Arhive etichetă: clădiri istorice

Orașul Birgu, Malta

Publicat pe de
1

Orașul Birgu, numit și Vittoriosa, este situat în regiunea de sud-est a Maltei, pe un promontoriu din sudul Marelui Port. A urmat aceeași istorie cu a întregii insule,  începând cu fenicienii, până la ultimii ocupanți, britanicii. La capătul promontoriului a existat un castel, Castrum Maris. În Evul Mediu, când  comunele insulei au fost organizate în regiuni, aflate sub jurisdicția diferitelor orașe, mulți locuitori din zona Birgu au refuzat jurisdicția Mdinei, susținând că aparțin de castel. După ce insula a fost ocupată de Ordinul Sf. Ioan, opt cavaleri, aparținând diferitelor limbi, au evaluat localitatea (1526), apoi a fost refăcută, s-a construit o mânăstire și ordinul și-a creat sediul acolo, Birgu devenind „capitală” a insulei.

Cum atacurile otomane erau dese, au înconjurat orașul cu un șanț și în afara lui au construit un zid de apărare. Pe locul vechiului Castrum Maris au construit Castelul Sf. Angelo, un fort legat de oraș printr-un pod mobil. În timpul Marelui Atac otoman (1565) fortificațiile au rezistat. Orașul nefiind cucerit, a fost numit Vittoriosa (oraș victorios). Apoi Ordinul a construit noua capitală Valletta și sediul, mânăstirea, casele cavalerilor au fost mutate în ea. În timpul blocadei franceze, o parte din trupele lor au fost încartiruite în Birgu. Maltezii s-au răsculat, cu ajutorul primit de la Marea Britanie, Portugalia și Napoli, i-au înfrânt și francezii s-au retras.  Apoi insula a intraat sub Protectorat Britanic. În Birgu și-a stabilit baza Flota Mediteraneană a Marinei Regale, care a staționat acolo până în 1979 când, Malta câștigându-și independența,  britanicii s-au retras. Azi Fortul St. Angelo este utilizat exclusiv de cavalerii Ordinului Suveran Militar al Maltei, drept primit de la guvern.

Pentru a vizita orașul istoric, am pornit de la Bastionul Sf. Ioan (St. John Bastion). În fața lui, în secolul XVII a fost construit un meterez (Couvre Porte Counterguard), în timp modificat.

Pe rând au fost construite patru porți, prima fiind Poarta Principală (Cover Gate).

Poarta Avansată (Advanced Gate) a fost creată în dreapta Bastionului Sf. Ioan. A existat și a patra poartă, Poarta Marină, situată în extremitatea vestică, care a fost distrusă în timpul unei explozii din armurărie (1806).

Pentru a face legătura între părțile bastionului a fost creată Poarta de Provence (Gate of Provence).

În secolul XVIII britanicii au transformat meterezul Couvre Porte în cazarmă militară, în Al Doilea Război Mondial transformată în sediu de Poliție, ulterior centru de apărare civilă, când s-au construit adăposturi antiaeriene. Azi în el funcționează Muzeul Războiului din Malta (Malta War Museum), care etalează arme, uniforme, medalii, documente, filmări originale ale războiului, unele situate în fostele adăposturi.

Azi intrarea în orașul istoric se poate face și pe o stradă rutieră, printr-o poartă mai modernă, amenajate ulterior.

Înaintând pe acea stradă am ajuns în dreptul Bisericii Sf. Gheorghe (St. George Church) care, după stabilirea cavalerilor în Birgu, împreună cu alte două biserici, care nu au supraviețuit, a fost folosită de cei de etnie greacă, restul bisericilor aparținând dominicanilor. 

Biserica Dominicană BunaVestire (Good Annunciation Dominican Church) a fost preluată și modificată de Ordinul Sf. Ioan, de la vechea mânăstire, înființată de dominicanii stabiliți la Birgu (1528).  După stabilirea în Malta a primului inchizitor, un reprezentant al Papei cu sarcina de a proteja credința romano-catolică din Malta și de a judeca cazurile de erezie (1574), biserica a fost înapoiată dominicanilor. A funcționat până în Al Doilea Război Mondial când, împreună cu mânăstirea, au fost distruse de bombardamente. Postbelic au fost reconstruite (1960). 

După ce a preluat biserica, lângă ea Ordinul a construit un palat (1543), pentru Tribunalul nou înființat, Magna Curia Castellania Melitensis. Acesta a funcționat până în 1572, când a fost mutat în Castellania din Valletta. Apoi clădirea a fost renovată și folosită ca sediul al Inchiziției, tribunal, închisoare și o mică încăpere ca loc de rugăciune al evreilor. În timp Palatul Inchizitorului (Inquisitor’s Palace) a fost transformat în stil roman, cu influențe baroce. În 1630 inchizitorul Fabio Chigi, cel care ulterior a devenit Papa Alexandru VII, a achizionat câteva proprietăți alăturate și a extins palatul. În marele cutremur din Sicilia palatul a fost avariat, ulterior refăcut și în timp modificat, azi din fostul palat păstrându-se doar o curte mică înconjurată de galerie cu arcade. 

Sub scurta ocupație franceză (1798-1800), Napoleon a desființat inchiziția, membrii ei fiind forțați să părăsească Malta în două zile. Apoi insula a fost preluată de britanici care au transformat clădirea în spital militar, apoi în loc de cazare a ofițerilor staționați la cazarma de lângă fortul din Senglea. La începutul secolului XIX clădirea a fost transferată autorităților civile, în schimbul unor proprietăți în Valletta. Din 1926 a fost adminstrată de Departamentul Muzeelor, care a restaurat-o. Timp de trei an, pân la refacerea ei, în fostul palat s-a mutat mânăstirea dominicană, distrusă în bombardamente (1942-1945), apoi, restaurat a fost amenajat ca muzeu (1966). La sfârșitul anilor 1980 muzeul era în declin și doar părți din el au rămas deschise pentru vizitatori. Palatul a fost redeschis ca Muzeu Național de Etnografie (1992), în care sunt expuse și exponate legate de inchiziție, machete ale unor clădiri azi dispărute, etc.

În 1542 Episcopul Domenico Cubelles a cumpărat casa familiei Abela și a amenajat-o pentru reședința sa. În Palatul Episcopului (Bishop’s Palace) funcționau adminstrația romano-catolică și un tribunal ecleziastic. Într-o clădire adiacentă se afla închisoarea în care deținuții așteptau judecata. După ce Valletta a devenit capitală, episcopul și-a mutat reședința acolo, în Birgu rămânând administrația (curia). În secolul XVIII palatul a găzduit o școală, dezafectată la începutul secolului XXI. 

O parte dintr-una dintre cele mai vechi clădiri, construite de Ordinul Sf. Ioan în Birgu, s-a păstrat până azi, cu numele de Sala Cavalerilor (The Knights Hall). Inițial clădirea a funcționat ca Armurărie (Armoury). Avea un singur nivel. Pe cele patru fațade a fost prevăzută cu uși, pentru a facilita o distribuție mai rapidă a armamentului și proviziilor în caz de urgență. În timpul Marelui Asediu otoman (1565) a servit și ca spital pentru răniți. Clădirea a fost etajată în 1636. Intrând sub ocupația britanică a fost transformată în spital și cazarmă pentru militari. În 1806 o explozie puternică a magaziei prafului de pușcă a avariat grav multe din clădirile din apropiere. Postbelic clădirea a fost transformată în școală primară pentru copiii din Birgu și orașele învecinate.   

Înaintând pe străduță, am ajuns la malul mării, unde se află fostul Bastion St. James, azi încadrat de clădiri de locuințe, o mică piațetă pentru relaxare și loc de parcare al proprietarilor din zonă.

Primul bastion, pentagonal, cu două niveluri (1565), a fost refăcut și modificat în secolul XVIII. În timpul lucrărilor de restaurare (sec. XXI) s-a descoperit o parte din bastionul original.  

M-am întors spre centrul orașului vechi, pe lângă o clădire din 1660, construită ca mânăstire de călugărițe, folosită ulterior ca depozit de arme și din 1800 transformată în Primul Spital Naval Britanic din Malta (First British Naval Hospital).

Când Ordinul s-a instalat în Birgu, pe lângă sediul Marelui Maestru, clădiri administrative, mânăstire, biserici, au fost construite și cinci Auberge, case ocupate de cavalerii de diferite limbi.

Prima Auberge de Castille, León et Portugal (1530) nu a supraviețuit și în 1574 a fost înlocuită cu o nouă clădire,  la rândul ei modificată în timp. Clădirea de azi, în proprietate privată, păstrează din vechea clădire doar o porțiune de zid și un decor.

Uitându-mă după plăcile explicative, postate pe clădirile vechi, m-a adus la realitate un atelier, demonstrându-mi că totul a fost cândva și că viața merge înainte, azi clădirile fiind funcționale sau locuite.

Trecutul cu prezentul se adunau și în următoarea clădire, fosta  Auberge de France, azi Consiliul Local Vittoriosa (Vittoriosa City Council), pe care cavalerii francezi au locuit-o până când s-au mutat în Valletta (1533-1571). Ca toate clădirile părăsite de cavaleri și aceasta a fost vândută (1586).  Până la începutul secolului XIX a trecut din proprietar în proprietar, apoi a intrat în posesia familiei Vella. Fiind foarte bogată, clădirea a început să fie numită de localnici Palatul milionarului. În perioada 1852-1918, fiind în administrația guvernului, a fost transformată în școală primară, ulterior a fost închiriată de Lorenzo Zammit Naro, care a transformat-o  pentru fabricarea de mobilier. Postbelic a fost părăsită, în perioada 1966-1978 folosită ca atelier de dulgherie, transformată în muzeu (1981-1987) și după restaurarea din 2010, închiriată de Consiliul Local (2012), care funcționează și azi.

Legată de Auberge de France se afla reședința administratorului spitalului Ordinului, Sfânta Infirmerie Proud’Home, funcția fiind ocupată de unul din cavalerii francezi.

Reședința se afla în apropierea spitalului. Pe locul lui în 1679 s-au construit Biserica Sf. Ana (St. Anna church) și Mânăstiriea Benedictină Sf. Scolastica (St. Scholastica Benedictine Monastery), azi încă funcționale, mânăstirea fiind folosită de o mică comunitate de călugărițe benedictine.

Pe locul unei biserici vechi (1400), în 1561 a fost construită Biserica Maicii Domnului a Îngerilor (Church of the Virgin of the Guardian Angels). Biserica fost refăcută un secol mai târziu (1624) și preluată de Ordinul Sf. Filip Nerri (1652). Lângă biserică preoții Ordinului au construit un oratoriu, pe care l-au folosit până în secolul XIX, când Ordinul a fost dizolvat, clădire distrusă în Al Doilea Război Mondial. În perioada 1737-1739 au extins biserica sub forma actuală, ulterior i-au adăugat o sacristie și o clopotniță. Postbelic biserica, avariată de război, a fost părăsită.

În 1462 nobilul spaniol De Guevara, familie ai cărei membri ulterior au fost guvernatori ai Castelului St. Angelo, a construit Biserica Maica Domnului din Monserrat. În timp degradându-se, în 1784 a fost refăcută și hramul schimbat, devenind Biserica Sfinta Treime (Holy Trinity Church). Clădirea a fost distrusă de bombardamente din Al Doilea Război Mondial. Postbelic a fost refăcută (1945).

Dorind să vizitez Fortul St. Angelo, am coborât spre malul apei. Fortul a fost construit de Ordinul Sf. Ioan, pe locul fostului castel Castrum Maris, în centrul Marelui Port (sec. XVI). Din păcate am renunțat să-l vizitez, la intrarea în fort fiind o coadă mare de persoane.

Am luat-o agale înapoi, urmând faleza orașului.

Peste apă se vedea o parte din Senglea, unul dintre cele trei orașe fortificate din zonă.

La mal erau ancorate nenumărate vase mici.

Zona a fost restaurată la începutul anilor 2000. Într-o clădire ridicată în 1553, Palatul Generalului Galerelor (The Palace of the General of the Galleys), titlu deținut de Leone Sforza și Juan de Valette, folosită și de visteria Ordinului Sf. Ioan, azi funcționează un cazinou.

Lângă ea se afla arsenalul marinei Ordinului. Sub britanici, pe locul lui a fost construită Brutăria Marinei Regale Britanice (1842-1845). Zilnic aproviziona cu cca. 14.000 de kilograme de pâine și biscuiți, produse folosindu-se mașini acționate cu abur. Postbelic clădirea a devenit sediul Poliției Amiralității și în câteva camere au funcționat birouri și magazine. După câștigarea independenței Maltei, când britanicii s-au retras (1979), o perioadă clădirea a rămas nefolosită. 

După ce a fost amenajat,  în 1992 a fost inaugurat Muzeul Maritim din Malta (Malta Maritime Museum), care etalează bărci, ancore, amfore, tunuri, arme, documente, picturi, uniforme, un motor cu abur din anii 1950, o navă de clasa a treia a marinei Ordinului Sf. Ioan și cea mai mare ancoră romană găsită până azi în lume, cântărind 4 tone. 

Trecând de muzeu, am ajuns în dreptul unui mic giratoriu, pe marginea căruia se înălța Biserica Colegiată Sf. Laurențiu (St. Lawrence Collegiate Church). A fost construită de cavalerii Ordinului Sf. Ioan pe locul fostei Capele Sf. Laurențiu (1436). Au folosit-o ca Biserică Conventuală până la construirea Vallettei, când Ordinul și-a mutat sediul acolo (1530-1571).

În perioada 1681-1696 clădirea a fost refăcută și i s-a ridicat un turn-clopotniță, al doilea fiind construit abia în 1913. În spatele altarului a fost postat un tablou reprezentând martiriul sfântului.  În 1820 Papa Pius VII a transformat-o în Biserică Colegiată. În Al Doilea Război Mondial biserica a fost avariată, când cupola, sacristia, sala capitulară și capela Sf. Sacrament au fost distruse. Postbelic biserica a fost refăcută, capela în 1951, cupola în 1952 și restaurată.

De acolo am continuat plimbarea, studiind clădirile situate pe celălalt mal al apei, aparținând celorlalte două orașe fortificate, Cospicua și Senglea, pe care urma să le vizitez.

Senglea

Bastionul Sheer

Cospicua

Citește și Cospicua și Senglea, Malta

Fleur de Lys, Santa Venera și Hamrun, Malta

Publicat pe de
1

În excursia mea prin Malta, după ce vizitasem orașul Birkirkara, am pornit pe jos spre Hamrun, unde eram cazată. Drumul, de aproximativ 2 kilometri, trecea prin două localități, pe care așa puteam să le văd parțial. Localitatea Fleur-de Lys s-a format după construirea Apeductului Wignacourt (Wignacourt Aqueduct), în scopul transportării apei de la izvoarele din Rabat și Dingli, pentru a alimenta capitala Valletta.

Recondiționate, azi părți din apeduct se întind de-a lungul localităților.

Aproape de apeduct și de intrarea în actuala Santa Venera, în mijlocul unui giratoriu, se află Poarta Fleur de Lys (Fleur de Lys Gate), reconstruită în perioada 2014-2016, pe locul primei porți, numită atunci și Arcul Wignacourt, după simbolurile lui postate pe ea, grav avariată în timpul celui de Al Doilea Război Mondial și ulterior demolată.  

După terminarea construcției apeductului (1615) în zonă s-au stabilit familii de fermieri. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, după bombardarea Portului Mare, o parte din populația celor trei orașe fortificate,  rămasă fără case, s-a refugiat acolo.

Britanicii au construit bateria antiaeriană Fleur de Lys, unde s-au mutat numeroase birouri guvernamentale și treptat s-a format localitatea, numită după baterie (1946), azi aparținând administrativ de Birkirkara.

Religios, populația aparținea de parohia Santa Venera, în biserica căreia se oficiau slujbele. Deoarece foarte puțini se deplasau până acolo, în perioada 1945-1946 carmeliții au construit Biserica Maicii Domnului de pe Muntele Carmel (Church of Our Lady of Mount Carmel), devenită biserică parohială, după Arhiepiscopul Gonzi a desemnat Fleur de Lys ca parohie independentă (1975).

Biserica a fost ornată cu tablouri, reprezentând  scene religioase, statuia Fecioarei de pe Muntele Carmel, cumpărată în 1948 din Roma, statuile Maicii Domnului și Sf. Iosif.

În spatele altarului a fost postat un tablou care o înfățișează pe Fecioara Maria cu Pruncul Isus în brațe, oferindu-i Sf. Simion o mantie bisericească (scapular).

Un ansamblu de clădiri din localitate iese în evidență prin cupola situată central. În Conservatorio Vincenzo Bugeja, numit după cel care l-a construit (1820-1890), azi  funcționează un azil pentru fetele sărace. Vincenzo și-a câștigat averea în cazinourile Europei, prin jocuri de noroc . În a doua jumătate a secolului XIX a devenit membru al Consiliului Guvernului, când a făcut modificări în legislația penală și comercială din Malta. În decursul vieții a fondat mai multe organizații de caritate pentru bolnavi, săraci și fetele orfane. Prin testament a finanțat un fond pentru imigranții maltezi. Pentru aceste acte caritabile în 1887 Papa Leon XIII  i-a acordat titlul de marchiz.

Azi Institutul Tehnic din Santa Venera îi poartă numele, Instituto Tecnico Vincenzo Bugeja.

Lângă institut se află o clădire din 1730, atunci situată la periferie, în apropierea apeductului, la marginea dinspre Hamrun. Palazzo Manoel a fost construit, în stil baroc, ca reședință de vară pentru Marele Maestru António Manoel de Vilhena.

În fața casei a fost amenajată o grădină mică, delimitată de un zid, pe care au fost postate statuile din piatră a unor lei, care țin stema lui Vilhena, stemă situată și deasupra porții de intrare. După acele sculpturi palatul a fost numit și Casa cu Lei (House of the Lions). În spatele ei a fost amenajată o grădină mare. 

