Arhive etichetă: moschei

Excursie în Tunisia- ziua 2: Tunis, La Goulétte

Publicat pe de
1

Fiind în Medina Tunis, m-am pierdut de grupul turistic așa că întrebând mereu, când în franceză, când în engleză, când prin mimă, luând-o când spre stânga, când spre dreapta, am ieșit prin Bab el Bhar (bab=poartă) în Piața Victoriei. Piața a fost creată de francezi pe locul fostei porți de est a medinei, prin demolarea a zidurilor existente acolo, ca Piața Bursei. A fost numită Piața Victoriei cu referință la ziua întoarcerii din exil a liderului Habib Bourguiba (1955), cel care a devenit primul președinte al republicii (1957-1987).

Fără acte, doar cu ceva bani și aparatul foto, am început să caut un loc de parcare pentru autocare. Aproape fugind  și întrebând, la o terasă de pe bulevard am găsit o familie cunoscătoare a limbii engleză și domnul s-a oferit să mă ajute. Așa am cunoscut sistemul polițienesc din Tunisia și mi-am dat seama că populația era tot sub „regim de teroare”.

În mare viteză am ajuns la un sector unde, la un loc, se găseau câteva dube de poliție- Poliția de Circulație. Am fost îndrumați spre un alt sector, cu alte dube adunate- Poliția Orașului care ne-au îndrumat spre un alt sector unde, fără uniforme, se aflau alți polițiști- Poliția Turismului. Aceștia cunoșteau limba engleză așa că m-am pornit să explic ….Șoc ! Am fost oprită și au dorit să știe doar din ce grup făceam parte. Nu am trecut 1 minut și dintr-o multitudine de liste (normal că pe computer) au găsit locația autocarului, lângă Teatrul Municipal, pe cealaltă parte a bulevardului, vis a vis de locul unde ne aflam.

Cetățeanul amabil a trebuit să mă „escorteze” până la autocar. După ce ne-am despărțit, mulțumindu-i, am constatat că în graba mea am ajuns înaintea grupului. Poate a fost mai interesant decât să mai cutreier medina. Măcar așa am aflat sistemul lor de „urmărire”.

Teatrul Municipal Tunis a fost deschis în 1902 într-o clădire construită în secolul XIX, decorată cu tentă italiană. În el se desfășoară spectacole de operă, balet, dramă, concerte simfonice.

Șoferul, admonestat telefonic de poliție, nu a vrut să mă lase să părăsesc autocarul. Era un om foarte cumsecade și liniștindu-l, am plecat doar până la o biserică pe care o vedeam puțin mai departe. Catedrala Romano-Catolică „Sf. Vincent de Paul”, sediul Arhiepiscopiei Tunisului, a fost ridicată  într-un amestec de  stiluri maur, gotic, neobizantin (1893-1897), cu două turnuri înalte (1910), după ce prima construită s-a deteriorat rapid (1881-1892). Este situată în actuala Piață a Independenței, numită așa după eliberarea Tunisiei de sub francezi (1954). După eliberare numărul catolicilor a scăzut treptat.  Între Tunisia și Vatican s-a făcut un aranjament (1964) prin care unele dintre clădirile aparținând bisericii au intrat în folosința publicului dar catedrala a rămas în proprietatea bisericii romano-catolice.

La întoarcerea grupului am aflat că nu am pierdut nici un obiectiv turistic. Trecând pe lângă un giratoriu, în mijlocul căruia se afla o fântână arteziană, am văzut statuia Președintelui Habib Bourguiba, primul președinte al Tunisiei (1957) care în 1987 a fost îndepărtat din funcție de primul ministru, când statuia sa a fost mutată într-un port din afara orașului. A fost repusă în centru în anul 2016.

Fiind amiază ne-am deplasat din centrul capitalei spre un loc popular turistic unde să servim masa de prânz. Am străbătut o arteră de circulație care traversa Lacul Tunis, o lagună naturală situată între Tunis și Golful Tunis al Mării Mediterană, întinsă pe 37 kilometri pătrați, care datorită depunerii de sedimente își micșorează treptat adâncimea. Pe vremuri, deasupra ei, pe o pantă de deal, s-a dezvoltat orașul Tunis și laguna a devenit  un port natural.

Am pătruns în La Goulétte (Halq al-Wadi), suburbie numită după canalul pe care e situată și după forma ei, a unui vas- goeletă (goélette).

În acea zonă în 1535 Regele Carol I al Spaniei a construit o cetate (Kasbah) care a fost cucerită de otomani (1574). Atacată de Cavalerii Ordinului Maltei (1640),  pentru o apărare mai bună, Ahmed Khodja a supravegheat construirea fortului El- Karraka.

Lângă el, în perioada islamizării, a fost ridicată Moscheea Abu Bakr As-Siddiq.

Ne-am oprit pe malul mării unde, într-un restaurant dinainte anunțat, am servit masa de prânz.

