Cartierul Grădiște din Arad, România, este situat în partea nordică a orașului. Pentru a pătrunde în el trebuia să traversez podul rutier și pietonal, peste liniile de cale ferată, lăsând în partea estică Gara C.F.R. Din 1871 Aradul a devenit municipiu și industria a început să se dezvolte rapid. În 1891 a fost înființată de către un industriaș austriac „Fabrica de mașini, vagoane și Turnătoria de fier a societății pe acțiuni Johann Weitzer” unde s-au produs prima locomotivă cu abur pentru trenurile de marfă și călători pe linii secundare, un proiect al fabricii din Budapesta (1896), vagoane de marfă, metrou, material rulant, etc., singura fabrică de vagoane din sud-estul Europei.
În 1921 a fuzionat cu Fabrica de automobile „Marta” și a primit numele de Uzina de Vagoane Astra Arad în care un an mai târziu a început să se dezvolte și sectorul aviatic. Și-a păstrat numele până la naționalizarea ei (1948) când a devenit Întreprinderea de Vagoane Arad. În timp a devenit cea mai mare producătoare de material rulant din țară. În 1998 a fost divizată în Astra Vagoane Călători și Astra Vagoane Arad. Cea din urmă a fost cumpărată de firma americană Trinity Industries Inc. (1999) care în 2006 a vândut-o celui mare mare producător de vagoane pe boghiu și forjă din Europa, International Railways Systems (IRS). Pe lângă vagoane, din 2014 compania început să fabrice și tramvaie. Actual, fațada ei îngrijită se poate vedea pe partea stângă, la terminarea podului.
Cartierul a început să se contureze cam pe la 1898, zona fiind ocupată încetul cu încetul de lucrătorii C.F.R. și muncitorii din fabrici. Terenul pe care s-a dezvoltat a aparținut moșierului Mosoczyi- partea situată în dreapta podului, în continuarea Depoului Mare C.F.R. și moșierului Gutziar- partea situată vis a vis de gară, peste liniile de cale ferată. După numele moșierul proprietar, localnicii au fost denumiți moșoți.
După Primul Război Mondial, pentru reconstrucție și dezvoltarea industriei, tinerii de la sate au migrat la oraș. Mulți dintre ei s-au stabilit în zona care se afla în apropierea mijloacelor de transport, Gara Mare și Gara Podgoria, aceasta s-a mărit, terenurile au fost expropriate o dată cu reforma agrară (1924) și în 1925 a primit numele de Grădiște. După Astra Vagoane se întinde o zonă cu blocuri de locuit. Între ele, un intrând, o poartă și în fundalul unei zone părăsite un vechi conac în stare de degradare avansată, toate erau urmărite atent de un paznic. În 1860 a fost construită „Magyar Kiraly Dohany Behalto”, un centru de colectare a tutunului, cea mai veche clădire industrială a Aradului care intrând sub tutela Ministerului de Finanțe (1919) a fost denumit Depozitul de fermentare a Tutunului, azi cunoscut de localnici ca „Vechea fabrică de tutun”.
Până în 1948, datorită solului propice din zona Aradului, producția de tutun a devenit una dintre cele mai importante din Transilvania astfel că în depozit s-a amenajat un complex de pregătire a tutunului- curățare, uscare, ambalare, care dura între 12-14 zile apoi îl livra fabricilor de țigări din Timișoara și Târgu Jiu. În anii 1960-1970 se prelucra între 3 și 5 mii de tone de tutun. A funcționat până în anul 2008, după puțin timp a fost cumpărat de un italian și actual este sub sechestru, de neatins.
Din vremurile de glorie a rămas doar un panou cu reclame pentru țigările autohtone produse în acea perioadă, panou în aceeași stare deplorabilă ca întreg complexul.
Fiind situat în apropierea liniilor de cale ferată, a gării, atelierelor și depoului C.F.R., în timpul celui de Al Doilea Război Mondial cartierul a fost bombardat și au căzut victime în jur de 300 de oameni. După război, sub regimul comunist industria a luat amploare. La ieșirea spre Oradea s-au înființat Crescătoria de Pui și Combinatul de Sere, din anii 1980 ultimul funcționând aproape doar pentru export, azi ambele desființate după 1989. Tot în acea zonă a funcționat și Fabrica de seringi și ace medicale de unică folosință (1995-2013), prima din țară cu acest profil. Au fost construite locuințe pentru muncitori astfel printre casele vechi au apărut blocurile, s-a introdus apa curentă, s-a amenajat canalizarea, unele străzi au fost asfaltate.
În anii 1970 cartierul s-a extins spre triajul C.F.R. prin ridicarea de locuințe pentru populația rurală care a migrat la oraș datorită colectivizării. Pentru copii s-a ridicat o școală gimnazială nouă.
Școala Gimnazială „Aron Cotruș”
Din anii 1925-1930 în cartier funcționau legal culturile religioase romano-catolic, ortodox, reformat și penticostal.
Liceul Teologic Penticostal
Slujbele ortodoxe aveau loc într-o sală a Grădiniței din cartier (1928). În 1929 directorul Depozitului de fermentare a tutunului a donat terenul și între anii 1930-1934, cu contribuția credincioșilor, a fost ridicată Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, în stil bizantin și casa parohială.
