Arhive etichetă: parlament

Valletta, Malta- din Grădinile Upper Barrakka prin centrul orașului

Publicat pe de
1

Vizitând orașul Valletta, capitala Maltei, de la Grădinile Upper Barrakka am revenit la Auberge de Castille și m-am îndreptat spre centrul orașului. În drum am trecut pe lângă  fosta Auberge d’ Italie,  azi  Muzeul Național de Arte Frumoase (National Fine Arts Museum).

Inițial pe acel loc au existat două case (1569-1579). Acestea au fost unite și s-a creat Palazzo don Raimondo (1761-1763), clădire în stil baroc, pe fațada căreia au fost postate stemele Ordinului Sf. Ioan și ale Marelui Maestru Manuel Pinto da Fonseca. Palatul a fost deteriorat în timpul invaziei franceze (1798-1800).

Sub Protectoratul Britanic în el a funcționat Casa Amiralității, reședință a comandantului șef al flotei mediteraneene (1821-1961). Muzeul, închis în perioada 1974-2016, s-a mutat în clădire și, numit MUZA,  și-a deschis porțile în 2018. În muzeu sunt etalate picturi, sculpturi malteze și străine mobilă, argintărie malteză, etc.

Vis a vis de muzeu a existat o biserică (1612) care a fost  demolată și în perioada 1709-1710 ridicată actuala Biserică Sf. Iacob (St. James Church). Pe fațada clădirii cu două etaje, în stil baroc italian, deasupra porții de intrare, la nivelul superior a fost postată stema Regatului Castilliei, ținută de doi îngeri.

Lângă muzeu, un alt palat, construit de Domenico Sceberras, pe locul altor două case (1740-1744),  fost terminat de sora sa, măritată Muscati, familie care l-a deținut până în 1841. După soțul uneia din moștenitoare, a fost numit Palazzo Parisio. În stil baroc combinat cu neoclasic, a fost format cu trei laturi care înconjurau o curte interioară. Deasupra porții principale, flancată de coloane, a fost creat un balcon din lemn. În timpul invaziei franceze Parisio Muscati a părăsit Valletta, s-a alăturat armatei și a condus Batalionul Naxxar împotriva acestora. În acea perioadă în palat, timp de șase zile, a locuit Napoleon (1798).

După ce Malta a intrat sub Protectorat Britanic, Muscati s-a întors în Valletta. După moartea sa palatul a fost locuit de cca. 100 de persoane (1841-1880). Deteriorat, aceștia l-au vândut guvernului, care l-a renovat . Din 1886 a devenit sediul Oficiului General de Poștă (GPO), când parterul a fost transformat în grajduri pentru caii poștașilor. După Primul Război Mondial a fost ridicat al treilea etaj pentru Biroul de Audit. Din 1925 clădirea a fost inclusă pe Lista Antichităților Maltei. Fiind parțial distrus de bombardamentele din 1942, GPO s-a mutat în sediul școlii din Hamrun. Postbelic s-a întors în vechea locație, unde a funcționat până în 1973. După ce a restaurat-o, în clădire s-a mutat  Ministerul Poștelor și Agriculturii (Ministry of Posts and Agriculture), care funcționează și azi.

Lipită de Auberge d’ Italie, în 1575 cavalerii italieni au construit o capelă. În secolul XVII s-a ridicat actuala Biserică Romano-Catolică Sf. Ecaterina din Alexandria, numită și Biserica Sf. Ecaterina din Italia (Roman Catholic Church of St. Catherine of Italy), clădire octogonală, realizată în jurul capelei, devenită sanctuar. Biserica a fost restaurată în perioada 2001-2011. Azi funcționează ca  biserică parohială a comunității italiene din Malta. În spatele altarului se află un tablou care înfățișează martiriul sfintei.

Mă apropiam de locul unde, după Marele Asediu al Maltei, terminat cu înfrângerea otomanilor (1565), în cadrul unei ceremonii religioase, s-a pus piatra de temelie a viitorului oraș Valletta. Pentru a comemora victoria, acolo a fost construită prima biserică din oraș, finanțată de Marele Maestru Jean Parisot de Valette. După moartea sa a fost înmormântat în cripta bisericii, apoi mutat în Co-Catedrala Sf. Ioan.

În timp clădirea a fost extinsă și modificată. În partea superioară a fațadei principale, într-o nișă, a fost postat bustul Papei Inocențiu XII. În 1837 biserica a devenit Biserica Garnizoanei Regimentului Regal de Infanterie Malta. Postbelic a fost numită Biserica Maicii Domnului a Victoriei (Church of Our Lady of Victory). Clădirea a fost restaurată în perioada 2012-2016.

În 1976 lângă biserică a fost dezvelită statuia Paul Boffa (Paul Boffa statue), primul ministru în perioada 1947-1950.

De lângă biserică se intră într-o piațetă, în care se află statuia Jean de la Vallette (Jean de la Vallette statue), Marele Maestru al Ordinului Sf. Ioan, conducătorul oștilor împotriva Marelui Asediu otoman (1565), după care a fost ulterior numit orașul.

