Palic, Republica Serbia

Publicat pe 9 septembrie 2018 de monica frimu

Stațiunea balneoclimaterică Palic, o suburbie a orașului Subotica se află aproape de frontiera dintre Serbia și Ungaria, la nici 20 de minute de rulat. Dacă doriți să vizitați această stațiune la sfârșit de săptămână atrag atenția că nu am găsit nici o casă de schimb valutar. În Serbia funcționează moneda națională-dinarul așa că plecați la drum dotați.

Încă din sec. XVII localitatea Palic era renumită pentru izvoarele sale termale. S-a dezvoltat pe malul lacului Palic din 1897. Lacul a fost inițial cu apă sărată și se crede că era un rest din Marea Panonică. Se întinde pe 380 de hectare, țărmul are 17 km, este lat de 650 m și adâncimea medie este de 2 m. Fiind plin de alge și noroios, oamenii se ungeau cu nămolul său fiind considerat vindecător.

În 1845 s-a construit primele băi în care s-au folosit căzi din lemn cu apă caldă și unde se făceau și împachetări cu nămol în scop curativ. La început se tratau bolile de piele și hemoroizii iar în timp și boli ale aparatului osteo-articular, afecțiuni ginecologice și digestive. În sec. XIX pe coasta de nord a lacului a fost amenajat un parc (1842), în stil baroc, s-a construit o piscină, Terasa Mare, cabine pentru femei și bărbați, astfel stațiunea a devenit un loc foarte cunoscut și vizitat mai ales de protipendada Imperiului Austro-Ungar.

Stațiunea a început să se dezvolte rapid prin construirea de hoteluri și case de vacanță ale celor înstăriți din Subotica, în stilul Art Nouveau și Secession maghiar.

Din nefericire, în lac au fost deversate ape reziduale din industria chimică și gradul de poluare a crescut îngrijorător, iar peștii au murit. În anii 1970 a fost drenat, curățat de nămolul poluat și reumplut cu apă și pești. În 1995 s-a deschis canalul Tisa- Palic care ajută la deversarea apelor astfel ca lacul să rămână nepoluat.

Am parcat în apropierea Terasei Ellite și am traversat porțiunea de parc pentru a ajunge pe malul lacului.

Am trecut pe lângă un fost restaurant, dezafectat, ce imita un vapor cu aburi, situat pe malul apei.

Lângă el, un mic dig înainta în apă. Marginile lui erau amenajate cu banchete, la mijloc se afla o sculptură și la capătul lui o bancă, pe care erau prinse lacăte, după moda actuală, fiind considerată locul îndrăgostiților.

În dreptul unei alte sculpturi de piatră, iscripționată (din păcate nu am știut să traduc), am cotit pe o alee a parcului.

Am trecut pe lângă o fântână (Fountain Palic), un turnuleț în miniatură în care se găsea un termometru-barometru (Old Weather Station) și una dintre multele sculpturi amplasate în parc.

Am ajuns în dreptul Terasei Mari, Velika Terasa (Grand Terrace), construită în stil Art Nouveau, în care funcționa un restaurant încă din 1912. Clădirea impunătoare era simbolul stațiunii împreună cu Turnul de Apă.

La mijloc era delimitată o poartă prin care treceai într-o direcție prin Parcul Eroilor, spre Turnul de Apă și în cealaltă spre malul lacului.

M-am îndreptat spre lac unde se afla clădirea ce adăpostea, separat, „Ștrandul femeilor” și „Ștrandul bărbaților” și în care, bineînțeles, se afla și un restaurant.

Lângă ea se afla un debarcader de unde se puteau închiria bărci și hidrobiciclete pentru plimbări pe lac.

Lângă, era alt centru de închirieri pentru biciclete duble cu care să parcurgi în mod plăcut stațiunea.

După o plimbare pe lac am urmat aleea paralelă cu țărmul întâlnind multe cărucioare montate pe roți ce purtau spre vânzare suveniruri, baloane colorate, etc.

Locul era liniștit. De o parte lacul, de cealaltă verdeața parcului întreruptă din loc în loc de câte o vilă, hotel, restaurant sau sculptură.

Am ajuns într-o zonă mai puțin vizitată, spre locul unde cotea lacul. Am trecut pe lângă un local cu specific pescăresc (Riblja Carda).

Am ajuns lângă Clubul de Yachting pe pontoanele căruia se aflau diverse ambarcațiuni. În depărtare, după cotul lacului, se auzea o premiere. Probabil că a avut loc un concurs, acolo găsindu-se Clubul de Paintball Subotica.

Pe oriunde te învârteai, pe lângă lac, pe lângă parc, în stațiune erau peste 450 case de oaspeți și alte case proprietate privată. Nu le simțeai existența pentru că erau încadrate de copaci seculari, multă verdeață și aranjamente florale.

Știam că exista și o Grădină Zoologică pe care nu am vizitat-o, nedorind să mă întristez văzând acele animale captive. Am poposit în Parcul Eroilor dorind să prelungesc șederea.

Spre mașină, o ultimă fotografie.

Am făcut un ocol pentru a vedea și poarta pe care trebuia de fapt să intru în partea stațiunii pe care am vizitat-o. Era alipită de Turnul de Apă și construite în stil Art Nouveau maghiar (1912). A meritat ocolul, turnul fiind al doilea simbol al stațiunii.

Șimleul Silvaniei și Mânăstirea Bic, județul Sălaj

Publicat pe 29 august 2018 de monica frimu

Răspunde

Șimleul Silvaniei este un oraș din județul Sălaj, România, situat în nord-estul regiunii Crișana, în depresiunea Șimleului, lângă vechea așezare dacică Dacidava. A fost atestat documentar din 1251 când purta denumirea de Vathasomlyowa. Din 1351 zona a devenit reședința prinților din familia Bathory care au construit un conac în oraș. În posesia lor aveau târgul Șimleu, târgul Crasna și alte 48 de localități dintre care 11 erau maghiare. Între 1660-1692, după atacurile repetate ale otomanilor, a făcut parte din Pașalâcul de la Oradea. Cetele de răsculați conduse de Gheorghe Doja „curuții” sau „haiducii” au ocupat zona din 1703 până în 1711, când s-a încheiat Pacea de la Sătmar (Satu Mare). Cetatea degradându-se, în 1774 a intrat în proprietatea orașului. În 1848, din Șimleu au pornit acțiunile militare pentru ocuparea orașelor Cluj, Dej, Jobou. Din 1854 a purtat denumirea de Szilagy-Şomlyo și, între anii 1876-1920, a făcut parte din județul Szilagy al Regatului Ungariei.

În 1911 a avut loc Adunarea populară de la Șimleu care cerea dreptul limbii române, eglitatea între naționalități, autonomia șclolilor și bisericilor, etc. În 1918 Șimleul a fost reprezentat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia și Alexandru Aciu, Victor Deleu, Cassiu Maniu au fost aleși în Marele Sfat Național. La începutul sec. XX Simion Bărnuțiu a întemeiat primele școli românești și, după terminarea Primului Război Mondial, în Șimleu s-a construit primul Gimnaziu romano-catolic în care s-a deschis primul Liceu românesc din Sălaj (1919).

În 1940 teritoriul Transilvaniei de Nord, în care se includea și Șimleu, a fost cedat Ungariei, prin acordul de la Viena între Germania nazistă și Italia fascistă, apoi în 1944 retrocedat României.

Am parcat lângă Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord care funcționează în fosta Sinagogă, construită în 1876. În Al Doilea Război Mondial populația evreiască (7.851 evrei) a fost deportată în lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau, unde au fost decimați. Doar 1.200 au supraviețuit și s-au reîntors în zona Sălajului. În timpul regimului comunist ultimele familii de evrei au emigrat astfel Sinagoga s-a închis și clădirea a început să se ruineze.Până în anii 2000 sub 50 de evrei au rămas în zonă. Între anii 2004-2005 clădirea a fost renovată, sinagoga restaurată, amenajat și deschis Muzeul.

Ne-am îndreptat spre Biserica reformată, construită între anii 1729-1736, în locul unui așezământ bisericesc anterior care a fost construit din nuiele și acoperit cu paie. A fost incendiată în 1666 în timpul luptelor cu turcii și tătarii, apoi reconstruită în 1670 și îmbunătățită până în 1688. În 1703, din nou distrusă, de data aceea de către trupele austriece, a fost reconstruită între anii 1729-1736 și i s-a înălțat un turn de lemn care a fost înlocuit cu unul din piatră în 1815 și i s-a montat un ceas în 1817.

Am ajuns în dreptul fortăreței medievale din care au rămas doar Ruinele cetății Bathory compuse dintr-un bastion, două turnuri și zidul de incintă.

Am ocolit artera principală și am urcat pe un mic deal în care, prin săpături arheologice, au fost descoperite rămășițe dintr-o biserică de tip romanic și pe care se afla Biserica romano-catolică. A fost construită în 1532, în stil gotic, cu ocazia nașterii fiului Voievodului Transilvaniei, Bathory Istvan, care a protejat-o de transformarea în cult reformat. În 1660 a fost incendiată de turci, apoi reconstruită de soția voievodului.

Îndreptându-ne spre Parcul Central, am trecut pe lângă clădirea Judecătoriei, fosta „Banca Silvania” al cărei director, avocatul Andrei Cosma, a făcut parte din delegația celor 300 de ardeleni care au dus la Viena Memorandumul ce cuprindea doleanţele românilor.

Vis a vis, o casă în paragină, avea postată o placă inscripționată. Atât a rămas din Casa Memorială Iuliu Maniu, cel care a fost o personalitate marcantă a politicii românești. A reprezentat Transilvania în Dieta de la Budapesta, a fost membru de onoare al Academiei Române (1919), de mai multe ori prim-ministrul României (în anii 1928, 1930, 192-1933), Președintele Partidului Țărănesc în două mandate (1926-1933 și 1037-1947). După 1947 , împreună cu alți țărăniști, dintre care și Corneliu Coposu, a fost deținut politic în închisoarea de la Sighetul Marmației, unde a decedat în 1947.

