În județul Tolna, din partea sud-vestică a Ungariei, se află orașul Simontornya, numit după fostul Castel Simontornya, construit de Simon în secolul XIII într-o zonă mlăștinoasă, creată de râul Sió, azi situat în centrul orașului.
În decursul timpului a fost deținut de mai mulți proprietari, care au făcut modificări, în secolul XIV familia nobiliară Lackfi construind o nouă aripă, în stil gotic și în spate creând o logie cu arcade.
În 1482 familia Garai l-a extins, în stil Renaissance și după câțiva ani a trecut în posesia Reginei Beatrice de Aragon, soția Regelui Matei Corvin.
Sub Regele Ioan Zápolya, în 1536 a fost donat Mareșalului Curții, care l-a deținut până în 1543, când castelul a fost cucerit de otomani și transformat în sangeac. În cei 143 de ani de ocupație a suferit doar mici modificări, în scop militar.
În 1686 otomanii fiind alungați, castelul a fost ocupat de trupele lui Ludwig Wilhelm, margrav de Baden-Baden (azi în Germania), comandantul șef al armatei imperiale și transformat în fortăreață (1702-1704).
După ce trupele s-au retras (1717), castelul a intrat în posesia Casei de Limburg-Stirum. Aceștia au construit un nou castel, cel vechi fiind transformat în hambar, folosit în acel scop până în 1960, când arheologii au scos la iveală ruinele vechi și castelul a fost restaurat. Azi în el funcționează un muzeu care etalează istoria zonei.
Orașul Kecskemét, reședința comitatului Bács-Kiskun, este situat în zona centrală a Ungariei. A fost prima dată atestat documentar din 1353, secol în care a primit și statutul de târg (oraș). Zona a fost locuită din vremuri antice, arheologii descoperind urme de existență vechi de 5.000 de ani, cele din secolul I î.e.n. ale triburilor nomade de sarmați.
La începutul secolului XIII în zonă existau 7 sate, fiecare cu biserică proprie, care au fost distruse de invazia mongolă (1241). Un secol mai târziu, zona fiind ocupată de otomani, unele dintre sate s-au refăcut. Treptat s-a format orașul care, plătind o taxă Pașei de la Buda, a intrat sub protecția lui și a primit unele privilegii. În el refugiindu-se mulți săteni, pe terenurile lor s-a dezvoltat creșterea animalelor, dar după un timp aceasta a stagnat datorită lipsei vegetației. Pe terenuri s-a plantat viță-de-vie, în timp industria vinului ducând la dezvoltarea industriei alimentare și a comerțului, sub Împărăteasa Maria Terezia orașul devenind al treilea ca mărime din Ungaria.
În 1870 primind statutul de municipiu, s-au construit noi clădiri, s-a creat învățământul public (1880) și la începutul secolului XX s-a introdus sistemul de transport cu tramvaie. După Primul Război Mondial orașul a fost afectat de criza economică mondială (1929-1933). A urmat Al Doilea Război Mondial, când majoritatea evreilor au fost deportați în lagărele de la Auschwitz și Birgenau. Postbelic, sub guvernarea comunistă, în zonă s-au creat noi sate independente, conectate economic la oraș, din 1950 până azi acesta devenind reședința celui mai mare județ al țării, Bács-Kiskun.
În oraș s-au păstrat multe biserici și clădiri istorice, pe care doream să le văd și eu, primul fiind Teatrul József Katona (KatonaJózsefNemzeti Színház), inaugurat în 1896, în fața căruia se află statuia Sf. Treime (Szentháromság– szobor), ridicată pentru a aminti epidemia de ciumă din oraș (sec. XVIII), o coloană de cca. 3 metri înălțime, în stil baroc, decorată cu 13 statui prezentând personaje biblice.
Clădirea în stil eclectic, cu elemente neo-baroc, prezintă pe lateralele fațadei principale câte o nișă în care sunt postate busturile scriitorilor, membri ai Academiei Maghiare de Științe, Katona József și Kisfaludy Károly, statuia lui Katona József (Katona József szobor) fiind postată lângă ea.
În fosta Sinagogă Ortodoxă (sec. XVIII) din apropiere, restaurată de Asociația Maghiară a Fotografilor, funcționează Muzeul Maghiar de Fotografie (Magyar Fotográfiai Múzeum), inaugurat în 1991.
Pe colțul de vis a vis, într-o clădire în stil eclectic, din 1899 a funcționat prima școală, azi numită Școala Zrínyi Ilona(Zrínyi Ilona Általános Iskola),după contesa, mama lui Rákóczi Ferenc, conducătorul Revoluției 1848 împotriva habsburgilor.
Îndreptându-mă spre piața principală a orașului, am urmat o stradă pietonală, pe care se află Institutul de Muzică Kodály (Kodály Zenei Intézet), inaugurat în 1975, după ce fosta Mânăstire Franciscană, construită în anii 1700-1736, a fost modificat în acest scop. În cadrul institutului se folosesc metodele pedagogice muzicale ale lui Kodály, într-una dintre încăperi fiind etalată o expoziție care prezintă viața acestuia.
La capătul străzii am intrat în Kossuth tér, piață mărginită de biserici și Primăria orașului, numită după liderul spiritual al Revoluției din 1848-49, din 1906 statuia lui Kossuth Lajos(Kossuth Lajos szobor), din bronz, înaltă de 3,2 metri, situată pe un soclu înalt de granit, fiind postată în centrul ei.
Lângă institut, privind spre piață, se află Biserica Catolică „Sf. Nicolae” (Szent Miklós templom), construită la sfârșitul secolului XIII-începutul secolului XIV, prima dată atestată documentar în 1476.
După Reforma Protestantă până în 1647 a fost folosită alternativ de catolici și reformați, apoi ocupată de franciscani și modificată, prin extinderea navei și a sanctuarului creându-se Capela Sf. Ana.
Biserica a fost incendiată în 1678, ulterior reconstruită din piatră și în perioada 1777-1784 refăcută în stil baroc, când i s-au adăugat turnurile, inițial prevăzute cu 5 clopote, rechiziționate în Primul Război Mondial și înlocuite cu cele 4 actuale, create la Budapesta în 1929.
În 1860 biserica a fost dotată cu o orgă care a supraviețuit până azi.
În anii 1931-1933 zidul care separă biserica de piața centrală a fost ornamentat cu sculpturi, central crucea cu Isus răstignit, la care o femeie se roagă, lateral de ea câte o femeie pioasă.
Lângă vechea biserică a existat un cimitir, desființat în 1777. În 1974 pe locul lui s-a creat un spațiu verde, imitând peștera Bisericii din Lourdes, cu Sf. Fecioară Maria.
Vis a vis de Biserică se află Primăria Kecskemét (Kecskeméti Városháza), construită în anii 1893-1897, în stil Art Nouveau, înlocuind vechea clădire, în stil clasicist, deteriorată. În 1911, după marele cutremur, clădirea a fost restaurată.
Pe fațada principală, cu un risalit central ornat cu stemele Ungariei și orașului Kecskemét, statuia Principelui Árpád, fondatorul Ungariei, central a fost plasat un aranjament de clopote care, în timpul zilei, interpretează melodii. În partea superioară s-au postat mici busturi prezentând personalități: grofii Zrínyi Miklós, Thököly Imre, Regii Matia Corvin, Ioan de Hunedoara, Franz Joseph I și Sf. Ștefan.
În interior s-au amenajat birouri și sala de ceremonii, decorată cu fresce prezentându-i pe cei 7 conducători ungari, azi folosită și ca sală de căsătorii.
În dreapta ei, o biserică construită în perioada 1774-1806, din 1993 a fost ridicată la rangul de Catedrală Catolică „Înălțarea Domnului” („Az Úr Mennybemenetele” Katolikus székesegyház). Clădirea, în stil baroc târziu, a fost prevăzută cu un turn de 35 metri înălțime, distrus în 1819 de un incendiu, ulterior refăcut și în 1899 dotat cu ceas. Pe parapetul de lângă turn, în cele 4 colțuri, s-au postat statuile celor 4 evangheliști: Sf. Luca, Marcu, Matei și Ioan, deasupra intrării principale Isus predându-i Sf. Petru cheia Cerului și în timpan, deasupra ușii centrale, Sf. Petru și Pavel. În timpul vizitei mele (2024) se efectuau lucrări de renovare ale exteriorului clădirii.
În fața ei, marcând „kilometrul zero” al orașului, în 1984 s-a inaugurat Monumentul Dealul Stemei (Címerdomb), simbolizând prietenia și legăturile de cooperare cu alte orașe, pe „dealul” din piatră fiind gravate direcțiile și distanțele către alte orașe maghiare şi orașe înfrățite cu Kecskemétul, pe vârful lui postate stemele a 6 orașe din comitatului Bács-Kiskun.
De acolo, urmând o porțiune pietonală, mărginită de copaci, am ajuns la fântâna arteziană Hírös Forrás, din granit negru, adus din Africa de Sud, de cca.1,5 metri înălțime, din care central țâșnește apa, finalizată în anul 2002.
Lateral de ea se află Biserica Reformată (Református templom), construită în anii 1680-1684, înlocuind vechea Biserică de lemn, distrusă de incendiul din 1678. Dorind clădirea nouă din piatră, a trebuit să se obțină aprobarea autorităților turcești și să se plătească o taxă. La sfârșitul sec. XVIII clădirea, în stil gotic și renscentist târziu, a fost extinsă cu 2 nave și s-a ridicat turnul de 53 metri înălțime, în stil baroc. Avariată în marele cutremur din 1911, ulterior a fost restaurată. În 1998 turnul a fost dotat cu un ceas și în perioada 2019-2020 biserica a fost renovată.
Pe strada din dreapta bisericii în 1830 s-a înființat Școala Reformată, din 1835 devenită liceu, în care au studiat numeroase celebrități- scriitorul Mór Jókai și pictorul János Muraközy, etc., apoi facultate teologică reformată (1841), desființată în 1949. Din 2004 în Colegiul Reformat Vechi (Régi Református Kollégium) s-a mutat Muzeul Ráday (Ráday Múzeum). Acesta a fost înființat în 1983, etalând obiecte și opere de artă ale familiei nobiliare Ráday, mobilier, picturi, obiecte de cult ale bisericii reformate, colecția de minerale a lui András Fuxreiter, fosile, instrumente de minerit, etc.
Pe colțul din apropierea bisericii în anii 1911-1912 s-a construit Colegiul Nou Reformat (Református Újkollégium), clădire cu parter, mezanin, 2 etaje, ferestre cu sticla pictată, extinsă în 2002.
Azi în ea funcționează Școala Primară Reformată și Școala Gimnazială Reformată Kecskemét.
Am continuat plimbarea pe pietonală, la capătul căreia mi s-a arătat Cifra Palace, clădire construită în anii 1902-1903, în stil Art Nouveau, cu două etaje, fațada principală decorată cu ceramică și elemente de pirogranit prezentând flori, plante, elemente folclorice, acoperișuldecorat cu țigle emailate colorate, pe care din păcate nu le-am putut vedea, În timpul vizitei mele (2024) efectuându-se lucrări de restaurare. Inițial parterul era ocupat de magazine, în primul etaj funcționa un „casino comercial”, restul clădirii fiind ocupat de apartamente de locuit. Din 1983 clădirea a fost amenajată ca muzeu, filială a Katona József Múzeum, care expune o colecție arheologică cu morminte și obiecte avare, descoperite în 1971, artă plastică, picturi maghiare din secolele XIX-XX, din 2005 fiind amenajată și Camera Memorială Muraközy János, avocat, pictor și politician, căpitan în Revoluția 1848, din 1878 consilier economic în Kecskemét.
În stânga palatului se află fosta Sinagogă, construită în perioada 1864-1868, în stil maur și romantic. Avariată în cutremurul din 1911, a fost refăcută și fosta cupolă înlocuită. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial evreii au fost deportați în lagărele de exterminare și sinagoga a fost ocupată de ofițerii S.S.
