Nove Mesto Praga, Cehia

Publicat pe 10 decembrie 2018 de monica frimu

După Orașul Mic (Mala Strana) și Orașul Vechi (Stare Mesto) urma să vizităm Orașul Nou (Nove Mesto) Praga. Din apropiere de Podul Carol, unde am coborât din autobuz, am mers paralel cu râul Vltava. În stânga noastră, într-un mic spațiu verde, era Monumentul Francisc I sau Fântâna Kranner (Krannerova krasna). A fost construit între anii 145-1850, în stil neo-gotic. În jurul bazei octogonale, din care curgea apa, erau situate multe statui ce reprezentau toate regiunile Cehiei și Praga. La mijlocul unui „turn” se afla, sub un baldachin de bronz, statuia Împăratului Francisc I, în jurul lui statui ce prezentau diverse activități umane. În 2003 a fost recondiționată și a început iar să funcționeze.

Am depășit pe stânga Teatrul Național, de la nivelul căruia, pe Vltava, se forma o insuliță unde se afla Palatul Zofin cu Sala de concerte. La capătul ei am văzut un turn vechi, Turnul de apă din Sitkov (Sitkowska vodarenska vez), construit între anii 1588-1591, pe locul altuia din lemn care a ars, împreună cu morile înconjurătoare (Sitkovsky), într-un incendiu. În 1648, în timpul asediului suedez, a fost grav deteriorat, ulterior (1651), refăcut. Era înalt de 47 m, ușor înclinat datorită solului nisipos pe care a fost construit. A funcționat ca centru local de apă până în 1847.

În fața noastră, în stânga Podului Jiraskuv, era Casa care dansează (Tancici Dum) denumită și „Fred și Ginger”. În bombardamentul american din 1945 zona a fost grav avariată și, până în 1960, ruinele demolate. Ridicarea clădirii a fost sponsorizată de Compania olandeză de Asigurări (ING Bank) și construcția s-a efectuat între anii 1992-1996, în stil neo-baroc. Casa a fost construită cu două părți distincte, cu nouă etaje și două etaje subterane. Etajele erau amplasate asimetric, susținute de 99 de panouri de beton cu forme și dimensiuni diferite. Avea forma unui turn de sticlă îngustat la mijloc care îl reprezenta pe marele dansator Fred Astaire. Deasupra clădirii, pe o porțiune, se afla o terasă acoperită cu o structură din bare de metal răsucite, poreclită Mary.

Pe partea cu râul clădirea prezenta ondulații ce o reprezentau pe partenera sa, Ginger Rogers. La parter și etajul întâi funcționau spații comerciale, deasupra se aflau birouri, iar la etajul nouă funcționa un bar.

Din 2016 două etaje au fost amenajate ca hotel de lux, restaurantul a fost mutat la etajul șapte, barul la etajul opt și, în clădire, s-a deschis o galerie de artă.

Construcția clădirii a fost controversată, ea fiind plasată într-o zonă de case vechi din secolul XVIII.

Ne-am îndepărtat de râu și am trecut pe lângă o biserică situată pe o terasă de piatră deasupra străzii, Bis. Sf. Venceslas la Zderaz (Kostel zvatehoVaclava na Zderaz). Zderaz a fost un sat antic pe teritoriul căruia, pe locul vechii biserici, între 1180-1190, doi nobili cehi au donat banii pentru construirea unei mânăstiri cu Biserica Sfântul Venceslas, descoperită prin săpături arheologice.În 1324 lângă biserică s-a înființat un spital, apoi o școală și un cimitir. În timpul războaielor husite mânăstirea a fost distrusă și biserica a funcționat sub cult husit. Până în 1586 s-au făcut reparații minore, an în care Împăratul Rudolf al II-lea a recondiționat-o. Între 1626-1646 augustinienii au demolat partea de vest a bisericii, au construit o nouă mânăstire și o bibliotecă. De abia terminată a suferit grave avarii sub atacul suedezilor. În anul 1785 mânăstirea a fost desființată și, din 1809, pe locul ei s-a plasat o închisoare pe care biserica a servit-o până în 1884. Închisoarea s-a mutat și complexul a intrat în posesia orașului care, în 1904, pe acel teren a construit clădiri de locuit. Între anii 1926-1929 biserica a fost reconstruită. Următoarea clădire era Academia de Afaceri Dr. Edvard Benes (Cekoslovanska obchodni akademie Dr. Edvard Benes).

Vis a vis de Academie, tot ridicată deasupra străzii, la 3-4 m înălțime, se afla Catedrala ortodoxă cehă Sf. Chiril și Metodie (Chram svatych Cyrila a Metodeje). Între 1730-1736, în partea liberă a mânăstirii din Zderaz, a fost construită Biserica Sf. Karel Boromejsky, de cult romano-catolic, lângă o casă a preoților pensionari ridicată în 1705. A funcționat până în 1783 când a fost desființată prin reformele Împăratului Iosif al II-lea. Împreună cu clădirea preoților a fost transformată în cazarmă și depozite iar, din 1869, în ea a funcționat Centrul Tehnologic Ceh (UCT). În 192, când s-a format Biserica Ortodoxă Cehă, fosta biserică romano-catolică a fost închiriată acesteia. I s-au adus modificări, a fost renovată, dedicată Sfinților Chiril și Metodie și în 1935 sfințită.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial (1942) rezistența cehă și slovacă, în Operațiunea Antropoid, l-au asasinat pe Reinhard Heydrich, biserica a fost luată cu asalt de trupele naziste și, în luptele purtate, pentru a nu fi prinși, mulți dintre cei din rezistență s-au sinucis. Bisericile ortodoxe au fost închise și preoții lor duși la muncă forțată în Germania. După război, între 1945-1947, biserica a fost restaurată de credincioșii ortodocși rămași. Pe peretele exterior a fost pusă o placă din bronz ca memorial a celor căzuți și în cripta bisericii s-a deschis un muzeu dedicat lor.

Sub altar au fost îngropate rămășițele celor doi sfinți. Ultima restaurare a avut loc în 1989.

Tot înainte, prin Orașul Nou, am traversat un parc și am ajuns la Piața Carol unde era Biserica Sfântul Ignațiu de Loyola(Kostel svateho Ignace z Loyoly), monument cultural al Republicii Cehe. A fost construită între anii 1655-1677, în stil baroc timpuriu, în cadrul complexului iezuiților și a fost dedicată patronului și fondatorului ordinului. Avea trei nave, un turn pătrat cu cupolă construit în 1687 și fațada bogat ornamentată pe care, în partea superioară, era postată statuia sfântului.

În 1699 a fost creat porticul cu coloane deasupra căruia au fost postate opt statui ale sfinților iezuiți și Isus la mijloc.

Între anii 1773-1866, când Ordinul Iezuit a fost interzis, a funcționat ca biserică parohială. Aceștia au revenit, au recondiționat clădirea și au funcționat până în în perioada comunistă (1950).

Am avut noroc, era deschisă. Altarul principal era din marmură roșie deasupra căruia era o pictură ce reprezenta cum Sfântul Ignațiu de Loyola intră în slava cerului.

Interiorul abunda de decorații, statui, marmură, aurării.

Am mers de-a lungul parcului până la Primăria Orașului Nou (Novoměstská radnice), o clădire în stil gotic. A fost construită în mai multe etape începând cu 1377 până în 1418. Între anii 1452-1456 a fost adăugat turnul înalt de 70 metri, parterul căruia a servit ca închisoare. La etajul întâi s-a deschis Capela Adormirii Maicii Domnului și a Sfântului Venceslas.

Până în 1784 clădirea a fost folosită în scop administrativ cu birouri, instanță penală și temniță. Între anii 1806-1811 a fost reconstruită în stil empire. În anii care au urmat au avut loc reparații și renovări. În timpul unei furtuni turnul a fost fulgerat și clădirea a ars. A fost reconstruită între anii 1905-1906. În perioada comunistă parterul a fost folosit ca sală de nunți. În 1962 a fost declarată monument cultural național. Ultima reconstrucție a avut loc între anii 1978-1996.

Judecătoria

Am continuat drumul pe străzile flancate de clădiri vechi și ne-am îndreptat spre Statuia lui Kafka (Hlava Franze Kafky), o statuie cinetică realizată în 2014. Era situată într-o zonă dintre blocuri de apartamente și magazine. Reprezenta capul scriitorului, de 11 metri înălțime, format din 42 de panouri rotative independente. Acestea se roteau pe rând și formau figura lui Kafka.

Am ieșit din acea zonă și am trecut pe lângă Palatul Adria(Adria Palac), o clădire imensă, în stil rondo-cubist, construită între anii 1923-1924 pentru Compania de Asigurări Adriatica. Era situată pe colțul dintre două străzi pe care le lega printr-un pasaj intern. În ea se găseau apartamente de locuit, birouri, spații comerciale, restaurantul Kavarna Adria, etc. A fost recondiționată între anii 1996-1997.

Era o zonă comercială cu multe magazine și restaurante situate în clădirile de epocă sau în clădiri noi construite din sticlă.

Desigual – magazin de îmbrăcăminte

New Yorker- magazin universal

De acolo ne-am îndreptat spre Piața Venceslas (Vaclavske namesti), una dintre principalele piețe ale orașului, care a fost numită după patronul spiritual al Boemiei, Sfântul Venceslas. În ea s-au desfășurat multe evenimente, demonstrații, sărbători. În partea de nord-vest delimitează Orașul Nou de Orașul Vechi. Se afla pe locul unei vechi piețe, Piața de cai (Konsky trh), formată în 1348 o dată cu construirea Orașului Nou. În secolul XIX a primit denumirea actuală. A fost locul unor mari demonstrații de masă atât în perioada nazistă cât și în cea comunistă, apoi în 1989, în timpul Revoluției de Catifea.

În clădirile aflate de o parte și de alta se aflau mai multe casinouri, hoteluri, teatre, bănci, muzee, magazine. Am înțeles din nemulțumirile localnicilor că viața de noapte pulsează în multe cluburi de stirp situate acolo.

Hotel Ambasador

Assicurazioni Generali

Pe o porțiune, mijlocul străzii era pietonal, amenajat cu spațiu verde, bănci pentru relaxare, chiar și un tramvai vechi sub formă de bar.

Expobank

Grand Hotel Europa și Hotel Meran

La capătul pieței se afla statuia Sfântului Venceslas (Pomnik svateho Vaclava), construită în secolul XIX. La bază era înconjurată de statuile sfinților cehi Sf. Ludmila, Sf. Agnes de Boemia, Sf. Procop, Sf. Adalbert din Praga. În fața ei o formație de muzică se pregătea de spectacol. Piața se închidea cu o clădire maiestuoasă, din păcate în renovare. Muzeul Național din Praga a fost fondat în 1818, în Palatul Sternberg, cu exponate din științele naturii. Colecția mărindu-se, s-a mutat în Palatul Nostitz dar și acesta a devenit neîncăpător. Între anii 188501891 s-a construit clădirea actuală, în stil neo-renascentist și de atunci în ea funcționează muzeul cu 7 milioane de exponate din domenii diferite, istorice, naturale, de artă și muzică.Avariat de o bombă în 1945, după reparații a fost redeschis în 1947. În 1949 a fost preluat de stat și din 1964 a fost împărțit în cinci departamente distincte. În timpul pactului de la Varșovia (1968) fațada a fost afectată de armele sovieticilor. A fost renovată între 1970-1972 dar, până în 1978 a suferit daune în timpul construcției metroului. Era închis pentru renovare încă din 2011 și se preconiza deschiderea lui în 2018.

În apropiere se afla Noua clădire a Muzeului Național (Nova Budova Narodniho Musea). Inițial, în clădirea fostei Bănci de Schimb construită între anii 1936-1937, a funcționat sediul Adunării Naționale a Parlamentului, care în 1945 s-a mutat în altă locație. Clădirea a fost transformată (1968-1973) și a devenit sediul Adunării Federale Cehoslovace. După separarea celor două țări, Cehia și Slovacia, în ea a funcționat Radio Europa Liberă (1995-2009), ulterior a devenit clădirea a fost legată printr-un tunel subteran de Muzeul Național, din care a devenit parte.

Între două clădiri mai noi, a Muzeului Național și una în care funcționa o parcare subterană , se afla Opera de Stat (Statni opera). În construcția rococo a fost deschis Teatrul Nou German (1888) în care, premergător Primului Război Mondial, se refugiau artiștii de alte naționalități fugiți din Germania. În 1938 a fost închis și în clădire a funcționat Deutches Opernhaus, cu reprezentații și adunări politice naziste. Din 1945, după căderea naziștilor de la putere, a devenit Opera Cehă, ce a funcționat doar trei ani ulterior aparținând de Teatrul Național cu denumirea de Teatrul Smetana. Din 1990, după revoluția de Catifea, a fost înființată Opera de Stat Praga care, în 2003, a fuzionat cu baletul.

Din dreptul Operei am intrat într-un parc cu copaci seculari. L-am traversat și ne-am îndreptat spre Sinagoga din Ierusalim, (Jeruzalemska synagoga), denumită și Sinagoga Jubiliară pentru sărbătorirea a 50 de ani pe tronul Austriei a Împăratului Franz Joseph. În 1896 s-a înființat Asociația Israelită din Praga care a cumpărat locația de pe strada Ierusalim, pentru a construit o nouă sinagogă, în locul celor distruse în timpul reamenajării ghetoului evreiesc. Clădirea în stil maur și art nouveau a fost construită între anii 1905-1906.

În 1941 a fost închisă și, sub ocupația nazistă, a funcționat ca depozit al obiectelor evreiești confiscate. După terminarea celui de Al Doilea Război Mondial sinagoga și-a reluat activitatea. A fost reconstruită, restaurată după forma originală și ornamentele vopsite colorat. Pe fațadă am văzut fereastra cu Steaua lui David, arcul islamic și o inscripție în ebraică care spunea ”Aceasta este poarta Domnului, prin care intră cei neprihăniți”. Inscripții se aflau și pe arcadele porticului de intrare.

Înaintând pe strada Ierusalim, pe partea stângă, într-un părculeț, se înălțau turnurile unei biserici. Trebuia neapărat să o vizităm. Am ocolit zona verde și am ajuns la intrarea în Biserica Sfântul Henry și Sfânta Kunhuta (Kostel svateho Jindricha a svate Kunhuta), biserică de rit catolic. A fost construită în stil gotic (1348-1351) de către Cavalerii Crucii cu Steaua Roșie, un ordin religios catolic ceh. Între anii 1472-1476 i s-a alăturat o nouă clopotniță și s-a deschis o școală parohială. În secolul XVII au fost adăugate mai multe capele-Capela Sfânta Barbara, Capela Sfintei Fecioare, Capela Sfântul Luca.

În 1879 biserica și turnul clopotniță au fost reconstruite în stil neo-gotic. Actual ea servește romano-catolicilor din parohiile cehă, slovacă și maghiară.

Lângă biserică era fosta clopotniță, pe care, în 1577, s-a ridicat Turnul Henry (Jidřišská vez), înalt de 45 metri, prevăzut cu un ceas și clopote. În timpul asediului suedez (1648) a funcționat ca turn de pază iar în asediul prusac (1757) a fost avariat. A fost reconstruit neogotic între anii 1876-1879 când a fost ridicat la înălțimea de 65 metri, apoi în 1970 și ultimele modificări au avut loc în 2001, când a fost dotat cu un lift și deasupra cu o terasă panoramică. În el funcționa un restaurant.

Încetul cu încetul ne apropiam de Orașul Vechi. Am ajuns la un giratoriu unde pe o latură se afla Banca Națională a Cehiei (Ceska narodni banka). Prima bancă, Zivnostenska, a fost înființată în 1869. Dezvoltându-și activitățile sediul a devenit neîncăpător astfel, hotelurile alăturate au fost cumpărate și, pe rând, între 1935-1942, s-a ridicat noua bancă, clădire pe care am văzut-o și noi.

Pe o altă latură se afla Teatrul Hybernia (Divadlo Hybernya). Pe acel loc, în secolul XVII s-a construit Mânăstirea franciscană irlandeză, în stil baroc, care a funcționat până în 1785 când a fost desființată de reformele Împăratului Joseph al II-lea. Din 1792 în clădire a funcționat Teatrul Bouda, un teatru imperial. În perioada comunistă a servit ca sală de expoziții și evenimente cultural. Între anii 2005-2006 a fost reconstruită păstrându-se aspectul original și a început să funcționeze Teatrul Hybernia. Denumirea a fost dată după Hibernia- Irlanda în limba latină.

Pe a treia latură se afla Casa Municipală (Obecni dum) fosta reședință a regelui Boemiei între anii 1383-1485, când acesta s-a mutat în palatul nou construit în Castelul Praga din Mala Strana. Deteriorându-se în timp, clădirea abandonată a fost demolată și, între anii 1905-1912, a fost construită actuala clădire, în stil art nouveau, cu o cupolă din sticlă. În 1918, când monarhia austro-ungară a fost abolită, Casa Municipală a fost locul declarației de independență. Actual găzduiește o sală de concerte, Sala Smetana.

În acea zonă se afla și Turnul pulberăriei (Prasna brana). Pe acel loc , în cadrul fortificațiilor Orașului Vechi, a existat Poarta Sfântul Ambrozie. A fost abandonată o dată cu construcția Orașului Nou, când fortificațiile au fost dărâmate. În locul ei, în 1475 a început construcția unei alte porți, Poarta Nouă, rămasă neterminată datorită mutării regelui în noul palat (1483). În secolul XVIII turnul a fost folosit ca magazie pentru praf de pușcă, după care a primit numele. În 1757, sub asediul prusac a fost avariat apoi, între anii 1878-1886, transformat în stil pseudo-gotic (purist). Fațada a fost împodobită cu sculpturile domnitorilor și regatele lor. Din anul 2013 turnul a fost preluat de Muzeul Praga și deschis vizitării. Înalt de 65 metri, la 44 metri a fost amenajată o terasă panoramică.

Trecând poarta am ajuns în Orașul Vechi. Ca și în Mala Strana, parcate pe marginea carosabilului, automobile de epocă așteptau clienții, în special turiști.

Am trecut pe lângă mai multe muzee- Muzeul Grevin, Muzeul torturii, Muzeul de ciocolată, Muzeul de ceară Madame Tussaud- până în Piața Veche (Stare Mesto).

Muzeul Grevin

Cam atât am reușit să vedem din Orașul Nou Praga.

Citește și Cartierul evreiesc Josefov Praga, Cehia

Stare Mesto Praga, Cehia

Publicat pe 5 decembrie 2018 de monica frimu

Răspunde

Urma să vizităm Orașul Vechi (Stare Mesto) din Praga, Cehia. Am traversat Podul Carol de unde, pe partea dreaptă, în orașul vechi, se vedea o clădire în stil renascentist, foarte frumos decorată.

Muzeul Bedrich Smetana (Muzeum Bedricha Smetany) a fost deschis în 1936 și prezintă material de arhivă despre viața și operele compozitorului ceh al cărui nume îl poartă.

Podul se termina la Turnul Podului din Orașul vechi (Staromestska mostecka vez), construit în secolul XIV ca fortificație. De la Castelul Praga pornea drumul regal, pentru procesiunile de încoronare, prin Mala Strana, peste Podul Carol și intra în orașul vechi, Staro Mesta, prin poarta acestui turn. La fel ca podul și turnul din orașul mic, a fost avariat grav în războaiele ce au avut loc în decursul istoriei. O reconstrucție majoră a avut loc între anii 1874-1878. Pe înălțimea de 47 de metri au fost construite 3 etaje , care au servit ca fortăreață și, în anumite perioade, ca închisoare, deasupra unei porți sub formă de arcadă.

Am pătruns în orașul vechi și, în stânga, am văzut Muzeul Podului Carol (Muzeum Karlova mostu) deschis în 2007 în cea mai veche parte a Mânăstirii Crucii. În el era deschisă o expoziție permanentă despre construcția podului vechi Judith și a Podului Carol, cu gravuri și imagini de epocă. O secțiune era dedicată istoriei ordinului religios care a fondat mânăstirea în 1252.

În 1848, în fața clădirii a fost ridicată, din bronz, statuia Regelui Carol al IV-lea, ca fondator, cu ocazia celebrării a 500 de ani de la înființarea Universității Carolina (1348) și dezvelită în 1851. Piedestalul a fost decorat cu statui alegorice ale celor patru facultăți- teologia, medicina, filosofia, jurisprudența- din Universitate.