Sub britanici, în secolul XIX străzile din zonă, fiind în pantă, au fost reamenajate. Pe marginea străzii Regale, azi strada Republicii, a fost demolată Casa della Giornata și s-a amenajat o terasă, pe care a fost construit Teatrul Regal sau Opera Regală (Royal Opera House), numit și azi Teatru Rjal, inaugurat în 1866.

Era un teatru mare, cu 1.095 de locuri și 200 de locuri în picioare. A funcționat doar 6 ani, în 1873 fiind distrus într-un incendiu.

În 4 ani a fost refăcut și a funcționat până în cel de Al Doilea Război Mondial, când bombardamentele au lăsat în picioare doar partea din spate, cu jumătate din colonade.

La sfârșitul anilor 1950 ruinele au fost demolate, lăsând întregi colonadele și terenul a fost nivelat, sub forma unei terase. Deși s-a dorit refacerea lui, guvernele succesive nu au găsit fondurile necesare. În secolul XXI terasa a fost amenajată ca teatru în aer liber, inaugurat în 2013, cu numele Piața Teatrului Regal (Pjazza Teatru Rjal).

În fața teatrului a existat o turnătorie, folosită de Ordinul Sf. Ioan pentru fabricarea armamentului cavalerilor. În secolului XIX Giuseppe Buttigieg și soția sa Giovanna Camilleri au cumpărat terenul și până la sfârșitul secolului au construit al doilea palat ca mărime din oraș, primul fiind Palatul Marelui Maestru, numit Palazzo Ferreria. Pe fațadă au fost postate stemele celor doi soți. Fata lor, căsătorită cu John Louis Francia, cetățean spaniol din Gibraltar, a moștenit palatul și familia l-a ocupat până în 1947. Postbelic o parte din palat a fost închiriat pentru  Departamentul de Lucrări Publice și în 1979 clădirea a fost vândută guvernului.  

În același timp cu amenajarea teatrului, lângă el s-a construit clădirea Parlamentului Maltei (Parliament House of Malta) și s-a înlocuit Poarta Orașului cu cea actuală (2011-2015). Inițial în acea zonă au existat case și Gara orașului. Distruse în bombardamentele din Al Doilea Război Mondial, ruinele au fost demolate și s-a amenajat Piața Libertății, înconjurată de o galerie comercială, demolată în 2010. Piața era folosită mai ales ca loc de parcare. În perioada 1921-1976 Parlamentul a funcționat într-una din încăperile Palatului Marelui Maestru, apoi în fostul arsenal din palat, amenajat pentru el.

Apoi a fost construită actuala clădire, pe un cadru de oțel, placat cu calcar de Gozitan, de fapt două blocuri, cu trei etaje, unite între ele prin poduri, unul dintre ele fiind destinat Parlamentului. La parterul unuia dintre blocuri azi se poate vizita o expoziție permanentă, restul clădirilor fiind inaccesibile publicului.

De acolo, urmând fosta stradă Regală, azi strada Republicii, m-am îndreptat spre centrul orașului.

Pe una din laturile străzii se află  Biserica Sf. Barbara (Church of St. Barbara), de rit  romano-catolic, construită în 1537 pentru a servi cavalerii din Provence. În 1739 reconstruită în stil baroc, cu o cupolă cenrtală. Deasupra ușii de intrare, flancată de coloane, a fost postată statuia Imaculatei Concepții. Azi este biserică parohială pentru comunitățile engleză, germană și franceză. Este singura biserică din Malta în care slujbele se țin în limba germană, franceză și duminica în tagalog (Filippine).

Nu departe de ea se află Biserica Sf. Francisc  de Assisi (St. Francisc of Assisi Church), construită în perioada 1598-1607.

Clădirea nefiind rezistentă, a fost înlocuită cu altă biserică (1681), construită din banii  donați de Marelui Maestru Gregorio Carafa, a cărui stemă a fost postată pe fațadă.

În 1920 clădirea a fost extinsă și i s-a ridicat cupola.

Înaintând spre Piața Sf. Ioan, am trecut pe lângă fosta Auberge de Provence, azi Muzeul Național de Arheologie (National Museum of Archaeology). A fost construită în 1571, în decursul timpului clădirea a fost modificată, la începutul secolului XVII parterul ei fiind amenajat pentru magazine. După expulzarea Ordinului de către ocupația franceză (1798), a fost închiriată de Malta Union Club și din 1955 s-a înființat muzeul, în care sunt etalate artefacte din insulele Maltei (5.200-2.500 î.e.n., epoca bronzului, feniciană), o colecție de numismatică cu monede din fiecare ocupație, începând de la cele punice până la cele britanice,  și medalii ale Ordinului Sf. Ioan.

