Rășinari, Lacul de acumulare Gura Râului și Mânăstirea Orlat, jud. Sibiu

Publicat pe de
Răspunde

În ultima zi a unei excursii prin zona Brașov-Sibiu, înainte de a mă întoarce acasă, la Arad, de la Dumbrava Sibiului am rulat 8 kilometri spre sud-vest, până în comuna Rășinari, una dintre cele mai vechi localități din Mărginimea Sibiului, atestată documentar din 1204.  

În decursul timpului, pe lângă creșterea animalelor, ocupația de bază a localnicilor, s-au înființat breslele, localnicii ocupându-se cu prelucrarea lemnului, a lânii, cojocăritul, etc. Căruțele produse acolo au ajuns să fie vândute în lume, chiar până în Grecia. Actual în comună se desfășoară anual Festivalul Brânzei și Țuicii, când se pot degusta și cumpăra renumitele produse.

Muzeul Etnografic și Căminul Cultural Rășinari

În 1688 în sat exista o Biserică de lemn, vândută în secolul XVIII parohiei din Satu Nou (azi în județul Brașov). Pe locul ei Petru Pavel Aron, Episcopul Greco-Catolic de la Blaj, a construit actuala Biserică „Sf. Paraschiva” (1725-1758), în spatele căreia, o perioadă de timp, s-a desfășurat târgul săptămânal.

Un secol mai târziu, pe un deal din comună, localnicul Ion Bungarzan a finanțat ridicarea unei noi biserici, Biserica „Sf. Treime”, numită și Biserica din Copăcele (1801-1815). Din lipsa fondurilor, lucrările au stagnat, ulterior biserica fiind terminată prin contribuția credincioșilor din zonă.  

Clădirea, în stilul renașterii italiene târzii,cu capiteluri dorice,a fost prevăzută cu  un turn-clopotniță, situat deasupra tinzii, având un acoperiș ascuțit, în stil gotic. În interior s-au creat altarul și două abside laterale semirotunde.

Pereții interiori au fost decorați cu picturi reprezentând personaje și scene biblice.

Comuna este cunoscută pentru mai multe personalități care s-au născut sau decedat acolo. Una dintre ele a fost Andrei Șaguna (1808-1873), fostul Mitropolit Ortodox al Ardealului.

Îmbolnăvindu-se, s-a retras la Rășinari, unde după trei ani a decedat și a fost înmormântat simplu, asistat doar de duhovnicul său.  

Lângă Biserica „Sf. Treime”, Aron Românul a construit Mausoleul Mitropolitului Ortodox al Ardealului Andrei Saguna (1877-1878) , cu sicriul și un bust ale lacestuia.

În centrul comunei, pe malul râului Caselor, vis a vis de Biserica Mică, se află Casa Memorială Emil Cioran (1911-1995).

14

În ea s-a născut și copilărit filozoful și scriitorul român, simpatizant al mișcării legionare, care în anii 1940 a emigrat în Franța, la Paris, unde și-a petrecut viața și a decedat.

În apropiere, pe una din străduțele laterale, se află Casa Memorială Octavian Goga (1881-1938), în care s-a născut poetul și prozatorul român, ziarist, dramaturg, traducător, fascist și antisemit, ministru în diversele guverne din perioada 1937-1938, din 1920 membru al Academiei Române.

De acolo m-am îndreptat spre Mânăstirea Orlat, situată la 16 kilometri nord-vest de comună. În drum am trecut prin comuna Poplaca, atestată documentar cin 1488.

Despre înființarea ei există mai multe legende. Una relatează că pe vremuri două femei, Popa și Laca, culegeau din zonă plante de leac, pe care le vindeau în Sibiu. Apoi au construit o căsuță de lemn și s-au mutat acolo. În timpul iernii făceau împletituri de răchită și alun, adunate de cu vreme din pădurile înconjurătoare, pe care le comercializau în Sibiu. Devenind foarte populare, căsuța a primit numele de Popa-Laca. Treptat s-au așezat și alte familii, formându-se în timp vatra satului.

O altă legendă spune că în vecinătatea actualei locații, lângă un lac, se găsea un schit de călugări la care, de sărbători, fiind anunțați de clopotele trase, veneau familiile care locuiau în pădure. Într-una din invaziile mongole aceștia au fost uciși și schitul ars din temelii. Localnicii i-au îngropat acolo. În timp lacul a fost numit „Lacul popilor”, sub austro-ungari numele maghiarizat în Pop-lacu, ulterior devenind Poplaca.

Școala Gimnazială

În centrul comunei, la răscruce de drumuri, se află Monumentul Eroilor, un obelisc de 3 metri înălțime, pe care tronează un vultur cu aripile deschise, dezvelit în 1939.

De lângă el am urmat drumul spre vest. Având suficient timp, am făcut un mic ocol, pentru a vedea Lacul de acumulare Gura Râului, situat la 3 kilometri sud de comună. Se întinde pe o suprafață de 65 hectare, capacitatea maximă fiind de 15,5 milioane metri cubi de apă.

Pentru construirea barajului s-au creat o cale ferată și o suprafață pentru aterizarea avioanelor, mijloace de transport cu care se aduceau materialele necesare.

În partea superioară barajul are lungimea de 330 metri și lățimea de cca. 6 metri.

Pe înălțimea sa (73,5 metri) a fost prevăzut cu contraforți, devenind unul dintre cele patru baraje de acest fel din țară și al doilea ca înălțime. Lucrările au fost finalizate în perioada 1980-1981.

Este folosit pentru aprovizionarea cu apă a orașul Sibiu, a localităților Gura Râului, Cristian, Șura Mare, Ocna Sibiului, Șelimbăr și pentru producția de energie electrică la centrala Cibin. Lacul fiind populat cu diverse specii de pești (crapi, bibani, carași, păstrăvi, etc.), a devenit un loc frecventat de pescarii amatori.

M-am întors la Orlat și am rulat spre vest, în total 11 kilometri, până la ultimul obiectiv pe care mi-l propusesem, înainte de a mă întoarce acasă, la Arad. Mânăstirea Orlat „Sf. Treime; Buna Vestire”, de rit ortodox, a fost înființată în 1992, la poalele munților Cindrelului. Inițial s-a construit o mică clădire pentru chilii.