Lipit de el se afla Biserica catolică Sf. Francisc de Assisi (Frantiska z Assisi). În 1233 Sf. Agnes din Boemia a fondat Spitalul Sf. Francisc. În secolul XIII Frăția Franciscană a fost transformată în primul Ordin Cavaleresc Boem al Sfintei Cruci care a construit o biserică în stil gotic dedicată Sfântului Francisc. În secolele XVI și XVII numărul enoriașilor crescând, pe locul vechii biserici s-a ridicat o clădire nouă (1679-1688), cu o cupolă imensă. Fațada a fost decorată cu cinci statui reprezentând sfinții protectori cehi, Sf. Agnes, Sf. Vitus, Sf. Francisc de Assisi, Sf. Wenceslas, Sf. Ludmila (1723-1824), care și-a păstrat forma până azi. Vis a vis se afla Muzeul Torturii.

Pe o altă latură a pieței, vis a vis de Turnul Podului din orașul vechi, era Biserica Sfântul Salvator (Kostel svatého Salvátora), parte din Colegiul iezuit Clementinum fondat în 1556. A fost construită între anii 1578-1601, în stil baroc, cu trei portaluri în stil manerist. Până în 1653 a fost completată cu vestibulul, domul, ornată cu sculpturi din piatră, în partea de sus fiind cea a lui Cristos ca Mântuitor al lumii. După dizolvarea Ordinului iezuiților clădirile Colegiului Clementinum au intrat în proprietatea Universității Carolina. În 1863 clădirea bisericii a fost vândută congregației Bisericii evanghelice, de care aparține și azi. La anumite evenimente au loc concerte de orgă.

În spatele Bisericii Sf. Salvator, cu o formă ovală, se afla Capela Vlach a Adormirii Maicii Domnului (Vlasska Capel Nanebevzeti Panny Marie), parte și ea din Colegiul Clementinum. A fost construită între anii 1590-1600, în stil baroc, pentru comunitatea de italieni catolici, slujbele ținându-se în limba italiană. Aceștia au denumit-o capela nuc.

Prin portic, capela avea intrarea comună cu Catedrala Sf. Clement (Katedrala sv. Klimenta), o biserică catolică de rit luteran (rutean) construită de iezuiți (1711-1715) pe locul unei biserici vechi.

Vis a vis de capelă se afla Palatul Colloredo Mansfeld sky, construit în secolul XVII. În secolul XVIII a intrat în posesia prințului von Mansfeld-Fondi, mare proprietar de castele și moșii în Colloredo di Monte Albano, Italia. Acesta l-a reconstruit în stil baroc și de atunci i-a purtat numele. Deși palatul a trecut din proprietar în proprietar nu și-a schimbat forma din secolul XVIII. Actual, în unele săli funcționau expoziții de artă, altele găzduiau nunți și diverse evenimente.

Următoarea clădire, alipită de palat, era Muzeul Granatului Ceh din Praga (Muzeum Ceskeho Granatu Praha), în care se puteau vedea bijuterii și obiecte vechi din granat, imagini cu tehnologiile de extragere, exploatare și prelucrare. De asemenea se puteau cumpăra bijuterii de epocă autentice.

Am urmat străduța îngustă, aglomerată de turiști, cu restaurante, magazine, club de noapte, suveniruri, până la Hotel Aurus (secolul XVI), unde se bifurca.

Am cotit la stânga, pe lângă Clementinum, până în Piața Fecioarei Maria.

Am văzut Primăria Nouă Praga (Novomestska Radnice), o clădire art nouveau construită între anii 1908-1911 pe locul unei biserici vechi (1798). A fost dotată cu lifturi paternoster din care unul a rămas funcțional și azi. În colțul Nordic era statuia Cavalerului de fier, în cel sudic statuia rabinului Low. În ea funcționează Primarul, Consiliul Capitalei Praga și unele sindicate.

Pe o latură a pieței se afla Biblioteca Municipală Praga (Mestska knihovna v Praze). Prima bibliotecă publică din Praga a fost deschisă în 1891 și a funcționat într-o clădire închiriată. S-a mutat în clădirea actuală în 1903. Din 1922 s-a creat o rețea care cuprindea Biblioteca centrală și alte 40 de biblioteci din oraș. În timpul ocupației naziste multe cărți au fost distruse, după război biblioteca și-a reluat activitatea. După 1968 au fost deschise noi biblioteci, complexul a fost denumit Universitatea Populară de Știință, Tehnologie și Artă și în anii 1970 a funcționat doar pe linia ideologiei de partid. După 1989 activitatea a intrat în normal. Între anii 1996-1997 clădirea a fost refăcută și în ea funcționează, pe lângă biblioteca publică, servicii de cercetare, se organizează evenimente, spectacole, concerte, etc. Pe fațadă, deasupra intrării, am văzut cele șase sculpturi ce reprezentau literatura, sculptura, muzica, filosofia, drama și arhitectura.

Am depășit Primăria și am intrat în Piața Mică (Male namesti), o piață triunghiulară înconjurată de clădiri vechi, care în partea estică prezentau un șir de arcade. Central se afla o fântână. Piața a fost creată în perioada romană, în afara orașului vechi. Ulterior clădirile au fost locuite de comercianții francezi. În secolele XVIII-XIX au fost reconstruite în forma actuală și unele funcționează cu expoziții. În clădirea Richtr, în 1902 a început să funcționeze prima linie de telefon, în casa Rott un magazin feroviar, în casa U Angel o farmacie, în casa U Lilie o librărie. Casele sunt monumente culturale protejate în Republica Cehia.

Am trecut pe lângă o clădire gotică cu pereții pictați, Casa Minute (Dum u Minuty), construită în secolul XV pe locul unei alei. În 1430 de ea a fost lipită o altă clădire. A fost decorată cu picturi ce reprezintă scene biblice și imagini ale vieții în Grecia antică. O perioadă a funcționat ca farmacie, Leul Alb, ulterior ca magazin de tutun. Între 1889-1896 în ea a locuit Franz Kafka și familia acestuia.

Am intrat în Piața Orașului Vechi unde, pe una dintre clădirile în care funcționau Servicii ale Administrației Locale, era postată Stema Orașului Vechi.

Am ajuns în dreptul renumitului Turn cu ceas astronomic (Prazsky orloj). Ceasul astronomic, cel mai vechi din lume, a fost montat în 1410, refăcut pe sistem de pendul în 1490 și înconjurat de coloane gotice târzii, motive florale și figurative. A fost reparat și perfecționat între anii 1552-1572 apoi, după cel de Al Doilea Război Mondial, când decorurile deteriorate au fost înlocuite.

Ceasul este format din cadranul astronomic, cifrele, care sunt puse în mișcare de un mecanism complex și calendar. La fiecare oră un mecanism învârte o placă ce aduce pe rând cei doisprezece apostoli, moment în care piața se umple la maxim de turiști.

Construcția la Primăria Veche (Staromestska radnice) a început cu turnul, care a fost terminat în 1364 și a rămas aproape neschimbat până azi. Până în 1731 a fost construită clădirea cu două aripi mici. În secolul XVIII a suferit modificări, s-a construit o aripă nouă în stil neogotic și s-a restaurant fațada în stil neo-renascentist. În secolul XIX s-au adăugat aripa de nord și aripile de est. Unele din aripi au fost distruse pentru construirea mai multor case mici- Casa Cock (1835) cu fațada în stil empire, Casa Minute, Casa Mikes în stil neo-renascentist și altele. În timpul Revoltei din Praga (1945) au supraviețuit doar turnul și clădirea de bază. Partea de est nu a mai fost refăcută.

În interior funcționează săli pentru ceremonii de nuntă, Camera Sesiunii, Camera de Consiliu, Capela, Sala Arhitecților, Sala de Expoziții.

Pe lângă Primărie am intrat în Piața veche (Staromestske namesti) unde, pe partea dreaptă, erau înșiruite case vechi, colorate, unele pictate, frumos întreținute.

În fața noastră, în spatele șirului de clădiri ce mărgineau piața, se înălțau două turnuri semețe (80 m înălțime), fiecare cu patru turle mai mici și la colțuri patru turle medii. Aparțineau de Biserica Maicii Domnului înainte de Tyn (Chram Matky Bozi pred Tynem), de cult husist (pre-protestant). Construcția a început în secolul XIV, în stil gotic târziu și s-a terminat în 1450. I s-a adăugat Turnul Nordic între anii 1453-1471. Lovită de fulgere (1679), a fost renovată între anii 1876-1895, apoi 1973-1995, iar interiorul încă nu e terminat.

În acele clădiri funcționau mai multe galerii de artă- Galeria de Artă Praga, Galeria U bileho jednorozce, Galeria „Casa la clopotul de piatră” (Dum u Kamenneho zvonu), Galeria Națională de Artă.

Galeria Națională de artă (Narodni galerie) funcționa în Palatul Kinsky, construit între anii 1755-1765 și cumpărat în 1768 de familia căreia îi poartă numele. Între 1922-1934 palatul a găzduit Legația Republicii Polone, iar din 1949 a fost folosit ca Muzeu de Artă administrat de Galeriile Naționale.

În apropiere, în piață era situat Memorialul Jan (Iohannes) Hus (Pomnik mistral Jana Husa), ridicat în 1915 în amintirea fostului decan, apoi rector al Universității Carolina, filosof și teolog, predecesor al protestantismului, aniversând 500 de ani de la moartea sa. În apropierea lui se afla Meridianul Praga, o bandă metalică marcată, montată în paviment în anii 1990. A fost folosit din 1652 pentru a determina când e amiaza (ora 12).

În a treia latură a pieței, lângă Mânăstirea Paulinelor, era o clădire neo-baroc (1899-1909), pe care fluturau două drapele, în care funcționa Ministerul Dezvoltării Regionale (Ministerstvo pro mistni rozvoj).

În partea pieței, lateral de Primărie, se afla Biserica Sf. Nicolae (Kostel svateho Mikulase). În 1273 a fost construită o biserică gotică care, în 1635 a intrat în posesia Ordinului Sfântului Benedict. Între anii 1730-1739, pe locul acelei biserici vechi, a fost construită actuala clădire, în stil baroc. A fost folosită de Biserica ortodoxă Cehă și Slovacă (1870-1914) până când aceasta s-a mutat în altă locație. Temporar clădirea a fost utilizată ca biserică de garnizoană, apoi depozit. Din 1920 și până azi a funcționat ca Biserică Husită.

După ce am atins obiectivele propuse ne-am plimbat pe străduțele din Orașul Vechi, pline de magazine, cafenele, suveniruri…

Citește și Nove Mesto Praga, Cehia

Mala Strana Praga, Cehia

Publicat pe 1 decembrie 2018 de monica frimu

Răspunde

Am alocat câteva zile pentru a vizita Praga, capitala Cehiei. În prima zi, cu mijloacele de transport în comun am ajuns în dreptul Serviciului geologic de Stat (Czech Geological Survey) care se ocupă cu studiul geologic al resurselor de energie, apă, a pericolelor naturale, etc.

Am intrat în Orașul Mic (Mala Strana) și ne-am îndreptat spre malul râului Vltava, pentru a vedea Muzeul Franz Kafka, deschis în anul 2005, în clădirea Herget Brickworks. În muzeu am văzut cărți ediție princeps, scrisori, jurnale scrise de marele romancier și nuvelist Franz Kafka, ale cărui lucrări unesc realismul cu fantasticul.

Ne-am întors și am urcat scările castelului (Na Opisi), scări vechi din secolul XVII, reamenajate între anii 1835-1837.

Am ajuns la Turnul negru (Cerna vez), situat în partea de est a Castelului Praga, la capătul scărilor. A fost construit în secolul XII, în stilul romanic antic și a servit pentru apărare. În 1538 , apoi în 1541 turnul a ars în incendii. Zidăria s-a păstrat dar era înnegrită de la fum, aspect care i-a dat denumirea. Interiorul nu se vizita, din păcate nici exteriorul nu l-am putut vedea prea bine, fiind în renovare.

De pe terasa turnului se vedea panorama orașului.

Printr-o poartă veche am intrat în Castelul Praga, cel mai mare castel vechi din lume, situat pe o suprafață de aproximativ 70.000 de metri pătrați.

Înaintând pe strada pietonală Jirska, pe partea stângă am văzut Palatul Lobkowicz (Lobkowiczky Palac). A fost construit în secolul XVI de o familie de nobili cehi. În 1618 în el s-au refugiat miniștrii catolici alungați din Palatul Regal de rebelii reformați. În 1620, în Bătălia de la Muntele Alb, protestanții au fost învinși. Familia Lobkowicz, care era catolică, a devenit importantă, palatul a devenit reședința lor din Praga în momentele în care veneau pentru probleme politice sau evenimente importante. În timpul războiului cu Napoleon palatul a funcționat ca spital. În 1939 naziștii l-au confiscat, apoi, din 1948 a fost deținut de comuniști când a funcționat ca muzeu al istoriei cehe și birouri de stat. După schimbările politice din 1989, printr-un proces de retrocedare ce a durat 12 ani, în 2002 a reintrat în posesia familiei Lobkowicz. L-au restaurat, renovat și în 2007 au deschis Muzeul Palatului Lobkowicz, muzeu privat, cu piese de colecție ale familiei, lucrări de artă, pictură, instrumente muzicale, etalate în 22 de galerii. De asemenea există o sală de muzică în care regulat se susțin concerte de muzică clasică.

Următoarea clădire era Palatul Rosemberg (Rozmbersky Palac) ridicat de nobilii familiei Rosemberg în 1574 pe locul caselor ruinate în marele incendiu de la Palatul Regal (1541), o clădire cu patru aripi, în stil renascentist. În 1600 a intrat în posesia Împăratului Rudolph al II-lea care l-a conectat, printr-un coridor, cu Palatul Regal. În 1756 a fost reconstruit ca reședință pentru nobilii săraci și orfani. A fost administrat de o stareță, arhiducesa Marie Anna, fata împărătesei Maria Tereza. A funcționat până în 1919 când palatul a fost preluat de Ministerul de Interne. Azi funcționează birouri ale Administrației Castelului Praga și Oficiul Președintelui Republicii Cehe. În spatele lui se vedea crucea unei biserici, Capela „Tuturor Sfinților”, construită în secolul XIV, ulterior incendiului din 1541, prin extinderi a devenit parte din Palatul Regal.

În lateral era o străduță, Ulița Aurarilor (Zlata ulicka), pe care se putea intra doar plătind bilet. A fost construită în secolul XVI și denumită impropriu Strada Alchimiștilor, apoi Ulița Aurarilor, după meseria celor care au trăit acolo în sec. XVII. În 1950 casele au fost zugrăvite în culori vii.

Am ieșit din feeria de culori și am trecut pe lângă Biserica „Sfântul Gheorghe” (Bazilica Sv. Jiri). Prima biserică a fost construită între anii 920-925 iar în 973 s-a înființat o mânăstire benedictină. Au ars în 1142, reconstruite treptat, lângă ele s-a ridicat un palat romanic și în secolul XVI biserica și palatul au fost transformate în stil gotic, când patronul spiritual al bisericii a devenit Sfântul Gheorghe (Sv. Jiri). Devastată în războaiele husite, reconstruită de benedictine, în 1541 a ars din nou. A fost reconstruită adăugându-se clădiri noi pentru mânăstire.

Între anii 1718-1722 alăturat s-a construit Capela Sf. Ioan de Nepomuk apoi, între anii 1897-1908, a fost restaurată purist, în stilul original și eliminându-se elementele de împodobire.

Am intrat în Castelul Praga (Prazsky Hrad), un complex de clădiri menționat din secolul IX. A fost avariat în războaiele husite, reconstruit din 1485, s-au adăugat noi turnuri de apărare în partea de nord. În marele incendiu din 1541 multe clădiri au fost arse. Pe locul lor, sub Habsburgi, au fost construite noi clădiri în stil renascentist. În timpul războiului de treizeci de ani a fost avariat, ulterior a avut loc ultima reconstrucție majoră, în secolului XVIII, sub Împărăteasa Maria Tereza.

În mijloc era postată Catedrala Sf. Vitus (Katedrala sv Vita), cu fațada estică spre noi, înconjurată de mai multe clădiri.

În stânga, într-o porțiune a fostului Palat Regal, se afla expoziția permanentă Povestea Castelului din Praga (Pribeh Prazskeho hradu), deschisă în 2004. Exponatele reprezintă viața de zi cu zi a tuturor claselor sociale din castel. În 1918, o dată cu crearea Republicii Cehoslovace, castelul a devenit sediul Președintelui țării. Sub ocupația nazistă a devenit sediul lui Reinhard Heydrich. După 1948 a găzduit birourile guvernului comunist și din 1954 a fost administrat direct de Președintele țării.

Vechiul Palat Regal (Stary Kralovsky Palac)a fost construit în secolul XII în stil gotic și renascentist. Între anii 1493-1502 a fost amenajată o sală imensă, Sala Vladislav, care a fost folosită pentru încoronări, banchete, evenimente ale curții, chiar turnee între cavaleri.

În continuarea palatului, în a treia curte a castelului, era clădirea în care funcționa Arhiva Castelului Praga (Archiv Prazskeho hradu) în fața căreia se înălța Obeliscul, ridicat în 1928 ca Memorial al Primului Război Mondial.

Între Obelisc și Catedrală se afla clădirea veche a Artileriei (Stare provoststvi) Am ocolit-o, înaintând spre intrarea în Catedrala Sf. Vitus.

Am străbătut un gang pe sub clădirile Administrației Castelului și am ajuns în a doua curte a castelului unde, în fața noastră, se afla o fântână barocă, Fântâna Kohl (Kohlova kasna). A fost construită în 1686, în timpul domniei Împăratului Leopold I, de la care a preluat numele de fântâna Leu sau Leopold, pe unele elemente de decor fiind încrustată litera „L”. În 1982 a fost restaurată.

În clădirile înconjurătoare funcționau galerii de artă, centru de informare turistică, etc. Din greșeală am ieșit prin Rotunda așa că am făcut cale întoarsă.

Între clădirile ce mărginea acea curte ieșea în evidență Capela Sfintei Cruci (Kaple sv Krize) (secolul XVIII) care a purtat și numele de „Trezoreria”, în ea fiind adunate cele mai valoroase obiecte începând cu secolul XI.

Am trecut prin Poarta Matthias (Matiasova brana) situată între prima și a doua curte ale castelului. Poartă numele Împăratului Sfânt Roman în timpul căruia a fost ridicată (1614).

Prima curte era separată de exterior prin porțiuni de gard din fier, decorat cu aurării, separate de stâlpi de beton pe care tronau statuile Titanii Luptători (Sousosi Souboj Titanu).

În 1993, când Cehia și Slovaci au devenit state independente, castelul a devenit sediul Președintelui Republicii Cehe care are în subordine și Oficiul Militar din care face parte Garda Castelului Praga (Hradni Straz).

Am avut norocul să vedem schimbul de gardă, cu dificultate, datorită numărului mare de turiști.

Ne-am continuat drumul coborând în Piața Hradcany (Hradčanské náměstí) unde, în partea de nord, se afla Palatul Arhiepiscopului (Arcibiskupstvi prazske). A fost construit de Regele Ferdinand I pe locul fostului palat ars în timpul luptelor husite (1420). Inițial în stil renascentist, apoi baroc, din 1562 a servit ca sediu al arhiepiscopilor din Praga. În secolul XVIII a fost reconstruit în stil rococo. Astăzi este sediul Bisericii Catolice din Praga, în interior etalându-se o galerie cu portretele arhiepiscopilor.

Vis a vis se afla Galeria Națională Praga (Narodni galerie Praha), galerie cu colecții de artă barocă, manieristă și renascentistă din Boemia. Ea funcționa în Palatul Schwarzenberg (Schwarzenbergsky Palac), familia fiind proprietara clădirii din 1719. Din 1908 a funcționat ca Muzeu Național Tehnic, apoi Muzeu Militar. Lângă el se afla Mânăstirea Carmelitelor Desculțe (1626) cu Biserica Sf. Benedict (din 1353), aspectul ei actual datând din secolul XVIII.

Tot în Piața Hradcany se afla Palatul Toscan sau Palatul Thun-Hohenstein (Toskansky Palac) În 1690 baronul căruia îi poartă numele a inițiat construcția unui palat. În 1718 a fost cumpărat de o Ducesă de Toscana și a terminat construcția, o clădire cu patru aripi, curte interioară cu două fântâni și fațada cu sculpturi alegorice a celor șapte arte. Astfel clădirea poartă numele celor doi foști proprietari. Clădirea a fost renovată în 1998 și e utilizată de Ministerul Afacerilor Externe.