Parcul Central a fost amenajat pe locul vechii piețe Bern (Bern ter). În cele patru intrări erau postate coloane cu ornamente și aleile se îndreptau spre fântâna arteziană din centru. În 2014 a fost dezvelit bustul lui Corneliu Coposu, așezat într-o parte a parcului.

În altă parte am văzut statuia Sfintei Treimi, ridicată în 1772 în semn de mulțumire că orașul a fost ocolit de ciumă.

Îndreptându-ne spre mașină, în apropierea ruinelor cetății am văzut Memorialul Iuliu Maniu inaugurat în 2017. În mijlocul unui bazin cu apă, în care era delimitată forma României, trona statuia politicianului.

La 5 km de Șimleu Silvaniei, într-o poiană mare, se afla Mânăstirea „Sfânta Treime” Bic, de rit ortodox.

În 1994 măicuţa Marina a venit de la Mânăstirea Prislop la Bic, cu gândul de a înfiinţa o mănăstire. Nu avea fonduri și a fost ajutată prin a i se încredința școala veche din sat. În 1995 autoritățile locale și județene i-au pus la dispoziție un teren de 10 hectare situat într-o poiană, lângă localitatea Bic. În 1997 a fost adusă acolo Biserica de lemn din satul Stâna de Zalău, veche din 1720, s-a construit altarul de vară și fundația pentru o viitoare biserică. Mânăstirea avea hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”.

Despre Biserica de lemn se spune că ar fi fost construită de către echipa de tâmplari ai lui Horea.

Picturile din 1795, din păcate aproape distruse, s-au păstrat parțial în interior, doar naos.

În continuare s-a construit Biserica nouă, din zid, chiliile, spațiul de cazare pentru 100 de persoane și, în 2001, s-a sfințit mânăstirea cu hramul „Sfânta Treime”.

În interiorul bisericii am găsit o echipă de constructori și pictori de icoane.

Ne-a inundat sentimentul de liniște și pace în acea „pustietate” plină de flori și verdeață.

Ne-am mirat foarte mult aflând că în mânăstire viețuiesc doar 10 măicuțe. Cum aveau puterea să întrețină acel spațiu imens care, pe lângă spațiul cu bisericile și chiliile avea și livadă de pomi fructiferi… În plus, localul vechii școli preluat de mânăstire, a fost reamenajat, transformat în Școala „Sfântul Pantelimon”, de tip confesional, pentru clasele primare și o grădiniță, pentru puținii copii (23), de care aveau grijă și îi educau câteva măicuțe. În plus, într-o casă donată de o familie, au înființat un azil în care sunt îngrijiți 15-25 de bătrâni.

Acolo, în incinta mânăstirii, am putut simți ce înseamnă cu adevărat a trăi pozitiv, sentiment care, în alte locații de cult lipsea cu desăvârșire și care ne-a însoțit pe drumul ce a urmat, un drum județean neamenajat care trecea în sânul naturii parcă neatinse.

Ultima localitate pe care am traversat-o înainte de a ieși din județul Sălaj a fost Crasna, unde, în centru, am văzut Biserica reformată.

Varșovia, Polonia

Publicat pe 20 august 2018 de monica frimu

Răspunde

Varșovia este capitala Poloniei din 1596 când a fost mutată de la Cracovia de către regele Sigismund al III-lea de Vasa. Este situată în partea de centru-est a țării și este străbătută de râul Vistula.

În jurul anului 1300 prințul Boleslav II al Masoviei a construit o așezare, Warszowa, pe locul unui sat pescăresc distrus. Legenda spune că în Vistula locuia o sirenă, Sava, de care s-a îndrăgostit un pescar, Wars, și de la cei doi a provenit numele localității. Orașul s-a dezvoltat și în sec. XIV era un oraș de meșteșugari. În secolul XVII a fost asediat de trei ori. În 1700 a izbucnit Marele Război Nordic, orașul a fost asediat și obligat să participe cu biruri mari. În 1795, anexat Imperiului Prusac, a devenit capitala Prusiei de Sud. În 1806 a fost eliberat de armatele lui Napoleon. Din 1815 s-a unit cu Imperiul Rus care a încălcat deseori Constituția Poloniei. Astfel în 1830 s-a declanșat o revoltă care, însă, a eșuat, ducând la micșorarea teritoriului. În sec. XIX orașul s-a modernizat cu sistem de iluminat, gaze, tramvaie, etc.

În timpul Primului Război Mondial a fost 3 ani sub ocupație germană, până în 1918, când, în capitala Varșovia, s-a instaurat A Doua Republică Poloneză. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial s-a delimitat o zonă, Ghetoul Varșovia, în care au fost mutați peste 30% din locuitorii orașului. În 1944, împotriva Armatei Roșii care dorea să ocupe orașul, populația împreună cu trupele de rezistență s-au revoltat dar, după două luni au fost nevoiți să capituleze. Orașul a fost distrus de către germani aproape în totalitate (85%) și bogățiile, operele de artă, etc. furate sau distruse. Totuși, în 1945, orașul a fost cucerit de sovietici, care au dominat țara până în 1989. Ca o parte pozitivă, în acea perioadă a început reconstrucția. Au fost restaurate clădiri istorice, biserici, catedrale, palate și s-au construit clădiri noi, un exemplu Palatul de Cultură și Știință. Din 1980 centrul vechi, istoric, Stare Miasto, a fost inclus în lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Ne-am îndreptat spre a vizita orașul vechi. Am parcat în apropierea Palatului Pod Blacha (Copper Roof Palace), construit în sec. XVIII.

Inițial, Wawrzyniec Reffus a construit, în 1651-1656, o casă patriciană. Între anii 1698-1701 i s-a adăugat aripa sudică și a primit denumirea de Palais Martin. În 1720 i s-a adăugat aripa nordică. În timpul în care Varșovia era capitala Imperiului Prusac palatul a funcționat ca sediu al Ministerului de Război. În bombardamentele celui de Al Doilea Război Mondial a fost distrus total. A fost reconstruit între anii 1948-1949. Din 1989 Palatul face parte din Castelul Regal al Varșoviei și funcționează ca muzeu.

Am urcat pe lângă palat până în Piața Castelului, Plac Zamkowy, unde, pe vremuri era poarta care ducea în oraș numită Poarta Cracovia (Brama Krakowska). În mijlocul pieței se afla Columna Regelui Sigismund construită în 1643. A fost demolată, un an mai târziu, în timpul Revoltei de la Varșovia și reconstruită în 1949.

De o parte a pieței se afla Palatul Regal, construit în sec. XVII pe locul în care, în sec. XIII a fost ridicată o clădire din lemn cu turn, care a servit ca reședință a regilor. În 1569 a fost transformat în stil renascentist iar în anul 1714 în stil rococo. Palatul a ars într-un incendiu și a fost restaurat între anii 1763-1795. În 1818, sub Alexandru I, s-au construit o Biserică Ortodoxă și o grădină. Când acesta a fost detronat castelul a fost parțial demolat și operele de artă au fost mutate la Petersburg. Din 1831 a fost ocupat de guvernatorii Poloniei. În 1918 Castelul Regal a devenit din nou sediul Președintelui Poloniei și cancelaria sa. În cel de Al Doilea Război Mondial a fost distrus în totalitate și, după terminarea războiului, a fost reconstruit între anii 1971-1980.

De cealaltă parte a pieței se găseau numeroase clădiri colorate care au fost reședințele negustorilor.

Ieșind din piață, pe o străduță îngustă am văzut alăturate două biserici.

Catedrala Sfantul Ioan (Katedra Sw. Jana) a fost construită inițial în sec. XII și folosită ca loc de încoronare și îngropăciune a ducilor de Mazovia. În sec. XVI a fost legată de Castelul Regal printr-un coridor suspendat. Până la izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial a fost refăcută de multe ori. În 1944, în timpul Revoltei de la Varșovia, germanii au introdus un tanc plin cu muniție în biserică și , explodând, au distrus-o. După război a fost reconstruită păstrându-se forma exteriorului din sec. XIV.

Lângă ea se afla Biserica iezuită (Sanktuarium Matki Bozej Laskavej– Shrine of Our Lady of Graces) ridicată între anii 1609-1627, înconjurată de trei capele. În decursul timpului i s-au adăugat încă două capele. După dizolvarea Ordinului Iezuiților, în 1773, a funcționat ca școală, magazin de obiecte bisericești, etc. A reintrat în posesia Ordinului Iezuit după Primul Război Mondial, renovată în anii 1920 și 1930 și în bombardamentele celui de Al Doilea Război Mondial a fost distrusă în totalitate. A fost refăcută în perioada 1957-1973.

Am intrat în piața vechiului oraș, Stare Miasto, care s-a delimitat în sec. XIII o dată cu ridicarea orașului în jurul Castelului Ducilor de Mazovia, ulterior Castelul Regal. În 1607, casele gotice din jurul pieței au ars într-un incendiu. Au fost reconstruite ulterior în stil renascentist târziu.

Până în 1817, cea mai notabilă caracteristică a orașului vechi era primăria construită înainte de 1429. În 1701 piața a fost reconstruită de Tylman Gamerski, iar în 1817 Primăria a fost demolată.

La sfârșitul anilor 1930 au fost restaurate parțial Barbicanul și orașul Vechi, lucrările oprindu-se datorită izbucnirii celui de Al Doilea Război Mondial. După încetarea acestuia au intrat într-un program de reconstrucție.

Într-o parte a pieței era postată statuia Sirenei, simbolul Varșoviei. Despre aceasta se vehiculează o legendă care spune că două dintre fetele lui Triton au călătorit prin adâncuri. Una a rămas în Copenhaga, Danemarca. A doua a ajuns în râul Vistula și s-a oprit pe plaja satului Warsawa. Cânta atât de frumos încât pescarii se adunau să o asculte și un negustor a furat-o, astfel a rămas în acel loc. Într-o altă legendă o sirenă a înotat din marea Baltică spre Varșovia pentru a răzbuna moartea iubitului său Griffin, apărătorul antic al orașului, care a fost ucis în sec. XVII de către atacatorii suedezi. Astfel a devenit simbolul orașului.

