Arhive etichetă: parcuri

Sânnicolau Mare și Cenad, jud. Timiș

Publicat pe de
Răspunde

Orașul Sânnicolau Mare din județul Timiș este cea mai vestică localitate din România, situat în Câmpia Mureșului inferior, pe râul Aranca.

Săpăturile arheologice au scos la iveală existența unei așezări  în zonă încă din paleolotic, neolitic, epoca bronzului și fierului, de asemenea existența unui castru roman al Legiunii Gemina XIII, avanpost al Cetății Morisena („Orașul de pe Mureș”) care se întindea pe teritoriul actualelor localități Sânnicolau Mare și Cenad, prima devenind, în cadrul cetății, oraș al Imperiului Roman (106-274).

După retragerea legiunilor romane în sudul Dunării Dacia Traiana a fost atacată și cucerită de goți, vandalizată, prădată și denumită Goția până aceștia au fost alungați de hunii aflați sub conducerea lui Atilla care și-au creat capitala imperiului în cetate și zona au numit-o Hunia (380-396).

Până în secolul XIII zona a fost cucerită pe rând de popoarele migratoare- tătari, mongoli și cumani. În acea perioadă a fost construită Mânăstirea Morisena cu stareț și călugări greci și în 1030, cu sprijinul regilor maghiari, a fot organizată episcopia romano-catolică Cenad pentru a propaga catolicismul.

În 1241 teritoriul a trecut sub ocupație maghiară. Szent Miklos (Sân Nicolau), numele provenind de la Biserica „Sf. Nicolae” care a supraviețuit din mânăstirea existentă anterior, a devenit oraș cetate independent, separându-se de Cenad, prima sa atestare documentară datând din 1247.

Sub ocupația maghiară a trecut în proprietatea primului episcop al Cenadului (1421). Un secol mai târziu Banatul fiind ocupat de turci (1552) aceștia și-au mutat în localitate administrația, o garnizoană, au construit o școală pentru ieniceri și Biserica „Adormirea Maicii Domnului” au transformat-o în moschee.

Moara veche

După numeroase lupte între Imperiul Otoman și Imperiul Habsburgic, cel din urmă a intrat în posesia Banatului (1701). Fiind provincie de graniță cu rol militar crescut și orașul fiind situat la intersecția căilor de comunicație, acesta s-a dezvoltat rapid și a devenit reședința districtului Cenad (1717), sediul Prefecturii erarhiale și al Trezoreriei militare a Banatului (1724).

Spitalul Orășenesc

Zona a fost ocupată de imigranții sârbi și greci care s-au încadrat în comunitatea religioasă a românilor până în 1733 când s-a înființat parohia sârbească. În 1752 au sosit coloniștii șvabi care au format o localitate nouă, Comuna Germană, actualul Sânnicolau German, în timp încorporat în oraș. Pentru ei a fost înființată Episcopia Catolică (1767). Fiind un amalgam de etnii, fiecare își dorea să aibă propria biserică astfel pentru ortodocși moscheea a redevenit biserică dar, fiind neîncăpătoare, între 1783-1787 a fost construită actuala Biserică Ortodoxă Sârbă „Adormirea Maicii Domnului”.

În aceeași perioadă familia nobiliară de aromâni din Grecia, stabilită în Banat, care a trecut la catolicism, când și-au maghiarizat numele în Nakó, a cumpărat un teren din oraș (1781). Contele a construit Școala inferioară de agricultură (1799), în 1894 Gimnaziul de Stat, azi ocupată de Școala generală nr. 1.

Monumentul Eroilor Revoluției 1989

Orașul a primit dreptul de a organiza târguri (1787) apoi piețe săptămânale (1837) și dezvoltarea sa demografică și economică au luat avânt. O perioadă scurtă de timp a aparținut Voivodinei (1849-1860) apoi a fost din nou reședință de district care cuprindea 22 de comune (1870-1918).

În 1864 contele Nakó a început construcția unui castel în stiluri arhitectonice îmbinate, baroc și romantism, cu un turn în stil medieval, care era înconjurat de un parc.

Castelul Nakó avea 99 de încăperi și o bibliotecă în care erau adunate peste 5. 000 de volume, picturi, statui, porțelanuri rare.

După Primul Război Mondial zona a intrat sub ocupație sârbească apoi franceză și „comorile” contelui au dispărut.

În 1941 castelul a fost folosit ca sediu al legionarilor apoi ca și cazarmă cu depozit de armament, după cel de Al Doilea Război Mondial ca Școală pentru tractoriști (1949-1951), Școală Agricolă (1953-1955) și Casa Pionierilor (1980).

În memoria compozitorului născut în localitate (1881), Primăria a organizat în castel Muzeul Béla Bartók, inaugurat în 1981.

După schimbarea regimului politic din România (1989) castelul a fost folosit ca discotecă și club de calculatoare apoi a fost ocupat de Casa de Cultură și Muzeul Orășenesc care funcționează și azi.

Revenind la situația religioasă, parohia romano-catolică a fost înființată  începând cu anul 1818.

În locul capelei în care se țineau slujbele pentru credincioșii predominant germani și maghiari contele Nakó a construit în centrul Comunei Germane Biserica Romano-Catolică (1824).

Azi în fața bisericii este postată statuia contelui.

Cultele reformat, evanghelic luteran și protestant primind libertate din partea regilor habsburgi, în 1787 prima familie maghiară protestantă a sosit în localitate urmată de alte familii care inițial au ținut de parohia Nădlag. Cu ajutorul contelui Nakó credincioșii au construit o casă de rugăciune și o școală maghiară (1814-1815), cei reformați Biserica Reformată (1912-1913).

Clădirea în stil gotic combinat cu baroc  azi este într-o stare avansată de degradare. Biserica având doar șase credincioși evangelici- luterani și cinci credincioși evanghelici presupun că fondurile pentru reparații nu „se înghesuie” să apară, deși ar merita, fiind o clădire istorică.

Religia de bază a imperiului fiind cea catolică, a început trecerea forțată a românilor la catolicism, sub ritul greco-catolic, astfel în oraș s-a înființat parohia greco-catolică (1846) și cele 40 de familii catolicizate țineau slujbele într-o casă. Lângă aceasta, până în 1902 a fost ridicată Biserica Greco-Catolică „Sf. Nicolae” care a funcționat până în 1949 când cultul greco-catolic s-a reunit cu cel ortodox. Din 1990 cele două culte s-au despărțit și biserica a rămas cultului greco-catolic.

În ceea ce privește cultul ortodox, românii și sârbii nu s-au putut înțelege folosind aceeași clădire astfel slujbele se țineau alternând duminicile, s-a ajuns la petiții juridice, lungi procese la Timișoara și Budapesta și în jurul anilor 1900 românii au părăsit biserica contra unei despăgubiri din partea sârbilor. Până în 1903 și-au construit o biserică proprie, Biserica Ortodoxă Română „Nașterea Maicii Domnului”.

Turnul a fost dotat cu patru clopote aduse de la Budapesta și în 1930 cu un orologiu. În curte a fost postat Monumentul Eroilor Primului Război Mondial.

În perioada interbelică orașul a fost trecut la statutul de comună, sub comuniști a devenit reședință de raion (1951-1968) și a redevenit oraș din 1968.

Primăria Sânnicolau Mare

Porțiunea răului Aranca care traversează orașul a fost transformată într-un canal traversat de poduri. Pe unul dintre maluri se află Parcul Copiilor, terenuri de sport, locuri de agrement.

Pentru divertisment și relaxare orașul dispune și de un lac pe care a fost amenajată o terasă.

La ieșirea din oraș spre granița cu Ungaria se află o biserică nouă de lemn, Biserica Ucraineană „Sf. Ierarh Nicolae”.

La mijlocul distanței de 20 km dintre Sânnicolau Mare și punctul vamal la granița cu Ungaria se află localitatea Cenad. Privind înapoi în timp, Cenadul împreună cu Sânnicolau Mare (Sân Nicolau) au făcut parte din  Cetatea Morisena și au urmat același curs al istoriei.

În cadrul cetății a fost ridicată Mânăstirea „Maicii Domnului” care în momentul în care ortodocșii și catolicii s-au despărțit a funcționat în rit catolic, cu călugări benedictini (1054), iar ortodocșii s-au mutat la Mânăstirea Oroslanos. Mânăstirea catolică s-a ruinat rapid.

În perioada 1030-1552 Cenadul a fost reședință episcopală. În amintirea acelor vremuri, începând cu anul  2003 în afara localității a fost construită Mânăstirea Morisena „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”, mânăstire de maici.

Cenadul a fost distrus în timpul invaziei tătare (1241). Reconstruit, a suferit în timpul invaziei otomane astfel în 1459 au fost ridicate fortificații. În 1514 Gheorghe Doja a distrus casele, biserica și a masacrat clerul. Cetatea a fost din nou reconstruită. Sub ocupația otomană catolicii au fost alungați și localitatea a coborât la statutul de sat. După înfrângerea turcilor de austrieci, aceștia au dărâmat cetatea, zona ocupată majoritar de sârbi (Cenadul Sârbesc) au colonizat-o cu germani, care și-au construit o localitate (Cenadul German), localități care în timp s-au unit.

