaya (Palau Macaya), construit în 1901. Casa este deținută de fundația bancară La Caixa și folosită pentru expoziții de artă.

69 palat Macaya

Avinguda Diagonal străbate cartierul Eixample. De o parte și de alta se aflau numeroasele clădiri și palate moderniste construite la începutul secolului XX, multe dintre ele deținute de La Caixa.

70

Ca peste tot în lume, între frumusețile pe care le vedeam, ne-a întristat imaginea oamenilor fără adăpost.

68

Pe partea dreaptă, ocupând spațiul în care se intersectau două străzi, se afla o clădire ce se asemăna cu o cetate medievală, având mai multe turnuri cu vârfuri conice. Casa de les Punxes sau Casa Terradas după numele celui care a construit-o în 1905 pentru cele trei surori ale sale. De fapt a unit trei case și, pentru recunoaștere, la exterior au fost postate sculpturi, anagrame, picturi, simboluri specifice pentru fiecare dintre ele.

71 cover

Deasupra clădirii se afla o terasă de 600 metri pătrați mărginită de turnuri și turnulețe, cel mai mare cu trei nivele. Fațadele erau prevăzute cu balcoane, unele închise, altele deschise. Erau decorate cu diverse figuri masculine, legume, fructe și flori.

73

În 1975 a fost declarată monument istoric național. A rămas în proprietatea moștenitorilor familiei până în 1991 când a fost  preluată de La Caixa. Până în 2003 a fost restaurată integral. Actual  este proprietate privată și în ea funcționează birouri.

74

Pe următorul colț se afla o biserică, a carmelitelor desculțe din Catalonia și Insulele Baleare (Carmelites Descalcos de Catalunya i Balears), Parroquia Nuestra Seniora del Carmen.

75 carmelitesdescalcos de catalunya i balears76

Tot la intersecția a două străzi era Casa Comalat, construită între anii 1909-1911, în care funcționa o firmă de consultanță financiară (Rueda Assessors).

80 casa Comalat

Am ajuns în Placa „Cinc D’Oros”, între anii 1975-2014  Piața Juan Carlos I, dedicată regelui Spaniei. În mijlocul ei, în 1936 a fost ridicat Monumentul Republicii, pe care era așezată statuia Victoriei. În 2011 aceasta a fost înlăturată și a rămas doar obeliscul, fără o specificație anume.

83 piata Cinc D Oros

Am ajuns la o intersecție mare. La drepta se aflau clădiri cu magazine, hoteluri, bănci.

Deutsche Bank82

Hotel El Palauet84b

Ne-am deplasat spre stânga unde am urmat Passeig de Gracia pentru a vizita cele două case renumite construite de Antoni Gaudi, Casa Mila (La Pedrera) și Casa Batllo, situate pe acel bulevard. Lângă Casa Batllo am intrat într-un mic muzeu cu vânzare de ciocolată. Era situat la parterul uneia dintre casele din Illa de Discordia, zonă în care se găseau clădiri renumite construite de patru arhitecți, fiecare cu stilul său. Casa Amatller a fost construită între anii 1898-1900 ca reședință a lui Antoni Amatller, ciocolatier, fotograf și colecționar de artă. Descendenții acestuia au creat în 1960 Institutul de Artă hispanic Amatller, o fundație în care au inclus casa. În 1976 casa a fost declarată monument istoric artistic.

118 casa Amatler

Lipită de ea era Casa Bonet.

117

După ea, situată pe colț, se afla Casa Lleo i Morera sau Casa Mulleras. Clădirea, în stil art nouveau, a fost construită în 1902 prin remodelarea uneia mai vechi din 1864, casa Rocamora. În timpul războiului civil din Spania (1936-1939) a fost grav avariată. La mijlocul anilor 1980, apoi în 1992 și între 2006-2012 a fost restaurată.

141 pe av Gracia142

Am continuat plimbarea pe Passeig de Gracia pe lângă diverse magazine, instituții bancare, restaurante.

143

Pe colț, la un giratoriu, se afla cinematograful Cine Comedia, care funcționa în fostul Palat Marcet (Palacio Marcet), o clădire în stil eclectic cu elemente clasice și neoplastice (1887-1890). În 1935 palatul a fost ales ca locație pentru un teatru. Au început lucrările de amenajare care au fost oprite de declanșarea războiului civil, apoi reluate și terminate în 1941. A funcționat ca Teatru de Comedie până în 1960, apoi a fost amenajat ca cinematograf care a fost extins în 1983 la capacitatea de 1670 de locuri.

144 Palat Marcet

După ce am trecut giratoriul am ajuns în dreptul unei clădiri neo-gotice, Casa Rocamora (Cases Antoni Rocamora). Impropriu spus clădire, era un complex format din mai multe clădiri cu portaluri de intrare independente dar cu fațadă comună (1917-1920).

145 casa Rocamora

Următoarea clădire interesantă, Cases Pascual i Pons, formată și ea din două clădiri independente alipite, cu fațada în același stil architectural, a fost construită între anii 1890-1891. După o restaurare majoră (1984) a fost ocupată de compania „Catalana Occidente”.

146 casa Pascual i Pons

La capătul bulevardului am ajuns în Piața Cataluniei (Placa de Catalunya), limita dintre cartierul Eixample și Ciutat Vella-orașul vechi, considerată centrul orașului. Până în secolul XIX acel loc se situa în afara zidurilor orașului. În 1858 acestea au fost demolate și în 1888 guvernul a autorizat extinderea orașului prin construcții în acea zonă (1902). Prin clădirile noi s-a delimitat piața care a fost deschisă în 1927 de regele Alfonso al XIII-lea. În 2011 în piața a fost sediul protestelor antiguvernamentale.

147 piata Catalunya

În jurul pieței se aflau magazine, instituții financiare, cafenele, restaurante. Fiind centrul orașului era și un punct de transport cu multe stații de autobuze și metrou.

El Corte Ingles149

În piață existau două fântâni, șase grupuri sculpturale, un monument al președintelui guvernului catalan Francesc Macia și, ca în orice piață mare, o mulțime de porumbei.

