Catedrala Santa Maria de Toledo

Publicat pe 28 iulie 2019 de monica frimu

Catedrala din Toledo Spania (Santa Iglesia Catedral Primada de Toledo Santa Maria de Toledo) cunoscută popular ca Dives Toletana este o catedrală romano-catolică, una dintre cele mai mari din Europa construite în stil gotic. Se spune că pe acel loc a existat o biserică vizigotă încă dinainte de anii 500 atestată printr-o inscripție ce se află pe un stâlp în biserică. O dată cu invazia musulmană pe locul ei a fost construită Marea Moschee din Toledo. Aceasta a fost confiscată de soția regelui Alfonso VI care în lipsa lui, împreună cu Arhiepiscopul au transformat minaretul în clopotniță și au instalat un altar provizoriu (1085) provocând mari nemulțumiri.

Sub domnia lui Ferdinand III pe acel loc a început ridicarea catedralei (1226) în stil gotic. A fost terminată abia în 1493 împreună cu mânăstirea alăturată. Catedrala a fost construită cu cinci nave mari pe o suprafață de 120 metri lungime, 59 metri lățime, acoperișul susținut de 88 de coloane și prevăzută cu opt portaluri.

La nivelul fațadei principale (secolul XV) se află trei portaluri: central Portalul Iertării (Puerta del Perdón) deasupra căruia se află sculptată o scenă în care Fecioara Maria îi înmânează veștmântul Sfântului Ildefonso, patronul orașului Toledo, spre dreapta Portalul Judecății (Puerta del Juicio) și spre stânga Portalul Turnului (Puerta de la Torre). Datorită deteriorării fațada a fost refăcută în 1778.

Au fost preconizate două turnuri dar cel sudic nu a fost terminat. În locul lui a fost construită Capela Mozarabică (1500), acoperită de un dom baroc (secolul XVII), ca loc de închinare pentru cultul Hispano-Mozarabic. Turnul clopotniță, înalt de 92 metri, a fost construit pe cinci nivele (1380-1440). Baza găzduiește trezoreria și deasupra celui de al cincilea nivel au fost postate trei coroane sub forma unei tiare papale. În el a fost postat un clopot de 17 tone, Campana Gorda.

Pe fațada de nord se află cel mai vechi dintre cele 8 portaluri, Portalul Ceasului (Puerta del Reloj) decorat cu scene din viața lui Cristos și pe fațada sudică Portalul Leilor (Puerta de los Liones), o mică intrare străjuită de coloane deasupra cărora veghează leii. În interior, deasupra acestei porți se află o frescă imensă reprezentându-l pe Sfântul Cristofor.

Intrând rămâi uimit de grandoarea spațiului, multitudinea de coloane și aurărie. Fotografiatul cu blitz este interzis astfel imaginile mele nu sunt atât de relevante, convingătoare.

Deși este prevăzută cu peste 750 de ferestre cu vitralii catedrala nu este foarte luminoasă. Vitraliile au fost construite succesiv în diferite secole (XIV-XVII), restaurate în secolul XVIII apoi în secolul XX.

În Capela principală, acoperită de un altar înalt, se află mormântul cardinalului Mendoza.

În centrul catedralei se află Corul, de o parte și de cealaltă două rânduri de strane și numeroase sculpturi.

Stranele de sus (1495-1543) înfățișează scene din bătălia pentru cucerirea Granadei și personaje biblice.

Stranele de jos prezintă sculpturi cu scene din viața lumii medievale.

Deasupra stranelor, de o parte și de alta se află câte o orgă.

Într-o „încăpere” delimitată cu ecrane decorative din fier a căror coloane și vârfuri au fost lucrate din aur (rejas) se află Marele Altar.

Lateralele sunt formate de arcuri susținute de coloane și ziduri cu numeroase sculpturi de sfinți.

Marele Altar prezintă cinci panouri lucrate cu filigran de aur, argint și decorate cu statui colorate. Panoul central, cel mai mare prezintă Fecioara cu Copilul, Nașterea, Înălțarea și deasupra Răstignirea. Celelalte panouri prezintă alte scene din viața lui Isus.

Înconjurându-l te pierzi privind multitudinea de sculpturi.

În spatele Marelui Altar a fost ridicat un perete din marmură și alabastru în stil baroc care era foarte întunecat. În decursul timpului a fost tăiată în boltă o nișă prin care lumina soarelui de dimineață îmbracă tot altarul.

Pe El Transparente se văd grupuri statuare de îngeri, piese din bronz, picturile ce reprezintă Cina cea de Taină, Ridicarea Fecioarei la Cer, un ansamblu ce acoperă întreg peretele și marginile nișei.

În acel loc, confundându-se cu El Transparente, se află capela Sfântului Ildefonso (secolul XVIII).

De-a lungul pereților catedralei se află peste 20 de capele de diferite dimensiuni, mai mult sau mai puțin decorate, cu mormintele unor personaje ilustre.

Dintre cele originale s-au păstrat Capela Sfintei Lucia, patroana orbilor (secolul XIII), Capela Monarhilor Vechi, Capela Sfintei Ana, Capela Sfântului Ioan Botezătorul, Capela Sfântului Egidiu.

În partea de sud, în continuarea Capelei Mozarabice se află Capela Epifaniei. Urmează Capela Concepției, Capela Sfântului Martin, Capela Sfântului Eugeniu, Capela Cristos al Coloanei, Capela Sfântului Iacob, Capela Sfintei Leocardia. În nordul ultimelor două enumerate se află Capela Monarhilor Noi (Casa de Trastamara) ca o mică biserică construită între anii 1531-1534.

În partea de nord, între Portalul Ceasului și Capela Sfânta Ecaterina, din care se trece în mânăstire, se află Capela Sfântului Petru. Urmează Capela Mercy, Capela fontului Baptismal, Capela Sfintei Fecioare din la Antigua, Capela Doña Teresa de Haro, Capela Santiago în colțul de nord-est, Capela Fecioarei Tabernacolului și Capela celor opt, ultimele două în stil Herrerian.

Spre sud, în centrul catedralei se află Capela Coborârii (Capilla de la Descension).

Ieșind din centrul catedralei se poate vizita Sacristia Mayori, muzeu în care sunt expuse numeroase picturi, opere de artă, o secțiune cu colecție de articole de îmbrăcăminte (secolele XVI, XVII) din care 70 de costume și o colecție cu peste 70 de piese de tapiserie.

În altă direcție se poate vizita Capela Tezaurului care se află în vechea Capelă a Sfântului Ioan (1537) situată în baza turnului catedralei. Tezaurul a fost mutat în ea din 1870 și a devenit Trezoreria Catedralei. Sunt expuse numeroase obiecte liturgice, relicve, îmbrăcăminte, etc.

Cel mai de valoare obiect, La Gran Ostensoria de Toledo, cu peste 10 metri înălțime, a fost fabricat din 5.600 de piese decorate cu 260 de figurine, folosindu-se 18 kilograme de aur de 18 karate și 183 kilograme de argint pur. În 1595 a fost purtat în procesiunea Corpus Christi din Toledo.

În partea de nord a catedralei, pe locul fostului cartier comercial evreiesc (al-cana), a fost ridicată mânăstirea (1389-1425) în jurul a patru coridoare cu bolți patrulatere care delimitează o curte interioară. Ulterior a fost folosită ca Primărie.

Zidurile au fost decorate în stil Mudejar și cu statuete în stil gotic.

De-a lungul lor se află fresce reprezentând scene biblice.

În colțul nord-estic, în 1399 a fost construită Capela Sfântului Blas (Capilla de San Blas). În ea se găsește Crezul Apostolic reprezentat de 14 scene așezate astfel încât formează un ceas. Capela nu este deschisă publicului.

O dimineață în Sibiu

Publicat pe 12 iunie 2019 de monica frimu

Răspunde

Fiind pentru o zi în Sibiu, după ce am vizitat Piața Mică, Piața Mare și Piața Albert Huet ne-am îndreptat, cei trei adulți și câinele, spre a treia centură de fortificații construită după invazia tătarilor (1241-1242) pentru a crește capacitatea de apărare a orașului.

Ne-am îndreptat spre Turnul Scărilor, singurul păstrat din prima centură de fortificații. A fost construit între secolele XII-XIII pentru a înlocui un turn de lemn mai vechi, cu un etaj și în partea inferioară un pasaj de trecere spre Orașul de Jos. Lângă turn, în vechime era un loc unde erau expuși cei care încălcau regulile comunității, „Colțul ispășirii”. Din 1897 etajul a fost transformat în cameră de locuit.

Lipită de turn era Casa calfelor (secolul XIII) care a aparținut unor comercianți. Cea actuală era rezultatul modificărilor din secolul XIX. Calfele erau tinerii care călătoreau spre a învăța meșteșugul pe care îl practicau apoi toată viața-pietrar, olar, dulgher, zugrav, zețar, etc. Ei trebuiau să fie bărbați singuri, fără obligații, care nu depășesc 30 de ani. Când plecau la drum avea doar o monedă în buzunar pe care, la întoarcere, trebuiau să o returneze. Peregrinările durau 3 ani, nu mai mult de 3 luni într-un loc, timp în care nu aveau voie să se întoarcă acasă, pentru a deprinde meșteșugul de la diferiți meșteri. Și azi mai există aproximativ 800 de calfe călătoare mai ales din Germania, Austria, Elveția, Franța și din 2002 și din Sibiu.

