Arhive etichetă: fântâni

Valencia, Spania- prin Ciutat Vella

Publicat pe de
1

Lângă Placa de Bous din Valencia, Spania, se află Gara de Nord situată în districtul Extramurs, format din patru cartiere- Botànic, La Roqueta, La Petxina și Arrancapin.

Pe acel loc, prima gară a fost construită pe o suprafață de 5.000 metri pătrați, stație pentru linia de cale ferată Valencia-Port El Grao, lungă de 6 kilometri (1851-1852). Ulterior au fost create și alte linii care au permis conexiunea Barcelona-Madrid, care treceau prin Valencia (1854, 1865).

La începutul secolului XX, după ce a cumpărat terenurile înconjurătoare, Compania de Norte a extins stația pe 15.000 metri pătrați și a construit Gara de Nord  (Estació del Nord). Clădirea a fost formată din trei corpuri cu turnuri, decorate cu motive vegetale și fructe.

Central, pe fațada principală, de o parte și de cealaltă a ușii de intrare a fost pusă stema Valenciei- patru bare roșii pe fundal auriu deasupra cărora se află scutul heraldic al orașului. În partea superioară, deasupra unui ceas,  a fost postat un vultur.

Din 1941 căile ferate iberice au fost naționalizate, ulterior statul a reabilitat clădirea gării (1980-1982).

De la gară am traversat carrer de Xativa și m-am grăbit spre Piața Primăriei unde deja începea să se adune lumea pentru artificiile (mascleta) care au loc zilnic în perioada festivalului Fallas.

Piața Primăriei (Plaza de Ayuntamiento), situată în Ciutat Vella, cartierul Sant Francesco, a fost amenajată pe locul fostei piețe „Bajada de San Francisco”, sub forma unei platforme triunghiulare cu un spațiu subteran unde, deși cu multe dispute, au fost mutați florarii care până atunci își vindeau marfa în piață. Aceștia au părăsit subteranul în 1944.

În cele trei colțuri ale pieței au fost create fântâni care reprezentau cele trei provincii (1931).

În anii 1950-1960 platforma a fost demontată treptat, fântânile îndepărtate, s-a creat un spațiu plat în mijlocul căruia a fost creată o fântână și postată statuia Generalului Francisco Franco, mutată ulterior la o bază militară (1962).

În toată acea perioadă piața s-a numit Plaza del Caudillo, după numele dictatorului, fost general de armată (1939-1975).

Clădirea Primăriei Valencia (Ayuntamiento de Valencia) este formată din două corpuri conectate între ele. Inițial a fost construită Casa de la Enseñanza în care a funcționat  Școala Mayoral (1860).

În secolul XX a fost extinsă cu al doilea corp, în stil eclectic.

Din 1934 a devenit sediul Consiliului Municipal.

Pe lângă Primărie clădirea găzduiește diverse birouri, sala de ședințe a consiliului, arhivele municipale, o sală de bal și un muzeu.

După ce am participat la artificii și s-a mai degajat perimetrul, m-am îndreptat spre Biserica Sf. Augustin (Iglesia de San Agustin). Prima biserică catolică Santa Catalina Mártir y San Agustín a făcut parte din mânăstirea construită de augustinieni (1307), distrusă în timpul Războiului de Independență. Biserica a supraviețuit și a fost redeschisă în 1836 cu numele actual.

În apropierea ei se afla Grădinile vechiului Spital General al Valenciei (Jardines del Antiguo Hospital), prima Casă de Nebuni (spital cu profil psihiatric),  Spital dels Innocents e Folls  (1409) care ulterior a fost extins pentru alte specialități devenind Spital General (1512). În secolul XIX a devenit un mare complex spitalicesc cu două infirmerii, farmacie, grădină de legume, terase, grădini, cimitir și săli de predare care au fost la originea Facultății de Medicină.

Capella del Capitulet (Capela Frăției Regale a Maicii Domnului Inocenților, Martirilor și Inocentului)

Terenul pe care a fost construit spitalul a fost donat de Frăția Santa Lucia, Fecioară și Mucenică (1410). Lângă el Frăția a construit un schit (1511) care a fost extins în stil neoclasic (secol XVIII), un secol mai târziu i s-a ridicat clopotnița cu două clopote (1865), devenind Biserica Sf. Lucia (Ermita de Santa Lucía). Sub clopote, într-o nișă a fost postată statuia sfintei.

Remodelarea urbană din 1958 a demolat o parte din clădiri dar a fost oprită la insistențele publicului (1963) și clădirile rămase, ruinele descoperite prin săpături- capiteluri, puțuri, baze, coloane, declarate monument istoric național. Fostele grădini au fost reamenajate începând cu anul 1979.

Pe locul uneia dintre infirmerii a fost ridicată clădirea Muzeului de Ilustrație Valencia, cealaltă infirmerie, parțial păstrată, a fost restaurată (1979) și găzduiește Biblioteca Publica de Valencia Pilar Faus.

În apropiere, pe carrer Guillem de Castro se află Parroquia Nuestra Señora del Pilar, biserică dominicană (1667-1730) în care erau confesați bolnavii din spital. De asemenea acolo sec confesau cei care urmau a fi executați.

Am intrat pe străduțele înguste, unele doar alei, pe care m-am rătăcit.

Într-un final am ieșit într-o mică piață delimitată de clădiri mai noi, Plaza de Joan Vila-rasa .

În piață am văzut Fântâna celor Patru Continente (Fuente de los Cuatro Continentes).

După ce am fost îndrumată, dorind să ajung la Grădina Botanică m-am deplasat spre strada principală din care pornisem. În drum am trecut pe lângă o biserică piaristă din secolul XVIII, Eglesia de San Jose de Calasanz.

Începeam să mă bucur că mă rătăcisem. Mă aflam în afara zonei turistice și vedeam o altă față a orașului.

După 10 minute am ajuns în apropierea Torres de Quart unde se afla o altă biserică, La Iglesia Parroquial de San Miguel y San Sebastián sau Convent din San Francisco de Paula (1726-1739) care inițial a făcut parte din Mânăstirea San Sebastian (1533-1547), demolată după ce călugării au părăsit-o ca urmare a Legii confiscării Mendizabal.

În sfârșit am ajuns la intrarea în Grădina Botanică (El Jardín Botánico de la Universidad de Valencia).

Spre supărarea mea, era închisă, așa că m-am întors să cutreier străduțele întortocheate.

Citește și Valencia, Spania- de-a lungul Grădinilor Turia

Valencia, Spania- prin La Seu și El Carmen, Ciutat Vella

Publicat pe de
Răspunde

Din Plaza de la Virgen, Valencia, Spania, am continuat vizitarea cartierului La Seu îndreptându-mă  spre Piața Arhiepiscopului (Plaza de Arzobispo) unde se afla Muzeul Orașului Valencia care funcționa în fostul Palat al Marchizului Campo (Palacio del Marqués del Campo).

Primul Marchiz Campo a cumpărat un conac, câteva case alăturate, le-a unit, modificat și a format palatul (1840). Între anii 1989-1990 a fost restaurat și în el s-a deschis muzeul.

Biserica Regală a Sf. Mântuitor Hristos (Reial Església del Santíssim Crist del Salvador) se afla pe locul unde, după eliberarea de sub otomani, în locul unei moschei a fost ridicată o biserică (secol XIII), înlocuită cu altă biserică (secol XIV), la rândul ei reconstruită (secol XVII) și modificată în stil neoclasic (1826-1829).

Fostul Palat Borja (Palau dels Borja) a fost construit, pentru familia căreia îi purta numele (secol XV), în stil gotic și renascentist catalan. Azi în el funcționează Parlamentul din Valencia (Palau de les Corts Valencianes).

Vis a vis de sediul Parlamentului  se află Biserica Sf. Lorenzo (Esglesia de San Lorenzo), una dintre primele biserici construite în Valencia (1238-1276), refăcută în secolul XVII, un secol mai târziu dotată cu o clopotniță nouă, în locul celei vechi care s-a prăbușit.

Printre clădiri, pe o scurtătură indicată de un localnic, ne-am îndreptat spre Teatrul Talia (Teatre Talia). Inițial teatrul a aparținut unei instituții caritabilă catolică, a fost inaugurat în Casa de los Obreros (1928) cu spectacole pentru publicul larg apoi a fost administrat de Generalitat și azi este deținut de o companie privată.

Am ieșit din cartierul La Seu și am intrat în cartierul El Carmen.