Pe stradă am văzut niște automobile de epocă superbe, încă funcționale.

Am părăsit piața și am vizitat Complexul Loreta Praga. Vis a vis de biserică am văzut Palatul Cernin (Cerninsky palac), sediul Ministerului Afacerilor Externe, cea mai lungă clădire barocă din Praga, fațada având 150 metri lungime. A fost construit între anii 1669-1674 și a preluat numele proprietarilor. În 1742 a fost ocupat de armatele franceză și bavareză care l-au transformat într-o fortăreață. Restaurat, în 1757 a fost asediat și ocupat de armata prusacă. În secolul XVIII familia s-a mutat la Viena, palatul a devenit spital militar. Din 1920, după ce a fost restaurat, a funcționat ca sediu al Ministerului Afacerilor Externe. În perioada nazistă (1939-1944) a fost sediu Protectoratului Reichului. După cel de Al Doilea Război Mondial și până în prezent a redevenit sediul Ministerului Afacerilor Externe.

Am părăsit zona și am trecut pe lângă Questenberk Hotel, o clădire din 1620 situată în fața Mânăstirii Strahov.

A urmat coborârea dealului, inițial pe lângă un parc, apoi pe strada Nerudova unde, de o parte și de alta, se înșirau fostele palate în care funcționau hoteluri, magazine, muzee, etc.

Am rătăcit drumul dar a meritat. Pe deal, în depărtare, am văzut Mânăstirea Strahov, veche din 1143.

Ne-am întors și am continuat coborârea pe lângă Biserica Maicii Domnului Mamei Fecioarei Maria și Sf. Kajetána (Kostel Panny Marie Matky ustavicne pomoci a sv Kajetana), o biserică romano-catolică construită între anii 1691-1717 împreună cu o mânăstire în care funcționa o școală pentru fiii nobililor. În 1789 mânăstirea a fost desființată, biserica a continuat să funcționeze fiind administrată de o fundație romano-catolică. În 1869 a fost cumpărată de redemptoriști și a primit noii patroni spirituali.

În apropiere, aproape una în fața celeilalte, se aflau două ambasade. În fostul Palat Thun-Hohenstein (construit între 1721-1726,) se afla Ambasada Italiei încă din 1924 când clădirea a fost cumpărată și reamenajată de guvernul Italiei.

Ambasada României funcționa în fostul Palat Morzine (Morzinsky Palac), construit în stil baroc, între anii1713-1737, de familia căreia îi poartă numele. După 1781, când s-a eliberat un brevet de toleranță ce permitea existența altor religii pe lângă cea romano-catolică, palatul a devenit prima casă de rugăciune protestantă din Boemia.

Pe peretele clădirii era pusă o placă cu Mihai Viteazul.

După ce am depășit câteva clădiri, pe partea cu ambasada se deschidea o piațetă în care se afla Biserica Sf. Nicolae din Mala Strana (Kostel sv Mikulase Mala Strana). A fost construită între anii 1704-1755, de către iezuiți, pe locul unei biserici vechi din secolul XIII. Inițial au fost ridicate fațada de vest, Capela Sf. Barbara și Capela Sf. Ana. După două decenii construcția a continuat cu cupola din cupru, în stil rococo și turnul bisericii. După desființarea Ordinului Iezuiților, din 1775 a devenit biserică parohială. În perioada comunistă turnul a fost folosit ca post de observație de către securitatea statului.

Am ocolit biserica și, în curând, ni s-a înfățișat Turnul Podului din Orașul Mic (Malostranska mostecka vez), impropriu denumit deoarece erau două turnuri, legate între ele la poarta de la bază, prin care se trecea spre Podul Carol. În secolul XII a fost construit turnul mai mic, Turnul lui Judith, denumit după podul lui Judith ce traversa Vltava. În secolul XIII i s-a alăturat, în partea de nord, un turn mai mic și s-a construit poarta. În secolul XVI meterezele au fost înlocuite cu fațade renascentiste prevăzute cu ferestre.

Turnul mic dinspre nord a dispărut fiind înlocuit de clădiri. În secolul XV a fost construit turnul mai mare, în stil gotic. A fost restaurat în secolul XIX (1879-1883) primind forma actuală. Poarta, formată din două arcade, era închisă cu uși de lemn și grile de fier, pentru apărare.

Am traversat poarta și am intrat pe Podul Carol (Karluv most). Primul pod, podul Judith, construit între anii 1158-1172 a funcționat până în 1342 când a fost distrus de un potop. Între 1357-1402 a fost construit un pod nou, Podul de Piatră (Kamenny most) sau Podul Praga. În războaiele cu suedezii, apoi în războiul de treizeci de ani, cele mai grele lupte au avut loc pe pod, care a fost grav avariat, ulterior refăcut. În anii 1700 a fost decorat cu o alee de statui, în stil baroc, cu semnificație religioasă.

Era singura legătură între castel și orașul vechi. După 1870 a fost denumit Podul Carol. Primul omnibus l-a traversat, apoi tramvaie cu cai, din 1905 tramvaie electrice și din 1908 autobuze. Grav avariat în inundațiile din 1890, a fost reparat timp de doi ani. Ultima reparație capitală s-a făcut între anii 1965-1978, când traficul a fost interzis și podul a devenit pietonal. Între anii 2008-2010 pilonii au fost consolidați.

În decursul timpului statuile au fost înlocuite cu imitații, cele originale fiind depozitate în Muzeul Național.

Pe podul aglomerat de turiști se aflau cântăreți, portretiști, vânzători de suveniruri.

Panorama era superbă- cetatea, clădirile vechi ale orașului, Vltava pe sub podurile care se înșirau unul după celălalt. Vizita în Mala Strana s-a încheiat.

Citește și Stare Mesto Praga, Cehia

Berlin, Germania- ziua 3

Publicat pe 14 noiembrie 2018 de monica frimu

Răspunde

Ne-am început ziua pornind de la Brandeburger Tor. Lateral de poartă se afla clădirea în care funcționează Parlamentul german, Deutcher Bundestag-Reichstag. Când Confederația germană a fost dizolvată (1815-1866) și s-a înființat Imperiul german (1871), s-a format Parlamentul (Reichstag) care a funcționat în capitala Regatului Prusiei, Berlin. În timpul lui Wilhelm I a început construcția unei clădiri care să găzduiască Parlamentul. Acesta a funcționat și în timpul Republicii Weimar, din 1919 până în 1933 când clădirea a fost incendiată, an când Adolf Hitler a fost numit cancelar al guvernului federal. Sub guvernarea nazistă clădirea nu a fost reparată nici folosită, iar în 1945 a fost una dintre țintele importante în bombardamentele Armatei Roșii, datorită semnificației sale.

Până în 1999, când s-a mutat la Berlin, Parlamentul vest-german, creat prin Constituția din 1949, a funcționat la Bonn. Fosta clădire, ruinată, a fost reconstruită între anii 1961-1964, când regimul comunist era la putere și a fost folosită ocazional pentru întruniri, evenimente și ca expoziție permanent despre istoria germană. În 1990, în clădire a avut loc ceremonia oficială a reunificării Germaniei și până în 1999 clădirea a fost reconstruită adăugându-i-se și domul central din sticlă care se poate vizita contra cost. Totodată au fost renovate și clădirile auxiliare Reichstagului.

Lateral de Parlament se afla una dintre clădirile auxiliare, Paul Lobe Haus, care poartă numele președintelui primului Parlamentul german înființat. A fost construită începând cu 1997 și deschisă în 2001. Cuprinde 1700 de camere dintre care 1000 sunt birouri, restul camere pentru consiliu, comisii, personal, vizitatori externi, etc.

Lângă ea se afla Cancelaria Federală, Bundeskanzleramt, clădire ce găzduiește birourile personale ale Cancelarului Germaniei și ale personalului său, cea mai mare clădire din lume cu acest scop (de 10 ori mai mare decât Casa Albă). Se poate vizita doar în anumite zile ale anului.

Am traversat parcul Platz der Republik și am trecut pe lângă Casa Culturilor Lumii, Haus der Kulturen der Welt. Clădirea a fost proiectată în 1957, de un arhitect american, ca parte dintr-o Expoziție Internațională de construcții și a purtat numele de Kongresshalle (sala de conferințe). În 1980 acoperișul s-a prăbușit, a fost reconstruit în stilul original și clădirea a fost redeschisă în 1987. Numele actual relevă activitățile ce se desfășoară în clădire și anume expoziții de artă contemporană, conferințe academice cu tematică culturală, spectacole, filme, cu accentul pe culturi non-europene.

Am străbătut aleile parcului Grosser Tiergarten, aproape paralel cu râul Spree.

Pe latura nordică a parcului se afla Palatul Bellevue, Schloss Bellevue, prima clădire neoclasică construită în Germania (1786), ca reședință de vară pentru fratele Regelui Friedrich II al Prusiei, înconjurată de un parc de aproximativ 20 de hectare. A fost locuit de familia de Hohenzollern până la Revoluția germană (1918-1919) când a intrat în posesia statului liber Prusia. A fost folosit ca Muzeu de Etnografie (anii 1930), apoi ca și casă de oaspeți pentru naziști (1938). În timpul celui de Al Doilea Război Mondial a fost grav avariat , refăcut în anii 1950 și reamenajat între anii 1986-1987. Din 1994 a fost reședința Președintelui Germaniei și a fost extinsă după reunificare, în 1998, construindu-se o anexă pentru Bundesprasidialamt (Oficiul președintelui federal). Renovat între anii 2004-2005 a devenit doar locul oficial al președintelui, fără ca acesta să mai locuiască în palat.

Am ajuns la Colona Victoriei, Siegessaule. A fost construită în anul 1873, în centrul Pieței Republicii (Platz der Republik), pentru a comemora victoria prusacă în războaiele împotriva danezilor (1848), austriecilor (1866) și francezilor (1870-1871). Pe o bază din patru blocuri masive de gresie a fost ridicată o platformă cu coloane, din mijlocul căreia se ridică coloana, pe care tronează zeița Victoria, o sculptură de aproximativ 8 metri înălțime, poleită cu aur. A fost mutată în 1939 în locul actual, a fost adăugat un inel cu ghirlande (1938-1939), fundația a fost decorată cu patru reliefuri din bronz reprezentând războaiele purtate, decoruri care au fost înlăturate în 1945 și coloana avariată. A fost restaurată în 1987.

Am străbătut parcul pe Hofjagerallee și l-am ocolit pe Tiergartenstrase, „strada ambasadelor”. Prima pe care am văzut-o a fost Ambasada Arabiei Saudite (Botschaft des Konigreichs Saudi Arabien). Încă din 1929 a fost semnat un tratat de pace între cele două țări. Din 1954 au fost stabilite relații diplomatice între Regatul Arabiei Saudită și Republica Federală Germania și ambasada a avut sediul la Bonn. După reunificarea Germaniei, guvernul acesteia mutându-se la Berlin, ambasada trebuia să se mute și ea. Între anii 2006-2008 a fost construită o nouă clădire pentru ambasadă în Berlin, clădire pe lângă care am trecut și noi.

Următoarea clădire a fost Ambasada Japoniei (Botschaft von Japan), construită între anii 1938-1942, foarte avariată în cel de Al Doilea Război Mondial, refăcută între anii 1998-2000 și perimetrul ei extins cu o grădină japoneză.

Lângă ea se afla Ambasada Italiei (Italienische Botschaft). Normal că erau alăturate, așa cum au fost și în timpul celui de Al Doilea Război Mondial aliate Reichului nazist. Prima clădire, construită în stil neoclasic, între anii 1939-1941, a fost grav avariată în război. După reunificarea Germaniei, când ambasada s-a mutat înapoi la Berlin, a fost construită actuala clădire (1999-2003) care este reședința ambasadorului Italiei.

De o parte era parcul Tiergarten, de cealaltă Ambasadele Turciei, Republicii Sud-Africane, Indiei, Austriei și altele. Am ieșit din zona ambasadelor și am ajuns în dreptul Muzeului de Instrumente Muzicale, Musikinstrumente Museum. Nu l-am putut vizita fiind închis.

A fost înființat în 1888 în cadrul Academiei Regale de Muzică și etala 34 de instrumente muzicale. În doi ani muzeul a cumpărat și a ajuns la sute de exponate. În 1936 a fost construită o nouă clădire și muzeul a deținut circa 4.000 de instrumente. Atât clădirea cât și exponatele au fost distruse în cel de Al Doilea Război Mondial, după război supraviețuind doar 700 de instrumente. Între 1979-1984 s-a construit actuala clădire în care funcționează Muzeul de Instrumente Muzicale și Institutul pentru cercetare în Muzică. Actual în muzeu există 3.200 de instrumente muzicale, unele folosite în diverse reprezentații în sala de concerte a muzeului și circa 800 de exponate.

Ne-am îndreptat spre Piața Potsdam, Potsdamer Platz. Inițial, aceasta nu era o piață ci, împreună cu Leipziger Platz, zona unde se întretăiau drumurile comerciale, care treceau prin Poarta Potsdam. Potsdamer Platz era situată în afara zidurilor de apărare, iar Leipziger Platz în interiorul lor. Între anii 1823-1824 a fost reconstruită poarta cu două clădiri, una ca punct vamal, cealaltă locație pentru garda militară, iar în 1866 demolată împreună cu majoritatea porților orașului. În sec. XIX, în zona exterioară s-au construit vile și case pentru funcționarii publici și bancheri. S-a dezvoltat o dată cu introducerea căii ferate (1838) când s-a înființat și stația Potsdamer Banhof.

După ce Berlinul a devenit capitala Imperiului German (1871) s-au ridicat hoteluri, magazine, cafenele, restaurante, teatre, cluburi, etc. și zona a devenit cunoscută pe plan internațional. S-au ridicat clădiri pentru autorități și Parlamentul german, Reichstag, a funcționat în una dintre clădiri până în 1894. Din 1880 a fost traversată de linii de tramvai, inițial trase da cai, apoi electrice. Apogeul pieței a fost intre anii 1920-1930 când a devenit cel mai aglomerat loc de trafic din Europa și se spune că primul semafor din Europa a fost plasat în piață.

În perioada nazistă Cancelaria lui Hitler a funcționat în apropiere astfel piața a fost distrusă în atacurile armatei sovietice. După război piața s-a aflat la limita dintre sectoarele american, britanic și sovietic astfel, acolo s-a desfășurat „piața neagră” . În anii 1950 ruinele Porții Potsdam au devenit din nou o barieră ce împărțea Berlinul de Est de Berlinul de Vest. În 1961, prin ridicarea Zidului Berlinului, Potsdamer Platz a fost divizată în două părți, una în est și una în vest și până în 1976 multe clădiri au fost demolate. În 1989, când zidul „a căzut”, a fost primul loc pe unde cetățenii au „sărit” ilegal între cele două părți ale Germaniei și, în 1990, în Potsdamer Platz a avut loc renumitul concert „The Wall”. După reunificare piața a fost refăcută și azi este ocupată de clădiri impresionante, din sticlă.

Am trecut pe lângă clădirile Companiei Sony în care funcționează mai multe firme de cinematografie ca CineStar Original und IMAX, Berlinul X-treme Cinema cu 3500 de locuri, 19 ecrane și un salon privat pentru recepții. Am intrat într-o piațetă închisă de blocuri turn din sticlă, acoperită cu o cupolă foarte interesantă.

În mijlocul ei de afla o fântână arteziană, pe margini diferite cafenele, restaurante, etc.

Jur împrejur funcționau, pe mai multe etaje, cinematografe, Cinemateca germană cu Muzeul de Film și Televiziune și o bibliotecă științifică în care sunt păstrate filme, documentare, cărți pe tema filmului și televiziunii, Arsenal-Institutul pentru Film și Video Artă, un teatru cu 1.750 de locuri, etc.

Compania Sony a ridicat și Turnul Bahn, înalt de 103 metri, cu 26 de etaje, în care funcționează din anul 2000 Deutsche Bahn AG. (în dreapta fotografiei) Bulevardul a fost denumit Boulevard der Stars, fiind încadrat între clădirile de sticlă.

În piață s-au ridicat 19 clădiri în care funcționează birourile Daimler-Benz și berliner Volksbank, Turnul Kollhoff, cu firme de avocatură, în care se poate urca până la o platformă cu restaurant, cafenea, „Panoramapunkt”, situată la 100 de metri înălțime. (în dreapta fotografiei) De asemenea s-au construit clădiri pentru Centrul Beisheim și Parcul Kolonnaden.

La est de Potsdamer Platz se afla piața Leipziger Platz, care și-a primit denumirea în 1814 când prusacii l-au învins pe Napoleon Bonaparte în bătălia de la Leipzig. Avea forma unui octogon pe marginile căruia se aflau numeroase clădiri dintre care mai importante au fost Palatul Mosse, Hotelul Palast și Ministerul agriculturii prusace. În timpul celui de Al doilea Război Mondial clădirile au fost bombardate și după terminarea lui, demolate. Sub comuniști piața a fost divizată între Berlinul de Est și Berlinul de Vest și jumătatea de nord-vest a primit denumirea de „fâșia morții”, datorită deceselor ce aveau loc o dată cu încercările de trecere frauduloasă în partea de vest.

După reunificarea Germaniei a fost refăcut Palatul Mosse (1998), în 2005 a fost inaugurată clădirea Ambasadei Canadei și Comitetul Evreiesc american și în 2015 a fost deschis Muzeul german de spionaj din Berlin.

Am părăsit piața și am trecut pe lângă centrul comercial Mall, un colos cu 270 de magazine, deschis în 2014. Pe partea cealaltă a străzii era clădirea Bundesrat, din 2000 locul sesiunilor parlamentare ale Consiliului Federal din Germania. Între anii 1850-1918 a fost Casa Lorzilor (Herrenhaus) în care a funcționat Parlamentul prusac. Aceasta a fost dizolvată o dată cu Revoluția germană din 1918-1919, când monarhia a căzut și a fost înlocuită cu Consiliul de Stat (Staatsrat). Între 1989-1904 a fost construită clădirea actuală, în stil neo-renascentist, ca sediu al Parlamentului Imperiului german (Reichstag). A fost legată printr-o aripă comună de o clădire în care funcționau deputații. Din 1933 a funcționat ca și fundația „Casa Prusacă” a lui Hermann Goering. Bombardamentele din 1945 au avariat-o grav. A fost refăcută după război și din 1946 a funcționat ca Academia de Științe a Germaniei de Est.

Învârtindu-ne pe străduțe am ajuns în dreptul unor rămășițe din Zidul Berlinului (The remains of Berlin Wall), un zid construit în 1961 pentru a separa Berlinul de Est de Berlinul de Vest.

Am ajuns în dreptul unor automobile mici, pictate colorat. Erau automobile Trabant, supranumite și „bujie cu acoperiș”, simbol al vieții din fosta Germania de Est. Erau situate în fața Muzeului Trabantului (Trabi Museum).

Nu departe era Checkpoint Charlie, renumitul punct de trecere a Zidului Berlinului, între estul și vestul orașului, pentru străini și forțele aliate, pe unde foarte mulți germani din est au emigrat ilegal în vest.

După război locul a devenit obiectiv turistic astfel în vecinătatea Zidului, lângă Casa de Pază, în 1963 s-a deschis Muzeul „Haus am Checkpoint Charlie”, Mauermuseum, muzeu privat e administrat de asociația „Grupul de lucru 13 august 2017”. În el sunt expuse fotografii, documente, se vizionează documentare despre tentativele de emigrare cu mașini, baloane cu aer, telescaune, etc.

În imediata apropiere, pe trotuar erau expuse ținute militare din acea perioadă, măști de gaze, etc., se vindeau suveniruri.

Într-un alt muzeu, deschis în 2012, Asisi Panorama Berlin, se putea viziona panoramic perioada Războiului Rece (1947-1989), în special divizia germană, viața zilnică din Berlinul comunist și Berlinul capitalist, activitatea polițiștilor de frontieră.

Trecând pe lângă clădiri ale Administrației Locale, Bauakademie, clădiri noi intercalate cu clădiri vechi, am ajuns în Gendarmenmarkt, azi cea mai populară Piață de Crăciun din Berlin. Piața a fost construită începând cu 1688 și reconstruită în 1773, când a primit numele de la cavaleria blindată care își avea grajdurile acolo. În timp s-au ridicat cele trei clădiri impresionante, Sala de concerte, Domul german și Domul francez.