Biserica Ortodoxă Sârbă (1773)

Parohia romano-catolică din Cenad a început să funcționeze iar (1741) și un secol mai târziu a fost ridicată Biserica Romano-Catolică ”Sf. Gerard”, în stil neogotic (1868-1870).

Gerard a fost un călugăr benedictin italian, primul episcop al Cenadului, care a înființat parohii, a construit biserici și mânăstiri în zona dintre Mureș, Tisa și Dunăre. Sarcofagul lui a fost păstrat în această biserică.

Zece ani mai târziu a început construcția Bisericii Ortodoxă Română „Pogorârea sf. Duh” (1880).

Apoi, în 1911 a fost ridicată Biserica  Greco-Catolică.

Citește și Comunele Teremia Mare, Vălcani, Dudeștii Vechi și Beba Veche, județul Timiș

Copenhaga, Danemarca-prin zona Nyboder

Publicat pe de
Răspunde

În Copenhaga, Danemarca, după ce am vizitat zona Langelinie și Kastellet am traversat  Parcul Churchill.

M-am îndreptat spre zona Nyboder dorind să ajung la Castelul Rosenborg.

Zona a fost amenajată de Regele Christian IV în afara orașului fortificat cu locuințe pentru personalul tot mai numeros al Marinei Regale (1631-1641), clădiri asemănătoare barăcilor militare. Când  Poarta de Est a fost mutată zona a fost integrată în oraș.

Au fost amenajate școli și un spital private, o forță de poliție locală dar pentru aceste facilități bărbații din zonă au fost obligați să nu părăsească armata timp de 20 de ani.

Până în 1796 zona s-a tot extins prin construirea de case noi ulterior jumătate din ele au fost vândute sau demolate (1853-1878).

În mijlocul zonei Nyboder, în Piața Sfântul Paul (Sankt Pauls Plads) se afla Biserica „Sfântul Paul”, cunoscută ca Biserica Nyboder (Sankt Pauls kirke).

Biserica luterană a fost construită pe un teren donat de stat pentru a servi populația în creștere a orașului (1872-1877). A fost ridicată în stil lombard, din cărămidă roșie și la exterior decorată cu jaluzele, arcade, coloane și pinacule pe colțuri.

În 1888 a suferit reparații majore.

Depășind o clădire mai nouă (1903) am intrat pe străduțele mici, întortocheate.

Aveam impresia că mă aflam pe un tărâm de basm unde casele colorate parcă se intercalau cu natura.

La capătul uneia dintre străduțe se înălța turnul unei biserici pe care de abia așteptam să o văd.

Biserica Metodistă (Jerusalemskirken), a fost construită în stil renaștere romanică și renaștere bizantină, cu turnul  de aproximativ 50 metri înălțime. Primii metodiști au apărut în Copenhaga în anul 1859 și au folosit spații închiriate din magazinul Kongensgade.

Numărul lor crescând, au construit Biserica „Sfântul Paul” (1866)), nume schimbat în Biserica „Sfântul Marcu” (1894) o dată cu construirea altei biserici care a preluat hramul „Sf. Paul”.

Ultima denumire, cea actuală, a primit-o în  1912. Doi ani mai târziu clădirea a fost distrusă într-un incendiu apoi reconstruită în decursul unui an.

De la biserică am urmat o stradă mai circulată, pe lângă clădirile aliniate „ca la armată”. Am fost  impresionată în mod plăcut văzând florile și verdeața cu care erau ornate  diferite zone contracarând imaginea sobră a clădirilor.

Sølvgades Skole

Pe lângă niște clădiri, ale căror pereți erau pictați cu scene copilărești, m-am îndreptat spre intrarea în Grădinile Castelului Rosenborg.

Citește și Grădinile și Castelul Rosenborg, Copenhaga, Danemarca

 

Copenhaga, Danemarca- zona Langelinie

Publicat pe de
Răspunde

Orașul Copenhaga (København),  capitala Danemarcei, numele său însemnând Portul Comercianților, este situat pe coasta estică a insulei Sjaelland și insula Amager, la Marea Baltică.

Primul obiectiv vizitat, simbol al orașului, a fost Mica Sirenă (Den lille Havfrue). O statuie din bronz de 175 kg, cu înălțimea de 1,25 metri, situată pe o stâncă la malul apei pe Promenada Langelinie (1913), reprezenta transformarea sirenei în om. Inspirată din basmul lui Hans Christian Andersen a devenit foarte cunoscută, copiată în aproximativ 13 exemplare și postate în diferite locații din lume.

În acea dimineață mi-am propus să vizitez zona Langelinie unde se aflau o promenadă, un dig, un parc și o cetate.  În secolul XVII în acea zonă exista o alee unde localnicii se relaxau plimbându-se pe malul apei. Ulterior, zona devenind militară prin construirea Kastellet, aleea a fost închisă timp de aproape două secole.

În secolul XIX în zonă au fost construite conace private ale burgheziei orașului când au fost amenajate o promenadă și un parc în care populația putea intra doar contra unei taxe. Acestea au fost deschise publicului în anul 1848. După câțiva ani a fost creat un port liber, promenada transformată în stradă și Langelinie a devenit un dig (1887-1894). A fost creată Langelinie Marina (1890) unde lucrătorii din șantierele navale puteau să-și ancoreze bărcile mici pentru pescuit care în timp a devenit port de agrement.

De la Langelinie Marina până la digul Langelinie, unde azi acostează majoritatea navelor de croazieră, se întinde Parcul Langelinie, cu multe monumente, statui, un loc de joacă, etc. Coloana Ivar Huitfeldt a fost ridicată pentru comemorarea amiralului Huitfeldt și a echipajului său uciși într-o luptă navală cu suedezii în Marele Război de Nord (1886). În vârful coloanei de marmură înaltă de 19 metri se afla statuia Victoriei, la bază reliefuri reprezentând portretul amiralului, nava și scutul.

statuia Regelui Frederick IX (1899-1972)

statuia Prințesei Marie

Am ajuns în Nordre Toldbod,  o zonă reamenajată în 1973 când clădirile istorice au fost demolate  și a rămas intact doar spațiul central de pe malul apei. S-au păstrat poarta Langelinie (Langelinie gate) dintre Esplanaden și clădirea Vilhelm Dahlerup (1868) în funcționează Autoritatea Portuară, fosta intrare principală în zonă. De o parte și de alta a porților de fier se aflau doi stâlpi pe care erau postate statuile lui  Mercur și Neptun și lateral de ei câte o casă de pază.

La cheiul din fața ei am văzut două pavilioane mici (1905), Pavilioanele Regale (Kongelige Avilanes), folosite azi de Familia Regală pentru transferul pe yahtul din portul Holmen.

În afara porții Langelinie în anul 1908 a fost inaugurată Fântâna Gefion (Gefionspringvandet) formată din bazine situate pe trei trepte. În cel superior era postată zeița nordică Gefjun conducând un grup de boi. Exprima o poveste mitică (secolul XIII) despre cum a fost creată insula Zeeland pe care s-a dezvoltat orașul Copenhaga.

Legenda spune că cei patru fii ai Regelui suedez Gylfi au fost transformați în boi. Pământul pe care au reușit să-l are într-o noapte a fost aruncat în mare, a ocupat porțiunea dintre Scania și insula Flyn și așa a apărut Zeeland. Fântâna a fost renovată în 1999 dar nu a funcționat decât începând cu anul 2014.

De la fântână am trecut Podul Gefion (Gefion bro), pod pietonal cu acces la Langelinie de-a lungul unei promenade înalte. A fost construit în anul 1894 pentru a conecta zona cu Portul Liber.

În apropierea podului de afla  Biserica anglicană „Sfântul Alban” (Helgen Alban Kirke), numită simplu Biserica Engleză,  sfântul fiind primul martir al Marii Britanii. Datorită traficului naval majoritar englez în  secolul XVI la Elsinore s-a stabilit o comunitate britanică care în timp a dezvoltat  și agenții de transport maritim englez. Legea dată de rege în 1665 stipula că doar luteranismul era permis în Danemarca dar  din secolul XVIII au început să se dea scutiri regale de la lege și anglicanii  și- au ținut serviciile religioase în spații închiriate.

Cu ajutorul primit din partea prințesei daneză Alexandra și cu permisiunea Ministerului de Război între anii 1885-1887  în apropiere de Kastellet a fost construită biserica în stil gotic timpuriu englez (Lancet Gothic), cu un turn prevăzut cu 8 clopote tubulare.  Cu ajutorul Prințului de Wales în anul 2013 au fost adăugate șapte clopote și azi toate cele 15 funcționează manevrate prin calculator.