148151

Citește și Cartierul Barri Gotic Barcelona, Spania

 

 

Trei zile în Dublin, Irlanda

Orașul Dublin (Duibhlinn), capitala Irlandei, este situat în provincia Leinster și este străbătut de râul Liffey. Inițial a fost o așezare vikingă, a devenit un oraș important după invazia normandă (sec. XII), al doilea ca mărime în Imperiul Britanic  și din 1922 capitala Statului liber irlandez.

1 dublin

În prima zi ne-am îndreptat, cu mijloacele de transport în comun, spre centrul istoric al orașului. Era ziua pe care am dedicat-o în cea mai mare parte câtorva muzee. Am trecut pe lângă Parcul Phoenix unde am văzut Monumentul Wellington (Leacht Wellington), un obelisc înalt de 62 metri construit în memoria primului duce de Wellington, Arthur Wellesley, cel care l-a învins pe Napoleon în bătălia de la Waterloo (1815). Construcția a început între anii 1817-1820, a stagnat și a fost finalizată în 1861.

10 wellington monument

Am coborât din autobuz în Parnell Square în apropiere de Galeria Municipală de Artă Modernă (City Gallery The Hugh Lane) de unde urma să urmăm itinerarul pe care îl aveam în minte. Galeria se afla în Casa Charlemont, construită în 1763. A fost fondată în 1908 ca prima galerie de artă modernă din lume. Între anii 2004-2006 a fost reamenajată. Etalează lucrări ale artiștilor contemporani irlandezi, o colecție de artă franceză (Renoir, Manet, Pissaro) și expoziții temporare.

16 city gallery

În apropiere se înălța o biserică protestantă, în stil gotic, Abbey Presbyterian Church, construită în 1864. Era cunoscută și ca „Biserica lui Findlater” după numele comerciantului care a finanțat-o.

13 bis protestanta fbmw

Am trecut strada pentru a vedea o grădină memorială, Garden of  Remembrance (Gairdin Cuimhneachain), dedicată eroilor ce s-au sacrificat pentru libertatea Irlandei. Ea a fost creată pe locul în care, în 1913, s-au înființat Voluntarii Irlandezi și a fost deschisă în 1966, când s-au celebrat 50 de ani de la Rebeliunea de Paști (1916).

Am ocolit grădina și am trecut pe lângă Teatrul Porții (The Gate Theatre) fondat în 1928. A fost recondiționat și extins cu un studio în anii 1990-2000.

17 teatru

Am străbătut strada comercială O’ Connell Street Upper cu numeroasele ei restaurante, cafenele, magazine, spre Spira din Dublin sau Monumentul Luminii (An Tur Solais), care se înălța în depărtare. Pe acel loc, în 1809 a fost ridicată o coloană de granit pe care a fost postată statuia lui Horatio Nelson, amiralul britanic care a învins flota franco-spaniolă la Trafalgar. A fost avariată grav în 1966 de republicanii irlandezi, apoi distrusă total. În locul ei, în 2002 a fost așezată o spiră din oțel inoxidabil, care a fost completată în 2003, până la înălțimea de 120 metri. Noaptea baza monumentului este iluminată și, deasupra ei, până la înălțimea de 10 metri, prin peste 11.000 de găuri, strălucesc diodele montate în interior.

120

În dreapta Spirei se afla ultima dintre clădirile georgiene ridicate în Dublin (1814-1817), Oficiul Poștal General (Ard-Oifig un Phoist). Poșta Generală din Irlanda a funcționat din secolul VII în mai multe sedii. În 1818 a fost ridicat sediul actual care, în timpul Revoltei de Paști (1916) a fost distrus. Clădirea a fost refăcută în 1929 păstrându-se doar fațada originală prevăzută cu 6 coloane ionice și cele trei statui situate deasupra și a continuat să funcționeze, chiar actual, ca Oficiu Poștal. În clădire  funcționa și un mic muzeu despre viața irlandezilor.

18 general post office

Ne-am îndreptat spre râul Laffey. Pe mijlocul străzii, din loc în loc, erau postate statui ale unor personalități-Jim Larkin, John Gray, William Smith O’Brien iar de o parte și de alta se înșiruiau magazine, restaurante, cafenele, firme.

160 firma

La capătul străzii era postat Monumentul O’Connell (James Connolly Memorial), un lider politic din secolul XIX care a militat pentru emanciparea catolică și eliberarea Irlandei din Uniune.

148 o'connell

Am trecut râul pe Podul O’Connell, construit între anii 1791-1794, când purta numele de Podul Carlisle. A fost extins între anii 1860-1882, când a primit numele actual, o dată cu dezvelirea Monumentului O’Connell.

147

Pe stânga ne-a atras atenția o clădire cu fațada din sticlă, parcă adăugată unei construcții mai vechi. Colegiul Tehnologiei Informației (College of Computind Technology Dublin – CCT) a fost înființat în 2005 și funcționează ca furnizor de programe în domeniul informaticii și afacerilor.

154155

Pe cealaltă parte, situată pe două străzi, arcuită, era Banca Irlandei (Bank of Ireland), cea mai veche bancă ce a funcționat continuu cu excepția atacurilor bancare, o bancă comercială, de depozit și de credit. Clădirea a fost construită în 1729 și a găzduit Parlamentul irlandez. A fost cumpărată de Banca Irlandei în 1803 și a fost sediul central bancar, în special al guvernului irlandez, până în anii 1970, când s-a mutat în altă locație.

118 fost parlament

Nu puteam să ratăm Muzeul Irlandez de Whisky (Irish Whiskey Museum) care se afla în zonă.  În 2013 existau 5 centre de vizitatori deschise pe lângă 4 distilerii care, pe parcursul timpului s-au înmulțit. În 2014 a fost deschis Muzeul Irlandez de Whisky, primul din lume, independent de distilerii, în care se află o colecție veche din 1800 și sortimente noi, care pot fi degustate. De fapt, prima dată, whisky-ul a fost produs de călugări în secolul XII. Intrarea se făcea printr-un gang în care, de o parte și de alta, se aliniau butoaie cu whisky. Se urca la etaj unde, după plata biletului, se vizitau 5 camere tematice despre istoria producerii băuturii, epoca sa de aur și sortimentele diferite.