Iconostasul a fost primit în dar de la starețul Mânăstirii Hodoș-Bodrog, care l-a sculptat personal (1940) și un an mai târziu, o dată cu decorarea interiorului cu fresce murale, a fost aurit.
În timpul celui de Al Doilea Război Mondial biserica a fost puțin avariată, ulterior refăcută, în 1955 renovată, turlele prevăzute cu cruci de metal aurite și în 1969 a fost dotată cu instalații de termoficare.
În timpul războiului, pentru refugiații greco-catolici veniți din Ardealul de Nord a fost înființată o parohie care, după război, când aceștia s-au întors la locurile de baștină, s-a desființat, iar cei puțini rămași au fost trecuți la ritul ortodox (1948).
În 1981 Biserica Ortodoxă din Grădiște a fost prima din Arad dotată cu clopote electrificate. Ultima restaurare s-a făcut între anii 2014-2015.
În apropierea ei, tot pe artera principală orientată spre nord, cu direcția Oradea, vis a vis de Școala Gimnazială se afla o altă biserică construită cam în aceeași perioadă, Biserica Romano- Catolică „ Sfântul Iosif” Grădiște (1929-1936).
Pe partea cu școala am văzut o clădire recent refăcută, Cinematograful Grădiște. Clădirea a fost construită în perioada interbelică, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial a funcționat ca baie publică și după război ca Cinematograful C.F.R. până în 1990 când a fost închis. Preluat de Primăria Arad (2011), între anii 2015-2017 a fost refăcut și sala cu o capacitate de 120 de locuri, o grădină de vară cu 120 de locuri, au fost deschise publicului.
După 1989 în România au fost autorizate mai multe culte religioase care și-au ridicat propriile case de rugăciuni astfel în jurul anului 2010, în cartierul Grădiște a apărut o clădire impunătoare pe patru nivele, Biserica Creștină Baptistă „Betel”.
Am intrat în zona care a fost construită pe fosta moșie Gutziar, o zonă liniștită, cu case mici care și-au păstrat spațiile verzi, unele chiar grădinile.
În unele din ele funcționau diverse ateliere meșteșugărești, chiar și unele firme care erau încadrate în peisaj.
A.R.R. Arad
Străbătând străduțele am ajuns la câmpul de la marginea orașului unde începea să se contureze un nou cartier de vile.
În anul 2012 a început construcția Bisericii Ortodoxe Grădiște II.
Biserica Ortodoxă Nouă „Intrarea Domnului în Ierusalim” a fost sfințită în anul 2017.
În interiorul, cu o capacitate de 800 de locuri, munca era în toi. Mai mulți pictori se grăbeau să definitiveze numeroasele fresce murale, alți meșteri se ocupau de partea de mobilier.
Am hotărât ca drumul spre centru să-l parcurg prin zona care a fost ridicată pe fosta moșie Mosoczy, zonă asemănătoare cu precedenta. De fapt aproape întreg cartierul, exceptând mica zonă cu blocuri, era format din case și numeroasele vile care au fost ridicate treptat de cei care s-au refugiat de tumultul centrului și al cartierelor de blocuri.
Lotus Ind. IMPEX S.R.L.
Între ele, în 1992 a fost construită Biserica Reformată Grădiște.
Populația reformată a cartierului nefiind numeroasă, clădirea bisericii, mică, nu ieșea în evidență. Era de apreciat efortul depus de enoriași pentru ridicarea ei.
Ca în toate bisericile reformate și în aceasta interiorul era sobru, din lemn, fără ornamente.
Am ajuns la ultima biserică, a altei secte religioase, o biserică nouă care a adunat mulți enoriași, Biserica Penticostală „Betania”.
Am avut norocul să o găsesc deschisă. Cu permisiunea unor personaje care păzeau poarta de intrare am reușit să văd interiorul care, pentru mine, arăta ca o sală de spectacole, cu locuri aranjate pe etaje.
La parter, locul orchestrei și în fața tuturor era postată o cruce mare care, doar ea arăta scopul clădirii.
Înainte de a părăsi cartierul doream să vizitez Cimitirul vechi neolog Grădiște, cunoscut simplu ca Cimitirul evreiesc. Primele două familii de evrei au sosit în oraș în jurul anului 1717, comunitatea a crescut în timp ajungând la 12.000 de persoane care au avut o contribuție importantă în dezvoltarea orașului.
În el se aflau numeroase monumente funerare cu o mare diversitate arhitecturală dintre care am putut vedea doar câteva, printre gratiile porții de intrare. Unele dintre ele, adevărate opere de artă, aparțineau unor familii renumite ca întemeietorii dinastiei Neumann, cei care au înființat industria orașului sau a rabinului Chorin Aaron (1766-1844), un mare reformator al ritualurilor evreiești, cel care a ajutat la construirea unei sinagogi, a unei școli evreiești în oraș și a introdus muzica de orgă pentru prima dată în Sinagoga de Arad.
În prezent comunitatea evreiască fiind în număr mic, reprezentată de oameni în vârstă, cu posibilități materiale scăzute, cimitirul a fost lăsat în paragină și închis aproape tot timpul.
Am părăsit cartierul Grădiște trecând bariera de cale ferată din apropierea C.E.T. Hidrocarburi.
Excursiile Monicăi 