Catedrala Santa Maria la Real de la Almudena, Madrid, Spania

Publicat pe 19 aprilie 2019 de monica frimu

Catedrala Santa Maria la Real de la Almudena, sediul Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Madrid, Spania este situată lângă Palatul Regal, cu intrarea pe calle de Bailen. A fost construită într-o perioadă lungă de timp. În 1561 capitala Spaniei a fost transferată de la Toledo la Madrid astfel se impunea și construirea unei catedrale.

Legenda spune că în interiorul zidurilor cetății musulmane cu secole în urmă a fost ascunsă o icoană a Fecioarei Maria. Regele Alfonso VI care a cucerit cetatea (1083) a dorit să o găsească. Rugându-se, o parte din pereți s-a prăbușit dezvelind ochiul stâng. Regele a pus piatra de temelie a unei catedrale dedicată Fecioarei de Almudena, numele în limba arabă „al-mudayna” însemnând „cetatea”. De fapt lângă locul catedralei actuale se afla Biserica Santa Maria de Almudena, o biserică medievală care a fost demolată în timpul restructurărilor orașului (1868) și catedrala i-a preluat hramul.

Pe un teren cedat din Patrimoniul Regal (1879) Regele Alfonso XII a început construirea catedralei în stil gotic (1883) care la final avea să se întindă pe 4.888 de metri pătrați. Prima terminată a fost cripta în stil neo-romanic (1911), perioadă când primii piloni au fost ridicați. În perioada Războiului Civil Spaniol apoi până în 1950 construcția a fost abandonată. Construcția reluată, a durat doar câțiva ani și s-a oprit din lipsa fondurilor (1965). A fost terminată în 1993 și a primit titlul de catedrală, preluat de la cea provizorie, Biserica Colegială San Isidro când a fost consacrată de Papa Ioan Paul al II-lea.

Fațada principală privește spre Palatul Regal. Pe două nivele prezintă colonade, cele inferioare în stil toscan, cele superioare în stil ionic. În mijlocul balconului dintre etaje se află un vitraliu ce reprezintă Fecioara din Lis. De o parte și de alta sunt postate statuile celor patru evangheliști. Deasupra lor, într-o nișă a fost postată statuia Sfintei Fecioare de Almudena și pe lateralele ei patru sfinți spanioli. În partea de jos a celor două turnuri înalte de 60 de metri pe două panouri sunt reprezentate Casa regală Spaniolă și Papa consacrând catedrala. Sub ele se află statuile Sfinților Petru și Pavel.

Spațiul catedralei este înconjurat de un gard din bare de fier pe care din loc în loc sunt postate statui din bronz ale sfinților spanioli. În spatele acestuia domul creează senzația că străpunge cerul.

Intrarea se face pe o scară imperială, inițial într-o piațetă în care este postată statuia lui Juan Pablo al II-lea, impunătoare, de peste 3 metri înălțime. Piața a primit numele acestuia. În ea se află și patru fântâni.

Pe două rampe laterale se urcă până la intrarea mai des folosită, cea de pe fațada Bailen, pe care, în partea superioară sunt postate două statui ce reprezintă sfinții părinți ai Fecioarei Maria.

De fapt intrarea se face pe două dintre cele 3 uși din bronz sculptat. Cea din stânga reprezintă regele descoperind icoana, cea din dreapta procesiunea anuală din Madrid în cinstea Fecioarei de Almudena și cea centrală ziua în care Papa a sfințit catedrala.

În interior, vis a vis de intrare se înaltă altarul Fecioarei din Almudena la care se urcă pe o scară ce se desparte în alte două scări laterale, toate mărginite cu balustradă de alamă. În centru se află statuia din lemn a Fecioarei cu copilul în brațe, situată pe un soclu de argint din secolul XVII, înconjurată de 18 panouri ce reprezintă scene din viața lui Isus și a Mariei.

Pe laterale sunt postate tablouri ce reprezintă personaje biblice. Sub scările laterale de urcare la altar se află mormântul soției Regelui Alfonso XII decedată în 1878. Moaștele au fost aduse acolo în anul 2000.

În spatele altarului principal se află o sculptură în stil baroc care îl reprezintă pe Isus răstignit pe cruce-Cristo de la Misericordia (1620). În 2004 absida a fost decorată cu picturi murale ce descriu viața atât pământeană cât nepământeană a lui Isus și 7 vitralii dedicate Cuvântului lui Dumnezeu scrise în 7 limbi diferite.

În partea opusă se află o altă sculptură, Cristos legat de o coloană (1698).

Deasupra navei centrale bolta este decorată cu elemente geometrice colorate în stil Mudejar. Picturile domului reprezintă pământul, marea, focul și aerul, situate în colțurile care susțin bolta.

În multe părți din catedrală tavanul este structurat și decorat în același stil.

Capela centrală este dedicată Sfântului Isidro Labrador fiind decorată cu scene din viața acestuia. În Capela Presfântului Sacrament se află statuia Fecioarei de pe Munte (secolul XIII).

Capelele laterale sunt situate pe un culoar lateral pentru a putea fi accesate și în timpul slujbelor. Majoritatea au fost decorate cu picturi și statui moderne create de artiști contemporani.

Orga catedralei a fost construită în 1999 și este de o mare tehnicitate.

Catedrala Almudena este locul unde se desfășoară multe ceremonii de stat.

Citește și Orașul Madrid în ploaie-1

Orăștie, județul Hunedoara

Publicat pe 5 aprilie 2019 de monica frimu

Răspunde

Municipiul Orăștie din județul Hunedoara este străbătut de râul Orăștie, numit de localnici Râul Apa Orașului, cu afluentul său Sibiștel. Este atestat documentar din 1224 ca cea mai vestică zonă de colonizare a sașilor din Transilvania, când purta denumirea de Oroșteiu- „Orașul Sașilor”. Zona a fost înconjurată de ziduri de apărare, distrusă de tătari (1241) s-a refăcut rapid. În secolul XV a suferit atacurile năvălitorilor turci.

După înfrângerea de la Mohacs din1526 orașul a fost ocupat de trupele imperiale, din nou în 1602 de trupele generalului Basta care au jefuit și au ucis numeroase persoane. În secolul XVIII pe lângă obligațiile ce constau în încartiruiri, aprovizionare cu alimente și atelaje, etc., s-a declanșat ciuma (1717-1718 și 1738), toate acestea ducând la ruinarea orașului care s-a refăcut cu greu.

În timpul Revoluției de la 1848 a fost pe rând ocupată de cele două forțe ostile, austriecii și maghiarii, după încetarea ei, orașul a devenit sediul Prefecturii Militare Orăștie. La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, prin reprezentanții ei politici, orașul a jucat un rol important în mișcarea națională românească. S-a înființat Banca „Ardeleana”, numeroase ziare românești, asociații culturale și economice. Din 1995 Orăștie a devenit municipiu.

De la Șebeș Alba, în drumul nostru spre cetățile dacice, la intrarea în municipiul Orăștie am văzut primul element ce evoca acele vremuri. Pe un suport situat în mijlocul unui scuar se afla un balaur cu cap de lup cu gura deschisă și trup de șarpe. El reprezenta Steagul dacic al cărui corp, în acele vremuri, era confecționat dintr-un material care se umfla în bătaia vântului și imita urletul lupilor îngrozind dușmanii.

Am făcut o scurtă oprire în centrul orașului lângă Catedrala Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, o biserică considerată unicat datorită combinației de stiluri arhitectonice romanic, gotic, bizantin și faptului că e prevăzută cu un singur turn, în stil gotic, cu 5 clopote din bronz.

A fost construită între anii 1936-1943 pe terenul Pieței Maria cedat de autorități cultului ortodox. Interiorul a fost pictat în manieră neo-bizantină. Un rol important l-a avut preotul Ioan Moța, tatăl legionarului cu același nume care a fost „mâna dreaptă” a lui Zelea Codreanu. În perioada comunismului, când instituțiile bisericești erau oprimate, multe clădiri de cult dărâmate, această biserică a fost recondiționată cu ajutorul unor legionari anonimi.

Vis a vis de Catedrală, în mijlocul unui spațiu verde se afla Monumentul Palia, un grup statuar dezvelit în 1974 ridicat pentru a aduce aminte de prima traducere în limba română a Vechiului Testament (1582), Palia de la Orăștie, care a fost tipărită cu finanțarea unor nobili reformați. În acea perioadă a început să funcționeze și o școală reformată iar de la începutul secolului XVIII școli primare românești ortodoxă și greco-catolică. Monumentul a fost creat pentru a ilustra etapele tipăririi cărții astfel pe o parte sunt traducătorii, pe a doua parte meșterii tipografi și pe a treia parte folosirea cărții de către români.

Pe lângă Biblioteca Municipală am intrat pe o stradă pietonală încadrată de clădiri vechi, vara plină de terasele cafenelelor și restaurantelor și ne-am îndreptat spre fosta cetate în incinta căreia se aflau două biserici.

În secolele XIII-XIV a fost ridicată o biserică în jurul căreia s-a dezvoltat fortificația. În secolul XIX a fost grav avariată în urma unui cutremur. Sașii rămași fără loc de rugăciune în urma alungării de către maghiari au construit o nouă biserică, în stil neogotic (1830), actuala Biserică Reformată (calvină). Lângă ea, între anii 1820-1823 a fost ridicată, aproape identică, Biserica Evanghelică Luterană. Cele două biserici au conviețuit până la desființarea Bisericii Române Unite (1948).

Am trecut pe lângă Muzeul de Etnografie și Artă Populară fondat în 1952 pe care l-am remarcat datorită unei plăci inscripționată situată la intrare și ne-am îndreptat spre Primăria Municipiului Orăștie situată în Piața Aurel Vlaicu. Deși în majoritatea orașelot României sediile Primăriilor sunt locate în clădiri impunătoare, vechi sau noi, în Orăștie Primăria se afla într-o clădire obișnuită, zugrăvită cu gust și bine întreținută.

Ne-am întors la parcare și ne-am continuat drumul spre cetatea dacică de la Costești.

Citește și Cetățile dacice din munții Orăștiei județul Hunedoara

Alba Iulia, județul Alba

Publicat pe 3 martie 2019 de monica frimu

Răspunde

De la Teiuș ne-am îndreptat spre Alba-Iulia, municipiul județului Alba, un oraș situat pe albia râului Mureș înconjurat de dealuri și munții Metaliferi în partea de vest. Am intrat în localitatea Bărăbanț, componentă a orașului Alba-Iulia, pentru a vedea Biserica catolică veche din 1302.

Alba Iulia este datată din timpul ocupației romane ca Apulum, capitala provinciei Dacia Apulensis și sediul Legiunii a III-a Gemina (106). În jurul anului 830 a făcut parte dintr-un ducat bulgar și a purtat numele de Bălgrad însemnând Castelul alb. În a doua jumătate a secolului X a fost capitala ducatului maghiar din Transilvania condus de Gyula sau Ștefan I după ce s-a botezat catolic. După ce a fost distrusă de invazia tătară (1241-1242), sub Ioan Hunyadi, voievodul Translivaniei, cetatea a fost fortificată pentru apărare împotriva otomanilor (1442) iar după împărțirea Regatului Ungariei (154o) a fost sediul principilor Transilvaniei.

După victoria de la Șelimbăr, voievodul Țării Românești Mihai Viteazul a intrat în Alba Iulia și a devenit voievod al Transilvaniei, a unit cele trei principate, Țara Românească, Moldova, Ardealul și orașul a devenit capitală. În 1601 Mihai Viteazul a fost ucis, uniunea principatelor s-a destrămat, iar Alba Iulia a devenit parte a Imperiului Habsburgic (1690), s-a numit Gyula Fehérvár, ulterior Karlsburg (1715) și din secolul XVIII numele actual. În 1687 prin Tratatul de la Blaj a fost cedată pentru încartiruirea armatelor austriece care luptau împotriva otomanilor. În 1785 Horia, Cloșca și Crișan, conducătorii rebeliunii țărănești din Transilvania, au fost executați la Alba Iulia.