În blocada franceză clădirea a fost folosită ca bază de comandă a insurgenților maltezi, ulterior ca reședință pentru guvernatorul Maltei, în anii 1820 a intrat în proprietatea familiei Whitemore, apoi a devenit depozit al Departamentului Muzeelor. Până în 1968 în ea funcționat o școală primară. După ce a fost restaurată (1977-1978) clădirea a fost transformată în casă de oaspeți pentru vizitatorii importanți ai Maltei, o parte din grădina mare, amenajată și deschisă publiculuicu numele de Grădinile Romeo Romano. Ulterior a găzduit diverse departamente și ministere. Azi grădinile sunt desființate și fostul palat este sediul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Proiectelor de Capitală.

Orașul Santa Venera a înflorit la sfârșitul secolului XIX- începutul secolului XX, când numărul populației a crescut și s-a extins.

În perioada 1912-1918, pe locul unde a existat o biserică veche (1473), reconstruită în perioada 1658-1688, carmeliții au construit Mânăstirea cu Biserica Sfânta Venera Veche (Santa Venera Old Church), azi numită veche, deoarece există o altă biserică nouă, cu același hram. În piațeta din fața ei, pe un piedestal, se află statuia Sfânta Venera (St. Venera statue). A funcționat ca Biserică parohială până în 1989, când s-a terminat construcția la biserică nouă s-a terminat.

Biserica Sf. Iosif  (St. Joseph Church), împreună cu Institutul Sf. Iosif, de care aparține, au fost construite pe un teren achiziționat de la guvern (1916). Fațada bisericii  a fost decorată cu pilaștri, în partea inferioară cu capiteluri ionice, în cea superioară cu capiteluri corintice. Deasupra ușii, într-o nișă centrală a fost postată statuia Sf. Iosif, pe lateralele lui câte un înger păzitor. Azi sunt administrate de Societatea Misionară Sf. Pavel.

Actuala Biserică parohială, Biserica Sfânta Venera (Santa Venera Church) a fost construită în perioada 1954-1967, când lucrările s-au oprit din lipsa fondurilor și cripta bisericii a fost folosită pentru slujbe. Deși neterminată, a devenit Biserică parohială în 1989. Un an mai târziu lucrările au fost reluate, după un proiect modificat, în stil renascentist și romanic. Clădirea, fără clopotniță, a fost terminată în 2005.

Încă puțin de mers și am intrat în Hamrun, localitate pe teritoriul căreia s-au găsit urme de așezare încă din perioada punică. În perioada guvernării insulei de Ordinul Sf. Ioan, cavalerii și nobilii veneau în zonă pentru vânătoare.

Prima localitate , numită atunci Casale San Giuseppe, a fost construită pe un platou din zona Tas-Samra. Localnicii au fost numiți tradițional Tas-Sikkina (cei ce poartă un cuțit) sau Ta’ Werwer (cei care sunt înfricoșători). Mulți dintre ei fiind stivuitori pe docuri, hamruniżi și purtând tot timpul un cuțit, localitatea a fost numită după ei Hamrun. Alți istorici afirmă că numele provine de la un dans tradițional al sicilieni, veniți acolo ilegal în secolul XVI,  care presupunea mânuirea unor stilete mici pe care le purtau în șosete, fluturându-i în aer și înapoi la tec.

În Hamrun au existat două capele, una dedicată Maicii Domnului din Atocia (sec. XVII), în apropierea căreia în timpul blocadei franceze (1798-1800) insurgenții maltezi au construit Bateria Tas-Samra, parte din redutele construite pentru a-i încercui pe francezi și Capela Maicii Domnului din Porto Salvo (1736), azi folosită pentru adorarea Sfintei Euharistii .

Numărul populației crescând, capelele au devenit neîncăpătoare. Pe un teren donat de judecătorul Giovanni Conti, cu fonduri primite de la guvern și donate de populație, în perioada 1869-1875 s-a construit actuala Biserică Romano-Catolică Sf. Cajetan (The Roman Catholic Church of St. Cajetan), combinându-se mai multe stiluri arhitecturale, predominând gotic francez și baroc venețian. Din 1881 a devenit Biserică parohială.

Fațada a fost decorată cu coloane dorice, nișe cu statui de sfinți și un fronton triunghiular, pe care a fost postată o cruce. Pe părțile laterale i s-au ridicat turnurile-clopotniță, cele mai înalte din Malta.

În 1895 i s-a adăugat oratoriul, iar domul, deși planificat în 1920, a fost construit abia în perioada 1953-1955.

În interior s-au creat două coridoare și  altare secundare.

Tavanul boltit, format din arcade întretăiate, a fost susținut în laterale de coloane în stil doric, la rândul lor separate prin arcade.

Biserica a fost ornată cu picturi executate de artiști maltezi și italieni.

În spatele altarului principal a fost postat un tablou care îl înfățișează pe Sf. Cajetan primindu-l pe Pruncul Iisus de la Maria.

După Al Doilea Sinod Ecumenic al Vaticanului altarul principal a fost modificat și unele altare laterale au fost înlocuite cu cele confesionale.

Anual, în prima duminică din august, se desfășoară Sărbătoarea Sf. Cajetan (Gaetano). De dimineața până seara fanfarele celor două trupe de muzicanți rivale, Trupa Sf. Gaetano, sau „tat-Tamal” și Trupa Sf. Iosif, sau „tal-Miskina”, execută marșuri de-a lungul orașului. Suporterii, purtând culorile cluburilor, îi însoțesc dansând, uneori ajungând să se încaiere.

Seara trupele continuă să interpreteze de pe o platformă amenajată lateral de biserică, în timp ce începe procesiunea, când statuia Sf. Cajetan este purtată de voluntari până la capătul orașului și înapoi la biserică. În momentul în care statuia este așezată la locul ei, afară au loc focuri de artificii.

Într-una din casele din apropierea biserici funcționează Clubul trupei Sf. Iosif, înființată din 1889.

De acolo m-am îndreptat spre o altă biserică, situată în zona mai comercială a orașului.

În 1923, într-o casă privată, s-a înființat un Oratoriu romano-catolic, dedicat Imaculatei Concepții. Cu ajutorul arhiepiscopului Mikiel Gonzi și a a pastoului parohiei St. Cajetan, s-a cumpărat un teren, pe care anterior trecea unica cale ferată din Malta și în perioada 1958-1963 s-a construit Biserica Neprihănita Concepție a Maicii Domnului (Church of the Immaculate Conception of the Mother of God), în stil clasic, cu o singură clopotniță, al cărei interior a fost finalizat abia în 1980.

A fost prima biserică  a trecut la Neocatehumenat (1973), de unde s-a extins la alte 26 de parohii din Insulele Malteze. În apropierea ei Ordinul Fraților Minori au amenajat o capelă (1947), pe care ulterior au transformat-o în Biserica Sf. Francisc de Assisi (1952-1954).

Dacă tot eram în zona cu numeroase magazine, m-am aprovizionat și eu.

Îndreptându-mă spre pensiunea în care mă cazasem, mi-a atras atenția o inscripție: Cappella Ta’ L-Adorazzioni. Deși eram cu bagaje, am intrat să văd despre ce era vorba.

După ce am lăsat cumpărăturile la Fauzia B&B Hamrun (balconul verde era al meu), fiind încă zi, am continuat plimbarea prin oraș.

Pe lângă sediul Poliției, am intrat în Piața Sf. Pavel (St. Paul’s Square), loc de relaxare, amenajat cu bănci. În piață, pe un piedestal înalt,  se află statuia Sf. Pavel, în mărime naturală și un Monument al Eroilor.  

Urmând strada principală, m-am îndreptat spre ieșirea din oraș, spre Valletta. La terminarea caselor, într-un spațiu verde, era postată statuia Anton Buttigieg (Anton Buttigieg statue), fostul artist, Doctor în Drept, reporter în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, editor în ziarele „Times of Malta” și „The Voice of Malta”, care ulterior a intrat în politică, devenind Parlamentar al partidului laburist (1955), viceprim-ministru și ministru al justiției și afacerilor parlamentare (1971) și în final al doilea Președinte al Republicii Malta (1976).

Pe cealaltă parte, strada orașului se termina cu o rotondă impunătoare, Biserica Maicii Domnului a Medaliei Miraculoase(The Church of Our Lady of the Miraculous Medal), a Societății de Doctrină Creștină (M.U.Z.E.U.M.), fondată de San Giorgio Preca (1907), un preot catolic carmelit maltez, care a fost înmormântat în cripta ei.

Societatea Doctrinei Creștine (Society of Christian Doctrine) funcționează într-o clădire lipită de biserică.  Este o societate de voluntari care predau catehismul, în general minorilor, urmând în final aceștia să poată primi sacramentele, conform tradiției romano-catolice. Înființată în Malta, treptat s-a răspândit în întreaga lume, inițial prin emigranții maltezi, Australia, Albania, Sudanul de Nord, etc. Azi în Malta societatea are 46 de centre de catehism pentru bărbați și 43 pentru femei., centre care s-au format și în insula Gozo în anii 1961-1962. 

În ziua de Marți a Patimilor, din apropierea bisericii pornește o procesiune, purtând statuia lui Cristos prin tot orașul, până la Biserica Sf. Cajetan, unde aceasta este depusă. 

Urma cina, apoi nani, pentru a fi aptă a doua zi, când urmau alte teritorii să fie explorate.

Citește și Orașul Birgu, Malta

Orașul Birkirkara, Malta

Publicat pe de
Răspunde

Orașul Birkirkara este situat în regiunea centrală a Maltei. Ca număr de populație este al doilea mare oraș al țării. Documentar a fost menționat în Raportul Ecleziastic din 1436, care-l menționa cu cea mai mare parohie, azi parohia Sf. Elena, din cele 12 parohii existente în Malta. Azi orașul este format din cinci parohii autonome: Sf. Elena, Sf. Iosif Muncitorul, Maica Domnului, Sf. Maria și Sf. Gorg Preca.

Îmi făcusem un itinerar în care doream să văd cât mai multe obiective din oraș. Am început plimbarea de la Biserica Sf. Iosif Muncitorul (Church of St. Joseph the Worker), construită în 1965.

În perioada 1969-1973 a fost filie a parohiei Birkirkara, apoi a primit statutul de parohie independentă.

De acolo m-am îndreptat spre o biserică mai veche. În drum am trecut prin Piața Sf. Liena, unde trona statuia lui Antoni Salba.

Într-una din casele care mărginesc piața funcționează Asociația Muzicală Santa Liena (Santa Liena Music Association), înființată în 1919.

Prima Biserică Nașterea Maicii Domnului (Church of the Nativity of the Mother of God), ridicată în zonă aridă, stâncoasă, cu ruine, a fost menționată încă din 1575, într-un raport făcut de Pietro Dusina. În timp, datorită locației, a fost numită și Biserica Maica Domnului a Ruinelor (MadonnaTal-Ħerba– Our Lady of Ruins Church). Un secol mai târziu a fost înlocuită cu altă clădire (1610). Dorindu-se una impozantă, în 1644 a început construcția actualei biserici.

Până în 1673 vechea biserică a rămas funcțională, apoi a devenit sacristia noii biserici.

În spatele altarului s-a postat un tablou care o prezintă pe Maica Domnului stând pe nori, ținând Pruncul Isus în mâna stângă și cu mâna dreaptă primind de la Ingerul Păzitor un suflet eliberat din Purgatoriu, reprezentat printr-un copil. Este acompaniată de Sf. Ioan Botezătorul (1668-1679). În 1910 pictura a fost refăcută, pe capul Fecioarei Maria fiind postată o coroană de aur, încrustată cu diamante.

Un alt tablou, înfățișându-l pe Sf. Iosif ca Înger Păzitor, se află în capela laterală.

În oratoriul bisericii pereții au fost acoperiți cu picturi reprezentând diverse incidente maritime. Într-o nișă au fost așezate statuia și moaștele Sf. Victoria, aduse de la Roma (1775).

Turnul-clopotniță a fost construit în 1797. Tot atunci fațada a fost refăcută. Clădirea a fost extinsă în secolul XX.

Biserica celei mai vechi parohii din Birkirkara, azi Bazilica Sf. Elena (St. Helen’s Basilica), a fost construită în 1575, numită atunci Ta’ Xennu. În 1630, printr-o bulă papală, Papa Urban VIII  a înființat Capitolul Colegial al bisericii. Biserica, devenită Colegială, era slujită de 12 canonici și un preot, supuși direct Sfântului Scaun, ceea ce a creat nemulțumiri Episcopului Maltei, implicit Marelui Maestru al Ordinului Sf. Ioan. Cinci ani mai târziu o parte a teritoriului din zona Vallettei a trecut și ea sub jurisdicția directă a Sfântului Scaun. 

În 1692 biserica a fost reconstruită în stil baroc și a primit hramul Adormirea Maicii Domnului. Ulterior, grav avariată de un cutremur, a fost demolată. Pe o parcelă donată de Vincenzo Maria Borg, cel care a devenit conducătorul batalionului Birkirkara împotriva armatei lui Napoleon,  din donații ale clerului și ale enoriașilor, începând cu anul 1727 s-a construit actuala Biserică Sf. Elena și s-a amenajat piața din fața ei. Tot din donația lui, pentru procesiuni,  au fost create statuia din lemn aurit a sfintei și platforma pe care urma să fie purtată. După deces, Vincenzo a fost înmormântat în biserică.

Pe locul fostei biserici s-a amenajat o mică capelă. Elementele clădirii au fost realizate treptat, cupola în 1760, clopotnița de vest și vechea sacristie în anii 1800, clopotnița de est până în 1809.

Până la mijlocul secolului XIX s-au finalizat fațada și partea din spate a bisericii, cu contraforturile pentru susținerea cupolei.

Interiorul a fost decorat cu pilaștri în stil ionic, numeroase picturi, sculpturi și orgi.

În 1932 în turn a fost instalat clopotul cel mare.

Din 1950 Papa Pius XII a ridicat-o la rangul de bazilică minoră.  

În Birkirkara mă simțeam ca la o „vânătoare” de biserici vechi.

În 1571 a fost construită Biserica Sf. Ecaterina din Alexandria. Din cauza raidurilor turcești nu a fost mult timp folosită. Deteriorându-se în 1659 Episcopul Balaguer a închis-o. În 1828 pe locul ei a fost construită actuala Biserică Sf. Anton de Padova și Sf. Ecaterina (St. Anthony of Padua and St. Catherine Church), în stil baroc, cu o cupolă ovală, prevăzută cu opt ferestre și un turn-clopotniță, cu patru clopote.

Într-o nișă din interior a fost postată statuia Sf. Anton de Padova. În spatele altarului se află un tablou care îi înfățișează pe Maica Domnului cu Pruncul Isus în brațe, pe Sf. Anton și Sf. Marcu.

În 1949, când Biserica Sf. Elena a fost temporar închisă, în biserică au avut loc botezurile. 

Spre o altă biserică am trecut pe lângă Poliția Birkirkara. Până și aceasta își avea sediul într-o clădire ornată cu statui religioase.

Biserica Sf. Pavel (al Văii) (St. Paul’s Church– San Pawl tal-Wied) a fost construită în perioada 1852-1854, pe locul unei biserici vechi (1538). Interiorul a fost decorat cu picturi (1945-1968) reprezentând convertirea lui Pavel și viața sa în Malta.

Biserica Sf. Alfons Maria de Liguori (St. Alphonse Maria de Liguori Church), numită după cea care a sponsorizat construcția (1890-1895), cu fațada ornamentată cu coloane dorice și ionice, a fost a doua biserică ocupată de călugării Ordinului Carmeliții Desculți, cunoscuți și cu numele de terezieni, prima fiind în Cospicua, după venirea lor  în Malta (1625). Fiind frecventată de tot mai multă populație, biserica a fost extinsă de două ori (1904, 1909). În 1959 o mare furtună a distrus tavanul. Turnul-clopotniță fiind lovit de un fulger, ulterior a fost îndepărtat. 

Și aceasta devenind neîncăpătoare, în perioada 1965-1982 călugării terezieni au construit, în apropierea ei,  Biserica Sf. Tereza din Lisieux (St. Therese of Lisieux Church), cunoscută și ca Biserica Sf. Tereza a Pruncului Iisus și a Sfintei Fețe, o rotondă din beton armat, în stil modernist.  Vechea biserică au închiriat-o pentru o sală de conferințe, împreună devenind Sanctuarul și Conventul Sf. Tereza (St. Theresa Convent and Sanctuary).

Biserica Sf. Aloysius, Sfânta Inimă a lui Isus (St. Aloysius, Sacred Heart of Jesus  Church) este folosită în special de colegiul catolic, lângă care se află.

Clădirea Colegiului Sf. Aloysius (St. Aloysius College) a fost construit pentru a găzdui tinerii în anii de formare, înainte de a depune jurământul de credință  (1896). În 1905 aceștia au fost transferați în Sicilia și clădirea a rămas neocupată timp de 2 ani. La cererea Papei Pius X în 1907 a fost înființat colegiul care a funcționat până în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, când clădirea a fost transformată în Spital Militar.

Azi, împreună cu clădirea alăturată, funcționează ca școală primară, una gimnazială de băieți și școala cu clasa a șasea mixtă.

În afara centrului istoric al orașului Birkirkara, pe un mic deal, în perioada medievală a existat Biserica Adormirea Maicii Domnului; Sf. Elena, cu două capele și un cimitir în apropiere. Pe locul ei în perioada 1616-1679 s-a construit actuala Biserică Sf. Maria (Church of St. Mary). După ce s-a construit Biserica parohială Sf. Elena, treptat biserica a fost părăsită, un secol mai târziu fiind folosită doar pentru înmormântări.

În timp clădirea s-a ruinat, cutremurul din 1856 a distrus acoperișul cu domul și în 1894 clopotnița era pe cale de a se prăbuși. Începând din 1969 biserica a fost reconstruită, în stil renascentist. Fațada a fost decorată cu pilaștri corintieni, ușa principală flancată de coloane. Deasupra ei au fost postate stemele  Regelui Filip II al Spaniei, Marelui Maestru Alof de Wignacourt, Episcopului Baldassare Cagliares și blazonul parohului Don Filippo Borg.