În fața intrării erau expuse diferite obiecte efectuate de calfe, aparținând diverselor meșteșuguri și Stâlpul calfelor, un stâlp din lemn cu piroane și alte obiecte înfipte în el. Acestea erau obiecte pe care le punea pe stâlp calfele care plecau la drum sau cele care erau în trecere pentru a le aduce noroc. Circula și o legendă în care un tânăr ce învăța lăcătușerie, pentru a efectua un lacăt care să nu poată fi spart, și-a vândut sufletul Diavolului și, în amintirea sufletului pierdut, pentru a alunga Diavolul, calfele bat câte un cui într-un pom fixat cu lacăt.

Am traversat turnul și am coborât spre strada Turnului, cu casele sale vechi în care actual funcționează magazine, farmacie, etc.

Curioasă din fire, am intrat pe o poartă prin care se vedea un gang. Pasajul dintre clădiri se termina la terasa unui restaurant cu pivnițe de vin. În depărtare se înălța Biserica Azilului, menționată pentru prima dată în 1292.

M-am întors spre a continua coborârea. De pe scări se vedea intrarea în Pasajul scărilor pe care doream să îl urmăm.

casă medievală

Turnul Scărilor

Pasajul Scărilor sau „Zidul cu ace” făcea legătura între Orașul de Jos și Orașul de Sus (secolul XIII). El înconjura zidurile cetății în jurul Catedralei Evanghelice prin două ramificații care se întâlneau în partea superioară a pasajului.

Casele aflate de-a lungul pasajului au fost construite între secolele XV-XVI, modificate în secolul XVIII și restaurate în 1860. În momentul vizitei noastre una dintre ele era în renovare.

Pasajul urca până la Liceul de Artă din Sibiu.

Pasajul fost restaurat în 1860, apoi în 2006 când solul a fost consolidat și scările au fost pavate. Prin Turnul de Poartă am trecut în Orașul de Sus unde ne-am despărțit.

Eu am urmat strada Mitropoliei unde doream să văd două biserici.

Biserica Reformată, calvină, a fost construită pe locul câtorva case care au fost dărâmate (1784-1786) și lângă ea, într-o clădire din secolul XV, în stil baroc, a fost amenajată Casa parohială reformată.

În apropierea bisericii se afla Casa cu cariatide, numită după cele două statui de femei situate la intrare în loc de coloane se susținere a unui balcon situat deasupra. Casa a fost construită în stil tradițional baroc (1801-1802) când localnicii o numeau „La virginele de piatră”. Azi în ea funcționează un internat al Liceului German din Sibiu.

Următorul colț era ocupat de o clădire interesantă, din păcate neîntreținută, în care funcționa Oficiul Poștal 1.

În următoarea clădire, înlocuind Institutul Teologic de Studii Superioare, din 1991 funcționa Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna”, una dintre cele 9 facultăți ale Universității „Lucian Blaga” Sibiu.

Vis a vis se afla Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime”. Biserică ortodoxă a fost construită între anii 1902-1906 pe locul unei biserici grecești (1797-1799) care a fost demolată și 8 loturi de teren unificate, în stil bizantin, cu 2 turnuri înalte de 43 metri cu 4 clopote și o cupolă înconjurată de turnulețe. La exterior a fost împodobită cu cărămidă roșie și galbenă care alternează pe rânduri. La intrarea principală se aflau trei arcade susținute de coloane deasupra lor un balcon, pe mijloc un vitraliu, mărginit de alte coloane mai mici, deasupra căruia se afla o arcadă cu 5 mozaicuri.

În timpul Primului Război Mondial 3 clopote au fost preluate de armata austro-ungară și transformate în tunuri. În 1926 au fost repuse în turn.

Cele mai vechi picturi în frescă (1905) se aflau pe iconostas și cupolă, restul interiorului bisericii a fost decorat cu motive ornamentale românești (1957-1967). Iconostasul a fost făcut din lemn de tei aurit.

Interiorul cupolei îl reprezenta pe Isus Pantocrator înconjurat de îngeri și, în jurul ei, cei patru evangheliști.

Am trecut printr- un mic pasaj spre esplanada Nicolae Bălcescu, stradă pietonală între Piața Mare și Piața Unirii.

Am ieșit în apropierea Palatul Comandamentului Militar, o clădire impunătoare situată pe colțul dintre două străzi. Clădirea a fost construită în 1892 pe locul Hotelului Împăratul Romanilor (1555) și a găzduit Comandamentul corpului de armată până în 1918 când acela s-a mutat la Cluj. În continuare în clădire au funcționat Consiliul Dirigent al Transilvaniei, redacția Gazetei Consiliului, Comanda teritorială, etc. (1918-1919). În 1937 a fost deteriorată într-un incendiu. Refăcută, în 1945, într-un corp al clădirii a funcționat Curtea Marțială a Garnizoanei Sibiu.

Parterul caselor vechi era amenajat în scop comercial, un exemplu Clădirea Floașiu (1895-1900) care în perioada interbelică a fost cel mai mare magazin românesc din Ardeal, după naționalizare cel mai mare magazin alimentar din oraș cunoscut ca „la Floașiu” și actual, la parter, supermarket-ul Billa.

De o parte și de alta, în fața caselor vechi se aflau terase, restaurante, etc.. La una dintre ele urma să ne întâlnim și să rămânem pentru a lua masa de amiază.

Citește și O după-amiază în Sibiu

Sibiu- trei piețe istorice

Publicat pe 10 iunie 2019 de monica frimu

Răspunde

Sibiu, municipiul județului cu același nume, este un oraș din sudul Transilvaniei, situat în depresiunea Sibiului și străbătut de râul Cibin. Prima menționare a unei cetăți, Cibinium, a fost într-un document ecleziastic (1191). În secolul XII cetatea a fost înființat de coloniștii sași veniți din zona Rin-Mosela, cu denumirea Hermanstadt. În timpul marii invazii mongole a fost distrusă parțial (1241). Ulterior refăcută, în secolul XIV a devenit un important centru comercial și din 1366 oraș.

Dezvoltarea de vârf a fost în perioada habsburgică când, între 1692-1791, apoi între 1849-1865, orașul a devenit capitala Transilvaniei, în care guvernului își avea sediul. Au fost construite numeroase palate, prima Fabrică de Bere din țară (1717), primul ziar din Transilvania (1784), primul teatru din România (1788), azi Sala Thalia. În secolul XIX Sibiul a fost legat de Copșa Mică prin prima linie de cale ferată din Transilvania. În timpul Celui de Al Doilea Război Mondial o mare parte din populația săsească a fost deportată în Siberia, ulterior anului 1989 numărul a scăzut datorită emigrării masive.

Am parcat mașina în Orașul de Jos și ne-am îndreptat pe lângă ruinele Rotondei spre Piața Mică (în documente Circulus Parvus), vechiul centru comercial al orașului situat în incinta celei de a doua fortificații a cetății la întretăierea a două străzi mari.

În secolele XIV și XV breslele măcelarilor (1370), cizmarilor (1466), croitorilor (1494) și-au construit sediile pe latura de sud a pieței. Clădirile de pe latura nordică, concave, pe traiectul primei linii de fortificații, despart Piața Mică de Piața Albert Huet. Aspectul pieței a fost modificat în secolul XVIII când pe locul sediului breslei croitorilor au fost construite biserica și casa parohială romano-catolică (1726-1733). Biserica și celelalte case înconjurătoare au fost demolate (1851-1852), arcadele celorlalte clădiri au fost zidite, piața a fost pavată și s-a amenajat strada Ocnei.

Accesul în cetate se făcea printr-un tunel. Zona a devenit insalubră, tunelul a fost demolat împreună cu casele înconjurătoare și s-a format un culoar de trecere. Peste strada Ocnei a fost construit un pod din lemn (1853) care a fost înlocuit cu unul din fontă, primul de acest tip din România (1859), Podul Minciunilor, nume despre care circulă mai multe legende.

O legendă spune că pe pod se plimbau cupluri de îndrăgostiți. Tinerele care jurau că sunt fecioare și în noaptea nunții se observa contrariul, erau aruncate de pe pod. În altă legendă, pe pod tinerii cadeți de la Academia Militară amăgeau tinerele fete prin jurăminte de amor. O altă versiune ar fi că în timpul numeroaselor târguri din piață cumpărătorii erau păcăliți, reveneau și îi aruncau pe vânzători de pe pod în speranța că se vor potoli.

În apropierea podului se afla Casa Artelor cu Muzeul de Etnografie și Artă Populară Săsească, în fosta hală a breslei măcelarilor (1370). Clădirea a fost restaurată în anii 1962 și 1967. Din păcate nu am putut să o fotografiez în întregime.

Pe partea cealaltă a podului, între clădirile ce formau un arc de-a lungul primei linii de fortificații, pe „colț” se afla Casa Luxemburg. A fost construită în secolul XV prin unirea a două case, una spre Piața Mică și una spre Piața Huet, într-un amestec de stiluri- clasic, baroc și rococo. La începutul secolului XIX i s-au adăugat etajul și mansarda. Purta numele de Casa Roșie sau Casa Schaser după proprietarul ei.

Între anii 1999- 2004 a fost restaurată. În ea actual funcționează Hotelul Atrium, Consulatul Onorific al Marelui Ducat al Luxemburgului, o sală de conferințe, Atrium cafe care găzduiește concerte live, piese de teatru și la subsol o sală de expoziții.