Trecând de muzeu, am intrat în Piața Sf. Ioan unde am vizitat  Co-Catedrala Sf. Ioan. Pe o latură a pieței am văzut o clădire în stil neoclasic, în care funcționează Curtea de Justiție (Court of Justice). În secolul XVI pe acel loc s-a construit Auberge d’Auvergne (1571/1574-1583). În 1783 a fost extinsă prin încorporarea clădirii de lângă ea, Casa Caccia (sec. XVI). Din 1825 în ea s-a mutat Tribunalul, civil și penal, apoi Poliția (1853). La parter s-au amenajat magazine și Cinematograful Alhambra. Clădirea fiind avariată de bombardamentele din 1941, Instanțele de judecată s-au mutat în Balzan și la un seminar din Floriana. Au revenit în 1943 și au funcționat până în 1956, când s-au mutat temporar, clădirea fiind în stare avansată de degradare. După ce a fost demolată, pe locul ei s-a construit actuala clădire (1965-1971), cu șapte etaje, din care trei la subsol. La intrare s-a creat o terasă, acoperită de un portic, susținut de coloane. Azi clădirea găzduiește Judecătoria, grefa, arhivele ei și arestul poliției. 

În continuare pe strada Republicii, am făcut o mică pauză la Caffe Cordina, unde doream să savurez măcar unul din produsele de patiserie, făcute și azi manual, după rețetele vechi.

Înființată în 1837, ca afacere de familie, cafeneau a funcționat în Bormla. Devenind renumită pentru produsele sale, Cesare Cordina a cumpărat un palat din centrul Vallettei și a mutat cafeneaua în el.

În decursul timpului, pe lângă cafenea, proprietarul a amenajat  un restaurant, apoi o ceainărie și o gelaterie.

În dreapta cafenelei se întinde Piața Sf. Gheorghe, pe o latură mărginită de clădirea Ministerului Afacerilor Interne, Securității, Reformelor și Egalității (Ministry for Home Affairs, Security, Reforms and Equality)

Este numită și Piața Palatului, deoarece central se află Palatul Marelui Maestru al Ordinului Sf. Ioan (Grandmaster Palace), construit în secolul XVI, cu două intrări și modificat în secolul XVIII, când i s-au adăugat balcoanele din lemn și portalurile realizate deasupra ușilor. După expulzarea Ordinului de către ocupația franceză, clădirea a devenit Palatul Național. Sub stăpânirea britanică a fost Palatul Guvernatorului (1800-1921), până în 2015 sediul Parlamentului și azi Biroul Președintelui Maltei.

De fapt palatul a fost format dintr-un complex de clădiri, cu curți interioare, destinate reședinței Marelui Maestru, departamentelor prin care acesta conducea țara, arhivei, etc.. Una dintre ele a fost folosită ca armurărie încă din 1604. Palatul Armurăriei (Palace of Armoury), construit în jurul a două curți, Curtea lui Neptun,  cu Fântâna Perellos (1712), pe ale cărei coridoare în timp au fost postate stemele Marilor Maeștri și Curtea Prințului Alfred, cu un turn, în 1745 dotat cu Ceasul Moors, azi funcționează ca Muzeul Armurăriei.

Pe o latură a Pieței Republicii se află Biblioteca Națională (National Library). Prima bibliotecă a fost înființată de al 48-lea Mare Maestru Claude de Sengle care a decretat ca toate cărțile aparținând membrilor decedați să fie trecute în vistieria Ordinului (1555).  După ce  cavalerul Louis Guérin de Tencin a cumpărat colecția de 9.7000 de cărți a spaniolului Joaquín Fernández de Portocarrero y Mendoza, vicerege al Siciliei și interimar de Napoli, apoi Cardinal-Episcop al Sabinei (Italia), a preluat colecția Bisericii Sf. Ioan și le-a adăugat colecția personală,  a închiriat clădirea  Il Forfantone și  a amenajat prima bibliotecă (1761), în 1776 devenită Bibliotecă Publică. Clădirea fiind prea mică, Marele Maestru a ordonat construirea unei noi clădiri (1786-1796), realizată în stil neoclasic. Pentru a susține etajul și balconul  situat deasupra ușii principale, la fațada principală au fost postate coloane ionice și dorice.

Abia terminată, clădirea nu a fost folosită, deoarece ocupația franceză a alungat Ordinul. Sub Protectoratul Britanic Regele George V i-a acordat titlul de Bibliotecă Regală a Maltei (1936) și un an mai târziu în clădire au fost mutate arhivele Ordinului,  până atunci păstrate la Registrul Public. În 1976 biblioteca a fost mutată în Floriana și clădirea a devenit sediul unei biblioteci cu scop de cercetare, folosită ocazional pentru prelegeri, care funcționează și azi.

În 1986, în fața Palatului Marelui Maestru, a fost dezvelit Monumentul Sette Guigno, dedicat revoltelor din 1919, format din 6 statui de bărbați, doi în picioare, ținând steagul maltez, ceilalți patru la picioarele lor, reprezentând victimele.  

Pe o latură a pieței, situată la nivelul superior al caselor de pe strada aferentă, am văzut o fântână, formată dintr-un bazin, mărginit de o placă înaltă , străjuită de coloane, pe care central din gura unui leu și ciocul unei păsări apa țâșnea spre bazin. Întrebând, din păcate nu am putut obține detalii.