Din anul 2005 a devenit Biserică Parohială.

Pentru a ieși din acea zonă, m-am îndreptat spre un părculeț, pe care traversându-l, ajungeam la strada principală. Zona verde înconjura Vechea Gară  (The Old Railway Station), a singurei linii de cale ferată din Malta, între Valletta și Mtarfa, suburbie a Rabatului, care a funcționat în perioada 1883-1931, cu 33 de vagoane de călători, vagoane folosite de militari și pentru transportat marfă. Era numită și Gara Centrală, deoarece acolo s-au creat două linii, pe care trenurile din direcții opuse puteau să-și schimbe macazul.

Gara era folosită și pentru colectarea corespondenței, trimisă ulterior Oficiului General de Poștă, care o distribuia. După dezafectarea căii ferate clădirea a fost folosită de servicii guvernamentale, apoi s-a amenajat un muzeu, în care a fost adus singurul vagon, de clasa a treia, care a supraviețuit și a fost recondiționat.

Vis a vis de gară, o dată cu parcul înconjurător, a fost creată o fântână, pe care m-am așezat, să mă odihnesc puțin. Cu ochii la gară, mă gândeam la Despot Vodă al Moldovei. Probabil o să vă întrebați: de ce ? De fapt cel care a devenit Domnitor al Moldovei (1561-1563) a fost maltezul, de etnie greacă, soldatul Iacob Heraclid, născut în Birkirkara.  Pionier al credinței protestante în Europa de Est, a ajuns să lupte alături de habsburgi, a realizat legături între Monarhia Habsburgică și nobilimea poloneză, când le-a cerut tronul Moldovei. neprimindu-l, s-a implicat într-un complot de asasinare a principelui Al Lăpușneanu, care a eșuat. S-a întors cu o armată de mercenari, a cucerit Suceava și a preluat tronul Moldovei. În cei doi ani de domnie, pe lângă tulburările provocate de atacurile otomane, populația a fost supusă și noilor reguli impuse de el, printre care interzicerea divorțului, astfel a fost numit Despot Vodă. După un asediu de luni de zile, Suceava a fost cucerită, tronul a fost ocupat de Ștefan Tomșa (Ștefan VII) și Despot Vodă a fost ucis.

Cum mă hotărâsem să mă întorc pe jos până la Hamrun, unde eram cazată, m-am îndreptat spre ieșirea din Birkirkara. Lateral de șosea, izolată, înconjurată cu gard, se află Casa Clerului „Christus Sacerdos” (House Of Clergy Christus Sacerdos).

Clădirea a fost construită în secolul XVIII pentru o Biserică Romano-Catolică.

Azi în ea funcționează un azil pentru clerici. În interior se află o capelă utilizată de aceștia, pe care am fost lăsată să o văd, de foarte amabilul preot „portar”.

Citește și Fleur de Lys, Santa Venera și Hamrun, Malta

Orașul Mdina, Malta

Publicat pe de
Răspunde

Orașul Mdina, vechea capitală a Maltei, este situat pe un deal, în regiunea central-nordică a insulei. Din Hamrun, unde eram cazată, am luat singurul mijloc de transport în comun, autobuzul și  după cca. 30 minute am coborât la mică distanță de intrarea în orașul fortificat Mdina. Pe drum mă gândeam la istoria localității.  Pe teritoriul ei săpăturile arheologice au scos la iveală urme de locuire încă din anii 5.200 î.e.n.. Insula a fost colonizată pe rând de fenicieni (1.000 î.e.n.), greci (736 î.e.n.), cartaginezi (400 î.e.n.) și romani (218 î.e.n.).

Până la poarta de intrare în oraș am trecut pe lângă fostul Casino Notabile, o casă construită în jurul anilor 1887-1888, din calcar, cu o bază din lut. Casa, în stil eclectic, era situată în afara zidurilor orașului, pe dealul Saqqajja. Pentru că de acolo se vedea întreaga panoramă a zonei, a fost numit și Point de Vue.

Orașului Mdina  a fost  fondat de fenicieni în jurul anului 700 î.e.n., cu numele Maleth. Când Malta a fost ocupată de romani, aceștia au format o așezare, numită Melita, care cuprindea actualele orașe Mdina și Rabat, pe care au încojurat-o cu ziduri de apărare. Guvernatorul și-a construit reședința la Mdina. Se spune că după ce a naufragiat în zonă (62 e.n.), Sf. Ap. Pavel din Tars, primul evreu sosit în Malta, a fost găzduit în Mdina, de unde a început să propovăduiască creștinismul.   

A urmat dominația bizantină (sec. IV-IX), apoi Malta a fost cucerită de arabi (870 e.n.), urmați de normanzii din Regatul Siciliei (1091), care au înconjurat Mdina cu un sistem de fortificații, cu două ziduri de apărare, între care se afla un șanț adânc, separând-o de Rabat. Intrarea principală era situată aproape de colțul de sud-est al orașului și era formată din trei porți, separate de trei curți. În apropierea ei se afla un turn, numit Turri Mastra. În 1429 sarazinii au încercat să cucerească cetatea, dar au fost respinși. Imediat după atac (1448), la nivelul porții a fost construit un  avanpost fortificat (barbacană).

În 1530 Malta a fost ocupată de cavalerii Ordinului Sf. Ioan, Cavalerii Ospitaliei, numiți și Cavalerii de Malta, deoarece au condus-o până în 1798, când Malta a fost ocupată de francezi și Ordinul a fost expulzat. Ordinul a lăsat capitala Mdina neocupată, stabilindu-se în Birgu. Preluând puterea, treptat capitala a pierdut controlul asupra populației țării. În timpul domniei lui Juan de Homedes y Coscon fortificațiile Mdinei au fost modernizate, astfel a putut să se apere împotriva marelui atac otoman (1551). Mare parte a orașului a fost distrusă de cutremurul din 1693. În 1772 Marele Maestru António Manoel de Vilhena  a ordonat refacerea și restaurarea lor.

Poarta Principală (Mdina gate) a fost refăcută în stil baroc (1724). Pentru a fi accesată, podul cel vechi din lemn distrus, s-a construit un pod de piatră, decorat cu statui, două reprezentând lei care țin stema orașului și a lui Vilhena.

La exterior poarta a fost decorată cu pilaștri dubli. În partea superioară a fost postată stema Mdinei.

În interior a fost decorată cu statuile sfinților patroni ai Maltei, Sf. Publius, Sf. Agata și Sf. Pavel. Poarta a fost restaurată în 2008. A fost locul unor filmări din Games of Thrones. 

Traversând poarta se intră în Piața Sf. Publius. Acolo s-a aflat vechiul turn Turri Mastra, distrus în marele cutremur (1683), care a fost demolat și înlocuit cu Torre dello Standardo (1725-1726), turn de semnalizare din care în fiecare seară se trăgea cu arma pentru a se închide porțile și, prin aprinderea de torțe, se semnalizau eventualele incendii sau atacuri. În timpul Revoltei Malteze (1798) împotriva francezilor rebelii au ridicat pe turn steagurile malteze, napolitane și portugheze. Văzându-le, Marina Portugheză a sosit în ajutor. În timp turnul a fost folosit pentru cazarea personalului unui sanatoriu, până în 1888 ca birou pentru telegraf, apoi a găzduit Secția de Poliție, până când aceasta s-a mutat într-o clădire de vis a vis (2002) și azi servește ca Centru de Informare Turistică și pentru evenimente culturale ocazionale.

Secția de Poliție Mdina

Curțile vechilor porți au fost demolate pentru construirea Palatului Vilhena (Vilhena Palace). În timpul săpăturilor s-au descoperit  vestigii post-punice, mici părți din ruinele fostului fort, Castellu di la Chitati (sec. VIII) și ruinele Palatului Giuratale, construit pe locul fortului pentru consiliul administrativ civil, numit Università, distrus de cutremurul din 1693. Clădirea, în stil baroc francez, în formă de U, a fost înconjurată de loggi. Pe fațada principală, ușa de intrare a fost flancată cu coloane corintice. Deasupra ei s-a postat stema și un relief de bronz al lui Vilhena. În perioada 1860-1907 palatul a fost transformat în sanatoriu pentru armata britanică. Din 1909 Regele Edward VII l-a transformat în Spital TBC, numit Spitalul Connaught, după prințul care l-a dotat cu echipamente, care a funcționat până în 1956. Din 1973 până azi în el funcționează Muzeul de Istorie Naturală (Natural History Museum) cu  mostre de floră și faună, fosile, roci, minerale și diorame ale habitatelor malteze. Clădirea a fost restaurată în anul 2002.

Începând de sub Poarta Principală până sub aripa dreaptă a Palatului Vilhena, subteran se întind pasaje secrete, camere, celule, amenajate pentru a arăta temnițele malteze începând cu epoca romană până la perioada cuceririi Maltei de către trupele lui Napoleon, în cadrul Muzeului Temnițelor (Dungeon Museum).

Lângă palat s-a construit Corte Capitanale, Tribunalul Mdina (Mdina Court), care de fapt nu avea putere de decizie, instanțele aflându-se sub jurisdicția Ordinului Sf. Ioan. Fațada clădirii, în stil baroc francez (1726-1728), a fost decorată cu pilaștri toscani și corintieni, pentru a susține cornișa. Deasupra ușii principale s-a creat un balcon, flancat de statuile alegorice ale Justiției și Milei. Tribunalul a fost legat de Palatul Vilhena și de Palatul Episcopal, ultimul cu rol de decizie în instanță, prin pasaje secrete, azi desființate. În 1813 Corte Capitanale a fost mutată la Valletta, în palatul Castellania. Azi în el funcționează Consiliul Local Mdina (Mdina Local Council).

Lipită de clădire, Logia Heraldului, structură cu trei arcade, cu o terasă deasupra, presupusă a fi fost construită în secolul XVII, a fost folosită de strigătorii orașului, ofițeri ai curții regale, pentru a anunța oamenilor noile decrete.

Înaintând spre centrul orașului am trecut pe lângă Capela Sf. Agata (St. Agatha Chapel), capelă romano-catolică, ridicată  în 1694 pe locul unei capele vechi, până în 1661 deținută de familia Gatto Murina, ulterior dată bisericii din Malta, care a fost distrusă în marele cutremur  (1693). Deasupra ușii de intrare se poate vedea și azi inscripționat numele primilor fondatori. În capelă se află un tablou care o prezintă pe Sf. Agatha, patroana Maltei, împreună cu Sf. Adrian.

Pe o străduță adiacentă călugărițele benedictine, sosite în Malta în secolul XV, în jurul anului 1418 au construit o mânăstire cu  o capelă, menționată în documente din 1555. În jurul anului 1625, prin inițiativa Episcopului Baltassare Cagliares, capela a fost transformată în actuala Biserică Sf Petru (St. Peter’s Church). În spatele altarului a fost postat un tablou care înfățișează Madona și copilul Isus în brațe, împreună cu Sf. Petru, Sf. Benedict și  Sf. Scolastica (1682).

Printre casele, majoritatea construite după marele cutremur, am ajuns în Piața Sf. Pavel.

Casa del Magistrato

Piața a fost realizată la sfârșitul anilor 1720, în fața Catedralei, prin demolarea unor case. A fost lărgită la începutul secolului XIX, demolându-se alte case. Pe o latură a pieței se afla Palatul Gourgion (Gourgion Palace), o clădire în stil baroc, ocupată de cavalerii  Ordinului (1728). O dată cu extinderea pieței i s-a modificat fațada în stil neo-gotic, peste ferestre și ușa de intrare creându-se arcade și la primul nivel balcoane decorate.  

După ce am vizitat Catedrala Metropolitană Sf. Pavel și Muzeul Catedralei am continuat plimbarea spre Piața Bastionului. Printre clădirile vechi, biserici și palate parcă făcusem o călătorie în timp și trăiam evenimentele de atunci. Capela Sf. Fecioară a Cetății, sau Capela Sf. Roque (St. Roque Chapel), a fost construită în secolul XVIII pe locul Capelei Sf. Cruce (1393), demolată în 1681. În noua capelă a fost postat un tablou care o înfățișează pe Fecioara Luminii. După el, în timp, capela a fost numită și Maica Domnului a Luminii.

Biserica Buna Vestire (Church of Annunciation of Our Lady), cunoscută și ca Biserica Carmelitană (Carmelite Priory), se află pe locul vechii Capele Nașterea Mariei, care în 1650 a intrat în posesia carmeliților. Aceștia au înlocuit-o cu actuala biserică (1660-1675), în stil baroc maltez, lângă care au construit o mânăstire (1678). După marele cutremur (1693), când Catedrala a suferit avarii grave, a preluat rolul ei, până a fost refăcută (1702).

Interiorul, cu șase capele,  a fost decorat cu picturi, odoare valoroase și sculpturi, între care statuia Maicii Domnului de pe Muntele Carmel.

În spatele altarului a fost postat tabloul Vestirea Domnului, înrămat cu lemn sculptat și aurit (1677). Sub biserică a fost amenajată o criptă.

În timpul atacului francez, pentru ocuparea insulei, în calea lor au jefuit tot ce era valoros, pentru finanțarea războiului lui Napoleon. Biserica a fost și ea jefuită. Despre acele vremuri circulă o legendă care spune că unii dintre rebelii maltezi au încuiat biserica, au tras clopotul, dând alarma, fiind inițiatorii Marii Revolte Malteze.

În secolul XVII în Mdina s-a mutat familia nobiliară Constanzo, italieni din Napoli, ai cărei membrii în decursul timpului au ocupat funcții importante, Piero fiind senator în Messina, Giovanni judecător în Palermo, Matteo comandant al cavalerilor de Malta (1482), etc. În 1666 au construit Palatul Constanzo (Constanzo Palace), clădire cu două etaje, cu un balcon deasupra ușii de intrare și cu pivnițe subterane, despre care se spune că, pentru a se ascunde, au fost folosite de carbonari. Palatul a găzduit și suporteri ai lui Garibaldi. Sub dominația britanică, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, a fost folosit ca sediu al ofițerilor și din 1950 ca școală conventuală de fete. Ulterior a fost transformat în restaurant și azi găzduiește Medieval Times Show, care arată viața locală din secolele XIV- XV.

În apropiere se află o clădire, a doua ca vechime din Mdina. Pe locul ei în secolul XIII exista casa La Rocca, mult mai extinsă decât actualul palat. Ulterior o parte din ea a fost folosită ca sinagogă. În secolul XV,  deținută de familia Cumbo, fațada a fost modificată în forma actuală. Un secol mai târziu  a intrat în posesia lui Ambrosio de Falsone, șeful Consiliului Local, iar în 1524 a fost moștenită de vărul său, Vice-Amiralul Michele Falsone, familie după care este numit azi Palatul Falsone (Falsone Palace). Acesta l-a extins și  la etaj a adăugat ferestre decorative. Următorul proprietar, Matteo Falsone, adoptând ideile lutherane, Inchiția l-a persecutat, i-a confiscat palatul, averile și a fost nevoit să părăsească insula, refugiindu-se în Sicilia (1574). Palatul a trecut în proprietatea familiei Cumbo-Navara (1657) și în decursul timpului a suferit mai multe modificări. Apoi a fost împărțit în mai multe case.

În 1927 una dintre ele a fost cumpărată de Olof Frederick Gollcher, suedez care deținea o afacere de transport maritim, ce funcționează și astăzi în Malta sub numele de The Gollcher Group, care a luptat pentru Malta în cele Două Războaie Mondiale. Fiind colecționar de artă, până în 1938 a achiziționat tot palatul, l-a modificat și și-a mutat colecțiile în el. Pentru a completa portalul principal al fațadei, a adăugat o ușă arcuită. În curtea interioară a construit o scară de acces, siculo-renascentista și o fântână pseudo-siculo-normandă și la numit Casa Normandă. În anul 2001 palatul a fost restaurat și din 2007 transformat în muzeu, întreținut de o fundație înființată de Gollcher. Cele 17 săli ale muzeului arată viața de zi cu zi a familiei Gollcher. Cu mobilier și obiecte de epocă sunt create o bucătărie, studioul lui Gollcher, dormitoare, o armurărie și biblioteca cu o colecție de 4.500 de cărți și manuscrise.

Amintind de islaeliții, presupuși că au venit prima dată în Malta împreună cu comercianții fenicieni (sec. IX î.e.n.), primul evreu cunoscut fiind Sf. Pavel (62e.n.), care a naufragiat, pe zidul unei case am văzut postată o placă cu inscripția Vechea Piață Evreiască de Mătase (The Old Jewish Silk Market).

Sub succesiunea de cuceritori ai insulei, pentru a le finanța campaniile militare, evreii au fost supuși unor taxe grele. În Mdina, capitala de atunci a Maltei, o treime din populație erau evrei. Deși în 1492 au fost expulzați, o parte din ei a rămas în Malta. După ce Ordinul Sf. Ioan a preluat puterea (1530), au fost folosiți ca sclavi pentru construcția orașelor, fortificațiilor, răpiți de cavaleri, împreună cu musulmanii, și vânduți speculanților.

În 1798, Malta fiind cucerită de francezi, Napoleon a exilat Ordinul și a eliberat evreii. După doi ani insula a intrat sub dominația britanică și a început imigrarea evreilor, veniți din Gibraltar, Anglia, Italia, Portugalia, Tripoli și Tunisia. În timpul celui de al Doilea Război Mondial Malta a fost singura țară care nu cerea vize evreilor care fugeau din Europa nazistă. 

În apropierea zidurilor Mdinei,  pe una din laturile actualei Piețe a Bastionului (Bastion Square), evreii au construit o sinagogă, care a fost distrusă de cutremurul din 1693.

Pe locul ei azi se află Casa Beaulieu (Beaulieu House).

Zona bastionului este amenajată cu bănci pentru relaxare. Este vizitată mai ales pentru panorama care se înfățișează de la înălțimea zidurilor.

De acolo, îndreptându-mă spre ieșirea din oraș, am străbătut străduțele din partea de vest a orașului.

