O zi în Londra, Anglia

Publicat pe 29 iunie 2018 de monica frimu

Londra este capitala Angliei și a Regatului Unit și unul dintre primele zece orașe mai moderne din lume, populat cu multe etnii, de diferite culturi și religii. La început a fost o așezare celtă. În anul 43, sub Imperiul Roman, a fost fondat orașul cetate Londinium. Acesta a rezistat până în anul 61,când a fost asaltat și prădat de răsculații celți. Când Imperiul Roman s-a destrămat orașul a fost abandonat. În sec. X, pe locul cetății s-a dezvoltat un nou oraș, Westminter. Ulterior acesta s-a unit cu Londra și, în sec. XII, orașul a devenit capitala regatului.

Între secolele XVI și mijlocul sec. XX Coroana Britanică a format cel mai mare imperiu din istorie, care a cuprins Irlanda de Nord, dominioane, colonii, teritorii din lume, în sec. XIX ocupând 20% din suprafața pământului Terrei. În 1666 un incendiu mare a distrus o parte a Londrei. Orașul a fost refăcut și în 1800 a devenit cel mai mare oraș al lumii. În cel de Al Doilea Război Mondial, în urma bombardamentelor, mare parte a clădirilor istorice au fost distruse. După război, în reconstrucția orașului s-au folosit mai multe stiluri arhitectonice moderne, oferindu-i o imagine foarte aglomerată și amestecată.

Orașul a fost fondat pe malul de nord al râului Tamisa, peste care, până în sec. XVIII, a fost construit un singur pod. Astăzi se găsesc peste 20 de poduri.

În această metropolă sunt peste 30 de teatre, majoritatea în West End, 240 de muzee și cea mai mare Universitate din Europa, formată din 20 de colegii și alte instituții mai mici.

De dimineață am pornit să cutreierăm orașul. Am străbătut Kensington street, în cartierul Kensington din vestul Londrei, supranumit și „cartier de lux”, în care locuiesc majoritar oameni bogați.

Din mersul mașinii, între Green Park și Hyde Park am văzut Monumentul Wellington Arch. A fost construit între anii 1826-1830, mutat în 1882-1883 pe locul actual. Inițial pe arcul triumfal era statuia primului duce din Wellington care, în 1912, a fost înlocuită cu o cvadrigă. Era locul de intrare, dinspre vest, în centrul Londrei. Până în 1992 a găzduit un sediu mic al Poliției și, din 1999, a intrat în proprietatea patrimoniului englez.

Am coborât lângă Hyde Park și ne-am îndreptat spre renumita Biserică Westminster Abbey. Prima clădire pe care am văzut-o a fost Methodist Central Hall. A fost construită între anii 1876-1903 ca Biserică Protestantă (metodistă).

Din 1905 Sala Centrală Westminster a funcționat pentru susținerea de conferințe, în scopuri religioase, educaționale, științifice, sociale. În 1914 acolo au avut loc primele întruniri ale mișcării sufragetelor. În 1946 a găzduit prima întâlnire a Adunării Generale a Națiunilor Unite.

Din 2000 funcționează ca centru de conferințe, galerie de artă, birouri, cea mai mare sală fiind Great Hall, cu 2.300 de locuri.

Lângă ea se afla Curtea Supremă a Regatului Unit (The Supreme Court) care a fost constituită în 2005 și funcționează din 2009 în clădirea Middlesex Guildhall. Aceasta a fost construită în stil art nouveau gotic, între anii 1912-1913, pe locul unde, anterior, s-a aflat Clopotnița Westminster Abbey.

Nu departe am ajuns la Westminster Abbey (Abația Westminster) sau The Collegiate Church of St. Peter, Westminster, situată aproape de Palatul Westminster. O legendă spune că un pescar a avut o viziune a Sfântului Petru și, în acea zonă, între anii 960-970, a fost construită o mică abație benedictină dedicată sfântului. Aceasta a fost reconstruită de Regele Edward Confesorul în anul 1042, a fost sfințită în 1065 și, în 1090, terminată construcția. Numărul călugărilor din abație a crescut o dată cu dominația normandă când William Cuceritorul a fost încoronat ca rege al Angliei în acea biserică. Sub Henric al III-lea a început construcția actualei biserici, în stil gotic, cultul fiind romano-catolic și a fost finalizată în 1517. În urma Reformei Protestante, în 1535, a fost desființată și veniturile confiscate. Între anii 1540-1550 a fost Catedrala Londrei, până Episcopia s-a mutat la Biserica St. Paul, aceasta devenind catedrală. În 1560 regina Elisabeta a supus-o direct suveranului, o biserică regală și a devenit biserică colegială prin înființarea unei universități. Până în sec. XIX, alături de Oxford și Cambridge, a fost una dintre cele mai mari centre de învățământ din țară. Majoritatea regilor și reginelor au fost încoronați în această biserică regală. În interior se găsesc numeroase plăci comemorative, statui ale unor martiri și mormintele regilor și reginelor britanici, excepție făcând Edward al V-lea și Edward al VIII-lea. În interior există și un muzeu, „Westminster Abbey Museum”, care datează din anul 1908, în care se găsesc obiecte personale ale regilor, sculpturi, efigii, cel mai vechi altar din Anglia, etc.

Din păcate timpul nu ne-a permis să vizităm interiorul, la intrare fiind o coadă interminabilă.

În Piața Parlamentului am văzut St. Margaret’s Church (Biserica „Sf. Margareta”), dedicată Margaretei din Antiohia, biserică parohială anglicană.

A fost înființată de către călugării benedictini în sec. XII. Între anii 1486-1523, sub Henric al VII-lea, a fost reconstruită, biserică care a supraviețuit până azi. În 1614 a devenit biserica parohială a palatului Westminster.

Cele două biserici, Westminster Abbey și Sf. Margareta au fost incluse în patrimoniul UNESCO în anul 1987.

În Palatul Westminster sau Casa Parlamentului se află Camera Lorzilor și Camera Comunelor. În sec. XI William II a construit prima clădire care a fost reședința regilor Angliei. Aceasta a fost distrusă în incendiul din 1834 și s-a construit, între anii 1837-1860, o nouă clădire, cea actuală, în stil neogotic. Amenajările au continuat timp de 30 de ani și cele interioare până în sec. XX. Este situat pe malul Tamisei. În interior prezintă două serii de curți în jurul cărora se află peste 1000 de camere. A fost inclus în patrimoniul UNESCO o dată cu cele două biserici, în anul 1987. O parte din clădire se poate vizita, doar de două ori pe săptămână, cu programare, astfel nu am intrat.

Clădirea prezintă două turnuri, Turnul Victoria (Victoria Tower) și Turnul cu ceas Big Ben, simbol al orașului.

Turnul Big Ben a fost construit în 1858 după ce un turn mai vechi a ars în incendiul din 1834. Are 93,3 m înălțime, în interior un clopot de 13 tone, clopotul Big, instalat în cinstea șefului constructor, care era corpolent. Ceasul, cu patru fețe, măsoară orele și sferturile de oră. Actual există o mică problemă. Turnul se înclină spre nord-vest câțiva mm/an.

Pe Parliament street am trecut pe lângă Foreign and Commonwelth Office, Ministerul Afacerilor Externe, o clădire construită între anii 1861-1868, în stil italienesc, în care, atunci, se aflau Ministerul de Externe, Oficiul pentru India, Oficiul Colonial și Biroul de Acasă. A fost restaurată în 1997.

Peste Tamisa am văzut Roata Londrei, London Eye, numită și Millenium Wheel, aflată în Grădinile Jubilee. A fost construită în șapte ani, de oameni din cinci țări, în 1999, pentru celebrarea noului mileniu. Atunci a fost cea mai înaltă din lume, 135 m. E formată din 32 capsule, fiecare pentru 25 pasageri, astfel, la capacitate maximă încap 800 de persoane. Roata se învârte neîncetat, cu o viteză de 0,9 km/h, urcarea și coborârea făcându-se din mers. Panorama Londrei poate fi observată într-o perioadă de 30 min. cât durează o cursă.

Înaintând, pe mijlocul străzii am văzut Monumentul femeilor din al doilea război mondial (The women of world war II). Proiectul a fost inițiat în 1997 și monumentul a fost dezvăluit de către Regina Elisabeta a II-a, în 2005, când s-au aniversat 60 de ani de la încetarea celui de Al Doilea Război Mondial. Construit din bronz, cu înălțimea de 6,7 m, lungimea de 4,9 m, simbolizează numeroasele locuri de muncă ocupate de femei în timpul războiului, îmbrăcămintea,uniformele, textul cărților de rații, etc.

Ne-am apropiat de un grup de protestatari adunați lângă statuia lui Viscount Alanbrooke, situată din 1993 în fața Ministerului Apărării.

Lângă clădirea ministerului se afla Old War Office Building (Administrația financiară), o clădire neo-barocă, situată pe locul fostului Birou de Război care a administrat armata între anii 1857-1964, când clădirea , folosită în continuare de armată, s-a numit Biroul de Vechituri. Are șapte etaje în care se găsesc aproximativ 1000 de camere și patru cupole. În 2016 clădirea a fost vândută unei firme care urma să o transforme în hotel de lux și apartamente rezidențiale.

Vis a vis era adunată o mare de oameni care făceau poze. Ne-am îndreptat să vedem garda cavaleriei, în fața Muzeului The Household Cavalry.

Cavaleria Household, cu o tradiție ce datează din 1660, este garda de corp personală a reginei.

Ne-am îndreptat cu greu spre Trafalgar Square, centrul geografic al Londrei. Avea loc un marș pe biciclete, participanții ocupând străzile și întreaga piață. De fapt cu acești bicicliști, în paralel, am urmat traseul nostru, cât am putut.

Numele pieței provine de la Bătălia de la Trafalgar din 1805, când flota britanică, condusă de Amiralul Nelson, a învins forțele franco-spaniole. Acesta a fost ucis în timpul acelei bătălii. În cinstea lui, între anii 1839-1842, în centrul pieței a fost ridicată Columna lui Nelson, de 57 m înălțime, străjuită de patru statui ce reprezintă patru lei. În 1845 a fost terminată construcția clădirilor ce mărginesc și azi piața, Galeria Națională (National Gallery), la est Casa Africa de Sud (South Africa House), clădirea Ambasadei Africii de Sud, la vest Casa Canada cu Ambasada Canadei. La sud piața se deschide în str. Whitehall.

În 1937, pe latura de nord, piața a fost decorată cu 8 statui și 2 fântâni arteziene. În anii ’90 piața era plină de porumbei sălbatici, un stol estimat la 35.000 de păsări, care au alterat monumentele. În 2007 s-a dat un decret prin care era interzisă hrănirea păsărilor și acestea au dispărut din zonă.

Restaurarea din 2003 a îmbunătățit piața cu două lifturi pentru persoanele cu dizabilități. În piață, pe tot parcursul istoriei, au avut loc demonstrații politice, întâlniri de masă, concerte, filmări.

În nord-estul pieței Trafalgar se afla St. Martin in the Fields Church, biserică anglicană dedicată Sfântului Martin. A fost construită între anii 1722-1726 pe locul uneia vechi. Prima referire datează din 1222 când a fost folosită de călugării din Westminster Abbey. Sub Henric al XVIII-lea (1542) biserica a fost reconstruită într-o zonă izolată, între Westminster și Londra, în scopul izolării victimelor ciumei. În 1606, sub regele Iacob I, a fost mărită și înfrumusețată. În decursul unul secol biserica s-a deteriorat și, între anii 1722-1724, a fost reconstruită, când i s-a adăugat și turnul înalt de 59 m. Încă din 1914 biserica și-a asumat rolul de a ajuta persoanele fără adăpost din zonă prin programul „Biserica ușii deschise vreodată”. Între anii 2006-2008 a fost reamenajată și cripta azi găzduiește o galerie de artă, o cafenea în care au loc concerte de jazz, chiar și un magazin de suveniruri.

Deoarece bicicliștii baricadau zona am fost nevoite să deviem de la traseul inițial. Am ajuns în Piccadily Circus, un sens giratoriu în care se intersectează cinci străzi principale, renumit pentru panourile sale luminoase. Acolo se găsește Fântâna Memorială Shaftesbury cu statuia lui Eros care reprezintă „Îngerul Milei Creștine”, ridicată în 1893, înlăturată în cel de Al Doilea Război Mondial și repusă în 1980. Circusul, creat în 1819 și-a pierdut forma circulară în 1886 prin construcția unui bulevard. Lângă el se află Teatrul Criterion. Este un loc de întâlnire aglomerat, fiind situat în apropierea zonei comerciale și fiind amenajate numeroasele restaurante, cluburi de noapte, baruri.

În apropiere am intrat în Burlington Arcade, o galerie comercială pietonală, cu acoperiș de sticlă, inaugurată în 1819. Era păzită de patrule îmbrăcate în uniforme tradiționale, în ea găsindu-se magazine cu articole de lux, îmbrăcăminte, anticariat, bijuterii.