Continuând drumul pe strada Republicii, am ajuns în dreptul unei clădiri din 1580. Casa Rocca Piccola a fost construită de Amiralul Don Pietro la Rocca la începutul formării orașului, după înfrângerea turcilor. Deși în Valletta nu era permis crearea de grădini, această casă a avut amenajată una. Încă din secolul XVI casa a avut chiriași. La sfârșitul secolului XVIII casa a fost împărțită în două mai mici, cu 50 de încăperi, din care camerele de la etaj interconectate între ele, la parter două biblioteci, saloane, două săli de mese, două bucătării, în plus grajdurile și o capelă. Înainte de al Doilea Război Mondial, la subsol a fost amenajat un adăpost antiaerian, al doilea creat în Malta. Azi în ea funcționează un muzeu care etalează mobilier, obiecte, îmbrăcăminte, acte, etc., ale familie și găzduiește cea mai mare colecție privată de costume antice din Malta.

Citește și Valletta, Malta- din centrul orașului la Poarta Victoriei și Grădinile Lower Barrakka

Copenhaga, Danemarca- Palatul Christiansborg și Muzeul Național

Publicat pe de
Răspunde

De la Teatrul Dramatic din Copenhaga, Danemarca, m-am întors la Canalul Nytorv,  l-am trecut și m-am îndreptat spre Palatul Christiansborg. În drumul meu am trecut pe lângă statuia lui Niels Juel (Niels Juel statuen), amiralul, erou naval danez, care a condus Marina Regală Daneză la sfârșitul secolului XVII.

După câteva minute am ajuns la Biserica Holmen (Holmens Kirke) care a fost înființată de Regele Christian IV în clădirea unei forje de ancorare construită pe canalul Holmen în 1563.

În biserică a avut loc ceremonia unei nunți regale și, în timp, au fost îngropate mai multe personalități.

Am trecut Canalul Holmen pe insula Slotsholmen situată în centrul orașului Copenhaga unde se afla Palatul Christiansborg (Christiansborg Slot), ultimul dintre cele trei palate ridicate în timp pe acel loc. În locul primului palat (1733-1745), distrus într-un incendiu (1794), a fost ridicat al doilea palat (1803-1828) care inițial a fost folosit de Rege Frederik VI doar pentru divertisment, apoi ca reședință regală de către Regele Frederik VI (1852-1863) și în 1849, în palat a avut loc introducerea monarhiei constituționale, în aripa de nord creându-se locul în care a funcționat primul parlament danez.

Palatul a ars într-un incendiu (1884) și pe locul lui a fost ridicat Christiansborg (1907-1928), o clădire în stil neo-baroc cu turnul înalt de 106 metri, împărțit ca Reședință Regală și Camerele Recepției Regale la mijloc, Parlamentul  în aripa de sud,  Curtea Supremă Daneză și Biroul Primului Ministru în aripa de nord.

Sub palat, prin săpături arheologice au fost descoperite ruinele castelelor anterioare și în 1924 a fost amenajată pentru public o expoziție istorică. În stânga palatului se aflau clădirile în care funcționau mai multe ministere, Ministerul Justiției, Ministerul Industriei și Finanțelor, etc.

Ministerul Finanțelor

Vis a vis de ele se întindea clădirea Bursei (Børsen) care a fost ridicată în stil renascentist olandez (1619-1640), sub Rege Christian IV,  pe un teren recuperat de pe coasta Amager, cu un turn în formă de spiră în care se împletesc cozile de la 4 dragoni,  de 56 metri înălțime.

A fost folosită ca piață apoi cumpărată de un comerciant, văduva lui a donat-o Regelui Frederik III, renovată și în 1857 transformată în piață bursieră, cu 40 de birouri comerciale la parter și o cameră mare la etaj, care a funcționat până în 1974. Actual este sediul Camerei de Comerț Daneză (Dansk Erhverv).

Pe lângă clădirea Parlamentului m-am îndreptat spre Grădina Bibliotecii Regale.

Grădina a fost amenajată (1920) pe o parte a locului unde se afla vechiul Port Naval IV, spațiu acoperit cu pământ (1867) când Marina a fost mutată pe Holmes Kanal. În mijlocul grădinii s-a construit un mic iaz artificial în mijlocul căruia a fost ridicată o sculptură de cupru de 8 metri înălțime din care la fiecare oră fixă se revarsă apă sub formă de cascade.

În spatele lui se afla Biblioteca Regală  (Det Kongelige Biblioteks Have) (1906)

Am revenit pe același drum și m-am îndreptat spre Capela Regală (Christiansborg Slotskirke) care este folosită pentru ceremoniile regale și ale Parlamentului.

Prima capelă a fost ridicată o dată cu primul palat, când avea interiorul rococo. A ars  împreună cu el în incendiu.

O dată cu al doilea palat, capela a fost reconstruită în stil neoclasic, cu cupolă. A supraviețuit incendiului în care a ars palatul dar în 1992 a fost distrusă de artificiile unui carnaval.