Mi-am lăsat „colegii” să golească tot ce era pe masă și m-am retras la o țigară, făcând o plimbare de-a lungul plajei.

Îmi făcusem deja o imagine despre cum va decurge excursia și nu eram prea mulțumită. În Nabeul manufactură cu vânzare, în Hammamet medina, în Tunis partea comercială a medinei….ghida cu afaceri comerciale, mai mult un însoțitor de drum….Știam ce am de făcut. Din acel moment, pentru lămuriri am apelat doar la ghidul tunisian.

Masa servită, am traversat iar laguna și ne-am îndreptat spre Sidi Bou Said.

Citește și Excursie în Tunisia-ziua 2: Sidi Bou Said

Excursie în Tunisia- ziua 2: Tunis- prin Medina

Publicat pe de
Răspunde

Fiind în Tunis, capitala Tunisiei, după ce am urmărit puțin din desfășurarea unei greve, am ocolit  mașinile poliției  și am ieșit din Piața Guvernului spre o veche moschee inclusă în Patrimoniul Național al Tunisiei.

Moscheea Kasbah a fost construită la ordinele fondatorului dinastiei Hafsid care guverna atunci Tunisul (1230-1233) ca Moschee Congregațională, Moschee de vineri care găzduiește rugăciunile speciale de vineri la prânz cunoscute ca jumu’am. Inițial a servit doar conducătorii ce locuiau în Kasbah apoi a fost deschisă publicului. Sub stăpânirea otomană a fost renovată (1584).

Am ocolit-o și am intrat în Medina unde, în decursul timpului, pe lângă moschei au fost construite diferite mausolee.

Mausoleul Mohamed Laz, monument istoric din 1912, a fost construit de comandantul militar din Tunis pentru ienicerul căruia îi poartă numele.

Mausoleul Ahmed Khodja a fost construit de dey-ul căruia îi poartă numele (1647). În el au fost îngropați familia sa și descendenții până la jumătatea secolului XIX. A fost declarat monument istoric din 1922

Moscheea Youssef  Dey, cunoscută și ca Al B’chamqiya, inițial a fost folosită pentru oratorii publici.

În 1631 a fost transformată în moschee, fiind prima turcească din oraș.  

A fost restaurată la sfârșitul secolului XIX și în 1926 a fost anexată Universității Ez-Zitouna.

De la moschee grupul s-a îndreptat…mai întrebați spre ce ?….spre cumpărături.

S-a început explorarea părții acoperită a medinei.

Cum nu prea sunt amatoare de magazine, pentru mine cumpărăturile păreau o pierdere de vreme. Pentru asta am plecat pe alt continent ? În fine, așteptând după grup am început să  fotografiez câte ceva din zonele prin care treceam.

Din loc în loc, între magazinele cu mărfuri din toate sectoarele de vânzare, se aflau terase cu mese, cafenele, etc.

Deși foarte înghesuite, tot se mai găsea câte un spațiu care să fie amenajat.

În sfârșit am ajuns la un obiectiv care mă interesa, Moscheea Hammouda Pacha al Mouradi, în stil arhitectural turcesc, cu un minaret octogonal.

A fost construită de cel de al 2-lea bey care a condus dinastia Muradid până la moartea sa.

A funcționat ca hanafi, o școală juridică sunnită care inițial s-a dezvoltat în Irak, s-a răspândit și a ajuns școala principală dintre cele patru existente în Imperiul Otoman, azi, cu un număr foarte mari de adepți, aproximativ o treime dintre musulmanii din întreaga lume.

Se pare că trecusem doar prin partea mai europenizată a medinei ?

Când prin străduțele închise, când pe cele din exteriorul zidurilor, s-au continuat cumpărăturile care păreau că nu se mai sfârșesc.

Mă întrebam când o să mai avem timp să vedem măcar câteva clădiri istorice.

În acea porțiune erau etalate mai mult obiecte tradiționale, deosebite de cele europene, așa că timpul mi-a trecut mai ușor privindu-le.

Cum am mai povestit anterior, fiind republică, Tunisia a creat libertăți de care, în special, tinerii beneficiază. În general populația autohtonă a continuat tradițiile.

Am ieșit din înghesuială pe lângă o clădire mare, prevăzută cu coloane, în care am aflat că funcționa o școală.

De ea era lipit un alt magazin. Oare nu mai scăpam dintre ele ? Norocul meu a fost în ghidul tunisian, profesor de istorie, a cărei răbdare am pus-o la încercare cu întrebările mele și în același timp l-am bucurat, fiind singura curioasă despre amănuntele istoriei lor.

Medersa sau Madrasa, școli sau instituții de învățământ superior găzduite de o moschee, unde se predă în principal teologia islamică, dar și alte materii, au fost construite în medina în timpul dinastiei Hafsid.

Medersa Slimania

Au fost fondate pentru instruirea oficialilor de stat.

Începând cu secolul XX sunt folosite de studenții Universității Ez-Zitouna.

Am ajuns la un magazin de parfumuri unde, în sticluțe colorate, erau etalate diverse sortimente.