După biserică începea Parcul Churchill (Churchillparken) care se întindea între  Kastellet și Esplanaden. În 1761 zona care înconjura Kastellet  în sud și vest era o  promenadă cu copaci (Esplanaden). După cel de Al Doilea Război Mondial locul a fost amenajat ca Muzeul Rezistenței Daneze (1957), au fost postate mai multe  monumente comemorând războiul. Primul (1955) a fost bustul lui Winston Churchill (Winstorn Churchill statue) amintind ajutorul acordat în război și din 1965 zona a devenit Parcul Churchill.

De la statuie am cotit pentru a intra în Kastellet, una dintre cele mai bine conservate cetăți din Europa de Nord. În 1626, sub domnia Regelui Christian IV al Danemarcei, pe coasta de nord a orașului a fost construită o redută pentru a păzi intrarea în port.

După asediul suedez (1658-1660) fortificația a fost extinsă, în colțuri au fost construite bastioane și a fost numită Portul Cetății Frederik (Citadellet Frederikshavn), uzual Cetatea (Kastellet).

Până la intrare aveam de trecut două poduri peste șanțurile cu apă înconjurătoare. Pe porțiunea dintre ele am văzut statuia Căderea Noastră (Vore Faldne), un memorial pentru soldații danezi care au făcut parte din Forțele Aliate.

În timpul invaziei germane (1940) cetatea a fost capturată fără a opune rezistență. După război și până azi a rămas o bază militară activă care aparține de Ministerul Apărării și care poate fi vizitată. Între anii 1989-1999  a fost renovată. Am intrat pe una dintre cele două porți ale cetății, Poarta Regelui (Kongens gate) situată spre sud, cealaltă din nord fiind Poarta Norvegiei.

Au fost construite în stil  baroc olandez (1663) și pe interior flancate cu case de pază. Poarta Regelui a fost decorată cu ghirlande, pilaștrii și un bust al Regelui Frederik III.

Între anii 1873-1874 pe partea interioară a Porții Regelui a fost construită Casa Gărzii Centrale (Vagt Kommandoren-Gl. Hovedvagt) cu o închisoare atașată.

În interior se aflau mai multe clădiri situate paralel. Rândurile (Stokkene) au funcționat inițial drept cazarmă pentru soldați apoi au primit denumiri după funcționalitatea lor iar în 1768 au fost modificate. Cele cinci bastioane au fost numite Bastionul Regelui (Kongens højborg), Bastionul Reginei (Dronningens højborg), Bastionul Contelui (Grevens højborg), Bastionul Prințesei (Prinsessens højborg) și Bastionul Prințului (Prinsens højborg).

Artilleristok

Hjmmevaernsfonden

Am urcat pe metereze în Bastionul Reginei (1712) unde se afla Casa de pulbere (Pulverhus), singura din cele două inițiale care a supraviețuit.

În cetate se mai aflau depozitul de Sud (Søndre Magasin) care a funcționat ca arsenal și depozitul de Nord (danez: Nordre Magasin) ca grânar, ambele cu capacitatea de a stoca cantitățile necesare în cazul unui asediu pe perioadă de patru ani și Biserica Cetate (1703-1704) conectată cu un complex de închisori (1721) pentru ca cei închiși să poată participa la slujbe.

În colțul de sud-vest s-a păstrat o Moară de vânt (1847), ultima funcțională din cele 16 de pe meterezele din Copenhaga.

Vizita încheiată, am ieșit din cetate pe lângă Muzeu Livjaeger (Livjaeger Museet).

Citește și Copenhaga, Danemarca- prin zona Nyboder

 

Orașul Ineu, județul Arad

Publicat pe de
Răspunde

Orașul Ineu din județul Arad este situat pe cursul râului Crișul Alb, între munții Zărand și Codru-Moma și este principala cale de intrare în Țara Zărandului  care se întinde între județele Arad, Hunedoara, Alba. A fost atestat documentar din anul 1214 când purta numele de Villa Ieneu. De la Arad la Ineu am rulat timp de 1 oră. Imediat după intrarea în oraș, în spatele Poliției Ineu am văzut Biserica Greco-Catolică „Sfântul Dumitru” (2013).

Înaintând spre centru, după ce am trecut de o intersecție mai mare am oprit la Spitalul Orășenesc Ineu. Pe acel loc în 1855 unul dintre fiii baronului Atzel, patronul domeniului Ineului din 1803, a construit un spital care a funcționat peste un secol. Devenind necorespunzător și neîncăpător, în 1995 a început construcția actualului spital pentru a deservi orașul și împrejurimile sale. Din lipsa fondurilor construcția s-a oprit. A fost reluată în anul 2007 și spitalul inaugurat în 2012.

Lângă clădirea spitalului se afla o biserică ortodoxă mică, Biserica de lemn „Izvorul Tămăduirii”.

Biserica a fost construită în Maramureș, în stilul specific zonei (2015-2016).

A fost dezasamblată, transportată la Ineu și montată în curtea spitalului.

De la spital am continuat drumul spre centrul orașului. Pe partea stângă, în fața clădirii Primăriei Ineu se afla postat bustul lui „Vasile Goldiș”, fost deputat al Partidului Național Român care din 1922 a reprezentat orașul Ineu.

În centrul orașului, de la Monumentul Ostașului Român cele două sensuri ale arterei principale erau despărțite printr-un parc.

Am parcat și m-am deplasat de-a lungul Parcului Central.

De o parte și de alta, în casele vechi din secolul IX, intercalate de construcții mai noi, funcționau magazine, restaurante, bănci, un hotel, ca de altfel în centrul oricărui oraș mai mic.

Parcul era împodobit cu fântâni sculptate în piatră și busturile unor oameni istorici importanți pentru zonă. În perioada Revoluției de la 1848 orașul a fost un centru important al mișcării naționaliste iar în 1849 armata condusă de generalul Vécsey Károly a depus armele la Ineu.

La capătul parcului, aproape una de cealaltă se aflau două biserici de rituri diferite.

Parohia Catolică a fost înființată în 1702.

În 1858 unul dintre fiii baronului Atzel a construit biserica parohială, în stil baroc, Biserica Romano-Catolică „Sfântul Ștefan”.

Prima Episcopie Ortodoxă din zona Ineului a fost atestată documentar din 1205 și primul Episcop a fost numit în 1479. În secolul XVI ortodoxia a fost susținută de familia sârbească Brancovici, refugiată în Ineu și care timp de un secol a deținut funcția de Episcop.

În mijlocul localității a fost construită pe malul râului Crișul Alb Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli” (1755) care în timp s-a ruinat.

Pe locul donat de comitele Petru Atzel, unul dintre fiii baronului proprietar al zonei Ineului, a fost construită actuala biserică, în stil baroc târziu, Biserica Ortodoxă Română „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” (1864-1868).

În 1881 a fost adus de la Viena iconostasul și între anii 1923-1925 a fost pictat interiorul care a fost recondiționat după 30 de ani (1956-1957).

În decursul timpului biserica a fost renovată și restaurată (1994-1995; 2006-2012).

În fața bisericii se afla un monument format dintr-o placă cu sculpturi ale unor personaje de epocă pe care era postat un călăreț cu crucea în mână. Nu am putut afla detalii despre ea.

M-am întors la auto apoi am traversat Podul vechi spre a vizita Cetatea Ineului.

Din Ineu urma să mă îndrept spre stațiunea Moneasa unde urma să-mi petrec sfârșitul de săptămână. An făcut un ocol pentru a vedea o altă biserică ortodoxă. Parohia Ineu-Traian a fost înființată în anul 1929. La început slujbele se oficiau într-o casă particulară sfințită. Pe un teren de pădure primit de la stat a fost construită Biserica Ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” (1929-1933), o biserică mică în care pictarea interiorului s-a terminat în 1941. Lângă ea, în anul 2008 a început construcția unei noi biserici care nu era încă finalizată.

Pe drumul de ieșire din oraș, între casele care mărgineau șoseaua se afla o clădire mică, cu o cruce postată deasupra, după care mi-am dat seama că era Biserica Reformată. Nici despre ea nu am reușit să obțin detalii doar data în cifre romane notată pe frontispiciul ei, MCMXXIV, probabil data construcției.

Citește și Cetatea Ineului

Orașul Pecica, județul Arad

Publicat pe de
Răspunde

Localitatea Pecica este situată în Câmpia Aradului pe locul unde a fost localizată Cetatea dacică Ziridava. A fost atestată documentar din 1329. Sub Imperiul Austro-Ungar a fost colonizată masiv cu sârbi, în scopul apărării graniței de pe Mureș împotriva otomanilor. Aceștia primind beneficii în plus față de populația română, în plus biserica ortodoxă română trecând sub ierarhia celei sârbești, între 1751-1752 a izbucnit o revoluție, sub comanda căpitanului Pero.

Revoluția a fost înăbușită rapid dar un număr mare de sârbi au migrat în stepele din dreapta Nistrului și multe sate au rămas fără populație. Din 2004 localitatea Pecica a fost declarată oraș.