În același an a început construirea bisericii, în stil neobizantin, cu o turlă mare, octogonală din lemn și două turle mai mici, hexagonale, situate lateral de pridvorul închis, prin care se accesează interiorul. Deși neterminată, prima slujbă s-a oficiat în anul 1994.

O dată cu lucrările la biserică, s-a ridicat o nouă clădire, în care s-au amenajat chilii, o trapeză, o bucătărie și încăperi auxiliare.

În perioada 1999-2000 interiorul a fost pictat cu scene și personaje biblice. S-a realizat și catapeteasma, din lemn sculptat, decorată cu picturi reprezentând sfinți. În 2011 s-a creat un baldachin din lemn sculptat în care s-a așezat racla cu moaște sfinte. Actual la mânăstire locuiesc 5 maici, care o întrețin.

Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA Sibiu

Publicat pe de
Răspunde

Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA Sibiu este situat la cca. 9 kilometri sud-vest de municipiu.

Muzeul în aer liber, ocupând osuprafață de 96 hectare din rezervația naturală „Dumbrava Sibiului”, poate fi vizitat, plătind un preț rezonabil..

Ideea înființării unui muzeu i-a venit Asociaţiunii pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, de la care s-a preluat numele de azi ASTRA. Adunând o colecție care prezenta obiceiurile, activitățile de bază, portul tradițional, a creat Muzeul Etnografic-Istoric al Românilor din Transilvania, deschis cu prima expoziție în 1905.

A funcționat până în 1950 când, închis, patrimoniul lui a fost transferat la Muzeul Brukenthal din Sibiu.

În anul 1963 s-a fondat Muzeul Tehnicii Populare. Primul monument care a fost adus în Dumbrava Sibiului a fost o moară hidraulică, azi prezentă în sigla muzeului, urmată de alte mori, din diverse zone ale țării.

Modul lor de funcționare este prezentat în Pavilionul machetelor hidraulice de la Etno Tehno Parc.

Există două categorii de mori- acționate de curenții de aer și acționate de apă.

Moară de vânt cu cupolă mobilă- Beștepe, jud. Tulcea

Moară plutitoare- Munteni, jud. Vâlcea

Morile au fost așezate pe marginea unui lac, întins pe 6 hectare.

Muzeul a fost deschis publicului în 1967.

Prin pădurea rezervației s-au creat peste 10 kilometri de alei pe marginea cărora au fost așezate case țărănești, ateliere meșteșugărești, modele de stâne, aduse din țară (1971), acestea ocupând o suprafață de 42 hectare.

Interiorul caselor a fost decorat cu mobilier de lemn, ustensile gospodărești, ceramică, țesături, broderii, lucrări de artă populară, obiecte religioase, etc., specifice zonei.

Azi  muzeul are în patrimoniu 346 de construcții și cca. 35.0000 de obiete, dintre care multe sunt  etalate în casele tradiționale.

gospodărie de pomicultori- Bălănești, jud. Gorj

teasc de ulei cu berbeci- Racovița, jud. Vâlcea

teasc cu șurub vertical („crăcană”) și masă de piatră- Vințu de Jos, jud. Alba

S-a amenajat și un spațiu în care se pot vedea mijloacele de transport folosite pe vremuri de țărani.

În 1990 a primit numele de  Muzeul Civilizației Populare Tradiționale, an în care a fost adus patrimoniul vechi de la Muzeul Bruckenthal. Pe una din casele vechi a fost postată o placă pentru a aminti de Cornel Irimie (1919-1983), cercetătorul român în etnografie și folclor, născut în jud. Sibiu, creatorul și organizatorul muzeului.

Tot atunci s-a creat un nou sector, cel al monumentelor de utilitate publică, care include 3 Biserici de lemn (sec. XVII-XVIII), de la Bezded, jud. Sălaj, Dretea, jud. Cluj și Comănești, jud. Gorj, azi folosite și pentru oficierea de nunți și botezuri.

În același sector s-au adus și 3 hanuri tradiționale- Cârciuma din Bătrâni, Hanul din Veștem și Hanul din Tulgheș, în care se pot servi bucate tradiționale, gătite după rețete vechi, Vechea popicărie de la Păltiniș și două remize de pompieri.

Pentru cei care doresc să înnopteze acolo, s-a amenajat Hostelul „Diana”. De asemenea pe lac, vara, se pot face plimbări cu lotcile și bărcile,  iarna, cu trăsurile trase de cai, pe aleile muzeului.

Într-o porțiune apropiată de lac se pot vedea sculpturi realizate de artiști contemporani.

Anual se desfășoară Festivalul Național al Tradițiilor Populare, Festivalul Internațional „Cântecele Munților”, etc, pentru care a fost creat un mic amfiteatru.

De asemenea au loc diverse târguri, Târgul Creatorilor Populari fiind în curs de desfășurare în momentul vizitei mele (luna august).

Un drum Racoș-Șercaia, jud Brașov

Publicat pe de
Răspunde

Excursia mea prin județul Brașov lua sfârșit. Încetul, cu încetul, mă îndreptam spre casă, la Arad. De la Complexul Geologic Racoșu de Jos m-am întors și m-am îndreptat spre sud-vest, dorind să ajung în drumul național Brașov-Sibiu, la Șercaia, până unde aveam de rulat cca. 40 de kilometri.

După  15 kilometri m-am oprit în centrul comunei Hoghiz, unde doream să văd două castele vechi.

Castelul Haller, azi Școala Generală Hoghiz, este situat pe una din lateralele Parcului central al comunei. A fost ridicat în 1553 pe locul ruinelor unei foste mânăstiri (1311), din cărămidă și piatră, cu două turnuri de colț. În timp a fost deținut de familia Sükösd și în secolul XVII a fost preluat de Trezorierie. Fiind donat de Principele Transilvaniei Mihály Apafi I lui Borsai Nagy Tamás (1667), acesta l-a făcut cadou de nuntă fiicei sale, intrând astfel în proprietatea lui  Bethlen  Sámuel. Rămânând văduvă, s-a recăsătorit cu Președintele Guvernului Haller István (1708) și a rămas în posesia acestuia până la moartea sa, când a fost preluat de Contesa Bethlen Kata, care și-a petrecut mult timp acolo. Sub comuniști castelul a fost naționalizat. În 2009 a fost retrocedat lui Haller László. Acesta l-a vândut Consiliului Local, care l-a transformat în școală.