Reconstruită de o agenție de stat, a fost inaugurată în 1997.

Am ocolit palatul prin nord, pe lângă Curtea Supremă (Højesteret).

Vis a vis de ea se afla Muzeul Thorvaldsen (Thorvaldsens Museum) care funcționa într-o clădire construită asemănător stilului grecesc antic cu influențe egiptene (1838-1848 ). În muzeu se pot vedea lucrările de artă daneză neoclasicistă ale unui singur pictor, Bertel Thorvaldsen (1770-1844), care a trăit și lucrat  mare parte din viață în Roma.

Pe clădire a fost efectuată o friză care înfățișează întoarcerea lui Thorvaldsen de la Roma (1838) și în curtea interioară a fost pus mormântul acestuia.

În fața muzeului se deschidea Piața Bertel Torvardsens (Bertel Torvardsens plads) construită o dată cu clădirea și amenajată cu gazon. În 2001 a fost pavată și s-a amenajat o piscină.

Muzeul Național din Copenhaga (Nationalmuseet) este situat într-o clădire din secolul XVIII numită Palatul Prințului pentru că a fost reședința Prințului Frederik V și a altor membrii ai familiei regale. Palatul a fost construit în stil rococo (1684), refăcut și completat (1743-1744) și din 1892 a intrat în posesia Muzeului Național.

Muzeul păstrează Patrimoniul Cultural și Istoric Danez care evocă istoria Danemarcei până în ziua de azi.

Cele mai importante relicve păstrate în el sunt simbolurile naționale Carul Soarelui (secolul XIII) și Coarnele de Aur ale lui Gallehus (secolul V).

Citește și Copenhaga, Danemarca- de-a lungul Canalului Frederiksholm și prin Christianshavn

 

 

Oslo, Norvegia- centrul orașului

Publicat pe de
1

Orașul Oslo, capitala Norvegiei, a fost construit sub domnia regelui Christian IV la nord de Cetatea Akershus după ce vechea locație a ars complet în incendiul din 1624.

În centrul orașului au fost construite Palatul Regal și clădirea Parlamentului. Azi, între ele, în clădirile de epocă funcționează mai multe muzee, teatre,  instituții de stat pe care doream să le vizitez. De la Primăria Oslo m-am îndreptat spre  Teatrul Național (Nationaltheatret).

Primul teatru dramatic a fost fondat în Christiania (1829) ca instituție privată și deschis în 1899. Trecând prin mai multe crize financiare, din 1929 a devenit Teatru Național sprijinit financiar de guvern.

Deasupra intrării fațada era delimitată de coloane în trei sectoare unde erau gravate numele scriitorilor norvegieni Henrik Ibsen și Bjørnstjerne Bjørnson.  Statuile lor erau postate de o parte și de alta, în fața teatrului.

În dreapta teatrului se afla un Pavilion muzical.

M-am îndreptat în direcția Palatului Regal. Am trecut pe lângă un chioșc vechi care comercializa în principal suveniruri. Doar se afla în zona cea mai vizitată de turiști.

Vis a vis de teatru se afla clădirea veche a Universității Oslo (Universitetet i Oslo), construită în stil neoclasic. Prima universitate regală a fost fondată în Christiania (1813) și a purtat numele Regelui Frederik VI al Danemarcei și Norvegiei. După proclamarea independenței Norvegiei (1905) în principal a educat o clasă nouă de funcționari publici, parlamentari, miniștrii. Din 1939 a fost denumită Universitatea Oslo și a fost singura din Norvegia până în 1946. Azi funcționează cu opt facultăți axate mai mult pe cercetare- Științe ale Educației, umanității, ale Naturii, Sociale, Matematică, Medicină, Stomatologie, Drept (Universitat i Oslo- Juridisk Fakultet), ultima funcționând în clădirea veche pe lângă care am trecut eu.

Am traversat Parcul Studenterlunder situat în spatele teatrului.

După câteva minute am ajuns la Stenersenmuseet, un Muzeu de Arte plastice deschis în 1994 cu trei colecții de artă private care au fost donate orașului și mutat în locația actuală în anul 2008 împreună cu Muzeul Munch.

Lateral de el se întindea o parte din parcul care înconjura Palatul Regal (Det Kongelige Slott), reședința regelui Norvegiei. A fost ridicat pe dealul Bellevue pentru Regele Karl III Johan (1825-1849) cu o perioadă în care lucrările au stagnat, Parlamentul refuzând să dea fondurile și subvențiile ca demonstrație împotriva regelui. Pe locul unde a fost pusă piatra de temelie ulterior s-a ridicat Capela Castelului. După moartea regelui (1844) a fost extins cu două aripi laterale, fațada principală a fost decorată cu coloane și palatul a fost finalizat.

În piața palatului a fost postată  statuia lui Karl Johan IV (1875). A fost folosit pe perioade scurte de timp și din 1095 a devenit reședință permanentă a Regelui Haakon VII și a familiei sale. Acesta a instaurat tradiția întâlnirilor săptămânale, în sala tronului, cu Consiliul de Miniștri norvegian, care se păstrează și azi. Sub Regele Harald V palatul a fost renovat total (anii ’90).