Ne-am îndreptat spre Colegiul Sfintei Treimi (Trinitty CollegeColáiste na Tríonóide) situat peste drum de Banca Irlandei. A fost fondat în 1592, de Regina Elisabeta I, în afara zidurilor orașului, în clădirile Prioratului Tuturor Sfinților, pentru protestanți. În decursul secolelor, orașul extinzându-se, colegiul a ajuns să se situeze în zona centrală. Din 1793 au fost admiși catolicii doar pentru a studia, neputând ocupa funcții. Deși restricțiile au fost ridicate în 1873, până în 1970, pentru a se înscrie la Colegiu, catolicii aveau nevoie de permisiunea Bisericii Catolice. Din 1904 au fost admise și femei iar în 1934 a fost numit primul profesor de sex feminin. Colegiul se întinde pe 190.000 metri pătrați. Am intrat în Piața Parlamentului (Parliament Square) prin Regent House, clădirea în care funcționa Uniunea Studenților din Colegiul Trinity.

26

În 1798 a fost finalizată Capela Colegiului (College Chapel) de același arhitect care a construit în partea ei opusă Teatrul Public (Public Theatre), azi Examination Hall, două clădiri aproape identice. Capela este încă funcțională pentru membrii colegiului romano-catolic.

23 capela trinity college

Din Piața Parlamentului se intra în Piața Bibliotecii (Library Square). În mijloc se înălța un turn clopotniță înconjurat de coloane corintice, Campanila, construit în 1853. Legat de ea exista o superstiție a studenților care afirmau că cel ce trece sub campanilă va eșua la examene. Chiar o legendă relata cum clopotele vor suna când sub campanilă se va afla o fecioară.

29 campanila

În dreapta ei se afla o clădire lungă, Biblioteca Colegiului Trinity (Trinity College LibraryColáiste na Tríonóide Leabharlann, Baile Átha Cliath), înființată în 1592, în care, de-a lungul timpului s-au adunat peste 4 milioane de manuscrise istorice, tipărituri vechi și cărți.

28 biblioteca veche

Din 1969 mai multe departamente au fost grupate în facultăți și anume Științe Umane și Litere, Studii Economice și Sociale, Inginerie și Științe ale Sistemelor, Științe ale Sănătății. În 1977 a fost înființată Școala de Farmacie, în Colegiu a fost transferată Facultatea de Medicină Veterinară și în 2005 s-a creat Institutul de matematică Hamilton. Restul clădirilor colegiului se află răspândite în tot orașul.

25

În partea opusă bibliotecii se afla Clădirea Memorială a Absolvenților (The Graduates Memorial Building-GMB), o clădire victoriană neo-gotică și în apropierea ei statuia fostului președinte, George Salmon. Găzduia cele mai vechi societăți studențești ale colegiului- Societatea Filosofică Universitară (Phil), Societatea Istorică a Colegiului (Hist) și Societatea Teologică Colegială (Theo). Acestea anterior (1897) funcționau în una din cele trei case ale complexului Rotten Row care a fost demolat în 1899. Pe acel loc a fost construită actuala clădire, finanțată de studenți și deschisă în 1902. În spatele ei se afla terenul de tenis Botany Bay.

27 cover

Din Library Square, înaintând, se ajungea în Piața Nouă (New Square) în dreapta căreia se aflau un muzeu, mai multe biblioteci și alte clădiri studențești. Restul terenului era ocupat de un teren de rugby și un parc. Am ieșit spre Galeria Douglas Hyde (The Douglas Hyde Gallery), o galerie de artă contemporană deschisă în 1978.

30

Am depășit parcul colegiului și am cotit pe lângă centrul cultural Alliance Francaise.

36 centru cultural alliance francaise lângă college park

Am trecut pe lângă Colegiul Regal al Medicilor din Irlanda (The Royal College of Physicians-RCPI), înființat în 1654, pentru a reglementa practica medicală. A fost cunoscut cu numele de Colegiul Regelui și Reginei Medicilor din Irlanda până în 1890 când, prin Carta Reginei Victoria, a primit numele actual și a devenit independent de Colegiul Trinity. A funcționat succesiv în mai multe clădiri, în cea actuală din 1864.

108 royal college of physicians

Lângă el se afla Biblioteca Națională a IrlandeiLeabharlann Náisiúnta na hÉireann) înființată în 1877 în una din aripile Casei Leinster, în care s-au adunat colecțiile Societății Regale din Dublin. A fost inclusă în Departamentul de Știință și Artă și condusă de un Consiliu format din 12 administratori. Din 2005 a devenit instituție culturală autonomă în care se află cărți, manuscrise, ziare, fotografii, acte muzicale care pot fi consultate gratuit dar nu împrumutate. De asemenea existau expoziții de artă și o arhivă a ziarelor irlandeze.

33 biblioteca nationala

Casa Leinster (Teach Laighean), sediul Președintelui și celor două camere ale Parlamentului (Casa Oireachtas) din 1922, a fost ridicată între anii 1745-1748 ca și Casa Kildare, numele fiind preluat de la cel ce a construit-o. Când proprietarul a devenit duce de Leinster (1766) și casa și-a schimbat numele în Leinster House. A fost vândută Societății Regale din Dublin (1853) și a găzduit Expoziția Industrială Mare. În secolul XIX a fost extinsă cu două aripi în care se află Biblioteca Națională a Irlandei și Muzeul Național al Irlandei. Spațiul fiind insuficient pentru funcționarea Parlamentului, ultima extindere s-a făcut în anul 2000.

34 casa leinster

Muzeul Național al Irlandei (National Museum of Ireland) a fost deschis publicului în 1834 în altă aripă a Casei Leinster. A trecut de la o denumire la alta până la cea actuală primită după ce Irlanda a devenit stat independent. În el au fost adunate colecțiile mai multor instituții culturale și muzeale din secolele XVII și XIX începând cu cele geologice, mineralogice și colecția Muzeului Industriei Irlandeze din 1847. Spațiul devenind insuficient a fost construită clădirea în care se află Muzeul de Istorie Naturală.

31 muzeu arheologie32 și istorie

După atâtea muzee vizitate ne-am oprit din explorarea Dublinului pentru a continua a doua zi.

