Arhive etichetă: teatre

Pécs, Ungaria- prin centrul orașului: strada Király și Piața Teatrului

Publicat pe de
Răspunde

După ce am văzut Piața Széchenyi din Pécs, Ungaria, mai având timp până la întâlnirea cu amicii, am cutreierat zona centrală din apropiere.

Am urmat o străduță mărginită de clădiri mai vechi și mai noi.

Școala de dans Pitypang (Pitypang Tánciskola)

Casa Hoffman

Cinematograful  Apolló (Apolló Mozi)

Am ajuns în dreptul unei clădiri interesante situată pe colțul dintre două străzi. Am cotit pe lângă ea dorind să văd ruinele existente vis a vis. Citisem că săpăturile arheologice au descoperit o moschee, Ferhád pasa dzsámija, o baie turcească, o mânăstire de derviși înconjurată de un cimitir musulman (sec. XVI) pe care, din păcate nu le-am putut vedea, zona fiind închisă publicului.

M-am îndreptat spre strada pietonală Király utca numită după episcopul din perioada amenajării ei (1820).  În fața mea a apărut o clădire foarte decorată, Casa Vasváry (Vasváry-ház),  numită după fostul ei proprietar, un negustor de fier care a cumpărat clădirea în 1840 și a ornamentat-o cu ceramică din Fabrica de porțelan Zsolnay (1883-1884).

Deasupra ferestrelor a fost decorată cu elemente vegetale, sub ele, capete de leu. În dreptul ferestrelor s-au păstrat până azi ornamentele ceramice care reprezintă „Arte și industrie” (în stânga) și „Comerț și trafic” (în dreapta). Deasupra porții de intrare, în partea superioară a fost inscripționat numele casei lângă care a fost postată stema familiei flancată de două statui.

În clădirile de pe Király utca azi funcționează numeroase restaurante, cafenele, galerii de artă. Într-o clădire din 1695 a funcționat cea mai veche cofetărie din Ungaria (1789). După ce a fost naționalizată a funcționat cu intermitență apoi a fost restaurată și din 2014 funcționează cu numele Cofetăria Caflisch (Caflisch cukrászda). Înaintând spre est pe colțul unei clădiri am văzut o fântână care a existat acolo din 1778. Azi apa curge prin gura unui leu postat pe o placă din ceramică decorată.

Spre capătul de est al străzii se află Biserica Liceului „Schimbarea la Față a Domnului Nostru” (Lyceum templom) construită în stil baroc de călugării Ordinului Paulinilor  (1741-1756) cu hramul „Sf. Treime”, în cadrul unei mânăstiri.

După desființarea ordinului (1786) clădirile au rămas nefolosite până în 1832 când episcopul de la acea vreme le-a transformat într-o școală.

În momentul în care s-a înființat Universitatea Pécs a devenit biserică universitară (1923) apoi a fost reluată de Ordinul Paulinian (1997).

Lângă biserică, în clădirea vechii mânăstiri se află Școala Gimnazială și Profesională Széchenyi István  (Széchenyi István Gimnázium). Școala a fost fondată în 1857 când a funcționat în altă locație până când localitatea a fost ocupată de sârbi (1918-1921) și școlile, bibliotecile, etc. au fost distruse.

După retragerea lor, clădirea a fost restaurată, a intrat în posesia Universității Pécs și a primit numele  Széchenyi. În 1944 în clădire s-a mutat Spitalul Militar, școala a fuzionat cu un alt liceu și din 1954 a revenit în clădirea inițială.

De la biserică am făcut cale întoarsă urmând Király utca spre vest.

Depășind  Casa Vasváry am intrat în  Piața Teatrului (Színház tér), delimitată de casele vechi.

În piață sunt organizate regulat evenimente culturale ale orașului.

În secolul XIX actorii nomazi, neavând o locație, au jucat în case private și hanuri din oraș. Între 1815-1839 a fost construit un teatru care deteriorându-se a fost închis (1886).

Actualul Teatrul Național Pécs (Pécsi Nemzeti Színház) a fost ridicat în locul unui Spital Militar (1895).

Clădirea a fost modernizată și renovată de două ori (1987-1991; 2011).

În el funcționează teatrul principal, un teatru de cameră și o sală de studio.

Teatrul de Cameră (Kamaraszínház)

În fața teatrului au fost create două bazine cu apă, fiecare decorat cu câte o sculptură care se referă la actorie, un clovn ascuns în spatele unei măști și o femeie ce privește după o mască.

Ieșind din piață spre vest am trecut pe lângă Grand Hotel Pallatinus, un complex în stil art-nouveau.

A fost ridicat pentru o familie (1915) în locul locul unei fabrici de mănuși.

Începând cu anul 1988, în decursul a 13 ani hotelul a fost renovat apoi deschis cu numele actual.

În  ziua respectivă am terminat explorarea orașului. Obiectivele rămase, pe care mi le propusesem, urma să le văd a doua zi.

Încă câteva case spre vest și am intrat în Piața Széchenyi.

Era ora la care mă întâlneam cu amicii.

Citește și Pécs, Ungaria- prin oraș până în Kossuth tér

Piața Regele Ferdinand din cartierul Olosig, Oradea, județul Bihor

Publicat pe de
Răspunde

După ce am vizitat Piața Unirii din cartierul Orașul Nou, Oradea, urma să cutreier prin cartierul Olosig, situat pe celălalt mal al râului Crișul Repede.

În acea zonă, accesul în cartier se face trecând Podul Sfântul Ladislau. Inițial cele două părți ale orașului, situate de o parte și cealaltă a râului Crișul Repede, au fost unite printr-un pod de lemn (1750), în rest legătura dintre ele se făcea traversând râul cu barca.

În decursul timpului a fost înlocuit cu un pod metalic, sub forma unui arc fără piloni de susținere în apă, care a fost distrus de raidurile aeriene din cel de Al Doilea Război Mondial. După război a fost înlocuit cu actualul pod (1954) pe care, traversându-l, am intrat în Piața Regele Ferdinand, din care voi descrie clădirile istorice mai importante.

În partea dreaptă, pe malul râului se află Casa Levay, o clădire cu formă de L, construită în stil clasic cu elemente eclectice, în care azi funcționează numeroase magazine (1892-1894).

Piața Regele Ferdinand, fostă Piața Bemer, este delimitată de clădiri și foste palate construite în secolele XIX- XX. Pe latura de vest, se afla o clădire în stil eclectic, inițial construită pentru locuințe, în care din 1861 s-a mutat Casa de Economii a comitatului Bihor (1861). Azi în ea funcționează banca BRD.

Lipit de ea, în stil eclectic cu elemente neo-clasice, fostul Hotel Pannonia, ulterior Hotelul Transilvania, dispunea de 60 camere și o cafenea foarte renumită (1903-1904). Din 1907 în subsolul hotelului a funcționat una dintre cele mai vechi săli de cinema din Oradea.

Pe aceeași latură a pieței, pe următorul colț, în apropierea teatrului a fost construit Palatul Sztarill (1902), o clădire în stil neogotic cu elemente secession, cu două etaje în care se aflau apartamente de închiriat și care numai după doi ani a fost extins. La parter funcționa Cafeneaua Emke, locul de întâlnire a intelectualilor vremii care dispunea de o sală de biliard, o sală de jocuri de noroc și la etaj un club exclusivist, loc de întâlnire a personalităților orașului, numit „Castelul bufniței”.

În 1930 palatul a fost transformat în Hotelul Astoria care a păstrat cafeneaua, devenită locul de întâlnire a jurnaliștilor și literaților. Pe terasa ei, fiind în apropierea teatrului, după terminarea spectacolelor se aduna protipendada orașului. În fața hotelului orchestra sau câte un solist interpretau muzică și se beneficia de automobile, taxiurile de azi, pentru deplasarea de acolo.