Ghidul tunisian ne-a explicat procesul de producție. Între timp ghida română avea alte treburi…Mă rog, începeam să-mi dau seama de ce atâta tevatură cu medina…

Lăsând grupul să iasă, liniștită, văzând că ghida a rămas în locație, am fotografiat sticluțele frumos aliniate. GREȘEALĂ! Cum ghida nu se grăbea, am ieșit să mă alătur grupului. Nici urmă de ei și…nici urmă de ghidă… Nu am avut de ales decât să-mi găsesc o cale de ieșire din acel labirint.

Citește și Excursie în Tunisia- ziua 2: Tunis, La Goulétte

Excursie în Tunisia- ziua 1: prin Hammamet

Publicat pe de
Răspunde

În prima zi în Tunisia după ce am vizitat Centrul Cultural Internațional „Dar Sebastian” ne-am îndreptat spre centrul istoric al orașului Hammamet unde, pe malul  mării, se afla Kasbah Hammamet, o fortăreață construită de arabi în secolul XIII.

Pentru a se proteja de pirații catalani și pisani cetatea a fost extinsă (secole XIV-XV), s-a structurat noul oraș Hammamet  a cărui Medina, veche din secolul X, a ajuns să fie poziționată central.

În timp cetatea a trecut sub stăpânire spaniolă, apoi turcă, când Medina a fost complet zidită. În afara cetății, spre mare, a fost creat un cimitir islamic și în altă zonă un mic cimitir creștin. În acea perioadă europenii numeau orașul Mahomette.

Cetatea fiind un punct strategic la mare, multe națiuni au vrut s-o cucerească. Într-un final a fost ocupată, împreună cu toată țara, și a intrat sub Protectorat francez (1881). De atunci viața s-a schimbat. Orașul a fost ocupat încetul cu încetul de imigranți, mai ales veniți din sudul țării pentru a-și găsi locuri de muncă și au fost construite suburbiile actuale.

Din 1960 a început să înflorească turismul. Cetatea, situată în centrul orașului, a devenit un obiectiv principal în care a fost deschis un mic muzeu și pe litoralul din împrejurimi s-a dezvoltat cea mai mare stațiune din Tunisia. 

După ce am fost atenționați să nu luăm în considerare vreo cerere de taxă pentru intrarea în Medina sau pe zidurile cetății am fost lăsați liberi. Nu mai văzusem o Medina până atunci așa că prima mea mișcare a fost să intru în ea.

În Hammamet această „piață” nu este foarte mare (200×200 mp). Străduțele care duc la ea, azi devenite zone comerciale, sunt situate pe fosta zonă a bazinelor.

Diverse sortimente de marfă erau etalate într-o mare înghesuială. Nici nu puteam să-mi dau seama care a cui proprietar este.

Trecând de  multele tarabe, un magazin mi-a atras atenția. Proprietarii, bunic și nepot, îl amenajaseră ca pe un anticariat. Marfa, deși nouă, avea „patina vremii”.

Pe străduțele înguste am ajuns la Moscheea Kabir sau Moscheea Mare.

Deși știam că femeile nu au acces, am urcat scările până în poarta de intrare unde, rapid am făcut o fotografie.

Imediat am fost admonestată de un bărbat care lenevea pe un șezlong. Cuminte, am înaintat pe o străduță, pe lângă moschee. Tot am reușit să-l păcălesc pe acel mascul „feroce”. Nu l-a dus mintea să-mi urmărească mișcările. Am găsit o altă intrare deschisă din ușa căreia am pozat interiorul. Ce rău făceam ? Nici nu le-am încălcat regulile. Nu am pătruns în incintă.

Apoi am trecut pe lângă o ușă decorată în culori țipătoare, frumos armonizate. Era intrarea unor băi, Hammam Sidi Belghith.

Timpul trecea repede. Cum nu aveam de făcut cumpărături, văzusem ce înseamnă o Medina, m-am îndreptat spre nord, dorind să ies în centrul orașului.

De lângă cetate, pe unul din cele două bulevarde cu hoteluri, restaurante, magazine, etc., am ajuns la intersecția lor, în centrul orașului nou, unde se afla Piața Martirilor cu un monument construit ca un turn Eiffel în miniatură care comemorează eroii războiului de independență tunisian și o fântână arteziană care în acel moment nu funcționa.

În zonă traficul era foarte aglomerat. Pe lângă asta, lângă intersecție era amenajată și o stație de taximetre.

Ocolind zidurile cetății am ajuns pe o alee lângă plajă.

Prima zi a excursiei, pentru mine a doua (în prima am făcut drumul Arad-București), a fost interesantă. Am intrat în contact cu o cultură necunoscută mie pe care de abia așteptam să o aprofundez.

Relaxându-mă privind apusul de soare nici nu mi-am dat seama ce repede a trecut timpul. Ziua se terminase. Urma să ne întoarcem la hotel.