Pe una dintre străduțele de lângă piață am văzut Biserica „Sf. Martin” (Kosciol Sw. Marcina). În 1353 a fost înființată o Mânăstire pentru Ordinul Augustinian în care funcționa și un spital. În decursul secolelor XIV și XV a fost clădită biserica, în stil gotic. În decursul timpului a suferit în urma mai multor incendii și, în sec. XVII, a fost transformată în stil baroc. În anii 1970-1980 a fost loc de întâlnire a opoziției poloneze împotriva regimului comunist la fel, de altfel, ca în sec. XVI când, acolo, se susțineau discuțiile teologice și disputele politice.

Ne-am îndreptat spre Teatrul Național trecând pe lângă mai multe palate.

Palatul Mlodziejowski sau palatul Morsztyns a fost construit în sec. XVII. În jurul anului 1771 s-au adăugat două aripi laterale legate printr-o galerie de arcade care susțin o terasă. Datorită datoriilor mari, a fost vândut, a intrat în posesia „Metropola Ruska” și a fost sediul Ambasadei Ruse. În timpul Insurecției clădirea a fost deteriorată grav și în anii 1806-1808 a fost reconstruită. În 1818 a devenit proprietate privată, în ea funcționau numeroase magazine și librării, apoi a devenit casă de locuit. A fost distrusă 85% în cel de Al Doilea Război Mondial și după încheierea acestuia, reconstruită până în 1957. Din 2011 este sediul Oficiului pentru Instituții Democratice și drepturile Omului al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa.

Palatul Branickich a fost inițial, în sec. XVII, un conac privat care a fost vândut în sec. XVIII. Noul proprietar, Ștefan Mikołaj Branicki, l-a transformat într-un palat rococo,. Intrat în posesia unui alt proprietar, între 1804-1808 au fost adăugate două clădiri laterale. În cel de Al Doilea Război Mondial germanii au demolat-o. A fost restaurată, apoi reconstruită în 1967. Actual în clădire funcționează Primăria din Varșovia.

Palatul Episcopal (Palace of Bishops) a fost construit în 1622. Distrus în războaiele suedeze, a fost reconstruit în 1668. Deteriorat în timp, între anii 1760-1762 a fost reconstruit în stil baroc târziu și în el au funcționat birouri. În 1795 a avut loc a treia împărțire a Poloniei și palatul a adăpostit Președintele Prusiei de Sud. În 1939, în timpul celui de Al doilea Război Mondial, clădirea a ars. A fost demolată în timpul Revoltei din Varșovia, în 1944. A fost reconstruit între anii 1948-1950.

Am trecut pe lângă o altă clădire istorică în care se găsea Hotelul Bellotto.

Am ajuns în Piața Teatrului unde am văzut Palatul Jablonowski. A fost construit între anii 1773-1785 ca palat privat. Reconstruit între anii 1817-1919 a funcționat ca Primărie în locul celei vechi demolată. În 1863, în timpul Revoltei, a fost arsă într-un incendiu și a fost reconstruită într-un stil neo-renascentist între anii 1864-1869, când i s-a adăugat și turnul. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, din 1939 a servit drept sediu al apărării civile a Varșoviei, iar în timpul Revoltei din 1944 a fost distrusă de către germani. A fost reconstruit în anii 1990, după planurile vechi, cu adausuri contemporane.

Teatrul Național a fost fondat în 1765, sub ultimul monarh al țării, Stanislaw August Poniatiwski. Clădirea cuprinde Teatrul Mare și Opera Națională. În 1830 a avut loc premiera Concertului de pian nr. 1 în E minor, Op. 11, a lui Frederic Chopin. A fost închis în timpul Revoltei din Varșovia și redeschis în 1924.

Înconjurând teatrul am trecut pe lângă o clădire modernă McKinsey and Company și am ajuns în Piața Pilsudski (Plac Pilduskiego). În decursul timpului a purtat mai multe denumiri ca Piața Saxonă (Plac Saski), din 1928 Piața Pilduski, în timpul celei de A Doua republici Poloneze, Adolf Hitler Platz, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, din 1946 Piața Victoriei (plaka Zwycięstwa) și actual denumirea de Pilduski. Este cea mai mare piață a Varșoviei și a fost martoră la numeroase evenimente politice, parade militare, etc. Actual se găsesc numeroase magazine de lux.

Am văzut Mormântul Soldatului Necunoscut (Unknown Soldier’s Grave), dedicat soldaților necunoscuți care și-au dat viața pentru Polonia. Este păzit de gardieni care se schimbă la fiecare oră și delegațiile oficiale depun aici coroane de flori.

În spatele pieței am intrat în Grădinile Saxone (Saxon Gardens). Au fost amenajate în stil baroc și deschise publicului în 1727 o dată cu Palatul Saxon ce se află în vecinătate. Ulterior au fost transformate în stil englezesc. Au fost distruse în timpul Revoltei de la Varșovia din timpul celui de Al Doilea Război Mondial și refăcute parțial ulterior.

Am ieșit din parc spre o biserică cu o formă neobișnuită, ce se asemăna cu un Pantheon. Biserica Luterană (Kosciol Świętej Trójcy), The Holy Trinity Evangelical Church of the Augsburg Confession, construită între anii 1777-1782. În sec. XIX era renumită pentru concertele ce aveau loc acolo, în care a cântat și Frederic Chopin, concerte care au loc și în ziua de azi. În bombardamentele din 1939 a ars în totalitate. A fost reconstruită după război.

Următorul punct din itinerarul nostru a fost Biserica „Sfintei Cruci” (Kosciol Swietego Krzyza–Holy Cross Church). În sec. XV a fost ridicată pe acel loc o mică capelă de lemn. În 1526 a fost demolată și ridicată o biserică dar, fiind prea mică în 1615 a fost extinsă. În timpul războaielor suedeze a fost ruinată. Ulterior, sub domnia Regelui Ioan Sobieski al III-lea, a fost dărâmată, s-a construit un nou altar și s-au efectuat ritualuri catolice drastice. Clădirea actuală a fost construită între anii 1679-1696. În sec. XIX a fost renovată.

Într-un stâlp din interiorul bisericii a fost așezată inima lui Frederic Chopin, decedat la Paris în 1849. Această inimă, conservată în alcool, a fost plimbată de mai multe ori. După deces, sora compozitorului, trecând de securitatea rusă, a adus-o în Polonia, în Biserica „Sfintei Cruci” din Varșovia. În 1944, un admirator german a luat-o și a fost păstrată la Sediul Central de Comandă German. La sfârșitul războiului a fost recuperată și readusă în biserică. În biserică se află și urna cu inima scriitorului polonez Władysław Reymont, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1924.

În 1944, timpul Revoltei din Varșovia, biserica a fost grav afectată și în 1945 germanii au bombardat-o cu două bombe mari introduse în interiorul ei. A fost reconstruită între anii 1945-1953 într-o formă mult simplificată.

Am trecut pe lângă Universitatea din Varșovia și am văzut o biserică romano-catolică, în fața căreia se afla statuia cardinalului Ștefan Wyszyński, primat al Poloniei între anii 1948-1981.

Biserica Vizitatorilor „Sf. Iosif” (Kościół Wizytek), Church of St. Joseph of the Visitationists a fost construită între anii 1664-1761 în stil rococo. Frederic Chopin a cântat des la orga bisericii, în special în cadrul serviciilor pentru copiii de vârstă școlară.

În apropiere se afla Hotelul Bristol situat într-o clădire istorică din 1901.

Palatul Radziwill a fost construit construit în 1643. A trecut prin trei proprietari și, în 1821, reconstruit în stil clasicist și, la intrare, au fost postate două statui reprezentând lei. În 1817 a devenit reședința Guvernatorului țarist. În 1818 Frederic Chopin, la doar 8 ani, a susținut în palat primul său concert la pian. După Primul Război Mondial a găzduit Consiliul De Miniștri. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial a fost folosit ca și cartier general al germanilor, astfel a rămas intact. Este cunoscut ca Palatul Prezidențial (Presidential Palace) și, din 1994, este sediul Președintelui Republicii Polone. În fața palatului se afla statuia Prințului Josef Antoni Poniatowski, renumit general de armată și fost ministru al apărării.

Vis a vis de palat se afla Galeria Kordegarda.

Fiind închisă, nu am putut vizita Biserica Carmelitelor, Biserica „Adormirii Maicii Domnului și Sf. Iosif” (Kościół Karmelitów), Church of the Assumption of the Virgin Mary and of St. Joseph, biserică romano-catolică. În 1643 a fost ridicată o biserică din lemn pentru Ordinul Carmelitelor. A fost arsă în războaiele suedeze, reconstruită și nimicită iar în1650 de către germanii din Brandenburg. Actuala clădire a fost ridicată între anii 1692-1701. În ea, la oficierea primei slujbe, a cântat la orgă Frederic Chopin. După Revolta împotriva rușilor din 1864 a fost închisă și clădirea a funcționat ca biserică seminaristică și clădirile aferente ca Seminar al Arhiepiscopiei din Varșovia. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial a scăpat cu daune minore. Până la reconstrucția Catedralei „Sf. Ioan” a fost desemnată ca și catedrală.

Lângă biserică, într-un mic părculeț, se afla Monumentul lui Adam Mickiewicz, poet romantic și erou național al Poloniei, dezvelită în 1898, distrusă de germani în timpului celui de Al Doilea Război Mondial și refăcută în 1955.