Fiind nefolosită, în 1966 a fost achiziționată de oraș, până în 1974 refăcută și interiorul amenajat pentru Casa de Știință și Tehnologie (ATudomány és Technika Háza), în care azi funcționează birourile mai multor organizații locale, o sală de conferințe, ocazional folosită și pentru concerte, o sală cu expoziție permanentă. Interiorul e înfrumusețat cu copii ale unor statui de Michelangelo.
Am continuat explorarea orașului, urmând o stradă mărginită de case de epocă, central având un parc amenajat cu rondouri de flori și diferite soiuri de copaci.
Într-una din case, construită de Ministerul Justiției în anii 1903-1904, funcționează Palatul Justiției (Törvénypalota).
La capătul străzii, traversând, am intrat în Parcul Katona József, numit și Parcul Feroviar (a Kecskeméti Vasútparkban), amenajat începând cu anul 1899 pe locul vechiului cimitir, creat în perioada ciumei din 1739, apoi dezafectat.
În amintirea acelei triste perioade, în partea de sud a parcului s-a postat o cruce memorială.
În parc a existat și un Cazinou, în 1922 achiziționat de oraș și transformat în muzeu. Multe din exponate au fost distruse în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, apoi de ocupația sovietică. Muzeul a fost redeschis în 1947 cu o expoziție de picturi ale artiștilor locali, apoi clădirea a fost restaurată și în ea s-au amenajat noi săli de expoziție. După înființarea Centrului Muzeal Kecskemét (1962), de care aparțineau administrativ toate muzeele din județul Bács-Kiskun, în oraș s-au creat 5 noi muzee, în fostul Cazinou fiind amenajat MuzeulMemorial Katona József, inaugurat în 1970.
Am părăsit parcul și m-am îndreptat spre Biserica Piaristă „Sf. Treime” (Piarista templom), clădire în stil baroc, construită în anii 1729-1735, în stil baroc, apartinând Mânăstirii Piariste, creată de călugării stabiliți în oraș (1715). Din 1948 a devenit biserică parohială.
În cadrul mânăstirii contele Koháry István, proprietarul orașului, a fondat o școală, pentru care un secol mai târziu s-a construit o nouă aripă (1825-1832). În timp devenind neîncăpătoare, s-a construit actualul Gimnaziu Piarist (1930-1933), cu fațada în stil neo-baroc, lângă el un cămin, ambele naționalizate în anii 1948-1950, dar rămânând funcționale.
Îndreptându-mă spre centrul istoric, în drum am trecut pe lângă Biblioteca Județeană KatonaJózsef (Katona József Könyvtár), inaugurată în 1952, trei ani mai târziu numită după renumitul scriitor și dramaturg născut în oraș, având la bază colecția din vechea bibliotecă, înființată în 1897 în Primărie. În anii 1993-1996 biblioteca a fost mutată în actuala clădire.
Într-una dintre cele mai frumoase clădiri în stil Secession (Art Nouveau maghiar) din oraș, azi funcționează Casa Tineretului (Ifjúsági Otthon), un centru cultural cu ateliere de artă și meșteșuguri, cluburi de tineret, din 1937 un cinematograf, o cafenea, în care se desfășoară numeroase spectacole și concerte. Clădirea a fost construită de Asociația Industrială Kecskemét ca sediu al breslelor și comunităților de meseriași (1907), după Primul Război Mondial o scurtă perioadă a fost ocupată de trupele române, postbelic de sovietici, ulterior devenind centru cultural.
M-am îndreptat spre mașină, în drum trecând pe lângă Biserica Ortodoxă „Sf. Treime” (Magyar ortodox Szentháromság templom), clădire în stil baroc târziu, ridicată în anii 1824-1829, de comunitatea greacă, existentă în oraș încă din secolul XVII, majoritatea comercianți, care în timpul Războiului de Independenţă sprijinindu-l pe Rákóczi, au primit anumite drepturi comerciale și au fondat parohia, dar abia la începutul secolului XIX și-au câștigat drepturile civile.
În oraș există și Biserica Evanghelică Lutherană, construită în 1857-1864, pe care, însă, am ratat-o.
Fiind pentru o zi în Ungaria, după ce am vizitat orașul Hódmezővásárhely, în drumul de întoarcere acasă, la Arad, străbătând districtul Makó, m-am oprit în centrul satului Földeák, atestat documentar din 1332. În secolul XV în sat a existat Biserica Sf. Martin de Tours, fortificată în timpul ocupației otomane (1541). În timpul luptelor dintre turci și habsburgi, care au durat 13 ani, satul și cele învecinate au fost distruse.
Statuia Sf. Ioan Nepomuk (1340-1393)
La mijlocul sec. XVII a început să fie refăcut, dar a fost populat abia în 1723, când familii din Makó și Szeged s-au mutat acolo, între care și familia nobiliară Návay care, la periferia satului, au construit numeroase ferme de tutun. În sec. XIX inundațiile frecvente ale râurilor Tisa și Mureș au avariat grav zona, cea din 1845 distrugând complet satul. Populația s-a mutat în zona fermelor, treptat formând actualul sat Földeák care, dezvoltându-se rapid, a primit statutul de oraș. În anii 1855-1857 în piața centrală s-a construit Biserica Romano-Catolică „St. Ladislau” (Szent László római katolikus templom), în stil romantic, parțial finanțată de familia Návay.
Lângă biserică se află Statuia Sf. Ladislau (Szent László szobra), realizată din bronz, postată pe un piedestal înalt de calcar, cu rol de fântână, apa curgând din mijlocul lui prin botul unui cal din bronz.
În 1926, în memoria locuitorilor care au luptat și decedat în Primul Război Mondial, a fost postat și Monumentul Eroilor (Hősök emlékműve), prezentând un soldat muribund, îmbrățișat de Cristos, statuile lor fiind postate pe un soclu înalt, la baza lui fiind inscripționate numele eroilor.
În 2020 li s-a alăturat Monumentul Trianon, celebrând cei 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon (1920).
În parcul de lângă biserică se află și Memorialul 1956, inaugurat la a 60-a aniversare a Revoluției Ungare din 1956, o revoltă populară împotriva ocupației și dictaturii sovietice, înăbușită în nici o lună, în care și-au dat viața mulți maghiari.
Am deviat puțin din drumul principal până în satul Óföldeák, unde s-au păstrat una dintre casele construite de familia Návay și o veche biserică de la mijlocul secolului XV.
Conacul Návay (Návay‑kúria), pe vremuri înconjurat de un parc în stil englezesc, după 1949 a fost transformat în cămin de bătrâni. Azi se preconizează restaurarea lui, amenajarea ca spațiu pentru evenimente, o cameră fiind transformată în muzeu dedicat familiei Návay și refacerea parcului înconjurător.
Zona a fost locuită încă din secolele XII-XIII, în perioada Árpád. În 1429 Papa Martin V recunoscând drepturile clerului local, s-a construit o biserică în stil gotic. Ulterior a fost înconjurată cu ziduri de apărare, prevăzute cu turnuri de colțuri și un șanț cu apă. Distrusă sub ocupația otomană, în 1723 Biserica Romano-Catolică „Sf. Fecioară Maria-Ajutorul Creștinilor” (Szűz Mária Keresztények Segítsége templom) a fost refăcută, ulterior modificată în forma actuală (1891), în zona sanctuarului fiind vizibilă și azi parte din biserica inițială. În 1927 interiorul a fost ornat cu picturi, pe laterale prezentând locurile de pelerinaj pentru Sf. Maria și altarul principal cu icoane înfățișându-i pe Sf. Maria, Sf. Ștefan și Sf. Ladislau.
M-am întors la drumul principal și am rulat spre sud, apoi ocolind orașul Mako spre est, în total 29 kilometri, până în satul Magyarcsanád (Cenadul Unguresc), situat în apropierea râului Mureș care, pe o distanță de 8 kilometri, până la Nagylak, constituie o parte din frontiera între Ungaria și România, unde săpăturile arheologice au descoperit morminte de gepizi. În perioada 1550-1686 zona a fost ocupată de otomani.
După tratatul de la Karlowitz (1699) a devenit graniță între Imperiul Habsburgic și Imperiul Otoman și, pentru apărare, habsburgii au colonizat zona cu familii de militari sârbi.
În 1750 militarizarea graniței fiind desființată de Împărăteasa Maria Tereza și zona anexată județului Csanád, o parte din sârbi au emigrat, în locul lor administrația de la Arad stabilind români și unguri, la sfârșitul secolului XVIII satul ajungând să fie populat majoritar de români. În 1808 românii și sârbii rămași au construit o biserică ortodoxă comună, pe care o accesau separat, prin intrările laterale. Relațiile dintre ei deteriorându-se, în 1840 sârbii au părăsit biserica, aceasta fiind atribuită românilor de Judecătoria Szeged (1878), devenind actuala Biserică Ortodoxă „Înălțarea Domnului” („Úr mennybemenetele”Ortodox templom), sârbii primind o compensație bănească.
Sârbii au oficiat slujbele în clădirea școlii, până când au adunat banii necesari și au construit Biserica Ortodoxă Sârbă (Szerb Ortodox templom).
Spre sfârșitul secolului XIX s-au creat linii de cale ferată, una între Arad și actualul Szeged, alta care a conectat așezarea cu Banatul, 2 poduri peste râul Mureș și localitatea a început să se dezvolte. În anii 1911-1912 s-a construit Biserica Reformată (Református templom), în stil neo-gotic
Înainte de Tratatul de la Trianon (1920), satul a fost ocupat timp de 1 an de armata română. Creându-se noile frontiere, în el s-au refugiat români și sârbi. În 1923 s-a înființat parohia romano-catolică. În timp numărul credincioșilor crescând, interbelic satul ajungând să fie populat majoritar cu maghiari, în perioada 1938-1939 s-a construit Biserica Romano-Catolică „Sf. Gellért” (St. Gellért Római Katolikus templom).
La sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial la periferia satului s-au desfășurat lupte aprige între trupele germane în retragere și trupele sovietice, când podurile peste râul Mureș au fost distruse, în final satul fiind ocupat de sovietici (1944). După eliberarea Ungariei de sub regimul comunist sovietic (1989), în părculețul din fața Primăriei s-a postat Statuia Libertății (Szabadság szobor), simbolizând pacea și libertatea, pe cele 3 panglici de bronz de pe piedestal fiind inscripționat cuvântul pace în limbile maghiară, română și sârbă.
Satul Póstelek este situat în sud-estul Ungariei, cam la jumătatea distanței dintre orașele Gyula și Békéscsaba. A fost fondat în 1874, ca sat independent, cu primărie, magistrat municipal și notar, numit Gerla- Póstelek, în partea de est a moșiei Gerla, deținută de căpitanul de husari și șambelan, contele Károly Wenckheim (1811-1891). Inundațiile din 1888 au distrus satul, un an mai târziu teritoriul său fiind anexat satului Doboz. Când nepoata sa s-a căsătorit (1895) cu contele Antal Széchenyi de Sárvár-Felsővidék, a primit ca zestre cca. 1.200 de hectare din moșie, pe care în perioada 1905-1909 a construit un castel, azi numit Castelul Széchenyi-Wenckheim (Szécheny-Wenckheim kastély).
În jurul lui a plantat stejari, fagi, frasini, conifere, formând un parc, întins pe 14 hectare, în care s-au creat alei și 2 fântâni. În dreptul fațadei de est a castelului, pe 1,5 hectare, s-a amenajat o grădină ornamentală, cu 600 specii de trandafiri, având central un bazin circular cu apă, ornat central cu o vază sculptată. Putea fi accesată de pe terasa castelului, printr-un șir de trepte, doar de familie, oaspeți și grădinari.
Clădirea a fost construită în formă de „U”, partea centrală cu un etaj, aripile laterale având doar parter.