Citește și Excursie în Tunisia- ziua 2: Tunis

Pécs, Ungaria- Piața Széchenyi

Publicat pe de
1

După ce am vizitat zona catedralei din Pécs, Ungaria, m-am îndreptat spre centrul orașului unde se află  piața centrală Széchenyi tér în care se deschid mai multe străzi. În epoca romană piața era situată la marginea de nord a localității.

A devenit importantă o dată cu construirea Bisericii Sf. Bartolomeu (sec. XIII), azi situată în nordul pieței. Sub stăpânirea otomană (sec. XVI) piața, numită Bazar,  a devenit comercială, au fost construite două fântâni și o baie turcească. Clădirile pieței au fost  distruse în campania din 1664. Ulterior din pietrele ruinei bisericii a fost ridicată  Moscheea lui Pașa Gázi Kászim.

În timpul luptelor de eliberare, soldate în final cu  alungarea turcilor, moscheea a fost deteriorată și minaretul, căzut, a fost demolat (1753-1766).  În acea perioadă fostul Bazar a fost transformat în piață publică unde până în secolul XIX au avut loc execuțiile.

În timp clădirea a fost refăcută  și transformată în Biserică Romano-Catolică, Pașa Qasim Belvárosi templom, renovată în 1939.

Lângă ea a supraviețuit până azi Clopotnița Bisericii  Sf. Bartolomeu (Középkori Bertalan templom).

În fața bisericii se află Memorialul Primului Război Mondial (Világháborús emlékmű), mai precis al regimentului 19 infanterie, ridicat în 1932.

La începutul secolului XVIII orașul a trecut printr-o mare epidemie de ciumă  în care mulți oameni au murit. În memoria lor în piață a fost ridicată  statuia Sf. Treime (Szentháromság-szobor) și piața a fost numită după ea (1710-1713).  În decursul timpului s-a distrus și a fost înlocuită cu actuala statuie (1908).

Tot central, la 500 de ani de la moartea lui (1956), a fost postată statuia lui Iancu de Hunedoara (János Hunyadi- szobor).

Piața este delimitată de mai multe clădiri importante. Din păcate nu am putut să o văd în ansamblu, fiind ridicate corturi pentru desfășurarea unui eveniment. Lângă biserică, pe latura de nord-est, a existat o baie turcească care în timpul luptelor pentru eliberare (1664-1686) a fost avariată și în timp s-a ruinat. Terenul a rămas neocupat mai mult de un secol.

Situată pe colț, în 1891 a fost construită o clădire în stil eclectic în care actual funcționează  Judecătoria  Pécs (Pécsi Jarasbirosag).

Lângă ea, spre sud, se află Hotelul Nádor (Nádor szálló) a cărui primă clădire a fost construită în 1846  apoi a fost  demolată  și reconstruită sub actuala  formă (1902). Până în  1980 fațada s-a deteriorat grav. Hotelul a fost închis pentru recondiționarea care a durat 15 ani, perioadă în care a fost construit și un garaj subteran.

Tot pe latura de est se află Primăria Pécs (Polgármesteri Hivatal). Prima Primărie, construită în 1698, a fost distrusă sub ocupația otomană.

După alungarea turcilor a fost reconstruită (1710), în timp, deteriorată, a fost înlocuită cu altă clădire (1831-1832) și în 1907 cu actuala clădire în stil baroc.

Pe unul din colțurile clădirii a fost ridicat un turn cu ceas.

La sud de ea, în epoca turcească a existat o clădire care ulterior a fost demolată și înlocuită cu actuala clădire, în stil romantic (1882), numită după proprietarul ei Palatul  Lóránt (Lóránt Palota). La parterul ei din 1961 funcționează o farmacie.

Pe latura de vest a pieței, între clădirile de epocă, cea mai importantă este cea în care funcționează  Consiliul Județean (Megyeháza). Clădirea în stil eclectic (1897), prevăzută cu o cupolă, a fost decorată cu ceramică realizată în Fabrica Zsolnay. Acoperișul clădirii a ars în incendiul din 1954. Ulterior a fost refăcut fără cupolă.

În sudul pieței Ordinul Capucinilor a ridicat o biserică (1727-1731) preluată de Ordinul Milostivirii (1795).

În fața ei a existat o fântână turcească care a fost demolată în 1892. Ulterior lângă ea a fost ridicată  fântâna Zsolnay  (Szolnay-kút), decorată cu stemele orașului și  Fabricii de porțelan Zsolnay.

A fost refăcută ca Biserica Sf. Sebastian (Szent Sebestyén templom) (1887-1891). Pe fațadă într-o nișă cu arcadă a fost așezată statuia Fecioarei Maria (Szent Mária szobor). Altarul a fost executat din lemn încrustat. Central a fost postată o pictură reprezentând martiriul Sfântului Sebastian.

Deasupra, la nivelul ușii de intrare, a fost montată o orgă.

Interiorul a fost renovat în anul 1908.