Am trecut pe lângă Teatrul Garrick.

Am ocolit Piața Trafalgar, unde marșul era încă în desfășurare și, lângă Hotelul Amba, am văzut Monumentul Eleanor Cross, cunoscut ca Charing Cross, ridicat între anii 1291-1294.

Am înaintat pe Strand. Lângă Academia Regală de Artă (The Royal Society of Arts) am intrat pe sub o arcadă în curtea Casei Somerset.

Somerset House a fost construită în 1550, în stil renascentist, ca reședința din oraș a ducelui Somerset. Din 1552 a intrat în posesia Coroanei. După revoluția din 1688 încetul cu încetul a decăzut și din sec. XVIII a fost folosită ca loc de depozit, barăci de trupe militare. Din 1775 a început reconstrucția casei, în stil neoclasic, întârziată de războiul din Franța. I s-au adăugat două aripi, la est și la vest și a fost terminată până în 1856. A adăpostit birourile marinei și guvernamentale. Actual cuprinde trei galerii de artă dintre care, cea mai importantă este Galeria Courtlaud, în care sunt etalate picturi impresioniste. Restul clădirii e ocupat de organizații de artă și film, asociații sociale, iar aripa de est face parte din campusului Colegiului Regal.

Am trecut pe lângă Biserica St. Mary le Strand. Este biserica oficială a Serviciului Naval Regal al Femeilor și are o carte de comemorare a membrilor ce au murit. Prima biserică este datată din 1222 când purta denumirea de „Sf. Maria și Inocenții”. Aceasta a fost demolată în 1549 pentru a se crea un spațiu de trecere spre Casa Somerset. Actuala biserică a fost ridicată între anii 1714-1717 și a început să funcționeze în 1723. În această biserică, în 1809, s-au căsătorit părinții scriitorului Charles Dickens. A scăpat cu greu de ravagiile din cel de Al Doilea Război Mondial.

Ne-am continuat drumul pe Strand, pe lângă Casa Australia (Australian High Comission)

Am ajuns în dreptul unei clădiri, construită în stil gotic victorian, în 1870 și inaugurată de Regina Victoria în 1882. Royal Courts of Justice (Curtea Regală de Justiție) găzduiește Înalta Curte de Apel și Curtea de Apel din Anglia și Țara Galilor.

Am trecut pe lângă magazine, librării, hoteluri și am ajuns în dreptul St. Dunstan in the West Church, o biserică anglicană construită în 1825. În ea funcționează și Biserica Ortodoxă Română „Sf. Gheorghe”, The Romanian Ortodox Church.

Acolo zona era mai degajată față de ruta marșului ciclist. Pe lângă magazine, clădiri administrative, baruri, hoteluri, am intrat în City of London, cartierul istoric și financiar al orașului.

Se intersectau clădiri vechi cu unele noi, din sticlă.

În față ni s-a arătat St. Paul Cathedral (Catedrala Sf. Paul) în fața căreia trona statuia reginei Anna.

Prima catedrală a fost construită în anul 604, a fost distrusă într-un incendiu și reconstruită în 1087, în stil romanic. Destinul ei a fost tragic. În timp a trecut prin încă două incendii și, până în 1314, reconstruită în stil gotic. În 1535, datorită Reformei Protestante, s-a transformat din romano-catolică în anglicană. Construcția actualei catedrale s-a făcut între anii 1675-1710 și a fost ornată cu statui în 1720. A fost rău avariată în cel de Al Doilea Război Mondial, apoi restaurată în 1996. În catedrală își are sediul Episcopia Anglicană.

Interiorul era sobru și luminos deoarece, după război, vitraliile au fost schimbate cu geamuri din sticlă. În cripta catedralei erau îngropați mai mulți eroi britanici.

Am continuat drumul nostru pe Cannon street pe lângă supermarketuri, magazin universal, clădiri noi din sticlă, apoi pe lângă zidul Londrei și am ajuns la Turnul Londrei (London Tower), renumitul obiectiv turistic al orașului. După cucerirea normandă a Angliei, în 1078, sub William Cuceritorul au fost construite Turnul Alb și castelul, care a fost reședință regală. Complexul, format din mai multe clădiri, se află înconjurat de mai multe turnuri, ziduri și șanț de apărare. În secolele XII și XIII s-a extins, formă care se păstrează și azi. În acest complex se găsesc Capela Regală St. Peter ad Vincula, Muzeul Fusilierilor (regiment de armată), Arsenalul Regal, Casa Bijuteriilor regale, în care se găsesc bijuterii vechi din sec. XVII. În Turnul Alb se află Capela St. John.

În decursul timpului turnul a avut mai multe întrebuințări ca armurărie, trezorerie, monetărie. În secolele XV-XVII a devenit celebra închisoare în care au fost închiși mai mulți regi și regine înainte de execuție, care avea loc, cel mai frecvent, pe Dealul Turnului (Tower Hill). Între cele două Războaie Mondiale turnul a fost utilizat din nou ca închisoare pentru cei ce se ocupau cu spionajul. După terminarea Războiului Al Doilea Mondial a fost restaurat și, actual, este un obiectiv turistic principal al Londrei.

Am coborât pe malul Tamisei de unde panorama era splendidă. Pe malul celălalt, în dreapta podului, se vedea turnul The Shard of Glass (ciobul de sticlă), construit între anii 2009-2012. Înalt de 309 m, cu 72 de etaje, în el funcționează birouri, până la etajul 28, următoarele trei etaje sunt ocupate de restaurante de lux, deasupra 18 etaje ale Hotelului Shangri-La și peste, 10 apartamente de lux. În stânga lui se afla Primăria Londrei.

Podul Turnului, Tower Bridge, ridicat între anii 1886-1894, are o lungime de 244 m, înălțime de 64 m, este singurul pod basculant al Londrei care, prin ridicarea celor două părți mobile, permite traficul naval pentru vasele mari. Se deschide după solicitarea în scris a acestora, făcută din timp. Deasupra, între cele două turnuri care-l mărginesc, se află o trecere pietonală, o pasarelă ridicată la 43 m înălțime care a fost acoperită în 1982. A fost reparat și modernizat de mai multe ori. În partea din sud, în interiorul podului se află Expoziția Turnului care afișează momente din istoria podului.

A trebuit să pășim și noi pe acel pod, deasupra Tamisei. În stânga podului am văzut docurile Butler’s Wharf. Inițial, pe acel loc a funcționat o fabrică care producea ciocolată și biscuiți. Între anii 1865-1873 au fost construite clădirile în care se depozitau și se expediau mărfurile venite în Portul Londrei, în specialul ceaiul venit din colonii. Începutul secolului XX l-a scos din uz și din 1980 în el funcționează, la parter restaurante și magazine, iar deasupra apartamente de lux.

Pe partea cu Tower of London se arătau Turnul St. Mary Axe și în stânga lui Turnul Walkie Talkie. St. Mary Axe a fost ridicat pe fostul loc al Bursei Baltice în anul 2004, în inima centrului financiar al Londrei. Poartă și porecla de Gherkin, dată de londonezi pentru forma sa care se aseamănă cu un castravecior. Are 40 de etaje ocupate de birouri, la etajul 38 camere private pentru dineuri, la etajul 39 un restaurant și la etajul 40 un bar, în care se poate urca contra unei taxe și se poate vedea panorama Londrei.

Am revenit pe malul Tamisei, lângă London Tower și ne-am întors la St. Paul’s Cathedral de unde am schimbat traseul pentru a ajunge pe renumita stradă, Oxford street.

În dreapta noastră am văzut The Church of the Holy Sepulchre without Newgate (Biserica Sfântului Mormânt), nume primit în sec. XII, în timpul cruciadelor, ca referire la biserica din Ierusalim. Biserica a fost reconstruită în secolul XV, ruinată în marele incendiu din 1666 și restaurată în 1878. Este una dintre puținele care au scăpat bombardamentelor din cel de Al Doilea Război Mondial. În interior, în culuarul de nord se află Capela Muzicienilor, în care se păstrează Cartea de amintire a muzicienilor.

Am trecut pe lângă clădiri vechi intercalate cu cele noi, din sticlă, un amalgam de trecut și prezent care nu era pe placul meu.

Am ajuns pe strada Oxford cu renumitele ei magazine de lux. Fiind sâmbătă era o agomerație de persoane asemănătoare cu ambuteiajele din trafic. Știam că în capătul estic al străzii se află cartierul Soho, din păcate nu l-am văzut. Ne-am grăbit să ajungem la Marble Arch și să intrăm în Hyde Park, unde atmosfera era mai degajată. Am trecut pe lângă Speaker’s Corner, „Colțul Vorbitorilor”, o tribună de pe care orice persoană doritoare se poate exprima în public pe orice temă, loc unde au avut loc și demonstrații politice, mitinguri neoficiale.

Am ajuns la Animals in war, Memorial ce comemora animalele care au fost folosite și au murit în decursul anilor de război. A fost dezvelit în anul 2004. Cuprinde statui de animale de diferite specii în jurul unei plăci inscripționate în memoria lor. Cea care m-a emoționat cel mai mult a fost: „Ele nu aveau de ales.” („They had no choice.”)

La început, terenul pe care se întinde Hyde Park a fost o pădure ce înconjura o mânăstire, apoi terenul de vânătoare a Regelui Henry al VIII-lea, unde aveau loc și duelurile. În anul 1730, în centrul terenului s-a construit un lac artificial, Lacul Serpentine, în vestul căruia, actual, se află Galeria Serpentine care expune opere de artă contemporană. S-au creat alei pentru plimbările familiei regale. Până în 1850 a fost populat cu căprioare. În decursul timpului s-a transformat într-un parc în care s-au ridicat mai multe monumente, memoriale și fântâni, Achilles of the Wellington Monument, Boy and Dolphin Fountain, Calvary Memorial, Holocaust Memorial, Joy of Life Fountain, Norwegian War Memorial, Queen Caroline Memorial, 7/7 Memorial, Reformers’ Tree. La est de lac, în anul 2004 s-a construit Fântâna Memorială Prințesa Diana.

În Kensigton Gardens, ce constinuă Hyde Park, am văzut Memorialul Albert (Albert Memorial), dezvelit în 1872. Comemorează moartea Prințului Albert, soțul Reinei Victoria, în urma îmbolnăvirii de tifos. La bază, jur împrejur, sunt frize cu poeți, pictori, muzicieni, etc. sculptați (187 sculpturi), ce arată dragostea Prințului pentru arte. În cele patru colțuri, sunt postate statui ce reprezintă Europa, Asia, Africa și America. La nivelul superior sunt postate statui ce semnifică comerțul, agricultura, fabricile și ingineria. În mijloc este statuia aurită a Prințului și aproape de vârful marcat de o cruce sunt postate statui ale îngerilor.

Cu mijloacele de transport în comun, care nu erau chiar ieftine, am ajuns în sud-estul Londrei, la hotelul în care ne rezervasem cazarea, lângă Centrul ExCel, care între anii 1855-1940 a fost cel mai mare centru industrial și comercial din zonă. A fost închis în 1980. Actual funcționează ca Centru Expozițional ExCel.

În spatele hotelului, am ieșit pe malul apei. În stânga am văzut Podul Reginei Victoria. Vis a vis se aflau clădirile unuia dintre docurile ce formează London Royal Docks.

În depărtare, în Peninsula Greenwich, se înălța o cupolă albă, The Millenium Dome, (Domul Mileniului). A fost construit cu formă de cort, susținut de 12 piloni, fiecare cu înălțime 100 m, unul pentru fiecare oră a zilei și fiecare lună a anului. Inițial a fost folosit pentru Millenium Experience, deschisă în decembrie 2000 pentru a celebra începutul mileniului trei. Expoziția a fost demolată, a rămas doar cupola O2. La marginea ei de vest trece primul meridian. În spatele lui se profilau clădirile complexului Canary Wharf, situat pe locul Docurilor West India, închise în 1980, pe Isle of Dogs (insula câinilor).

În apropiere, între docurile de nord și cele de sud, se afla Aeroportul Central al Londrei (London City Airport). Din păcate noi a trebuit să traversăm orașul și să ieșim spre Aeroportul Heathrow. A trebuit să fim atente pentru a ajunge la Terminalul 4, de unde urma să zburăm acasă. Aeroportul se întinde pe o foarte mare suprafață iar cele cinci terminale se află așezate aleator, distanțele dintre ele fiind parcurse cu mijloace de transport.

La revedere Londra !

Liverpool, Marea Britanie

Publicat pe 21 mai 2018 de monica frimu

Răspunde

Liverpool este unul dintre principalele orașe ale Angliei, un port important la Oceanul Atlantic, în 2004 a fost înscris pe lista UNESCO și în 2008 a fost declarat Capitală Europeană a Culturii. Are peste 800.000 de locuitori și posedă peste 2500 de clădiri istorice. Aici se găsește cel mai vechi cartier chinezesc din Europa.