Grajdurile renovate au fost deschise publicului în 2017 (Queen Sonja KunstStall) și într-o perioadă din an Colecțiile de Artă Regale se pot vizita în cadrul Art Stall.

În 1751 a fost amenajat Parcul Reginei, o grădină privată în stil rococo, situată azi în afara Parcului Castelului (Slottsparken) care a fost amenajat ulterior pe 24 de hectare în care au fost plantați 2.000 de copaci (1848) și împărțit în zone cu nume diferite, un exemplu fiind Parcul Prințesei Ingrid Alexandra în care se află statui lucrate de ea și de copii norvegieni.

Am ieșit din parc în spatele Palatului Regal și am străbătut o zonă ocupată de mai multe ambasade.

Pe lângă Parcul Uranienborg m-am îndreptat spre Biserica Uranienborg (Uranienborg kirke).

Biserica și Școala aparținând de ea au fost ridicate în 1886.

Clădirea din  cărămidă, în stil gotic, cu un turn înalt, a fost  cea mai scumpă biserică ridicată în Christiania (acum Oslo).

Interiorul a fost decorat cu fresce murale care în timp au dispărut și biserica a fost dotată cu orgă.

În 1930 interiorul a fost refăcut în forma actuală, simplă și dotat cu  aprox 1.000 scaune pentru enoriași.

M-am întors pe același traseu și în după Universitate am cotit spre Teatrul Norvegian (Norske Teatret), fondat în 1912 și deschis un an mai târziu într-o clădire modernă. Pe lângă reprezentațiile dramatice sau muzicale în teatru funcționează diverse ateliere cu activități pentru copii, lecturi de poezie, etc. și se desfășoară  expoziții de artă temporare.

Norway Christian Student federation

Galeria Natională (Nasjonalgalleriet) care expune pictură norvegiană și europeană, din 2003 în cadrul Muzeului Național de Artă, Arhitectură și Proiectare, a fost înființată în 1842, a funcționat în Palatul Regal și în 1882 s-a mutat în clădirea proprie în care funcționează și actual.

La capătul străzii am ajuns în Piața Sfântul Olav (Sankt Olav plass) unde credeam că se află catedrala cu același nume.

Până la Catedrala Sfântul Olav (Sankt Olav domkirke) am mai avut de mers cam cinci minute.  Mi se părea că acea zonă era catolică, lângă catedrala catolică găsindu-se și Biserica Sfântul Joseph, tot catolică.

Prima biserică catolică a fost construită la marginea actualului oraș Oslo, azi situată în apropierea centrului,  din fonduri private, cu ajutorul financiar al Reginei Josephine care era catolică și prima slujbă a avut loc în 1856. A primit numele Sfântului Olav a cărui relicvă, un os din brațul său, a fost păstrată într-o vitrină din incintă încă din 1860.

După înființarea Eparhiei Romano-Catolică din Oslo (1953) biserica a fost ridicată la rang de catedrală.

În apropiere, în cartierul Hammersborg se afla cea mai mare biserică din Oslo, Biserica Trinității (Trefoldighetskirke).

Clădirea în stil neo-gotic a fost construită din cărămidă roșie, prevăzută cu o cupolă și două turnuri.

A fost consacrată în anul 1858.

În stânga ei, o alee urca la poarta de intrare în Christparken.

În cartierul Hammersborg se aflau numeroase clădiri guvernamentale pe lângă care am trecut și eu îndreptându-mă spre centrul orașului.

Finansdepartementet

Norges Hoyesterett-Curtea Supremă

Am trecut pe lângă Teatrul Central (Centralteatret), teatru înființat în 1897, axat pe comedie, revisă, operetă dar și dramă. Din 1959 o parte a clădirii a fost ocupată de un studiou de televiziune.

Am deviat pe o stradă pietonală cu numeroase magazine care la capăt forma o piațetă unde a fost postată statuia lui Christian Krogh (1960), fost pictor realist, autor, jurnalist norvegian, profesor la Academia de Arte din Norvegia (1909-1925).

Am ajuns la Clădirea Parlamentului (Stortinget), construită din cărămidă galbenă într-o combinație de stiluri arhitectonice (1860-1866).

Parlamentul norvegian a fost înființat în 1814. Inițial a funcționat într-o casă privată, din 1854 în sala mare a Universității apoi s-a construit clădirea actuală și s-a mutat împreună cu  alte agenții guvernamentale.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial clădirea a fost preluată de forțele germane, folosită ca și cazarmă, iar Parlamentul a funcționat în străinătate. După război a fost construită o nouă clădire pentru birouri postată astfel încât curtea din spatele celei inițiale a fost închisă.

În clădirile vechi de pe bulevardul central funcționau numeroase hoteluri de lux.