În subsol se aflau o bucătărie mare, cămări, depozite pentru lemn și cărbuni, spălătorii, camerele personalului, în total 30 de încăperi.
Parterul, accesat printr-un hol mare, cuprindea 28 de încăperi, din care un salon mare, care ocupa mijlocul clădirii, în nordul lui sala de mese, la sud de el camerele de zi ale contelui și contesei, dormitorul lor, cu vedere spre grădină, restul fiind ocupat de camere de zi, unele în cadrul apartamentelor, altele individuale, la care se ajungea prin mici coridoare.
La etaj, printr-un hol iluminat, se ajungea în cele 12 camere pentru oaspeți. Fiecare nivel era prevăzut cu toalete, băi, alimentate cu apă caldă, printr-un sistem de țevi, ce pornea de la un cazan din subsol. Camerele erau pardosite cu lemn, vopsit în diverse culori, tapetate, încălzite cu sobe de teracotă, frumos decorate și iluminate cu energie electrică, generată de utilajele din sala mașinilor, situată în apropierea castelului.
În partea de vest a castelului s-a amenajat un iaz cu nuferi, alimentat cu apă printr-o fântână arteziană, pe care se făceau plimbări cu bărcile.
După moartea contelui (1924), în castel a rămas doar contesa, fetele mărintându-se și fiul său, contele Károly Széchenyi (1906-1971), întreținând doar moșiile. În 1944 familia a emigrat în S.U.A. Castelul fiind abandonat, localnicii l-au vandalizat și jefuit.
Deși degradat, în 1947 se preconiza să fie ocupat de Institutul de Educație Specială pentru Fete din Gyula, ceea ce nu a fost posibil, castelul fiind preluat de stat, o perioadă nefolosit, apoi transformat în depozit al Cooperativei Agricole (1960). Din 1970, intrând în proprietatea Consiliului Județean, treptat s-a ruinat și în 1983 dărâmăturile au fost demolate, rămânând doar câteva ziduri, vizibile și azi, în parcul rămas intact, folosit pentru agrement.
De 1 Mai 2024, ziua fiind liberă, împreună cu verișoara mea Maria, am hotărât să o precem în Békéscsaba, oraș situat în sud-estul Ungariei, în districtul Békés. Localitatea a fost atestată prima dată documentar în registrele papale de zeciuială (impozite) din perioada 1332-1337, numită Csaba, legendele medievale spunând că numele provine de la Prințul Csaba, fiul lui Attila.
Până în secolul XVI moșia întinsă a fost deținută de familia Ábramfy din Gerla, care au construit un castel, menționat documentar în 1529. Csaba era locuită de maghiari, reformați, care în timpul luptelor cu otomanii au fugit, unii fiind decimați în 1703, când satul a fost incendiat și distrus, în registrele din 1717 apărând ca fiind ocupat de 20 de familii de maghiari și 2 de slovaci.
Moșia a intrat în posesia baronului maghiar, de origine austriacă, János György Harrukern, care a colonizat-o cu slovaci, luterani, aduși din nordul Ungariei, cărora le-a promis libertate religioasă, etnie care în secolul XX reprezenta 50% din populație. Inițial și-au construit o mică casă de rugăciuni. În 1745, pastorul primind permisiunea Împărătesei Mariei Tereza, s-a ridicat Biserica Evanghelică Lutherană Mică (Kis Evangélikus Templom), al cărei turn a fost adăugat în 1783, după Edictul de Toleranță Religioasă, emis de Împăratul Iosif II. După moartea pastorului, acesta a fost îngropat în biserică.
Numărul slovacilor crescând și biserica devenind neîncăpătoare, s-au cumpărat 6 parcele de teren, situate vis a vis de ea și în 1807 a început construcția unei noi biserici. Pentru stabilitate, la bază s-au așezat grămezi din lemn de stejar, peste ele bolți din cărămidă, deasupra cărora s-a creat fundația. Din lipsa fondurilor, în 1811 lucrările s-au oprit, fiind reluate în 1819, când s-a ridicat turnul de pe fațada vestică. În 1824 Biserica Evanghelică Luterană Mare (Evangélikus Nagytemplom), în stil neoclasic, a fost terminată. În decursul timpului clădirea a fost avariată de cutremure (1834, 1978), de fiecare dată reparată, ultima dată fiind restaurată în anii 2017-2018. Azi, monument istoric, e considerată cea mai mare biserică luterană din Europa Centrală și de Est.
În 1747 în Csaba s-au stabilit romano-catolici, care au oficiat slujbele în capela din casa preotului paroh, apoi au construit o biserică (1769-1770), azi Co-Catedrala Romano-Catolică „Sf. Anton de Padova” (Római-katolikus társkatedrális „Szent. Páduai Antal”), situată între Piața Kossuth și Piața Sf. Ștefan.
Clădirea în stil neogotic, din cărămidă roșie, produsă în Csaba, prezintă 2 turnuri, de 61 metri înălțime, dotate cu 4 clopote, cel mic, Clopotul sufletului, realizat în 1802, cel mare, Clopotul Sf. Ștefan, fiind postat în 1938, la 900 de ani de la moartea sfântului. Pe fațada principală, decorată cu o rozetă, se află poarta de intrare, deasupra căreia în 1932 s-a postat un mozaic, prezentând-o pe Maica Domnului.
În 1910 biserica a fost sfințită de Episcopul Antal Fetser, vicar al capitolului Oradea.
Altarul principal a fost decorat cu statui, prezentându-i pe Sf. Anton, situat central, în dreapta lui Regele Sf. Ștefan și în stânga fiul său, Prințul Sf. Emeric.
În 1932 biserica a fost dotată cu o orgă, situată deasupra pronaosului, azi folosită și pentru concerte de muzică clasică și religioasă.
Din 2010 Co-Catedrala a fost trecută în administrația Diecezei Szeged-Csanádi.
În timp numărul populației a crescut, în 1821 în Csaba creându-se și o comunitate ortodoxă, care până în 1841 au construit Biserica Ortodoxă Greacă. Până în 1855 comunitatea evreiască și-a ridicat o Sinagogă.
Prin excavarea canalului Körös (Canalul cu Apă Vie), canal artificial între Gyula-Békéscsaba-Békés, în timp mlaștinile înconjurătoare au secat, creându-se noi terenuri agricole (1777) și prin realizarea unui drum poștal Orosháza-Békéscsaba-Sarkad-Oradea (1787), cu stație în oraș, comerțul a înflorit și localitatea s-a dezvoltat.
Între Bisericile Luterane și Biserica Romano-Catolică s-a delimitat o piață, numită atunci Piața Templului, în care s-a forat prima fântână arteziană din oraș (1890), alimentată prin 8 țevi și ornată central cu statuia unei femei, Fata pescarului. A funcționat până la sfârșitul anilor 1940, când statuia a fost mutată și fântâna distrusă. În 2002 s-a inaugurat actuala fântână, realizată după modelul celei vechi.
După ce Lajos Kossuth, guvernatorul Ungariei din timpul Revoluției de la 1848, a fost ales cetățean de onoare al orașului (1889), piața a primit numele lui, din 1892 devenind Piața Kossuth (Kossuth tér). În 1905 în piață a fostpostată statuia Kossuth Lajos. Creată din bronz, așezată pe un piedestal din piatră, în total măsurând 6 metri înălțime, îl prezintă pe Kssuth ținându-și mâna dreaptă la inimă, cea stângă fiind sprijinită de sabie. Azi statuia e înscrisă pe lista monumentelor istorice.
Pornind de la catedrală, azi se întinde Piața Szent István, cu străzile mărginite de clădiri de epocă și o alee pietonală centrală care, fiind 1 Mai, era foarte aglomerată, pe ea fiind plasate mai multe tonete cu diverse mărfuri.
Pe latura din stânga se află Primăria Békéscsaba (Békéscsabai Városháza), care a funcționat începând cu anul 1785, într-o clădire cu acoperiș de paie. Clădirea a fost înlocuită cu una din cărămidă, cu un etaj (1828), înălțată cu al doilea etaj în 1853, apoi înlocuită cu actuala, în stil eclectic (1871-1873), extinsă în 1925 cu noi aripi, când s-a amenajat sala de ceremonii, al cărei tavan a fost pictat în frescă, prezentând Ungaria. Pe fațada principală au fost postate stema orașului, flancată de zeițele Ceres (a agriculturii) și Themis (a dreptății), îndepărtate în anii 1950. Azi sala de ceremonii e folosită și pentru desfășurarea unor evenimente.
Pe latura din dreapta în anii 1800 a existat singurul han din Békéscsaba, în 1868 înlocuit de proprietarii terenului cu un nou han, clădire în stil neoclasic, cu un etaj, numit Fiume, după linia de cale ferată Alföld-Fiumei, care era în curs de finalizare. Avea amenajat un restaurant, situat pe locul actualului teatru, în care se desfășurau petreceri și spectacole de teatru.
În timp a fost extins, în 1906 adăugându-i-se noi aripi și un restaurant, situat la etaj, privind spre curte. În 1934 a fost împărțit între cei 2 chiriași importanți, când camerele au fost renovate, între Cafeneaua Fiume și Restaurant s-a creat un perete despărțitor din sticlă. Ulterior fiind închiriate de Gyula Reisz, acesta a renovat, extins, modificat complexul și în 1990 l-a deschis sub numele de Hotel Rijeka.
Încă din 1840 în sat au sosit companii de teatru itinerante, care țineau spectacolele în diverse locații, astfel în anii 1877-1879, din donații publice, pe locul vechiului restaurant s-a construit un teatru, numit „Vigadó”. Devenind neîncăpător, în perioada 1912-1913 a fost extins, sala de spectacole mărită și decorată cu oglinzi venețiene aurite și gravate, podelele cu parchet încrustat, s-au construit vestiare, s-a amenajat un bufet, s-a introdus iluminatul electric, încălzirea pe gaz, etc. Pe lângă spectacolele de teatru, în teatru s-au desfășurat baluri și concerte. Sub comuniști, teatrul a fost închis (1953) și în clădire s-a mutat temporar Cinematograful „Apollo”. Apoi a fost preluată de Ministerul Educației Populare, care l-a reînființat cu numele Teatrul Jókai (Jókai Színház). În 1994 clădirea a fost renovată.
În spațiul verde din fața teatrului azi se află statuia Cicliștii Olimpici (Olimpia – Kerékpáros szobor), prezentând 3 cicliști pedalând, roțile bicicletelor simbolizând cele 5 inele olimpice. A fost dezvelită în 2021, o dată cu ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, locația sa finală urmând să fie în fața Sălii de Sport, la acel moment în renovare.
În timpul Primului Război Mondial mulți localnici înrolați au decedat. În amintirea lor în 1923 a fost inaugurat Monumentul Eroilor Regimentului 101 Imperial și Regal de Infanterie, un obelisc pe care comuniștii l-au eliminat, îngropându-l în zonă (1950). În 1956 populația, revoltată, l-a dezgropat, a fost restaurat și un an mai târziu înălțat la locul său. Azi Monumentul Eroilor (Hősök emlékműve) comemorează și eroii din Al Doilea Război Mondial.
Pe lângă Palatul Poștei (Posta Palota), azi nefuncțional, am părăsit zona. Inițial oficiul poștal a funcționat în casa șefului poștei. După ce acesta s-a pensionat (1895), s-a dorit construirea unui sediu modern, întârziată de război și problemele financiare ulterioare, palatul fiind realizat abia între anii 1925-1927.
La sfârșitul secolului XIX numărul reformaților crescând, din donații și cu sprijin financiar din partea orașului, în 1912 s-au construit Biserica Reformată (Református Templom) și casa parohială, care au scăpat neatinse în timpul celor Două Războaie Mondiale. Biserica a fost renovată în 1959 și 1992, în 2003 ornată cu noi vitralii și în 2008 postat un clopot nou.
După Primul Război Mondial Békéscsaba a fost declarat oraș, încadrat în județul de graniță Békés.