Citește și A doua zi în Dublin, Irlanda

 

O zi în Cork, Irlanda

Cork este un oraș din sud-vestul Irlandei, al doilea ca mărime din țară, străbătut de râul Lee. În secolul VI, a fost înființată o așezare monahală a Sfântului Finbarr, care între anii 915-922 a fost transformată de către vikingi în port comercial. În secolul XII, orașul era condus de câteva familii de comercianți bogați care exportau lână și piei și importau sare, fier și vin. Ciuma din 1349 a decimat aproape jumătate din oraș. În războaiele engleze ale trandafirilor, complotiștii s-au instalat în oraș, dar au fost prinși și executați (1419). În secolul XIX, în Războiul pentru Independență, centrul orașului a fost incendiat de către englezi.

62

Ajungând seara, ne-am cazat la Hotel Ambasador, o clădire situată pe dealul Military Hill, în apropiere de Griffith College.

91 hotel Ambasador Cork

Lângă hotel se afla Biserica Sfânta Familie (Holy Family church), o biserică romano-catolică. Între anii 1894-1895, a fost construită o Capelă metodistă pentru soldații de la barajul Victoria (ulterior Collins) construit pe vârful dealului. A fost deschisă de sărbătoarea Sfântului Finbarr, fondatorul orașului. Când barajul a fost terminat și soldații au plecat, capela a fost folosită tot mai puțin apoi închisă.

6 Cork Irlanda

În 1949, a fost cumpărată de Parohia Sf. Patrick,  pe banii localnicilor. S-a construit noul altar, a fost împodobită cu statui și a trecut sub cultul romano-catolic în care funcționează și azi.

78 fbmw

Nu departe se afla Biserica Presbiteriană a Sfintei Treimi (Holy Trinity Presbyterian church). Pe un teren folosit ca pășune, s-a construit o biserică în stil gotic (1861- 1863,) cu un turn înalt, vizibil din depărtare. Turnul, înclinat, avea o legendă în care se spunea că muncitorii l-au construit așa pentru a demonstra bețiile repetate ale arhitectului bisericii. În 1904 biserica a fost dotată cu o orgă. În timp s-a extins cu o clădire anexă pe lângă care am trecut și noi.

9

Ne-am îndreptat spre râul Lee și am ajuns la unul dintre multele poduri, pe care l-am traversat.

87cover

Am ajuns pe fosta Insulă Lapp (Lapp’s island), numită după proprietarul său din secolul XVII, care se formase în urma asanării unei mlaștini. În secolul XVIII centrul orașului era separat de insulă printr-un canal care, până în 1832, a fost asimilat de oraș.

12

Centrul orașului era o zonă comercială aglomerată, cu multe magazine.

908682

Am văzut chiar și cântăreți stradali care, se pare, se înmulțesc în toată lumea.

6163

Am părăsit strada centrală pe lângă o clădire din sticlă în care se afla Opera Cork (Opera House Cork). Inițial a fost construită în 1855, arsă în Războiul de Independență irlandez (1920), un nou incendiu a avut loc în 1955 datorită materialelor vechi din care era construită. A fost reconstruită și redeschisă în 1963. Ultima renovare a avut loc în 2003.

80

Lângă Operă se afla Galeria de Artă Crawford (Crawford Art Gallery) situată într-o clădire construită în 1724, în care a funcționat casa vamală Cork. În 1803 s-a înființat Instituția Royal Cork care cuprindea o bibliotecă, săli de lectură și un muzeu. Din 1830 s-a mutat în fosta casă vamală și în 1850 s-a deschis Școala de desen. Instituția s-a desființat în 1885 și școala s-a extins devenind Școala de Artă Crawford. În 1979 școala s-a mutat în alt sediu și clădirea a fost folosită ca galerie de artă. În 2006 a fost înscrisă ca instituție culturală națională.

81 Crawford Art Gallery

Am străbătut străduțele înguste până la Biserica Sfinții Petru și Pavel (Saint’s Peter and Paul Church), catolică. Clădirea din gresie roșie și calcar, a fost construită pe locul Capelei Lane Carey (1786) între anii 1859-1866.

91 St. Peter and Paul92

În interior se păstrau aceleași culori, arcadele albe, sculptate, coloanele din marmură roșie.

94

Altarul enorm (36 tone) a fost construit din marmură de Carrara. În fața lui treptele erau din marmură și absida era decorată cu panouri albastre ce aveau motive aurii.

93

Deasupra intrării, sub un vitraliu cu scene religioase, se afla locul corului înconjurat de orgă.

96

Ne-am îndreptat spre Piața Engleză printr-unul din gangurile cu magazine, sau doar de trecere, ce se aflau în zonă. Era frumos decorat cu graffiti.

83

Clădirea în care se intra în Piața Engleză (English Market) a fost construită în stil victorian (1862) pe locul uneia mai vechi din 1788. Consecutiv a fost avariată în două incendii (1980, 1987), după fiecare renovată.

64 Enghlish Market

Piața ocupa o mare suprafață în care funcționau diverse sectoare cu alimente proaspete, pește, măcelării, brânzeturi, numeroase restaurante și cafenele.

6567

Pe o stradă pietonală plină de magazine, ne-am îndreptat spre celălalt braț al râului Lee, pentru a vedea Biserica Sfânta Treime (Holy Trinity russian orthodox church), o raritate în Irlanda, deoarece până în 1969 nu au funcționat biserici ortodoxe. În acel an a fost înființată prima parohie ortodoxă, de către Biserica Rusă din Străinătate, pentru puținii emigranți ruși, ciprioți și greci la care au aderat și puțini irlandezi.

Pe acel loc, în 1637 Ordinul Capucin a ridicat o biserică care a funcționat doar câțiva ani până când capucinii au fost izgoniți (1644). Reveniți în țară, în 1832 s-a început construcția unei noi biserici, în stil gotic, care s-a prelungit din lipsa fondurilor. A fost deschisă în 1850 dar finalizată doar în 1890.

În 1908 a fost adăugată o capelă și interiorul a fost modificat.

În anii 1980 a fost complet renovată și extinsă cu spații auxiliare.