Am ocolit clădirea și am intrat în Piața Mică. În față se înălța Turnul Sfatului care prezenta în partea inferioară un gang de trecere din Piața Mică în Piața Mare. A fost construit în secolul XIII ca turn de apărare. Din secolul XV a îndeplinit diverse roluri ca depozit de cereale, închisoare, muzeu. Din construcția inițială s-a păstrat doar baza până la primul etaj. Cele superioare s-au prăbușit în 1585 și până în 1588 a fost reconstruit. A fost restaurat complet între anii 1961-1962.

Lângă turn se afla clădirea în care între anii 1324-1494 a funcționat vechea Primărie a Sibiului și în subsolul ei o închisoare. În secolul XIV a fost extinsă și lipită de turn apoi, în 1847, prin extindere a acoperit Pasajul Pielarilor și în clădire a funcționat timp de 100 de ani un magazin de obiecte ferometalice.

Turnul se putea vizita. Am intrat pe o ușă mică și am urcat pe o scară îngustă, în spirală, până la ultimul etaj de unde am văzut panorama pieței.

Ultimul târg de carne a fost ținut în piață în 1909, ulterior aceasta s-a vândut doar în magazine. În 1929 s-au amenajat 18 chioșcuri de lemn pentru vânzarea produselor. Jur împrejur, în fața clădirilor vechi se aflau terase, cafenele, restaurante, etc. la care am poposit și noi.

Am trecut prin gangul din turn în Piața Mare. Piața a fost delimitată o dată cu construirea celei de a treia centuri de fortificații (1366). Era străbătută de un pârâu care se bifurca spre a curge spre partea de jos a orașului. Inițial a fost piață de cereale (1411) apoi loc unde se desfășurau târguri, adunări publice și execuții, în piață aflându-se „Stâlpul Infamiei” (1550-1783), spânzurătoarea și „Cușca pentru nebuni”. În 1874 piața a fost pavată cu granit. În 1949 a fost transformată într-un parc care a fost desființat în 1984.

În piață se afla fântâna Falkenhayn înconjurată de un gard din fier forjat. Prima fântână din piață (1538) a fost folosită pentru spălarea rufelor și pentru adăparea animalelor în jgheaburi, activități care au fost interzise în 1797. Fântâna a fost împrejmuită și acoperită cu un umbrar din fier forjat și în 1819 a fost amenajat un nou bazin. În 1948 fântâna a fost demolată și în 2006 recreată o replică.

Pe o latură a pieței era Palatul Primăriei Sibiu. A fost construit în 1906 pentru Institutului de Credit Funciar (fondat în 1872), ulterior a funcționat CEC-ul, apoi a devenit sediul Primăriei.

În dreapta Primăriei se afla Biserica parohială romano-catolică „Sf. Treime” și lipită de ea Casa parohială romano-catolică care se regăsea și în Piața Mică.

După Reformă bisericile catolice au trecut la cultul evanghelic. Construcția unei biserici catolice a fost planificată în 1689 când iezuiții au cumpărat mai multe prăvălii pentru a le demola și folosi terenul dar nu au primit aprobarea Primăriei.

Din 1691 în Sibiu au fost cantonate trupe imperiale austriece. Cu timpul unii ofițeri și funcționari administrativi s-au stabilit împreună cu familiile și au creat o mică comunitate catolică.

Cu ajutorul unuia dintre generali s-a primit aprobarea și între 1726- 1733 a fost ridicată o biserică parohială romano-catolică, în stil baroc.

După 5 ani i-a fost adăugat turnul, lăsând liber pasajul medieval „Gaura Lăcătușului” care făcea legătura între piețe.

Casa parohială romano-catolică a fost amplasată în fostul Seminar iezuit, la rândul lui situat pe locul fostei Hale a Cojocarilor. A fost refăcută în perioada ridicării bisericii.

Pe latura de vest a pieței, în apropierea Primăriei se afla Muzeul Brukenthal. Clădirea a fost ridicată, în stil baroc târziu, pe locul a două case ca reședință oficială pentru guvernatorul Marelui Principat al Transilvaniei la acea vreme, al cărui nume îl poartă (1778-1788). A fost și sediul colecțiilor sale de artă care au putu fi vizitate din 1790.

Ulterior, fațada principală a fost transformată în stil baroc auster și a ieșit din linia clădirilor învecinate. Pe portalul din piatră de la intrare, încadrat de coloane și decorat cu elemente baroce, a fost pus blazonul aurit al lui Samuel von Brukenthal. În interior au fost delimitate două curți interioare despărțite printr-un portal susținut de atlanți. A doua curte servea anexelor gospodărești și grajdurilor. Muzeul a fost deschis în 1817. Azi în palat funcționează Galeria de Artă și Biblioteca Muzeului Național Brukenthal

Casa lipită de muzeu, în stil renascentist, Casa Albastră, cumpărată în 1734 de de un baron, a fost modificată în stil baroc și transformată în sală de spectacole care a funcționat între anii 1769-1783. Până în 1819 a fost etajată și a primit denumirea de „Casa albastră a orașului”. În timp a găzduit Academia de Drept (1844), Societatea de Științe Naturale (1858-1862), la sfârșitul secolului XIX Serviciul de măsuri și greutăți, în perioada interbelică un internat de fete și la parterul ei numeroase magazine, restaurante, farmacie, etc. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial Sediul Gestapoului german, în perioada comunistă Oficiul județean pentru patrimoniul cultural național și actual Galeria de Artă Românească, o sală de expoziții temporare și diferite sectoare de activitate ale Muzeului Brukenthal.

Căutând o terasă mai retrasă, am ieșit din piață printr-un gang. Am găsit-o imediat lângă Direcția Județeană Sibiu a Arhivelor Naționale situată într-o clădire cu coloane și pilaștrii în care, între 1945-1952, a fost sediul Miliției Regionale Sibiu.

După ce am terminat cafeaua am traversat Piața Mare, am străbătut culoarul pe lângă turnul bisericii și am ieșit în Piața Mică, apoi în Piața Albert Huet unde se afla Catedrala Evanghelică C.A. „Sfânta Maria”, cu turnul său de aproximativ 73 metri, cel mai înalt din Transilvania.

În curtea catedralei se afla Monumentul Episcopului Georg Daniel Teutsch. Statuia din bronz a fostului episcop al Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din Transilvania (1867-1893), istoric și om politic a fost creată în 1899.

Biserica a fost ridicată în locul unei bazilici romanice din secolul XII, apoi extinsă în mai multe etape (1371- 1520). Din 1867, când scaunul episcopal luteran săsesc s-a mutat de la Biertan la Sibiu, a devenit catedrală.

În interior s-au păstrat picturile vechi din 1445 care au fost restaurate între anii 1989-1990.

Locul de adunare și spațiu funerar, ferula, situată în partea de vest, a fost separată de restul bisericii în 1853. Acest gen de spațiu este unic în România. Într-o galerie a ferulei s-au păstrat 67 de lespezi funerare a personalităților marcante ale orașului îngropate acolo. Din 1796 îngroparea în ferulă a fost interzisă, cu excepția baronului Samuel von Brukenthal.

După 1989, datorită emigrării masive a populației germane, numărul enoriașilor a scăzut într-un procent mare, de aproximativ 80%.

Lângă catedrală se afla Colegiul Național Samuel von Brukenthal. Prima școală pe acel loc, menționată documentar în 1449, aparținea bisericii luterane. În timp clădirea a fost extinsă (1545, 1598). Sinodul Bisericii Evanghelice a impus în 1722 frecventarea învățământului elementar pentru băieți și fete, apoi un examen de maturitate pentru terminarea studiilor gimnaziale. Clădirea actuală a fost construită între 1779-1781. Pe lângă gimnaziu s-au înființat un seminar teologic și o școală de meserii și în 1921 primește numele baronului von Brukenthal. Între anii 1944-1946 a fost transformată în spital, în 1948 școala a fost desființată până în 1954 când s-a redeschis ca liceu și din 2001 ridicat la rang de colegiu cu predare în limba germană.

Lângă colegiu se afla Casa capitulară, fostul sediu al Prepoziturii „Sfântul Ladislau”, principala instituție bisericească a sașilor din Transilvania în secolele XII-XVI. După reforma protestantă în clădire a funcționat Consistoriul Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană, a credincioșilor luterani germani, majoritatea sași din Transilvania.

Citește și O dimineață în Sibiu

Catedrala Pădurenilor din Ghelari, județul Hunedoara

Publicat pe 13 mai 2019 de monica frimu

Răspunde

La aproximativ 20 de kilometri de Hunedoara, urcând spre înălțimile munților Poiana Ruscă, în așa numitul Ținut al Pădurenilor, se află comuna Ghelari, localitate atestată documentar între anii 213-215 î.e.n. ca loc unde se extrăgea minereu de fier, ocupație care a durat până în anul 2000 când exploatarea a fost închisă. Inițial, cu extragerea minereului s-au ocupat localnicii, ulterior li s-au alăturat pădurenii din satele de munte învecinate iar în perioada comunismului au fost aduși cetățeni din regiunea Moldovei. Ne-am deplasat cam 30 de minute pe șoseaua bine întreținută, care trecea printre peisaje minunate, dorind să vizităm așa numita Catedrală a Pădurenilor din Ghelari.

Zona a fost colonizată cu maghiari romano-catolici care au preluat biserica ortodoxă existentă dinainte de 1700 în locul „Valea Caselor”. Ortodocșii s-au adunat timp de 40 de ani în șura unui țăran. În 1770 un nobil român calvin a construit în zona din „Deal” Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” ca mulțumire pentru vindecarea soției sale de cancer în urma unui Sfânt Maslu slujit de preoții ortodocși. De-a lungul timpului biserica a suferit mai multe modificări și reparații, ultimele în 2005 și 2010. În interior pereții de lemn au fost decorați cu picturi reprezentând Săptămâna Patimilor în care ostașii care-l batjocoreau pe Isus purtau hainele popoarelor care au asuprit Transilvania.