Prima, construită între anii 1701-1705, a fost Franzosischer Dom (Domul francez), de cult protestant francez (reformat). În 1785 i s-a adăugat turnul. Actual, pe lângă biserică funcționează un muzeu și un restaurant.

În mijloc trona Konzerthaus Berlin(Sala de Concerte), construită în 1821, când a funcționat ca teatru. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial a fost grav avariată, reconstruită până în 1984 și transformată în sală de concerte.

În fața ei se afla statuia lui Friedrich von Schiller (Schillerbrunnen), poet și dramaturg german considerat unul dintre „părinții poeziei germane”.

În sudul pieței, în 1708 s-a construit Deucher Dom (Biserica germană) de cult luteran. A fost reconstruită în 1708 când i s-a adăugat turnul. Distrusă complet în bombardamentele din 1945, a fost reconstruită după reunificarea Germaniei, terminată în 1993 și deschisă ca Muzeu de Istorie germană în 1996.

Ne-am îndreptat spre Memorialul Holocaustului (Denkmal fur die ermordeten juden) construit între anii 2003-2004 și inaugurat în 2005, pe fosta locație a Zidului Berlinului, care a împărțit orașul în două după terminarea celui de Al Doilea Război Mondial. Este compus din 2.711 plăci de beton inscripționate („stelae”) așezate pe rânduri perpendiculare, ușor oblic pe o suprafață de 19.000 metri pătrați. Au fost multe păreri vizând semnificația monumentului. Pentru mine cea mai plauzibilă a fost aceea prin care se considera că memorialul arată imposibilitatea de vizualizare a numărului de evrei decimați de către naziști în timpul războiului, prin orientarea în spațiu a acelor plăci în „derivă”.

Am depășit zona pline de tristețe și am intrat în Tiergarten, cel mai mare parc al Berlinului întins pe 2,1 km pătrați. A fost creat în 1742 pe locul zonei de vânătoare existente din 1527, cu alei, labirinturi, bazine, sculpturi, în stil baroc. Între anii 1833-1840 a fost modificat în stil englezesc cu zone de relaxare, căi de echitație, peluze largi, lacuri cu mici insule. Traversând Parcul Steppengarten, am ajuns la lacul Goldfischteich, acoperit de nuferi.

Am ocolit lacul și ni s-a înfățișat Memorialul Bethoven-Haydn-Mozart, construit în timpul Kaiserului Wilhelm II (1904). Grav avariat în timpul Războiului de Eliberare a Berlinului (1945), a fost restaurat în 2007.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial Tiergarten a fost bombardat repetat de raidurile aeriene. După încetarea războiului a fost folosit temporar ca pistă de zbor. Ulterior copacii au fost tăiați și folosiți ca și combustibil iar terenul a fost arat și semănat. Parcul a fost refăcut între anii 1949-1959. După ridicarea Zidului Berlinului a devenit principala zonă de agrement a Berlinului de Vest. În parc erau postate mai multe statui, cu diferite semnificații, mai multe lacuri și o zonă dedicată Reginei Luise, Luiseninsel.

În mijlocul unui rondou cu flori era postată o statuie din bronz, Amazoana călare (Amazone zu Pferde), încă din 1893.

Se însera. Am ieșit din parc și ne-am îndreptat spre Brandenburgen Tor dorind ca pentru ultima seară, deși eram obosite, să vedem Unter den Linden pentru ultima oară. Un ultim obiectiv pe traseul nostru a fost Memorialul sovietic, Sowjetisches Ehrenmal, un memorial situat în Tiergarten, în Parcul Treptower, ridicat în 1949. Acesta comemorează cei 7.000 de soldați sovietici căzuți în bătălia pentru eliberarea Berlinului din 1945. E compus din grupul statuar central și un „cimitir” în care au fost înmormântați 5.000 de soldați din Armata Roșie. Între anii 2003-2004 statuia centrală a fost renovată.

La revedere Berlin !

Citește și Berlin, Germania- ziua 1

Berlin, Germania- ziua 2

Publicat pe 29 octombrie 2018 de monica frimu

Răspunde

Am ajuns în apropiere de Alexanderplatz, cu mijloacele de transport în comun, lângă Casa Profesorilor (Haus des Lehrers), primul zgârie nori din piață, construit între anii 1961-1964, pe locul fostei Biblioteci a Asociației Profesorilor care a fost distrusă în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. La exterior, între etajele trei și patru, a fost încercuit cu o friză ce reprezintă diferitele profesii. A funcționat ca Club Educațional și Bibliotecă Centrală a Educației. După reunirea Germaniei, din 1991 clădirea a devenit proprietatea statului care, în decursul anilor, a închiriat-o pentru diferite scopuri și în 2001 a vândut-o unei asociații de locuințe.

Pentru această zi ne-am procurat bilete de intrare în Domul din Berlin și Palatul Charlottenburg, care aveau ore fixe, astfel ne-am împărțit timpul pentru vizitarea orașului. Am intrat în Alexanderplatz, centrul orașului încă din Evul Mediu, care era numit Piața de tauri (Ochsenmarkt). Numele actual l-a primit în 1805 după Țarul Rusiei Alexandru I, care a vizitat atunci Berlinul. Clădirile din jurul pieței au fost grav avariate în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, ulterior demolate și în 1945 reconstruită o piață largă, înconjurată de un amalgam de clădiri cu magazine, hoteluri, terase, locuri de joacă, etc.

În anii 1980 a avut loc mișcarea pentru pace (Blueserszene) la care au participat mulți tineri ce credeau în libertate, nonconformism, modele de hippy occidentale și aveau o atitudine antimilitaristă, împotriva vieții cotidiene din RDG. Multe manifestații au avut loc în Alexanderplatz.

În piață trona Turnul TV (Fernsehturm), construit în perioada 1965-1969 ca simbol al Berlinului de Est. Un turn de beton, înalt de 365 metri, avea în partea superioară (la 207 metri) o sferă din metal în care funcționa un restaurant, sub care era o platformă de observație (la 203 metri) și care se termina cu antena Tv. Restaurantul, rotativ, cu o rotație completă în 30 minute, permitea vizionarea panoramei orașului. Existau două modalități de a ajunge la acel nivel, fie un lift situat în interiorul turnului, fie o scară cu 986 de trepte. Tot atunci în piață au fost construite Ceasul lumii (Weltzeituhr) și Fântâna Prieteniei dintre Popoare.

Lăsând în spate Turnul TV, ne-am îndreptat spre Biserica „Sfintei Fecioare Maria” (Marienkirche), menționată ca biserică parohială din 1292. În secolul VII a avut loc un incendiu care a distrus o parte a bisericii. Aceasta a fost reconstruită între anii 1663-1666, în stil baroc, apoi 1893-1895, când portalul din vest a fost transformat în stil neo-gotic și turnul a fost dotat cu cinci clopote. După cel de Al Doilea Război Mondial a fost una dintre puținele biserici rămase funcționale. Construindu-se Alexanderplatz biserica a rămas solitară într-o parte a turnului. Ultima renovare a fost făcută în perioada 2014-2017.

Inițial biserica a funcționat sub cult romano-catolic, după Reforma protestantă ca biserică luterană și din 1817, când a avut loc Uniunea Prusacă a bisericilor, ca biserică protestantă.

În ea au avut și au loc concerte de orgă, în mod special concertul de Crăciun anual.

În apropiere am văzut Fântâna lui Neptun(Neptunbrunnen) construită și oferită în dar Kaiserului Wilhelm II în 1891. În centru fântânii a fost plasată o rocă pe care trona zeul roman Neptun, zeul mării, purtat într-o scoică mare de un heruvim și tritoni, înconjurat de apă și animale marine precum pești, homari, broaște țestoase, etc. Zeul purta tridentul, semnul puterii sale. Pe marginea fântânii au fost postate patru figuri feminine care reprezentau cele patru fluvii germane și anume Rinul-o plasă de prins pește și struguri, Vistula-blocuri de lemn ce simbolizau pădurile, Oderul- capra și piei de animale și Elba- urechi de porumb și fructe, reprezentând zonele prin care treceau aceste râuri. Unele din acele râuri nu mai aparțin actual Germaniei.

Lateral de fântână se afla Primăria Roșie (Rotes Rathaus) în care funcționează Primarul general și Senatul Berlinului. Clădirea a fost construită între anii 1861-1869 pe locul multor clădiri ce datau din Evul Mediu. A funcționat ca Primărie până în 1933 și și-a reluat activitatea în 1945, după reconstrucția ei cu prilejul Jocurilor Olimpice din 1936. Mai mult de jumătate a fost distrusă în bombardamentele celui de Al Doilea Război Mondial (1945), reconstruită în 1951 și deschisă oficial în 1955, a servit ca Primăria Berlinului de Est.

În 1991 administrația Berlinului reunificat s-a mutat în clădire. Ultima renovare a fost făcută în perioada 2005-2006. Zona din fața ei era înconjurată de garduri pentru efectuarea lucrărilor la o nouă stație de metrou.

Am depășit Primăria și ne-am îndreptat spre Biserica „Sfântul Nicolae” (Nikolaikirche), cea mai veche biserică din centrul Berlinului rămasă intactă după război. A fost construită între anii 1230-1250, în stil romanic, cu o poartă gotic timpuriu și făcea parte din Piața de zer (Molkenmarkt). În jurul anului 1460 clădirea a fost extinsă. După Reforma din Berlin (1539) a devenit locul de înmormântare a oamenilor de stat, interiorul a fost dotat cu opere de artă, picturi, sculpturi baroce și gotice târzii. Inițial o biserică romano-catolică, după Reforma protestantă din 1549 a devenit luterană iar în 1817, când a fost creată Uniunea Prusacă a bisericilor, protestantă. Între anii 1976-1878 fațada cu turnuri a fost transformată în stil neo-gotic.

În 1938 și-a întrerupt activitatea, a intrat în proprietatea naziștilor și a servit ca sală de concerte și muzeu ecleziastic. A fost ruinată în cel de Al Doilea Război Mondial și refacerea ei a început abia în 1981. Terminată în 1987, turnul dotat cu 41 de clopote, a fost folosită pentru expoziții, prelegeri și concerte.

Din 1995 în ea a funcționat o parte din Muzeul Național de Cultură și Istorie Berlin. Orga actuală a fost construită în 1997.

Între anii 2008-2010 a fost renovată complet.

Îndreptându-ne spre râul Spree am trecut pe lângă fostul Restaurant Schwalbennest.

Se apropia ora la care trebuia să ajungem la Dom pentru a-l vizita. Am mers paralel cu râul până la Radisson Blu Hotel, o construcție modernă în care se afla, pe lângă partea hotelieră, Complexul Dom Aquaree, deschis în 2004, cu birouri, restaurant, muzeu și un acvariu gigant, Aqua Dom-Sea Life Berlin.

Este cel mai mare acvariu cilindric din lume înalt de 16 m, diametru 11 m, umplut cu 1.000.000 l apă marină și populat cu peste 1.500 de pești din 50 de specii.

Lipit de hotel era Muzeul DDR, muzeu privat, deschis în 2006, în care funcționau trei expoziții despre „Viața publică”, „Stat și ideologie”, „Viața într-un bloc cu turnuri”, prezentate critic, vizând aspectele pozitive și negative ale vieții în DDR.

Pentru a ajunge la Dom, care se afla vis a vis de Muzeul DDR, am trecut râul Spree pe Podul Liebknechtbrucke. Denumit Podul de castel, în secolul XVII a fost construit un pod de lemn pietonal ce lega Castelul din Colln cu Parcul Lustgarten. În 1709 s-a prăbușit și, între anii 1830-1832, a fost construit un nou pod, din fontă și lemn, Kavalierbrucke. Refăcut din granit cu elemente decorative, între anii 1886-1889, a fost denumit Podul Kaiser Wilhelm. În perioada nazistă a fost demolat (1945). Sub administrația sovietică în 1949 a început reconstrucția sa și a primit numele actual de la cel al avocatului care l-a traversat în 1918, spre Palatul Regal, unde a proclamat Republica Socialistă Liberă Germania. Ulterior a fost renovat în anii 1995 și 2000.

După ce am vizitat Domul din Berlin am trecut Podul Schlossbrucke spre Unter den Linden. În secolul XV exista un pod din lemn ce făcea legătura între Palatul Regal și terenurile de vânătoare din zona Tiergarten. A fost reconstruit în 1738 și a fost folosit de Napoleon pentru trecerea cu trupele militare spre centrul orașului. Reconstruit din gresie între anii 1821-1824, în 1912 a fost extins și în anii 1920 îmbunătățit cu structură din beton armat. În 1951, sub regimul comunist, a primit numele de Marx-Engels-Brucke. Și-a preluat numele inițial după reunificarea Germaniei, în 1991.

De pe Unter den Linden am cotit pe Friedrichstrasse și am ajuns în dreptul Gării, Bahnhof Friedrichstrase. Gara a fost construită începând cu 1787 și linia de metrou din 1882. Traficul crescând, clădirea a fost demolată în 1914 și construită o alta, mult mai mare (1919-1925) iar în 1923 a fost deschisă partea subterană, ca stație de metrou și a devenit centrul rețelei S-Bahn Berlin. În timpul Bătăliei pentru Berlin (1945) o porțiune de aproape 20 km a fost inundată și traficul oprit. A fost reluat în 1945, iar partea inundată deschisă în 1946.

Din 1953 trecerile ilegale în partea de vest au devenit numeroase astfel, după ridicarea zidului Berlinului, în 1961, la metrou s-au construit pereți despărțitori și au fost instalate posturi de control a frontierei. Datorită afluenței mari de călători s-a ridicat o clădire separată pentru controlul pașapoartelor și controlul vamal. A fost numită „Palatul lacrimilor”, deoarece acolo se despărțeau cu regret germanii din est de vizitatorii din vest. După „căderea zidului” liniile S-Bahn au fost reconstruite (1990) și s-a amenajat spațiul cu magazine la baza stației.

Înaintând pe Friedrichstrasse am ajuns în dreptul clădirii Admiralspalast. În 1867 în acea zonă a fost descoperită o sursă naturală de apă sărată. S-a construit o clădire în care s-au amenajat băi. Devenind prea mică pentru cerințele crescânde, în 1910 a fost demolată și construită o altă clădire cu patru etaje în care s-au amenajat peste 900 de camere, băi de lux, restaurant, un patinoar, un cinematograf și a fost denumită Admiralpalast. După nici 10 ani patinoarul a fost transformat într-un Teatru de varietăți și în 1930 tot complexul a fost transformat în stil expresionist, a devenit Teatrul Admiralpalast care avea 2.200 de locuri. În 1939 ministrul Goebbels a refăcut clădirea în stil clasic, în ea a funcționat un centru de recreere. Scăpând neatinsă în cel de Al Doilea Război Mondial, din 1945 în clădire au funcționat pe rând Opera de Stat, apoi Teatrul Metropol, care a funcționat până în 1997 când s-a închis, Orchestra Simfonică din Berlin până în 1984 când s-a mutat în clădire proprie. În partea din față a clădirii, între anii 1949-1970 a funcționat Casa Presei. Între 2005-2006 a fost renovat complet, s-au refăcut băile de lux, cafeneaua, etc. după structura sa inițială. În clădire funcționează un teatru și un studio de radiodifuziune.

Strada Friedrichstrasse, fiind strada principală de cumpărături din Berlin, timpul a trecut fără să ne dăm seama. Apropiindu-se ora la care aveam plătită intrarea în Charlottenburg, în viteză spre Oranienburgen Tor, de unde urma să ne deplasăm cu metroul sau autobuzul, am trecut pe lângă Friedrichstadtpalast. Clădirea a fost construită între anii 1865-1867 și a servit ca piață până în 1868, apoi ca depozit de produse alimentare și ca arsenal în timpul războiului german-prusac. A fost închisă până 1873 apoi a fost folosită ca arenă de circ. Refăcută, a funcționat pe rând ca piață (1888-1897), Teatrul Olympia, arenă de circ (din 1899), teatru (din 1919) care în perioada nazistă a fost denumit Teatrul Poporului. A funcționat până în anii 1980 când clădirea veche a fost demolată și construită una nouă, deschisă în 1984 ca cel mai mare și mai modern palat de spectacole din Europa, cu 1895 de locuri.

Citește și Domul din Berlin, Germania

Berlin, Germania- ziua 1

Publicat pe 23 octombrie 2018 de monica frimu

Răspunde

Am petrecut un sfârșit de săptămână în orașul Berlin, capitala Germaniei. Ne-am deplasat spre Poarta Brandenburg (Brandenburgen Tor), un Arc de Triumf , în stil neoclasic, singura care a supraviețuit dintre cele 18 porți ale Berlinului. Pe acel loc, în 1670 a fost construită prima poartă. În 1734 a fost construit zidul vamal și o dată cu el o poartă poștală, pe drumul dintre Berlin și Havel. În 1788 a fost demolată și, sub indicațiile Regelui Friedrich al II-lea William, s-a construit o poartă nouă, cu două aripi laterale, cu colonade dorice și, deasupra, a fost postată zeița Victoriei, cu cască, suliță și două scuturi, într-o Quadrigă. În timpul războaielor franco-prusace, după pierderea celui de al patrulea război (1806), Napoleon a mutat Quadriga la Paris, în Muzeul Louvre. În 1814 prusacii s-au eliberat, au învins și au înaintat până în Paris. Quadriga a fost readusă la Berlin, recondiționată și repusă la locul ei. Semnul victoriei a fost schimbat cu o coroană din frunze de stejar, ce înconjurau o cruce de fier, pe care stătea un vultur încoronat cu aripile întinse.

În 1868 poarta a fost înfrumusețată cu două statui ce au fost postate în pereții exteriori, zeița Minerva și zeul Marte. Deteriorându-se în timp, în 1913 au început lucrări de renovare, încetinite de Primul Război Mondial și care s-au terminat în 1926. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial aripile au fost distruse, ulterior colonadele reconstruite de diferiți sculptori și Quadriga deteriorată grav, păstrându-se doar capul unui cal care, azi, este păstrat în Muzeul Markisches. În 1958 vulturul și crucea de fier au fost îndepărtate datorită simbolisticii lor. În 1961 s-a construit Zidul Berlinului care trecea de o parte și alta a porții. Aceasta a fost cuprinsă într-o zonă restrânsă, de pază, a graniței dintre cele două părți ale Germaniei, devenite două state independente. După schimbările politice din 1989, zidul a fost dărâmat, Germania s-a reunit și poarta a fost redeschisă circulației. În anii următori Quadriga a fost dezmembrată, refăcută, crucea de fier și vulturul repostate și, în 2002, a fost dezvăluită solemn.

Poarta a fost poziționată cu fața spre Pariser Platz. Piața a fost construită între anii 1732-1734. A primit numele Pariser în 1814 când trupele prusace au învins armatele lui Napoleon și l-au silit să se întoarcă la Paris. Din 2002 piața a fost transformată în zonă pietonală.

Din piață am înaintat pe Bulevardul Unter den Linden (bulevard cu tei) construit în 1647, pe locul unei căi ferate ce lega orașul de terenurile de vânătoare Tiergarten. Copacii au fost tăiați în anii 1934-1935, o dată cu construcția unui tunel de metrou, iar cei rămași au fost distruși în cel de Al Doilea Război Mondial. Au fost replantați în 1950. Am trecut pe lângă clădirea Operei (Staatsoper) denumită și Lindenoper, care era în renovare. Aceasta a funcționat între anii 1742-1843 ca operă de curte (Hofoper), când a fost distrusă de un incendiu. Reconstruită până în 1844 s-a numit Operă Regală (Konigliches Opernhaus) și din 1918 a fost denumită Staatsoper Unter de Linden. În 1945 clădirea a fost distrusă și refacerea ei a durat până în 1955 când a fost denumită Opera de Stat din Germania de Est. Din anul 2004 aparține Fundației Opera din Berlin. A fost închisă pentru renovare în anul 2009 și redeschisă în 2017.