Vis a vis de parc se afla fostul Palat Wesslow, o clădire barocă construită între anii 1746-1752. În 1780 s-a instalat Biroul Poștal Regal și clădirea a devenit proprietate regală. Trecând din proprietar în alt proprietar, în 1805 a fost vândută Oficiului Poștal General din Berlin și a funcționat până în 1887 când, în clădire, s-au instalat redacțiile ziarelor „Kurier Codzienny” și „Tygodnik Illustrowany” și o croitorie la parter. În perioada interbelică a fost ocupat de librăria „Palast der Kunst”. În 1944 clădirea a fost bombardată și distrusă. A fost reconstruită între anii 1947-1948 și a fost sediul Procurorului General al Republicii Populare Polonia. Actual funcționează Biroul Procurorilor Publici (Prokuratura Regionalna), Regional Prosecutor’s Office.

Am trecut pe lângă Dziekanka, Casa de studenți a Universității de Muzică Frederic Chopin (Dom Studenta Uniwersytetu Muzycznego) care avea afișată o activitate culturală intensă.

Lângă ea se afla Biserica Anglicană, The Church of England in Poland. În perioada 1884-1886 în Varșovia își desfășura activitatea o capelă anglicană. După Primul Război Mondial numărul de credincioși a crescut astfel în 1927 a fost ridicat un complex care cuprindea o capelă, care servea ca biserică pentru serviciile diplomatice, sală de mese și o clinică. În perioada interbelică, nefiind recunoscută de statul polonez, a încheiat o uniune cu Biserica Evanghelică Reformată, pentru a o reprezenta. În 1930 Biserica Angliei a fondat Asociația iudeo-creștină în scopul creștinizării evreilor. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial aceștia au fost decimați, misiunea s-a încheiat și clădirea în care a funcționat a fost demolată. Activitatea a fost reluată după 1989 datorită creșterii numărului de credincioși anglicani în Polonia. În 1996 s-a construit o capelă care, în 2014, a fost transformată în parohie a Bisericii Angliei cu Biserica Anglicană „Imaculata Concepție a Preasfintei Fecioare Maria”.

În părculețul din fața bisericii am văzut statuia Fecioara de Paște, Passauer Madonna Monument (Pomnik Matki Boskiej Passawskiej). A fost construită în 1683 ca ofrandă votivă a sculptorului pentru salvarea familiei sale de ciuma ce s-a abătut asupra Poloniei între anii 1677-1679 și totodată pentru comemorarea victoriei în asediul de la Viena (1683) a Regelui Jan Sobieski al III-lea.

Ne-a atras atenția clădirea în care își avea sediul Asociația Comunitatea Poloneză (Stowarzyszenie „Wspolnota Polska”), organizație non-guvernamentală înființată în 1990 cu scopul de a ajuta persoanele de origine poloneză ce trăiesc în străinătate.

Lipită de Biblioteca Centrală Rolnicza se afla Biserica „Sf. Anna” (Kościół św. Anny), St. Anne’s Church.

În 1454 a fost construită o biserică cu o mânăstire pentru călugării franciscani din Ordinul Minorilor Friari, căreia, în 1582, i s-a adăugat un turn. În secolul XVII a fost reconstruită de mai multe ori, cu fațada în stil rococo. A fost atacată și jefuită de trupele suedeze și germane (1650). I s-a A fost reconstruită ultima dată între anii 1786- 1788, la ordinul regelui Stanislaw August Poniatowski, când i s-a schimbat fațada în stil neoclasic. În 1939 a scăpat ușor avariată de bombardamentele războiului.

Interiorul bisericii, în stil baroc, cuprinde mai multe capele și este foarte bogat ornamentat.

Lângă biserică se află un turn, de fapt Clopotnița acesteia (Taras Widokowy), în care se poate urca contra unei taxe pentru a vedea panorama.

La revedere Varșovia !

Citește și Poznan, Polonia

O zi în Londra, Anglia

Publicat pe 29 iunie 2018 de monica frimu

Răspunde

Londra este capitala Angliei și a Regatului Unit și unul dintre primele zece orașe mai moderne din lume, populat cu multe etnii, de diferite culturi și religii. La început a fost o așezare celtă. În anul 43, sub Imperiul Roman, a fost fondat orașul cetate Londinium. Acesta a rezistat până în anul 61,când a fost asaltat și prădat de răsculații celți. Când Imperiul Roman s-a destrămat orașul a fost abandonat. În sec. X, pe locul cetății s-a dezvoltat un nou oraș, Westminter. Ulterior acesta s-a unit cu Londra și, în sec. XII, orașul a devenit capitala regatului.

Între secolele XVI și mijlocul sec. XX Coroana Britanică a format cel mai mare imperiu din istorie, care a cuprins Irlanda de Nord, dominioane, colonii, teritorii din lume, în sec. XIX ocupând 20% din suprafața pământului Terrei. În 1666 un incendiu mare a distrus o parte a Londrei. Orașul a fost refăcut și în 1800 a devenit cel mai mare oraș al lumii. În cel de Al Doilea Război Mondial, în urma bombardamentelor, mare parte a clădirilor istorice au fost distruse. După război, în reconstrucția orașului s-au folosit mai multe stiluri arhitectonice moderne, oferindu-i o imagine foarte aglomerată și amestecată.

Orașul a fost fondat pe malul de nord al râului Tamisa, peste care, până în sec. XVIII, a fost construit un singur pod. Astăzi se găsesc peste 20 de poduri.

În această metropolă sunt peste 30 de teatre, majoritatea în West End, 240 de muzee și cea mai mare Universitate din Europa, formată din 20 de colegii și alte instituții mai mici.

De dimineață am pornit să cutreierăm orașul. Am străbătut Kensington street, în cartierul Kensington din vestul Londrei, supranumit și „cartier de lux”, în care locuiesc majoritar oameni bogați.

Din mersul mașinii, între Green Park și Hyde Park am văzut Monumentul Wellington Arch. A fost construit între anii 1826-1830, mutat în 1882-1883 pe locul actual. Inițial pe arcul triumfal era statuia primului duce din Wellington care, în 1912, a fost înlocuită cu o cvadrigă. Era locul de intrare, dinspre vest, în centrul Londrei. Până în 1992 a găzduit un sediu mic al Poliției și, din 1999, a intrat în proprietatea patrimoniului englez.

Am coborât lângă Hyde Park și ne-am îndreptat spre renumita Biserică Westminster Abbey. Prima clădire pe care am văzut-o a fost Methodist Central Hall. A fost construită între anii 1876-1903 ca Biserică Protestantă (metodistă).

Din 1905 Sala Centrală Westminster a funcționat pentru susținerea de conferințe, în scopuri religioase, educaționale, științifice, sociale. În 1914 acolo au avut loc primele întruniri ale mișcării sufragetelor. În 1946 a găzduit prima întâlnire a Adunării Generale a Națiunilor Unite.

Din 2000 funcționează ca centru de conferințe, galerie de artă, birouri, cea mai mare sală fiind Great Hall, cu 2.300 de locuri.

Lângă ea se afla Curtea Supremă a Regatului Unit (The Supreme Court) care a fost constituită în 2005 și funcționează din 2009 în clădirea Middlesex Guildhall. Aceasta a fost construită în stil art nouveau gotic, între anii 1912-1913, pe locul unde, anterior, s-a aflat Clopotnița Westminster Abbey.

Nu departe am ajuns la Westminster Abbey (Abația Westminster) sau The Collegiate Church of St. Peter, Westminster, situată aproape de Palatul Westminster. O legendă spune că un pescar a avut o viziune a Sfântului Petru și, în acea zonă, între anii 960-970, a fost construită o mică abație benedictină dedicată sfântului. Aceasta a fost reconstruită de Regele Edward Confesorul în anul 1042, a fost sfințită în 1065 și, în 1090, terminată construcția. Numărul călugărilor din abație a crescut o dată cu dominația normandă când William Cuceritorul a fost încoronat ca rege al Angliei în acea biserică. Sub Henric al III-lea a început construcția actualei biserici, în stil gotic, cultul fiind romano-catolic și a fost finalizată în 1517. În urma Reformei Protestante, în 1535, a fost desființată și veniturile confiscate. Între anii 1540-1550 a fost Catedrala Londrei, până Episcopia s-a mutat la Biserica St. Paul, aceasta devenind catedrală. În 1560 regina Elisabeta a supus-o direct suveranului, o biserică regală și a devenit biserică colegială prin înființarea unei universități. Până în sec. XIX, alături de Oxford și Cambridge, a fost una dintre cele mai mari centre de învățământ din țară. Majoritatea regilor și reginelor au fost încoronați în această biserică regală. În interior se găsesc numeroase plăci comemorative, statui ale unor martiri și mormintele regilor și reginelor britanici, excepție făcând Edward al V-lea și Edward al VIII-lea. În interior există și un muzeu, „Westminster Abbey Museum”, care datează din anul 1908, în care se găsesc obiecte personale ale regilor, sculpturi, efigii, cel mai vechi altar din Anglia, etc.

Din păcate timpul nu ne-a permis să vizităm interiorul, la intrare fiind o coadă interminabilă.

În Piața Parlamentului am văzut St. Margaret’s Church (Biserica „Sf. Margareta”), dedicată Margaretei din Antiohia, biserică parohială anglicană.

A fost înființată de către călugării benedictini în sec. XII. Între anii 1486-1523, sub Henric al VII-lea, a fost reconstruită, biserică care a supraviețuit până azi. În 1614 a devenit biserica parohială a palatului Westminster.

Cele două biserici, Westminster Abbey și Sf. Margareta au fost incluse în patrimoniul UNESCO în anul 1987.

În Palatul Westminster sau Casa Parlamentului se află Camera Lorzilor și Camera Comunelor. În sec. XI William II a construit prima clădire care a fost reședința regilor Angliei. Aceasta a fost distrusă în incendiul din 1834 și s-a construit, între anii 1837-1860, o nouă clădire, cea actuală, în stil neogotic. Amenajările au continuat timp de 30 de ani și cele interioare până în sec. XX. Este situat pe malul Tamisei. În interior prezintă două serii de curți în jurul cărora se află peste 1000 de camere. A fost inclus în patrimoniul UNESCO o dată cu cele două biserici, în anul 1987. O parte din clădire se poate vizita, doar de două ori pe săptămână, cu programare, astfel nu am intrat.