Din loc în loc străduțele se lărgeau și formau mici piațete numite după clădirile importante de acolo sau după figuri ilustre care au locuit în unele dintre case, un exemplu Plaça de Beneyto I Coll, numită din 1889 după filantropul care și-a lăsat averea moștenire Consiliului Școlilor Meșteșugărești.

În partea sa nord-estică El Carmen este renumit pentru arta stradală.

De asemenea este unul dintre cele mai populare locuri în care iubitorii de artă se adună și locul cel mai populat seara, în terasele și barurile sale unde ne-am petrecut și noi una dintre seri.

Dar să revin. Tot studiind picturile murale, fără să-mi dau seama am intrat în Piața Carme (Placa del Carme).

În acel loc, situat în afara zidurilor de apărare, după cucerirea creștină a orașului a fost construită de către carmeliți Mănăstirea Regală a Maicii Domnului (1821) cu Biserica „Schimbarea la Față a Domnului” (1343). În secolul XVI mânăstirea s-a extins, un secol mai târziu biserica a fost modificată în stil baroc.

Monumento al pintor Juan de Juanes (1523-1579)

O dată cu confiscarea proprietăților bisericești (Mendizábal-1835) mânăstirea a fost abandonată, clădirile ei au fost separate de biserică, a fost extinsă și a găzduit Academia Regală de Arte Frumoase cu Muzeul și Școlile de Arte Frumoase și Meserii. Renovate între 1989-2011, azi găzduiesc Centru de Cultură Contemporană (Centre del Carme).

Mânăstirea Santa Cruz, aflată în apropiere, a fost demolat, parohia ei s-a mutat în fosta Biserică a Mânăstirii Carmelite (1842) care de atunci a fost denumită Biserica Sfintei Cruci (Parroquia de la Santisima Cruz). În secolul XVIII bisericii i s-a adăugat clopotnița dotată cu 6 clopote.

Fațada orientată spre Piața Carmen a fost realizată în două etape (secolele XVI și XVII). De o parte și cealaltă a ușii de intrare au fost postate câte 3 coloane ionice lateral de care în 1961 au fost postate câte o sculptură reprezentând sfinți și deasupra ușii scutul Ordinului Carmelit. În corpul superior ușii, într-o nișă centrală a fost așezată sculptura Fecioarei cu Pruncul în Brațe și în nișele laterale Santa Teresa de Jesús și Santa Magdalena de Pazzis iar în nișa centrală, superioară acestora, Sf. Iosif și Pruncul.

În spațiul aflat lateral de biserică a fost amenajată Fântâna Copiilor (Fuente de los Niños), un grup de 8 statui din bronz reprezentând copii care se joacă (1862-1947), azi o copie, originalul fiind păstrat în Muzeul de Arte Frumoase San Pio V din Valencia.

Și, din nou pe străduțele cu casele pictate…

Am ieșit la o arteră de circulație mai largă, în dreptul Institutului de Artă Modernă (Institut d’ Art Modern Valencia).

Deplasându-mă spre sud, pe acea stradă am văzut câteva clădiri importante.

Universitatea Catolică din Valencia „San Vicente Mártir“ (Universidad Catolica de Valencia) a fost creată în 2003, cu mai multe facultăți situate în diferite locații ale orașului. În El Carmen se află Rectoratul și serviciile centrale ale Universității care funcționează în fostul Complex San Carlos Borromeo (1760), în locul sediului Academiei de Chirurgie din Valencia.

Biserica „Trupul lui Cristos” (Convento del Corpus Christi) a fost construită în cadrul unei mânăstiri fondată de carmeliți (1687-1693). Datorită traficului rutier în creștere biserica a fost înconjurată cu un zid de protecție.

Aparținând azi Universității Catolice, Biserica la Milagrosa (Eglesia de la Milagrosa) a fost creată în 1957 din fosta Capelă Asilo del Marqués de Campo (1882), foarte deteriorată.

Consiliul Provincial Valencia (Diputació Provincial de València) a început să administreze orașul și teritoriile Provinciei Valencia (1833) după promulgarea Constituției spaniole (1812).

Pe o parte a străzii se aflau clădiri mai vechi, pe cealaltă blocuri de locuințe. În mijlocul unei fântâni am văzut postată satuia lui Miguel de Cervantes, romancier, poet și dramaturg, considerat simbolul literaturii spaniole.

În zonă se afla și o școală de stat care îi purta numele, Col-legi Public Cervantes (CEIP).

Mânăstirea Sf. Ursula (Iglesia y Convento de Santa Ursula) a fost fondată de călugărițele desculțe din  Ordin Augustinian, ordin catolic (1605). Biserica, construită în secolul XVII, este singura care a supraviețuit până azi, restaurată în 1930. Restul complexului mânăstirii a fost reconstruit în 1960.

Lângă mânăstire, la capătul cartierului El Carmen, se aflau Turnurile Quart (Torres de Quart), una dintre cele două porți din vechiul zid medieval care au supraviețuit (1441-1460).

 

 

Valencia, Spania- La Seu, Ciutat Vella

Publicat pe de
1

Din Piața Tetuan, Valencia, am cotit pe lângă de Plaza d Alfons El Magnanim dorind să ajung în Piața Reginei.

Am urmat carrer de la Pau, o stradă mărginită de clădirile de epocă cu locuințe și terase.

Cam pe la mijlocul ei am intrat în La Seu, cel mai vechi cartier din Ciutat Vella (Orașul Vechi), pe care urma să-l vizitez.

La parterul unora dintre case funcționau magazine, restaurante, altele găzduiau firme.

Piața Reginei Maria de las Mercedes (Plaza de la Reina) a fost creată pentru lărgirea spațiului de lângă Catedrala la Seu prin demolarea caselor și a Mânăstirii Santa Tecla existente acolo și a fost numită după soția Regelui Alfonso XII (1878).

Pe colțul de sud-vest am văzut o clădire în stil eclectic cu foișoare de lemn, pe fațada căreia erau postate coloane corintice, figuri dansante și alte elemente de decor (1887). Clădirea Monforte (Antiguos Almacenes Isla de Cuba) a găzduit magazinele „La Isla de Cuba”, nume dat probabil după războiul din Cuba care era în desfășurare. Magazinele au funcționat timp de 16 ani până la dizolvarea societății care le deținea.

De lângă clădire se vedea turnul Bisericii Sf. Catalina pe care o vizitasem deja.

În 1930 în piață a fost postat primul semafor din Valencia, operat manual de primul gardian al orașului. O nouă modelare a pieței, prin demolarea altor clădiri, când în mijlocul pieței a fost postată o fântână (1959). În 1970 sub o parte a pieței a fost amenajată o parcare subterană. Piața este locul unde se află kilometrul zero, de unde se măsoară distanțele în Valencia.

După ce am vizitata Catedrala La Seu, am ocolit-o pe sub Arco de La Calle de Barchilla pentru a vedea clădirea Arhiepiscopiei Romano-Catolice (Arzobispado de Valencia).

Complexul în care funcționa și Cabildo de Valencia era situat pe trei străzi.

În apropiere, în Plaza de la Almoina se afla o clădire construită în stil modernism valencian,  Casa del Punt de Ganxo sau Casa Sancho (1902).

Clădirea rezidențială a fost ridicată pe locul Capelei San Valero, capelă unde se spune că a fost închis Episcopul Valero înainte de a fi exilat.

În aceeași zonă, prin săpăturile arheologice (1985) au fost scoase la iveală ruine romane, vizigote și arabe, monede, rămășițe ceramice, oase de animale, etc., care au fost adunate și în 2007 deschis Muzeul Arheologic (Centro Arqueologic de l Almoina). Lângă el, în fundalul pieței se afla fostul Palat al Marchizei de Colomina (Palacio de Colomina) care a fost construit lângă un depozit de cereale (1863).  În timp palatul a fost donat  Școlii Patriarhului care l-a folosit pentru fetele nevăzătoare, în 1980 și 1999 interiorul a fost remodelat și a fost ocupat de Fundația Universității San Pablo-CEU, folosit pentru convenții, evenimente sociale și culturale.

Am intrat în Piața Fecioarei (Plaza de la Virgen) numită și Plaza de la Mare del Deu, situată pe locul fostului for roman Valentia, mărginită de Catedrala La Seu, Bazilica Fecioarei Desamparados și Palatul Generalității cu grădinile sale. Lângă Catedrala La Seu, unită de ea printr-un arc, se află Basilica de la Mare de Déu dels Desemparats numită și Real Basílica De Nuestra Señora De Los Desamparados.