Citește și Pécs, Ungaria- prin centrul orașului: strada Király și Piața Teatrului

Pécs, Ungaria- descoperiri arheologice din jurul catedralei

Publicat pe de
Răspunde

În drumul meu prin Ungaria după ce am vizitat Memorialul Bătăliei de la Mohács am rulat 53 kilometri până la ținta mea finală, orașul Pécs care în 1998 a primit premiul UNESCO „Orașe pentru pace” și în 2010 a fost selectat pe lista orașelor „Capitală Europeană a Culturii”. În jur de ora 17 m-am cazat la Joker Hostel  la care făcusem în prealabil rezervare.

Procedurile cazării fiind încheiate, fiind vară și ziua lungă,  am pornit imediat să explorez orașul. În drum spre centrul istoric am trecut pe lângă școala profesională  Sz.Angster József iskola care a fost fondată în 1885 ca școală de ucenicie. Din 1929 a funcționat în actuala clădire, construită pentru ea. În 1949 clădirea a fost naționalizată, patru ani folosită de armată, apoi redată școlii.  Din 1995 i s-a alocat și cădirea fostei școli primare.

În timpul pe care îl aveam la dispoziție, seara având întâlnire cu niște cunoștințe,  îmi propusesem să vizitez fosta cetate medievală și dacă o găseam deschisă, Catedrala Pécs.

Prima clădire istorică pe care am văzut-o a fost Moscheea lui Jakováli Hassan (Jakováli Hasszán Pasa Dzsámija) numită după pașa din Kanizsa, comandant-șef militar, descendent al orașului prin bunicul din partea mamei, singura din Ungaria care a supraviețuit cu minaretul atașat. A fost construită în a doua jumătate a secolului construită XVI, orientată spre Mecca. După alungarea turcilor,  lângă ea ridicându-se un spital, o parte a fost demolată (foaierul), restul transformată în capela spitalului, legată de acesta printr-o cale de acces directă și minaretul folosit ca clopotniță. În 1960  a fost restaurată în forma originală, în anii 2000 renovată  și redeschisă în 2010 ca moschee.

În anul 2016 lângă moschee a fost postată  statuia lui İbrahim Peçevi, istoric turc născut în Pecs.

Încă 5 minute de mers și mi-am atins obiectivul, rămășițele fostului Castel Pécs care azi înconjoară un complex de clădiri aparținând episcopiei, în centrul cărora se înalță Catedrala Pécs.

Pe locul actualului oraș în vechime se afla  așezarea Sopianae în care Regele Sf. Ștefan a fondat o episcopie (1009) ale cărei clădiri au ars într-un incendiu mare care a cuprins orașul (1064). Au fost refăcute ulterior și înconjurate cu ziduri. În a doua jumătate a secolului XIII a fost ridicat un castel, înconjurat de ziduri duble și șanț de apărare, care în decursul timpului a fost asediat și atacat de mai multe ori însă a rezistat.

În secolul XV orașul, fiind cel mai mare din Ungaria, era o țintă majoră a otomanilor astfel comandantul de oști Paul Chinezul (Pál Kinizsi), pentru a proteja castelul, a construit în colțul de nord-vest al zidului castelului un bastion circular, Barbakán, înconjurat de șanț de apărare.

Bastionul putea fi accesat doar pe un pod mobil

Turcii, câștigând Bătălia de la Mohács (1526, au înaintat spre a cuceri alte teritorii. Au atacat și Castelul Pécs care, neputându-se apăra, fortificațiile fiind învechite, s-a predat trupelor otomane.

În timp aceștia au transformat orașul construind clădiri publice,  mai multe moschei, băi, etc.

În secolul XVIII orașul a fost restructurat și remodelat. Castelul a fost demolat,.  Pentru crearea unor străzi șanțul de apărare a fost umplut cu pământ rămânând intact doar în partea vestică.

În secolul XIX zona, suburbie a orașului Pécs, era deținută de familia Zsolnay care a construit un teren de tenis, înlocuit cu unul de baschet, folosit iarna ca patinoar.

În 1967  a început excavarea zidurilor castelului apoi în 1968 bastionul și zidurile vechi au fost restaurate și au intrat în circuitul turistic al orașului.

Lângă Catedrala Pécs am văzut un șir din 12 statui reprezentând Apostolii Rătăcitori (Vandorlo Apostolok). Înalte de 2,5 metri, au fost efectuate pe parcursul a nouă ani (1854-1863). În timpul reconstrucției catedralei au fost mutate în altă locație  (1882-1891).

Pentru a le aduce în zona inițială în anii 1930 a fost construită o arcadă cu scopul de a le proteja și un piedestal comun. Statuile, ajunse într-o  stare avansată de degradare (1937), nu au putut fi restaurate din cauza celui de Al Doilea Război Mondial, abia între anii 1961-1963 aceasta fiind efectuată. Au fost mutate lângă catedrală abia în anul 2017.

Catedrala fiind închisă, am continuat explorarea zonei din jurul ei.