Clădirea prezintă două turnuri, Turnul Victoria (Victoria Tower) și Turnul cu ceas Big Ben, simbol al orașului.

Turnul Big Ben a fost construit în 1858 după ce un turn mai vechi a ars în incendiul din 1834. Are 93,3 m înălțime, în interior un clopot de 13 tone, clopotul Big, instalat în cinstea șefului constructor, care era corpolent. Ceasul, cu patru fețe, măsoară orele și sferturile de oră. Actual există o mică problemă. Turnul se înclină spre nord-vest câțiva mm/an.

Pe Parliament street am trecut pe lângă Foreign and Commonwelth Office, Ministerul Afacerilor Externe, o clădire construită între anii 1861-1868, în stil italienesc, în care, atunci, se aflau Ministerul de Externe, Oficiul pentru India, Oficiul Colonial și Biroul de Acasă. A fost restaurată în 1997.

Peste Tamisa am văzut Roata Londrei, London Eye, numită și Millenium Wheel, aflată în Grădinile Jubilee. A fost construită în șapte ani, de oameni din cinci țări, în 1999, pentru celebrarea noului mileniu. Atunci a fost cea mai înaltă din lume, 135 m. E formată din 32 capsule, fiecare pentru 25 pasageri, astfel, la capacitate maximă încap 800 de persoane. Roata se învârte neîncetat, cu o viteză de 0,9 km/h, urcarea și coborârea făcându-se din mers. Panorama Londrei poate fi observată într-o perioadă de 30 min. cât durează o cursă.

Înaintând, pe mijlocul străzii am văzut Monumentul femeilor din al doilea război mondial (The women of world war II). Proiectul a fost inițiat în 1997 și monumentul a fost dezvăluit de către Regina Elisabeta a II-a, în 2005, când s-au aniversat 60 de ani de la încetarea celui de Al Doilea Război Mondial. Construit din bronz, cu înălțimea de 6,7 m, lungimea de 4,9 m, simbolizează numeroasele locuri de muncă ocupate de femei în timpul războiului, îmbrăcămintea,uniformele, textul cărților de rații, etc.

Ne-am apropiat de un grup de protestatari adunați lângă statuia lui Viscount Alanbrooke, situată din 1993 în fața Ministerului Apărării.

Lângă clădirea ministerului se afla Old War Office Building (Administrația financiară), o clădire neo-barocă, situată pe locul fostului Birou de Război care a administrat armata între anii 1857-1964, când clădirea , folosită în continuare de armată, s-a numit Biroul de Vechituri. Are șapte etaje în care se găsesc aproximativ 1000 de camere și patru cupole. În 2016 clădirea a fost vândută unei firme care urma să o transforme în hotel de lux și apartamente rezidențiale.

Vis a vis era adunată o mare de oameni care făceau poze. Ne-am îndreptat să vedem garda cavaleriei, în fața Muzeului The Household Cavalry.

Cavaleria Household, cu o tradiție ce datează din 1660, este garda de corp personală a reginei.

Ne-am îndreptat cu greu spre Trafalgar Square, centrul geografic al Londrei. Avea loc un marș pe biciclete, participanții ocupând străzile și întreaga piață. De fapt cu acești bicicliști, în paralel, am urmat traseul nostru, cât am putut.

Numele pieței provine de la Bătălia de la Trafalgar din 1805, când flota britanică, condusă de Amiralul Nelson, a învins forțele franco-spaniole. Acesta a fost ucis în timpul acelei bătălii. În cinstea lui, între anii 1839-1842, în centrul pieței a fost ridicată Columna lui Nelson, de 57 m înălțime, străjuită de patru statui ce reprezintă patru lei. În 1845 a fost terminată construcția clădirilor ce mărginesc și azi piața, Galeria Națională (National Gallery), la est Casa Africa de Sud (South Africa House), clădirea Ambasadei Africii de Sud, la vest Casa Canada cu Ambasada Canadei. La sud piața se deschide în str. Whitehall.

În 1937, pe latura de nord, piața a fost decorată cu 8 statui și 2 fântâni arteziene. În anii ’90 piața era plină de porumbei sălbatici, un stol estimat la 35.000 de păsări, care au alterat monumentele. În 2007 s-a dat un decret prin care era interzisă hrănirea păsărilor și acestea au dispărut din zonă.

Restaurarea din 2003 a îmbunătățit piața cu două lifturi pentru persoanele cu dizabilități. În piață, pe tot parcursul istoriei, au avut loc demonstrații politice, întâlniri de masă, concerte, filmări.

În nord-estul pieței Trafalgar se afla St. Martin in the Fields Church, biserică anglicană dedicată Sfântului Martin. A fost construită între anii 1722-1726 pe locul uneia vechi. Prima referire datează din 1222 când a fost folosită de călugării din Westminster Abbey. Sub Henric al XVIII-lea (1542) biserica a fost reconstruită într-o zonă izolată, între Westminster și Londra, în scopul izolării victimelor ciumei. În 1606, sub regele Iacob I, a fost mărită și înfrumusețată. În decursul unul secol biserica s-a deteriorat și, între anii 1722-1724, a fost reconstruită, când i s-a adăugat și turnul înalt de 59 m. Încă din 1914 biserica și-a asumat rolul de a ajuta persoanele fără adăpost din zonă prin programul „Biserica ușii deschise vreodată”. Între anii 2006-2008 a fost reamenajată și cripta azi găzduiește o galerie de artă, o cafenea în care au loc concerte de jazz, chiar și un magazin de suveniruri.

Deoarece bicicliștii baricadau zona am fost nevoite să deviem de la traseul inițial. Am ajuns în Piccadily Circus, un sens giratoriu în care se intersectează cinci străzi principale, renumit pentru panourile sale luminoase. Acolo se găsește Fântâna Memorială Shaftesbury cu statuia lui Eros care reprezintă „Îngerul Milei Creștine”, ridicată în 1893, înlăturată în cel de Al Doilea Război Mondial și repusă în 1980. Circusul, creat în 1819 și-a pierdut forma circulară în 1886 prin construcția unui bulevard. Lângă el se află Teatrul Criterion. Este un loc de întâlnire aglomerat, fiind situat în apropierea zonei comerciale și fiind amenajate numeroasele restaurante, cluburi de noapte, baruri.

În apropiere am intrat în Burlington Arcade, o galerie comercială pietonală, cu acoperiș de sticlă, inaugurată în 1819. Era păzită de patrule îmbrăcate în uniforme tradiționale, în ea găsindu-se magazine cu articole de lux, îmbrăcăminte, anticariat, bijuterii.

Am trecut pe lângă Teatrul Garrick.

Am ocolit Piața Trafalgar, unde marșul era încă în desfășurare și, lângă Hotelul Amba, am văzut Monumentul Eleanor Cross, cunoscut ca Charing Cross, ridicat între anii 1291-1294.

Am înaintat pe Strand. Lângă Academia Regală de Artă (The Royal Society of Arts) am intrat pe sub o arcadă în curtea Casei Somerset.

Somerset House a fost construită în 1550, în stil renascentist, ca reședința din oraș a ducelui Somerset. Din 1552 a intrat în posesia Coroanei. După revoluția din 1688 încetul cu încetul a decăzut și din sec. XVIII a fost folosită ca loc de depozit, barăci de trupe militare. Din 1775 a început reconstrucția casei, în stil neoclasic, întârziată de războiul din Franța. I s-au adăugat două aripi, la est și la vest și a fost terminată până în 1856. A adăpostit birourile marinei și guvernamentale. Actual cuprinde trei galerii de artă dintre care, cea mai importantă este Galeria Courtlaud, în care sunt etalate picturi impresioniste. Restul clădirii e ocupat de organizații de artă și film, asociații sociale, iar aripa de est face parte din campusului Colegiului Regal.

Am trecut pe lângă Biserica St. Mary le Strand. Este biserica oficială a Serviciului Naval Regal al Femeilor și are o carte de comemorare a membrilor ce au murit. Prima biserică este datată din 1222 când purta denumirea de „Sf. Maria și Inocenții”. Aceasta a fost demolată în 1549 pentru a se crea un spațiu de trecere spre Casa Somerset. Actuala biserică a fost ridicată între anii 1714-1717 și a început să funcționeze în 1723. În această biserică, în 1809, s-au căsătorit părinții scriitorului Charles Dickens. A scăpat cu greu de ravagiile din cel de Al Doilea Război Mondial.

Ne-am continuat drumul pe Strand, pe lângă Casa Australia (Australian High Comission)

Am ajuns în dreptul unei clădiri, construită în stil gotic victorian, în 1870 și inaugurată de Regina Victoria în 1882. Royal Courts of Justice (Curtea Regală de Justiție) găzduiește Înalta Curte de Apel și Curtea de Apel din Anglia și Țara Galilor.

Am trecut pe lângă magazine, librării, hoteluri și am ajuns în dreptul St. Dunstan in the West Church, o biserică anglicană construită în 1825. În ea funcționează și Biserica Ortodoxă Română „Sf. Gheorghe”, The Romanian Ortodox Church.

Acolo zona era mai degajată față de ruta marșului ciclist. Pe lângă magazine, clădiri administrative, baruri, hoteluri, am intrat în City of London, cartierul istoric și financiar al orașului.

Se intersectau clădiri vechi cu unele noi, din sticlă.

În față ni s-a arătat St. Paul Cathedral (Catedrala Sf. Paul) în fața căreia trona statuia reginei Anna.

Prima catedrală a fost construită în anul 604, a fost distrusă într-un incendiu și reconstruită în 1087, în stil romanic. Destinul ei a fost tragic. În timp a trecut prin încă două incendii și, până în 1314, reconstruită în stil gotic. În 1535, datorită Reformei Protestante, s-a transformat din romano-catolică în anglicană. Construcția actualei catedrale s-a făcut între anii 1675-1710 și a fost ornată cu statui în 1720. A fost rău avariată în cel de Al Doilea Război Mondial, apoi restaurată în 1996. În catedrală își are sediul Episcopia Anglicană.