Castelul Guthman-Valenta a fost construit în același an (1553), pe o suprafață de 500 metri pătrați, cu o pivniță boltită, clădire modificată în secolul XVIII.

Un secol mai târziu a fost preluat de Gutenau Károly și din 1885 a intrat în posesia Contelui Haller János.

Apoi a trecut din proprietar în proprietar și, neglijat, în timp s-a deteriorat, azi fiind o ruină.

În continuare spre sud-vest. Pe drum am făcut două scurte opriri, pentru a vedea o Biserică de lemn și un monument.

Cuciulata–Biserica de lemn

Comăna de Jos–Monumentul Eroilor

Încă 15 minute și am ajuns în comuna Șercaia, situată pe drumul național, unde am oprit pentru a vedea Biserica Evanghelică Lutherană „Sf. Caterina”, construită în stil neogotic (1868-1875),  pe locul bisericii vechi (1429) care, foarte deterioartă, a fost dărâmată. În turnul-clopotniță, păstrat de la vechea biserică (1691), s-a montat un clopot (1870), al doilea fiind așezat în 1923, perioadă când s-a instalat și un orologiu german (1925). Tot atunci biserica a fost dotată cu o orgă (1921).

Poarta fiind încuiată, nu am avut acces la biserică. Din păcate am văzut doar turnul și casa parohială, clădire din secolele XVIII-XIX, azi declarată monument istoric, situată pe laterala străzii, lângă turn.

În apropierea ei, pe cealaltă parte a străzii, se află Biserica Ortodoxă „Sf. Nicolae”, construită între anii 1925-1926, a cărei pictură interioară, în tehnica fresco, a fost realizată în perioada 1988-1991.

Deși mă grăbeam să ajung la Sibiu, unde aveam rezervată cazarea, am făcut un mic ocol, 4 kilometri spre nord, până în satul Hălmeag, comuna Șercaia, unde doream să văd Biserica Evanghelică Lutherană , monument istoric. Cel mai vechi document, în care erau menționate cetatea Hălmeag și biserica, a fost scris de Andrei II Împăratul Ungariei (1211), specificând că care a dăruit cavalerilor teutoni acea zonă din Țara Bârsei, dar biserica a fost mult mai veche (1160-1190), fapt atestat de inscripția de pe o piatră găsită în timpul refacerii ei (1626).

Cavalerii au fost alungați după 14 ani, a urmat marea invazie mongolă care a distrus tot în cale, se pare că și biserica veche, în stil romanic (1241). După retragerea lor, biserica a fost refăcută în stil gotic, cu elemente cisterciene, stil arhitectural  preluat de la Abația Ordinului Cistercian din Cârța (1260). Până în anul 1542 a funcționat ca Biserică Romano-Catolică „Sf. Petru”, an în care Johannes Honterus a emis  Reforma Lutherană și majoritatea sașilor din Transilvania au aderat la ea. În decursul timpului, avariată, a fost refăcută și restaurată de mai multe ori (1626, 1818, 1841, 1870, 1924), ultima dată în perioada 1979-1980.

Azi biserica, formată din trei nave, una centrală și două laterale, este accesată prin patru intrări, două pe partea sudică, una pe partea nordică și una pe partea vestică, ultima prevăzută cu un portal romanic, cu arce frânte din piatră, conservat de la vechea biserică. Din păcate fostul turn, situat pe fațada de vest, a dispărut, probabil fiind distrus de un incendiu și demolat.

În interior consolele și cheile de boltă prezintă basoreliefuri în stil gotic, iar altarul din lemn, basoreliefuri în stil baroc.

În 1843 altarul din est a fost decorat  cu o icoană care-l prezintă pe Isus crucificat.

Prima orgă, montată în 1777, a fost înlocuită cu actuala, executată de un meșter din Prejmer (1816). În biserică se păstrează cristelnița veche (secolul XVI), cioplită dintr-un singur trunchi.

Lângă biserică se afla cimitirul, în secolul XVIII împrejmuit cu un zid din piatră, înalt de 4 metri, când s-a ridicat și turnul de poartă, cu rol de clopotniță, prevăzut ulterior cu un orologiu.

În el se află o mică capelă, amenajată de cei patru fii ai lui Michael Fronius, Consilier al Guvernului Transilvaniei, Jude Primar al Brașovului și Țării Bârsei, în care acesta a fost îngropat (1799).  

De asemenea au fost postate și monumente pentru alte personalități, majoritatea distruse sub regimul comunist, dintre care au supraviețuit Monumentul Ecaterinei Varga, localnică care a luptat pentru drepturile țăranilor români din Munții Apuseni în perioada în care aceștia erau oprimați de administrația Imperiului Habsburgic (1840-1847) și bustul Împărătesei Austriei Elisabeta (Sissi), în amintirea celei care, după Revoluția de la 1848,  a făcut numeroase donații pentru orfanii din zonă.

Complexul Geologic Racoșu de Jos, jud. Brașov

Publicat pe de
1

Geoparcul Carpaterra se întinde pe teritoriul administrativ a 8 localități din județul Brașov, ocupând o suprafață de cca. 28.000 de hectare. În cadrul lui, în zona de contact a munților Baraoltului și Harghitei cu munții Perșani, este delimitată o arie naturală protejată, începând cu anul 2005, Complexul Geologic Racoșu de Jos, întins pe 95,2 hectare, care se suprapune Sitului Natura 2000- Dealul Homoroadelor.

În cele trei cariere sunt conservate Coloanele de bazalt (cariera MTTC), Lacul de Smarald (cariera Brazi) și Vulcanul Stins (cariera Dealul Hegheș),vechi din cuaternar.

Pentru a le vizita, am achizionat biletul de intrare de la Castelul Sükösd-Bethlen (15 lei în 2022). De acolo am rulat câțiva kilometri, până la o barieră păzită, pe care am depășit-o, arătând biletul.