72

Ne-am deplasat pe malul râului până la un Monument Național (Cork-Corcaigh) ridicat în 1906 pentru a comemora revoltele irlandeze din 1798, 1803 și 1857. Speram să nu înceapă una dintre renumitele ploi ale zonei.

78 National Monument

Am trecut râul Lee și ne-am continuat plimbarea pe malul său, apoi urcând o stradă flancată de casele tradiționale.

56

Am ajuns rapid la Catedrala Saint Fin Barre (Saint Fin Barre’s Cathedral), o clădire neo-gotică,  dedicată patronului spiritual al orașului, Finbarr din Cork.

43 Catedrala Saint Fin Barre

Pe locul unui lăcaș de cult din secolul VII au fost construite și devastate în incendii, succesiv, mai multe biserici, ultima în 1730, biserică recunoscută de stat (state church). Între 1863-1865 biserica a fost demolată de către anglicani și ridicată actuala catedrală care și-a început activitatea în 1870. Ulterior au fost ridicate turnurile (1879).

44

Catedrala era înconjurată de un spațiu verde pe care, din loc în loc, se vedeau pietre funerare vechi.

53

De o parte și de alta a porților de intrare au fost postate statui, deasupra câte o placă decorativă reprezentând figuri și scene biblice.

46

Deși clădirea era mică pentru o catedrală, intrând am avut senzația de măreție, probabil datorită înălțimii sale mari.

48

Deasupra altarului tavanul era din lemn decorat cu picturi reprezentând sfinți.

48a

Orga, construită în 1870, a fost mutată lângă naos (1899) pentru o acustică mai bună.

50

O altă orgă era situată deasupra intrării centrale.

51

Cum ne-am îndepărtat de centru orașul parcă era pustiu. Am înaintat printre casele colorate, mici de înălțime, în unele amenajate tradiționalele bodegi irlandeze.

3335

Trecând printr-un parc am ajuns la Universitatea Cork, una dintre cele patru instituții ale Universității Naționale din Irlanda înființată de Regina Victoria în 1845 ca unul dintre cele trei Colegii Regale și devenită Universitatea Irlandei în 1997. Din 1998 și până azi a funcționat sub numele de Colegiul Universitar Cork (University College Cork). Este împărțit în 4 facultăți- Arte, Studii Celtice și Științe Sociale, Afaceri și Drept, Medicină și Sănătate, Știință, inginerie și științe alimentare, la rândul lor împărțite în 27 de departamente. Din 2006 în cadrul Universității s-a înființat Institutul irlandez de Studii Chineze.

The Geography building

26 fbmw

Am trecut pe lângă Capela Honan (Saint Finbarr Collegiate Chapel-Honan Chapel) care a fost ridicată între 1913-1916, împreună cu un cămin, azi demolat, pentru studenții și personalul romano-catolic. A fost finanțată prin testament de Isabella Honan, soție a unui comerciant bogat, astfel capela i-a purtat numele. În dreapta ei se afla o Școală de limbă engleză.

16 Universitatea capela Honan

În  partea dreaptă se afla Biblioteca Boole, în stânga Centrul pentru studenți (Devere Hall) dotat cu încăperi pentru studiu, acces la internet, săli de conferințe, recepții, ceremonii, concerte.

14

În Cork, cu mult înainte de Universitatea Oxford, au fost admise femei să studieze Științele Medicale (1898).

19 Aula Maxima

Un patrulater cu verdeață, The Quadrangle, era delimitat de clădiri în stil gotic Tudor. În față și în dreapta era Aula Maxima cu Camera Consiliului.

2221a

În partea stângă funcționa Facultatea de Administrare a Afacerilor (Business School).

21 biblioteca

Holul parterului era transformat într-un fel de expoziție-muzeu unde am găsit emblema Universității realizată din mozaic colorat.

Am ocolit clădirea și ne-am relaxat plimbându-ne pe aleile parcului înconjurător. Îndreptându-ne spre ieșirea din Campusul Universitar am traversat un braț al râului Lee apoi, paralel cu el, ne-am îndreptat spre centrul orașului.

În dreapta noastră se înălța o clădire neo-clasică ce nu prea cadra cu restul orașului din punct de vedere arhitectonic. În ea funcționa Tribunalul local (Cork City Courthouse). A fost construită în 1828 pentru a funcționa un tribunal regal, distrusă parțial într-un incendiu, refăcută în 1891, distrusă din nou de un incendiu (1895) a fost refăcută în stil neo-clasic cu detalii corintice și un dom (Skyline) și a funcționat ca Palat de Justiție. A rămas neschimbată până în 2003 când s-a început o renovare completă.

13 Tribunal local Courthouse

Cam acestea au fost obiectivele văzute în Cork. Ne-am petrecut restul zilei în centrul orașului, pe străduțele comerciale, seara la hotel, urmând ca a doua zi să părăsim orașul.

Citește și Castelul Blarney, Irlanda

 

Berlin, Germania- ziua 3

Ne-am început ziua pornind de la Brandeburger Tor. Lateral de poartă se afla clădirea în care funcționează Parlamentul german, Deutcher Bundestag-Reichstag. Când Confederația germană a fost dizolvată (1815-1866) și s-a înființat Imperiul german (1871), s-a format Parlamentul (Reichstag) care a funcționat în capitala Regatului Prusiei, Berlin. În timpul lui Wilhelm I a început construcția unei clădiri care să găzduiască Parlamentul. Acesta a funcționat și în timpul Republicii Weimar, din 1919 până în 1933 când clădirea a fost incendiată, an când Adolf Hitler a fost numit cancelar al guvernului federal. Sub guvernarea nazistă clădirea nu a fost reparată nici folosită, iar în 1945 a fost una dintre țintele importante în bombardamentele Armatei Roșii, datorită semnificației sale.

19 Reichstag

Până în 1999, când s-a mutat la Berlin, Parlamentul vest-german, creat prin Constituția din 1949, a funcționat la Bonn. Fosta clădire, ruinată, a fost reconstruită între anii 1961-1964, când regimul comunist era la putere și a fost folosită ocazional pentru întruniri, evenimente și ca expoziție permanent despre istoria germană. În 1990, în clădire a avut loc ceremonia oficială a reunificării Germaniei și până în 1999 clădirea a fost reconstruită adăugându-i-se și domul central din sticlă care se poate vizita contra cost. Totodată au fost renovate și clădirile auxiliare Reichstagului.