Într-una din casele vechi, Casa Magazzini, construită de cavaleri pentru a depozita muniția, azi funcționează  Muzeul „Cavalerii din Malta” (The Knights of Malta Museum) în care prin 34 de tablouri și un spectacol audio-vizual 3D se evocă viața cavalerilor, bătăliile purtate, începând cu anul sosirii lor în Malta (1530) până la expulzarea făcută de francezi (1798).

Încă două biserici și vizitarea Mdinei lua sfârșit.

Biserica Sf. Petru în Lanțuri (St. Peter in Chain Church) a fost construită la sfârșitul secolului XVI, pe locul uneia menționată în 1575 de Episcopul Martino Royas ca fiind antică. Biserica simplă, formată doar dintr-o navă, cu un fronton care susține o cornișă înclinată și o clopotniță abia vizibilă, în timp s-a deteriorat și a fost restaurată în anii 1956. 

Prima Biserică Sf. Nicolae (St. Nichola’s Church) a fost construită în 1434. La cererea lui Bartolomeo Vella, în 1685 a fost înlocuită cu actuala clădire, în formă de cruce grecească, cu o cupolă. Azi, nefolosită în scopuri religioase, păstrează artefacte din Catedrala Mitropolitană, în special din Capella Ardente a Catedralei, care a fost folosită cândva în serviciile funerare ale unor oameni de seamă

Am ajuns la a doua poartă din Mdina, Poarta Grecilor (Greeks Gate), considerată a fi singura din Malta care a supraviețuit din perioada secolelor XII-XIII, când a fost construită, o dată cu zidul interior al orașului. Poarta ca atare a fost creată în 1550, ca intrare printr-un bastion. În secolul XVIII, când fortificațiile au fost extinse, fațada exterioară a fost modificată.

Citește și Rabat, Malta- Muzeul Domvs Romana și câteva biserici

Orașul Floriana, Malta

Publicat pe de
Răspunde

Orașul Floriana din Malta este de fapt o prelungire sudică a capitalei țării, Valletta,  cele două orașe fiind despărțite doar de fortificațiile construite pe vremuri pentru apărarea Vallettei. În secolul XVI pe teritoriul Florianei existau doar o mânăstire a călugărilor capucini și o fabrică de praf de pușcă. Pentru apărarea terestră s-a construit Linia Floriana (1636), fortificații extinse și modificate până în secolul XVIII. Pe teritoriul dintre ele și zidurile Vallettei  în timp s-a format suburbia Floriana (1724).  

La intrarea în Floriana s-a creat Poarta Tunurilor (1720), cu un singur arc, străjuită de un zid de apărare deschis (lună) și metereze. În invazia franceză (1797) acolo s-au purtat lupte acerbe, în final francezii ocupând Valletta. Din 1800 Malta a fost ocupată de britanici. Traficul spre Marele Port crescând, au extins poarta cu o arcadă (1868). La începutul secolului XX au creat un spațiu pentru tramvaie, apoi luneta și meterezele laterale au fost demolate, pentru amenajarea unor străzi (1930). Azi poarta în stil baroc, numită Portes des Bombes, este formată din cele două arcade, cu coloane care susțin cornișa, pe care se află stemele Ordinului Sf. Ioan, Marelui Maestru Perellos și Regatului Unit. Pe poarta inițială s-au păstrat sculpturile care prezintă trei trofee de arme ale  Prințului și Mare Cavaler al Ordinului de Malta Ramon Perellos y Roccaful (1697). Poarta a fost restaurată în perioada 2002-2003.  

Am început explorarea orașului pornind de la Fântâna Triton (The Tritons’ Fountain), situată în apropierea Porții Orașului Valletta, realizată pe locul unde  în secolul XVII, pentru apărare, exista Luneta Sf. Madeleine. În secolul XIX luneta a fost demolată, locul umplut, nivelat și folosit ca terminal pentru autobuze. În perioada 1952-1959 a fost construită fântâna, formată din patru bazine concentrice al căror exterior a fost placat cu plăci de travertin, decorate cu reliefuri evocând natura. În mijlocul ei au fost postați trei tritoni de bronz, doi așezați, al treilea în genunchi, care susțin un platou circular. Pentru a sărbători Ziua Republicii (1978) pe platou a fost creată o platformă, pe care au avut loc diferite spectacole și până la el mai multe rampe, care au suprasolicitat mecanismul de umplere-evacuare a apei. Presiunea apei stagnată a dus la prăbușirea scenei, care a deteriorat tritonii. În perioada 1986-1987 au fost refăcuți, când li s-au alăturat, sculpturile a trei pescăruși și alge marine. Fântâna a fost restaurată în perioada 2017-2018.

În partea de sud a fântânii, într-un mic părculeț, se află Memorialul Forțelor Aeriene ale Commonwealth-ului (Commonwealth Air Forces Memorial), inaugurat în 1954 de Regina Elisabeta II, în amintirea celor 2298 echipaje aeriene, care zburând de la baze din Austria, Italia, Sicilia, insulele din Mările Adriatică și Mediterană, Malta, Tunisia, Algeria, Maroc, Africa de Vest, Iugoslavia, Gibraltar, au participat la luptele aeriene deasupra Mării Mediterane, în care mulți dintre piloți au decedat. Monumentul este format dintr-o coloană de 15 metri înălțime, pe care e așezat un vultur din bronz aurit, de 2,4 m înălțime. Pe baza ei circulară, din marmură, sunt inscripționate numele forțelor aeriene participante la război.

Pe o alee din părculeț se află și Monumentul Mascar Is-Sliem (The Peaceful Orchard), dezvelit în 1984.

Între Fântâna Triton și Grădinile The Mall, între cele două sensuri rutiere, se întinde o porțiune pietonală, amenajată cu copaci și bănci de relaxare. În 1913, comemorând al 24-lea Congres Euharistic Internațional, ținut la Malta, în acea zonă a fost postat Monumentul Cristos Rege (Christ the King Monument), congresul fiind o întâlnire a cardinalilor, arhiepiscopilor și clerului romano-catolic, primul ținut în Lille, Franța (1881). Pe lângă congres, timp de câteva zile au loc diverse ceremonii, la care participă și laicii. La picioarele lui Cristos, o statuie impunătoare din bronz, așezată pe un soclu înalt, stă o altă statuie, a unei doamne îngenuncheată, reprezentând Malta.

Înainte de intrarea în grădini se află Monumentul Independenței (Independence Monument), o alegorie a Maltei, reprezentată de o femeie, pășind cu încredere în necunoscut și eliberându-se din cătușele trecutului, ținând steagul național al Maltei.A fost ridicat pe locul deținut anterior de Vilhena, Marele Maestru al Ordinului Sf. Ioan, pentru a comemora a 25-a aniversare de la cucerirea independenței (1989).

Grădinile The Mall (The Mall Gardens) au fost amenajate de Marele Maestru Lascaris (1656) ca loc de recreere pentru cavaleri. La acea vreme erau înconjurate de zidurile de apărare, ulterior demolate. Au fost numite „Mall” după unul din jocurile practicate de cavaleri, Maglio, asemănător golfului. Cu un ciocan se lovea o bilă, care trebuia să urmeze traseul uneia dintre alei până la țintă. Câștiga cel care reușea într-un număr de lovituri prestabilit. 

Azi în grădinile, lungi de 400 metri, sunt postate fântâni și nouă statui ale unor personalități malteze.

statuia Joseph Scicluna

Lateral de grădini, pe o porțiune se întinde Piața Sf. Publius, în capătul căreia se înalță Biserica Parohială Sfântul Publius (Saint Publius Parish Church), romano-catolică, construită în perioada 1733-1768, cu o cupolă centrală (1780). În spatele altarului a fost postată o pictură care prezintă martiriul Sf. Publius. Printr-un decret emis de Papa Grigore XVI, în 1884 a devenit biserică parohială, care a fost modificată. S-au construit naosele și oratoriul (1856-1861), la fațadă s-a creat un portic neoclasic, deasupra lui un fronton triunghiular, pe care s-a postat statuia Cristos Rege. I s-au ridicat cele două turnuri-clopotniță (1889-1892), interiorul a fost împodobit, picturile de pe tavan înfățișând naufragiul sfântului și șederea lui în Malta (sec. XIX- XX). Bombardamentele din 1942 au distrus-o parțial. Până la refacerea ei (1944-1950), slujbele s-au ținut în Biserica Imaculatei Concepții, din apropiere. Interiorul a fost finalizat abia la începutul anilor 1990.

În stânga bisericii, la intersecția a două străzi, mi-a atras atenția un monument împodobit cu steme, inscripționat Antonio Manoel de Vilhena (1722-1736).

De acolo, îndreptându-mă spre Palatul Arhiepiscopal, am ocolit prin spate biserica, pe lângă San Gorg Preca College.

Apoi am traversat capătul Grădinilor The Mall și am urmat câteva străduțe.

Palatul Arhiepiscopal (Archbishop’s Palace) a fost construit contrar dorinței Ordinului Sf. Ioan, care atunci conducea Malta (1622-1631) și în el s-au mutat primul Episcop romano-catolic de Malta,  Baltassare Cagliares, administrația și arhivele arhiepiscopiei. Clădirea a suferit diferite modificări în timp. Ultimul Arhiepiscop care a ocupat-o a fost Mikiel Gonzi (1944-1976), apoi în palat s-a mutat Administrația pontificală a Bisericii romano-catolice și azi în el funcționează Tribunalul său Judiciar. Clădirea a fost restaurată în anul 2019.

Paralel cu palatul se întinde o parte din Grădinile Botanice Argotti  (Argotti Botanical Gardens). În secolul XVIII deasupra Bastionului St. James au fost amenajate două grădini private. Una aparținea cavalerului Pinto de Fonseca, viitorul Mare Maestru al Ordinului (1720), cealaltă lui Ignatius de Argote et Gusman (1774).

Ignatius a amenajat o grădină botanică, cu diferite soiuri de copaci, în care a adus plantele medicinale din grădina amenajată de cavalerii Fortului St. Elmo (1674), folosite atunci de Spitalul Sacra Infermeria, aflat în apropierea fortului.

A ridicat și o mică vilă de vară, azi folosită ca muzeu care afișează semințe locale și străine, plante, hărți de grădinărit și istoria grădinii.

Britanicii au unit cele două grădini, au amenajat actuala grădină botanică, pe care au numit-o Argotti, după fostul proprietar, de Argote.  

Azi se pot vedea copaci de peste 100 de ani vechime, între care un copac dragon estimat ca având vârsta de 250 ani. O parte din grădină este folosită în scop științific și educațional de Universitatea din Malta.    

Fiind deasupra bastionului, de acolo am văzut o parte a orașului Floriana și alte două grădini. Grădina Sf. Philip, o parte a fostei grădini a lui Ignatius de Argote, a rămas privată până în secolul XXI când, pentru a putea fi accesată, s-au construit scări și a fost deschisă publicului. Grădina Doamnei Sale (Sa Maison Garden) a aparținut Juliei Lockwood, care avea acolo și o casă (1842-1856), ulterior demolată și grădina preluată de armata britanică.

Am ieșit din grădini pe poarta principală, în apropierea căreia se află trei obiective istorice importante- un turn de apă și două biserici. După fondarea orașului Valletta, pentru aprovizionarea cu apă potabilă, s-a construit un apeduct, cu conducte subterane, prin care s-a transportat apa de la izvoarele din Dingli și Rabat (1596-1615). Pentru inspecția apei, s-au construit pe rând trei turnuri de apă, primul în actuala Santa-Venera-Turnul Sf. Iosif, al doilea în Hamrun- azi ruinat și înconjurat de case și al treilea în Floriana- Turnul de apă Wignacourt (The Wignacourt Watter Tower), care a fost restaurat în perioada 2015-2016.

Turnul a fost ridicat lângă Capela romano-catolică, construită în 1585, din banii cavalerului Fra Martin Sarria Navarra. După ravagiile epidemiei de ciumă (1675-1676),  Marele Maestru Nicolás Cotoner y de Oleza a demolat-o și pe locul ei a construit Biserica Imaculatei Concepții (The Church of the Immaculate Conception), cunoscută ca Biserica Sarria (Sarria Church), în care s-a postat tablou înfățișând-o pe Fecioara Maria cu îngerii, învingătorii ciumei.

Vis a vis de ea a existat Biserica Metodistă Wesleyan, casă de cult protestant, desființată la sfârșitul secolului XIX. Pe locul ei a fost construită actuala clădire (1881-1883), în stil neogotic, cu o sală subterană, Sala Lamplough, în Al Doilea Război Mondial folosită de militarii britanici. În 1975 clădirea a fost amenajată ca Centru Cultural, numită Sala Robert Samut (Robert Samut Hall), după compozitorul imnului național maltez.

În continuare am coborât pe o străduță până la Fântâna Leilor (Lyon Fountain), amenajată în secolul XVIII.  

Fântâna se află pe renumitul Bulevard Sf. Ana, mărginit de clădiri impozante, monumente și statui. Monumentul Pietro Paolo Floriani (Pietro Paolo Floriani Monument) a fost dedicat italianului, inginer și arhitect, care a amenajat mare parte a orașului (1585-1638).

Bulevardul Sf. Ana este mărginit de clădiri din secolul XIX, unele distruse de bombardamentele din  Al Doilea Război Mondial și ulterior refăcute, azi ocupate de locuințe, firme, magazine, etc.  

Într-o zonă dintre clădiri se află statuia Marelui Maestru António Manoel de Vilhena (Grand Master António Manoel de Vilhena statue), situată pe un piedestal de marmură. Statuia, în stil baroc, realizată la comanda cavalerului francez Felician de Savasse, care dorea să intre în grațiile maestrului, inițial a fost postată la Fortul Manoel din Gżira (1735), ulterior în mai multe locații și din 1989 la Floriana.

Statuia Dun Carmelo Psaila (Dun Carmelo Psaila statue) a fost creată în onoarea preotului, foarte cunoscutul poet național maltez (1871-1961).

La capătul bulevardului, pe locul folosit de Ordinul Sf. Ioan pentru execuțiile publice, tronează un obelisc din calcar, în formă de cruce latină. Inițial ridicat pentru comemorarea eroilor din Primul Război Mondial (1938), în 1949 li-s-au alăturat și cei uciși în Al Doilea Război Mondial, devenind Memorialul Războaielor (The Wars Memorial). Pe obelisc au fost postate patru plăci, arătând  stema Maltei, un document emis de Regele George V (1918) prin care recunoștea rolul Maltei în Primul Război Mondial, scrisoarea prin care Regele George VI a acordat Maltei Crucea George (1942) și un sul trimis în 1943 de Președintele Franklin D. Roosevelt, prin care mulțumea Maltei pentru rolul său în al Doilea Război Mondial.

Am părăsit bulevardul și m-am îndreptat spre partea de sud-est a orașului, situată la malul mării, cu mai multe grădini, amenajate în partea superioară și promenada, cu un mic port de ambarcațiuni, inferior. Grădinile Sir Luigi Preziosi (Sir Luigi Preziosi gardens) au fost numite după un celebru chirurg oftalmolog maltez. În perioada 2002-2003 în ele s-au creat două fântâni și s-a amenajat poarta de intrare.

Grădinile Regelui George V (King George V Gardens) au fost amenajate pentru Spitalul căruia îi poartă numele (1936). Pe poarta de intrare a fost postat blazonul regal și în grădini bustul din bronz al regelui (1939).

După câțiva ani au fost deschise publicului, apoi amenajate un loc de joacă pentru copii și un teren de tenis.

Am urmat strada care cobora spre mare.

Pe malul apei azi funcționează numeroase terase. Zona este de fapt promenada mult vizitată de turiști. Acolo se află și un debarcader pentru vase mici, care pot fi închiriate.

M-am întors și am continuat plimbarea pe strada paralelă cu malul apei, mărginită de fostele ziduri de apărare.

Am avut norocul să văd ceremonia înmânării de medalii, la bordul unui vas militar, ancorat la malul apei.

Încetul cu încetul mă apropiam de ieșirea din Floriana.

Am ajuns în dreptul intrării la Liftul Upper Barrakka (Upper Barrakka Lift), construit pentru a face legătura între debarcaderul Lascaris și Grădinile Upper Barrakka.

Primul lift a funcționat în perioada 1905-1973. În 1983 a fost demolat și pe locul lui construit actualul lift, pe o înălțime de 58 metri, inaugurat în 2012. Este prevăzut cu două cabine, care funcționează simultan și în aproximativ 25 de secunde pot transporta 21 de persoane.

De lângă lift, printr-un tunel, se trece din Floriana în Valletta.

Traversându-l, pe la mijlocul lui am descoperit o mică capelă.

Vizitarea orașului Floriana s-a încheiat. Trecusem în Valletta, în piațeta unde se află Biserica Maicii Domnului din Liesse, pe care o văzusem când vizitasem capitala.

Am aruncat o ultimă privire asupra acelei zone, în Valletta nemaiavând timp să revin în timpul acelei excursii.

De acolo, îndreptându-mă către autobuz, am traversat Poarta Victoriei și am urmat străduțele Vallettei.

Valletta, Malta- pe coasta de nord-vest spre Poarta Orașului

Publicat pe de
1

După ce vizitasem mare parte din centrul istoric al capitalei Maltei, Valletta,  și coasta de sud-est a peninsulei, de la Fortul St. Elmo, m-a îndreptat spre coasta opusă.  

În depărtare am văzut fosta Auberge de Baviere, cupola și turnul a două biserici, care rivalizau în înălțime. În această zonă pentru mine începea povestea francmasoneriei. În 1693 executorul juridic portughez Gaspare Carneiro  a cumpărat terenul pe care se afla un cuptor de var și până în 1696 a construit Palazzo Carneiro, pe care l-a lăsat ca moștenire Ordinului. A devenit reședința Marelui Maestru (1702-1722) și după moartea sa a fost închiriat diferitelor personalități. În 1784 a fost transformat în Auberge pentru limba comună anglo-bavareză, nou înființată, la care puțini cavaleri englezi au aderat, astfel clădirea a fost folosită de cavalerii germani, cărora li s-au alăturat cavalerii polonezi (1785) și cavalerii ruși (1797). 