Tribunalul Békéscsaba (Békéscsabai Járásbíróság)
Străbătând străduțele, m-am îndreptat spre Muzeul Munkácsy Mihály (Munkácsy Mihály Múzeum), fondat în 1899. În timp adunând multe colecții, a fost mutat în actuala clădire, în stil neoclasic, construită în anii 1913-1914 și din 1951 numit după renumitul pictor, a cărui statuie a fost postată în fața lui (1959). În 1978 clădirea a fost extinsă, primind forma actuală. În muzeu sunt etalate picturile lui Munkácsy, cca. 170 de mii de obiecte arheologice, 10 mii de obiecte etnografice, 5.500 de arte plastice, 4.500 de obiecte istorice, 50 de mii de fotografii, etc.
Nu departe de el, trecând canalului Körös, se ajunge la fostul Conac Steiner-Omasta, construit în anii 1843-1850 de Jakab Steiner și înconjurat de un parc englezesc. Căsătorindu-se cu mătușa lui Munkácsy Mihály (1844-1900),viitorul pictor, acesta și-a petrecut mulți ani ai copilăriei acolo. După ce conacul a fost atacat și jefuit de haiduci, soția sa decedând de supărare, în 1854 Jakab a vândut conacul și o parte din proprietate lui József Omasta, familie care a locuit în el până în 1950, când a fost naționalizat. Ulterior a fost extins cu aripa dreaptă, transformat în lăptărie și florărie, care au funcționat până în anii 1980, când a fost amenajat cu apartamente de locuit. Apoi a fost renovat, amenajat cu mobilier de epocă, o parte donat de Biserica Luterană, s-au expus 21 de tablouri originale ale pictorului, aduse de la Galeria Națională a Ungariei și în 1994, la aniversarea a 150 de ani de la nașterea pictorului, s-a inaugurat Casa Cemorială Munkácsy Mihály (Munkácsy Mihály Emlékház). Conacul a fost restaurat în perioada 2020-2022.
Azi muzeul și casa memorială aparțin administrativ de Centrul Cultural Csabagyöngye (Csabagyöngye Kulturális Központ), construit în anii 1968-1969, pe locul fostei case a viticultorului Adolf Stark, pomenit pe o placă postată pe clădire și a Restaurantului Profetului, situat pe colț. A fost numit Casa Tineretului Csaba, după 1990 Casa Tineretului și Cercul Social General Békéscsaba, ulterior primind actualul nume.
După ce mai multe instituții culturale din oraș au trecut în administrarea lui, clădirea a fost refăcută, înălțată cu 5 etaje, extinsă, ocupând 6.000 de metri pătrați, o parte fiind orientată spre canalului Körös și pe fațada clădirii postată o frunză de viță de vie din bronz, semn distinctiv al instituției.
În a doua jumătate a secolului XIX bibliotecile publice din oraș erau întreținute de mai multe asociații, între care și Asociația Muzeului Békéscsaba, a cărei bibliotecă, începând cu anul 1912, a funcționat într-o clădire din 1899. După ce Géza Féja, scriitor, jurnalist și profesor, a adunat o colecție de cărți abandonate, în 1945 a deschis o bibliotecă în casa fostului primar. În 1949 Inspectoratul de Cultură Liberă trimițând o bibliotecă itinerantă prin județ, pentru administrarea ei a creat Biblioteca Districtuală Békéscsaba, în cadrul căreia a fost inclusă și colecția lui Géza Féja. Apoi în oraș s-a înființat o filială a Bibliotecii Centrale de Tehnologie, ambele fuzionând în 1952, după reforma administrativ-teritorială, creând prima bibliotecă județeană din Ungaria. În anii 1960 s-au înființat o bibliotecă pentru copii și colecția de muzică. Având sedii diferite, în perioada 1979-1985 s-a construit actuala Bibliotecă Județeană Békés (Békés Megyei Könyvtár), clădire cu 2 etaje, situată între canalul Körös și Piața Kossuth.
Între Bibliotecă și Centrul Cultural, pe malul canalului Körös, se întinde un parc, în care în 1989 a fost postat Memorialul celor 13 Martiri din Arad (A 13 aradi vértanú emlékműve), în memoria celor 13 ofițeri ai armatei imperiale austriece, 12 generali și 1 colonel, acuzați că s-au alăturat Revoluției de la 1848, care cerea independența față de Imperiul Austriac, executați în 1849 în Cetatea Arad. În 1880, în memoria lor, la Arad a fost ridicată Statuia Libertății, azi situată în Parcul Reconcilierii româno-maghiare din Arad, unde în 2004 a fost amplasat încă un monument, numit Arcul de Triumf, reprezentându-i pe aceștia.
Békéscsaba
Arad
În parc, în zona Centrului Cultural, se află și statuia Femeia Rőzsehord, postată în 2022. A fost realizată luând ca model una din picturile lui Mihály Munkácsy. Femeia din bronz, în mărime naturală, purtând un mănunchi de trandafiri pe spate, cu mâinile și picioarele încrucișate, se odihnește pe o bancă din calcar.
Pe celălalt mal al canalului se înalță fosta Moară István (István Malom), prima moară cu aburi construită în 1853 la Békéscsaba, până atunci în județ funcționând mai multe mori de vânt. Producția sa neputând fi comercializată la maxim, căile de transport fiind aproape inexistente, a funcționat doar temporar, mai mult în anotimpurile uscate, fiind vândută unei firme, apoi închiriată.
După construirea secțiunii de cale ferată Oradea-Békéscsaba-Hódmezővásárhely (1871), orașul devenind un nod feroviar, comerțul a început să crească.
În 1872 moara a fost cumpărată de Márton Rosenthal, turnător de săpun și lumânări din Gyula, care a înălțat clădirea cu 4 etaje și dotat-o cu echipamente tehnice, moderne la acea vreme. În timp producția a crescut și făina de grâu, fiind de înaltă calitate, a fost exportată în Anglia, Franța, Austria, în 1893 ajungând să fie a doua cea mai mare moară din Ungaria, după moara din Pécsk și până în 1913 ajungând să-și dubleze producția. Din 1914 compania a fost redenumită First Békéscsaba Steam Mill Rosenthal Márton Rt. După un an un mare incendiu a distrus o parte din clădire și a distrus utilajele, dar până în 1916 a fost refăcută. În timp s-au construit o cale ferată ce lega moara de gară, silozul de cereale, depozitul de făină, clădire cu 5 etaje, etc. În 1936 compania a fuzionat cu Borsod-Miskolc și Debreceni István Steam Malom Co.
Izbucnind Al Doilea Război Mondial, din 1938 moara a aprovizionat în principal Germania și statele satelite ei. Postbelic a fost naționalizată și numită Moara István. Sub comuniști sutele de mori din județul Békés au fost desființate, în 1973 rămânând funcționale doar 10, între care și Moara István. După schimbarea regimului politic, a fost vândută unor investitori străini care, având în proprietate și alte mori mai moderne, în 2005 au închis-o, ulterior clădirea fiind folosită ca depozit și loc de vânzare al făinii. În 2019 a fost grav avariată de un incendiu, urmat de o furtună puternică, care a dărâmat ruinele din partea Parcului Széchenyi.
Pe terenul actualului parc, întins pe 05, kilometri pătrați, în secolul XVIII exista un crâng și o grădină cultivată cu căpșuni, un secol mai târziu desființată și pe locul ei amenajat un cimitir, în 1850 mutat și până în 1876 zona reamenajată cu un restaurant o baie de aburi, un pavilion de muzică, un pavilion de vară, plantată cu diferite soiuri de copaci și arbuști, creată o seră (1879) și numită Parcul Széchenyi (Széchenyi liget).
Inundațiile din 1888 au distrus clădirile și mare parte a vegetației, ulterior replantată, aleile și clădirile refăcute. În anii 1960, pentru o scurtă perioadă de timp, a funcționat și o mică grădină zoologică, ani în care parcul a fost declarat rezervație naturală protejată local. în 1991 la intrarea principală a fost ridicată Poarta Secuiască, cadou de la orașul înfrățit Odorheiu Secuiesc. Clădirile au fost restaurate în 2007, când pavilionului de vară i s-a alăturat o nouă clădire cu 2 etaje, în ele fiind înființat Centrul pentru Vizitatori al Asociației Parcului Natural Körösok Valley, o bibliotecă și o sală de expoziții. Fiind 1 Mai, aleile erau amenajate cu tonete, la care lumea se înghesuia, pentru a cumpăra diferitele produse locale, mâncare, băutură, etc., așa că nu am rămas mult timp în el.
În altă zonă a orașului în 1912 s-a amenajat Parcul Árpád, străbătut de una din derivațiile canalului, pe malul căruia în 1922 s-a amenajat o piscină deschisă, cu plaja spre canal.
În 1927 s-a construit o clădire, în care s-a realizat o piscină, alimentată cu apă caldă de la baia de aburi de lângă ea. Pentru alimentarea cu apă a piscinei exterioare s-au forat mai multe fântâni. În 1964 s-a construit o piscină mai mare, Băile Árpád György (Árpád György fürdő) ajungând să acopere zona fostului parc, din care au supraviețuit puțini copaci.
Dacă înainte de 1945 industria de bază era cea alimentară, postbelic orașul s-a industrializat și numărul populației a crescut.
În 1950 Békéscsaba a devenit sediul comitatului.
Colegiul Tehnic Vásárhelyi Pál (Vásárhelyi Pál Technikum és Kollégium)
La marginea de sud a orașului se află un complex de lacuri înconjurate de stuf des, arbuști, copaci, în care trăiesc numeroase specii de păsări, numit Lacul Csaba (Csaba-tó), administrat de Asociația de Pescuit Sportiv Matróz din Békéscsaba.
E des frecventat de pescarii amatori care, contra cost, pot pescui mai multe specii de pești, între care crap, biban, amur, somn pitic, etc.
Într-un week-end de vară m-am hotărât să merg la Maribor, Slovenia. Din Arad, (România), unde locuiesc, aveam de parcurs aproximatv 530 kilometri, așa că de dimineață am pornit la drum. Am rulat pe autostradă până la Szeged, apoi am urmat drumurile naționale ungare spre vest. După cca. 3 ore (242 km) am ajuns în localitatea Cikó, lângă care, pe unul din dealurile cu podgorii, se află ruinele unei vechi biserici (Cikói ótemplom), pe care doream să le văd.
Sub Regele Géza II (1142) Cavalerii Ioaniți s-au stabilit în zona Esztergom, unde au construit o mânăstire, cu biserică și spital în care îngrijeau bolnavii. În 40 de ani și-au extins activitatea, ajungând să dețină atât Széplak cât și Cikó, biserica mânăstirii din Széplaki fiind menționată într-un hrisov al papei Orbán (1187). Acestea le-au fost dăruite prin testament de regină (1280), fapt menționat într-o scrisoare a capelanului din Pécs (1296) în care apăreau moșiile „cruciaților Széplak” din județul Tolna și Zselici. După Războiul Austro-Turc (1526-1552 ) moșierii au hotărât să cultive terenurile aride, mlăștinoase, o parte ocupată de păduri. Pentru aceasta au adus coloniști germani care au dus o viață grea. Locuind în colibe săpate în pământ, în lipsuri și depunând muncă grea mulți dintre ei s-au îmbolnăvit și în 1742 au fost decimați de o epidemie de ciumă. Neavând o biserică proprie, populația zonei Tolna-Baranya-Somogy, numită popular „Schwäbische Türkei”, s-a deplasat la Biserica Maria Széplak (Máriaszéplaki templom), dedicată Adormirii Maicii Domnului, devenită loc de pelerinaj în secolele XVIII-XX.