Mai aveam puțin până la monumentele naturii, dar am pierdut timpul pe drum, imortalizând turmele de bivoli, oi, vaci, care pășteau nestingherite.

Am ajuns pe un platou, unde am parcat în dreptul unui mic restaurant cu terasă.

De acolo m-am îndreptat spre Lacul de Smarald, situat în partea de nord-est a complexului.  S-a format după închiderea exploatării miniere la Cariera de bazalt Brazi, apa provenind din precipitații, izvoare de profunzime și din topirea zăpezii. A fost populat cu pești.

În prezent adâncimea maximă a lacului este de cca. 18 m, dar crește anual cu aproximativ 0,5-1 m, datorită dezvoltării vegetației. Timpul fiind frumos, cerul senin, am avut norocul să-i văd nuanța de smarald, care se schimbă în funcție de luminozitate.

Pe o lungime de 200 metri, cu înălțime de 50 metri, este mărginit de o parte din vulcanul bazaltic. L-am remarcat după forma scurgerilor bazaltice, situate spre baza lui.

M-am întors spre platou și m-am îndreptat spre Coloanele de Bazalt. După cca. 15 minute am ajuns în dreptul primelor formațiuni.

Exploatarea bazaltului de la Racoș a fost cea mai veche din zona munților Perșani.

A fost oprită în anii 1960, când situl a fost declarat monument al naturii, curgerile de bazalt de la Racoș fiind estimate ca aparținând perioadei de erupție din cuaternar (1,3-1,5 milioane de ani vechime).

Coloanele de bazalt au între 8 și 10 metri înălțime. Prezintă muchii ascuțite, acoperite de straturi suprapuse orizontal, descriind diferite forme geometrice.

Vulcanul Stins îl lăsasem la urmă. Se află situat pe dealul Hegheș, lateral de drumul pe care venisem și pe care urma să mă întorc. Ajungând la mașină, m-am oprit câteva minute lângă „prietenii” mei cei noi.

Cam la jumătatea drumului spre barieră, am parcat mașina și am urmat un drum lateral, apoi am urcat o potecă, până la marginea conului vulcanic.

Specialiștii afirmă că este locul unde au avut loc ultimele erupții bazaltice din munții Carpați în perioada cuaternară.

În timp lava răcindu-se, s-au format zgura, bazaltul și piatra ponce, o rocă poroasă pe care localnicii au folosit-o la construirea caselor.

Castelul Sükösd-Bethlen- Racoș, jud. Brașov

Publicat pe de
1

Comuna Racoș este situată în nord-estul județului Brașov, pe valea râului Olt, ultima localitate la granița cu județul Covasna. În ea s-a păstrat până azi Castelul Sükösd-Bethlen, vechi din secolul XVII.

A fost construit de boierul Sükösd György, comandantul oștirii Principelui Bethlen Gabor, în stil renascentist (1624-1636), pe locul unui conac mai vechi (1594-1603).

Nu după mult timp a intrat în posesia diplomatului Budai Péter, care l-a fortificat. Suprafața de 3.200 metri pătrați a fost înconjurată cu un zid dublu de apărare, cel exterior prevăzut cu bastioane, nișe pentru tragere și guri de aruncare, care delimitau o curte interioară și una exterioară.

Într-unul din bastioane a amenajat un depozit de arme. În afara zidurilor s-a creat un șanț cu apă, de 21 metri lățime și 5 metri adâncime, peste care s-a așezat un pod mobil, pe care se accesa castelul.

În 1694 castelul a intrat în posesia familiei Bethlen, de care a fost deținut timp de două secole. În 1863 a fost cumpărat de Banca de Credite din Transilvania, apoi a intrat în posesia Contelui Teleki Sámuel și din 1903 preluat de Composesoratul de Pădure și Pășune din Racoș. Clădirea nefiind întreținută, a început să se degradeze.

Deși izbucnise Primul Război Mondial, statul maghiar a hotărât să-l restaureze, dar proiectul nu a mai fost realizat. Postbelic, sub regimul comunist, a fost folosit ca C.A.P., pentru depozitarea grânelor și grajd pentru animale, când o parte a fost demolat, pentru accesul utilajelor grele.

După 1989, cu fonduri strânse de „Fundatia Castelul Bethlen din Racoșu de Jos” și de pastorul comunei, castelul a fost parțial restaurat. S-au renovat turnul de poartă, aripile de sud și nord au fost acoperite și s-a început reconstrucția pridvorului suspendat pe coloane dorice. Lucrările s-au oprit din lipsa fondurilor.

În anul 2019, după mai multe procese juridice desfășurate, castelul a reintrat în posesia Composesoratului de Pădure și Pășune din Racoș, care l-a închiriat Asociației Alsórákosért. Azi castelul poate fi vizitat, plătind bilet de intrare. Accesul în curtea interioară se face printr-un pasaj boltit, situat la baza turnului înalt, rectangular, de pe latura de sud.  

Din fostul ansamblu s-au păstrat doar aripile de sud și vest ale castelului, turnurile circulare din colțuri și bastioanele folosite ca depozit de arme și bucătărie.

Citește și Complexul Geologic Racoșu de Jos, jud. Brașov

Bisericile Fortificate Rotbav și Măieruș, jud. Brașov

Publicat pe de
Răspunde

În excursia mea prin județul Brașov, după ce am vizitat Cetatea Feldioara, m-am îndreptat spre nord-vest, pentru a vedea două Biserici Fortificate vechi, care au supraviețuit până azi, suferind unele modificări în timp. După 5 kilometri nord-vest am ajuns la prima dintre ele, Biserica Evanghelică Fortificată Rotbav.

A fost construită în perioada 1300-1350, din piatră de râu și de carieră, în stil romanic. Intrarea în biserică se făcea pe sub un portal cu arc frânt. În interior parterul era deschis printr-un portic boltit în cruce pe nervuri cu profil cistercian.

În vestul bisericii s-a ridicat un Turn-Clopotniță din calcar, pe mai multe niveluri, accesate pe o scară spirală, situată într-un turnuleț de pe latura vestică a bisericii.