Ca în orice oraș, Primăria fiind situată central, m-am îndreptat și eu spre ea. Am început „vânătoarea” de clădiri vechi, biserici, cam tot ce are valoare turistică într-o localitate. Prima a fost Biserica Penticostală Eben-Ezer (2004).

Pe aceeași parte de drum se află Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu” cu Biblioteca Orășenească în aripa stângă.  Clădirea construită între anii 1964-1966 a fost modernizată  în perioada 2008 – 2010 și din 2012, numită  după profesorul pecican, folclorist, director al instituției și conducător al ansamblului de dansuri românești.

Bis ortodoxă sârbă „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” a fost construită după ce au împărțit aceeași locație, românii și sârbii, timp de 100 de ani (1774-1874). În 1893 un incendiu a devastat-o, în 1897 a suferit pagube mari în timpul unei furtuni, dar cu eforturile enoriașilor a fost reconstruită de fiecare dată. Exteriorul a fost renovat în anul 2010.

Pe strada principală, strada nr. 2, da, da, nr 2 ca în America, se află una dintre fântânile forate de primarul de atunci (1887), căruia îi poartă și azi numele, Fântâna Momac.

O altă biserică aparține Parohiei greco-catolice care a fost înființată în Pecica în anul 1923.  Inițial serviciile religioase au avut loc într-o capelă, au fost interzise în perioada comunistă, ulterior reluate, au funcționat în diverse locații până în 2001 când pe un teren cumpărat de parohie a fost ridicată actuala Biserică greco-catolică „Sf. Apostoli Petru și Pavel” (2001-2005).

Cultul baptist și-a făcut apariția din 1889 și a funcționat în diferite case, din 1905 într-o casă de rugăciune amenajată în acel scop care devenind neîncăpătoare a fost mutată în altă locație (1909). În timpul celui de Al Doilea Război Mondial clădirea a fost preluată de Primărie și folosită pentru cazarea armatei. După război a fost renovată, modificată și Biserica Baptistă Pecica și-a reluat activitatea. În timpul vizitei mele era din nou în renovare (2020).

Am ajuns în dreptul unei clădiri mai răsărite din punct de vedere arhitectural, Oficiul Parohial Pecica.

În apropierea lui, pe o stradă laterală, se află Biserica ortodoxă română „Sfinții Trei Ierarhi”. Pe acel loc în 1774 a fost ridicată prima biserică ortodoxă care servea cele trei etnii- români, sârbi și macedo-români (greci).

Rămânând fără turn, în urma unei furtuni puternice, apoi distrugându-se total interiorul, într-un incendiu (1863), a fost recondiționată, a fost ridicat turnul și a fost decorat interiorul cu un iconostas aurit, împodobit cu icoane (1882).

Forma actuală a primit-o în urma renovărilor din anii 1926-1931. Ulterior, în ani consecutivi, interiorul a fost pictat cu fresce reprezentând scene biblice (1975-1977).

Am ajuns în sfârșit la Primăria Pecica.

În dreapta ei se întinde cel mai vechi spațiu verde amenajat în localitate în secolul XX, Parcul Central, care are o zonă specială pentru copii.

Lângă el se înalță Monumentul Eroilor, flancat de două tunuri vechi, dezafectate.

Pe o stradă laterală, o clădire în ruină purta însemnul Cinema. Localnicii întâlniți nu au știut să-mi dea detalii despre ea.

În stânga Primăriei, pe locul fântânii forate în 1911 și demolată înaintea vizitei lui Nicolae Ceaușescu (1986), probabil datorită aspectului ei impunător, a fost construită o fântână decorativă (2008).

În apropiere de Primărie se află Școala Gimnazială nr 2, o clădire situată pe colț, care, pe o parte, încadrează Piața Regelui Mihai I, piață deschisă de legume și comercială. La marginea pieței se înalță un copac bătrân, sădit de un profesor în 25 octombrie 1921, ziua de naștere a regelui.

Lângă piață se află cea mai monumentală biserică din Pecica, Biserica romano-catolică „Preasfânta Treime”.

Prima biserică, ridicată în acel loc (1757-1758), devenind neîncăpătoare, a fost demolată. În locul ei a fost construită actuala clădire (1886-1887), în stil neogotic, prevăzută cu un turn înalt de aproape 50 metri și cu vitralii realizate în Budapesta (1915).

În interior se păstrează picturile vechi din 1770 reprezentând pe Sfântul Arhanghel Mihai şi Sfânta Fecioară Ocrotitoare pe care din păcate nu le-am putut vedea, biserica fiind închisă.

Dacă în partea dreaptă se află Piața Regelui Mihai I, în stânga bisericii se află Parcul Sfânta Treime.

La începutul anilor 1990 spațiul, folosit ca parcare în zilele de piață, a fost transformat de Eparhia Ortodoxă într-un parc în care aveau loc programe dedicate hramului bisericii. În anul 2012 a fost reamenajat și a primit numele „Sfânta Treime”.

Preluată din locul inițial, unde azi se află Monumentul Eroilor, în parc a fost așezată statuia Sfântului Ioan Nepomuk, preot și martir catolic, cea mai veche statuie publică din Pecica.

Citisem că în Pecica s-au păstrat două foste conace pe care nu am reușit să le depistez așa că m-am deplasat la marginea localității pentru a vedea Ferma de bivoli și Centrul de Vizitare cu Muzeul Digital.

Ferma de bivoli a fost inaugurată în anul 2012 și a fost creată pentru a ajuta această specie, specifică zonei de câmpie, să supraviețuiască. A început cu 9 bivolițe de lapte și un bivol, adăpostite în grajduri și care aveau la dispoziție o suprafață de pășunat de aproximativ 11 hectare. Am fost foarte dezamăgită văzând bietele animale, normal că la distanță, încercând să pască pe o porțiune cam aridă și limitată de un dig cu gunoi.

Dacă nu am putut vedea bine bivolii, am primit în schimb vizita directă a unei trupe de capre cu iezi foarte prietenoși care chiar au mâncat din mâna mea.

Muzeul Digital, deschis în anul 2013, funcționează într-o clădire modernă, pentru mine foarte interesantă ca tip de arhitectură. În jurul ei este amenajat un ceas solar pe care, atunci când cade umbra clădirii, se poate citi ora exactă. Muzeul era închis. În așteptarea portarului, bucuros să aibă oaspeți, m-am așezat pe una din băncile situate lângă clădire.

Spațiul mic din interior este dotat cu o bicicletă interactivă. În momentul pedalării, pe un ecran se derulează traseele de bicicletă din Lunca Mureșului.

Se afllă de asemenea ecrane, proiectoare 3D și pe pereți diferite fotografii ale zonei. Pe lângă toate aceste dotări moderne în muzeu a fost postat un cuptor din cărămidă arsă încă funcțional.

La capătul perimetrului Centrului de Vizitare se află un foișor de lemn în care, bineînțeles că am urcat, pentru a vedea panorama unei părți din oraș.

Citește și Schitul Bodrogu Vechi

Aker Brygge și Tjuvholmen Oslo, Norvegia

Publicat pe de
1

De la Primăria Oslo, locul stabilit de mine ca punct de plecare spre diferitele obiective din Oslo, am ieșit pe malul golfului Pipervika în dreptul Centrului Nobel pentru Pace (Nobels Fredssenter) este o fundație norvegiană înființată în anul 2000 la decizia Parlamentului. Muzeul Premiului Nobel pentru Pace a fost deschis în 2005, la 100 de ani de la dizolvarea Uniunii Suedia-Norvegia, cu expoziții permanente și temporare vizând câștigătorii premiului, date bibliografice ale lui Alfred Nobel. În incintă se desfășoară și dezbateri despre război, pace, chiar soluționări ale unor conflicte.

De acolo am intrat în zona Aker Brygge care se întinde pe o suprafață de 260.000 metri pătrați. A fost amenajată pe locul unei mici suburbii, Holmen, unde funcționa șantierul naval (1854-1982). Unele din clădiri au fost demolate, halele au fost transformate în centre comerciale (1986-1988).

Am urmat  strada care se întindea de-a lungul apei pe lângă numeroasele magazine, restaurante cu terase și sedii de firme.

Pe apă, în ambarcațiuni ancorate la mal funcționau terase și restaurante. Aveam impresia că acolo era adunată toată populația orașului, așa de mare era înghesuiala.

Lângă debarcaderul Aker Brygge Marina se afla o altă terasă, de asemenea aglomerată. Era explicabil, temperatura de afară, 25 grade Celsius, se apropia de codul galben de caniculă astfel populația s-a retras la loc umbros, lângă adierea valurilor mării.

O altă zonă avea un punct de amarare pentru ambarcațiuni mici.

Privind înapoi am văzut în depărtare Cetatea Akershus.

Între anii 2010-2014 zona a fost reorganizată când a fost creată o stradă interioară între clădirile principale.