Interiorul era sobru și luminos deoarece, după război, vitraliile au fost schimbate cu geamuri din sticlă. În cripta catedralei erau îngropați mai mulți eroi britanici.

Am continuat drumul nostru pe Cannon street pe lângă supermarketuri, magazin universal, clădiri noi din sticlă, apoi pe lângă zidul Londrei și am ajuns la Turnul Londrei (London Tower), renumitul obiectiv turistic al orașului. După cucerirea normandă a Angliei, în 1078, sub William Cuceritorul au fost construite Turnul Alb și castelul, care a fost reședință regală. Complexul, format din mai multe clădiri, se află înconjurat de mai multe turnuri, ziduri și șanț de apărare. În secolele XII și XIII s-a extins, formă care se păstrează și azi. În acest complex se găsesc Capela Regală St. Peter ad Vincula, Muzeul Fusilierilor (regiment de armată), Arsenalul Regal, Casa Bijuteriilor regale, în care se găsesc bijuterii vechi din sec. XVII. În Turnul Alb se află Capela St. John.

În decursul timpului turnul a avut mai multe întrebuințări ca armurărie, trezorerie, monetărie. În secolele XV-XVII a devenit celebra închisoare în care au fost închiși mai mulți regi și regine înainte de execuție, care avea loc, cel mai frecvent, pe Dealul Turnului (Tower Hill). Între cele două Războaie Mondiale turnul a fost utilizat din nou ca închisoare pentru cei ce se ocupau cu spionajul. După terminarea Războiului Al Doilea Mondial a fost restaurat și, actual, este un obiectiv turistic principal al Londrei.

Am coborât pe malul Tamisei de unde panorama era splendidă. Pe malul celălalt, în dreapta podului, se vedea turnul The Shard of Glass (ciobul de sticlă), construit între anii 2009-2012. Înalt de 309 m, cu 72 de etaje, în el funcționează birouri, până la etajul 28, următoarele trei etaje sunt ocupate de restaurante de lux, deasupra 18 etaje ale Hotelului Shangri-La și peste, 10 apartamente de lux. În stânga lui se afla Primăria Londrei.

Podul Turnului, Tower Bridge, ridicat între anii 1886-1894, are o lungime de 244 m, înălțime de 64 m, este singurul pod basculant al Londrei care, prin ridicarea celor două părți mobile, permite traficul naval pentru vasele mari. Se deschide după solicitarea în scris a acestora, făcută din timp. Deasupra, între cele două turnuri care-l mărginesc, se află o trecere pietonală, o pasarelă ridicată la 43 m înălțime care a fost acoperită în 1982. A fost reparat și modernizat de mai multe ori. În partea din sud, în interiorul podului se află Expoziția Turnului care afișează momente din istoria podului.

A trebuit să pășim și noi pe acel pod, deasupra Tamisei. În stânga podului am văzut docurile Butler’s Wharf. Inițial, pe acel loc a funcționat o fabrică care producea ciocolată și biscuiți. Între anii 1865-1873 au fost construite clădirile în care se depozitau și se expediau mărfurile venite în Portul Londrei, în specialul ceaiul venit din colonii. Începutul secolului XX l-a scos din uz și din 1980 în el funcționează, la parter restaurante și magazine, iar deasupra apartamente de lux.

Pe partea cu Tower of London se arătau Turnul St. Mary Axe și în stânga lui Turnul Walkie Talkie. St. Mary Axe a fost ridicat pe fostul loc al Bursei Baltice în anul 2004, în inima centrului financiar al Londrei. Poartă și porecla de Gherkin, dată de londonezi pentru forma sa care se aseamănă cu un castravecior. Are 40 de etaje ocupate de birouri, la etajul 38 camere private pentru dineuri, la etajul 39 un restaurant și la etajul 40 un bar, în care se poate urca contra unei taxe și se poate vedea panorama Londrei.

Am revenit pe malul Tamisei, lângă London Tower și ne-am întors la St. Paul’s Cathedral de unde am schimbat traseul pentru a ajunge pe renumita stradă, Oxford street.

În dreapta noastră am văzut The Church of the Holy Sepulchre without Newgate (Biserica Sfântului Mormânt), nume primit în sec. XII, în timpul cruciadelor, ca referire la biserica din Ierusalim. Biserica a fost reconstruită în secolul XV, ruinată în marele incendiu din 1666 și restaurată în 1878. Este una dintre puținele care au scăpat bombardamentelor din cel de Al Doilea Război Mondial. În interior, în culuarul de nord se află Capela Muzicienilor, în care se păstrează Cartea de amintire a muzicienilor.

Am trecut pe lângă clădiri vechi intercalate cu cele noi, din sticlă, un amalgam de trecut și prezent care nu era pe placul meu.

Am ajuns pe strada Oxford cu renumitele ei magazine de lux. Fiind sâmbătă era o agomerație de persoane asemănătoare cu ambuteiajele din trafic. Știam că în capătul estic al străzii se află cartierul Soho, din păcate nu l-am văzut. Ne-am grăbit să ajungem la Marble Arch și să intrăm în Hyde Park, unde atmosfera era mai degajată. Am trecut pe lângă Speaker’s Corner, „Colțul Vorbitorilor”, o tribună de pe care orice persoană doritoare se poate exprima în public pe orice temă, loc unde au avut loc și demonstrații politice, mitinguri neoficiale.

Am ajuns la Animals in war, Memorial ce comemora animalele care au fost folosite și au murit în decursul anilor de război. A fost dezvelit în anul 2004. Cuprinde statui de animale de diferite specii în jurul unei plăci inscripționate în memoria lor. Cea care m-a emoționat cel mai mult a fost: „Ele nu aveau de ales.” („They had no choice.”)

La început, terenul pe care se întinde Hyde Park a fost o pădure ce înconjura o mânăstire, apoi terenul de vânătoare a Regelui Henry al VIII-lea, unde aveau loc și duelurile. În anul 1730, în centrul terenului s-a construit un lac artificial, Lacul Serpentine, în vestul căruia, actual, se află Galeria Serpentine care expune opere de artă contemporană. S-au creat alei pentru plimbările familiei regale. Până în 1850 a fost populat cu căprioare. În decursul timpului s-a transformat într-un parc în care s-au ridicat mai multe monumente, memoriale și fântâni, Achilles of the Wellington Monument, Boy and Dolphin Fountain, Calvary Memorial, Holocaust Memorial, Joy of Life Fountain, Norwegian War Memorial, Queen Caroline Memorial, 7/7 Memorial, Reformers’ Tree. La est de lac, în anul 2004 s-a construit Fântâna Memorială Prințesa Diana.

În Kensigton Gardens, ce constinuă Hyde Park, am văzut Memorialul Albert (Albert Memorial), dezvelit în 1872. Comemorează moartea Prințului Albert, soțul Reinei Victoria, în urma îmbolnăvirii de tifos. La bază, jur împrejur, sunt frize cu poeți, pictori, muzicieni, etc. sculptați (187 sculpturi), ce arată dragostea Prințului pentru arte. În cele patru colțuri, sunt postate statui ce reprezintă Europa, Asia, Africa și America. La nivelul superior sunt postate statui ce semnifică comerțul, agricultura, fabricile și ingineria. În mijloc este statuia aurită a Prințului și aproape de vârful marcat de o cruce sunt postate statui ale îngerilor.

Cu mijloacele de transport în comun, care nu erau chiar ieftine, am ajuns în sud-estul Londrei, la hotelul în care ne rezervasem cazarea, lângă Centrul ExCel, care între anii 1855-1940 a fost cel mai mare centru industrial și comercial din zonă. A fost închis în 1980. Actual funcționează ca Centru Expozițional ExCel.

În spatele hotelului, am ieșit pe malul apei. În stânga am văzut Podul Reginei Victoria. Vis a vis se aflau clădirile unuia dintre docurile ce formează London Royal Docks.

În depărtare, în Peninsula Greenwich, se înălța o cupolă albă, The Millenium Dome, (Domul Mileniului). A fost construit cu formă de cort, susținut de 12 piloni, fiecare cu înălțime 100 m, unul pentru fiecare oră a zilei și fiecare lună a anului. Inițial a fost folosit pentru Millenium Experience, deschisă în decembrie 2000 pentru a celebra începutul mileniului trei. Expoziția a fost demolată, a rămas doar cupola O2. La marginea ei de vest trece primul meridian. În spatele lui se profilau clădirile complexului Canary Wharf, situat pe locul Docurilor West India, închise în 1980, pe Isle of Dogs (insula câinilor).

În apropiere, între docurile de nord și cele de sud, se afla Aeroportul Central al Londrei (London City Airport). Din păcate noi a trebuit să traversăm orașul și să ieșim spre Aeroportul Heathrow. A trebuit să fim atente pentru a ajunge la Terminalul 4, de unde urma să zburăm acasă. Aeroportul se întinde pe o foarte mare suprafață iar cele cinci terminale se află așezate aleator, distanțele dintre ele fiind parcurse cu mijloace de transport.

La revedere Londra !

Karlovy Vary, Republica Cehă

Publicat pe 18 iunie 2018 de monica frimu

Răspunde

Karlovy Vary, stațiune balneo-climaterică din nord-vestul Cehiei, supranumită „Orașul Colonadelor”, este situată la baza munților Metaliferi, de-a lungul râului Tepla. A purtat denumirea de Karlsbad până în 1945 când germanii sudeti din țară au fost expatriați. Denumirea Karlsbad semnifica „Baile lui Carol”, împaratul Carol al IV-lea, care a domnit între 1355-1378, avându-și cetatea de scaun la Praga.