Primăria Alba Iulia

În 1918, după Primul Război Mondial, Adunarea Națională a Românilor din Transilvania și Ungaria a proclamat la Alba Iulia Uniunea Transilvaniei cu Regatul României, la care au aderat după un an și sașii din Transilvania apoi Ferdinand I al României a fost încoronat simbolic ca rege al României (1922). De la începutul secolului XIX orașul a devenit important și prin deschiderea gării de cale ferată.

Cetatea Alba Carolina a fost construită în timpul împăratului Habsburg Carol al VI-lea (1716-1738) de doi arhitecți elvețieni care au dărâmat vechiul oraș medieval și l-au mutat în estul cetății (actualul oraș de jos), păstrând cele două bastioane din secolul XVII. Au transformat cetatea într-o fortăreață în stil Vauban folosindu-se de munca a 20.000 de iobagi.

Cetatea, sub formă de stea, prezenta 3 linii de fortificații, raveline, 7 bastioane- Sfântul Carol VI (1715), Sfântul Ștefan, Eugeniu de Savoia, Sfântul Mihail, Sfântul Capistrano, Sfânta Elisabeta, a Trinitarienilor (cel mai mare) contragărzi prevăzute cu baterii de artilerie în cazemate, tunele cu metereze pentru trageri, încăperi pentru trupe, depozit, grajduri, terase pentru artilerie.

Bastionul Trinitarienilor

Era prevăzută cu 6 porți, 3 spre est și 3 spre vest, ultimele făcând legătura cu terenurile de instrucție. Unele porțiuni au fost terminate treptat (1747, 1812, 1849).

Am intrat în cetate prin Piața Tricolorului, situată în partea de vest, spre Catedrala Episcopală Ortodoxă „Sfânta Treime”, Catedrala Încoronării.

Clădirea în stil bizantin cu elemente populare românești a fost construită între anii 1921-1922 cu sprijinul Casei Regale a României. Azi ea include colecția muzeală a Arhiepiscopiei Ortodoxe și o Biserică de lemn ridicată pe ruinele Catedralei din 1597.

În curtea ei au fost încoronați Regele Ferdinand I și Regina Maria (1922).

În 1948 s-a organizat o ceremonie în care preoții greco-catolici au depus jurământul de credință Patriarhului ortodox, Biserica Română Unită cu Roma fiind interzisă. Tot atunci biserica a primit denumirea de „Catedrala Reîntregirii Bisericii ortodoxe Române”.

Din 1975 este Catedrala Episcopiei Ortodoxe de Alba Iulia.

Perimetrul catedralei era bine delimitat prin ziduri în afara cărora am ieșit.

Vis a vis de zidurile Catedralei ortodoxe se afla Catedrala romano-catolică „Sfântul Mihail” și Arhiepiscopia romano-catolică care a fost înființată după ce Ștefan I a trecut la catolicism.

Construcția catedralei a început în secolul XI dar a fost distrusă de invazia tătară din 1242. Actuala catedrală a fost ridicată între anii 1247-1291 în stil romanic cu elemente baroce, gotice și renascentiste.

A servit Episcopiei Transilvaniei apoi Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Alba Iulia.

În 1442, în timpul domniei voievodului Transilvaniei Iancu de Hunedoara (Ioan Hunyadi), a fost extinsă.

În interior se aflau sarcofagele lui Iancu de Hunedoara, fiul său Ladislau de Hunedoara, Ioan Sigismund (Zápolya) și soția sa Isabella Jagiellon.

Am urmat artera principală (strada Mihai Viteazul) care era organizată în scop turistic având în vedere că în cetate se desfășoară numeroase spectacole, evenimente, festivaluri, reuniuni, etc.

În spatele Catedralei romano-catolice se deschidea o piață în mijlocul căreia se afla statuia lui Mihai Viteazul călare pe un cal, cu sceptrul în mână, dezvelită în 1968.

Clădirea galbenă din spatele ei era fostul Palat Voievodal sau Palatul Principilor Ardealului. Clădirea a fost construită în secolul XV, în stil gotic, renascentist și baroc, ca sediu pentru clericii catolici care se ocupau de actele bisericii. Din secolul XVI a devenit reședința principilor Transilvaniei și a domnitorului Mihai Viteazul între 1599-1600. A fost grav avariată în invaziile turcilor și tătarilor (1658, 1662), sub Imperiul Habsburgic transformată în cazarmă de artilerie și arsenal (secolul XVIII) și din 1918 sediul Comenduirii Regimentului 21 infanterie.

La capătul străzii se afla Poarta III. Era împodobită cu statui și scene de bătălie din războaiele austro-turce, ca de altfel toate porțile cetății.

Pe partea de intrare, la mijloc se afla sculptat un vultur bicefal, stema Imperiului Habsburgic.

Am ieșit, traversând un pod de lemn, pe o terasă în mijlocul căreia se afla Obeliscul Horia, Cloșca și Crișan care a fost dezvelit în 1937.

De pe platou am admirat panorama orașului.

Spre stânga cobora un drum care trecea printre 4 stâlpi din piatră pe care se aflau statui de atlanți și lei, Poarta II.

La Poarta I se termina cetatea și începeau construcțiile orașului.

Ne-am întors pe strada Mihai Viteazul unde pe dreapta se deschidea Piața Cetății.

În fundal se afla Universitatea „1 Decembrie 1918”, în fostul Palat Apor, lângă care era Muzeum Pricipia inaugurat în 2015. Palatul, în stil renascentist, a fost ridicat împreună cu clădirea Bibliotecii Bathyaneum, acesta pe locul unei Mânăstiri a Trinitarienilor pentru contele Ștefan Apor (1670-1690) În secolul XIII palatul a fost decorat în stil baroc și a fost reședința prințului Steinville, conducătorul armatei austriece iar în 1780 a fost amenajată biblioteca. Sub regimul comunist clădirea a fost abandonată până în 1991 când a fost amenajată Universitatea ce poartă numele Marii Uniri și în 2007 clădirea renovată. De fapt în Alba Iulia existase o academie între anii 1613-1629 înființată de prințul Gábor Bethlen. În Universitate funcționează cinci facultăți cu departamentele lor- Istorie și filologie, Științe Economice, Științe și inginerie, Drept și Științe Sociale, Teologie ortodoxă.

În Piața Cetății se afla Monumentul Custozza ridicat în memoria celor căzuți în timpul războiului austro-italian (1866).

Am ocolit clădirile și am ieșit din piață pe strada Muzeului unde se aflau două clădiri istorice importante din cadrul Muzeului Național al Unirii inaugurat în 1929. Muzeul de istorie, arheologie și etnografie a fost inaugurat în 1888 cu sediul într-o locație. După Marea Unire (1918) a funcționat în cadrul Catedralei ortodoxe și din 1967 până azi în clădirea Babilon. Muzeul deține mari colecții de piese preistorice, medievale, romane, numismatică, peste 130.000 de lucrări de ară, obiecte de științe naturale și cărți.

În fața lui era o mulțime de oameni care urmăreau spectacolul de teatru în aer liber care era în curs de desfășurare.

A doua clădire, Sala Unirii, se afla vis a vis. Ea a fost amenajată după Marea Unire (1918) între anii 1921-1922 într-o clădire în care a funcționat un Cazinou Militar (1895). Intrarea, sub forma unui arc de triumf, avea central o inscripție cu datele importante ale unirii iar pe cele două laterale picturi ale Regelui Ferdinand I și Reginei Maria.

În Sala Unirii a avut loc mitingul celor 1228 de delegați români din Transilvania și s-a elaborat Declarația de Unire a Transilvaniei cu România. În muzeu se păstrează scrisorile lui Avram Iancu ce conțin documentele Unirii din 1918, eșarfele tricolore purtate de delegați, manuscrisul cuvântării lui Vasile Goldiș în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia și piese despre Revoluția din 1848. Clădirea a fost restaurată în 1994.

Încărcate de istoria neamului ne-am întors spre zona amenajată cu vânzare de produse. O cafea era bine-venită înainte de a pleca la drum.

Am ieșit pe lângă Catedrala romano-catolică, prin Poarta IV.

De pe podul de lemn am aruncat o ultimă privire spre semețele clădiri ale cetății.

Au urmat poarta V, poarta VI și vizita cetății s-a încheiat.

Îmbarcarea și la drum !

Citește și Orașul Sebeș, județul Alba

Prin orașul vechi-Ciutat Vella din Barcelona, Spania

Publicat pe 22 februarie 2019 de monica frimu

Răspunde

De la hotelul situat în cartierul Eixample din Barcelona am ieșit pe unul dintre bulevarde, am trecut pe lângă o biserică catolică, Parroquia de Nostra Senyora del Rosari și ne-am îndreptat spre una dintre fostele arene de tauri.

În 1914 a fost construită clădirea arenei în stil neo-renascentist și a fost numită Plaza de El Sport. Până în 1916 a fost extinsă la o capacitate de aproximativ 19.500 de locuri, fațada modificată în stil Mujedar și a devenit Placa de torros, El Monumental, o arenă în care au avut loc renumitele lupte cu tauri. În 2010 Parlamentul Cataloniei a dat o lege prin care a interzis luptele astfel, din 2012 arena a fost folosită pentru evenimente sportive, muzicale, de circ.

Era deschis și un muzeu, Museo Taurino, în care erau expuse documente istorice, obiecte legate de luptele cu tauri, capetele unor tauri celebri și îmbrăcămintea toreadorilor.

Am părăsit acel bulevard și ne-am îndreptat spre Parcul Ciutadella. În drum am trecut pe lângă Gara de Nord (Estacio del Nord) care a fost prima gară din Barcelona. A fost construită pe etape, începând cu anul 1861, pe locul unei fortificații militare, Fort Pienc, cu o fațadă în stil neoclasic. Între anii 1910-1915 clădirea a fost extinsă și a fost construită o fațadă nouă sub forma unui arc de sticlă pe marginile căruia a fost decorată cu elemente de modernism catalan și secession. În 1972 gara a fost închisă apoi abandonată până în 1987 când o parte a fost modificată și a funcționat ca sală de sport în cadrul Jocurilor Olimpice de Vară (1992), sala Poliesportiu Estacio del Nord. După jocuri și până în prezent în ea au funcționat sala de sport, o stație de autobuze și o Secție de Poliție.

Am străbătut câteva străduțe cu magazine, firme și numeroase restaurante.

Am ajuns în dreptul Arcului de Triumf (Arc de Triomf) construit ca poartă de acces pentru Târgul Mondial de la Barcelona (1888). Construcția, în stil neo-Mudejar, prezenta pe partea superioară două sculpturi de piatră. Spre stradă apărea textul „Barcelona salută națiunile” și spre promenada ce se continua până la Parcul Ciutadella, pe unde treceau participanții la expoziție, „Recompensa”. Laturile arcului au fost decorate cu alegorii din diferitele domenii reprezentate la târg ca agricultura, industria, comerțul, arta.

Esplanada și împrejurimile erau ticsite de o mare de oameni. Semi-maratonul Mitja marato de Barcelona, pe o distanță de 21 kilometri, era în plină desfășurare, esplanada fiind locul de retragere al celor care terminau cursa.

În partea stângă se afla clădirea Palatului de Justiție (Palacio de Justicia) în care funcționa Tribunal Superior de Justicia (TSJC). Construcția a început în anul 1887, a funcționat din 1908 dar finalizarea clădirii a fost în 1915.

Era format din două corpuri cu cupole și turnuri. Erau decorate cu 22 reliefuri cu teme juridice și istorice, 48 de cifre legate de lege iar pe frontispiciu „Moise cu Tabletele Legii”.

Până se elibera zona am mers să vedem Palatul de Muzică Catalană (Palau de la Musica Catalana).Clădirea în stil art nouveau- modernist catalan a fost construită între anii 1905-1908 pentru o societate corală fondată în 1891 (Orfeo Catala). Partea din față a clădirii se afla pe o străduță îngustă astfel cu greu am putut vedea detaliile unui mozaic situat în partea superioară care reprezenta membrii coralei.

Sub el erau mai multe coloane acoperite de gresie multicoloră cu motive florale pe care erau așezate busturile unor compozitori clasici renumiți, care se terminau într-un balcon.