În 1939, lângă ea a început construcția unei noi biserici imense (47 metri lungime, 21 metri lățime, 47 metri înălțime), cu 7 turle, cele două din față înalte de 47 metri. Pentru Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” materialele au fost aduse cu trenul până la baza dealului apoi urcate cu carele trase de boi sau erau transportate cu trenul prin galeriile de mină, apoi cu un funicular, descărcate și transportate cu căruțe până la locul construcției.

Costurile au fost suportate de minerii din zonă și lucrătorii din Combinatul de la Hunedoara cărora, după spusele localnicilor, li se oprea lunar un procent din salariu, de către localnici care au ajutat cu muncă, bani, alimente și pelerini. Construcția a fost oprită între anii 1945-1955 datorită instaurării comunismului dar a fost reluată și, pentru o mai buna desfășurare a lucrărilor, în 1958 a fost construită o șosea pentru a lega localitatea Ghelari de orașul Hunedoara.

Pentru a ajunge la cele două biserici alăturate au fost construite scări pavate cu marmură mărginite de stâlpi cu felinare. Din loc în loc au fost postate statui și bănci pentru relaxare. Era seară și speram să mai găsim biserica deschisă. Prin amabilitatea doamnei responsabilă cu încuierea bisericii am primit câteva minute pentru a vedea interiorul.

Cupola de la intrarea în biserică a fost realizată din mozaic. Cei 4.000 de metri pătrați din interior au fost pictați de cinci pictori timp de 7 ani (1960-1967). Iconostasul și toate picturile au fost poleite cu foiță de aur, în total folosindu-se peste 4 kilograme de aur și sculpturile au fost realizate din lemn de stejar.

Frescele au fost executate în stil „buno fresco”. Dacă priveai un sfânt pictat acesta te urmărea în orice direcție te deplasai.

Construcția a fost finalizată în 1970 iar sfințirea bisericii s-a făcut în 1973. Până în 1977, datorită exploatării miniere din zonă, terenul de sub biserică s-a tasat și clădirea a început să se avarieze. Doar în 1988 s-au efectuat lucrări de consolidare. Pentru susținerea bazei s-au forat găuri și s-a injectat beton.

Pentru comoditatea credincioșilor a fost dotată cu scaune, existente în alte biserici creștine dar întâlnite foarte rar în bisericile ortodoxe.

Am plecat uimită și contrariată de ceea ce văzusem. O BISERICĂ enormă în mijlocul munților construită în perioada comunistă ?!?

Citește și Lacul de acumulare Cinciș, județul Hunedoara

Catedrala Santa Maria la Real de la Almudena, Madrid, Spania

Publicat pe 19 aprilie 2019 de monica frimu

Catedrala Santa Maria la Real de la Almudena, sediul Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Madrid, Spania este situată lângă Palatul Regal, cu intrarea pe calle de Bailen. A fost construită într-o perioadă lungă de timp. În 1561 capitala Spaniei a fost transferată de la Toledo la Madrid astfel se impunea și construirea unei catedrale.

Legenda spune că în interiorul zidurilor cetății musulmane cu secole în urmă a fost ascunsă o icoană a Fecioarei Maria. Regele Alfonso VI care a cucerit cetatea (1083) a dorit să o găsească. Rugându-se, o parte din pereți s-a prăbușit dezvelind ochiul stâng. Regele a pus piatra de temelie a unei catedrale dedicată Fecioarei de Almudena, numele în limba arabă „al-mudayna” însemnând „cetatea”. De fapt lângă locul catedralei actuale se afla Biserica Santa Maria de Almudena, o biserică medievală care a fost demolată în timpul restructurărilor orașului (1868) și catedrala i-a preluat hramul.

Pe un teren cedat din Patrimoniul Regal (1879) Regele Alfonso XII a început construirea catedralei în stil gotic (1883) care la final avea să se întindă pe 4.888 de metri pătrați. Prima terminată a fost cripta în stil neo-romanic (1911), perioadă când primii piloni au fost ridicați. În perioada Războiului Civil Spaniol apoi până în 1950 construcția a fost abandonată. Construcția reluată, a durat doar câțiva ani și s-a oprit din lipsa fondurilor (1965). A fost terminată în 1993 și a primit titlul de catedrală, preluat de la cea provizorie, Biserica Colegială San Isidro când a fost consacrată de Papa Ioan Paul al II-lea.

Fațada principală privește spre Palatul Regal. Pe două nivele prezintă colonade, cele inferioare în stil toscan, cele superioare în stil ionic. În mijlocul balconului dintre etaje se află un vitraliu ce reprezintă Fecioara din Lis. De o parte și de alta sunt postate statuile celor patru evangheliști. Deasupra lor, într-o nișă a fost postată statuia Sfintei Fecioare de Almudena și pe lateralele ei patru sfinți spanioli. În partea de jos a celor două turnuri înalte de 60 de metri pe două panouri sunt reprezentate Casa regală Spaniolă și Papa consacrând catedrala. Sub ele se află statuile Sfinților Petru și Pavel.

Spațiul catedralei este înconjurat de un gard din bare de fier pe care din loc în loc sunt postate statui din bronz ale sfinților spanioli. În spatele acestuia domul creează senzația că străpunge cerul.

Intrarea se face pe o scară imperială, inițial într-o piațetă în care este postată statuia lui Juan Pablo al II-lea, impunătoare, de peste 3 metri înălțime. Piața a primit numele acestuia. În ea se află și patru fântâni.

Pe două rampe laterale se urcă până la intrarea mai des folosită, cea de pe fațada Bailen, pe care, în partea superioară sunt postate două statui ce reprezintă sfinții părinți ai Fecioarei Maria.

De fapt intrarea se face pe două dintre cele 3 uși din bronz sculptat. Cea din stânga reprezintă regele descoperind icoana, cea din dreapta procesiunea anuală din Madrid în cinstea Fecioarei de Almudena și cea centrală ziua în care Papa a sfințit catedrala.

În interior, vis a vis de intrare se înaltă altarul Fecioarei din Almudena la care se urcă pe o scară ce se desparte în alte două scări laterale, toate mărginite cu balustradă de alamă. În centru se află statuia din lemn a Fecioarei cu copilul în brațe, situată pe un soclu de argint din secolul XVII, înconjurată de 18 panouri ce reprezintă scene din viața lui Isus și a Mariei.

Pe laterale sunt postate tablouri ce reprezintă personaje biblice. Sub scările laterale de urcare la altar se află mormântul soției Regelui Alfonso XII decedată în 1878. Moaștele au fost aduse acolo în anul 2000.

În spatele altarului principal se află o sculptură în stil baroc care îl reprezintă pe Isus răstignit pe cruce-Cristo de la Misericordia (1620). În 2004 absida a fost decorată cu picturi murale ce descriu viața atât pământeană cât nepământeană a lui Isus și 7 vitralii dedicate Cuvântului lui Dumnezeu scrise în 7 limbi diferite.

În partea opusă se află o altă sculptură, Cristos legat de o coloană (1698).

Deasupra navei centrale bolta este decorată cu elemente geometrice colorate în stil Mudejar. Picturile domului reprezintă pământul, marea, focul și aerul, situate în colțurile care susțin bolta.

În multe părți din catedrală tavanul este structurat și decorat în același stil.

Capela centrală este dedicată Sfântului Isidro Labrador fiind decorată cu scene din viața acestuia. În Capela Presfântului Sacrament se află statuia Fecioarei de pe Munte (secolul XIII).

Capelele laterale sunt situate pe un culoar lateral pentru a putea fi accesate și în timpul slujbelor. Majoritatea au fost decorate cu picturi și statui moderne create de artiști contemporani.

Orga catedralei a fost construită în 1999 și este de o mare tehnicitate.

Catedrala Almudena este locul unde se desfășoară multe ceremonii de stat.

Citește și Orașul Madrid în ploaie-1

Hunedoara, județul Hunedoara

Publicat pe 13 aprilie 2019 de monica frimu

Răspunde

Pentru a vizita renumitul Castel al Huniazilor ne-am îndreptat spre orașul Hunedoara din județul cu același nume unde ne-am oprit pentru un scurt timp. Orașul este situat în apropierea munților Poiana Ruscă, străbătut de râul Cerna. Sub numele de Humbol, este atestat din 1265 ca un centru în care se prelucrau pieile și lâna. În secolul XV a fost construit Castelul Huniazilor în jurul căruia, în regiunea montană s-a dezvoltat extracția și prelucrarea fierului care în secolul XIX a avut perioada de vârf. Orașul s-a industrializat astfel țăranii din împrejurimi s-au mutat în oraș și numărul populației a crescut. 50% erau români, restul maghiari și germani.

În cel de Al Doilea Război Mondial oțelăriile au funcționat la maxim pentru producerea de armament. Ulterior, sub regimul comunist fabricile s-au extins ocupând o suprafață egală cu a orașului și Hunedoara a avut cea mai mare fabrică de oțel din Balcani. După căderea comunismului (1989) piața de desfacere pentru oțel a căzut astfel multe dintre întreprinderi au fost închise sau abandonate. O mică parte din instalații au trecut în proprietate privată.

Am intrat în Hunedoara și am parcat lângă Parcul Tineretului unde se afla Catedrala Eroilor cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților”, de rit ortodox.

După Revoluția din 1989, cu aprobarea Episcopiei Aradului s-a început construcția catedralei (1999).