Inițial a fost construită Capela Regală a Fecioarei de la Desamparados (1652-1666) care în 1872 a fost transformată în bazilică.

În decursul secolelor XVIII-XX a suferit transformări succesive cu modificarea stilurilor arhitectonice- renaștere târzie, apoi baroc.

În timpul Războiului Civil Spaniol biserica a fost incendiată. O dată cu refacerea ei s-a dorit și extinderea dar nu a fost posibilă datorită faptului că în timpul excavațiilor din spatele ei au fost descoperite acele ruine și obiecte etalate azi în Muzeul Arheologic.

În nordul pieței Plaza de la Virgen a fost inaugurată Fântâna Turia (Fuente del Turia) numită și Fântâna Neptun (1976), alegorie a râului Turia. Central a fost situată statuia din bronz a lui Neptun (râul Turia) care a fost  înconjurată de opt nuduri feminine reprezentând  cele opt canale principale care irigă Valencia.

Palatul Generalității (Palau de la Generalitat), azi sediul Președinției din Valencia, a fost construit în mai multe etape. În 1422 deputații au cumpărat o casă mai mică pentru birouri, în care se țineau ședințele. Succesiv au achiziționat mai multe clădiri (1481, 1511-1515) pe care le-au transformat în actualul palat.

După desființarea instituției Generalității Valencia (1718) palatul a fost modificat și în el s-a mutat Audiența Valencia (1750)  până în secolul XX când aceasta și-a schimbat locația. Clădirea a fost extinsă, i s-a ridicat un nou turn (1942-1953),  în ea s-a mutat Consiliul Provincial și din 1982 a devenit sediul Generalitat din Valencia.

Presidencia Generalitat Valenciana ocupă fostul Palau de Castellfor numit și Palacio de Fuentehermosa, situat imediat lângă clădirea Generalitat.

Citește și Valencia, Spania- prin La seu și El Carmen, Ciutat Vella

Palatul Zwinger, Dresda, Germania

Publicat pe de
Răspunde

Palatul Zwinger din Dresda, Germania (Dresnder Zwinger) se află în apropierea Sempeoper din Piața Teatrului și a fluviului Elba. Inițial, în timpul domniei lui August cel Puternic, a fost construit ca orangerie cu grădină, mai mic decât cel de azi, neocupând partea dinspre Elba (1709). După un secol a fost extins cu Sempergalerie deschisă în 1855, care i-a deteriorat imaginea astfel a început restaurarea sa, oprită de Primul Război Mondial și reluată între anii 1924-1936.

În timpul  bombardamentelor din 1945 a fost distrus în mare parte, după război reconstruit ca un complex de palat cu grădini (1950-1960) și din 1951 curtea interioară a fost deschisă pentru vizitare. În anul 2002 partea veche, istorică, a Dresdei a fost inundată din două părți și Zwinger s-a aflat la mijlocul zonei de inundații. Ulterior clădirile au fost restaurate.

Pentru a vizita Complexul Zwinger,  din nordul Pieței Teatrului  am intrat prin poarta din Sempergalerie, situată pe aceeași axă cu poarta principală, Poarta Coroanei.  Clădirea a fost construită pe locul unui zid al cetății (1831-1854), legată de Pavilionul German și Pavilionul Francez, cu o terasă independentă de acestea. La mijloc a fost creat un portic triplu, sub forma unui arc de triumf, deasupra cu o cupolă plană.

În ea a funcționat Muzeul de Istorie care a ocupat o porțiune până în 2012 când s-a mutat în altă locație. În restul clădirii a fost amenajată Sempergalerie numită și Gemäldegalerie Alter Meister.  Galeria de imagini cu pictură veche deschisă în 1960 etalează picturi germane, italiene, franceze, spaniole, etc.  din secolele XV-XVIII.

Actuala curte interioară este delimitată de șase pavilioane, patru situate pe colțuri, legate între ele prin galerii arcuite. Inițial în curte exista o clădire de lemn pentru reprezentații de teatru (1746-1748). Acestea au fost distruse în timpul Primului Război Mondial  și curtea a devenit zonă de trafic public. Aspectul actual, pătrat, cu patru bazine cu fântâni arteziene,  l-a primit după restaurarea sa (1924-1936).

În partea opusă,  se afla Poarta Coroanei (Kronentor), situată la mijlocul unei galerii lungi legată de cele două pavilioane din colțuri, construite pentru regele August cel Puternic (1714) când se preconiza și ridicarea în partea opusă, paralel cu Elba, a Porții Hercules, care nu a mai fost construită. Terasa de la etajul superior a fost decorată cu numeroase statui reprezentându-l pe Hercule efectuând diverse activități și o alegorie a iernii.

Kronentor a permis inițial accesul din afara cetății după ce se trecea podul peste șanțul de apărare, o pasarelă îngustă din lemn care putea fi demontată rapid în cazul unui atac. În cel de Al doilea Război Mondial galeria și poarta au fost grav avariate, ulterior reconstruite în stil baroc, cu turnul de poartă format din patru arcade între care s-a creat un pasaj, flancate de coloane. În nișe au fost postate spre exterior statuile lui  Vulkan (zeul focului), Bacchus (zeul vinului și fertilității) și în partea dinspre curte Ceres (zeița recoltei și grâului) și Pomona (zeița fructelor).

Deasupra coloanelor au fost postate sceptrul regal și săbiile încrucișate. Turnul a post prevăzut cu o cupolă în formă de ceapă placată cu aur verde saxon care îmbină stilurile arhitecturale baroce din Dresda și Varșovia. Pe ea au fost așezați patru vulturi polonezi care susțin coroana regală. Atât Kronentor cât și Sempergalerie au fost recondiționate între anii 2012-2016.

În partea de sud a curții, între galeria lungă și Pavilionul Carillon, se afla Pavilionul de porțelan (Porzelanpavillon), finalizat în 1715 pentru a găzdui colecția de porțelan fondată de regele August cel Puternic în Palatul Olandez. Colecția a fost mutată în  Johanneum (1876) și pavilionul a fost numit atunci Pavilionul Științelor Naturii care a fost în  deschis publicului 1939. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial pavilionul a fost evacuat, după război Colecția de Porțelan Dresda (Porzellansammlung) a fost readusă la Zwinger (1962). Este compusă din aproximativ 20.000 obiecte din porțelan tradițional chinezesc și japonez achiziționate de Augustus cel Puternic dintre care  „Vazele cu dragoni” preluate de la Regele Frederik William I la schimb cu un regiment de dragoni și colecția de porțelan săsesc, majoritatea Meissen, sculpturi din porțelan, seturi de masă, etc.

Pavilionul Francez (Französischepavillon) se află conectat de Wallpavillon și Sempergalerie. A fost ornat în concordanță cu Baia Nimfelor care a fost creată în spatele său.

Pereții și podelele au fost acoperite cu marmură săsească, sala de la parter a fost numită sala de marmură care din 2014 găzduiește concerte clasice. Numele pavilionului provine de la Muzeul cu colecția de picturi franceze existent în clădire până în 1945. După război în pavilion a funcționat o parte din Muzeul Animalelor Dresda apoi din 2007 expusă colecția de sculpturi antice.

La Baia Nimfelor (Nymphenbad) am intrat prin portalul Pavilionului francez. A fost creată ca o extensie a Sempergalerie, mult mai mare decât cea actuală. Impropriu denumită baie, era de fapt o curte pătrată cu un bazin situat central în care se aflau mici fântâni arteziene.

Pe peretele din față a fost creată o fântână în stil baroc. De pe partea superioară a zidului apa curge ca o cascadă artificială în trepte și este colectată într-un bazin semicircular mare.

În partea de sus a peretelui au fost postate patru statui, în stânga reprezentându-i pe Triton și Nereida, în dreapta pe Neptun și Afrodita, sub acestea, de o parte și de cealaltă a fântânii tritoni care suflă apa.

În partea de jos, de ambele părți ale fântânii se află câte un cap de delfin din care țâșnește apă și în câte o nișă nimfe situate pe socluri decorative, atât lângă fântână cât și pe zidurile laterale.

Pe lateralele fântânii se aflau scări pe care am urcat până pe platforma situată deasupra, mărginită de parapeți ornați cu numeroase statui.

Acolo se afla un bazin cu apă din care provenea apa fântânii în mijlocul căruia era postată o fântână arteziană.

În jurul ei se aflau diverse animale marine care suflau apă.