În secolul XV biserica a fost fortificată. În jurul ei s-a ridicat un zid de apărare, de 6 metri înălțime, sprijinit de contraforturi, în partea superioară prevăzut cu metereze, unde s-a creat un drum de strajă, pe care se ajungea la nișele pentru tragere și la guri de aruncare (apă sau ulei clocotite, smoală, pietre), nișe cu care a fost prevăzut și Turnul-Clopotniță.

Porticul a fost zidit și intrarea în biserică blocată. În partea de sud-est s-a înălțat un nou turn și la intrare Turnul Porții, cu fațada continuând zidul de apărare. În el s-a mutat administrația localității și s-a creat o temniță pentru prizonieri sau condamnați. În incintă s-au creat cămări pentru depozitarea grânelor și slăninii, grajduri, camere folosite pentru locuit în caz de atacuri, etc.

În secolul XVIII interiorul bisericii a fost transformat în stil baroc, când s-a creat bolta actuală, tavanul a fost acoperit cu stucatură, s-a amplasat altarul, păstrându-se absida semicirculară și arcul bisericii inițiale.

O parte din zidul estic a fost dărâmată pentru construirea casei parohiale. În 1857 Turnul Porții a fost dărâmat, rămânând doar fațada, situată la nivelul zidului și pe locul lui creat un mic turnuleț.

În anul 1908 în biserică s-a instalat o orgă și în partea superioară a turnului, înalt de cca. 60 metri, s-a postat un ceas, ambele distruse în 2016, când turnul s-a prăbușit, fără să se poată afla cauza.

La ieșirea din satul Rotbav se află Lacul Rotbav, unul din cele 4 lacuri de crescătorie, întinse pe o suprafață de 42 hectare.

Fiind populate cu numeroase specii de pești-crap, știucă, biban, somn, etc., sunt vizitate frecvent de pescarii amatori.

După 7 kilometri spre nord am intrat în comuna Măieruș, atestată documentar din 1377, cu numele Villa nucum, după numeroasele tufe de aluni din zonă.  

Biserica Evanghelică Fortificată Măieruș a fost construită în secolele XIV-XV. Lângă ea s-a ridicat un Turn-Clopotniță.

A fost înconjurată cu un zid de apărare, înalt de 6-8 metri, din care până azi au rămas doar câteva fragmente, invadate de vegetație.

Un secol mai târziu biserica și clopotnița au fost distruse de un incendiu, dar în 1573 au fost refăcute în stil gotic.

În decursul timpului interiorul bisericii a fost modificat, azi combinând mai multe stiluri arhitectonice- gotic, clasic, neoclasic, baroc și neo-renascentist,  altarul și orga actuale fiind datate de la începutul secolului XIX.

În 1883 din ruinele fostului zid de apărare s-a construit o școală, ulterior înlocuită cu cea actuală (1911-1912).

Citește și Castelul Sükösd-Bethlen- Racoș, jud. Brașov

Cetatea Țărănească cu Biserica Evanghelică Fortificată Prejmer, jud. Brașov

Publicat pe de
Răspunde

Comuna Prejmer este situată în partea de est a județului Brașov. De ea aparțin administrativ satele Lunca Câlnicului și Stupinii Prejmerului. În centrul comunei se află Cetatea Țărănească cu Biserica Evanghelică Fortificată, din 1999 înscrise în patrimoniul UNESCO.

Primăria Prejmer

Prima specificație a râului Tartlau (Târlung),  unde s-a format ulterior așezarea,  apare într-un document (1211), adresat teutonilor, prin care Regele Ungariei Andrei II le acorda dreptul de proprietate asupra zonei.

Școala Gimnazială Prejmer

Pe locul unei vechi bazilici romanice (secolul XII), teutonii au ridicat Biserica „Sf. Cruce” (1218), de rit romano-catolic, în formă de cruce greacă, cu abside încheiate poligonal.

După ce Regele Andrei II a alungat Ordinul Cavalerilor Teutoni, construirea bisericii a continuat, în stil gotic timpuriu burgund, stil arhitectural introdus în Transilvania de Ordinul Cistercian.

Păstrându-se forma inițială, lateral de cor s-au creat câte două perechi de capele rectangulare.

În biserică s-a păstrat până azi cel mai vechi triptic din Transilvania (1450-1460), trei panouri pictate cu scene religioase, care se completează reciproc, prinse între ele prin balamale, astfel încât să se poată plia peste cel din mijloc.  

În secolul XVI, când comunitatea săsească a trecut la ritul evanghelic lutheran (1530), planul bisericii a fost modificat, primind forma actuală.

În 1240 Regele Ungariei și Croației Béla IV a cedat-o capitulului Mânăstirii Citeaux din Burgundia, abația-mamă a Ordinului Cistercian, care a trecut-o sub patronajul Abației Cisterciene din Cârța, an în care este atestată prima dată documentar localitatea, numită Tartilleri, locuită de țărani și meseriași sași.

Fiind situată în calea năvălitorilor turci, care treceau prin pasul Buzău, în 1387 Regele Ungariei și Croației Sigismund de Luxemburg a hotărât ca bisericile din Țara Bârsei să fie fortificate. În jurul bisericii din Prejmer s-a ridicat un zid de apărare oval, la bază cu grosimea de 3-4 metri, înalt de 10-12 metri.

La sfârșitul secolului XV- începutul secolului XVI s-au adăugat 4 turnuri, trei circulare și unul poligonal, legate de Turnul Porții printr-un zid mai scund, azi dispărut.

De la poartă spre incinta fortificației se străbătea un coridor, lung de 32 metri,  deasupra căruia în 1793 s-au creat magazia fiscală, azi un mic muzeu și casa sfatului, actual folosită pentru slujbe în timpul iernii.

Tot în secolul XVI s-a construit un castel care, unit cu turnul din sud-est, delimitau „Curtea brutarilor”, unde funcționau o brutărie și o moară antrenată de cai.

Zidul de apărare a fost prevăzut cu creneluri, guri de foc și s-a creat un drum de strajă lat, în caz de atac accesat rapid din camerele superioare.

La exterior zidul a fost înconjurat de un șanț cu apă, lat de cca. 7,5 metri și adânc de cca. 5,6 metri, azi astupat, peste care se trecea pe un pod mobil.