Prima pe care am vizitat-o a fost Catedrala Anglicană Liverpool. A fost construită în centrul orașului, pe muntele Sfântului James. Piatra de temelie a fost așezată de regele Edward VII în anul 1904. În 1910 a fost terminată Capela Fecioarei. Interesant este faptul că arhitectul principal care s-a ocupat de construcție era catolic. Până în 1924 a fost construit altarul și turnul clopotniță înalt de 100 de metri. A fost prevăzut cu 13 clopote, „clopotele Bartlett” după numele celui care a finanțat mult construcția. Lucrările au încetinit în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Construcția a fost finalizată în 1978. La slujba de sfințire a fost prezentă și regina Elisabeta a II-a.

Catedrala este sediul Episcopiei din Liverpool. Este a doua ca lungime din lume și ca suprafață a cincea, ocupând o suprafață de 9.600 metri pătrați. A fost construită din gresie.

Ajungând în dreptul porții de intrare, în fața căreia se aflau o mulțime de scări, nu mică ne-a fost mirarea să vedem amenajată o terasă unde oamenii luau masa sau consumau un suc, o cafea.

Interiorul este enorm, cu o capacitate maximă de 2300 de persoane.

Păstrează a doua orgă ca mărime din Regatul Unit (9765 de tuburi) și o trompetă militară.

Ce ni s-a părut ciudat, față de alte locuri din lume în care am vizitat mai multe catedrale, a fost că în interiorul acesteia se găsea structura arhitectonică cu destinațiile ei religioase întrepătrunsă de locuri de relaxare, magazine de suveniruri, fast-food, bar, indicate prin afișe, situate pe laterale.

Existau mai multe capele în care se țineau slujbe.

După ce am vizitat și cripta am părăsit catedrala.

Lângă ea se afla o clădire foarte frumoasă, colorată, Școala Primară LIPA.

Cu mașina ne-am îndreptat spre partea de pe malul apei a centrului orașului. Din mers am văzut „St. Luke” Church. Biserică anglicană parohială (Bombed Out), construită între anii 1811-1832, în stil gotic, foarte avariată în 1941, a rămas o ruină care astăzi este păstrată ca memorial al celor pierduți în război și în care se desfășoară evenimente, expoziții, etc.

Am văzut Catedrala Metropolitană „Christ the King”, romano catolică, sediu al Arhiepiscopiei. A fost construită în locul unei catedrale mai vechi, „Sf. Nicolae”, finalizându-se în 1856 Capela Sfintei Fecioare. Lucrările la o nouă catedrală au fost sistate și a rămas să funcționeze Biserica „Doamna Noastră Imaculată”, ca biserică parohială, până în 1980 când a fost demolată. În apropierea ei, din 1933 au început lucrările la o nouă catedrală catolică. Sa- construit cripta și din nou lucrările au fost sistate din lipsă de fonduri. Actuala catedrală a fost construită între anii 1962-1967 în apropierea acelei cripte. Are o bază de forma unui con cu 13 capete în jur și la mijloc un turn ca un trunchi de con, prevăzut cu 4 clopote. Deasupra intrării prezintă o structură în formă de pană. În interior se află o orgă cu 4565 tuburi.

Am trecut pe lângă Lime Stret Station, stația de cale ferată terminală și principala stație ce deservește centrul orașului. Clădirea construită între 1833-1836, extinsă în 1867. După naționalizarea căilor ferate în 1948 s-au construit înconjurător spații comerciale și de birouri. În 1970 celelalte terminale au fost închise și stația a deservit întregul oraș. În interior funcționează birouri, magazine, cafenele, puncte pentru bagaje, etc.

În apropiere era o clădire înconjurată de coloane și statui, parcă ne-am transmutat în Grecia antică. St Georges Hall a fost construită începând din anul 1800 din fonduri adunate pentru o sală de de concerte, festivaluri muzicale, etc. Clădirea s-a deteriorat în timp și din 2007 a început restaurarea ei. În partea de vest se află Grădinile St George.

De aici ne-am îndreptat spre docurile orașului. Între ele se disting Docurile Albert care cuprind cinci clădiri portuare și depozite, deschise în 1846. Au fost construite din fontă, cărămidă, piatră și nu s-a folosit lemnul, o idee progresistă pentru acea perioadă.

Inițial navele erau încărcate și descărcate direct din depozite, apoi au fost dotate cu macarale hidraulice. În cel de Al Doilea Război Mondial au funcționat ca bază pentru flota britanică, perioadă în care, în 1941, au fost puternic avariate prin numeroasele raiduri ale inamicilor. După război a urmat o perioadă de declin, s-au făcut numeroase planuri pentru a putea fi folosite dar au rămas nefinalizate și în 1972 au fost închise. Din 1981 s-a început reamenajarea lor și în 1988 au fost din nou deschise.

Spre interior clădirile sunt susținute de coloane dorice din fontă, înalte de aproape 5 metri. Din 2008 în incinta docurilor s-au amenajat spații comerciale, baruri, cofetării și au fost transformate într-o mare atracție turistică.

Am pornit la pas prin docuri unde am vizitat Galeriile Tate, deschise în 1988 și extinse în 1998. Sunt expuse operele ce fac parte din Colecția Tate, colecția națională de artă britanică și artă modernă internațională.

Muzeul Maritim Merseyside, deschis în 1980 și extins în 1986 este o clădire cu patru etaje. La etajul 1 sunt etalate bărci, modele de nave, epave, picturi, istoric al bătăliilor navale. De asemenea se făsește o expoziție „Hello sailor” care afișează viața de gay a marinarilor pe mare. La etajul 2 se află arhivele și biblioteca muzeului și „Art and the Sea” cu tablouri, sculpturi făcute pe mare. La etajul 3 este Muzeul Internațional al Sclaviei deschis în 2007 când s-au împlinit 200 de ani de la abolirea sclaviei în Marea Britanie Între 1500-1865 Liverpool a fost centru al sclaviei fiind transportați de vasele orașului aprox. 1,5 milioane de sclavi africani în fiecare an. La etajul 4 se află un amfiteatru.

În apropiere am vizitat Muzeul Beatles=Beatles Story deschis în 1990. Erau etalate obiecte personale ale artiștilor, fotografii, animație cu muzică și se putea asculta pe un ghid audio povestea sorei lui John Lennon despre istoricul formației.

Am părăsit docurile Albert și am trecut pe lângă Stația de pompare, The Pumphouse, construită în 1870. Ulterior a fost restaurată și transformată în Pub tradițional britanic cu denumirea Casa Pompelor.

Ne-am îndreptat spre Pier Head pentru a vedea faimoasele clădiri „The Three Graces” construite pe fostul George’s Dock. Royal Liver Building, Cunard Building și Port of Liverpool Building reprezintă simbolul orașului. Am fost puțin derutate deoarece, una lângă cealaltă, se situau patru clădiri memorabile.

Prima era George’s Dock Ventilation Station Building. A fost construită între 1931-1934 într-un stil arhitectonic art deco, arhitecții fiind influențați de noile descoperiri din Egipt. Pe clădire am văzut două figuri negre, din onix, care reprezentau ziua și noaptea, demonstrând astfel că tunelul Queensway funcționează după ceas.

Lângă ea, înaintând spre faleza de pe malul, am văzut prima „grație”, Port of Liverpool Building. A fost construită între anii 1904-1907 în stil baroc Edwardian. La intrarea principală am văzut niște sculpturi care imaginau marea și activitățile marinarilor: 3 statui, 2 corăbii pe ocean, figura lui Neptun peste valuri, delfini și globuri.

În partea stângă se afla Muzeul orașului Liverpool, deschis în 2011, în care era expusă istoria orașului.

Lângă clădirea portului, a doua clădire importantă, Cunard Building, a fost construită între anii 1914-1917, într-un amestec de stiluri grec antic cu italian renascentist. În partea de vest, în vârful unei coloane dorice, am văzut o statuie de bronz, „Cunard War Memorial”, ridicată în memoria angajaților uciși în cele două războaie mondiale.

Vis a vis de clădirea Cunnard era o esplanadă, la ora aceea plină de turiști și populație ieșită pentru a se relaxa. Lângă terminalul Mersey Ferries, o aglomerație și sunete unei muzici rock ne-au chemat să urmărim spectacolul live al unei trupe locale.

Gândindu-ne că majoritatea lumii era adunată acolo am plecat să explorăm în continuare orașul. A treia clădire importantă aflată în Pier Head, Royal Liver Building, a fost construită între anii 1908-1911 pentru a găzdui un grup de asigurări, Royal Liver. Este printre primele clădiri din lume la care s-a folosit beton armat. Clădirea este înaltă de 90 de metri și prezintă două turnuri cu ceas, mai mari ca Big Ben din Londra. Pe turnuri au fost așezate două păsări mitice, jumătate cormoran și jumătate vultur, care stau de veghe, una spre râu și una spre oraș. Legenda spune că atunci când acestea vor zbura orașul va pieri. Azi în clădire se află „Royal Liver Friendly Society” a căror membrii comemorează pe cei care au murit în cele 2 războaie mondiale.

Nu departe era Biserica „Sf. Nicolae și Fecioara Maria”, biserică parohială anglicană situată în cartierul de afaceri, înconjurată de clădiri noi, moderne. Inițial a fost construită, pe un fost loc de cult din 1257, Sf. Maria del Quay. Aceasta devenind neîncăpătoare în 1355, în locul ei, s-a construit capela Sf. Nicolae, patronul spiritual al navigatorilor. În capelă se păstrează o carte memorială cu numele marinarilor pierduți pe mare.

Printre o serie de clădiri istorice ne-am îndreptat spre strada Dale.

Acolo am văzut Primăria Liverpool. Construită între 1749-1754, a fost avariată într-un incendiu mare și reconstruită în 1795. Fațada prezintă 6 coloane corintice. Deasupra, cupola este susținută de 4 coloane și are la bază 4 ceasuri, fiecare sprijinit de un leu și un unicorn. Pe cupolă este postată statuia zeiței Minerva. Clădirea, construită pe două nivele, la parter găzduiește Camera Consiliului și o Sală comemorativă pentru militarii uciși în Primul Război Mondial. La etaj sunt mai multe camere destinate pentru evenimente, nunți, petreceri private, etc.

Am trecut pe lângă City Council apoi am ocolit un parc și am ajuns pe strada Victoria.

În fața unui hotel de lux, era un personaj, „portarul de altădată”, care a fost atât de amabil încât am făcut o poză împreună pentru aducere aminte.

În sfârșit am găsit ceea ce căutam, Hard Day’s Night Hotel. După multe rugăminți, portarul ne-a îngăduit să intrăm pentru a vedea recepția și barul de la parter unde erau expuse afișe, poze, tablouri care înfățișau renumita formație de muzică pop-rock, The Beatles. Nu poate nimeni să treacă prin Liverpool fără a vedea această mini expoziție.

Învârtindu-ne pe străduțele centrului istoric am nimerit într-o zonă în care am perceput, în sfârșit, ceea ce se povestea despre viața din Liverpool. Baruri lângă terase, discoteci cu deschidere afară, tineret cu consum ridicat de bere, toată lumea era într-o bună dispoziție de zile mari. Încetul cu încetul trebuia să ne orientăm spre locul de parcare așa că am părăsit acea zonă veselă și am străbătut o piață, la care o latură era formată de clădirea cu birouri One Derby Square.

Îndreptându-ne spre docuri am trecut pe lângă Curtea de Justiție, Queen Elisabeth II Law Courts.

Am depășit Canning Dock, Docul Albert și, în dreptul Docului Dukes, se afla parcarea.

La revedere Liverpool !

Bath, Anglia

Publicat pe 1 mai 2018 de monica frimu

Răspunde

Bath este un oraș din Anglia, situat pe cursul râului Avon, în comitatul South West England. Din 1987 face parte din patrimoniul UNESCO.

În 43 î.Hr. s-au descoperit izvoarele termale. S-a ridicat de către celți prima construcție, pe care au dedicat-o zeiței Sulis, Minerva la romani. Aceștia au construit un Templu în anii 60-70 e.n.. În timp s-au construit băile, localitatea devenind un centru de relaxare. Sub Regina Elisabeta I a devenit localitate balneară. În perioada georgiană s-au construit multe clădiri, în care elita britanică își petrecea verile, mai ales la izvoarele termale considerate curative.

Am trecut pe lângă King Edward’s School, construită în 1552, cu fonduri de la școlile mănăstirești, desființate în 1545, sub domnia Regelui Henry VIII. Prima școală a fost situată lângă poarta de nord a orașului și în jurul anului 1750 s-a ridicat noua clădire pe care am văzut-o și noi.

Am urcat printre clădirile aliniate până la Circusul Regelui.