Pe terasă au fost create alei despărțite de parapeți ornați cu numeroase statui, toate copii, originalele fiind mutate în Albertinum după restaurarea dintre anii 1920-1930.

Între galeria lungă și Wallpavillon se afla Salonul de matematică și fizică (Mathematisch-Physikalischer Salon), construit la etaj cu un salon folosit ca sală de mese și dans (1710-1714) și din 1729  deschis cu o colecție de instrumente și jucării mecanice sub numele de Salonul matematic.  La subsol a fost amenajată o fântână cu apă. Lateral de ea, în două nișe, se aflau statuile de marmură ale lui Apollo și Minerva.

Intrarea se făcea din curtea interioară pe o scară cu două curbe laterale, specifică tuturor pavilioanelor de colț. Deasupra era postată o friză cu un vultur imperial cu două capete, simbol al puterii regelui August.

În Primul Război Mondial tavanul sălii de la parter s-a prăbușit. Sala nu a fost reparată ci prevăzută cu bolți și folosită ca muzeu (1815-1829).  După inundația produsă de fluviul Elba a fost complet renovat, colecția mărită și deschisă publicului în 2013.

Pavilionul zidului (Wallpavillon) a fost construit, în stil baroc, cu un pasaj la parter și o serie de scări la subsol spre zidul orașului  ca ieșire de unde se traversa un pod mic (1728-1732).

Dinspre curtea interioară urcau câteva trepte la cele cinci porți ale pavilionului de unde două scări laterale din interiorul lui flancau o fântână. La etaj exista o sală de bal.

La exterior a fost decorat cu sculpturi ale unor zei din mitologia greacă- Perseu, Andromeda, Paris, Elena, Jupiter, etc.

Central, în partea superioară a fost postată statuia lui Hercule cu bâta. Pavilionul a fost grav avariat în incendiul care a distrus și Semperoper (1849), refăcut, când în locul statuii distruse a fost postată una nouă, Hercule cu globul.

În 1933 pe fațada dinspre curtea interioară a fost postat un ceas cu carillon din porțelan Meissen, cu 24 clopote din porțelan placate cu aur, cărora în timp li s-au adăugat încă 16 și de atunci pavilionul a fost numit și Glockenspielpavillon sau simplu Carillon.

Distrus în bombardamentele din 1945 când, totuși, ceasul a supraviețuit dar multe din clopote nu au supraviețuit, a fost reconstruit și ceasul dotat cu 40 de clopote care cântă de patru ori pe zi (1955). Pavilionul a fost redeschis în anul 1963.

Pavilionul german (Deutschepavillon), situat între Carillon și Sempergalerie, inițial a fost construit ca sală de bal (1719). Înainte de începerea Războiului de șapte ani (1756–1763) o parte a fost cedată pentru construirea unei noi aripi la Taschenbergpalais în care regele Augustus și-a mutat copiii. La mijlocul secolului al XIX-lea a mai cedat o parte pentru construcția Sempergalerie. Actual în el funcționează  atelierele de restaurare ale colecțiilor de artă de stat din Dresda.

În continuare m-am îndreptat spre cele două piețe importante ale orașului istoric.

Comunele Fântânele și Frumușeni, județul Arad

Publicat pe de
Răspunde

Cum mai rar am avut așa o zi superbă de noiembrie am plecat într-o mini excursie pe partea stângă a râului Mureș prin comunele Fântânele și Frumușeni. Din Arad am ieșit prin Aradul-Nou, Sânicolau Mic și după 12 km am intrat în comuna Fântânele. Localitatea, situată în Câmpia Vingăi, a fost atestată pe hartă din 1123 apoi în documente (1457) ca localitatea Kisfalud (maghiară) adică Satul Mic.

În 1514 răsculații conduși de Gheorghe Doja au cucerit Cetatea Frumușeni, distrusă în urma răscoalei dintre 1526-1527 condusă de Iovan Nanada, apoi a făcut parte din Principatul autonom Banat-Crișana care era vasal Pașalâcului de la Buda (1541) până după Tratatul de la Blaj (1687) când a intrat sub conducerea Imperiului Habsburgic și a fost încorporat Ungariei în 1778.

În acea perioadă zona a purtat numele de Ansonlak, tradus din maghiară Cătunul de Jos. Majoritatea românilor au fost mutați în satele din jurul Lipovei și a fost colonizată cu șvabi care au format două sate- Engelsbrunn, tradus din germană Fântâna Îngerului, azi Fântânele și Wiesenheid, Câmpie, azi Tisa Nouă, sat aparținând comunei Fântânele începând cu anul 1948. Găsind în zonă cinci fântâni au denumit-o Fântânele.

Fântâna Îngerului

Pentru ei a fost ridicată Biserica Romano-Catolică „Îngerul Păzitor”, clădire în stil baroc târziu (1778-1780) care a fost dotată cu un clopot masiv (1813) căruia în decursul timpului i s-a alăturat un al doilea.

În curtea din spatele bisericii, lângă o cruce de piatră a fost ridicată o criptă funerară de către noii moșieri, familia Kövér, care și-au îngropat fetița de 2 luni, decedată (1827) și în fața bisericii o nouă cruce din piatră (1836). Trecând prin localitate de două ori (1873, 1884), Împăratul Franz Josef I a participat la slujbele din biserică.

În 1824 noul moșier, baronul Kövér Antal, urmașul lui Kövér Todor care a fost proprietar al satului Tisa Nouă din 1781, a ridicat un castel în stil neoclasic înconjurat de un parc cu arbori seculari, numit azi Castelul „Kövér- Appel”.

Fațada a fost prevăzută cu un portic cu coloane la care se urca pe un șir de scări.

Spre curtea din spatele castelului a fost amenajată o altă terasă cu intrarea acoperită, pentru trăsuri. În momentul vizitei mele aceasta era supusă recondiționării.

În decursul timpului castelul a intrat în posesia familiei Appel, de unde numele său actual. Ultimul proprietar a fost baronul Lajos Porcia apoi castelul a fost naționalizat. Actual el este folosit ca loc în care se desfășoară diferite evenimente.

Românii au început să se întoarcă treptat în zonă numărul lor crescând considerabil în perioada interbelică.  În 1946 s-a reînființat Parohia Ortodoxă Română și a fost amenajată o capelă în care se țineau slujbele.

În anul 1989 a început construcția unei biserici care a fost situată în apropierea Bisericii Romano-Catolice.

Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” a fost sfințită de Episcopul Aradului în anul 1997.

La 5 kilometri distanță față de Fântânele se află satul Tisa Nouă care a fost format de coloniștii sași pe niște terenuri extravilane, expropriate, ale satului Firiteaz (1771). A purtat numele de Wiesenheid, nume schimbat în Réthát pe perioada când a aparținut Ungariei.

Pentru ei a fost construită Biserica romano-catolică „Nașterea Maicii Domnului” (1845-1846).

În perioada 1944-1945 mai multe familii din satul Tisa, comuna Hălmagiu au fost mutate în localitate și numele i-a fost schimbat în Tisa Nouă, ca sat aparținând comunei Fântânele.

Biserica ortodoxă „Sf. Ierarh Nicolae” (1981)

După câțiva kilometri am intrat în comuna Frumușeni care a fost atestată documentar din anii 1080-1090 dar prin săpături arheologice în locul cunoscut ca „Dosul Caprei” au fost găsite urme datând din epoca bronzului, dacice și feudale (secolele XII-XIII) și ale otomanilor care au supus pentru o perioadă de timp zona.

Zona a fost populată cu șvabi în aceeași perioadă cu comuna Fântânele iar românii au fost mutați în Toracu Mic din Banatul Sârbesc. Satul populat 100% cu germani a fost numit Schöndorf (1766).

Biserica Romano-Catolică „Sf Arh. Mihail, Sf. Ioana”  (1825- stil baroc)

După cel de Al Doilea Război Mondial satul a fost colonizat cu numeroase familii de români din munții Apuseni și a primit numele de Frumușeni. Slujbele ortodoxe s-au ținut mulți ani într-o capelă organizată într-o casă. În centrul satului, în fața Bisericii Romano-Catolice a fost amenajat un parc în care a fost postat Monumentul Eroilor.

În 1989 a început construirea Bisericii Ortodoxe  „Pogorârea Sf. Duh”, în stil  neobizantin, care a fost sfințită în 1997.

O perioadă de timp Frumușeni a aparținut comunei Fântânele (1962-2004) după care a devenit comună independentă. De ea aparține satul Aluniș care a fost menționat pentru prima dată în anul 1828 cu numele de Traunau primit tot de la coloniștii germani. În jurul anului 1838 în sat a fost ridicată Biserica Romano-Catolică  „Nașterea Maicii Domnului”, o clădire în stil neoclasic.