Fundația a fost terminată în 2004 și în subsolul amenajat s-a ținut prima liturghie în 2005. Construcția completă a fost finalizată în 2010.

În parc, în fața catedralei a fost postat Monumentul Eroilor.

De acolo ne-am deplasat în apropierea ariei naturale protejate „Pădurea Chizid” unde, pe 29.000 metri pătrați, era amenajată Grădina Zoologică Hunedoara.

La intrare ne-a întâmpinat primul exemplar, o cățelușă oarbă de 25 de ani care părea a fi șefă peste toată grădina și care ne-a însoțit o parte din drum făcând parcă pe ghida.

Prețul modic pe care l-am plătit la intrare ne-a lămurit de întreținerea spațiului care lăsa de dorit. În plus personalul era prea puțin pentru a putea îngriji corespunzător animalele, ne-a relatat medicul veterinar pe care l-am întâlnit.

urs brun

Cuștile și volierele în care erau adăpostite animalele ocupau 600 metri pătrați.

În total ZOO deținea 88 de exemplare dintre care ursul brun, lei, tigri, vulpi, căprioare, diferite soiuri de păsări, etc.

Chiar ne-a părut rău de bietele animale, multe dintre el, ținute separat, câte un singur exemplar din acea specie. Dacă erau ținute captive măcar să aibă un spațiu natural, curat și companie.

Ne-am îndreptat spre centrul vechi unde am trecut pe lângă Primăria Municipiului Hunedoara, partea de clădire nouă. Clădirea vechiului Palat Administrativ a fost construită între anii 1930-1936, în stil brâncovenesc, în forma literei H, de la Hunedoara, cu un etaj în care se aflau 48 de camere. A fost inaugurată în 1937. La subsol a funcționat arestul Comisariatului de Poliţie Hunedoara, la parter, în 24 de camere Comisariatul, Judecătoria Hunedoara şi Pretura Plăşii și la etaj Primăria Hunedoara.

În apropiere, în Piața Libertății se afla Catedrala Hunedoara, de rit ortodox, cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Cuvioasa Parascheva”. Înălțarea ei a început în anul 1939, a fost întreruptă de cel de Al Doilea Război Mondial și a fost terminată în 1947 an din care a fost înscrisă pe lista monumentelor de artă din România. La clădirea în stil bizantin s-au folosit panouri interioare și exterioare din marmură. Turlele au fost prevăzute cu nouă clopote din care cinci acționate electric și crucile postate deasupra lor au fost aurite cu aur de 14 carate. Chivotul a fost confecționat din argint.

Cam atât am văzut în oraș. Ne grăbeam să vizităm castelul urmând să părăsim zona în acea zi.

Citește și Castelul Huniazilor

Orăștie, județul Hunedoara

Publicat pe 5 aprilie 2019 de monica frimu

Răspunde

Municipiul Orăștie din județul Hunedoara este străbătut de râul Orăștie, numit de localnici Râul Apa Orașului, cu afluentul său Sibiștel. Este atestat documentar din 1224 ca cea mai vestică zonă de colonizare a sașilor din Transilvania, când purta denumirea de Oroșteiu- „Orașul Sașilor”. Zona a fost înconjurată de ziduri de apărare, distrusă de tătari (1241) s-a refăcut rapid. În secolul XV a suferit atacurile năvălitorilor turci.

După înfrângerea de la Mohacs din1526 orașul a fost ocupat de trupele imperiale, din nou în 1602 de trupele generalului Basta care au jefuit și au ucis numeroase persoane. În secolul XVIII pe lângă obligațiile ce constau în încartiruiri, aprovizionare cu alimente și atelaje, etc., s-a declanșat ciuma (1717-1718 și 1738), toate acestea ducând la ruinarea orașului care s-a refăcut cu greu.

În timpul Revoluției de la 1848 a fost pe rând ocupată de cele două forțe ostile, austriecii și maghiarii, după încetarea ei, orașul a devenit sediul Prefecturii Militare Orăștie. La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, prin reprezentanții ei politici, orașul a jucat un rol important în mișcarea națională românească. S-a înființat Banca „Ardeleana”, numeroase ziare românești, asociații culturale și economice. Din 1995 Orăștie a devenit municipiu.

De la Șebeș Alba, în drumul nostru spre cetățile dacice, la intrarea în municipiul Orăștie am văzut primul element ce evoca acele vremuri. Pe un suport situat în mijlocul unui scuar se afla un balaur cu cap de lup cu gura deschisă și trup de șarpe. El reprezenta Steagul dacic al cărui corp, în acele vremuri, era confecționat dintr-un material care se umfla în bătaia vântului și imita urletul lupilor îngrozind dușmanii.

Am făcut o scurtă oprire în centrul orașului lângă Catedrala Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, o biserică considerată unicat datorită combinației de stiluri arhitectonice romanic, gotic, bizantin și faptului că e prevăzută cu un singur turn, în stil gotic, cu 5 clopote din bronz.

A fost construită între anii 1936-1943 pe terenul Pieței Maria cedat de autorități cultului ortodox. Interiorul a fost pictat în manieră neo-bizantină. Un rol important l-a avut preotul Ioan Moța, tatăl legionarului cu același nume care a fost „mâna dreaptă” a lui Zelea Codreanu. În perioada comunismului, când instituțiile bisericești erau oprimate, multe clădiri de cult dărâmate, această biserică a fost recondiționată cu ajutorul unor legionari anonimi.

Vis a vis de Catedrală, în mijlocul unui spațiu verde se afla Monumentul Palia, un grup statuar dezvelit în 1974 ridicat pentru a aduce aminte de prima traducere în limba română a Vechiului Testament (1582), Palia de la Orăștie, care a fost tipărită cu finanțarea unor nobili reformați. În acea perioadă a început să funcționeze și o școală reformată iar de la începutul secolului XVIII școli primare românești ortodoxă și greco-catolică. Monumentul a fost creat pentru a ilustra etapele tipăririi cărții astfel pe o parte sunt traducătorii, pe a doua parte meșterii tipografi și pe a treia parte folosirea cărții de către români.

Pe lângă Biblioteca Municipală am intrat pe o stradă pietonală încadrată de clădiri vechi, vara plină de terasele cafenelelor și restaurantelor și ne-am îndreptat spre fosta cetate în incinta căreia se aflau două biserici.

În secolele XIII-XIV a fost ridicată o biserică în jurul căreia s-a dezvoltat fortificația. În secolul XIX a fost grav avariată în urma unui cutremur. Sașii rămași fără loc de rugăciune în urma alungării de către maghiari au construit o nouă biserică, în stil neogotic (1830), actuala Biserică Reformată (calvină). Lângă ea, între anii 1820-1823 a fost ridicată, aproape identică, Biserica Evanghelică Luterană. Cele două biserici au conviețuit până la desființarea Bisericii Române Unite (1948).

Am trecut pe lângă Muzeul de Etnografie și Artă Populară fondat în 1952 pe care l-am remarcat datorită unei plăci inscripționată situată la intrare și ne-am îndreptat spre Primăria Municipiului Orăștie situată în Piața Aurel Vlaicu. Deși în majoritatea orașelot României sediile Primăriilor sunt locate în clădiri impunătoare, vechi sau noi, în Orăștie Primăria se afla într-o clădire obișnuită, zugrăvită cu gust și bine întreținută.

Ne-am întors la parcare și ne-am continuat drumul spre cetatea dacică de la Costești.

Citește și Cetățile dacice din munții Orăștiei județul Hunedoara

Alba Iulia, județul Alba

Publicat pe 3 martie 2019 de monica frimu

Răspunde

De la Teiuș ne-am îndreptat spre Alba-Iulia, municipiul județului Alba, un oraș situat pe albia râului Mureș înconjurat de dealuri și munții Metaliferi în partea de vest. Am intrat în localitatea Bărăbanț, componentă a orașului Alba-Iulia, pentru a vedea Biserica catolică veche din 1302.

Alba Iulia este datată din timpul ocupației romane ca Apulum, capitala provinciei Dacia Apulensis și sediul Legiunii a III-a Gemina (106). În jurul anului 830 a făcut parte dintr-un ducat bulgar și a purtat numele de Bălgrad însemnând Castelul alb. În a doua jumătate a secolului X a fost capitala ducatului maghiar din Transilvania condus de Gyula sau Ștefan I după ce s-a botezat catolic. După ce a fost distrusă de invazia tătară (1241-1242), sub Ioan Hunyadi, voievodul Translivaniei, cetatea a fost fortificată pentru apărare împotriva otomanilor (1442) iar după împărțirea Regatului Ungariei (154o) a fost sediul principilor Transilvaniei.

După victoria de la Șelimbăr, voievodul Țării Românești Mihai Viteazul a intrat în Alba Iulia și a devenit voievod al Transilvaniei, a unit cele trei principate, Țara Românească, Moldova, Ardealul și orașul a devenit capitală. În 1601 Mihai Viteazul a fost ucis, uniunea principatelor s-a destrămat, iar Alba Iulia a devenit parte a Imperiului Habsburgic (1690), s-a numit Gyula Fehérvár, ulterior Karlsburg (1715) și din secolul XVIII numele actual. În 1687 prin Tratatul de la Blaj a fost cedată pentru încartiruirea armatelor austriece care luptau împotriva otomanilor. În 1785 Horia, Cloșca și Crișan, conducătorii rebeliunii țărănești din Transilvania, au fost executați la Alba Iulia.