Lofotenfiskerestaurant

Am ajuns în dreptul unui pod pietonal pe care urma să intru în cartierul Tjuvholmen. În dreapta lui se afla ancora navei de război germane Blücher (Blucheranken), navă repartizată în grupul pentru invazia Norvegiei (1940). La atacul asupra orașului Oslo riposta norvegienilor a incendiat-o și scufundat-o, epava sa găsindu-se și azi pe fundul Oslofjord. În 2016 a fost declarată memorial de război pentru protecția împotriva jafurilor.

Tjuvholmen, un cartier din Oslo situat pe o peninsulă ce iese din Aker Brygge în Oslofjord, a devenit o zonă cu numeroase locuințe, birouri, firme, cinematograf și galerii de artă.

Clădirile au fost proiectate de 20 de arhitecți diferiți astfel aveau stiluri arhitecturale diferite.

După ce am trecut un alt pod pietonal am ajuns la Muzeul de Artă Modernă (Astrup Fearnley), o galerie privată deschisă în 1993 de două fundații filantropice ai descendenților familiei Fernley care au deținut o companie de transport maritim care a fost mutată pe peninsulă în 2012.

Muzeul prezintă o colecție permanentă de artă modernă norvegiană și internațională, în prezent fiind axat pe arta americană.

Vis a vis de muzeu, într-o clădire asemănătoare funcționa firma de avocatură BA-HR.

Am urmat culuarul dintre cele două clădiri până în capătul lui.

Am ajuns într-o zonă cu plajă și sculpturi postate din loc în loc. Skulpturpark a fost deschis în 2012 cu 7 piese de artă și extins în 2013 cu alte sculpturi.

M-am întors și am urcat treptele în piața Albert Nordengens plass. În centrul ei se înălța turnul Sneak Peak, un turn de sticlă dotat cu lift care urca până la 54 m înălțime,  de unde se putea vedea  panorama orașului și mării.

În spatele lui se afla o altă galerie de artă deschisă în 1961, Haaken Galleri.

Urma să mă întorc la punctul de plecare, Primăria Oslo. Am urmat o stradă prin mijlocul peninsulei.

Am trecut un pod de pe care, de o parte și de alta, se vedeau clădiri cu locuințe, firme și vase mici ancorate la țărm.

Am văzut chiar și o clădire cu graffiti în care nu am aflat ce funcționa.

Pe un ultim pod am ieșit din Tjuvholmen într-o piață largă mărginită de clădirile noi.

Printre restaurante am ajuns la alte clădiri cu graffiti apoi am ieșit din zona Aker Brygge spre Primărie.

Eram mulțumită de ce am reușit să vizitez în cele câteva zile. La revedere Oslo!

Citește și Sandvika, Baerum, Norvegia

 

 

 

Oslo, Norvegia- centrul orașului

Publicat pe de
1

Orașul Oslo, capitala Norvegiei, a fost construit sub domnia regelui Christian IV la nord de Cetatea Akershus după ce vechea locație a ars complet în incendiul din 1624.

În centrul orașului au fost construite Palatul Regal și clădirea Parlamentului. Azi, între ele, în clădirile de epocă funcționează mai multe muzee, teatre,  instituții de stat pe care doream să le vizitez. De la Primăria Oslo m-am îndreptat spre  Teatrul Național (Nationaltheatret).

Primul teatru dramatic a fost fondat în Christiania (1829) ca instituție privată și deschis în 1899. Trecând prin mai multe crize financiare, din 1929 a devenit Teatru Național sprijinit financiar de guvern.

Deasupra intrării fațada era delimitată de coloane în trei sectoare unde erau gravate numele scriitorilor norvegieni Henrik Ibsen și Bjørnstjerne Bjørnson.  Statuile lor erau postate de o parte și de alta, în fața teatrului.

În dreapta teatrului se afla un Pavilion muzical.

M-am îndreptat în direcția Palatului Regal. Am trecut pe lângă un chioșc vechi care comercializa în principal suveniruri. Doar se afla în zona cea mai vizitată de turiști.

Vis a vis de teatru se afla clădirea veche a Universității Oslo (Universitetet i Oslo), construită în stil neoclasic. Prima universitate regală a fost fondată în Christiania (1813) și a purtat numele Regelui Frederik VI al Danemarcei și Norvegiei. După proclamarea independenței Norvegiei (1905) în principal a educat o clasă nouă de funcționari publici, parlamentari, miniștrii. Din 1939 a fost denumită Universitatea Oslo și a fost singura din Norvegia până în 1946. Azi funcționează cu opt facultăți axate mai mult pe cercetare- Științe ale Educației, umanității, ale Naturii, Sociale, Matematică, Medicină, Stomatologie, Drept (Universitat i Oslo- Juridisk Fakultet), ultima funcționând în clădirea veche pe lângă care am trecut eu.

Am traversat Parcul Studenterlunder situat în spatele teatrului.

După câteva minute am ajuns la Stenersenmuseet, un Muzeu de Arte plastice deschis în 1994 cu trei colecții de artă private care au fost donate orașului și mutat în locația actuală în anul 2008 împreună cu Muzeul Munch.

Lateral de el se întindea o parte din parcul care înconjura Palatul Regal (Det Kongelige Slott), reședința regelui Norvegiei. A fost ridicat pe dealul Bellevue pentru Regele Karl III Johan (1825-1849) cu o perioadă în care lucrările au stagnat, Parlamentul refuzând să dea fondurile și subvențiile ca demonstrație împotriva regelui. Pe locul unde a fost pusă piatra de temelie ulterior s-a ridicat Capela Castelului. După moartea regelui (1844) a fost extins cu două aripi laterale, fațada principală a fost decorată cu coloane și palatul a fost finalizat.

În piața palatului a fost postată  statuia lui Karl Johan IV (1875). A fost folosit pe perioade scurte de timp și din 1095 a devenit reședință permanentă a Regelui Haakon VII și a familiei sale. Acesta a instaurat tradiția întâlnirilor săptămânale, în sala tronului, cu Consiliul de Miniștri norvegian, care se păstrează și azi. Sub Regele Harald V palatul a fost renovat total (anii ’90).

Grajdurile renovate au fost deschise publicului în 2017 (Queen Sonja KunstStall) și într-o perioadă din an Colecțiile de Artă Regale se pot vizita în cadrul Art Stall.

În 1751 a fost amenajat Parcul Reginei, o grădină privată în stil rococo, situată azi în afara Parcului Castelului (Slottsparken) care a fost amenajat ulterior pe 24 de hectare în care au fost plantați 2.000 de copaci (1848) și împărțit în zone cu nume diferite, un exemplu fiind Parcul Prințesei Ingrid Alexandra în care se află statui lucrate de ea și de copii norvegieni.

Am ieșit din parc în spatele Palatului Regal și am străbătut o zonă ocupată de mai multe ambasade.

Pe lângă Parcul Uranienborg m-am îndreptat spre Biserica Uranienborg (Uranienborg kirke).

Biserica și Școala aparținând de ea au fost ridicate în 1886.

Clădirea din  cărămidă, în stil gotic, cu un turn înalt, a fost  cea mai scumpă biserică ridicată în Christiania (acum Oslo).

Interiorul a fost decorat cu fresce murale care în timp au dispărut și biserica a fost dotată cu orgă.

În 1930 interiorul a fost refăcut în forma actuală, simplă și dotat cu  aprox 1.000 scaune pentru enoriași.

M-am întors pe același traseu și în după Universitate am cotit spre Teatrul Norvegian (Norske Teatret), fondat în 1912 și deschis un an mai târziu într-o clădire modernă. Pe lângă reprezentațiile dramatice sau muzicale în teatru funcționează diverse ateliere cu activități pentru copii, lecturi de poezie, etc. și se desfășoară  expoziții de artă temporare.

Norway Christian Student federation

Galeria Natională (Nasjonalgalleriet) care expune pictură norvegiană și europeană, din 2003 în cadrul Muzeului Național de Artă, Arhitectură și Proiectare, a fost înființată în 1842, a funcționat în Palatul Regal și în 1882 s-a mutat în clădirea proprie în care funcționează și actual.

La capătul străzii am ajuns în Piața Sfântul Olav (Sankt Olav plass) unde credeam că se află catedrala cu același nume.

Până la Catedrala Sfântul Olav (Sankt Olav domkirke) am mai avut de mers cam cinci minute.  Mi se părea că acea zonă era catolică, lângă catedrala catolică găsindu-se și Biserica Sfântul Joseph, tot catolică.

Prima biserică catolică a fost construită la marginea actualului oraș Oslo, azi situată în apropierea centrului,  din fonduri private, cu ajutorul financiar al Reginei Josephine care era catolică și prima slujbă a avut loc în 1856. A primit numele Sfântului Olav a cărui relicvă, un os din brațul său, a fost păstrată într-o vitrină din incintă încă din 1860.

După înființarea Eparhiei Romano-Catolică din Oslo (1953) biserica a fost ridicată la rang de catedrală.

În apropiere, în cartierul Hammersborg se afla cea mai mare biserică din Oslo, Biserica Trinității (Trefoldighetskirke).