132 Reichstadt

Lateral de Parlament se afla una dintre clădirile auxiliare, Paul Lobe Haus, care poartă numele președintelui primului Parlamentul german înființat. A fost construită începând cu 1997 și deschisă în 2001. Cuprinde 1700 de camere dintre care 1000 sunt birouri, restul camere pentru consiliu, comisii, personal, vizitatori externi, etc.

16a Paul Lobe House

Lângă ea se afla Cancelaria Federală, Bundeskanzleramt, clădire ce găzduiește birourile personale ale Cancelarului Germaniei și ale personalului său, cea mai mare clădire din lume cu acest scop (de 10 ori mai mare decât Casa Albă). Se poate vizita doar în anumite zile ale anului.

134 Bundeskanzelaramt

Am traversat parcul Platz der Republik și am trecut pe lângă Casa Culturilor Lumii, Haus der Kulturen  der Welt. Clădirea a fost proiectată în 1957, de un arhitect american, ca parte dintr-o Expoziție Internațională de construcții și a purtat numele de Kongresshalle (sala de conferințe). În 1980 acoperișul s-a prăbușit, a fost reconstruit în stilul original și clădirea a fost redeschisă în 1987. Numele actual relevă activitățile ce se desfășoară în clădire și anume expoziții de artă contemporană, conferințe academice cu tematică culturală, spectacole, filme, cu accentul pe culturi non-europene.

17 Haus der Kulturen der Welt

Am străbătut aleile parcului Grosser Tiergarten, aproape paralel cu râul Spree.

144

Pe latura nordică a parcului se afla Palatul Bellevue, Schloss Bellevue, prima clădire neoclasică construită în Germania (1786), ca reședință de vară pentru fratele Regelui Friedrich II al Prusiei, înconjurată de un parc de aproximativ 20 de hectare. A fost locuit de familia de Hohenzollern până la Revoluția germană (1918-1919) când a intrat în posesia statului liber Prusia. A fost folosit ca Muzeu de Etnografie (anii 1930), apoi ca și casă de oaspeți pentru naziști (1938). În timpul celui de Al Doilea Război Mondial a fost grav avariat , refăcut în anii 1950 și reamenajat între anii 1986-1987. Din 1994 a fost reședința Președintelui Germaniei și a fost extinsă după reunificare, în 1998, construindu-se o anexă pentru Bundesprasidialamt (Oficiul președintelui federal). Renovat între anii 2004-2005 a devenit doar locul oficial al președintelui, fără ca acesta să mai locuiască în palat.

146 Belvue Schloss

Am ajuns la Colona Victoriei, Siegessaule. A fost construită în  anul 1873, în centrul Pieței Republicii (Platz der Republik), pentru a comemora victoria prusacă în războaiele împotriva danezilor (1848), austriecilor (1866) și francezilor (1870-1871). Pe o bază din patru blocuri masive de gresie a fost ridicată o platformă cu coloane, din mijlocul căreia se ridică coloana, pe care tronează zeița Victoria, o sculptură de aproximativ 8 metri înălțime, poleită cu aur. A fost mutată în 1939 în locul actual, a fost adăugat un inel cu ghirlande (1938-1939), fundația a fost decorată cu patru reliefuri din bronz reprezentând războaiele purtate, decoruri care au fost înlăturate în 1945 și coloana avariată. A fost restaurată în 1987.

18 Victory Column=Siegessaule

Am străbătut parcul pe Hofjagerallee și l-am ocolit pe Tiergartenstrase, „strada ambasadelor”. Prima pe care am văzut-o a fost Ambasada Arabiei Saudite (Botschaft des Konigreichs Saudi Arabien). Încă din 1929 a fost semnat un tratat de pace între cele două țări. Din 1954 au fost stabilite relații diplomatice între Regatul Arabiei Saudită și Republica Federală Germania și ambasada a avut sediul la Bonn. După reunificarea Germaniei, guvernul acesteia mutându-se la Berlin, ambasada trebuia să se mute și ea. Între anii 2006-2008 a fost construită o nouă clădire pentru ambasadă în Berlin, clădire pe lângă care am trecut și noi.

148 ambasada Arabia Saudita

Următoarea clădire a fost Ambasada Japoniei (Botschaft von Japan), construită între anii 1938-1942, foarte avariată în cel de Al Doilea Război Mondial, refăcută între anii 1998-2000 și perimetrul ei extins cu o grădină japoneză.

149 ambasada Japonia

Lângă ea se afla Ambasada Italiei (Italienische Botschaft). Normal că erau alăturate, așa cum au fost și în timpul celui de Al Doilea Război Mondial aliate Reichului nazist. Prima clădire, construită în stil neoclasic, între anii 1939-1941, a fost grav avariată în război. După reunificarea Germaniei, când ambasada s-a mutat înapoi la Berlin, a fost construită actuala clădire (1999-2003) care este reședința ambasadorului Italiei.

150 ambasada Italiei

De o parte era parcul Tiergarten, de cealaltă Ambasadele Turciei, Republicii Sud-Africane, Indiei, Austriei și altele. Am ieșit din zona ambasadelor și am ajuns în dreptul Muzeului de Instrumente Muzicale, Musikinstrumente Museum. Nu l-am putut vizita fiind închis.

155 muzeu instrumente muzicale

A fost înființat în 1888 în cadrul Academiei Regale de Muzică și etala 34 de instrumente muzicale. În doi ani muzeul a cumpărat și a ajuns la sute de exponate. În 1936 a fost construită o nouă clădire și muzeul a deținut circa 4.000 de instrumente. Atât clădirea cât și exponatele au fost distruse în cel de Al Doilea Război Mondial, după război supraviețuind doar 700 de instrumente. Între 1979-1984 s-a construit actuala clădire în care funcționează Muzeul de Instrumente Muzicale și Institutul pentru cercetare în Muzică. Actual în muzeu există 3.200 de instrumente muzicale, unele folosite în diverse reprezentații în sala de concerte a muzeului și circa 800 de exponate.