Clădirea era folosită și de o societate secretă a francmasonilor. Sub ocupația franceză Ordinul a fost expulzat și, printr-un ordin al Inchiziției, Loja Masonică închisă. Totuși masoneria nu s-a desființat în Malta, continuându-o în secret Marii Maeștri Pinto și Rohan  și cavalerul Pierre Jean Doublet, devenit comisar. În acea perioadă clădirea a fost transformată în spital militar pentru boli venerice. Malta devenind colonie britanică, în 1824 clădirea a fost preluată de autoritățile militare și folosită folosită de Comandamentului Paymaster. În primul Război Mondial în ea s-a amenajat Spitalul Bavière, pentru tratarea britanicilor răniți (1915-1917). Când Malta a primit autoguvernare, a fost predată autorităților civile (1921). În Al Doilea Război Mondial a fost transformată pentru găzduirea oamenilor rămași fără case în urma bombardamentelor. Postbelic în ea a funcționat o școală (1960-1979), Direcția Funciară și din 1997 până azi Direcția Proprietății Guvernului (Lands Authority).

Privind panorama, mă gândeam la masonii care există și azi. Prima Lojă Masonică din Malta a fost înființată în 1730, sub jurisdicția masonică din Marsilia (Franța). Treptat nobilimea, cavaleri ai Ordinului Sf. Ioan și unii din Marii Maeștri au aderat la ea. În perioada 1788-1813 a existat și o Lojă Scoțiană. După ocupația franceză (1798-1800), britanicii au luat mulți prizonieri de război, de mai multe etnii, care au înființat Loja Les Amis en Captivite, din 1819 devenită de limbă italiană. Doar după un an loja a fost interzisă, guvernatorului britanic fiindu-i frică de carbonari, un grup revoluționar italian, care apăruseră în Malta. Sub britanici s-au înființat mai multe loji, în 1919 existând șapte, cu 1.484 de membri și trei deja consacrate, două ținând de Marea Lojă a Irlandei și una de Marea Lojă a Scoției.

După câștigarea independenței Maltei (1964) și retragerea britanicilor, a rămas funcțională doar Loja Sf. Ioan și Sf. Paul și un reprentant al Marii Loji engleze, pentru a urmări activitatea. În timp s-au mai creat două loji care, după formarea Marii Loji Suverane a Maltei (2004), au trecut sub jurisdicția ei, Loja Sf. Ioan și Sf. Paul rămânând în continuare a britanicilor. În 2009 o parte din membrii lojelor s-au retras și au înființat o nouă lojă. Având alt sistem de administrare, neconvențional, marile loji din lume nu au recunscut-o. Azi Sala Masonică Engleză (English Masonic Hall) poate fi vizitată, doar de masoni, după o contactare anterioară, făcută prin intermediul propriei Mari Loji.

Terenul de lângă ea a fost achiziționat  de cavalerii aragonezi (1569) și pe o parte din el s-a ridicat Auberge d’Aragon. Pe restul terenului, în perioada 1692-1694, au fost construite trei case, în stil baroc, pentru cavalerii Prioriei din Catalonia, separate de prima printr-o alee. Azi Casa de Catalonia (House of Catalunya) este ocupată de Ministerul Economiei (Ministry for the Economy)

Cotind după ea, am intrat în Piața Independenței (Independence Square).

În mijlocul ei, într-un perimetru rotund, ornat cu flori și înconjurat de gard,  în 1986 a fost dezvelit Monumentul Dun Mikiel Xerri (Dun Mikiel Xerri Monument), amintind de preotul și activistul politic maltez care a condus o revoltă (1799) împotriva dominației franceze, revoltă oprită rapid de francezi, care au capturat 49 de rebeli, între care pe conducătorul lor și i-au împușcat.

Pe o latură a pieței a existat Auberge d’ Allemagne, a cavalerilor germani. Vizitând Malta și aflând că nu există o biserică anglicană, Adelaide de Saxa Meiningen,  după decesul soțului, Regele William IV, devenită Regină a Regatului Unit și a Hanovrei (1830-1837), a comandat să se construiască una. Pe locul fostei Auberge, în perioada 1839-1844, a fost ridicată Pro-Catedrala Sf. Paul (St. Paul’s Pro-Cathedral), cu un turn în stil neoclasic, de cca. 60 metri înălțime, vizibil din depărtare. La fațada principală au fost postate șase coloane ionice, care susțin un fronton triunghiular.

În interior a fost decorată cu coloane corintice și dotată cu o orgă, creată în 1684, adusă din Catedrala Chester (Anglia). Izbucnind Al Doilea Război Mondial subsolul a fost transformat în adăpost antiaerian (1938). În luptele acerbe clădirea nu a fost grav avariată, doar acoperișul s-a prăbușit.

Ulterior refăcută, partea de est a fost transformată în baptisteriu. O porțiune a fost  dedicată lui Winston Churchill, în jurul altarului principal au fost postate panouri de stejar inscripționate, ca memorial al unităților aliate care au luat parte la apărarea Maltei (1940-1943) și pe culoarele biserici 12 drapele, între care cele ale  Royal Air Force, British Merchant Navy și Royal Navy. În anul 2005 clădirea a fost restaurată, iar turnul era în curs de refacere la momentul vizitei mele (2021).

Din piață am continuat plimbarea pe străduțele înguste din zonă. În apropierea bisericii se află Palatul Arhiepiscopal (Archbishop’s Palace). Deși Ordinul Sf. Ioan, conducătorul Maltei la acea vreme, nu a fost de acord, în perioada 1622-1631 a fost construit palatul și Administrația Eparhiei Maltei, Arhivele ei și primul Episcop de Malta, maltezul Baldassare Cagliares, s-au mutat în el.

În 1730, pe cheltuiala Arhiepiscopului, francezul Paul Alphéran de Bussan, a început etajarea clădirii și i s-a adăugat o loggie.Existând neînțelegeri între Eparhie și Ordin, etajul a fost finalizat doar în secolul XX, sub ultimul Arhiepiscop care a locuit în el, Mikiel Gonzi. Apoi sediul Eparhiei a fost mutat în Floriana (anii 1970) și în clădire a rămas doar Tribunalul său Judiciar, care funcționează și azi.

În partea superioară a fațadei încă se poate vedea inscripția cu numele primului și ultimului Arhiepiscopi care au locuit în palat, precum și perioadele în care aceștia au deținut funcția.

Stânga, dreapta, căutam biserica carmelită,  a cărei cupolă o văzusem de pe malul mării.

Ordinul Carmeliților s-a stabilit în Malta încă din 1418. La scurt timp după organizarea orașului, pe un teren primit de la marele Maestru Pierre de Monte, au construit o mânăstire și o biserică. Până să fie finalizate, slujbele s-au oficiat în capela Buna Vestire, amenajată în acel scop.

Bazilica Maicii Domnului de pe Muntele Carmel(Basilica Our Lady of Mount Carmel), romano-catolică, ridicată la rangul de bazilică minoră de papa Leon XIII (1895), azi este inclusă în Patrimoniul UNESCO. Inițial a patronată de cavalerii germani, cu sediul în apropiere. În 1852 a suferior modificări, atât exterioare cât și interioare. Fiind grav avariată în bombardamentele din 1942, a fost înlocuită cu actuala biserică (1958-1981). Clădirii, în stil neoclasic, i s-a ridicat un dom cu înălțimea de 42 metri.

Pe unul din colțurile exterioare a fost postată statuia Maicii Domnului de pe Muntele Carmel, păstrată de la vechea clădire (1855). Interiorul, cu 10 altare, a fost ornat cu coloane din marmură roșie și într-o nișă a fost postată o altă statuie a sfintei, creată în 1781 la Napoli (Italia).  

M-am îndreptat spre o altă biserică veche, situată în apropiere, pe drum studiind ornamentele vechilor clădiri, care mă fascinau.

Mă gândeam ce minți luminate au avut aceia care le-au refăcut pentru locuințe, sedii de firme, magazine, etc., acasă majoritatea clădirilor vechi fiind demolate sau lăsate în paragină.

Teatro Manoel- studioul pentru copii

The Old Vic Cabaret

Prima Biserică Sf. Augustin (St. Augustine Church) a fost construită o dată cu întemeierea orașului (1571). Reconstruită în 1765, în ea s-au păstrat obiecte și picturi din biserica veche, între care o pictură care-l reprezintă pe augustinianului Nicolae de Tolentino, numit și Patronul Sfintelor Suflete (sec. XVI) și statuia  călugăriței augustiniene, Sf. Rita de Cascia.

Încetul cu încetul, fără să-mi dau seama, mă apropiam de Poarta Orașului.

O ultimă biserică pe care o aveam în vizor, BisericaScoțianăSf.Andrei (St. Andrew’s Scots Church), a fost prima biserică din Malta care nu aparținea ritului catolic. A fost construită în stil neogotic (1857),  pe un teren cumpărat de Reverendul John Keeling (1824) și folosită de comunitatea metodistă până în 1896, când a fost cumpărată de Biserica Scoției și folosită de prezbiterieni. Începând cu secolul XX are o congregație mixtă- prezbiterieni, metodiști, protestanți, reformiști și unii catolici.

Mai era puțin până se însera dar, știind că voi părăsi Valletta, m-am așezat la una din micile terase, pentru a prelungi șederea.

Apoi m-am îndreptat spre zidurile orașului unde urma să străbat niște grădini.

Grădinile Hastings (Hastings Gardens) au fost create în partea de vest a Porții Orașului,  deasupra Bastioanelor Sf. Ioan și Sf. Mihail.

Au fost numite după Guvernatorul Maltei, Marchizul Francisc de Hastings, care a fost înmormântat acolo de familie (1826). În amintirea lui a fost ridicat Monumentul Hastings.

O legendă malteză spune că grădinile au fost amenajate în doar patru ore, lăudând eforturile mari depuse de populație în reconstrucția țării, după avariile produse în numeroasele lupte purtate cu diverșii atacatori.

Deși se înserase și era ora la care trebuia să mă îndrept spre autobuz, am rămas câteva minute să privesc superba panoramă.

Apoi am coborât la Poarta Orașului și am trecut din Valletta în Floriana. Lângă Fântâna Triton, procesând numeroasele informații acumulate, am așteptat autobuzul, cu care urma să mă deplasez la Hamrun. 

Valletta, Malta- din centrul orașului la Poarta Victoriei și Grădinile Lower Barrakka

Publicat pe de
Răspunde

Vizitând  Valletta, capitala Maltei,  spre capătul străzii Republicii mi-a atras atenția o clădire cu trei etaje, a cărei fațadă era decorată cu coloane ionice. Pe acel loc a existat o casă care a aparținut Prioriei Castiliei. În 1853 a fost cumpărată, demolată și până în 1857 construită actuala clădire, numită La Borsa, pentru  Camera de Comerț, Întreprinderi și Industrie din Malta (Chamber of Commerce, Enterprise and Industry Malta), înființată în urmă cu 5 ani, care funcționează și azi.

De acolo m-am hotărât să mă îndrept spre mare, străbătând treptat străduțele centrului orașului, pentru a vedea și alte clădiri istorice.

În apropierea Palatului Armurăriei, în 1580 , la cererea lui Giovanni Calamia, a fost construită Biserica Maica Domnului din Damasc (Our Lady of Damascu churchs), biserică greco-catolică, pentru a posta icoana Maicii Domnului din Damasc (1587), adusă de cavaleii Ordinului Sf. Ioan, după ce au fost expulzați din insula Rodos de otomani, păstrată într-o biserică din Birgu (Vittoriosa). În 1942 clădirea a fost bombardată. A fost reconstruită de italo-albanezi (1951) ca Biserica Bizantină Catolică Italo-Albaneză. Azi în ea își țin slujbele  Biserica Greco-Catolică Melchită și Bisericile Ortodoxe ale comunităților armeană, rusă, ucraineană și belarusă.

Pe aceeași stradă a locuit prima femeie chimist și farmacist din Malta, Caterina Vitale. Apoi casa ei a fost ocupată de Monte di Redenzione, instituție înființată de Marele Maestru Alof de Wignacourt (1607) pentru a finanța răscumpărarea poporului maltez înrobit de otomani sau pirații barbari, care a funcționat până la începutul secolului XIX, când sclavia a fost desființată. În bombardamentele din 1942 asa a fost distrusă. pe locul ei s-a construit actuala clădire (1947), în stil baroc. Clădirea a fost cumpărată de Malta Post (2011), a reamenajat-o și în 2016 a deschis Muzeul Poștei (Postal Museum) care etalează istoria poștală a Maltei a și personajelor implicate în dezvoltarea ei, începând din secolul XVI.  

O altă clădire veche veche, Biserica Circumciziei Domnului Nostru (The Church of the Circumcision of Our Lord), numită uzual Biserica Iezuiților, a fost construită în cadrul unui complex iezuit care includea și Collegium Melitense (1593-1609).  Situată în apropierea unei fabrici de praf de pușcă, biserica a fost avariată într-o explozie care a avut loc acolo (1634). Imediat a fost refăcută, în stil baroc, dar cutremurul din 1693 a avariat clădirile zonei.  Un secol mai târziu Marele Maestru al Ordinului Sf. Ioan a expulzat iezuiții (1768) și complexul a intrat în proprietatea Trezoreriei Ordinului. Un an mai târziu colegiul a fost transformat în Universitatea Malta și biserica a fost folosită pentru ceremoniile de conferire a diplomelor, care au loc și azi, deși Universitatea s-a mutat în altă locație (anii 1960). Biserica și Universitatea Veche au fost restaurate în perioada 2016-2018.

În apropiere se află o altă biserică, spre care m-am îndreptat și eu. În perioada în care se amenaja orașul pe locul ei a existat Palatul Marchizului Vasco Oliviero. După război au rămas mulți orfani și s-a format „Orfani della Misericordia”, un fel de centru în care o comunitate de femei îi ajuta. Rugat de soția sa Katerina, din 1580 marchizul i-a găzduit în palat.

Apoi l-a donat acestora, care l-au transformat, din 1601 devenind Mânăstirea și Biserica Sf. Ecaterina (St. Catherine Monastery and Church), căreia în secolul XVII  i s-a adăugat Capela Adormirea Maicii Domnului.

Mânăstirea a fost refăcută în secolul XVIII  și un secol mai târziu Papa Pius XIX a recunoscut comunitatea de călugărițe augustiniene (1849).

De acolo, pe o stradă paralelă cu strada Republicii, m-am întors spre Piața Sf. Ioan. 

Am trecut pe lângă multe clădiri vechi, azi unele folosite de diverse ministere și administrația locală.

Ministerul Industriei și Economiei (Ministry of Industry and Economy)

Mă fascinau sculpturile care îmi apăreau în fața ochilor, când pe  ziduri de case, când pe colțurile lor. Parcă mă plimbam printr-un muzeu în aer liber.

Imediat după sosirea Ordinului Sf. Ioan în Malta a fost înființată o instituție juridică (1533), cu instanța civilă, instanța penală și închisoarea, care a funcționat în Birgu. Cazurile erau judecate dar Marele Maestru avea ultima decizie. Pentru cavaleri a fost creat separat Tribunalul Militar. După organizarea orașului, o dată cu sediul ordinului, Tribunalul (The Maltese Court) s-a mutat în Valletta (1572). În perioada 1757-1760 clădirea a fost înlocuită cu actuala, numită Palazzo Castellania. O parte din clădire a fost ocupată  de tribunal și închisoare, în rest până în secolul XVIII  a fost ocupat de apartamentul proprietarului, Camera de Comerț, o sală în care se țineau ședințele Consulatului Mării și Monte di Sant’Ana, instituție caritabilă care împrumuta bani nevoiașilor, ulterior numită Monte di Pietà.

În cei doi ani de ocupație franceză (1798-1800), Ordinul fiind alungat, Curțile Episcopului, Inchiziției și Tribunalul au fost desființate, clădirea fiind ocupată de  Palatul Justiției. Sub Protectoratul Britanic  instituțiile publice au fost reînființate. Palatul fiind considerat prea mic, Tribunalul a fost mutat. În timp palatul a fost folosit ca centru de expoziții, apoi a fost închiriat pentru locuit și o perioadă în el a funcționat o școală. În 1895 a fost amenajat pentru Direcția de Sănătate, apoi ocupat de Ministerul Sănătății (Ministry for Health), care ocupă și azi etajele, parterul fiind ocupat de magazine. La etajul doi se poate vizita Muzeul Brucelozei, care etalează instrumentele, cercetările lui Sir Themistocles „Temi” Zammit, medic bacteriolog, om de știință, arheolog,  Rector al Universității Regale și primul director al Muzeului Arheologic.

Am cotit pe o străduță, de fapt un șir enorm de trepte, mărginite de clădirile de epocă.

Jos, în depărtare, se vedea marea.

Spre capătul străzii am trecut pe lângă  Biserica Franciscană Sf. Maria a lui Isus(The Franciscan Church St Mary of Jesus), numită de maltezi Ta’ Ġieżu, a Ordinului Fraților Minori, fondat de Francisc de Assisi în 1209. Veniți în Malta în 1571, în Valletta au primit o parcelă de pământ, pe care și-au construit biserica și mânăstirea.  În 1680 fațada a fost înlocuită cu cea actuală și în timp, cu contribuția Marilor Maeștri, biserica a fost împodobită.

În secolul XIX populația a ajuns aproape să nu mai aibă din ce trăi. Foametea era mare dar Carnavalul a continuat să se țină anual. În ultimele zile de carnaval (1823), după liturghia, ținută în biserica din Floriana, s-a desfășurat procesiunea spre Mânăstirea Franciscană, la care, conform tradiției, au participat și băieți între 8 și 15 ani, proveniți din clasele de jos ale societății. Procesiunea s-a intersectat cu masele care participau la carnaval. Ajungând la biserică, unde urma să li se împartă gratuit pâine, masa de oameni a început să se împingă spre interior, ușa de acces s-a blocat și, din cauza sufocării sau călcați în picioare, încercând să iasă din mânăstire,  aproximativ 110 băieți au fost uciși.