Clădirea în stil neo-gotic a fost construită din cărămidă roșie, prevăzută cu o cupolă și două turnuri.

A fost consacrată în anul 1858.

În stânga ei, o alee urca la poarta de intrare în Christparken.

În cartierul Hammersborg se aflau numeroase clădiri guvernamentale pe lângă care am trecut și eu îndreptându-mă spre centrul orașului.

Finansdepartementet

Norges Hoyesterett-Curtea Supremă

Am trecut pe lângă Teatrul Central (Centralteatret), teatru înființat în 1897, axat pe comedie, revisă, operetă dar și dramă. Din 1959 o parte a clădirii a fost ocupată de un studiou de televiziune.

Am deviat pe o stradă pietonală cu numeroase magazine care la capăt forma o piațetă unde a fost postată statuia lui Christian Krogh (1960), fost pictor realist, autor, jurnalist norvegian, profesor la Academia de Arte din Norvegia (1909-1925).

Am ajuns la Clădirea Parlamentului (Stortinget), construită din cărămidă galbenă într-o combinație de stiluri arhitectonice (1860-1866).

Parlamentul norvegian a fost înființat în 1814. Inițial a funcționat într-o casă privată, din 1854 în sala mare a Universității apoi s-a construit clădirea actuală și s-a mutat împreună cu  alte agenții guvernamentale.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial clădirea a fost preluată de forțele germane, folosită ca și cazarmă, iar Parlamentul a funcționat în străinătate. După război a fost construită o nouă clădire pentru birouri postată astfel încât curtea din spatele celei inițiale a fost închisă.

În clădirile vechi de pe bulevardul central funcționau numeroase hoteluri de lux.

Grand Hotel Oslo

Karl Johan Hotel

Între Parlament și Teatrul Național se întindea un parc (Eidsvolls plass) care a fost amenajat în locul unei mlaștini în perioada când s- a construit Parlamentul (1864) și denumit  după localitatea Eidsvoll unde a fost redactată Constituția Norvegiei și semnată de Adunarea Constituantă din Norvegia.

În mijlocul său a fost amenajat un bazin de apă cu o fântână situată central (Fontanna Sentrum) (1956) care a fost mărit (1976) și din 1994 e folosit iarna ca patinoar.

În capătul parcului dinspre teatru se afla statuia  lui Henrik Wergeland (Statue av Henrik Wergeland), poet, dramaturg, istoric, lingvist norvegian (1808-1845) care a fost dezvelită de Ziua Constituției norvegiene în anul 1881.

De la la Teatru m-am întors la Primărie încheind cercul vizitei mele din acea zi în Oslo.

Citește și Cetatea Akershus din Oslo, Norvegia

Parcul Frogner din Oslo, Norvegia

Publicat pe de
Răspunde

Parcul Frogner  (Frognerparken) din Oslo, Norvegia, cel mai mare din oraș, întins pe 45 de hectare, a fost amenajat pe locul unde în trecut exista Conacul Frogner și câteva clădiri utilitare înconjurate de un parc mai mic, Parcul Manor Frogner, amenajat în în stil baroc de proprietarul de atunci (anii 1750), un ofițer militar.

Parcul a fost extins de proprietarii următori, schimbat în stil romantic (1840), în secolul XIX partea din moșie cu terenuri arabile a fost vândută și aproximativ 1 kilometru pătrat a fost cumpărat de municipalitate (1896) care a amenajat un parc public și a construit Stadionul Frogner, deschise în 1904.

Acolo s-a desfășurat Expoziția Jubiliară (1914) și între anii 1920-1943 centrul parcului a fost ocupat cu sculpturile create de Gustav Vigeland, cea mai mare zonă din lume ocupată cu statuile executate de un singur sculptor. Acesta și-a mutat studioul în cartierul Frogner și timp de 20 de ani a realizat sculpturile, azi foarte renumite.

Conacul a rămas în zona de sud a parcului și azi funcționează ca Muzeul Orașului Oslo. De asemenea pe lângă zona cu sculpturi în parc se mai află Stadionul și Băile Frogner (Frognerbadet), o cafenea deschisă în 1918 (Frogner Park Café), Restaurantul „Manor House” deschis în 1960, un loc de joacă pentru copii.

Zona cu cele 212 sculpturi din granit, bronz și fier se întinde pe 320.000 metri pătrați. Prezintă câteva elemente principale- Podul cu statui, Fântâna, Monolitul și Cercul Vieții- situate pe o axă, una după cealaltă și despărțite prin platouri cu rondouri de flori străbătute de alei.

Am intrat pe Poarta principală, situată în partea de est, formată din cinci porți mari, două mai mici, pietonale și două case în laterale, care a fost construită din granit și fier forjat (1942).

De la poartă, pe o alee orientată spre vest am ajuns la prima parte deschisă publicului în 1940, Podul, lung de 100 metri.

La intrarea și ieșirea de pe pod, de o parte și de cealaltă se aflau câte două coloane cu statui.

Podul era împodobit cu 58 de sculpturi.

Statuile au fost create pentru a înfățișa diferitele activități umane tipice ca luptele, dansul, maternitatea, etc.

Pentru a vedea statuia Băiatul furios (Sinnataggen), care era cea mai populară statuie de pe pod, a trebuit să aștept, fiind înconjurată de o mulțime de vizitatori.

Între cele 58 de sculpturi unele erau mai abstracte, îndrăznețe pentru acea perioadă, de exemplu un bărbat care se luptă cu mai mulți bebeluși.

La capătul podului se afla Terenul de joacă, 8 statui din bronz reprezentând copiii la joacă. De la pod, traversând o zonă cu rondouri de flori am ajuns la o Fântână arteziană (Fontenen) în două trepte (1932). Apa din partea superioară curgea dintr-un „vas” susținut cu greu de numeroase statui grupate în cerc, postate pe un pilon central.

Fântâna era înconjurată de mai multe statui reprezentând cupluri de oameni, situate pe o bordură din granit, la rândul ei decorată cu mici sculpturi, care închidea un perimetru de 1.800 metri pătrați.

În spatele fântânii, după ce am străbătut o zonă cu rondouri de flori, am ajuns la platforma din nordul parcului pe care era postat Monolitul. Pentru a ajunge pe platou au fost construite mai multe scări.

Accesul în platou se făcea prin 8 porți din fier forjat (1933-1937) care reprezentau figuri umane în diferite etape ale vieții, deci am trecut și eu prin una dintre ele.

Proiectarea Monolitului a durat zece luni, când Vigeland l-a modelat din lut în studioul său din Frogner (1924), apoi a fost adus un bloc masiv de granit (1927) cu greutatea de câteva sute de tone pe care l-a sculptat și a fost dezvelit publicului în 1944.

Monolitul, înalt de aproximativ 14 metri, a fost decorat cu 121 figuri umane și postat pe o platformă înconjurată de trepte circulare separate prin porțiuni ornate cu 32 grupuri statuare din granit reprezentând diferitele cicluri ale vieții.

În spatele Monolitului, pe vârful dealului se afla ultimul element principal al parcului. Am străbătut o porțiune plată unde am trecut pe lângă un monument cu sculpturi care reprezentau semnele unui horoscop.

Apoi am urcat șirul de trepte până la Roata Vieții (1933-1934), o ghirlandă formată dintr-o femeie, un bărbat și 2 copii intercalați între adulți, toți înlănțuiți într-un cerc închis, care simbolizează eternitatea.

Alene, m-am întors pe aceeași rută, mai exact la Monolit.

Au urmat Fântâna, Podul și vizita s-a terminat.

Citește și Primăria Oslo (Oslo rådhus), Norvegia

 

 

Stockholm, Suedia- prin insulele Skeppsholmen și Kastellholmen

Publicat pe de
Răspunde

Fiind pentru câteva zile în Stockholm, Suedia, cu mijloacele de transport  în comun am ajuns în Norrmalm lângă Teatrul Dramatic Regal (Kunglica Dramastiska Teatern– popular Dramaten). Primul teatru a funcționat în Stockholm din 1667 și  a angajat doar companii străine pentru reprezentațiile pentru Curtea Regal și uneori pentru publicul larg. Din 1737 a funcționat prima companie de teatru suedeză apoi Rege Gustav III a fondat Opera Regală Suedeză care din 1788  a încorporat și arta dramatică (vorbită) când s-a divizat în Teatrul Regal (Opera) și Teatrul Dramatic Regal amplasat  în vechile spații de la Bollhuset.

Nu după mult timp a fost mutat în Palatul Makalos, numit și Arsenalen (1793), a fost unit cu Opera sub monopol regal timp de 40 de ani și a fost cunoscut ca Teatrul Arsenal. În urma unui incendiu (1825) teatrul a fost mutat în clădirea Operei. Din 1888 s-a desprins de sub monopolul regal și a devenit Teatru de Stat căruia i s-a construit locația actuală, o clădire în stil art nouveau, cu opt scene,  situată pe malul golfului Nybroviken, iar prima reprezentație a avut loc în anul 1908.