În fața ei, pe un soclu a fost postat un grup statuar religios (1906).

Lângă biserică se afla Monumentul Eroilor căzuți în Primul Război Mondial (1914-1918).

După cel de Al Doilea Război Mondial și satul Aluniș a fost populat cu români. Pentru ei a fost construită Biserica ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” (1947).

Pe lângă agricultură și creșterea animalelor localnicii din comuna Frumușeni au fost renumiți pentru obiectele efectuate în atelierele de împletit nuiele.

Biserica Ortodoxă (nouă)

Pe câmpul aparținând de teritoriul comunei Frumușeni prin săpături arheologice au fost descoperite urmele unei mânăstiri foarte vechi. Abația „Sfânta Fecioară Maria” (1138), inițial ortodoxă, a fost preluată de catolici, a intrat sub patronaj regal și a fost denumită Mânăstirea Bizere. A funcționat ca mânăstire benedictină de călugări până în perioada invaziei turcești când a fost părăsită (1557). Mozaicurile găsite prin săpături au fost preluate de Muzeul Județean Arad.

Citește și comuna Zăbrani cu satele Chesinț și Neudorf , județul Arad

 

 

 

Copenhaga, Danemarca- prin centrul orașului

Publicat pe de
Răspunde

Din Christianshavn, Copenhaga, Danemarca, m-am îndreptat spre centrul orașului. Am trecut Podul Lung (Langebro), pod basculant care leagă două bulevarde. A fost construit în 1954 înlocuind un pod mai vechi, temporar (1930), care nu mai făcea față traficului auto, la rândul lui ridicat în locul unui pod oscilant folosit pentru tramvaie și cale ferată.

De pe pod am remarcat o clădire modernă, din sticlă, în care funcționa Centrul de Arhitectură Danez (Dansk Arkitektur Center) fondat 1985.

La capătul podului am urmat B-dul H.C. Andersen.

Bulevardul era mărginit de clădiri, majoritatea istorice.

Musikkonservatorium

În una dintre ele, Ny Carlsberg Glyptotek Museum, funcționa Muzeul de Artă cu colecții în special de sculptură antică și mai modernă, de exemplu colecția completă a sculpturilor în bronz ale lui Edgar Degas și o colecție Auguste Rodin.

Muzeul etalează și colecții ale unor pictori impresioniști și post-impresioniști francezi și danezi și într-o aripă este amenajat un Auditorium în care se desfășoară concerte clasice, alte evenimente culturale, prelegeri, dezbateri, etc.

Muzeul are la bază colecția personală a colecționarului de artă Carl Jacobsen care a adunat-o într-o „casă muzeu” pe care a extins-o în grădină (1882), perioadă când avea deja 19 galerii. Adunând în continuare opere de artă, în final le-a donat statului danez care au amenajat un muzeu în locul vechilor fortificații abandonate (1897) și l-au inaugurat în 1906. Patrimoniul muzeului crescând, acesta a fost extins (1996) și renovat în 2006.

Lângă muzeu era una dintre intrările în Parcul Tivoli, parc de distracții construit începând cu anul 1843, pe care, dacă îmi rămânea timp urma să-l vizitez la finalul zilei.

 

Pe cealaltă parte a bulevardului se afla clădirea în curs de renovare a Ambasadei Macedoniei (Makedonske Ambassade).

După ce am depășit zona Parcului Tivoli am ajuns în dreptul Castelului Hans Christian Anderson (H.C.Andersen Slottet) pe care, cu majuscule era inscripționat TIVOLI. Clădirea a fost construită pentru Muzeul de Artă Danez (1893) și în 1978 a fost cumpărată de Tivoli, i-a schimbat numele în cel actual și azi funcționează ca  sală de banchete.

Vis a vis de castel era postată statuia lui Hans Christian Andersen (1965).

Am intrat în Piața Primăriei pe lângă Fântâna Dragonului (Dragespringvandet). Prima parte a fântânii, fără grupul central, ridicată în apropierea locației actuale, a fost inaugurată în 1904 când a fost foarte criticată și poreclită „Scuipătoarea” (Spytbakken).

Fântâna, așa cum arată ea azi, cu grupul central, un taur luptându-se cu un dragon și pe marginile fântânii, decorate cu ornamente grecești antice, trei dragoni care stropesc cu apă, a fost inaugurată în 1923 și mutată în locația de azi când bulevardul a fost extins (1954).

Piața Primăriei (Rådhuspladsen) se afla pe locul fostei Piețe a fânului, lângă fosta Poartă de Vest a orașului și fortificațiile de lângă ea. Acestea au fost demolate (1850) și zona amenajată ca spațiu expozițional care a funcționat până în 1888.

Între anii 1894-1905 pe acel loc a fost ridicată Primăria Copenhaga (Københavns Rådhus), o clădire inspirată din arhitectura medievală daneză și norvegiană.

În stânga Primăriei mi-a atras atenția o clădire în stil art nouveau în fața căreia se afla  o coloană înaltă de 20 metri pe care erau plasate sculpturile în bronz a doi jucători de lur,  Lurblaeserne.

Hotelul Palace a fost construit de un consilier al breslei măcelarilor care a început să se ocupe cu afaceri hoteliere (1909) și a purtat numele de Hotel Palads până când a fost vândut (1927) și a primit actualul nume. Mi s-a părut foarte interesant turnul înalt de 65 metri, placat cu cupru și decorat cu mozaicuri simbolizând dimineața, ziua, seara și noaptea.

Am cotit pe lângă turnul Primăriei îndreptându-mă spre B-dul H.C.Andersen, poate reușeam să vizitez măcar puțin din Parcul Tivoli.

Privind o ultimă clădire interesantă, Sediul Central al Pompierilor (Hovedbrandstationen), am regretat că vizita mea în Copenhaga a luat sfârșit.

Citește și Copenhaga, Danemarca- zona Langelinie

 

Copenhaga, Danemarca- din Gammeltorv spre Kongens Nytorv

Publicat pe de
Răspunde

După ce am vizitat Catedrala Copenhaga am intrat în cea mai veche piață, Gammeltorv, construită în secolul XII o dată cu întemeierea orașului.

A funcționat ca piață centrală până în 1670, fiind utilizată în principal pentru vânzarea produselor din carne pentru care în 1901 a fost construită o hală și a continuat să funcționeze până în anul 1917.

În piață a funcționat Primăria Copenhaga încă din 1474. Clădirea a fost transformată în stil renascentist (1608-1610). Distrusă de Marele Incendiu din 1728 a fost construită o clădire nouă în stil baroc și după 1795 Primăria a fost mutată în altă locație. Majoritatea clădirilor existente azi au fost ridicate după marele incendiu din 1795, în stil neoclasic.

Central se afla fântâna Caritas (Caritasbrønden)  ridicată de rege Christian IV în momentul când a fost fondat Nytorv (1610).

În anii 1950, numărul de autovehicule crescând, piața a fost transformată în parcare. Aceasta a fost desființată  o dată cu amenajarea zonei pietonale Strøget (1962).

Printre clădirile care delimitau piața, în care funcționau numeroase magazine, bănci, administrație locală, servicii, etc. se afla o clădire a cărei fațadă era decorată cu șase coloane ionice.

Judecătoria districtului Nytorv (Byretten Nytorv) funcționa într-o clădire construită în locul Orfelinatului Regal (1728). În partea stângă, printr-o pasarelă, sala de judecată era legată cu închisoarea.

Ca în majoritatea piețelor vechi și în Gammeltorv s-a păstrat un chioșc vechi.

Din piață am străbătut strada pietonală Strøget, stradă cu multe magazine, firme, etc.

Ținta mea era Piața Kongens Nytorv.

În drum am trecut pe lângă una dintre cele mai vechi clădiri din Copenhaga, Biserica „Duhului Sfânt” (Helligåndshuset). Inițial a făcut parte din Spitalul „Sfântului Duh” fondat în 1296 care s-a extins până în secolul XV când deținea numeroase proprietăți și o biserică.

Biserica a fost distrusă într-un incendiu, ulterior reconstruită cu ajutorul Regelui Christian I, spațiul spitalului extins și transformate în stăreție augustiniană (1497). Înainte de anul 1530, când ritul catolic a fost interzis,  mânăstirea a fost desființată prin separarea spitalului care a devenit instituție a orașului.