Săpăturile efectuate de Békéfi în perioada 1890-1893 au descoperit că biserica, în stil romanic, datată din secolul XIII, avea 3 nave și două turnuri pătrate. A fost construită din cărămidă, cu fundația din piatră, prezentând coloane sculptate și o cornișă decorată cu elemente din cărămidă. A fost distrusă parțial de otomani, în timp s-a ruinat, până azi supraviețuind sanctuarul, cu rămășițele unei fresce și arcul de triumf, ambele refăcte și transformate în capelă, în care se oficiază anual, în luna septembrie, slujbele Sf. Maria. În apropiere se află ruina unui turn din piatră și vechea capelă a morților, dărăpănată.
În timpul pelerinajelor pe pereții exteriori au fost postate plăci prin care credincioșii își exprimau recunoștința, cârjele celor vindecați și în biserică s-au adunat sute de cărți de rugăciuni, azi toate dispărute.
La cca. 7 kilometri est se află orașul Bonyhád, în care am oprit pentru a servi o cafea. A fost înființat în secolul XV, dar săpăturile arheologice au descoperit că a fost locuit încă din perioada celtică. În secolul XIV exista și o biserică, din care s-au găsit urmele fundațiilor și o bucată din clopotul de bronz, probabil distrusă de otomani, o dată cu mare parte a localității (sec. XVI). În timp satul s-a refăcut, în secolul XVIII fiind locuit de maghiari, sârbi (rasieni), germani, evrei, secui, aparținând religiilor diferite, s-a dezvoltat și a primit statutul de târg (1782), an în care a fost construită Biserica Romano-Catolică „Neprihănita Zămislire” (Bonyhádi Római Katolikus Templom), azi situată în centrul orașului.
În apropierea ei în 1796 doctorul Walter József a ridicat statuia Sf. Treime (Szentháromság szobor), monument în stil baroc, având pe piedestal statuile Sf. Petru, Sf. Ioan, Sf. Sebastian, Sf. Florian, o coloană pe care se află statuia Sf. Ioan Botezătorul ținând în brațe copilul Isus, deasupra lui statuia Fecioarei Maria, ambii înconjurați de îngeri și superior Sf. Treime. Monumentul a fost refăcut și restaurat în 1934. În clădirea din dreapta statuii, Casa Nunkovits-Honig, azi funcționează Muzeul Văii (Völgységi Múzeum).
În secolul XIX a revenit la statutul de sat, păstrat până în 1977, când a fost declarat oraș și din 2013 centru al districtului Bonyhád.
Una din casele reprezentative ale orașului este Castelul Perczel (Perczel kastély), construit de fostul judecător, magistrat șef al districtului, Béla Perczel, care căsătorindu-se și primind o zestre mare a demisionat, a cumpărat moșia Tabon, pe care a condus-o timp de 5 ani, apoi s-a mutat la Bonyhád, locul său de naștere, unde a fondat o Fabrică de email și, ca reședință, a construit castelul, în stil neoclasic (1908). Postbelic a fost naționalizat și amenajat pentru Centrul Cultural Județean, Școala de Muzică și Biblioteca Județeană (1968). În timp conacul a fost restaurat și parcul înconjurător reamenajat. Azi găzduiește Biblioteca Orășenească și 5 expoziții permanente.
Tot spre est, după 70 kilometri am ajuns în orașul Kaposvár, reședința județului Somogy și a districtului Kaposvár, situat pe malurile râului Kapos. Zona a fost locuită din timpuri străvechi dar localitatea a fost prima dată atestată documentar din 1009, în scrisorea Sfântului Rege Ștefan, prin care delimita granițele Episcopiei de Pécs, în cadrul căreia din 1061 Kaposvár a devenit centru ecleziastic, azi sediul Episcopiei. În secolul XIII a fost construit un castel, fortăreață importantă în timpul atacurilor otomane.
Am parcat pe una din străzile laterale de pietonala orașului, urmând să fac o scurtă tură prin centrul lui istoric, printre clădirile construite în secolele XIX-XX, vizând câteva obiective.
Azi, situat pe colțul dintre 2 străzi, se află Hotelul Dorrotya, numit după un poem comic, scris de Mihály Csokonai Vitéz. Clădirea în stil Art Nouveau a fost construită în perioada 1910-1911, pentru a găzdui Hotelul Turul, în cadrul căruia funcționau o cafenea, aprovizionată cu numeroase ziare interne și internaționale, o sală de biliard și în pivniță un restaurant, devenite rapid locuri de întâlnire pentru aristocrații și burghezia orașului. Pe fațadă a fost postat un drapel cu prima stemă a maghiarilor, de la înființarea regatului. Postbelic, numit Hotelul Beke, începând cu anul 1960 a găzduit numeroase baluri, în sala oglinzilor, care avea o capacitate de 400 de locuri. Deși reparat de numeroase ori, treptat s-a deteriorat, o restaurare majoră având loc abia în perioada 2011-2012.
De acolo, pe lângă Biroul Guvernului Județean Somogy (Somogy Megyei Kormányhivatal), m-am îndreptat spre Palatul Poștelor.
Primul oficiu poștal regal a fost deschis într-o cameră din casa directorului poștal József Hőnig (1850), deservit de o trăsură care venea săptămânal de la Pesta. În 1888 a fost dotat cu telegraf, în 1901 s-a inaugurat prima centrală telefonică și 2 ani mai târziu și-a mutat sediul în clădirea Primăriei, nou construită. Spațiul fiind prea mic, în perioada 1921-1926 s-a construit Palatul Poștelor (Postapalota), în stil eclectic, în care s-a mutat oficiul poștal, telegraful și în cele 2 etaje s-au amenajat locuințe. Deasupra intrării principale a fost postată o placă ce-l prezintă pe inventatorului centralei telefonice Tivadar Puskás (1844-1893). În decursul timpului a fost modernizat astfel în 1955 s-a inaugurat o centrală telefonică automată și în 1969 un telex.
În apropiere, într-o clădire modernă, cu suprafețe neregulate, din beton și sticlă, care nu se prea potrivește între clădirile de epocă, se află Centrul Cultural Árpád Egyud (Árpád EgyudMűvelődési Központ), numit după un renumit etnograf.
Primul centru, Stația Tehnică Pionieri din Kaposvár, înființat în 1955, cu sediul în clădirea fostului Cazinou Național, a devenit Casa Tineretului și Pionierilor György Kilián, numită după parașutistul comunist din Moscova care luptând împotriva germanilor, deasupra Poloniei a fost dat dispărut (1943). În 1980 s-a mutat în actualul sediu, având o sală de teatru cu cca. 1.000 de locuri, din 1990 devenind și sediul televiziunii locale Kapos TV. În anii 2010-2011 clădirea a fost refăcută și a primit actualul nume. În ea azi sunt amenajate și săli cu expoziții de artă.
Dorind să ajung la strada principală a orașului vechi, am ocolit clădirea și am traversat un parc, pe lângă statuia lui Nagy Imre (Nagy Imre szobor), fost prim-ministru în timpul Revoluției din 1956, născut în Kaposvár.
Printr-un gang cu magazine am ieșit în strada principală, din 1987 pietonală, în dreptul uneia dintre cele 30 de fântâni existente în oraș.
În spatele ei, pe colț, am văzut Casa Anker (Anker ház), o clădire în stil Art Nouveau, construită pe locul Tavernei Centrale (1913), în care mezaninul a devenit sediul Băncii de Economii a Comitatului Somogy, fondată în 1864, parterul a fost ocupat de magazine, etajele amenajate ca locuințe pentru oficialii județeni, la care se urca cu un ascensor electric. În 1989 i s-a adăugat mansarda. Banca a funcționat până în 1934, ulterior sediul fiind ocupat pe rând de diverse firme bancare, una fiind Anker Insurance Company, după care e numită azi casa. În 1973 în casă s-a inaugurat Galeria Somogy, în care au fost expuse picturile lui Rippl-Rónai, ulterior a funcționat Galeria Vaszary.
Înaintând spre piața centrală, am trecut pe lângă Muzeul Rippl Rónai (Rippl-Rónai Múzeum), care etalează fosta colecție a pictorului, născut în Kaposvár (1861-1927), ce cuprinde 1365 de piese, între care 976 picturi. Primul muzeu din oraș a fost deschis în 1936, în clădirea fostei Primării Județene, numit Muzeul Contelui Széchenyi István, etalând materialul arheologic, istoric, etnografic, colectat de Societatea Arheologică și Istorică a Județului Somogyvár, înființată în 1877, căruia i s-a adăugat în timp colecția pictorului Rippl, după care muzeul a fost numit începând cu anul 1951. În timp colecția muzeală a crescut, ajungând la peste 500.000 de piese. La sfârșitul anului 2011 administrația județeană a ocupat iar fosta primărie și o parte a muzeului s-a mutat în actuala locație.
Vis a vis de muzeu se află Farmacia Leul de Aur, fondată de József Pyrker (1781), cu ajutorul comitatului și a familiei Esterházy, care a funcționat într-o clădire în stil baroc (1774), modificată în secolul XIX în stil romantic și în 1985 restaurată în forma originală, când deasupra porții s-a plasat statuia Leul de Aur. Lângă ea se află statuia József RipplRónai (József RipplRónai szobor), pictorul fiind prezentat într-o trăsură cu 2 roți, trasă de măgari,Tatar și Frici, cu care se deplasa de la Villa Rome în oraș. A fost inaugurată în 2009, o dată cu deschiderea Festivalului Stării de Spirit a Orașului Pictorilor.
O altă statuie din bronz, prezentând clovnul Bbohoco, a fost inaugurată în Europa Park (2008), o piață amenajată în 2000, mărginită de platani uriași, cu rondouri de flori, ornată cu sculpturi, etc., în care se află și o fântână arteziană (Európa parki szökőkút).
Admirând clădirile vechi, după câteva minute în față mi s-a deschis larga piață centrală a orașului vechi.
Piața Kossuth (Kossuth tér) a fost amenajată la sfârșitul secolului XIX- începutul secolului XX, înconjurată de clădirile în stil eclectic, sau Art Nouveau, cu o fântână centrală (1911), înconjurată de flori.
A fost numită după Lajos Kossuth, revoluționarul maghiar, Guvernator al Ungariei în timpul Revoluției de la 1848, în 1889 declarat cetățean de onoare al orașului. Piața a fost renovată în anul 2003, când s-au postat candelabre, bănci, etc. Pe latura de nord a pieței se află Catedrala Romano-Catolică „Adormirea Maicii Domnului” (Római Katolikus Székesegyház „Szűz Mária Mennybemenetele”). Pe acel loc a existat o biserică (1702) care, ruinată, a fost demolată și înlocuită cu una din piatră, în stil baroc, Biserica Sf. Treimi (1748), hram schimbat în 1790 în Adormirea Maicii Domnului. Numărul populației crescând, a devenit prea mică. Demolată, a fost construită actuala biserică, în stil neoromanic (1885-1886), perioadă în care slujbele s-au oficiat în capela mânăstirii adiacente. După ce Papa Ioan Paul II a fondat Episcopia Kaposvár, Biserica Parohială a fost înălțată la rangul de Catedrală (1993).
Clădirea este accesată pe o scară largă. Pe fațada principală, deasupra portalului cu arcadă boltită, într-o nișă, prevăzută cu balustradă, se află o frescă prezentând Adormirea Maicii Domnului. Superior fațada se termină cu un fronton triunghiular, postat în fața turnului-clopotniță central, de 63 metri înălțime, în care inițial au existat 4 clopote, rechiziționate în Al Doilea Război Mondial, ulterior postate altele. Lateral de turn s-au creat 2 turnuri mai scunde, cu intrări secundare.
Fațadele laterale au fost prevăzute cu contraforți, superior cu turnulețe. Pe cea din dreapta, porțiunea centrală, mai înaltă, prezintă o nișă cu 2 vitralii, deasupra lor o fereastră rozetă.
Inferior se află Fântâna Regelui Sf. Ștefan (Szent István Király kút), creată în 1938, an declarat memorial, când se aniversau 900 de ani de la moartea regelui fondator al Ungariei și restaurată în 1989.