Fațada părea a fi susținută de coloane arcate, decorate și ele, pe unde se intra pe niște uși moderne a căror formă se potrivea în decor. În sala de concerte, cu o capacitate de 2.200 de persoane, singura din Europa care este luminată natural întreaga zi, aveau loc spectacole de muzică simfonică, de cameră, jazz și muzică catalană Cançó. La etajul doi se afla Sala Lluis Millet, denumită după unul dintre membrii coralei, în care spectatorii se puteau retrage în pauze.

Colțul clădirii era decorat cu un grup statuar ce reprezenta cântecul catalan.

Între anii 1982-1989 clădirea a fost restaurată și extinsă cu o clădire nouă cu șase etaje. S-au folosit materiale de construcție asemănătoare celor din clădirea veche.

Petit Palau a fost deschis în 2004. În el se afla o sală cu capacitatea de 538 de locuri unde se desfășurau concerte sau expuneri publice, dotată cu tehnologie audiovizuală modern.

Funcționau de asemenea o arhivă, diverse saloane și o bibliotecă.

Fiind mari consumatoare de ciocolată nu puteam rata să vedem Muzeul de Ciocolată (Museu de la Xocolata) la care am ajuns după aproximativ 10 minute străbătând străduțele întortocheate. Muzeul, privat, a fost deschis în anul 2000 la parterul unei foste cazarme militare. Am intrat într-o cofetărie cu vânzare de dulciuri. Am plătit intrarea la casă și am pătruns într-o lume nebănuită de afară, clădirea nefiind una semnificativă.

În vitrine erau expuse produsele din ciocolată unele reprezentând imagini din diferite povești, clădiri din lume, animale gigante și altele.

Un sector era destinat personajelor din filmele SF.

Erau expuse și diferitele tipuri de ustensile folosite în fabricarea ciocolatei.

După ce ne-am desfătat, și la propriu, cu produsele ciocolatierilor , ne-am întors spre esplanadă, care se golise între timp, maratonul fiind terminat, pentru a vizita Parcul Ciutadella (Parc de la Ciutadella). Parcul se întinde pe 280.000 metri pătrați pe locul unde anterior a existat o cetate fortificată (sec. XVIII) care a fost demolată împreună cu clădirile înconjurătoare (1869). În 1888, cu ocazia Expoziției Internaționale, parcul a fost înfrumusețat cu opere de artă și în 1892 a fost creată Grădina Zoologică.

În dreapta intrării în parc se afla o clădire din cărămidă roșie care era în renovare parțială. Castelul celor Trei Dragoni (Castell dels Tres Dragons) a fost construit în 1888 pentru a servi expoziției. Din 1920 a funcționat ca Muzeu de Zoologie.

De la castel ne-am îndreptat spre Cascada Monumental, situată aproape de zidul exterior, în colțul de nord al parcului.

A fost construită în etape, inițial fără sculpturi, situată în spatele unui lac (1881), apoi a fost adăugată fântâna, scările, quadriga, decorurile, statuile, etajată cu două nivele, lacul delimitat în două porțiuni, cea dinspre cascadă străjuită de dragoni și a fost terminată în 1888.

În centru se afla statuia zeiței Venus. Stătea pe o scoică deschisă care mi-a creat senzația de trăsură, la baza ei fiind statuile unor cai. Era însoțită de statui feminine și masculine. Deasupra ei, în vârful monumentului, trona Quadriga de aur.

Urcând scările laterale se ajungea într-un mic spațiu din spatele statuii Venus de unde complexul se prelungea posterior.

De sus rațele și lebedele de pe lac păreau minuscule.

În apropierea fântânii se afla statuia gigantă a unui Mamut, rămasă singura dintre multele preconizate să umple parcul.

În apropierea lui era un lac, înconjurat de vegetație exotică, pe care pluteau și se desfășurau stoluri, stoluri de păsări, majoritatea pescăruși.

În spatele lacului, era delimitat de pomi aliniați un mic parc dreptunghiular, Placa de Joan Fiveller. În partea stângă se afla Institutul Verdaguer, fostul palat al guvernatorului, lângă care era o biserică Iglesia de la Ciutadella. Pe cealaltă parte a pieței se aflau clădirile Parlamentului Cataloniei și a Bibliotecii Parlamentului.

În depărtare am văzut turlele Bisericii parohială militară (Cavalerisses de la Guardia Urbana). Doar clădirile din acea zonă s-au păstrat din 1872, restul fiind eliminate o dată cu crearea parcului. În spațiul din spatele pieței se întindea Grădina Zoologică.

După vacarmul maratonului, parcul cu liniștea întreruptă doar de glasurile păsărilor a fost minunat dar, mai aveam puțin timp și atât de multe de văzut. Ne-am îndreptat spre o ieșire laterală și am ajuns la Umbracle, o seră de plante tropicale. Construcția din cărămidă și lemn a fost ridicată între anii 1883-1887 și a fost folosită ca sală pentru conferințe și evenimente în cadrul Expoziției Internaționale (1888). Ulterior a fost restaurată și amenajată ca seră în care se găsesc plante tropicale și subtropicale din 20 de țări.

Ieșind din parc am intrat în cartierul Ribera și am ajuns în piața Mercat del Born, unde se găsea Centrul Cultural El Born (El Born Centre Cultural).

A fost piața centrală a orașului (1874-1971), o piață închisă, una dintre cele mai mari din Europa, în jurul căreia s-au construit cafenele, magazine, restaurante, iar zona a fost locuită de mulți imigranți.

Între anii 1977-1981 a fost restaurată dar a rămas nefolosită. În 2002, în timpul lucrărilor pentru amenajarea ei pentru a fi folosită ca bibliotecă, au fost făcute descoperiri arheologice. Ruinele din fostul cartier Ribera, demolat pentru construirea cetății fortificate (sec. XVIII), s-au păstrat, au fost amenajate vizitării (2013), iar spațiul înconjurător destinat vânzării cu amănuntul.

Am ocolit piața și ne-am îndreptat spre Muzeul Picasso (Museo Picasso de Barcelona). Acesta a fost amenajat în cinci palate alăturate, cu o colecție permanentă ce cuprinde 4.251 de lucrări ale pictorului Pablo Picasso și deschis în 1963, fiind unicul muzeu creat în timpul vieții acestuia.

În apropiere era sediul Fundației Gaspar (Fundacio Gaspar). Purta numele celui care a promovat mișcarea artistică de avangardă și a deschis expoziții pentru mulți artiști ca Pablo Picasso, Salvador Dali, etc.

În fundalul unui gang de intrare am văzut o scară cu o balustradă sculptată în stil baroc, care descria răpirea Europei și triumful lui Neptun. Era susținută de un arc și deasupra ei se înălțau 3 coloane sculptate care, la rândul lor, susțineau două arcuri. Aparținea Palatului Dalmases (Palau Dalmases), o clădire privată.

Pe acel loc, în secolul XVI au existat trei case care aparțineau Catedralei. Ulterior au intrat în posesie privată și au fost extinse. În timpul asediului Barcelonei din 1697 complexul de case a fost bombardat și a rămas nerefăcut. Ruinat, în 1698 a fost vândut, recondiționat și a funcționat pentru Academia de Desconfiats. În secolul XIX și începutul secolului XX (1907) a suferit transformări majore și a fost extins. Între anii 1962-1982 în palat a funcționat Institutul de Studii Catalane după care a intrat în proprietate privată și s-a deteriorat în timp.

Am trecut printre multiplele magazine cu suveniruri deschise în acele case vechi.

Am ajuns într-o piață unde se afla Biserica Sfânta Maria a Mării (Basilica Santa Maria del Mar), o clădire în stil gotic catalan. În acel loc a existat prima biserică cu acest hram atestată documentar din 998. Clădirea pe care am văzut-o noi a fost construită între anii 1329-1350. La câțiva ani (1379) a fost afectată de un incendiu apoi refăcută și terminată în 1383.

În timpul cutremurului din 1428 a fost avariată și refăcută în 1459. I s-au adăugat pe rând cele două turnuri, primul în 1496, al doilea a fost terminat doar în 1902.

În secolul XVIII s-a construit un altar în stil baroc târziu format din douăsprezece coloane care înconjurau statuia Fecioarei Maria și în secolul XIX a fost adăugată Capela Sfântului Sacrament.

În 1923 a primit titlul de basilică minor.

În timpul Războiului civil spaniol (1936) luptătorii anti-clerici au incendiat-o timp de 11 zile dar biserica a supraviețuit.

Ne-am îndreptat spre Piața San Juste unde se afla Basilica Fecioarei Milostivirii și Sfântului Mihail Arhanghelul (Basílica de la Mare de Déu de la Mercè), a doua din Barcelona care a primit titlul de basilică minor, în 1918, când s-au comemorat 700 de ani de la apariția Fecioarei în fața Sfântului Nolasco, fondatorul Ordinului Maicii Domnului de Mercy. Inițial a fost construită o biserică în cadrul Mânăstirii Ordinului Mercy (1249-1267) care a fost confiscată în 1835, folosită ca școală apoi, până azi, Sediul Căpităniei Generale a Regiunii Militare a patra. Lângă ea, între anii 1765-1775 s-a construit actuala biserică, în stil baroc, la care s-a adăugat o cupolă (1888) pe care a fost postată statuia din bronz a Maicii Domnului de Mercy, distrusă în războiul civil și reconstruită în 1956.

Următoarea piață în care am intrat, Placa del Duc de Medinaceli, se afla pe locul unde în 1276 a fost construită Mânăstirea din San Francisco pentru Ordinul Frișilor Minori. În secolul XVI, în fața mânăstirii, s-a amenajat Piața San Francisco. Mânăstirea a fost confiscată și demolată în 1837 iar terenul a revenit proprietarului său, Ducele de Medinaceli. Între anii 1844-1849 pe acel loc s-a amenajat piața care-i poartă numele.

Central se înălța Monumentul Galceran Marquet, ridicat în 1851 în cinstea vice-amiralului care a luptat cu genovezii în 1331. Din mijlocul unei fântâni, pe un soclu înconjurat de tritoni, se ridica o coloană de fier de 18 metri înălțime, decorată cu motive marine, pe care trona statuia pe jumătate a unui războinic, cu mâna sprijinită pe o sabie și jumătate consilier municipal care ține în mână un pergament, funcții deținute de cel căruia îi era dedicată. Monumentul a fost restaurant în anii 1929 și 2007.

Am înaintat spre Portul Barcelona și am trecut pe lângă o clădire neoclasică care adăpostea Inspectoratul General al armatei (El Gobierno Militar de Barcelona). Pe locul Mânăstirii San Francisco, demolată în 1837, s-a ridicat o clădire proprietate privată (1855), la rândul ei demolată în 1927 pentru a se ridica actuala clădire, pentru Guvernul militar, care a fost terminată în 1932. În timpul războiului civil spaniol clădirea a fost bombardată și în 1939 restaurată. Deasupra clădirii, pe margine au fost postate opt statui dintre care șapte erau nuduri, singurele din Barcelona. Ele reprezentau viața, Dedal (tatăl lui Icar), Marina, forța, La Paz, pacea, eroul și altarul patriei.

În față se afla Columna lui Columb (Mirador de Colom) situată în mijlocul unui giratoriu, la capătul bulevardului La Rambla. A fost construită în cadrul Expoziției Internaționale (1888) pentru a celebra prima călătorie a lui Columb în America.

Pe un piedestal au fost postate perechi de grifoni, deasupra lor patru statui ale zeiței Victoria, pe contraforturi patru statui ce reprezintă domeniile Spaniei-Principatul Cataluniei, Regatele León, Aragon și Castilia, între ele alte statui.

La mijloc se înălța o coloană de 40 metri înălțime în interiorul căreia a fost instalat un lift pentru vizitatori, care urcă până la o platformă sub soclu. Pe soclu erau opt basoreliefuri care reprezentau diferite scene și locații din călătoria spre America. Pe coloană a fost postată o statuie de bronz înaltă de 7 metri. Tot monumentul se afla pe o bază rotundă pe care se urca pe scări postate din patru direcții, pe lateralele cărora se aflau câte o statuie reprezentând un leu.