Hotelul a funcționat până după cel de Al Doilea Război Mondial când la etaj au fost amenajate locuințe și cafeneaua a fost transformată în mercerie, ulterior ca spațiu pentru expoziții. În 1975 s-a redeschis ca hotel, azi numit Hotel Grand Astoria și în locul cafenelei funcționează un restaurant.

Teatrul Regina Maria fost ridicat în doar 15 luni pe un loc în care au fost demolate mai multe clădiri, vechiul bazar aflat acolo, modificat și a fost terminat în anul 1900. Fațada a fost decorată cu elemente neoclasice și 6 coloane ionice, 2 centrale și câte două laterale în fața ultimelor fiind postată câte o statuie reprezentând Drama și Comedia. Deasupra, pe un fronton triunghiular central, au fost postate statui care simbolizează muzica, comedia, tragedia, figura centrală reprezentând-o pe Hunnia.

În 2019 în zona teatrului se efectuau lucrări de reparații și recondiționare.

La capătul străzii care separă teatrul de hotel, Emil Adorján, avocat, scriitor și jurnalist, în aceeași perioadă cu Palatul Vulturul Negru a ridicat și două palate care azi îi poartă numele (1903-1905). Speram ca în timpul lucrărilor să fie incluse în program și cele două palate.

Palatul Adorján I

Palatul Adorján II (gri-albăstrui)

Pe un colț, pe latura de sud a pieței, se află Palatul Poynar (1910-1911) la parterul căruia azi funcționează mai multe magazine.

Tot pe colț, pe latura de est a pieței, încă din 1792 familia Kolozsváry un magazin de bijuterii prețioase- diamante, briliante, etc și de obiecte din argint- sfeșnice, tacâmuri, etc. La începutul secolului XX urmașul familiei a demolat clădirea și a ridicat o clădire cu trei etaje, Palatul Kolozsváry (1910-1912). La parter a continuat să funcționeze magazinul de bijuterii lângă care s-a deschis magazinul de modă Markovits și Weinberger și la mezanin s-a amenajat un salon de modă. Celelalte etaje erau ocupate de locuințe de lux care au fost dotate cu electricitate. Clădirea a fost naționalizată sub regimul comunist.

Trebuia să văd și o altă clădire interesantă aflată în zonă așa că am ieșit din piață spre est și după două minute am ajuns în dreptul Casei Darvas-La Roche (1909-1912), o casă în stil art-nouveau și secession, cu o arcadă centrală deasupra căreia era un balcon cu un parapet metalic decorat cu motive florale și mărginit de o statuie care poartă în brațe un vas cu decoruri ceramice. Pe corpurile laterale, inițial se aflau vitralii cu motive din natură- plante, animale, din păcate azi înlocuite cu geamuri termopan, delimitate de niște benzi de zid care imită coloanele, decorate și ele cu elemente din ceramică cu motive florale.

 

Valencia, Spania- Orașul Artelor și Științelor

Publicat pe de
Răspunde

După ce am străbătut Grădinile Turia din Valencia, Spania, am ajuns la capătul sud-estic al fostei albii a râului Turia unde am intrat în districtul Quatre Carreres pentru a vedea Orașul Artelor și Științelor (Ciutat de les Arts i les Ciències).

În 1994, după ce s-a ales din mai multe proiecte, au început lucrările pentru construirea unui complex modern pentru care au fost numiți arhitectul și inginer Santiago Calatrava care a căutat să îmbine structura cu mișcarea și  Félix Candela care se ocupa cu proiecte din beton armat.

Între 1996-1998 în centrul zonei alocate pe o suprafață de 13.000 metri pătrați  a fost construită prima clădire, L’Hemisfèric, în care funcționează Teatrul IMAX. Datorită formei sale a fost numită și „ochiul cunoașterii”  deoarece seamănă cu pleoapă care se deschide pentru a privi bazinul cu apă înconjurător care, având fundul de sticlă, împreună formează imaginea unui ochi.

Pe o jumătate de sferă din beton a fost construită „Pleoapa” din copertine din aluminiu lungi, pliate superior. Sub ea a fost așezată clădirea , „irisul”.

A doua clădire, terminată în anul 2000, Muzeul de Științe „Principe Felipe” (Museu de les Ciències Principe Felipe), ocupă o suprafață de aproximativ 40.000 metri pătrați.

A fost construită din beton, oțel, sticlă, imitând scheletul unei balene.

În clădirea înălțată cu trei etaje, o parte mare a parterului este ocupată de un teren de baschet.

Primul etaj privește către Grădina Turia.

În al doilea etaj se află expoziția „Moștenirea științei”.

Al treilea etaj a fost numit „Pădurea cromozomilor” datorită formei sale care imită secvențele de ADN. Este ocupat de mai multe expoziții- „Zero Gravity”, „Space Academy” și „Marvel Superheroes”.

În anul 2001 în partea de sud a fost terminat L’ Umbracle, conceput ca intrare în complex.

Sera deschisă, lungă de 320 metri și lată de 60 metri, a fost amenajată cu palmieri, portocali, diverși arbuști, specii de plante indigene alese dintre cele care își schimbă culoarea în funcție de anotimp și peste 100 de specii de plante aromatice.

A fost deschisă și o galerie de artă, în aer liber, cu sculpturi ale artiștilor contemporani.

Construcția la a treia clădire, pe o suprafață de 40.000 metri pătrați, a durat mai mult. Început în 1995, Palatul Artelor „Regina Sofia” (Palau de les Arts Reina Sofia) a fost inaugurat în anul 2005 de Ziua Comunității Valenciene de către Regina Sofia a Spaniei. În el funcționează Opera din Valencia.

Într-o porțiune a fost înconjurat cu apă peste care au fost create alei de acces.

Restul zonei a fost amenajată cu zone verzi, alei și mici lacuri.

Clădirea, susținută de o structură de beton, a fost ridicată cu 14 etaje și la subsol au fost create încă trei nivele. A fost acoperită cu două cochilii din oțel laminat care cântăresc 3.000 de tone. La exterior a fost dotată cu scări și ascensoare care conectează platformele existente la diferite nivele. În interior au fost create sala principală cu 1470 de locuri în care scena creează posibilitatea susținerii spectacolelor, în principal de operă, consecutiv.

Deasupra sălii principale, Auditoriul, cu 140 de locuri, este folosit în diverse scopuri- concerte, mitinguri, ședințe, etc. O altă sală, Aula Magistral, cu 400 de locuri, este utilizată pentru spectacole de muzică de cameră și conferințe.

În clădire a fost amenajat și Teatrul Martí i Soler, cu o capacitate de 400 de persoane, folosit pentru producții teatrale și ca centru de instruire. A fost cel mai avariat în timpul inundațiilor din 2007 care au afectat tot complexul.

Între Palatul Artelor și restul clădirilor complexului a existat un pod vechi care traversa partea nordică a Grădinii Turia.

În 2007, lipit de el, a fost construit un pod nou format din mai multe curbe pentru a crea aspectul unui animal.

Podul vechi a fost prelungit și împreună au format Podul Montolivet (Pont de Montolivet).

În spatele Muzeului de Științe complexul este traversat de Podul de Aur (Pont Assut de l‘Or), pod rutier și pietonal, datorită formei sale cunoscut ca Podul Harpă și poreclit de localnici „lumânarea”.

Construcția sa a început o dată cu cea a complexului, între 2004-2005 lucrările au fost oprite apoi reluate și podul terminat în anul 2008. S-a realizat un pod lung de 180 metri, la un capăt susținut de 29 de cabluri ancorate cu contragreutăți de un stâlp curbat și în cealaltă parte de patru cabluri.

În zona situată de cealaltă parte a podului în 2003 a fost construit L’ Oceanografic, cel mai mare acvariu din Europa. Ocupând o suprafață de 110.000 metri pătrați și folosind 42 milioane de litri de apă, găzduiește peste 500 de specii de ființe marine și unele specii de păsări care trăiesc în zonele umede.  