The Circus, o stradă istorică construită între anii 1754-1768, formează un cerc cu trei intrări, în jurul unui parc central în care azi se află copaci seculari. Fațadele caselor au coloane dorice, ionice și corintice. Frizele celor dorice sunt decorate cu embleme picturale, simboluri nautice, masonice, iar parapetul cu forme de ghindă din piatră.

În apropiere am văzut renumitul Royal Crescent. Este format dintr-un rând de 30 de case terasate așezate în formă de semilună. A fost construit între anii 1767-1774, cu fațada frontală curbată, uniformă, prevăzută cu coloane ionice și spatele cu înălțimi și dimensiuni diferite.

Era de fapt o stradă, denumită inițial „Crescentul”, la care s-a adăugat „Royal” în sec. XVIII, după ce Prințul Frederik duce de York și Albany s-a stabilit acolo. Actual este cunoscut și sub denumirea de „Semiluna Regală”. Casele au fost locuite de familii înstărite și personalități. În sec. XX au fost transformate în apartamente și birouri. Am aflat că 10 case au rămas în stadiul inițial, 18 au fost transformate în apartamente, una în Muzeul „Royal Crescent” și una în Hotelul „Royal Crescent”.

În fața lui se întindea o parte din Royal Victoria Park, deschis în 1830 pentru Prințesa Victoria. Acesta ocupă 23 de hectare în care se găsesc terenuri de golf, tenis, bowling, iaz cu bărci și alte atracții pentru distracție sau relaxare. În cadrul lui se află Grădina Botanică pe o suprafață de 9 hectare.

Ne-am îndreptat către Obeliscul dedicat Prințesei Victoria, ridicat în 1837.

Am traversat parcul, am coborât pe străduțele flancate de casele în stil georgian, îndreptându-ne spre partea veche a orașului.

Am ajuns la Băile Romane. Acestea fac parte dintr-o construcție ridicată în 1897 în care, la subsol, se află izvorul natural de apă termală descoperit î.e.n.. Este compusă din Izvorul Sacru, Templul Roman și Casa Băilor Romane.

În 1980 au fost descoperite 130 de tăblițe, de pe vremea romanilor, inscripționate cu doleanțe către zeița Sulis-Minerva vis a vis de furturile care au avut loc la băi. Tăblițele „de blesteme” invocă zeița pentru a blestema hoții și nu populația. Sunt păstrate în muzeu.

Lângă băi se află Bath Abbey, Catedrala din Bath, biserica parohială a orașului. În 675 s-a construit o casă de rugăciune care în 781 a devenit mânăstire. S-a construit o biserică care în 1090 a devenit catedrală. Dorindu-se o clădire maiestuoasă s-a început construcția unei biserici închinată Sf. Apostoli Petru și Pavel, care a fost terminată în 1156. Pe parcursul timpului, nefiind îngrijită, a început să se ruineze, menținută fiind de către localnici. Cu ajutorul lor, între anii 1574-1611, Regina Elisabeta I a început renovarea și restaurarea abației. S-a ridicat în stil gotic târziu englezesc.

Cele 52 de ferestre vitraliu acoperă 80% din suprafața zidurilor și în partea de est înfățișează scene din viața lui Isus.

Am vizitat și noi interiorul sobru, datorat specificului gotic, simplu, decorat doar cu coloane, arcuri și vitralii.

Îndreptându-se spre râul Avon am trecut pe lângă Guildhall (Casa breslelor), o clădire în care se află birourile consiliului. Clădirea a fost construită între anii 1775-1778, extinsă în 1893 și formează corp comun cu Galeria de Artă Victoria și piața acoperită, în care se intră printr-un pasaj de legătură. Fațada este prevăzută cu 4 coloane ionice. Clădirea este ocazional sediu pentru evenimente culturale ca Festivalul Internațional de Muzică Bath, de asemena se celebrează și nunți.

Clădirea în care se află Galeria de Artă Victoria s-a construit începând cu anul 1897 și a fost inaugurată în 1900, cu ocazia împlinirii a 60 de ani pe tron de către Regina Victoria. Inițial o parte a fost Bibliotecă publică ulterior muzeul s-a extins în toată clădirea. Prezintă două galerii, una superioară și una inferioară, legate printr-o scară de marmură, monumentală. Deține peste 1500 obiecte de artă.

Am făcut câteva cumpărături în piață și am ieșit pe malul râului Avon, în apropierea podului Pulteney, Pulteney Bridge. A fost construit peste râu, între anii 1770-1774, pentru a lega orașul de cel nou construit, Bathwick. Pe ambele părți prezenta magazine care în timp s-au extins. Distrus la sfârșitul secolului de inundații a fost reconstruit în aceeași manieră. În secolul XIX s-au construit canale peste râu și pavilionul de vest a fost mutat pentru a se construi Grand Parade. Ultima reamenajare a fost în 1975.

Are o lungime de 45 m și lățime de 18 m. Formează o stradă îngustă între cele două părți cu magazine. A fost inclus în Patrimoniul Mondial.

De o parte a râului se desfășura un parc în care se afla Beazer Mazer, un labirint de piatră în jurul unui centru de mozaic, loc ideal de joacă pentru copii.

Am mers pe Grand Parade și, pe stânga, am văzut un parc, Grand Parade Gardens, un spațiu verde triunghiular, cea mai populară zonă de agrement a orașului cu loc de joacă pentru copii, șezlonguri pentru relaxare, chiar și o cafenea. Am aflat că vara, ocazional, au loc concerte.

Ne-a atras privirea turla înaltă a unei biserici. Firește că ne-am îndreptat spre a o vizita. Biserica romano-catolică „Sf. Ioan Evanghelistul”, o biserică din piatră, a fost construită între anii 1861-1863, în stil gotic. În 1942 a fost bombardată, culoarul de sud distrus și reconstruit ulterior în același stil.

În interior se află un altar cu moaștele Sf. Iustina de Padova.

Ieșind am căutat cu privirea cuibul unei perechi de șoimi călători care ni s-a spus că locuiau acolo. Din păcate nu l-am depistat.

Ne-am întors pe lângă Catedrală spre zona Băilor Romane.

Cum vizita noastră în Bath se apropia de sfârșit am ieșit prin zona cu Catedrala și Băile Romane. Am parcurs o stradă plină cu magazine, îndreptându-ne spre mașină.

Citește și Cardiff, Țara Galilor

Salisbury și Stonehenge Anglia

Publicat pe 22 aprilie 2018 de monica frimu

Răspunde

Salisbury este un oraș din Anglia situat în comitatul Wiltshire. Datele istorice îl atestă în jurul anului 900, numele provenind de la cuvântul fortăreață (daar Searobyrig). Orașul a fost fortificat sub dominația romanilor. Sub normanzi (1075-1078) s-a început construcția unei catedrale, pe dealul Old Sarum. În 1215 Regele Ioan Fără de Țară a fost obligat de către baroni să semneze Magna Carta, act care îi limita puterea. Au fost trimise copii în toată țara. O copie, cea mai bine conservată din cele 4 care s-au păstrat, se găsește în catedrala Salisbury. În 1220 au fost abandonate catedrala veche și fortificațiile de pe Old Sarum. Episcopul Richard Poore a început construcția unei noi catedrale pe malul râului Avon, într-un loc mlăștinos. Aceasta a fost terminată într-un ritm foarte rapid pentru acele timpuri, în mai puțin de 40 ani.

Am intrat în Salisbury și imediat am oprit pentru a vizita Biserica St. Marck. În sec. XIX orașul mărindu-se în această direcție a fost necesară construirea unei noi biserici. (1894-1899) După Primul Război Mondial s-a construit în partea de nord a bisericii o capelă ca memorial al eroilor de război.

Ne-am îndreptat spre punctul forte al orașului, Catedrala Salisbury „Sfânta Fecioară Maria”. Am găsit un loc de parcare apoi am străbătut o străduță îngustă flancată de case vechi și am trecut pe sub poarta veche, pe lângă Colegiul Matroanelor.

A fost construit între anii 1667-1685 de Episcopul Seth Ward, ca azil de binefacere pentru 10 văduve de preoți din Dioceza Salisbury. Ulterior pentru a putea locui în azil acestea trebuiau să fie sărace și cu vârsta peste 50 ani.

După câteva case ni s-a înfățișat catedrala, în toată splendoarea sa. Era plasată într-un enorm spațiu cu gazon verde crud. Turnul său cu spiră, înalt de 123 m, se înălța parcă până în cerul senin. A fost construit în 1320, an când s-au construit curtea interioară și casa parohială.

Inițial romano-catolică, cuprindea cea mai mare mânăstire din Anglia Evului Mediu. În sec. XVI, după Reforma Protestantă, mânăstirea a fost desființată și catedrala a devenit anglicană.

Catedrala Salisbury alături de Catedrala din Ely și catedrala din Norwich nu are clopote. Am ocolit până la fațada a cărei zid era ornat cu o multitudine de statui sculptate în piatră.

Cum biletele de intrare aveau oră fixă am mers să vedem copia originală a Magnei Carta, păstrată în Casa Parohială. Aceasta are formă octogonală, central pilaștrii, de jur împrejur coloane și frize medievale.

Aproape de centru era plasată o „încăpere”, ca un cort, păzită de ghizi ai catedralei, în care am văzut copia. Fotografiatul era interzis.

Am ieșit pe coridoarele ce înconjurau curtea catedralei.

La ora programată am intrat în catedrală. În centrul ei se afla bazinul cu apă. Mare mi-a fost mirarea când, lateral de el, am văzut un patruped alături de stăpâna sa. Singura concluzie la care am ajuns era că această incintă era destinată, probabil, tuturor viețuitoarelor ?

Este construită în stilul gotic englez timpuriu.

Este neobișnuită pentru naosul înalt și îngust.

Pe intervalul dinspre nord am văzut ceasul mecanic, considerat a fi construit în 1386, astfel e cel mai vechi din lume care încă funcționează. Inițial acesta a fost plasat în clopotnița catedralei și suna din oră în oră. Aceasta a fost demolată în 1792 și ceasul a fost păstrat. A fost reparat și recondiționat în 1956.

transeful de nord

Vizitarea fiind încheiată am plecat să vedem orașul. Am străbătut străduțele flancate de clădiri prevăzute cu uși colorate, construite din cărămidă roșie, cu plante agățătoare sau vopsite în alb-negru, specific perioadei Tudorilor. Unele erau locuite, altele transformate în cafenele, magazine, pensiuni.

Am trecut pe lângă Chapter House și Old George Mall, în care am intrat pentru câteva cumpărături.

Înaintând pe High Street am ajuns la Biserica ”Sf. Thomas Becket”. A fost construită în sec. XIII ca loc de cult pentru masonii care lucrau la construcția catedralei. Reconstruită în 1450 s-a păstrat până azi.

Interiorul era simplu. Deasupra arcadei ce separa altarul de restul bisericii am văzut Murala „Doom” sau Ziua Judecății de Apoi, datând din 1475. Prezenta pe Isus împreună cu apostolii, scene din rai și iad.

Trei biserici, dintre care imensa catedrală, vizitate în aceeași zi, ne-au mânat pe malul canalului ce străbate la mijloc orașul. Am ajuns până într-o zonă plină de magazine.

Nu asta ne doream. Ne-am întors pe malul apei unde, la o terasă, am savurat un ceai bun, urmărind cum rațele, lebedele, gâștele își vedeau de treabă liniștite.

Îndreptându-ne spre parcare am trecut pe lângă un monument, Crucea de Păsări (Poultry Cross). Am aflat că a fost construit în sec. XIV și reprezenta locul de intersecție a două piețe ce existau aici, piața de legume și piața de ovăz. În 1853 partea de sus a fost restaurată în stil medieval.

La nici 20 km, situat în câmpia Salisbury, se află mult controversatul monument neolitic, Stonehenge. Lângă o clădire construită în scop comercial și turistic de abia am găsit un loc de parcare. După coada la biletele de intrare, am pierdut timpul în jurul clădirii așteptând microbuzul cu care urma să ne deplasăm până la intrarea în teritoriul ansamblului. Am văzut primul bloc de piatră din structura ansamblului așezat acolo probabil pentru cei care nu doreau sau nu aveau timp să viziteze întregul ansamblu. În apropiere era un loc amenajat în scopul evocării vieții omului în secolele îndepărtate.

Primul care a scris despre Stonehenge a fost Henry de Huntingdon în jurul anului 1130. Ulterior Geoffrey de Monmouth a asociat ansamblul de roci cu Merlin care, printr-o magie l-ar fi adus din Irlanda, la porunca lui Aurelius Ambrosius, pentru a deveni loc de înmormântare a prinților Marii Britanii. În 1655 John Webb susținea că a fost un templu roman dedicat zeului Caelus (Uranus la greci). În sec. XVII monumentul a fost considerat loc de muncă al druizilor, ulterior a fost atribuit saxonilor. Cercetătorii au stabilit în 2008 că a fost construit între 2400-2200 î.e.n. și că cei care l-au construit aveau cunoștințe astronomice.