Lateral de columnă se afla Administrația Financiară (Agencia Estatal d’Administracio Tributaria).

În Barcelona funcționează trei porturi: Portul Barcelona, Portul Olimpic și Portul Forum Sant Adria. Prima activitate portuară s-a desfășurat în partea de nord a orașului Montjuic, pe râul Llobregat, în secolul I, când romanii au fondat colonia Barcino. În Evul Mediu târziu Barcelona fiind situată la granița dintre regiunile creștine și islamice, a devenit un punct comercial și cea mai mare putere maritimă din Marea Mediterană.

În 1477 s-a construit un dig, în următoarele secole s-au amenajat docuri și în 1882 un dig plutitor unde, între 1929-1931, cu ocazia Expoziției Internaționale, a fost înălțat Turnul Jaume I ca pilon și stație de cablu suspendată pentru cabinele ce rulau de la Portul Vell la Montjuic. Portul s-a extins cu port interior pe malul râului Llobregat.

Actual portul se întinde pe 7,86 kilometri pătrați și este împărțit în trei zone-Portul vechi sau Portul Vell, portul comercial și industrial și portul logistic.

Luând ca reper columna, în partea dinspre mare se afla Administrația Portului Barcelona (Port Authority).

Clădirea a fost construită între anii 1903-1907 și a funcționat ca stație maritimă și birou vamal.

Ca o continuare a bulevardului La Rambla a fost construită peste mare o pasarelă din lemn de 380 de metri lungime, Rambla de Mar, care pornea din dreptul clădirii Administrației până la Piața Odissea (Placa del l’Odissea) unde se aflau centrul comercial Maremagnum și Acvariul. Maremagnum, format din două clădiri în care au funcționat magazine, restaurante, baruri și cluburi de noapte, un cinematograf, o parcare, se întinde pe aproximativ 18.000 de metri pătrați. A fost construit în timpul Jocurilor Olimpice (1992) și a fost deschis în 1995 o dată cu Acvariul. În 2009 cluburile de noapte au fost închise și în locul lor, în 2012 a fost deschis restaurantul „La terraza”

Zona Portului Vell cuprinde două porturi de agrement pentru iahturi, un port de pescuit, o stație maritimă pentru feriboturi și lângă el se află stații pentru vasele de croazieră.

Ne-am întors la Mirador de Colom și am intrat pe La Rambla unde am văzut Muzeul de Ceară (Museo de Cera), un muzeu privat cu o colecție de peste 200 de personaje din ceară. Clădirea a fost construită în 1867, în stil neoclasic. A găzduit Banca Barcelonei și averile burgheziei din Barcelona (bijuterii, efecte bancare). Din 1972 proprietarul clădirii a transformat-o în Muzeul de Ceară.

Vizitarea Barcelonei pentru acea zi s-a încheiat. Restul timpului l-am petrecut pe La Rambla.

Citește și Cartierul El Raval și Piața Spaniei Barcelona, Spania

Aiud și Teiuș, județul Alba

Publicat pe 13 februarie 2019 de monica frimu

Răspunde

De la Rimetea, după 26 km am ajuns la Aiud, o localitate din județul Alba ce datează din 1293 și poartă numele Sfântului Egidiu (Saint Gilles), un sfânt din evul mediu. În acea perioadă populația era majoritar germană- sași. În timpul reformei protestante mulți dintre aceștia au trecut la calvinism, treptat au adoptat limba și cultura maghiară și orașul a devenit unul dintre principalele centre culturale și de învățământ calvine din Transilvania.

Am parcat în centrul localității lângă clădirile în care se aflau Colegiul Național Bethlen Gabor și Muzeul de Științele Naturii, în apropierea Primăriei orașului. Colegiul a fost fondat în Alba Iulia (1622) de către principele de Transilvania căruia îi poartă numele. În 1658, distrus de invazia turco-tătară, s-a mutat la Cluj și în 1662 la Aiud. Devastat de armata austriacă (1704), a fost reconstruit cu ajutor financiar din Anglia (1711). Clădirile au supraviețuit până în prezent deși interiorul a fost devastat de revoluționarii români (1849). Până în 1859 în colegiu au funcționat trei facultăți-filologie, drept, teologie și o școală normală. Facultățile mutându-se la Cluj colegiul a funcționat ca gimnaziu superior, din 1976 ca liceu industrial cu predare în română și maghiară, în 1990 din nou liceu teoretic și din 1993 Colegiu Național. Lângă el se afla Muzeul de Științe Naturale, înființat în 1796, care funcționa în fostul Palat voievodal Bethlen construit între anii 1612-1629.

Vis a vis se înălța Cetatea Aiudului. Aceasta a fost ridicată în două faze pe locul unei așezări daco-romane din secolul III. În secolul XIV s-a construit o biserică fortificată apoi în secolele XVI-XVII restul cetății, ocupând o suprafață totală de 3.500 metri pătrați.

Zidurile de apărare au fost extinse și s-au construit 9 turnuri care au fost numite după breslele meșteșugărești din zonă: turnul măcelarilor (sec. XIV), turnul croitorilor, turnul blănarilor, turnul olarilor (sec. XIV), turnul dogarilor, turnul cizmarilor din secolul XVIII, fost turn al lăcătușilor care a fost distrus în 1706 și refăcut de breasla cizmarilor în 1734, turnul fierarilor (sec. XVIII), turnul Kalendas pentru breasla frânghierilor, ulterior donat asociației „Kalendas” sau „Sfântul Spirit” și turnul Porții (sec. XIV) prin care se făcea accesul în cetate.

Până la sfârșitul secolului XVIII șanțul cu apă care înconjura cetatea a fost utilizat. Pentru a intra, se trecea un pod de lemn mobil, ce se termina la poarta aflată în porțiunea inferioară a turnului Porții.

Am ocolit cetatea trecând pe lângă clădirea în care funcționa Detașamentul de pompieri Aiud.

În cetate de găseau două biserici pe care doream să le vizităm.

Am intrat pe lângă Biserica Evanghelică (luterană), situată lateral, spre Biserica Reformată (calvină), ambele situate în interiorul zidurilor cetății.

Biserica reformată a fost construită în secolele XV-XVI, în stil gotic, cu un turn înalt care era vizibil de la depărtare.

Am avut norocul să putem intra. Se oficia slujba. Am rămas dezamăgite de interiorul sobru, în stil baroc, care era foarte deteriorat. Oare de ce nu s-a restaurat și el o dată cu exteriorul ?

Am înconjurat biserica pe lângă zidul de apărare în dreptul turnului măcelarilor.

În spatele ei, în vestul turnului Porții, se afla clădirea în care funcționa Muzeul de Istorie Aiud. Spre interiorul cetății, în fața zidului clădirii era postat bustul unei doamne, Miksa Zsuzsanna, care a donat o sumă considerabilă la fondarea Asociației de Cultură Maghiară din Transilvania (1885).

Tot în acea zonă se afla o placă datată cu cifre romane (1869), decorată cu niște ornamente despre care nu am putut afla ce reprezentau.

În sud-estul cetății, în piața Cuza Vodă, am văzut Catedrala ortodoxă „Sfinții Trei Ierarhi”.

A fost construită după unirea Transilvaniei cu România (1918), în stil neo bizantin, începând cu 1927. Inițial a purtat hramul Arhanghelilor Mihail și Gavril (1938-1957), ulterior a celor trei Sfinți Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan.

A fost restaurată în 1974 când interiorul a fost decorat cu picturi și sculpturi.

Am ocolit catedrala și am parcurs o stradă scurtă până la râul Aiud care, în acea zonă, era traversat de un pod.

Pe cealaltă parte a râului se afla o clădire ce îmbina stiluri arhitectonice diferite, în care funcționa Colegiul Tehnic Aiud. Între 1885-1887 familia Rakoczy a construit un palat care ulterior a fost extins (1898-1901). Între 1901-1929 a funcționat ca sediu al prefecturii Alba de Jos. În timpul celor două războaie mondiale a devenit un punct strategic și clădirea a fost transformată în cazarmă militară (1929-1967). În Aiud, fiind bine dezvoltată industria metalurgică, în 1967 s-a înființat o școală de profil, actualul Colegiu Tehnic.

Ne-am întors la parcare pentru a ne continua drumul.

După 13 kilometri am ajuns la Teiuș, o localitate atestată din anul 1290. S-a dezvoltat ca un renumit târg de vite (1603), sub domnia regelui Matei Corvin (1458-1490) a devenit oraș pentru o scurtă perioadă, apoi a redevenit localitate rurală. „Societatea căilor ferate ungare de est” a construit în Teiuș o gară și în 1871 a fost dată în funcțiune linia de cale ferată Teiuș-Alba Iulia. Pe parcursul anilor localitatea a devenit un important nod de cale ferată. Între 1918-1950 orașul a fost reședința unității administrative Plasa Teiuș. Din 1994 este clasificat ca oraș.

Am parcat lângă Biserica ortodoxă „Sfânta Treime” (1925-1927) situată în centrul localității. A fost construită în stil bizantin (1926), la un an după prima biserică ortodoxă ridicată în 1925, Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”.

Am avut norocul să putem vizita interiorul. Era deschisă deoarece se oficia o slujbă de nuntă.

Biserica ortodoxă „Sfântul Nicolae” a funcționat imediat după ce a fost construită. Decorațiile interioare, mobilierul, au fost adăugate în decursul timpului (1938, 1940, 1955-1956). Între anii 2005-2006 s-au efectuat reparații capitale.

Am trecut printr-un părculeț situat în spatele primei biserici unde, într-o porțiune, se afla o fântână arteziană și era amenajat un loc de joacă. În altă porțiune era postată o troiță.

Ne-am îndreptat spre cea mai veche biserică din Teiuș, Biserica reformată (calvină). Era situată, parcă ascunsă între case. Accesul în curtea bisericii se făcea printr-o poartă veche din lemn care era închisă.

A fost construită în stil romanic cu elemente de gotic timpuriu și a fost terminată în 1379. În decursul timpului a fost de mai multe ori avariată, în timpul campaniilor turcești (1442), a atacurilor armatelor austriece ale generalului Basta (1603), în multiplele raiduri turco-tătare (1658-1662) apoi reconstruită la începutul secolului XVIII când porțiunile grav avariate au fost demolate. În aceeași perioadă a fost decorat și interiorul, ulterior restaurat în 1969.

Citește și Mânăstirea Râmeț și Cheile Râmețului, județul Alba

A treia zi în Dublin, Irlanda

Publicat pe 25 ianuarie 2019 de monica frimu

Răspunde

Ziua a treia în Dublin era ultima zi pe care o petreceam în acel oraș minunat. Ne planificasem să urmăm lungul râului Liffey și să vizităm o parte din zona Docklands. De la Memorialul O’Connell am trecut pe lângă Irish Life Assurance, una dintre clădirile companiei de asigurări de viață și pensii înființată în 1939 și ne-am îndreptat spre râu.

Depășind Podul Butt am ajuns în dreptul clădirii Custom House (Teach a Chustaim), o clădire neoclasică, construită între anii 1781-1791, care a funcționat ca și Casă Vamală. Când Portul Dublin s-a mutat în aval a fost folosită ca sediu al Consiliului Local pentru Irlanda. Clădirea a ars în timpului Războiului de Independență (1921), apoi a fost reconstruită. Ultima restaurare importantă a fost făcută în 1980.

Pe cealaltă parte a râului, în George’s Quay Plaza, se aflau clădirile Complexului Ulster Bank Group, unele de aproximativ 60 metri înălțime. Banca Ulster s-a înființat în Belfast (1836), fiind achiziționată a devenit o filială a Băncii Naționale Westminster (1917). În anul 2000 a devenit parte din Royal Bank of Scotland Group, cu 146 de sucursale în Republica Irlanda și 90 în Irlanda de Nord.

După următorul pod, Talbot Memorial Bridge, se intra în zona Docklands (Ceantar Dugaí Átha Cliath) , care se întindea până la zona portuară 3 Arena. Pe malul apei era ridicat un complex de clădiri moderne, International Financial Services Centre (IFSC), o zonă economică întinsă pe aproximativ 37 hectare, care funcționează ca centru financiar european și centru de afaceri din Dublin.