La capătul străzii în 1569 s-au construit Poarta del Monte, o biserică, s-a amenajat o grădină și Piața de Pește. Spre sfârșitul secolului XIX zona, aflată în vecinătatea Portului Mare, era cea mai aglomerată din Valletta.

Poarta, devenind prea mică, a fost demolată și în perioada  1884-1885 britanicii au construit Poarta Victoria (Victoria Gate), numită după regina de la cea vreme, „un tunel” boltit, cu accesul prin două arcade, căruia pe laterale i s-au creat câte o porțiune pentru pietoni. Deasupra arcadelor au fost postate stemele Maltei și Vallettei.

Central, deasupra porții, a fost postată stema britanică. Este singura poartă care s-a păstrat până azi, restaurată în anii 2009-2010, restul fiind demolate în secolele XIX-XX.

Era accesată printr-un pod mobil, care trecea peste un șanț de apărare, în timp umplut și zona amenajată cu străzi. Azi acolo se află un pasaj cu un pod, pe care, trecându-l, se ajunge în porțiunea superioară a porții și scări care coboară la străzile situate mai jos, la nivelul de acces al porții.

Înaintând spre mare, am ajuns la Biserica Maicii Domnului din Liesse (The Church of Our Lady of Liesse), construită în 1620, cu fonduri donate de Fra Giacomo De Chess du Bellay, executorul judecătoresc al Armeniei. În 1740 cavalerii Limbii Franceze ai Ordinului Sf. Ioan au refăcut-o în stil baroc, cu o cupolă, o clopotniță și în interior 3 altare. În biserică se află moaștele martirului Sf. Generoso, aduse de la capela Fortului Manoel.

Clădirea a fost avariată în bombardamentele din 1942. Ulterior reparată, a fost redeschisă în 1952 și din 1961 aparține Apostolatului Mării.

Am savurat câteva minute panorama.

Pentru a ajunge la capătul peninsulei aveam două variante: să urmez malul apei, sau să mă întorc, să traversez  Poarta Victoriei și să urmez străduțele cu clădiri vechi.

Am ales traseul pe străduțe, unde aveam mai multe de văzut.

Biserica Romano-Catolică Sf. Lucia (St. Lucy Roman-Catholic Church) a fost construită în 1570 și folosită de dominicani, până și-au construit propria biserică (1571). Au dedicat-o Sf. Francisc de Paola. Apoi clădirea a fost refăcută, pe banii negustorilor de vinuri și a primit hramul Sf. Lucia.

După o epidemie de ciumă (1593) Marele  Maestru de Loubenx Verdalle a fondat Mânăstirea Sf. Ursula (Santa Ursula Church and Monastery), situată inițial în Birgu (1595), apoi mutată în Valletta. .Cucerind Malta,  francezii au expulzat Ordinul (1798), mânăstirea a trecut sub jurisdicția Eparhiei, dar călugărițele au rămas. Și azi ele poartă crucea Ordinului, iar ceremonia de depunere a jurământului, poartă mantia cavalerilor.

Tot după ciumă, în 1593, în Valletta a fost construită Biserica Sf. Roque (The Church of St Roque) care, după altă epidemie de ciumă a fost extinsă. Lucrările fiind finanțate parțial de Marele Maestru Gregorio Carafa, deasupra ușii de intrare a fost inscripționat numele său.

Azi, în proprietatea Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Malta, este folosită ca Biserică Parohială Ortodoxă „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”.

Bazilica Maicii Domnului din Refugiul Sfânt; Sf. Dominic (Basilica of Our Lady of Safe Haven; StDominic) și mânăstirea din spatele ei au fost construite de Ordinul Dominican pe un terendonat deMarele Maestru Pierre de Monte (1751) apoi, printr-un decret al Papei Pius V, s-a format parohia (1571). Până la terminarea bisericii, slujbele se țineau într-o capelă mică. La ele participau mai ales marinarii, mulțumind Maicii Domnului că i-a apărat și au scăpat nevătămați din călătoriile pe mare.

Clădirea devenind nesigură (1780) și Malta fiind ocupată de francezi, biserica a fost închisă. Abia în secolul XIX pe locul ei a fost construită actuala biserică, care a primit rangul de bazilică minoră (1816).

Dorind să văd un monument și o grădină,  am coborât iar spre mare.

Fiind amiază, m-am oprit la unul din restaurantele din zonă. Parcă l-am ales dinadins. În el am găsit o parte amenajată cu manechine, mobilier, ustensile vechi, care arătau o scenă a vieții de demult.

Câteva minute și am ajuns la Grădinile Lower Barrakka (Lower Barrakka Gardens), amenajate deasupra bastionului Sf. Cristofor. Pe aleile, mărginite de rondouri cu flori,  se aflau postate plăci comemorative ale unor evenimente istorice.

În centrul grădinilor, în spatele unei fântâni, se află  Monumentul Sir Alexander Ball (Sir Alexander Ball Monument), un templu neoclasic, cu frontonul și acoperișul susținute de coloane.

A fost ridicat în 1810, în amintirea liderului opoziției din Revolta Malteză împotriva ocupației francezilor (1798).

La fel ca la Upper Barrakka Gardens, și aici, în zona dinspre mare, a fost creată o terasă, mărginită de arcade. În apropierea ei se află statuia Enea (Enea statue), creată de Ugo Attardi, care-l prezintă pe eroul războiului troian, din mitologia greacă, într-o poziție de luptă..

De pe marginile grădinilor panorama era superbă. Privind spre Biserica Sf. Lucia, am văzut și drumul pe lângă mare, pe care nu-l alesesem.

În acea zonă, la malul mării, se află un Memorial de Război, Clopotul de asediu (Siege Bell- War Memorial), construit în 1992 pentru a comemora cei 7.000 de militari și civili care și-au pierdut viața în Asediul Maltei, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. 

În templul neoclasic a fost postat un clopot, care bate zilnic la amiază, în memoria lor.

Mai aveam puțin și ajungeam la capătul peninsulei. În drum am trecut pe lângă Sacra Infermeria,  un spital construit în 1574, la ordinul Marelui Maestru Jean l’Evesque de la Cassière, cu două farmacii, folosit și pentru cazarea pelerinilor, în drum spre Țara Sfântă. Cum numărul bolnavilor contagioși și cu boli venerice crescuse, în 1596 s-a construit o aripă pentru ei. În timp clădirea a fost extinsă, inițial cu sală de disecții (1676), folosită de Școala de Anatomie și Chirurgie nou înființată, apoi pentru un laborator, o nouă farmacie și Capela Sf. Sacrament (1712). În timpul celor Două Războaie Mondiale a fost folosit ca spital militar, apoi ca simplu spital. Postbelic  clădirea a fost ocupată de centrul de comandă al trupelor aliate (1950), un an a funcționat ca Teatru pentru Copii, apoi o școală. În perioada 1978-1979 a fost restaurată și în ea s-a amenajat Centrul de Conferințe al Mediteranei (The Mediteranean Conference Centre), care funcționează și azi.

Pe lângă o clădire veche, în care funcționează Comisia Electorală Malta (Electoral Commission Malta), m-a îndreptat spre capătul peninsulei.

Acolo se află Fortul St. Elmo, pe care urma să-l vizitez.

Citește și Valletta, Malta- pe coasta de nord-vest spre Poarta Orașului

Valletta, Malta- din Grădinile Upper Barrakka prin centrul orașului

Publicat pe de
1

Vizitând orașul Valletta, capitala Maltei, de la Grădinile Upper Barrakka am revenit la Auberge de Castille și m-am îndreptat spre centrul orașului. În drum am trecut pe lângă  fosta Auberge d’ Italie,  azi  Muzeul Național de Arte Frumoase (National Fine Arts Museum).

Inițial pe acel loc au existat două case (1569-1579). Acestea au fost unite și s-a creat Palazzo don Raimondo (1761-1763), clădire în stil baroc, pe fațada căreia au fost postate stemele Ordinului Sf. Ioan și ale Marelui Maestru Manuel Pinto da Fonseca. Palatul a fost deteriorat în timpul invaziei franceze (1798-1800).

Sub Protectoratul Britanic în el a funcționat Casa Amiralității, reședință a comandantului șef al flotei mediteraneene (1821-1961). Muzeul, închis în perioada 1974-2016, s-a mutat în clădire și, numit MUZA,  și-a deschis porțile în 2018. În muzeu sunt etalate picturi, sculpturi malteze și străine mobilă, argintărie malteză, etc.

Vis a vis de muzeu a existat o biserică (1612) care a fost  demolată și în perioada 1709-1710 ridicată actuala Biserică Sf. Iacob (St. James Church). Pe fațada clădirii cu două etaje, în stil baroc italian, deasupra porții de intrare, la nivelul superior a fost postată stema Regatului Castilliei, ținută de doi îngeri.

Lângă muzeu, un alt palat, construit de Domenico Sceberras, pe locul altor două case (1740-1744),  fost terminat de sora sa, măritată Muscati, familie care l-a deținut până în 1841. După soțul uneia din moștenitoare, a fost numit Palazzo Parisio. În stil baroc combinat cu neoclasic, a fost format cu trei laturi care înconjurau o curte interioară. Deasupra porții principale, flancată de coloane, a fost creat un balcon din lemn. În timpul invaziei franceze Parisio Muscati a părăsit Valletta, s-a alăturat armatei și a condus Batalionul Naxxar împotriva acestora. În acea perioadă în palat, timp de șase zile, a locuit Napoleon (1798).

După ce Malta a intrat sub Protectorat Britanic, Muscati s-a întors în Valletta. După moartea sa palatul a fost locuit de cca. 100 de persoane (1841-1880). Deteriorat, aceștia l-au vândut guvernului, care l-a renovat . Din 1886 a devenit sediul Oficiului General de Poștă (GPO), când parterul a fost transformat în grajduri pentru caii poștașilor. După Primul Război Mondial a fost ridicat al treilea etaj pentru Biroul de Audit. Din 1925 clădirea a fost inclusă pe Lista Antichităților Maltei. Fiind parțial distrus de bombardamentele din 1942, GPO s-a mutat în sediul școlii din Hamrun. Postbelic s-a întors în vechea locație, unde a funcționat până în 1973. După ce a restaurat-o, în clădire s-a mutat  Ministerul Poștelor și Agriculturii (Ministry of Posts and Agriculture), care funcționează și azi.

Lipită de Auberge d’ Italie, în 1575 cavalerii italieni au construit o capelă. În secolul XVII s-a ridicat actuala Biserică Romano-Catolică Sf. Ecaterina din Alexandria, numită și Biserica Sf. Ecaterina din Italia (Roman Catholic Church of St. Catherine of Italy), clădire octogonală, realizată în jurul capelei, devenită sanctuar. Biserica a fost restaurată în perioada 2001-2011. Azi funcționează ca  biserică parohială a comunității italiene din Malta. În spatele altarului se află un tablou care înfățișează martiriul sfintei.

Mă apropiam de locul unde, după Marele Asediu al Maltei, terminat cu înfrângerea otomanilor (1565), în cadrul unei ceremonii religioase, s-a pus piatra de temelie a viitorului oraș Valletta. Pentru a comemora victoria, acolo a fost construită prima biserică din oraș, finanțată de Marele Maestru Jean Parisot de Valette. După moartea sa a fost înmormântat în cripta bisericii, apoi mutat în Co-Catedrala Sf. Ioan.

În timp clădirea a fost extinsă și modificată. În partea superioară a fațadei principale, într-o nișă, a fost postat bustul Papei Inocențiu XII. În 1837 biserica a devenit Biserica Garnizoanei Regimentului Regal de Infanterie Malta. Postbelic a fost numită Biserica Maicii Domnului a Victoriei (Church of Our Lady of Victory). Clădirea a fost restaurată în perioada 2012-2016.

În 1976 lângă biserică a fost dezvelită statuia Paul Boffa (Paul Boffa statue), primul ministru în perioada 1947-1950.

De lângă biserică se intră într-o piațetă, în care se află statuia Jean de la Vallette (Jean de la Vallette statue), Marele Maestru al Ordinului Sf. Ioan, conducătorul oștilor împotriva Marelui Asediu otoman (1565), după care a fost ulterior numit orașul.

Sub britanici, în secolul XIX străzile din zonă, fiind în pantă, au fost reamenajate. Pe marginea străzii Regale, azi strada Republicii, a fost demolată Casa della Giornata și s-a amenajat o terasă, pe care a fost construit Teatrul Regal sau Opera Regală (Royal Opera House), numit și azi Teatru Rjal, inaugurat în 1866.

Era un teatru mare, cu 1.095 de locuri și 200 de locuri în picioare. A funcționat doar 6 ani, în 1873 fiind distrus într-un incendiu.

În 4 ani a fost refăcut și a funcționat până în cel de Al Doilea Război Mondial, când bombardamentele au lăsat în picioare doar partea din spate, cu jumătate din colonade.

La sfârșitul anilor 1950 ruinele au fost demolate, lăsând întregi colonadele și terenul a fost nivelat, sub forma unei terase. Deși s-a dorit refacerea lui, guvernele succesive nu au găsit fondurile necesare. În secolul XXI terasa a fost amenajată ca teatru în aer liber, inaugurat în 2013, cu numele Piața Teatrului Regal (Pjazza Teatru Rjal).

În fața teatrului a existat o turnătorie, folosită de Ordinul Sf. Ioan pentru fabricarea armamentului cavalerilor. În secolului XIX Giuseppe Buttigieg și soția sa Giovanna Camilleri au cumpărat terenul și până la sfârșitul secolului au construit al doilea palat ca mărime din oraș, primul fiind Palatul Marelui Maestru, numit Palazzo Ferreria. Pe fațadă au fost postate stemele celor doi soți. Fata lor, căsătorită cu John Louis Francia, cetățean spaniol din Gibraltar, a moștenit palatul și familia l-a ocupat până în 1947. Postbelic o parte din palat a fost închiriat pentru  Departamentul de Lucrări Publice și în 1979 clădirea a fost vândută guvernului.  

În același timp cu amenajarea teatrului, lângă el s-a construit clădirea Parlamentului Maltei (Parliament House of Malta) și s-a înlocuit Poarta Orașului cu cea actuală (2011-2015). Inițial în acea zonă au existat case și Gara orașului. Distruse în bombardamentele din Al Doilea Război Mondial, ruinele au fost demolate și s-a amenajat Piața Libertății, înconjurată de o galerie comercială, demolată în 2010. Piața era folosită mai ales ca loc de parcare. În perioada 1921-1976 Parlamentul a funcționat într-una din încăperile Palatului Marelui Maestru, apoi în fostul arsenal din palat, amenajat pentru el.

Apoi a fost construită actuala clădire, pe un cadru de oțel, placat cu calcar de Gozitan, de fapt două blocuri, cu trei etaje, unite între ele prin poduri, unul dintre ele fiind destinat Parlamentului. La parterul unuia dintre blocuri azi se poate vizita o expoziție permanentă, restul clădirilor fiind inaccesibile publicului.

De acolo, urmând fosta stradă Regală, azi strada Republicii, m-am îndreptat spre centrul orașului.

Pe una din laturile străzii se află  Biserica Sf. Barbara (Church of St. Barbara), de rit  romano-catolic, construită în 1537 pentru a servi cavalerii din Provence. În 1739 reconstruită în stil baroc, cu o cupolă cenrtală. Deasupra ușii de intrare, flancată de coloane, a fost postată statuia Imaculatei Concepții. Azi este biserică parohială pentru comunitățile engleză, germană și franceză. Este singura biserică din Malta în care slujbele se țin în limba germană, franceză și duminica în tagalog (Filippine).

Nu departe de ea se află Biserica Sf. Francisc  de Assisi (St. Francisc of Assisi Church), construită în perioada 1598-1607.

Clădirea nefiind rezistentă, a fost înlocuită cu altă biserică (1681), construită din banii  donați de Marelui Maestru Gregorio Carafa, a cărui stemă a fost postată pe fațadă.

În 1920 clădirea a fost extinsă și i s-a ridicat cupola.

Înaintând spre Piața Sf. Ioan, am trecut pe lângă fosta Auberge de Provence, azi Muzeul Național de Arheologie (National Museum of Archaeology). A fost construită în 1571, în decursul timpului clădirea a fost modificată, la începutul secolului XVII parterul ei fiind amenajat pentru magazine. După expulzarea Ordinului de către ocupația franceză (1798), a fost închiriată de Malta Union Club și din 1955 s-a înființat muzeul, în care sunt etalate artefacte din insulele Maltei (5.200-2.500 î.e.n., epoca bronzului, feniciană), o colecție de numismatică cu monede din fiecare ocupație, începând de la cele punice până la cele britanice,  și medalii ale Ordinului Sf. Ioan.

Trecând de muzeu, am intrat în Piața Sf. Ioan unde am vizitat  Co-Catedrala Sf. Ioan. Pe o latură a pieței am văzut o clădire în stil neoclasic, în care funcționează Curtea de Justiție (Court of Justice). În secolul XVI pe acel loc s-a construit Auberge d’Auvergne (1571/1574-1583). În 1783 a fost extinsă prin încorporarea clădirii de lângă ea, Casa Caccia (sec. XVI). Din 1825 în ea s-a mutat Tribunalul, civil și penal, apoi Poliția (1853). La parter s-au amenajat magazine și Cinematograful Alhambra. Clădirea fiind avariată de bombardamentele din 1941, Instanțele de judecată s-au mutat în Balzan și la un seminar din Floriana. Au revenit în 1943 și au funcționat până în 1956, când s-au mutat temporar, clădirea fiind în stare avansată de degradare. După ce a fost demolată, pe locul ei s-a construit actuala clădire (1965-1971), cu șapte etaje, din care trei la subsol. La intrare s-a creat o terasă, acoperită de un portic, susținut de coloane. Azi clădirea găzduiește Judecătoria, grefa, arhivele ei și arestul poliției. 

În continuare pe strada Republicii, am făcut o mică pauză la Caffe Cordina, unde doream să savurez măcar unul din produsele de patiserie, făcute și azi manual, după rețetele vechi.