Am intrat în perimetru și, cu căștile audio pe urechi, ne-am deplasat în jurul rocilor, ascultând multiplele relatări, mai mult sau mai puțin credibile, despre istoria lor.

Este format din 4 cercuri concentrice de pietre lungi așezate vertical peste care altele, curbate, sunt așezate orizontal.

În interior se află alt cerc de blocuri mai mic.

La mijloc, o placă de gresie a fost numită „Piatra de Altar”.

În secolul XX a fost utilizat ca loc religios de către cultele neopăgâne, New Age.

Dacă era să ne luăm după versiunea care atribuie monumentului semnificație religioasă, în această zi am văzut două lucrări mari: Catedrala Salisbury și Stonehenge.

Citește și Bath, Anglia

Ljublijana, Slovenia

Publicat pe 5 aprilie 2018 de monica frimu

Aveam în plan să vedem cele două capitale, Ljublijana a Sloveniei și Zagreb a Croației. Fiind ultima zi din concediu, am plecat din Istarske Toplice, dimineața devreme, pentru a ajunge acasă, la Arad. Am trecut din Croația în Slovenia și, după 170 km, am oprit pentru un scurt timp în capitala țării, Ljubljana.

Orașul este situat între munți și este străbătut în partea centrală de râul Ljubljanica. Este capitala Sloveniei din 1991, după cucerirea independenței. Este supranumit și „Orașul Dragonilor”, dragonul fiind simbolul orașului. În 2016 a fost desemnat „Capitala verde a Europei” datorită curățeniei și reciclării deșeurilor în procent de 95%.

Prima pe care am văzut-o a fost Biserica Ursulină a Sfintei Treimi, construită între 1718-1726, când Ljubljana era capitala Ducatului de Carniola, aflat sub dominație habsburgică. Fațada este decorată cu 6 coloane și în fața bisericii se află Coloana Sfintei Treimi. Importanța acestei biserici o denotă și faptul că în 1991, când Slovenia a devenit independentă, imaginea bisericii a fost tipărită pe o bancnotă slovenă.

Ne-am îndreptat spre Piața Congresului (Kongresni) construită în sec. XIX. În fundal am văzut pe un deal Castelul Ljubljana. A fost construit în sec. XV și refăcut în timp de mai multe ori, destinat ca fortăreață, cazemată, reședința guvernatorului, închisoare pentru nobili și reședință regală. Am aflat că se poate urca cu funicularul. Din păcate noi nu aveam timpul necesar la dispoziție.

Pe o latură a pieței am văzut Universitatea Ljubljana care se află într-un palat mare. Cuprinde 22 de facultăți, 3 academii și un colegiu. Este cea mai mare universitate din Slovenia.

Am traversat în lung piața unde am văzut Filarmonica Slovenă, situată într-o clădire construită în 1701, pe locul fostului Teatru Național care a fost distrus într-un incendiu . Vis a vis, într-un chioșc de vară, o formație de jazz ne încânta auzul.

Am ajuns pe malul râului, care desparte centrul medieval de orașul modern. Peste el sunt construite 12 poduri.

Am văzut „Podul triplu” (Tromostovje), construit în 1657, în locul unui pod mai vechi din sec. XII care a ars într-un incendiu. Denumirea provine de la 3 poduri alăturate, proiectate de arhitecți diferiți, pe o parte cu un capăt și pe cealaltă cu trei, în ansamblu fiind format dintr-o zonă pietonală și o pistă pentru bicicliști. De-a lungul râului se continuă cu porțiune formată din coloane mari din piatră.

Am înaintat pe o stradă scurtă până în Piața Preseren, denumită după poetul național France Preseren, a cărui statuie se afla aici în fața unei clădiri impunătoare, în stil neo-renascentist, fost Palatul Mayer, azi Farmacia Centrală, cea mai mare din țară.

Într-o parte a pieței se afla o clădire construită în 1903 care găzduia Galeria Emporium.

Tot acolo am văzut Biserica franciscană „Buna Vestire”, construită în sec. XVII, inițial închinată Sfintei Maria, ulterior luând denumirea de Preseren. Devastată după un cutremur, a fost restaurată total în 1895, de când și-a păstrat până azi stilul baroc.

Într-o parte a pieței, în fața clădirii Primăriei, se afla Fântâna Robba, care a fost sculptată în 1751, în marmură albă de Carrara, de sculptorul italian Francesco Robba. Reprezintă 3 persoane cu ulcioare, presupuși a fi zeii celor 3 râuri Carniola și anume Ljublanica, Sava și Krka. Sunt așezați în jurul unui obelisc central din marmură roșie, înalt de 10 m. Dedesubt bazinul fântânii are formă de cochilie.

În apropiere de piață am văzut Catedrala „Sf. Nicolae”. Începutul construcției, în stil gotic, a fost în 1262, pe locul unei biserici vechi. A fost incendiată în timp de otomani, fasciști, naziști, a suferit numeroase restaurări, din sec. XVIII ajungând în stil baroc. Clădirea prezintă pe laterale 2 turnuri gemene și, între ele, în partea posterioară, o cupolă verde.

În 1996, cu ocazia vizitei Papei Ioan Paul al II-lea, au fost adăugate 2 porți mari din bronz cu bazoreliefuri.

Ca în multe locuri din lume pe unde am umblat și în Ljubljana, în zona istorică, am întâlnit artiști stradali.

Am trecut pe străzile drepte, cu case vechi și am ajuns într-o piață de alimente, Piața Centrală din Ljubljana. Ne-am făcut aprovizionarea cu legume și fructe pentru acasă.

Am ieșit pe malul râului la Podul cu Dragoni (Zmajski Most), construit în 1901, pe locul unui pod mai vechi distrus în 1895 de un cutremur mare care a zguduit puternic orașul. A fost ridicat ca un omagiu adus Împăratului Franz Josef I, orașul fiind sub dominația autro-ungară. În ziua de azi poartă denumirea de la cei 4 dragoni sculptați din cupru, simbol al orașului, situați la capetele celor două balustrade de pe lateralele podului. Este un pod rutier cu o bandă pentru bicicliști și una pietonală.

Despre acest pod circulă 2 legende. Una povestește despre Iason și argonauții săi care au plecat din Grecia în căutarea lânii de aur. După ce au găsit-o, pe drumul de întoarcere au poposit în acest loc, pe atunci mlăștinos, în care trăia un dragon. Acesta i-a atacat dar a fost învins. Astfel dragonul a rămas simbol al orașului.

A doua legendă, mai puțin apreciată, spune că Sf. Gheorghe a ucis balaurul în acest loc.

După nici 100 de metri am ajuns la Podul Măcelarilor, un pod pietonal modern cu podeaua din sticlă și marginile laterale din lanțuri. Pe lanțuri erau prinse sute de lacăte de forme și dimensiuni diferite, de către îndrăgostiții care își urau în acel moment o dragoste veșnică.

Am ieșit de pe pod și am trecut pe malul apei pe lângă numeroase terase, baruri, cofetării în care oamenii se relaxau. Se părea că acea zonă era locul preferențial pentru arta urbană.

O ultimă privire și ne-am grăbit spre parcare. Ne aștepta un drum lung până acasă și în Ljublijana ne-am cam lungit.

Urmând itinerarul am părăsit Slovenia și am trecut iar în Croația unde, după 140 km, am ajuns în capitala ei, Zagreb. Orașul este situat la poalele muntelui Medvednica, pe două dealuri, Gradec și Kaptol și este traversat de râul Sava. Am intrat printr-o zonă cu construcții noi.

Am parcat în zona centrală și am trecut prin Piața Jan Josip Jelacic, în care se afla statuia lui Ban Jelacic.

De aici ne-am îndreptat spre Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” Zagreb. Construcția ei, în stil romanic, a început în 1093, în timpul domniei Regelui Ladislau I și s-a terminat în 1217. A fost distrusă de invazia tătarilor în 1242, apoi pe ruinele rămase s-a ridicat o altă catedrală dedicată Sfântului Ștefan. În sec. XV s-au ridicat împrejur ziduri de apărare împotriva otomanilor care invadau țara. În sec. XVII a fost ridicat un turn de pază care, împreună cu catedrala, au fost puternic avariate de o serie de incedii și dărâmate de cutremurul din 1880. Catedrala a fost reconstruită în stil neo gotic dar lucrările la turla de sud au fost oprite o dată cu venirea comuniștilor la putere. Lucrările au fost reluate în 1968 și continuă și azi. Este dedicată Maicii Domnului și regilor Ungariei, Ladislau I și Ștefan I.

Nu ne-a fost greu să ajungem la catedrală deoarece turlele sale foarte înalte erau vizibile din orice loc. Am avut noroc că era deschisă și am putut vizita interiorul.

Se însera, astfel nu mai aveam timp să vizităm orașul. Ne-am propus să revenim. Urma să parcurgem 510 km, trecând o porțiune din Ungaria până la Szeged, de unde, pe autostradă, rapid la Arad.

Pula sau Pola, Croația

Publicat pe 2 aprilie 2018 de monica frimu

Răspunde

Pula sau Pola este cel mai mare oraș din Istria și al optulea din Croația, cu o populație de aproximativ 58.000. Existența unei așezări în perioada neolitică (6000-2000 î. Hr.) este atestată de ceramica găsită prin săpături arheologice. Se pare că prima denumire de Polai (orașul de refugiu) a fost dată de colchienii care s-au stabilit în acest loc. Din acea perioadă s-au găsit ceramică greacă și o parte din statuia lui Apollo. În 177 î. Hr. Peninsula Istria a fost cucerită de romani. Orașul a fost construit de Cassius și ridicat la rang colonial. Dărâmat, apoi reconstruit, a făcut parte dintr-o regiune a Italiei Romane, Venetia et Histria.

În acea perioadă a fost fortificat. S-a ridicat un zid de apărare cu 10 porți, un amfiteatru mare, Arena Pula (27- 68 î.Hr.), sistem de canalizare și alimentare cu apă.

Am parcat în apropiere și am vizitat Amfiteatrul roman, construit în sec. I. Este unul dintre cele 6 arene din lume care au supraviețuit. Actual este folosit vara în timpul festivalurilor de film.

După căderea Imperiului Roman de Vest orașul a trecut prin mai multe dominații astfel între 493-538 a fost condus de Ostrogoți, a devenit parte din Imperiul Bizantin (540-751) când a devenit portul principal al flotei.

A trecut apoi sub dominația francă, făcând parte din Regatul Italiei. În 1148 a fost cucerit de venețieni, sub care a prosperat. În luptele dintre venețieni și genovezi a suferit grave pierderi. Trecâd dintr-o cucerire în alta, a rămas sub venețieni până în 1797, apoi a devenit parte din Monarhia Habsburgică. O perioadă scurtă a fost inclusă în Imperiul Francez al lui Napoleon și a revenit sub Imperiul Austriac (1813), sub denumirea sa italiană, Pola, perioadă în care a prosperat, portul său a devenit baza navală principală a Austriei și centru de construcții navale. În timp s-a transformat în oraș industrial.

După prăbușirea Austro-Ungariei (1918) Pola a devenit capitala provinciei italiene Pola. A decăzut în mod principal datorită închiderii șantierului naval.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial a făcut parte din Italia fascistă iar după căderea acesteia a fost ocupat de germani, care l-au folosit ca bază pentru ambarcațiuni. Între 1942-1944 a fost bombardat repetat. Între 1945-1947 a fost administrat de AMG (guvern militar aliat pentru teritoriile ocupate), apoi s-a unit cu Republica Federativă Jugoslavia și numele oficial a devenit cel croat, Pula. Din 1991 face parte din Croația, independentă.

Depășind Arena am trecut pe lângă Porta Gemini (Porțile Gemene). A fost construită în sec. II pe locul unei porți mai vechi.

În apropiere am văzut Poarta lui Hercule (sec. I), în vârful căreia se afla sculptat capul acestuia.

Am continuat drumul pe o stradă plină de tarabe cu suveniruri, vânzători ambulanți și artiști stradali.

Am ajuns la Porta Aurea sau Arcul lui Sergi (sec. I) de unde începea zona pietonală centrală a orașului. În 1829 anticul arc a fost demolat și reconstruit la începutul sec. XX.

Am străbătut strada plină de magazine, expoziții de pictură, suveniruri, până în piața centrală.

Forumul a fost construit în sec. I sub domnia lui Augustus. Era înconjurat de templele lui Jupiter, Juno, Minerva, Diana, Augustus. Am văzut Templul Augustus, păstrat integral (în foto la stânga). Lângă el Primăria orașului Pula. Clădirea a fost construită în sec. XIII pe locul Templului Dianei, din care păstrează și azi o porțiune de zid. Adăpostește biroul primarului încă din timpul dominației venețiene. În decursul secolelor a fost reconstruită de numeroase ori, în stiluri arhitectonice diferite, clădirea actuală datând din 1988.