Pe malul apei erau înșirate mai multe statui cu figuri umane suferinde, Dublin Famine Memorial, un Memorial pentru Marea Foamete din Irlanda (1845-1849), dezvăluit în 1997.

În apropiere, pe malul apei era amarată nava Jeanie Johnston Tall Ship, o navă cu trei catarge, copie a celei construite în Quebec, Canada, în 1847. Nava originală a funcționat ca navă de marfă traversând între Tralee, Irlanda și America de Nord. În Marea Foamete din Irlanda a transportat 193 de emigranți din Irlanda în America. În 1858 a fost avariată, echipajul salvat dar nava s-a pierdut. Copia a fost construită de o echipă internațională, lansată în anul 2000 și a funcționat transportând călători. În 2005 a intrat în posesia Autorității de Dezvoltare Dublin Docklands și a efectuat aproximativ 980 de transporturi de călători între Irlanda, Marea Britanie și Spania, până în 2010 când a fost transformată în muzeu de istorie a navigației și a emigrației din secolul XIX.

În spatele ei, peste râu se întindea, suspendat prin cabluri, podul Samuel Beckett Bridge (Droichead Samuel Beckett). Construcția crea imaginea unei harpe, simbolul național al Irlandei încă din secolul XIII. Era prevăzut cu posibilitatea de a se deschide și ridica pentru traficul naval. A funcționat oficial din anul 2009.

Imediat după pod se afla Spencer Dock unde se afla o clădire interesantă, CCD sau Centrul de Convenții Dublin (The Convention Centre Dublin-Ionad Comhdhála, Baile Átha Cliath). Construcția ei a început în anul 1998 și a fost deschisă în 2010. Ea găzduiește 22 de săli de reuniuni cu o capacitate până la 8.000 de persoane, un spațiu pentru banchete și o expoziție întinsă pe 4.500 metri pătrați.

Traversând podul, înapoi am văzut CCD.

Lângă ea se afla clădirea în care își avea sediul o filială a PricewaterhouseCoopers (PwC), o companie cu sediul în Londra care s-a format prin unirea unor două firme vechi din secolul XIX. În continuare se aflau clădiri în care își aveau sediul mai multe firme.

Pe cealaltă parte a râului, vis a vis de PwC se întindeau clădiri în care își aveau sediul mai multe firme. Pe cealaltă parte a râului, pe malul apei era postat, roșu, un Clopot de scufundări (Diving Bell). Utilajul este unul dintre cele mai vechi echipamente de scufundări subacvatice pentru lucrări sau explorări. Pentru prima dată a fost descris în secolul IV î.Hr. de către Aristotel.

Ne-am întors spre centrul orașului mergând pe malul apei. Vedeam vis a vis clădirile pe lângă care tocmai trecusem. Pe partea pe care ne aflam se înșirau mai multe clădiri noi în care funcționau alternând cu case de locuit.

Peste râul Liffey traversa un pod pietonal, Sean O’Casey Bridge (Droichead Sheain Uí Chathasaigh). Era de fapt o punte mobilă, de 100 metri lungime, construită în 2005 pentru a lega cheiurile sudice cu cele nordice. Cele două brațe se putea deschide pentru a facilita trecerea bărcilor. A fost denumit după numele dramaturgului irlandez, un socialist membru al Armatei Cetățenești irlandeze (1880-1964).

Pe malul apei am văzut o statuie din bronz, un bărbat ce manevra o parâmă cu mare efort. The Linesman simboliza munca asiduă efectuată de muncitorii portuari. Statuia a fost dezvelită în anul 2000.

Am trecut pe lângă Biserica Inimii Neprihănite a Mariei (Church of the Immaculate Heart of Mary – Eaglais Chroi Mhuire gan Sma). A fost construită între anii 1861-1863 pentru muncitorii din docuri, marinari și comercianți, aparținând Bisericii Sf. Andrei și a fost cunoscută ca Biserica Semanilor. În 1908 a devenit biserică independentă și din 1989 funcționează sub ordinul romano-catolic Misionarii lui Steyler.

Lângă ea se afla o clădire a cărei fațadă era pictată multicolor, St. Mary’s Pre School, în care funcționau o creșă și o grădiniță.

La podul din apropiere, Talbot Memorial Bridge, se termina zona Docklands.

Am depășit clădirile Ulster Bank lângă care se afla stația de tren Tara.

Cu trenul ne-am deplasat în zona Tallaght, la Hotel Maldron, unde eram cazate.

Lângă hotel se afla Stadionul de fotbal Tallaght Stadium care era înconjurat de multiple forțe de ordine. Lumea se aduna pentru începerea unui meci internațional.

De la etajul cinci, la care ne aflam, am avut oportunitatea să urmărim acel meci direct din cameră.

Și, ca tot turistul, am găsit o cale de a mă abate de la regulă, fumatul fiind interzis în hotel. Mi-am băut ceaiul, cu țigara alăturată, pe o terasă care am găsit-o la capătul holului de la etajul nostru.

Spre Limerick, Irlanda

Publicat pe 8 ianuarie 2019 de monica frimu

De la Blarney am plecat să vizităm Limerick, un oraș situat în provincia Munster din Irlanda, străbătut de râul Shannon, care se varsă în Oceanul Atlantic. Am străbătut o porțiune din Inelul Kerry (Ring or Kerry), un traseu turistic de 179 km lungime, pe malul de sud-vest al Irlandei, la Oceanul Atlantic. Ne-am oprit la o parcare de unde oceanul se vedea minunat.

Situat pe un istm al peninsulei Iveragh era satul Watterville. Pe marginea șoselei era postată statuia lui Charlie Chaplin, ca omagiu adus actorului pentru vacanțele petrecute acolo cu familia, din 1959, în fiecare vară, timp de peste 10 ani. În depărtare, pe malul oceanului, se vedea casa în care actorul a locuit.

Am părăsit oceanul și ne-am îndreptat spre Parcul Național Killarney (Killarney National Park).

Ne-am oprit la locul numit Ladies Wiev pentru a vedea panorama unei părți din parc.

Am ajuns la Lacul Lough Leane pe marginea căruia era situat un parc de rulote.

Pe malul de nord-est al lacului era situată localitatea Killarney pe care am străbătut-o până în piața centrală.

Acolo se găsea Biserica Killarney (Irish Killarney Church), pe locul uneia vechi existentă din anul 1200.

Am străbătut strada cu căsuțe colorate în care funcționau magazine, restaurante, berării.

În apropiere se afla Mânăstirea Franciscană (Irish Franciscan Friary). Franciscanii s-au stabilit în zonă în jurul anului 1448, au construit o mânăstire care a fost distrusă de armatele lui Oliver Cromwell în 1654. Totuși frații franciscani au continuat să funcționeze în ruinele mânăstirii până în 1849 când ultimul dintre ei a plecat. În 1860 călugării franciscani belgieni s-au mutat în Killarney, au construit o nouă mânăstire, deschisă în 1867, cea pe care am văzut-o și noi.

Ne-am întors spre locul de parcare făcând o oprire pentru renumita bere irlandeză.

Din nou la drum și, după aproximativ două ore și jumătate, am ajuns în Limerick unde am parcat lângă cea mai veche clădire a orașului, care îmbina stilurile arhitecturale roman și gotic. Catedrala „Sfânta Fecioară Maria” (St. Mary Cathedral) a fost înființată în anul 1168 de către ultimul rege al regatului Munster, pe locul palatului său din insula King, plasat la rândul său pe locul unei fortărețe a Vikingilor.

Turnul, cu înălțimea de aproximativ 37 m (120 picioare) a fost ridicat în secolul XIV și a fost dotat cu 8 clopote.

În timpul Războiului de 11 ani Catedrala a fost preluată de romano-catolici, apoi a funcționat ca sediul armatei parlamentare a lui Oliver Cromwell (1651), după ce aceasta a cucerit Limerick.

În timpul Războiului Iacobit din Irlanda (1688-1691) a fost avariată și după Tratatul de la Limerck reparată. Ultima restaurare a avut loc între anii 1991-1996.

Spre castel am trecut pe lângă Casele văduvelor (The Widows Alms Houses ), 5 căsuțe construite în 1605, împreună cu orfelinate și școli, care au adăpostit văduvele soldaților de la castel. Se foloseau lămpile cu ulei în loc de electricitatea de azi iar apa se colecta de la o pompă exterioară. Din 1962 a fost redeschisă, în ea adăpostindu-se 22 de văduve.

Am ajuns la Castelul Regelui Ioan (Caislean Luimnigh–King John’s Castle) care era situat lângă râul Shannon, pe Insula Regelui (King’s island). Pe acel loc, în 922 a fost construit primul bastion viking. În 1194 orașul a fost capturat de anglo-normani și între 1197-1210, la ordinul Regelui Ioan, a fost construit castelul, pentru apărare împotriva invadatorilor galezi.

Orașul a început să prospere, a devenit port și centru comercial. A fost împărțit în două zone, una pe Insula Regelui- „Orașul englez” și una pe malul sudic al râului- „Orașul irlandez”. În timpul Războiului de 11 ani, în primul dintre cele cinci asedii (1642), castelul a fost grav avariat, apoi ocupat de protestanții retrași din fața catolicilor și irlandezilor galici. Războiului Confederației Irlandeze s-a terminat prin înfrângerea lor de către armata lui Oliver Cromwell (1650).

În curtea castelului, o tânără îmbrăcată în haine de epocă, pe post de ghid, ne-a explicat modul de trai în interiorul castelului sub domnia Regelui John.

Am urcat scările spiralate ale turnului până la un etaj intermediar în care se afla o expoziție cu obiecte de epocă. Între anii 2011-2013 castelul a fost reamenajat în scop turistic, s-au deschis mai multe expoziții despre armamentul și uneltele folosite, viața Regelui John, un centru de animație pe calculator, etc.

Am continuat urcușul până deasupra castelului.

De pe terasă ne-am plimbat pe meterezele amenajate în scop turistic.

Am ajuns în cel mai înalt punct de unde priveliștea era minunată. Lângă castel, peste râul Shannon, se întindea Podul Thomond sau Podul multor arcade (Thomond bridge). A fost singurul pod ridicat în 1185, în decursul timpului reconstruit de mai multe ori. În secolul XIX era prevăzut cu mai multe arcade de la care provine și numele. Podul actual a fost construit între anii 1836-1840.

Pe cealaltă margine a râului se afla Biserica Sfântul Munchin (St. Munchin Church), o biserică romano-catolică, una dintre cele câteva biserici din Limerick dedicate acelui sfânt, patronul spiritual al orașului. Prima biserică, în stil gotic, a fost construită în 1827 pe locul unei capele din 1799, prima capelă catolică din oraș după Reformă, ridicată la rândul ei în locul unei capele mai vechi, din 1744. A fost renovată în 1980 și folosită de atunci ca magazin pentru Trustul Civic Limerick.

Într-o parte am revăzut Catedrala „Sfânta Fecioară Maria”.

În cealaltă parte se înălța o biserică pe care trebuia neapărat să o vizităm.

Am ieșit din castel și am străbătut o alee pietonală.

Ni s-a înfățișat Biserica Sfântul Munchin, construită în 1827 pe locul unei biserici din anul 561 unde, se spunea, a fost îngropat Sfântul Munchin în secolul V. A funcționat ca și catedrală până la construirea Catedralei „Sfânta Fecioară Maria”. Turistic era renumită pentru Mausoleul Jones (Jones Mausoleum Saint Munchin’s Church of Ireland) situat lateral de biserică, păstrat integru din 1850, când a fost construit. Biserica era înconjurată de cimitirul vechi în care se păstrau multe pietre funerare din secolele XVIII și XIX și mausolee ale unor familii de vază.

În 1968 biserica și-a întrerupt activitatea religioasă, a fost desacralizată.

A fost recondiționată între anii 1988-1989.

Ne-am îndepărtat de castel și am traversat râul Shannon.