Conform unei legende vechi regele Carol al IV-lea, în timpul unei vânători de căprioare s-a rănit la un picior. L-a spălat cu apa unui izvor găsit în apropiere și, în timp, a observat că rana s-a vindecat miraculos. Trăgând concluzia că apa era vindecătoare, în 1370 a ridicat în acel loc o localitate. Din 1522 localitatea a fost dotată cu bază de tratament și izvoare amenajate pentru cure externe. În secolul XVIII a devenit o localitate balneară faimoasă, vizitată de nobilime, regalitate, oameni importanți de cultură, artă, muzică, ca Petru cel Mare, Franz Josef I, Wagner, Tolstoi, etc.

În timpul Primului Război Mondial a fost devastată și localitatea a decăzut. După Al Doilea Război Mondial localnicii, majoritatea germani, au părăsit orașul și a fost repopulat cu coloniști cehi, astfel, actual, cele două limbi, germana și ceha, încă sunt folosite. Pe lângă apele minerale orașul e cunoscut și datorită băuturii tradiționale Becherovka, un bitter din plante și scorțișoară, produs aici, existând și un muzeu unde se poate vedea procesul de producție și istoria lui. De asemenea există un muzeu al foarte căutate sticle Moser.

În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, un medic a descoperit că tratamentul cel mai bun era consumul apelor calde, direct de la izvor, deoarece bioxidul de carbon din ele se evapora foarte repede. Pentru aceasta, în jurul izvoarelor s-au amenajat chioșcuri, mici pavilioane, care treptat, datorită afluxului de vizitatori, s-au transformat în săli decorate artistic.

Sunt 13 izvoare principale, situate în cinci colonade și 66 folosite pentru zonele SPA.

Am parcat în partea locuită și de afaceri a orașului și am pornit în explorarea părții SPA a localității.

Am trecut pe lângă Parcul Dvorak și am văzut Institutul Militar de SPA, care a fost construit între anii 1852-1855, etajat în 1920 pentru mărirea capacității și găzduiește Casa de oaspeți Sadovy Pramen. Lângă clădire se afla Colonada Parcului (Sadova kolonada) cu trei izvoare termale: Izvorul Șarpelui (30 grade), Izvorul Parcului (47 grade) și Izvorul Libertății (60 grade). A fost construită în 1880 cu bolți și coloane din fontă și a fost esplanada pavilionului Balnensky, demolat în 1960, făcând parte dintr-un complex mult mai mare.

Am continuat vizitarea mergând paralel cu râul Tepla, pe malurile căruia erau construite clădiri etajate, colorate, cu destinații actuale de hotel, restaurant, centru SPA, magazin, muzeu, etc.

Peste râul îngust erau plasate, din loc în loc, poduri pentru pietoni, astfel am trecut când pe o parte, când pe cealaltă, pentru a vedea frumusețea acelor case în detaliu.

Am ajuns la primul pavilion construit în Karlsbad, între anii 1871-1881, Colonada Morii. Inițial a fost construit din lemn și la sfârșitul secolului XIX reclădit în stil neo-renascentist, cu 124 coloane corintice, deasupra o terasă ornată cu 12 statui alegorice din gresie, care reprezintă lunile anului.

Am traversat un pod pentru a ajunge pe partea colonadei. La nivelul primelor coloane se afla o sculptură din nisip, care îl reprezenta pe regele Carol al IV-lea.

În interiorul colonadei, în apropierea celor 5 izvoare cu ape terapeutice calde, între 53-65 grade, erau bănci pe care se puteau odihni cei care urmau cura de tratament. În fața ei se desfășura promenada stațiunii, pe care ne-am plimbat și noi.

În față ni se deschideau două drumuri, stânga, dreapta, pe lângă o clădire aflată central.

Am urmat partea dreaptă și am ajuns la Piața centrală unde am văzut Colonada Pieței. A fost ridicată în 1883, de arhitecții vienezi, pentru a acoperi izvorul descoperit de Carol al IV-lea. Construită din lemn, cu decorații lucrate în filigran, vopsită în alb, în interiorul ei se aflau două izvoare: Izvorul Pieței și Izvorul Carol al IV-lea, cu ape peste 60 grade.

Undeva, deasupra acesteia, se afla Colonada Castelului, în care se aflau două izvoare: Izvorul Castelului de Jos și Izvorul Castelului de Sus, cu ape între 50-55 grade. Deasupra pieței se înălța, pe o stâncă, Turnul Castelului (Trziste), ultima rămășiță a castelului gotic, construit de regele Carol IV, în jurul anului 1358. În 1604 castelul s-a ruinat în urma unui incendiu mistuitor, iar în 1604 turnul a fost reconstruit în scop de turn de observație. Astăzi, în clădirea turnului castelului, se află sălile de expoziție și sălile istorice subterane, deschise publicului.

În apropierea colonadei se aflau două sculpturi, una veche, cu simboluri religioase și una din nisip, reprezentând turnul castelului.

Am continuat plimbarea pe malul apei. În locul în care aceasta cotea brusc am văzut Grand Hotel Pupp. A fost fondat de cofetarul Georg Pupp (Jan Jiri Pop) și construit în mai multe etape, în decursul a 11 ani, de către arhitecții vienezi. A fost inaugurat în 1907. A funcționat sub denumirea de Hotel Moscova 40 ani, apoi și-a reluat denumirea de Pupp. Fiind un hotel de lux, în decursul timpului a găzduit multe personalități ca Richard Wagner, Johann Wolfgang Goethe, etc. și spre actualitate, în interior s-au filmat scene din diferite filme, actual găzduind Festivalul de Film Karlovy Vary. La parter se afla Muzeul Grand Hotel Pupp în care erau expuse fotografii istorice ale stațiunii, hotelului, personalităților ce au fost găzduite, obiecte aparținând acestuia în decursul timpului. Anexat clădirii hotelului, se afla Cazinoul (Pup Casino Club).

În depărtare se vedea doar spațiu verde, așa că, am traversat primul pod, pentru a ne întoarce în partea stațiunii aglomerată de clădirile superbe.

Pe stâncile muntelui, în fața noastră, am văzut un crucifix enorm, Keglewicz Kriz.

Am părăsit traseul de pe malul apei și am mers în Piața Mirove pentru a vedea Teatrul Karlovy Vary. Clădirea neo-barocă a fost construită de arhitecții vienezi între anii 1884-1886. Nu am putut vizita interiorul, fiind închis.

Ne-am întors pe malul apei, cu băncile amenajate pentru vizitatori și micile fântâni arteziene care-ți încântau privirea.

Am văzut o clădire pe care scria Sparkasse, o Bancă. A fost construită, în stil art nouveau, între anii 1904-1906, când a fost oficiată ca și casă bancară Karlsbad Stadtsparkasse. Lângă ea a fost casa Franconia. Aceasta a fost demolată în 1924 și banca s-a extins prin construirea unei aripi laterale, aspect pe care îl păstrează și l-am văzut și noi. În 1993 s-a construit o altă bancă și clădirea a fost vândută, trecând în proprietate privată, astfel nu poate fi vizitată.

O ultimă colonadă pe care am văzut-o, a fost Colonada Primăvara sau Colonada Izvorului Fierbinte (Vridelni Kolonada). Era o clădire modernă, prevăzută cu o cupolă de sticlă, care simboliza inima orașului ce bate neîncetat.

În interior, un gheizer natural împingea apa fierbinte, de 72 grade, într-un jet subțire cu o înălțime de 12 m. Erau amenajate mai multe puncte din care se putea servi această apă.

În apropiere se afla Biserica „Sf. Maria Magdalena”, construită între anii 1733-1736, în stil baroc, pe locul unei foste biserici din sec. XIV, distrusă în timp de numeroase incendii.

Am vizitat interiorul decorat cu sculpturi baroce. Am aflat că uneori au loc concerte de orgă.

Știam că există o biserică ortodoxă, Biserica „Sfinții Petru și Pavel”, construită în 1898, asemănător Bisericii „Sfânta Treime” de lângă Moscova, în stil bizantin, din banii colectați de nobilimea rusă. Am întrebat cum puteam să o vizităm. Urcând pe străduțele de pe un deal, am văzut cele 5 cupole placate cu aur. Ne-a părut rău că era închisă și nu am putut vedea picturile și icoanele cu care era decorat interiorul.

Ne-am întors și trebuia să ne pregătim, încet, încet, de plecare.

Îndreptându-ne spre mașină, am trecut pe lângă Clădirea Oficiului Poștal, aflată la limita dintre cele două părți ale orașului, cea veche cu izvoarele termale și cea mai nouă, o clădire protejată de stat. A funcționat cu această destinație încă de sub dominația Imperiului Austro-Ungar. Pe fațadă, la al treilea etaj, am văzut patru statui alegorice ce reprezentau telegraful, transportul căilor ferate, transportul naval și transportul corespondenței.

Un oraș de neuitat ! La revedere, cu siguranță !

Poznan, Polonia

Publicat pe 1 iunie 2018 de monica frimu

Răspunde

În drum spre Berlin ne-am oprit, pentru scurt timp, în orașul Poznan, capitala regiunii Polonia Mare (Wielkopolska) și din 1999 municipiu. Este străbătut de râul Warta, afluent al Odrei. Se pare că numele provine de la prenumele Poznan ce semnifică „cel cunoscut”. Pe lângă centrul istoric, turistic, orașul este un puternic centru universitar și cultural în care funcționează patru universități și șaptesprezece școli superioare. Primele menționări despre această localitate datează din 1005. În 1910 a intrat sub dominația Imperiului German și a purtat denumirea de Posen.

Între anii 1918-1919 a avut loc Insurecția sau Marea Revoltă din Polonia împotriva Germaniei și Prusiei, mișcare militară care și-a avut înaltul comandament la Poznan, subordonat guvernului de la Varșovia.