Grand Hotel Oslo

Karl Johan Hotel

Între Parlament și Teatrul Național se întindea un parc (Eidsvolls plass) care a fost amenajat în locul unei mlaștini în perioada când s- a construit Parlamentul (1864) și denumit  după localitatea Eidsvoll unde a fost redactată Constituția Norvegiei și semnată de Adunarea Constituantă din Norvegia.

În mijlocul său a fost amenajat un bazin de apă cu o fântână situată central (Fontanna Sentrum) (1956) care a fost mărit (1976) și din 1994 e folosit iarna ca patinoar.

În capătul parcului dinspre teatru se afla statuia  lui Henrik Wergeland (Statue av Henrik Wergeland), poet, dramaturg, istoric, lingvist norvegian (1808-1845) care a fost dezvelită de Ziua Constituției norvegiene în anul 1881.

De la la Teatru m-am întors la Primărie încheind cercul vizitei mele din acea zi în Oslo.

Citește și Cetatea Akershus din Oslo, Norvegia

Stockholm, Suedia- Gamla Stan (Orașul Vechi)

Publicat pe de
Răspunde

De lângă Operă, din Piața Gustav Adolf am trecut  podul Norrbro, unul dintre primele poduri din piatră ale orașului, construit cu trei arcade (1795, 1906) pentru a facilita accesul la Palatul Regal situat în orașul vechi, Gamla Stan, podul trecând peste insula Parlamentului (Helgeandsholmen) pe care între secolele XIII-XIV a funcționat un ospiciu.

Azi cele două clădiri ale Parlamentului (Riksdagshuset) ocupă aproape jumătate din insulă. Când în Suedia s-a constituit un Parlament bicameral (1865) pentru sediul acestuia a fost construită o clădire cu două aripi neo-clasice ornate cu coloane corintice și frontalul neo-baroc (1897). Deasupra ușii centrale din bronz a fost postată stema suedeză și pe clădire statuia Svea care reprezintă Suedia.

În 1905 clădirea a fost extinsă pentru a funcționa Banca Națională Suedeză (Sveriges Riksbank) și o sală mare pentru adunări. Din 1971 Parlamentul a devenit unicameral. După cinci ani, pentru renovarea clădirilor, banca s-a mutat definitiv și Parlamentul temporar în casa de Cultură. În timpul renovărilor clădirea fostei bănci a fost extinsă cu o galerie de sticlă semicirculară, urmând să fie ocupată de Parlament.

Clădirea veche a fost unită cu cea mai nou, a băncii, prin două arcade mari ornate și ele cu stema Suediei.

Între ele s-a delimitat o stradă pietonală pe care am străbătut-o și eu alături de mulți alți turiști.

Am trecut un pod pietonal, Podul stabil (Stallbron), care a fost construit din oțel (1879-1904) pe locul celui mai vechi pod de lemn din oraș, înlocuit cu unul din fontă (1843). Podul a fost completat cu partea sa de vest (1982) pentru a acoperi porțiunea de metrou care leagă  clădirea Parlamentului ( Riksdagen) cu Cancelaria Guvernului (Kanslihuset), o clădire a cărui portic era decorat cu patru coloane dorice (1790).

La capătul podului am intrat în piața Mynttorget. Piața a luat numele de la Monetăria Regală (Kungliga Myntet) care era situată în zonă (1696-1850). Fiind aproape de Parlament, în piață au loc frecvent diverse manifestații și proteste, unul dintre ele era în plină desfășurare.

În față, paralel cu o parte din insulă se întindea Palatul Regal (Kungliga Slottet), o clădire în stil baroc în care se aflau apartamentele regale și pentru oaspeți cuprinzând 600 de camere, birourile regelui și personalului format din aproximativ 200 de persoane, săli de festivități, Capela regală, Tezaurul Regal, o bibliotecă și mai multe muzee. A fost construit în locul Castelului Tre Kronor (secolul XIII) distrus într-un incendiu (1697), într-o perioadă mai lungă de timp, construcția stagnând în timpul Marelui Război din Nord. Clădirea a fost finalizată în anul 1754. Din 2011 a început o renovare preconizată să dureze aproximativ 20-22 de ani.

Muzeul Trei Coroane (Tre Kronor museet), situat la parterul aripii de nord a Palatului Regal, era dedicat istoriei fostului castel care a fost ridicat pe locul unde în anii 900 vikingii au construit un baraj din lemn, apoi un fort de apărare (110). Prin trei modele 3D mari era înfățișată dezvoltarea clădirii de la o cetate medievală într-un castel apoi palatul actual. De asemena erau etalate și obiecte din fostul castel care au supraviețuit incendiului.

Am ocolit colțul clădirii spre partea de vest a palatului, lâsând în stânga podul Strombron.

National Museum

Un alt muzeu, Muzeul Antichităților lui Gustav III (Gustav III Antikmuseum), era format din două galerii de piatră plasate exact ca cele inițiale în care erau etalate sculpturile achiziționate din Italia, de regele căruia muzeul îi purta numele și adunate într-o colecție. După moartea lui, colecția cu peste 200 de sculpturi a fost adunată într-un muzeu care a fost deschis publicului în 1794.