Primăria Alba Iulia

În 1918, după Primul Război Mondial, Adunarea Națională a Românilor din Transilvania și Ungaria a proclamat la Alba Iulia Uniunea Transilvaniei cu Regatul României, la care au aderat după un an și sașii din Transilvania apoi Ferdinand I al României a fost încoronat simbolic ca rege al României (1922). De la începutul secolului XIX orașul a devenit important și prin deschiderea gării de cale ferată.

Cetatea Alba Carolina a fost construită în timpul împăratului Habsburg Carol al VI-lea (1716-1738) de doi arhitecți elvețieni care au dărâmat vechiul oraș medieval și l-au mutat în estul cetății (actualul oraș de jos), păstrând cele două bastioane din secolul XVII. Au transformat cetatea într-o fortăreață în stil Vauban folosindu-se de munca a 20.000 de iobagi.

Cetatea, sub formă de stea, prezenta 3 linii de fortificații, raveline, 7 bastioane- Sfântul Carol VI (1715), Sfântul Ștefan, Eugeniu de Savoia, Sfântul Mihail, Sfântul Capistrano, Sfânta Elisabeta, a Trinitarienilor (cel mai mare) contragărzi prevăzute cu baterii de artilerie în cazemate, tunele cu metereze pentru trageri, încăperi pentru trupe, depozit, grajduri, terase pentru artilerie.

Bastionul Trinitarienilor

Era prevăzută cu 6 porți, 3 spre est și 3 spre vest, ultimele făcând legătura cu terenurile de instrucție. Unele porțiuni au fost terminate treptat (1747, 1812, 1849).

Am intrat în cetate prin Piața Tricolorului, situată în partea de vest, spre Catedrala Episcopală Ortodoxă „Sfânta Treime”, Catedrala Încoronării.

Clădirea în stil bizantin cu elemente populare românești a fost construită între anii 1921-1922 cu sprijinul Casei Regale a României. Azi ea include colecția muzeală a Arhiepiscopiei Ortodoxe și o Biserică de lemn ridicată pe ruinele Catedralei din 1597.

În curtea ei au fost încoronați Regele Ferdinand I și Regina Maria (1922).

În 1948 s-a organizat o ceremonie în care preoții greco-catolici au depus jurământul de credință Patriarhului ortodox, Biserica Română Unită cu Roma fiind interzisă. Tot atunci biserica a primit denumirea de „Catedrala Reîntregirii Bisericii ortodoxe Române”.

Din 1975 este Catedrala Episcopiei Ortodoxe de Alba Iulia.

Perimetrul catedralei era bine delimitat prin ziduri în afara cărora am ieșit.

Vis a vis de zidurile Catedralei ortodoxe se afla Catedrala romano-catolică „Sfântul Mihail” și Arhiepiscopia romano-catolică care a fost înființată după ce Ștefan I a trecut la catolicism.

Construcția catedralei a început în secolul XI dar a fost distrusă de invazia tătară din 1242. Actuala catedrală a fost ridicată între anii 1247-1291 în stil romanic cu elemente baroce, gotice și renascentiste.

A servit Episcopiei Transilvaniei apoi Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Alba Iulia.

În 1442, în timpul domniei voievodului Transilvaniei Iancu de Hunedoara (Ioan Hunyadi), a fost extinsă.

În interior se aflau sarcofagele lui Iancu de Hunedoara, fiul său Ladislau de Hunedoara, Ioan Sigismund (Zápolya) și soția sa Isabella Jagiellon.

Am urmat artera principală (strada Mihai Viteazul) care era organizată în scop turistic având în vedere că în cetate se desfășoară numeroase spectacole, evenimente, festivaluri, reuniuni, etc.

În spatele Catedralei romano-catolice se deschidea o piață în mijlocul căreia se afla statuia lui Mihai Viteazul călare pe un cal, cu sceptrul în mână, dezvelită în 1968.

Clădirea galbenă din spatele ei era fostul Palat Voievodal sau Palatul Principilor Ardealului. Clădirea a fost construită în secolul XV, în stil gotic, renascentist și baroc, ca sediu pentru clericii catolici care se ocupau de actele bisericii. Din secolul XVI a devenit reședința principilor Transilvaniei și a domnitorului Mihai Viteazul între 1599-1600. A fost grav avariată în invaziile turcilor și tătarilor (1658, 1662), sub Imperiul Habsburgic transformată în cazarmă de artilerie și arsenal (secolul XVIII) și din 1918 sediul Comenduirii Regimentului 21 infanterie.

La capătul străzii se afla Poarta III. Era împodobită cu statui și scene de bătălie din războaiele austro-turce, ca de altfel toate porțile cetății.

Pe partea de intrare, la mijloc se afla sculptat un vultur bicefal, stema Imperiului Habsburgic.

Am ieșit, traversând un pod de lemn, pe o terasă în mijlocul căreia se afla Obeliscul Horia, Cloșca și Crișan care a fost dezvelit în 1937.

De pe platou am admirat panorama orașului.

Spre stânga cobora un drum care trecea printre 4 stâlpi din piatră pe care se aflau statui de atlanți și lei, Poarta II.

La Poarta I se termina cetatea și începeau construcțiile orașului.

Ne-am întors pe strada Mihai Viteazul unde pe dreapta se deschidea Piața Cetății.

În fundal se afla Universitatea „1 Decembrie 1918”, în fostul Palat Apor, lângă care era Muzeum Pricipia inaugurat în 2015. Palatul, în stil renascentist, a fost ridicat împreună cu clădirea Bibliotecii Bathyaneum, acesta pe locul unei Mânăstiri a Trinitarienilor pentru contele Ștefan Apor (1670-1690) În secolul XIII palatul a fost decorat în stil baroc și a fost reședința prințului Steinville, conducătorul armatei austriece iar în 1780 a fost amenajată biblioteca. Sub regimul comunist clădirea a fost abandonată până în 1991 când a fost amenajată Universitatea ce poartă numele Marii Uniri și în 2007 clădirea renovată. De fapt în Alba Iulia existase o academie între anii 1613-1629 înființată de prințul Gábor Bethlen. În Universitate funcționează cinci facultăți cu departamentele lor- Istorie și filologie, Științe Economice, Științe și inginerie, Drept și Științe Sociale, Teologie ortodoxă.

În Piața Cetății se afla Monumentul Custozza ridicat în memoria celor căzuți în timpul războiului austro-italian (1866).

Am ocolit clădirile și am ieșit din piață pe strada Muzeului unde se aflau două clădiri istorice importante din cadrul Muzeului Național al Unirii inaugurat în 1929. Muzeul de istorie, arheologie și etnografie a fost inaugurat în 1888 cu sediul într-o locație. După Marea Unire (1918) a funcționat în cadrul Catedralei ortodoxe și din 1967 până azi în clădirea Babilon. Muzeul deține mari colecții de piese preistorice, medievale, romane, numismatică, peste 130.000 de lucrări de ară, obiecte de științe naturale și cărți.

În fața lui era o mulțime de oameni care urmăreau spectacolul de teatru în aer liber care era în curs de desfășurare.

A doua clădire, Sala Unirii, se afla vis a vis. Ea a fost amenajată după Marea Unire (1918) între anii 1921-1922 într-o clădire în care a funcționat un Cazinou Militar (1895). Intrarea, sub forma unui arc de triumf, avea central o inscripție cu datele importante ale unirii iar pe cele două laterale picturi ale Regelui Ferdinand I și Reginei Maria.

În Sala Unirii a avut loc mitingul celor 1228 de delegați români din Transilvania și s-a elaborat Declarația de Unire a Transilvaniei cu România. În muzeu se păstrează scrisorile lui Avram Iancu ce conțin documentele Unirii din 1918, eșarfele tricolore purtate de delegați, manuscrisul cuvântării lui Vasile Goldiș în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia și piese despre Revoluția din 1848. Clădirea a fost restaurată în 1994.

Încărcate de istoria neamului ne-am întors spre zona amenajată cu vânzare de produse. O cafea era bine-venită înainte de a pleca la drum.

Am ieșit pe lângă Catedrala romano-catolică, prin Poarta IV.

De pe podul de lemn am aruncat o ultimă privire spre semețele clădiri ale cetății.

Au urmat poarta V, poarta VI și vizita cetății s-a încheiat.

Îmbarcarea și la drum !

Citește și Orașul Sebeș, județul Alba

Cartierul Barri Gotic Barcelona, Spania

Publicat pe 20 februarie 2019 de monica frimu

Răspunde

Din Placa de Catalunya am intrat în orașul vechi, Ciutat Vella, pe La Rambla, strada cea mai circulată din oraș. De fapt un bulevard cu artere de circulație laterale, centrul pietonal, lung de 1,2 kilometri, care împarte Ciutat Vella în două cartiere-Barri Gotic la est și El Raval la vest și se întinde până în apropierea mării.

Am trecut pe lângă Academia Regală de Științe și Arte (Reial Academia de Ciencies i Arte Barcelona-RACAB) inaugurată în 1764. În 1893 au fost finalizate turnurile clădirii și ceasul care a arătat ora oficială a Barcelonei. Interiorul era împărțit în mai multe săli- Sala ceasurilor (Sala dels Rellotges) cu o colecție numeroasă de mecanisme, Sala instrumentelor cu expoziție de aparate din secolele XVIII-XX, Sala de ședințe, Arhiva și Biblioteca cu peste 100.000 de volume. La parter se afla Teatrul Poliorama care avea la bază o societate literară fondată în 1764. Academia a fost inaugurată în 1894. La parter funcționa o sală de spectacole și în 1899 a fost deschis primul cinematograf din Barcelona, cinematograful Marti. Au fost reunite în 1906 sub denumirea de cinema Poliorama dar funcționa alternativ ca teatru. În decursul timpului a fost închis, restructurat, redeschis, actual funcționând ca cinematograf și teatru, în special de comedie.