Interiorul prezintă o navă centrală și două laterale, despărțite prin arcade, susținute de stâlpi decorați cu pilaștri și pictați cu motive vegetale. La capătul naosului se află sanctuarul, pentagonal, prevăzut cu vitralii reprezentând sfinți, în care se află altarul principal. deasupra ușii principale se află o pictură ce-i prezintă pe preotul paroh local, primarul și locuitorii orașului oferind biserica lui Cristos și Maicii Domnului (1937).
Biserica a fost prevăzută cu o orgă, înlocuită în 1958. În perioada 2020-2021 a suferit modificări, când sacristia și etajul au fost refăcute, picturile și vitraliile restaurate, iluminatul electric, introdus în 1900, a fost modernizat, etc.
În piață sunt postate statuile Kossuth Lajos și Sf. Ioan Nepomuk (sec. XVIII). În stânga Catedralei se află statuia Sf. Maria (Szent Mária szobor), înfățișând-o pe Fecioara Maria, deasupra norilor, ținând Pruncul Isus în brațul stâng. A fost realizată în 1770 pentru a orna curtea Castelului Festetics din Toponár, de unde a fost adusă în 1974.
În aceeași zonă, la aniversarea a 100 de ani de la Tratatul de la Trianon (1920) și a morții Episcopului Romano-Catolic al Diecezei de Alba Iulia (1938-1980), în 1949 ridicat la rangul de Arhiepiscop de către Papa Pius XII și din același an până în 1955 arestat și persecutat de autoritățile române, în 2020 a fost inaugurată statuia Márton Áron (Márton Áron szobor), statuie din bronz a episcopului care cu o mână arată o cruce din calcar inscripționată cu datele sale memoriale.
În vecinătatea ei se află un complex de clădiri în care din 2003 își au sediul Oficiul Parohial al Catedralei, Palatul Episcopal și Gimnaziul Romano-Catolic Sf. Fecioară Maria (Nagyboldogasszony Római Katolikus Gimnázium) cu Școala de Artă, o fostă mânăstire (1872-1873) în care a funcționat o școală de fete, cu internat. Postbelic naționalizată, a devenit sediul Institutului pentru Protecția Copiilor și Tineretului, din 1963 a Școlii Tehnice Militară și în anii 1970 a Cabinetului județean pentru formarea profesorilor. În 1989 a fost retrocedată Liceului Romano-Catolic și după ce s-a format Episcopia Kaposvár, aripa nordică a devenit sediul episcopal (1995).
Pe o latură a Pieței Kossuth, la capătul străzii pietonale, se află Primăria Kaposvár (Kaposvári Városháza), o clădire în stil neo-renascentist, construită în perioada 1902-1904, pe locul fostului Restaurant Mielul, ca nou sediu, cea veche devenind prea mică pentru numărul populației în creștere. Până în 1926 a găzduit și oficiul poștal, ulterior mutat în palatul nou construit. Clădirii cu 3 etaje i s-a adăugat în 1996 aripa sudică cu 5 etaje. Central prezintă un turn de 40 metri înălțime. Fațada ce privește spre piață prezintă poarta de intrare, deasupra ei un balcon cu balustradă, susținut de 2 coloane, mai sus un balcon mai mic, cu balustrada din fier forjat, din care accesul în interior se face printr-o ușă cu 2 ferestre. Fațada se termină superior cu un timpan triunghiular, în care e postat un ceas. În 1960 garguii care ornau țevile de scurgere au fost înlocuiți cu unii noi. Din 2002 în turn au fost postate 8 clopote acționate electronic, care redau o melodie la fiecare oră fixă.
Am părăsit Piața Kossuth și am parcurs o stradă laterală, central pietonală, amenajată cu fântâni decorative, în timpul transformărilor efectuate în zonă (2008-2010).
Pe laterala ei se află Palatul Culturii Curcubeu (Kaposvári Szivárvány Kultúrpalota), o clădire construită în perioada 1927-1928, în stil Art Nouveau și Art Deco, cu fațada principală prezentând ferestre și uși de intrare, separate prin pilaștri, intrarea principală acoperită de o arcadă mare, boltită, decorată cu elemente egiptene, deasupra ei o terasă, mărginită de 6 coloane, care susțin frontonul triunghiular, pentru Teatrul de Film, un cinematograf care a funcționat până în 2001, postbelic numit Steaua Roșie și din 1991 Cinematograful Curcubeu.
În 2009 clădirea a fost declarată monument național, un an mai târziu renovată și amenajată cu săli pentru spectacole, conferințe, evenimente culturale, devenind Palatul Culturii Curcubeu, în care din 2012 funcționează și Rainbow Film Club.
În timpul renovării în fața clădirii a fost creată o bancă din calcar, pe care s-a postat statuia Florentin (Florentin szobor), o femeie din bronz, aranjându-și pălăria, de obicei înconjurată de spectatori, până la momentul intrării.
Deși aș mai fi explorat și alte zone, timpul îmi era limitat, până la Maribor, punctul final al zilei, mai având de rulat peste 200 de kilometri. M-am întors în piața Kossuth și am urmat din nou pietonala, îndreptându-mă spre mașină.
Mai aveam un obiectiv pe care nu puteam să-l ratez, Teatrul Csiki Gergely (Csiky Gergely Színház), construit în 1911 în fosta Piață de Grâu, azi Piața Rákóczi, numit Teatrul Național, ulterior primind numele actual, după dramaturgul, traducător și membru corespondent al Academiei Maghiare de Științe (1842-1891). Clădirea în stil Art Nouveau, cu turnulețe, balcoane, cornișe și ferestre decorate, găzduia 860 de persoane. Pentru susținerea acoperișului s-a creat o punte largă de beton armat, prima de acest gen folosită în țară. În 1950 teatrul a fost extins, în perioada 1980-1988 renovat, când spectacolele au continuat să se desfășoare în Casa Latinka, azi Centrul Antal Németh pentru Artă și Cultură Teatrală.
Între anii 2017-2019 a fost extins, renovat, exteriorul zugrăvit în culoarea originală, cărămizie și echipat cu tehnologie nouă.
În fața teatrului se află prima fântână creată în oraș (1913).
În jurul lui este amenajat un parc, în care am văzut Monumentul dedicat Eroilor regimentului de infanterie 44 și Maiestății Sale Arhiducele Albrecht, Prinț Imperial de Austria, Prinț Regal al Ungariei și Boemiei, Duce de Teschen (A 44. gyalogezred és őfelsége Albrecht főherceg emlékműve), pentru vitejia din timpul luptelor (datat 24 aprilie 1915, la sediul Comandamentului Armatei).
În aceeași zonă se află și Gara Kaposvár (Kaposvár vasútállomása). O dată cu deschiderea secțiunii de cale ferată Zákány- Kaposfüred, care trecea la periferia orașului, s-a construit o mică casă, ca stație în Kaposvár (1872), înlocuită ulterior cu o clădire mai mare (1894), acea secțiune a actualei gări, împreună cu turnurile de control 1 și 2, azi fiind incluse pe lista monumentelor naționale. Izbucnind Al Doilea Război Mondial, lângă gară s-a construit un adăpost antiaerian, demolat în 2018. În timpul războiului gara a fost puternic bombardată, ulterior refăcută, în 1990 electrificată și în perioada 2015-2017 renovată.
Localitatea Szabadkígyós (Șarpele Liber) este situată în vestul Ungariei, încadrată în districtul Békéscsaba, județul Békés. A fost prima dată atestată documentar din 1398, cu numele Kégyós (Șarpele). În atacurile turcești satul a fost pustiit, apoi teritoriul a fost preluat de baronul austriac Haruckern (1664-1742), care l-a colonizat cu maghiari, slovaci și germani. La sfârșitul secolului XVIII împreună cu teritoriile înconjurătoare a intrat în posesia Șambelanului imperial și regal, Comitele Aradului, Contele Wenckheim József (1733-1803), care a creat o mare fermă de cai. Moștenindu-le, fiul său cel mare, Contele József Antal Wenckheim (1780-1852), a construit un mare conac, de unde putea gestiona mai ușor ferma și familia s-a mutat acolo.
Apoi, pe un deal amenajat artificial, a ridicat o Biserică în stil neoclasic (1844), devenită ulterior Capela „Sf. Ana” și cripta familiei Wenckheim.
Contele a avut un singur moștenitor, Krisztina, provenit din a treia căsătorie. La nici 8 ani Krisztinei i-a revenit onoarea să-i găzduiască pe Regele Franz Joseph și Regina Elisabeta care, în timpul călătoriei prin Ungaria, au trecut pe acolo, în cinstea cărora familia Wenckheim a ridicat un arc de triumf (1857).
În 1872 Krisztina s-a căsătorit cu vărul său Frigyes Wenckheim, avocat maghiar, moșier, politician al partidului național.
Dorind să trăiască în Gyula, au încercat să răscumpere de la familia Almásy fostul castel Wenckheim dar, prețul fiind prea mare, au renunțat și s-au decis ca pe locul fostului conac din Szabadkígyós să construiască un castel, înconjurat de un parc (1875-1879).
Azi Castelul Wenckheim, unul dintre cele mai bine conservate castele din Marea Câmpie de Sud, poate fi vizitat, plătindu-se un preț modic. Îndreptându-mă spre castel, am traversat o porțiune din fostul parc, din 1954 devenit rezervație naturală și din 1997 Parcul Național Körös-Maros, întins pe 23 hectare. Am ajuns în grădina franceză, decorată cu arbuști de tisa și buxus, având central un bazin cu apă și o mică arteziană, alimentată inițial din Izvorul Sigismund, numit și „Șarpe”, forat în 1894, azi funcționând artificial, grădină situată în fața castelului.
Clădirea principală a fost creată în stil neo-renascentist și eclectic, de formă dreptunghiulară, cu parter și etaj, pe o terasă mai înaltă decât grădina, de acolo fiind accesată pe un șir de scări.
La cererea proprietarilor, castelul trebuia să aibă 365 de ferestre, numărul zilelor, 52 de camerelor, numărul săptămânilor și 4 secțiuni ale clădirii, prevăzute cu uși de intrare, numărul anotimpurilor dintr-un an.
Din loc în loc fațadele prezintă secțiuni care, având un fronton supraînălțat, par a fi clădiri separate. Pe fațada dinspre parc a fost încadrat un turn cilindric înalt și spre lateral, la parter, s-a creat o terasă, mărginită de coloane cu arcade, accesată printr-un șir de trepte, deasupra căreia, un spațiu deschis, a fost mărginit cu un parapet din piatră.
Înconjurând latura de est, se ajunge la fosta Capelă, lipită de turnul foarte înalt, de cca. 40 metri.
Lângă turn azi se află intrarea pentru vizitatori, probabil pe vremuri folosită de personal, acea parte a clădirii fiind legată printr-o loggie de o clădire anexă, cu două etaje, în care la parter se afla bucătăria, la etaj călcătoria și camerele servitorilor, accesul între clădiri putând fi făcut atât la parter cât și la etaj.
Plătind biletul de intrare, am pășit în prima încăpere de la parter, Biblioteca, o sală cu tavanul din lemn, în motive geometrice și pereții acoperiți de mobilierul original, în care numeroasele cărți vechi parcă așteptau cititorii.
În Marele Salon, de lângă bibliotecă, erau primiți invitații, se desfășurau serate, evenimente familiale, diverse întruniri politice, etc.
Camerele de la parter erau împărțite pe două rânduri paralele, cele spre sud, luminoase, amenajate pentru femei și partea întunecată, dinspre nord, pentru bărbați. Salonul Contesei, situat la baza turnului cilindric, spre parc, era folosit doar de femei. Acolo dezbătea diverse probleme Asociația Femeilor, cum ar fi educația copiilor, administrarea casei, etc.
Dacă în majoritatea castelelor dormitoarele erau create la etaj, în acest castel Dormitorul Contesei a fost creat la parter, completat cu baie, vestiar, budoar, din care nici măcar o fotografie nu s-a păstrat până azi, cel etalat fiind creat ulterior după modelul celor din a doua jumătate a sec XIX.