Pe malul apei, într-un spațiu larg, se afla statuia Regelui Gustav III.

Pe latura de sud a palatului se afla Muzeul de Arme Regal (Livrustkammaren), cel mai vechi muzeu din Suedia.

A fost înființat de Regele Gustav Adolf (1628) pentru a etala ținutele vestimentare din campania sa în Polonia. În decursul timpului au fost adăugate diverse obiecte, arme care evocă istoria militară și contribuția regalității în istoria Suediei.

Am fost impresionată de gărzile regale aflate în perimetru, persoane nemișcate, ca niște statui.

Trezoreria Regală (Skattkammaren), situată în pivnița de sub Sala Națională a Palatului Regal, a fost deschisă pentru vizitare în 1970 printr-o decizie parlamentară. Printre obiectele etalate se găseau trei coroane salvate din incendiul castelului Tre Kronor, coroane ale altor regi suedezi, sabia lui Gustav Vasa, etc.

În fața Palatului Regal, în 2018, la celebrarea a 200 de ani a dinastiei suedeze Bernadotte, a fost mutată din Slussen statuia regelui Karl Johan XIV. Statuia a fost construită după moartea regelui la comanda fiului său, Regele Oskar I. A fost creată la Roma, trimisă în Suedia (1810), postată în Slussen (1851) și dezvelită după trei ani.  Regele era îmbrăcat în uniformă de mareșal suedez, având pe umărul drept și pe piept însemne reprezentând Ordinul Serafimului. Era postat călare pe un armăsar care la gât purta crucea ordinului regal și pe harnașament trei coroane suedeze.

Vis a vis de palat am văzut fosta Casă de Bal (Lilla Bollhuset) construită în 1627 și folosită 40 de ani pentru sporturi cu mingea, ulterior, până în 1686 de către companiile de teatru.  După înființarea Parohiei finlandeze în Stockholm clădirea a fost transformată în Biserica finlandeză (Finska kyrkan– Suomalainen kirkko) care a început să funcționeze din 1725.

În față se afla fosta Catedrală a orașului, Biserica Sfântul Nicolae-Storkyrkan.  După ce am vizitat-o am urmat strada pietonală unde se aflau o sumedenie de magazine.

Nu lipseau nici pictorii stradali, ca în orice loc din lume aglomerat de turiști.

Era așezat chiar și un telefon public de epocă, Rickstelefon, probabil pentru a lăuda rețeaua de telefonie care s-a înființat în Suedia în 1880.

Am ajuns în Piața Mare (Stortorget), cea mai veche piață din Stockholm care a fost delimitată prin construirea de clădiri pentru populația de atunci, în jur de 6.000 de persoane (1400). În decursul timpului în clădiri au început să funcționeze comercianții și piața a devenit un loc principal de întâlnire, mai ales în jurul fântânii situată în centrul ei (secolul XVIII). În 1856 fântâna a secat, a fost mutată până în 1950 când, readusă, a fost conectată la conducta de apă din oraș. Actual în piață au loc spectacole, demonstrații și Piața de Crăciun din Stockholm.

Pe latura de nord a pieței se afla Muzeul Premiului Nobel (Nobelmuseet), cu acest nume din anul 2019, în care se găseau expoziții, rulau filme, aveau loc piese de teatru, dezbateri științifice despre laureații Nobel și  informații despre fondatorul premiului, Alfred Nobel (1833-1896). Cu numele de Muzeul Nobel a fost deschis în 2001 în fosta clădire, în stil rococo francez, a Bursei de Valori (Börshuset) (1773-1776) care a înlocuit vechea Primărie. În clădire funcționau și Biblioteca Nobel iar la etaj Academia Suedeză.

La capătul străzii pietonale se afla zona care în Evul Mediu era locuită de populația germană. Numărul germanilor crescând, negustorii germani au construit o școală și în 1672 Biserica germană luterană „Sfânta Gertrude” (patroana călătorilor) (Tyska Kyrkan).

Pe turnul bisericii a fost postat un cocoș de aramă care se rotea în direcția vântului.

Când turnul a fost distrus într-un incendiu (1878) și ulterior reconstruit cocoșul a fost schimbat cu unul nou iar piesa originală închisă într-o cutie de sticlă și expusă în holul de la intrare.

Am schimbat direcția pe alte străzi pietonale comerciale înțesate de turiști.

Am ajuns în piața Mälartorget, situată în partea vestică a orașului vechi, în apropierea lacului căruia îi poartă numele.  Piața a părut ca urmare a acoperirii unei porțiuni de apă cu pământ (1866) pentru a se crea un port în care se descărcau produsele agricole din zona lacului.

În zona pieței se afla Statuia „Familia” (Familjen) efectuată de Pye Engström (1972-1973). Interesant era că mama, tatăl și copilul  puteau fi mutate și rotite de-a lungul pistelor din bază.

La capătul străzii am ajuns în zona podului Munkbron unde se afla stația autobuzului cu care urma să mă deplasez.

Citește și Stockholm, Suedia- insula Riddarholmen