156a

Ne-am îndreptat spre Piața Potsdam, Potsdamer Platz. Inițial, aceasta nu era o piață ci, împreună cu Leipziger Platz, zona unde se întretăiau drumurile comerciale, care treceau prin Poarta Potsdam.  Potsdamer Platz era situată în afara zidurilor de apărare, iar Leipziger Platz în interiorul lor. Între anii 1823-1824  a fost reconstruită poarta cu două clădiri, una ca punct vamal, cealaltă locație pentru garda militară, iar în 1866 demolată împreună cu majoritatea porților orașului.  În sec. XIX, în zona exterioară s-au construit vile și case pentru funcționarii publici și bancheri. S-a dezvoltat o dată cu introducerea căii ferate (1838) când s-a înființat și stația Potsdamer Banhof.

175

După ce Berlinul a devenit capitala Imperiului German (1871) s-au ridicat hoteluri, magazine, cafenele, restaurante, teatre, cluburi, etc. și zona a devenit cunoscută pe plan internațional. S-au ridicat clădiri pentru autorități și Parlamentul german, Reichstag, a funcționat în una dintre clădiri până în 1894. Din 1880 a fost traversată de linii de tramvai, inițial trase da cai, apoi electrice. Apogeul pieței a fost intre anii 1920-1930 când a devenit cel mai aglomerat loc de trafic din Europa și se spune că primul semafor din Europa a fost plasat în piață.

174 hotel Ritz carlton

În perioada nazistă Cancelaria lui Hitler a funcționat în apropiere astfel piața a fost distrusă în atacurile armatei sovietice. După război piața s-a aflat la limita dintre sectoarele american, britanic și sovietic astfel, acolo s-a desfășurat „piața neagră” . În anii 1950 ruinele Porții Potsdam au devenit din nou o barieră ce împărțea Berlinul de Est de Berlinul de Vest. În 1961, prin ridicarea Zidului Berlinului, Potsdamer Platz a fost divizată în două părți, una în est și una în vest și până în 1976 multe clădiri au fost demolate.  În 1989, când zidul „a căzut”, a fost primul loc pe unde cetățenii au „sărit” ilegal între cele două părți ale Germaniei și, în 1990, în Potsdamer Platz a avut loc renumitul concert „The Wall”. După reunificare piața a fost refăcută și azi este ocupată de clădiri impresionante, din sticlă.

Am trecut pe lângă clădirile Companiei Sony în care funcționează mai multe firme de cinematografie ca CineStar Original und IMAX, Berlinul X-treme Cinema cu 3500 de locuri, 19 ecrane  și un salon privat pentru recepții. Am intrat într-o piațetă închisă de blocuri turn din sticlă, acoperită cu o cupolă foarte interesantă.

167

În mijlocul ei de afla o fântână arteziană, pe margini diferite cafenele, restaurante, etc.

162

Jur împrejur funcționau, pe mai multe etaje, cinematografe, Cinemateca germană cu Muzeul de Film și Televiziune și o bibliotecă științifică în care sunt păstrate filme, documentare, cărți pe tema filmului și televiziunii, Arsenal-Institutul pentru Film și Video Artă, un teatru cu 1.750 de locuri, etc.

161

Compania Sony a ridicat și Turnul Bahn, înalt de 103 metri, cu 26 de etaje, în care funcționează din anul 2000 Deutsche Bahn AG. (în dreapta fotografiei) Bulevardul a fost denumit Boulevard der Stars, fiind încadrat între clădirile de sticlă.

173 turn Kollhoff la mijloc, dr. turn Bahn al centrului Sony

În piață s-au ridicat 19 clădiri în care funcționează birourile Daimler-Benz și berliner Volksbank, Turnul Kollhoff, cu firme de avocatură, în care se poate urca până la o platformă cu restaurant, cafenea, „Panoramapunkt”, situată la 100 de metri înălțime. (în dreapta fotografiei) De asemenea s-au construit clădiri pentru Centrul Beisheim și Parcul Kolonnaden.

172

La est de Potsdamer Platz se afla piața Leipziger Platz, care și-a primit denumirea în 1814 când prusacii l-au învins pe Napoleon Bonaparte în bătălia de la Leipzig. Avea forma unui octogon pe marginile căruia se aflau numeroase clădiri dintre care mai importante au fost Palatul Mosse, Hotelul Palast și Ministerul agriculturii prusace. În timpul celui de Al doilea Război Mondial clădirile au fost bombardate și după terminarea lui, demolate. Sub comuniști piața a fost divizată între Berlinul de Est și Berlinul de Vest și jumătatea de nord-vest a primit denumirea de „fâșia morții”, datorită deceselor ce aveau loc o dată cu încercările de trecere frauduloasă în partea de vest.

171 Leipziger Platz

După reunificarea Germaniei a fost refăcut Palatul Mosse (1998), în 2005 a fost inaugurată clădirea Ambasadei Canadei și Comitetul Evreiesc american și în 2015 a fost deschis Muzeul german de spionaj din Berlin.

170 Leipziger Platz

Am părăsit piața și am trecut pe lângă centrul comercial Mall, un colos cu 270 de magazine, deschis în 2014. Pe partea cealaltă a străzii era clădirea Bundesrat, din 2000 locul sesiunilor parlamentare ale Consiliului Federal din Germania. Între anii 1850-1918 a fost Casa Lorzilor (Herrenhaus) în care a funcționat Parlamentul prusac. Aceasta a fost dizolvată o dată cu Revoluția germană din 1918-1919, când monarhia a căzut și a fost înlocuită cu Consiliul de Stat (Staatsrat). Între 1989-1904 a fost construită clădirea actuală, în stil neo-renascentist, ca sediu al Parlamentului Imperiului german (Reichstag). A fost legată printr-o aripă comună de o clădire în care funcționau deputații. Din 1933 a funcționat ca și fundația „Casa Prusacă” a lui Hermann Goering. Bombardamentele din 1945 au avariat-o grav. A fost refăcută după război și din 1946 a funcționat ca Academia de Științe a Germaniei de Est.

13 Bundesrat

Învârtindu-ne pe străduțe am ajuns în dreptul unor rămășițe din Zidul Berlinului (The remains of Berlin Wall), un zid construit în 1961 pentru a separa Berlinul de Est de Berlinul de Vest.