Tot pe acea parte a podului, în apropierea lui, în 2009 a fost construită  L’Àgora.

Clădirea dispune de un perimetru liber, ambele fiind folosite pentru spectacole, concerte, expoziții, evenimente sportive, etc.

Pe lângă frumusețea și ineditul clădirilor, complexul a fost benefic pentru populația orașului, raportul economic din 2019 arătând că el a generat 3509 locuri de muncă.

 

 

 

Valencia, Spania- prin La Seu și El Carmen, Ciutat Vella

Publicat pe de
Răspunde

Din Plaza de la Virgen, Valencia, Spania, am continuat vizitarea cartierului La Seu îndreptându-mă  spre Piața Arhiepiscopului (Plaza de Arzobispo) unde se afla Muzeul Orașului Valencia care funcționa în fostul Palat al Marchizului Campo (Palacio del Marqués del Campo).

Primul Marchiz Campo a cumpărat un conac, câteva case alăturate, le-a unit, modificat și a format palatul (1840). Între anii 1989-1990 a fost restaurat și în el s-a deschis muzeul.

Biserica Regală a Sf. Mântuitor Hristos (Reial Església del Santíssim Crist del Salvador) se afla pe locul unde, după eliberarea de sub otomani, în locul unei moschei a fost ridicată o biserică (secol XIII), înlocuită cu altă biserică (secol XIV), la rândul ei reconstruită (secol XVII) și modificată în stil neoclasic (1826-1829).

Fostul Palat Borja (Palau dels Borja) a fost construit, pentru familia căreia îi purta numele (secol XV), în stil gotic și renascentist catalan. Azi în el funcționează Parlamentul din Valencia (Palau de les Corts Valencianes).

Vis a vis de sediul Parlamentului  se află Biserica Sf. Lorenzo (Esglesia de San Lorenzo), una dintre primele biserici construite în Valencia (1238-1276), refăcută în secolul XVII, un secol mai târziu dotată cu o clopotniță nouă, în locul celei vechi care s-a prăbușit.

Printre clădiri, pe o scurtătură indicată de un localnic, ne-am îndreptat spre Teatrul Talia (Teatre Talia). Inițial teatrul a aparținut unei instituții caritabilă catolică, a fost inaugurat în Casa de los Obreros (1928) cu spectacole pentru publicul larg apoi a fost administrat de Generalitat și azi este deținut de o companie privată.

Am ieșit din cartierul La Seu și am intrat în cartierul El Carmen.

Din loc în loc străduțele se lărgeau și formau mici piațete numite după clădirile importante de acolo sau după figuri ilustre care au locuit în unele dintre case, un exemplu Plaça de Beneyto I Coll, numită din 1889 după filantropul care și-a lăsat averea moștenire Consiliului Școlilor Meșteșugărești.

În partea sa nord-estică El Carmen este renumit pentru arta stradală.

De asemenea este unul dintre cele mai populare locuri în care iubitorii de artă se adună și locul cel mai populat seara, în terasele și barurile sale unde ne-am petrecut și noi una dintre seri.

Dar să revin. Tot studiind picturile murale, fără să-mi dau seama am intrat în Piața Carme (Placa del Carme).

În acel loc, situat în afara zidurilor de apărare, după cucerirea creștină a orașului a fost construită de către carmeliți Mănăstirea Regală a Maicii Domnului (1821) cu Biserica „Schimbarea la Față a Domnului” (1343). În secolul XVI mânăstirea s-a extins, un secol mai târziu biserica a fost modificată în stil baroc.

Monumento al pintor Juan de Juanes (1523-1579)

O dată cu confiscarea proprietăților bisericești (Mendizábal-1835) mânăstirea a fost abandonată, clădirile ei au fost separate de biserică, a fost extinsă și a găzduit Academia Regală de Arte Frumoase cu Muzeul și Școlile de Arte Frumoase și Meserii. Renovate între 1989-2011, azi găzduiesc Centru de Cultură Contemporană (Centre del Carme).

Mânăstirea Santa Cruz, aflată în apropiere, a fost demolat, parohia ei s-a mutat în fosta Biserică a Mânăstirii Carmelite (1842) care de atunci a fost denumită Biserica Sfintei Cruci (Parroquia de la Santisima Cruz). În secolul XVIII bisericii i s-a adăugat clopotnița dotată cu 6 clopote.

Fațada orientată spre Piața Carmen a fost realizată în două etape (secolele XVI și XVII). De o parte și cealaltă a ușii de intrare au fost postate câte 3 coloane ionice lateral de care în 1961 au fost postate câte o sculptură reprezentând sfinți și deasupra ușii scutul Ordinului Carmelit. În corpul superior ușii, într-o nișă centrală a fost așezată sculptura Fecioarei cu Pruncul în Brațe și în nișele laterale Santa Teresa de Jesús și Santa Magdalena de Pazzis iar în nișa centrală, superioară acestora, Sf. Iosif și Pruncul.

În spațiul aflat lateral de biserică a fost amenajată Fântâna Copiilor (Fuente de los Niños), un grup de 8 statui din bronz reprezentând copii care se joacă (1862-1947), azi o copie, originalul fiind păstrat în Muzeul de Arte Frumoase San Pio V din Valencia.

Și, din nou pe străduțele cu casele pictate…

Am ieșit la o arteră de circulație mai largă, în dreptul Institutului de Artă Modernă (Institut d’ Art Modern Valencia).

Deplasându-mă spre sud, pe acea stradă am văzut câteva clădiri importante.

Universitatea Catolică din Valencia „San Vicente Mártir“ (Universidad Catolica de Valencia) a fost creată în 2003, cu mai multe facultăți situate în diferite locații ale orașului. În El Carmen se află Rectoratul și serviciile centrale ale Universității care funcționează în fostul Complex San Carlos Borromeo (1760), în locul sediului Academiei de Chirurgie din Valencia.

Biserica „Trupul lui Cristos” (Convento del Corpus Christi) a fost construită în cadrul unei mânăstiri fondată de carmeliți (1687-1693). Datorită traficului rutier în creștere biserica a fost înconjurată cu un zid de protecție.

Aparținând azi Universității Catolice, Biserica la Milagrosa (Eglesia de la Milagrosa) a fost creată în 1957 din fosta Capelă Asilo del Marqués de Campo (1882), foarte deteriorată.

Consiliul Provincial Valencia (Diputació Provincial de València) a început să administreze orașul și teritoriile Provinciei Valencia (1833) după promulgarea Constituției spaniole (1812).

Pe o parte a străzii se aflau clădiri mai vechi, pe cealaltă blocuri de locuințe. În mijlocul unei fântâni am văzut postată satuia lui Miguel de Cervantes, romancier, poet și dramaturg, considerat simbolul literaturii spaniole.

În zonă se afla și o școală de stat care îi purta numele, Col-legi Public Cervantes (CEIP).

Mânăstirea Sf. Ursula (Iglesia y Convento de Santa Ursula) a fost fondată de călugărițele desculțe din  Ordin Augustinian, ordin catolic (1605). Biserica, construită în secolul XVII, este singura care a supraviețuit până azi, restaurată în 1930. Restul complexului mânăstirii a fost reconstruit în 1960.

Lângă mânăstire, la capătul cartierului El Carmen, se aflau Turnurile Quart (Torres de Quart), una dintre cele două porți din vechiul zid medieval care au supraviețuit (1441-1460).

 

 

Dresda, Germania- prin orașul istoric

Publicat pe de
Răspunde

După ce am vizitat orașul Berlin, capitala Germaniei, în drumul spre casă am trecut prin orașul Dresda unde m-am oprit pentru a vedea centrul istoric, reconstruit după distrugerea lui în cel de Al Doilea Război Mondial.