În interiorul zidului, a castelului și „Curții brutarilor, s-au creat peste 270 de camere, situate pe mai multe niveluri, accesate prin scări și galerii de lemn, folosite pentru provizii (grâne, slănină) chiar și în prima parte a secolului XX.

În cazul în care erau atacați, locuitorii se refugiau și locuiau acolo. Existau de asemenea și două camere folosite ca școală, în carestudiile nu se întrerupeau nici în caz de război.

În perioada 1960-1970 și din 1993 ansamblul a fost reparat și restaurat. Câteva încăperi au transformate în muzeu, cu exponate istorice și etnografice.

Lateral de Cetatea Țărănească se află  Biserica Ortodoxă „Sf. Trei Ierarhi”, în  stil neobizantin, sfințită în anul 2017.

Recea, Mânăstirea Berivoi, Mânăstirea Bucium și Moara cu Noroc Ohaba, jud. Brașov

Publicat pe de
1

Explorând o parte din județul Brașov, după ce am vizitat orașul Făgăraș, am pornit spre sud, unde se află trei mânăstiri, reînființate după anii 1990, pe locul celor distruse în secolul XVIII de armata Generalului austriac Bukow, când se urmărea catolicizarea forțată a Transilvaniei. În drum m-am oprit în comuna Recea, situată la 12 kilometri sud de Făgăraș.

Biserica Ortodoxă „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”

Ea s-a format după Al Doilea Război Mondial prin unirea celor două așezări, Vaida-Recea și Telechi-Recea, menționate în conscripțiunea din Ardeal (1733) ca având 3 preoți ortodocși, trecuți la greco-catolism și în recensământul din 1930 fiind locuită majoritar de români, ortodocși.

Biserica  Ortodoxă „Sf. Împărați Constantin și Elena”

Biserica  Ortodoxă „Acoperământul Maicii Domnului”

Prima spre care m-am îndreptat, Mânăstirea Dejani „Acoperământul Maicii Domnului; Schimbarea la Față”, a fost refăcută în 1990, pe locul celei vechi (1700), distrusă de austrieci în 1761. După 5 kilometri spre sud am ajuns în satul Dejani unde m-am oprit pentru a mă informa. Localnicii mi-au spus că terenul pe care se află mânăstirea a fost retrocedat și proprietarul a baricadat drumul cu barieră, permițând accesul  doar la sărbătorirea hramului mânăstirii. Așa că m-am întors spre Recea, apoi am rulat spre sud-est și după 10 kilometri am ajuns la Mânăstirea Berivoi „Sf. Ap. Andrei”.

După ce austriecii au ars vechea mânăstire, moment când mulți dintre călugări au fost  omorâți, ruinele au dispărut treptat și, spre aducere aminte, localnicii au numit locul „La Mânăstire”.

În 1992 la inițiativa preotului din satul Berivoi, cu ajutorul Mitropolitului Antonie Plămădeală și a localnicilor, s-a reînființat mânăstirea.

Pe locul vechii mânăstiri, azi teritoriu administrativ al satului Berivoi, comuna Recea,  s-a ridicat prima dată Paraclisul „Înălțarea Domnului”, sfințit în 1995 și câteva chilii.

În timp, pentru a oferi găzduire eventualilor pelerini, s-a ridicat un corp de clădire, amenajat cu numeroase chilii.

O dată cu schimbarea conducerii mânăstirii, noul stareț, venit de la Mânăstirea Afteia din județul Alba, ajutat de locuitorii satelor învecinate, a început construirea Bisericii Ortodoxe „Sf. Ap. Andrei” (1998).

Construcția fiind terminată, interiorul bisericii a fost pictat în frescă (2005).

Pentru a vedea a treia mânăstire, m-am întors spre Recea, apoi am rulat spre sud-est, în total 17 kilometri.

Mânăstirea Bucium „Schimbarea la Față” azi este situată pe teritoriul administrativ al satului Bucium, comuna Șinca, pe locul fostei mânăstiri, arsă în 1761 de trupele austriece.

În 1928 Regina Maria, soția Regelui Ferdinand I al României, a încercat să înființeze Mănăstirea „Întregirea Neamului”, dar nu a reușit.

Postbelic s-a încercat din nou refacerea mânăstirii.

Cu aprobarea Mitropolitului Ortodox al Ardealului, a început construcția unei Biserici Ortodoxe, neterminată însă.

Abia după căderea regimului comunist s-a refăcut întreaga mânăstire, compusă din Biserica Ortodoxă „Schimbarea la Față” (1990-1995), paraclis, clopotniță, corpuri de clădiri pentru chilii și în anul 2009 mânăstirea a fost sfințită.

Știind că în satul Ohaba, comuna Șinca, situat la doar 10 kilometri  nord-est de mânăstire, se află cea mai veche moară de apă din Țara Făgărașului, încă funcțională, am rulat cca. 20 minute, pentru a o vedea. Moara cu Noroc Ohaba a fost înființată în secolul XIX pe cursul de apă, ramificație din râul Șercăița, pentru măcinarea grânelor și porumbului, în final obținându-se făina.

La exterior o roată mare e învârtită de cursul de apă, care cade de la 4-5 metri înălțime. Pentru a nu îngheța apa, iarna era acoperită cu coceni de porumb.

Ea pune în mișcare un sistem format din roți dințate și curele, ce acționează sistemul celor două pietre enorme de cremene, fiecare cântărind câte o tonă. Între piatra de jos, fixă și piatra de sus, mobilă, cad grăunțele care, prin frecare, sunt mărunțite și în final transformate în făină. Pietrele au fost aduse din Franța, de la Lyon (1873) și nu au fost înlocuite niciodată. 

Moara este deținută de urmașii familiei care au înființat-o (secolul XIX). Cum agricultura s-a tehnologizat și moara nefiind prea mult solicitată, pentru a o putea păstra, proprietarii au transformat-o în obiectiv turistic. În interiorul morii se pot vedea diverse ustensile, vase de depozitare, saci de făină, în plus câteva mostre de îmbrăcăminte tradițională, etc.

De asemenea au deschis o mică pensiune, cu câteva camere, pentru cei care doresc să petreacă noaptea acolo.