Următoarea clădire, importantă istoric, pe care am văzut-o, a fost Biblioteca de Stat (Staatsbibliothek zu Berlin), una dintre cele mai mari biblioteci din Europa. Inițial a funcționat ca bibliotecă regală. În 1658 Regele Friedrich Wilhelm a pus la dispoziția publicului colecția sa de cărți și, în 1661, la Colln (actualul Albertin) s-a deschis Biblioteca Elector care, din 1701, a fost denumită Biblioteca Regală (Konigliche Bibliothek). În 1770, deși era bibliotecă regală, Friedrich cel Mare i-a acordat o mai mare independență și între anii 1775-1785 s-a construit o nouă clădire, în stil neo-baroc, în Bebelplatz. Până în 1914 a devenit una dintre cele mai mari biblioteci din lume, cu 1,2 milioane de cărți și și-a mutat sediul pe Unter den Linden. În fostul sediu, actual funcționează Facultatea de Drept. Sub regimul nazist, pentru a putea fi salvate, au fost mutate peste 3 milioane de cărți în mânăstiri, castele, în zonele aliate, etc. Însă multe au fost distruse, în special în acțiunea din Bebelplatz. Clădirea a fost grav avariată și biblioteca s-a închis. Redeschisă în 1946, a purtat succesiv mai mute nume ca Biblioteca Științifică Publică, Biblioteca Germană de Stat în care au fost returnate colecțiile ascunse anterior. În anii 60’, sub regimul comunist, o parte din ele au fost transferate în Berlinul de Vest iar după reunificarea Germaniei cele două instituții s-au reunit sub denumirea de Biblioteca de Stat din Berlin. Între anii 2000-2012 a fost renovată.

În fața ei, lateral, se afla statuia Regelui Friedrich Wilhelm II al Prusiei.

Lângă bibliotecă se afla o parte din Universitatea Humboldt. Aceasta a fost înființată de către Regele Friedrich Wilhelm III, în 1809, la inițiativa lui Wilhelm von Humboldt, într-un palat construit între anii 1748-1766 și a purtat numele regelui până în 1945. Funcționau facultățile de drept, teologie, filosofie și medicină. În 1810 în cadrul ei s-a adunat o colecție de istorie naturală care, mărindu-se, în 1889 a fost mutată în altă clădire și a devenit Muzeul de Istorie Naturală (Museum fur Naturkunde). În 1881 a fost fondată Universitatea Agricolă care, ulterior, a fost afiliată Universității Friedrich Wilhelm. În 1934 s-a înființat Facultatea de Medicină Veterinară (Grundstock der Veterinärmedizinischen Fakultät). Sub regimul nazist aproape o treime din personal a fost eliminat, unii deportați iar din Biblioteca Universității au fost arse, în Opernplatz (actual Bebelplatz), ostentativ, peste 20.000 de cărți, pentru a se elimina factorul antinazist. Universitatea a fost închisă și redeschisă în 1946, în Berlinul de Est, sub numele de Universitatea Humboldt.

Sub regimul comunist necomuniștii au fost persecutați. Pentru a se păstra tradiția ei, în 1948, în Berlinul de Vest a fost înființată Universitatea Liberă din Berlin. După reunificarea Germaniei multe cadre din est, considerate nepotrivite pentru că au lucrat în regim comunist, au fost înlocuite cu altele din vest. De asemenea multe facultăți ca filosofia, economia, istoria, au fost închise, considerându-se că au fost afectate de comunism. Actual, Universitatea este împărțită în nouă facultăți situate în trei campusuri, Campus de Nord, Campus Mitte și campus Adlershof, clădirea principală fiind situată pe Unter den Linden. Multe somități au învățat, lucrat, au făcut descoperiri epocale în universitate, de exemplu Albert Einstein.

Înaintând pe bulevard, pe partea stângă am văzut o clădire pe a cărei fațadă erau multe coloane, Neue Wache (New Guardhouse), „Memorialul Central al Republicii Federale Germania pentru Victimele Războiului și Dictaturii”. Sub domnia regelui FriedrichWilhelm III al Prusiei în 1818 s-a inaugurat o nouă clădire construită pentru garda regală. După eliberarea Prusiei, în 1931 a fost reproiectată ca un memorial pentru comemorarea celor căzuți în Primul Război Mondial. În perioada nazistă în clădire s-au oficiat sărbătorile naționale, Heldengedenktag, de către partidul nazist și Wehrmacht însă, spre șfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial, a fost grav avariată. Din 1957 comuniștii au reconstruit-o și din 1960 a funcționat ca „Memorial al Victimelor Fascismului și Militarismului”. La intrare era o gardă permanentă, formată din doi soldați și schimbul gărzii a fost o atracție turistică. Numele actual l-a primit după reunificarea Germaniei, în 1933.

În interiorul gol, central, sub oculus, a fost postată sculptura „Mama cu fiul ei”, care simbolizează suferința civililor în perioada războiului.

Ieșind din Neue Wache, peste drum am văzut două clădiri istorice alăturate. Palatul Prințeselor Coroanei (Kronprinzenpalais) a aparținut casei de Hohenzollern până la sfârșitul Primului Război Mondial când monarhia s-a dizolvat. Inițial a fost construită o reședință privată (1663-1669) apoi, între anii 1706-1732, a fost reședința guvernatorului Berlinului. A fost transformată în stil baroc, în 1780 în stil neoclasic, în 1811 s-a construit o legătură cu Palatul Regal pentru comunicarea regelui cu prințesele. După dizolvarea monarhiei din 1919 a găzduit Galeria Națională, cu colecții de artă modernă, care sub naziști a fost închisă, apoi, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, (1945) distrusă. După război, partea de clădire rămasă intactă a fost folosită ca școală de balet apoi, în 1961, dărâmată. Sub regimul comunist, între anii 1968-1969 a fost reconstruită asemănător cu cea original și folosită ca și casă de oaspeți oficiali ai Berlinului de Est. După reunificarea Germaniei a funcționat pentru evenimente culturale și expoziții.

Lână ea era Alte Kommandantur, o clădire ridicată inițial în stil baroc , în secolul VII, extinsă în 1795 și remodificată în stil neo-renascentist în 1873. După distrugerea ei în cel de Al Doilea Război Mondial a fost reconstruită pentru Ministerul Afacerilor Externe al Germaniei de Est. Din nou demolată (1995), a fost reconstruită și terminată în 2003.

Între Neue Wache și râul Spree se afla Muzeul de Istorie German (Deutsches Historische Museum) DHM. Clădirea principală, Zeughaus, a fost construită între anii 1695-1730, în stil baroc, pentru arsenalul de artilerie și în 1875 transformată în Muzeu Militar. După ce a fost grav avariată în cel de Al Doilea Război Mondial, între anii 1949-1965 a fost restaurată și în 1952 s-a deschis Muzeul de Istorie Germană al RDG, în care se evoca istoria mai recentă a Germaniei, în special cea de sub regimul comunist.

După reunificarea Germaniei a fost reamenajat și, în 1994, s-a deschis Expoziția Permanentă, denumită ulterior „Istoria germană în imagini și mărturii”, cu peste 2.000 de exponate. Între anii 1994-1998 a fost închisă în scopul restaurării și extinderii sale.

Muzeul cuprinde pe lângă expoziția permanentă mai multe expoziții temporare și o bibliotecă cu peste 225.000 de volume despre istoria germană.

Am trecut râul Spree pe Schlossbrucke, am traversat parcul din fața Domului, Lustgarten Park, spre a vedea Altes Museum (Muzeul Vechi). Între anii 1823-1830 a fost construită clădirea, în stil neoclasic, în care s-a păstrat colecția de artă regală. A fost denumit Muzeul Regal (Konogliches Museum) până în 1845 când a primit denumirea de Altes Museum, datorită construirii unui alt muzeu, Neue Museum. Din 1904 a găzduit doar Colecția de antichități clasice. Pe lângă rolul de muzeu, în timpul socialismului național a fost și loc de propagandă, manifestările având loc atât în interior cât și în parcul din fața sa, Lustgarten. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial a fost grav avariat, ulterior, a fost primul muzeu reconstruit între 1951-1966. Din 1988 în muzeu s-au deschis în plus o colecție grecească, iar la etaj o colecție de artă și arheologie a etruscilor și Imperiului Roman.

Am ocolit clădirea și am trecut în Insula Muzeelor (Museum Insel) până în fața clădirii Alte Nationalgalerie , limitată de un „coridor” format din coloane.

A fost înființată în 1861și a expus colecția formată din 262 de picturi, donată de un bancher căruia i-a preluat numele-Wagener. Funcționa în cadrul Academiei de Arte (Akademie der Kunste). Între 1867-1876 a fost construită actuala clădire, cu scopul de a colecta artă prusacă, devenind un fel de depozit de artă modernă. Din 1896 s-a îmbogățit cu opere impresioniste și a devenit cel mai important muzeu al artei franceze moderne. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial a fost închis, spre sfârșitul războiului clădirea grav avariată, în 1948 reconstruită, deschisă parțial în 1949 și reconstruită total până în 1966. După război , colecția a fost împărțită între Est și Vest și reunită după unificarea Germaniei. Colecția din Berlinul de Est a primit denumirea de Alte Nationalgalerie, iar cea din Berlinul de Vest, deschisă din 1968, de Neue Nationalgalerie. Între anii 1998-2001 muzeul a fost închis și renovat complet.

Clădirea muzeului a fost construită sub formă de templu în fața căruia se afla statuia din bronz a regelui Frederich Wilhelm IV. Exteriorul a fost păstrat cel original. În interior s-au făcut modificări astfel, în cele trei etaje se află sculpturi clasiciste, colecțiile de pictură neoclasică, romantică, impresionistă și modernist timpurie .

Lateral se afla Neues Museum (Muzeul Nou). Clădirea a fost construită între anii 1843-1855, cu trei aripi principale care înconjoară două curți acoperite cu sticlă, cea grecească și cea egipteană. În el au fost adunate colecții preistorice și timpurii, artefacte egiptene, colecții de gravuri, de ghips. Muzeul a fost închis în 1939 și distrus prin bombardamente în 1943. Reconstrucția a început abia în 1986 dar s-a oprit o dată cu reunificarea Germaniei. Între 2003-2009 a fost restaurat și deschis din nou.

Am ieșit pe podul care traversa brațul râului în partea stângă a insulei.

Mergând paralel cu râul Spree am văzut o parte din Muzeul Pergamon (Pergamonmuseum), muzeu în care se află colecția de antichități, Muzeul de artă islamică și Muzeul din orientul Mijlociu. A fost cel de al doilea muzeu construit pe insulă pentru a se putea expune multiplele obiecte și artefacte găsite prin săpături arheologice și aduse din vechiul Babilon, Milet, Egiptul antic, etc. Construcția a început în 1910 și a fost finalizată în 1930. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial multe exponate au fost ascunse sau îngropate pentru a nu fi distruse, iar clădirea a fost grav avariată. În 1945, dintre cele rămase, multe au fost luate ca pradă de război de către Armata Roșie (rusă) și nereturnate nici până în ziua de azi.

Primul muzeu construit pe insulă, în stil neo-baroc, Muzeul Bode (Boden Museum), a fost la propunerea lui Wilhelm von Bode (1840). A fost deschis în 1904 cu numele Kaiser Friedrich Museum. Se întinde pe o suprafață de 6.000 metri pătrați, la capătul de nord-vest al insulei, între două brațe ale râului Spree peste care au fost ridicate câte un pod.

Clădirea prezintă o bază, două etaje, un torrisalit cu coloane corintice, o cupolă de aproape 40 m înălțime și, spre interior, cinci curți, dintre care patru sunt deschise publicului.

În anii 1950 a fost renovat și denumit Muzeul Bode (Bode Museum) în cinstea inițiatorului construcției sale. La acel moment în el au funcționat Muzeul Egiptean, Muzeul de Preistorie și Istorie Timpurie și Munzkabinett. A fost restaurant în 1987 și 1998. Actual, în incintă funcționează 66 de săli de expoziție, o colecție de sculpturi italiene și pentru public sunt deschise o cafenea, un magazine de suveniruri și o galerie pentru copii.

Am traversat podul peste al doilea braț al râului Spree și ne-am îndreptat spre Neue Synagoge, Noua Sinagogă. A fost construită în stil maur, între anii 1859-1866, pentru comunitatea evreiască din Berlin, fiind cea mai mare sinagogă din Germania, cu 3.000 de locuri în sala principală. În 1938, în timpul progromului din noiembrie, i s-a dat foc dar a fost slavată de un polițist care, urmând riguros legile, a chemat pompierii. A fost restaurată de către congregația evreilor și a funcționat până în 1940 pentru rugăciuni, concerte, prelegeri, etc. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial a fost ruinată rămânând în picioare o parte din sala centrală și fațada, avariată. Sub comuniști, puținii evrei supraviețuitori nu au putut să o refacă, din contră, în 1950 au fost puși să demoleze zidurile ruinate. Între anii 1988-1993 „Centrul Evreiesc” a reconstruit sinagoga. Pe lângă scopul ei religios, cea mai mare parte a clădirii găzduiește birouri și un muzeu.

Ne-am întors spre râu traversând Parcul Monbijou. Acesta a fost construit în anii 1960 pe locul palatului cu același nume care a fost demolat în 1959. Între anii 2006-2007 a fost extins și modernizat. În parc au loc frecvent diferite concerte.

Am ajuns pe o alee din Parcul James Simon, care trecea paralel cu al doilea braț al râului Spree și am văzut o altă latură a Muzeului Pergamon.

Am traversat râul Spree pe podul Friedrichsbrucke. Primul pod a fost construit în 1703 și a preluat numele clădirii Promeranzenhaus de pe Spreeinsel. Între anii 1769-1792, în onoarea regelui Frederich al II-lea, podul a fost schimbat cu unul din cărămidă, boltit. Datorită creșterii traficului, inclusive al celui maritim, între anii 1872-1875, apoi 1891-1893 acesta a fost extins, ridicat pentru trecerea navelor, renovat și a purtat numele de Kaiser Friedrich Brucke. În timpul Bătăliei de la Berlin din cel de Al Doilea Război Mondial, a fost distrus de trupele naziste, pentru a împiedica înaintarea Armatei Roșii. În 1981 a început reconstrucția sa folosindu-se beton. Până în 2014 a fost aproape finalizat, conservându-se și elementele istorice precum obeliscurile.

De pe pod se vedea Domul din Berlin pe care urma să-l vizităm într-una din zile.

Citește și Berlin, Germania- ziua 2

Brno, Cehia

Publicat pe 5 octombrie 2018 de monica frimu

Răspunde

Orașul Brno, al doilea oraș ca mărime din Republica Cehă, este centrul administrativ al Regiunii Moravia de Sud, sediul autorității judiciare a Cehiei și un important centru de învățământ cu 33 de facultăți și 13 instituții de învățământ superior. A primit statutul de oraș în 1243 și a fost capitala Moraviei până în 1948 când, sub comunism, statului i s-a anulat autonomia.

Spre finalul unei excursii în Europa de Est, trecând spre Budapesta, am oprit pentru scurt timp în Brno, neputând să-i acordăm importanța cuvenită. Astfel, în viteză, am vizitat câteva obiective din centrul istoric.

Primul obiectiv pe care l-am vizitat a fost Biserica „Sf. Iacob” (Kostel sv. Jakuba), biserică a parohiei Brno-Sf. Jakub. Inițial a fost construită o biserică în stil romanic, între 1201-1222, pentru a servi coloniștilor germani, valoni și din Flandra. În secolele XIII și XIV a fost înlocuită cu o construcție în stil gotic. Nu a supraviețui decât un secol fiind înlocuită cu actuala biserică ridicată între anii 1456-1473. A fost avariată de un incendiu puternic în 1515 când acoperișul și turnurile au fost distruse. A fost recondiționată și, în 1592, i s-a ridicat un turn. Deteriorându-se în timp, reparațiile terminate în 1725, nenorocul a făcut că un fulger a distrus iar turnul (1729) și a trebuit reconstruit.

Interiorul baroc a fost realizat în sec. XVIII. În secolul XIX, fiind la modă concepția puristă, i s-au adus modificări. Altarul principal a fost înlocuit cu unul neo-gotic și au fost înlăturate numeroasele altare mici. În 1879 biserica a fost redeschisă.

În Al Doilea Război Mondial, deși bombele au căzut în apropiere, biserica nu a fost grav avariată, doar vitraliile au fost distruse și o parte din fațadă. Acestea au fost recondiționate în anii ’90 și, în 1995 biserica a fost declarată monument cultural național. În interior se află sarcofagul mareșalului Raduit de Souche, conducătorul apărării orașului împotriva suedezilor.

Pe locul vechiului cimitir, desființat în sec. XIX, în 2001 săpăturile arheologice au scos la iveală rămășițele a 50.000 de oameni, locul primind denumirea de Osuarul din Brno. Ultima reabilitare a fost făcută între anii 2015-2016, perioadă în care biserica a fost închisă.

Ne-am îndreptat spre Piața Libertății (Namesti Svobody) situată în centrul orașului vechi. A fost înființată în secolul XIII la intersecția a trei rute comerciale, luând formă triunghiulară, când purta denumirea de Forum Inferius (piața inferioară). În jurul ei au fost construite case de către burghezi și nobili. În secolul XVII ciuma a lovit puternic orașul și după supraviețuire, în 1679, în piață a fost ridicată Coloana ciumei (Morovy sloup), pe locul bisericii „Sf. Nicolae”, dărâmată. Ea simboliza lupta împotriva acelei boli cumplite. În secolele XIX și XX multe case au fost demolate, reconstruite în stil renascentist și piața lărgită. În 2006 piața a fost complet pavată și în 2010 a fost plasat un ceas astronomic, cu forma unui cartuș, realizat din granit african. În piață au loc festivaluri, se sărbătorește Crăciunul, Revelionul etc.

Într-o parte a pieței am văzut, Casa celor patru Giganți (Dům u čtyř mamlasů s vyhlášenou), renumită pentru statuile sale. A fost construită între anii 1901-1902 pentru fundația Gerstbauer.

Pe cealaltă parte se remarca Casa Lorzilor din Lipa (Dum panu z Lipe). În 1531 a fost construită o casă gotică care, din 1564, a aparținut guvernatorului Moraviei, Cenka z Lipe. Spre sfârșitul secolului a intrat în posesia unui burghez care i-a adăugat portalul și cele două laturi prevăzute cu balcoane cilindrice. A trecut din proprietar în proprietar și în 1646 a fost primită de mareșalul Louis Raduit Souches ca recunoștință pentru apărarea orașului în timpul asediului suedez. Familia acestuia a păstrat-o până în 1818. După alt șir de proprietari în 1913 palatul a fost cumpărat de „Uniunea Centrală a Comunităților Economice Cehe în margraful Moravian din Brno”, sub posesia căreia s-a deteriorat în timp. Casa a început să fie denumită „Casa Domnilor din Lipa”, clădirea neavând legătură cu acea familie. În 1945, în luptele de eliberare a orașului, casa a fost grav avariată. A fost folosită ca depozit până în 2000 când a fost renovată complet. Din 2005 a intrat în posesia unei persoane private care a deschis la parter un centru cultural și de informare.

În apropiere, se afla Primăria Veche (Stara Radnice), construită în secolul XIV, în stil baroc. În timp, prin reconstrucții, i s-au adăugat elemente în stil renascentist. În ea a funcționat, până în 1935, Consiliul local și pe o scurtă perioadă de timp o închisoare.

Fațada era ornată cu decoruri ondulate despre care se spune că aveau acea formă deoarece au fost create de sculptor într-un acces de furie. Pe turnul, înalt de 63 m, se aflau un crocodil verde, de fapt dragonul care este simbolul orașului și o roată. Legenda spune că acel dragon a fost învins de localnici. Am avut norocul să audiem un concert executat de o mică formație de cameră situată chiar sus în turn.

De pe strada pe care se afla Primăria am ieșit în Piața de Varză (Zelny Market), o piață largă, patrulateră, înființată din secolul XIII. Cuprindea piața de legume, piața păsărilor, piața ceramicii și a purtat numele de Piața Superioară până în secolul XV. În Evul Mediu era și locul unde erau pedepsiți cetățenii necinstiți. Sub piață, în subteran, s-au construit pivnițe pentru depozitarea alimentelor, butoaielor, etc.

În această piață, în 1841, Franz Abbot a folosit pentru prima dată în Cehia aparatul fotografic-camera daguerotipică- inventată în Franța în anul 1839. La sfârșitul anilor ’40 s-a construit o piață acoperită care a micșorat și stricat imaginea celei istorice. Din 2011 spațiul subteran a fost deschis publicului cu denumirea de Labirintul de sub Piața de Varză. Contra cost se poate vizita o porțiune din sistemul de tunele existente.

La mijlocul pieței, între anii 1693-1695, pe locul unei fântâni renascentiste din 1597, a fost construită o altă fântână, simbolizând o peșteră, Fântâna Parnas. A fost decorată cu trei statui reprezentând cele trei mari imperii-Babilonian, Persia și Grecia.