Îndreptându-mă spre centru istoric, din mersul mașinii am văzut fosta Fabrică de tutun și țigări Yenidze numită Moscheea tutunului (Tabakmoschee) după clădirea construită asemănător unei moschei, cu cupole mari care seamănă cu minaretele și 600 de ferestre în stiluri diferite. În ea a funcționat fabrica fondată de Hugo Zietz, antreprenor evreu care importa tutun din Turcia și Grecia (1907-1909). În clădirea restaurată (1996) azi funcționează diferite birouri.

Am parcat în apropiere de Piața Teatrului, lângă Restaurantul Italian (Italienisches Dorfchen). Acesta a fost construit pentru a reaminti de fostul sat italian care a existat acolo și care a fost demolat în perioada refacerii teatrului și a amenajării pieței (1911-1913).

În Piața Teatrului, aproape de râul Elba, se afla Semperoper, Opera de Stat Saxonă cu Filarmonica și Baletul.

Clădirea teatrului a fost construită prin îmbinarea mai multor stiluri arhitecturale- eclectic, renaștere timpurie, renaștere clasică grecească, baroc (1841). Distrusă într-un incendiu (1869), a fost reconstruită până în 1878 în stil neo-clasic combinat cu stilul neo-renascentist.

Pe portal au fost postate statuile unor artiști renumiți ca Goethe, Schiller, Schakespeare, Moliere, etc. și deasupra portalului o cvadrigă cu statuia lui Dyonisos.

În timpul bombardamentului din cel de Al Doilea Război Mondial (1945) clădirea a fost distrusă, rămânând doar zidurile exterioare. După război a fost reconstruită și deschisă în 1985. În anul 2002 Elba a inundat zona, a deteriorat clădirea care a fost refăcută în același an.

Piața Teatrului (Theaterplatz) a fost realizată o dată cu reconstrucția teatrului când a fost dărâmată o parte din satul italian existent acolo.

În piață a fost postată statuia din bronz  a  Regelui Johann von Sachsen (1887-1889).

În timpul național-socialismului a fost numită Piața Adolf Hitler (Adolf Hitler Platz).

În stânga Operei se afla Zwinger și vis a vis de el Teatrul de Stat Dresda (Dresden Staatsschauspiel). Clădirea teatrului a  fost construită în stil neo-baroc și Art Nouveau (1911-1913).

Parțial distrusă în bombardamentele din 1945, a fost refăcută în trei ani și teatrul a fost primul deschis în Germania după război. Din 1983 în clădire funcționează teatrul și o sală studio.

În apropierea teatrului se afla Hotelul Taschenbergpalais, un palat construit inițial pentru una dintre amantele lui Augustus cel puternic, Ana Constantia von Brockdorff care mai târziu a devenit contesa de Cosel (1705). Când aceasta a părăsit palatul (1713) clădirea a fost renovată, extinsă, numită Palais Turc în fața căruia au fost amenajate două fântâni (1747, 1750). În decursul timpului a fost extins de mai multe ori, în 1934 refăcut major însă a fost distrus aproape total în bombardamentul de la Dresda (1945). Între anii 1992-1995 a fost reconstruit după modelul original și deschis ca hotel.

De la hotel m-am întors spre Semperoper pe lângă Palatul Regal (Dresdner Rezidenzschloss).

Primul castel a fost ridicat în jurul anului 1200, în secolul XV a fost extins, devenind o construcție închisă cu patru aripi și a fost ridicat turnul Hausmman (Hausmmansturm) (1468-1480).

La mijlocul secolului al XVI-lea i s-a adăugat o latură  în stil renascentist dar într-un incendiu mare a fost distrus (1701).  O mare parte din el a fost  reconstruită de Augustus II, în stil baroc, terminată în 1729. În el s-a amenajat Seiful Verde (Grünes Gewölbe) în care a fost adunat tezaurul, o colecție mare de comori.

Sub dinastia Wettin, conducătoarea Saxoniei, palatul a fost reconstruit (1899),  i s-a adăugat sala Mică de Bal apoi a fost modernizat cu electricitate și încălzire prin pardoseală (1914). A rezistat până la bombardamentul din 1945 când a fost distrus parțial. Din fericire comorile din Seiful Verde au fost salvate și mutate în  Cetatea Konigstein situată pe un deal lângă Dresda, în Elveția Saxonă.

În 1946 palatului i s-a montat un acoperiș temporar apoi a început restaurarea lui (1960) care continuă și azi. În 2019 patru apartamente de stat și Sala Mică de Bal au fost deschise.

Lângă Palatul Regal am văzut Catedrala „Sf. Treime”  (Katolische Hofkirche), anterior Biserica Catolică a Curții Regale din Saxonia ridicată la comanda lui Augustus III pentru conducătorii orașului, catolici, deși populația era protestantă și pentru ei exista deja o biserică (1738-1751).

Biserica a fost conectată cu palatul printr-o pasarelă.

În bombardamentele din 1945 a fost grav avariată.

A fost refăcută în 1962 cu fonduri alocate de Guvernul RDG apoi, după reunificarea Germaniei, a fost restaurată.

În criptă, pe lângă mormintele unor membrii ai dinastiei saxone Wettin, a unor prințese și prinți polonezi, se află inima lui Augustus cel Puternic și mormântul lui Augustus III, singurul dintre foștii regi ai Poloniei care nu a fost înmormântat în Cracovia, la Wawel.

După restaurarea Palatului Regal au fost aduse tezaurul și comorile, redeschis Seiful Verde (Grünes Gewölbe), cu partea veche la parter și partea nouă la etaj și a fost amenajat un muzeu  cu cinci secțiuni pe care le voi enumera.

Cabinetul Numismatic (Munzkabinett) etalează aproximativ 300.000 de piese- monede, sigilii, matrițe, etc. din care 30.000 monede și medalii săsești din diferitele perioade istorice ale Saxoniei. Pe lângă colecție există și o bibliotecă publică cu aproximativ 30.000 de volume și un centru de cercetare științifică.

În Cabinetul Gravurilor (Kupferstich-Kabinett) se pot vedea aproximativ 515.000 de stampe, desene, fotografii, gravuri pe lemn, artă grafică, etc. care prezintă munca a peste 20.000 de artiști în decursul a opt secole. Camera armelor (Rüstkammer) etalează în jur de 10.000 de arme, scuturi, echipamente de călărie, haine militare și de ceremonie, cărți, Camera Turcească (Türckische CAMMER) peste 600 de obiecte și artă din Imperiul Otoman și Aripa Renașterii (Renaissanceflügel) obiecte, costume, arme folosite de alegătorii din Saxonia în perioada Renașterii.

Pe o parte a zidului exterior al palatului, cel care leagă Curtea Stall (Stallhof) de Johanneum, am văzut „Procesiunea prinților” (Furstenzug). Pictată pe o lungime de 102 metri, reprezenta istoria dinastiei Wettin. Pictura murală s-a deteriorat în timp și a fost înlocuită cu plăci de porțelan Meissen (1904-1907).

În anul 1835 a fost înființată Curtea Superioară de Apel Regală. Când a intrat în vigoare legea constituțională a curții (1879) aceasta a despărțit partea civilă de cea penală și a fost înființată Curtea Regională Superioară din Dresda (Oberlandesgericht) cu numeroase raioane pentru diferitele localități.

Clădirea Tribunalului Dresda (1901-1906) a fost sediul Parlamentului de stat saxon până în 1934. Fiind distrusă în bombardamentele din 1945 a fost reconstruită de urgență (1946), ulterior renovată (1996-2001) și în clădire a început să funcționeze Biroul de Stat pentru Conservarea Monumentelor.

Din acea zonă m-am îndreptat să vizitez cele două piețe importante ale orașului.