După 1530 călugării augustinieni au fost expulzați și biserica a devenit parohială. Sub Regele Christian III spitalul a fost desființat, unele dintre clădiri demolate. Biserica a fost reconstruită, spațiul ei extins (1607), complex care s-a păstrat până azi.

În cadrul bisericii era amenajat un spațiu expozițional pe care l-am vizitat.

Și, din nou pe Strøget, stradă lungă unde puteai să-ți pierzi timpul în numeroasele magazine și cafenele.

Lateral am văzut turnul Bisericii „Sf Nicolae”.

În sfârși, la capătul străzii am intrat în Kongens Nytorv. Un fapt pozitiv dar, spre neplăcerea mea, piața era în reconstrucție și restaurare.

Citește și Copenhaga, Danemarca- Kongens Nytorv și Nyhavn

Copenhaga, Danemarca- zona Langelinie

Publicat pe de
Răspunde

Orașul Copenhaga (København),  capitala Danemarcei, numele său însemnând Portul Comercianților, este situat pe coasta estică a insulei Sjaelland și insula Amager, la Marea Baltică.

Primul obiectiv vizitat, simbol al orașului, a fost Mica Sirenă (Den lille Havfrue). O statuie din bronz de 175 kg, cu înălțimea de 1,25 metri, situată pe o stâncă la malul apei pe Promenada Langelinie (1913), reprezenta transformarea sirenei în om. Inspirată din basmul lui Hans Christian Andersen a devenit foarte cunoscută, copiată în aproximativ 13 exemplare și postate în diferite locații din lume.

În acea dimineață mi-am propus să vizitez zona Langelinie unde se aflau o promenadă, un dig, un parc și o cetate.  În secolul XVII în acea zonă exista o alee unde localnicii se relaxau plimbându-se pe malul apei. Ulterior, zona devenind militară prin construirea Kastellet, aleea a fost închisă timp de aproape două secole.

În secolul XIX în zonă au fost construite conace private ale burgheziei orașului când au fost amenajate o promenadă și un parc în care populația putea intra doar contra unei taxe. Acestea au fost deschise publicului în anul 1848. După câțiva ani a fost creat un port liber, promenada transformată în stradă și Langelinie a devenit un dig (1887-1894). A fost creată Langelinie Marina (1890) unde lucrătorii din șantierele navale puteau să-și ancoreze bărcile mici pentru pescuit care în timp a devenit port de agrement.

De la Langelinie Marina până la digul Langelinie, unde azi acostează majoritatea navelor de croazieră, se întinde Parcul Langelinie, cu multe monumente, statui, un loc de joacă, etc. Coloana Ivar Huitfeldt a fost ridicată pentru comemorarea amiralului Huitfeldt și a echipajului său uciși într-o luptă navală cu suedezii în Marele Război de Nord (1886). În vârful coloanei de marmură înaltă de 19 metri se afla statuia Victoriei, la bază reliefuri reprezentând portretul amiralului, nava și scutul.

statuia Regelui Frederick IX (1899-1972)

statuia Prințesei Marie

Am ajuns în Nordre Toldbod,  o zonă reamenajată în 1973 când clădirile istorice au fost demolate  și a rămas intact doar spațiul central de pe malul apei. S-au păstrat poarta Langelinie (Langelinie gate) dintre Esplanaden și clădirea Vilhelm Dahlerup (1868) în funcționează Autoritatea Portuară, fosta intrare principală în zonă. De o parte și de alta a porților de fier se aflau doi stâlpi pe care erau postate statuile lui  Mercur și Neptun și lateral de ei câte o casă de pază.

La cheiul din fața ei am văzut două pavilioane mici (1905), Pavilioanele Regale (Kongelige Avilanes), folosite azi de Familia Regală pentru transferul pe yahtul din portul Holmen.

În afara porții Langelinie în anul 1908 a fost inaugurată Fântâna Gefion (Gefionspringvandet) formată din bazine situate pe trei trepte. În cel superior era postată zeița nordică Gefjun conducând un grup de boi. Exprima o poveste mitică (secolul XIII) despre cum a fost creată insula Zeeland pe care s-a dezvoltat orașul Copenhaga.

Legenda spune că cei patru fii ai Regelui suedez Gylfi au fost transformați în boi. Pământul pe care au reușit să-l are într-o noapte a fost aruncat în mare, a ocupat porțiunea dintre Scania și insula Flyn și așa a apărut Zeeland. Fântâna a fost renovată în 1999 dar nu a funcționat decât începând cu anul 2014.

De la fântână am trecut Podul Gefion (Gefion bro), pod pietonal cu acces la Langelinie de-a lungul unei promenade înalte. A fost construit în anul 1894 pentru a conecta zona cu Portul Liber.

În apropierea podului de afla  Biserica anglicană „Sfântul Alban” (Helgen Alban Kirke), numită simplu Biserica Engleză,  sfântul fiind primul martir al Marii Britanii. Datorită traficului naval majoritar englez în  secolul XVI la Elsinore s-a stabilit o comunitate britanică care în timp a dezvoltat  și agenții de transport maritim englez. Legea dată de rege în 1665 stipula că doar luteranismul era permis în Danemarca dar  din secolul XVIII au început să se dea scutiri regale de la lege și anglicanii  și- au ținut serviciile religioase în spații închiriate.

Cu ajutorul primit din partea prințesei daneză Alexandra și cu permisiunea Ministerului de Război între anii 1885-1887  în apropiere de Kastellet a fost construită biserica în stil gotic timpuriu englez (Lancet Gothic), cu un turn prevăzut cu 8 clopote tubulare.  Cu ajutorul Prințului de Wales în anul 2013 au fost adăugate șapte clopote și azi toate cele 15 funcționează manevrate prin calculator.

După biserică începea Parcul Churchill (Churchillparken) care se întindea între  Kastellet și Esplanaden. În 1761 zona care înconjura Kastellet  în sud și vest era o  promenadă cu copaci (Esplanaden). După cel de Al Doilea Război Mondial locul a fost amenajat ca Muzeul Rezistenței Daneze (1957), au fost postate mai multe  monumente comemorând războiul. Primul (1955) a fost bustul lui Winston Churchill (Winstorn Churchill statue) amintind ajutorul acordat în război și din 1965 zona a devenit Parcul Churchill.

De la statuie am cotit pentru a intra în Kastellet, una dintre cele mai bine conservate cetăți din Europa de Nord. În 1626, sub domnia Regelui Christian IV al Danemarcei, pe coasta de nord a orașului a fost construită o redută pentru a păzi intrarea în port.

După asediul suedez (1658-1660) fortificația a fost extinsă, în colțuri au fost construite bastioane și a fost numită Portul Cetății Frederik (Citadellet Frederikshavn), uzual Cetatea (Kastellet).

Până la intrare aveam de trecut două poduri peste șanțurile cu apă înconjurătoare. Pe porțiunea dintre ele am văzut statuia Căderea Noastră (Vore Faldne), un memorial pentru soldații danezi care au făcut parte din Forțele Aliate.

În timpul invaziei germane (1940) cetatea a fost capturată fără a opune rezistență. După război și până azi a rămas o bază militară activă care aparține de Ministerul Apărării și care poate fi vizitată. Între anii 1989-1999  a fost renovată. Am intrat pe una dintre cele două porți ale cetății, Poarta Regelui (Kongens gate) situată spre sud, cealaltă din nord fiind Poarta Norvegiei.

Au fost construite în stil  baroc olandez (1663) și pe interior flancate cu case de pază. Poarta Regelui a fost decorată cu ghirlande, pilaștrii și un bust al Regelui Frederik III.

Între anii 1873-1874 pe partea interioară a Porții Regelui a fost construită Casa Gărzii Centrale (Vagt Kommandoren-Gl. Hovedvagt) cu o închisoare atașată.

În interior se aflau mai multe clădiri situate paralel. Rândurile (Stokkene) au funcționat inițial drept cazarmă pentru soldați apoi au primit denumiri după funcționalitatea lor iar în 1768 au fost modificate. Cele cinci bastioane au fost numite Bastionul Regelui (Kongens højborg), Bastionul Reginei (Dronningens højborg), Bastionul Contelui (Grevens højborg), Bastionul Prințesei (Prinsessens højborg) și Bastionul Prințului (Prinsens højborg).

Artilleristok

Hjmmevaernsfonden

Am urcat pe metereze în Bastionul Reginei (1712) unde se afla Casa de pulbere (Pulverhus), singura din cele două inițiale care a supraviețuit.