Având la dispoziție doar trei ore am vizitat o partea din centrul istoric al orașului. In apropiere de locul de parcare am văzut Biserica Inimii Sacre a lui Isus și Fecioara de Consolării (Church of the Most Sacred Heart of Jesus and Our Lady of Consolation). Între anii 1244-1253 prinții Przemysł I și Bolesław Pobożny au construit o mânăstire dominicană a căror pereți au supraviețuit până acum. În anul 1500 a fost adăugată în partea de nord a bisericii Capela Doamnei de la Rosary (Doamnei de Rozariu sau Altarul fecioarei de la Rosary), construită în stil gotic târziu. În 1698 a fost avariată de inundații și între anii 1700-1724 a fost reconstruită. Din nou avariată de un incendiu, în 1803, a fost renovată până în 1814. Din 1920 a devenit Biserică Iezuită. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial (1939-1945) biserica a funcționat ca depozit și a fost jefuită de către naziști. Ulterior s-au depus eforturi mari pentru a o aduce la starea inițială astfel în 1963 și în anii 1970-1971 a fost renovată.

Lângă ea, pe locul unde au fost biblioteca mânăstirii dominicane și Capela Sf. Jack , se află Galeria „U Jezuitow”, în care sunt expuse obiecte de cult religios și de artă.

Am trecut pe lângă Biserica Sfântului Sânge al lui Isus. Există o legendă, „miracolului celor trei gazde”, în care se povestește că în 1399 un grup de evrei a profanat anafura folosită la împărtășanie.

A fost construită la începutul sec. XVIII (1704) într-o casă ce aparținea unei familii (Swidow-Szamotulski) deși autorizația de construcție a fost eliberată în 1668 de Regele Jan Kazimierz. Se speculează că întârzierea s-a datorat carmelitelor care doreau terenul din interiorul orașului. Fațada a fost decorată în stil baroc și prezintă un portal de intrare și două uși. În sec. XVII Ordinul Carmelitelor a preluat-o și casa a fost transformată într-o biserică cu două etaje păstrând pereții originali în stil gotic. Între 1912-1920 a fost recondiționată.

În interior se găsesc trei altare- Altarul principal, Altarul Fecioarei Îndurerate care îl susține pe Isus mort și Altarul din Sf. Kajetana care exprimă înmulțirea pâinii de către Isus.

În subsol există o fântână cu apă „vindecătoare”. În fața ei se află un altar cu statuile Sf. Stanislawa, Sf. Wojciech, Sf. Stanislawa Kostka și Sf. Kazimierz în care se oficiază slujbe în timpul Sărbătorii de sâmbătă.

Ne-am îndreptat spre Stary Rynek (Piața Centrală), a treia Piață Veche din Polonia. A luat naștere în 1253 ca loc central al orașului, pe malul râului Warta, înconjurat de clădiri de lemn. În sec. XV jumătate din clădiri au fost reconstruite din piatră și în 1500 doar trei clădiri au rămas în starea inițială restul în stil renascentist. În sec. XVII în piață s-au ridicat patru fântâni cu statui reprezentând figuri mitologice. Până în sec. XIX majoritatea clădirilor au fost ocupate de comercianții evrei și în piață a funcționat sediul autorităților locale. După cel de Al Doilea Război Mondial, în care 60% din clădiri au fost distruse și restul grav deteriorate. S-a încercat restaurarea și reconstrucția lor însă, doar în 1954 a fost aprobat proiectul.

Deși citisem de acasă despre acele clădiri, când au fost construite, cui aparțineau, în ce scop erau utilizate, doar pe câteva le-am recunoscut între minunatele opere de artă care mă fascinau. Printre ele se aflau câteva palate ca Palatul Dzialynski, Palatul Mielzynski, Palatul Gorka care găzduiește Muzeul de Arheologie. Astfel o clădire pe care erau sculpturi impresionante și în vârful căreia trona o pasăre era Palatul Dzialynski.

Ne simțeam ca într-un muzeu unde erau etalate clădiri colorate în care erau amenajate muzee, cafenele, cluburi etc.

Fiecare prezenta o altă pictură, pe un alt fond de culoare.

Pentru a fi în ton, alte case erau decorate cu sculpturi și picturi mai actuale.

În partea sud-vestică a pieței am văzut Fântâna lui Neptun, plasată pe locul celei vechi în 2004.

În partea sud-estică, plasată pe locul celei vechi în 2002, era Fântâna lui Apollo.

Ne-am îndreptat spre obiectivul principal al pieței, Primăria Veche, Ratusz, ridicată în 1300, pe un singur nivel, în stil gotic. În sec. XV a fost extinsă și în sec. XVI a fost ridicat un turn. Distrusă în mare parte de incendiul din 1536 până în 1560 a fost renovată, extinsă, etajată. S-a ridicat o mansardă și o loggie cu trei etaje și în turn s-a instalat un ceas cu două capre mecanice. O legendă spune că locuitorii au fost preveniți de izbucnirea unui incendiu mare, de către capre, astfel s-a evitat dezastrul.

În 1725 a fost avariată de o furtună puternică și până în 1784 complet renovată. Între anii 1010-1013, sub dominație germanică, a fost îndepărtat caracterul renascentist dându-i-se un caracter mai grav. În timpul luptelor pentru eliberarea orașului din 1945 clădirea a fost bombardată. Între anii 1945-1954 a fost renovată și i s-a redat stilul renascentist. Fiind gestionată de Muzeul Național din Poznan între anii 1992-2002 a fost renovată, formă în care am văzut-o și noi. În subsolul clădirii funcționează Muzeul de Istorie. Timpul ne presa și nu am putut vizita interiorul care, după descrierea citită, era grandios, astfel clădirea a fost denumită și ”Perla Renașterii”.

În fața Primăriei se afla singura fântână care a rezistat timpului din 1766, fiind renovată în anii ’90, Fântâna Proserpina (Persefona la greci). Construită în stil rocococo, pe pereții bazinului sunt patru bazoreliefuri ce semnifică foc, aer, apă, pământ. Lângă ele se află stema orașului.

De la Primărie am trecut pe lângă un șir de case colorate sub arcadele cărora, ca în toate locurile vizitate de mulți turiști, erau magazine de suveniruri. Totuși, și așa, s-a păstrat într-un fel tradiția deoarece casele, construite în 1535, au fost ale negustorilor care vindeau aici pește, sare, lumânări etc.

În piață, vara, au loc evenimente culturale și spectacole de teatru. Din 2010 există și o machetă metalică tridimensională, plasată în colțul de sud-vest al pieței, care descrie individual clădirile, pentru a putea fi citite în alfabetul Braille.

Făcând un tur al pieței, în fața Muzeului Național al Armelor și Muzeul Militar Wielkopolska se afla Statuia Sf. Ioan Nepomucene, construită în 1724. Orașul fiind inundat de multe ori, s-a înălțat această statuie, sfântul fiind considerat protector împotriva inundațiilor. Acesta era un sfânt național al Cehiei care, la poruncă regală, a fost înecat în râul Vltava.

În spatele Primăriei am văzut clădirea în care se afla Cântarul Orașului (Waga Miejska). Prima clădire, din lemn, a fost construită o dată cu piața centrală, în sec. XIII, apoi, în 1563 a fost extinsă și construită din cărămidă, în stil renascentist. În timpul prusacilor a fost înlocuită cu o clădire a unei noi primării, care, timp de 200 de ani, până în 1778, nu a funcționat. În 1890, fiind o ruină, a fost demolată și s-a construit o altă clădire pentru sediul autorităților orașului. În cel de Al Doilea Război Mondial a fost grav avariată, apoi , între anii 1950-1960 reconstruită după modelul celei anterioare. Ce am văzut noi a fost rezultatul ultimei renovări din 2002. În clădire funcționează o porțiune pentru oficierea nunților și, din 2009, centru cultural cu expoziții, concerte, spectacole etc.

Lângă Cântarul Orașului am văzut Odwach, clădirea Gărzii Orașului. A fost construită între anii 1783-1787, în stil clasic. În ea a funcționat Garda Orașului, mai apoi Poliția și în perioada interbelică închisoarea garnizoanei. A fost avariată grav în luptele de eliberare din 1945 și reconstruită între anii 1949-1951. Din 1961 a devenit muzeul Mișcării Muncitorești, actual Muzeul revoltei Wielkopolska din 1918-1919.

Am părăsit piața și ne-am îndreptat spre Biserica Parohială„Sf. Stanislav” (Kosciol Farny), numită și Fara. A fost construită de către iezuiți între anii 1651-1701, în stil baroc, completată cu elemente de fațadă și turla până în 1732. După expulzarea iexuiților din 1773 a devenit Biserică Parohială. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, a devenit catedrală până la restaurarea catedralei orașului, grav avariată. Face parte dintr-un complex împreună cu Colegiul Iezuit.

Intrând, în fața noastră am văzut altarul mărginit de două sculpturi mari, în dreapta Sf.Stanislav Kostka și în stânga Sf. Stanislav Episcopul.

Pentru gustul meu, biserica mi s-a părut prea încărcată cu elemente de decor și întunecoasă.

În partea opusă altarului am văzut orga, imensă (din 1876), folosită la concerte, susținute foarte frecvent în scopul colectării de bani, folosiți pentru renovarea bisericii.

Am trecut pe lângă Colegiul Iezuit, prima instituție de învățământ superior din Poznan, construit în 1571. Se studiau atât materiile umaniste cât și cele realiste. Era dotat cu laboratoare, un observator astronomic, chiar și un teatru. În 1773, Ordinul iexuit fiind suprimat, s-a unit cu cu Academia Lubranskia și au format Școala voievodală.În 1793 orașul intrând sub ocupația Prusiei, școala a fost transformată în gimnaziu. Între anii 1815-1830 a devenit reședința guvernatorului Marelui Ducat al Posnaniei. După cel de Al Doilea Război Mondial clădirea a intrat în posesia Consiliului Municipal.

Am părăsit orașul Poznan pentru a ne îndrepta spre ținta noastră, Berlin.

Excursiile Monicăi

Hai la drum!

Arhive etichetă: statui

Palic, Republica Serbia

Șimleul Silvaniei și Mânăstirea Bic, județul Sălaj

Varșovia, Polonia

O zi în Londra, Anglia

Karlovy Vary, Republica Cehă

Poznan, Polonia