După hoteluri, restaurante, magazine, am trecut pe lângă Biserica de Belen (Iglesia de Belen), Parroquia de la Verge de Betlem. Prima biserică a fost construită de iezuiți în 1553. Aceasta a ars complet într-un incendiu (1681) și, în 1729, a fost construită o nouă biserică. Iezuiții fiind expulzați (1767) biserica a rămas nefuncțională până în 1835 când s-a înființat actual parohie. Interiorul a fost terminat în 1855. În timpul războiului civil spaniol (1936-1939) biserica a fost grav avariată. Ulterior a fost reconstruită și simplificată.

Într-o clădire în stil baroc și rococo, fostul Palat Virreina (Palau de la Virreina), se afla Centrul de Artă Santa Monica. Clădirea a fost construită între anii 1772-1778 pentru fostul vicerege din Peru care s-a repatriat și a primit numele de Virreina- viceregina. În 1941 a fost declarat monument național.

Am părăsit La Rambla și am intrat pe străduțele întortocheate din cartierul Barri Gotic, centrul orașului vechi. Din loc în loc străduțele delimitau piețe mici. A fost o adevărată aventură să urmăm itinerarul pe care ni l-am propus. Am ajuns în Placa del Pi, o piațetă deschisă în fața Bisericii Sfânta Maria de Pi (Basilica de Santa Maria del Pi).

Deși era luna februarie portocalii erau plini de roade.

Biserica a fost construită între anii 1319-1391 dar a fost deschisă doar în 1453. În secolul XV s-au adăugat turnul clopotniță înalt de 54 metri, dotat cu 6 clopote (1460-1497) și Capela Sang (1486).

În timpul războiului de succesiune spaniol (1701-1714) a fost bombardată. Reparațiile au eliminat elementele baroce și s-au terminat în 1884.

În 1936, în timpul războiului civil spaniol, a fost incendiată de un grup de anarhiști. Ulterior războiului a fost restaurată. De-a lungul anilor zidurile vechi ale bisericii au fost ascunse prin construcția de clădiri noi învecinate.

În următoarea piațetă, Placa de Sant Felip Neri, se afla Biserica Sfântul Felip Neri (Esglesia de San Felip Neri). A fost construită între anii 1721-1752 ca o parte din mânăstirea înființată în 1673 de Congregația oratoriei San Felipe Neri. În timpul războiului civil spaniol, în 1938 a fost bombardată de aviație, ulterior refăcută.

Pe o străduță din apropiere am trecut pe lângă fațada unei biserici. Iglesia de San Sever, o biserică catolică, în stil baroc, a fost construită între anii 1699-1703, deschisă, dar terminată în 1705. Din 2002 aparține de Catedrala Barcelona și, din 2007, lângă ea s-a extins Muzeul Catedralei cu o sală de expoziții.

Am ajuns în Piața Nouă (Placa Nova) unde se afla zidul roman-Murrala romana cu porțile romane- Torres Romanes. În acea zonă, în secolul I î.e.n. se situa colonia Julia Augusta Paterna Faventia Barcino. Zidurile au fost ridicate pentru a fortifica colonia (secolul III-secolul IV). În colțurile zidurilor au fost ridicate 76 de turnuri, înalte de 18 metri, plasate la distanța de 6-8 metri între ele, ceea ce i-a conferit Barcelonei numele de „orașul încoronat”. În spatele lor se vedeau turnurile catedralei.

Lateral se afla Palatul Episcopal (Palau del Bisbe), o clădire construită în secolul XIII, restaurată de mai multe ori pe parcursul timpului (1681, 1769, 1909, 1928), reședința oficială a arhiepiscopului Barcelonei și sediul arhierei diecezane.

Ne-am îndreptat spre Catedrala Barcelona cu hramul „ Sfânta Cruce și Sfânta Eulalia” (Catedral de Santa Creu I Santa Eulalia), sediul eparhiei, care se afla în Piața la Seu (Placa de la Seu).

Între anii 1046-1058 s-a construit o catedrală romanică pe locul unei cripte vizigotă distrusă în atacul Al-Mansur asupra Barcelonei. În 1298, sub domnia regelui Iacob II de Aragon, pe locul ei a început construcția unei mânăstiri care a durat 150 de ani (1448). Fațada neo-gotică și turnul central au fost completate în perioada sfârșitului de secol XIX-1913.

Am intrat în mânăstire prin Poarta Sant Eulalie.

Galeriile mânăstirii, străjuite de coloane masive, închideau un patrulater plin de vegetație.

În pereții coridoarelor se aflau numeroase mici capele dedicate unor sfinți.

Sfânta Eulalia, al cărei hram îl poartă biserica, a fost o fecioară care, în timpul romanilor, a fost expusă goală în piața publică, primăvara. A început să ningă masiv. Romanii, supărați, au închis-o într-un butoi în care au înfipt cuțite și l-au rostogolit pe stradă. Datorită acelui martiriu, a fost sfințită de către catolici ca patron al Barcelonei.

În mânăstire se afla o porțiune cu fântâni și un mic lac amenajat pentru 13 gâște albe, numărul anilor Eulaliei când a fost martirizată.

În interiorul bisericii fotografiatul cu blitz era interzis astfel amintirile au rămas mai mult vizuale decât din pozele făcute, nereușite.

La locul Corului se păstrau arme ale cavalerilor Ordinului lânii de aur. În Capela Sfântului Sacrament și a Sfântului Hristos din Lepanto (1407), situată lateral, se afla o cruce din timpul bătăliei de la Lepanto (1571).

Sub nivelul pardoselii se afla Cripta Sfintei Eulalia.

Între anii 1968-1972 catedrala a fost restaurată.

Lângă catedrală se afla Muzeul Frederic Mares (Museo Frederic Mares), un muzeu de artă cu o colecție de câteva mii de articole ale sculptorului căruia îi purta numele, cum ar fi artă creștină medievală, articole de artizanat, sculpturi din perioada preromană.

Clădire lângă clădire, toate aveau importanța lor. În Palacio de los Virreyes se afla Arhiva generală a Coroanei de Aragon (Arxiu general de la Corona d’Arago) care a fost înființată de regele Iacob II al Aragonului (1318), singura arhivă centrală a coroanei până în 1348 când s-a creat Arhiva Regatului Aragonului. Actuala arhivă a fost creată între anii 1814-1849 și a avut sediul în Palatul Locotenentului din cadrul Palatului Regal Barcelona. În 1993 a fost împărțită în două locații, una istorică cu expoziții, cursuri, evenimente și alta pentru cercetare.

Eram sigură cu nu voi uita cartierul Barri Gotic. Străduțe, piațete, dintre care ieșeau în fața ochilor clădiri maiestuoase, apoi alte străduțe, clădiri cu numeroase muzee, biserici…

Am intrat în Piața Regelui (Placa del Rei) înconjurată de Palatul Regal (Palau Reial Major), un complex de clădiri care din reședință regală a Aragonului, după secolul XVI a fost împărțit de Inchiziție și Administrația Regală.

Una dintre clădiri, Palatul Locotenentului (Palau de Lloctinent), a fost construită sub domnia lui Carol V al Spaniei (1555) cu un turn din cinci etaje în care, în secolul XIX, s-a aflat Arhiva Regatului Aragon. Capela regală a Sfintei Agata (Capella reial de Santa Àgata) a fost construită în timpul regelui Iacob al II-lea (1302).

Salò del Tinell a fost construită în timpul domniei regelui Peter IV (1359-1362). Împreună cu capela sunt parte din Muzeul de Istorie al Barcelonei și pot fi vizitate.

În partea de sud a pieței se afla Casa Padellàs, un palat gotic (1497-1515) care în 1931 a fost mutat în Placa del Rei și din 1943 a funcționat ca Muzeu de Istorie al Barcelonei (MUHBA).

Pe o străduță am trecut pe sub un pod ce lega două clădiri, Palatul Generalitat și una din Casele canonicilor (Cases dels Canonges). Acestea au fost un grup de case independente în care au locuit canonicii după ce comunitatea canonică a catedralei a fost dizolvată (sec. XIV). La începutul secolului XX în unele clădiri s-au mutat civili și meseriași. În 1921 Comunitatea Cataloniei, o instituție administrativă, a achiziționat o parte dintre ele și le-a modificat arhitectonic adăugând elemente neogotice. Podul pe care l-am văzut a fost construit între anii 1923-1928 și a fost decorat cu elemente de gotic francez. Primul președinte al Generalității a transformat clădirea în reședință oficială, folosită de toți președinții până în 1978 când noul președinte a schimbat locația.

Am ieșit de pe carrer del Brisbe în Piața San Jaume (Placa de San Jaume), denumită în anumite perioade și Piața Constituției. Față în față, se aflau două clădiri importante. Palatul Generalității (Palau de la Generalitat de Catalunya) este sediul Guvernului Cataloniei și Președinția Generalității. În 1359 s-a format Adunarea Generală din Catalonia care a funcționat într-o clădire din cartierul evreiesc Call. A fost înlocuită de Generalitat (Diputacio del General) care a construit cea mai veche parte a clădirii actuale (1403) apoi, în 1596, s-a construit fațada renascentistă orientată spre piață. În timpul războiului de succesiune clădirea a devenit Curtea Regelui (1714) iar în perioada formării regiunilor autonome (1931-1933) a redevenit sediul Generalității și guvernului. A fost restaurat în 1977.