Am părăsit Forumul și ne-am îndreptat spre Basilica „Sf. Maria Formosa”, o capelă bizantină construită în sec. VI. Împreună cu o altă capelă a făcut parte dintr-o mânăstire benedictină, demolată în sec. XVI. În 1605 Pula a fost atacată de venețieni care au devastat comorile aflate în capelă. Un exemplu sunt cele 4 coloane de alabastru oriental care se află în spatele altarului Bazilicii „Sf. Marcu” din Veneția.

În apropiere am văzut, între clădiri mai noi, o porțiune virană unde au fost scoase la iveală ziduri vechi și în 1940, un mozaic roman,vechi de 2000 de ani, care etalează o legendă grecească, „Pedeapsa lui Dirce”.

Am trecut de-a lungul Portului Pula în cares e lucra de zor. Am văzut amarate vase enorme sau mai mici care erau pregătite de drum. Portul se întinde pe malul Mării Adriatice. Mai există un port cu ieșire la Fazena. De aici pleacă și feriboturile care fac legătura cu insulele din apropiere cum ar fi Trieste și Veneția din Italia.

Am ajuns în dreptul Catedralei „Adormirea Maicii Domnului”, construită în sec. VI. Aici, în vremurile romane, se adunau credincioșii pentru rugăciune. A fost extinsă în sec. X, distrusă în atacurile venețiene și genoveze, reconstruită în sec. XV-XVI. Clopotnița din fața bisericii a fost ridicată între anii 1671-1707, cu pietre din amfiteatru. În interior era decorată pentru a se celebra o căsătorie.

În puținul timp pe care îl mai aveam am urcat pe străduțele vechi, înguste, pavate cu pietre de pe timpul romanilor, pe care se găseau, unul lângă celălalt, magazine cu diferite sortimente de marfă, aranjate astfel încât să te îmbie să le treci pragul. Dulciurilor nu le-am putut rezista.

Timpul presându-ne, am coborât spre malul mării, unde era parcată mașina, pentru a ne întoarce la Istarske Toplice. Am plecat cu părere de rău că nu am reușit să vedem tot ce ne-am planificat.

Citește și Ljubljana, Slovenia

Krk, Croația

Publicat pe 31 martie 2018 de monica frimu

Răspunde

Spre insula Krk am trecut podul de beton de la Kraljevica, lung de 1,8 km, construit în 1980, pentru a lega insula de continent.

Denumită și Insula de Aur sau, în perioada romană,Veglia, a fost locuită din perioada neolitică. A fost cucerită de romani, orașul Krk, situat într-un golf important strategic, a devenit municipiu. Când imperiul s-a împărțit, a aparținut de Imperiul Roman de Răsărit. În acea perioadă, în timpul războiului civil de la Roma (50 î. Hr.), s-au ridicat ziduri de apărare. Au fost consolidate în sec. II d. Hr. pentru a rezista atacurilor quadiilor și marcamanniilor.

Orașul Krk este situat într-un golf larg al versantului sud-vestic, la Marea Adriatică, unde s-a dezvoltat un port pentru ambarcațiuni.

Deși este cel mai mare oraș al insulei Krk are doar aproximativ 6.000 de locuitori, fiind actual destinat activităților comerciale, în zona nouă și turismului, în zona veche.

Am pornit să explorăm orașul vechi. Am străbătut faleza până într-o zonă plină cu tonete, vânzători ambulanți și artiști stradali.

Am intrat pe străduțele înguste ale vechii cetăți pentru a vedea Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” Krk, construită în sec. V sau sec. VI, prima mențiune documentară datând din 1186. În timp a fost refăcută de mai multe ori. Este legată printr-un portic de Biserica „Sf. Chirilius” (Sv. Kvirin) construită în sec. X-XII, în interiorul căreia se găsește Muzeul Eparhial cu o colecție impresionantă, dintre care un Crucifix din sec. XIV și o icoană lucrată în argint din sec. XV. Este singura biserică creștină creată în Croația. În cadrul acestui complex există, de asemenea, Biserica „Sf. Margareta” și un turn de clopot.

Am pornit pe străduțele din spatele catedralei unde se afla al doilea obiectiv important, Castelul Frankopan, construit între secolele XII-XV, tot din calcar. Și-a luat numele de la familia Frankopan. Contele a condus insula între 1118-1480 până a intrat sub controlul Republicii Veneția. O atestă leul de San Marco încastrat pe turnul rotund al castelului. Cel mai vechi este un turn pătrat, construit în sec. XII, în care se găsește sala de judecată. Castelul a fost completat treptat și restaurat în 1480 și 1600.

Am trecut printr-o portiță și am ajuns la malul mării lângă un turnul cilindric, construit în epoca venețiană, păstrat intact. Zidurile se prelungeau pe marginea mării.

Am revenit și am urcat pe străduțele pietruite și înguste. Pe unele erau inscripții cu referiri istorice. O stradă spre poarta de nord era denumită „Sf. Iosif” după capela cu același nume ce se afla aici.

Am ajuns în zona unde în trecut se afla Poarta de sus, apoi în Piața Călugărilor Glagolitici, denumită și „Micul Vatican”, deoarece această zonă a fost continuu loc sfânt. Aici era Mânăstirea Franciscană menționată ca datând din 1277. Făcea parte din zidul de nord.

Am văzut Biserica „Sf. Francisc”, veche din sec. XIII, la care s-a adăugat Clopotnița în sec. XVIII. În 1910 s-a construit aripa de est a mânăstirii ca Seminar. În Evul Mediu patricienii din localitate au construit capele dintre care 2 sunt păstrate, una fiind Capela „Sf. Anna”.

Lângă mânăstire au fost găsite Băile Termale de pe vremea romanilor.

Am trecut pe o altă stradă marcată, Londrona, cu numele de origine grecească (Androna).

Am coborât în micul port de unde, contra cost, ne-am înscris într-o croazieră, pentru a vedea insulele din împrejurimi.

Îndepărtându-ne de țărm, pe partea dreaptă am văzut un loc amenajat pentru campare. Erau numeroase rulote creând impresia existenței unui oraș pe roți. Am trecut pe lângă un far vechi îndreptându-ne spre Insula Cres. Speram să avem noroc și să putem vedea măcar un vultur griffon, pasăre pe cale de dispariție, ce trăiește acolo.

Dacă aveam un aparat fotografic performant puteam imortaliza mai mulți vulturi.

Am navigat spre Insula Plavnik, o insulă de aproximativ 8-9 km pătrați, nepopulată de oameni, dar casă pentru diferite specii de păsări ca vulturul cu cap alb, pescăruși, fazani și pentru rozătoare. Din 2010 insula este în curs de a fi declarată rezervație zoologică și botanică. Am aflat că în vechime aici se pescuia coralul roșu.

A început să plouă. Nici o problemă pentru noi, speram ca până la ultima destinație, localitatea Punat, să se oprească. La îndrumarea conducătorului vasului am aruncat în mare bucățele de pâine. S-a ivit de îndată un stol mare de pescăruși care s-au aruncat pe pradă.

Ne-am îndreptat spre localitatea Punat, o comună mică cu aproximativ 2000 de locuitori. Ploaia s-a oprit și în ora pe care am petrecut-o acolo am văzut condițiile de trai ale unei comunități mici.

Ne-am întors în Krk pe o rută mai scurtă. Păcat cu ploaia care ne-a sechestrat o perioadă de timp în spațiul închis al vaporașului.

Citește și Pula sau Pola, Croația

Split și Zadar, Croația

Publicat pe 1 martie 2018 de monica frimu

Răspunde

Orașul Split, cu aproximativ 200.000 de locuitori, este al doilea ca mărime din Croația. În anul 295, la ordinul Împăratului roman Dioclețian, a început construirea unui palat, care a durat 10 ani. A fost folosită piatră din cariera de la Brac. În anul 305 acesta a abdicat. Fiind bolnav s-a retras în acest palat unde a trăit până la moartea sa.

Palatul cuprindea apartamentele imperiale care, spre mare, aveau o galerie de arcade cu 3 loggia. În rest era înconjurat de ziduri cu turnuri defensive, și prevăzut cu 4 porți de acces- Porta Aurea, Porta Argenta, Porta Ferrea, Porta Aenea. În centrul palatului se afla o piațetă în jurul căreia s-au construit Templul lui Jupiter, Templul lui Venus, Templul zeiței Cibelis și Mausoleul, în care Dioclețian a fost înmormântat. Au fosrt construite încăperi pentru armată, pivnițe, etc., în total 220 de încăperi. Palatul a funcționat ca reședință oficială a administrației provinciale până în secolul VI. S-au construit primele locuințe, inițial în interiorul zidurilor, apoi s-au extins și afara lor, orașul fiind un centru comercial puternic dezvoltat, mai ales prin manufactura de textile. În sec. VII, fiind atacat de avari, palatul a fost abandonat. Aici s-au adunat refugiații romani, astfel orașul mărindu-se. Între secolele XII-XIV orașul s-a dezvoltat rapid. În 1420 cetatea fost cucerită de armatele venețiene. Sub puterea Veneției a rămas până în sec. XVIII, perioadă în care s-a contruit un nou sistem de apărare. Republica Veneția căzând, a intrat sub dominația Imperiului Austro-Ungar și a urmat istoria întregii țări, azi Croația fiind stat independent.

În 1979 centrul vechi istoric și Palatul Dioclețian au intrat în patrimoniul cultural mondial UNESCO.

Am parcat pe Riva, faleza largă de pe malul mării Adriatice și am intrat în orașul vechi unde am străbătut străduțele înguste și întortocheate.

Am ajuns în Piața Fructelor (Vocni Trg) unde am văzut Castelul Venețian și, alăturat, un turn octogonal, construit în sec. XV ca turn de protecție.

Am trecut pe lângă Palatul Milesi (construit în sec. XVII) în fața căruia de afla statuia poetului național Marko Marulic.

De aici am mers în Piața Poporului în care se află printre alte clădiri câteva mai importante ca Primăria venețiană cu loggia (sec. XV), Palatul Karepic (sec. XVI) și Palatul Pavlovic.

Ne-am îndreptat spre Poarta de Fier. Deasupra ei se află Campanila unei biserici, „Sf. Teodor” (sec. XI).

Trecând pe lângă Templul lui Jupiter, transformat în sec. IX în Baptisteriul „Sf. Ioan” din care s-au păstrat doar câteva componente, am ajuns în curtea palatului, numită din sec. XX Peristil, datorită celor două colonade care o mărginesc.

În colțul de sud-est am văzut Mausoleul lui Dioclețian înconjurat de 24 de coloane, unele din marmură roșie. Din sec. VII a fost transformat în Catedrala „Sf. Domnius” (Sv. Duje), închinată Fecioarei Maria. În sec. XIII a fost construită Campanila catedralei, un turn monumental.

La vestibulul mausoleului (Prothyron) sau pronaosul catedralei, la nivelul fațadei, s-au construit două capele albe.

Pe sub acesta am coborât în sălile subterane care au avut rol de magazii, pivnițe. Se întindeau sub toată suprafața apartamentelor imperiale și aveau ieșire spre mare prin Poarta de Bronz, destinată doar acestora. În subterane am găsit amenajate o mulțime de magazine, spațiul având actual destinație comercială.

Am ieșit în Peristil și am mers pe strada lui Dioclețian până la poarta nordică, Poarta de Aur, poartă dublă. Deasupra ei, în sec. XII a fost construită Capela „Sf. Martin”.

Am observat că se păstrează, bine conservate, zidurile de apărare din această parte.

Peste drum am văzut un parc în care se înălța un turn, Campanila Capelei „Preafericitul Arnir” (sec. XVIII), care aparținea Mânăstirii benedictine, astăzi în ruină.

Am înconjurat zidurile până pe Riva, faleza superbă la marea Adriatică.

Am văzut vasele, mai mari sau mai mici, ancorate în Portul Split. Este portul pentru vasele de transport, feriboturi, terminalele de marfă fiind situate în zonele industriale. Portul s-a dezvoltat mult în sec. XIX când orașul a început să se redreseze după apartenența la multe imperii, devenind necesare construirea de noi diguri, terminale, el făcând și legătura cu insulele înconjurătoare.

Ne-am odihnit puțin pe Riva, urmărind vasele care veneau și plecau, urmând să părăsim și noi în curând orașul.