În cetate se mai aflau depozitul de Sud (Søndre Magasin) care a funcționat ca arsenal și depozitul de Nord (danez: Nordre Magasin) ca grânar, ambele cu capacitatea de a stoca cantitățile necesare în cazul unui asediu pe perioadă de patru ani și Biserica Cetate (1703-1704) conectată cu un complex de închisori (1721) pentru ca cei închiși să poată participa la slujbe.

În colțul de sud-vest s-a păstrat o Moară de vânt (1847), ultima funcțională din cele 16 de pe meterezele din Copenhaga.

Vizita încheiată, am ieșit din cetate pe lângă Muzeu Livjaeger (Livjaeger Museet).

Citește și Copenhaga, Danemarca- prin zona Nyboder

 

Oslo, Norvegia- centrul orașului

Publicat pe de
1

Orașul Oslo, capitala Norvegiei, a fost construit sub domnia regelui Christian IV la nord de Cetatea Akershus după ce vechea locație a ars complet în incendiul din 1624.

În centrul orașului au fost construite Palatul Regal și clădirea Parlamentului. Azi, între ele, în clădirile de epocă funcționează mai multe muzee, teatre,  instituții de stat pe care doream să le vizitez. De la Primăria Oslo m-am îndreptat spre  Teatrul Național (Nationaltheatret).

Primul teatru dramatic a fost fondat în Christiania (1829) ca instituție privată și deschis în 1899. Trecând prin mai multe crize financiare, din 1929 a devenit Teatru Național sprijinit financiar de guvern.

Deasupra intrării fațada era delimitată de coloane în trei sectoare unde erau gravate numele scriitorilor norvegieni Henrik Ibsen și Bjørnstjerne Bjørnson.  Statuile lor erau postate de o parte și de alta, în fața teatrului.

În dreapta teatrului se afla un Pavilion muzical.

M-am îndreptat în direcția Palatului Regal. Am trecut pe lângă un chioșc vechi care comercializa în principal suveniruri. Doar se afla în zona cea mai vizitată de turiști.

Vis a vis de teatru se afla clădirea veche a Universității Oslo (Universitetet i Oslo), construită în stil neoclasic. Prima universitate regală a fost fondată în Christiania (1813) și a purtat numele Regelui Frederik VI al Danemarcei și Norvegiei. După proclamarea independenței Norvegiei (1905) în principal a educat o clasă nouă de funcționari publici, parlamentari, miniștrii. Din 1939 a fost denumită Universitatea Oslo și a fost singura din Norvegia până în 1946. Azi funcționează cu opt facultăți axate mai mult pe cercetare- Științe ale Educației, umanității, ale Naturii, Sociale, Matematică, Medicină, Stomatologie, Drept (Universitat i Oslo- Juridisk Fakultet), ultima funcționând în clădirea veche pe lângă care am trecut eu.

Am traversat Parcul Studenterlunder situat în spatele teatrului.

După câteva minute am ajuns la Stenersenmuseet, un Muzeu de Arte plastice deschis în 1994 cu trei colecții de artă private care au fost donate orașului și mutat în locația actuală în anul 2008 împreună cu Muzeul Munch.

Lateral de el se întindea o parte din parcul care înconjura Palatul Regal (Det Kongelige Slott), reședința regelui Norvegiei. A fost ridicat pe dealul Bellevue pentru Regele Karl III Johan (1825-1849) cu o perioadă în care lucrările au stagnat, Parlamentul refuzând să dea fondurile și subvențiile ca demonstrație împotriva regelui. Pe locul unde a fost pusă piatra de temelie ulterior s-a ridicat Capela Castelului. După moartea regelui (1844) a fost extins cu două aripi laterale, fațada principală a fost decorată cu coloane și palatul a fost finalizat.

În piața palatului a fost postată  statuia lui Karl Johan IV (1875). A fost folosit pe perioade scurte de timp și din 1095 a devenit reședință permanentă a Regelui Haakon VII și a familiei sale. Acesta a instaurat tradiția întâlnirilor săptămânale, în sala tronului, cu Consiliul de Miniștri norvegian, care se păstrează și azi. Sub Regele Harald V palatul a fost renovat total (anii ’90).

Grajdurile renovate au fost deschise publicului în 2017 (Queen Sonja KunstStall) și într-o perioadă din an Colecțiile de Artă Regale se pot vizita în cadrul Art Stall.

În 1751 a fost amenajat Parcul Reginei, o grădină privată în stil rococo, situată azi în afara Parcului Castelului (Slottsparken) care a fost amenajat ulterior pe 24 de hectare în care au fost plantați 2.000 de copaci (1848) și împărțit în zone cu nume diferite, un exemplu fiind Parcul Prințesei Ingrid Alexandra în care se află statui lucrate de ea și de copii norvegieni.

Am ieșit din parc în spatele Palatului Regal și am străbătut o zonă ocupată de mai multe ambasade.

Pe lângă Parcul Uranienborg m-am îndreptat spre Biserica Uranienborg (Uranienborg kirke).

Biserica și Școala aparținând de ea au fost ridicate în 1886.

Clădirea din  cărămidă, în stil gotic, cu un turn înalt, a fost  cea mai scumpă biserică ridicată în Christiania (acum Oslo).

Interiorul a fost decorat cu fresce murale care în timp au dispărut și biserica a fost dotată cu orgă.

În 1930 interiorul a fost refăcut în forma actuală, simplă și dotat cu  aprox 1.000 scaune pentru enoriași.

M-am întors pe același traseu și în după Universitate am cotit spre Teatrul Norvegian (Norske Teatret), fondat în 1912 și deschis un an mai târziu într-o clădire modernă. Pe lângă reprezentațiile dramatice sau muzicale în teatru funcționează diverse ateliere cu activități pentru copii, lecturi de poezie, etc. și se desfășoară  expoziții de artă temporare.

Norway Christian Student federation

Galeria Natională (Nasjonalgalleriet) care expune pictură norvegiană și europeană, din 2003 în cadrul Muzeului Național de Artă, Arhitectură și Proiectare, a fost înființată în 1842, a funcționat în Palatul Regal și în 1882 s-a mutat în clădirea proprie în care funcționează și actual.

La capătul străzii am ajuns în Piața Sfântul Olav (Sankt Olav plass) unde credeam că se află catedrala cu același nume.

Până la Catedrala Sfântul Olav (Sankt Olav domkirke) am mai avut de mers cam cinci minute.  Mi se părea că acea zonă era catolică, lângă catedrala catolică găsindu-se și Biserica Sfântul Joseph, tot catolică.

Prima biserică catolică a fost construită la marginea actualului oraș Oslo, azi situată în apropierea centrului,  din fonduri private, cu ajutorul financiar al Reginei Josephine care era catolică și prima slujbă a avut loc în 1856. A primit numele Sfântului Olav a cărui relicvă, un os din brațul său, a fost păstrată într-o vitrină din incintă încă din 1860.

După înființarea Eparhiei Romano-Catolică din Oslo (1953) biserica a fost ridicată la rang de catedrală.

În apropiere, în cartierul Hammersborg se afla cea mai mare biserică din Oslo, Biserica Trinității (Trefoldighetskirke).

Clădirea în stil neo-gotic a fost construită din cărămidă roșie, prevăzută cu o cupolă și două turnuri.

A fost consacrată în anul 1858.

În stânga ei, o alee urca la poarta de intrare în Christparken.

În cartierul Hammersborg se aflau numeroase clădiri guvernamentale pe lângă care am trecut și eu îndreptându-mă spre centrul orașului.

Finansdepartementet

Norges Hoyesterett-Curtea Supremă

Am trecut pe lângă Teatrul Central (Centralteatret), teatru înființat în 1897, axat pe comedie, revisă, operetă dar și dramă. Din 1959 o parte a clădirii a fost ocupată de un studiou de televiziune.

Am deviat pe o stradă pietonală cu numeroase magazine care la capăt forma o piațetă unde a fost postată statuia lui Christian Krogh (1960), fost pictor realist, autor, jurnalist norvegian, profesor la Academia de Arte din Norvegia (1909-1925).

Am ajuns la Clădirea Parlamentului (Stortinget), construită din cărămidă galbenă într-o combinație de stiluri arhitectonice (1860-1866).