Înființată în 1837, ca afacere de familie, cafeneau a funcționat în Bormla. Devenind renumită pentru produsele sale, Cesare Cordina a cumpărat un palat din centrul Vallettei și a mutat cafeneaua în el.

În decursul timpului, pe lângă cafenea, proprietarul a amenajat  un restaurant, apoi o ceainărie și o gelaterie.

În dreapta cafenelei se întinde Piața Sf. Gheorghe, pe o latură mărginită de clădirea Ministerului Afacerilor Interne, Securității, Reformelor și Egalității (Ministry for Home Affairs, Security, Reforms and Equality)

Este numită și Piața Palatului, deoarece central se află Palatul Marelui Maestru al Ordinului Sf. Ioan (Grandmaster Palace), construit în secolul XVI, cu două intrări și modificat în secolul XVIII, când i s-au adăugat balcoanele din lemn și portalurile realizate deasupra ușilor. După expulzarea Ordinului de către ocupația franceză, clădirea a devenit Palatul Național. Sub stăpânirea britanică a fost Palatul Guvernatorului (1800-1921), până în 2015 sediul Parlamentului și azi Biroul Președintelui Maltei.

De fapt palatul a fost format dintr-un complex de clădiri, cu curți interioare, destinate reședinței Marelui Maestru, departamentelor prin care acesta conducea țara, arhivei, etc.. Una dintre ele a fost folosită ca armurărie încă din 1604. Palatul Armurăriei (Palace of Armoury), construit în jurul a două curți, Curtea lui Neptun,  cu Fântâna Perellos (1712), pe ale cărei coridoare în timp au fost postate stemele Marilor Maeștri și Curtea Prințului Alfred, cu un turn, în 1745 dotat cu Ceasul Moors, azi funcționează ca Muzeul Armurăriei.

Pe o latură a Pieței Republicii se află Biblioteca Națională (National Library). Prima bibliotecă a fost înființată de al 48-lea Mare Maestru Claude de Sengle care a decretat ca toate cărțile aparținând membrilor decedați să fie trecute în vistieria Ordinului (1555).  După ce  cavalerul Louis Guérin de Tencin a cumpărat colecția de 9.7000 de cărți a spaniolului Joaquín Fernández de Portocarrero y Mendoza, vicerege al Siciliei și interimar de Napoli, apoi Cardinal-Episcop al Sabinei (Italia), a preluat colecția Bisericii Sf. Ioan și le-a adăugat colecția personală,  a închiriat clădirea  Il Forfantone și  a amenajat prima bibliotecă (1761), în 1776 devenită Bibliotecă Publică. Clădirea fiind prea mică, Marele Maestru a ordonat construirea unei noi clădiri (1786-1796), realizată în stil neoclasic. Pentru a susține etajul și balconul  situat deasupra ușii principale, la fațada principală au fost postate coloane ionice și dorice.

Abia terminată, clădirea nu a fost folosită, deoarece ocupația franceză a alungat Ordinul. Sub Protectoratul Britanic Regele George V i-a acordat titlul de Bibliotecă Regală a Maltei (1936) și un an mai târziu în clădire au fost mutate arhivele Ordinului,  până atunci păstrate la Registrul Public. În 1976 biblioteca a fost mutată în Floriana și clădirea a devenit sediul unei biblioteci cu scop de cercetare, folosită ocazional pentru prelegeri, care funcționează și azi.

În 1986, în fața Palatului Marelui Maestru, a fost dezvelit Monumentul Sette Guigno, dedicat revoltelor din 1919, format din 6 statui de bărbați, doi în picioare, ținând steagul maltez, ceilalți patru la picioarele lor, reprezentând victimele.  

Pe o latură a pieței, situată la nivelul superior al caselor de pe strada aferentă, am văzut o fântână, formată dintr-un bazin, mărginit de o placă înaltă , străjuită de coloane, pe care central din gura unui leu și ciocul unei păsări apa țâșnea spre bazin. Întrebând, din păcate nu am putut obține detalii.

Continuând drumul pe strada Republicii, am ajuns în dreptul unei clădiri din 1580. Casa Rocca Piccola a fost construită de Amiralul Don Pietro la Rocca la începutul formării orașului, după înfrângerea turcilor. Deși în Valletta nu era permis crearea de grădini, această casă a avut amenajată una. Încă din secolul XVI casa a avut chiriași. La sfârșitul secolului XVIII casa a fost împărțită în două mai mici, cu 50 de încăperi, din care camerele de la etaj interconectate între ele, la parter două biblioteci, saloane, două săli de mese, două bucătării, în plus grajdurile și o capelă. Înainte de al Doilea Război Mondial, la subsol a fost amenajat un adăpost antiaerian, al doilea creat în Malta. Azi în ea funcționează un muzeu care etalează mobilier, obiecte, îmbrăcăminte, acte, etc., ale familie și găzduiește cea mai mare colecție privată de costume antice din Malta.

Citește și Valletta, Malta- din centrul orașului la Poarta Victoriei și Grădinile Lower Barrakka

Valletta, Malta- fortificații și Grădinile Upper Barrakka

Publicat pe de
Răspunde

În vacanța de Paște (2022) m-am hotărât să vizitez  Malta. Pentru a ajunge acolo a trebuit să parcurg drumul Arad-Budapesta, de unde, după un zbor de aproximativ 3 ore, am aterizat pe Aeroportul Internațional Malta.

Prețul fiind mult mai accesibil, îmi rezervasem cazarea în Hamrun, localitate situată la câteva stații de autobuz de capitala țării, Valletta. Singurul mijloc de transport în comun din Malta este azi autobuzul, așa că din aeroport am cumpărat un bilet valabil pe toate cursele, timp de 7 zile, cu doar 21 EUR. În Malta a existat și o linie de cale ferată, inaugurată în 1883, care lega Valletta de Mdina, dar a fost închisă în 1931.

Republica Malta ocupă un arhipelag din centrul Marii Mediterane, azi situat între Italia, Libia și Tunisia. Locuit încă din jurul anului 5.900 î.e.n, fiind un punct strategic, a fost atacat și ocupat pe rând de fenicieni, cartaginezi, romani, greci, arabi, normanzi, aragonezi, Cavalerii Ordinului ospitalier, francezi, britanici și din 1979 a devenit stat independent.

Întinsă pe o suprafață de numai 316 km, cu aproximativ jumătate de milion de locuitori, este una dintre cele mai mici țări din lume.

Prima pe care mi-o propusesem să o vizitez a fost capitala Maltei, Valletta, oraș situat pe insula principală, între Portul Mare la est și Portul Marxamsett la vest. Este cea mai mică capitală a țărilor din U.E., acoperind o suprafață de 0,61 km pătrați.

Cu cca. 320 de monumente, fortificații, palate, biserici, grădini, numită și „muzeu în aer liber”, în 1980 a fost inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Pe insula, numită atunci Sceberras, aragonezii au construit micul Turn de veghe „Sf. Elmo” (1488). În 1530 insula a fost ocupată de cavalerii Ordinului Ospitalier, ordin militar catolic de la Spitalul Sf. Ioan din Ierusalim, în cadrul căruia existau cavaleri din mai multe țări, care au deținut-o până în 1794.

Aceștia au demolat vechiul turn (1553) și pe locul lui au început construcția unui fort. Nefiind apărată, otomanii au putut-o accesa prin Portul Marsamxett. În Marele Asediu al Maltei,  după 28 de zile  cu lupte acerbe, otomanii l-au cucerit. Cu ajutorul sicilienilor și a întăririlor venite din Spania cavalerii au reușit să-i îndepărteze (1565).

Pentru a aduna cavalerii într-un loc sigur și pentru apărare, au hotărât să construiască un oraș fortificat, La Valletta, care a fost numit după  comandantul învingător, Marele Maestru Jean Parisot de la Valleta. Pentru aceasta au primit ajutor financiar de la Papa Pius V și Regele Filip II al Spaniei.

Primele construcții au fost două bastioane fortificate, (1566), unite printr-un pasaj subteran, azi închis, situate astfel încât să poată apăra viitorul oraș de atacurile terestre. Între cele două bastioane a fost creat un șanț adânc de apărare. Bastionul Sf. Ioan Cavaler (St. John’s Cavalier), construit în apropierea porții de intrare, a fost folosit în scop militar până la retragerea britanicilor.

Din 1967 a devenit Ambasada Ordinului Sf. Ioan în Malta  (Embassy of the Order of St. John in Malta).

Bastionul Sf. Iacob Cavaler (St. James Cavalier Bastion), situat de cealaltă parte a porții, a fost construit pe o platformă înălțată, pe care s-au postat tunurile de apărare. Era  format dintr-o cazemată pentagonală, magazii pentru praful de pușcă și o rampă pe care tunurile erau urcate. Prin tragerea cu pușca se făcea avertizarea în cazul unor atacuri. de asemenea se semnaliza ora, deschiderea și închiderea porților, trăgându-se focuri de armă la răsărit, prânz și apus, activitate care a continuat până în jurul anului 1880.

În Rebeliunea Malteză (1775) clericii care luptau împotriva Ordinului au capturat bastionul și au ridicat stindardul cu Sf. Pavel. În scurt timp au fost capturați, judecați, unii exilați, alții închiși și 3 uciși.

Sub ocupația franceză (1798-1800), ordinul a fost expulzat. După cucerirea britanică a insulei, bastionul a fost transformat în cazemată și loc de relaxare al soldaților. Pentru cazarea lor a fost ridicat un etaj și rampa a fost înlocuită cu o scară. În plus s-au creat 2 cisterne pentru stocarea apei, pompată de acolo în întregul oraș. 

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial a fost folosit ca adăpost antiaerian și „cantină” a armatei.

Monumentul Eroilor din Al Doilea Război Mondial (Monument to Heroes of the Second World War)

În 1990 bastionul a fost restaurat, una dintre cisterne transformată în sala principală, cealaltă în atriumul Teatrului St. James, nou înființat. Din fostele locații s-a păstrat adăpostul antiaerian. Din anul 2000 a fost transformat în Centru pentru Creativitate, cu un mic teatru, un cinematograf, săli de muzică și galerii de artă.

Prin astuparea șanțurilor de apărare și demolarea unor părți infime din imensitatea zidurilor, orașul a primit aspectul actual.

Banca Centrală Malta (Central Bank of Malta)

Între cele două bastioane a fost creată o poartă de intrare în oraș, Porta San Giorgio (1569). Era încadrată într-o lunetă și putea fi accesată trecându-se un pod, peste șanțul de apărare. În timp a purtat și alte nume. Sub stăpânirea engleză a fost înlocuită cu o poartă mai mare (1853), Poarta Regelui (Kingsgate). În 1964 poarta a fost demolată și construită alta, în stil raționalist, la rândul ei înlocuită cu actuala Poartă a Orașului (City Gate), sculptată în calcar dur (2011).

După ce bastioanele au fost terminate orașul a fost înconjurat cu ziduri de apărare, cel care înconjura capul de nord al peninsulei, Carafa Enceinte (1687), cuprinzând și Fortul St. Elmo. Totuși zidurile Vallettei nu erau destul de puternice pentru a rezista unui asediu lung.

Pentru apărarea împotriva unor atacuri terestre, în sudul orașului  s-au construit Liniile Floriana (1635), ulterior modificate, o dată cu dezvoltarea suburbiei, care azi este oraș. În timp s-au construit și alte fortificații, ultimul fiind Fortul Lascaris, realizat în timpul stăpânirii britanice (1854-1856).

Azi între sau pe acele ziduri sunt amenajate diverse grădini pentru relaxare.

Una dintrele, Grădina Herbert Ganado (Herbert Ganado garden), numită în anii 1990 după Herbert Ganado, avocat, scriitor, editor, politician maltez, președintele Acțiunii Catolice, a fost creată în zona unde interbelic a existat Poarta Kalkara, din zidurile Florianei. Pentru a se putea accesa dealul, poarta a fost demolată. După izbucnirea războiului, zona  a fost ocupată de numeroase barăci, folosite de armată, care au fost demolate postbelic și pe locul lor realizată grădina.

În perioada de început a amenajării orașului, pentru cavaleri s-au construit șapte Auberge (hanuri), fiecare destinată vorbitorilor de aceeași limbă, cărora în secolul XVIII li s-a alăturat și Auberge de Bavière. Auberge de Castille a fost postată în cel mai înalt punct al Vallettei, lângă Bastionul St. James Cavalier. A fost construită pentru cavalerii Ordinului Sf. Ioan din Regatele Castillia, León și Portugalia  (1573-1574).

Ulterior clădirea a fost înlocuită cu actuala, în stil baroc spaniol (1741-1744). Pe fațada, cu  11 travee, separate prin pilaștri, a fost creată ușa principală, flancată de coloane, care susțin trofee de arme. Central a fost postat  bustul Marelui Maestru Manuel Pinto da Fonseca, cu stema lui deasupra și în porțiunea superioară a fațadei stemele celor trei regate.

În perioada ocupației franceze clădirea a găzduit Cartierul General al Armatei, apoi o Comisie pentru Proprietatea Națională (1798-1800). Intrând în stăpânirea britanicilor, a fost folosită ca reședință pentru ofițerii britanici și în 1840 la primul etaj s-a creat o Capelă protestantă. Pentru a comunica cu navele Flotei Mediteranei, ancorată în Portul Mare, pe clădire s-au instalat o antenă  și o stație de semnalizare (1889). Împreună cu celelalte Auberge, în 1925 a fost inclusă pe Lista Antichităților Maltei.

Izbucnind Al Doilea Război Mondial, pentru a se crea un adăpost antiaerian, clădirea a fost legată subteran de Auberge d’Italie. Bombardamentele au distrus parțial partea superioară. Ulterior refăcută, în ea a funcționat Cartierul General al Armatei pentru Malta și Libia, din 1954 și pentru Cipru.

statuia Manwel Dimech, filozof, jurnalist, fondatorul uniunii „Liga Iluminaților”, exilat pentru ideile sale socialiste (1914), ulterior recunoscute oficial

Din 1964 Malta a devenit țară independentă dar a fost condusă de Regina Elisabeta II, ca Regină a Maltei,  până în 1974, când a devenit Republica Malta. Atunci în clădire s-a mutat cabinetul primului ministru. În timp deteriorată, clădirea a fost restaurată în 2009 și 2014. Din vechea clădire s-au păstrat doar camerele de la mezanin, al căror tavan a fost modificat.

statuia George Borg Olivier, doctor în drept, prim-ministru în 2 mandate, membru al Partidului Naționalist

statuia Dom Mintoff, inginer, arhitect, conducătorul Partidului Laburist, prim-ministru în 2 mandate

În aceeași zonă a fost construită Capela Garnizoanei (1857) care până în 1950 a fost folosită ca lăcaș de cult multiconfesional. Apoi a găzduit Oficiul Poștal, o Școală Navală și din 1999  Bursa de Valori (Stock Exchange), înființată în 1992, numită inițial Cassino della Borsa.  

Lateral de ea, la malul mării, în punctul cel mai înalt al zidurilor, deasupra bastionului Sf. Petru și Pavel (1560), înalt de peste 50 metri, se află  Grădinile Upper Barrakka (Upper Barrakka Gardens).

Grădinile au fost amenajate  ca loc de recreere pentru cavalerii italieni. Pe partea dinspre mare s-a creat o terasă, mărginită de arcade, acoperite cu un tavan (1661), îndepărtat în timpul Rebeliunii Malteze (1775).

Inferior de terasă au fost postate tunurile, Saluting Battery, care imediat după ocupația britanică au preluat rolul de semnalizare al Bastionului St. James (1800).

Azi în grădini sunt postate statuile unor personalități istorice și în unul din capetele terasei Monumentul Eroilor (Heroes Monument).

De pe terasă se vede o mare parte a peninsulei și a țărmului situat peste mare.

Senglea

Fort St. Angelo

Fort Ricasoli

Am părăsit grădinile doar după ce, împreună cu un soldat, le-am dat onorul cuvenit.

Citește și Valletta, Malta- din Grădinile Upper Barrakka prin centrul orașului

Orașul Székesfehérvár, Ungaria

Publicat pe de
Răspunde

Orașul Székesfehérvár este situat în centrul Ungariei. Săpăturile arheologice au demonstrat că zona a fost locuită încă din secolul V î.e.n. și că în epoca romană existau așezările Gorsium și Herculia.

Triburile maghiare au fost conduse de dinastia Árpád. Șapte dintre ele s-au unit sub Prințul Géza (940-997), primul monarh maghiar care a sprijinit misionarii creștini din Europa de Vest. Acesta le-a adunat și stabilit pe patru insule dintr-o zonă mlăștinoasă, situată între pârâul Gaja și afluentul său, Sárvíz, unde și-a construit un mic castel. Astfel în anul 972 a fondat orașul.

Succesorul său, Ștefan, încoronat ca primul rege al Ungariei în 1000/1001, în 1009 a înființat Episcopa Romano-Catolică Veszprém, în actele căreia a fost atestat prima dată orașul, numit atunci Alba Civitas. A fondat o școală și a început construirea Bazilicii romanice „Adormirea Maicii Domnului” (1003-1038) în care până în 1545, când orașul a fost ocupat de otomani, au avut loc 38 de încoronări regale. Fiind reședință regală, în ea erau ținute coroana, vistieria, arhivele regale și aveau loc  judecățile. De asemenea au fost înmormântați 15 regi,  ultimul în 1540, pe care turcii le-au jefuit și bazilica au transformat-o în moschee. Clădirea a fost grav avariată într-un incendiu (1601), ruinele ei au fost demolate și folosite la construirea altei biserici și a noii reședințe episcopale.