Plecând din Split, după 144 km am oprit în orașul Zadar. A fost construit pe un promontoriu în Marea Adriatică, separat de continent printr-un șanț adânc. A fost cucerit de iliri, apoi de romani care au construit o colonie Julia Jader, după tipul roman, cu străzile drepte, un Forum, un apeduct lung de 40 km, etc. Din sec. VIII până în sec. XI a fost capitala temei bizantine din Dalmația. Între secolele XI-XIII a aparținut Regatului Croat. În 1409, disputat de unguri și venețieni, cei din urmă cumpărându-l pentru 100.000 de ducați, l-au fortificat, orașul a devenit un port important și totodată un nod socio-economico-cultural. Un exemplu este Cafeneaua Forum dechisă în 1730, care funcționează și astăzi. În 1797, Republica Venețiană destrămându-se, Zadar a trecut sub puterea austro-ungară. O dată cu războaiele conduse de Napoleon a fost o scurtă perioadă de timp sub dominație franceză (1805-1813), apoi a fost integrat iar în Imperiul Austro-Ungar. În acea perioadă s-au făcut modificări astfel, fortificațiile au fost transformate în promenade, păstrându-se doar pereții exteriori ai cetății. După Primul Război Mondial, din 1918 până în 1945, a aparținut Italiei, devenind un port marcant și un oraș comercial foarte bine dezvoltat. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial au fost distruse aproximativ 80% din clădiri. Au supraviețuit o parte din Forumul Roman și Apeduct, Biserica „Sf. Donatus” și clădiri din oraș. Fiind un nod important între coastă și uscat și apartinând Italiei, a foat asediat de sârbi pentru a împiedica legăturile cu Zagreb. După război a aparținut Jugoslaviei, iar din 1991a fost anexat Croației.

Este un oraș mic, în partea nouă dezordonat ca arhitectură, cu aproximativ 75.000 de locuitori, majoritatea catolici având în vedere istoricul său. Este punctul de plecare spre insulele Pag și Dugi Otok. Și actual are cea mai mare piață de pește din regiune. Tot timpul au loc evenimente culturale, festivaluri, concerte și străzile sunt pline de tineretul universitar.

Am trecut un pod pe lângă un mic port, Fosa, plic cu ambarcațiuni mici. Am intrat în orașul vechi prin Poarta Kopnena. Aceasta a fost construită de italieni în anul 1543 din materialele unui arc de triumf roman, pentru a sărăbători victoria de la Lepanto împotriva turcilor. Ca ornamente are la exterior Leul Sf. Marcu, emblema Veneției și la interior Sf. Cristofor călare, sfânt care patronează orașul.

311 poarta Kopneva ne-am pierdut de grup

Am intrat într-o piață largă, Forumul Roman, fostă piață publică, construită în secolul I înainte de Hristos. În partea dreaptă am văzut un turn înalt și lângă el o biserică cu arhitectură ciudată, Biserica „Sf. Donat”. A fost construită sub numele de Biserica „Sfintei Treimi”, între secolele VIII-IX, când Donato di Zara, un sfânt dalmatin, devenit episcop și diplomat, a fost creditat. S-au folosit materiale provenite de la fostele clădiri ale Forumului Roman. După moartea sfântului, acesta a fost îngropat în biserică și, în urma ocupației franceze, oasele au fost transferate în Catedrala „Sf. Anastasia”, unde se găsesc și în prezent. Italienii au schimbat numele bisericii în „Sf. Donato”.

Este cea mai mare clădire preromantică din Croația. Are înălțimea de 27 m. Interiorul este perfect circular, prezintă două nivele cu cupola centrală și împrejur firide semicirculare și are o acustică extraordinară. În timp a avut mai multe utilizări astfel sub venețieni, francezi și austrieci a fost depozit, când Zadar a fost anexat Iugoslaviei a fost Muzeu Arheologic, în prezent este utilizată ca loc pentru concerte, în cadrul Festivalului Internațional de Muzica Renașterii Medievale, datorită acusticii extraordinare.

Am ocolit biserica pe lângă turnul care era clopotnița catedralei. Construcția lui a fost începută în sec. XV și terminată de abia în sec. XIX. Se puteau urca cele 179 de trepte din interiorul lui pentru a vedea panorama. Lângă el Catedrala „Sf. Anastasia”, a fost construită în secolele XII-XIII pe locul unei biserici paleocreștine.

Depășind-o, am ieșit într-o piațetă în care, solitar, se afla un stâlp. Am aflat că în epoca romană era prevăzut cu inele mari din fier de care erau legați hoții și femeile adultere, de unde și denumirea de „Stâlpul Infamiei”. Peste clădiri se vedea turnul Bisericii „Sf. Ilie”.

Am ieșit în Forum. În față am văzut Muzeul de Arheologie (1832) și, lângă el, Biserica „Sf. Maria”. A fost ridicată în anul 1091 fiind fondată de Cika, o femeie de viță nobilă din Zadar, pe lângă o Mânăstire Benedictină, una dintre multele mânăstiri ridicare de acest ordin pe coastele Dalmației. Se spune că mânăstirea a fost închisă doar în timpul bombardamentelor nemțești din 1943 când a fost puternic afectată. Doar în 1970 s-au întors maicile în mânăstirea parțial refăcută și și-au reluat activitățile. Colecția de obiecte religioase, majoritatea aparținând benedictinilor, a scăpat pentru că a fost ascunsă de maici într-o groapă secretă din turnul bisericii. Muzeul are o expoziție permanentă „Aurul și argintul Zadarului” în care acestea pot fi văzute.

Am ieșit pe faleza largă de la malul mării și ne-am îndreptat, printre mulțimea de turiști, spre Orga Mării și Salutul Soarelui. De o parte era marea liniștită, de cealaltă parte clădiri de locuit cu spații de joacă pentru copii.

Sunt două opere tehnologice ale arhitectului Nikola Basic. Orga mării (Morske urgulje) a fost confecționată dintr-un sistem de 35 tuburi poziționate sub scările ce coboară în mare. Sub acțiunea valurilor cântă diferit, în funcție de tăria și frecvența acestora, creând senzația că însăși marea oferă recital. Salutul soarelui (Pozdrav Suncu) este un disc de 22 m format din 300 de panouri solare care reprezintă soarele și primele 3 planete solare. Panourile, care au captat energia solară în timpul zilei, o eliberează spre seară creând senzația că soarele e tot acolo, la asfințit. Din păcate nu am putut vedea cum soarele salută marea la asfințit fiind plecate deja din Zadar.

Ne-am întors spre orașul vechi unde am străbătut străduțele înguste cu multe magazine de suveniruri, articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, alternând cu restaurante, cafenele și, multe, multe gelaterii care atrăgeau atenția prin diversitatea și aranjamentul sortimentelor.

Am părăsit acest oraș micuț dar plin de istorie urmând excursia noastră prin Croația.

Citește și Parcul Național Plitvice Jezera, Croația

Dubrovnik, Croația

Publicat pe 25 februarie 2018 de monica frimu

Orașul Dubrovnik, numit și perla turismului croat, se află în regiunea Dubrovnik-Neretva din Croația. A fost fondat prin unirea a două mici orășele: Laus, o mică insulă unde trăiau refugiații italieni din orașul Epidaurum, unde au format orașul Raguza și Dubrava, o așezare a imigranților slavi, între ele afându-se o strâmtoare. Treptat strâmtoarea a fost umplută cu pământ, devenind piața și strada centrală. Dubrava s-a extins și, prin unirea lor, au format cetatea Raguza, cu forma de guvernământ Republică. Acesta era punctul de plecare al cruciadelor pentru ocuparea de noi teritorii. Între secolele XV-XVI s-a dezvoltat mult, devenind o mare putere economică, mai ales prin comerțul maritim, rivalizând chiar cu Republica Veneția. Fiind bine apărată și poziționată, primid provizii de pe mare, nu a putut fi cucerită nici de invazia turcilor, în sec. XV, aceștia ocupând o mare parte din Europa.

Orașul era condus de aristocrație și se ținea cont de clasa socială. Astfel, căsătoriile dintre clase sociale diferite erau interzise. În sens opus, Guvernul, fiind liberal, în 1418 a abolit sclavia și a fost primul stat care a recunoscut independența noului stat format, Statele Unite ale Americii.

În oraș au fost construite sisteme de canalizare și spitale, mai puțin întâlnite în acea perioadă în marile orașe din Europa. În 1464, în timpul construcției turnului Minceta, resursele de piatră s-au terminat. S-a dat un decret prin care fiecare vizitator al orașului să vină cu o piatră de dimensiunile corpului său.

Un cutremur mare de pământ, în 1667, a distrus mare parte din palatele și bisericile orașului, care, ulterior, au fost reconstruite. În timpul războaielor lui Napoleon și-a pierdut independența, trecând sub dominație franceză (1806-1814), apoi a devenit parte a Regatului Dalmației condus de monarhia austro-ungară. În 1918 a intrat în componența Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, când și-a schimbat denumirea în Dubrovnik. În 1929 făcea parte din noua Republică Jugoslavia.

În 1979 a fost inclus pe lista UNESCO. Din păcate multe dintre monumente au fost aproape distruse, în 1991, sub asediul trupelor sârbe care a durat 80 de zile. Au scăpat neatinse palatele, catedrala și bisericile baroce.

Patronul spiritual al orașului este Sfântul Blasiu (Sveti Blaho), la care se organizează procesiuni mari.

Am parcat în oraș și ne-am îndreptat spre cetate.

Am trecut un pod peste vechiul șanț de apărare, spre Poarta Pile, pe care am văzut statuia Sfântului Blaise. Aceasta era poarta exterioară (1537), pe care depășind-o, am ajuns într-o piațetă. De aici am cotit, am coborât niște trepte și am pășit prin poarta interioară (1438) în cetate.

Prima construcție care ne-a ieșit în față a fost Fântâna Mare a lui Onofrio (1438), fântână cu apă potabilă, loc de odihnă și relaxare.

Pe partea stângă am intrat în Biserica „Sf. Salvator”, biserică aflată lângă Mânăstirea Franciscană fondată în 1315. În cadrul mânăstirii se află un muzeu cu artă religioasă, cel mai important exponat fiind o Biblie din sec. al XVI-lea. Aici se afla cea mai veche farmacie din lume (1317).

Lângă biserică am cumpărat biletul cu care puteam urca pe zidurile cetății, bilet cu oră fixă. Între timp am vizitat cea mai mare parte din cetate. În față se desfășura Stradun, un bulevard pavat cu marmură, șlefuită de trecerea timpului, plin cu cafenele, magazine cu suveniruri, bănci, agenții de turism, restaurante, una lângă cealaltă, de-a valma. Îmi imaginam acest tumult transferat în perioada de formare a străzii…

Am trecut pe lângă Biserica „Sfântul Blaise” (1705-1717) în care se află statuia din aur a sfântului.

Am ajuns în Piața Luza. În față am văzut Turnul cu ceas, înalt de 35 m și Loggia. Turnul a fost construit de meșteri locali în 1444. A fost prevăzut cu două siluete sculptate în lemn care s-au deteriorat în timp. Au fost înlocuite cu două chipuri de bronz, Maro și Baro care, datorită aerului sărat al mării s-au oxidat și au căpătat culoarea verde. Forma actuală de „Octopus” i-a fost dată în sec. XVIII de un călugăr franciscan care a reparat ceasul din turn. Împreună cu sfera din bronz arată fazele lunii. După o restaurare, în 1928 s-a instalat în vârful turnului un clopot vechi din 1506. În stânga turnului, Palatul Sponza, construit în sec. XVI, a fost sediu de bancă, a arhivelor naționale ale Croației, azi al diferitelor expoziții. În mijlocul pieței se afla o coloană din piatră, Columna lui Orlando, unde se adunau cetățenii pentru a afla noile decrete, proclamații etc.

În dreapta turnului se afla Fântâna Mică a lui Onofrio.

Vis a vis de Palatul Sponza, construită pe ruinele a două biserici, se afla Biserica „Sv. Vlaho” sau Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”. Prima biserică a fost înființată în sec. XII de Richard Inimă de Leu. Pe locul ei, în sec. XIV s-a construit o catedrală în stil romanic. Aceasta a fost distrusă într-un cutremur și, în 1671, s-a început construcția actualei catedrale, finalizată în 1713. În interior se pot admira lucrări ale pictorilor italieni și o trezorerie cu o colecție de aproximativ 200 de relicve.

În apropiere se aflau Palatul Guvernatorilor și Palatul Rector, ambele construite în sec. XV. Palatul Rector a servit cândva drept sediu al guvernului, acum fiind Muzeu de Istorie.

Am străbătut străzile înguste și întortocheate, ca un labirint, îndreptându-ne spre locul prin care puteam urca pe zidul cetății.

Construcția meterezelor a început în sec. XIII. După 300 de ani s-a ridicat o a doua centură de ziduri cu bastioane, cazemate și porți duble. Zidurile au fost înălțate de la nivelul mării ajungând până la 25 m. În plus au fost construite foarte late, de 3-4 m, pentru o mai bună apărare. În total fortificațiile se întind pe aproape 2 km. Ne-am propus să străbatem doar partea cu marea.

Am urcat mai multe trepte ce începeau lângă Biserica „Sf. Salvator”. De sus am văzut o parte din obiectivele vizitate anterior.

În partea spre munte zidul urca spre turnul Minceta.