Ne-am îndreptat spre Muzeul Hunt (The Hunt Museum), unul dintre cele mai renumite muzee din Irlanda care purta numele fondatorilor. John și Gertrude Hunt au achiziționat în timpul vieții numeroase piese antice și opere de artă pe care, inițial, le-au expus temporar (1978) într-o sală a Institutului Național al Învățământului Superior, actuala Universitate Limerick. În 1974 s-a înființat Trustul Muzeelor Hunt, într-o casă particulară din secolul XVIII (1765), în stil Palladian. Clădirea a fost renovată și în 1997 s-a deschid Muzeul Hunt în care au fost expuse aproximativ 2.500 de artefacte din Irlanda, Egiptul antic, peste 2.000 de opere de artă, dintre care desene de Picasso, obiecte religioase, de îmbrăcăminte, etc. În 2011, în fața clădirii a fost postată statuia unui cal vopsit, din fibră de sticlă, căreia i s-a alăturat încă una peste un an, împreună alcătuind Horse Outside.

Și, din nou la drum.

Praga, Cehia- croazieră pe Vltava

Publicat pe 18 decembrie 2018 de monica frimu

Răspunde

Am făcut o croazieră pe Vltava în ultima seară a unui sejur în Praga, Cehia. S-a plecat de la un debarcader aflat în apropierea Podului Cehov (Cechuv most), până sub podul Palackeho (Palackeho most), de unde ne-am întors. Pe o parte și pe cealaltă am văzut clădirile istorice, unele muzee, biserici, restaurante care funcționau în vase sau pe pontoane aflate pe malul apei, chiar un hotel de trei stele. Las imaginile să „vorbească”.

Podul Cechuv

Academia Strakova- sediul Guvernului din 1993

Rudolfinum cu Filarmonica Cehă

Podul Manesuv

Marina Ristorante

Muzeul Frantz Kafka

Podul Carol cu Turnul Orașului Vechi

Podul Carol și Biserica Sf. Salvator

Podul Carol și Muzeul Bedricha Smetana

în stânga Teatrul Național și în față insula Strelecky ostrov

Muzeul Kampa

statuia Socha Harmonie

Înainte de Podul Legii am așteptat o perioadă de timp destul de lungă pentru a putea trece pe sub el. Nu am înțeles acea coadă formată. Oricum eram prea preocupate de viziona frumusețile aflate pe malurile râului.

În față era o altă insulă pe lângă care am trecut, Detsky ostrov, unde era postată o statuie (Berounka).

Podul Jiraskuv

Casa care dansează (Tancici dum)

Am trecut pe sub Podul Palackeho și, în depărtare, pe stânga am văzut turlele Mânăstirii Emaus (Emauzske opatstvi)- (1347)

Vasul s-a întors, urma ruta înapoi spre locul de unde am plecat. Începuse înserarea. Pe partea stângă, pe malul apei se afla un vapor enorm, frumos decorat, în care funcționa un hotel de trei stele, Botel Admiral Hotel, cu restaurant, terase și toate dotările accesorii.

Casa care dansează (Tancici dum)

Noaptea a sosit. Malurile Vltavei erau luminate, la fel și clădirile istorice aflate acolo.

Podul Carol

Rudolfinum

Astfel ne-am încheiat turul, cu ultimele imagini ale acelui oraș minunat, Praga, în care cu singuranță aveam să revenim.

Cartierul evreiesc Josefov Praga, Cehia

Publicat pe 16 decembrie 2018 de monica frimu

Răspunde

Cartierul evreiesc Josefov din Praga este înconjurat complet de Stare Mesto (Orașul Vechi). Majoritatea clădirilor sunt construite la începutul secolului XX. În 1096 a avut loc primul progrom, evreii fiind concentrați într-o zonă încercuită, un ghetou. În 1262 au primit un oarecare grad de libertate în administrarea ghetoului dar, în 1389, în timpul unui nou progrom, au fost masacrați 1500 de evrei. În secolul XVI ghetoul a prosperat prin ajutorul financiar al unuia dintre ei, care a ajuns Ministru de Finanțe și era foarte bogat.

În 1781 Împăratul Iosif al II-lea a emis Brevetul de toleranță (Tolerantzpatent) prin care a extins libertatea religioasă asupra credincioșilor creștini necatolici. După numele lui, în 1850 cartierul a fost denumit „Josefstadt”. Evreii bogați au început să se mute în afara cartierului, au rămas doar cei săraci astfel, în timpul remodelării orașului Praga (1893-1913), o parte mare a fost demolată. În 1906 a fost înființat Muzeul evreiesc (Zidovske muzeum) pentru a conserva sinagogile vechi rămase și a explica istoria și obiceiurile evreilor cehi prin obiecte, cărți, opere de artă confiscate în cel de Al Doilea Război Mondial, o mică parte recuperate ulterior și aproximativ 4.500 de fotografii din lagărele de concentrare. Sub regimul comunist muzeul a devenit proprietatea statului și, după Revoluția de Catifea (1994), a intrat în posesia Federației Comunităților Evreiești.

Am ieșit din Piața veche pe lângă Biserica Sfântul Nicolae și am intrat în cartierul evreiesc Josefov urmând să vizităm puținele sinagogi vechi rămase.

Prima la care am ajuns a fost Sinagoga Maisel (Maiselova synagoga), construită în 1592, ca sinagogă privată, de către Mordechai Maisel, căruia îi poartă numele. Acesta a lăsat-o moștenire comunității evreiești dar, în viață fiind, în 1906 toate posesiunile sale au fost confiscate. Avariată într-un incendiu (1689), a fost reconstruită mult mai mică, modificată arhitectural (1862-1864) apoi, la începutul secolului XX reconstruită în stil neogotic.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial în sinagogă s-au păstrat proprietățile evreiești confiscate, ulterior războiului a intrat în cadrul Muzeului Evreiesc Praga. A fost restaurată în anii 1965, apoi, deteriorată, în 1988 a fost închisă. După Revoluția de Catifea a fost reconstruită și deschisă vizitării în 1996. Ultima renovare a avut loc în 2015.

În apropiere se afla Sinagoga Pinkas (Pinkasova synagoga), construită în 1535, în stil gotic și renascentist, ca sinagogă familială, de către un membru al familiei Horowitz. A fost extinsă (1607-1625) și transformată împotriva inundațiilor, în stil baroc. Între anii 1950-1954 a fost restaurată după modelul original, iar, în decursul a cinci ani, pereții au fost acoperiți cu numele victimelor Holocaustului. A putut fi vizitată între anii 1960-1968, când a fost închisă de comuniștii aflați la putere, redeschisă după 1989 când, timp de trei ani a intrat în reparații capitale. O parte a sinagogii funcționa ca muzeu în rest servea serviciilor religioase.

Am trecut pe lângă Vechiul cimitir evreiesc (Stary zidovsky hrbitov), parte a Muzeului Evreiesc din Praga. Era o înghesuială de pietre funerare explicată prin legea Halacha și anume toate pietrele funerare trebuiau păstrate astfel, din lipsa spațiului, decedații erau îngropați deasupra celorlalte morminte, pietrele devenind foarte numeroase. Cimitirul a fost format prin unirea a două cimitire preexistente și a funcționat până în secolul XVII când a fost închis. S-a folosit cimitirul evreiesc din Zizkov (1680-1890), apoi cimitirele din Olsanske.

Ne-am îndreptat spre Primăria evreiască veche (Zidovska radnice) construită în stil renascentist în 1586. Clădirea a ars în incendiul din 1765, a fost reconstruită în 1765 cu fațada în stil rococo. Trecând pe lângă clădire, deasupra intrării am văzut steaua lui David.

În turnul clădirii, construit în vremea Împăratului Leopold al II-lea, pe fiecare dintre cele patru fețe se afla câte un ceas notat cu cifre romane. Sub turn, la nivelul acoperișului, se afla un ceas cu cifre ebraice care funcționau în sens invers acelor de ceasornic, similar cu scrierea ebraică.

Era închisă vizitării. În ea funcționau instituții evreiești, o editură, o bibliotecă și se organizau evenimente.

O dată cu Primăria, lipită de ea, s-a construit Sinagoga înaltă (Vysoka synagoga), în care funcționa Beit Dinu, un tribunal religios. În ea se intra de la primul etaj al Primăriei. În secolul XVII a fost avariată de două incendii, după fiecare refăcută. Ultima reconstrucție a avut loc în anul 1883. Din mijlocul secolului XX și până azi la parter funcționează trezoreria Muzeului Evreiesc și un magazin, iar la etaj, camera de rugăciuni. NU am prea putut să o fotografiez, strada era foarte îngustă.

Vis a vis de Sinagoga înaltă și Primărie se afla Sinagoga veche nouă (Staronova synagoga), una dintre cele mai vechi sinagogi din Europa, încă funcțională. Prima sinagogă, Sinagoga Nouă, a fost fondată în secolul XIII, în stil cistercian gotic. În 1389, în progrom au fost masacrați aproximativ 3.000 de evrei și sinagoga avariată. În secolul XVI, construindu-se mai multe sinagogi, a fost denumită Sinagoga Veche Nouă. A fost reparată și restaurată de mai multe ori în decursul anilor, în 1618, 1716, 1922-1924 și reconstruită după modelul original între anii 1966-1967. Ultima renovare a avut loc în perioada 2006-2007. Circula și o legendă în care se povestea că în timpul celui de Al Doilea Război Mondial un agent nazist se ocupa de locul de depozitare a cărților ebraice religioase vechi (genizah) adunate în sinagogă la mansardă. În perioada în care Gestapoul a distrus multe sinagogi, pe aceasta a cruțat-o datorită acelui agent pe care însă l-au ucis.

Lângă sinagogă se întindea o scurtă străduță în care, pe o parte, erau amenajate magazine evreiești după modelul vechi.

Pe cealaltă parte se afla Sinagoga Klausen (Klausova synagoga), de fapt un complex de clădiri, ridicat în 1570 de către Mordechai Maisel, care cuprindea și o școală talmudică privată. Sinagoga a ars într-un mare incendiu care a afectat tot ghetoul (1689) apoi a fost reconstruită în stil baroc timpuriu (1689-1694) și completată cu Chovotul Tora cu trei nivele (1697). În secolul XIX (1883-1884) sinagoga a fost restaurată. Ea a rămas intactă în perioada de urbanizare din secolul XX, când alte sinagogi au fost demolate.

Ca în toate sinagogile, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial în ea s-au stocat proprietățile evreiești confiscate. După război s-a deschis o expoziție a Muzeului Evreiesc Central al Războiului. A fost restaurată repetat în 1960, 1979-1981, 1983 și în 1984 s-a deschis o expoziție temporară cu manuscrise și poze evreiești.

Ne-am plimbat printre frumoasele clădiri cu iz Parizian.

Am ajuns la Biserica evanghelică Sfântul Salvator (Kostel svateho Salvatora) construită de germanii evanghelici între anii 1611-1614. După Bătălia de la Muntele Alb (1621) a fost confiscată de protestanți, predată Ordinului Sf. Paol (1624), care au ridicat o mânăstire și au ridicat turnurile bisericii în 1686. După câțiva ani un incendiu a deteriorat clădirea și a distrus turnurile. A fost reconstruită dar, în 1754, un alt incendiu a distrus un turn, care nu a mai fost refăcut în timpul reconstrucției (1777).

În 1796, prin reformele date de Împăratul Iosif al II-lea, mânăstirea a fost desființată și clădirea utilizată ca monetărie până în 1857, când aceasta a încetat să funcționeze. În 1863 a fost cumpărată de luterani (Biserica evanghelică din Mărturisirea de la Augsburg) care au renovat-o și a funcționat din nou ca biserică.

Am rămas plăcut impresionate de grija purtată aspectului cartierului. Unele dintre clădiri erau în curs de recondiționare, altele își așteptau rândul.

Și în Josefov „l-am reîntâlnit” pe Franz Kafka, de data aceasta o statuie, ridicată în 2003, în care era călare pe o figură fără cap, ce se referea la una dintre scrierile sale „Descrierea unei lupte” (Beschreibung eines Kampfes).