Lateral de ea se afla Muzeul Moraviei (Moravské zemské Muzeum), situat pe locul al doilea ca mărime și vechime în Cehia. Între anii 1614-1618 a fost construit un palat în stil baroc, pentru Cardinalul Franz von Dietrichstein și, denumită după numele acestuia Palatul Dietrichstein. A servit autorităților clerice ca Apelatory, în secolul XIX ca Tribunal Regional Superior și ulterior Curtea Supremă a țării, perioadă în care i s-a adăugat al treilea etaj. În Brno a funcționat un muzeu înființat în 1817 de Împăratul Francis I, muzeul Františkovo (Muzeul Francisc). Dorindu-se mărirea spațiului muzeal, Palatul Dietrichstein a fost preluat în anul 1911 și transformat în sală de expoziții ale Muzeului Moraviei. Din 1991, după recondiționări, a devenit cea mai mare clădire din cadrul muzeului. Colecțiile sale conțin peste 6 milioane de obiecte împărțite în expoziții de paleontologie, preistorie, mineralogie, științe naturale și sociale, etc.

În 1729, în partea de sus a pieței, în fața Abației Mânăstirii Zdar, Zelny trh am văzut Coloana Sfintei Treimi din Olomouc (Sloup Nejsvětější Trojice v Olomouci) situată pe un soclu și înconjurată de statuile: Fecioara Maria, Sfântul Ioan de Nepomuk, Sfântul Constantin și îngeri. Din anul 2000 a fost înscrisă pe lista patrimoniului Mondial UNESCO.

În partea de jos a pieței se afla Hotelul Grandezza, monument cultural al republicii Cehe. Clădirea a fost construită între anii 1914-1915, pe locul a patru case demolate, pentru uniunea Cyrilometodejska, prima instituție bancară cehă. După cel de Al Doilea Război Mondial în clădire au funcționat mai multe companii, dintre care Banca de Economii de Stat (Prefa Brno). Începând cu 1969, după ce a fost renovată, a fost ocupată de Facultatea de Drept și Facultatea de Economie și Administrație ale Universității Masaryk. Din 1998 a fost cumpărată de compania Liberec Grandezza Hoteluri care, în 2012, a deschis hotelul.

Am ieșit din piață pe lângă o clădire cu un nume ciudat-Teatrul de Gâscă pe Frânghie (Divadlo Husa na Provazku–Goose on a String Theatre).

Am urcat pe dealul Petrov pentru a vedea Catedrala „Sfinții Petru și Pavel”, monument cultural național, denumită de către localnici simplu: Petrov. Situată pe vârful dealului, domina orașul și turnurile sale, înalte de 84 m, erau vizibile din orice parte.

În secolul XI pe acest loc se afla o capelă romanică. Până în sec. XIII s-a ridicat o biserică care a fost reconstruită în sec. XIV în stil baroc timpuriu. În timpul Războiului de Treizeci de Ani a ars complet. A fost reconstruită în sec. VIII în stil baroc. Turnurile au fost adăugate între anii 1901-1909.

A fost schimbat altarul principal, în stil baroc, cu unul nou, în stil neo-gotic, care, în partea superioară prezintă răstignirea lui Cristos și în cea inferioară cei doisprezece apostoli.

În mod ciudat, clopotele ei bat la ora 11 în loc de 12. Se spune că după un lung asediu al suedezilor, în 1645 generalul acestora a fixat o anumită oră la care va cuceri orașul. Pentru a-l deruta localnicii din Brno au schimbat bătaia clopotelor cu o oră mai devreme. Coincidență sau nu, suedezii, deși începuseră să intre în oraș, s-au retras. Astfel, de atunci, ora a rămas neschimbată.

Ultimele renovări au fost făcute în secolele XIX și XX.

Am coborât în Piața Capucinilor unde era Mânăstirea Capucinilor cu Biserica „Descoperirea Sfintei Cruci” și Cripta Capucinilor (Kapucínský Klášter a Kripta), protejate ca monument cultural al țării. Construcția mânăstirii a început în anul 1604 cu ridicarea Bisericii Capucinilor. În asediul suedez din 1645 mânăstirea a fost demolată. Reconstrucția a durat până în 1656 când s-a sfințit Biserica „Descoperirea Sfintei Cruci”, situată în piața cărbunelui, azi Piața Capucinilor. În secolele XVII și XVIII a devenit un loc important, care răspundea de mânăstirile din Moravia și Silezia și de asemena un loc cultural în care maicile studiau filozofia și teologia. În 1753 i s-a adăugat Capela Sf. Fidel, apoi, printr-o donație, în 1764 a fost construită o bibliotecă în care se găseau 8.000 de volume. Partea din față a bisericii a fost decorată cu sculpturi baroce. Sub regimul comunist, în 1950 ordinul a fost scos în afara legii, biserica a devenit o ramură a catedralei și volumele bibliotecii au fost transferate în Biblioteca Universității. După 1989 ordinul a devenit legal dar, în Brno, are un număr mic de adepți.

În subsolul bisericii se află Cripta Capucinilor, locul unde între anii 1656-1784 au fost îngropați în jur de 150 de membrii ai ordinului și alte persoane, când înmormântările erau interzise în oraș pentru a nu se răspândi epidemiile. Datorită sistemului de aerisire prin găuri de ventilație a avut loc o mumificare naturală. Mormântul a fost descoperit prin săpături arheologice.

Contra cronometru ne-am îndreptat spre Biserica romano-catolică „Sfânta Maria Magdalena”.

În secolul XV pe acel loc a funcționat o sinagogă. După expulzarea evreilor aceasta a fost transformată într-o biserică pe locul căreia, în 1650, franciscanii au ridicat o alta în stil baroc, în cadrul unei mânăstiri. Între anii 1912-1950 a aparținut Congregației Sacramentului Fericit și din 1991 a fost administrată de Congregatio Fratrum Sanctissimi Sacramenti.

Spre locul de întâlnire cu autocarul am trecut pe lângă Centrul de afaceri LETMO în care funcționau mai multe firme și un Mall.

Vis a vis de locul de parcare se afla Gara principală din Brno (Brno Hlavni Nadrazi). A fost construită în 1838, fiind una dintre primele stații de cale ferată din lume și pusă în funcțiune ca terminal în 1839. În urma creșterii traficului în 1849 a devenit stație de cale ferată administrată de două companii. Cele două aripi ale construcției au fost legate printr-o sală comună (holul de intrare) la începutul secolului XX. Ultima modernizare a gării a fost făcută în anul 1988.

Timpul a fost prea scurt dar, totuși, am văzut puțin din acest oraș nu foarte popular turistic.

Citește și Peștera Punkva, Cehia

Varșovia, Polonia

Publicat pe 20 august 2018 de monica frimu

Răspunde

Varșovia este capitala Poloniei din 1596 când a fost mutată de la Cracovia de către regele Sigismund al III-lea de Vasa. Este situată în partea de centru-est a țării și este străbătută de râul Vistula.

În jurul anului 1300 prințul Boleslav II al Masoviei a construit o așezare, Warszowa, pe locul unui sat pescăresc distrus. Legenda spune că în Vistula locuia o sirenă, Sava, de care s-a îndrăgostit un pescar, Wars, și de la cei doi a provenit numele localității. Orașul s-a dezvoltat și în sec. XIV era un oraș de meșteșugari. În secolul XVII a fost asediat de trei ori. În 1700 a izbucnit Marele Război Nordic, orașul a fost asediat și obligat să participe cu biruri mari. În 1795, anexat Imperiului Prusac, a devenit capitala Prusiei de Sud. În 1806 a fost eliberat de armatele lui Napoleon. Din 1815 s-a unit cu Imperiul Rus care a încălcat deseori Constituția Poloniei. Astfel în 1830 s-a declanșat o revoltă care, însă, a eșuat, ducând la micșorarea teritoriului. În sec. XIX orașul s-a modernizat cu sistem de iluminat, gaze, tramvaie, etc.

În timpul Primului Război Mondial a fost 3 ani sub ocupație germană, până în 1918, când, în capitala Varșovia, s-a instaurat A Doua Republică Poloneză. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial s-a delimitat o zonă, Ghetoul Varșovia, în care au fost mutați peste 30% din locuitorii orașului. În 1944, împotriva Armatei Roșii care dorea să ocupe orașul, populația împreună cu trupele de rezistență s-au revoltat dar, după două luni au fost nevoiți să capituleze. Orașul a fost distrus de către germani aproape în totalitate (85%) și bogățiile, operele de artă, etc. furate sau distruse. Totuși, în 1945, orașul a fost cucerit de sovietici, care au dominat țara până în 1989. Ca o parte pozitivă, în acea perioadă a început reconstrucția. Au fost restaurate clădiri istorice, biserici, catedrale, palate și s-au construit clădiri noi, un exemplu Palatul de Cultură și Știință. Din 1980 centrul vechi, istoric, Stare Miasto, a fost inclus în lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Ne-am îndreptat spre a vizita orașul vechi. Am parcat în apropierea Palatului Pod Blacha (Copper Roof Palace), construit în sec. XVIII.

Inițial, Wawrzyniec Reffus a construit, în 1651-1656, o casă patriciană. Între anii 1698-1701 i s-a adăugat aripa sudică și a primit denumirea de Palais Martin. În 1720 i s-a adăugat aripa nordică. În timpul în care Varșovia era capitala Imperiului Prusac palatul a funcționat ca sediu al Ministerului de Război. În bombardamentele celui de Al Doilea Război Mondial a fost distrus total. A fost reconstruit între anii 1948-1949. Din 1989 Palatul face parte din Castelul Regal al Varșoviei și funcționează ca muzeu.

Am urcat pe lângă palat până în Piața Castelului, Plac Zamkowy, unde, pe vremuri era poarta care ducea în oraș numită Poarta Cracovia (Brama Krakowska). În mijlocul pieței se afla Columna Regelui Sigismund construită în 1643. A fost demolată, un an mai târziu, în timpul Revoltei de la Varșovia și reconstruită în 1949.

De o parte a pieței se afla Palatul Regal, construit în sec. XVII pe locul în care, în sec. XIII a fost ridicată o clădire din lemn cu turn, care a servit ca reședință a regilor. În 1569 a fost transformat în stil renascentist iar în anul 1714 în stil rococo. Palatul a ars într-un incendiu și a fost restaurat între anii 1763-1795. În 1818, sub Alexandru I, s-au construit o Biserică Ortodoxă și o grădină. Când acesta a fost detronat castelul a fost parțial demolat și operele de artă au fost mutate la Petersburg. Din 1831 a fost ocupat de guvernatorii Poloniei. În 1918 Castelul Regal a devenit din nou sediul Președintelui Poloniei și cancelaria sa. În cel de Al Doilea Război Mondial a fost distrus în totalitate și, după terminarea războiului, a fost reconstruit între anii 1971-1980.

De cealaltă parte a pieței se găseau numeroase clădiri colorate care au fost reședințele negustorilor.

Ieșind din piață, pe o străduță îngustă am văzut alăturate două biserici.

Catedrala Sfantul Ioan (Katedra Sw. Jana) a fost construită inițial în sec. XII și folosită ca loc de încoronare și îngropăciune a ducilor de Mazovia. În sec. XVI a fost legată de Castelul Regal printr-un coridor suspendat. Până la izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial a fost refăcută de multe ori. În 1944, în timpul Revoltei de la Varșovia, germanii au introdus un tanc plin cu muniție în biserică și , explodând, au distrus-o. După război a fost reconstruită păstrându-se forma exteriorului din sec. XIV.

Lângă ea se afla Biserica iezuită (Sanktuarium Matki Bozej Laskavej– Shrine of Our Lady of Graces) ridicată între anii 1609-1627, înconjurată de trei capele. În decursul timpului i s-au adăugat încă două capele. După dizolvarea Ordinului Iezuiților, în 1773, a funcționat ca școală, magazin de obiecte bisericești, etc. A reintrat în posesia Ordinului Iezuit după Primul Război Mondial, renovată în anii 1920 și 1930 și în bombardamentele celui de Al Doilea Război Mondial a fost distrusă în totalitate. A fost refăcută în perioada 1957-1973.

Am intrat în piața vechiului oraș, Stare Miasto, care s-a delimitat în sec. XIII o dată cu ridicarea orașului în jurul Castelului Ducilor de Mazovia, ulterior Castelul Regal. În 1607, casele gotice din jurul pieței au ars într-un incendiu. Au fost reconstruite ulterior în stil renascentist târziu.

Până în 1817, cea mai notabilă caracteristică a orașului vechi era primăria construită înainte de 1429. În 1701 piața a fost reconstruită de Tylman Gamerski, iar în 1817 Primăria a fost demolată.

La sfârșitul anilor 1930 au fost restaurate parțial Barbicanul și orașul Vechi, lucrările oprindu-se datorită izbucnirii celui de Al Doilea Război Mondial. După încetarea acestuia au intrat într-un program de reconstrucție.

Într-o parte a pieței era postată statuia Sirenei, simbolul Varșoviei. Despre aceasta se vehiculează o legendă care spune că două dintre fetele lui Triton au călătorit prin adâncuri. Una a rămas în Copenhaga, Danemarca. A doua a ajuns în râul Vistula și s-a oprit pe plaja satului Warsawa. Cânta atât de frumos încât pescarii se adunau să o asculte și un negustor a furat-o, astfel a rămas în acel loc. Într-o altă legendă o sirenă a înotat din marea Baltică spre Varșovia pentru a răzbuna moartea iubitului său Griffin, apărătorul antic al orașului, care a fost ucis în sec. XVII de către atacatorii suedezi. Astfel a devenit simbolul orașului.

Pe una dintre străduțele de lângă piață am văzut Biserica „Sf. Martin” (Kosciol Sw. Marcina). În 1353 a fost înființată o Mânăstire pentru Ordinul Augustinian în care funcționa și un spital. În decursul secolelor XIV și XV a fost clădită biserica, în stil gotic. În decursul timpului a suferit în urma mai multor incendii și, în sec. XVII, a fost transformată în stil baroc. În anii 1970-1980 a fost loc de întâlnire a opoziției poloneze împotriva regimului comunist la fel, de altfel, ca în sec. XVI când, acolo, se susțineau discuțiile teologice și disputele politice.

Ne-am îndreptat spre Teatrul Național trecând pe lângă mai multe palate.

Palatul Mlodziejowski sau palatul Morsztyns a fost construit în sec. XVII. În jurul anului 1771 s-au adăugat două aripi laterale legate printr-o galerie de arcade care susțin o terasă. Datorită datoriilor mari, a fost vândut, a intrat în posesia „Metropola Ruska” și a fost sediul Ambasadei Ruse. În timpul Insurecției clădirea a fost deteriorată grav și în anii 1806-1808 a fost reconstruită. În 1818 a devenit proprietate privată, în ea funcționau numeroase magazine și librării, apoi a devenit casă de locuit. A fost distrusă 85% în cel de Al Doilea Război Mondial și după încheierea acestuia, reconstruită până în 1957. Din 2011 este sediul Oficiului pentru Instituții Democratice și drepturile Omului al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa.

Palatul Branickich a fost inițial, în sec. XVII, un conac privat care a fost vândut în sec. XVIII. Noul proprietar, Ștefan Mikołaj Branicki, l-a transformat într-un palat rococo,. Intrat în posesia unui alt proprietar, între 1804-1808 au fost adăugate două clădiri laterale. În cel de Al Doilea Război Mondial germanii au demolat-o. A fost restaurată, apoi reconstruită în 1967. Actual în clădire funcționează Primăria din Varșovia.

Palatul Episcopal (Palace of Bishops) a fost construit în 1622. Distrus în războaiele suedeze, a fost reconstruit în 1668. Deteriorat în timp, între anii 1760-1762 a fost reconstruit în stil baroc târziu și în el au funcționat birouri. În 1795 a avut loc a treia împărțire a Poloniei și palatul a adăpostit Președintele Prusiei de Sud. În 1939, în timpul celui de Al doilea Război Mondial, clădirea a ars. A fost demolată în timpul Revoltei din Varșovia, în 1944. A fost reconstruit între anii 1948-1950.

Am trecut pe lângă o altă clădire istorică în care se găsea Hotelul Bellotto.

Am ajuns în Piața Teatrului unde am văzut Palatul Jablonowski. A fost construit între anii 1773-1785 ca palat privat. Reconstruit între anii 1817-1919 a funcționat ca Primărie în locul celei vechi demolată. În 1863, în timpul Revoltei, a fost arsă într-un incendiu și a fost reconstruită într-un stil neo-renascentist între anii 1864-1869, când i s-a adăugat și turnul. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, din 1939 a servit drept sediu al apărării civile a Varșoviei, iar în timpul Revoltei din 1944 a fost distrusă de către germani. A fost reconstruit în anii 1990, după planurile vechi, cu adausuri contemporane.

Teatrul Național a fost fondat în 1765, sub ultimul monarh al țării, Stanislaw August Poniatiwski. Clădirea cuprinde Teatrul Mare și Opera Națională. În 1830 a avut loc premiera Concertului de pian nr. 1 în E minor, Op. 11, a lui Frederic Chopin. A fost închis în timpul Revoltei din Varșovia și redeschis în 1924.

Înconjurând teatrul am trecut pe lângă o clădire modernă McKinsey and Company și am ajuns în Piața Pilsudski (Plac Pilduskiego). În decursul timpului a purtat mai multe denumiri ca Piața Saxonă (Plac Saski), din 1928 Piața Pilduski, în timpul celei de A Doua republici Poloneze, Adolf Hitler Platz, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, din 1946 Piața Victoriei (plaka Zwycięstwa) și actual denumirea de Pilduski. Este cea mai mare piață a Varșoviei și a fost martoră la numeroase evenimente politice, parade militare, etc. Actual se găsesc numeroase magazine de lux.

Am văzut Mormântul Soldatului Necunoscut (Unknown Soldier’s Grave), dedicat soldaților necunoscuți care și-au dat viața pentru Polonia. Este păzit de gardieni care se schimbă la fiecare oră și delegațiile oficiale depun aici coroane de flori.

În spatele pieței am intrat în Grădinile Saxone (Saxon Gardens). Au fost amenajate în stil baroc și deschise publicului în 1727 o dată cu Palatul Saxon ce se află în vecinătate. Ulterior au fost transformate în stil englezesc. Au fost distruse în timpul Revoltei de la Varșovia din timpul celui de Al Doilea Război Mondial și refăcute parțial ulterior.

Am ieșit din parc spre o biserică cu o formă neobișnuită, ce se asemăna cu un Pantheon. Biserica Luterană (Kosciol Świętej Trójcy), The Holy Trinity Evangelical Church of the Augsburg Confession, construită între anii 1777-1782. În sec. XIX era renumită pentru concertele ce aveau loc acolo, în care a cântat și Frederic Chopin, concerte care au loc și în ziua de azi. În bombardamentele din 1939 a ars în totalitate. A fost reconstruită după război.

Următorul punct din itinerarul nostru a fost Biserica „Sfintei Cruci” (Kosciol Swietego Krzyza–Holy Cross Church). În sec. XV a fost ridicată pe acel loc o mică capelă de lemn. În 1526 a fost demolată și ridicată o biserică dar, fiind prea mică în 1615 a fost extinsă. În timpul războaielor suedeze a fost ruinată. Ulterior, sub domnia Regelui Ioan Sobieski al III-lea, a fost dărâmată, s-a construit un nou altar și s-au efectuat ritualuri catolice drastice. Clădirea actuală a fost construită între anii 1679-1696. În sec. XIX a fost renovată.

Într-un stâlp din interiorul bisericii a fost așezată inima lui Frederic Chopin, decedat la Paris în 1849. Această inimă, conservată în alcool, a fost plimbată de mai multe ori. După deces, sora compozitorului, trecând de securitatea rusă, a adus-o în Polonia, în Biserica „Sfintei Cruci” din Varșovia. În 1944, un admirator german a luat-o și a fost păstrată la Sediul Central de Comandă German. La sfârșitul războiului a fost recuperată și readusă în biserică. În biserică se află și urna cu inima scriitorului polonez Władysław Reymont, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1924.

În 1944, timpul Revoltei din Varșovia, biserica a fost grav afectată și în 1945 germanii au bombardat-o cu două bombe mari introduse în interiorul ei. A fost reconstruită între anii 1945-1953 într-o formă mult simplificată.

Am trecut pe lângă Universitatea din Varșovia și am văzut o biserică romano-catolică, în fața căreia se afla statuia cardinalului Ștefan Wyszyński, primat al Poloniei între anii 1948-1981.