În partea de nord se află ruinele Universității medievală (Középkori Egyetem) creată de episcopul din  Pécs cu ajutorul Regelui Ludovic I (1367), pe locul unde se presupune că a existat primul Palat Episcopal, având două facultăți- arte și drept.

Fundațiile clădirilor au fost scoase la iveală prin săpăturile efectuate între anii 1978-1987.

De asemenea s-au descoperit bazele Capelei Sf. Fecioare Maria (Szűz Mária kápolna), ridicată de Episcopul Nicolae (1346-1360).

Capela a fost distrusă în timpul invaziei și ocupației otomane (1543).

În partea de sud a presupusei universități azi se află un Muzeu Arheologic.

.

Înconjurând catedrala am trecut pe lângă o statuie care reprezenta uniunea regalitate-religie, un rege și un episcop ținând împreună cheile orașului.

Citește și Pécs, Ungaria-Piața Domului și Piața Sf. Ștefan

 

Toledo Spania

Publicat pe de
Răspunde

Orașul Toledo din Spania se află în regiunea Castilla-La Mancha la 70 km sud de Madrid. Este  situat pe o colină și o parte înconjurat de fluviul Tajo (Tagus), cel mai lung din peninsula Iberică. Cu trenul de viteză am ajuns în 30 minute la stația terminală, Gara Toledo (Estacion Toledo). Prima linie de cale ferată ce lega Madridul de Toledo și gara aferentă, la est de oraș, au fost construite în 1858. Între 1916-1917 clădirea a fost înlocuită cu una nouă în stil Mudejar care a intrat în funcțiune în 1919. O dată cu crearea liniei de mare viteză între Madrid și Toledo (2005) clădirea a fost restaurată.

Clădirea formată dintr-un pavilion central și două aripi laterale era decorată cu arcade și turnulețe. Prezenta cinci uși de acces în sala mare bogat ornamentată cu mozaicuri și vitralii.

Peretele cu fostele case de bilete era format din lemn sculptat. În fața lui se aflau grilaje de fier forjat. Lateral de sala mare era amenajat un spațiu modern de unde se puteau obține informații și cumpăra biletele de călătorie.

În partea dinspre oraș se ridica turnul cu ceas. În fața gării se întindea un spațiu mare de parcare și o stație de autobuze. Am preferat să parcurgem drumul spre oraș pe jos.

Pe malul fluviului Tajo, pe o altă colină se ridica Castelul de San Servando (Castillo de San Servando). A fost construit ca mânăstire de călugări (1088) apoi ocupat de Cavalerii Templieri care au transformat-o  într-o cetate pentru apărarea împotriva musulmanilor (secolul XII). Când musulmanii au fost expulzați din Peninsula Iberică și Ordinul cavalerilor Templieri s-a dizolvat (1312) cetatea a rămas fără utilitate și în timp s-a degradat. În secolul XXI castelul a fost refăcut și funcționează ca hostel pentru tineret.

Am mers paralel cu orașul care se înălța în stânga noastră. Pe rând a fost municipiu roman, capitala regatului vizigot Hispania, cucerit de mauri sub Califatul de Cordoba când în oraș au coabitat evrei, creștini și musulmani, apoi condus de arabi când s-a numit Tulaytulah și recucerit pentru Spania de Alfonso VII (1085). În timpul Evului Mediu a devenit un important centru industrial cunoscut pentru producția de săbii și Oraș Imperial sub domnia lui Carol V (secolul XVI), unul dintre cele mai importante centre culturale. După ce Filip al II-lea a mutat curtea regală la Madrid orașul a început să decadă. În 1986 a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Am trecut fluviul și am început urcușul pe lângă zidurile fostei cetăți Toledo până la Poarta Nouă Bisagra (Puerta Nueva de Bisagra), una dintre porțile prin care se intra în cetate. A fost construită de mauri, reconstruită (1540-1576) din două corpuri separate între care s-a format o curte. În partea exterioară, între două turnuri circulare mari se afla un arc semicircular pe care era postată stema împăratului Carol V, un vultur cu două capete și deasupra, central, o statuie de înger. Spre interior pereții porții erau drepți și lateral se înălțau două turnuri pătrate.

Am pătruns în fostul cartier musulman. Între Poarta Bisagra Nouă și Poarta Bisagra Veche se afla o biserică catolică, Iglesia de Santiago del Arrabal, construită pe locul unde se aflase o moschee (secolul XIII), la marginea orașului vechi. În secolul XX a fost restaurată de mai multe ori.

Am coborât puțin până la poarta veche, Puerta Antigua de Bisagra sau Puerta Alfonso VI (Poarta balamalelor veche). A fost construită în secolul X, în stil Mudejar, ca poartă principală de intrare în oraș. A fost închisă o dată cu construirea porții noi și folosită doar pentru anumite ocazii până în 1905 când a fost restaurată și redeschisă publicului.