Baia era alimentată cu apă adunată într-un rezervor din turnul castelului și trasferată prin conductele din pereți. După folosire era scursă într-un bazin din subsol și de acolo, printr-un sistem de drenaj, dusă în partea de nord a castelului.
De fapt parterul conținea săli pentru vizitatori, intercalate de camere private, saloane, birouri, etc.
După ce am vizitat parterul, etajul fiind inaccesibil turiștilor, am coborât în subsol.
De acolo începea scara în spirală, pe care am urcat-o până pe platforma turnului castelului.
De la acea înălțime am putut observa aproape toată proprietatea- o parte din parcul înconjurător, grădinile franceză și engleză de lângă castel. De asemenea am studiat acoperișul castelului, neuniform, cu coșurile create pentru sobele și șemineurile interioare.
După Contesa Krisztina proprietatea a fost moștenită pe rând de 4 conți și castelul locuit până în 1944. Postbelic naționalizată, castelul cu anexele și clădirile fostei ferme de cai au fost amenajate pentru Institutul de Formare Profesională în Agricultură și Industrie Alimentară (1945-2011).
Ulterior la castel s-au desfășurat diverse activități culturale, la Jocurile Castelului din 2013 fiind prezent și urmașul familiei aristocrate Krisztián Tasziló Wenckheim. După restaurarea și renovarea făcute în cadrul Programului Național al Castelului, în anul 2022 a fost deschis pentru vizitare.
Orașul Kondoros, din sud-estul Ungariei, este situat în districtul Sarvasz, județul Békés, la cca. 4 kilometri de Castelul Batthyány-Geist. A devenit sat independent în 1875.
În secolul XVIII se afla la întretăierea a opt drumuri.
În 1740 a fost construit Hanul Csárda (Csárda Fogadó), un complex format dintr-o clădire pentru cazare și servit masa, un hambar și un grajd. În principal era locul de întâlnire a haiducilor.
În secolul XX, ajuns aproape o ruină, a fost recondiționat (1985), apoi amenajat și din 2005 deschis cu Muzeul Csárda și un restaurant.
Pentru a monitoriza haiducii și activitățile desfășurate la castel, loc de vânătoare, dar și de întâlniri politice, vis a vis de han a fost construită o cazarmă militară (sec. XIX), în care azi funcționează Primăria Kondoros (Kondorosi Városháza), situată în centrul orașului.
În fața ei se află Monumentul Eroilor (Hősök Emlékműve), un husar, în ținută militară, cu arma în mână. A fost ridicat pentru cinstirea eroilor din Primul Război Mondial, ale căror nume au fost inscripționate pe piedestal. În 1993, lateral de statuie, s-au postat plăci, cu numele celor decedați în Al Doilea Război Mondial.
Pentru a vedea cele două biserici din oraș, am urmat strada centrală.
Am trecut pe lângă un alt monument, postat în 2010, amintind de Asociația de vânătoare Alfoldi (Alföldi Vadásztársulat), înființată în 1850, pe o placă fiind scrise numele celor 56 de ctitori.
Biserica Romano-Catolică Fecioara Fructului (A Gyümölcsszűz Római Katolikus Templom) a fost construită inițial cu un turn de lemn (1884) și din 1894 a devenit Biserică Parohială. Ulterior a fost refăcută în stil romantic târziu, forma actuală, când i s-a ridicat un turn din piatră și interiorul a fost ornat cu sculpturi, realizate în a doua jumătate a secolului XVII, aduse dintr-o biserică de la Budapesta. În 1938, la 900 de ani de la moartea Sf. Ștefan, interiorul a fost pictat în frescă și în 1942 pe turn au fost postate sfera și crucea. Biserica a fost renovată în 1960 și 1998.
Biserica Evanghelică Lutherană (Evangélikus Lutheránus Templom) a fost construită cu aportul și donațiile comunității (1904). Se spune că au fost folosite un milion de cărămizi, fabricate în ferma parohiei. Clădirii, în stil neo-baroc, i s-a ridicat un turn, înalt de 50 metri, dotat cu patru clopote. În timp a suferit numeroase reparații, ultima în perioada 2001-2004.
Pe una dintre clădirile din centru am văzut o placă, postată în cinstea lui András Balczó (1938-), atlet de petatlon maghiar, de trei ori campion olimpic, distins cu titlul de Atletul Națiunii.
După 18 kilometri spre sud am ajuns în orașul Csorvás. A fost prima dată atestat documentar din 1217 dar săpăturile arheologice au descoperit ruinele unei biserici din perioada Dinastiei Árpád (896-1301).
În 1859 în satul Csorvás locuiau 57 de evangheliști. Numărul lor crescând (534), s-a creat comunitatea, care a construit o casă de rugăciune și o școală. Li s-au alăturat slovaci evanghelici, care în 1880 au devenit majoritari.
Comunitatea depășind 1.000 de persoane, în 1901 a fost construită Biserica Evanghelică Lutherană (Evangélikus Lutheránus Templom), ulterior devenită Biserică Parohială.
Lângă ea catolicii, care reprezentau 50% din populație, au ridicat propria biserică (1866-1868). În 1900 Biserica Romano-Catolică Sf. Tereza (Szent Teréza Római Katolikus Templom) a fost refăcută și doi ani mai târziu a devenit Biserică Parohială.
Comunitatea catolică avea o școală (1863) care, sub conducerea „Asistentelor Școlii Săracilor Numiți după Maica Domnului”, a funcționat până în 1948.
15% din populația satului era refomată. Încă din 1859 aveau o școală, care a funcționat până în 1907, și din 1861 propriul pastor. Biserica Reformată (Református Templom) a fost construită abia după Primul Război Mondial (1928).
În parcul din centrul orașului, comemorând localnicii decedați în cele Două Războaie Mondiale, au fost postate două monumente, situate lateral de o fântână centrală.
Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial (Az első világháború hőseinek emlékműve)
Monumentul Eroilor din Al Doilea Război Mondial (A második világháború hőseinek emlékműve)
În 2011 în parc a fost postat Memorialul Orașului Csorvás (Csorvás Varos Emlékmű), amintind de cele 91 de familii aduse din Budapesta la Csorvás și integrate rapid de localnici (1951).
Fiind într-o excursie prin Ungaria, după ce am vizitat orașul Orosháza, m-am îndreptat spre nord, unde doream să văd două vechi castele. După 13 kilometri am intrat în satul Nagyszénás, atestat prima dată documentar din 1403, când aparținea Castelului Gyula și a fost donat de Regele Sigismund de Luxemburg familiei Maróti. Tradiția orală povestește că o așezare a existat acolo încă din secolul XI.
După ce János Maróti a murit satul, numit atunci Szénás, a fost deținut pe rând de alți proprietari, la sfârșitul secolului XV ajungând în posesia lui George de Brandenburg. Până la mijlocul secolului XVI numărul populației a crescut și satul a devenit cel mai important din regiune. A urmat invazia otomană, urmată de Războiul de 15 ani, între turci și habsburgi, cărora li s-au adăugat și atacurile tătarilor, în care majoritatea luptelor s-au desfășurat pe teritoriul Ungariei, perioadă în care satul s-a depopulat, rămânând un teren pustiu până la începutul secolului XX.
Lacul pescărieNagyszénás
În 1818 teritoriul a intrat în posesia Contelui Nagy-Károlyi, care a înființat ferma Mihálytelki, unde a adus zilieri, formându-se o așezare, în care familia contelui și-a ridicat un castel. În apropiere s-au așezat câteva familii, creându-se satul Kisszénás (1850). Ulterior cele două sate s-au unit și au format actualul sat, numit atunci Nagykurtics.
Majoritatea populației, inclusiv contele, erau catolici. La cererea localnicilor acesta a construit lângă castel o capelă (1889), care a funcționat până în 1942, când moșia a fost preluată de stat și capela demolată. În timp ce catolicii țineau slujbele în capelă, în 1900 evanghelicii au construit Biserica Evanghelică Lutherană (Evangélikus Lutheránus Templom).
Catolicii au dorit să-și ridice și ei propria biserică, dar a izbucnit Primul Război Mondial (1914-1918).
Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial (Az első világháború hőseinek emlékműve)
Abia în 1926 au reușit să construiască actuala Biserică Romano-Catolică Maica Domnului (Nagyboldogasszony Római Katolikus Templom).
Localnicii au participat și la Al Doilea Război Mondial, în care mulți dintre ei au murit. În amintirea lor, în sat s-a postat Monumentul Eroilor din Al Doilea Război Mondial (A második világháború hőseinek emlékműve).
Postbelic, în timpul săpăturilor efectuate pentru extragerea petrolului (1954), s-au descoperit surse de apă termală și s-a construit un centru balnear. După ce a fost modernizat, în 2015 Nagyszénási Parkfürdő a fost redeschis.
La 10 kilometri nord-est de Nagyszénás se află fostul Castel Geist-Reckmann (Geist-Reckmann kastély). În 1871 moșia Kiscsákó a intrat în posesia familiei Geist. În perioada 1894-1895 Gáspár Geist a construit un castel de vânătoare, o clădire cu un etaj, cu o aripă laterală, în stil eclectic, cu influențe neogotice. În mijlocul fațadei principale a fost creat un turn cu două etaje. Sub cornișă, împrejurul clădirii, au fost create cca. 150 de graffiti, colorate în roșu și auriu, prezentând diverse scene de vânătoare.
La nord de el a fost construită Capela Catolică Sf.Iosif (Szent József katolikus kápolna), cu o clopotniță lateral de ea, sfințită în 1939. În 1944 familia a părăsit proprietatea. Ulterior castelul a fost ocupat de trupele sovietice, care l-au vandalizat.
După naționalizare, în castel a funcționat o școală (1946-1973), birouri, apoi a fost părăsit. În 1990 investitorul german Karl-Heinz Reckmann l-a cumpărat și a început să-l renoveze, lucrări neterminate la moartea sa. În 2013 a fost cumpărat de Miklós Varga, care a continuat renovarea, dar la un moment dat l-a părăsit. Azi, tot în proprietate privată, nu poate fi vizitat.
La nici 6 kilometri nord-est de Castelul Geist-Reckmann se află ruinele fostului Castel Batthyány-Geist (Batthyány-Geistkastély), construit de Contele László Batthyány (1844) ca și cabană de vânătoare.
Lider al mișcării reformatoare, în 1848 Batthyány a devenit șeful noului guvern, apoi a participat la formarea armatei revoluționare maghiară, ca ministru de război. În timpul Revoluției Maghiare (1848-1849), tratativele sale cu Împăratul Austriei eșuând, a demisionat. În acea perioadă Batthyány și Baronul Béla Wenckheim au înființat prima societate de vânătoare maghiară, Societatea de vânătoare Alföldi, cu sediul la castel, probabil ca acoperire a întrunirilor politice ce se desfășurau acolo. După ce revoluția a fost înăbușită, contele a fost capturat și executat.
În 1858 Gáspár Geist a cumpărat moșia Csákó și în perioada 1864-1865 a transformat cabana de vânătoare într-un castel, o clădire în forma literei „H”, cu două etaje, în stil romantic, pe care l-a înconjurat cu un parc, întins pe 25 de hectare.
Pe o aripă, la etaj, s-a creat o logie, mărginită la exterior de un șir de arcade, sprijinite de coloane din fontă.
Frontonul celeilalte aripi a fost susținut de coloane elvețiene din lemn.
Clădirile fostei ferme au fost refăcute pe post de anexe.
La vest de castel a construit o capelă în stil renascentist. Deasupra ușii de intrare a fost creat un timpan triunghiular, spirijinit lateral de câte o coloană. La colțuri acoperișului a fost decorat cu sculpturi din piatră și central s-a ridicat o cupolă, pe care s-a postat o cruce. Sub clădire s-a creat cripta familiei.