Citește și Mânăstirea Rupestră Șinca Veche, jud. Brașov

Cetatea Făgărașului

Publicat pe de
2

Cetatea Făgărașului este situată în centrul municipiului Făgăraș din județul Brașov. În secolul XII acolo a existat o fortificație de pământ și lemn. Pe acel loc, pentru a se apăra împotriva atacurilor tătarilor și otomanilor, Voievodul Transilvaniei Ladislau Apor a hotărât să construiască o cetate (1310).

În Evul Mediu cetatea, împreună cu feuda Amnașului (azi zonă din jud. Sibiu), au fost acordate  de regii Ungariei domnilor munteni care se refugiau peste munții Carpați, între care Vladislav Vlaicu (1364-1377) și Voievodul Țării Românești Mircea cel Bătrân. Până în secolul XVI a fost deținută pe rând de mai mulți boieri și voievozi români.

În 1526 a intrat în posesia lui Ștefan Mailat, fiul uni boier localnic, ulterior Voievodul Transilvaniei (1534-1541), care a fortificat-o. Zidurile de apărare au fost dublate și interiorul amenajat cu încăperi de locuit și pivnițe boltite.

La sfârșitul secolului XVI cetatea a fost ocupată de Mihai Viteazul (1599) care, devenind Principe al Transilvaniei, a mutat familia și tezaurul domnesc acolo.

În 1617 turnul de sud-vest, cunoscut cu numele de Turnul Roșu, a fost înălțat pe cinci nivele.

Șanțul de apărare exterior a fost lărgit și legat de râul Olt printr-un canal subteran (1630). În fața porții de acces, peste șanț a fost creat un pod rabatabil.

În secolul XVII a devenit reședința principilor Transilvaniei, Gabriel Béthlen (1613 – 1629) şi Gheorghe Ráckozy I (1630 – 1648), astfel dieta s-a reunit frecvent acolo.

Cetatea a fost extinsă și modificată, formă pe care o are și în prezent. În 1657 a fost înființată prima școală cu predare în limba română, patronată de soția lui Ráckozy I.

La sfârșitul secolului XVII, Transilvania trecând sub stăpânirea habsburgică, cetatea a fost preluată de austrieci (1696), transformată în cazarmă și o parte din pivnițe în închisoare militară (1699).

În timp în celulele ei au fost închiși și torturați și iobagii rebeli.

Din 1721 a devenit sediul Episcopiei Române Unite cu Roma (greco-catolică), când la etajul întâi al aripii de sud a cetății a fost amenajată reședința Episcopului Ioan Giurgiu Patachi, care nu a folosit-o, preferând să locuiască la Castelul Brukenthal din Sâmbăta de Jos.

Trecând secolele și schimbându-se situația politică, în timp cetatea a fost părăsită și s-a ruinat, stare în care a găsit-o Nicolae Iorga, când a vizitat Făgărașul (1903). În perioada 1948-1960 a servit ca închisoare pentru deținuții politici.

Apoi a fost reparată, restaurată (1965-1977) și o parte transformată în muzeu (1968), afiliat Muzeului Brukenthal din Sibiu.

În localitate exista și un muzeu, înființat sub egida ASTRA, pe baza colecției profesorului Valer Literat (1923), ulterior transformat în muzeu de stat, Muzeul Orășenesc Făgăraș (1951).

În 1973 a fuzionat cu muzeul din cetate și până în 1981 a fost numit Muzeul Cetatea Făgăraş.

Din 2004 i s-a alăturat numele colecționarului. Azi, numit Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”, are în patrimoniu peste 17.000 de piese. Ele prezintă istoria și etnografia zonei.

Sunt grupate în 20 de colecții: arheologie, numismatică, cahle, carte veche, artă decorativă şi plastică, port popular, ceramică decorativă, port popular, icoane pe sticlă etc., cea mai veche piesă fiind o mască romană de paradă (secolele II-III d.Hr.).

Pe lângă muzeu, în cetate funcționează și Biblioteca Municipală, cu aproximativ 10.000 de cărți și publicații.

Citește și Orașul Făgăraș, județul Brașov

Brașov- de la Primărie spre Piața Consiliul Europei

Publicat pe de
Răspunde

Fiind pentru 2 zile în Brașov, după ce am vizitat partea istorică a orașului, m-am îndreptat spre centrul nou, nu înainte de a vedea câteva clădiri din secolul XIX, azi folosite în scop administrativ, construite pe locul fostelor fortificații medievale din nord-estul cetății, demolate în timpul procesului de sistematizare. Lângă Parcul Nicolae Titulescu se află o clădire în stil  neobaroc și Art Nouveau, ridicată în perioada 1897-1898 pentru Administrația Financiară.

Sub comuniști a fost sediul Sfatului Popular Brașov, al Consiliului Popular Municipal Brașov. Actual în ea funcționează Primăria și Consiliul Local al municipiului Brașov.

În fața Primăriei, în spațiul verde cu rondouri de flori, PiațaTricolorului, pe un soclu tronează statuia Lupa Capitolina, simbol al latinității poporului român, realizată la inițiativa veteranilor de la Fabrica de Autocamioane Roman S.A. Brașov. Vis a vis, pe cealaltă parte a Bulevardului Eroilor, într-o clădire în stil neobaroc (1902), funcționează Muzeul de Artă Brașov.

Lângă Primărie se află fostul Palatul Poștelor, construit în anul 1906, azi Oficiul Poștal nr. 1, ale cărui servicii au început să fie tot mai puțin solicitate, după introducerea internetului în România (1992).

Piața Tricolorului se continuă cu Parcul Eroilor, în care este postat Monumentul Eroilor Revoluției Române din 1989.

În cea mai impozantă clădire din zonă funcționează Prefectura și Consiliul Județean Brașov. Pe un teren de 9450 metri pătrați, alocat de oraș, fosta administrație austriacă a construit Tribunalul Regal Brașov, clădire în stil Art Nouveau, cu elemente stil neobaroc și eclectism frnacez , formată din subsol, parter și 3 etaje, Penitenciarul și ateliere pentru pușcăriași (1900-1902). În timpul Primului Război Mondial, după înfrângerea și retragerea armatei române în Bătălia de la Brașov (1916), în clădire a funcționat Comandamentul Armatei a 9-a germană.