Parlamentul norvegian a fost înființat în 1814. Inițial a funcționat într-o casă privată, din 1854 în sala mare a Universității apoi s-a construit clădirea actuală și s-a mutat împreună cu  alte agenții guvernamentale.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial clădirea a fost preluată de forțele germane, folosită ca și cazarmă, iar Parlamentul a funcționat în străinătate. După război a fost construită o nouă clădire pentru birouri postată astfel încât curtea din spatele celei inițiale a fost închisă.

În clădirile vechi de pe bulevardul central funcționau numeroase hoteluri de lux.

Grand Hotel Oslo

Karl Johan Hotel

Între Parlament și Teatrul Național se întindea un parc (Eidsvolls plass) care a fost amenajat în locul unei mlaștini în perioada când s- a construit Parlamentul (1864) și denumit  după localitatea Eidsvoll unde a fost redactată Constituția Norvegiei și semnată de Adunarea Constituantă din Norvegia.

În mijlocul său a fost amenajat un bazin de apă cu o fântână situată central (Fontanna Sentrum) (1956) care a fost mărit (1976) și din 1994 e folosit iarna ca patinoar.

În capătul parcului dinspre teatru se afla statuia  lui Henrik Wergeland (Statue av Henrik Wergeland), poet, dramaturg, istoric, lingvist norvegian (1808-1845) care a fost dezvelită de Ziua Constituției norvegiene în anul 1881.

De la la Teatru m-am întors la Primărie încheind cercul vizitei mele din acea zi în Oslo.

Citește și Cetatea Akershus din Oslo, Norvegia

Ultima zi în Stockholm, Suedia

Publicat pe de
Răspunde

Pentru ultima zi în Stockholm, zi de vizitare dar mai mult de cumpărături, am coborât din metrou în centrul orașului.

Am intrat în Grădina Regelui (Kungsträdgården) în apropierea Fântânii Molins (Molins fontän), una dintre cele patru zone distincte ale parcului, celelalte trei fiind Piața Charles XII, Piața Charles XIII și fântâna lui Wolodarski.

Zi de vară și duminică, parcul era aglomerat, fiind o zonă de recreere, relaxare, cu copaci umbroși, zone întinse cu iarbă, terase, cafenele, galerii de artă, unde vara au loc diferite concerte și iarna o parte este folosită ca patinoar.

L-am traversat și am ieșit  pe lângă cele două restaurante și barul care aparțineau de Opera Stockholm.

În dreapta mea se afla Biserica „Sfântul Iacob” (Sankt Jacob kyrka) pe care urma s-o vizitez. Pe locul unei capele demolată în 1300 a fost construită o biserică care a funcționat până în 1527 când a fost și ea demolată. La comanda regelui Johan III a început construcția unei biserici noi (1580) care a fost întreruptă după decesul acestuia, terminată și sfințită în 1643.

Extinsă în 1872, interiorul modificat și ferestrele micșorate, biserica a rămas întunecată și s-a folosit iluminarea  pe gaz care a fost înlocuită cu cea electrică (1893). O restaurare majoră a avut loc între anii 1932-1937 când interiorul a fost golit de multe ornamente  și în ultima restaurare exteriorul a fost vopsit roșu, culoarea originală (1968-1969).

Inițial portalurile au fost din gresie sculptată în stil renascentist germano- olandez. Au fost distruse într-un incendiu (1723) și înlocuite cu cele actuale în stil clasicism și baroc târziu când s-a ridicat și un nou turn central cu 4 clopote (1739) dotat cu ceas (1779).

În interior se aflau multe arcade sprijinite de stâlpi masivi. Pe amvon au fost create scene simbolizând botezul, comuniunea, poruncile și Evanghelia. Cele patru vitralii din zona corului prezentau scene despre Moise, predica  pe munte, Învierea și Înălțarea lui Isus. Pe o altă fereastră era reprezentată Răstignirea lui Isus.

În 1644 biserica a fost dotată cu prima orgă care în decursul timpului a fost schimbată cu altele mai performante apoi în 1960 a fost montată a doua orgă, în zona corului.

Pe lângă clădirile de epocă am ocolit Opera pentru a ajunge la intrare.

Handelsbanken

Opera Suedeză Regală (Kungliga Operan) își avea numele scris cu litere de aur pe fațadă, deasupra arcului mijlociu. Prima operă din Stockholm a fost deschisă 1782 când în clădire avea loc și  baluri mascate.  În urma unui asasinat care a avut loc în incintă a fost închisă (1816-1812) apoi clădirea a fost demolată (1892).

A fost ridicată o nouă clădire, în stil neoclasic în care a funcționat Teatrul Regal, denumire schimbată în Operan în momentul înființării  Teatrului Dramatic. Actual are o capacitate de 1200 locuri.

Opera delimita una dintre laturile pieței Gustav Adolf II (Gustav II Adolf torg).

În centrul pieței a fost postată  statuia Regelui Gustav II Adolf, efectuată din bronz (1796).

În clădirile de pe celelalte laturi funcționau majoritar Servicii ale Administrației Locale.

În fostul Palat Gustav Horn (1642-1648) funcționa Muzeu Antichităților Mediteraneene și din Orientul Apropiat (Medelhavsmuseet). Când Castelul Tre Kronor a ars într-un incendiu instanța de judecată a fost mutat în palat apoi a fost cumpărat de o bancă care i-a modificat fațada în stil neo-renascentist și a achiziționat proprietăți vecine în care a amenajat noi spații de birouri (1902-1905). În 1934 elementele de decor ale fațadei au fost eliminate. Muzeul a fost înființat în 1954 prin unirea Muzeului Egiptului cu artefacte din secolele XVIII-XX și Colecția Cipru cu artefacte aduse din expediția suedeză (anii 1920-1930). Fostul palat a fost preluat de stat (1967) și în clădire, din 1982 a început să funcționeze muzeul. Clădirea a fost extinsă pentru birouri guvernamentale (1996-1997).

Vis a vis de Operă se afla Palatul Arvfurstens (Arvfurstens Palats). Terenurile din acea zonă au fost cumpărate de un general de armată care a ridicat un palat  din cărămidă, în stil renascentist germano olandez (1646-1651). A fost cumpărat de prințesa Sophia Albertina, sora regelui Gustav III (1793) și modificat conform cerințelor curții. Din 1892 a fost folosit pentru birourile diferitelor autorități apoi ca reședință regală în care au locuit succesiv mai mulți prinți și viitori regi. Din 1906 în clădire funcționează  Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Apărării pentru care între 1948-1952 a fost extins cu o clădire în curte.

Din piață m-am îndreptat spre Palatul Rosenbad, o clădire art nouveau finalizată în 1902 care a adăpostit diverse instituții, chiar și un restaurant până în 1956.

Actual clădirea e ocupată de birouri guvernamentale (Regeringskansliet) și biroul primului ministru (Statsrådsberedningen).

Fiind ultima zi în Stockholm, o parte din timp l-am dedicat cumpărăturilor  așa că m-am îndreptat spre Drottninggatan, stradă comercială pietonală unde se afla și Muzeul Dansului (Dansmuseet).

Muzeul a fost deschis în 1953 pentru a afișa colecția de artă legată de dansul suedez (1920-1925). În 1966 s-a deschis și o bibliotecă privată care conține literatură despre dansul din Europa de Nord și Vest din anii 1500-1850 și secolul XX, cărți de dans rusesc și mii de filme.

Strada comercială a fost amenajată între anii 1630-1640 ca „Marea Regală” (Stora Kronungsgatan) apoi, în cinstea Reginei Cristina, a fost denumită Drottninggatan.

Pe ea au avut loc atacurile teroriste din 2010 când irakienii au aruncat 2 bombe și 2017 când într-un atac suicid un camion a explodat, a ucis șase oameni și a rănit un număr mare de persoane.

Am ieșit din zona pietonală îndreptându-mă spre unele dintre marketurile mari traversând curtea Bisericii Sfânta Clara (Sankt Klara Kyrka). Se afla pe locul unde în 1280 a existat o mânăstire romano-catolică folosită de membrii Ordinului Sfintei Clara. Mânăstirea a fost demolată o dată cu Reforma Protestantă de Regele Gustav Vasa (1527).

Sub domnia Regelui Johan III a început construcția bisericii actuale (1572) căreia, în timpul lucrărilor de restaurare din anii 1880, i s-a adăugat turnul înalt de 116 metri.

Din 1989 biserica a devenit evanghelică.

În decursul timpului zona cu clădiri vechi a fost extinsă cu clădiri moderne, multe funcționând ca Supermarketuri, o zonă cu acces la metrou, în continuă dezvoltare.

La revedere Stockholm !

Citește și Stockholm, Suedia- o zi prin muzee