Izbucnind Al Doilea Război Mondial, familia a părăsit castelul.
După naționalizare în el a funcționat o școală, apoi un centru agricol.
După 1990 a intrat în proprietate privată, dar nu a fost restaurat și în 1993 vândut orașului Kondoros.
După preluarea parcului (2015), acesta a fost amenajat cu alei și rondouri de flori. Din loc în loc au fost postate plăci inscripționate cu date istorice.
Acoperișul clădirilor a fost refăcut și până în 2020 capela restaurată.
Zi frumoasă de februarie. Cum nu ieșisem de mult, m-am hotărât să fac o excursie până în orașul Orosháza din Ungaria. De la Arad, prin vama Turnu-Battonya, aveam de rulat aproximativ 80 de kilometri. Am intrat în județul Békés unde, după 45 de kilometri, m-am oprit în orașul Mezőkovácsháza. Localitatea este atestată documentar din perioada avară (sec. VII-VIII). În secolul IX exista deja o comunitate religioasă. Invazia tătarilor a distrus așezarea. Ulterior s-a refăcut și în 1463Regele Hunyadi Mátyás a ridicat-o la rangul de târg. Apoi a fost ocupată de otomani. În retragerea lor, au jefuit și distrus localitățile, între care și Mezőkovácsháza. Zona a rămas pustie câteva secole. Fiind în proprietatea statului, terenul a fost închiriat.
La începutul secolului XIX în apropierea actualei localități s-au așezat familii de grădinari și au format localitatea Kovácsházi. În 1814, pentru a planta tutun, Bittó, chiriașul terenului, l-a colonizat cu maghiari și slovaci din nordul Ungariei. După câțiva ani cele două așezări s-au unit, sub numele Bittó-Kovácsházi, nume păstrat până la Războiul de Independență. Localitatea s-a dezvoltat mai ales după ce a fost finalizată linia de cale ferată Arad-Csanád (1883), care avea stație la marginea ei.
În perioada 1815-1898 coloniștii au construit Biserica Reformată Sf. Francisc (St. Francisc Református Templom). În Al Doilea Război Mondial turnul bisericii a fost distrus și acoperișul și zidurile deteriorate (1938). Apoi au sosit trupele rusești care au jefuit-o. Postbelic biserica a fost refăcută. În turn, pe lângă clopotul mare care s-a păstrat intact, au fost postate încă două clopote. La împlinirea a 100 de ani de la construcție biserica a fost renovată și interiorul repictat (1999).
Dintre coloniști, catolicii și-au format propria parohie în 1833 și în 1879 au construit Biserica Romano-Catolică (Római-Katólikus Templom), în stil neogotic. Biserica a fost renovată în 1967 și 2005.
În Al Doilea Război Mondial mulți dintre localnici și-au pierdut viața. În amintirea lor, în parcul central a fost postat Monumentul Eroilor (Hősök Emlékműve).
După 10 kilometri nord am oprit în localitatea Kaszaper, pentru a vedea Muzeul de Istorie a Căilor Ferate (Vasúttörténeti Múzeum), situat pe marginea șoselei.
A fost amenajat în fosta clădire a gării, care a funcționat în perioada 1899-1972, ulterior folosită ca și coafor, cârciumă, spații de locuit. O perioadă a fost părăsită și treptat clădirea s-a deteriorat. Renovată, azi o parte funcționează ca muzeu, cu o expoziție feroviară.
La exterior, pe ziduri s-au postat poze, prezentând activitatea și angajații feroviari din trecut.
Lângă clădire se pot vedea câteva vagoane și o locomotivă veche.
Ultima oprire, înainte să ajung la Orosháza, a fost în comuna Kardoskút, unde am văzut Biserica Evanghelică Lutherană (Evangélikus Lutheránus Templom), construită în perioada 1937-1938, când numărul celor din parohia lutherană, înființată în 1888, a crescut.
Lângă biserică se află Monumentul Eroilor din Al Doilea Război Mondial (A második világháború hőseinek emlékműve), pe care sunt postate două tăblițe inscripționate cu numele celor 58 de decedați în război.
Încă 10 kilometri spre nord și am ajuns în orașul Orosháza, situat partea de vest a județului Békés, renumit pentru Complexul balnear Orosháza-Gyopárosfürdő.
Am oprit la Muzeul Teritorial Nagy Gyula(Nagy GyulaTerületi Múzeum) care, din păcate, era închis. Primul muzeu din oraș a fost deschis în 1927, cu colecția profesorului Balázs Juhász, folosită de unul dintre elevii săi, Nagy Gyula, pentru înființarea Muzeului Orașului (1944-1950). Naționalizat, a fost numit după liderul socialismului maghiar János Szántó Kovács și din 2001 numele schimbat în cel actual. Muzeul are o secțiune despre istoria orașului, una de etnografie și folclor și alta cu Colecția literară județeană Békés. De el aparține administrativ și Casa Memorială József Darvas, scriitor și politician maghiar.
M-am îndreptat spre centrul orașului, unde am parcat lângă Biserica Evanghelică Lutherană (Evangélikus Lutheránus Templom), clădire în stil baroc târziu, construită în perioada 1777-1786, de familiile venite din Zomba și așezate în oraș . Inițial au fost ridicate clădirea din cărămidă și turnul de veghe, dotat cu un clopot vechi (1730), adus de noii locuitori. După Decretul de Toleranță a fost creată nava mijlocie (1786).
Devenind neîncăpătoare, în 1836 a fost extinsă cu o aripă sudică. Tot atunci a fost alipit tunul de clădirea bisericii. În spatele altarului principal a fost postat un tablou care prezintă Cina cea de Taină. Azi biserica are o capacitate de 2.500 de persoane. Pe patru plăci de marmură sunt comemorați cei 800 de lutherani decedați în Primul Război Mondial.
La 225 de ani de la înființarea bisericii, lângă biserică a fost postat un Monument Memorial (Gyaszos Emlek-Ko), amintind de cei 1406 de evanghelici, augustinieni și evrei sioniști care au fost înmormântați în cimitirul situat lateral de biserică.
Înaintând spre o altă biserică, situată în centrul orașului, am trecut pe lângă două statui. Statuia Sf. Ștefan (Szent István-szobor) a fost inaugurată în anul 2000. Bustul primului rege, întemeietorul Ungariei, este situat pe un soclu, la baza căruia au fost sculptate miniatura orașului și deasupra lui un soare luminându-l. Sub bust coloana se termină cu imaginile unei păsări și a unui leu, totemul Ungariei. Sfântul, încoronat, ține în mâna dreaptă sceptrul.
Statuia Kossuth Lajos (Kossuth Lajos szobor) a fost dezvelită în 1904 în Piața Szabópiac. După ce acolo s-a construit Biserica Catolică, statuia a fost mutată lângă fostul Hotel Alföld (1924). O dată cu amenajarea pieței centrale (2011-2013), hotelul a fost demolat. Statuia a fost recondiționată și plasată în actuala locație (2012), cu brațul îndreptat acuzator spre Arad (România), unde au fost jertfiți cei 13 Generali.
Biserica Romano-Catolică Sfânta Inimă lui Isus (Római Katolikus Egyház Jézus Szent Szíve) se află într-un perimetru din centrul orașului, situat la intersecția mai multor străzi.
Prima Biserică Catolică a fost construită de coloniști în 1782, o clădire mică fără turn, care la acea vreme aparținea de parohia Szarvas.
A fost înlocuită cu una mai mare (1832), apoi extinsă în forma actuală (începutul secolului XX), lucrări finanțate de Episcopul de Oradea, Miklós Széchenyi.
În 1968 interiorul a fost renovat și în 1972 exteriorul a fost tencuit. Biserica are o capacitate de 1.500 de persoane.
Episcopul Miklós Széchenyi a fost înmormântat în biserică (1923).
În apropierea bisercicii s-a construit Centrul Cultural Petőfi (Petőfi Művelődési Központ), inaugurat în anul 2002. Clădirea adăpostește teatrul orașului, o sală de concerte, sala Zomba și alte săli mai mici. În cadrul lui funcționează peste 20 de comunități creative, dintre care Galeria Municipală, cu lucrările pictorului István Boldizsár, născut în Orosháza, donate de artist orașului și ale altor pictori.
Parcă respectând că se află într-o zonă culturală, clădirea situată vis a vis era interesant decorată.
Lângă Centrul Cultural se întinde Parcul Árpád.
În 1927 acolo a fost postat Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial (Világháború Hőseinek emlékműve), format dintr-un soclu înalt de 3 metri, la baza căruia se află o stemă cu Sfânta Coroană deasupra, un steag înfășurat încrucișat pe două arme și la baza lui un pistol și o cască de oștean. Pe soclu se află cinci statui din bronz, de doi metri înălțime, un moșneag, reprezentând strămoșii și un soldat înarmat, de care se sprijină un rănit grav, lângă ei o văduvă cu un copil în brațe, privind rugătoare spre cer.
Pe una din laturile parcului am văzut Şcoala Primară Reformată, cu două limbi de predare (Református Két Tanítási Nyelvű Általános Iskola).
M-am întors spre Biserica Romano-Catolică, de unde am continuat plimbarea pe lângă Primăria Orosháza (Orosháza Polgármesteri Hivatal).
În zona amenajată în 2013 se află și Parcul Central (Központi Park).
În el este postat Parul de sticlă (Üveg Körtefa), structură cu 5 metri înălțime, efectuată din sticla produsă în fabrica orașului. Coloniștii aduși din Zomba de proprietarul terenului de atunci (1744) la sosire au găsit un par înalt, de care și-au legat caii, reprezentat azi în sticlă, devenit simbol al orașului.
Am ocolit parcul și m-am îndreptat spre Casa Artelor (Művészetek Háza), care funcționează în vechea Sinagogă (Zsinagóga). Primul evreu sosit în Orosháza (1771) a fost un negustor de cereale. Un secol mai târsiu în oraș s-au stabilit mai multe familii. În 1885 comunitatea având 205 membri., au construit Sinagoga (1890), în stil eclectic. În Al Doilea Război Mondial evreii au fost deportați inițial în lagărul de concentrare de la Békéscsaba, apoi la Debrețin (1945), de unde o parte au fost transferați la o fabrică de cărămidă din Viena și restul la Auscwitz. Postbelic comunitatea evreiască a fost reînființată cu 60 de familii, din care majoritatea au emigrat în 1956. Neavând cine să o îngrijească, Sinagoga a fost vândută orașului (1967). A mai funcționat până în 1981 când, existând doar 10 evrei, a fost închisă. La începutul anilor 1990, restaurată, a fost transformată în Sala Artelor, cu o sală de concerte și un centru de conferințe.
Spre mașină am făcut un mic ocol pentru a vedea Gimnaziul și Colegiul Tancsics Mihály (Tancsics Mihály Gimnázium és Kollégium), o clădire construită în perioada 1951-1955. Primul liceu, privat, din Orosháza a fost fondat de un profesor (1933). În 1937 a fuzionat cu liceul lutheran. După naționalizare (1948) a fost transformat în liceu de stat, numit Tancsics Mihály, care s-a mutat în clădirea nou construită. Clădirea a fost extinsă pentru un liceu profesional (1960) care a funcționat până în 2017. Numărul elevilor crescând, a fost construită o nouă aripă (2005-2007), când clădirea a fost renovată.
Cu auto m-am deplasat spre marginea localității, la Biserica Reformată (Református templom), clădire în stil neogotic, construită de mica comunitate reformată (1914-1917), înființată în 1859, care până atunci a avut doar o casă de rugăciuni. Fațada bisericii se prelungește cu un turn înalt de 36 metri, vizibil din depărtare.
În aceeași zonă se află un vechi turn de apă, transformat în Muzeul Fântânii (Szökőkút Múzeum), singurul de acest tip din țară, care prezintă diverse tipuri de fântâni, puțuri, dispozitive de transport și stocare a apei, etc.
Excursiile Monicăi 