11 zidul

Am ajuns în dreptul unor automobile mici, pictate colorat. Erau automobile Trabant, supranumite și „bujie cu acoperiș”, simbol al vieții din fosta Germania de Est. Erau situate în fața Muzeului Trabantului (Trabi Museum).

11

Nu departe era Checkpoint Charlie, renumitul punct de trecere a Zidului Berlinului, între estul și vestul orașului, pentru străini și forțele aliate, pe unde foarte mulți germani din est au emigrat ilegal în vest.

6

După război locul a devenit obiectiv turistic astfel în vecinătatea Zidului, lângă Casa de Pază, în 1963 s-a deschis Muzeul „Haus am Checkpoint Charlie”, Mauermuseum, muzeu privat e administrat de asociația „Grupul de lucru 13 august 2017”. În el sunt expuse fotografii, documente, se vizionează documentare despre tentativele de emigrare cu mașini, baloane cu aer, telescaune, etc.

5 Checkpoint Charlie

În imediata apropiere, pe trotuar erau expuse ținute militare din acea perioadă, măști de gaze, etc., se vindeau suveniruri.

Într-un alt muzeu, deschis în 2012, Asisi Panorama Berlin, se putea viziona panoramic perioada Războiului Rece (1947-1989), în special divizia germană, viața zilnică din Berlinul comunist și Berlinul capitalist, activitatea polițiștilor de frontieră.

Trecând pe lângă clădiri ale Administrației Locale, Bauakademie, clădiri noi intercalate cu clădiri vechi, am ajuns în Gendarmenmarkt, azi cea mai populară Piață de Crăciun din Berlin. Piața a fost construită începând cu 1688 și reconstruită în 1773, când a primit numele de la cavaleria blindată care își avea grajdurile acolo. În timp s-au ridicat cele trei clădiri impresionante, Sala de concerte, Domul german și Domul francez.

Prima, construită între anii 1701-1705, a fost Franzosischer Dom (Domul francez), de cult protestant francez (reformat). În 1785 i s-a adăugat turnul. Actual, pe lângă biserică funcționează un muzeu și un restaurant.

6 dom francez

În mijloc trona Konzerthaus Berlin(Sala de Concerte), construită în 1821, când a funcționat ca teatru. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial a fost grav avariată, reconstruită până în 1984 și transformată în sală de concerte.

22 Schauspielhaus+Konzerthaus

În fața ei se afla statuia lui Friedrich von Schiller (Schillerbrunnen), poet și dramaturg german considerat unul dintre „părinții poeziei germane”.

23 Schillerbrunnen

În sudul pieței, în 1708 s-a construit Deucher Dom (Biserica germană) de cult luteran. A fost reconstruită în 1708 când i s-a adăugat turnul. Distrusă complet în bombardamentele din 1945, a fost reconstruită după reunificarea Germaniei, terminată în 1993 și deschisă ca Muzeu de Istorie germană în 1996.

21 Deutcher Dom

Ne-am îndreptat spre Memorialul Holocaustului (Denkmal fur die ermordeten juden) construit între anii 2003-2004 și inaugurat în 2005, pe fosta locație a Zidului Berlinului, care a împărțit orașul în două după terminarea celui de Al Doilea Război Mondial. Este compus din 2.711 plăci de beton  inscripționate („stelae”) așezate pe rânduri perpendiculare, ușor oblic pe o suprafață de 19.000 metri pătrați. Au fost multe păreri vizând semnificația monumentului. Pentru mine cea mai plauzibilă a fost aceea prin care se considera că memorialul arată imposibilitatea de vizualizare a numărului de evrei decimați de către naziști în timpul războiului, prin orientarea în spațiu a acelor plăci în „derivă”.

19 memorial evrei

Am depășit zona pline de tristețe și am intrat în Tiergarten, cel mai mare parc al Berlinului întins pe 2,1 km pătrați. A fost creat în 1742 pe locul zonei de vânătoare existente din 1527, cu alei, labirinturi, bazine, sculpturi, în stil baroc. Între anii 1833-1840 a fost modificat în stil englezesc cu zone de relaxare, căi de echitație, peluze largi, lacuri cu mici insule. Traversând Parcul Steppengarten,  am ajuns la lacul Goldfischteich, acoperit de nuferi.

139 Tiergarten grose

Am ocolit lacul și ni s-a înfățișat Memorialul Bethoven-Haydn-Mozart, construit în timpul Kaiserului Wilhelm II (1904). Grav avariat în timpul Războiului de Eliberare a Berlinului (1945), a fost restaurat în 2007.

143 Beethoven-Haydn-Mozart

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial Tiergarten a fost bombardat repetat de raidurile aeriene. După încetarea războiului a fost folosit temporar ca pistă de zbor. Ulterior copacii au fost tăiați și folosiți ca și combustibil iar terenul a fost arat și semănat. Parcul a fost refăcut între anii 1949-1959. După ridicarea Zidului Berlinului a devenit principala zonă de agrement a Berlinului de Vest. În parc erau postate mai multe statui, cu diferite semnificații, mai multe lacuri și o zonă dedicată Reginei Luise, Luiseninsel.

În mijlocul unui rondou cu flori era postată o statuie din bronz, Amazoana călare (Amazone zu Pferde), încă din 1893.

144 Tieregarten Amazone zu Pferde

Se însera. Am ieșit din parc și ne-am îndreptat spre Brandenburgen Tor dorind ca pentru ultima seară, deși eram obosite, să vedem Unter den Linden pentru ultima oară. Un ultim obiectiv pe traseul nostru a fost Memorialul sovietic, Sowjetisches Ehrenmal, un memorial situat în Tiergarten, în Parcul Treptower, ridicat în 1949. Acesta comemorează cei 7.000 de soldați sovietici căzuți în bătălia pentru eliberarea Berlinului din 1945. E compus din grupul statuar central și un „cimitir” în care au fost înmormântați 5.000 de soldați din Armata Roșie. Între anii 2003-2004 statuia centrală a fost renovată.

138 memorial sovietic

La revedere Berlin !

Citește și Berlin, Germania- ziua 1