Citește și Dresda. Germania- piețele istorice Neumarkt și Altmarkt

 

Copenhaga, Danemarca- în zona Palatului Amalienborg

Publicat pe de
1

Din Piața „Sf. Ana” Copenhaga, Danemarca, am intrat în Cartierul Frederiksstaden, format din clădiri ridicate în stil rococo începând cu anul 1748, la dorința Regelui Frederik V, pe locul a două palate,  Palatul Amalienborg, construit de soția Regelui Frederik III în afara zidurilor orașului (1669-1673), care a ars într-un incendiu și un palat construit de Frederik IV ca reședință de vară, înconjurat de o grădină franceză și într-o parte terenuri militare de foraj.  Am remarcat una dintre clădirile rococo, Conacul Odd Fellow (Odd Fellow Palaet), azi sală de concerte.

Construit pentru un conte căruia i-a purtat numele, Conacul Berckentin, în 1762 a trecut în posesia familiei Schimmelmann care, fiind iubitoare de artă, l-a folosit pentru diverse activități culturale.

O dată cu formarea cartierului a început construcția Bisericii lui Frederik sau Biserica de marmură (Marmorkirken;Frederiks Kirke), o biserică evanghelică luterană.

A fost proiectată din marmură dar, din lipsa de fonduri, parțial a fost construită din calcar.

Din același motiv construcția a decurs lent (1749-1894).

Sprijinită pe 12 coloane, avea cea mai mare cupolă bisericească din Scandinavia acelor vremuri.

Lângă ea se afla Biserica Ortodoxă Rusă (Sankt Aleksander Nevskij Kirke) construită de Guvernul rus (1881-1883) cu ocazia căsătoriei  prințesei Dagmar a Danemarcei cu cel care urma să devină Țarul Alexandru III al Rusiei.

Se remarca prin cele trei cupole aurite, fațada din cărămidă roșie cu decorații de gresie pe care, într-o nișă, era postată icoana patronului bisericii, Alexandru Nevski.

M-am întors la Biserica de marmură de unde m-am îndreptat  spre o piață mărginită de patru palate cu exterioarele identice dar interioarele rococo diferite, Amalienborg Slotsplads.

Inițial clădirile au fost conacele unor familii de nobili situate în jurul unei curți octogonale. Aceștia le-au vândut familiei regale pentru a se adăposti în urma incendiului Palatului Christiansborg (1794). Complexul a devenit Palatul Amalienborg (Amalienborg Palatset) și în centru pieței a fost postată statuia Regelui Frederick V.

Palatele au preluat numele regilor care le dețineau. În Palatul Christian VIII, fostul Palat Levetzau, funcționa muzeul palatului- Amalienborgsmuseet– care etala viața familiilor regale din Danemarca.

fostul Palat  Moltke- Palatul Christian VII

fostul Palat Schack- Palatul Christian IX

Palatele Christian VII și Christian IX au fost legate cu o colonadă prin care am ieșit pentru a vedea prima clădire neoclasică ridicată în Copenhaga.

Palatul Galben (Det Gule Palæ) a fost construit pentru consulul prusac, un comerciant bogat (1759-1764) după decesul căruia a fost cumpărat de Regele Frederik VI și folosit inițial ca reședință pentru oaspeți apoi locuit pe rând de mai mulți prinți, din 1842 și locație pentru caii și gărzile regale. În 1923 a fost ridicată mansarda în care s-au amenajat locuințe iar ultimul prinț a locuit în clădire până la decesul său în 1939. Clădirea a fost renovată, reamenajată de firma Bertelsen & Schewing (2013) care folosește parterul, restul fiind locuințe.

Am revenit în piață prin colonadă și am ieșit spre malul apei pe lângă Palatul Frederik VIII, fostul Palat Brockdorff.

În 1983 lângă palate, la malul apei a fost înființată Grădina Amalie (Amaliehaven).

În grădina creată pe două niveluri au fost postate sculpturi de marmură și o fântână centrală.

În față, peste apă trona Opera din Copenhaga (Copenhagen Operaen).

Clădirea Operei era  situată pe un teren înconjurat de canale concepute pentru a crea impresia că se află pe o insulă. Clădirea, cu 1492 de locuri, a fost  donată statului danez de o fundație privată în 2000.

În vestul ei, cheiul unde a existat debarcaderul portului pentru feriboturi a fost transformat în Plaja Ofelia (Ofelia Plads) (2010).

Plaja a fost amenajată lângă clădirea Teatrului Dramatic (Skuespilhuset) nou construită.

Sub clădirea teatrului și plajă a fost creată o parcare subterană cu o capacitate de  500 de locuri (2016). Iarna fostul chei este transformat în patinoar.

Citește și Copenhaga, Danemarca- Palatul Christiansborg și Muzeul Național

 

 

Copenhaga, Danemarca- Kongens Nytorv și Nyhavn

Publicat pe de
1

Piața Regelui din Copenhaga, Danemarca, (Kongens Nytorv), este una dintre zonele cele mai populare din punct de vedere turistic. A fost înființată de Regele Christian V ca cea mai mare piață a orașului (1670) și central a fost postată statuia sa (1688). În perioada vizitei mele piața era în reconstrucție astfel nu m-am putut bucura de imaginea ei de ansamblu. Am intrat în piață pe lângă Hotel D’ Angleterre (1874) și am înconjurat-o pentru a vedea măcar clădirile înconjurătoare. Hotelul a fost deschis în 1755.  Clădirea a fost distrusă într-un incendiu (1795) apoi reconstruită, extinsă (1872-1875) și a rezistat până azi. După ultima restaurare și renovare hotelul a fost redeschis în anul  2013.

În dreapta Hotelului D’ Angletere se afla o clădire care a fost construită ca sediu al  Companiei Great Teleghraph Northern (1893). Acesta a funcționat până în anul 2008 când în clădire s-a mutat Camera de Comerț Germano-Daneză (Deutsch-Dänische Handelskammer). În fața ei, în piață se afla o cafenea care funcționa într-un chioșc telefonic  vechi din 1913 (Gamle Telefonkiosk).

În stânga hotelului se afla Magasin du Nord (1893-1894), clădirea principală dintre cele șapte care alcătuiesc lanțul de magazine danez Magasin înființat în 1868. În 2013 în clădire a fost deschis un muzeu care etalează istoria formării acestuia.

Palatul Erichsen (Erichsens Palæ) a fost construit pentru comerciantul și armatorul căruia îi poartă numele (1799) care însă nu s-a bucurat de el decât un an. După decesul său fiul a extins clădirea (1801). Până în 1888 a trecut prin doi proprietari apoi a fost preluat de Handelsbank care l-a restaurat (1891). Actual în el funcționează Danske Bank.

Clădirea cea mai importantă din piață era Teatrul Regal Danez (Det Kongelige Teatret).

Acesta a fost fondat în 1748, între 1872-1874 a fost construită clădirea actuală și a funcționat ca Teatru Regal apoi ca Teatru Național. Actual se desfășoară mai mult spectacole de  balet.

Clădirea a fost extinsă pentru reprezentațiile de teatru dramatic (1931) între clădiri formându-se pasajul August Bournonvilles. Pe lângă teatru a funcționat și Corporația daneză de Radiodifuziune până după cel de Al Doilea Război Mondial când s-a mutat într-o clădire proprie. Pe cele două fețe ale turnului, în niște nișe au fost executate reliefuri din bronz care pe partea dinspre piață îi reprezintă pe zeul  muzicii, Apollo, zeii tragediei și comediei, pe cealaltă parte Mozart cu o vioară în mână (muzica), Eros pe lebădă (dansul), Shakespeare (drama) și arcada a fost decorată în interior cu un mozaic din 3 milioane de bucăți reprezentând diverși scriitori, fizicieni, etc. După construirea de alte locații clădirea nu a mai fost folosită de teatru și actual este închiriată pentru diferite evenimente.