Grădina ruinelor medievale (Középkori Romkért)

În 1814, în timpul săpăturilor pentru construirea unui palat, a fost descoperit sarcofagul Regelui Ștefan, care a fost dus la Muzeul național Maghiar din Budapesta. Ulterior săpăturile au continuat și au scos la iveală mormintele Prințului Géza, Regele Ungariei după invazia tătarilor (1235), a Regelui Béla și al Reginei Anna (1848), rămășițele osoase a aproape o mie de indivizi (1936), ulterior păstrat într-o cameră funerară. Ultimele săpături s-au efectuat în anul 2006. La sfârșitul anilor 1930 în spatele ruinelor a fost construit Mausoleul Sf. Ștefan, în care a fost adus de la Budapesta sarcofagul său (1938).

În 1222 la Székesfehérvár András II, regele Ungariei și Croației (1205-1235), cunoscut și sub numele de Andrei al Ierusalimului, a emis Bulul de Aur, care includea drepturile nobililor și îndatoririle regelui, pe care s-a bazat Constituția Ungariei  până în 1848. A urmat invazia mongolă (1241-1242) care nu a putut afecta orașul, acesta fiind înconjurat de mlaștinile, inundate din cauza deszăpezirii. Pentru a se apăra de atacuri, un secolul mai târziu orașul a fost înconjurat cu ziduri.

După moartea Regelui Mátyás Corvin 1443-1490 armata germană a Regelui Maximilian I a invadat Ungaria, când Székesfehérvár a fost ocupat, jefuit și devastat mormântul regelui Mátyás. După un an a fost eliberat de  trupele maghiare.

După un asediu îndelungat, în 1543 otomanii au cucerit orașul și l-au deținut până în 1688, cu o scurtă perioadă de 1 an (1661), când orașul a fost eliberat de armata condusă de Mawrence de Brindisi, teolog și preot, membru al Ordinului Fraților Minori Capucini, apoi a intrat sub dominația habsburgilor. La aniversarea a 250 de ani de la eliberarea orașului de sub jugul turcesc (1896) în centrul orașului a fost postată statuia Varocs György, căpitan habsburgic în luptele contra otomanilor.

Orașul a început să prospere și în 1703 a primit statutul de oraș regal liber. Era locuit de maghiari, germani, sârbi și moravi (cehi) care, aparținând religiilor diferite, și-au construit treptat biserici. Primii au fost franciscanii mariani care între anii 1720-1743 au ridicat Biserica Romano-Catolică „Sf. Emeric” (Szent Imre templom), numită azi și Templul Prietenilor.

Lângă ea se află statuia Sf. Emeric (Szent Imre szobor), prinț înmormântat și canonizat în Székesfehérvár, despre al cărui palat se spune că ar fi existat acolo.

Au urmat carmeliții care în perioada 1731-1769 au construit  Biserica „Sfântul Iosif și Maica Domnului de pe Muntele Carmel” (Szent József și Karmelhegyi Boldogasszony templom), cu un turn înalt de 61 metri, dotat cu 2 clopote, al treilea fiind postat în curtea mânăstirii. Interiorul a fost decorat cu fresce reprezentând viața Fecioarei Maria.

Azi pe fațada ei laterală se află statuia Ludovic cel Mare (Nagy Lajos szobra), și o inscripție care-l descrie ca Regele Ungariei, Poloniei, Dalmației, Serbiei și Bosniei între anii 1342-1384, postate în 1938.

În perioada 1743-1777 s-a construit Bazilica Romano-Catolică „Sf. Ștefan” (Szent István király templom), azi catedrală, cu 2 turnuri și patru nave, a cărei aripă de est s-a construit cu material din ruinele vechii biserici medievale.

La comanda Mariei Tereza s-a construit altarul principal, pe care a fost pictat Sf. Ștefan îngenuncheat, oferindu-i coroana țării Fecioarei Maria (1775).

La începutul secolului XX clădirea a fost demolată și înlocuită cu actuala în stil baroc, cu elemente gotice și clasiciste, cu 3 nave, care a primit rangul de bazilică minoră. Între turnuri a fost creată o terasă cu 3 socluri frontale, pe care au fost postate statuile Sfinților Ștefan, László și Emeric, create în 1768. Deasupra ușii principale tronează stema orașului, creată în stil rococo. În interior, sub portic au fost create Capela Fecioarei Maria și vis a vis Capela Sf. Ștefan.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial biserica a fost grav avariată, ulterior refăcută (anii 1950). După ce fațada a început să se prăbușească treptat, biserica a fost renovată (2015). Azi în turnul de nord-vest funcționează un Muzeu al ceasului care etalează mecanisme vechi de sute de ani.

Lângă biserică se află Capela „Sf. Ana”,numită și Capela Hentel, singura care nu a fost distrusă de otomani, folosind-o ca moschee. A fost construită  în jurul anului 1470, în timpul domniei Regelui Matyas I., în stil gotic. Capela a fost restaurată de Episcopul de Csanád (1711-1729), când i s-a adăugat turnul husarului în stil baroc, un secol mai târziu prevăzut cu 2 clopote. În interior altarul, în stil baroc, o înfățișează pe Sf. Ana și pe pereți se pot vedea rămășițele picturilor decorative din epoca turcească.

Despre capelă multă vreme s-a crezut că a fost construită de savantul umanist,  prevostul orașului și gardianul catedralei (1495-1501). Statuia lui Kálmáncsai Domonkos (Kálmáncsai Domonkos szobra), situată lângă capelă, îl prezintă privind catedrala, în mâna stângă ținând actul înființării capelei și cu mâna dreaptă sprijinită de ea.

În clădirea fostei mânăstiri, de care aparținea biserica, azi funcționează Muzeul „Sf. Rege Ștefan” (Szent István Király muzeum), care etalează o colecție arheologică, a doua ca mărime din Ungaria.

Pe o latură a catedralei se află Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial (I.világháborús emlékmű), compus din 2 elemente: statuile soldaților în luptă, așezate pe o platformă susținută de coloane și un sarcofag pe care stă întins un soldat decedat, dezvelit în 1930.

Deoarece imaginea sa era acoperită parțial de casa Szigethy, aceasta a fost demolată și  în 1936 s-a amenajat Piața Hősök (Hősök-ter).

Apoi s-a construit o scară largă de calcar, cu balustradă de fier forjat, pentru a urca din piață la catedrală. Atât scara cât și monumentul au fost deteriorate în timpul războiului. Din lipsa fondurilor doar scara e fost reparată, apoi monumentul a fost mutat în cimitirul militar (1950). După ce a fost restaurat, în 1989 a fost repus în locul său.

Pe o margine a Pieței Hősök, după ce a fost descoperit un izvor cu apă carbogazoasă, s-a construit o clădire în stil Art Nouveau, cu un corp central, deasupra căruia s-a creat  o cupolă mare, decorată cu scoici și 2 aripi laterale (1905), în care s-au amenajat Băile Árpád (Árpád fürdő).

La începutul anilor 1920 clădirea a fost restaurată și extinsă pentru un hotel. La începutul secolului XXI complexul a fost refăcut, s-au amenajat numeroase piscine și a fost redeschis în 2010. 

Din 1984 în centrul pieței se află statuia Dansatoarea (Táncosnő), copie a statuii din Budapesta, realizată în 1954 de sculptorul Medgyessy Ferenc (1881-1958). 

În oraș se află și Biserica Sfintei Fecioare Maria și Sfântul Ioan de Nepomuk (Nepomuki Szent János templom), construită în perioada 1745-1773 de cistercienii stabiliți acolo cu un secol în urmă (1688). După ce ordinul a fost desființat biserica a fost preluată de Ordinul paulin (1733). La rândul lui desființat (1786), biserica a rămas nefolosită, apoi a devenit biserica germanilor din oraș. Din 1948 a devenit parohie independentă și după 1989 a fost redată Ordinului Cistercian, care o administrează și azi.

Tot sub administrația lor este și Gimnaziul Cistercian St. Ștefan (Szent István Gimnázium Ciszterci). Prima școală a fost fondată în 1702 și a funcționat până în 1773, când când Papa Clement IV a dizolvat Ordinul Iezuit. A fost preluat de paulini , care l-au deținut timp de 10 ani. Desființându-se ordinele monahale, până la reînființarea lor a funcționat ca Liceul Regal Maghiar, apoi a revenit Ordinului Cstercian. Inițial a funcționat în clădirea Bibliotecii Județene Vörösmarty Mihály. Clădirea, legată de mănăstire, a fost extinsă de mai multe ori apoi, la începutul anilor 1930, s-au cumpărat și demolat casele din zonă  și s-a construit o clădire nouă, în care postbelic au funcționat Liceul şi Şcoala Primară Cisterciană Sf. István.  În 1948 clădirea a fost naționalizată, liceul s-a unit cu altă școală din oraș (1950) și au  funcționat ca Liceul Attila József. În 1994 a fost retrocedat cistercienilor și  din 2000 numit Liceul Cistercian Szent István.

Sub domnia Mariei Tereza au fost construite mai multe case și palate în stil baroc și rococo, multe dintre ele păstrate până azi, situate în orașul istoric.

Poșta

Școala de Arte Hermann László (Hermann László Művészeti Iskola)

În cadrul Primăriei Székesfehérvár (Székesfehérvári Városháza), vechea clădire fiind construită în Evul Mediu și refăcută după retragerea turcilor (1688), s-au construit încă două clădiri. Prima a fost Palatul Zichy (Zichy-palota), cu un balcon din fier forjat, deasupra căruia a fost postată blazonul familiei Zichy (1781). Ulterior clădirea cu 3 etaje a fost extinsă cu 2 aripi, conectate prin altă aripă, cu 2 etaje (1936-1937).

A doua clădire, un palat rezidențial, a fost ridicat în 1790.

Spre sfârșitul secolului XVIII clădirea Primăriei a fost folosită și ca închisoare, apoi  o parte din clădire a fost demolată, în locul ei s-a construit una nouă, în care a fost amplasată arhiva 1813; și birourile au fost amenajate în fostele case casele Zichy, Bierbauer și Obermayer, cumpărate de primărie. În perioada 1936-1937 cele 3 case au fost demolate, Palatul Zichy a fost extins, apoi legat de clădirea principală a Primăriei printr-o clădire cu un etaj, formând în final actualul ansamblu, lângă care a fost postat Monumentul zecilor de husari (Tízes huszárok emlékműve), în amintirea eroilor Primului Război Mondial.

Palatul Episcopilor (Püspöki Palota) a fost construit între anii 1780-1803, folosindu-se materiale din ruinele fostei biserici medievale. Pe fațada principală a fost creat un fronton triunghiular în care a fost postată stema lui József Milassin, cel de-al doilea episcop al orașului. Fațada a fost decorată cu 6 perechi de stâlpi cu capiteluri corintice. Pe colțurile mansardei au fost postate câte o statuie de piatră. Azi în biblioteca palatului se păstrează aproximativ 40.000 de volume și manuscrise medievale și antice.

Pe strada pietonală din centrul orașului istoric se află Muzeul Farmaciei „Vulturul Negru” (Fekete Sas Patikamúzeum), într-o clădire situată pe locul primei farmacii a orașului, cumpărată de iezuiți în 1745. Muzeul etalează instrumente, recipiente, o presă de tinctură, etc., unele folosite în vremea iezuiților.

Nu departe de el se află  Muzeul Păpușilor (Fehérvári Babaház Téglakiállítás) care, în cele 7 camere, etalează păpuși create în secolele XVII-XX și 63 de case de păpuși.

Un alt muzeu inedit al orașului, Muzeul Ceasului (Óramúzeum), etalează mecanismele vechi. El funcționează într-o clădire de epocă, prevăzută cu un turn, al cărui orologiu (Órajáték) dă ora exactă, începând cu ora 10, apoi din 2 în 2 ore, prin rularea unor personaje istorice, însoțite de muzică adecvată.

În perioada 1807-1812 a fost construită actuala Primărie Județeană, o clădire a cărei parte superioară a fost decorată cu pilaștri corintic și pe care a fost postată stema din piatră  a județului, înlocuită în 1991 cu actuala, pictată.

În secolul XVIII în oraș se desfășurau spectacole de teatru, jucate de actorii vremii în diverse hanuri, mai ales în Hanul Pelikan (1790). Apoi s-a înființat Compania de Teatru Székesfehérvár (1818-1837) care a preluat jumătate din Hanul Pelikan și a amenajat o sală de spectacole, care a funcționat până în 1873, când s-a prăbușit. Administrația companiei a trecut în grija județului care în 1874 a ridicat Teatrul Vörösmarty (Vörösmarty Színház), numit după poetul maghiar în 1913. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial clădirea a ars în totalitate. Ulterior a fost refăcută și teatrul redeschis în 1962. Între anii 2004-2008 clădirea a fost renovată și extinsă.

Azi de teatru aparține administrativ și Teatrul de copii (gyerekszínház).

În jurul anului 1880 a fost construită o clădire în stil eclectic, în formă de U, cu 2 etaje, pentru Tribunalul Székesfehérvár (Székesfehérvári bíróság).                       

În apropierea lui, la interesecția a 4 străzi, se află Biserica Evanghelică Lutherană (Evangélikus Lutheránus templom), numită de localnici Biserica roșie. Până în 1867 congregația evanghelică a aparținut celei din Varpálota. Devenind independentă, a construit o casă de rugăciune în curtea fostei case județene. După ce consiliul județean i-a donat terenul, între anii 1930-1932 a construit actuala biserică, în stil neoromanic. În cel de Al Doilea Război Mondial a fost grava avariată, ulterior refăcută, ultima renovare având loc în anul 2012. 

Într-o altă clădire, veche de cca. 200 de ani, azi este amenajat Hotelul Magyar Király și un Cazinou.

Prima bibliotecă din oraș,  Biblioteca Funcționarilor Municipali, a fost înființată de Jókai Mór, scriitor și om politic, când acesta împlinea 50 de ani în activitatea de scriitor (1893). În 1933 biblioteca a fost deschisă publicului. Clădirea fiind neîncăpătoare, în 1941 s-a început construcția unei clădiri, oprită de izbucnirea războiului. Pentru a putea funcționa, colecția a fost mutată în fostul liceu cistercian. Până în 1944 noua clădire a fost terminată, dar a intrat în proprietate privată.

Abia din 1949 a fost declarată bibliotecă publică, căreia un an mai târziu i s-a alăturat biblioteca raională și împreună au format Biblioteca Județeană. Din 2013 bibliotecile județeană și orășenească au fuzionat sub numele de Biblioteca Vörösmarty Mihály (Vörösmarty Mihály Könyvtár), nume primit anterior după poetul maghiar, la aniversarea a 100 de ani de la moartea sa.

Într-o clădire din apropiere se află Colecția Deák care aparține Galeriei Orașului (Városi Képtár- Deák Gyűjtemény). A fost numit după colecționarul de artă  din Budapesta, Dénes Deák (1931-1993), care a adunat lucrări ale artiștilor maghiari din secolele XX-XXI, până în 1995 a înființat colecția pe care a deschis-o spre vizitare în 1988.

Un alt muzeu din oraș, Muzeul Eparhial (Egyházmegyei Múzeum), etalează artefacte, obiecte religioase și icoane vechi, între care relicva capul Sf. Ștefan. În apropierea lui, în Piața Városház, există un monument creat în 1933, Globus crucifer (Országalma), simbolizând regalitatea pe tot parcursul istoriei, începând de la Sf. Rege Ștefan.

Un monument, simbolizând un personaj principal din istoria Ungariei, a fost creat pe una dintre clădirile situate pe strada pietonală din centrul istoric.

Memorialul Regelui Mátyás (Mátyás király emlékmű) a fost dezvelit la aniversarea a 500 de ani de la moartea fostului rege (1990).

La capătul străzii pietonale se deschide Parcul Zichy (Zichy Liget) în care, cu ocazia Expoziției Mileniului (1900), contele Jenő Zichy a construit un pavilion cu coloane din fontă, metal prelucrat într-una din fabricile orașului, decorate cu dantelărie.

statuia contelui Jenő Zichy (Jenő Zichy szobor)

În Pavilionul de Muzică (Zichy ligeti zenepavilon) în fiecare duminică s-au desfășurat concertele trupei militare. Azi este folosit pentru diverse programe culturale. 

La unul din capetele parcului se află Monumentul „Regimentului 17 Infanterie” (A „17. gyalogezred” emlékműve), un memorial al eroilor din Primul Război Mondial, un leu călcând în picioare un steag, așezat pe un soclu, decorat cu plăci reprezentând luptele purtate,  dezvelit în 1928.

De fapt în oraș există și alte statui dedicate eroilor.

Interbelic în oraș funcționau și 2 sinagogi, una neologă și una ortodoxă. În 1944 Ungaria a fost ocupată de naziști. Ca în toate orașele și în s-a creat un ghetou în care au fost adunați evreii care ulterior au fost deportați în lagărul de exterminare de la Auschwitz.

Naziștii au fost alungați de trupele rusești (1945), care s-au cantonat în oraș. Ulterior Ungaria a trecut la regimul comunist. Postbelic a început industrializarea. S-au deschis Fabrica de autobuze Ikarus, înființată în 1895 la Budapesta ca Atelier de fierărie și fabrica de autobuze Imre Uhry, apoi Fabrica de radio și televiziune Videoton, etc.

Folosindu-se clopotul Bisericii Cisterciene, distrus în timpul războiului, a fost creat Memorialul celui de Al Doilea Război Mondial (Harang-A II.világháború áldozatainak emlékműve), clopotul reprezentând distrugerile create în bombardamente.

La sfârșitul regimului comunist majoritatea fabricilor s-au închis, dar orașul nu a intrat în declin. În timp centrul istoric a fost restaurat.

În oraș se desfășoară anual un Festival de Artă Contemporană cu prilejul căruia în 2007 a fost postată statuia Clovnului (Mujkó szobra).

O altă statuie, îndrăgită mult de localnici, Kati néni szobra, evocă ocupațiile de bază de pe vremuri, agricultura, legumicultura și creșterea animalelor. O reprezintă pe mătușa Kati împingând un cărucior plinde legume și verdețuri proaspete, un bidon cu lapte, etc., îndreptându-se spre piață.

Într-o piațetă a fost creat Ceasul cu flori (Virágóra), redecorat în fiecare primăvară cu flori noi.

La Revedere oraș frumos !

Citește și Castelul Bory-Székesfehérvár, Ungaria