Vis a vis de teatru se afla un parc pe lângă care am trecut spre malul apei. Berzelii Park (1852-1858) a fost numit după renumitul chimist suedez Jons Jacob Berzelius (1779-1848), fondator al chimiei moderne, a cărui statuie era postată în centrul parcului.

Am intrat în peninsula Blasieholmen unde am mers paralel cu  golful Nybrovicken, pe lângă clădirile care adăposteau clădiri de birouri și mai multe hoteluri.

Radissson Collection Strand Hotel (1912)

La capătul peninsulei se afla Muzeul Național de Arte Plastice (Nationalmuseum) fondat în 1792 sub numele de Kingliga Museet (Muzeul Regal) și mutat în clădirea actuală  construită între anii 1844-1866. A fost extins pentru atelierele muzeului (1961) apoi în 2013 a intrat în renovare și reparații. La momentul vizitei mele acestea erau pe cale a se termina.

Muzeul etalează o colecție permanentă care cuprinde picturi de Rembrand (secolul XVII) și alți pictori olandezi, desene din Evul Mediu până în 1900, o colecție de sculpturi, tablouri și artă modernă, articole de porțelan. În clădire funcționează și o bibliotecă de artă deschisă publicului.

Blasiholmen era legată de insula Skeppsholmen printr-un pod din oțel lung de 165 m și lat de  9,5 m, Skeppsholmsbron,  pe care urma să-l traversez și eu. Inițial a fost construit un pod de lemn pentru a facilita accesul spre tabăra marinei suedeze, care a fost mutată pe acel loc strategic (1638-1640), insula fiind situată cu o porțiune la Marea Baltică.

Podul a ars într-un incendiu (1822), a fost înlocuit cu unul temporar de pontoane până când a fost finalizat podul actual din oțel (1861).  Balustradele de pe lateralele podului au fost ornate cu coroana regală aurită.

În multe din fostele clădiri militare actual funcționau mai multe muzee. Pe unele dintre ele doream să le vizitez. Pe locul unui fost buncăr al Centrului de Comandă al Marinei care era situat sub o stâncă, într-un perimetru de 4.800 de metri pătrați cu multe tuneluri folosite până în anii 1980 de Marina Suedeză, stâncă care a fost distrusă în anii 1940, se afla un Muzeu de Jucării privat, Bergrummet.

Proprietarul Castelului Tidö a adunat o colecție de jucării, păpuși, mașini, trenuri, benzi desenate, etc., cea mai mare din Suedia, pe care le-a sortat după tematică și în 2017 a mutat-o în caverna și tuneluri nefolosite creând o zonă expozițională de 1.500 metri pătrați.

Lângă intrarea în muzeu, pe o colină se afla o sală de concerte, Eric Ericsonhalle. Funcționa într-o clădire cu cupolă de sticlă, în stil neoclasic, fosta biserică  Skeppsholmkirkan (1824 -1833) ridicată în locul unei biserici de lemn (Holmkirche) arsă într-un incendiu (1822). Biserica a funcționat până în 1969.

Clădirea rămasă în proprietatea Parohiei Skeppsholmen a fost restaurată în 1998 apoi în 2001 preluată și din 2009 transformată în sala de concerte care a primit numele dirijorului Eric Ericson.

În spatele lor se întindea o clădire în care funcționa Muzeul Antichităților din Orientul Îndepărtat  (Östasiatiska Muséet). A fost fondat de Parlamentul Suedez  (1926) pe baza descoperirilor făcute de Johan Gunnar Andersson în China (anii 1920) și etalează colecții de arheologie, artă plastică, cultură contemporană, din Japonia, Coreea, China, India. În plus a fost constituită și Biblioteca de cercetare, deschisă publicului.

În următoarea clădire funcționa Centrul Suedez pentru Arhitectură și Design ArkDes din cadrul Muzeului de Artă Modernă, cu două săli de expoziții în care se țin seminarii și conferințe pe tematica celor expuse și o bibliotecă.

Am coborât colina pe lângă Galeria Mejan (Galleri Mejan) din cadrul Universității de Arte. Prima școală pentru decoratorii castelului (1735) a fost transformată în școală de arhitectură (1773) și mutată într-un spațiu donat de Gerharnd Meyer, poreclit Mejan, după care și-a preluat numele. În 1780 Academia Regală de Arte a devenit independentă iar în 1995 Kungliga Konsthögskolan „Mejan” s-a mutat pe insulă. În galerie funcționează expoziții temporare ale studenților absolvenți ai Facultății de Arhitectură etalate în vederea obținerii recenziilor în cadrul unui seminar.

Ocolind Facultatea de Arte am ajuns la malul apei. Urma s-o traversez pe podul Kastellholmsbron până pe insula Kastellholmen.

În stânga podului se afla o casă construită în 1882 pentru cele două cluburi care funcționau, unul vara și unul iarna, Clubul de Canotaj și Clubul de Patinaj Regal, în locul care în acea perioadă devenise foarte popular pentru tineret. Pavilionul Clubului de Patinaj Regal și Canotaj (Skridskopaviljongen) a fost renovat în anul 2007 iar actual funcționează ca centru de conferințe și restaurant pentru desfășurarea nunților.

Am ocolit-o și am urcat pe dealul în vârful căruia se afla un punct de reper important al orașului, fortul naval Kastellet. Prima fortificație a fost ridicată în anul 1667, prevăzută cu un turn de 20 metri înălțime, care a servit ca post de urmărire a traficului naval. Pe turn a fost arborat drapelul militar al Suediei, un steag cu furculiță, care stătea ridicat pe timp de pace și era coborât sau înlocuit cu al altei țări în caz de război. Marina militară a părăsit fortul în 1990 dar tradiția arborării steagului s-a păstrat.

Mulțumită de traseul parcurs am revenit pe Kastellholmsbron de unde am admirat panorama unei părți a orașului.

Am traversat insula Skeppsholmen, apoi podul Skeppsholm.

De la Muzeul Național de Arte Plastice m-am îndreptat spre una dintre cele trei sinagogi active din Stockholm.

În Stockholm se află  4.400 de evrei. Pentru ei funcționează Congregația evreilor (Judiska Församlingen i Stockholm), o adunare a evreilor indiferent de orientarea lor religioasă.

În grabă am ajuns în parcul Kungsträdgården unde aflasem că va avea loc un concert de muzică rock. Fiind fană a acestui gen muzical doream neapărat să particip la eveniment.

Stockholm, Suedia- o zi prin muzee

Publicat pe de
1

Orașul Stockholm din Suedia este situat pe 14 insule. Din centrul orașului m-am îndreptat spre una dintre ele, insula Djurgården, unde se aflau mai multe clădiri istorice, muzee, galerii, port pentru ambarcațiuni, parcuri, etc., pe care în trecut  se aflau terenurile de vânătoare regale.

Am trecut pe unul dintre cele patru poduri care unesc insula de partea continentală, Djurgårdsbron. Primul pod din lemn construit (1730) sub domnia Regelui Frederic I s-a dărâmat (1745), ul altul i-a luat locul dar a putrezit (1820) și a fost înlocuit cu pod de fier sprijinit pe stâlpi de lemn (1849). Fiind depășit ca dimensiuni și rezistență a fost înlocuit cu podul actual din beton dotat cu șine de tramvaie (1895) și în 1977 reconstruit pentru traficul mare de automobile. Pe pod au fost postate patru sculpturi care reprezintă patru zei- Heimdall, Frigg, Freyja și Thor.

Nu departe de pod se afla renumitul Muzeu Vasa (Vasa Museet). În 1960 a fost înființat un muzeu, Șantierul Naval Vasa (Wasavarvet), în care a fost expusă o singura navă cu dimensiunile reale.

Fiind vizitat de mulți turiști l-au transformat în muzeu permanent care a fost deschis în 1990. Pe lângă nava existentă au fost etalate modele care arată modul de construire, scufundarea, recuperarea ei și alte ambarcațiuni din secolul XVII.

M-am întors la bulevardul principal unde am trecut pe lângă Muzeul Nordic al Suediei (Nordiska Museet). În 1873 a fost înființat Muzeul Scandinav de Colectare Etnografică care a început să primească tot mai multe donații din Suedia și din celelalte țări nordice.

Devenind neîncăpător până în anul 1907 a fost construită clădirea actuală în stil renascentist cu influențe daneze și olandeze.

Pe lângă muzeul cu exponate de istorie culturală și etnografie care datează din secolul XVI până azi  în clădire funcționează și Biblioteca muzeului.

Am traversat bulevardul, apoi un mic părculeț, pentru a vizita un alt muzeu.

Muzeul de Istorie Naturală (Biologiska museet) a fost fondat de un taxidermist și zoolog amator. Clădirea muzeului a fost construită pe terenul donat de rege, cu banii din donații și muzeul a fost inaugurat în anul 1893, cu o colecție de păsări și mamifere în diorame. Muzeul a intrat în proprietatea Skansen în 1970 și prezintă o mare dioramă, amenajată pe două etaje conectate printr-o scară spirală, care arată diferite tipuri de medii, natură, animale de pe teritoriul Suediei.