Biserica Vizitatorilor „Sf. Iosif” (Kościół Wizytek), Church of St. Joseph of the Visitationists a fost construită între anii 1664-1761 în stil rococo. Frederic Chopin a cântat des la orga bisericii, în special în cadrul serviciilor pentru copiii de vârstă școlară.

În apropiere se afla Hotelul Bristol situat într-o clădire istorică din 1901.

Palatul Radziwill a fost construit construit în 1643. A trecut prin trei proprietari și, în 1821, reconstruit în stil clasicist și, la intrare, au fost postate două statui reprezentând lei. În 1817 a devenit reședința Guvernatorului țarist. În 1818 Frederic Chopin, la doar 8 ani, a susținut în palat primul său concert la pian. După Primul Război Mondial a găzduit Consiliul De Miniștri. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial a fost folosit ca și cartier general al germanilor, astfel a rămas intact. Este cunoscut ca Palatul Prezidențial (Presidential Palace) și, din 1994, este sediul Președintelui Republicii Polone. În fața palatului se afla statuia Prințului Josef Antoni Poniatowski, renumit general de armată și fost ministru al apărării.

Vis a vis de palat se afla Galeria Kordegarda.

Fiind închisă, nu am putut vizita Biserica Carmelitelor, Biserica „Adormirii Maicii Domnului și Sf. Iosif” (Kościół Karmelitów), Church of the Assumption of the Virgin Mary and of St. Joseph, biserică romano-catolică. În 1643 a fost ridicată o biserică din lemn pentru Ordinul Carmelitelor. A fost arsă în războaiele suedeze, reconstruită și nimicită iar în1650 de către germanii din Brandenburg. Actuala clădire a fost ridicată între anii 1692-1701. În ea, la oficierea primei slujbe, a cântat la orgă Frederic Chopin. După Revolta împotriva rușilor din 1864 a fost închisă și clădirea a funcționat ca biserică seminaristică și clădirile aferente ca Seminar al Arhiepiscopiei din Varșovia. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial a scăpat cu daune minore. Până la reconstrucția Catedralei „Sf. Ioan” a fost desemnată ca și catedrală.

Lângă biserică, într-un mic părculeț, se afla Monumentul lui Adam Mickiewicz, poet romantic și erou național al Poloniei, dezvelită în 1898, distrusă de germani în timpului celui de Al Doilea Război Mondial și refăcută în 1955.

Vis a vis de parc se afla fostul Palat Wesslow, o clădire barocă construită între anii 1746-1752. În 1780 s-a instalat Biroul Poștal Regal și clădirea a devenit proprietate regală. Trecând din proprietar în alt proprietar, în 1805 a fost vândută Oficiului Poștal General din Berlin și a funcționat până în 1887 când, în clădire, s-au instalat redacțiile ziarelor „Kurier Codzienny” și „Tygodnik Illustrowany” și o croitorie la parter. În perioada interbelică a fost ocupat de librăria „Palast der Kunst”. În 1944 clădirea a fost bombardată și distrusă. A fost reconstruită între anii 1947-1948 și a fost sediul Procurorului General al Republicii Populare Polonia. Actual funcționează Biroul Procurorilor Publici (Prokuratura Regionalna), Regional Prosecutor’s Office.

Am trecut pe lângă Dziekanka, Casa de studenți a Universității de Muzică Frederic Chopin (Dom Studenta Uniwersytetu Muzycznego) care avea afișată o activitate culturală intensă.

Lângă ea se afla Biserica Anglicană, The Church of England in Poland. În perioada 1884-1886 în Varșovia își desfășura activitatea o capelă anglicană. După Primul Război Mondial numărul de credincioși a crescut astfel în 1927 a fost ridicat un complex care cuprindea o capelă, care servea ca biserică pentru serviciile diplomatice, sală de mese și o clinică. În perioada interbelică, nefiind recunoscută de statul polonez, a încheiat o uniune cu Biserica Evanghelică Reformată, pentru a o reprezenta. În 1930 Biserica Angliei a fondat Asociația iudeo-creștină în scopul creștinizării evreilor. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial aceștia au fost decimați, misiunea s-a încheiat și clădirea în care a funcționat a fost demolată. Activitatea a fost reluată după 1989 datorită creșterii numărului de credincioși anglicani în Polonia. În 1996 s-a construit o capelă care, în 2014, a fost transformată în parohie a Bisericii Angliei cu Biserica Anglicană „Imaculata Concepție a Preasfintei Fecioare Maria”.

În părculețul din fața bisericii am văzut statuia Fecioara de Paște, Passauer Madonna Monument (Pomnik Matki Boskiej Passawskiej). A fost construită în 1683 ca ofrandă votivă a sculptorului pentru salvarea familiei sale de ciuma ce s-a abătut asupra Poloniei între anii 1677-1679 și totodată pentru comemorarea victoriei în asediul de la Viena (1683) a Regelui Jan Sobieski al III-lea.

Ne-a atras atenția clădirea în care își avea sediul Asociația Comunitatea Poloneză (Stowarzyszenie „Wspolnota Polska”), organizație non-guvernamentală înființată în 1990 cu scopul de a ajuta persoanele de origine poloneză ce trăiesc în străinătate.

Lipită de Biblioteca Centrală Rolnicza se afla Biserica „Sf. Anna” (Kościół św. Anny), St. Anne’s Church.

În 1454 a fost construită o biserică cu o mânăstire pentru călugării franciscani din Ordinul Minorilor Friari, căreia, în 1582, i s-a adăugat un turn. În secolul XVII a fost reconstruită de mai multe ori, cu fațada în stil rococo. A fost atacată și jefuită de trupele suedeze și germane (1650). I s-a A fost reconstruită ultima dată între anii 1786- 1788, la ordinul regelui Stanislaw August Poniatowski, când i s-a schimbat fațada în stil neoclasic. În 1939 a scăpat ușor avariată de bombardamentele războiului.

Interiorul bisericii, în stil baroc, cuprinde mai multe capele și este foarte bogat ornamentat.

Lângă biserică se află un turn, de fapt Clopotnița acesteia (Taras Widokowy), în care se poate urca contra unei taxe pentru a vedea panorama.

La revedere Varșovia !

Citește și Poznan, Polonia

O zi în Londra, Anglia

Publicat pe 29 iunie 2018 de monica frimu

Răspunde

Londra este capitala Angliei și a Regatului Unit și unul dintre primele zece orașe mai moderne din lume, populat cu multe etnii, de diferite culturi și religii. La început a fost o așezare celtă. În anul 43, sub Imperiul Roman, a fost fondat orașul cetate Londinium. Acesta a rezistat până în anul 61,când a fost asaltat și prădat de răsculații celți. Când Imperiul Roman s-a destrămat orașul a fost abandonat. În sec. X, pe locul cetății s-a dezvoltat un nou oraș, Westminter. Ulterior acesta s-a unit cu Londra și, în sec. XII, orașul a devenit capitala regatului.

Între secolele XVI și mijlocul sec. XX Coroana Britanică a format cel mai mare imperiu din istorie, care a cuprins Irlanda de Nord, dominioane, colonii, teritorii din lume, în sec. XIX ocupând 20% din suprafața pământului Terrei. În 1666 un incendiu mare a distrus o parte a Londrei. Orașul a fost refăcut și în 1800 a devenit cel mai mare oraș al lumii. În cel de Al Doilea Război Mondial, în urma bombardamentelor, mare parte a clădirilor istorice au fost distruse. După război, în reconstrucția orașului s-au folosit mai multe stiluri arhitectonice moderne, oferindu-i o imagine foarte aglomerată și amestecată.

Orașul a fost fondat pe malul de nord al râului Tamisa, peste care, până în sec. XVIII, a fost construit un singur pod. Astăzi se găsesc peste 20 de poduri.

În această metropolă sunt peste 30 de teatre, majoritatea în West End, 240 de muzee și cea mai mare Universitate din Europa, formată din 20 de colegii și alte instituții mai mici.

De dimineață am pornit să cutreierăm orașul. Am străbătut Kensington street, în cartierul Kensington din vestul Londrei, supranumit și „cartier de lux”, în care locuiesc majoritar oameni bogați.

Din mersul mașinii, între Green Park și Hyde Park am văzut Monumentul Wellington Arch. A fost construit între anii 1826-1830, mutat în 1882-1883 pe locul actual. Inițial pe arcul triumfal era statuia primului duce din Wellington care, în 1912, a fost înlocuită cu o cvadrigă. Era locul de intrare, dinspre vest, în centrul Londrei. Până în 1992 a găzduit un sediu mic al Poliției și, din 1999, a intrat în proprietatea patrimoniului englez.

Am coborât lângă Hyde Park și ne-am îndreptat spre renumita Biserică Westminster Abbey. Prima clădire pe care am văzut-o a fost Methodist Central Hall. A fost construită între anii 1876-1903 ca Biserică Protestantă (metodistă).

Din 1905 Sala Centrală Westminster a funcționat pentru susținerea de conferințe, în scopuri religioase, educaționale, științifice, sociale. În 1914 acolo au avut loc primele întruniri ale mișcării sufragetelor. În 1946 a găzduit prima întâlnire a Adunării Generale a Națiunilor Unite.

Din 2000 funcționează ca centru de conferințe, galerie de artă, birouri, cea mai mare sală fiind Great Hall, cu 2.300 de locuri.

Lângă ea se afla Curtea Supremă a Regatului Unit (The Supreme Court) care a fost constituită în 2005 și funcționează din 2009 în clădirea Middlesex Guildhall. Aceasta a fost construită în stil art nouveau gotic, între anii 1912-1913, pe locul unde, anterior, s-a aflat Clopotnița Westminster Abbey.

Nu departe am ajuns la Westminster Abbey (Abația Westminster) sau The Collegiate Church of St. Peter, Westminster, situată aproape de Palatul Westminster. O legendă spune că un pescar a avut o viziune a Sfântului Petru și, în acea zonă, între anii 960-970, a fost construită o mică abație benedictină dedicată sfântului. Aceasta a fost reconstruită de Regele Edward Confesorul în anul 1042, a fost sfințită în 1065 și, în 1090, terminată construcția. Numărul călugărilor din abație a crescut o dată cu dominația normandă când William Cuceritorul a fost încoronat ca rege al Angliei în acea biserică. Sub Henric al III-lea a început construcția actualei biserici, în stil gotic, cultul fiind romano-catolic și a fost finalizată în 1517. În urma Reformei Protestante, în 1535, a fost desființată și veniturile confiscate. Între anii 1540-1550 a fost Catedrala Londrei, până Episcopia s-a mutat la Biserica St. Paul, aceasta devenind catedrală. În 1560 regina Elisabeta a supus-o direct suveranului, o biserică regală și a devenit biserică colegială prin înființarea unei universități. Până în sec. XIX, alături de Oxford și Cambridge, a fost una dintre cele mai mari centre de învățământ din țară. Majoritatea regilor și reginelor au fost încoronați în această biserică regală. În interior se găsesc numeroase plăci comemorative, statui ale unor martiri și mormintele regilor și reginelor britanici, excepție făcând Edward al V-lea și Edward al VIII-lea. În interior există și un muzeu, „Westminster Abbey Museum”, care datează din anul 1908, în care se găsesc obiecte personale ale regilor, sculpturi, efigii, cel mai vechi altar din Anglia, etc.

Din păcate timpul nu ne-a permis să vizităm interiorul, la intrare fiind o coadă interminabilă.

În Piața Parlamentului am văzut St. Margaret’s Church (Biserica „Sf. Margareta”), dedicată Margaretei din Antiohia, biserică parohială anglicană.

A fost înființată de către călugării benedictini în sec. XII. Între anii 1486-1523, sub Henric al VII-lea, a fost reconstruită, biserică care a supraviețuit până azi. În 1614 a devenit biserica parohială a palatului Westminster.

Cele două biserici, Westminster Abbey și Sf. Margareta au fost incluse în patrimoniul UNESCO în anul 1987.

În Palatul Westminster sau Casa Parlamentului se află Camera Lorzilor și Camera Comunelor. În sec. XI William II a construit prima clădire care a fost reședința regilor Angliei. Aceasta a fost distrusă în incendiul din 1834 și s-a construit, între anii 1837-1860, o nouă clădire, cea actuală, în stil neogotic. Amenajările au continuat timp de 30 de ani și cele interioare până în sec. XX. Este situat pe malul Tamisei. În interior prezintă două serii de curți în jurul cărora se află peste 1000 de camere. A fost inclus în patrimoniul UNESCO o dată cu cele două biserici, în anul 1987. O parte din clădire se poate vizita, doar de două ori pe săptămână, cu programare, astfel nu am intrat.

Clădirea prezintă două turnuri, Turnul Victoria (Victoria Tower) și Turnul cu ceas Big Ben, simbol al orașului.

Turnul Big Ben a fost construit în 1858 după ce un turn mai vechi a ars în incendiul din 1834. Are 93,3 m înălțime, în interior un clopot de 13 tone, clopotul Big, instalat în cinstea șefului constructor, care era corpolent. Ceasul, cu patru fețe, măsoară orele și sferturile de oră. Actual există o mică problemă. Turnul se înclină spre nord-vest câțiva mm/an.

Pe Parliament street am trecut pe lângă Foreign and Commonwelth Office, Ministerul Afacerilor Externe, o clădire construită între anii 1861-1868, în stil italienesc, în care, atunci, se aflau Ministerul de Externe, Oficiul pentru India, Oficiul Colonial și Biroul de Acasă. A fost restaurată în 1997.

Peste Tamisa am văzut Roata Londrei, London Eye, numită și Millenium Wheel, aflată în Grădinile Jubilee. A fost construită în șapte ani, de oameni din cinci țări, în 1999, pentru celebrarea noului mileniu. Atunci a fost cea mai înaltă din lume, 135 m. E formată din 32 capsule, fiecare pentru 25 pasageri, astfel, la capacitate maximă încap 800 de persoane. Roata se învârte neîncetat, cu o viteză de 0,9 km/h, urcarea și coborârea făcându-se din mers. Panorama Londrei poate fi observată într-o perioadă de 30 min. cât durează o cursă.

Înaintând, pe mijlocul străzii am văzut Monumentul femeilor din al doilea război mondial (The women of world war II). Proiectul a fost inițiat în 1997 și monumentul a fost dezvăluit de către Regina Elisabeta a II-a, în 2005, când s-au aniversat 60 de ani de la încetarea celui de Al Doilea Război Mondial. Construit din bronz, cu înălțimea de 6,7 m, lungimea de 4,9 m, simbolizează numeroasele locuri de muncă ocupate de femei în timpul războiului, îmbrăcămintea,uniformele, textul cărților de rații, etc.

Ne-am apropiat de un grup de protestatari adunați lângă statuia lui Viscount Alanbrooke, situată din 1993 în fața Ministerului Apărării.

Lângă clădirea ministerului se afla Old War Office Building (Administrația financiară), o clădire neo-barocă, situată pe locul fostului Birou de Război care a administrat armata între anii 1857-1964, când clădirea , folosită în continuare de armată, s-a numit Biroul de Vechituri. Are șapte etaje în care se găsesc aproximativ 1000 de camere și patru cupole. În 2016 clădirea a fost vândută unei firme care urma să o transforme în hotel de lux și apartamente rezidențiale.

Vis a vis era adunată o mare de oameni care făceau poze. Ne-am îndreptat să vedem garda cavaleriei, în fața Muzeului The Household Cavalry.

Cavaleria Household, cu o tradiție ce datează din 1660, este garda de corp personală a reginei.

Ne-am îndreptat cu greu spre Trafalgar Square, centrul geografic al Londrei. Avea loc un marș pe biciclete, participanții ocupând străzile și întreaga piață. De fapt cu acești bicicliști, în paralel, am urmat traseul nostru, cât am putut.

Numele pieței provine de la Bătălia de la Trafalgar din 1805, când flota britanică, condusă de Amiralul Nelson, a învins forțele franco-spaniole. Acesta a fost ucis în timpul acelei bătălii. În cinstea lui, între anii 1839-1842, în centrul pieței a fost ridicată Columna lui Nelson, de 57 m înălțime, străjuită de patru statui ce reprezintă patru lei. În 1845 a fost terminată construcția clădirilor ce mărginesc și azi piața, Galeria Națională (National Gallery), la est Casa Africa de Sud (South Africa House), clădirea Ambasadei Africii de Sud, la vest Casa Canada cu Ambasada Canadei. La sud piața se deschide în str. Whitehall.

În 1937, pe latura de nord, piața a fost decorată cu 8 statui și 2 fântâni arteziene. În anii ’90 piața era plină de porumbei sălbatici, un stol estimat la 35.000 de păsări, care au alterat monumentele. În 2007 s-a dat un decret prin care era interzisă hrănirea păsărilor și acestea au dispărut din zonă.

Restaurarea din 2003 a îmbunătățit piața cu două lifturi pentru persoanele cu dizabilități. În piață, pe tot parcursul istoriei, au avut loc demonstrații politice, întâlniri de masă, concerte, filmări.

În nord-estul pieței Trafalgar se afla St. Martin in the Fields Church, biserică anglicană dedicată Sfântului Martin. A fost construită între anii 1722-1726 pe locul uneia vechi. Prima referire datează din 1222 când a fost folosită de călugării din Westminster Abbey. Sub Henric al XVIII-lea (1542) biserica a fost reconstruită într-o zonă izolată, între Westminster și Londra, în scopul izolării victimelor ciumei. În 1606, sub regele Iacob I, a fost mărită și înfrumusețată. În decursul unul secol biserica s-a deteriorat și, între anii 1722-1724, a fost reconstruită, când i s-a adăugat și turnul înalt de 59 m. Încă din 1914 biserica și-a asumat rolul de a ajuta persoanele fără adăpost din zonă prin programul „Biserica ușii deschise vreodată”. Între anii 2006-2008 a fost reamenajată și cripta azi găzduiește o galerie de artă, o cafenea în care au loc concerte de jazz, chiar și un magazin de suveniruri.

Deoarece bicicliștii baricadau zona am fost nevoite să deviem de la traseul inițial. Am ajuns în Piccadily Circus, un sens giratoriu în care se intersectează cinci străzi principale, renumit pentru panourile sale luminoase. Acolo se găsește Fântâna Memorială Shaftesbury cu statuia lui Eros care reprezintă „Îngerul Milei Creștine”, ridicată în 1893, înlăturată în cel de Al Doilea Război Mondial și repusă în 1980. Circusul, creat în 1819 și-a pierdut forma circulară în 1886 prin construcția unui bulevard. Lângă el se află Teatrul Criterion. Este un loc de întâlnire aglomerat, fiind situat în apropierea zonei comerciale și fiind amenajate numeroasele restaurante, cluburi de noapte, baruri.

În apropiere am intrat în Burlington Arcade, o galerie comercială pietonală, cu acoperiș de sticlă, inaugurată în 1819. Era păzită de patrule îmbrăcate în uniforme tradiționale, în ea găsindu-se magazine cu articole de lux, îmbrăcăminte, anticariat, bijuterii.

Am trecut pe lângă Teatrul Garrick.

Am ocolit Piața Trafalgar, unde marșul era încă în desfășurare și, lângă Hotelul Amba, am văzut Monumentul Eleanor Cross, cunoscut ca Charing Cross, ridicat între anii 1291-1294.

Am înaintat pe Strand. Lângă Academia Regală de Artă (The Royal Society of Arts) am intrat pe sub o arcadă în curtea Casei Somerset.

Somerset House a fost construită în 1550, în stil renascentist, ca reședința din oraș a ducelui Somerset. Din 1552 a intrat în posesia Coroanei. După revoluția din 1688 încetul cu încetul a decăzut și din sec. XVIII a fost folosită ca loc de depozit, barăci de trupe militare. Din 1775 a început reconstrucția casei, în stil neoclasic, întârziată de războiul din Franța. I s-au adăugat două aripi, la est și la vest și a fost terminată până în 1856. A adăpostit birourile marinei și guvernamentale. Actual cuprinde trei galerii de artă dintre care, cea mai importantă este Galeria Courtlaud, în care sunt etalate picturi impresioniste. Restul clădirii e ocupat de organizații de artă și film, asociații sociale, iar aripa de est face parte din campusului Colegiului Regal.

Am trecut pe lângă Biserica St. Mary le Strand. Este biserica oficială a Serviciului Naval Regal al Femeilor și are o carte de comemorare a membrilor ce au murit. Prima biserică este datată din 1222 când purta denumirea de „Sf. Maria și Inocenții”. Aceasta a fost demolată în 1549 pentru a se crea un spațiu de trecere spre Casa Somerset. Actuala biserică a fost ridicată între anii 1714-1717 și a început să funcționeze în 1723. În această biserică, în 1809, s-au căsătorit părinții scriitorului Charles Dickens. A scăpat cu greu de ravagiile din cel de Al Doilea Război Mondial.