Pe colțul pieței, întinzându-se pe o latură a Canalului Nyhavn, se afla Palatul Charlottenborg și pe colțul opus Palatul Thott (Thotts Palæ), a doua clădire construită în piață,  pentru ofițerul naval Niels Juel (1683-1686). După ce a trecut prin mai mulți proprietari, în 1750 a revenit  familiei Thott care  care l-a adaptat în stil neoclasic (1763). În 1930 a fost când cumpărat de statul francez și transformat în Ambasada Franței (Franske Ambasade). Ultima restaurare a avut loc în anul 2012.

Am ieșit din piață la unul din capetele Canalului Nyhavn unde se afla renumita, turistic,  Ancoră Memorială (Mindeankeret), care comemorează cei 1.700 de marinari care și-au pierdut viața în Al Doilea Război Mondial. Ancora, veche din 1872, a fost postată în 1951 în locul unei cruci de lemn existentă din 1945.

Sub domnia Regelui Christian V Canalul Nyhavn a fost săpat de prizonierii de război suedezi (1658-1660) pentru crearea unei legături maritime cu Piața Regelui (Kongens Nytorv) pentru navele de marfă și pescuit. Primul pod a fost construit în locul unui podeț din lemn (1875) și. a fost înlocuit cu cel actual în anul 1912.

Zona, foarte aglomerată, devenise cunoscută pentru bețiile marinarilor și prostituție.

În partea de sud a canalului au fost construite clădiri din lemn, cărămizi și ipsos viu colorate, cea mai veche păstrată până azi datează din 1681. Într-una dintre case a locuit timp de 18 ani scriitorul Hans Christian Andersen, casă în care funcționează un magazin de suveniruri cu tematică Andersen.

De-a lungul canalului Nytorv, în cadrul Muzeului Port înființat în 1977, au fost etalate navele din patrimoniul Muzeul Național Danez.

În dreapta ancorei, pe colțul Nyhavn cu Kongens Nytorv se afla Palatul Charlottenborg (Charlottenborg Slot) în care funcționa Muzeu de Artă (Kunsthal Charlottenborg). A fost prima clădire din Piața Regelui construită pentru fratele Regelui  Christian V (1672-1683). După moartea regelui palatul a fost achiziționat de regina mamă Charlotte Amalie (1699), după ea a fost numit Charlottenborg și în 1701 în el a funcționat vechea Academie de Arte.

Moștenit de Regele Christian VI, a fost transformat în stil baroc olandez apoi extins la patru aripi (1783) și din 1878 palatul a trecut în proprietatea Academiei Regală Daneză de Artă.

Muzeu de Artă Contemporană

Pe colțul opus, pe cealaltă parte a canalului Nytorv se afla una dintre cele mai vechi case din Copenhaga, Casa Kanneworff  (Kanneworffs Hus). A fost construită înainte de formarea canalului Nytorv  (1606), ulterior etajată (1780) și a fost locuită pe rând de diferiți meseriași- bărbieri, tâmplari, etc. chiar și de un conte apoi din 1836 a funcționat ca și croitorie.  Azi în ea funcționează Amber Museum cu o colecție de artefacte și antichități de chihlimbar, în muzeu existând cel mare mare chihlimbar din lume de 47,5 kg.

De la Muzeu m-am îndreptat spre Piața Sfânta Anna, o piață ce desparte Nyhavn de districtul Frederiksstaden, unde se afla Biserica Garnizoanei (Garrisonkirken).

Inițial, pe un teren recuperat în partea de sud a unui canal a fost ridicat un Spital (1686). Ulterior clădirea a fost folosită ca loc de depozitare apoi transformată în stil baroc (1703-1706) și transformată în biserică care deservea personalul militar ce staționa în oraș. În 1885 clădirea a fost refăcută și între 1954-1961 renovată.

În 1750 pentru crearea districtului Frederiksstaden a fost umplut cu pământ un canal și astfel a apărut Piața Sfânta Anna (Sankt Annae Plads).

Christian X statuen (1954)

În 1852 piața a fost amenajată sub forma unei grădini în care pe parcursul timpului au fost postate statui și a fost mărginită de clădiri în care azi  funcționează diferite organizații și fundații.

Johan Peter Emilius Hartmann statuen (1904)

Citește și Copenhaga, Danemarca- în zona Palatului Amalienborg

 

 

Grădinile și Castelul Rosenborg, Copenhaga, Danemarca

Publicat pe de
Răspunde

Grădinile Castelului Rosenborg (Kongens Have) din Copenhaga, Danemarca, au fost amenajate în stil renascentist olandez după ce regele Christian IV a achiziționat terenul (1606).

Cuprindeau o parte în care se cultivau legume și fructe, o parte pentru relaxare cu rondouri de flori, statui, o fântână și un pavilion mic.

Hans Christian Andersen

În locul pavilionului până în 1624 a fost ridicat Castelul Rosenborg (Rosenborg Slot). În grădini, într-o porțiune  au fost amenajate alei direcționate ca niște raze de cerc în centrul cărora a fost construită  o casă de vară (1669).

Am intrat în parc, azi întins pe 12 hectare, pe lângă Teatrul de Marionete (Marionetteatret).

Am urmat aleile până la un loc amenajat ca loc de joacă (Legepladsen).

În apropierea locuinței regale în 1606 a fost ridicat Pavilionul Albastru, pavilion muzical legat sonor prin tuburi de camera regală de la etaj, transformat într-un loc de masă intim (1671) în care familia regală putea sta singură, fiind servită printr-o trapă care urca și ridica masa din bucătăria amenajată la parter și a fost numit Schitul. Castelul a fost folosit ca reședință regală până în jurul anului 1710 apoi a fost abandonat, familia regală mutându-se în palatul nou construit. În 1773 grădinile au fost renovate și deschise publicului.

Pe locul Schitului ruinat a fost construit Pavilionul Hercules (Hercules Pavillonen), în stil neoclasic. A fost numit după statuia lui Hercules postată într-o nișă centrală între 2 coloane toscane. De o parte și de alta în 2 nișe mai mici au fost așezate statuile lui Orfeu și Eurydice. Din 1810 în el a funcționat o cofetărie elvețiană, în secolul XX ca reședință a grădinarului principal apoi club de dansuri populare. După ce a fost renovat (1999) și până azi la parter funcționează  Café Herkules iar la etaj se desfășoară activități culturale.

De la pavilion, străbătând două alei, în partea de nord-vest a parcului am ajuns în Grădina trandafirilor (Rosenhaven).

La capătul ei era postată statuia Reginei Caroline Amelie (Dronning Caroline Amalie).

Grădina era amenajată lateral de castel.

În sfârșit mi-am atins țelul, Castelul Rosenborg (Rosenborg Slot) în care azi funcționează Muzeul Regal. Clădirea era înconjurată în trei părți de un șanț cu apă, șanț de apărare, azi inutil dar frumos.

După 1710 a fost folosit de familia regală doar în două situații de criză, când Palatul Christiansborg a ars într-un incendiu (1794) și în timpul atacului britanic (1801). Am ales una dintre cele patru căi de intrare din parc și am trecut un podeț peste șanțul cu apă.

Castelul a intrat în proprietatea statului, amenajat ca muzeu și deschis publicului în anul 1838. Accesul în castel se face și azi pe cele două intrări principale, Poarta Regelui și Poarta Reginei.

În muzeu se pot vedea cu colecțiile regale, tezaurul cu bijuteriile coroanei, Coroana Daneză, etc., care prezintă perioada monarhiei absolute din secolele XVII-XIX,  la etajul trei Sala lungă (1624) fostă sală de bal, apoi din 1710 pentru recepții regale, banchete, transformată în secol XIX în Sala Cavalerului în care sunt etalate mobilier de argint, steme, tronul, pe pereții laterali evenimente istorice din timpul domniei Frederik IV. Fotografiatul era interzis.