Primăria Barcelona (Casa de la Ciutat) se afla într-o clădire neoclasică în care a funcționat Consiliul celor o sută până la dizolvarea sa în 1714. Acesta se întâlnea în Sala Mare, Salo de Cent.

Zona a început să se aglomereze. Începea să se desfășoare Festivalul Fiestas de Santa Eulalia sau „Laia” care avea loc anual în luna februarie.

Amuzate de figurile ce se perindau prin Piața San Jaume, am părăsit zona și ne-am îndreptat spre Sinagoga veche din Barcelona (Sinagoga Major), una dintre cele mai vechi din Europa, construită probabil în secolul III sau IV.

A fost extinsă în secolul XIII. În 1391 evreii din Barcelona au masacrați în masă și clădirea a fost folosită în alte scopuri decât cel religios.

În 2002 în sinagogă a fost deschis un muzeu și au loc anumite festivități ale comunității evreiești.

Se înserase. Am ieșit din cartierul Gotic pe La Rambla unde activitatea era în toi. Tonetele, terasele așteptau clienții.

Din depărtare se auzeau sunetele unor tobe. Se desfășura un alt eveniment în care trupe de copii băteau ritmul tobelor.

Iubeam Barcelona, un oraș viu indiferent de anotimp.

Citește și Prin orașul vechi-Ciutat Vella din Barcelona, Spania

Aiud și Teiuș, județul Alba

Publicat pe 13 februarie 2019 de monica frimu

Răspunde

De la Rimetea, după 26 km am ajuns la Aiud, o localitate din județul Alba ce datează din 1293 și poartă numele Sfântului Egidiu (Saint Gilles), un sfânt din evul mediu. În acea perioadă populația era majoritar germană- sași. În timpul reformei protestante mulți dintre aceștia au trecut la calvinism, treptat au adoptat limba și cultura maghiară și orașul a devenit unul dintre principalele centre culturale și de învățământ calvine din Transilvania.

Am parcat în centrul localității lângă clădirile în care se aflau Colegiul Național Bethlen Gabor și Muzeul de Științele Naturii, în apropierea Primăriei orașului. Colegiul a fost fondat în Alba Iulia (1622) de către principele de Transilvania căruia îi poartă numele. În 1658, distrus de invazia turco-tătară, s-a mutat la Cluj și în 1662 la Aiud. Devastat de armata austriacă (1704), a fost reconstruit cu ajutor financiar din Anglia (1711). Clădirile au supraviețuit până în prezent deși interiorul a fost devastat de revoluționarii români (1849). Până în 1859 în colegiu au funcționat trei facultăți-filologie, drept, teologie și o școală normală. Facultățile mutându-se la Cluj colegiul a funcționat ca gimnaziu superior, din 1976 ca liceu industrial cu predare în română și maghiară, în 1990 din nou liceu teoretic și din 1993 Colegiu Național. Lângă el se afla Muzeul de Științe Naturale, înființat în 1796, care funcționa în fostul Palat voievodal Bethlen construit între anii 1612-1629.

Vis a vis se înălța Cetatea Aiudului. Aceasta a fost ridicată în două faze pe locul unei așezări daco-romane din secolul III. În secolul XIV s-a construit o biserică fortificată apoi în secolele XVI-XVII restul cetății, ocupând o suprafață totală de 3.500 metri pătrați.

Zidurile de apărare au fost extinse și s-au construit 9 turnuri care au fost numite după breslele meșteșugărești din zonă: turnul măcelarilor (sec. XIV), turnul croitorilor, turnul blănarilor, turnul olarilor (sec. XIV), turnul dogarilor, turnul cizmarilor din secolul XVIII, fost turn al lăcătușilor care a fost distrus în 1706 și refăcut de breasla cizmarilor în 1734, turnul fierarilor (sec. XVIII), turnul Kalendas pentru breasla frânghierilor, ulterior donat asociației „Kalendas” sau „Sfântul Spirit” și turnul Porții (sec. XIV) prin care se făcea accesul în cetate.

Până la sfârșitul secolului XVIII șanțul cu apă care înconjura cetatea a fost utilizat. Pentru a intra, se trecea un pod de lemn mobil, ce se termina la poarta aflată în porțiunea inferioară a turnului Porții.

Am ocolit cetatea trecând pe lângă clădirea în care funcționa Detașamentul de pompieri Aiud.

În cetate de găseau două biserici pe care doream să le vizităm.

Am intrat pe lângă Biserica Evanghelică (luterană), situată lateral, spre Biserica Reformată (calvină), ambele situate în interiorul zidurilor cetății.

Biserica reformată a fost construită în secolele XV-XVI, în stil gotic, cu un turn înalt care era vizibil de la depărtare.

Am avut norocul să putem intra. Se oficia slujba. Am rămas dezamăgite de interiorul sobru, în stil baroc, care era foarte deteriorat. Oare de ce nu s-a restaurat și el o dată cu exteriorul ?

Am înconjurat biserica pe lângă zidul de apărare în dreptul turnului măcelarilor.

În spatele ei, în vestul turnului Porții, se afla clădirea în care funcționa Muzeul de Istorie Aiud. Spre interiorul cetății, în fața zidului clădirii era postat bustul unei doamne, Miksa Zsuzsanna, care a donat o sumă considerabilă la fondarea Asociației de Cultură Maghiară din Transilvania (1885).

Tot în acea zonă se afla o placă datată cu cifre romane (1869), decorată cu niște ornamente despre care nu am putut afla ce reprezentau.

În sud-estul cetății, în piața Cuza Vodă, am văzut Catedrala ortodoxă „Sfinții Trei Ierarhi”.

A fost construită după unirea Transilvaniei cu România (1918), în stil neo bizantin, începând cu 1927. Inițial a purtat hramul Arhanghelilor Mihail și Gavril (1938-1957), ulterior a celor trei Sfinți Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan.

A fost restaurată în 1974 când interiorul a fost decorat cu picturi și sculpturi.

Am ocolit catedrala și am parcurs o stradă scurtă până la râul Aiud care, în acea zonă, era traversat de un pod.

Pe cealaltă parte a râului se afla o clădire ce îmbina stiluri arhitectonice diferite, în care funcționa Colegiul Tehnic Aiud. Între 1885-1887 familia Rakoczy a construit un palat care ulterior a fost extins (1898-1901). Între 1901-1929 a funcționat ca sediu al prefecturii Alba de Jos. În timpul celor două războaie mondiale a devenit un punct strategic și clădirea a fost transformată în cazarmă militară (1929-1967). În Aiud, fiind bine dezvoltată industria metalurgică, în 1967 s-a înființat o școală de profil, actualul Colegiu Tehnic.

Ne-am întors la parcare pentru a ne continua drumul.

După 13 kilometri am ajuns la Teiuș, o localitate atestată din anul 1290. S-a dezvoltat ca un renumit târg de vite (1603), sub domnia regelui Matei Corvin (1458-1490) a devenit oraș pentru o scurtă perioadă, apoi a redevenit localitate rurală. „Societatea căilor ferate ungare de est” a construit în Teiuș o gară și în 1871 a fost dată în funcțiune linia de cale ferată Teiuș-Alba Iulia. Pe parcursul anilor localitatea a devenit un important nod de cale ferată. Între 1918-1950 orașul a fost reședința unității administrative Plasa Teiuș. Din 1994 este clasificat ca oraș.

Am parcat lângă Biserica ortodoxă „Sfânta Treime” (1925-1927) situată în centrul localității. A fost construită în stil bizantin (1926), la un an după prima biserică ortodoxă ridicată în 1925, Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”.

Am avut norocul să putem vizita interiorul. Era deschisă deoarece se oficia o slujbă de nuntă.

Biserica ortodoxă „Sfântul Nicolae” a funcționat imediat după ce a fost construită. Decorațiile interioare, mobilierul, au fost adăugate în decursul timpului (1938, 1940, 1955-1956). Între anii 2005-2006 s-au efectuat reparații capitale.

Am trecut printr-un părculeț situat în spatele primei biserici unde, într-o porțiune, se afla o fântână arteziană și era amenajat un loc de joacă. În altă porțiune era postată o troiță.

Ne-am îndreptat spre cea mai veche biserică din Teiuș, Biserica reformată (calvină). Era situată, parcă ascunsă între case. Accesul în curtea bisericii se făcea printr-o poartă veche din lemn care era închisă.

A fost construită în stil romanic cu elemente de gotic timpuriu și a fost terminată în 1379. În decursul timpului a fost de mai multe ori avariată, în timpul campaniilor turcești (1442), a atacurilor armatelor austriece ale generalului Basta (1603), în multiplele raiduri turco-tătare (1658-1662) apoi reconstruită la începutul secolului XVIII când porțiunile grav avariate au fost demolate. În aceeași perioadă a fost decorat și interiorul, ulterior restaurat în 1969.

Citește și Mânăstirea Râmeț și Cheile Râmețului, județul Alba

Excursiile Monicăi

Hai la drum!

Arhive etichetă: catedrale

Catedrala Santa Maria de Toledo

O dimineață în Sibiu

Sibiu- trei piețe istorice

Catedrala Pădurenilor din Ghelari, județul Hunedoara

Catedrala Santa Maria la Real de la Almudena, Madrid, Spania

Hunedoara, județul Hunedoara

Orăștie, județul Hunedoara

Alba Iulia, județul Alba

Cartierul Barri Gotic Barcelona, Spania

Aiud și Teiuș, județul Alba