Zidurile fiind late, propriu-zis ne-am început plimbarea ca pe o alee. Luând-o spre mare am trecut de un turn pătrat. Depășind turnul Bokar,un turn rotund de apărare, de cealaltă parte a golfului Kolorina, cocoțat pe o stâncă, se vedea Fortul Lovrijenac. În golf se pare că era vremea caiacului.

În partea cealaltă imaginile erau copleșitoare. O mare de acoperișiuri roșii, străduțe înguste, turle de biserici, în fundal munții, iar la dreapta, în spatele unor ruine, zidul care urca.

Am ajuns la acea porțiune de zid care, aici, era mai îngust și am urcat până la Bastionul Mrtvo Zvono.

Coborând ne apropiam treptat de zidul sudic. Am ajuns la un mic bastion. În depărtare se vedea insula Lokrum despre care știam că este o insulă nelocuită, dar amenajată pentru turism, având o grădină botanică cu plante exotice, un lac sărat- Marea Moartă, care comunică cu marea. Este populată cu animale și păsări mici care umblă nestingherite (iepuri, păuni, etc.). Există un mic teren de fotbal și în unele zone șezlonguri pe iarbă. Accesul la insulă se face cu feribotul.

În dreptul Bastionului Sfântul Ștefan (Sveti Stjepan), în exteriorul zidurilor, deasupra mării, am văzut amenajat un mic bar.

Am cotit pe următoarea latură a zidului căutând o ieșire. Partea cu marea se terminase și doream să coborâm în cetate. Am trecut pe lângă niște ruine ce ne aminteau de trecerea necruțătoare a timpului.

Am trecut pe niște străduțe între casele vechi, dar încă locuite.

Am ajuns în piața Gundulic unde se află Biserica Iezuită „Sf. Ignatiu de Loyola”. Aceasta a fost construită între anii 1667-1725. De ea este alipit Colegiul Iezuit. Clopotnița adăpostește cel mai vechi clopot din Dubrovnik. Numele i s-a dat de la Sfântul Ignatiu care a fost fondatorul unui ordin bisericesc catolic, Societatea lui Iisus, în anul 1534.

Spre ieșirea din biserică, în partea dreaptă, am văzut Grota Fecioarei de la Lourdes.

Am coborât o scară cu multe trepte din piatră, construită în aceeași perioadă cu biserica ca și cale de acces.

Am străbătut mai multe străduțe și am ajuns în dreptul unei biserici mai nouă, Biserica Ortodoxă „Sfântul Buna Vestire”. A fost construită în 1877, a suferit daune în urma asediului din 1991 și a fost restaurată în 2009. În muzeul bisericii de găsesc numeroase icoane, iar în bibliotecă aproximativ 12.000 de cărți.

Încetul cu încetul ne apropiam de poarta de ieșire, trecând pe străduțele unde muzicanții cântau ca pe o scenă deschisă, sau oprindu-ne la un magazin, o terasă pentru a bea un ceai, lungind cât mai mult posibil timpul, înainte de a părăsi această cetate minunată.

Următoarea noastră țintă era orașul Split.

Citește și „Split și Zadar, Croația”

Dragomirești județul Maramureș, Castelul Banffy și Muzeul Memorial „Octavian Goga” județul Cluj

Publicat pe 16 februarie 2018 de monica frimu

Răspunde

Dragomirești, oraș din anul 2004, este situat în județul Maramureș. Este străbătut de 2 râuri, Iza și Baicu. Pe drumul principal se află principalele clădiri administrative, școala, spitalul, biserici, magazine și un muzeu.

Biserica greco-catolică „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, reînființată în anul 1990

Am vizitat Muzeul Țărăncii Române. Am intrat pe poarta din lemn sculptat cu motive tradiționale maramureșene.

În curte am văzut un șir de statui sculptate în lemn, lângă ele, protejate, unelte vechi cu care se torcea lâna și se țeseau covoare.

Lângă prispa casei se afla un trunchi de copac pe care atârnau oale. Numărul oalelor arăta cât de înstărită era familia respectivă, iar culoarea oalei din vârful copacului, dacă era roșie, că exista în familie o fată de măritat.

În muzeu este amenajată o cameră în care sunt expuse costume populare, covoare țesute în casă, obiecte folosite în viața de zi cu zi, zestrea pe care o dădeau fetelor la căsătorie, etc.

Pe un perete sunt expuse măști confecționate din blănuri, piele, pânză, coarne, mărgele, etc., cu figuri hilare, triste sau grotești. Sunt folosite în mini spectacolele de teatru naiv, cu ocazia Crăciunului și a Anului Nou, când se colindă din casă în casă. În zonă se spune că, de Crăciun, „se merge cu Viflaimul”.

Am trecut printr-un culoar de verdeață, apoi peste râul Iza. Pe deal am văzut că oamenii se ocupau, ca și în trecut, de adunatul fânului.

La invitația unei bătrâne, am intrat, curioase să vedem dacă păstra obiceiurile vechi sau și-a modernizat casa. Într-o ordine desăvârșită erau etalate toate „comorile” strânse de o viață. Ni s-a părut chiar mai frumos decât în muzeu.

Ne-a făcut fericite îmbrăcându-ne în portul popular.

Rătăcind pe străduțele orașului am văzut Biserica ortodoxă „Sfinții Români”. Este așezată pe o vatră veche unde a funcționat „Biserica Orantarilor”. În 1903 un număr mic de familii a trecut de la catolicism la ortodoxism și s-a sfințit o capelă, într-o casă de lemn. În 1907 autoritățile maghiare au recunoscut-o ca fiind parohie ortodoxă. Ruinându-se în timp, deoarece nu s-au mai ținut slujbe, în 2008 a fost demolată și construită o nouă biserică din lemn.

Am părăsit Dragomireștiul cu concluzia că demografic se înscria în denumirea de oraș, că ne aflam în acest secol puternic industrializat, dar, acolo, s-au păstrat tradițiile, îmbinate cu noul.

Pe traseul Moisei, Săcel, Dealu Ștefăniței, Romuli, Fiad, Telciu, după 50 km am ajuns în localitatea Coșbuc din județul Bistrița-Năsăud, unde, pe strada principală, se află Casa Memorială și Muzeul George Coșbuc. Inițial comuna Hordou, a luat numele poetul după moartea acestuia. Muzeul este casa în care s-a născut și copilărit poetul împreună cu părinții, cei 13 frați și bunicul său. În 1922, la 4 ani după moartea poetului, s-a pus pe zidul casei, de către un grup de profesori și studenți la medicină din Cluj, prima placă comemorativă. Casa a rămas în proprietatea familiei până în anul 1954 când a fost cumpărată de către statul roman. Grupul de redactori de la revista „Luceafărul” din Sibiu au transformat-o în primul muzeu de literatură din țară. Am rămas dezamăgite deoarece muzeul era închis. Am putut intra doar în curte, unde era amenajat un spațiu cu unelte vechi țărănești.

Am deviat puțin din drum până la Runcu Salvei pentru a vedea Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”. (1757)

De aici, după 51 km parcurși în mai mult de oră, drumul trecând prin munți, am ajuns la Dej, unde am făcut un foarte scurt popas.

Judecătoria Dej

Am trecut prin Gherla spre Cluj- Napoca.

Ne-a atras atenția un indicator spre localitatea Bonțida din județul Cluj, la doar câțiva kilometri de drumul principal, unde se află un castel. Trebuia să vedem dacă erau doar ruine sau s-a păstrat ceva intact.

Castelul Banffy a fost cunoscut ca „Versailles-ul Transilvaniei”. Inițial, proprietarii moșiei, familia Banffy, au construit în secolele XV-XVI un conac , în forma literei „L”, l-au fortificat cu ziduri, 4 turnuri circulare și un turn înalt de pază la poarta de intrare, devenind castel. A fost avariat între anii 1704-1711, în timpul războiului de independență condus de Francisc Rakoczi al II-lea. Ulterior descendenții familiei au reconstruit și reparat castelul. Acesta cuprindea curtea de onoare alcătuită din manej, grajd, locuințele servitorilor și era decorat cu o galerie de statui. Au transformat și parcul dotându-l cu lacuri și fântâni arteziene.

În 1820 un descendent al familiei a dărâmat turnul înalt de la intrare și din materialul obținut a ridicat o moară de apă în folosul sătenilor, iar o parte din castel a transformat-o în stil neogotic. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial castelul a fost folosit ca spital militar, iar la retragerea trupelor germane, în 1944, a fost jefuit și incendiat. În anii de început ai comunismului (1950), prin naționalizarea clădirilor, o latură încă funcțională a fost transformată în sediul C.A.P., materialul din restul clădirilor ruinate a fost folosit de săteni ca material de construcție. Ulterior a fost folosit ca depozit de materiale de construcții, iar parcul pe post de pășune, copacii fiind folosiți ca lemn de foc. În 1999 a fost începută reabilitarea castelului, iar în 2008, actuala proprietară l-a concesionat pentru 49 de ani, pentru reabilitare și înființarea unui centru cultural de specializare.

Am intrat pe poarta, azi fără turnul înalt.

Spațiul larg era închis în partea stângă de fostele grajduri.

În partea dreaptă se înălța castelul cu capela atașată.

Am înconjurat o clădire pentru a vedea unul dintre turnurile circulare recondiționat și un alt turn în curs de reparare.

Spre ieșirea din curtea castelului am văzut un loc unde se recondiționau pereții și statuile păstrate.

Am privit cu nostalgie castelul și ne-am îndreptat spre Cluj-Napoca. Am oprit în centru doar pentru a face câteva fotografii.

Catedrala ortodoxă a Vadului Feleacului și Clujului ”Adormirea Maicii Domnului”, ridicată între anii 1920-1930, catedrală din anul 1973

Am urcat și coborât pante cu priveliști minunate. Am trecut prin Izvoru Crișului, o localitate care este făcută, parcă, pentru comerțul stradal.

Trecând prin Huedin, Bologa, Poieni, după 2 ore și jumătate de condus de la castelul Banffy, ne-am oprit în localitatea Ciucea, pentru a vizita Muzeul Memorial „Octavian Goga”.

La sfârșitul secolului al XIX-lea proprietarul terenului a ridicat un castel. În 1920, deși era în stare de degradare, a fost cumpărat de Octavian Goga, un poet român, politician de extremă dreaptă, ulterior prim ministru pentru o perioadă de timp. Era format dintr-un ansamblu de clădiri: Castelul cu metereze, Casa Albă în continuarea Casei Ady Endre, în care locuise acest poet, terenul împrejmuitor și un teren pe celălalt mal al Crișului Repede pe care a plantat pomi fructiferi. Pe rând a renovat clădirile. A etajat și extins castelul cu verande mari, a ridicat casa de pe stâncă cu rol de casă de vânătoare.

A cumpărat partea superioară a domeniului de la Biserica reformată, inclusiv o clădire din 1909 care a devenit mânăstire, iar casa de pe stâncă a fost locuită de îndrumătorul maicilor. A împrejmuit toate clădirile cu un gard de piatră și a finalizat toate lucrările în 1926.

Am văzut Conacul în care a locuit familia Goga, azi muzeu. În apropiere se află o fântână romană.

O parte din casa Ady Endre a fost destinată personalului auxiliar, cealaltă parte ca magazie și bucătărie. Casa albă era destinată oaspeților. Azi întreaga clădire este casă memorială Ady Endre și muzeu etnografic.

Mânăstirea „Nașterea Maicii Domnului” a funcționat până în anul 1947, desființată de comuniști s-a redeschis în anul 1994, când, călugărițele au reparat-o, au amenajat chiliile și un paraclis.

În 1939 a fost adusă Biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Căpâlna județul Sălaj, biserică construită în 1575.

Octavian și Veturia Goga au hotărât ca mormântul lor să fie pe acest domeniu. În 1938, rămasă singură după decesul soțului, Veturia a început construcția locului de veci. În 1956, neajungându-i banii, a vândut moșia de peste Criș localnicilor și după 2 ani a reușit să o termine. În 1966 a donat întreg complexul statului român și după un an a fost transformat în Muzeul Memorial „Octavian Goga”.

Pe panta unui deal, în apropiere de mânăstire, se află Mausoleul iubirii, construcție de 8 m înălțime și 4 m lățime, în care au fost înmormântați ambii soți.

Cu părere de rău am părăsit aceste locuri, trecând în județul Bihor, traversând Oradea, apoi în județul Arad, îndreptându-ne spre casă.

Excursiile Monicăi

Hai la drum!

Arhive etichetă: catedrale

O zi în Londra, Anglia

Liverpool, Marea Britanie

Bath, Anglia

Salisbury și Stonehenge Anglia

Ljublijana, Slovenia

Pula sau Pola, Croația

Krk, Croația

Split și Zadar, Croația

Dubrovnik, Croația

Dragomirești județul Maramureș, Castelul Banffy și Muzeul Memorial „Octavian Goga” județul Cluj