Sub regimul comunist a devenit sediul PCR din Regiunea Stalin și al Sfatului Popular al Regiunii Brașov, ulterior al Consiliul Popular al Județului Brașov. În perioada 1993-2020 în etajele 2 și 3 a funcționat Curtea de Apel,  restul clădirii fiind ocupată de Prefectura și Consiliul Județean, ultimele având sediul și azi.

Depășind maiestuoasa clădire, am intrat în cartierul Nou. Am urmat o stradă laterală, pentru a vedea Biserica Evanghelică Lutherană Maghiară, rit la care în secolul XVI s-au convertit sașii din Transilvania, maghiarii la ritul reformat. În timp mulți maghiari au trecut la credința lutherană, astfel în secolul XVII numărul lor crescând, au folosit, alternativ cu sașii, fosta Capelă „Sfânta Barbara”.

În 1777, pe locul capelei ruinate, s-a construit Biserica Evanghelică Lutherană săsească și după Decretul de Toleranță, emis de Împăratul Iosif II (1781), Biserica Evanghelică Lutherană maghiară (1783), ambele în cartierul Blumăna, fiecare cu cimitirul propriu.

Sub comuniști înmormântarea în cimitirul maghiarilor a fost interzisă, astfel au fost nevoiți să-l folosească pe cel săsesc. Ambele cimitire au fost desființate în 1987 și s-a dorit demolarea bisericilor care, însă au scăpat .

M-am îndreptat spre Piața Teatrului, numită după Teatrul „Sică Alexandrescu”, situat acolo. Primul teatru, numit Teatrul Popular Brașov, a fost înființat în anul 1946, după trei ani numit Teatrul de Stat și din 1967, la inițiativa regizorului, director al teatrului, căruia azi îi poartă numele, Teatrul Dramatic.

Începând cu anul 1978 în teatru se desfășoară Festivalul de Dramaturgie Contemporană.

Lateral de teatru se află statuia lui Andrei Mureșanu (1816-1863), poet și revoluționar român din Transilvania, autorul imnului de stat al României, „Deșteaptă-te române!”, dezvelită în 1973.

De acolo, dorind să ajung în Piața Consiliul Europei, am urmat Bulevardul 15 Noiembrie, mărginit de case de epocă intercalate pe alocuri de unele noi.

La numărul 29, pe turnul unei case în stil renascentist târziu, cu parter și etaj, am văzut postată o cruce. Casa, construită ca locuință pentru un grof maghiar (1903), mare iubitor de vânătoare. A fost  părăsită după Marea Unire (1918), apoi preluată de Stat, utilizată ca orfelinat de fete și ca sediul al redacției „Gazetei Transilvania”. În 1934, dorindu-se construirea unei biserici, pe un teren aflat în apropierea casei, etajul casei a fost preluat și folosit de parohie. Instaurându-se regimul comunist, terenul a fost confiscat. În 1959 parohia a cumpărat spațiul de la etaj și din 1985 a devenit proprietara întregii clădiri, pe care a transformat-o parțial în Biserica  Ortodoxă „Sf. M. Mc. Gheorghe”.

Inițial pe locul fostei capele a familiei s-a creat altarul, apoi s-a zidit clopotnița. Vitraliile geamurilor, cu scene de vânătoare, au fost păstrate, unele din ele înlocuite cu altele prezentând îngeri. În partea vestică, pe un turnuleț încadrat de două statui, un vânător suflând din corn însoțit de un câine și statuia unui urs,  s-a postat o cruce. În perioada 1988-1991 interiorul a fost pictat în frescă, ulterior pe frontispiciul clădirii s-a postat un mozaic prezentându-l pe Sf. M. Mc. Gheorghe (2009) și în anul 2017 s-a creat o cale  de acces separată, doar pentru biserică.

În apropierea bisericii am văzut o frumoasă fântână arteziană, situată într-un spațiu larg, amenajat în fața unor blocuri cu locuințe.

Trecând de ea, în față mi s-a arătat clădirea în care funcționează Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”. Prima unitate de vânători de munte a fost înființată la București (1916), prin transformarea Școlii de schiori în una militară. Ulterior s-au creat și alte unități, trupele d vânători participând la numeroase misiuni atât în țară cât și în străinătate (Angola, Irak, Afganistan, etc.).

Lateral, în fața clădirii, se află statuia Generalului Ion Dumitrache, absolvent al Școlii Superioare de Război (1921), care a comandat Vânătorii de Munte în cele Două Războaie Mondiale, când datorită vitejiei a fost desemnat cu gradul de general (1941). În 1945 Comandamentul Militar sovietic l-a acuzat de săvârșirea unor crime de război și arestat , dar un an mai târziu a fost reabilitat, apoi trecut în rezervă. Au trecut 4 ani și Securitatea din București l-a reținut și închis, inițial la Aiud, apoi la Jilava, de unde a fost eliberat în 1950, când s-a stabilit la Brașov, unde a trăit hărțuit de securitate, până în 1977, când a fost înmormântat în cimitirul Groaveri din Brașov. 

Nici 10 minute și am ajuns în Piața Consiliul Europei, zona reprezentativă a cartierului Centrul Nou, mărginită de clădiri noi și „zgârie-nori”.

Piața, un spațiu larg, cuprinde un parc în care sunt amenajate alei cu bănci pentru relaxare, terenuri de sport, skateboarding și o zonă pentru câini.

Într-una din laturile pieței se află Biserica Ortodoxă „Înălțarea Domnului; Soborul Maicii Domnului”, construită din lemn, în stil maramureșean, cu un turn-clopotniță, înalt de aproximativ 11 metri,  închinat Sf. Cuv. Gherasim din Kefalonia și Sf. Cuv. Parascheva de la Iași (1994-1998).

M-am relaxat preț de câteva minute, rememorând imaginile frumosului oraș, apoi am luat viteză.

În acea zi părăseam Brașovul și până la cazare, în cartierul Șchei, aveam de parcurs aproximativ 2,5 kilometri.

Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Univ. Transilvania, Brașov