În 1709 în parc a fost construită Baraca Roseborg pentru a găzdui Garda Regală, actual ocupată de paznicii castelului și între anii  1760-1763 Casa Comandantului, azi spațiu expozițional.

Citește și Copenhaga, Danemarca- Zona Parkmuseerne

Oprire scurtă în Göteborg Suedia

Publicat pe de
Răspunde

De la Sandika Norvegia, pentru a ajunge în Danemarca aveam să parcurg un drum lung, uneori  paralel cu Marea Nordului.

Normal că în atâtea sute de kilometri au fost necesare câteva opriri.

După aprox 300 km (3:30 ore) m-am oprit pentru o oră în orașul Göteborg, al doilea ca mărime și cel mai important port din Suedia, situat pe malul Mării Nordului, pe malul strâmtorii Kattegat. Imediat după intrarea în oraș, lateral, pe dealul Gullberg am văzut fosta Fortăreață Skansen Lejonet. A fost construită în afara zidurilor orașului (1687) pe locul unei vechi cetăți, Gullberg hus (1303) care a fost distrusă de mai multe ori în luptele suedeze cu danezii apoi reconstruită. Actual locația este folosită pentru desfășurarea de banchete, nunți, conferințe, etc.

Am trecut pe lângă Gara Centrală (Centralstation), cea mai veche stație de cale ferat din Suedia încă în funcțiune.  Prima clădire a fost ridicată pe locul unei foste închisori și gara a fost deschisă în 1858. Datorită creșterii traficului a fost modificată și extinsă (1928-1930 și 2002-2003).

În față mi s-a arătat clădirea Lilla Bommen (1989), denumită popular „Rujul” (Läppstiftet), un zgârie-nori cu partea superioară roșie, înalt de 86 metri, cu 22 de etaje  în care funcționează spații de birouri și comerciale. Clădirea era dotată cu un lift care urca până la o terasă (Götheborgs Utkiken) de unde se putea vedea panorama orașului.

Acea zonă asemănându-se cu un șantier, îmi era teamă că în timpul scurt alocat acestui oraș nu voi avea ocazia să vizitez măcar o porțiune. M-am înșelat. Rulând spre ținta mea, Universitatea Göteborg, am parcurs o parte din orașul ordonat, curat, cu clădirile sale specifice.

Am trecut pe lângă Teatrul Mare (Stora Teatern) ridicat în 1859 pentru a înlocui primul teatru de comedie, Comediehuset, considerat depășit. Inaugurat în 1816 ca sală de concerte și din 1864 ca teatru. Teatrul a fost grav avariat într-un incendiu (1892), ulterior reconstruit.

În zona Universității din Göteborg, cea mai mare instituție de învățământ superior din Scandinavia, am parcat lângă Casa Studenților (Studenternas Hus). Clădirea inițială, ridicată în 1932, ulterior a fost extinsă și în ea funcționează Uniunea Studenților (Göta Student Union), o librărie, asociații sindicale, de ziare, alte birouri, etc.

În așa scurtă oprire doream să văd măcar din exterior clădirile culturale ale orașului.

Hvitfeldska gymnasiet

Am urmat bulevardul principal al orașului până în capătul său sudic, în piața Götaplatsen, considerată centrul cultural al orașului. Piața, delimitată de clădirile înconjurătoare, a fost formată o dată cu Expoziția Industrială Internațională care celebra 300 de ani de înființarea orașului (1921-1923). În centru pieței a fost postată statuia lui Poseidon (1931).

În partea stângă se afla  Teatrul orașului Göteborg (Göteborgs stadsteater), deschis în 1934, cu o capacitate de 600 de locuri și un Studio. Clădirea a suferit o renovare majoră în anii 2000.

În dreapta ei se afla clădirea în stil neo-clasic, Sala de Concerte (Konserthuset), sediul Filarmonicii, cu o capacitate de 1.300 de locuri și o sală mică pentru concerte de cameră, deschisă în 1935.

O mare parte din sudul pieței a fost terasată cu scări de piatră care urcau spre intrarea Muzeului de Artă Göteborg (Konstmuseum), construit în 1923. În anii 1980 intrarea a fost mutată la nivelul străzii, unde actual se află și Centrul Hasselblad. Muzeul etalează cea mai bună colecție de artă a nordului din secolul XIX dar și artă mai veche, contemporană nordică și internațională.

Ieșind din piață am trecut pe lângă Biblioteca Publică (Stadtsbiblioteket). Prima bibliotecă publică, Biblioteca Populară a fost inaugurată 1861 într-un apartament din districtul muncitoresc Haga. Numărul de cărți crescând rapid, a fost mutată  într-o clădire nou construită (1897) și a funcționat ca Biblioteca Populară Dickinson până în 1967 când mutată în actuala locație.  Naționalizată în 196,  a fost numită Biblioteca Universității Goteborg. Între anii 2012-2014 a fost renovată și extinsă.

În următoarea clădire funcționa Lorensbergsteatern. Prima clădire de teatru din zonă  (1842) a ars într-un incendiu (1864). A fost construită o altă clădire (1866-1868) care inițial a găzduit vizitatorii Expoziției Industriale din 1891 apoi a fost transformată în Teatrul Poporului,  Folkteatern, deschis în 1897.

Teatrul a fost mutat într-o construcție nouă ridicată în zona de sud a parcului Lorensberg (1916). Cu o capacitate de 1.000 de locuri, dotat cu scenă rotativă,  a fost considerat atunci cel mai modern teatru din Europa. În 1934 a fost finalizată construcția clădirii teatrului actual care  a funcționat ca  Cinematograf până în 1987 când a revenit la activitatea dramatică.

Timpul era înaintat astfel m-am îndreptat spre locul de parcare. Totuși m-am oprit pentru a vizita Biserica Vasa (Vasakirkan), care era deschisă.

Funcționa din 1909 într-o clădire din granit, în stil neo-romantic, renovată între anii 1999-2000.

Interiorul era simplu, ca la toate bisericile văzute de mine în Suedia. Îl prefer bisericilor ortodoxe, prea încărcate de picturi, odoare, aurării…Dar asta e altă problemă de a mea… Pictura din spatele altarului îl înfățișa pe Cristos înălțându-se la cer (1920).

Situată în partea opusă, singurul obiect monumental al bisericii, se afla orga.

Am luat viteză. Până la Helsingborg, unde aveam să părăsesc Suedia traversând cu feribotul în Danemarca, mai aveam de parcurs cam 220 de kilometri.

Citește și Helsinborg Suedia- Castelul Kronborg și Helsigor Danemarca

Oslo, Norvegia- centrul orașului

Publicat pe de
1

Orașul Oslo, capitala Norvegiei, a fost construit sub domnia regelui Christian IV la nord de Cetatea Akershus după ce vechea locație a ars complet în incendiul din 1624.

În centrul orașului au fost construite Palatul Regal și clădirea Parlamentului. Azi, între ele, în clădirile de epocă funcționează mai multe muzee, teatre,  instituții de stat pe care doream să le vizitez. De la Primăria Oslo m-am îndreptat spre  Teatrul Național (Nationaltheatret).

Primul teatru dramatic a fost fondat în Christiania (1829) ca instituție privată și deschis în 1899. Trecând prin mai multe crize financiare, din 1929 a devenit Teatru Național sprijinit financiar de guvern.

Deasupra intrării fațada era delimitată de coloane în trei sectoare unde erau gravate numele scriitorilor norvegieni Henrik Ibsen și Bjørnstjerne Bjørnson.  Statuile lor erau postate de o parte și de alta, în fața teatrului.

În dreapta teatrului se afla un Pavilion muzical.

M-am îndreptat în direcția Palatului Regal. Am trecut pe lângă un chioșc vechi care comercializa în principal suveniruri. Doar se afla în zona cea mai vizitată de turiști.