Ne-am continuat drumul pe Strand, pe lângă Casa Australia (Australian High Comission)

Am ajuns în dreptul unei clădiri, construită în stil gotic victorian, în 1870 și inaugurată de Regina Victoria în 1882. Royal Courts of Justice (Curtea Regală de Justiție) găzduiește Înalta Curte de Apel și Curtea de Apel din Anglia și Țara Galilor.

Am trecut pe lângă magazine, librării, hoteluri și am ajuns în dreptul St. Dunstan in the West Church, o biserică anglicană construită în 1825. În ea funcționează și Biserica Ortodoxă Română „Sf. Gheorghe”, The Romanian Ortodox Church.

Acolo zona era mai degajată față de ruta marșului ciclist. Pe lângă magazine, clădiri administrative, baruri, hoteluri, am intrat în City of London, cartierul istoric și financiar al orașului.

Se intersectau clădiri vechi cu unele noi, din sticlă.

În față ni s-a arătat St. Paul Cathedral (Catedrala Sf. Paul) în fața căreia trona statuia reginei Anna.

Prima catedrală a fost construită în anul 604, a fost distrusă într-un incendiu și reconstruită în 1087, în stil romanic. Destinul ei a fost tragic. În timp a trecut prin încă două incendii și, până în 1314, reconstruită în stil gotic. În 1535, datorită Reformei Protestante, s-a transformat din romano-catolică în anglicană. Construcția actualei catedrale s-a făcut între anii 1675-1710 și a fost ornată cu statui în 1720. A fost rău avariată în cel de Al Doilea Război Mondial, apoi restaurată în 1996. În catedrală își are sediul Episcopia Anglicană.

Interiorul era sobru și luminos deoarece, după război, vitraliile au fost schimbate cu geamuri din sticlă. În cripta catedralei erau îngropați mai mulți eroi britanici.

Am continuat drumul nostru pe Cannon street pe lângă supermarketuri, magazin universal, clădiri noi din sticlă, apoi pe lângă zidul Londrei și am ajuns la Turnul Londrei (London Tower), renumitul obiectiv turistic al orașului. După cucerirea normandă a Angliei, în 1078, sub William Cuceritorul au fost construite Turnul Alb și castelul, care a fost reședință regală. Complexul, format din mai multe clădiri, se află înconjurat de mai multe turnuri, ziduri și șanț de apărare. În secolele XII și XIII s-a extins, formă care se păstrează și azi. În acest complex se găsesc Capela Regală St. Peter ad Vincula, Muzeul Fusilierilor (regiment de armată), Arsenalul Regal, Casa Bijuteriilor regale, în care se găsesc bijuterii vechi din sec. XVII. În Turnul Alb se află Capela St. John.

În decursul timpului turnul a avut mai multe întrebuințări ca armurărie, trezorerie, monetărie. În secolele XV-XVII a devenit celebra închisoare în care au fost închiși mai mulți regi și regine înainte de execuție, care avea loc, cel mai frecvent, pe Dealul Turnului (Tower Hill). Între cele două Războaie Mondiale turnul a fost utilizat din nou ca închisoare pentru cei ce se ocupau cu spionajul. După terminarea Războiului Al Doilea Mondial a fost restaurat și, actual, este un obiectiv turistic principal al Londrei.

Am coborât pe malul Tamisei de unde panorama era splendidă. Pe malul celălalt, în dreapta podului, se vedea turnul The Shard of Glass (ciobul de sticlă), construit între anii 2009-2012. Înalt de 309 m, cu 72 de etaje, în el funcționează birouri, până la etajul 28, următoarele trei etaje sunt ocupate de restaurante de lux, deasupra 18 etaje ale Hotelului Shangri-La și peste, 10 apartamente de lux. În stânga lui se afla Primăria Londrei.

Podul Turnului, Tower Bridge, ridicat între anii 1886-1894, are o lungime de 244 m, înălțime de 64 m, este singurul pod basculant al Londrei care, prin ridicarea celor două părți mobile, permite traficul naval pentru vasele mari. Se deschide după solicitarea în scris a acestora, făcută din timp. Deasupra, între cele două turnuri care-l mărginesc, se află o trecere pietonală, o pasarelă ridicată la 43 m înălțime care a fost acoperită în 1982. A fost reparat și modernizat de mai multe ori. În partea din sud, în interiorul podului se află Expoziția Turnului care afișează momente din istoria podului.

A trebuit să pășim și noi pe acel pod, deasupra Tamisei. În stânga podului am văzut docurile Butler’s Wharf. Inițial, pe acel loc a funcționat o fabrică care producea ciocolată și biscuiți. Între anii 1865-1873 au fost construite clădirile în care se depozitau și se expediau mărfurile venite în Portul Londrei, în specialul ceaiul venit din colonii. Începutul secolului XX l-a scos din uz și din 1980 în el funcționează, la parter restaurante și magazine, iar deasupra apartamente de lux.

Pe partea cu Tower of London se arătau Turnul St. Mary Axe și în stânga lui Turnul Walkie Talkie. St. Mary Axe a fost ridicat pe fostul loc al Bursei Baltice în anul 2004, în inima centrului financiar al Londrei. Poartă și porecla de Gherkin, dată de londonezi pentru forma sa care se aseamănă cu un castravecior. Are 40 de etaje ocupate de birouri, la etajul 38 camere private pentru dineuri, la etajul 39 un restaurant și la etajul 40 un bar, în care se poate urca contra unei taxe și se poate vedea panorama Londrei.

Am revenit pe malul Tamisei, lângă London Tower și ne-am întors la St. Paul’s Cathedral de unde am schimbat traseul pentru a ajunge pe renumita stradă, Oxford street.

În dreapta noastră am văzut The Church of the Holy Sepulchre without Newgate (Biserica Sfântului Mormânt), nume primit în sec. XII, în timpul cruciadelor, ca referire la biserica din Ierusalim. Biserica a fost reconstruită în secolul XV, ruinată în marele incendiu din 1666 și restaurată în 1878. Este una dintre puținele care au scăpat bombardamentelor din cel de Al Doilea Război Mondial. În interior, în culuarul de nord se află Capela Muzicienilor, în care se păstrează Cartea de amintire a muzicienilor.

Am trecut pe lângă clădiri vechi intercalate cu cele noi, din sticlă, un amalgam de trecut și prezent care nu era pe placul meu.

Am ajuns pe strada Oxford cu renumitele ei magazine de lux. Fiind sâmbătă era o agomerație de persoane asemănătoare cu ambuteiajele din trafic. Știam că în capătul estic al străzii se află cartierul Soho, din păcate nu l-am văzut. Ne-am grăbit să ajungem la Marble Arch și să intrăm în Hyde Park, unde atmosfera era mai degajată. Am trecut pe lângă Speaker’s Corner, „Colțul Vorbitorilor”, o tribună de pe care orice persoană doritoare se poate exprima în public pe orice temă, loc unde au avut loc și demonstrații politice, mitinguri neoficiale.

Am ajuns la Animals in war, Memorial ce comemora animalele care au fost folosite și au murit în decursul anilor de război. A fost dezvelit în anul 2004. Cuprinde statui de animale de diferite specii în jurul unei plăci inscripționate în memoria lor. Cea care m-a emoționat cel mai mult a fost: „Ele nu aveau de ales.” („They had no choice.”)

La început, terenul pe care se întinde Hyde Park a fost o pădure ce înconjura o mânăstire, apoi terenul de vânătoare a Regelui Henry al VIII-lea, unde aveau loc și duelurile. În anul 1730, în centrul terenului s-a construit un lac artificial, Lacul Serpentine, în vestul căruia, actual, se află Galeria Serpentine care expune opere de artă contemporană. S-au creat alei pentru plimbările familiei regale. Până în 1850 a fost populat cu căprioare. În decursul timpului s-a transformat într-un parc în care s-au ridicat mai multe monumente, memoriale și fântâni, Achilles of the Wellington Monument, Boy and Dolphin Fountain, Calvary Memorial, Holocaust Memorial, Joy of Life Fountain, Norwegian War Memorial, Queen Caroline Memorial, 7/7 Memorial, Reformers’ Tree. La est de lac, în anul 2004 s-a construit Fântâna Memorială Prințesa Diana.

În Kensigton Gardens, ce constinuă Hyde Park, am văzut Memorialul Albert (Albert Memorial), dezvelit în 1872. Comemorează moartea Prințului Albert, soțul Reinei Victoria, în urma îmbolnăvirii de tifos. La bază, jur împrejur, sunt frize cu poeți, pictori, muzicieni, etc. sculptați (187 sculpturi), ce arată dragostea Prințului pentru arte. În cele patru colțuri, sunt postate statui ce reprezintă Europa, Asia, Africa și America. La nivelul superior sunt postate statui ce semnifică comerțul, agricultura, fabricile și ingineria. În mijloc este statuia aurită a Prințului și aproape de vârful marcat de o cruce sunt postate statui ale îngerilor.

Cu mijloacele de transport în comun, care nu erau chiar ieftine, am ajuns în sud-estul Londrei, la hotelul în care ne rezervasem cazarea, lângă Centrul ExCel, care între anii 1855-1940 a fost cel mai mare centru industrial și comercial din zonă. A fost închis în 1980. Actual funcționează ca Centru Expozițional ExCel.

În spatele hotelului, am ieșit pe malul apei. În stânga am văzut Podul Reginei Victoria. Vis a vis se aflau clădirile unuia dintre docurile ce formează London Royal Docks.

În depărtare, în Peninsula Greenwich, se înălța o cupolă albă, The Millenium Dome, (Domul Mileniului). A fost construit cu formă de cort, susținut de 12 piloni, fiecare cu înălțime 100 m, unul pentru fiecare oră a zilei și fiecare lună a anului. Inițial a fost folosit pentru Millenium Experience, deschisă în decembrie 2000 pentru a celebra începutul mileniului trei. Expoziția a fost demolată, a rămas doar cupola O2. La marginea ei de vest trece primul meridian. În spatele lui se profilau clădirile complexului Canary Wharf, situat pe locul Docurilor West India, închise în 1980, pe Isle of Dogs (insula câinilor).

În apropiere, între docurile de nord și cele de sud, se afla Aeroportul Central al Londrei (London City Airport). Din păcate noi a trebuit să traversăm orașul și să ieșim spre Aeroportul Heathrow. A trebuit să fim atente pentru a ajunge la Terminalul 4, de unde urma să zburăm acasă. Aeroportul se întinde pe o foarte mare suprafață iar cele cinci terminale se află așezate aleator, distanțele dintre ele fiind parcurse cu mijloace de transport.

La revedere Londra !

Karlovy Vary, Republica Cehă

Publicat pe 18 iunie 2018 de monica frimu

Răspunde

Karlovy Vary, stațiune balneo-climaterică din nord-vestul Cehiei, supranumită „Orașul Colonadelor”, este situată la baza munților Metaliferi, de-a lungul râului Tepla. A purtat denumirea de Karlsbad până în 1945 când germanii sudeti din țară au fost expatriați. Denumirea Karlsbad semnifica „Baile lui Carol”, împaratul Carol al IV-lea, care a domnit între 1355-1378, avându-și cetatea de scaun la Praga.

Conform unei legende vechi regele Carol al IV-lea, în timpul unei vânători de căprioare s-a rănit la un picior. L-a spălat cu apa unui izvor găsit în apropiere și, în timp, a observat că rana s-a vindecat miraculos. Trăgând concluzia că apa era vindecătoare, în 1370 a ridicat în acel loc o localitate. Din 1522 localitatea a fost dotată cu bază de tratament și izvoare amenajate pentru cure externe. În secolul XVIII a devenit o localitate balneară faimoasă, vizitată de nobilime, regalitate, oameni importanți de cultură, artă, muzică, ca Petru cel Mare, Franz Josef I, Wagner, Tolstoi, etc.

În timpul Primului Război Mondial a fost devastată și localitatea a decăzut. După Al Doilea Război Mondial localnicii, majoritatea germani, au părăsit orașul și a fost repopulat cu coloniști cehi, astfel, actual, cele două limbi, germana și ceha, încă sunt folosite. Pe lângă apele minerale orașul e cunoscut și datorită băuturii tradiționale Becherovka, un bitter din plante și scorțișoară, produs aici, existând și un muzeu unde se poate vedea procesul de producție și istoria lui. De asemenea există un muzeu al foarte căutate sticle Moser.

În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, un medic a descoperit că tratamentul cel mai bun era consumul apelor calde, direct de la izvor, deoarece bioxidul de carbon din ele se evapora foarte repede. Pentru aceasta, în jurul izvoarelor s-au amenajat chioșcuri, mici pavilioane, care treptat, datorită afluxului de vizitatori, s-au transformat în săli decorate artistic.

Sunt 13 izvoare principale, situate în cinci colonade și 66 folosite pentru zonele SPA.

Am parcat în partea locuită și de afaceri a orașului și am pornit în explorarea părții SPA a localității.

Am trecut pe lângă Parcul Dvorak și am văzut Institutul Militar de SPA, care a fost construit între anii 1852-1855, etajat în 1920 pentru mărirea capacității și găzduiește Casa de oaspeți Sadovy Pramen. Lângă clădire se afla Colonada Parcului (Sadova kolonada) cu trei izvoare termale: Izvorul Șarpelui (30 grade), Izvorul Parcului (47 grade) și Izvorul Libertății (60 grade). A fost construită în 1880 cu bolți și coloane din fontă și a fost esplanada pavilionului Balnensky, demolat în 1960, făcând parte dintr-un complex mult mai mare.

Am continuat vizitarea mergând paralel cu râul Tepla, pe malurile căruia erau construite clădiri etajate, colorate, cu destinații actuale de hotel, restaurant, centru SPA, magazin, muzeu, etc.

Peste râul îngust erau plasate, din loc în loc, poduri pentru pietoni, astfel am trecut când pe o parte, când pe cealaltă, pentru a vedea frumusețea acelor case în detaliu.

Am ajuns la primul pavilion construit în Karlsbad, între anii 1871-1881, Colonada Morii. Inițial a fost construit din lemn și la sfârșitul secolului XIX reclădit în stil neo-renascentist, cu 124 coloane corintice, deasupra o terasă ornată cu 12 statui alegorice din gresie, care reprezintă lunile anului.

Am traversat un pod pentru a ajunge pe partea colonadei. La nivelul primelor coloane se afla o sculptură din nisip, care îl reprezenta pe regele Carol al IV-lea.

În interiorul colonadei, în apropierea celor 5 izvoare cu ape terapeutice calde, între 53-65 grade, erau bănci pe care se puteau odihni cei care urmau cura de tratament. În fața ei se desfășura promenada stațiunii, pe care ne-am plimbat și noi.

În față ni se deschideau două drumuri, stânga, dreapta, pe lângă o clădire aflată central.

Am urmat partea dreaptă și am ajuns la Piața centrală unde am văzut Colonada Pieței. A fost ridicată în 1883, de arhitecții vienezi, pentru a acoperi izvorul descoperit de Carol al IV-lea. Construită din lemn, cu decorații lucrate în filigran, vopsită în alb, în interiorul ei se aflau două izvoare: Izvorul Pieței și Izvorul Carol al IV-lea, cu ape peste 60 grade.

Undeva, deasupra acesteia, se afla Colonada Castelului, în care se aflau două izvoare: Izvorul Castelului de Jos și Izvorul Castelului de Sus, cu ape între 50-55 grade. Deasupra pieței se înălța, pe o stâncă, Turnul Castelului (Trziste), ultima rămășiță a castelului gotic, construit de regele Carol IV, în jurul anului 1358. În 1604 castelul s-a ruinat în urma unui incendiu mistuitor, iar în 1604 turnul a fost reconstruit în scop de turn de observație. Astăzi, în clădirea turnului castelului, se află sălile de expoziție și sălile istorice subterane, deschise publicului.

În apropierea colonadei se aflau două sculpturi, una veche, cu simboluri religioase și una din nisip, reprezentând turnul castelului.

Am continuat plimbarea pe malul apei. În locul în care aceasta cotea brusc am văzut Grand Hotel Pupp. A fost fondat de cofetarul Georg Pupp (Jan Jiri Pop) și construit în mai multe etape, în decursul a 11 ani, de către arhitecții vienezi. A fost inaugurat în 1907. A funcționat sub denumirea de Hotel Moscova 40 ani, apoi și-a reluat denumirea de Pupp. Fiind un hotel de lux, în decursul timpului a găzduit multe personalități ca Richard Wagner, Johann Wolfgang Goethe, etc. și spre actualitate, în interior s-au filmat scene din diferite filme, actual găzduind Festivalul de Film Karlovy Vary. La parter se afla Muzeul Grand Hotel Pupp în care erau expuse fotografii istorice ale stațiunii, hotelului, personalităților ce au fost găzduite, obiecte aparținând acestuia în decursul timpului. Anexat clădirii hotelului, se afla Cazinoul (Pup Casino Club).

În depărtare se vedea doar spațiu verde, așa că, am traversat primul pod, pentru a ne întoarce în partea stațiunii aglomerată de clădirile superbe.

Pe stâncile muntelui, în fața noastră, am văzut un crucifix enorm, Keglewicz Kriz.

Am părăsit traseul de pe malul apei și am mers în Piața Mirove pentru a vedea Teatrul Karlovy Vary. Clădirea neo-barocă a fost construită de arhitecții vienezi între anii 1884-1886. Nu am putut vizita interiorul, fiind închis.

Ne-am întors pe malul apei, cu băncile amenajate pentru vizitatori și micile fântâni arteziene care-ți încântau privirea.

Am văzut o clădire pe care scria Sparkasse, o Bancă. A fost construită, în stil art nouveau, între anii 1904-1906, când a fost oficiată ca și casă bancară Karlsbad Stadtsparkasse. Lângă ea a fost casa Franconia. Aceasta a fost demolată în 1924 și banca s-a extins prin construirea unei aripi laterale, aspect pe care îl păstrează și l-am văzut și noi. În 1993 s-a construit o altă bancă și clădirea a fost vândută, trecând în proprietate privată, astfel nu poate fi vizitată.

O ultimă colonadă pe care am văzut-o, a fost Colonada Primăvara sau Colonada Izvorului Fierbinte (Vridelni Kolonada). Era o clădire modernă, prevăzută cu o cupolă de sticlă, care simboliza inima orașului ce bate neîncetat.

În interior, un gheizer natural împingea apa fierbinte, de 72 grade, într-un jet subțire cu o înălțime de 12 m. Erau amenajate mai multe puncte din care se putea servi această apă.

În apropiere se afla Biserica „Sf. Maria Magdalena”, construită între anii 1733-1736, în stil baroc, pe locul unei foste biserici din sec. XIV, distrusă în timp de numeroase incendii.

Am vizitat interiorul decorat cu sculpturi baroce. Am aflat că uneori au loc concerte de orgă.

Știam că există o biserică ortodoxă, Biserica „Sfinții Petru și Pavel”, construită în 1898, asemănător Bisericii „Sfânta Treime” de lângă Moscova, în stil bizantin, din banii colectați de nobilimea rusă. Am întrebat cum puteam să o vizităm. Urcând pe străduțele de pe un deal, am văzut cele 5 cupole placate cu aur. Ne-a părut rău că era închisă și nu am putut vedea picturile și icoanele cu care era decorat interiorul.

Ne-am întors și trebuia să ne pregătim, încet, încet, de plecare.

Îndreptându-ne spre mașină, am trecut pe lângă Clădirea Oficiului Poștal, aflată la limita dintre cele două părți ale orașului, cea veche cu izvoarele termale și cea mai nouă, o clădire protejată de stat. A funcționat cu această destinație încă de sub dominația Imperiului Austro-Ungar. Pe fațadă, la al treilea etaj, am văzut patru statui alegorice ce reprezentau telegraful, transportul căilor ferate, transportul naval și transportul corespondenței.

Un oraș de neuitat ! La revedere, cu siguranță !

Excursiile Monicăi

Hai la drum!

Arhive etichetă: piețe

Nove Mesto Praga, Cehia

Stare Mesto Praga, Cehia

Mala Strana Praga, Cehia

Berlin, Germania- ziua 3

Berlin, Germania- ziua 2

Berlin, Germania- ziua 1

Brno, Cehia

Varșovia, Polonia

O zi în Londra, Anglia

Karlovy Vary, Republica Cehă