În stânga lui, pe dealul care domină insula, între 1881-1891 a fost amenajat primul muzeu în aer liber, Muzeul Skansen (Skansen Museet). Pe o suprafață de 300.000 m² au fost reconstruite 150 de case tradiționale aduse din toată țara, interiorul amenajat pentru a arăta modul de viață din zonele Suediei începând cu secolul XVI și o grădină zoologică cu animalele specifice zonei și animalele de fermă. Pe partea de nord-vest a dealului în 1897 a fost amenajat un funicular (Skansen Bergbana).  Este unul din principalele locuri de agrement mai ales vara când au loc concerte și dansuri populare.

Am revenit la bulevardul principal și m-am îndreptat spre două muzee situate unul lângă celălalt.

În depărtare se vedea Insane, un roller coaster de tip „Zac-Spin” pus în funcție în anul 2009 în Parcul de distracții Gröna Lund care era situat lângă teatrul căruia îi poartă numele.

Am ajuns la Galeria de artă a lui Liljevalch (Liljevalchs konsthall) care funcționa într-o clădire proiectată între anii 1879-1935 într-un stil arhitectonic mult comentat la vremea respectivă. A fost inaugurată în 1916 ca prima galerie publică independentă  de artă și design contemporan.

Muzeul ABBA era închis așa că m-am îndreptat spre malul apei și m-am întors spre Muzeul Nordic.

Pe aleea paralelă cu apa se afla un alt muzeu pe care nu doream să-l ratez, Muzeul vikingilor (Vikingaliv), în care era expusă viața din Epoca Vikingă (963) prin obiecte arheologice, proiecții, filme, etc.

În următoarea clădire funcționa Muzeul spiritelor (Spritmuseum), deschis în 1967 ca muzeu istoric Wine & Spirit cu expoziții permanente și temporare legate de cultura băuturilor suedeze. În clădire funcționa și o galerie de artă cu Colecția Absolut Art formată din aproximativ 900 de picturi, artă grafică, fotografii, etc. reprezentând sticla Vodka Absolut.

O ultimă privire asupra numeroaselor ambarcațiuni și urma să ajung la bulevard apoi spre pod pentru a părăsi insula.

Am trecut pe lângă Muzeul de Istorie al Scufundărilor (Dyktankhuset) și am traversat Galärvarvskyrkogården, un parc în care se afla un teatru în aer liber cu reprezentații mai ales în timpul verii. Urcând spre deal se afla un mic cimitir pentru foști marinari și oameni care au lucrat pe mare.

Am fost impresionată de prezența acelui cimitir într-o zonă foarte aglomerată de turiști. În multe alte zone ale lumii ar fi fost mutat de mult…

În el a fost amenajată o grădină memorială, Minneslund, pentru îngroparea anonimă a celor incinerați care se face fără prezența rudelor.

Am ieșit în bulevard în dreptul Vilei Lusthusporten (Villa Lusthusporten). În perioada când insula era teren de vânătoare regal în zonă se afla Hanul Lusthusporten (1600) care a ars într-un incendiu (1869). În 1873 comerciantul proprietar al terenului a construit o casă mică care în timpul Expoziției de Artă și Industrie Stockholm (1897) a fost folosită ca secție de poliție și birou de presă. După expoziție clădirea a fost cumpărată unui industriaș care a extins-o construind vila actuală în stil baroc renascentist cu elemente de art nouveau. În 1940 vila a fost donată Fundației Muzeului Nordic și în ea a funcționat Institutul de Etnologie.

Terenul înconjurător vilei, mai ales partea dinspre apă, a devenit un loc de promenadă și a fost transformat în Parcul Lusthusporten (Lusthusportens park).

Am ieșit din parc prin Poarta Albastră (Blå porten) situată la sud de podul pe care am intrat în insulă. Inițial acea poartă, din lemn, a fost una dintre intrările pe terenurile de vânătoare. Putrezind, a fost înlocuită pe cheltuiala Regelui Oscar I cu o poartă din fontă flancată de doi cerbi (1849). În decursul timpului a fost mutată în două locații succesive, a fost readusă în locația inițială la inițiativa Regelui Gustaf al VI-lea Adolf (1967-1968), renovată, vopsită albastră și sculpturile aurite.

Am părăsit insula trecând podul Djurgård și am intrat în cartierul Östermalm.

M-am îndreptat spre un alt muzeu care se afla lângă Biserica lui Oscar (Oscarskyrkan). Aceasta a fost construită în stil gotic renascentist între anii 1897-1903 și luat numele regelui Oscar II care a pus piatra de temelie.

Exteriorul a fost îmbrăcat în cărămidă și fațada acoperită cu calcar și marmură. Între anii 1921-1923 a fost renovată și au fost schimbate vitraliile.

Altarul inițial a fost modificat (1954-1956).

În 1949 biserica a fost dotată cu una dintre cele mai mari orgi din Suedia.

Pe cealaltă parte a bulevardului se afla Muzeul de Istorie al Suediei (Historiska museet). Muzeul a fost fondat pe baza colecției regelui Gustav Vasa (1866) care a crescut simțitor prin donații și capturi de război în perioada Imperiului Suedez. În 1792, după moartea regelui Gustaf III, colecțiile au fost predate guvernului suedez și în palat a fost amenajat Muzeul Regal, unul dintre primele muzee deschise publicului. După alte locații în 1865 s-au mutat în Muzeul Național apoi  în patru clădiri din fostele cazarme și grajduri Storgatan (1934-1939) care înconjură o curte interioară sub care a fost construită o sală cu boltă, Camera de aur (1944), în care azi sunt expuse aproximativ 300 de obiecte din aut (52 kg) și argint (200 kg).  În 1959 fațada a fost decorată cu sculpturi. Muzeul etalează istoria Suediei din perioada mezolitică până azi.

Am străbătut o stradă destul de anostă, flancată de clădiri mai noi și în 10 minute am ajuns la Biserica Hedvig Eleonora (Hedvig Eleonora kyrka), o biserică protestantă care din 1737 a început să poarte numele reginei, soția regelui Karl X Gustav.

În locul unei biserici mai vechi (1615)  în 1669 a început construcția unei biserici noi care, din lipsa fondurilor, a fost terminată abia în 1737. A fost proiectată cu două turnuri care nu au fost finalizate niciodată. Partea lor ridicată a fost transformată în două morminte cu un etaj (1755). Între anii 1816-1881 biserica a suferit modificări majore, i s-a adăugat cupola și a primit forma actuală.

Interiorul era simplu, singurele ornamente mai impunătoare erau coloanele de marmură.

Altarul era decorat cu o pictură care-l reprezenta pe Isus pe Cruce.

Biserica a fost dotată cu o orgă cu sistem de pedale (1736-1737) care a fost înlocuită cu o orgă cu sistem manual (1762), apoi cu una cu sistem mecanic (1976).

Lângă biserică se afla Muzeul Armatei (Armémuseum). A fost deschis (1879) în clădirile ridicate pe locul utilizat depozit de artilerie încă din secolul XVII, când a  fost numit Muzeul Artileriei, nume schimbat în anii 1930.

A suferit o renovare majoră, extindere și modernizare (1943) apoi a funcționat o perioadă relativ scurtă de timp. Muzeul a fost redeschis în 2002. În el se afișează istoricul armatei, în special viața soldaților și familiilor lor atât în perioadă de război cât și de pace, bătăliile celebre și o încăpere specială a fost amenajată pentru  steagurile și trofeele armatelor învinse în secolele  XVII și XVIII.

La 2-3 minute de mers se afla Muzeul Suedez al Artelor Spectacolului (Scenkonstmuseet) cu o colecție de aproximativ 60.000 de obiecte, scenografii și texte de piese de teatru scrise manual, marionete, costume și 6.000 de instrumente muzicale.

A fost format în 2017 prin fuziunea celor trei muzee existente independent până atunci, Muzeul de teatru (1921-1998), Muzeul de Păpuși (1973-2009) și Muzeul de Muzică (1901-1981) astfel ocupa un teritoriu larg.

Muzeul de Muzică

Lângă Muzeul de Muzică se afla un alt muzeu, H.M.Konungens Hovstall, care etala trăsurile, caii și automobilele Curții Regale Suedeze. Grajdurile și clădirile care adăposteau mijloacele de transport au fost mutate în acest loc în 1884.

Actual Curtea Regală Suedeză deține doar 6 cai care sunt scoși pentru mișcare de două ori pe zi și 20 de automobile, cel mai vechi datând din 1899.

Amețită dar mulțumită de numeroasele muzee vizitate, puține din cele existente în Stockholm, am ieșit la micul golf Nybroviken din centrul orașului unde se afla un punct de plecare pentru numeroase feriboturi.

Citește și Stockholm- Suedia, prin insulele Skeppsholmen și Kastellholmen