Ne-am întors și am urmat drumul pe lângă Schitul Maicii Domnului de la Steaua (Ermita de la Virgen de la Estrella) ridicat în 1611 de ordinul religios cu același nume cu ajutorul breslei grădinarilor. Ulterior capela a fost demolată și în secolul XVII ridicată actuala construcție în stil baroc. Într-o nișă se afla postată o statuie a Fecioarei cu Copilul în brațe.

A treia poartă și cea mai veche din oraș, Poarta Soarelui (Puerta del Sol), construită în secolul XII pe locul unui turn de apărare din secolul X, a fost deteriorată în timpul războaielor civile iar cea pe care am văzut-o a fost reconstruită în stil Mudejar (secolul XIV). În secolul XVI deasupra arcului porții a fost postat un medalion cu sfântul Idelfonso, patronul orașului Toledo și pe lateralele lui au fost pictate soarele și luna, de la care și numele porții.

În vestul ei era o altă poartă veche construită în secolul X, Puerta de Valmardón sau Poarta Bab al-Mardum, situată lângă o moschee. Mardum în limba arabă însemnând blocat, probabil că a fost înlocuită ca funcționalitate cu Puerta del Sol.

Fiecare clădire, poartă, biserică, moscheie, aflate unele lângă celelalte, își aveau povestea lor. Moscheea Cristo de la Luz (Mezquita del Cristo de la Luz), denumită anterior Bab-al- Mardum, era situată în zona orașului Medina unde locuiau musulmanii bogați. În 999 Ahmad ibn Hadidi, din bani proprii, a ridicat o clădire mică pătrată și a decorat fațada cu turnuri de ceramică. Legenda spune că aceasta a fost construită pe locul spre care l-a îndrumat un fascicul de lumină și  a găsit îngropată o figurină a lui Isus, pentru ca Allah să-i ofere un loc în Paradis.

Ulterior a fost adăugat un perete semicircular în stil Mudejar. După ce Alfonso VIII a cucerit Toledo (1186) a cedat clădirea Cavalerilor Ordinului Sfântului Ioan care au modificat interiorul, au adăugat absida și au transformat-o în Capela Sfintei Cruci (Ermita de la Santa Cruz) iar moscheea a primit actuala denumire.

Pe prima străduță la dreapta se afla Mânăstirea Carmelitelor Desculțe (Convento de los Carmelitas Descalzos), un complex construit între anii 1653-1655.

În secolul XVIII nava centrală și capelele au fost acoperite cu panouri azulejo (plăci ceramice decorate).

Normal că nu puteam să cuprindem în vizita noastră toate clădirile istorice ale orașului mai ales datorită faptului că ne-am încurcat pe numeroasele străduțe înguste, scurte, ca un labirint.

Am ajuns la o clădire circulară care aparținea de o biserică veche (Iglesia de San Vicente) ridicată în secolul XII de Alfonso VI după ce a cucerit Toledo. În decursul timpului a suferit reconstrucții și transformări.

În 1842 biserica a încetat să funcționeze. Azi găzduiește o fracțiune a Muzeului de Artă Toledo, Circulo de Arte și sub vechea capelă există cafenea, restaurant, club de noapte cu concerte de muzică life.

Clădirea din apropierea ei găzduia o parte din  Universitatea Castilla-La Mancha (Vicerrectorado de Relaciones Internacionales y Formación Permanente- Universidad Castilla-La Mancha).

Ne-am învârtit pe străduțele ca niște ganguri care se deschideau din loc în loc în câte o piațetă. În Plaza Amador de los Rios se afla Muzeul Tolmo amenajat în Oratorio de San Felipe Neri, o biserică în stil gotic construită în secolele XV-XVI pe locul unei biserici iezuite demolată. De asemenea se puteau vizita Băile romane a căror intrare noi nu am depistat-o.

.

După alte străduțe și o piață am ajuns la Biserica Iezuiților San Idelfonso (Iglesia de los Jesuitas-San Ildefonso) dedicată sfântului patron al orașului Toledo.

Pe locul de naștere al Sfântului Ildefonso în 1569 se aflau casele contelui de Orgaz care au fost cumpărate de iezuiții din Toledo (1629) și au început construcția unei biserici în stil baroc. Terminată în 1765, s-au bucurat de ea doar doi ani fiind expulzați de Regele Carlos III.

De o parte și de alta a ușii de intrare, păstrată cea originală, se aflau câte două coloane înalte și deasupra ei o fereastră cu vitralii flancată și ea de patru coloane corintice între care erau postate statuile lui Pedro și Estefania Manrique și scutul familiei lor.

În interior, de-a lungul navei erau postate statuile celor 12 apostoli și în spatele altarului o frescă ce reprezenta coborârea Fecioarei asupra Sfântului Ildefonso. Biserica a intrat din nou în posesia iezuiților abia în secolul XX.