În spatele lui un mic parc și am ajuns la ultima sinagogă veche păstrată, parte a Muzeului Evreiesc, Sinagoga spaniolă (Spanelska Synagoga). Pe acel loc a existat cea mai veche sinagogă din Praga, Altschule, care până în secolul XIX a devenit neîncăpătoare. A fost demolată (1867) și ridicată actuala sinagogă, în stil maur, care a fost extinsă în 1935 și a funcționat ca spital până în cel de Al Doilea Război Mondial când a stocat proprietățile evreiești confiscate de naziști. După război a fost restaurată și, în 1960, a fost deschisă o expoziție de textile din sinagogi. După Revoluția de Catifea a fost restaurată complet și redeschisă în 1998 cu o expoziție despre istoria evreilor.

Încetul cu încetul ne-am îndreptat spre Vltava.

În drum am trecut pe lângă Biserica Sfinților Simon și Judy (Kostel zvateho Simona a Judy). Pe acel loc a existat o biserică în stil baroc, componentă a mânăstirii Fraților Milostivi Franciscani, ce făcea parte dintr-un spital (1354) și a unei capele din timpul Regelui Carol IV. Între 1615-1620 a fost extinsă și modificată în stil gotic și renascentist de către husiți. După Bătălia de la Muntele Alb a intrat în posesia Ordinului ospitalier al Fraților Sfântului Ioan al lui Dumnezeu, un ordin romano-catolic, care au modificat fațada în stil baroc. Sub regimul comunist (1950) biserica a fost închisă și a funcționat ca depozit până în anii 1980 când a fost preluată de Orchestra Simfonică Praga și transformată în sală de concerte corale, de cameră și de orgă.

În curând am ajuns la râul cu podurile și debarcadere lui. Am coborât pe mal și ne-am rezervat bilete pentru o croazieră pe Vltava.

În apropierea Podului Cehov se afla Facultatea de Drept din cadrul Universității Carol (Pravnicka fakulta Univerzity Karlovy) fondată ca parte distinctă, juridică, în 1372. În 1882 Universitatea s-a divizat în mai multe facultăți dintre care și cea de drept. Funcționa într-o clădire neoclasicistă restaurată în 1624.

Cum timpul ne era favorabil am trecut Podul Cech (Cechuv most), pod ce unește Stare Mesto (orașul Vechi) cu dealul Letna din districtul Holesovice, unul dintre cele 11 poduri peste Vltava și cel mai scurt, cu o lungime de 169 metri, singurul pod în stil art-nouveau. A fost construit între anii 1905-1908 și denumit după scriitorul ceh Svalopluk Cech, nume schimbat în Podul Mendel (Mendeluv most) între anii 1940-1945 după numele omului de știință austriac Gregor Mendel.

La cele două capete erau câte două coloane înalte de 17 metri pe care se afla câte un felinar. Pe cele din amonte câte o statuie din bronz purtând o torță, pe cele din aval câte o hidră cu șase capete și blazonul orașului Praga.

Balustradele erau din fier forjat decorat și pe toată lungimea podului erau postați, de o parte și de alta, 12 stâlpi de iluminat. Podul a fost recondiționat între anii 1971-9175, statuile reparate între 1984-1987, ultima renovare a avut loc în perioada 200-2001.

Ajungând la celălalt capăt al podului , în stânga am văzut Capela Sfânta Maria Magdalena (Kaple svate Mari Magdaleny). A fost construită în stil baroc în 1635, în cadrul Mânăstirii Cyriac, pentru viticultorii din podgoriile Letna. În 1908 a fost preluată de Biserica catolică veche care a recondiționat-o. În timpul reamenajării malului râului a fost mutată în aval, lângă Podul Cech (1956).

Am traversat podul înapoi. Lipită de Facultatea de Drept, paralel cu apa, era clădirea în care funcționa Facultatea de Inginerie Nucleară și fizică din cadrul Universității de Vest din Praga (Fakulta jaderna a fylikalne inzenyrska CVUT v Praze), cea mai veche universitate tehnică non-militară din Europa. Institutul Politehnic Praga a apărut în 1806 pe bazele Institutului de Inginerie (liceal) creat în 1707 de Împăratul Iosif I. Din 1920 a primit denumirea de Universitate Tehnică.

Am ajuns în dreptul unei clădiri impozante, în stil neo-renascentist, Rudolfinum în care funcționa Filarmonica Cehă Praga (Ceska Filharmonie). În 1885 a fost deschisă Sala Dvorakov pentru susținerea de concerte clasice. Clădirea a fost denumită după prințul Austriei, Rudolf, care a fost prezent la deschidere. Între 1919-1939 clădirea a fost sediul Parlamentului și din 1945 a Orchestrei Filarmonice din Cehia.

Pe lângă sala de concerte în clădire se află și Galeria Rudolfinum, galerie de artă.

Am ocolit clădirea pentru a vedea Muzeul de Arte Decorative (Umeleckoprumyslove muzeum v Praze) care funcționa într-o clădire, în stil neo-renascentist, construită între anii 1897-1899. În ea se găseau expoziții despre istoria și dezvoltarea artelor decorative, ceramică, sticlă, metal, artă grafică, textile, jucării, etc.

Ne-am îndreptat spre debarcader. Se apropia ora la care aveam planificată croaziera.

Citește și Praga, Cehia-croazieră pe Vltava

Nove Mesto Praga, Cehia

Publicat pe 10 decembrie 2018 de monica frimu

Răspunde

După Orașul Mic (Mala Strana) și Orașul Vechi (Stare Mesto) urma să vizităm Orașul Nou (Nove Mesto) Praga. Din apropiere de Podul Carol, unde am coborât din autobuz, am mers paralel cu râul Vltava. În stânga noastră, într-un mic spațiu verde, era Monumentul Francisc I sau Fântâna Kranner (Krannerova krasna). A fost construit între anii 145-1850, în stil neo-gotic. În jurul bazei octogonale, din care curgea apa, erau situate multe statui ce reprezentau toate regiunile Cehiei și Praga. La mijlocul unui „turn” se afla, sub un baldachin de bronz, statuia Împăratului Francisc I, în jurul lui statui ce prezentau diverse activități umane. În 2003 a fost recondiționată și a început iar să funcționeze.

Am depășit pe stânga Teatrul Național, de la nivelul căruia, pe Vltava, se forma o insuliță unde se afla Palatul Zofin cu Sala de concerte. La capătul ei am văzut un turn vechi, Turnul de apă din Sitkov (Sitkowska vodarenska vez), construit între anii 1588-1591, pe locul altuia din lemn care a ars, împreună cu morile înconjurătoare (Sitkovsky), într-un incendiu. În 1648, în timpul asediului suedez, a fost grav deteriorat, ulterior (1651), refăcut. Era înalt de 47 m, ușor înclinat datorită solului nisipos pe care a fost construit. A funcționat ca centru local de apă până în 1847.

În fața noastră, în stânga Podului Jiraskuv, era Casa care dansează (Tancici Dum) denumită și „Fred și Ginger”. În bombardamentul american din 1945 zona a fost grav avariată și, până în 1960, ruinele demolate. Ridicarea clădirii a fost sponsorizată de Compania olandeză de Asigurări (ING Bank) și construcția s-a efectuat între anii 1992-1996, în stil neo-baroc. Casa a fost construită cu două părți distincte, cu nouă etaje și două etaje subterane. Etajele erau amplasate asimetric, susținute de 99 de panouri de beton cu forme și dimensiuni diferite. Avea forma unui turn de sticlă îngustat la mijloc care îl reprezenta pe marele dansator Fred Astaire. Deasupra clădirii, pe o porțiune, se afla o terasă acoperită cu o structură din bare de metal răsucite, poreclită Mary.

Pe partea cu râul clădirea prezenta ondulații ce o reprezentau pe partenera sa, Ginger Rogers. La parter și etajul întâi funcționau spații comerciale, deasupra se aflau birouri, iar la etajul nouă funcționa un bar.

Din 2016 două etaje au fost amenajate ca hotel de lux, restaurantul a fost mutat la etajul șapte, barul la etajul opt și, în clădire, s-a deschis o galerie de artă.

Construcția clădirii a fost controversată, ea fiind plasată într-o zonă de case vechi din secolul XVIII.

Ne-am îndepărtat de râu și am trecut pe lângă o biserică situată pe o terasă de piatră deasupra străzii, Bis. Sf. Venceslas la Zderaz (Kostel zvatehoVaclava na Zderaz). Zderaz a fost un sat antic pe teritoriul căruia, pe locul vechii biserici, între 1180-1190, doi nobili cehi au donat banii pentru construirea unei mânăstiri cu Biserica Sfântul Venceslas, descoperită prin săpături arheologice.În 1324 lângă biserică s-a înființat un spital, apoi o școală și un cimitir. În timpul războaielor husite mânăstirea a fost distrusă și biserica a funcționat sub cult husit. Până în 1586 s-au făcut reparații minore, an în care Împăratul Rudolf al II-lea a recondiționat-o. Între 1626-1646 augustinienii au demolat partea de vest a bisericii, au construit o nouă mânăstire și o bibliotecă. De abia terminată a suferit grave avarii sub atacul suedezilor. În anul 1785 mânăstirea a fost desființată și, din 1809, pe locul ei s-a plasat o închisoare pe care biserica a servit-o până în 1884. Închisoarea s-a mutat și complexul a intrat în posesia orașului care, în 1904, pe acel teren a construit clădiri de locuit. Între anii 1926-1929 biserica a fost reconstruită. Următoarea clădire era Academia de Afaceri Dr. Edvard Benes (Cekoslovanska obchodni akademie Dr. Edvard Benes).

Vis a vis de Academie, tot ridicată deasupra străzii, la 3-4 m înălțime, se afla Catedrala ortodoxă cehă Sf. Chiril și Metodie (Chram svatych Cyrila a Metodeje). Între 1730-1736, în partea liberă a mânăstirii din Zderaz, a fost construită Biserica Sf. Karel Boromejsky, de cult romano-catolic, lângă o casă a preoților pensionari ridicată în 1705. A funcționat până în 1783 când a fost desființată prin reformele Împăratului Iosif al II-lea. Împreună cu clădirea preoților a fost transformată în cazarmă și depozite iar, din 1869, în ea a funcționat Centrul Tehnologic Ceh (UCT). În 192, când s-a format Biserica Ortodoxă Cehă, fosta biserică romano-catolică a fost închiriată acesteia. I s-au adus modificări, a fost renovată, dedicată Sfinților Chiril și Metodie și în 1935 sfințită.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial (1942) rezistența cehă și slovacă, în Operațiunea Antropoid, l-au asasinat pe Reinhard Heydrich, biserica a fost luată cu asalt de trupele naziste și, în luptele purtate, pentru a nu fi prinși, mulți dintre cei din rezistență s-au sinucis. Bisericile ortodoxe au fost închise și preoții lor duși la muncă forțată în Germania. După război, între 1945-1947, biserica a fost restaurată de credincioșii ortodocși rămași. Pe peretele exterior a fost pusă o placă din bronz ca memorial a celor căzuți și în cripta bisericii s-a deschis un muzeu dedicat lor.

Sub altar au fost îngropate rămășițele celor doi sfinți. Ultima restaurare a avut loc în 1989.

Tot înainte, prin Orașul Nou, am traversat un parc și am ajuns la Piața Carol unde era Biserica Sfântul Ignațiu de Loyola(Kostel svateho Ignace z Loyoly), monument cultural al Republicii Cehe. A fost construită între anii 1655-1677, în stil baroc timpuriu, în cadrul complexului iezuiților și a fost dedicată patronului și fondatorului ordinului. Avea trei nave, un turn pătrat cu cupolă construit în 1687 și fațada bogat ornamentată pe care, în partea superioară, era postată statuia sfântului.

În 1699 a fost creat porticul cu coloane deasupra căruia au fost postate opt statui ale sfinților iezuiți și Isus la mijloc.

Între anii 1773-1866, când Ordinul Iezuit a fost interzis, a funcționat ca biserică parohială. Aceștia au revenit, au recondiționat clădirea și au funcționat până în în perioada comunistă (1950).

Am avut noroc, era deschisă. Altarul principal era din marmură roșie deasupra căruia era o pictură ce reprezenta cum Sfântul Ignațiu de Loyola intră în slava cerului.