Vis a vis de teatru se afla clădirea veche a Universității Oslo (Universitetet i Oslo), construită în stil neoclasic. Prima universitate regală a fost fondată în Christiania (1813) și a purtat numele Regelui Frederik VI al Danemarcei și Norvegiei. După proclamarea independenței Norvegiei (1905) în principal a educat o clasă nouă de funcționari publici, parlamentari, miniștrii. Din 1939 a fost denumită Universitatea Oslo și a fost singura din Norvegia până în 1946. Azi funcționează cu opt facultăți axate mai mult pe cercetare- Științe ale Educației, umanității, ale Naturii, Sociale, Matematică, Medicină, Stomatologie, Drept (Universitat i Oslo- Juridisk Fakultet), ultima funcționând în clădirea veche pe lângă care am trecut eu.

Am traversat Parcul Studenterlunder situat în spatele teatrului.

După câteva minute am ajuns la Stenersenmuseet, un Muzeu de Arte plastice deschis în 1994 cu trei colecții de artă private care au fost donate orașului și mutat în locația actuală în anul 2008 împreună cu Muzeul Munch.

Lateral de el se întindea o parte din parcul care înconjura Palatul Regal (Det Kongelige Slott), reședința regelui Norvegiei. A fost ridicat pe dealul Bellevue pentru Regele Karl III Johan (1825-1849) cu o perioadă în care lucrările au stagnat, Parlamentul refuzând să dea fondurile și subvențiile ca demonstrație împotriva regelui. Pe locul unde a fost pusă piatra de temelie ulterior s-a ridicat Capela Castelului. După moartea regelui (1844) a fost extins cu două aripi laterale, fațada principală a fost decorată cu coloane și palatul a fost finalizat.

În piața palatului a fost postată  statuia lui Karl Johan IV (1875). A fost folosit pe perioade scurte de timp și din 1095 a devenit reședință permanentă a Regelui Haakon VII și a familiei sale. Acesta a instaurat tradiția întâlnirilor săptămânale, în sala tronului, cu Consiliul de Miniștri norvegian, care se păstrează și azi. Sub Regele Harald V palatul a fost renovat total (anii ’90).

Grajdurile renovate au fost deschise publicului în 2017 (Queen Sonja KunstStall) și într-o perioadă din an Colecțiile de Artă Regale se pot vizita în cadrul Art Stall.

În 1751 a fost amenajat Parcul Reginei, o grădină privată în stil rococo, situată azi în afara Parcului Castelului (Slottsparken) care a fost amenajat ulterior pe 24 de hectare în care au fost plantați 2.000 de copaci (1848) și împărțit în zone cu nume diferite, un exemplu fiind Parcul Prințesei Ingrid Alexandra în care se află statui lucrate de ea și de copii norvegieni.

Am ieșit din parc în spatele Palatului Regal și am străbătut o zonă ocupată de mai multe ambasade.

Pe lângă Parcul Uranienborg m-am îndreptat spre Biserica Uranienborg (Uranienborg kirke).

Biserica și Școala aparținând de ea au fost ridicate în 1886.

Clădirea din  cărămidă, în stil gotic, cu un turn înalt, a fost  cea mai scumpă biserică ridicată în Christiania (acum Oslo).

Interiorul a fost decorat cu fresce murale care în timp au dispărut și biserica a fost dotată cu orgă.

În 1930 interiorul a fost refăcut în forma actuală, simplă și dotat cu  aprox 1.000 scaune pentru enoriași.

M-am întors pe același traseu și în după Universitate am cotit spre Teatrul Norvegian (Norske Teatret), fondat în 1912 și deschis un an mai târziu într-o clădire modernă. Pe lângă reprezentațiile dramatice sau muzicale în teatru funcționează diverse ateliere cu activități pentru copii, lecturi de poezie, etc. și se desfășoară  expoziții de artă temporare.

Norway Christian Student federation

Galeria Natională (Nasjonalgalleriet) care expune pictură norvegiană și europeană, din 2003 în cadrul Muzeului Național de Artă, Arhitectură și Proiectare, a fost înființată în 1842, a funcționat în Palatul Regal și în 1882 s-a mutat în clădirea proprie în care funcționează și actual.

La capătul străzii am ajuns în Piața Sfântul Olav (Sankt Olav plass) unde credeam că se află catedrala cu același nume.

Până la Catedrala Sfântul Olav (Sankt Olav domkirke) am mai avut de mers cam cinci minute.  Mi se părea că acea zonă era catolică, lângă catedrala catolică găsindu-se și Biserica Sfântul Joseph, tot catolică.

Prima biserică catolică a fost construită la marginea actualului oraș Oslo, azi situată în apropierea centrului,  din fonduri private, cu ajutorul financiar al Reginei Josephine care era catolică și prima slujbă a avut loc în 1856. A primit numele Sfântului Olav a cărui relicvă, un os din brațul său, a fost păstrată într-o vitrină din incintă încă din 1860.

După înființarea Eparhiei Romano-Catolică din Oslo (1953) biserica a fost ridicată la rang de catedrală.

În apropiere, în cartierul Hammersborg se afla cea mai mare biserică din Oslo, Biserica Trinității (Trefoldighetskirke).

Clădirea în stil neo-gotic a fost construită din cărămidă roșie, prevăzută cu o cupolă și două turnuri.

A fost consacrată în anul 1858.

În stânga ei, o alee urca la poarta de intrare în Christparken.

În cartierul Hammersborg se aflau numeroase clădiri guvernamentale pe lângă care am trecut și eu îndreptându-mă spre centrul orașului.

Finansdepartementet

Norges Hoyesterett-Curtea Supremă

Am trecut pe lângă Teatrul Central (Centralteatret), teatru înființat în 1897, axat pe comedie, revisă, operetă dar și dramă. Din 1959 o parte a clădirii a fost ocupată de un studiou de televiziune.

Am deviat pe o stradă pietonală cu numeroase magazine care la capăt forma o piațetă unde a fost postată statuia lui Christian Krogh (1960), fost pictor realist, autor, jurnalist norvegian, profesor la Academia de Arte din Norvegia (1909-1925).

Am ajuns la Clădirea Parlamentului (Stortinget), construită din cărămidă galbenă într-o combinație de stiluri arhitectonice (1860-1866).

Parlamentul norvegian a fost înființat în 1814. Inițial a funcționat într-o casă privată, din 1854 în sala mare a Universității apoi s-a construit clădirea actuală și s-a mutat împreună cu  alte agenții guvernamentale.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial clădirea a fost preluată de forțele germane, folosită ca și cazarmă, iar Parlamentul a funcționat în străinătate. După război a fost construită o nouă clădire pentru birouri postată astfel încât curtea din spatele celei inițiale a fost închisă.

În clădirile vechi de pe bulevardul central funcționau numeroase hoteluri de lux.

Grand Hotel Oslo

Karl Johan Hotel

Între Parlament și Teatrul Național se întindea un parc (Eidsvolls plass) care a fost amenajat în locul unei mlaștini în perioada când s- a construit Parlamentul (1864) și denumit  după localitatea Eidsvoll unde a fost redactată Constituția Norvegiei și semnată de Adunarea Constituantă din Norvegia.

În mijlocul său a fost amenajat un bazin de apă cu o fântână situată central (Fontanna Sentrum) (1956) care a fost mărit (1976) și din 1994 e folosit iarna ca patinoar.

În capătul parcului dinspre teatru se afla statuia  lui Henrik Wergeland (Statue av Henrik Wergeland), poet, dramaturg, istoric, lingvist norvegian (1808-1845) care a fost dezvelită de Ziua Constituției norvegiene în anul 1881.

De la la Teatru m-am întors la Primărie încheind cercul vizitei mele din acea zi în Oslo.

Citește și Cetatea Akershus din Oslo, Norvegia