Urmând strada Alfonso XII am început să vizităm mânăstirile din acea zonă, aflate una lângă cealaltă. Mânăstirea Maicii Domnului (Antiguo Convento Madre de Dios) a fost fondată în secolul XV. În decursul timpului clădirile mânăstirii s-au deteriorat, unele chiar ruinat, fiind părăsite de călugărițe.  În secolul XX a fost restaurată de mai multe ori și reabilitată după ce a intrat în posesia Universității Castilla-La Mancha care a construit în interiorul mânăstirii și o clădire pentru Biblioteca San Pedro Martir.

Următoarea a fost o mânăstire dominicană, Convento San Pedro Martir. Fiind situată în afara zidurilor cetății în 1407 a fost mutată în interior pe locul unor case donate și extinsă în jurul a trei terase. Biserica actuală a fost construită în secolul XVII. Din 1991 a intrat în posesia Universității din Castilla-La Mancha.

În Plaza San Roman am văzut statuia lui Lope de Vega, unul dintre cei mai mari poeți și dramaturgi spanioli.

Pe o latură a pieței se afla Casa Santa Teresa de Jesus– Casa de Mesa. De-a lungul timpului casa a fost locuită de nobili din Toledo dintre care familia Malagon (secolul XVI), protectoare a Sfintei Teresa care a locuit acolo în timpul șederii în Toledo când a scris cartea sa biografică și familia Mesa (secolul XVIII) căreia îi poartă numele. A fost restaurată în 1972 și azi găzduiește Academia Regală de Arte Frumoase și Științe Istorice din Toledo.

În stânga clădirii se afla o altă biserică, Iglesia de San Roman, construită în secolul XIII pe locul unei bazilici vizigote ridicată la rândul ei pe locul unei vile romane. În biserică a fost încoronat Regele Alfonso VIII de Castilla. Turnul său în stil Mudejar era vizibil de la depărtare.

În clădire funcționează Centrul Vizigot și Muzeul Culturii (Museo de los Concilios y la Cultura Visigoda).

În continuare am trecut pe lângă două școli. Prima a fost Școala de limbi străine EOI Raimundo de Toledo– Escuela oficial de Idiomas care purta numele călugărului francez benedictin, Arhiepiscop de Toledo (1125-1152). În conjunctura coabitării mai multor nații el a creat Școala de Traducători care au recuperat textele vechi și a promovat studiile filosofice, școlile de medicină, matematică și astronomie.

Colegiul de fete nobile (Colegio de Doncellas Nobles) a fost fondat în 1551 pentru a educa tinerele mame atât din familii nobile cât și din cele sărace. A funcționat în clădirea prințului Melito care a fost restaurată (secolele XVII, XVIII) și extinsă pe locul a două case vechi (1900, 1903) când a fost transformată în stil neo-Mudejar păstrând portalurile în stil baroc. Aparține și ea Universității.

În altă piațetă, Plaza de Padilla, central trona statuia lui Juan de Padilla. În spatele lui se afla o altă școală, Colegio Mayor Gregorio Marañón și pe o laterală Centrul Cultural San Clemente.

Lângă Colegiu, despărțite de o străduță îngustă, se afla Mănăstirea Sfântului Dominic de Silos (Vechiul)  (Convento de Santo Domingo el Antiguo) cu Parroquia de Santa Leocardia. Construită în secolul VI în stil Mudejar, după cucerirea orașului de Regele Alfonso VI (1085)  a fost reconstruită și ocupată de călugărițe care în 1159 au adoptat reforma cisterciană. În secolul XVI a fost demolată și reconstruită cu o extindere pe locul unde s-a născut Sfânta Leocardia, pentru îngroparea Mariei Silva, o doamnă portugheză din alaiul reginei Isabel a Portugaliei, care și-a dedicat viața mânăstirii. De atunci mânăstirea poartă numele dublu a Sfântului Dominic și Sfintei Leocardia. În 1800 a fost transformată în stil neoclasic.

În Plaza Santa Teresa de Jesus am văzut Mânăstirea Carmelitelor Desculțe din San Jose (Convento de las Carmelitas Descalzas de San José). În Toledo comunitatea Carmelitelor Desculțe a fost fondată de Sfânta Teresa de Ávila. În 1607 călugărițele au cumpărat o casă neterminată (1572) și au construit  mânăstirea (1626-1643). În secolul XVIII interiorul a fost decorat cu panouri azulejos (plăci ceramice glazurate).

Am ajuns la poarta de vest a orașului, Puerta del Cambron, care inițial a purtat numele de „Poarta evreilor” pentru că de acolo începea cartierul evreiesc. În 1576 a fost refăcută în stil renascentist și deasupra arcului porții a fost postată statuia Sfintei Leocardia.

Pe lângă Palatul La Cava (Palacio de La Cava) construit în secolele XVI-XVIII, azi proprietate privată, am intrat în Plaza San Juan de los Reyes unde trona biserica din Mânăstirea San Juan de los Reyes (Convento de San Juan de los Reyes) pe care urma să o vizităm.

Și așa a trecut dimineața fără să remarcăm. După vizitarea mânăstirii urma să continuăm plimbarea noastră prin alte zone ale orașului Toledo.