Interiorul abunda de decorații, statui, marmură, aurării.

Am mers de-a lungul parcului până la Primăria Orașului Nou (Novoměstská radnice), o clădire în stil gotic. A fost construită în mai multe etape începând cu 1377 până în 1418. Între anii 1452-1456 a fost adăugat turnul înalt de 70 metri, parterul căruia a servit ca închisoare. La etajul întâi s-a deschis Capela Adormirii Maicii Domnului și a Sfântului Venceslas.

Până în 1784 clădirea a fost folosită în scop administrativ cu birouri, instanță penală și temniță. Între anii 1806-1811 a fost reconstruită în stil empire. În anii care au urmat au avut loc reparații și renovări. În timpul unei furtuni turnul a fost fulgerat și clădirea a ars. A fost reconstruită între anii 1905-1906. În perioada comunistă parterul a fost folosit ca sală de nunți. În 1962 a fost declarată monument cultural național. Ultima reconstrucție a avut loc între anii 1978-1996.

Judecătoria

Am continuat drumul pe străzile flancate de clădiri vechi și ne-am îndreptat spre Statuia lui Kafka (Hlava Franze Kafky), o statuie cinetică realizată în 2014. Era situată într-o zonă dintre blocuri de apartamente și magazine. Reprezenta capul scriitorului, de 11 metri înălțime, format din 42 de panouri rotative independente. Acestea se roteau pe rând și formau figura lui Kafka.

Am ieșit din acea zonă și am trecut pe lângă Palatul Adria(Adria Palac), o clădire imensă, în stil rondo-cubist, construită între anii 1923-1924 pentru Compania de Asigurări Adriatica. Era situată pe colțul dintre două străzi pe care le lega printr-un pasaj intern. În ea se găseau apartamente de locuit, birouri, spații comerciale, restaurantul Kavarna Adria, etc. A fost recondiționată între anii 1996-1997.

Era o zonă comercială cu multe magazine și restaurante situate în clădirile de epocă sau în clădiri noi construite din sticlă.

Desigual – magazin de îmbrăcăminte

New Yorker- magazin universal

De acolo ne-am îndreptat spre Piața Venceslas (Vaclavske namesti), una dintre principalele piețe ale orașului, care a fost numită după patronul spiritual al Boemiei, Sfântul Venceslas. În ea s-au desfășurat multe evenimente, demonstrații, sărbători. În partea de nord-vest delimitează Orașul Nou de Orașul Vechi. Se afla pe locul unei vechi piețe, Piața de cai (Konsky trh), formată în 1348 o dată cu construirea Orașului Nou. În secolul XIX a primit denumirea actuală. A fost locul unor mari demonstrații de masă atât în perioada nazistă cât și în cea comunistă, apoi în 1989, în timpul Revoluției de Catifea.

În clădirile aflate de o parte și de alta se aflau mai multe casinouri, hoteluri, teatre, bănci, muzee, magazine. Am înțeles din nemulțumirile localnicilor că viața de noapte pulsează în multe cluburi de stirp situate acolo.

Hotel Ambasador

Assicurazioni Generali

Pe o porțiune, mijlocul străzii era pietonal, amenajat cu spațiu verde, bănci pentru relaxare, chiar și un tramvai vechi sub formă de bar.

Expobank

Grand Hotel Europa și Hotel Meran

La capătul pieței se afla statuia Sfântului Venceslas (Pomnik svateho Vaclava), construită în secolul XIX. La bază era înconjurată de statuile sfinților cehi Sf. Ludmila, Sf. Agnes de Boemia, Sf. Procop, Sf. Adalbert din Praga. În fața ei o formație de muzică se pregătea de spectacol. Piața se închidea cu o clădire maiestuoasă, din păcate în renovare. Muzeul Național din Praga a fost fondat în 1818, în Palatul Sternberg, cu exponate din științele naturii. Colecția mărindu-se, s-a mutat în Palatul Nostitz dar și acesta a devenit neîncăpător. Între anii 188501891 s-a construit clădirea actuală, în stil neo-renascentist și de atunci în ea funcționează muzeul cu 7 milioane de exponate din domenii diferite, istorice, naturale, de artă și muzică.Avariat de o bombă în 1945, după reparații a fost redeschis în 1947. În 1949 a fost preluat de stat și din 1964 a fost împărțit în cinci departamente distincte. În timpul pactului de la Varșovia (1968) fațada a fost afectată de armele sovieticilor. A fost renovată între 1970-1972 dar, până în 1978 a suferit daune în timpul construcției metroului. Era închis pentru renovare încă din 2011 și se preconiza deschiderea lui în 2018.

În apropiere se afla Noua clădire a Muzeului Național (Nova Budova Narodniho Musea). Inițial, în clădirea fostei Bănci de Schimb construită între anii 1936-1937, a funcționat sediul Adunării Naționale a Parlamentului, care în 1945 s-a mutat în altă locație. Clădirea a fost transformată (1968-1973) și a devenit sediul Adunării Federale Cehoslovace. După separarea celor două țări, Cehia și Slovacia, în ea a funcționat Radio Europa Liberă (1995-2009), ulterior a devenit clădirea a fost legată printr-un tunel subteran de Muzeul Național, din care a devenit parte.

Între două clădiri mai noi, a Muzeului Național și una în care funcționa o parcare subterană , se afla Opera de Stat (Statni opera). În construcția rococo a fost deschis Teatrul Nou German (1888) în care, premergător Primului Război Mondial, se refugiau artiștii de alte naționalități fugiți din Germania. În 1938 a fost închis și în clădire a funcționat Deutches Opernhaus, cu reprezentații și adunări politice naziste. Din 1945, după căderea naziștilor de la putere, a devenit Opera Cehă, ce a funcționat doar trei ani ulterior aparținând de Teatrul Național cu denumirea de Teatrul Smetana. Din 1990, după revoluția de Catifea, a fost înființată Opera de Stat Praga care, în 2003, a fuzionat cu baletul.

Din dreptul Operei am intrat într-un parc cu copaci seculari. L-am traversat și ne-am îndreptat spre Sinagoga din Ierusalim, (Jeruzalemska synagoga), denumită și Sinagoga Jubiliară pentru sărbătorirea a 50 de ani pe tronul Austriei a Împăratului Franz Joseph. În 1896 s-a înființat Asociația Israelită din Praga care a cumpărat locația de pe strada Ierusalim, pentru a construit o nouă sinagogă, în locul celor distruse în timpul reamenajării ghetoului evreiesc. Clădirea în stil maur și art nouveau a fost construită între anii 1905-1906.

În 1941 a fost închisă și, sub ocupația nazistă, a funcționat ca depozit al obiectelor evreiești confiscate. După terminarea celui de Al Doilea Război Mondial sinagoga și-a reluat activitatea. A fost reconstruită, restaurată după forma originală și ornamentele vopsite colorat. Pe fațadă am văzut fereastra cu Steaua lui David, arcul islamic și o inscripție în ebraică care spunea ”Aceasta este poarta Domnului, prin care intră cei neprihăniți”. Inscripții se aflau și pe arcadele porticului de intrare.

Înaintând pe strada Ierusalim, pe partea stângă, într-un părculeț, se înălțau turnurile unei biserici. Trebuia neapărat să o vizităm. Am ocolit zona verde și am ajuns la intrarea în Biserica Sfântul Henry și Sfânta Kunhuta (Kostel svateho Jindricha a svate Kunhuta), biserică de rit catolic. A fost construită în stil gotic (1348-1351) de către Cavalerii Crucii cu Steaua Roșie, un ordin religios catolic ceh. Între anii 1472-1476 i s-a alăturat o nouă clopotniță și s-a deschis o școală parohială. În secolul XVII au fost adăugate mai multe capele-Capela Sfânta Barbara, Capela Sfintei Fecioare, Capela Sfântul Luca.

În 1879 biserica și turnul clopotniță au fost reconstruite în stil neo-gotic. Actual ea servește romano-catolicilor din parohiile cehă, slovacă și maghiară.

Lângă biserică era fosta clopotniță, pe care, în 1577, s-a ridicat Turnul Henry (Jidřišská vez), înalt de 45 metri, prevăzut cu un ceas și clopote. În timpul asediului suedez (1648) a funcționat ca turn de pază iar în asediul prusac (1757) a fost avariat. A fost reconstruit neogotic între anii 1876-1879 când a fost ridicat la înălțimea de 65 metri, apoi în 1970 și ultimele modificări au avut loc în 2001, când a fost dotat cu un lift și deasupra cu o terasă panoramică. În el funcționa un restaurant.

Încetul cu încetul ne apropiam de Orașul Vechi. Am ajuns la un giratoriu unde pe o latură se afla Banca Națională a Cehiei (Ceska narodni banka). Prima bancă, Zivnostenska, a fost înființată în 1869. Dezvoltându-și activitățile sediul a devenit neîncăpător astfel, hotelurile alăturate au fost cumpărate și, pe rând, între 1935-1942, s-a ridicat noua bancă, clădire pe care am văzut-o și noi.

Pe o altă latură se afla Teatrul Hybernia (Divadlo Hybernya). Pe acel loc, în secolul XVII s-a construit Mânăstirea franciscană irlandeză, în stil baroc, care a funcționat până în 1785 când a fost desființată de reformele Împăratului Joseph al II-lea. Din 1792 în clădire a funcționat Teatrul Bouda, un teatru imperial. În perioada comunistă a servit ca sală de expoziții și evenimente cultural. Între anii 2005-2006 a fost reconstruită păstrându-se aspectul original și a început să funcționeze Teatrul Hybernia. Denumirea a fost dată după Hibernia- Irlanda în limba latină.

Pe a treia latură se afla Casa Municipală (Obecni dum) fosta reședință a regelui Boemiei între anii 1383-1485, când acesta s-a mutat în palatul nou construit în Castelul Praga din Mala Strana. Deteriorându-se în timp, clădirea abandonată a fost demolată și, între anii 1905-1912, a fost construită actuala clădire, în stil art nouveau, cu o cupolă din sticlă. În 1918, când monarhia austro-ungară a fost abolită, Casa Municipală a fost locul declarației de independență. Actual găzduiește o sală de concerte, Sala Smetana.

În acea zonă se afla și Turnul pulberăriei (Prasna brana). Pe acel loc , în cadrul fortificațiilor Orașului Vechi, a existat Poarta Sfântul Ambrozie. A fost abandonată o dată cu construcția Orașului Nou, când fortificațiile au fost dărâmate. În locul ei, în 1475 a început construcția unei alte porți, Poarta Nouă, rămasă neterminată datorită mutării regelui în noul palat (1483). În secolul XVIII turnul a fost folosit ca magazie pentru praf de pușcă, după care a primit numele. În 1757, sub asediul prusac a fost avariat apoi, între anii 1878-1886, transformat în stil pseudo-gotic (purist). Fațada a fost împodobită cu sculpturile domnitorilor și regatele lor. Din anul 2013 turnul a fost preluat de Muzeul Praga și deschis vizitării. Înalt de 65 metri, la 44 metri a fost amenajată o terasă panoramică.

Trecând poarta am ajuns în Orașul Vechi. Ca și în Mala Strana, parcate pe marginea carosabilului, automobile de epocă așteptau clienții, în special turiști.

Am trecut pe lângă mai multe muzee- Muzeul Grevin, Muzeul torturii, Muzeul de ciocolată, Muzeul de ceară Madame Tussaud- până în Piața Veche (Stare Mesto).

Muzeul Grevin

Cam atât am reușit să vedem din Orașul Nou Praga.

Citește și Cartierul evreiesc Josefov Praga, Cehia

Excursiile Monicăi

Hai la drum!

Arhive etichetă: statui

Catedrala Santa Maria la Real de la Almudena, Madrid, Spania

Orăștie, județul Hunedoara

Alba Iulia, județul Alba

Prin orașul vechi-Ciutat Vella din Barcelona, Spania

Aiud și Teiuș, județul Alba

A treia zi în Dublin, Irlanda

Spre Limerick, Irlanda

Praga, Cehia- croazieră pe Vltava

Cartierul evreiesc Josefov Praga, Cehia

Nove Mesto Praga, Cehia